„În totul si pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” Filipeni 4:11
Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic.
Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul… m-am deprins”. Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului.
Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând”, era un bătrân cărunt, la marginea mormântului – un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.
Dumnezeu e în control 