Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

Agonia Fiului

A răbdat o lungă agonie
Ca-ntreagă omenirea să știe
Că jertfa Lui naște vindecare
Și dă tărie în stări precare.

Om al durerii-nume potrivit
Să-nvingă iadul la noi a venit
Păcatul să nu mai domnească în noi
Schimbați să fim în ai credinței eroi.

Cerească Îi era teologia
Și binecuvântată strategia
Dar L-au respins numindu-L rebel
Căci ziceau: “se pretinde Emanuel”.

Cărturarii și fariseii nu L-au vrut
Dar nu știau planul în Cer conceput
L-au prins și apoi L-au judecat
Și pe lemn de-ocară L-au crucificat.

Cuiele străpungeau carnea vie
Și-așa a-nceput lunga agonie
Pironit, la culme era chinul
Dar El ne diviniza destinul.

Batjocurile îi sporeau durerea
(Dar nu știau că vine Învierea)
Iar cununa pe cap înspina cumplit
Ce mult Mirele nostru a pătimit!

Și-a dat duhul rostind “s-a isprăvit”
Cereasca lucrare s-a desăvârșit
Și rodul agoniei se va vedea
Căci altă eră se deschidea.

Profețiile ne spun foarte clar
C-a Lui suferință a adus har
Prin rănile Lui primim tămăduire
Ce tainică și divină izbăvire!

Ne-a scăpat de osândă, de jugul greu
Și-acum ne conduce pe-ngustul traseu
Spre Plaiul unde nu e suferință,
Nici întristare, nici neputință.

Necontenit ‘nălțăm mulțumire
C-am primit fără cost mântuire
Și știm că Fiul jertfei supreme
Ne-așteaptă cu cununi și diademe.

George Cornici

Acum este momentul

Acum este momentul
Să stai-naintea Sa.
Cât încă-aprins e becul,
Seară-i, nu noapte grea.

Cât floarea-i înflorită,
Frumoasă la fereastră,
Apropie-te-I cântă
Ce simți, sufletu-ți varsă!

Adu-I o mulțumire
Purtată-n piept cu dor,
De simți că ocrotire
Ești și de ajutor,

Pentru cei dragi din casă;
Încă poți curăța
Chiar dacă nu le pasă,
Cât poți tu rezista.

Nimic nu pare greu,
Nici nu poți compara,
Gândind la Domnul meu
Cât a putut căra.

Cărat-a-a mea povară,
Dus-a păcatul meu,
Spălat-a rana-amară,
Făcându-mă om nou.

Acum simt că e vremea
Să stau-naintea Lui.
Să nu mă-ntind, că lenea
Mă poartă iar hai-hui.

Și iar nu am putere,
Și iar zic că sunt slab,
De nu vin și-n durere
Să-Ți mulțumesc degrab`

Slujind celor din casă,
Văzându-mă că tac,
Că toate pun pe masă
Și tot ce pot eu, fac,

Cât pot, cu bucurie:
Spăl, șterg, mătur, gătesc,
E ca și cum le-aș scrie:
„Ce mult eu vă iubesc”!

În inima mea mare,
Primindu-vă pe toți,
Străini din depărtare,
Gineri, nurori, nepoți…

Copiii mi-au crescut
Și-mi sunt ca o răsplată.
Mult ajutor îmi dau,
Sunt binecuvântată!

Nu sunt mai bun ca alții,
Nu că-aș fi meritat,
Privind prin generații,
E har nemeritat.

Cum să nu-I mulțumesc,
Chiar dacă-s încercat?
Slujindu-i,”Te iubesc”!
Îi scriu Lui ne-ncetat.

Lidia Gheorghe 

16 Februarie

În totul si pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” Filipeni 4:11

Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic.

Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul… m-am deprins”. Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului.

Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând”, era un bătrân cărunt, la marginea mormântului – un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

‘Nălţăm din inimi mulţumire

‘Nălţăm din inimi mulţumire
C-am mai trăit un an bogat
În stări de-adâncă împlinire,
Cu biruinţe în slujire,
Cu-a Lui prezenţă, ne-ncetat.

EL – sursa fericirii noastre
EL – Dumnezeu ce-a zămislit
Tot ce-i cuprins în zări albastre
El ne-a ferit şi de dezastre
Şi de atacul cel cumplit.

Pe drumu-ngust Lumina-I clară
Ne-a arătat cum să umblăm
Cu cei ce curajoşi declară:
„Noi mergem către sfânta Ţară
Şi steagul luptei îl purtăm.”

Ne-a dat la toţi cu mână largă
S-avem pe mese din belşug
Fiinţa Lui ne este dragă
Ne-a dat iubirea Lui întreagă
Şi-a tras cu noi la greul jug.

Vedem azi roadele umblării
În Adevărul Lui ceresc
Şi nu-i la voia întâmplării
Că-n ceasul greu al încercării
Iar auzim: „Eu vă păzesc!”

Am strâns cu bucurii nespuse
Ce am plantat cu plâns amar
Învins-am forţele opuse
Căci energii ne-au fost aduse
Din Plaiul fără de hotar.

Iar când arid a fost ogorul
Ştiut-am c-or veni iar ploi
Şi au venit; iar tot poporul
Şi-a proslăvit Izbăvitorul
Cu rugi, poeme, imnuri noi.

‘Nălţăm, deci, iar recunoştinţă
Şi-mbrăţişăm pe Cel ce-a pus
Alin în boli şi-n suferinţă,
A dat puteri în neputinţă
Şi multe roade ne-a adus.

Privind cu optimism ’nainte
Vedem victorii în lucrări
Şi ştim că veşnicul Părinte
Sădi-va-n suflet şi în minte
Doar bucurii şi-ncredinţări.

George Cornici

Gânduri de Crăciun

Gândindu-mă la noaptea minunată
Purtând și strălucire și mister. .
O, noapte sfântă, binecuvântată
În care Sfântul Fiu veni din Cer.

Lăsând ceresc veșmânt și slăvi divine
Și tron și Tată, veșnice comori
În lumea noastră plină de suspine
Isuse, ai ales ca să cobori.

La Betleem în ieslea cea săracă,
Deși nici un palat nu Te-ncăpea. .
Cum de-Ai ales acolo să se facă
Și-așa rudimentar venirea Ta?

Căci Ai ales cu multă iscusință
Pe cea neprihănită-ntre fecioare
Ce-a acceptat cu multă umilință
Să-Ți fie o mămică iubitoare.

Puteai la fel s-alegi un om de bine
Sau chiar vre-un împărat de viță-aleasă
Să pregătească totul pentru Tine
Să-Ți fie nașterea cât mai frumoasă.

Dar Tu te-ai întrupat venind în lume
Sărac, umil, un coplilaș ce plânge
Purtând un veșnic Legământ anume
Ce mai târziu Îl vei semna cu sânge.

Puteai să vii direct triumfător
Ca Împărat cu strălucire mare
Dar însă fiecărui muritor
Dorit-Ai să-i oferi răscumpărare.

Nu doar celor aleși, cu privilegii
Ci și celor săraci, celor de jos
Să ștergi pe veci zapisul făr’delegii
S-aduci salvare celui păcătos.

De-aceea cor de îngeri li se-arată,
Cu vestea bună ce-a venit de sus,
Păstorilor care-au pornit de-ndată
La iesle și-au găsit cum li s-a spus.

S-au proșternut în semn de închinare
Și magii cei veniți din răsărit
Fiind cuprinși de-o bucurie mare
Alese daruri ei Ți-au dăruit.

Și-acei chemați miraculos de Tine
Și-acei care trudind Te-au căutat
Aveau în suflet mulțumiri depline
Căci Te-au găsit și nu s-au înșelat.

Deși cei răi din lumea de afară
Ți-au pregătit piroanele și-o cruce. .
Jertfirea Ta la toți câți Te căutară
Iertare și salvare le aduce.

Isus ești Domn! și vine iar Crăciunul
Iar Tu ne-aștepți cu-atâta nerăbdare
Ca-n duhul nostru unul câte unul
Să coborâm la iesle fiecare.

Din nou sărbătorim a Ta venire
E iar Crăciun și știu atât de bine
Căci Tu lăsat-Ai slavă și mărire
Și Te-ai născut Isuse… pentru mine.

Daniel Hozan

O binecuvantare mai mare

Text: Faptele 20:32-38

Este mai ferice să dai decat să primeşti.” Faptele 20:35

Beneficierea de amabilitate a altora îţi aduce bucurie, dar faptul că tu însuţi eşti amabil îţi aduce şi mai mare bucurie. Pavel a cunoscut acest adevăr. In timp ce era în închisoare, el spune că „s-a bucurat în Domnul” atunci cand a primit darul credincioşilor din Filipi (Filipeni 4:10). Dar a găsit o satisfacţie şi mai mare atunci cand le-a slujit celor din Efes fără ca să primească sprijinul lor material. Dand ecou cuvintelor lui Cristos, el a putut spune: „Este mai ferice să dai decat să primeşti”.
Dr. William Ott şi soţia sa şi-au petrecut vacanţa anului 1986 lucrand în Filipine. Lucrand din greu într-o zonă de mare instabilitate politică şi cheltuindu-şi cateva mii de dolari din banii proprii, ei au ridicat calitatea echipamentului şi a educaţiei unei clinici dentare finanţată de o misiune creştină. Tot ceea ce au primit de la oameni au fost mulţumirile din inimă ale unui dentist al clinicii. Dar acest lucru a fost suficienţi După ce s-au întors acasă, Dr. Ott i-a spus unui coleg, pe nume Dr. Maurice Irvine, despre vacanţa lor de vară. Comentand conversaţia aceea, Dr. Irvine a spus că a observat Ia doctorul Ott un adanc sentiment de mulţumire, ceva cu care nu s-ar fi întalnit după o vacanţă plină de distracţii. El experimenta suprema bucurie care se naşte numai din slujirea dezinteresată.


Gandeşte-te cum îţi planifici concediul. Sau cand îţi planifici bugetul familiei. Împlineşte cuvintele lui Isus aşa cum le-am citit în Faptele 20:35. Vei fi mai fericit şi mai împlinit decît oricand. Este o binecuvantare să primeşti, dar mai mare binecuvantare este să dai! – H.V.L.

Iubirea este viaţa cea adevărată,
Domnul însuşi dăruind mereu ne-arată.
Cand dai, e sfantă, pură desfătare
Ce-ţi dă o dublă binecuvantare.” – Anonim

Castigul îl face pe om harnic, economiile îl fac pregătit; dărnicia îl face binecuvantat

Painea zilnica

Nu astepta pana nu mai este

Text: Proverbele 23:15-24                       

„… părinţii sint slava copiilor lor”. Proverbele 17:6

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată:
Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci cînd eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cat de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decat mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cat de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cat de mult te iubesc şi cat de mult te preţuiesc.


Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintai să-mi iei mana şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atat de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întalni curand pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugandu-te neancetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta pană cînd nu mai este! -H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvant
Ascultarea sfantă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvantul sfant.” – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim

Painea zilnica

Înțepătura de albină

1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar

2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!

3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!

4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.

5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.

6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.

7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!

8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.

9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.

10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.

11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.

12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.

13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari

14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.

15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.

16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.

17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.

18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.

19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă

20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!

21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.

22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.

23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.

24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.

25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:

26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.

27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.

28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.

29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.

30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!

Rebeca Chiricioaei 

Fii mulțumitor mereu

Motto: 1 Tes. 5/18: „”Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate
lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus,
cu privire la voi.”” Amin!

Domnul dă după dorință
Credinciosului smerit,
Dacă cere c-o credință
Ca și când ar fi primit.

Și va primi tot ce-și dorește –
Dar, toate la vremea lor,
Doar că omul se grăbește
Și n-așteaptă răbdător.

Dar fericit e omul care
Și la bine, și la greu,
Poate-aștepta cu răbdare
Să împlinească Dumnezeu.

Că Dumnezeu din cer privește,
Și peste-aleșii Lui veghează –
Și toate ce le dăruiește
El le binecuvântează.

Ori, dacă-s binecuvântate,
Cu cinci colțuri mici de pâine
Cinci mii de guri înfometate
Se satură… Și mai rămâne!

Dar fără binecuvântare
Chiar cinci mii de pâini având,
Nu-l saturi pe unul care
Nu e mulțumit nicicând.

Dumnezeu îi dă de toate
Omului, ca să trăiască,
Însă omul, din păcate,
Uită să Îi mulțumească,

Că dus de gândul avuției
Nu-i mulțumit cu ce are
Și cade-n pofta lăcomiei
Care-l duce la pierzare.

Și-atunci când n-am căpătat
Ce-am cerut, să-i mulțumim,
Că dacă Domnul nu ne-a dat
Era rău, dar noi nu știm.

Căci îmboldit de lăcomie
Omul tare multe-ar vrea,
Dar Dumnezeu e Cel ce știe
Ce, și cât, și cui să dea.

Dacă-i întrebi de a lor stare
Mulți vor spune despre sine:
„Nici prea-prea, nici foarte-foarte”,
„Este loc și de mai bine.”

Dar să mulțumești întruna
Și slavă Domnului să dai,
Că mulțumirea totdeauna
Umple golul care-l ai.

Orice necaz te lovește
Fii mulțumitor mereu,
Că cine Lui Îi mulțumește
E mântuit de Dumnezeu.

De-o boală, dacă suferim…
Poate ne este trimisă
Ca să știm să prețuim
Sănătatea propiu-zisă

Ce ne-a dat-o Dumnezeu –
Sănătoși în trup să fim,
Însă noi uităm mereu
Pentru ea să-i mulțumim.

Suferința cărnii doare
Și nu putem fugi de ea…
C-avem trupuri muritoare,
Dar Hristos ne va învia!

Atunci nu o să mai plângem
Că Dumnezeul mângâierii
Ne va îngădui s-ajungem
Sfinți părtași ai Învierii. Amin!

Ioan Vasiu