6 Iulie

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău.” Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza
care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost.

Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer.

Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi vești de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Iulie

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.” Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele.

Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice.

Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu știm

Nu știm de ce Tu ne-ai creat, Părinte,
Și ce ciudat să Te numim așa,
Dar din prisosul inimii ne vin cuvinte,
Și ea cunoaște c-a țesut-o mâna Ta…

Nu știm de ce Tu ne-ai dorit în lume
Și nici cum lumea ai creat-o pentru noi,
Dar știm că fiecare-atom ne spune
Că Tu-n detaliu știi a lui nevoi…

Nu știm de ce Tu ne mai lași în viață
Și nici cum nu ne-oprești când Ți-am greșit,
Dar știm c-odată Tu Te-ai dat povață
Om Tu ai fost să ne-arăți cum trebuie trăit…

Nu știm atâtea câte-am vrea noi, Tată,
Și nici de ce noi Te numim așa,
Dar dacă-ai vrut Iubirea ca să fie arătată
Îți mulțumesc ca Te-ai gândit la existența mea…

Nu știm, atâtea întrebări avem, Părinte,
Și ce ciudat e totuși că Te știm,
Dar deslușit noi vom lua aminte
Când fără de cuvinte o să Te privim. .

Tabita Oprea 

,,Cel ce șade în ceruri râde”

ReferințePsalmii 2 | Psalmii 2
Cel ce șade în ceruri râde
( PS. 2)


Luminat de Duhul Sfânt, David vede peste veacuri
Națiunile-adunate, cu săgețile în arcuri
Și Împăratul în primejdia învăpăiatelor atacuri…
Speriat atuncea David, de pe sfintele cerdacuri

Către cer ridică ochii, cu făptura înlăcrimată,
Din adâncul ființei sale și din inima-i curată:
-, , De ce? !’’ strigă, , , Cum se poate, Sfinte Tată,
Neamurile să se-adune împotriva Ta, deodată? !’’

N-ai spus Tu că Va trona, pe-acest scaun de domnie
Fiul Tău și Domnul meu, în deplină bucurie
După ce cu mână tare neamurile-o să-Și supuie
Și întreaga Împărăție, Ție are să Ți-o închine? !

Cum se face că deodată, așa oaste se ridică…
Ce dorință-așa nebună pe toți poate să-i cuprindă
Și de unde-atâta ură în ființa cea plăpândă…
Ce duh poate să-i revolte și așa un foc să-aprindă? !

Cum se poate să urască Națiunile într-atât
Pe Stăpânul, Creatorul, Dumnezeul Bun și Sfânt
Ce în locul lor pe Cruce, suferind i-a mântuit…
De ce Doamne, cu-așa ură neamurile Te resping? !’

Și ce se va întâmpla cu Tronul și cu această Împărăție,
Și cu Domnul meu, cu Unsul Care-L așteptăm să vie
Când împotrivă-I se ridică cu-așa arme și mânie
Toată lumea înverșunată… Cuprinsă de nebunie? !’’

„Ce absurdă întrebare!”, , Cel ce șade-n ceruri râde!”
-„Răzvrătirea e absurdă și ridicolă, Davide!
Toate oștile-n ‘narmate ce se fudulesc sub soare
Le va nimici chiar Unsul, cu suflarea gurii Sale!’’


Toate oștirile din ceruri slăvesc pe Sfânta Treime
Universu întreg se-apleacă sub privirile-I acviline…
Și izbucnesc în osanale toate oștirile Angeline;
Domnul râde de a lumii blestemată răzvrătire!

-, , Împăratul, Eu L-am uns și L-am pus peste Sion
Și la picioare Îi voi pune orice domnie și domn!”
Domnul va chema pe nume pe cei ce de veacuri dorm
Va chema la Judecată mic și mare, orice om!

Ah, în sfintele-I Cuvinte vezi dispreț, nemulțumire…
Și Universul amuțește îngrozit de-a Sa urgie!
Numai Cel ce-I plin de glorie, Fiul Sfânt și Preaiubit
Este vrednic să vorbească și să spună vreun cuvânt!

Și Cuvântul Lui proclamă însăși calitatea Lui:
Din vecie El e Fiul, Preaiubit al Tatălui,
E,”Cuvântul” care-a pus temelia Cerului,
Chiar de El au fost întinse bolțile Universului…

El a fost prezent când Tatăl în înțelepciunea Lui
A suflat un duh de viață în nările omului…
El a învins cumplita moarte, zdrobind capul, , șarpelui”…
El e Domn și Mare Preot până în vecii vecilor!

Și El vine și vestește hotărârea și verdictul
Celui Care Stăpânește Cerurile și Pământul
Și confirmă că întocmai se va împlini Cuvântul:
Tatăl Sfânt Îi va supune toate, toate pe de-a întregul!

(Lucifer credea că totul, numai lui i se cuvine
Și că veșnic lumea fi-va sub cumplita-i stăpânire
Și i-a cerut lui Hristos, doar o dată să-i se închine
Și-I va da a lumii slavă și întreaga împărăție…

Dar Hristos Și-a demonstrat pe deplin a Lui Sfințire
Proclamându-L pe Stăpânul, Sfânt și drept, din veșnicie
Arătând cine e Domnul și cui trebuie să se închine
Fiindcă El e Creatorul și totul Îi aparține!)


Se oprește orice freamăt și suflare pe pământ;
Universu încremenește când vorbește Duhul Sfânt!
Deși glasul Lui e dulce… Iubitor și-atât de blând
Proclamând iubire sfântă, cu drag la pace chemând…

El îndeamnă omenirea la purtare înțeleaptă
În smerenie și iubire, toți pe Hristos să-L cinstească.
Toți aceia care vor Viața să o moștenească,
Căci mânia va fi cruntă și nimic n-o s-o oprească!

-, , Slujiți Domnului cu frică” glăsuiește Duhul Sfânt
„Căci aproape este ziua în care Domnu-a hotărât
Să adune Universul ca pe-un sul prea învechit…
Prin Cuvânt să facă altul, nou și veșnic preamărit”.

Este vremea pocăinței și-a spălării-n Sânge Sfânt,
Este vremea să dăm cinste, , în bucurie, tremurând”
Celui Care este gata să reverse pe Pământ
Paharul mâniei Sale, cu-urgii de neînchipuit!

O, treziți-vă Popoare la al Duhului îndemn!
Apucați de grabă Viața și-n sfințenie trăiți, demn,
Curățiți deplin prin jertfa și sângele Sfântului Miel
Căci fericiți vor fi aceia, care se încred în El!

Ioan Hapca

Pot totul în Hristos

Referințe

Filipeni 4:13

Când ești mereu în grea durere
Și toate parcă merg pe dos,
Tu ai în Carte-o mângâiere,
Proșterne-te și zi-n tăcere:
Pot totul în Isus Hristos!

Ți-e îngrădită-aici viața,
Adeseori, ești furios
Că-i prea înaltă fortăreața…
O, înspre cer ridică-ți fața
Zicând: pot totul, în Hristos!

Nu te uita că ești firavă
Iar cel din dreapta-i sănătos,
Din ceru-albastru plin de slavă,
Ascultă-o voce-așa suavă:
-Poți totul, în Isus Hristos!

Te simți fără putere-n tine
Când alți-au pasul grațios?
Nu te uita doar la ruine,
Cin’ te-a creat, știe prea bine
Că tu… poți totul în Hristos!

Chiar de aici, ești dat de-o parte
Răbdând în duhul, dureros,
Ești fiu ceresc, ai demnitate,
Te-așteaptă-n cer comori, palate…
Doar tu… poți totul în Hristos!

Asculți cu teamă când spun alții
Că-s boli, războaie, ești fricos?
Tu ai Duh Sfânt- cerești vibrații-
Vei fi ‘nălțat spre alte spații
Când spui: pot totul în Hristos!

La El, toate sunt cu putință,
E Dumnezeul credincios,
Prigoane când te amenință,
Ridică steag de biruință
Strigând: -Pot totul în Hristos!

Da, știu, te-acuză de cei din casă
Ești umilit, ții capu-n jos…
Dar într-o zi, spre-o altă viață
Puterea Duhului te ‘nalță,
Doar tu… ești totul în Hristos!

Cântă chiar și-n adânc de mare,
Aruncă-ți straiul zdrențăros,
Vine a ta eliberare
Cu nesfârșita sărbătoare
Când vei fi una cu Hristos!

Prieten drag, o, sus privirea
Tu ești un suflet prețios,
Chiar dacă doare șlefuirea,
Primești în ceruri strălucirea
Să fii asemeni Lui Hristos!

Nu-ți arde-n piept un dor de-acasă,
De-o viață-n trupul glorios?
Când Cel ce-a spus că nu te lasă
Îți pune-n păr cununa-aleasă,
Să fii… mireasa Lui Hristos!

Nu mai e mult, cu toți vom trece
Bogat, sărac, urât, frumos…
Dar cel ce pân’ la capăt duce
Cu bucurie a sa cruce
Ajunge-n brațul Lui Hristos!

Prieten care rabzi, mai rabdă,
Jertfirea ta-i cu bun miros
Fii spicul plin, cu multă roadă,
Mai trage în ogor o brazdă
Cântând: pot totul în Hristos!

Cornelia Sărac 

Dragostea Tatălui

Motto: „”Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat
prin faptul că a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să
trăim prin El.”” Amin! 1 Ioan 4/9.

Dumnezeu e Cel care ne-a dat
O viață îndelungată,
Și noi, niciunul nu am meritat,
Dar El mereu ne-a înconjurat
Cu dragoste de Tată.

Și dacă de la Domnul am primit
În dar o nouă viață,
Este harul Său nemărginit
Pentru care noi nu am plătit –
Dar Tatăl ne răsfață.

Avem un Tată-n ceruri, iubitor,
Întruna ni-i aproape!
Și chiar de-om trece prin cuptor
El ne va fi și sprijin, și-ajutor –
Și poate să ne scape.

Iar cel zdrobit în încercare
Ce suferă și plânge,
Găsește mângâiere și-alinare,
Căci Domnul este Acela care
La sânul Lui ne strânge.

Pe calea mântuirii mergem înainte
Fără a privi înapoi!
Necontenit, în inimă și-n minte,
Simțim prezența ocrotirii sfinte –
Că Domnul e cu noi.

Din veșnicii, cu dragoste de Tată,
El a găsit cu cale
Din rânduiala lumii să ne scoată,
Ca să fim sfinți și fără pată
‘Naintea slavei Sale.

Din morți în pământeasca fire –
Ca orice păcătos,
Am fost aleși de El spre mântuire,
Prin credință căpătând neprihănire
Și înfierea prin Hristos.

Suntem aleșii Lui, răscumpărații
Prin Jertfa lui Isus…
Și slăvim Numele Lui, toți frații,
Că suntem cetățenii sfintei nații
A căror patrie e-n ceruri sus.

Ioan Vasiu 

18 Iunie

Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului — toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă.

Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi Varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu.

Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

A vieții mele Primăvară

Fii binecuvântat, Isuse,
A vieții mele Primăvară
Tu ești mireasma de iubire
Ce inima îmi înfășoară.

Cu Tine-i pururi primăvară
Cu-Acel ce Viața Însuși ești
Cu Tin’ chiar când e rece afară
Tu sufletul ne încălzești.

Tu ești Acela ce-înfloreşte
În noi în fiecare zi
Prin orice har care sporește
Spre a-ne purta spre veșnicii.

Tu ești Lumină și Putere
Ești farmecul pentru a trăi
Acela ce trezește -n inimi
Dorința pentru a birui.

Cu Tin’ în luptă simt putere
Căci sunt deja biruitor
La Tin’ privesc Căpetenia
Credinței, la Învingător.

Cu Tine -i veșnic primăvară
Cu Tin’ umblăm încrezători
Chiar de dureri ne înconjoară
Și uneori trăim fiori.

Tu Ești Acela ce din moarte
Viu Te-ai făcut și ne-ai adus
O dulce vie Primăvară
Ești Domnul meu iubit Isus.

Ești Primăvara ce de veacuri
În orice inimă răsari
În inimile celor care
Au renunțat să fie tari.

Ești Primăvară pentru mine
Ești Primăvară pentru toți
Ești Supremă Căpetenie
Ce-mplineşte tot în toți.

Ești dulce, divină Mireasmă
Ce ne trezești și azi la viață
Al Tău parfum să-l răspândim
Să mergem din viață spre viață.

Căci Tu Isuse Sfânt și dulce
Ne bucuri cu- a Tale nădejdi
Ne înconjori cu bunătate
Și ce promiți Tu împlinești.

Tu Dumnezeu Atotputernic
Nu ești ca omul ca să minți
Cuvântul Tău în întuneric
Răzbate și sfărâmă munți.

Fii binecuvântat, Isuse
A vieții mele Primăvară
Te iubesc și vreau ca iubirea
De Tine să îmi dea pe-afară.

O, fă ca Primăvara care
Trăiește -n Tine neîncetat
Să se reverse-n mine vie
În ape ce țâșnesc bogat.

Gabriela Bucur 

Mai adă-mi Doamne încă-o zi …

Mai adă-mi Doamne încă-o zi
Spre-a-Ţi scrie-un vers de dor!
Să-Ţi spun vreun of ce s-ar ivi
Şi-un păs ce nu s-ar potrivi
Cu Crezu-mi arzător,

Dar şi vreun gând imaculat
Venit cu har şi-alean
Ca mulţumire-n vis curat
Pentru-ajutorul ce mi-ai dat
Să-alung pe cel viclean!

Mai adă-mi Doamne, de vei vrea,
Şi-o dragoste de vis!
Mă iartă-atât cât s-o putea
De-o vină scoasă-n calea mea
De răul din abis,

Şi dă-mi, PreaSfinte şi-un cuvânt
De pace-n bun destin,
O faptă bună pe Pământ
Şi-un preafrumos deznodământ
La viaţa ce Ţi-o-nchin!

Horia Costina

16 Iunie

Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri.” loan 10:28

Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)?

Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat?

Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

Meditaţii C. H. Spurgeon