Ale vieții circumstanțe

Ale vieții circumstanțe
Nu ne pot intimida,
Nu pot ofili speranțe.
Iar imensele distanțe
Nu pot a ne separa
De eternele nuanțe.

De-ar fi jugul cât de greu
Știm Cine-i Mântuitorul
Ne-nsoțește pe traseu.
Iar pe-acei ce au tupeu
Să ne-atace viitorul
Îi oprește Dumnezeu.

Mai veni-va încercarea,
Iar va bate greul val
Dar vom auzi chemarea
Să continuăm lucrarea
Pân’ ajunge-vom la Mal
Unde-așteaptă sărbătoarea.

Inamici vor mai apare
Să ucid-al nostru plan
Dar simți-vom ușurare,
Vom vedea realizare
Și vom merge cu elan
Spre eternele hotare.

Ataca-ne-vor tentații
Să distrugă ce-am cules
Dar vom sta-n fortificații
Unde vin toți aliații
Care-arată interes
Pentru sfintele locații.

De-am fi prinși în vijelie
(Cum am fost de-atâtea ori)
Sau în clipe de-agonie
Cu curajul lui Ilie
Vom ieși biruitori
Fredonând o melodie.

Orice-aduce viitorul
Bine știm: păziți vom fi
Știm al cui este controlul
De aceea tot poporul
Cu cântări se va uni
Să-și adore Creatorul.

George Cornici

20 Noiembrie

Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!” Plângeri 3:58

Observă cât de pozitiv vorbeşte proorocul. El nu spune: „sper, cred, mă gândesc uneori că Dumnezeu apără pricina sufletului meu”. Nu, el vorbeşte despre acest lucru ca despre o chestiune indiscutabilă. „Tu ai apărat pricina sufletului meu”. Să ne scuturăm, deci, prin ajutorul Mângâietorului, de aceste îndoieli şi temeri care ne alungă pacea. Aceasta să fie rugăciunea noastră: vocea aspră şi croncănitoare a bănuielilor şi suspiciunii să fie în stare să vorbească clar, melodios şi plină de siguranţă. Observă cât de recunoscător vorbeşte proorocul, aducând toată slava lui Dumnezeu! Nu este nici un cuvânt care să se refere la el însuşi sau la apărarea sa. El nu atribuie eliberarea sa niciunui om, şi cu atât mai puţin meritelor sale; el spune „Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”.

Creştinul trebuie să cultive un spirit recunoscător; după fiecare eliberare, trebuie să pregătim un cântec pentru Dumnezeul nostru. Pământul trebuie să fie ca un templu, plin de cântările sfinţilor recunoscători, şi fiecare zi trebuie să fie ca o căţuie plină de tămâia înmiresmată a recunoştinţei. Cât de bucuros este Ieremia, arnintindu-şi de bunătatea Domnului! Cât de triumfător îşi înalţă glasul! A fost închis într-o temniţă subterană, şi este considerat un prooroc care plânge; dar, chiar în cartea numită Plângeri, clar ca cântarea Mariei de pe Tabor, triumfător ca imnul Deborei care 1-a întâmpinat pe Barac cu Strigătul victoriei, auzim vocea lui Ieremia înălţându-se spre cer – „Tu ai aparat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”.

Copiii ai lui Dumnezeu, căutaţi o experienţă vitală cu bunătatea Domnului. Când o aveţi, vorbiţi pozitiv despre ea, cântaţi cu recunoştinţă, şi strigaţi biruitor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

A fi creștin

Motto: Faptele Ap. 11/25-26: „”Barnaba s-a dus apoi la Tars,
ca să caute pe Saul și, când l-a găsit, l-a adus în Antiohia.
Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii, au învățat pe
mulți oameni.
Pentru întâia dată, li s-a dat numele de creștini în Antiohia.””

De ce creștinii sunt deosebiți?
Și ce le face viața diferită?
Ei știu să fie blânzi, smeriți,
Și inima li-e de Isus lipită.

De aceea ei se leapădă de sine
Și fiecare Îl urmează bucuros
Având nădejdea încrederii depline
Că veșnic vor trăi pentru Hristos.

Și pentru creștini e drumul greu –
Împovărați de grijuri și dureri
Numai că ei sunt însoțiți mereu
De Cel ce-i Purtătorul de poveri.

Domnul n-a făgăduit o cale lată,
Netedă și fără gropi și stânci…
Ci una îngustă cu piedici presărată –
Și uneori vom trece ape adânci.

Orice creștin, în viață, își dorește
Minte sănătoasă în trup sănătos,
Spre a fi locașul în care locuiește
Prin credință Duhul lui Hristos.

Creștinul nu se plânge niciodată
Și nici nu stă la mila nimănui,
Că Dumnezeu asupra lui veghează
Pentru că are preț în ochii Lui.

Creștinul întotdeauna dă dovadă
Că-i blând, smerit, drept și milos,
Ca lumea să priceapă și să vadă
Că el e după chipul lui Hristos.

El i-a dăruit o călăuză prea aleasă
Ca în credință să-i fie de folos:
Dreptarul de învățătură sănătoasă –
Cuvântul Evangheliei lui Hristos.

În credința în Hristos să viețuiască
Și Duhul lui Hristos să îl îndrume…
Că Dumnezeu îi vrea să strălucească
Mereu, precum niște lumini în lume.

Să poată lumina pe-aceia care zac
Fără nădejde în mocirla de păcate,
Că credința în Isus e singurul leac
Ce poate să îi scape de la moarte.

Să-i aducă la viață pe cei pierduți –
Pe cei rătăciți ce-i așteaptă pieirea,
Ridicând cu milă pe cei care-s căzuți –
Să afle că Domnul dă mântuirea.

Că mulți așteaptă și se frământă
Strigând din bezna care-i întină:
„Voi, cei care aveți lumina sfântă,
Veniți! Veniți și dăruiți-ne lumină.

Mulți mor în întunericul din vale
Că traiul celor rătăciți e greu…
Veniți! Veniți și luminați-ne pe cale
Să ne întoarcem iar la Dumnezeu.”

Iar cel care-o răspunde la chemare
Și duce vestea bună celui păcătos
Că prin credință va primi iertarea –
Acela-i ucenicul lui Hristos.

Numai cine Cuvântul împlinește
Și umblă în lumină neîncetat,
Acela care în lucrare ostenește
Este socotit creștin adevărat.

 Ioan Vasiu 

18 Noiembrie

Un izvor închis, o fântână pecetluită.” Cântarea Cântărilor 4:12

Metafora aceasta, care se referă la viaţa interioară a unui creştin, tratează ideea unei taine. Este „un izvor închis”. Aşa erau izvoarele din Orient, peste care era construit un edificiu, astfel încât numai cel care cunoştea intrarea secretă putea ajunge la ele; la fel este şi inima credinciosului, după ce a fost reînnoită prin har. Există o viaţă lăuntrică tainică, care nu poate fi atinsă de nici o putere omenească. Este o taină necunoscută de alţi oameni; nu, nici chiar omul care o deţine nu poate vorbi despre ea vecinului său. Textul include nu numai taina, ci şi despărţirea. Nu este un izvor obişnuit, din care poate bea orice trecător; este unul ţinut deoparte. Este o fântână care poartă însemnul regal – sigiliul regelui; aşa că toată lumea vede că nu este o fântână obişnuită, ci una deţinută de un proprietar şi plasată într-un loc special.

La fel se întâmplă cu viaţa spirituală. Aleşii lui Dumnezeu au fost despărţiţi prin legi veşnice. Ei au fost puşi deoparte de Dumnezeu în ziua răscumpărării, şi ei sunt puşi deoparte prin posedarea unei vieţi pe care alţii nu o au. Este imposibil pentru ei să se simtă acasă într-o lume care se desfată în plăceri. Mai este şi ideea sfinţeniei. Izvorul „închis” este păstrat pentru persoană specială, şi la fel este şi inima creştinului. Ea este un izvor păstrat pentru Isus. Fiecare creştin trebuie să simtă sigiliul lui Dumnezeu asupra lui.

El trebuie să spună împreună cu apostolul Pavel: „de acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (Galateni 6:17). Altă idee proeminentă este aceea a Siguranţei. O, cât de sigură şi certă este viaţa interioară a credinciosului! Dacă toate puterile pământului şi iadului s-ar uni împotriva lui, principiul acela nemuritor există încă, fiindcă El şi-a dat viaţa pentru păstrarea ei. Şi cine este El ca să-ţi facă rău, când Dumnezeu este protectorul tău?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ori cu Domnul, ori cu lumea

Când te-ascunzi de adevăr și când negi realitatea,
Semnele sunt foarte clare, te înghite falsitatea.
Nu poți fi părtaș cu lumea, dar să vrei cu Dumnezeu,
Prietene, nu poți sluji Domnului și celui rău.

Ori cu lumea, ori cu Domnul, amândouă-i imposibil,
Nu poți să combini ce-i cu dulce cu amar, este penibil.
Robinetul îți oferă doar un singur fel de apă,
Ori e dulce, ori amară, ori sărată, ori e acră.

Nu poți ține într-o mână două linguri sau mai multe,
N-o să poți să te hrănești, fii sigur, n-o să-ajute!
Nu poți să te-așezi la masă pe mai multe scaune,
O să cazi, te vei lovi și rămâi cu traume.

Uită-te atent la corp, vei vedea, vei înțelege,
Căci piciorul stâng și dreptul nu se ceartă cum s-alerge.
Au aceași destinație, niciodată separat,
Dreptul nu l-a-mpins pe stângul, stângul nu l-a sabotat.

Tot așa să fii și tu, ori cu Domnul, ori în lume,
Ori alegi faptele rele, ori alegi pe cele bune.
Dar nu poți azi să ucizi și-apoi vrei să legi o rană,
Asta nu a realiate, este horror dar și dramă.

Când primești pe Duhul Sfânt să-ți conducă viața ta,
Ceru-ntreg te va-nsoți, cei din jur vor observa.
Nu uita, orice albină, face mierea din frumos,
Tot așa, să-ți lași parfumul dăruit de El, Hristos.

Oamenii vor observa și vor vrea și ei schimbare,
Și prin asta, prietene, va fi-n cer o sărbătoare.
Căci așa lucrează Domnul și așa ne vrea pe toți
Să fim lucrători cu Cerul, nu sălbatici și nici hoți.

Când lucrăm pentru Hristos, lumea nu ne mai atrage,
Ceru-i destinația noastră și-asta-i ceea ce ne place.
Căci Hristos ne-a căutat și întâi El, ne-a iubit,
Iar apoi noi L-am văzut și în suflet L-am primit.

Așadar, nimic și nimeni să nu-ți fure mântuirea,
Lumea asta-i trecătoare, dar Hristos, e nemurirea.
Dacă Îl urmezi pe Domnul, tu vei fi nemuritor
Și în cer când vei ajunge vei fi un biruitor!

Prietene, te-ntreb acum: Ce câștig mai prețios
Îți oferă lumea asta decât ce ai în Hristos?
Cu ce poți tu compară bogăția ce-o primești,
Când ajungi în veșnicie, sus, în slăvile cerești?

Toat-averea pământească, nu te va scăpa de iad,
Vei ajunge-n suferință unde sufletele ard.
Chin, durere, întristare și doar lacrime vor fi,
Asta vrei tu pentru tine, lumea când vei părăsi?

Azi mai ai o șansă mare, înc-o zi să te gândești,
Să te-apleci cu umilință, pe Hristos să Îl primești.
Fă o sărbătoare-n cer începând chiar de la tine,
Scapă de tot ce-i murdar și de tot ce-a fost rușine!

Cere-n viața ta schimbare și belșug de har ceresc,
Și-apoi cântă o cântare cu mesaj Dumnezeiesc!
Iadu-ntreg să înțeleagă și știe că de-acum,
Ești un Fiu de Dumnezeu și-ai pornit pe un nou drum.

Nichifor Nicu 

N-ai trecut pe lângă mine

N-ai trecut pe lăngă mine
Ci-ai venit cu-mbrățișări
M-am împrietenit cu Tine
Iar cuvintele-ți divine
M-au scăpat de-nfricoșări.

Jugul lumii mă-nrobise,
Mă trăgea în jos spre lut
Nu credeam în cele scrise
Dar o ușă se deschise
Și-ai intrat și Te-am văzut.

Ți-am văzut, Isuse, fața
Cu acel surâs ceresc
Și Ți-am acceptat povața
Și-am gustat, din ea, dulceața
Și-un fior dumnezeiesc.

O convingere divină
M-a pătruns, m-a transformat
Iar privirea Ta senină
Transmitea curaj, Lumină
Și-un avânt înaripat.

Te-am urmat, de-atunci, oriunde
N-am vrut alt Învățător
Îndurarea-Ți mă pătrunde
Pot în Tine-a mă ascunde,
Mi-ești oricând Ocrotitor.

N-ai trecut pe lângă mine
Ci-ai venit să-mi dai un Țel
De-atunci haru-Ți mă susține
Bucurii sunt nu puține
Viața toată-i un Betel.

George Cornici

9 Noembrie

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „așa să și umblaţi în El”. Păşiţi din har în har.

Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi ÎI uităm, dacă ÎI chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El.

Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, așa să și umblaţi în El”, Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii – acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar și Când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu, Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Bătălia vieții

Ne luptăm să avansăm
Spre eternele hotare
Doar cu Fiul să umblăm.

Spre-a culege perle rare
Recunoaștem: nu-i ușor
E efort, nu întâmplare.

Că avem Ocrotitor
E o binecuvântare
Chiar și-ntr-un aprins cuptor.

Să învingem o-ncercare
E nevoie de Cuvânt
Să ne dea fortificare.

Nu ieșim din Legământ
Spre-a fi tari în bătălie
(Nu să dăm cu pumnii-n vânt)

Cu curajul lui Ilie
Confruntăm chiar uriași
Stând pe sfânta temelie.

În tabăra celor lași
Fug cei fără-ncredințare
Nu ai Tatălui urmași.

Numai cu credință tare
Biruim dificultăți
Și cu rugi și cu cântare.

Harul Sfintei Trinități
Ne îndrumă spre victorii,
Spre divine bunătăți…

Unde-ajung cutezătorii.

George Cornici

Ioan 17

Înspre Cer îndreptându-și privirea
Sfântul Fiu ridicatu-și-a glasul
Într-o rugă-începându-și rostirea:
”Tată scump, mi-a sosit iată, ceasul!”

”Proslăvește-mă iarăși, Părinte
Cu divină putere Cerescă
Și cu Slava ce-o -aveam înainte
Ca și Fiul să Te proslăvească”

După cum Tu puterea deplină
Peste orice făpturi I-ai lăsat
Să dea veșnică viață, divină
Tuturor, ce din lume I-ai dat

Viața veșnică, Sfântă, Cerească
Pentru-oricine pe-ntregul pământ
Este-aceasta: ca să Te cunoască
Dumnezeu, Singur, Veșnic și Sfânt.

Peste tot unde-mi fost-a umblarea
Încontinuu Eu Te-am proslăvit
Iar acum pot să spun că lucrarea
Ce Mi-ai dat-o s-o fac am sfârșit

Și-acum Tată, te rog Eu fierbinte
Proslăvește-Mă iarăși la Tine
Cu slăvirea ce-o-aveam înaite
De-a fi lumea cu tot ce-aparține.

Am făcut cunoscut al Tău Nume
Celor care Mi I-ai dăruit
Pe ai Tăi Mi I-ai dat Tu din lume
Și Cuvântul Tău ei au păzit.

Cunoscut-au acum foarte bine
Ce Mi-ai dat Tu și orice le-am zis
Și-au primit ca venind de la Tine
Cunoscând clar că Tu M-ai trimis.

Și-au crezut c-am ieșit de la Tine
Pentru ei mă rog Eu, Sfinte Tată
Sunt ai Tăi, . . Mi i-ai dat. . știi prea bine. .
Nu mă rog pentru lumea stricată.

Tot ce am este-al Tău pe vecie
Tot ce-ai Tu, este-al Meu negreșit
Pot să spun cu deplină tărie
Că în ei sunt acum proslăvit.

Eu nu sunt, dar ei sunt încă-n lume. .
Sfinte Tată, păzește-i întruna
Ca în Sfântul și Marele-Ți Nume
Cum suntem Noi. . și ei fie una.

I-am păzit Eu în ceasu-încercării
Peste tot, prin puternicu-Ți Nume
N-a pierit decât fiul pierzării
Spre-mplinirea Scripturii anume.

Vin la Tine acum pentru-a spune
Toate-acestea să-i cureți de vină
Ca pe când ei sunt încă în lume
Bucuria s-o aibă deplină.
––––––––––

Eu lor le-am dat Cuvântul Tău divin
Și lumea i-a urât atât de crunt
Că-acestei lumi ei nu mai aparțin
După cum Eu din lumea lor nu sunt.

Te rog ca să-i păzești Tu de cel rău
Și nu te rog să-i iei de pe pământ
Sfințește-i dar prin adevărul Tău
Iar Adevărul e al Tău Cuvânt.

Cum M-ai trimis în lume să vestesc
Așa-am trimis și Eu pe-ai mei iubiți
Și pentru ei Eu însumi Mă sfințesc
Spre-a fi și ei prin adevăr sfințiți.

Și Eu mă rog nu numai pentru ei
Iar Tu-Mi cunoști al sufletului dor
Căci Eu mă rog acum și pentru-acei
Ce-or crede-n Mine prin cuvântul lor.

Te rog din nou, pentru iubiții mei
Leagă-i cu legături de nedescris
Mereu cu drag, uniți să fie ei
Să creadă lumea că Tu M-a i trimis.

Precum Tu ești în Mine, Tatăl Meu
Și Eu în Tine sunt îngemănat,
Să fie ei la bine și la greu
Căci le-am dat slava care Tu M-ai dat.

Să fiu în ei cum Tu în Mine ești
Să fie una-n chip desăvârșit
Să știe lumea toată că-i iubești
La fel cum și pe Mine M-ai iubit.

În locul Sfânt, în Veșnicul Palat
Unde voi fi de Tine proslăvit
Să fie și aceia ce Mi-ai dat
Să vadă slava ce Mi-ai dăruit.

Neprihănit Părinte, M-ai iubit
‘Nainte de-a fi lumea, la-nceput
Și Eu Te-am cunoscut și Te-am vestit
Dar lumea, iată nu Te-a cunoscut.

Însă acei pe care Mi I-ai dat. .
Ei au crezut cuvântul ce le-am zis
Și-atunci când mintea li s-a luminat
Au cunoscut că-n lume M-ai trimis.

Eu al Tău Nume-întruna L-am vestit
Și-l voi mai face cunoscut mereu
Ca dragostea cu care M-ai iubit
Să fie-n ei. . la fel să fiu și Eu.

Daniel Hozan

31 Octombrie

Pune în mine un duh nou şi statornic.” Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna.

Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc.

„Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Meditaţii C. H. Spurgeon