„Te voi vedea acolo”

Text: 1 Tesaloniceni 4:13-18

,.Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce-au adormit în EL” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne gandim la aceasta! Fiecare tată, mamă, fiu, fiică, rude şi prieteni care au murit în Domnul, vor fi cu Isus atunci cand El va reveni să-i ia pe ai Săi la Sine. În versetul 17 din 1 Tesaloniceni 4, Pavel declară că „noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei”. Aceste două cuvinte scurte: „cu ei” ne vorbesc despre bucuria întalnirii cu toţi credincioşii. Speranţa aceasta a ars strălucitor în inima mameni mele în timp ce viata i se apropia de clipa plecării. Cu o zi înainte de-a muri, în 1976, ne-a chemat pe mine şi fratele meu langă patul ei. Deşi era epuizată, ne-a citat cateva versete din Biblie si ne-a vorbit de „plecarea acasă”. După ce am stat cu ea cateva ore, a insistat să nu stăm acolo toată noaptea, ci să mergem acasă şi să ne culcăm. Cand eram gata să plec, mi-a spus: „Dacă nu ne mai vedem maine, să ne vedem acolo sus!” A doua zi a plecat tăcută în prezenţa Mantuitorului, înainte ca să ajung la patul ei. Ultimele ei cuvinte îmi vor rămane nespus de preţioase atata vreme cat voi trăi.


Ce bucurie să ştii că creştinii nu spun cuvinte finale de adio! Cand moartea ne frange legăturile pămanteşti, avem speranţa sigură că cei care au murit credincioşi trăiesc în prezenţa lui Isus şi se vor întoarce cu El în glorie. Îţi sangereazâ inima din pricină că moartea a luat pe cineva iubit de tine? Gandeşte-te la glorioasa reantalnire care te aşteaptă. Nu-i vom mai vedea poate pe cei dragi ai noştri în viaţa aceasta, dar îi vom vedea acolo sus!– D.J.D.

O, ce întalnire măreaţă acolo pe nori!
Nu vor fi lacrimi nici plans nici fiori.
Cei dragi uniţi vor fi pe vecie,
O, ce zi măreaţăl O, ce bucurie! ” – Blackmore

Despărţirea este legea pământească – reantâlnirea este legea cea cerească

Painea zilnica

Murind pentru a trai

Text: Romani 6:1-14

„…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, in Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 6:11

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Rasul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Cand George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hartie predarea sa lui Cristos, începand să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”.


Recunoscand faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm „ morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).
Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc;
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie!
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie. „– Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi

Painea zilnica

Care sunt posibilitatile?

Text: Ezechiel 18:19-32                            

„Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.” Ezechiel 18:32

S-a născut în bogăţie şi a fost crescut într-un palat. Astăzi poartă haine vărgate într-o închisoare după ce-a fost condamnat pentru că a pus o bombă în maşina în care au murit doi membri din propria familie. Această întoarcere de necrezut a circumstanţelor în viaţa sa a survenit după ce a încercat să pună stăpanire pe averea de peste 10 milioane de dolari a familiei. Impactul propriei alegeri i-a devenit clar în ziua cand, cu faţa albă ca varul, într-o stare de şoc, a auzit verdictul de vinovat ce i s-a citit în faţă, în tăcerea de mormant a tribunalului. Ce ironie! Omul acesta ar fi putut să fie bogat. Ar fi putut avea atat de mult, dacă ar fi voit să aştepte – să joace cinstit. Dar acum este un om sfîrşit.
Totuşi să nu ne oprim aici. Gandiţi-vă la posibilitatea care-i mai rămane. Atat timp cat mai respiră, el poate, ca şi talharul de pe cruce, să-şi recunoască păcatul şi să ceară ajutorul lui Cristos. Si chiar aşa, cum acel criminal, considerat nepotrivit pentru a mai trăi în societate, a devenit potrivit pentru paradis, acest om poate deveni „o făptură nouă”, un cetăţean al cerului.


O asemenea întoarcere este întotdeauna posibilă pentru un păcătos. Acest lucru îl spunea Dumnezeu lui Israel prin profetul Ezechiel. Deoarece El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celui râu, El îi roagă să se pocăiascâ. Poate crezi că o asemenea întoarcere nu este cinstită, ori că tu ai ajuns prea rău să mai poţi fi reannoit. Dacă crezi în Isus ca Mantuitor al tău, vei face din această posibilitate o realitate. – M.R.D. II

Cum de poţi lăsa ca ziua să se facă an?
Şi s-amai cand Domnul are pentru tine un plan.
Vino la Isus Cristos şi crede-al Lui Cuvant.
Viaţă veşnică tu vei primi în cerul sfant.”  – Branon

Nu există oameni atat de buni ca să se mantuiască singuri – si nici atat de răi ca să nu poată fi mantuiti de Dumnezeu

Painea zilnica

Neliniste in cuib

Text: Deuteronomul 32:1-14

Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” Deuteronom 32:11, 22

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curand tăiate dintr-un copac. Dandu-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă langă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zambet aprobator, lăsand-o în pace. Crengile uscate atat de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii.


La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sînt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pămantesc pentru care ne luptăm atat de mult şi lucrăm atat de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei.
Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci cand trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Cand totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.” – Traian Dorz

Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvîntări ale ei

Painea zilnica

Izbăvirea

Izbăvirea vine mereu de la Dumnezeu
În vremuri de neajuns și de nevoie
Când ne este ușor sau când ni-i greu
După cum lucrează în noi buna Sa voie.

Să picure și azi cerurile de sus
Să ploaie norii din belșug neprihănirea
Căci Domnul Isus Hristos ne-a adus
La toți credincioșii și păcătoșii mântuirea.

Ne-a izbăvit din casa robiei din captivitate
Și ne-a eliberat acum să nu mai fim robi
Ne-a dat putere îndeajuns și demnitate
Să nu mai fim proști, nebuni, neghiobi.

Chem pe Domnul și-L laud în rugăciune
Și sunt izbăvit deodată de vrăjmașii mei
Domnul mă eliberează de slăbiciune
Și bucuria mea are acum un nou temei.

El mă izbăvește din necazuri mereu
Și nu mă lasă cu cei răi să fiu asuprit
Îl laud căci este al meu Dumnezeu
Care pentru mine pe cruce a suferit.

Domnul Isus mă izbăvește adeseori
Din toate temerile mele ce îngrijorează
Ca să nu-mi lipsească inima de valori
Asupra mea El mă păzește și veghează.

M-a izbăvit din lipsă și din sărăcie
M-a izbăvit din prăpăstii prin al Său ajutor
A fost prezent mereu în a mea căsnicie
Și a fost cu noi mereu îngăduitor.

M-a izbăvit din negură și ceață
M-a izbăvit din întuneric și păcat
Când eram căzut El mi-a dat viață
Și cu blândețea Lui m-a ridicat.

Îți mulțumesc Doamne de izbăvire
De mântuirea Ta ce în noi mereu lucrează
De mesajele sfinte ce ne vin în vorbire
Și de tot ce Mâna Ta mereu lucrează.

Constantin Sferciuc 

Ultimul bilanț

Ce repede se duce viața,
De-odată m-am trezit bătrân,
Ca un somn cu vise, bun
Și o trezire, dimineața!

Apoi, mă-ntreb, chiar am trăit?
Asta-i tot, numai atât?
O, ce iute m-am trezit,
Păcat de visul mult prea scurt!

Și iar mă-ntreb, unde-s acum?
De nicăieri, aud un glas:
Ai întrebat, îți voi răspunde,
Să nu te sperii, ești niciunde,
Aici, e doar un mic popas
Și-apoi, vei porni la drum!

Unde mă duc? Întreb din nou.
Te duci pe-același drum al tău,
Pe care-ai pornit cândva.
Asta-i existența ta!

Vei adormi și vei visa,
Apoi din nou te vei trezi,
Vei adormi și vei visa
Și visul va fi viața ta
Și tot așa și tot așa,
Până te vei deștepta!

Și de murit, când voi muri?
Să mori? Păi nu există moarte,
Viața, este ca un lanț,
Vei adormi, te vei trezi,
Iar drumul, duce mai departe!
Până unde? întreb eu
Până la ultimul bilanț,
Până lângă Dumnezeu!

Nicu Hăloiu 

„Soareci cu pete”

Text: Eclesiastul 2:1-11                         

Apoi, cand m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mainile mele… toate erau numai deşertăciune şi goană după vant…” Eclesiastul 2:11

Ce tragedie este să ajungi la capătul vieţii şi să constaţi că nimic din cele pentru care ai trăit nu au nici o valoare eternă! Chiar dacă ne bucurăm de tot ce poate oferi viaţa mai bun, ce păcat să tragi concluzia că totul a fost numai deşertăciune, un gol lipsit de sens! De aceea, trebuie să fim siguri că ceea ce facem are valoare reală.
în cartea lui A. W. Tozer: „Omul, locuinţa lui Dumnezeu”, există o referinţă la o povestire preluată din Associated Press, despre un nobil englez, care a murit la 89 de ani. Moştenise o mare avere şi era liber să facă ce dorea. Potrivit articolului, el „şi-a dedicat viaţa încercand ca, prin încrucişări, să obţină o rasă perfectă de şoareci cu pete”. Gandiţi-vă la aceasta! în loc sâ-şi folosească privilegiul şi poziţia ce o avea în viaţă, cu potenţialul averii sale pentru a-L sluji pe Domnul şi pentru a servi nevoilor umane, atat materiale cat şi spirituale, el s-a dedicat perfecţionării şoarecilor cu pete. Nu se menţionează că acestea ar fi fost experimente ştiinţifice folositoare umanităţii. Pare a nu fi mai mult decat o preocupare stranie de a-şi satisface interesul lui îngust.


Cand lucrarea vieţii noastre va ajunge la sfarşit, oare va trebui să spunem: „Apoi m-am uitat la toate lucrările mainilor mele şi am văzut că toate sunt deşertăciune şi goană după vant?” Sau vom putea să spunem: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii…?” (2 Tim. 4:7, 8). Vom putea spune astfel, dacă vom pune pe primul loc pe Dumnezeu în tot ce facem, întreabă-te: „Pentru ce trăiesc eu?” – R.W.D.

O viaţă lungă e un trai curat,
Altele sunt scurte şi se veştejesc.
Vieţui-va-n veci acela care
A trăit pentru caştigul cel ceresc.” – Bonar

Măsura vieţii nu este durata ei, ci ceea ce dăruieşte ea” – Peter Marshali

Painea zilnica

Te așteptăm să vii!

În lumea asta de nevoi,
Când temeliile-i se sfarmă
Te așteptăm sa vii la noi!
Sfârșind a vieții dramă…

Te așteptăm de mii de ani
Ca să revii pe nori,
Umili, săraci și fără bani
Dar nimănui datori…

Nu datorăm acestei lumi
Nimic ce să ne lege…
De glia sfinților străbuni
Căci noi în cer vom merge!

Avem curaj să spunem azi
La toți, la lumea-ntreagă’
Că-n lumea asta de necaz,
Doar cerul ne mai leagă!

Uniți în cuget și-n simțiri
A Domnului mireasă
Smeriți, curați, sfinți și umili
Noi vom ajunge acasă!

Și în n’altul cerului senin
Isus cu alai de îngeri,
Ne va întâmpina sublim
Din valea cea de plângeri…

În haine albe îmbrăcați,
Curați și fără pată
De Domnul Isus prezentați
Lui Dumnezeu ca Tată.

Și vom purta cu toți pe cap
O veșnică cunună,
De Domnul Sfânt întâmpinați:
O vino slugă bună!

Dar pân’ atunci, mai e puțin…
Biserică fii gata!
Din înaltul cerului senin
Se strigă: Maranata!

El vine, nu va-ntârzia
Mireasa Lui iubită,
La masa Lui ne-om bucura
Curată și sfințită

Și vom uita de acest pământ
Cu bune și cu rele,
Căci am făcut un legământ
Cu Cel mai sus de stele!

Pe străzi de aur vom umbla,
În țara cea slăvită
Și moartea nu va exista!
Nici ură, nici ispită…

Și vom trăi Isus iubit
În veci de veci cu tine,
Speranța noastră sa’nplinit
Ne va fi veșnic bine…

Nistoran Gheorghe 

Inc-o zi

Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”.

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate.

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul.

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează.

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat.

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan.

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce.

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat.

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar.

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat…
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos.

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vii cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.

Daniel Hozan

Sfânta Lumină

Sfânta Lumină ne-a adus
Clarificarea necesară
Despre viața făr-apus
În armonie cu Isus
Să nu fim în Etern afară.

Vedem ce n-am putut vedea
Când stăpânea o noapte deasă
Vedem că-n apăsarea grea
EL ușurare poate da
Spre El ființa e atrasă.

Venind la noi din infinit
Face ființa fericită
Efectul ei noi l-am simțit
Ce-a fost uscat a înverzit
Cu raza ei înveșnicită.

Învinge-n om porniri firești
Și-l face-apoi să înțeleagă
Perceptele dumnezeiești
Și zice-apoi: “Ce mare ești
Stăpâne peste lumea-ntreagă.”

Doar Ea ne poate lumina
Să știm de viața după moarte
Ne-ndeamnă a ne închina
Pe Mire a-L întâmpina
Cu melodii și fructe coapte.

Pătrunde-n orice colțișor
Să risipească-ngrijorarea
Efectu-i binefăcător
Ne leagă de Mântuitor
Să-i ascultăm, mereu, chemarea.

Eșec după eșec ar fi
De n-ar veni să ne atingă
Dar e aici, putem sui
Să fim cu Ea în veșnicii
Căci nimeni nu poate s-o stingă.

Lumină tainică și sfântă
A nopții-ntunecime-ai frânt
Și azi ființa, toată cântă
Se bucură, nu se frământă
Că-i dai spre Paradis avânt.

George Cornici