Devotamentul ascultării

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)

Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune EI Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar de cele mai multe ori manifest lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu aud ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.

Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună.

Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?

Oswald Chambers

Reclame

E inca o zi

E inc-o zi, o noua fila
Un inceput din nou cu Tin’
Caci tot ce  am e doar prin mila,
Doar Tu de dragoste esti plin

Doar Tu mi-ai dat si azi speranta
Doar Tu m-ai ridicar din pat
Puteam sa nu mai fi in viata
Dar Tu spre mine ai vegheat

Si m-ai lasat ici jos, in lume
inca o zi din cate sunt
Spre-a te vedea doar Tu in mine
O Dumnezeule preasfant

Mi-ai spus sa-ti multumesc doar Tie
Ca pot sa vad, sa cant, sa umbu
Ca nu-s orfan in asta lume
In toate eu te am pe Tine

Si-n toate doar Tu esti cu mine
Ma aperi de Vrasmasul meu
Ma ti cu Tine sus pe stanca
Si ma feresti de valul greu

Chiar de durerea vine adesea
Si bate in catargul meu
Eu stiu ca esti cu mine-n barca
Si potoli-vei orice leu

E inc-o zi, o noua fila
In care lutu-i framantat
Spre’a deveni o mandra sfera
In mana Marelui Olar.

Arzenovici Efraim 

Pe un munte de granit

Pe un munte de granit
Mâna Ta m-a ridicat
Teafăr, nu am fost lovit
Aici pacea mi-am aflat
Tu mă protejezi mereu
Mă ferești de cel viclean
Mă aperi de orice rău
Înlături pe al meu dușman
Lațul său lung m-a atins
Mă vrea aliatul său
Dar Tu brațul Ți-ai întins
Să mă aperi de cel rău
Căci prin jertfa Ta Isus
L-ai învins, ai câștigat
Mântuire mi-ai adus
Viața veșnică mi-ai dat
N-ai vrut ca să fiu pribeag
Cu cel rău să mă-nsoțesc
Ca fiu, m-ai răscumpărat
Și eu Doamne Te iubesc
Dar și frate sunt cu Tine
Amândoi vom moșteni
Eu știu sigur că-mi vrei bine
Cât trăiesc, Te voi slăvi.
Lutul slab, alunecos,
Ce Tatăl l-a frământat
Este al Tău, bun Hristos
Viața pentru el Ți-ai dat
Te-ai jertfit plin de iubire
Și chinuri ai suferit
Ca să capăt izbăvire
Scump Mântuitor iubit.

Florența Sărmășan 

Îmi plec genunchii

Îmi plec genunchii dis de dimineață
În fața Ta, Părinte minunat,
Să-Ți mulțumesc că înc-o zi din viață
În bunătatea Ta, o, Doamne, Tu mi-ai dat.

Mă plec smerit, cu-adâncă umilință,
Spășit, la sfintele-Ți picioare,
Pătruns de-o veșnică recunoștință,
Acum, la ceasul de-nchinare.

Îmi plec genunchii, Tată, cu iubire
Și vreau să fim o clipă, doar noi doi,
Să mă inunde calda Ta privire,
Să uit de lacrimi, grijuri și nevoi.

Să-Ți spun în taină tot ce mă apasă,
Iar Tu să-mi spui că nu mă părăsești,
Să-mi dai învățătura cea aleasă
Și acolo unde nu știu, să mă sfătuiești.

Îmi plec privirea foarte vinovată
Și inima-mi ades nespus de rea,
Rugându-Te să mă mai ierți odată
Și să mă faci precum e voia Ta.

Îmi plec genunchii și în fapt de seară
Și-n miez de noapte când mă mai trezesc,
Să-Ți spun pentru a nu știu câta oară:
Te laud, Te ador si Te slăvesc!

Puiu Chibici 

Când știi că viața ta e trecătoare

Psalmul 90, Eclesiastul 11:9, Ieremia 2:33,
2 Timotei 3:1-17, Ev. Luca 15:11-32…

Când știi că viața ta e trecătoare,
Că ești în lume doar un călător…
De ce trăiești cu multă nepăsare?
De ce pășești așa la întâmplare,
De ce nu ești creștin ascultător?

Când știi că viața ta e ca un abur,
Ce se arată puțintel sub soare…
De ce trăiești așa de imatur?
Nu știi că poate moartea prematur,
Te poate căuta și-i fără îndurare?

Când știi că viața ta e ca o floare,
Ce astăzi înflorește dar mâine se usucă…
De ce să mergi pe căii înșelătoare,
Ce știi că duc la urmă la pierzare?
Tu poți alege Calea ce înspre ceruri urcă!

Când știi că viața ta e ca un vis,
Ce tu alegi de este frumos sau un coșmar…
De ce să fugi de Domnul spre abis?
Întoarce-te la El, să-ajungi în Paradis.
Te rog să pui chiar astăzi păcatelor hotar.

Când știi că viața ta e un dar neprețuit,
Că sufletul e veșnic mai scump ca lumea toată,
Când știi că ai un scop în lume rânduit,
De ce să fii de diavol mințit și jefuit,
Când tu ești o făptură de Dumnezeu creată?

Când știi că viața ta e luptă, pregătire,
Școală cu multe teste spre lumea ceealaltă…
De ce să crezi povești ce duc în rătăcire?
Tu ai prin Cartea Sfântă lumină și sfințire,
O naștere din nou, credință-adevărată!

Când știi că viața ta e astăzi în ruine,
Trăiești cumplita dramă de fiu risipitor…
Te rog să te ridici din starea de rușine,
Întoarce-te din lume cu lacrimi cu suspine…
Acasă te așteaptă un Tată iertător! ! !

Teodor Groza

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat…” 

Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece. Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).

Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme.

Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus. Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

______________________________

Oswald Chambers

A mai trecut din viaţă ta un an…

A mai trecut din viaţă ta un an…
Încă o treaptă ai mai urcat spre infinit
Şi tu… uitat de toţi, priveşti îngândurat prin geam
Tăcut şi trist cu sufletul sărman
La drumul vieţii tale… ce aproape-i de sfârşit.

Ai mai rupt o filă azi din calendar
Simţind în ritmul inimii o jale
Căci prea uşor te-ai văzut pe al vieţii cântar
Iar anii tăi ţi-au zburat în zadar
Şi acum tu plângi în pragul veşniciei tale.

Te uiţi la norii încărcaţi cu frig
Răsfoind mănunchiul zilelor pierdute
Căci amintirile în inimă adânc se înfig
Iar sufletul… ce nu l-ai preţuit
Îndurerat suspină în chinuri negrăite.

Priveşti la mersul limbilor de ceas
Când sună gongul ultimelor clipe
Şi izbucneşti în plâns când vezi cu ce ai rămas
Căci n-ai avut măcar un mic popas
Să-ţi faci cinstit bilanţul zilelor trăite…

Trec anii şi zilele încet se duc
Bat la portiţa vieţii tale nepoftite
Şi în tăcere asculţi cum clipele încet se scurg
Cum frunzele se scutură în amurg
Şi tu ai rămas cu visurile neîmplinite.

Ce vrei să faci acum în ceas târziu?
Când nu mai vezi în viaţa ta scăpare
Şi deznădăjduit suspini pe drumul tău pustiu
Simţind durerea sufletului viu
Ce plânge îndurerat… căci vrea eliberare.

Te zbaţi şi lupţi cu pumnii… dar în vânt
Nu te-ai gândit că vei plăti vreodată
Te-ai crezut grozav… dar vezi că eşti şi tu pământ
Căci un clopot îţi va bate în curând
Şi tu te îngrozeşti căci moartea în prag te aşteaptă.

Ce mai aştepţi acum din viaţa ta
Când la încrucişări de drum te vezi ajuns
Căci un gol în urmă laşi ce nu-l mai poţi umplea
Cu pieptul tremurând de vina grea?
Neputincios oftezi şi nu te poţi opri din plâns…

Mai scurt e timpul astăzi ca oricând
Ce mai aştepţi… din ultima fărâmă…?
Nu te gândeşti la suflet… de ce îl laşi plângând?
În pragul veşniciei sângerând
Când scopul lui e ca să ajungă în slăvi divine.

Te simţi dezamăgit… şi-ţi pare rău
Prea ieftină… a fost plăcerea lumii
Tu ai ales să mergi pe căile şi drumul tău
Şi ai fugit de dragostea lui Dumnezeu
Prin pustiul fără apă unde cresc doar spinii.

Opreşte-te… din alergarea ta
Şi nu mai rătăci pribeag prin lume
Hristos cu drag te aşteaptă… tu nu mai amâna
Căci vrea să fii cu El în slava Sa
Trezeşte-te! Auzi? Căci viaţa ta apune…

Mihail Cebotarev 

Bun venit an luminos!

Bun venit an luminos
Pentru noi, ești bucurie
Tu ești darul lui Hristos
Onorat în veci să fie!
E atât de minunat
Că suntem în grija Lui
Pentru viață ne-a creat
Glorie-I dăm Domnului!
Înțelepți să fim pe cale
Zile bune să trăim
Domnu-I plin de îndurare
Și cu El  prin tot răzbim.
De trecem prin încercări
Ajutor primim mereu
Dacă avem supărări
El ne spijină la greu
Domnul este minunat
Zi de zi de întărește
El, Isus ce ne-a salvat
Viață sfântă ne dorește
Anul nou bine-ai venit
Tot mai credincioși să fim
Spre Isus cel preamărit
Hotărâți ca să pășim!

Florenta Sarmasan

Orice virtute pe care o avem

Toate izvoarele mele sunt în Tine.Psalmul 87:7

Domnul nostru nu „peticeşte” niciodată virtuţile noastre naturale. El reface întregul om pe dinăuntru. „îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou” (Efeseni 4:24); cu alte cuvinte, ai grijă ca viaţa ta naturală să se îmbrace cu veşmântul care se potriveşte vieţii noi. Viaţa pe care o sădeşte Dumnezeu în noi îşi dezvoltă propriile ei virtuţi, nu virtuţile lui Adam, ci pe cele ale lui Isus Cristos. Priveşte cum, după sfinţire, Dumnezeu face să se veştejească încrederea ta în virtuţile naturale şi în orice putere din tine, până înveţi să-ţi extragi viaţa din fântâna vieţii de înviere a lui Isus. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu dacă treci pnn experienţa „secării” altor izvoare.

Semnul că Dumnezeu lucrează în noi este acela că el distruge încrederea în virtuţile naturale, deoarece ele nu sunt promisiuni a ceea ce urmează să fim noi, ci rămăşiţe a ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie omul. Noi ne agăţăm de virtuţile noastre naturale, în timp ce Dumnezeu încearcă tot timpul să ne aducă în contact cu viaţa lui Isus Cristos, care nu poate fi niciodată descrisă în termenii virtuţilor naturale. Cel mai trist lucru este să vezi oameni în lucrarea lui Dumnezeu depinzând de ceea ce harul Lui nu le-a dat, de ceea ce au doar în virtutea eredităţii. Dumnezeu nu întăreşte virtuţile noastre naturale şi nu le transformă, deoarece ele nu se vor putea niciodată apropia de standardul lui Isus Cristos pentru noi. Dragostea naturală, răbdarea naturală, puritatea naturală nu se vor putea apropia niciodată de înălţimea cerinţelor Sale. Dar, dacă aducem fiecare parte a vieţii noastre trupeşti în armonie cu viaţa nouă pe care a pus-o Dumnezeu în noi, El va arăta în noi virtuţile care Îi sunt caracteristice Domnului Isus.

„Şi orice virtute pe care o avem E doar a Lui.”

Oswald Chambers

Dezertor sau ucenic?

“Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.

loan 6:66

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să” umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul.

Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând:  “Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot și eu?” Tu trebuie să umbli în lumina viziunii care ţi-a fost dată ţie, fără să te compari cu alţii şi fără să-i judeci; aceasta este între ei şi Dumnezeu. Când descoperi că o idee care-ţi este dragă contravine viziunii cereşti şi începi să comentezi, în tine vor începe să se dezvolte simţul proprietăţii şi dorinţa de a-ţi apăra dreptul personal, lucruri care n-au avut nici o valoare pentru Isus Cristos. El a fost întotdeauna împotriva acestor lucruri, care sunt rădăcina a tot ceea ce este străin de El. „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dacă nu vedem aceasta, este din cauză că ignorăm principiile de bază ale învăţăturii Domnului nostru.

Noi avem tendinţa de a ne întinde şi de a ne delecta cu amintirea experienţei minunate pe care am avut-o. Dacă ţi se arată, prin lu­mina lui Dumnezeu, un standard nou-testamental şi tu nu încerci să te conformezi lui sau nici nu te simţi înclinat să te conformezi lui, vei începe să dai înapoi; conştiinţa ta nu reacţionează la adevăr. Nu mai poţi fi niciodată acelaşi după ce ţi s-a revelat un adevăr al lui Dumnezeu. Momentul revelaţiei te va marca, fie ca pe un ucenic şi mai devotat al lui Isus Cristos, fie ca pe un dezertor.

Oswald Chambers