Apăsarea exterioară

„M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei.” 1 Corinteni 9:22

Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: “O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

“Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: “Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

Oswald CHAMBERS

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS

Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Concentrarea păcatului personal

“Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor “O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: “Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal.

Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: “Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. “Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

Oswald CHAMBERS

Condiţiile uceniciei

“Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus.

Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Pedeapsa inevitabilă

“Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” Matei 5:26

“Nu există cer cu un colţ de iad în el.” Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi.

In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum – “Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta”; “Mă voi împăca cu omul acela acum”. : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului.

Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. “Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!” Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un “trebuie” în spatele ei.

Oswald CHAMBERS

Direcţia disciplinei

“Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” Matei 5:30

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: “Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o”. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai.

Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: “Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!” Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm.

Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

Oswald CHAMBERS

Iţi vei da tu viaţa?

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: “îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: “Iţi vei da viaţa pentru Mine?”

Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, “şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă.

Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: “Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. “V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

Oswald CHAMBERS