23 Noiembrie

Părtăşie cu EL” 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Interesele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjeşte să vadă deșerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este .prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire.

Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Noiembrie

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.” Deuteronom 33:27

Cuvântul „adăpost” poate fi tradus prin „casă”, sau „locuinţă”, ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult ÎI iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mișcarea și fiinţa” (Fapte 17:28). Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău” (Psalmi 23:4). El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Acasă ne odihnim după oboseala şi truda zilei. Şi inimile noastre găsesc odihnă în Dumnezeu atunci când sunt obosite de conflictele vieţii; când ne întoarcem spre El, sufletele noastre află pacea. Acasă ne simţim în largul nostru; nu ne teme că vom fi înţeleşi greşit, nici că vorbele noastre vor fi răstălmăcite.

Atunci când suntem cu Dumnezeu, putem să comunicăm liber cu El, dezvăluindu-ne toate dorinţele ascunse; pentru că „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmi 25:14), tainele celor ce se tem de El vor fi în siguranţă în mâna Domnului. Acasă este locul celei mai adevărate şi pure fericiri, în Dumnezeu, inimile noastre află cea mai adâncă încântare. Bucuria pe care o avem în El depăşeşte orice altă bucurie. Acasă muncim cu voie bună. Gândul la casă ne dă puteri şi ne ajută să purtăm poverile zilnice şi să ne îndeplinim datoriile; în sensul acesta, putem spune că Dumnezeu este casa noastră.

Dragostea pentru El ne întăreşte. Ne gândim la El în persoana Fiului Său prea iubit, şi vederea feţei suferinde a Mântuitorului ne constrânge să lucrăm pentru cauza Lui. Simţim că trebuie să lucrăm, fiindcă avem prieteni şi rude dragi nemântuite, şi vrem să bucurăm inima Tatălui aducându-i acasă pe cei rătăcitori, Vrem să umplem cu mir sfinţit familia cu care locuim. Ferice de cei care îşi găsesc adăpostul în Dumnezeul lui Iacov!

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Tine depindem

De Tine depindem în orice stare
Nu de recolta adunată-n hambar
Transformi tragedia în sărbătoare
Dai energii să nu muncim în zadar.

Fără voia Ta fire de păr nu cad
Destinul nostru, Tată, îl controlezi
Binecuvântările Tale nu scad
În vremuri de restriște ne cercetezi.

Oriunde-am merge depindem de Tine
Pe-nțelepciunea noastră nu ne bazăm
C-așa-ndepărtezi plâns și suspine
Și-așa-n revelații, duios, ne-așezăm.

Nu prin tăria noastră respingem
Demoni ce vin s-atace pe sfinți
În bătălii doar cu Tine învingem
Să vrem relații cerești nu arginți.

De Tine depindem când frământarea
Apare să stingă avântul spre Rai
Iar când apare, subtil, întristarea
Și-atunci ești cu noi, sublim Adonai.

Prezența Ta e-a noastră fericire
Ne bizuim pe Tine oriunde și-oricând
Îndepărtezi orice nenorocire
De-aceea mergem spre Eden cântând.

Cum fără sevă copacii-ar muri
Așa-i legătura noastră cu Tine
În orice dileme ne poți lămuri
E dependență ce ne poate susține.

De alți stăpâni nu vrem să depindem,
Pe altă temelie nu vrem să stăm
Ce-am primit de la Tine nu vindem
Doar înaintea Ta ne-nchinăm.

George Cornici

Acolo trebuie s-ajungi

Referințe

Romani 5:3-5 Romani 8:18

Prin foc te-am dus, prin aspra încercare
Ca să mă vezi cât sunt de iubitor
Te-am coborât până în neagra vale
Doar ca să-ți dau cununi de-nvingător.

Te-am învârtit în jurul unui munte
Să te-ncunun cu laurii răbdării
Chiar spinii grei, ți i-am lăsat pe frunte
Fiindcă te vreau pe tron cu luptătorii.

Aș fi putut să-ți dau doar fericire
Dureri să n-ai, cuptorul să nu-l știi
Dar n-ai avea în ceruri strălucire
Nici locu-n care te aștept să vii.

Nu ai cum știi ce-n ceruri te așteaptă
Te văd că nu-i ușor să izbutești
Dar nu uita nicicând, treaptă cu treaptă
Te urcă mâna Mea, tu biruiești!

Eu nu te las, chiar dacă-n rugi adesea
Mi-ai spus în lacrimi: „-Simt că-s părăsit!”
Copilul Meu, să nu îți pierzi nădejdea
Puțin mai e, un pas pân’ la sfârșit.

O clipă doar și când vei trece pragul
Un cânt de mulțumire vei ‘nălța
Văzând cununa, moștenirea, locul
Primite pentru osteneala ta.

Te vei vedea în toată strălucirea
Și vei striga: „-N-am suferit de-ajuns
De nu erau nici lacrimi, nici zdrobirea
În locu-acesta, nu aș fi ajuns!”

O, luptă-te, fiindcă se merită
Copil iubit, să nu te îndoiești
Cu tine- s Eu, clipită de clipită
Te-ajut, acas’, cu Mine să sosești.

Cornelia Sărac 

22 Iulie

Eu sunt Stăpânul vostru.” Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină.

Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului” (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta.

Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Vis

Urcam spre culmea Fericirii
Şi poposeam pe câte-o stea.
Ne aştepta Prinţul iubirii
În haină albă ca de nea.

Niciunul nu găsea cuvinte
De mulţumire Celui Sfânt.
Şi totuşi se-auzea fierbinte
Al biruinţei noastre cânt.

Zburam ca raza de lumină,
Ca gândul unei rugăciuni.
Şi iată-ne într-o grădină
În faţa unei mari minuni.

Orbiţi de slava neaşteptată
În ceasul mare şi solemn
Am auzit un glas de Tată
Făcându-ne cu mâna semn:

„Veniţi voi, fiii Mei din lume!
De mult v-aştept în Paradis
Căci se găsesc şi-a voastre nume
În Cartea Vieţii ce s-a scris!”

Dar cine ar putea descrie
Ce am văzut în visul meu ?!
Fremătătoarea bucurie
A fiilor lui Dumnezeu.

Corneliu Livanu  

Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

Ai murit și pentru mine

Ai murit și pentru mine
Pentru cel mai păcătos
Glorie Ți se cuvine
Sfânta-Ți jertfă mă susține
Și mă face credincios.

Mi-ai văzut nevrednicia
Și trăirea făr-un rost
O, Isuse, drag Mesia
Mare Ți-a fost agonia
Mi-ai dat harul fără cost.

Azi, înțelegând iubirea
(Prin durere dovedită)
Știu precis că fericirea
Soră e cu Nemurirea,
Cu starea neprihănită.

Din rănile-n carne vie
Se revarsă vindecări
Că iertare mi-ai dat mie
E spre-a bea din Apa vie
Să înving în încercări.

Și pentru mine ai răbdat
Torturi sfâșietoare
Și astfel m-ai încredințat
Că-n Slava Ta voi fi luat
Unde-i eternă sărbătoare.

Și pentru mine Te-au străpuns
Piroanele pe lemn de-ocară
Și astfel am primit răspuns
Sfânta-Ți iertare m-a pătruns
Și-mi face viața Primăvară.

Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!
Pentru iubirea-Ți jertfitoare
Vreau în credință să sporesc
Să Te urmez, să Te slujesc
Cu zel și sfântă consacrare.

George Cornici

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne prețuiești
Simțim că ești cu noi pe cale
Trimiți, mereu, lumini cerești
Și melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:”MOȘTENIRE”

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinși de patimile firii
‘Nălțăm, convinși, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ți pot slavă da
Și n-au crezut în vindecare.

”Suntem ai Tăi…suntem ai Tăi”
Așa cântăm, așa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preț
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare și-n îngheț
Să știm că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simț și orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

George Cornici

Am venit la Tine

Am venit la Tine zdrobit
Și rănile le-ai vindecat
Ce bucurie am simțit!
Din dramă m-ai eliberat.

Am venit la tine înfrânt
Și mi-ai întărit pașii
Acum nu mă mai frământ
Ai alungat uriașii.

Am venit la Tine cu-n gând
Tu l-ai schimbat; îmi vrei bine
Și-acum în fața Ta stând
Nutresc simțuri senine.

Venind la Tine cu-n dor
L-ai împlinit cu plăcere
Te știu: ești al meu Păstor
În fericiri și-n durere.

Am venit la Tine să-mi dai
Curajul care pierise
Mi-ai spus: ”în Cuvânt dacă stai
Primești lămuriri precise.”

Am venit la Tine decis
Să Te urmez chiar prin moarte
Și mi-ai arătat ce-i scris:
Că voi avea de Rai parte.

George Cornici