12 Februarie

„Și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” Ioan 14:16

Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel — Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor.

Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră? Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul?

Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte. Păcatul m-a împins tot mai departe Intr-un pustiu întunecat, fără iubire, Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate Din groapă, la liman de fericire.

C.H. Spurgeon

Suntem chemați…

Am fost chemați să fim Lumină
Și sare cu bun gust să fim
La cei săraci să le dăm cină
Iar pe acei care suspină
Cu sfat ceresc să-i lecuim.

Am fost chemați la revelații
Ce-n altă parte nu aflăm,
Să-nvingem grele situații
Să n-avem două destinații
Ci doar pe Mire să-L urmăm.

Am fost chemați la pocăință,
La tot ce dă eternul Domn
Să exprimăm recunoștință
Și când ne-atinge-o suferință
Și când nu-i dulce-al nostru somn.

Am fost chemați să dăm dulceață
(Nu ce e acru sau amar)
Iar când vedem lacrimi pe față
Să dăm a cerului povață
C-aceasta e mărgăritar.

Am fost chemați să dăm de știre
Ce din Cuvânt s-a revelat
Că mai presus de lut și fire
E o eternă fericire
Cu Cel ce-a fost crucificat.

Am fost chemați la biruințe
Doar cu al nostru Blând Păstor
Să împlinim cerești cerințe
Slujind cu sfinte străduințe
Mergând spre veșnicul Decor.

Chemați la sfânta Lui lucrare
Suntem datori s-o-nfăptuim
Iar rezultatu-i
transformare
Și-or merge mulți nu spre pierzare
Ci spre-un Meleag etern, sublim.

George Cornici

10 Ianuarie

„Chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” Iov 19:26

Notaţi subiectul aşteptării devotate a lui Iov: „îl voi vedea pe Dumnezeu”. El nu spune „Voi vedea sfinţii” — deşi, fără îndoială, ar fi o fericire negrăită — ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Nu „voi vedea porţile de aur, voi privi zidurile de iaspis, voi primi o coroană de mărire” ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Aceasta este esenţa şi substanţa cerului; aceasta este fericita nădejde a tuturor credincioşilor. Prin credinţă, desfătarea lor este să-L vadă acum în lucrările Sale. Le place să-L întâlnească în părtăşie şi rugăciune, dar în ceruri II vor vedea clar, şi văzându-L „așa cum este” (1 loan 3:2), vor deveni asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu — ce ne putem dori mai mult? O imagine a lui Dumnezeu — ce ar putea fi mai bine?

Unii citează pasajul „chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu” şi găsesc o aluzie la „Cuvântul s-a făcut trup” (loan 1:14) şi la glorioasa Lui arătare, care va fi evenimentul ultimelor zile. Nu vom discuta aici adevărul acestei presupuneri, ci siguranţa că Christos va fi obiectul viziunii noastre veşnice; II vom vedea şi nu ne vom dori niciodată o bucurie mai mare. Nu vă gândiţi că va fi un cerc prea restrâns pentru mintea noastră. Nu va exista decât o singură sursă de desfătare, dar această sursă este infinită. Toate atributele Sale vor fi subiecte de contemplare, şi cum El este infinit în orice aspect, nu trebuie să ne temem că le vom epuiza vreodată.

Lucrarea Sa, darurile Sale, dragostea Sa pentru noi şi gloria Sa în toate ţintele şi acţiunile sale — toate acestea vor fi teme veşnic noi. Patriarhul privea această vedere a lui Dumnezeu ca pe o bucurie personală, „Ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19:27). Gândeşte-te la realitatea fericirii cereşti; gândeşte-te că cerul va fi al tău. „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui” (Isaia 33:17). Orice strălucire pământească se întunecă şi scade până la urmă, dar aici este o strălucire care nu se va întuneca niciodată, o glorie care nu poate scădea: II voi vedea pe Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

Naștere divină

A fost naștere divină
Nu-i poveste, nu e mit
Dumnezeu a vrut să vină
Să ne-mbrace în Lumină
Exact cum s-a profețit
Doar în El s-avem odihnă.

Părăsind slava cerească
S-a năcut nu în palat
Căci a vrut ca să vestească
Dragostea dumnezeiască
Sub aripa-i ne-a luat
Spre Rai să ne însoțescă.

Cu-n mesaj El a venit
Pentru-ntreaga omenire
Cum Isaia L-a numit
Prințul păcii preaiubit
Să ne-mbrace-n fericire
Și în trai neprihănit.

Planul de răscumpărare
De Treime conceput
Presupus-a Întrupare
Și apoi crucificare
Pentru sufletul pierdut,
Pentru cei ce vor iertare.

S-a unit divinitatea
Cu umanul pământesc
Spre-a cunoaște vastitatea
Și-a cuprinde-nsemnătatea
Actului dumnezeiesc
Care-nvinge răutatea.

A fost naștere minune
Petrecută-n Betleem
Nu, n-a fost o ficțiune
Ci a fost o misiune
Prin credință să vedem
Ce e viu, ce-i mortăciune.

Cosmicul eveniment
Și-azi produce rezultate
Poate fi un tratament
Excelent medicament
Pentru suflete predate
Căci și-azi Fiul e prezent.

Ce frum’sețe și ce har
Se găsesc în Întrupare
Din edenicul Hotar
A sosit cerescul Dar
Să ne scoată din pierzare
Cel ce-a fost, cândva, Tâmplar.

A fost naștere divină
Știm, atunci, ce s-a-ntâmplat
Ceata cu adevărat creștină
E-mbrăcată în Lumină
Cerul ne-a îmbrățișat
Deci, planeta i se-nchină.

George Cornici

În urmă privind…

În urmă privind constatăm
Că n-am fost lăsați în pierzare
Și ruga spre Rai o-ndreptăm
Și doar la Stăpân apelăm
Și Lui Îi dăm adorare
Și numai Lui ne-nchinăm.

Ne-a condus spre biruințe
Pe-un traseu întortocheat
Depășit-am suferințe
Iar în grele neputințe
Numai El ne-a ridicat
Și-a plantat în noi voințe.

Piedici multe pe cărare
N-au putut opri un mers
Spre eternele hotare
Ne-a fost Turnul de scăpare
(Singurul în Univers)
Tatăl plin de îndurare.

Fiecare pas spre Slavă
L-acondus și l-a păzit
Iar când starea a fost gravă
(Fiind parcă-ntr-o epavă)
Spre Țel ne-a călăuzit,
Către veșnica Dumbravă.

Fost-au ezitări pe cale
Dar Cel Sfânt le-a-ndepărtat
Așternutul n-a fost moale
Dar ‘nălțat-am osanale
Veșnicului Împărat
Care-alină dor și jale.

Curse au întins vrăjmașii
Să ne-atragă-n lațul lor,
Să ne devieze pașii
Dar noi am rămas urmașii
Sfântului Mântuitor
C-așa biruiesc ostașii.

Tot trecutul ne arată
C-al nostru etern destin
E păzit de-al nostru Tată
Care intervine-ndată
Când apar nevoi și chin
Din năpastă să ne scoată.

Ce Părinte! Ce iubire!
Doar cu El trăim un rost
De nespusă fericire
Și ‘nălțăm azi mulțumire
Către Cel ce e și-a fost
Îmbrăcat în strălucire.

George Cornici

23 Noiembrie

„Părtăşie cu EL” 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Interesele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjeşte să vadă deșerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este .prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire.

Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Noiembrie

„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.” Deuteronom 33:27

Cuvântul „adăpost” poate fi tradus prin „casă”, sau „locuinţă”, ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult ÎI iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mișcarea și fiinţa” (Fapte 17:28). Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău” (Psalmi 23:4). El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Acasă ne odihnim după oboseala şi truda zilei. Şi inimile noastre găsesc odihnă în Dumnezeu atunci când sunt obosite de conflictele vieţii; când ne întoarcem spre El, sufletele noastre află pacea. Acasă ne simţim în largul nostru; nu ne teme că vom fi înţeleşi greşit, nici că vorbele noastre vor fi răstălmăcite.

Atunci când suntem cu Dumnezeu, putem să comunicăm liber cu El, dezvăluindu-ne toate dorinţele ascunse; pentru că „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmi 25:14), tainele celor ce se tem de El vor fi în siguranţă în mâna Domnului. Acasă este locul celei mai adevărate şi pure fericiri, în Dumnezeu, inimile noastre află cea mai adâncă încântare. Bucuria pe care o avem în El depăşeşte orice altă bucurie. Acasă muncim cu voie bună. Gândul la casă ne dă puteri şi ne ajută să purtăm poverile zilnice şi să ne îndeplinim datoriile; în sensul acesta, putem spune că Dumnezeu este casa noastră.

Dragostea pentru El ne întăreşte. Ne gândim la El în persoana Fiului Său prea iubit, şi vederea feţei suferinde a Mântuitorului ne constrânge să lucrăm pentru cauza Lui. Simţim că trebuie să lucrăm, fiindcă avem prieteni şi rude dragi nemântuite, şi vrem să bucurăm inima Tatălui aducându-i acasă pe cei rătăcitori, Vrem să umplem cu mir sfinţit familia cu care locuim. Ferice de cei care îşi găsesc adăpostul în Dumnezeul lui Iacov!

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Tine depindem

De Tine depindem în orice stare
Nu de recolta adunată-n hambar
Transformi tragedia în sărbătoare
Dai energii să nu muncim în zadar.

Fără voia Ta fire de păr nu cad
Destinul nostru, Tată, îl controlezi
Binecuvântările Tale nu scad
În vremuri de restriște ne cercetezi.

Oriunde-am merge depindem de Tine
Pe-nțelepciunea noastră nu ne bazăm
C-așa-ndepărtezi plâns și suspine
Și-așa-n revelații, duios, ne-așezăm.

Nu prin tăria noastră respingem
Demoni ce vin s-atace pe sfinți
În bătălii doar cu Tine învingem
Să vrem relații cerești nu arginți.

De Tine depindem când frământarea
Apare să stingă avântul spre Rai
Iar când apare, subtil, întristarea
Și-atunci ești cu noi, sublim Adonai.

Prezența Ta e-a noastră fericire
Ne bizuim pe Tine oriunde și-oricând
Îndepărtezi orice nenorocire
De-aceea mergem spre Eden cântând.

Cum fără sevă copacii-ar muri
Așa-i legătura noastră cu Tine
În orice dileme ne poți lămuri
E dependență ce ne poate susține.

De alți stăpâni nu vrem să depindem,
Pe altă temelie nu vrem să stăm
Ce-am primit de la Tine nu vindem
Doar înaintea Ta ne-nchinăm.

George Cornici

Acolo trebuie s-ajungi

Referințe

Romani 5:3-5 | Romani 8:18

Prin foc te-am dus, prin aspra încercare
Ca să mă vezi cât sunt de iubitor
Te-am coborât până în neagra vale
Doar ca să-ți dau cununi de-nvingător.

Te-am învârtit în jurul unui munte
Să te-ncunun cu laurii răbdării
Chiar spinii grei, ți i-am lăsat pe frunte
Fiindcă te vreau pe tron cu luptătorii.

Aș fi putut să-ți dau doar fericire
Dureri să n-ai, cuptorul să nu-l știi
Dar n-ai avea în ceruri strălucire
Nici locu-n care te aștept să vii.

Nu ai cum știi ce-n ceruri te așteaptă
Te văd că nu-i ușor să izbutești
Dar nu uita nicicând, treaptă cu treaptă
Te urcă mâna Mea, tu biruiești!

Eu nu te las, chiar dacă-n rugi adesea
Mi-ai spus în lacrimi: „-Simt că-s părăsit!”
Copilul Meu, să nu îți pierzi nădejdea
Puțin mai e, un pas pân’ la sfârșit.

O clipă doar și când vei trece pragul
Un cânt de mulțumire vei ‘nălța
Văzând cununa, moștenirea, locul
Primite pentru osteneala ta.

Te vei vedea în toată strălucirea
Și vei striga: „-N-am suferit de-ajuns
De nu erau nici lacrimi, nici zdrobirea
În locu-acesta, nu aș fi ajuns!”

O, luptă-te, fiindcă se merită
Copil iubit, să nu te îndoiești
Cu tine- s Eu, clipită de clipită
Te-ajut, acas’, cu Mine să sosești.

Cornelia Sărac 

22 Iulie

„Eu sunt Stăpânul vostru.” Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină.

Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului” (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta.

Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

Meditaţii C. H. Spurgeon