,,Cel ce șade în ceruri râde”

ReferințePsalmii 2 | Psalmii 2
Cel ce șade în ceruri râde
( PS. 2)


Luminat de Duhul Sfânt, David vede peste veacuri
Națiunile-adunate, cu săgețile în arcuri
Și Împăratul în primejdia învăpăiatelor atacuri…
Speriat atuncea David, de pe sfintele cerdacuri

Către cer ridică ochii, cu făptura înlăcrimată,
Din adâncul ființei sale și din inima-i curată:
-, , De ce? !’’ strigă, , , Cum se poate, Sfinte Tată,
Neamurile să se-adune împotriva Ta, deodată? !’’

N-ai spus Tu că Va trona, pe-acest scaun de domnie
Fiul Tău și Domnul meu, în deplină bucurie
După ce cu mână tare neamurile-o să-Și supuie
Și întreaga Împărăție, Ție are să Ți-o închine? !

Cum se face că deodată, așa oaste se ridică…
Ce dorință-așa nebună pe toți poate să-i cuprindă
Și de unde-atâta ură în ființa cea plăpândă…
Ce duh poate să-i revolte și așa un foc să-aprindă? !

Cum se poate să urască Națiunile într-atât
Pe Stăpânul, Creatorul, Dumnezeul Bun și Sfânt
Ce în locul lor pe Cruce, suferind i-a mântuit…
De ce Doamne, cu-așa ură neamurile Te resping? !’

Și ce se va întâmpla cu Tronul și cu această Împărăție,
Și cu Domnul meu, cu Unsul Care-L așteptăm să vie
Când împotrivă-I se ridică cu-așa arme și mânie
Toată lumea înverșunată… Cuprinsă de nebunie? !’’

„Ce absurdă întrebare!”, , Cel ce șade-n ceruri râde!”
-„Răzvrătirea e absurdă și ridicolă, Davide!
Toate oștile-n ‘narmate ce se fudulesc sub soare
Le va nimici chiar Unsul, cu suflarea gurii Sale!’’


Toate oștirile din ceruri slăvesc pe Sfânta Treime
Universu întreg se-apleacă sub privirile-I acviline…
Și izbucnesc în osanale toate oștirile Angeline;
Domnul râde de a lumii blestemată răzvrătire!

-, , Împăratul, Eu L-am uns și L-am pus peste Sion
Și la picioare Îi voi pune orice domnie și domn!”
Domnul va chema pe nume pe cei ce de veacuri dorm
Va chema la Judecată mic și mare, orice om!

Ah, în sfintele-I Cuvinte vezi dispreț, nemulțumire…
Și Universul amuțește îngrozit de-a Sa urgie!
Numai Cel ce-I plin de glorie, Fiul Sfânt și Preaiubit
Este vrednic să vorbească și să spună vreun cuvânt!

Și Cuvântul Lui proclamă însăși calitatea Lui:
Din vecie El e Fiul, Preaiubit al Tatălui,
E,”Cuvântul” care-a pus temelia Cerului,
Chiar de El au fost întinse bolțile Universului…

El a fost prezent când Tatăl în înțelepciunea Lui
A suflat un duh de viață în nările omului…
El a învins cumplita moarte, zdrobind capul, , șarpelui”…
El e Domn și Mare Preot până în vecii vecilor!

Și El vine și vestește hotărârea și verdictul
Celui Care Stăpânește Cerurile și Pământul
Și confirmă că întocmai se va împlini Cuvântul:
Tatăl Sfânt Îi va supune toate, toate pe de-a întregul!

(Lucifer credea că totul, numai lui i se cuvine
Și că veșnic lumea fi-va sub cumplita-i stăpânire
Și i-a cerut lui Hristos, doar o dată să-i se închine
Și-I va da a lumii slavă și întreaga împărăție…

Dar Hristos Și-a demonstrat pe deplin a Lui Sfințire
Proclamându-L pe Stăpânul, Sfânt și drept, din veșnicie
Arătând cine e Domnul și cui trebuie să se închine
Fiindcă El e Creatorul și totul Îi aparține!)


Se oprește orice freamăt și suflare pe pământ;
Universu încremenește când vorbește Duhul Sfânt!
Deși glasul Lui e dulce… Iubitor și-atât de blând
Proclamând iubire sfântă, cu drag la pace chemând…

El îndeamnă omenirea la purtare înțeleaptă
În smerenie și iubire, toți pe Hristos să-L cinstească.
Toți aceia care vor Viața să o moștenească,
Căci mânia va fi cruntă și nimic n-o s-o oprească!

-, , Slujiți Domnului cu frică” glăsuiește Duhul Sfânt
„Căci aproape este ziua în care Domnu-a hotărât
Să adune Universul ca pe-un sul prea învechit…
Prin Cuvânt să facă altul, nou și veșnic preamărit”.

Este vremea pocăinței și-a spălării-n Sânge Sfânt,
Este vremea să dăm cinste, , în bucurie, tremurând”
Celui Care este gata să reverse pe Pământ
Paharul mâniei Sale, cu-urgii de neînchipuit!

O, treziți-vă Popoare la al Duhului îndemn!
Apucați de grabă Viața și-n sfințenie trăiți, demn,
Curățiți deplin prin jertfa și sângele Sfântului Miel
Căci fericiți vor fi aceia, care se încred în El!

Ioan Hapca

24 Iunie

Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod a ridicat glasul și a spus: „Ferice de pântecele care te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns; „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul luii Dumnezeu, şi-l păzesc!” Luca 11:27-28

Unii îşi imaginează că mama Domnului nostru a avut parte de mari privilegii, fiindcă îşi închipuie că ea a avut ocazia să privească în inima Lui într-un mod în care noi nu putem. S-ar putea să fie unele motive demne de încredere în această părere, dar nu prea multe. Noi nu ştim dacă Maria a cunoscut mai multe decât alţii. Ea a păstrat în suflet tot ce ştia dar nu am citit nicăieri în Biblie că ar fi fost mai instruită decât ceilalţi ucenici ai lui Christos.

Şi noi putem descoperi tot ce ştia ea. Te miri să auzi acest lucru? Iată textul care mă sprijină: „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură” (Psalmi 25:14). Aminteşte-ţi cuvintele învăţătorului: „nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (loan 15:15).

Descoperitorul divin nu ne ascunde nimic din ceea ce ar fi în folosul nostru. Propria Sa asigurarea este „daca nu ar fi aşa, v-aş fi spus” (loan 14:2). Nu ţi s-a arătat astăzi ţie aşa cum nu se arată lumii? Chiar aşa este; de aceea, nu vom striga în neştiinţă , ferice de pântecele care te-a purtat” ci II vom binecuvânta pe Dumnezeu fiindcă, în primul rând, auzind Cuvântul şi păstrându-l, avem o părtăşie la fel de adevărată cu Mântuitorul ca şi fecioara Maria, şi în al doilea rând, fiindcă avem parte de secretele pe care se presupune că le-a obţinut Maria. Ferice de sufletul atât de privilegiat!

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Aprilie

Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii. ” Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori. În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „în păşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor.

În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă aş fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa”. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2).

Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Strainul

Pe drum inspre Emaus paseam. Cu ochii tristi,
Descurajati si singuri, lasam in urma dorul,
Inmormantat in stanca; am fost idealisti
Punandu-ne nadejdea-n Isus Invatatorul.

Lipsiti de bucurie, vorbeam. Dar un Strain,
Se-apropie si merge la pas cu noi de-odata;
Nu-I recunoastem chipul, nici glasul Lui blajin,
Nici blanda Lui privire. El ne intreaba-ndata:

-„Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati?”
-‘Cum, esti Tu singur care nu stii cele-ntamplate? ‘
-„Ce?” a-ntrebat Strainul. Iar noi, debusolati,
I-am povestit de Isus cu inimi tulburate.

Credeam ca El e-Acela ce ne va izbavi,
Insa, mai marii nostri L-au osandit la moarte;
Si iata, sunt trei zile de cand Isus muri,
Si-a noastre idealuri s-au dovedit desarte.

Ba inca in uimire ne-au pus niste femei,
Marturisind c-avura-o vedenie de ingeri,
Spunand ca viu e Domnul, dar nu avem temei,
Oprit e orologiul acestei mari infrangeri.

„O”, a-nceput Strainul, ‘nepriceputi sunteti
Cand este ca sa credeti tot ce a spus Scriptura,
Hristos veni sa moara’, voi pace sa aveti,
O pace care-mpaca cu Dumnezeu faptura.

Si ne-a deschis Cuvantul, si tot ne-a talcuit
Ce-i scris despre Mesia, dand valul la o parte;
In inimile noastre un foc s-a intetit:
„Ramai cu noi”, Straine, nu merge mai departe.

Si a ramas Strainul, si paine-a frant cu noi,
In clipa-aceea ochii ni s-au deschis pe data,
Si focul, ca un fluviu, nestavilit suvoi,
Porni ca sa cuprinda fiinta noastra toata.

Isuse, Domnul nostru, esti viu cu-adevarat!
Ai mers cu noi alaturi; si epica-ntristare,
Si dorul frant din inimi, si visul spulberat,
Le-ai transformat pe toate in zi de sarbatoare.

Tu ne-ai deschis Scriptura, si ochii ne-ai deschis,
Si-a inimii obloane-au fost date la o parte.
„Ramai cu noi”, Isuse, pe veci, caci ne-ai promis
Ca de a Ta iubire nimic nu ne desparte.

Inspirata din Luca 24:13-35.

Anca Winter 

Aripile Vulturului

„Aţi auzit ce am făcut Egiptului
şi cum v-am purtat pe aripi de vultur
şi v-am adus aici la Mine.“ (Exod 19.4)

De-am avea noi ochi să vadă
Şi o inimă să creadă,
Am simţi în piept chemarea
Când trecu Israel Marea
Roşie, primind salvarea.

De-am avea noi Duh din Domnul
Care să ne-alunge somnul,
Am vedea cum se despică
Marea Roşie de frică
Iar Israel se ridică.

Dacă n-am avea o ceaţă
Peste ochi lipsiţi de viaţă,
Am vedea cum Creatorul
Şi-a purtat pe-aripi poporul
Şi-n pustiu le-a dat izvorul.

De ne-ar arde-n piept, curată,
Inima ca niciodată,
Am vedea toţi bucuria
Celor ce-au lăsat robia
Şi-au primit Împărăţia.

De-am avea priviri atente
Şi trăiri efervescente,
L-am vedea pe Domnul Sfântul
Cel ce-a îngrozit pământul
Când făcu să sufle vântul,

Să despice-n două marea
Pentru-ai Săi croind cărarea.
Egiptenii se-necară
Şi-au ieşit din lume-afară
Pentru viaţa cea amară.

Minte de-am avea destulă,
Liberă de orice hulă,
Am primi făgăduinţa
Care pune-n piept credinţa
Transformându-ne fiinţa.

Dumnezeu oferă pace
Prin Cuvânt, prin tot ce face.
Poţi avea acum deplină
Toată-ncrederea senină
În eterna Sa Lumină.

De-am avea timp a-nţelege
Duhul Sfânt din Noua Lege,
L-am primi în viaţa noastră
Ca pe-o pasăre măiastră,
Sol din zarea cea albastră.

De-am avea preţ pentru toate
Simţămintele curate,
Am primi Cuvântul vieţii
Care l-au vestit profeţii
Chiar din zorii tinereţii.

De eşti tânăr, plin de viaţă,
Cu credinţa îndrăzneaţă,
Pe aripi de vultur mare
Te va duce-n sărbătoare
Domnul prin a Sa-ndurare.

De-am avea noi ochi să-L vadă,
Toţi L-am aştepta în stradă,
În câmpie sau pe munte,
Juni sau tâmplele cărunte
Gata Iadul să-l înfrunte.

Vino, Doamne, mai degrabă!
Scapă-ne de-a lumii gloabă!
Să înceapă Nunta mare
Unde vrem cu mic şi mare,
În cea mai frumoasă Casă
Toţi în Cer să-Ţi fim Mireasă.

Corneliu Livanu  

Îmi pare bine….

Îmi pare bine c-am răspuns
Chemării plină de iubire
Când Duhul Vieții m-a pătruns
Și m-a-ndrumat spre Nemurire.

Ce bine-mi pare c-am deschis
Ființa la chemarea sfântă
Acum cunosc ce-n Carte-i scris
Și spun la toți că mă încântă.

Sunt fericit c-am fost scăpat
Din negura necunoștinței
Și-n altă viață am intrat
Să-nving efectul neputinței.

Îmi pare bine c-am un rost
Să pot să mă desprind de glie
S-alerg spre-un sigur Adăpost
Când vine ger și vijelie.

Mă bucur mult că am decis
Să merg cu Fiul pe cărare
Cu El sfârșesc în Paradis,
În spațiul fără frământare.

Ce bine-mi pare bine c-am ieșit
Din întuneric la Lumină
Am fost odată prăbușit
Dar astăzi stau cu El la Cină.

Cuvântul vieții mi-este far
Și ce dulceață îmi produce!
Îmi pare bine că din har
Primesc puteri să port o cruce.

Rămân pe cale credincios
Călătorind spre o Cetate
Unde domnește glorios
Cel ce ne-a dat o demnitate.

George Cornici

Neschimbător

Cuvântul Domnului și azi e viu și lucrător
Și-ți dă putere în necaz, când drumul nu-i ușor.

Ai grijă dacă-n viața ta păcate mai admiți;
Ele se vor multiplica și calea-ți compromiți!

Gândește bine ce îți pui în fața ochilor,
Cândva, în fața Domnului vei fi răspunzător.

Să-nveți s-alungi oricare rău al omeneștii firi,
Că-n taina sufletului tău ești ceea ce admiri.

Dacă de rău nu te păzești și ești influențat,
În rugăciune-ți regăsești un scut de Domnul dat.

Când vrei s-ajuți creația, pe-orfani și pe săraci,
Contează motivația a tot ceea ce faci.

Neschimbătorul Dumnezeu nu te-a creat modern.
Deci nu schimba pentru nimic un viitor etern!

Căci este timpul spre sfârșit, cel rău târcoale dă
Și disperat, și neadormit, credința tulbură.

Dar nici un spor nu va avea în ale noastre vieți,
Căci Domnul ne va proteja de ale lui săgeți.

Și chiar de-i greu, vom birui prin Duhul Celui sfânt,
Suntem copiii Domnului, vremelnici pe pământ.

Credința s-o putem trăi mult mai puțin tentați,
Că pentru-n loc în veșnicii ne vrea Domnul curați.

Să ducem ce avem de dus, de Dumnezeu iubiți,
Ca la venirea lui Isus să fim toți pregătiți!

Laura Minciună 

Cuvântul Vieții

Cuvîntul scump și dulce
Lăsat pe fila Sfîntă
E raza de speranță
În lucrurile sfinte
Venite din înnalt
Din cerul dimineții
Din slava așteptată
Din patria iubirii
Din țara lui Isus.

Deschide numai una,
O filă și citește
Și vei vedea puterea
ce schimbă viața-ți tristă
Într-o adîncă pace
a Duhului de viață
Venit din Dumnezeu.

Trezise-va în tine
Speranța bucuriei!
Cînd printr-e versuri sfinte
Te va întâlni Isus
Și de-L primești în tine
În orice zi prin viață
Vei regăsi cărarea
și noua ta viață.

Viața transformată
e numai rezultatul
Pocăinței tale
și mersul cel curat
bazat pe cartea Sfântă
și-apoi ca rezult
Ne v-antâlni cu Slavă
și Gloria Iubirii
Cel ce e VIU ȘI VEȘNIC
HRISTOS CEL ÎNVIAT!

Cristian Ataman 

15 Ianuarie

Lucrează după cuvântul Tău.” 2 Samuel 7:25

Făgăduinţele lui Dumnezeu nu vor fi niciodată aruncate ca o hârtie veche. El a intenţionat ca ele să fie folosite. Aurul lui Dumnezeu nu este asemeni banilor unui zgârcit, ci este pregătit pentru negoţ. Nimic nu Îi place mai mult lui Dumnezeu decât să-şi vadă promisiunile în funcţiune. Îi place să-şi vadă copiii amintindu-I-le, şi să-i audă spunând „Doamne, lucrează după Cuvântul Tău”. Îl slăvim pe Dumnezeu când Îi cerem să-Şi împlinească promisiunile. Crezi că Dumnezeu sărăceşte dăruindu-ţi bogăţiile pe care ţi le-a promis? Ţi se pare că va fi mai puţin sfânt dăruindu-ţi sfinţenie? Iţi imaginezi că El va fi mai puţin curat spălându-ţi păcatele? „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18).

Credinţa se prinde de făgăduinţa iertării; ea nu întârzie, spunând „Este o făgăduinţă preţioasă, dar mă întreb dacă este adevărată?” Nu, ea merge drept la tronul harului şi imploră: „Doamne, aceasta este făgăduinţa. Fă aşa cum ai făgăduit”. Domnul nostru răspunde „Facă-ţi-se cum voiesti” (Matei 15:28). Când un creştin se prinde de o făgăduinţă şi nu o aduce în faţa lui Dumnezeu, II dezonorează; dar când se grăbeşte la tronul harului şi strigă „Doamne, nu am nimic care să mă îndreptăţească, decât ceea ce ai spus Tu”, atunci dorinţa lui va fi îndeplinită.

Bancherului nostru ceresc îi face plăcere să-şi onoreze poliţele. Nu lăsaţi niciodată făgăduinţele să ruginească. Scoateţi cuvântul făgăduinţei din teacă, şi folosiţi-l cu sfântă violenţă. Nu vă închipuiţi că Dumnezeu va fi tulburat de stăruinţa voastră când Îi veţi aminti ceea ce a făgăduit. Lui îi place să audă strigătele sufletelor în nevoie. Este desfătarea Sa să acorde favoruri. El este mai pregătit să asculte decât eşti tu să ceri. Soarele nu oboseşte luminând, nici izvorul curgând. Îndeplinirea promisiunilor este o parte a caracterului lui Dumnezeu; de aceea, înfaţişaţi-vă imediat în faţa tronului Său spunând „Lucrează după cuvântul Tău”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Ianuarie

Dar nu au rădăcină.” Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ.

Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită.

Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon