Te-ai întâlnit vreodată cu Isus ?

După ce te întâlnești cu Hristos pe drumul vieții
Nu te lauzi pe la frați cu averi și cu palate
Ci vestești Cuvântul Sfânt fără teamă, fără frică
Îl vestești cu bucurie și cu autoritate.

Nu te lauzi cu excursii, ci te lauzi cu Hristos
Și cu Sfânta pocaință, nu cu banii adunați
Nu faci dezbinare-n turmă, nicidecum n-o rătăcești,
Nu-i alungi pe oropsiți și nu ai favorizați.

Când te întâlnești cu Domnul, Eul tău este strivit
Dacă nu s-a întâmplat, n-ai avut o întâlnire
Nu i-ai cunoscut puterea ci a fost alarmă falsă
Diavolul te-a înșelat, ți-a adus o amăgire.

Și tu mergi așa prin viață, alergând de-aici, acolo,
Fără să-ți pui întrebarea dacă a fost o schimbare
Ba, mai mult, asculți doar vorbe, vorbe goale, fără rost
Vorbe care într-o zi te vor duce la pierzare.

Nu te-ai consultat cu Biblia ci cu oameni învățați
Ascultata-i vorbe goale, vorbe aruncate-n vânt
Iar acum alergi prin lume îi bârfești pe frații tăi
Vreau să te întreb ceva, asta face un om Sfânt?

Adâncește-te-n Scriptură și-nțelege adevărul
Caută să te-ntâlnești cu Hristos, cu-adevărat
Când se va-ntampla aceasta, nu vei mai vorbi-n zadar
Ci ai să vestești Cuvântul cum e El, Sfânt și curat.

Nichifor Nicu 

Reclame

Cui îi mai pasă oare de tine Românie?

Faptele apostolilor cap. 17:22-34
Isaia 1:1-18

Cui îi mai pasă oare de tine Românie,
Că ai ajuns aproape la alții colonie?
Și cine înțelege cât ești azi de prădată,
De lupii progresiști ce-au năvălit în haită.

Cui îi mai pasă oare de tine Românie,
Când trădătorii lacomi te vând pentr-o simbrie?
Cine mai stă de veghe, pe cine îl mai doare,
Că-n țară suntem robi și slugi peste hotare?

Cui îi mai pasă oare de tine Românie,
Că ești terorizată de-un duh de sodomie?
Că hoardele păgâne mințind te-au subjugat,
Prin promisiuni deșarte și legi pentru păcat.

Cui îi mai pasă oare de tine Românie?
Dușmanii tăi bogați te vor în sărăcie.
Să stai la mila lor, mereu cu mâna-ntinsă,
Sub greul lor papuc să te predai învinsă.

Cui îi mai pasă oare de tine Românie,
Că ai ajuns vândută felie cu felie?
Și chiar dacă pădurea și munții aur poartă,
Noi am lăsat ca pâinea străinii să ne-mpartă.

Cui îi mai pasă oare de tine Românie
Și de urmașii tăi ce mâine au să vie?
Ce vor găsi ca zestre? Ce legi, ce rânduială?
Ce îi va motiva să nu plece din țară?

Cui îi mai pasă oare de tine Românie,
Că ești îngenunchiată de-a patimei urgie?
Că ura multor oameni te roade, te-nvenină,
Că lipsa de credință amarnic te dezbină.

Cui îi mai pasă oare de tine Românie?
Lui Dumnezeu! Și celor ce strigă în pustie:,                                                                       , Treziți-vă români! Vă-ntoarceți la Hristos!
Ca să aveți prin har un mâine luminos. , ,

Cui îi mai pasă oare de tine Românie?
Că ai ajuns cuprinsă într-o babilonie?
Isus Hristos te cheamă să vii la El degrabă,
Să fii în mâna lui, salvată, țară dragă!

Cui îi mai pasă astăzi de tine Românie,
Se roagă pentru tine, cu harul te îmbie,
Te roagă să-mplinești Cuvântul din Scriptură,
A Domnului curată și sfântă-nvățătură!

Amin! ! !

Teodor Groza

Vas curat

Iacov vorbește de-o limbă
Ce-aruncă otrava morții,
Așa-i până nu se schimbă
Inima, și, știm cu toții

Că din „visteria” ei
Se împrăștie ca un râu
Vorbele fără temei
Și nu le poți pune frâu.

Mulți pretind că-s credincioși
Dar nu vezi la ei schimbare,
Sunt la fel de păcătoși
Și ne-ntrebăm de ce oare…

Este clar că Duhul Sfânt
N-a fost lăsat să lucreze
În vasul lor de pământ,
Căci știu doar să-L întristeze…

Îl alungă și nu vor
Să asculte al Său îndemn
Și-apoi ne mirăm că mor
Așa simplu și nedemn!

Viața lor arată clar
Absența harului Sfânt
Și că, au un crez neclar
Între ceruri și pământ!

Își făuresc bunăstarea
Parcă-aici ar fi eterni,
Și nu-i deranjează starea
Plină de idoli moderni,

Acceptă un trai abil
În perspectiva lumească
Și Duhul, un loc stabil,
Nu poate-n ei să-Și zidească.

Nu poți merge drept când pasul
Nu-i de El călăuzit,
Nici nu poți trăi când „vasul”
Nu ți-e de El curățit!

Nu poți merge drept și bine
Cât timp încă urmărești
Împlinirea ta de sine
Și nu lupți să te golești

Zilnic, de sinele tău,
Urmărind să împlinești
Ce scrie-n Cuvântul Său,
Ca-n urma Lui să pășești!

Când în sufleteasca-ți oală
Pui „verdeață” otrăvită,
Suferință ai și boală
Și-o viață nefericită.

Și nu poți scăpa de boala
Care sufletu-ți frământă,
Dacă-ți este plină oala
De „verdeață” otrăvită.

Ioan Hapca

Începutul sfârșitului

Motto: „”Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți
ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat
împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva dom-
niilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”” Efeseni 6:11-12.

Lumea tot mai mult se strică…
Doamne, ce vremuri trăim!
Nici nu ne mai vine a crede
Ce vedem și auzim!

S-a stârnit din nou vrăjmașul
Și oameni răi și înșelători
Merg din rău în și mai rău,
Ca niște lupi răpitori.

Mulți s-au strecurat în turmă
Și se poartă neîndoios
Ca vrăjmași ai Evangheliei
Și a crucii lui Hristos.

Sunt oameni fără evlavie
Ce păcătuiesc mereu,
Care schimbă-n desfrânare
Legile lui Dumnezeu.

Caută să strice Legea
Dumnezeului cel Sfânt,
Astfel, să-și piardă credința
Oamenii de pe pământ.

Cum îl au pe diavol tată –
Și un suflet de păgân,
Îl tăgăduiesc pe Domnul
Singurul nostru Stăpân.

Ei seamănă destrăbălarea
Ca să strice Legământul,
Să facă o Sodomă mare
Întinsă pe tot pământul.

Asta caută vrăjmașul:
Credința noastră să se piardă
Și pământul – ca Sodoma –
Cu tot ce-i pe el să ardă.

Însă noi, ca întotdeauna,
Ne vom apăra credința
Cu nădejdea neclintită
Că a noastră-i biruința.

Vom lupta lupta cea bună –
Nu vom sta nepăsători
Și chiar dacă lupta e grea
Noi vom fi biruitori.

Că armele noastre nu sunt
Supuse firii pământești,
Ci sunt armele luminii –
Armele duhovnicești.

Arme de lovire și-apărare
Ce le dă neprihănirea,
Și de Domnul întărite
Ca s-aducă izbăvirea.

Arma noastră e Cuvântul
Și stindardul e Hristos;
El e Calea izbăvirii
A oricărui credincios.

Deci, întăriți-vă în Domnul
Și să nu dați înapoi!
Îmbărbătați-vă în inimi
Că Dumnezeu este cu noi!

Uniți în duhul de credință
Să ținem stindardul sus,
Și Duhul Sfânt ne dă putere
În Numele lui Isus.

Îmbrăcați-vă în Domnul!
Stați în post și rugăciuni
Ca să facă Domnul astăzi
Iarăși semne și minuni.

Să facă Domnul o minune
Și să-ntoarcă acest popor,
De la calea nimicirii
La credința sfinților.

Iar la ale noastre case
Să pună semnul Lui în prag,
Ca nimenea să nu ne strice
Ce avem mai scump și drag.

Domnul să răstoarne acele
Legi vrăjmașe și drăcești,
Și tot norodul să-mplinească
Legile dumnezeiești.

Dumnezeu să ne ocrotească
Și pe noi, și pe copii,
Să fim gata pentru clipa
Când la cer ne va răpi.

Cu untdelemnul în candele;
Cu adevărul, cingătoare;
Cu râvna Evangheliei păcii
Încălțăminte în picioare.

Nu știm noi clipa venirii –
În ce zi, la ce soroace,
Dar… Maranata! Domnul vine!
Domnul vine și nu tace!

Și acei ce prin credință-s
Socotiți neprihăniți –
Pentru c-au umblat cu Domnul
Toți vor fi la cer răpiți.

Doar păcătoșii și stricații
Vor rămâne aici jos,
Că pe aceștia îi așteaptă
Judecata lui Hristos. Amin!

Ioan Vasiu 

A Cuvântului Sfânt școală

Referințe
Ref. 2. Împ. 4,8-41

A Cuvântului Sfânt școală
Ne învață ce-i de făcut
Când ajunge „moartea-n oală”
Și amaru-i neplăcut
Tot sufletul ni-l răscoală.

Poate că-un neștiutor,
Zvârle-n „oala” vieții tale
Un „bostan” otrăvitor,
„Ciorbele”-ți devin mortale…
Ce faci, le dai tuturor? !

O, nu face asta frate,
Pune-ți un capac pe „oală”
Și ridică mâini curate,
Cum ai învățat la „Școală”
Către Cel ce totul poate…

Nu privi cu ciudă omul
Ce-a adus tot ce-a cules…
Știi cine-A făcut atomul?
Du-te drept la cel ales
Și împuternicit de Domnul,

Spune-i ce-i în „oala” ta
Căci o binecuvântare
Va veni când s-a ruga
Și-orice otrăvi vătămătoare
Domnul le va alunga…

Și-atunci „oala” ta devine
Obiectul saturării
Cu bucatele divine
Pentru toți membrii-adunării
Și-a străinului ce vine…

Mulți nu fac deosebire
Între ce-i rău și ce-i bine,
Astfel nu-i nici o uimire
Că-s atâtea inimi pline
De otravă și murire…

Dar noi, haide-ți să veghem
Unii-asupra altora
Și cu drag să ne îndemnăm
În Hristos a ne ancora,
Fără să ne condamnăm…

Să nu „dăm cu pumnii în vânt”
Ci-n evlavie, cu iubire,
Să cinstim pe orice sfânt
Pus să-aducă o izbăvire
În oala noastră de pământ!

Să veghem asupra „oalei”
Fiecare-n dreptul lui,
Să nu dăm vreun prilej boalei
Nici speranță somnului,
Ci să dăm glas osanalei

Toți, în cinstea Domnului,
Toți în cinstea Domnului!

03/10/2018*Ioan Hapca

Teme-te de Domnul

Teme-te de Domnul!
Noaptea, pe-ntuneric, nu se vede șanțul,
Ultima zvâcnire își cunoaște partea
Și-ntr-un timp sau altul va veni bilanțul.

Te-nconjoară moartea –
E o axiomă, nu o întâmplare;
Strânge-te din lume, să auzi cum bate,
Ca să-ți amintească, brațul Lui cel tare.

Fugi de răutate,
Să nu judeci omul care-i lângă tine,
Cheamă-ți Creatorul, ca să te-ntocmească
În izvor de pace, făcător de bine.

Firea să-ți dorească
Ca să-ndepărteze orice stricăciune,
Căci atât cât ține-n suflet crezământul,
Credinciosul face lucrurile bune.

Să-mplinești Cuvântul –
Numai în lumină vei primi știința;
Acordează-ți struna, cizelează versul
Și, prin bunătate, cheamă biruința.

Schimbă-ți astăzi mersul,
Ca să ai nădejde și s-aștepți sfârșitul
Azi, cât timp iubirea își ridică glasul,
Căci, la încheiere, vine infinitul.

Astăzi este ceasul!
Multa amânare îți provoacă somnul,
Șansa îți descrește și-ți slăbește pasul,
Hotărăște clipa. Teme-te de Domnul!

Viorica Mariniuc 

Numele Lui

Motto: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici
un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” FA 4:12.
„De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele
care este mai presus de orice nume.” Filipeni 2:9.

Știm din Sfintele Scripturi
Că la început a fost Cuvântul
Mai întâi… Și mai înainte
De-a fi cerul și pământul.

Astfel, din toată zidirea
Este Cel Întâi Născut;
Și mai știm că lucrurile
Toate prin El s-au făcut.

Apoi, Cuvântul S-a întrupat
Când vremile s-au împlinit –
Și plin de adevăr și har
Printre noi a locuit.

Și am privit la slava Lui
Măreață și strălucită,
Ca Singurul Născut din Tatăl –
Odrasla Neprihănită.

El a venit la ai Săi…
Dar ai Săi nu L-au primit
Pe Cel ce Tatăl Îl numește
Fiul Meu cel Preaiubit.

Pentru cei fără credință
Care-s plini de-amară fiere
E o Piatră de poticnire
Și o Stâncă de cădere.

Dar cei care L-au primit
Și-apoi, L-au urmat mereu,
Le-a dat dreptul să se facă
Copiii lui Dumnezeu.

Așa a venit Lumina –
Soarele Neprihănirii,
Cel care este Mesia –
Căpetenia mântuirii.

Pentru noi a răsărit
Luceafărul de dimineața
Cel ce e Lumina lumii –
Calea, Adevărul, Viața.

El a venit să mântuiască
Lumea de păcatul greu…
Despre El Ioan a spus
Că-I Mielul lui Dumnezeu.

El e Răscumpărătorul
Pentru întreaga omenire,
Mielul fără de cusur
Și Jertfa de Ispășire.

El a murit sus pe cruce,
Hainele-I trase la sorți…
E Cel ce-a pătimit în trup,
Cel Întâi Născut din morți.

Tatăl L-a înălțat la ceruri
În Împărăția Nemuririi,
Dar oamenilor le-a lăsat
Evanghelia mântuirii.

Lui I-a dat toată puterea
Și în cer, și pe pământ –
Lui, Neprihănirea noastră,
Cel Adevărat și Sfânt.

Însuși Tatăl Îl numește
Robul Meu, Alesul Meu –
Iar Petru știe că El este
Hristosul lui Dumnezeu.

El e Păstorul cel bun
Și noi Îl urmăm mereu
Că El este Întipărirea
Ființei lui Dumnezeu.

El e veșnic Pâinea vieții
Pentru cei înfometați,
Izvorul de apă vie
Pentru toți cei însetați.

El e Stânca, Temelia,
Martorul cel Credincios,
Și sub toate aceste Nume
Noi dăm slavă lui Hristos.

Că prin El, la Tronul slavei
Avem un Mijlocitor:
Fiul Celui Preaînalt –
Credinciosul Ziditor.

Ioan Vasiu

Tămâia inimii

Prin adâncimi de suflet rătăcit
Se-nalț’ în rotocoale fumurii
Cuvintele acelor ce-au murit
Și amintiri a celor ce sunt vii.

Sunt gânduri, voci și glasuri încleștate
Ce vor aievea sufletul să-l prindă
Să-l ducă înapoi spre libertate
Lumina timpurie să nu stingă.

Purtate prin furtuni de promisiuni
Îngrămădite toate dintr-o dată
Spre suflet se dezlănțuiesc minciuni
Că-s fericiri de mergi pe calea lată.

Nu poate întunericul să nască
Lumini ce calea vieții să-ți îndrume
Și chipuri dezbrăcate de sub mască
Grădini cu pomi de viață să-și asume.

Și nu-i destul a lumii-nșelăciune
Ce înfășoară inimi și destine
Căci viermi legați de tot în urâciune
În vorbe dulci învârt și rău și bine.

Cuvântul revelat din veșnicie
Tămâia inimii de o atinge
Împrăștie parfum pe calea vie
Prin adevăr în viață vei învinge.

Grigore Hurdubae

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu

Iată Săptămâna Mare

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Traian Dorz