1 Decembrie

Tu ai rânduit vara şi iarna.” Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care 1-a făcut cu tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o.

El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru!

Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ne-ai descoperit tainele Tale

Ne-ai descoperit tainele Tale
Și robi Satanei nu mai suntem
Ne însoțești pe îngusta Cale
Cu Tine, Isuse, să-nvingem putem.

Ne-ai scos din stări de grele confuzii
Să putem înțelege divinul har
Te-am acceptat și am tras concluzii
Știm ce e zgură și ce-i mărgăritar.

O cântare nouă în inimi ne-ai pus
Avânt s-avem spre eterna Cetate
Tot ce ne-ai scris și tot ce ne-ai spus
Înviorează stările uscate.

Revelații venite din Slavă
Ne țin conectați cu tărâmul ceresc
Privirea Ta e dulce, suavă
Născând în noi fior dumnezeiesc.

Atât de clar ne-a explicat Cuvântul
Cum să trăim viața de pribegi,
Cum s-armonizăm inima și gândul
Spre-a fi în părtășie cu sfintele legi.

Ne-ai arătat ce-nseamnă dedicarea
Și ce e de făcut când vin furtuni
Să-nțelegem că aplicând iertarea
Deschidem ușa spre multe minuni.

Ne-ai descoperit tainele Tale
Să știm că suntem fii de Împărat
Să recepționăm din Rai semnale,
Să Te-adorăm că ne-ai răscumpărat.

George Cornici

Ioan 17

Înspre Cer îndreptându-și privirea
Sfântul Fiu ridicatu-și-a glasul
Într-o rugă-începându-și rostirea:
”Tată scump, mi-a sosit iată, ceasul!”

”Proslăvește-mă iarăși, Părinte
Cu divină putere Cerescă
Și cu Slava ce-o -aveam înainte
Ca și Fiul să Te proslăvească”

După cum Tu puterea deplină
Peste orice făpturi I-ai lăsat
Să dea veșnică viață, divină
Tuturor, ce din lume I-ai dat

Viața veșnică, Sfântă, Cerească
Pentru-oricine pe-ntregul pământ
Este-aceasta: ca să Te cunoască
Dumnezeu, Singur, Veșnic și Sfânt.

Peste tot unde-mi fost-a umblarea
Încontinuu Eu Te-am proslăvit
Iar acum pot să spun că lucrarea
Ce Mi-ai dat-o s-o fac am sfârșit

Și-acum Tată, te rog Eu fierbinte
Proslăvește-Mă iarăși la Tine
Cu slăvirea ce-o-aveam înaite
De-a fi lumea cu tot ce-aparține.

Am făcut cunoscut al Tău Nume
Celor care Mi I-ai dăruit
Pe ai Tăi Mi I-ai dat Tu din lume
Și Cuvântul Tău ei au păzit.

Cunoscut-au acum foarte bine
Ce Mi-ai dat Tu și orice le-am zis
Și-au primit ca venind de la Tine
Cunoscând clar că Tu M-ai trimis.

Și-au crezut c-am ieșit de la Tine
Pentru ei mă rog Eu, Sfinte Tată
Sunt ai Tăi, . . Mi i-ai dat. . știi prea bine. .
Nu mă rog pentru lumea stricată.

Tot ce am este-al Tău pe vecie
Tot ce-ai Tu, este-al Meu negreșit
Pot să spun cu deplină tărie
Că în ei sunt acum proslăvit.

Eu nu sunt, dar ei sunt încă-n lume. .
Sfinte Tată, păzește-i întruna
Ca în Sfântul și Marele-Ți Nume
Cum suntem Noi. . și ei fie una.

I-am păzit Eu în ceasu-încercării
Peste tot, prin puternicu-Ți Nume
N-a pierit decât fiul pierzării
Spre-mplinirea Scripturii anume.

Vin la Tine acum pentru-a spune
Toate-acestea să-i cureți de vină
Ca pe când ei sunt încă în lume
Bucuria s-o aibă deplină.
––––––––––

Eu lor le-am dat Cuvântul Tău divin
Și lumea i-a urât atât de crunt
Că-acestei lumi ei nu mai aparțin
După cum Eu din lumea lor nu sunt.

Te rog ca să-i păzești Tu de cel rău
Și nu te rog să-i iei de pe pământ
Sfințește-i dar prin adevărul Tău
Iar Adevărul e al Tău Cuvânt.

Cum M-ai trimis în lume să vestesc
Așa-am trimis și Eu pe-ai mei iubiți
Și pentru ei Eu însumi Mă sfințesc
Spre-a fi și ei prin adevăr sfințiți.

Și Eu mă rog nu numai pentru ei
Iar Tu-Mi cunoști al sufletului dor
Căci Eu mă rog acum și pentru-acei
Ce-or crede-n Mine prin cuvântul lor.

Te rog din nou, pentru iubiții mei
Leagă-i cu legături de nedescris
Mereu cu drag, uniți să fie ei
Să creadă lumea că Tu M-a i trimis.

Precum Tu ești în Mine, Tatăl Meu
Și Eu în Tine sunt îngemănat,
Să fie ei la bine și la greu
Căci le-am dat slava care Tu M-ai dat.

Să fiu în ei cum Tu în Mine ești
Să fie una-n chip desăvârșit
Să știe lumea toată că-i iubești
La fel cum și pe Mine M-ai iubit.

În locul Sfânt, în Veșnicul Palat
Unde voi fi de Tine proslăvit
Să fie și aceia ce Mi-ai dat
Să vadă slava ce Mi-ai dăruit.

Neprihănit Părinte, M-ai iubit
‘Nainte de-a fi lumea, la-nceput
Și Eu Te-am cunoscut și Te-am vestit
Dar lumea, iată nu Te-a cunoscut.

Însă acei pe care Mi I-ai dat. .
Ei au crezut cuvântul ce le-am zis
Și-atunci când mintea li s-a luminat
Au cunoscut că-n lume M-ai trimis.

Eu al Tău Nume-întruna L-am vestit
Și-l voi mai face cunoscut mereu
Ca dragostea cu care M-ai iubit
Să fie-n ei. . la fel să fiu și Eu.

Daniel Hozan

28 Octombrie

Eu v-am ales din mijlocul lumii.” Ioan 15:19

În acest text se vorbeşte despre un har deosebit şi o privire discriminatorie, fiindcă unele persoane sunt obiectul afecţiunii divine. Nu vă temeţi să zăboviţi asupra înaltei doctrine a alegerii. Când eşti deprimat şi disperat, găseşti în aeastă asigurare un leac alinător. Cei care se îndoiesc de doctrina harului sau o lasă în umbră, riscă să piardă cei mai aleşi struguri din Eşcol; ei pierd vinurile rafinate şi delicatesele bogate. Nu există nici un balsam în Galaad care să se compare cu ea. Dacă mierea din pădure i-a luminat ochii lui Ionatan, mierea acestei doctrine îţi va lumina inima, ca să iubeşti şi să înveţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Mănâncă, şi nu te teme că te vei sătura prea tare. Trăieşte numai din această hrană aleasă, şi nu te teme că este o dietă prea severă. Hrana de la masa Regelui nu poate face rău curtenilor. Încearcă să-ţi cultivi mintea, ca să poţi înţelege tot mai mult din dragostea eternă, Atotcuprinzătoare şi discriminatorie a lui Dumnezeu. După ce ai urcat pe culmea acestei alegeri, zăboveşte pe muntele vecin, cel al legământului de har. Poruncile legământului sunt stâncile care ne apără; poruncile şi Isus Christos, Garantul, sunt locul de adăpost al sufletelor.

Sângele Lui, poruncile şi legământul
Mă vor păzi în mijloc de furtună
Când toţi cei tari îşi părăsesc cuvântul
Eu mă întemeiez pe legea cea divină.

Dacă Isus s-a angajat să mă ducă în slavă, şi dacă Tatăl a promis că mă dă Fiului ca parte din răsplata lucrării sufletului atunci, suflete, eşti în siguranţă, fiindcă Dumnezeu este credincios şi Isus este însuşi Adevărul. Atunci când a jucat înaintea chivotului, David i-a spus Micalei că alegerea 1-a înedemnat să joace. Vino, suflete, şi bucură-te în faţa Dumnezeului harului; joacă pentru bucuria din sufletul tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

27 Octombrie

Adevărat este cuvântul acesta.” 2Timotei2:ll

Pavel are patru asemenea cuvinte „adevărate”. Primul este în 1 Timotei 1:15 – „o, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu”. Următorul este in 1 Timotei 4:8-9 – „Evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat, şi cu totul vrednic de primit”. Al treilea este în 2 Timotei 2:11-12 – „adevărat este cuvântul acesta… dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El”: Al patrulea este în Tit 3:8 – „adevărat este cuvântul acesta… cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune”.

Putem lega aceste cuvinte credincioase. Primul se bazează pe faptul că mântuirea noastră veşnică este gratuită datorită harului lui Dumnezeu, după cum ni se arată în misiunea marelui Răscumpărător. Următorul afirmă dubla binecuvântare pe care am obţinut-o prin această mântuire? binecuvântări de sus şi de jos – a timpului şi a veşniciei. Al treilea arată spre îndatoririle la care sunt chemaţi cei aleşi. Suntem rânduiţi să suferim pentru Christos cu făgăduinţa că „dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12). Ultima tratează forma activă a serviciului creştin, îndemnându-ne să rămânem în faptele bune.

Deci avem rădăcina mântuirii în harul gratuit; în al doilea rând, avem privilegiile mântuirii în viaţa de acum şi în cea viitoare; şi avem două mari ramuri ale suferinţei cu Christos şi slujirii cu Christos, pline de roadele Duhului. Păstrează aceste cuvinte credincioase. Lasă-le să-ţi călăuzească viaţa, mângâierea şi învăţarea. Apostolul neamurilor le-a demonstrat credincioşia; sunt credincioase şi acum. Nici un cuvânt nu va cădea la pământ Ele sunt vrednice de a fi primite. Să le primim acum şi să le demonstrăm credincioşia. Scrie aceste patru cuvinte în cele patru colţuri ale casei tale.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Octombrie

Pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac.” 2 Ioan 2

Odată ce obţine intrarea în inima omului, şi-i supune întreaga persoană, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi alungat de nici o putere – omenească sau drăcească. Noi nu îl tratăm ca pe un oaspete, ci ca pe stăpânul casei. Aceasta este nevoia „creştinului; cine nu crede nu este creştin. Cei care simt puterea vitală a Evangheliei şi cunosc tăria Duhului Sfânt, care deschide, aplică şi sigilează Cuvântul Domnului, ar suporta mai degrabă să fie sfâşiaţi în bucăţi, decât să se despartă de Evanghelia mântuirii. Ce mulţime de îndurări se ascund în făgăduinţa că adevărul va fi cu noi pentru totdeauna, sprijinul nostru în viaţă, mângâierea în moarte, cântecul învierii, slava veşniciei. Acesta este privilegiul creştinului; fără el credinţa noastră nu ar valora mare lucru.

Noi lepădăm unele adevăruri şi le lăsăm în urmă, fiindcă sunt nedezvoltate ca nişte lecţii pentru copii. Dar nu putem face la fel cu adevărul divin, fiindcă, deşi este dulce ca hrana copiilor, într-un alt sens este tare ca o mâncare pentru adulţi. Adevărul că suntem păcătoşi este dureros pentru că trebuie să ne umilească şi să ne facă mai atenţi. Cel mai binecuvântat adevăr, acela că oricine crede în Domnul Isus este mântuit, rămâne în noi, speranţa şi bucuria noastră. Experienţa, departe de a ne îndepărta de doctrinele harului, ne-a legat mai strâns de ele. Temelia şi motivele pentru a crede sunt acum mai puternice şi mai numeroase ca niciodată.

Avem motive să credem că va fi la fel până în clipa în care moartea ne va duce în braţele Mântuitorului. Oriunde poate fi descoperită, această dragoste pentru adevăr ne face să ne exercităm propria dragoste. Un cerc strâmt nu poate cuprinde simpatiile noastre; părtăşia inimilor noastre trebuie să fie la fel de necuprinsă ca alegerea harului. În adevărurile pe care le primim se pot strecura multe erori. Să luptăm împotriva lor, dar să ne iubim fraţii pentru măsura de adevăr pe care o vedem în ei. Mai presus de orice, să iubim şi să răspândim noi înşine adevărul!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ce-aș mai putea să zic acum?

Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Trăind aceste vremuri
Surprinzătoare oarecum
Care ne copleșesc pe drum
De-ajungi să te cutremuri.

Când binele-i văzut ca rău
Și răul este bine
Când lumea care-n jurul tău
Aleargă să se-arunce-n hău
Te trage și pe tine?

Când la nivelul mondial
Cu-atâta insistență
Stârnesc mereu val după val
Dorind ca tot ce e normal
Să schimbe în esență.

Când copleșiți de propriul eu
Au mintea-ntunecată
Călăuziți de-un duh ateu
S-au depărtat de Dumnezeu
Cum n-au mai fost vreodată.

Fără principii și valori
Spre falsa libertate. .
Mergând mereu cu capu-n nori
Ajuns-au bieții muritori
Debusolați în toate.

Familia transormă-n mit
Biserica-n poveste
Ciudat și neobișnuit
Idei ce n-ai mai auzit
Apar fără de veste.

Planeta-ntreagă s-a blocat
De fosta pandemie
Care pe mulți i-a dezbinat. .
Pentru că totu-i programat
Pentru ce-o să mai vie.

Căci toate bine se grăbesc
Pe frageda spirală
Rachete-n zare strălucesc
Care războiul prevestesc
La scară mondială. .

Neliniștea e peste tot
În ultimă instanță. .
Complici la marele complot
De la ministru la preot
Lipsiți sunt de speranță.

Însă acel răscumpărat
Prin sângele salvării
El nu va fi intimidat
Știind că nu-i abandonat
În ceasul încercării.

Luptând cum David s-a luptat
Cu Goliat în vale
La fel va fi neînfricat
Fiind de Domnul înarmat
Va birui pe cale.

Când lumea-n iureșul ciudat
Cu-atâtea se confruntă
El știe unde s-a-nrolat
Și bucuros e-ncolonat
Într-un alai de nuntă.

Căci mirele, Isus Hristos
De-a pururea domnește
Oricâte-ar fi aici pe dos
El e-Împăratul Glorios
Ce totul stăpânește.

De fi-va pace sau război,
Sau altă pandemie,
Prin toate cîte vin puhoi
El ne-a promis c-o fi cu noi
Și-aici și-n veșnicie.

Conduși întruna de Hristos
Fiind in marea turmă
Avea-vom veșnicul folos
Dacă pe drum aicea jos
Călcăm pe sfânta-I urmă.

Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Dacă dorim cununa
Să nu ne-abatem nicidecum
Iar Candelă, s-avem pe drum
Cuvântul Lui întruna.

Necazuri, boli, vom înfrunta
Și-orice ni se vestește. .
Iar Domnul nu ne va lăsa
Căci pe-al Său Tron în Slava Sa
De-a pururea domește.


Daniel Hozan

Nu ne-ndoim nici o secundă

Nu ne-ndoim nici o secundă
Că vom ajunge la Liman
Lăsăm Cuvântul să pătrundă
Să genereze sfânt elan.

Convingerea nu e știrbită
De valuri ce, mereu, izbesc
Mergem pe calea stabilită
Chiar când necazuri ne lovesc.

Știind în Slavă ce ne-așteaptă
Nu deviem de la traseu
Suim constant din treaptă-n treaptă
Pân’ vom ajunge-n Apogeu.

Venit-au mulți să ne convingă
Că la mormânt e un final
Dar n-au putut, nicicând, să stingă
Acel statornic ideal.

În nopți de zbucium și durere
Lucrarea sfântă n-o trădăm
Cel ce-a trecut prin Înviere
Ne cercetează… și cântăm.

Spre țel ne ațintim privirea,
Pe drumu-ngust nu șovăim
Știm că ne-așteaptă moștenirea,
Orice necaz îl depășim.

Nu ne-ndoim că se-mplinește
Tot ce în profeții e zis
Că Fiul Slavei ne privește
Și ne așteaptă-n Paradis.

George Cornici

De ce să mă frământ?

De ce să mă frământ?
Trăiesc în Legământ
Copil al Celui Sfănt.

De ce să-mi fie teamă?
Nimic nu se destramă
Hristos mă ia în seamă.

Să mă îngrijorez?
Nicicând! Trăiesc un crez
Pe care mă bazez.

Cuvântul mi-este far
Și-un scump mărgăritar
Și miere și nectar.

De ce să mă frământ?
Mă rog, ascult și cânt
(Nu-i goană după vânt)

Povețe vin din Cer
Să-nving orice mister,
Să stau lângă Vier.

Chiar în cuptor încins
Credința nu s-a stins
Ci-n brațe m-a cuprins.

Sunt liniștit; slujesc
Și-n El mă odihnesc
Și în răbdare cresc.

Mi-e plânsul potolit
Și-n crivățul cumplit
De îngeri sunt păzit.

Când vine frământarea
Primesc eliberarea
Și-ncepe adorarea.

George Cornici

6 Septembrie

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii.

Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni îh lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false.

Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon