O sete dupa lapte

Text: 1 Petru 1:22 – 2:3

…ca nişte prunci născuţi de curand, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mantuire…” 1 Petru 2:2

In textul biblic de astăzi, apostolul Petru ne atrage atenţia asupra statorniciei Cuvantului lui Dumnezeu. El ne reaminteşte că iarba se usucă şi floarea cade, dar Cuvantui lui Dumnezeu rămane  în veci. De aceea el este un standard neschimbabil pentru comportarea corectă. Trebuie să lepădăm orice răutate, orice vicleşug şi orice fel de prefăcătorie, de pismă şi de clevetire şi să dorim laptele duhovnicesc al Cuvantului.
Cuvantul tradus prin „dorinţă” este un cuvant tare în limba originală.  Poate fi tradus şi prin „a jindui”, sau „a dori cu înfocare”. Fiind născuţi din nou, şi recunoscand Cuvantui lui Dumnezeu ca nepieritor, trebuie să-L dorim cu înfocare aşa cum doreşte laptele un copil de curand născut. Ce vie îmi este şi azi în minte nepoţica noastră Kelsey, care avea doar 8 săptămani. Nou venită pe lume, tanjea după sticluţa ei cu lapte. Ne dădea de ştire cand venea vremea pentru masă. Dacă mămica sau tăticul întarziau cumva, umplea casa cu strigătele ei insistente. Apoi, cand în sfarşit, sosea sticluţa, se avanta spre ea ca spre tot ce era mai valoros. Nu se oprea din supt pană cand nu golea sticla şi dorinţa i se potolea.


Cu aproximativ un an în urmă, fratele unui bun prieten al meu L-a primit pe Cristos. Avea o dorinţă puternică să cunoască tot Cuvantul lui Dumnezeu. De fapt, în ziua cand a fost născut din nou, a stat toată noaptea citind şi studiind evangheliile. Mă întreb de cată vreme, atat eu cat şi tu, nu mai suntem atat de însetaţi după Cuvantul lui Dumnezeu?
Doamne, ajută-ne să ne dezvoltăm o astfel de sete după laptele curat al Cuvantului Tău. – D.C.E.

Dă-mi, Doamne, o dorinţă înfocată
Cuvantul Sfant să nu-l uit niciodată,
Ci să-L ascund în inimă curată,
Piciorul din calea-I să nu mi se-abată.” – Branon

Cel care gustă numai ocazional din Cuvantul lui Dumnezeu, nu-i va cunoaşte pe deplin gustul niciodată

Painea zilnica

Calea ingusta

Text: Matei 7:1-14

„… stramtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă…” Matei 7:14

Întotdeauna am urmărit cu uimire trecerea vapoarelor prin ecluzele care leagă Lacul Superior de Lacul Huron în Peninsula de sus a Statului Michigan. Pentru mine, este o adevărată minune a pilotajului marin să văd cum căpitanul unui vas de peste 300 de metri lungime îl conduce centimetru cu centimetru prin ecluza Poe sau Davis. Nivelul apei din ecluză se poate coborî la nivelul Lacului Huron sau se poate ridica pentru ca vapoarele să intre în Lacul Superior. Căpitanul strecoară vasul prin poarta îngustă a ecluzei cu o viteză abia perceptibilă, deoarece ecluza este mai largă decat vasul doar cu caţiva metri. Procesul durează, dar, în final, vasul ajunge cu bine dincolo. Ar fi mult mai uşor pentru căpitan s-o ia prin gura de vărsare a raului St. Mary, care curge pe langă ecluze şi care uneşte cele două lacuri. Dar adancimea lui e mică, curenţii lui sunt rapizi, şi este plin de stanci uriaşe şi vaduri înspumate. Un vapor care s-ar încumeta să ia această rută ar fi condamnat Ia distrugere. Dacă ai fi tu căpitanul vasului, care cale ai alege? Cu siguranţă că vei alege calea cea îngustă. Este singura cale sigură.


In citatul de azi, Isus a spus că singura cale spre viaţă este prin poarta cea stramtă. „Viaţa” despre care vorbeşte El este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El. Calea largă duce la pieire. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern. Calea largă este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea cea îngustă, calea credinţei în Cristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. încrede-te azi în Isus. Porneşte pe calea îngustă!   – D.C.E.

Alege calea mantuirii,
Primeşte acum Cuvantul viu!
Vino azi cand Isus te cheamă!
Maine poate fi-va prea tarziu!”  – Haines

Cărarea bătătorită nu este neapărat şi cea bună

Painea zilnica

Ce mi-a arătat Biblia

Învață-mă ce nu văd.

Iov 34.32

Bogdan povestește:

„Copil fiind, am văzut căsnicia părinților mei destrămându-se. La școală am văzut cum colegii mei se certau pentru creioane colorate. Ca adolescent, i-am întâlnit pe ceilalți băieți bătându-se. La locul de muncă am găsit lupte pentru putere, minciuni și defăimări. Acasă am descoperit egoism, răutate și infidelitate. Chiar dacă nu m-am confruntat în mod direct cu crime sau cu conflicte armate, în parte le-am văzut în multele mele relații interumane. Am înțeles cum erau oamenii: mândri, mincinoși, infideli, leneși, vicleni, mânioși, avari. Indiferent din ce mediu social proveneau, influența plăcerilor lor rele se arăta pretutindeni în purtarea lor.

Apoi am primit o Biblie și am început să mă privesc pe mine însumi. Până atunci văzusem doar faptele detestabile ale altora. Acum în sfârșit îmi cunoșteam propria inimă. Biblia mi L-a prezentat pe Dumnezeu mai întâi în calitatea Sa de Creator. Apoi mi L-a arătat pe Domnul Isus ca Om desăvârșit, dar și ca Fiu al lui Dumnezeu. În oglinda Bibliei am recunoscut urmele atât de urâte ale păcatului în viața mea și incapacitatea de a mă îmbunătăți singur. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat însă și soluția: credința în Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pentru păcatele mele la cruce.“

Dumnezeu lucrează prin Duhul Său în viețile noastre. Dacă ascultăm de Dumnezeu și de Cuvântul Său, El ne dă credință și bucurie. Aceasta ne adeverește și Iacov: „Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, cea a libertății, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui“ (Iacov 1.25).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.1-13 · Filipeni 2.1-11

Samanta buna

E aşa frumos

E aşa frumos, când ne-adunăm,
Şi cu cântări Îl onorăm,
Când între fraţi şi surioare,
Hristos e tot, e cel mai mare.

E aşa frumos, când El ne-adună.
Şi psalmi de laudă răsună.
De parcă spre cer ne-nălţăm,
Pământu acesta îl lăsăm.

E aşa frumos, când ne smerim,
Când plângem şi ne pocăim.
E Duhul Sfânt care lucrează
Biserica o cercetează.

E aşa frumos, Cuvântul spus
În inimile noastre pus.
Şi orice-ar fi, ce mult dorim
Cum este scris să-L împlinim.

E aşa frumos în rugăciune
Cuvântul pe genunchi ne pune.
Aceleaşi simţuri, unitate
Hristos în noi face pe toate.

E aşa frumos, E aşa frumos,
Când în noi este viu Hristos.
Şi viaţa noastră ne conduce.
Şi noi mai ducem a Sa cruce.

E aşa frumosă îmbrăţişarea,
E aşa de scumpă adunarea.
N-or înţelege niciodată
Acei care nu-L au ca tată.

C.Valentina 

Castigarea respectului

Daniel s-a hotărît să nu se supună…” Daniel 1:8

In calitate de creştini, ar trebui să fim oamenii care să caştige respectul celor necredincioşi. Dacă sîntem curaţi, cinstiţi, amabili şi prietenoşi, vom fi respectaţi chiar şi de către aceia care au o atitudine negativă faţă de Evanghelie.
Cînd un muzicant profesionist, poreclit „Fericitul”, s-a convertit, s-a lăsat de cantat prin barurile de noapte şi şi-a oferit serviciile unei misiuni. Peste cîteva zile, a primit un telefon de la unul din directorii cluburilor de noapte pe care le frecventase şi care îi cerea să facă ceva ce i-ar fi adus foarte mulţi bani. Dar „Fericitul” a refuzat oferta, spunîndu-i directorului că intenţiona să cante pentru misiune. „M-a felicitat, a redat mai departe „Fericitul”. Acest lucru m-a surprins. Aveam de-a face cu un om care dorea să cant pentru el şi care mă felicita pentru că îi refuzasem oferta”.
„Fericitul” cîştigase respectul omului.

Daniel şi prietenii lui erau captivi într-o ţară străină, dar nu şi-au uitat principiile religioase. Nu puteau, cu o conştiinţă curată, să mănance carnea care în ţara aceea era închinată unui zeu păgan.
Au cerut să li se aducă doar legume şi apă. Supraveghetorul lor şi-a riscat viaţa ca să onoreze această cerere. Cred că el a făcut-o din cauza respectului pe care şi l-au cîştigat ei prin comportarea lor nobilă.
Lumea priveşte cu dispreţ la creştinii care nu trăiesc conform cu credinţa lor. De aceea trebuie să fim sinceri şi să rămanem tari în convingerile noastre. Numai atunci vom caştiga respectul altora. – H.V.L.

Vei fi respectat atunci cand lumea
Va vedea credinţa în Cuvantul Său.
Deşi nu toate îţi vor accepta,
Dar şti-vor că-L iubeşti pe Dumnezeu.” – D.J.D.

Cand creştinii trăiesc Evanghelia, păcătoşii vor asculta ce spune Evanghelia.”

Painea zilnica

Complexul „batranul Charlie”

Text: Coloseni 3:16-25

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Coloseni 3:23

Cuvântul: „orice” din Coloseni 3:23, cuprinde o mulţime de îndatoriri. El le cere creştinilor să fie cu toată inima în orice efort nobil care merită să fie depus. Aceasta înseamnă că trebuie să dăruim aceeaşi răbdare sarcinilor uşoare ca şi celor importante. Evanghelistul Sam Jones se referea adeseori la un cal al tatălui său, pe care-l botezaseră „Bătrînul Charlie”. Cînd animalul era prins la plug, se dădea înapoi şi devenea o problemă. Dar cand era înhămat la şareta cu roţi vopsite în roşu cu hamurile de lux, îşi ridica capul sus şi era plin de vigoare şi încantare. Nu era niciodată nevoie să-l struneşti sau să-l loveşti cu biciul. Se părea că acestui cal îi plăcea să fie văzut cu harnaşamentele de paradă – în special cand greutatea pe care o avea de cărat era mică.

Sam Jones a spus: „Natura umană este asemănătoare acestui cal. Unii oameni pur şi simplu nu lucrează pentru Domnul în umilinţă. Trebuie să aibă un birou proeminent cu un titlu sonor ca să facă ceva pentru El”. Cat de contrar este acest lucru spiritului creştin! Orice ocazie de-a aduce glorie lui Dumnezeu nu trebuie niciodată considerată prea mică pentru a nu investi eforturile noastre cele mai bune.
Nu are importanţă cat de umile sunt sarcinile, dacă ele fac parte din datoriile noastre, trebuie să le vedem ca fiind lucrarea de slujire pentru Dumnezeu şi trebuie să le facem cu bucurie, fără să ne plangem şi să căutăm satisfacerea eului. Să nu ne dăm înapoi atunci cînd ne stă în faţă un lucru dificil şi fără recompense. Făcînd toate lucrurile „din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”, vom fi feriţi să nu dobandim complexul „bătranului Charlie”. – H.G.B.

Nimic nu e pierdut ce-i pentru Domnul;
Chiar lucrul cel mai mic sub soare,
Cînd are privirea Lui aprobatoare
Devine fapta lumii cea mai mare. ”      – Anonim

Lucrurile mici devin lucruri mari atunci cand sunt făcute cu dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu.

Painea zilnica

Inchinarea activa

Text: Psalmul 100

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cantări în curţile Lui!” Psalmul 100:4

Pastorul Ray Stedman, în cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, spune că ar dori ca toţi cei ce merg la biserică să aibă ocazia să stea la amvonul bisericii şi să privească spre sală în timpul unei predici. El spune că, în timp ce cei mai mulţi din audienţă par să dea atenţie predicatorului, un număr destul de mare din ei au mintea în altă parte. Stedman scrie: „Ar fi fascinant ca la sfarşitul unei predici să ştii unde au fost aceşti oameni!” In legătură cu acest aspect, putem fi siguri de un lucru: Acei care şi-au disciplinat minţile cu succes să „stea” în biserică, aceia sunt cei mai caştigaţi în urma serviciului.   


Pentru ca să obţii cel mai mare beneficiu din mersul la biserică, trebuie să devii un participant activ. În primul rand, înainte de-a pleca de acasă, trebuie să ne pregătim inimile. Apoi, la biserică, trebuie să ne implicăm cu toată inima în serviciile ce se ţin – intonarea cantărilor, rugăciunea în tăcere. În timp ce pastorul se roagă cu voce tare, închinarea împreună cu corul, bucurandu-ne de părtăşia caldă cu ceilalţi credincioşi. In final, trebuie să ne disciplinăm noi înşine să ascultăm, şi aceasta înseamnă să primim cu grijă, deschis şi cu intensitate,învăţătura Cuvantului lui Dumnezeu. Ar trebui să avem o foame după Adevărul care ne linişteşte duhul, ne înspiră închinarea, care ne face să-L lăudăm pe Dum-
nezeu şi care ne îndeamnă la acţiune. Este uşor să dai vina pe pastor atunci cand părăseşti biserica descurajat şi cu un gol interior. Dar el nu poate face totul. Trebuie să ne facem partea noastră. Cei care beneficiază cel mai mult dintr-un serviciu, sunt cei care investesc cel mai mult în el. -R.W.D.

Casa Domnului e sfant locaş
De laudă şi rugăciune.
Intrand, să fii în orice ceas
Cu duh zdrobit şi ganduri bune.”  – H.G.B.

O închinare activă cere o implicare activă.

Painea zilnica

Rate de balta si scufundatoare

Text: Psalmul 1

„..îşi găseşte plăcerea in Legea Domnului şi zi si noapte cugetă la Legea Lui.” Ps. 1:2

Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ne adîncim în cunoaşterea Bibliei. Din paginile ei cunoaştem nu numai fapte despre El, ci şi cum să-L cunoaştem personal. Este deci. raţional să petrecem timpul citind Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru a aduna informaţii despre El, şi a medita la El, pentru a-I sonda adîncimile. Cînd am început să pictez piese de decor cu raţe, mi-am dat seama că sînt două categorii de raţe: raţele de baltă şi raţele scufundătoare. Raţele de baltă, ca raţa sălbatică şi raţa roşcată, înoată pe lîngă ţărmul bălţilor şi lacurilor, hrănindu-se în apele puţin adînci. Ele mănîncă din hrana la care pot ajunge de la suprafaţă.
Raţele scufundătoare, în schimb, sunt în stare să se scufunde la adîncimi surprinzătoare, hrănindu-se cu plantele de pe fundul lacului. Unele dintre ele pot să se scufunde chiar pînă la 50 de metri adîncime pentru a-şi căuta hrana.

Sunt, de asemenea, două feluri de creştini în relaţiile lor de cunoaştere a lui Dumnezeu prin studiul Scripturii. Unii, la fel ca şi raţele de baltă, stau numai la suprafaţă, satisfăcîndu-şi foamea numai cu ceea ce găsesc acolo. Alţii, în. schimb, sînt ca si raţele scufundătoare. Urmînd exemplul psalmistului, ei plonjează adînc în Cuvînt, prin studiu, reflectare şi meditaţie în fiecare „zi şi noapte”.
Ce spui? Ti-ai stabilit o metodă de studiu aprofundat al Cuvîntului lui Dumnezeu? Sau te mulţumeşti numai cu ceea ce găseşti la suprafaţă? Poate, la fel ca raţele care se scufundă, ar trebui să mergi puţin mai adînc.         – D.C.E.

Citind Cuvîntul Sfînt, să fii cu grijă mare,
Ca să-i găseşti comorile-i nepieritoare.
Gîndeşte orice rînd, ia multă seamă,
Ca să-l trăieşti mereu cu sfîntă teamă. ”   – Anonim.

Comorile adevărurilor Cuvîntuiui lui Dumnezeu se găsesc la adîncime.

Painea zilnica

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

A venit harul

Referințe: Ioan 1:15-18


În trecutul veșnic unde gândul zboară,
Nimic nu era, nici picătura de rouă,
Nici univers nu era, doar absolutul vid,
Nici lună, nici stele, doar golul pustiu și arid…

De acolo, unde era doar El în Sine,
În El era Cuvântul-din etern-lumină
Și viață, nedezghiocate încă, iar Duhul
Nu purcese în spațiu, să umple văzduhul.

Din neunde, netimp Triunic existent,
Se dezveli în Logos, Cuvântul imanent,
Prima rostire-faptă, izvor a tot ce este,
Și se porni rotire în sferele celeste…

Apar lumina, cerul, apa și uscatul,
Apare iarba, pomii, soare, lună, stele,
Pești și păsări, vite, târâtoare…
Și mai presus de toate,
Coroană și splendoare:
Omul și femeia, stăpâni a tot și toate,
Venea de sus lumina în mii de nestemate.

Și se-nșirară veacuri de trudă și sudoare,
Timpul se zbate-n sine și spațiul se-ncovoaie…
Apasă greu păcatul ce Legea-l înnegreste,
Din haosul din oameni genune se ivește,
Părea că totul piere, absentă orice zare…

Veni-va oare vremea, veni-va oare ceasul?
Așteaptă omenirea să-I audă glasul…
Deodată apare steaua și magii văd in spațiu,
O nouă stea aleargă, iar magii cu nesațiu
Sorb în ochi lumina și o iau pe urma ei…

Pe când păstorii-n noapte păzesc a lor turmă,
Cerul se deschide și cor de îngeri sună,
Aleargă și păstorii la locul cel promis,
Căutând să vadă, realitatea unui vis…

Magii vin cu daruri: aur, smirnă și tămâie,
Păstorii dau de știre, cu toții, ca să știe
S-a născut Mesia, al lumii Împărat.
Puteau vedea cu ochii Cuvântul Întrupat.

Iosif și Maria – Fecioara Preacurată,
Privesc la Prunc și sunt preafericiți
Că Domnul, Ziditorul, din ceruri a privit
Spre starea lor smerită. Din spița lui David

Le dărui Copilul, Cel Sfânt din veșnicii,
Să vină pe pământul înnegrit de vină,
S- aprindă-n mii de inimi lumină din Lumină.
Slavă-n ceruri, îngerii cântă, și pace
Pe pământ intre oamenii plăcuți Lui.

Acum și pentru tine, ce ești înstrăinat
Și umbli pe-ale lumii cărări insingurat,
Și pentru tine-i ziua, e ceasul chiar acum,
Să vii azi la lumină croindu-ți un alt drum,

El te cheamă: Vino! E ceasul cel dim urmă,
E ultima strigare, să vii în a Sa turmă,
Să simți cum se revarsă roua cea de sus,
Cum se revarsă harul prin crucea lui Isus.

Primește-n suflet pacea, păcatele-s iertate,
Plătitu-s-a cu sânge, sfânt, neprihănit,
Vino cu pocăință, vino mai aproape,
Iată, pentru tine harul a venit.

Culda Stefan