Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Anunțuri

Și lumea i-a urât…

Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu
sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Ioan 17:14

-”Sunteți ai Mei? – Huliți veți fi, trădați, batjocoriți!
Sunteți ai Mei? – Urâți veți fi! De lume înjosiți…

Nici Eu n-am fost primit de ea, nici Eu n-am fost iubit!
Le-am dat în dar dragostea Mea, răsplata – răstignit!

Pe îngusta cale nu-s doar flori, nu-i Paradis, ci vânt, furtună
Si spini adânci păn’ la fiori, ce fruntea-ades vă încunună!

Nu v-așteptați la osanale și ramuri așternute-n drum,
A doua zi pe cruce-n vale, veți fi călcați, priviți ca scrum!

Veți fi scuipați și-n dinți la fiare – striviți, în temniță-aruncați!
Dar știți: nicicănd a morții gheare, n-or birui! Înaintați!!!

Nimic nu vă va despărți și smulși din braț nu-ți fi nicicănd!
Prigoane de s-or înteți – Eu sunt, Eu sunt cu voi oricănd!!!

Huliți vor fi cine-s ai Mei! Ce nu-i al ei, lumea urăște…
Sunteți trimiși ca niște miei, dar Măna Mea – Ea hotărăște!”

Lidia Cojocaru 

Nu te-ngrijora

Psalm 40

“Nu te-ngrijora copilul meu, ştii bine
Că de-a pururi nu s-o depărta
Bunătatea şi-ndurarea-Mi de la tine,
Pentru veci Eu ţi le voi păstra!

Nu te întrista când vezi mulţimi de rele
Ce lovesc în inimioara ta.
Şi când anii, zilele, sunt tot mai grele
Te-o păzi credincioşia Mea.

Nu te tulbura copile drag, că-n lume,
Merge totul din rău în mai rău.
Aminteşte-ţi că am scris şi al tău nume
‘N cartea vieţii, cea din raiul Meu.

Nu te speria atunci când simţi furtuna
Ce lovește-amarnic peste viaţa ta
Ţi-am promis că-s lângă tine totdeauna,
Lasă-ţi mâna ta în mâna Mea!

Nu te mai văita şi plânsul ţi-l opreşte
Când lovit eşti chiar de-ai tăi iubiţi
Căci Eu, Dumnezeu, sunt cel ce te iubeşte
Doar te roagă, spre-a fi mântuiţi!

Nici în ceasuri rele să nu-ţi fie frică,
Noaptea neagră când te-o-nvălui!
Ochii inimii spre ceruri ţi-i ridică
Steaua dimineții-o răsări!

Nu te-ngrijora, ci aruncă-ţi spre Mine
Grijile şi-ndurerarea ta
Căci Eu însumi Mă voi îngriji de tine
Şi pe-aripa Mea te voi purta.”

Astfel îmi vorbise într-o dimineaţă
Tatăl meu ceresc prin sfânt cuvânt
Şi din acea zi, cu-ntreaga mea viaţă
Vreau să mă predau în braţu-I sfânt.

Doamne, ajuta-mă să mă încred în Tine,
În cuvântul şi-n promisiunea Ta,
Că în fiecare zi vei fi cu mine
Şi că nicidecum nu m-oi lăsa!

Pavel Mariana Florica 

Întotdeauna acum

“Vă implorăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar” 2 Corinteni 6:1.

Harul de care ai avut parte ieri n-ajunge şi pentru astăzi. Harul este bunăvoinţa îmbelşugată a lui Dumnezeu; poţi oricând conta pe prezenţa lui, ca să beneficiezi de el. “Prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări”- aici vine examenul răbdării. Nu reuşeşti să te bazezi pe harul lui Dumnezeu în aceste situaţii? Spui tu: “O, de data asta nu contez pe harul Lui!”? Nu e vorba să te rogi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute, ci să îţi însuşeşti acum harul lui Dumnezeu.

Noi facem din rugăciune o pregătire pentru lucrare, dar în Biblie nu găsim nicăieri aşa ceva. Rugăciunea este exerciţiul de apelare la harul lui Dumnezeu. Nu spune: “Voi răbda aceasta până când voi putea merge să mă rog”. Roagă-te acum; apelează la harul lui Dumnezeu în momentul în care eşti în nevoie. Rugăciunea este cel mai practic lucru; ea nu este actul reflex de devoţiune. Rugăciunea este ultimul lucru în care învăţăm să apelăm la harul lui Dumnezeu. “In bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli” – în toate aceste arată că apelezi la harul lui Dumnezeu, har care te va face o pricină de uimire, pentru tine şi pentru alţii. Apelează acum, nu după aceea.

Cuvântul cel mai important din vocabularul spiritual este acum. Indiferent unde te vor duce împrejurările, continuă să apelezi la harul lui Dumnezeu în orice situaţie ai fi. Una dintre cele mai mari dovezi că apelezi la harul lui Dumnezeu este aceea că poţi fi umilit fără să manifeşti altceva decât harul Lui. “Neavând nimic…” Nu-ţi păstra niciodată nimic. Revarsă tot ce ai mai bun din tine; fi întotdeauna sărac. Nu fi niciodată diplomat şi grijuliu cu bogăţiile pe care ţi le dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă sărăcie triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Cuvântul spus de Dumnezeu

“El însuşi a zis… aşa că putem zice plini de încredere.” Evrei 13:5-6

Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: “..Nicidecum n-am să te las” şi atunci eu pot spune cu curaj: “Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” – nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să “..respire adânc” din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu.

De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: “Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum”. Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: “Nu mă voi teme”. Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale.

El a zis: “Nicidecum n-am să te las”. Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: “nicidecum n-am sa te las”. Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: “Domnul este ajutorul meu” sau cădem în capcana fricii?

Oswald CHAMBERS

Perseverenţa credinţei

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.”

Apocalipsa 3:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Viaţa unui sfânt este în mâna lui Dumnezeu ca arcul şi săgeata în mâna unui arcaş. Dumnezeu ţinteşte spre ceva ce sfântul nu poate să vadă şi El întinde arcul, iar credinciosul spune în repetate rânduri: „Nu mai rezist”. Dumnezeu nu ţine cont de aceasta: El continuă să întindă arcul până când ţinta Lui este la vedere şi apoi lasă săgeata să zboare. Încrede-le în mâna lui Dumnezeu. Pentru ce anume ai nevoie de perseverenţă în viaţa la acum? Menţine legătura cu lsus Cristos prin perseverenţa credinţei. „Chiar de mă va ucide, voi nădăjdui în El” ( Iov 13:15. KJV).

Credinţa nu este un sentiment patetic, ci o încredere solidă, tare, zidită pe faptul că Dumnezeu este dragoste sfântă. Nu poţi să îl vezi acum, nu poţi să înţelegi ce face, dar Îl cunoşti pe El. Ruina apare atunci când nu există acel echilibru mental care vine din înrădăci­narea în adevărul veşnic că Dumnezeu este dragoste sfântă. Credinţa este efortul eroic al vieţii tale, te arunci cu o încredere deplină în braţele lui Dumnezeu.Dumnezeu a riscat totul în lsus Cristos pentru a ne mântui; acum vrea ca noi să riscăm totul punându-ne toată încrederea în El. Există domenii în care acea credinţă nu a lucrat încă în noi – locuri neatinse de viaţa lui Dumnezeu. În viaţa lui lsus Cristos nu au existat astfel de locuri şi nu ar trebui să existe nici în viaţa noastră.

„Şi viața veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine.” Viaţa veşnică înseamnă, în realitate, o viaţă care se poate confrunta cu orice îi este menit să se confrunte, fără a se clătina. Dacă adoptăm acest mod de a vedea lucrurile, viaţa devine o mare aventură, o posibilitate glorioasă de a vedea lucruri minunate tot timpul. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne aduce în locul central al puterii.

Oswald Chambers

Intoarce-te!

Se duce-n graba timpul, popor rascumparat,
Curand vine Mesia, sa vada ce-ai lucrat,
Ai pus tu oare frate talantul in negot?
Sau l-ai ascuns sub glie, de frica vreunui hot?

Stapanu-a pus in tine, comori de nedescris,
Si-n fata ta, stii bine, sta ceru-ntreg deschis,
Cum ai tu azi vesmantul, iubite calator?
Azi Duhul Sfant te-ndeamna, nu sta nepasator.

Candva ai fost ca lutul in mana Lui Isus,
Iar El era Olarul venit din cer de sus,
Te modela cu grija, un vas de pret ai fost,
Iar azi te poarta vantul, si nu ai adapost.

De ce pui pret pe lucruri ce sufletul racesc?
Alergi dupa iluzii ce inima-ti ranesc?
Dar Cel ce-a stat pe cruce, Isus Cel inviat,
Plangand, sa stii te-asteapta, sa ierte-al tau pacat.

Te-ai lepadat ca Petru prin fapte nu prin grai,
Si nu mai vezi nici drumul ce duce catre rai,
Aveai candva candela, cuvantul din scripturi,
Azi iti hranesti fiinta doar cu faramituri.

Comoara ce-a mai mare in cortul tau de lut,
E sufletul ce-asteapta de El sa fie-umplut,
O iesi din lumea neagra si plina de pacat,
Te-ntoarce azi la jertfa ce pentru tin’s-a dat.

Dezbrac-a firii zdreanta, vesmantul tau murdar,
Primeste haina alba ce-ti da Isus in dar,
Si un inel in deget, ca semn c-ai fost iertat,
De Domnul Sfant din slava, al pacii Imparat!

Intoarce-te la Tatal, o fiu risipitor,
Cu ochii plini de lacrimi te-asteapta iubitor,
Chiar de-ai pierdut averea, te-asteapta ca sa vii,
Sa te intorci acasa, printre ai Sai copii!

Florin Ciorcas

Ce ne mai trebuie…

Ne mai trebuie lumină
Nu cu sursa în pustiu
Nici ce-aduce o doctrină
De Cuvânt, total, străină
Ci din Dumnezeul viu
Care vrea să ne susțină.

Ne mai trebuie răbdare
Căci s-a risipit pe drum
S-așteptăm răspunsul care
Ne aduce consolare
Să învingem nori de fum,
Să culegem perle rare.

Ne mai trebuie iubire
Fără ea cum să trăim?
Astăzi, parcă, e subțire
Nu se vede-n convorbire
Oare cât o prețuim?
Oare nu-i doar amintire?

Ne mai trebuie Cuvântul
Neglijat de-atâtea ori
Zilnic să-mbrăcăm veșmântul
Potrivit cu Legământul
Să gustăm, mereu, comori
Pregătite de Preasfântul.

Ne mai trebuie credința
Cum se face c-a slăbit?
Oare am respins cerința?
E de vină neputința?
Zicem:”încă n-a murit”
Dar ne-a afectat ființa.

Ne mai trebuie altarul
Nicidecum, să nu-l uităm
Să păstrăm mărgăritarul
(Rugăciunea către-Olarul)
Adorare să-nălțăm
Să se umple, iar, paharul.

George Cornici

Vesteşte mesajul şi fii tu însuţi un mesaj

Propovăduiește Cuvântul. 

2 Timotei 4:2

Noi nu suntem mântuiţi pentru a fi doar nişte instrumente ale lui Dumnezeu, ci pentru a fi fii şi fiice ale Sale. Nu suntem transformaţi în agenţi spirituali, ci în mesageri spirituali, şi mesajul trebuie să fie parte din noi înşine. Fiul lui Dumnezeu a fost propriul Său mesaj, cuvintele Lui au fost duh şi viaţă (Ioan 6:63).

Ca ucenici ai Lui, viaţa noastră trebuie să fie un exemplu sfânt al mesajului nostru. Inima naturală este gata să slujească oricât de mult, dar e nevoie de o inimă frântă de vinovăţia păcatului, botezată de Duhul Sfânt şi modelată după scopul lui Dumnezeu, pentru ca viaţa cuiva să devină întruparea sfântă a mesajului ei.

Există o diferenţă între a depune o mărturie personală şi a predica. Un predicator este un om care a primit chemarea lui Dumnezeu şi este hotărât să-şi folosească toată energia pentru a proclama adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne scoate din ideile pe care le avem cu privire la viaţa noastră, ne modelează şi ne formează în vederea scopului Său, aşa cum a făcut cu ucenicii după Ziua Cincizecimii. Scopul Zilei Cincizecimii nu a fost să-i înveţe ceva pe ucenici, ci să-i transforme făcându-i întruparea mesajului pe care îl predicau: „îmi veţi fi martori”.

Oswald Chambers