E aşa frumos

E aşa frumos, când ne-adunăm,
Şi cu cântări Îl onorăm,
Când între fraţi şi surioare,
Hristos e tot, e cel mai mare.

E aşa frumos, când El ne-adună.
Şi psalmi de laudă răsună.
De parcă spre cer ne-nălţăm,
Pământu acesta îl lăsăm.

E aşa frumos, când ne smerim,
Când plângem şi ne pocăim.
E Duhul Sfânt care lucrează
Biserica o cercetează.

E aşa frumos, Cuvântul spus
În inimile noastre pus.
Şi orice-ar fi, ce mult dorim
Cum este scris să-L împlinim.

E aşa frumos în rugăciune
Cuvântul pe genunchi ne pune.
Aceleaşi simţuri, unitate
Hristos în noi face pe toate.

E aşa frumos, E aşa frumos,
Când în noi este viu Hristos.
Şi viaţa noastră ne conduce.
Şi noi mai ducem a Sa cruce.

E aşa frumosă îmbrăţişarea,
E aşa de scumpă adunarea.
N-or înţelege niciodată
Acei care nu-L au ca tată.

C.Valentina 

Castigarea respectului

Daniel s-a hotărît să nu se supună…” Daniel 1:8

In calitate de creştini, ar trebui să fim oamenii care să caştige respectul celor necredincioşi. Dacă sîntem curaţi, cinstiţi, amabili şi prietenoşi, vom fi respectaţi chiar şi de către aceia care au o atitudine negativă faţă de Evanghelie.
Cînd un muzicant profesionist, poreclit „Fericitul”, s-a convertit, s-a lăsat de cantat prin barurile de noapte şi şi-a oferit serviciile unei misiuni. Peste cîteva zile, a primit un telefon de la unul din directorii cluburilor de noapte pe care le frecventase şi care îi cerea să facă ceva ce i-ar fi adus foarte mulţi bani. Dar „Fericitul” a refuzat oferta, spunîndu-i directorului că intenţiona să cante pentru misiune. „M-a felicitat, a redat mai departe „Fericitul”. Acest lucru m-a surprins. Aveam de-a face cu un om care dorea să cant pentru el şi care mă felicita pentru că îi refuzasem oferta”.
„Fericitul” cîştigase respectul omului.

Daniel şi prietenii lui erau captivi într-o ţară străină, dar nu şi-au uitat principiile religioase. Nu puteau, cu o conştiinţă curată, să mănance carnea care în ţara aceea era închinată unui zeu păgan.
Au cerut să li se aducă doar legume şi apă. Supraveghetorul lor şi-a riscat viaţa ca să onoreze această cerere. Cred că el a făcut-o din cauza respectului pe care şi l-au cîştigat ei prin comportarea lor nobilă.
Lumea priveşte cu dispreţ la creştinii care nu trăiesc conform cu credinţa lor. De aceea trebuie să fim sinceri şi să rămanem tari în convingerile noastre. Numai atunci vom caştiga respectul altora. – H.V.L.

Vei fi respectat atunci cand lumea
Va vedea credinţa în Cuvantul Său.
Deşi nu toate îţi vor accepta,
Dar şti-vor că-L iubeşti pe Dumnezeu.” – D.J.D.

Cand creştinii trăiesc Evanghelia, păcătoşii vor asculta ce spune Evanghelia.”

Painea zilnica

Complexul „batranul Charlie”

Text: Coloseni 3:16-25

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Coloseni 3:23

Cuvântul: „orice” din Coloseni 3:23, cuprinde o mulţime de îndatoriri. El le cere creştinilor să fie cu toată inima în orice efort nobil care merită să fie depus. Aceasta înseamnă că trebuie să dăruim aceeaşi răbdare sarcinilor uşoare ca şi celor importante. Evanghelistul Sam Jones se referea adeseori la un cal al tatălui său, pe care-l botezaseră „Bătrînul Charlie”. Cînd animalul era prins la plug, se dădea înapoi şi devenea o problemă. Dar cand era înhămat la şareta cu roţi vopsite în roşu cu hamurile de lux, îşi ridica capul sus şi era plin de vigoare şi încantare. Nu era niciodată nevoie să-l struneşti sau să-l loveşti cu biciul. Se părea că acestui cal îi plăcea să fie văzut cu harnaşamentele de paradă – în special cand greutatea pe care o avea de cărat era mică.

Sam Jones a spus: „Natura umană este asemănătoare acestui cal. Unii oameni pur şi simplu nu lucrează pentru Domnul în umilinţă. Trebuie să aibă un birou proeminent cu un titlu sonor ca să facă ceva pentru El”. Cat de contrar este acest lucru spiritului creştin! Orice ocazie de-a aduce glorie lui Dumnezeu nu trebuie niciodată considerată prea mică pentru a nu investi eforturile noastre cele mai bune.
Nu are importanţă cat de umile sunt sarcinile, dacă ele fac parte din datoriile noastre, trebuie să le vedem ca fiind lucrarea de slujire pentru Dumnezeu şi trebuie să le facem cu bucurie, fără să ne plangem şi să căutăm satisfacerea eului. Să nu ne dăm înapoi atunci cînd ne stă în faţă un lucru dificil şi fără recompense. Făcînd toate lucrurile „din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”, vom fi feriţi să nu dobandim complexul „bătranului Charlie”. – H.G.B.

Nimic nu e pierdut ce-i pentru Domnul;
Chiar lucrul cel mai mic sub soare,
Cînd are privirea Lui aprobatoare
Devine fapta lumii cea mai mare. ”      – Anonim

Lucrurile mici devin lucruri mari atunci cand sunt făcute cu dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu.

Painea zilnica

Inchinarea activa

Text: Psalmul 100

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cantări în curţile Lui!” Psalmul 100:4

Pastorul Ray Stedman, în cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, spune că ar dori ca toţi cei ce merg la biserică să aibă ocazia să stea la amvonul bisericii şi să privească spre sală în timpul unei predici. El spune că, în timp ce cei mai mulţi din audienţă par să dea atenţie predicatorului, un număr destul de mare din ei au mintea în altă parte. Stedman scrie: „Ar fi fascinant ca la sfarşitul unei predici să ştii unde au fost aceşti oameni!” In legătură cu acest aspect, putem fi siguri de un lucru: Acei care şi-au disciplinat minţile cu succes să „stea” în biserică, aceia sunt cei mai caştigaţi în urma serviciului.   


Pentru ca să obţii cel mai mare beneficiu din mersul la biserică, trebuie să devii un participant activ. În primul rand, înainte de-a pleca de acasă, trebuie să ne pregătim inimile. Apoi, la biserică, trebuie să ne implicăm cu toată inima în serviciile ce se ţin – intonarea cantărilor, rugăciunea în tăcere. În timp ce pastorul se roagă cu voce tare, închinarea împreună cu corul, bucurandu-ne de părtăşia caldă cu ceilalţi credincioşi. In final, trebuie să ne disciplinăm noi înşine să ascultăm, şi aceasta înseamnă să primim cu grijă, deschis şi cu intensitate,învăţătura Cuvantului lui Dumnezeu. Ar trebui să avem o foame după Adevărul care ne linişteşte duhul, ne înspiră închinarea, care ne face să-L lăudăm pe Dum-
nezeu şi care ne îndeamnă la acţiune. Este uşor să dai vina pe pastor atunci cand părăseşti biserica descurajat şi cu un gol interior. Dar el nu poate face totul. Trebuie să ne facem partea noastră. Cei care beneficiază cel mai mult dintr-un serviciu, sunt cei care investesc cel mai mult în el. -R.W.D.

Casa Domnului e sfant locaş
De laudă şi rugăciune.
Intrand, să fii în orice ceas
Cu duh zdrobit şi ganduri bune.”  – H.G.B.

O închinare activă cere o implicare activă.

Painea zilnica

Rate de balta si scufundatoare

Text: Psalmul 1

„..îşi găseşte plăcerea in Legea Domnului şi zi si noapte cugetă la Legea Lui.” Ps. 1:2

Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ne adîncim în cunoaşterea Bibliei. Din paginile ei cunoaştem nu numai fapte despre El, ci şi cum să-L cunoaştem personal. Este deci. raţional să petrecem timpul citind Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru a aduna informaţii despre El, şi a medita la El, pentru a-I sonda adîncimile. Cînd am început să pictez piese de decor cu raţe, mi-am dat seama că sînt două categorii de raţe: raţele de baltă şi raţele scufundătoare. Raţele de baltă, ca raţa sălbatică şi raţa roşcată, înoată pe lîngă ţărmul bălţilor şi lacurilor, hrănindu-se în apele puţin adînci. Ele mănîncă din hrana la care pot ajunge de la suprafaţă.
Raţele scufundătoare, în schimb, sunt în stare să se scufunde la adîncimi surprinzătoare, hrănindu-se cu plantele de pe fundul lacului. Unele dintre ele pot să se scufunde chiar pînă la 50 de metri adîncime pentru a-şi căuta hrana.

Sunt, de asemenea, două feluri de creştini în relaţiile lor de cunoaştere a lui Dumnezeu prin studiul Scripturii. Unii, la fel ca şi raţele de baltă, stau numai la suprafaţă, satisfăcîndu-şi foamea numai cu ceea ce găsesc acolo. Alţii, în. schimb, sînt ca si raţele scufundătoare. Urmînd exemplul psalmistului, ei plonjează adînc în Cuvînt, prin studiu, reflectare şi meditaţie în fiecare „zi şi noapte”.
Ce spui? Ti-ai stabilit o metodă de studiu aprofundat al Cuvîntului lui Dumnezeu? Sau te mulţumeşti numai cu ceea ce găseşti la suprafaţă? Poate, la fel ca raţele care se scufundă, ar trebui să mergi puţin mai adînc.         – D.C.E.

Citind Cuvîntul Sfînt, să fii cu grijă mare,
Ca să-i găseşti comorile-i nepieritoare.
Gîndeşte orice rînd, ia multă seamă,
Ca să-l trăieşti mereu cu sfîntă teamă. ”   – Anonim.

Comorile adevărurilor Cuvîntuiui lui Dumnezeu se găsesc la adîncime.

Painea zilnica

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

A venit harul

Referințe: Ioan 1:15-18


În trecutul veșnic unde gândul zboară,
Nimic nu era, nici picătura de rouă,
Nici univers nu era, doar absolutul vid,
Nici lună, nici stele, doar golul pustiu și arid…

De acolo, unde era doar El în Sine,
În El era Cuvântul-din etern-lumină
Și viață, nedezghiocate încă, iar Duhul
Nu purcese în spațiu, să umple văzduhul.

Din neunde, netimp Triunic existent,
Se dezveli în Logos, Cuvântul imanent,
Prima rostire-faptă, izvor a tot ce este,
Și se porni rotire în sferele celeste…

Apar lumina, cerul, apa și uscatul,
Apare iarba, pomii, soare, lună, stele,
Pești și păsări, vite, târâtoare…
Și mai presus de toate,
Coroană și splendoare:
Omul și femeia, stăpâni a tot și toate,
Venea de sus lumina în mii de nestemate.

Și se-nșirară veacuri de trudă și sudoare,
Timpul se zbate-n sine și spațiul se-ncovoaie…
Apasă greu păcatul ce Legea-l înnegreste,
Din haosul din oameni genune se ivește,
Părea că totul piere, absentă orice zare…

Veni-va oare vremea, veni-va oare ceasul?
Așteaptă omenirea să-I audă glasul…
Deodată apare steaua și magii văd in spațiu,
O nouă stea aleargă, iar magii cu nesațiu
Sorb în ochi lumina și o iau pe urma ei…

Pe când păstorii-n noapte păzesc a lor turmă,
Cerul se deschide și cor de îngeri sună,
Aleargă și păstorii la locul cel promis,
Căutând să vadă, realitatea unui vis…

Magii vin cu daruri: aur, smirnă și tămâie,
Păstorii dau de știre, cu toții, ca să știe
S-a născut Mesia, al lumii Împărat.
Puteau vedea cu ochii Cuvântul Întrupat.

Iosif și Maria – Fecioara Preacurată,
Privesc la Prunc și sunt preafericiți
Că Domnul, Ziditorul, din ceruri a privit
Spre starea lor smerită. Din spița lui David

Le dărui Copilul, Cel Sfânt din veșnicii,
Să vină pe pământul înnegrit de vină,
S- aprindă-n mii de inimi lumină din Lumină.
Slavă-n ceruri, îngerii cântă, și pace
Pe pământ intre oamenii plăcuți Lui.

Acum și pentru tine, ce ești înstrăinat
Și umbli pe-ale lumii cărări insingurat,
Și pentru tine-i ziua, e ceasul chiar acum,
Să vii azi la lumină croindu-ți un alt drum,

El te cheamă: Vino! E ceasul cel dim urmă,
E ultima strigare, să vii în a Sa turmă,
Să simți cum se revarsă roua cea de sus,
Cum se revarsă harul prin crucea lui Isus.

Primește-n suflet pacea, păcatele-s iertate,
Plătitu-s-a cu sânge, sfânt, neprihănit,
Vino cu pocăință, vino mai aproape,
Iată, pentru tine harul a venit.

Culda Stefan  

Cuvântul

Cuvântul Tău e candelă în noapte
Și o lumină pe cărarea mea.
Îmi dă tărie să merg mai departe
Când tremurând gem sub povara grea.

Cuvântul Tău e mana dimineții,
Care hrănește azi sufletul meu.
Ținut curat în anii tinereții,
A fost o, Doamne, de Cuvântul Tău.

Cuvântul strâns în inima, veghează
Pe cale ca să nu păcătuiesc.
Alungă teama, ține mintea trează,
Și mă îndeamnă să mă pocăiesc.

Când ai rostit Cuvânt, a luat ființă,
Și când ai spus: „Să fie”! A și fost.
Iar noi pricepem asta prin credință,
Că tot ce ai făcut, are un rost.

Cuvântul întrupat, mi-a adus viață,
Căci a murit pe cruce-n locul meu.
A înviat și s-a ‘nălțat în slavă,
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cuvântul Sfânt e viu și lucrător
El judecă simțirile și gândul.
Iar când se va sfârși ce-i trecător
Tot ce va rămânea, va fi CUVÂNTUL.

Dany Căpătan

Iubim Cuvântul revelat

Iubim Cuvântul revelat
E-al nostru ghid spre veșnicie
Chiar Dumnezeu s-a întrupat
Să ne îmbrace-n vrednicie.

Iubim Cuvântul și-L vestim
Convinși fiind de-a lui putere
Îl auzim și Îl rostim
Cu El pășim prin Înviere.

Iubim Cuvăntul și-L păstrăm
În visterie… să ne fie
Aproape, când ne întristăm
Suflu-i duios să ne-adie.

Ce-am face fără El pe drum?
Am fi ca pleava vânturată
Nicicând n-am mirosi parfum
Ci doar o stare poluată.

Mii de motive să-L iubim
E hrana noastră consistentă,
E-al nostru aliat sublim,
Ne-nvăluie a lui prezență.

Suntem pierduți de-L neglijăm
Pierduți în traiul de rutină
De-aceea-n inimă-l purtăm
Numai în El găsim Lumină.

Iubim Cuvântul profețit
De slujitori aleși în Slavă
Căci El, total, ne-a despărțit
De tot ce-i goană după pleavă.

Iubim Cuvântul și-L trăim
Să fim epistole citite
C-așa spre Paradis suim,
Spre stări divine, fericite.

George Cornici

Când a văzut Isus noroade multe

ReferințeMatei 5

Cand a vazut Isus noroade multe
Care veneau cu sufletu-nsetat
El s-a suit putin mai sus pe munte
Si ucenicii s-au apropiat.

Isus s-a asezat si-ntreaga gloata
Privea la EL c-o inima si-un gand
Iar El si-acum din nou ca altadata
Ca sa-i invete-a inceput spanand:

-Ferice e va spun de-aceia care
Ei sunt saraci in Duh pe-acest pamant
C-a lor e-mparatia cea mai mare
Imparatia Cerului cel Sfant.

-Ferice e de cei ce plang si-anume
De cei ce plang sub cruce aplecati
Si fiindca plang aici in asta lume
In Cer vor fi de-a pururi mangaiati.

Si toti I-l ascultau cu-n dor nespus
Si-n inima le patrundea Cuvantul
-Ferice de cei blanzi le-a zis Isus
C-aceia blanzi vor mosteni pamantul.

-Ferice e de-acei infometati
Si insetati dupa neprihanire
Caci pe vecie fi-vor saturati
In Cerul plin de Slava si Marire.

-Ferice-acei ce-n lumea trecatoare
Sunt milostivi si-au mila tot mereu
Caci in curand la Judecata mare
De ei avea-va mila Dumnezeu.

Si-L asculta multimea adunata
Caci inima Isus le-o deschidea
-Ferice-s cei cu inima curata
Caci ei pe Dumnezeu Il vor vedea.

-Ferice e, va spun ca sa se stie
De cei ce pacea cauta mereu
Caci impaciuitorii o sa fie
Numiti de-a purui fii de Dumnezeu.

-Ferice de acei care-ostenesc
Si-s prigoniti pentru neprihanire
Ca-mparatia Cerului primesc
Si fi-va partea lor de mostenire.

-Ferice e de voi cand suferiti
Ocara si minciuni si vorbe rele
Si pentru Mine sunteti prigoniti
De-acei care au suflete rebele.

Deci bucurati-va atunci, va veseliti
C-aveti in Cer rasplata si comori
La fel ca voi au fost dispretuiti
Proorocii inainte mergatori.

 Daniel Hozan