Eşti Stânca-n care mă ascund

Eşti Stânca-n care mă ascund,
Mi-eşti scut, şi-mi esti tărie,
Eşti Pâinea vieţii, Domnul meu,
Izvor de apă vie.

În strâmtorare de voi fi
Eu voi striga spre Tine,
Tu, glasul mi-l vei auzi
Şi toate-ntorci spre bine.

Chiar ape mari de vor veni
Mâna-Ţi întinzi spre mine,
De-ai mei vrăjmasi Tu mă salvezi
Căci sunt mai tari ca mine.

Nădejdea mea în Tine-o pun
Eşti Tată-Atotputernic,
Mă scoţi la larg căci mă iubeşti
Deşi ştiu că nu-s vrednic.

Tu îmi aprinzi lumina mea
Să văd prin întuneric,
Să merg pe calea ce-ai deschis
Şi spre locasul veşnic.

Cojocea Iuliana 

Mulțumesc !

Uitându-mă cinstit, iubit Părinte,
La unde-am fost și unde mă găsesc,
Doar un cuvânt, atâta am în minte:
Mulțumesc!

Pentru părinții ce mi-ai dat pe lume,
Și frați, și locul unde-a fost să cresc
Să pot cunoaște astfel Sfântu-Ți Nume. .
Mulțumesc!

Lăsat-am pe cei dragi, cu dor acasă
Când m-am desprins de plaiul românesc
Dar Tu mi-ai pregătit o nouă casă
Mulțumesc!

Cînd am trecut prin valea umbrei morții
Și-am fost aproape să mă prăpădesc
Eu Te-am chemat, iar Tu schimbat-ai sorții
Mulțumesc!

Nu voi uita momentul împăcării
Când mi-Ai promis ”n-am să te părăsesc!”
Și m-Ai stropit cu Sângele salvării
Mulțumesc!

M-Ai așezat pe Stânca cea înaltă
Cu drag m-Ai srtâns la pieptul Tău Ceresc
Tu mi-Ai dat Har iar sufletul îmi saltă
Mulțumesc!

Mi-Ai daruit soție credincioasă
Și-apoi copii, ca dar Dumnezeiesc
S-avem un colț de Rai la noi în casă. .
Mulțumesc!

Și daruri Tu ne-Ai dat la fiecare
Talanți pentru ogorul Tău Ceresc
Ca mărturie-n lumea asta mare
Mulțumesc!

Și pentru prieteni, frați întru credință
Cu care-al Tău Cuvânt împărtășesc
Și-n bucurii dar și în suferință
Mulțumesc!

Pentru servici și pentru sănătate
Și pentru tot ce-mi dai iar eu primesc
Eu nu le merit însă pentru toate
Mulțumesc!

Purtând în piept nădejdea mântuirii
Încrezător pe calea Ta pășesc
Iar orice zi, e-o zi a muțumirii
Mulțumesc!

Și-n Ziua cea măreață și ferice
Îngenunchind la Tronul Tău Ceresc
Aș vrea cu bucurie să-Ți pot zice:
Mulțumesc!

Daniel Hozan

Chiar daca…

Pana cand voi striga catre Tine plangand
Fara sa ma asculti, o, Doamne, pana cand?
Pentru ce ma lasi nelegiuirea s-o vad,
Asuprire, si certuri, si-atata prapad?
Cel rau biruieste pe cel neprihanit,
Pentru ce taci, Doamne, cand e nedreptatit?

Nu esti Tu din vesnicie, Sfant Dumnezeu,
Adapostul si Stanca si sprijinul meu?
Tu ai ochi prea curati raul ca sa-l privesti,
Nelegiuirea nu poti sa n-o pedepsesti;
Cum poti, Doamne, privi pe cei rai si misei
Mancand pe cei mai neprihaniti decat ei?

Doamne, Tu mi-ai dat raspuns la plangerea mea,
Ce-ai hotarat, negresit se va intampla;
Tu-mparatesti pe tronul Tau din vesnicii,
Se ingrozeste lumea de-a Tale urgii,
Dar, in oricare imprejurare ar fi,
Cel neprihanit prin credinta va trai.

Caci chiar daca smochinul nu va inflori,
Vita si maslinul daca nu vor rodi,
Chiar daca in staule nu vor mai fi oi
Si chiar daca in grajduri nu vor mai fi boi,
In Tine totdeauna ma voi bucura,
Caci esti taria si esti mantuirea mea.

Anca Winter 

21 Octombrie

Cât de mult datorezi Domnului meu? A făcut vreodată ceva pentru tine? Ţi-a iertat păcatele? Te-a acoperit cu haina neprihănirii Sale? Ţi-a aşezat picioarele pe stâncă? Ţi-a îndrumat cărările? A pregătit cerul pentru tine? Te-a pregătit pe tine pentru cer? Ţi-a scris numele în Cartea Vieţii? Ţi-a dăruit nenumărate binecuvântări? A pregătit pentru tine o grămadă de binecuvântări, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit” (1 Corinteni 2:9)? Atunci fă pentru Isus ceva vrednic de dragostea Lui. Nu oferi numai cuvinte Răscumpărătorului tău muribund. Cum te-ai simţi dacă, la venirea Mântuitorului, ar trebui să mărturiseşti că n-ai făcut nimic pentru El, şi ţi-ai ţinut dragostea închisă ca un lac, fără să laşi nici o picătură să treacă spre săracii Lui, sau spre lucrarea Sa? Lipseşte-te de o asemenea dragoste! Ce cred oamenii despre o dragoste care nu se arată niciodată în acţiune? Ei bine, spun: „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă” (Proverbe 27:5).

Cine ar accepta o dragoste atât de slabă, care nu te motivează să faci o singură faptă de lepădare de sine, generozitate, eroism sau zel? Gândeşte-te cât de mult te-a iubit El şi cum s-a dat pe Sine însuşi pentru tine! Cunoşti puterea acestei iubiri? Atunci las-o să se repeadă ca un vânt puternic în sufletul tău, ca să alunge norii asemănării cu lumea şi să gonească ceţurile păcatului. Fie ca declaraţia „de dragul lui Christos” să reprezinte limba de foc care se aşează pe capul tău. Fie ca răpirea divină şi inspiraţia cerească să te înalţe de pe pământ, iar Duhul Sfânt să te facă curajos ca un leu şi uşor ca un vultur în slujba Domnului tău.

Dragostea dă aripi picioarelor credinţei şi putere braţelor care lucrează. Să manifestăm dragostea pentru Isus care ne strânge aţintindu-ne privirile asupra lui Dumnezeu cu o atenţie neclintită, hotărâţi să-L onorăm cu o fermitate care nu poate fi neglijaţi, grăbindu-ne la lucru cu un zel care nu oboseşte niciodată. Fie ca steaua divină să ne atragă înspre ceruri, către ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

18 Septembrie

Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă!

Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii.

Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 August

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.” Psalmi 104:16

Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa.

La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de .ispite; el Stă în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit.

Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aduci laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava i se cuvine numai Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Iulie

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui.” Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că sinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu.

Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lui în mijlocul adâncului” (vers. 24). In mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace.

Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Iulie

„După ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” 1 Petru 5:10

Ai văzut curcubeul strălucind pe cer: glorioase sunt culorile lui, şi minunate nuanţele sale. Este frumos dar, vai, dispare curând. Culorile strălucitoare sunt înlocuite de nori pufoşi, și cerul nu mai sclipeşte în nuanţele cerului. Nu este ceva stabil. Cum ar putea fi? Cum ar putea să dureze un spectacol făcut din raze de soare şi picături de ploaie? Însuşirile caracterului creştin nu trebuie să se asemene cu frumuseţea trecătoare a curcubeului ci, din contră, să fie stabile, fixe, consacrate. Caută, credinciosule, să rămâi în orice lucru bun pe care îl faci. Să nu-ţi fie caracterul o inscripţie pe nisip, ci una pe stâncă! Să nu-ţi fie credinţa „o închipuire deşartă a unui vis”, ci o temelie de piatră, în stare să îndure îngrozitorul foc care va consuma tot ce este „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:2) în caracterul ipocritului. Să ai „rădăcina şi temelia pusă în dragoste” (Efeseni 3:17). Să-ţi fie convingerile adânci, dragostea reală şidorinţele sincere.

Să-ţi fie întreaga viaţă întemeiată şi stabilă, ca să nu te clatine detunăturile iadului şi furtunile pământului. Dar aminteşte-ţi cum se câştigă binecuvântarea de a fi „înrădăcinaţi şi rodiţi în El” (Coloseni 2:7). Cuvântul apostolului arată spre suferinţă: „după ce veţi suferi puţină vreme”. Nu are nici un rost să sperăm că suntem înrădăcinaţi dacă nu trec vânturile peste noi. Toate cioturile de pe rădăcinile stejarului şi toate nodurile de pe ramuri ne spun că au trecut multe furtuni peste el, dar indică şi adâncimea la care au ajuns rădăcinile. In acelaşi fel, creştinul este întărit şi zidit de toate încercările şi furtunile vieţii. Nu te teme, deci, de vânturile încercării, ci mângâie-te cu gândul că Dumnezeu îşi împlineşte binecuvântarea prin disciplina lor.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

De cine depindem?

Nu ne definesc circumstanțele
Ci crezul că le putem depăși
Nu ne afectează substanțele
Ci doar ce în Fiul putem găsi.

Nu depindem de-mprejurare
Nici de dificultățile ce vin
Al nostru Stăpân e cel mai tare
E și Tatăl nostru, nu-i un străin.

Pe precare opinii nu ne bazăm
Avem la-ndemână Scriptura
Pe Stânca eternă, credincioși, stăm
Apa vie ne e băutura.

În vremuri grele găsim adăpost
Nu în ce-a omului braț zidește
Ci în Cel ce a dat supremul cost,
Și care, necurmat, ne păzește.

Nu din efort personal vin victorii
Nici din strădanii lipsite de har
Ci-așa cum au scris, inspirați, autorii
Primim biruințe din eternul Hotar.

De unde primim, oricând, ajutorul?
La cine-apelăm în greul impas?
Cu noi e oricând Creatorul
De El depindem la orice pas.

George Cornici

26 Iunie

Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon