De cine depindem?

Nu ne definesc circumstanțele
Ci crezul că le putem depăși
Nu ne afectează substanțele
Ci doar ce în Fiul putem găsi.

Nu depindem de-mprejurare
Nici de dificultățile ce vin
Al nostru Stăpân e cel mai tare
E și Tatăl nostru, nu-i un străin.

Pe precare opinii nu ne bazăm
Avem la-ndemână Scriptura
Pe Stânca eternă, credincioși, stăm
Apa vie ne e băutura.

În vremuri grele găsim adăpost
Nu în ce-a omului braț zidește
Ci în Cel ce a dat supremul cost,
Și care, necurmat, ne păzește.

Nu din efort personal vin victorii
Nici din strădanii lipsite de har
Ci-așa cum au scris, inspirați, autorii
Primim biruințe din eternul Hotar.

De unde primim, oricând, ajutorul?
La cine-apelăm în greul impas?
Cu noi e oricând Creatorul
De El depindem la orice pas.

George Cornici

26 Iunie

Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In fiecare dimineata cu Isus

In fiecare dimineață cu Isus
Să incepem ziua noastră fiecare
Căci doar cu El vom birui
Și vom fi sus pe stânca cea ocrotitoare.

Să nu lăsăm o clipă garda jos
Căci si cel rău, e tot mereu în gardă
Să fim așa cum ne-a învățat Isus Hristos
Să nu găsească in noi vreo clipă oarbă.

Noi, cu Isus mereu vom birui
Căci El este inainte mergătorul
Pe unde noi vom trece ca să știi
A fost Isus Hristos biruitorul.

Doar El te înțelege prin ce treci
Și atunci când ești căzut, El te ridică
Să nu te temi că fi-vei biruit
Căci Domnul nu te lasă nici o clipă.

Acolo jos, in vale se coboară
Te ia pe brațul Său, te întărește
Tu ești copilul Lui și tu ai preț
Căci pentru tine are un viitor măreț
Căci Dumnezeu chiar te iubește.
Pe însuși Fiul Său a dat să moară
Pe cruce pentru tin, copil iubit
Si nu stiu pentru a câta oară
Să-ți spună cât ești tu de prețuit?

Ascultă a Lui șoaptă ce te indeamnă
Să vii la El cu viața ta așa cum ești
Căci doar așa El poate să lucreze
Și să te îmbrace cu puteri Dumnezeești.

Cornelia Moldoveanu

22 Iunie

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite.

Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe.

La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa Clădirea se va înălţa Măreaţă, neclintită şi slăvită Cu toată strălucirea cerului împodobită.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

Du-mă

Du-mă iar pe stânca ce n-o pot ajunge,
Când lovește valul multor slăbiciuni,
Ia-mă-n mâna-Ți tare, mână ce nu frânge
Trestia-ndoită-n mijloc de furtuni.

Du-mă pe ‘nălțimea îndurării Tale,
Să nu ies din planul binecuvântat,
Cercetează-mi voia, să rămân pe Cale,
Dă-mi iar bucuria omului salvat.

Du-mă pe cărarea vieții cele sfinte,
Când îmi poartă pașii lăturalnic drum,
Fă-mi nădejdea vie, bunul meu Părinte
Și primește-mi ruga ce Ți-o ‘nalț acum.

Du-mă către țara cu un Soare veșnic
Și prin valea umbrei morții mă condu,
Umple-mă de pace, fă-mă, Doamne, vrednic
Să trăiesc de-a pururi unde ești și Tu.

Lucian Cazacu  

Unde aș pleca

Unde aș pleca în lume,
  fără Tine Domnul meu?
Cine ar putea să-mi dea un nume,
de un fiu de Dumnezeu?

Unde aș pleca departe,
  de la fața Ta?
Când Isuse, Doamne. . Tată,
sunt condus de mână Ta.

Unde ar putea vrăjmașul,
să mă poarte prin pustiu?
Când veghezi Tu Doamne pasul,
când veghezi Tu Doamne… știu!

Unde mă va duce gândul,
de n-ai fi Isuse-n mine?
Mă va bate-n vuiet vântul,
de n-aș fi ancorat în Tine.

O Isuse, unde aș pleca făr Tine,
  stâncă tare, Domnul meu?
Viața ce-o trăiesc și azi și mâine. .
vreau s-o-nchin pe altarul Tău.

Fă din mine vas de cinste,
nu din piatră, ci din Duh.
Pune-n mine lucruri sfinte,
călător pe-aici cât sunt. !

 Ghennadii Beglet  

Dor după Domnul

Din mii și mii de doruri izvorâte,
În inimi, ce prin lume se petrec,
Purtăm în noi, destine hotărâte,
Dorințe spre-mpliniri, sau spre eșec.

Sunt doruri ce se nasc, nutrind în minte,
În sufletul din piept, sau în gândire,
Când unele se sting, rămân numai cuvinte,
Sunt altele, ce merg spre ‘nfăptuire.

La fel ca fiecare om ce-i muritor,
Purtându-și visele cu demnitate,
Conduși să fim cu toți, de-un singur dor,
De-a fi cu Domnul, în eternitate!

Și-odată ‘nfiripată-n piept dorința,
De a-L urma pe Domnul, pe pământ,
În rugaciuni, să-i cerem Lui, credința,
Pentru a-i sluji, cum scrie în Cuvânt!

Iar Domnu-n bunătatea și-ndurarea,
Ce-o are, pentru cei care-L doresc,
Va netezi, și calea și cărarea,
Ne va-ndrepta, spre Plaiul Său, ceresc.

Eu… mai aveam un dor… . și o dorință,
Purtată-n rugăciune, neștirbit,
Să fiu cu-ntreaga-mi casă, la credință,
Și dorul, iată astăzi, s-a ‘mplinit.

O Tată drag, din ceruri, Tu privește,
Spre aceștia toți, ce se predau azi Ție,
Cu braț puternic, Îi călăuzește,
Și Îi condu, spre-a Ta împărăție.

Când mii și mii de doruri, vor veni,
În viața lor, Tu, cerne-le pe toate,
Să le-mplinești pe cele spre-ai zidi,
Alungă-le, pe cele ce-s spre moarte.

Prin Duhul Sfânt, așează-i sus pe stâncă,
Când valuri ori furtuna va lovi,
Îmbracă-i cu credință mai adâncă,
Biruitori, prin Tine, zi de zi.

Le fii Izvorul, când vor înseta,
Să le fii Pâinea, când vor flămânzi,
Le fii Lumină-n noaptea, fără stea,
Și Dor și Drag, în bucurii, le fii.

Le fii Tu, Domnul păcii, în tulburare,
Și Sfetnic minunat, spre veșnicii,
Le fii Balsam, pe răni, spre vindecare,
Cuvânt pe buze, când Te-or proslăvi.

Isuse drag, rămâi al nostru Dor,
Desăvârșind în noi, neprihănire,
Sa-Ți fim cu toți o turmă, Tu Păstor,
Sa-Ți fim, mireasă, când veni-vei Mire!

Paula Szabo  

23 Mai

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.” Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte EL nu va fi niciodată sfârşită.

Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în picioare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre.

Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Mai

Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.” 1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării.

Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei.

Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-L preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Mai

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna.” Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii.

Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna.

Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

Meditaţii C. H. Spurgeon