Același Hristos neschimbat

Pune-ți speranța și nădejdea-n Hristos,
Pășește în viață mereu prin credință,
Slăvește-L pe Domnul Isus, bucuros
Și-n toate avea-vei prin El, biruință.

Privește spre cer în clipele grele,
Stai tare pe stâncă, nu te speria!
Căci este o forță, deasupra de stele,
Ce zilnic veghează în Dragostea Sa.

Tu, crede în El și cere-i putere,
Când simți că privirea-ți alunecă-n jos,
El știe o, frate să-ți dea mângâiere,
Căci El este și rămâne același Hristos.

El nu s-a schimbat și nici n-o va face,
Rămâne același în veci, neschimbat
E-același Hristos plin de putere și pace,
El, încă-l ridică pe cel ruinat.

El încă mai șterge azi lacrimi pe fețe,
Și mâna-Și întinde atunci când îl chemi,
El are puterea și vrea să te-nvețe,
O, frate iubit, să nu te mai temi.

Deci, urcă chiar astăzi în barcă cu Domnul,
Fii plin de credință și pace, mereu,
Atenție o, frate, să nu vină somnul!
Stai treaz și ascultă de-al tău Dumnezeu.

Nichifor Nicu 

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta

O nouă zi mi-ai dat, Isuse
S-o prețuiesc și să îți cânt
Tu mă ridici când sunt slăbit
Îmi dai putere și avânt.

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta,
Și-mi dai să beau din apa vie
Ma-ndrumi atunci când rătăcesc
Îmi dai din sfânta bucurie.

Mă urci pe treptele de har,
Și îmi vorbești cald și duios
Îmi mângâi inima zdrobită
Îți mulțumesc, Isus Hristos

Pășești cu mine-n bucurie
Pășești chiar și în suferință
Îmi îndrepți pașii pe cărare
Și mă ridici iar în credință.

De-aceea cred deplin în Tine,
Și stiu că nu mă vei lăsa,
Mă ții mereu sus în picioare,
Mă ții mereu în mana Ta.

Nichifor Nicu 

Stânca Neclintită

E o Stâncă ce de veacuri ține sufletele vii
Neclintită și măreață Ea transcede veșnicii
Stânca vieții este una Nume sfânt biruitor
Ancorată-n sfințenie, dragoste și adevăr

Stânca vieții e Yehova Marele ” Eu Sunt” etern
Adonai preasfânt Mesia, prevestit Emanuel
Stâncă neclintită-n ceruri, Creatorul Dumnezeu
Toate le-a creat Acela la Cuvântul Său, perfect

Care-i stânca ce te ține, este neclintită ea?
Ce sustine viata-n tine, cine adaugă ziua ta?
Poti susține cu tărie” tot ce am e truda mea”?
E puterea de la tine? oare nu e mila Sa?

Nu e altă stâncă-n lumea, ce te ține-n viață azi
Este bunatatea Celui ce-a murit și-a înviat
Vino azi la Stânca Vietii sa primesti viață-n dar
Să ai parte de iertare, mântuire, mare har!

Anonim 

Povestea puiului de vultur

Sus pe o stâncă, în cuibul stabil,
Puiul de vultur privește subtil,
Zarea e aceeași, dar știe cumva:
„Mama revine în cioc cu ceva”.

Nu înțelege nici zborul măreț,
Cerul e-o taină, ceva fără preț,
Nu poate puiul să știe-n ce fel
Grija de mamă o-ntoarce la el.

Nu-i singur puiul lăsat, părăsit,
Este doar modul, demult stabilit,
Puii să fie crescuți și hrăniți
Pân’ la o vreme, în cuib ocrotiți.

Însă există un timp programat
Când chiar și cuibul va fi deranjat,
Nu să-l respingă îl va scutura,
Ci să-nțeleagă că poate zbura.

Nu-l lasă singur să cadă în gol,
Îl urmărește, și-aproape de sol
Ea îl ridică, cu-n gest natural,
Până când zborul devine normal.

Zboară, o, zboară, mereu tot mai sus!
Cerul ți-e țară și frica s-a dus!
Însă dar, puiule, azi nu uita,
Cuibul a fost cândva chiar casa ta.

Iar dacă ochii acei părintești
N-au să mai poată vedea unde ești,
Tu dar să știi că te poartă mereu
Sfântă privire de sfânt Dumnezeu.

Lucian Cazacu 

Jertfa Ta supremă

Ce iubire mare, Tu mi-ai arătat
Când înspre Golgota, crucea ai purtat.
Ai răbdat, Isuse chinul cel mai greu,
Și-ai murit pe cruce doar de dragul meu.

Biciurile grele Tu, le-ai îndurat,
Pentru mine, Doamne, ca să fiu salvat.
Cuiele durerii, trupul ți-au zdrobit,
Fiindcă Tu, Isuse, omul l-ai iubit.

În tăcere, Doamne, Tu ai acceptat,
Să fii dat la moarte pentru-al meu păcat.
Jertfa Ta supremă, pace mi-a adus,
Plin de bucurie, azi privesc în sus.

Azi ești lângă mine când îmi este greu,
Și îmi dai putere, mă ridici mereu.
Mă ajuți pe cale să-mi duc crucea grea,
Și când n-am putere, ești tăria mea.

Sfânta Ta prezență, m-a înviorat,
Mi-a dat biruință și m-a cercetat.
M-a urcat pe stâncă și mi-a dăruit,
O cântare nouă, fii în veci slăvit.

Mulțumesc, Isuse că prin jertfa Ta,
M-ai adus la viață, mi-ai dat Dragostea.
Am să-ți cânt, o, Doamne și-am să te vestesc,
Cât îmi dai putere, cât am să trăiesc.

Nichifor Nicu 

Apa vieții!

Lumea e însetată după ceva,
Ea caută implinerea prin pofta sa.
Chiar dacă bea apă, e tot însetată,
Căci nu vrea să bea apa adevărată.

Unii beau din belti și alții din râuri,
Unii de pe stâncă, alții din pârâuri.
Și după ce-au băut, le este tot sete…
Fac și mari eforturi, dar în zadar sunt toate.

Marea mulțime e tot însetată,
Ea caută și caută mereu, lucruri sau
persoane…
Ceva în lumea aceasta, ceva pentru alinare. .
Un leac sau ceva pentru vindecare.

O sorb, se îndoapă cu amărăciune…
Chiar dacă e murdară, ei beau fără încetare.
Nu stau puțin și să se întrebe:
Ceea ce eu beau oare nu e fiere?

Unii se opresc și chiar meditează,
Văzând în urma lor, o urmă murdară…
Dar își spun în minte, chiar dacă-i așa,
E plăcut, frumos, nu mă interesează…

Își continuă viața, poate și mai rău…
Gustă chiar din toate, neștiind că după,
Va urma amarul, și apoi necazul,
Și, la sfârșit, va veni și iadul…

Stau și mă gândesc câtă nepăsare!
Pentru cei ce știu că apa e murdară…
Și totuși ei nu vor ca să nu mai bea,
Merg tot înainte, urmând calea aceasta.

O cale care duce direct înspre abis!
Ceva întunecos, ceva fără sfârșit.
Un loc nu pentru oameni ci pentru îngerii
căzuți…
Acolo va ajunge omul, dacă n-acceptă „apa
vieții” care e Isus.

Există o apa a vieții? Există oare Isus?
Există oare? se întreabă unii…
Se întreabă și cei ce cred că este doar un mit,
Dar cred în continuare că a fost doar o
poveste.

Și o țin așa fără să facă vreo cercetare,
Fără să strige înspre ceruri, pentru salvare.
Căci în cer este „apa vieții”, acolo este Cel ce-
i viu,
Acolo este și iertarea ce ne-a dăruit-o
Dumnezeu prin Fiu!

El a sacrificat chiar pe propriul Fiu pentru
omenire,
A dat tot ce a avut mai scump, a murit pentru
tine.
A plătit tot ce tu nu puteai vreodată,
Pironind păcatul pe-o cruce înaltă.

Și tu stai așa, fără vreo acțiune?
Fără lacrimi amare? fără o prăbușire?
Fără închinare? fără implorare?
Cere-I astăzi milă și a Sa îndurare.

Cheamă-L pe Isus în viața ta,
Astăzi se mai poate, este șansa ta.
Nimic să nu te oprească, fugi la El acum,
Predă-ți viața în mână Lui.

El te va schimba într-o făptură nouă,
Va arunca haina ta murdară și îți va da una
nouă.
Albă și imaculată, în sânge sfânt spălată,
De însuși Isus, Cel cea fost răpus.

Și îți va spune să trăiești frumos,
Drept să fii în toate, sfânt cum El a fost!
Biblia te va îndruma spre Împărăție,
Spre Tatăl, spre Isus, spre cerul cel de sus.

Samuel Holbura 

Rămâi mereu de partea mea

Părinte Sfânt și minunat, o, vino-n a mea barcă,
Căci sunt atât de tulburat și valul greu mă-ncearcă.
Nu am puteri să mai vâslesc, ajută-mă prin noapte,
Gânduri negre mă pândesc și-adesea-s multe șoapte.

O Sfinte Tată, te chem să vi în ajutorul meu,
O, Sfinte Tată, ajută-mă te rog, că-mi este greu.
Nu am putere, ridică-mă din nou, nu mă lăsa,
Dă-mi mângâiere și vino să conduci viața mea.

Condu-mă Tu, pe calea Ta, ajută-mă în luptă,
Rămâi mereu de partea mea, căci noaptea este cruntă.
Nu mă lăsa în valul greu, ascultă-mi rugăciunea,
Mai vino-n ajutorul meu, întinde-ți astăzi mâna.

Pe stâncă sus, ridică-mă, în vremea care vine,
Și-n mila Ta, mai umple-mă, de Harul Tău, Stăpâne.
Să fiu mereu un luptător, să lupt plin de credintă,
Ajută-mă o, scump Păstor și dă-mi iar biruintă.

Nădăjduiesc și cred mereu, că vei fi lângă mine,
Și orișicât ar fi de greu, cu Tine este bine.
Nădăjduiesc că vei lucra, chiar de furtuna-i mare,
Vei fi mereu de partea mea, ținându-mă-n picioare.

Nichifor Nicu

Unicul Tezaur!

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
Doamne, Tu ești stânca mea! Ps. 18:1-2 (a).

Ref. Ps. 18:1-2; Iov 42:2; Ps. 18:16.

Stânca mea, tăria mea, cetățuie tare
Te iubesc din inimă, Domnul meu cel Mare
Fără Tine ce aș fi? – Un nimic, doar humă, abur
Doar prin Tine este ”a fi”, Tu ești Unicul Tezaur!

Știu că Tu poți totul, Doamne, împotrivă nu-ți stă nimeni
În Tine-i viața, calea, rostul, este cineva asemeni?
Nu-i, căci tu ești Sfântul Soare, Unicul, de la-nceput
Ce măreț, și ce splendoare-i tot ce-n Tine-i conceput!

Părinte peste vremi, soroace, ce veghezi cărare, cale
Minunat în tot ce-ai face, la umbra aripilor Tale
Caută adăpost fii din țărână, înfiați prin Jertfa-n Dar
Stăpân pe clipa cea haină, îi porți cu drag, Preasfânt Olar!

Fii lăudat în orice vreme, preasfințit în orice ceas
Numele Tău Sfânt azi cheme, pământeni în rugă, glas
Venereze în ardoare, pe Cel Sfânt, Cel înviat
În viața – clipă de sub soare, mereu, mereu fii înălțat!

Lidia Cojocaru 

Dumnezeu – tăria noastră

Prin atâtea-mprejurări
Și furtuni ce-ades izbesc,
Noi eram pe nicăieri
Fără har dumnezeiesc.

Numai Dumnezeu Slăvitul
În eterna-i bunătate
Care atât de mult iubit-a omul,
Ne-a salvat prin Isus, prin a Lui moarte.

Ce-a avut mai scump în ceruri,
Singurul născut din Tatăl,
L-a trimis să moară-n chinuri
Pe Calvar purtând păcatul,

Pentru-ntreaga omenire
Ce zăcea în întuneric,
Pentru noi care din fire
Eram doar un lut netrebnic.

Dar Domnul e tăria noastră! Slavă Lui!
El izbăvitorul din necaz și apăsare,
El măreața stâncă a veacului,
El Mântuitorul prin a Sa-ndurare.

Plin de bucurie dacă strig:
Lăudat să fie Domnul!
Biruința eu câștig.
Ce-mi mai poate face omul?

Boldul morți-i biruit.
Ea nu-l mai îngrozește
Pe acel ce-i mântuit,
Că el o privește

Ca un drum spre veșnicie
Care duce-n ceruri sus,
În eterna bucurie
Și împreună cu Isus.

Când am fost în strâmtorare,
Am strigat la Domnul.
El bogat în îndurare
Peste noi și-a întins brațul.

Ne-a vindecat de multe boale
Ne-a iertat păcatul.
Dar când nu aveam răbdare
Iar ne-a-nconjurat necazul.

Ca să rămânem în Domnul,
În Cuvântul Lui cel sfânt,
Să putem răbda ispita,
Să fim sare pe pământ.

Nu întărâtați pe Domnul!
Nu la gelozie!
Că ce poate face omul,
Când s-aprinde-a Lui mânie.

Că se zguduie și munții,
Se cutremură pământul
Iar cei ce-l locuiesc, sărmanii,
Ei se clatină ca vântul.

Nori El are sub picioare
Călărind pe heruvim,
Întunericul învelitoare
Și venea plutind.

Și zburând pe-aripi de vânt,
Cortu-i împrejur era,
Dumnezeu etern și sfânt,
Împrejur tot strălucea.

Nori chiar ies din strălucirea-I
Ce aruncă grindină, cărbuni de foc.
Nu pot înțelege slava-I
Numa-n parte, nu de tot.

Domnul a tunat în ceruri,
Glasul celui Preaînalt răsună,
Împrăștiatu-s-au vrăjmașii,
Pusu-i-a Domnul pe fugă.

Deci să-l binecuvântăm pe Domnul
Pentru tot ce e și face.
În adunare și-n tot locul
Singur El dă har aducător de pace.

Tecar Augustin