Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru 

Reclame

Tot ce spun e prea puțin

Din nevoită-nsingurare
Cuvinte curg liniștitor
Și dintr-al Bibliei izvor
Îmi sorb taín de-nviorare.

Având nădejdea, merg ‘nainte
Acei cu sufletu-nsetat
Și Domnul fie lăudat
Pentru-ale Sale daruri sfinte!

Cu unduiri armonioase
Și păsările-n trilul lor
Îl laudă pe Creator
Purtând spre cer cântări duioase.

Flori de salcâm și flori de soc
Își dispersează-amețitoare
Aroma lor încântătoare…
Și timpul parcă stă pe loc…

Cu scânteieri de alb perlat
Imaculatele petale
Se scutură, șoptind pe cale
Un cânt de slavă minunat!

Te văd în freamătul de plop
Și-n tremurul plăpând al ierbii,
‘N-oglinda apei, unde cerbii
Vin să se-adape la un loc…

Te văd în zbuciumul naturii,
Fulger ce-mparte zarea-n două
Și-n soarele din bob de rouă,
Și-n haina verde a pădurii…

Și-n amalgamul de emoții
Ce sufletul mi-a copleșit,
Cu dragoste Ți-am mulțumit
Că nu ne lași în voia sorții!

Dar tot ce spun, e prea puțin;
Avem valori nemăsurate,
Iar Dumnezeu ne stă aproape
Și ieri, și azi, și-n veci: AMIN!

Laura Minciună 

În țara de lumină

In țara de lumină când voi sfârși cărarea,
Ca un izvor în mare când m-oi vedea ajuns,
Îmi voi pleca genunchii pentru întâia oară
La poarta veșniciei când m-a-ntâlni Isus.

Îmi voi pleca genunchii pe treptele iubirii
Ca cerbul spre lumina izvorului, setos,
Ca vulturul cu aripi îmbrățișând pământul
Mă voi pleca în fața măririi lui Christos.

Și-atuncea-mi s-or deschide și ochii de lumină
Și inima, și gândul, și zâmbetul stingher…
Și-oi fi ca o minune în mâinile iubirii
Îmbrățișând albastrul a celorlalte zări.

Eu nu știu care strune îmi vor spori cântarea,
Eu nu știu care înger m-ar face fericit
De n-oi ajunge țara luminilor stelare
Ce-o port de-acuma, Doamne, în suflet și în gând.

Eu nu știu dacă viața-mi va da vreo alinare,
Eu nu știu dacă ochii m-or face să privesc
Minunea învierii în orice primăvară
Și-n orice fir de iarbă un suflu Părintesc…

Spre țara de lumină mai am puteri în suflet
Cât gândul mi se ține de Soarele frumos,
Cât mai vibrează-n sânge lumina veșniciei,
Cât mă mai ține brațul iubirii lui Christos.

De-aceea mi se-ndreaptă cărarea către Tine
Ca un izvor în mare, ca soarele spre-apus
Și cred că-n veșnicie, la poarta de lumină
Mă va-ntâlni atuncea iubirea Ta, Isus!

Mihai Ghidora 

Am ancora în cer prin har

Am ancora în cer, prin har, şi nu mai bâjbâi în zadar
prin lumea de gunoaie, unde-i doar foc de paie.
Domnul Isus e Stânca mea; să bată vânturi cât or vrea,
deloc nu mă vor clătina, căci El e Cetăţuia mea.

Am ancora în cer la El; furtuni să vină fel de fel,
sunt pe pământ în turma Lui. El nu permite nimănui
să-I smulgă vreo mioară; deci tot ce mă-nconjoară
e sub controlul Lui divin, sunt ocrotit de El deplin!

Am ancora în cer în El; să vină vânturi de-orice fel,
sunt pe pământ doar călător, iar El mă duce la izvor.
Sunt sub controlul Lui divin, El nu m-adapă cu pelin,
căci El este Izvorul meu; suntem ascunşi în Dumnezeu.

Chiar dacă-ngăduie furtună, ea prevesteşte vreme bună,
căci ancora e sus în cer şi-acolo nu merg cei ce pier,
ci cei răscumpăraţi de El cu sânge sfânt. A fost şi Miel,
dar şi Păstor, Păstorul bun; convins de El cu dor o spun:

Curând va poposi cu norii! Voi ancora cu El în  glorii!

Petru Ion

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

 

Răspândirea vieţii

“Râuri de apă vie.” loan 7:38

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primi din plinătatea Sa oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – “Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce mare binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent, învinge orice îi iese în cale. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi, pentru un timp este oprit, dar curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou, mai mare şi mai grandios decât înainte. Te uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol

Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos, nicio trăire sufletească sau experienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândeşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni l-a descoperit este o dovadă a puterii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

Oswald Chambers

E minunat și te iubește…

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău
pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Ps. 8:1.
____________________________________________________

În alergare – călător, ascultă un tril de păsărele!
Privește un soare lucitor și-o armonie dintre stele!

Privește o floare-n frumusețe, ascultă un susur de izvor,
Un fluturaș ce-ți dă binețe, în tandrețea fină un fulgușor…

Codrul tainic, minunat, câmpiile mănoase-n zare,
Oceanu’ învolburat, muntele tenace, tare,

Un nouraș, ce iute fuge și-un curcubeu frumos pe cer,
Ploaia ce rod bogat aduce, vântul ce pare un mister,

Admiră un apus de soare, roua-n sclipiri mărgăritare,
Universul în splendoare, zile, nopți în îngânare,

Opera măreață – omul, sculptura Mânii Grandioase,
Toate-ți spun: nu vezi pe Domnul? El dă creației radioase:

Suflare, mers, succesiune  în Cuvânt Divin și Creator!
Necuprins de rațiune, Strălucitor Făuritor –

Te vrea între îngeri mii și mii, în străluciri mărețe, sfinte!
O cât mai stai? Hai vino! Vii? – Chemarea vieții ia aminte!

Superbă-i Mâna Ziditoare, Magnifică, Divină, Sfântă!
Tot ce vezi mai ține-n floare și vorbește, te încântă:

Cu a Lui răbdare și iubire, cu a Lui milă, șanse – mii!!!
Acceptă-l Domn! Fii în sfințire, și-i fi mai sus de galaxii!

Azi, El mai e Mântuitor, Salvator și Grațiere,
Mâine – Drept Judecător… Respingi? Renunți? – Îți vrea înfiere!

Azi mai poți! Mâine nu știi… Azi mai ești! Mâine cum stai?
Iubirea nu-i nesocoti! Când viața nu-i decât un pai…

O floare în bătăi de vânt, un abur ce apare-n zare,
Cosit ca iarba ești în câmp… Vino-n Brațul de Salvare!

Lidia Cojocaru 

Aștept sfârșitul răului

Aștept din ceruri un cuvânt,
Aștept să simt al verii vânt.
Aștept al ploii strop curat
Să-nvie sufletul uscat.

Aștept să văd lumina-n zori
Cum risipește negri nori,
Îmbrățișarea ei de vis
Cum înviorează câmp întins.

Aștept ca roua de cristal
Să se reverse dulce-n val,
Să spele-al florilor veșmânt
Ce-a fost lovit și ars de vânt!

Un susur blând de sfânt izvor,
Al luncii glas odihnitor,
S-alunge veșnic tot ce-i rău:
Al urii glas și tronul său!

Aștept dar clipa când Isus
Își va răpi oștirea sus!
Și vreau, cu orice chip, și eu
Să merg în cer cu Dumnezeu!

Emanuel Adrian Vlaicu

Scrie-ţi dorinta pe-o petală

Scrie-ţi dorinta pe-o petală
De trandafir sau altă floare
Crede făr umbră de-ndoială
Şi las-o către cer să zboare.

Scrie-ţi nevoia pe o piatră
Din drum sau pe un zid străvechi
Priveşte-n zare apoi iartă
Si fă din porumbei perechi.

Scrie-ţi durerea chiar cu lacrimi
Pe-o plajă plină de nisip
Imprimă inimi lânga inimi
Si fă din ele-un dulce chip.

Scrie-ţi necazul sus în stele
Cu raze şi scântei de foc
Fă-l mii si mii de bucățele
Şi-adună-l într-un ghemotoc.

Scrie-ţi pe inimă iubire
Cu sângele-ţi de muritor
Alungă orişice mâhnire
Şi-aleargă la-al vieţii izvor.

În cer e Unul care ştie
Tot ce te doare şi nu spui
Acolo sus totul se scrie
Caci totu-i sub privirea Lui.

Puiu Chibici 

 

Pe-o scară-a gândului celest

Pe-o scară-a gândului celest
Îmi urc speranțele răzlețe
Ce cad ades` la primul test
Dar nu-ncetează să se `nalțe…

Urcușul e-o necontenire
Care țintește infinitul
Călcând decis pe propria fire
Ce-acolo și-a centrat sfârșitul…

Zdrobirea ei e-o mare luptă
Dar biruința-i câștigată!
Chiar dacă lupta-i neîntreruptă,
Victoria ni-i asigurată,

Că-avem în Cer Mântuitor
Și-un Mare Preot din vecie
Și Duhul călăuzitor,
Izvor Preasfânt de energie.

Suntem adesea bulversați
Și înșelați de-a noastră fire,
Dar nici-o clipă abandonați
Din minunata Lui privire,

Ce scut ne Este și Putere,
„Cetate tare în nevoi”,
O nelipsită mângâiere
Și Răsplătirea de apoi.

Ioan Hapca