Așa se cade…

Așa se cade: să împlinim Cuvântul
S-avem un trai de Tatăl aprobat
Să vadă cei din loc, să vadă tot pământul
Că ținem cu răbdare Legământul
Care cu Paradisul ne-a unificat.

Așa se cade: să-L adorăm pe Mire
Să Îl slujim, să-I dăm onor
Cu-n duh curat, cu duh de mulțumire
C-așa putea-vom confrunta o fire
Ce-ar vrea să ne despartă de Izvor.

Așa se cade: să răspândim Lumina
Ce ne-a pătruns când fost-am dezrobiți
Ca mulți pierduți să vină în Grădina
Unde pot servi cu Fiul Cina,
Unde de Duhul fi-vor însoțiți.

Așa se cade: să dăm priviri senine
În orice-mprejurare și oricând
La cei descurajați…la orișicine
C-așa credința vie se menține
Și dragostea pentru Păstorul Blând.

Așa se cade: să acordăm iertare
La cei care, voit, ne-au păgubit
Căci știm că vine binecuvântare
Și multă energie-n încercare
Când stăm lângă Stăpânul preaiubit.

Știind menirea noastră-n pribegie
Urcăm, mereu, spre Patria de Sus
Ferindu-ne de orice erezie
Cântând un cânt, citind o poezie
C-așa dăm noi iubire lui Isus.

George Cornici

Către pace şi iubire

Când în inimă torni pace,
Când o legi de-a Ta iubire,
Toate drumurile-or duce,
„Către pace şi iubire”.

Orice-ar vrea, orice-ar propune
Şi orice lucrări ar face,
Toate le-nchină spre Tine
Inima plină de pace.

Toate caută să-Ti arate,
Toate-s dar de mulţumire,
Orice planuri, cât şi fapte,
Le exprimă prin iubire.

Ea-i fântâna nesecată,
Ce dă apă-n orice vreme,
Adevărul, niciodată,
Să-l exprime nu se teme!

Iar în cazuri de ispită,
Nu se-amestecă, ci tace,
Pentru-a merge, e grăbită,
De e cazul să dea pace.

Ea e pomul veşnic verde,
Nu se-ndoaie de furtună,
Pe coroana ei se vede
Flori şi fructe-n orice lună.

Inima aprinsă-odată
Se căleste ca oţelul,
Să se-ndoaie nu se poate,
Nici nu-şi poate stinge zelul.

E curentul ce-ncălzeşte,
Ca să ardă tot mai tare,
Focul Sfânt o lămureşte
Ca pe aur în cuptoare.

Mii de raze de lumină
Şi scântei oricâte-ar face,
Toate-n dragoste le-mbină
Inima plină de pace.

E comoara ne-nţeleasă
In cercuri familiare,
De se află în vreo casă,
Sau în vreo adunare.

Cand se-adună câţi şi câte,
Ca şi pestii umplând lacul,
Cine pune vârf la toate?
Cine face la toţi placul?

Si de n-ar fi printre-aceia
Acel nebăgat în seamă,
I-ai vedea cum sar ca leii,
C-antr-o casa fără mamă.

Însă cand apare unul,
C-un cuvant calm si umil,
Leilor le schimba planul,
Ca pe vremea lui Danil.

Unii sar cu o părere,
Altii sar să il atace,
Cat de scump e cel ce sare
Şi deodată pune pace.

Duhul Sfânt de împăcare,
Darul câştigat de sus,
Este darul cel mai mare
Dintre câte-a dat Isus.

Într-o casă creştinească,
De-ai căuta în orişicare,
Unde-i dragoste cerească
Vezi şi darul de-mpăcare.

De s-ar naşte vreo ispită
Sau scandaluri de s-or face,
Inima-i neliniştită
Până vede iarăşi pace.

De liniştea-şi luase zborul,
Apăsat de-o greutate,
Geme ca şi călătorul,
Cu povara tot în spate.

Insă, de se află unul
Să-l salveze de povară,
Înfloreşte ca şi crinul
Într-o zi de primăvară.

Cel ce orice greutate
O ridică de la tine.
E Isus ce-ţi iartă toate,
Chiar acum, de vrei, creştine!

El poate să-ţi dea pace,
El îţi dă şi bucurii,
El din inimă îţi face
Un izvor de ape vii.

Vino azi, Te cheamă Domnul!
Vino suflete iubit!
Către tine-i azi îndemnul,
Călător nefericit!

Vino azi la mântuire!
Vin’ la Cel ce poate face,
Să te umpli de iubire
Şi să-ţi dea-n inimă pace!

Doar atunci vei întelege
Drumul rătăcit din fire,
Cand cărarea ta va merge
„Către pace şi iubire”.

Teodor Codreanu 

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici

Mintea…

Mintea dragoste-și impune din `nălțimi adânci sorbind-o
Și nespus se îmbogățește a ei slavă adorând-o,
Noi sintagme înviorează epifiza, iscusind-o,
Trupul expandează-n slavă adorarea ascuțind-o
Și lumina-i radiază un belșug deplin privind-o.

Mintea nu stă să rezume existența la esență
Căci ea însăși e esența de-infinită existență.
(Datorită circumstanței suferi lipsa unui dinte
Dar în mai puțin de-o clipă ți l-ai pus la loc în minte,
La puțin timp după aceia, altu-i stă în loc cuminte.)

Cam așa funcționează existența în esență,
Tot ce influențează mintea ia din minte influență
Și-n subconștient produce în esență existență
(Conștient și înafară de a noastră conștiență),
Astfel că inconștientul e-o imensă evidență.

Mintea neîncetat lucrează… și de vrei s-o odihnești
(„Culcă-te într-o ureche”) că și-atunci când dormi gândești!
Din mulțimea acestor gânduri multe vise-ți făurești
Și o parte dintre ele te trezești că le trăiești
Fiind eroul fără voie al propriei, mistice, povești.

Mintea nu-i doar cum se spune, energie pentru viață,
Mintea-i viață-a Energiei din Creația Măreață.
Mintea nu-i ceva ce tinde spre ideal transcendental
Ci-i izvor de transcendență vertical și-orizontal
Și-o „suflare” infinită cu un scop fundamental…

Ioan Hapca

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă

“Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt.

Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus.

Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune “Vino”, El va continua să spună “Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui “Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

Oswald CHAMBERS

Cântecul Duhului Sfânt

– Cetate iubită a păcii eterne,
Salut îţi aduc din câmpia cea verde,
Din ţara de dincolo de soare şi dor,
De unde izvorăşte al vieţii izvor.

Mesaj aduc de la veşnicele câmpii,
De la Tronul ceresc, unde sunt ape vii.
Mă uit spre tine, popor al lui Israel,
Şi îţi spun încă o dată -”Vino la El!”

Printre stele şi galaxii mă unduiesc,
Spre marea slavă a Tatălui ceresc.
E-un cânt de privighetori ce şopteşte:
“-Intoarce-te la Mine! Domnul vorbeşte!”

Eu sunt ploaia târzie de la Tatăl Sfânt,
În inima ta, eu sunt un susur blând,
Şi cântecul sfânt doar tu îl vei auzi
Şi Tatăl ceresc, ce este în veşnicii.

Eu sunt o rază fierbinte de soare,
Topesc neaua şi a inimii răcoare,
Eu îţi înlătur lacrima cea amară,
Vino la Domnul ! Domnul Isus te cheamă!

Arancutean Eliza  

Iertare divina

M-aș duce să mă rog la cruce
Sa mă prostern cu trupu-mi păcătos,
La locul unde Domnu’a stat cândva pe cruce,
Spalandu-mi vina si facandu-ma frumos.

M-aș odihni sub aripa-i cea bună,
Și-aievea aș adormi cu El in gand,
căci pe pământ și-n cer nu este altul, mai bun nume, drag și sfânt.

Dar, ma lovesc de aceleași, iar și iar veșminte,
Al omului osânda, trai de muritor… .
Și șchiopatand inlacrimatele-mi cuvinte,
s’aduna’n gând și-n inima, ca’ntrun izvor

Și simt, și vad ca nu răzbat nicicum
Pe’acest pământ de unul singur și pierdut pe drum,
Și-as vrea să-L văd, căci nu mai pot de dor,
Pe-al meu Stăpân… și Salvator.

Și de mă întâlnesc cu El, nu vreau decât sa plâng
Și sa ma spovedesc, cum știu mai bine…
-Căci am pacatuit-o Doamne- nu mi se cuvine,
Sa te oprești și să privești la mine… .

Dar vii, cu al Tau har de Tata,
ce pretuieste-o inima curată,
si-oricat ar fi un om de păcătos,
îl speli și îl primești la Tine, bun Hristos.

ȘI știu că într-o zi ajunge-voi in cer,
Și toate vor pieri pe-acest pământ;
Dar pân’atunci, o Doamne Sfânt iți cer… . .
Să-mi dai putere, de păcat sa ma ascund
Si sa te caut, tot mai mult… .
Uitând de mine, doar de Tin’ s-ascult.
Si crucea să o port fără scrasnire,
Ca la al trambitei semnal, să pot să te’ntalnesc pe Tine…

LoryRobu 

Ce-i pe pământ

Ce-i pe pământ? E numai ura!
E teama și dezamăgire
Fugim ca să ne scăpăm viața
Și dăm de boală și-n pădure

Fugim… Dar unde să apuci?
Când Domnul vede și prin stâncă
Când El te ține in picioare
Tu unde-alergi să ai odihnă?

Și fugi, alergi să îți scapi viața
Și nu te-ai întrebat o clipă
O, Doamne, Tu mă însoțești
Eu fără Tine n-am izbândă!

Ajungi la adăpost, tu crezi…
Și spui că liniștea i-a ta
Și te trezești că siguranța
Doar Dumnezeu ți-o poate da

De ce alergi suflet pribeag?
Și desconsideri Creatorul
Când șarpele te va musca
Doar de la El ai antidotul

Dac-ai fugi de pofte, bârfă
De duhuri necurate-așa
Ai fi ca Iov și ca proorocii
Pe tine El te-ar ridica

Te-ar ridica, dar sufletește
Te-ar întări, pe calea Sa
De ce alergi doar pentru fire
Oare-ai uitat ce-i viața ta?

Tu ai uitat ca ești un abur?
Oare-ai uitat ca ești țărână?
În tine, ai un suflet gol?
Ce nu-l îmbraci ca pe-a ta fire

Când te apleci ca să te rogi?
Ce simți? Nu simți oare rușine?
Tu ai fugit de la izvor?
Și teama zace-adânc în tine!

Când tu în mâna ta, ai luat
Control asupra vieții tale
I-ai zis lui Isus că tu poți
Și vrei sa-ți vezi de viața ta

Dar nu te sfătuiesc să pleci
Nici chiar o clipă fără El
Căci unde poți ca să alergi
Si izbăvire să găsești?

Doar la Isus e rezolvare!
Doar la Isus e vindecare!
Doar la Isus este iertare!
Și mângâieri fără hotare!

Maria Rank 

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora