Cuvinte pentru Dumnezeu

Nu merit Doamne Harul Tău si marea-Ti bunătate,
Nimic nu merit, însa Tu te îngrijești de toate.
In Tine am comori nespuse si pace si iubire,
Cu Tine viața mea-i un rai… izvor de fericire.

Cu Tine am belșug de Har, in Tine am speranță,
Caci am simtit iubirea Ta întreaga mea viață.
Sa-Ti mulțumesc ar fi puțin si nu găsesc cuvinte,
Dar Îți dau toată viața mea de astazi înainte.

Iti dau iubirea ce o am, prin versurile scrise,
Iti dau emoții, întrebări si zâmbete si vise,
Si pierderi si dezamăgiri si lacrimi si suspine,
Le-aduc pe toate-n fața Ta, Isus, le-aduc la Tine.

De ce? Fiindcă Mi-ai promis in sfanta Ta Scrisoare
Ca ma iubești asa cum nimeni nu va mai fi in stare,
Cu drag eu port si azi in suflet, cuvintele-Ti de Har
Si-mi crește setea de-a-Ti aduce miresme pe altar!

Mi-e inima tot mai senină, dar pururea flamandă,
De Tine, de prezența Ta, de vocea Ta cea blândă,
De ochii Tai duiosi si calzi, de sfintele cuvinte
De pacea pe care mi-o dai si dragostea-Ti fierbinte!

Laura Neagu 

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

Ma plec Isus pîn’ la pământ

Ma plec Isus pîn’ la pămînt
In fața ieslei Tale
Copil iubit curat și sfînt
Să-Ti cînt cu cerul osanale.

Mă plec cu toată ființa mea
Smerit cum se cuvine
Si îmi deschid larg inima
Sa Te primesc pe Tine.

Iți las viața mea ca dar
La ieslea-Ți minunată
Tie izvor ceresc de Har
Stea veșnic binecuvîntată.

Ca magii de la răsărit
Ca mai demult păstorii
Îți spun și eu; bine-ai venit
Acum în pragul sărbătorii.

Fii lăudat în veci amin
Mesia prinț al păcii
Te-am așteptat Rege divin
Căci Te-au vestit demult prorocii.

În casa mea ai loc oricînd
Te-aștept cu bucurie
Și vreau în ea sa fii stăpîn
De-acum. pînă-n vecie.

Leonte Chibici 

Viața e un dar

Viața e un dar, nu marfă pusă-n stoc,
Sau lucru de pe raftul uitării prăfuit,
N-o ai întâmplător sau poate din noroc,
Deții ce ți s-a dat și ai ce ai primit.

Viața e-ntr-un fel ca apa de izvor,
Izvorul ce alină și setea altora,
Căci dacă dăruiești și drumul ți-e ușor,
Finalul te cinstește și te va onora.

Viața e mai mult decât un mers grăbit
Spre țeluri fără țintă și lupte fără sens.
Să nu trăiești răpus, lovind când ești lovit,
Și să înveți iubind doar, așa trăiești intens.

Viața e un dar, dar nu cadou închis,
Căci toată frumusețea nu-i stă în exterior,
Trăiește cu folos, cu sufletul deschis,
Trăiește și amintește-ți de bunul Dătător.

Lucian Cazacu

Așa se cade…

Așa se cade: să împlinim Cuvântul
S-avem un trai de Tatăl aprobat
Să vadă cei din loc, să vadă tot pământul
Că ținem cu răbdare Legământul
Care cu Paradisul ne-a unificat.

Așa se cade: să-L adorăm pe Mire
Să Îl slujim, să-I dăm onor
Cu-n duh curat, cu duh de mulțumire
C-așa putea-vom confrunta o fire
Ce-ar vrea să ne despartă de Izvor.

Așa se cade: să răspândim Lumina
Ce ne-a pătruns când fost-am dezrobiți
Ca mulți pierduți să vină în Grădina
Unde pot servi cu Fiul Cina,
Unde de Duhul fi-vor însoțiți.

Așa se cade: să dăm priviri senine
În orice-mprejurare și oricând
La cei descurajați…la orișicine
C-așa credința vie se menține
Și dragostea pentru Păstorul Blând.

Așa se cade: să acordăm iertare
La cei care, voit, ne-au păgubit
Căci știm că vine binecuvântare
Și multă energie-n încercare
Când stăm lângă Stăpânul preaiubit.

Știind menirea noastră-n pribegie
Urcăm, mereu, spre Patria de Sus
Ferindu-ne de orice erezie
Cântând un cânt, citind o poezie
C-așa dăm noi iubire lui Isus.

George Cornici

Către pace şi iubire

Când în inimă torni pace,
Când o legi de-a Ta iubire,
Toate drumurile-or duce,
„Către pace şi iubire”.

Orice-ar vrea, orice-ar propune
Şi orice lucrări ar face,
Toate le-nchină spre Tine
Inima plină de pace.

Toate caută să-Ti arate,
Toate-s dar de mulţumire,
Orice planuri, cât şi fapte,
Le exprimă prin iubire.

Ea-i fântâna nesecată,
Ce dă apă-n orice vreme,
Adevărul, niciodată,
Să-l exprime nu se teme!

Iar în cazuri de ispită,
Nu se-amestecă, ci tace,
Pentru-a merge, e grăbită,
De e cazul să dea pace.

Ea e pomul veşnic verde,
Nu se-ndoaie de furtună,
Pe coroana ei se vede
Flori şi fructe-n orice lună.

Inima aprinsă-odată
Se căleste ca oţelul,
Să se-ndoaie nu se poate,
Nici nu-şi poate stinge zelul.

E curentul ce-ncălzeşte,
Ca să ardă tot mai tare,
Focul Sfânt o lămureşte
Ca pe aur în cuptoare.

Mii de raze de lumină
Şi scântei oricâte-ar face,
Toate-n dragoste le-mbină
Inima plină de pace.

E comoara ne-nţeleasă
In cercuri familiare,
De se află în vreo casă,
Sau în vreo adunare.

Cand se-adună câţi şi câte,
Ca şi pestii umplând lacul,
Cine pune vârf la toate?
Cine face la toţi placul?

Si de n-ar fi printre-aceia
Acel nebăgat în seamă,
I-ai vedea cum sar ca leii,
C-antr-o casa fără mamă.

Însă cand apare unul,
C-un cuvant calm si umil,
Leilor le schimba planul,
Ca pe vremea lui Danil.

Unii sar cu o părere,
Altii sar să il atace,
Cat de scump e cel ce sare
Şi deodată pune pace.

Duhul Sfânt de împăcare,
Darul câştigat de sus,
Este darul cel mai mare
Dintre câte-a dat Isus.

Într-o casă creştinească,
De-ai căuta în orişicare,
Unde-i dragoste cerească
Vezi şi darul de-mpăcare.

De s-ar naşte vreo ispită
Sau scandaluri de s-or face,
Inima-i neliniştită
Până vede iarăşi pace.

De liniştea-şi luase zborul,
Apăsat de-o greutate,
Geme ca şi călătorul,
Cu povara tot în spate.

Insă, de se află unul
Să-l salveze de povară,
Înfloreşte ca şi crinul
Într-o zi de primăvară.

Cel ce orice greutate
O ridică de la tine.
E Isus ce-ţi iartă toate,
Chiar acum, de vrei, creştine!

El poate să-ţi dea pace,
El îţi dă şi bucurii,
El din inimă îţi face
Un izvor de ape vii.

Vino azi, Te cheamă Domnul!
Vino suflete iubit!
Către tine-i azi îndemnul,
Călător nefericit!

Vino azi la mântuire!
Vin’ la Cel ce poate face,
Să te umpli de iubire
Şi să-ţi dea-n inimă pace!

Doar atunci vei întelege
Drumul rătăcit din fire,
Cand cărarea ta va merge
„Către pace şi iubire”.

Teodor Codreanu 

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici

Mintea…

Mintea dragoste-și impune din `nălțimi adânci sorbind-o
Și nespus se îmbogățește a ei slavă adorând-o,
Noi sintagme înviorează epifiza, iscusind-o,
Trupul expandează-n slavă adorarea ascuțind-o
Și lumina-i radiază un belșug deplin privind-o.

Mintea nu stă să rezume existența la esență
Căci ea însăși e esența de-infinită existență.
(Datorită circumstanței suferi lipsa unui dinte
Dar în mai puțin de-o clipă ți l-ai pus la loc în minte,
La puțin timp după aceia, altu-i stă în loc cuminte.)

Cam așa funcționează existența în esență,
Tot ce influențează mintea ia din minte influență
Și-n subconștient produce în esență existență
(Conștient și înafară de a noastră conștiență),
Astfel că inconștientul e-o imensă evidență.

Mintea neîncetat lucrează… și de vrei s-o odihnești
(„Culcă-te într-o ureche”) că și-atunci când dormi gândești!
Din mulțimea acestor gânduri multe vise-ți făurești
Și o parte dintre ele te trezești că le trăiești
Fiind eroul fără voie al propriei, mistice, povești.

Mintea nu-i doar cum se spune, energie pentru viață,
Mintea-i viață-a Energiei din Creația Măreață.
Mintea nu-i ceva ce tinde spre ideal transcendental
Ci-i izvor de transcendență vertical și-orizontal
Și-o „suflare” infinită cu un scop fundamental…

Ioan Hapca

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă

“Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt.

Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus.

Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune “Vino”, El va continua să spună “Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui “Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

Oswald CHAMBERS

Cântecul Duhului Sfânt

– Cetate iubită a păcii eterne,
Salut îţi aduc din câmpia cea verde,
Din ţara de dincolo de soare şi dor,
De unde izvorăşte al vieţii izvor.

Mesaj aduc de la veşnicele câmpii,
De la Tronul ceresc, unde sunt ape vii.
Mă uit spre tine, popor al lui Israel,
Şi îţi spun încă o dată -”Vino la El!”

Printre stele şi galaxii mă unduiesc,
Spre marea slavă a Tatălui ceresc.
E-un cânt de privighetori ce şopteşte:
“-Intoarce-te la Mine! Domnul vorbeşte!”

Eu sunt ploaia târzie de la Tatăl Sfânt,
În inima ta, eu sunt un susur blând,
Şi cântecul sfânt doar tu îl vei auzi
Şi Tatăl ceresc, ce este în veşnicii.

Eu sunt o rază fierbinte de soare,
Topesc neaua şi a inimii răcoare,
Eu îţi înlătur lacrima cea amară,
Vino la Domnul ! Domnul Isus te cheamă!

Arancutean Eliza