30 Mai

In aşa fel, ca să nu mai fim robi ai păcatului.” Romani 6:6

Creştine, ce ai de a face cu păcatul? Nu te-a costat deja destul? Copil fript, vrei să te mai joci cu focul? După ce ai căzut odată în vizuina leului, vrei să intri a doua oara? Nu te-ai săturat de şarpele cel vechi? Nu te-a înveninat odată, vrei să te joci din nou deasupra vizuinii năpârcii, şi să-ţi bagi a doua oară mâna în gaura şarpelui? O, nu fi atât de nebun! Ţi-a adus păcatul vreo plăcere adevărată? Ai găsit mulţumire în el? Dacă da, întoarce-te la sclavia lui, şi poartă iar lanţurile.

Dar, de vreme ce păcatul nu ţi-a dat niciodată ce ţi-a promis, şi te-a înşelat cu minciuni, nu te lăsa iar păcălit de bătrânul înşelător. Eliberează-te, şi fie ca amintirea loviturilor dinainte să te ferească să mai cazi în capcană! Este contrar intenţiilor iubirii veşnice, care te conduce la puritate şi sfinţenie; de aceea, nu mai fugi de planurile Domnului tău. Mai există un gând care te poate feri de păcat. Un creştin nu păcătuieşte niciodată ieftin; nelegiuirea se plăteşte scump întotdeauna. Vinovăţia distruge pacea minţii, întunecă părtăşia cu Isus, opreşte rugăciunile şi cufundă sufletul în noapte; de aceea, nu trebuie să fim sclavi ai păcatului.

Există şi un alt argument: de fiecare dată când suntem „robi ai păcatului” II răstignim pe Domnul „din nou… şi-L dăm să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Poţi să înduri gândul acesta? O, dacă ai căzut într-un păcat special azi, poate că învăţătorul ţi-a trimis această avertizare ca să te aducă înapoi, înainte de a fi prea târziu. Întoarce-te la Isus acum; El nu şi-a uitat dragostea faţă de tine. Harul Său este acelaşi. Vino la picioarele Sale cu lacrimi de căinţă, şi vei fi primit din nou în inima Lui. Vei fi aşezat iar pe stâncă, şi El îţi va călăuzi paşii.

C.H. Spurgeon

20 Aprilie

Şi să porţi războaiele Domnului.” 1 Samuel 18:17

Oastea sfântă a celor aleşi se luptă încă pe pământ, şi Isus Christos este Comandantul mântuirii lor. El a spus: „iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Ascultaţi strigătele de luptă! Să se aşeze poporul lui Dumnezeu în rânduri şi să nu-şi piardă cumpătul! Este adevărat că acum (1870, nota trad.) în Anglia, bătălia s-a întors împotriva noastră, şi dacă Domnul Isus nu ridică sabia, nu se ştie ce se va întâmpla cu biserica lui Dumnezeu din această ţară. Dar noi trebuie să acţionăm ca nişte bărbaţi şi să nu ne pierdem curajul. Nu a mai fost nici un timp în care protestantismul să pară mai slab decât acum, când se fac eforturi atât de mari pentru reînscăunarea antihristului. Avem nevoie de o voce puternică şi curajoasă care să predice Evanghelia pentru care au murit martirii.

Prin Duhul Său, Mântuitorul este încă pe pământ; adevărul acesta ar trebui să ne încurajeze. El se află întotdeauna în mijlocul luptei; de aceea, rezultatul bătăliei nu poate fi pus la îndoială. Când în jur urlă furtuna, este o mare mulţumire să ştii că Domnul Isus, în calitate de Mijlocitor, pledează în favoarea poporului Său! O, privitorule înspăimântat, nu te uita mereu la bătălia din faţa ta, fiindcă o să fii orbit de fum şi înspăimântat de sângele vărsat. Ridică-ţi ochii spre Mântuitorul care mijloceşte pentru tine, şi încredinţează-te că eşti în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu.

Să luptăm ca şi cum totul ar depinde de noi, încredinţaţi însă că totul depinde de Dumnezeu. Acum, în numele crinilor purităţii, în numele trandafirilor jertfei şi „pe căprioarele si cerboaicele de pe câmp” (Cânt 2:7), vă conjurăm, luptători ai lui Isus, să faceţi totul pentru războiul sfânt, pentru adevăr şi neprihănire, pentru împărăţie şi cunună, şi pentru învăţătorul vostru. înainte! „Căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)

C.H. Spurgeon

4 Aprilie

„Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.” Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei? În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor.

Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ. Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă.

Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-1 aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

C.H. Spurgeon

Psalmul 119 a (1-32)

Ferice de acei fără păcate
În calea lor, oriunde ei pășesc
Că-n legea Domnului ei umblă-n toate
Și-a Lui porunci anume le păzesc.

Ce-L caută din inima lor toată
Care nelegiuiri nu săvârșesc
Ci-n a Lui căi ei umblă fără pată
Și niciodată nu le părăsesc.

Tu-ai dat sfinte porunci, legile Tale
Spre-a fi mereu păzite cu sfințire
O, de-ar ținti întruna a mea cale
Spre-a Tale-orânduiri și-a lor păzire.

Nu voi roși atuncea de rușine
De-Ți voi vedea poruncile pe cale
Cu inima neprihănită-n mine
Te-oi lăuda-nvățând legile Tale.

În al meu suflet am un dor fierbinte
A Tale-orânduiri a le păzi
Spre Tine-nalț această rugăminte:
De tot, o Doamne, nu mă părăsi!

Cum poate dar, un tânăr ca să-și țină
Curată-a lui cărare pe pământ
Spre-a Ta Împărăție de Lumină?
Doar de se-ndreptă după-al Tău Cuvânt.

Te caut dar, din inima mea toată
O Domnul meu, te rog nu mă lăsa
De la poruncile-Ți, să pot vre-o dată
Pe drumul meu să mă abat cumva.

Cuvântul Tău cu-a lui învățăminte
În inima mea-l strâng și mă silesc
Ca împotriva Ta, Slăvit Părinte
Nicicum să nu pot să păcătuiesc.

Da, binecuvântat fii Doamne-ntruna
Învațămă-ale Tale-orânduiri
Vestesc cu-a mele buze totdeauna
A gurii Tale sfinte hotărâri.

Mă bucur și sunt plin de fericire
Când eu urmez a Ta învățătură
De parcă aș avea în stăpânire
Avere și comori fără măsură.

La-a Tale Legi, adânc fac meditare
Și-a Tale căi sub ochi am pe pământ
Cu-a Tale-orâduiri am desfătare
Și nu uit nicidecum al Tău Cuvânt.

Ca să trăiesc, robului Tău, fă bine
Și să păzesc Cuvântul Tău în toate
Deschide-mi ochii ca să văd în sine
A Legii Tale lucruri minunate.

Pe-acest pământ sunt un străin întruna
Să nu-mi ascunzi Poruncile Divine
De dor dup-a Ta lege-ntotdeauna
Mi se topește sufletul în mine.

Pe îngâmfați, Tu-i mustri cu asprime
Pe blestemații ce se rătăcesc
Dispreț, ocară, ia-le de pe mine
C-a Tale-nvățături eu le păzesc

Să tot stea voievozii să vorbească
Spre mine ridicând împotriviri
Dar, robul Tău, să nu se potihnească
El cugetă la-a Tale-orânduiri.

A Tale-nvățături mă desfătează
Și-mi sunt sfătuitori de neclintit
Cum ai făgăduit, mă-nviorează
Căci de țărână-i sufletu-mi lipit.

Eu căile-mi istorisesc pe față
Și Tu m-asculți când fac mărturisiri
Te rog acum, o Doamne, Tu mă-nvață
Ca să cunosc a Tale-orânduiri.

Mă fă ca să pricep aleasa cale
Poruncilor ce-au fost de Tine date
Și-oi cugeta la lucrurile Tale
Ce sunt mereu atât de minunate.

Sufletu-mi plânge de durere-n mine
Ridică-mă după Cuvântul Tău
Mă depărtează, tot mai mult spre Tine,
De calea necredinței, de ce-i rău.

Și dă-mi, o Doamne, sfânta-Ți îndurare
Urmându-Ți legea Ta să mă supun
Aleg a adevărului cărare
Și-a Tale Legi sub ochii mei le pun.

Mă țin de-a Tale-nvățături Părinte
O Doamne, rușinat nu mă lăsa
Alerg pe calea legilor Preasfinte
Că-mi scoți la larg, o Doamne, inima.

Daniel Hozan

9 Ianuarie

 „Slujiţi Domnului cu bucurie.” Psalmi 100:2

Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care II slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu II slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că II slujim forţat, şi nu fiindcă II iubim, ne va respinge slujirea.

Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie” dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală.

Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: II „slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.

C.H. Spurgeon

3 Ianuarie

„Vocea celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, netetziţi-i cărările.”

Luca 3:4 Vocea celui ce striga în pustie cerea o cale pregătită pentru Domnul, o cale prin pustie. Eu voi fi atent la ceea ce strigă învăţătorul şi îi voi pregăti o cale în inima mea, netezită, prin milă, în deşertul firii mele. Cele patru porunci din Isaia 40, din care se inspiră textul de astăzi (vers. 3) trebuie să beneficieze de atenţia mea serioasă: „Orice vale să fie înălţată” (vers. 4). Gândurile josnice şi înjositoare trebuiesc părăsite, îndoiala şi disperarea trebuiesc îndepărtate, iar plăcerile şi înălţarea de sine trebuiesc lepădate. Peste văile adânci trebuiesc înălţate drumuri glorioase. „Orice munte şi deal să fie plecate” (vers. 4). Mândria şi încrederea în sine trebuiesc nivelate pentru ca să se pregătească un drum pentru Regele Regilor.

Dragostea divină nu poate fi acordată niciodată păcătoşilor mândri şi încăpăţânaţi. Domnul îi respectă pe cei umili şi îi vizitează pe cei cu inima rănita, dar cel mândru este o urâciune în faţa Lui. Suflete, cere-I cu lacrimi Duhului Sfânt să te ajute să respecţi voia Sa. „Coastele să se prefacă în câmpii” (vers. 4). Inima nestatornică trebuie să croiască o cărare hotărâtă pentru Dumnezeu, pe care să umble sfinţenia. Oamenii nestatornici sunt străini de adevărul lui Dumnezeu.

Suflete, ai grijă să fii cinstit şi drept în toate lucrurile sub privirea atotştiutoare a lui Dumnezeu. „Strâmtorile (să se prefacă în) vâlcele” (vers. 4) Stâncile păcatului trebuie îndepărtate, iar cârtelile şi nemulţumirea smulse din rădăcini. Un Oaspete atât de important nu trebuie să păşească pe drumuri pline de mărăcini şi pietre când vine să-şi onoreze aleşii cu tovărăşia Sa. O, fie ca în seara aceasta inima să-mi fie o cale netezită pentru Domnul, astfel încât El să facă o cercetare amănunţita în toate colţurile inimii mele, de la începutul anului până la sfârşit.

C.H. Spurgeon

27 Noiembrie

Marele preot Iosua stând în picioare înaintea îngerului Domnului.” Zaharia 3:1

În Iosua, marele preot, vedem o înfăţişare a fiecărui copil al lui Dumnezeu care a fost „apropiat prin sângele lui Christos” (Efeseni 2:13) şi a fost învăţat să se îngrijească de lucrurile sfinte şi să intre în ceea ce este acoperit de perdea. Isus ne-a făcut „împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi chiar şi aici pe pământ, exercităm preoţia unei vieţi consacrate şi a unei slujbe sfinte. Dar despre acest mare preot se spune că stătea „în picioare înaintea îngerului Domnului”, adică stătea să slujească. Aceasta ar trebui să fie poziţia permanentă a oricărui credincios adevărat. Fiecare loc este acum templul lui Dumnezeu, şi poporul Său poate să-I slujească în slujba lor zilnică ca în casa Lui.

Ei trebuie să fie întotdeauna gata de slujire, oferind jertfe spirituale de rugăciune şi laudă şi prezentându-se pe ei înşişi ca „o jertfă vie” (Romani 12:1). Dar observaţi unde stă să slujească Iosua: Înaintea îngerului lui Iehova. Numai printr-un mijlocitor pot cei săraci şi mânjiţi să devină preoţi pentru Dumnezeu. Eu prezint ce am în faţa mesagerului, îngerul legământului, Domnul Isus. Prin El, rugăciunile mele sunt primite; ele devin plăcute fiindcă sunt legate cu mănunchiuri de mirt, aloe şi casia din grădina lui Christos. Dacă nu îi pot aduce decât lacrimi, El le va pune în burduful Său, împreună cu propriile Sale lacrimi, fiindcă şi El a plâns odinioară.

Dacă nu îi pot aduce decât gemete şi vaiuri, le va accepta ca pe o jertfă primită, fiindcă şi El a fost zdrobit odinioară, şi a gemut adânc în suflet. Eu însumi, stând în faţa Lui, sunt „primit în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi lucrările mele murdare, deşi sunt nişte obiecte de groază, pentru Dumnezeu prin ele însele, sunt primite ca o jertfă de bun miros. El este mulţumit, şi eu sunt binecuvântat. Iată, deci, poziţia creştinului – un „preot… stând în picioare înaintea îngerului Domnului”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Octombrie

Se udă copacii Domnului.” Psalmi 104:16

Fără apă, copacul nu rodeşte şi nu există. Vitalitatea este esenţială pentru creştin. Trebuie să existe viaţă – un principiu vital insuflat de Duhul Sfânt, altfel nu suntem copacii Domnului. Numele de creştin este un lucru mort. Trebuie să fim umpluţi cu spiritul vieţii divine. Viaţa aceasta este tainică. Noi nu înţelegem circulaţia sevei, prin ce forţă se înalţă, şi cu ce putere coboară din nou. Şi viaţa din lăuntrul nostru este o taină sfântă. Naşterea din nou este îndeplinită de Duhul Sfânt, care intră în credincios şi devine viaţa lui. Această viaţă divină se hrăneşte din trupul şi sângele lui Christos şi este susţinută prin hrană divină, dar cine ar putea să ne spună de unde vine şi unde se duce?

Ce lucru tainic este seva! Rădăcinile caută în pământ, dar nu putem vedea cum extrag substanţele şi cum transformă mineralul în vegetal. Această lucrare are loc în întuneric. Rădăcina noastră este Christos Isus, şi viaţa noastră este ascunsă în El. Acesta este secretul Domnului. Sursa primară de viaţă a creştinului este secretă ca viaţa însăşi. Ce activitate permanentă are seva unui cedru! Înăuntrul creştinului, viaţa divină este întotdeauna plină de energie – nu rodeşte întotdeauna, dar lucrează mereu.

Darurile credinciosului nu sunt în continuă mişcare, dar viaţa nu încetează nici o clipă să palpite în lăuntrul lui. El nu lucrează întotdeauna pentru Dumnezeu, dar inima lui trăieşte întotdeauna pentru El. După cum seva se arată în frunze și fructe, la fel trebuie să se întâmple cu un creştin adevărat. Darurile lui se arată în umblarea şi vorbirea lui. Dacă vorbeşti cu el, nu se poate abţine să nu vorbească despre Isus. Dacă îi observi acţiunile, vei vedea că a fost cu Isus. Are atât de multă sevă încât purtarea şi vorbirea lui sunt pline de viaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 August

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.‘ Mica 5:4

Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte.

Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova.

Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Slujiți cu bucurie…

Psalmul 100:2
„Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui!”

*******************

Slujiți Domnului cu bucurie
Adunând comori în visterie
Din ceasul când zorii se ivesc
Cuprinși să fiți de-un gând dumnezeiesc.

După somnul dulce, liniștitor
Dați slavă iubitorului Păstor
Nu lăsați tristețea să vă cuprindă
Și nici gândul rău să vă surprindă.

Începeți o nouă zi cu veselie,
Cu rugă ornată cu melodie
Îmbrățișați harul trimis de Sus
Căci n-a fost luat și n-a fost redus.

Zâmbetul să-l afișați pe față
C-ați primit a Cerului dulceață
Încrederea să nu vă părăsească
Pe calea spre Patria cerească.

Îngrijorări să nu vă pătrundă
Tatăl e cu voi în orice secundă
Veselă fie-vă și privirea
Încântată să vadă moștenirea.

Îmbrăcând slujirea-n pasiune
Zilnic veți vedea o minune
Veți birui încercarea ce-apare,
Veți fi în lume lumină și sare.

Slujind cu bucurie-n orice stări
Veți fi-mbrăcați în binecuvântări
Și traiul vostru va primi cununi
C-ați dat Fiului plâns cu-nchinăciuni.

George Cornici