Un chip curat

Tu, vrei să dăltuiești în mine
Un chip curat;
Dar sunt atât de colțuros,
Atât de strâmb –
Și totuși vrei să-i dai o formă
Cum doar un Creator o poate face.
Vrei să mă-nveți iertarea,
Dar iertarea doare
Căci Tu dai cu dalta
În colțul sinelui
Ce a crescut în inimă,
Pentru că vrei s-o faci curată;
Urlu, căci dalta intră adânc
Să scoată afară
Tot ceea ce din gând
Mi-a picurat în minte
Ideea că vegherea
E doar pentru cei slabi.
Și văd același plan
Ce l-ai avut cu primul om
De-al face după chipul Tău
Îl vrei înfăptuit și în mine
Cel mai neînsemnat om.
Ca și el nu vreau să ajung
Să fug din prezenta Ta
Și atunci îmi rămâne doar
Să veghez.

Ciprian Dobocan 

Reclame

Dimineața

Dumnezeule, Tu ești creatorul vieții,
Văd zi de zi minuni lăsate pentru noi.
Sufletu-mi se bucură-n răcoarea dimineții
Cântând iubirea Ta in zori de zi vioi.

Stelele se sting ușor, cerul ia viață
Culori cuprind iar bolta senină, fără nori;
Numai un cuvânt și iar e dimineață
E așa frumos încât simți că poți să zbori!

Doamne, Tu ești viața, ești esență,
Fără Tine e pustiu, nimic nu are sens.
Cea mai importantă e a Ta prezență
În viață și-n natură cu al lor armonizat mers.

Pacea îmi umple inima privind tabloul
Pictat de cer, de Domnul cu iubire
Pentru un muritor, eu primind cadoul
Fără vreun merit, plin de uimire.

Ferice de cei ce văd lucrarea zorilor,
Căci El va fii de partea lor până seara.
Iar ferice de cei ce cântă lumina norilor
Căci ei vor primi în cer, cum e promis, comoara.

Tată, nu mă depărta de Tine, ține-mă!
Nu mă lăsa să plec de lângă bucuria mea!
În tine mi-am pus încrederea, nu mi-e teamă
Știu ca pot învinge orice problema as avea!

Ești minunat, plin de putere, de neînvins,
Orice floare, orice ființă îți cunoaște vocea;
La auzul ei se clatină și voinici de neatins
Iar putini găsesc cu adevărat in ea pacea.

Bianca N 

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

Recunoscător

În puținele-mi cuvinte, vreau să-Ți mulțumesc frumos
Ție, scumpul meu, Părinte, Ție, Domnul meu, Hristos.
Pentru bunătatea-Ți mare, pentru harul minunat,
Pentru că mi-ai dat iertare și de moarte m-ai scăpat.

Mă închin cu umilință, mă proștern în fața Ta,
Te slăvesc plin de credință și cu toată inima.
Că mi-ai dat înțelepciune și puteri din Duhul Tău,
Că Te-ai îndurat de mine, în necazul cel mai greu.

Gloria să Te-mpodobească, Sfânt și mare Salvator
Pentru pacea Ta cerească îți sunt recunoscător.
Mă închin cu reverență și în duh Te preamăresc
Fă-ți simtit-a Ta prezență, Dumnezeule ceresc.

Minunatule Părinte, binecuvântat să Fii,
Că m-ajuți să merg-nainte, orice luptă ar veni
Mă încred deplin în Tine, Dumnezeule sublim
Lauda Ți se cuvine, până-n veci de veci, Amin.

Nichifor Nicu 

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii
Ochii de lacrimi mi-ai ștres și m-ai mângâiat
Doamne, am fost copleșit de dulceața privirii
Când cu atâta blândețe spre mine Te-ai aplecat.

Tu mi-ai fost ajutor când mi-a fost cel mai greu
Când mă zbăteam, Isuse, în drum neputincios
N-ai trecut atunci pe alături, văzând necazul meu
Ci ai îngenunchiat în praf și m-ai ridicat de jos.

Mi-ai spus că pe cruce și pentru mine ai murit
Prin Har, la Golgota eu am iertare deplină
Tu în sângele-Ți sfânt păcatele mi-ai curățit
Ca să-mi petrec veșnicia împreună cu Tine.

Povara cea grea mi-ai luat de pe umerii mei
Și cu dragoste Doamne, m-ai strâns la al Tău piept
Iar rănile ce sângerau Tu le-ai uns cu ulei
Și m-ai condus pe calea și drumul cel drept.

Vreau cât mai aproape să fiu Isuse, de Tine
Să merg pe urmele Tale oriunde și oricând
Prezența Ta, Doamne s-o simt la greu și la bine
Cât încă viață îmi vei dărui aici pe pământ.

Mihail Cebotarev 

Părtaşi ai suferinţelor Lui

“Bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos.” 1 Petru 4:13

Dacă urmează să fii folosit de Dumnezeu, El te va trece printr-o mulţime de experienţe care nu sunt menite pentru tine personal, ci pentru a te face folositor în mâinile Sale şi pentru a te ajuta să înţelegi ce se petrece în alte suflete, astfel ca niciodată să nu fii surprins de ceea ce-ţi iese în cale. “O, nu pot să ies la capăt cu persoana aceea.” De ce nu? Dumnezeu ţi-a dat din plin ocazii să te îmbibi de prezenţa Lui, dar tu te-ai dai in lături, pentru că ai crezut că este un lucru nesemnificant să-ţi petreci timpul în felul acesta.

Suferinţele lui Cristos nu au fost suferinţele oamenilor obişnuiţi. El a suferit “potrivit voii lui Dumnezeu”, perspectiva Lui asupra suferinţei fiind diferită de a noastră. Numai prin relaţia cu Isus Cristos putem înţelege ce urmăreşte Dumnezeu prin tratamentele pe care ni le aplică. Ţine de natura creştinismului să ştii care este scopul lui Dumnezeu. In istoria Bisericii creştine a existat tendinţa de a evita identificarea cu suferinţele lui Isus Cristos. Oamenii au căutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu mergând pe o “scurtătură” făcută de ei. Calea lui Dumnezeu este întotdeauna calea suferinţei, acea “cărare lungă, lungă”.

Suntem noi părtaşi ai suferinţelor lui Cristos? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să frângă ambiţiile noastre? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să distrugă hotărârile noastre personale, transformându-le în mod supranatural? Nu înseamnă că vom şti exact de ce Dumnezeu ne duce pe o anumită cale, pentru că dacă am şti, am deveni nişte îngâmfaţi spirituali. Niciodată nu înţelegem prin ce ne trece Dumnezeu în acel moment; trecem prin acele lucruri înţelegându-le mai mult sau mai puţin. Apoi ajungem la un moment dat să ne dăm seama şi spunem: “O, Dumnezeu mi-a dat putere, iar eu nici n-am ştiut!”

Oswald CHAMBERS

Posibilitatea rugăciunii si lupta rugăciunii

“Când te rogi, intra în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Isus n-a spus: “Visează despre Tatăl tău care este în ascuns”, ci “roagă-te”Tatălui tău care este în ascuns”. Rugăciunea este un efort de voinţă. După ce am intrat în odăiţa noastră si am închis uşa, cel mai dificil lucru de făcut este să ne rugăm. Nu ne putem aduna mintea să funcţioneze în ordine şi primul conflict îl avem cu gândurile rătăcitoare. Marea bătălie în rugăciune este să învingem gândurile care ne distrag.

Trebuie să ne disciplinăm mintea şi să ne concentrăm asupra rugăciunii deliberate.Trebuie să avem un loc anume pentru rugăciune; cind ajungem acolo. începe această plagă a gândurilor rătăcitoare – Trebuie să fac cutare sau cutare lucru. “Încuie-ţi uşa.” Liniştea în ascuns înseamnă să închizi în mod deliberat uşa în faţa simţurilor şi să te gândeşti Ia Dumnezeu. El stă în ascuns şi ne vede din locul Său tainic; El nu ne vede aşa cum ne văd alţi oameni sau aşa cum ne vedem noi înşine

Când trăim în locul tainic, ne este imposibil să ne îndoim de Dumnezeu, ajungem mai siguri de El decât de orice altceva. Tatăl vostru, spune Isus, este în ascuns, şi nu în altă parte. Intră în locul tainic şi chiar în mijlocul situaţiilor cotidiene, îl vei descoperi întotdeauna pe Dumnezeu. Formează-ţi obiceiul să discuţi cu Dumnezeu despre orice. Dacă, din momentul când te trezeşti, nu înveţi să deschizi larg uşa vieţii tale şi să-L laşi pe Dumnezeu înăuntru, vei lucra toată ziua de pe o bază greşită; deschide insă uşa larg şi “roagă-te Tatălui tău care este în ascuns”, şi orice lucru pe care-l faci în public va fi marcat de prezenţa lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

„Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc.” Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. “Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – “Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune “Fii spiritual”, ci “Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor “pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: “De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: “O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: “O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

Oswald CHAMBERS

Părtășia

Părtășia-i un cuvânt frumos,
E un har adus chiar de Isus Hristos!
E o ambianță ca de vis,
E un rai frumos, e un paradis!

Părtășia-i sărbătoarea celor sfinți,
E iubire, cânt, lacrimi fierbinți…
Părtășia-i înțelegere-ntre frați,
E unitatea celor adunați!

Părtășia-i dorul de a fi-mpreună,
E legătura Duhului ce ne adună!
E un sentiment profund, înălțător,
E simțământul reciproc al rugilor.

E armonia care  aduce pace,
Este prezența Celui care totul face!
Când toți cu un cuget și un glas
Se bucură la al părtășiei ceas!

Acesta-i sensul părtașiei,
Aceasta-i adunarea bucuriei!
Când dragostea-i însuflețește
Și Dumnezeu în casa lor domnește,

Atunci se simte a Domnului prezență!
Când doar de El simți zilnic dependență
Și când aceste obiceiuri se păstrează,
Se-ntâmpla și minuni, căci El și acum lucrează!

E trist însă, că din păcate,
Sfintele taine au fost de mulți denaturate!
În față îți zic „Pace!” și zâmbesc,
În spate te vorbesc și te bârfesc…

Pozează în apostoli ai iubirii,
Părând ca țin la calea mântuirii,
Dar crapă de invidie și ură,
Și nu stiu nici o iotă de Scriptură…

Viața lor e un zbucium și o răscoală,
Sunt suferinzi de a răzbunării boală…
Nu au în slujbă nici o implicare,
Gata-s oricând să facă tulburare…

Aceștia-s astăzi, Doamne, printre noi
Lupi răpitori ce poartă piei de oi…
Aceștia nu-s dintre ai Tăi urmași,
Ei își bat joc de ai credinței ‘naintași !

Aceștia strică sfânta părtășie,
Ei tulbură adesea apa vie,
Ei fac întruna dezbinare,
Facându-se stăpâni pe adunare…

Li se bulbucă ochii de grăsime,
Sunt aroganți și plini de sine
Crezând că dacă au ca Iuda niște arginți,
Pot să își cumpere un loc între cei sfinți!

Tupeul și aroganța îi anima,
Orice ar face numai să parvină…
Calcă-n picioare al Bibliei cuvânt,
Chiar și când vor să pară sinceri…mint!

O, Doamne bun, mai vino înc-o dată
Să mături pleava aceasta blestemată!
Adu-ne înc-o dată vechea părtășie,
În care oameni buni și sinceri doar să fie!

Să se adune doar cu o dorință,
Aceea de jertfire, pocăință!
Unde să vii Tu Mare ‘Nvățător
Și Osanale să se audă în popor!

Unde să sară în picioare
Ologi și schiopi la sfintă-Ți scăldătoare,
Unde să strige toți: „ZI, DOAMNE, UN CUVÂNT!”
Și Cerul să coboare pe Pământ!

O, părtășie minunată!
Te vrem și acum, ca altădată!
Cu binecuvântări de Sus
Și cu iubirea sfântă a Regelui Isus!

Puiu Chibici

Copilul tău

Ai copii – ai bucurie!
Dar şi tristeţi, şi neplăceri;
Dar, oricum ar fi să fie,
Copiii sunt prezenţă vie
Ce te-ntăreşte, ‘ţi dă puteri,

De-a înfrunta orice duşman!
A te lupta cu mori de vânt!
Copilul ‘ţi-este-n primul plan
Şi când te crezi tu mai sărman,
C-un degeţel îţi dă avânt!

Putere ca să te ridici!
Cu ‘ncredere în Dumnezeu
(ce nu te lasă ca să pici,
şi nici de milă să îţi plângi;)
Ci-ţi pune-n faţă-un curcubeu,

Copilul tău şi-al lui destin
Viaţa ce îi stă ‘nainte!
Şi tu te schimbi în tot, deplin
Ca să îi fii exemplu bun;
Moştenire de părinte!

Şi-I mulţumeşti lui Dumnezeu
Că te-a binecuvântat;
Ţi-a dat urmaşi – copilul tău!
Care şi el, la rândul său,
Va face ce-a fost învăţat!

Nănău Adinuţa