Iarta-ma

De-atatea ori ma plang ‘naintea Ta
Ca mi se pare crucea mea prea grea,
Si o tarasc in sila dupa mine
Cu multa-amaraciune si suspine.

In jurul meu zaresc atatia frati
Ce-si poarta crucea lor ingenunchiati;
De sub povara ce ii copleseste,
Un cant de multumire izbucneste.

Ma uit la crucea lor, la crucea mea,
Si mi-e rusine a le compara;
Eu, sprinten pot sa merg, dar cu cartire,
Iar ei, cazand sub ea, cu multumire.

Sub crucea mea ingenunchez si eu;
Imi pare rau, ma iarta, Domnul meu,
Caci mi-ai lasat cea mai usoara cruce
Si vreau cu bucurie a o duce.

Anca Winter 

An de îndurare

Iti mulțumesc iubitul meu Părinte
Că ne-ai purtat și-n acest an cu milă,
Ți-ai reînnoit nemărginita bunătate
Din răsărit până-n apus de ziuă.

Ne-ai dăruit după cum și promisa-I
Prin Sfântul Tău Cuvânt dumnezeiesc,
Pâinea de fiecare zi ce satură ființa,
Dar și din Pâinea vieții, belșug de har ceresc.

Ai pus balsam divin când rana sângera,
În noaptea plânsului și a durerii.
Ne-ai fost Apărător, când vântul șuiera,
Nu ne-ai lăsat ca pradă întristării.

Ai ascultat strigarea, dar și suspinu-n rugă,
Te-ai aplecat cu inimă de Tată,
Și lacrimi de mâhnire au încetat să curgă,
Când Ți-am simțit iubirea neclintită.

Ți-am revăzut puterea fără margini
Când munții neputinței I-ai sfărâmat,
Când de pe umerii sleiți şi singuri
Povara suferințelor ai ridicat.

În clipa când răpus de sulița-ndoielii
Nu mai știam ce cale să apuc,
Lumina Feței Tale mi-a readus lumină
Să pot și altora speranța să aduc.

Ne aplecăm smeriți la crucea Ta, Isus
Recunoscând că Tu ești Suveran
Îți mulțumim de harul, cel revărsat de sus
Acum, aici, l-acest sfârșit de an.

Un an de îndurare, ce merite-am avea?
-nimic! . . , noi lutul prelucrat de Tine.
De-aceea, Te rugăm în Har a ne păstra
Și-n anul nepătruns și tainic care vine!

Alexandra C. S.

Obiceiuri sfinte

Mă deprind s-alerg întruna către cer, neobosit!
Mă deprind să-L văd pe Isus în cel slab și părăsit
Mă deprind să fiu în lipsuri și în bogății la fel
Mă deprind ca să port crucea, să am chipul ca și El.

Mă deprind să gust bucate tot mai tari din mâna Sa
Ca să am puteri destule și în vânt și-n noaptea grea
Căci un prunc aș fi atunci când doar lapte-aș folosi
Nu aș crește în statură de cu el m-aș tot hrăni.

Mă deprind să joc la oaste după sfinte rânduieli
Să trăiesc tot adevărul neatins, fără tocmeli
Mă deprind ca să Te laud de acum, din neam în neam,
Pentru ce mi-ai dat, Isuse, dar și pentru ce nu am!

Imi deprind și mintea, Doamne, ca să vadă calea Ta
Să deosebească-ntruna binele de calea rea
Îmi deprind deci azi gândirea prin dese-ntrebuințări
Să-nțeleg tot ce e bine, întărit de-ncredințări.

Mă deprind să îmi formez obiceiuri sănătoase
Trupul să mi-l țin în frâu și să-i dau hrană mănoasă
Mă deprind ca să ajung cel dintâi în fapte bune
Doamne, sfinte obiceiuri în a mea inimă pune!

Căci nu pot să duc războiul fără sfântă disciplină
De aceea, dragă Tată, te rog, dă-mi puteri, lumină!
N-aș putea să fac acestea fără ajutorul Tău,
Căci Tu îmi deprinzi în luptă mâinile, sufletul meu!

Fă-mă, Doamne, o lumină, sfânt, mereu disciplinat
Cugetul să-mi fie-ntruna curățit și transformat
Dă-mi puteri sa port în gându-mi gândul care-a fost în Tin’
Lupta mea, pe a Ta cale, după rânduieli s-o țin!

Filipeni 4:11-13
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Camelia Stîngaciu 

Numai în prezența Ta

Numai în prezența Ta
Sunt fericiri de nedescris
Și crucea o putem purta
Pe calea către Paradis.

Părinte, ești cu noi oricând
Să ne conduci, să ne păzești
S-alini când Tu ne vezi plângând,
Să dai simțiri dumnezeiești.

Pe drum prezența Ta e far
Să nu ne pierdem prin deșert,
S-adgucem roade în hambar
(Să fie plin și nu un sfert).

Ne însoțești oriunde-am fi
Prin arșițe și grele ploi
Trimiți minuni nu utopii
Căldură faci din ce e sloi.

Cu Tine fericiți suntem
Nicicând nu ne vei părăsi
C-așa să biruim putem
Când grele valuri vor sosi.

Nu suntem singuri niciodat’
Lumină e prezența Ta
Mereu vei fi glorificat,
Mereu ‘naintea Ta vom sta.

George Cornici

Poartă-ți crucea ca Isus

„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Matei 16:24.

Poartă-ți crucea în tăcere, cere răbdare s-o duci
Nu te pierde în durere, când drumul spre Casă-l urci.

Poartă-ți crucea cu iubire, și iubește cu jertfire
Jertfește-te ca Isus până ai să ajungi sus.

Poartă-ți crucea cu tărie, harul Lui îți e îndeajuns
Să ai în suflet armonie, pacea dulce din Isus.

Poartă-ți crucea în lumină, stai sub candela Scripturii
Când tenebre au să vină, stai sub paza rugăciunii.

Poartă-ți crucea în dreptate căci dreptatea ta-i Isus
Iubește-L până la moarte fiindcă te-a iubit nespus.

Poartă-ți crucea în răbdare să aduci rod răbdător
Tatăl te va curăți să-I fi vas folositor.

Poartă-ți crucea în libertate, nu fii robul nimănui
Fii liber de-orice păcate, glorios spre cer să sui.

Poartă-ți crucea în credință, crede și nădăjduiește
Steagul sfânt de biruință Domnul ți-l făgăduiește.

Gabriela Bucur

Daca vrei sa mergi dupa Isus

Daca vrei sa mergi dupa Isus,
Leapada-te mai intai de tine,
Da-ti orgoliul jos, nu-l tine sus,
Primul loc nu iti mai apartine.

Daca vrei sa mergi dupa Isus,
Crucea sa ti-o iei si s-o porti zilnic,
Rabdator, tacut, smerit, supus,
Si de bunavoie, n-o du silnic.

Daca vrei sa mergi dupa Isus,
Sa pasesti pe urmele Lui sfinte,
Sa urmezi exemplul ce-a adus,
La Cuvantul Lui sa iei aminte.

Si sa stii, de mergi dupa Isus,
Vei avea necazuri, nu putine,
Dar in slava fara de apus
El nu se va rusina de tine.

„Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.” Luca 9:23.

Anca Winter  

Constatare

Ne-am obișnuit să dăm cu biciul
În tot ce-i bun și ce-i frumos.
Avem atâtea reguli sumbre
Dar nu-s venite din Hristos.

Legați de multele condiții,
În rugă n-avem libertate,
Suntem cuprinși doar de ambiții
Ce ne aruncă-n hău și moarte.

Bisericiile-s tot mai goale
Închinarea-i tot mai rece
Predicile-s tot mai seci
Iar somnul nu mai vrea să plece.

Părtășia-i de fațadă
Și iubirea-i tot la fel
Unitatea nu există
Iar mila nu mai e un țel.

Bărfa este un exempu,
E la modă viclenia,
Teatrul ieftin e puternic
Și pe mulți i-a prins mândria.

Este timpul să lăsăm
Tot ce-i rău, tot ce-i murdar
Să ne-ntoarcem iar jertfa
De la crucea din Calvar.

Să-nțelegem compasiunea
Să trăim în unitate,
Să ne bucurăm în Domnul,
Care ne-a scăpat de moarte.

Să nu mai trăim legați
De pământ și bogăție
Inima și sufletul
Să-și dorească-n veșnicie.

Nichifor Nicu 

Sunt fericit, Isuse

Sunt fericit, Isuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.

Traian Dorz 

29 Aprilie

Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii. ” Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori. În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „în păşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor.

În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă aş fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa”. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2).

Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Aprilie

Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 1 Corinteni 11:24

Textul de astăzi pare Să sugereze că creştinii L-ar uita pe Christos! Nu ar fi nevoie de acest îndemn iubitor dacă nu ar exista supoziţia că memoria ne-ar putea trăda. Nu este o supoziţie neîntemeiată. A fost prea adesea confirmata de experienţa noastră nu doar ca o posibilitate ci, vai, ca un fapt lamentabil! Pare aproape imposibil ca cei răscumpăraţi de sângele Mielului, care au fost iubiţi până la capăt de Fiul lui Dumnezeu, să-şi poată uita Mântuitorul.

Dar, chiar dacă urechea este uimită, ochii văd prea bine că această crimă se întâmplă. Să-L uităm pe Cel care nu ne-a uitat niciodată! Să-L uităm pe Cel care ne-a spălat păcatele cu sânge! Să-L uităm pe Cel care ne-a iubit până la moarte! Poate fi posibil? Da, nu doar posibil; conştiinţa noastră mărturiseşte că este o greşeală des întâlnită din partea noastră, şi că ne permitem să-L tratăm ca pe un cerşetor pribeag. Cel care ar trebui să fie proprietarul de drept al inimilor noastre este un chiriaş ocazional. Crucea, care ar trebui să fie un memorial sfânt, este necinstită de picioarele nerecunoştinţei noastre. Nu îţi spune cumva conştiinţa că e adevărat? Nu te-ai trezit adesea că L-ai uitat pe Isus?

Alte creaturi îţi fură inima, şi devii nepăsător faţă de Cel pe care ar trebui să-L iubeşti mai presus. Unele treburi pământeşti îţi distrag atenţia şi îţi întorci privirea de la cruce. Tulburările lumii și atracţia lucrurilor pământeşti îţi îndepărtează sufletul de Christos. Memoria otrăvită înăbuşă parfumul Trandafirului din Saron. Să ne prindem cu funii cereşti de iubire şi neuitare de Isus, şi să ţinem de El orice ar veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon