5 Iulie

Chemaţi să fiţi sfinţi.” Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte bine cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări.

In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi”. Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi” de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei.

Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Iunie

Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Avertismente peste timp

”Miroase-a carantină peste veac„
Spunea cândva, de mult, poetul.
Dar nimeni nu l-a ascultat
Și mulți spre moarte-au luat biletul.

A fost strigare-atunci în lume
Avertisment pentru popor.
Dar lumea nu a luat de bine,
Uitându-se-n televizor.

Spălați pe creier mulți au fost
Și-au aruncat cu vorbe grele
Numindu-l pe poet ”un prost„
Un comunist cu gânduri rele.

Și anii au trecut în grabă
Iar vorbele-i s-au împlinit.
Pe mulți azi în spital îi bagă
Și carantina-i de dorit.

Târziul astăzi se zărește
Și adevărul e văzut
Dar nimeni nu se pocăiește
Și toți o iau de la-nceput.

La fel va fi și-n ziua mare
Când Mirele va reveni
Acei care n-au dat crezare,
Amarnic ei vor suferi.

Căci au fost ani și ani de zile
Când ei au fost avertizați
Că-n rai nu poți intra cu pile,
Nici cu toți banii adunați.

Vor plânge, se vor tângui,
Vor căuta atunci salvare.
Dar pentru ei, târziu va fi,
Căci Mireasa-i sus, în zare.

Atunci o groază-i va cuprinde
Pe toți acei ce n-au crezut
Și un necaz se va aprinde
Va zgudui micul pământ.

Atunci, apare el, „pierdutul”
Să facă zarvă, destrămare
Și mulți vor cere ca pământul,
Să-i înghită, să-i omoare.

Părerile de rău târzii
Nu vor avea deloc efect.
Dar Domnul le va oferi
O șansă nouă, un bilet.

O cale totuși va mai fi
Spre Dumnezeul Sfânt și viu
Acei care se vor căi,
Vor fi salvați prin martiriu.

Nichifor Nicu 

Dragostea

Chiar de-as cunoaste limbile-omenesti,
Chiar de-as vorbi in graiuri ingeresti,
Si daca dragoste nu as avea,
Ca o arama goala as suna.

De-as fi-inzestrat cu dar de-a prooroci,
Si toate tainele daca le-as sti,
Chiar prin credinta muntii de-as muta,
Si daca dragoste nu as avea,

Nu sunt nimic. Chiar de mi-as imparti
Averea toata la saraci, si-ar fi
Chiar trupul meu jertfit ca un prinos,
De nu iubesc, nu am nici un folos.

Ce-i dragostea? … Ea rabda indelung,
Si stropii bunatatii ei ajung
Sa-inece ura; nu-i mandrie-n ea,
Si nu ii place a se lauda.

Nici nu se poarta necuviincios,
Si nici nu urmareste-al ei folos;
Manie, rautate nu gasesti
In ochii ei curati daca privesti.

Nelegiuire nu vezi un crampei,
Ci adevaru-i bucuria ei;
Totul acopere, nadajduind,
Totul crezand, si totul suferind.

Odata, cunostinta va-nceta,
Si darurile se vor termina,
Dar dragostea ramane-n infinit,
Ea n-are inceput si nici sfarsit.

O, Domnul meu, atat de mult doresc
Cu dragostea aceasta sa iubesc,
Caci numai daca voi iubi asa,
Cu chipul Tau ma voi asemana.

Anca Winter 

16 Iunie

Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri.” loan 10:28

Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)?

Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat?

Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Mai

Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea.” Psalmi 45:7

„Mâniati-vă, şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26). Nu există bunătate într-un om care nu se mânie pe păcat; cel care iubeşte adevărul trebuie să urască minciuna. Cât de tare a urât-o Domnul Isus când a venit ispita! De trei ori L-a asaltat sub diferite forme, şi de trei ori a respins-o, spunându-i „înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23; Marcu 8:33; Luca 4:8). El ura păcatul celorlalţi – chiar dacă îşi arăta mai adesea ura prin lacrimi de compătimire, decât prin vorbe aspre. Totuşi, ce limbaj ar putea fi mai aspru, mai asemănător cu al lui Ilie, decât „vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! pentru că voi mâncaţi casele văduvelor în timp ce, ce de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi” (Matei 23:14). El ura răutatea, atât de mult încât a sângerat ca s-o poată şterge din inimile Oamenilor, şi a murit pentru ca şi ea să moară.

A fost îngropat pentru ca ea să fie îngropată cu El, şi s-a înălţat pentru ca s-o poată călca în picioare pentru totdeauna. Christos este : Evanghelia, şi această Evanghelie este opusul răutăţii, sub orice formă. Răutatea se îmbracă în veşminte frumoase şi imită vocea Sfinţeniei, dar preceptele lui Isus, asemenea faimosului Său bici, o alungă din templu şi nu o tolerează în biserică. Ce război se stârneşte între Christos şi Belial, în inima în care domneşte Isus! Când Răscumpărătorul nostru va veni în calitate de Judecător, cuvintele „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor” (Matei 25:44), care sunt o urmare a învăţăturilor Sale privind păcatul, vor demonstra dreptatea Sa desăvârşită.

Pe cât este de caldă dragostea Sa pentru păcătos, pe atât este de fierbinte ura faţă de păcat; pe cât de perfectă este dreptatea Sa, pe atât de completă va fi distrugerea oricărei forme de răutate. O, tu, Campion la dreptăţii, şi Nimicitor al răului, pentru cauza aceasta Dumnezeul Tău „Te-a uns cu un undelemn de bucurie” (Psalmi 45:7).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Mântuitorul și Toma

Pune-ți mâna, Toma, în coasta Mea
Să știi că sunt Eu, neprihănirea Ta.

Adevărul, Toma, ai vrut să-l știi
Iată-mă aici, de-acum credincios să fii.

Fii credincios, vestește despre Mine
La Neamuri, la Evrei și la oricine.

Ai fost nedumerit, dar azi mă vezi
Revelația de azi să o păstrezi.

Azi, Toma, cunoști clarificare
A urmat Înviere după crucificare.

Unda necredinței vine uneori
Cheamă-mă și-amăndoi vom fi biruitori!

Trăiesc, Toma, oriunde Te-nsoțesc
Cinstește-Mă cu-n trai dumnezeiesc…

C-așa vei vedea cerească-mplinire
Și vei merge spre-a ta moștenire…

Și nu uita: crezând fără să vezi
Prin harul ceresc te orientezi.

George Cornici

6 Aprilie

Să ieşim dar afară din tabără la EL.” Evrei 13:13


Purtându-şi crucea, Isus a ieşit afară din tabără ca să sufere. Motivul pentru care creştinul părăseşte tabăra păcătoasă a lumii nu trebuie să fie acela că îi place să fie singur, ci pentru că Isus a făcut aşa, şi ucenicii Săi trebuie să-I urmeze exemplul. Christos nu a fost „din lume” (loan 17:14). Viaţa şi mărturia Sa au fost un continuu protest faţă de conformitatea cu lumea. Nu vei găsi nicăieri atâta dragoste pentru neamul omenesc ca în inima Sa, dar El s-a despărţit totuşi de păcătoşi. Ca şi El, poporul Său trebuie să iasă „afară din tabără la El”. Trebuie să ia poziţie ca martori ai adevărului. Trebuie să fie pregătiţi să meargă pe drumul cel strâmt.. Trebuie să aibă inimi curajoase, netemătoare, care să-L iubească pe Christos în primul rând şi adevărul Său în al doilea rând, mai presus de orice pe lume.

Isus vrea ca poporul Său să iasă afară din tabără pentru propria lor sfinţire. Nu poţi să creşti în har dacă te conformezi lumii. Viaţa de despărţire poate să fie un drum al durerii, dar este calea spre siguranţă. Şi deşi viaţa despărţită te va costa multe dureri şi îţi va aduce o bătălie în fiecare zi, va fi o viaţă fericită până la urmă. Nici o bucurie nu o poate întrece pe cea a unui soldat al lui Christos. Isus i se descoperă şi îi oferă atâta mângâiere încât războinicul se simte mai calm şi mai liniştit în luptă decât se simt ceilalţi în timpul odihnei.

Drumul sfinţeniei este drumul părtăşiei. Dacă II urmăm pe Christos afară din tabără prin harul Său divin sperăm să câştigăm coroana. Coroana de glorie va urma crucea despărţirii. Un moment de ruşine va fi răsplătit de glorie eternă; clipele de suferinţă nu vor mai însemna nimic când vom fi „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 58

Oare tăcând, așa faceți dreptate?
Și fără părtinire judecați?
Ba dimpotrivă, plini de răutate
În inimi numai ură adunați.

Voi săvârșiți nelegiuiri în țară
Și adevărului deloc nu vă supuneți
Căci silnicia mâinii voastre iară
Nestingheriți în cumpănă o puneți.

Cei răi, ei sunt stricați din totdeauna
De când în mama lor s-au zămislit
Iar mincinoșii rătăcesc întruna
Din clipa când din pântece-au ieșit.

Au o otravă. . fără de pereche
Ca șerpii, sunt la fel de-otrăvitori
Aspide astupate la ureche
Ce nu ascultă de-a lor vrăjitori.

Te scoală Doamne, dinții le zdrobește!
Din gura lor, să n-ai milă de ei
Și-a lor măsele, Doamne, Te-nvoiește
Și smulgele acestor pui de lei.

Fă-i să se risipească peste luncă
Ca niște ape ce se scurg grăbite
Și-a lor săgeți pe care le aruncă
Să se transforme în săgeți tocite.

Să piară ca un melc ce se topește
Ca stârpitura, soare să nu vadă
Ca oalelor, cuptoru-l pregătește
Vârtejului de foc să cadă pradă.

Neprihănitul, plin de bucurie
Privind, cum Doamne Tu-l vei răzbuna
Cand răii fi-vor doborâți pe glie
Picioru-n a lor sânge-și va scălda.

Și-atunci vor spune oamenii: Da, este!
Răsplată dreaptă pentru-acela sfânt
Da, Dumnezeu există, nu-i poveste
El judecă și-n Cer și pe Pământ.

Daniel Hozan Phoenix

Oare v-ați gândit prieteni

Oare v-ați gândit prieteni ce va fi cu omenirea,
Când de-atâta răutate va pleca plângând iubirea?
Poate-atunci veți înțelege prețul darului divin,
Când în lume va rămâne doar a răului venin!

Conștientizați prieteni ce va fi pe-acest pământ,
Când în cer se va întoarce cu tristețe Duhul Sfânt?
Poate atunci vă veți trezi și veți plânge cu amar,
Stăruința în neascultare, lepădările de har!

Vă dați seama dragi prieteni ce necaz, ce suferință,
Vor veni peste o lume lepădată de credință?
Poate atunci veți reuși să pricepeți tragedia,
De ați vinde libertatea și ați cumpăra robia!

Voi întrezăriți prieteni ce va fi-n lumea de jos,
Când cu milă, prin Scriptură, nu va mai vorbi Hristos?
Poate atunci vă veți da seama, în zadar, în miez de noapte,
Cât a prețuit chemarea pocăinței de păcate!

Vă imaginați prieteni cât va fi de-amar și trist,
Când o lume-l va alege ca stăpân pe anticrist?
Poate atunci vă vor cuprinde, cu suspin păreri de rău,
C-ați crezut un mincinos și ați respins pe Dumnezeu!

Vă chem prieteni să-nțelegeți ce e sfânt și-adevărat,
Că-n curând toți vom culege rodul ce l-am semănat…
Viața noastră-i trecătoare, ca un abur se arată,
Azi ca floarea din câmpie, mâine toți la judecată!

Vai ce triști vor fi cu toții când din lumea blestemată,
Va pleca pe veci dreptatea și iubirea-nlăcrimată!
Dar acum mai este har, bunătate și iertare,
Pentru câți se-ntorc la Tatăl, cu deplină închinare!

Să căutați iubiți prieteni să alegeți calea dreaptă,
Toate-n lume au un scop, și o vreme, și-o răsplată…
Domnul Isus este Calea, Adevărul și Viața,
Fericiți sunt toți aceia care-și pun în El speranța!

Teodor Groza