Apăsarea exterioară

„M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei.” 1 Corinteni 9:22

Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: “O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

“Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: “Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

Oswald CHAMBERS

Adevărul Tău deplin

Adevărul Tău deplin
Ne sfințește în chip divin
El ne îndreaptă și ne arată
Calea cea adevărată.

Ca să mergem toți pe ea
În Împărăția Ta
Să cântăm cu bucurie
Căci Biserica Ta-i vie

Duhul Sfânt în noi l-ai pus
Și ne-ai ridicat în sus
În inimă avem izvoare
Ce aduc viața viitoare.

Ele curg spre orșicine
Care prin credință vine
La Domnul Isus Hristos
Care iartă pe păcătos.

El mult a suferit
Pentru noi căci ne-a iubit
Ne-a adus la toți vestirea
Căci El este Mântuirea.

El e calea adevărată
Și Lumina ce ne arată
Adevărul cel divin
Și-n el ne sfințește, amin!

Constantin Sferciuc 

Interesant si Minunat

Traim si noi pe langa toate cele
Nu suntem doar o umbra in neant
Ne confruntam cu bune si cu rele
Interesant. .

Destine diferite-or sa ne poarte
Spre-acelasi Adevar trist si socant
Oricat traim suntem datori c-o moarte
Interesant. . .

Planeta noastra cat e ea de mare
E doar un fir din praful cel gigant
Oare sa fim aicea la-ntamplare?
Interesant. . .

Privind natura, floarea ce-nfloreste
Simtim fioru-acela palpitant
De parca orice floare ne vorbeste
Interesant. . .

De unde-i sentimentul ce ne leaga
De-aceia dragi, ca sa-i iubim constant
Si sa le ducem dorul viata-ntreaga
Interesant. . .

Desi oriunde-am vrea sa fie pace
Se-aud rachete-n zobrul lor picant
Cate cruzimi mai poate omul face
Interesant. . .

Dece e-n om atata rautate
De ce e egoist recalcitrant
Lacom de bani, lucrand cu nedreptate
Interesant. . .

Dar Dumnezeu exista nu-i poveste
Nici basm inchipuit si demodat
El este-n veci ” Acel ce Este”
Ce minunat!

Pe-o cruce Adevarul in suspine
Striga spre Tatal cu un glas uscat:
„S-a ispravit, ia-mi Duhul meu la Tine”
Ce minunat!

In casa ucenici-n rugaciune
Stateau inchisi dar Domnul a intrat
Si parca-L vad cum „Pace voua” spune
Ce minunat!

S-a inaltat apoi sa pregateasca
Un loc pentru acei ce l-au urmat
Acolo sus in Patria Cereasca
Ce minunat!

Curand planeta noastra cea firava
V-a fi schimbata la in moment dat
Si-un alt asezamant avea-va Slava
Ce minunat!

La Crucea Lui poti capata iertare
Prin Harul Sfant, prin sangele-I varsat
Si cine-i mantuit in veci nu moare
Ce minunat!

Nu stiu cat pot s-arat prin poezie
Ca Adevaru-i viu si revelat
El este-acel ce mi-a dat Har si mie
Ce minunat!

Daniel Hozan

Biruința Mielului

Omenirea pervertită
De minciună îndrăgostită,
A răstignit Adevărul
Adoptând neadevărul.

Adevărul a murit,
Dar, fiind neprihănit,
Morții-aduce umilință
Cu-a învierii biruință.

Ura fără de măsură
Moartea Dragostei cerură;
Ea, a dat prin Iad ocol,
Și-a lăsat mormântul gol.

Moartea n-a putut ținea
La întuneric, Dragostea!
Biruința a fost deplină
Pentru Lumina divină!

Bucurați-vă, popoare!
Dați-I cinste cu ardoare!
Dragostea-I biruitoare
Și-Adevăru-n veci, nu moare!

Răutatea ta de lup,
Sfâșia Divinul trup;
Însă El, cu bunătatea,
A învins răul și moartea!

Tuturor a făcut bine,
N-a privit nicicând spre Sine
Ci, S-a jertfit pentru tine
Biruind răul prin bine!

Binele a triumfat –
Hristos Domnul a înviat!
„Cei blânzi”, cum spune Cuvântul,
„Ei vor moșteni pământul”.

Moartea e pe veci înfrântă
Prin viața Lui cea sfântă!
Chiar dacă-n trup gustăm moartea,
Viața în veșnicii ni-i partea,

Căci prin har, și prin credință,
Trăim plini de biruință,
Că-avem viața Mielului
Și neprihănirea Lui!

Nu rămânem de rușine:
Biruim răul prin bine;
Iubim și trăim smeriți
Fiindcă suntem mântuiți!

Biruința Mielului
Și gloria Domnului
Ne sunt steag! Și împodobire,
Veșnica-I neprihănire;

Și vom vesti tuturor,
Că avem un Mântuitor
Bun și Atotbiruitor,
Domn în vecii vecilor!

Ioan Hapca

Promisiuni

Sunt obosită, Doamne!
Încerc să mă ridic… dar înțeleg,
Că o aripă mi-e frântă…
Săgeata limbii, a reuşit să mă atingă,
În al meu zbor! …
Ridic ochii spre cer şi mă gândesc,
Că acolo este locul meu! …
Pe cand stau şi mă zbat,
Căzută între stânci şi urmărită,
De vânător! …

Va trebui să lupt, să zbor din nou,
Dar singură, eu nu voi reuşi! …
Doamne, ajută-mă! … leagă-mi Tu rana,
Căci doar așa, voi birui! …
Deodata, îmi amintesc o încurajare,
Spunea Pavel…
Când sunt slab, atunci sunt tare! … (2 Cor. 12:10)
Ştiu ce o să fac! …
Mă voi agăța din răsputeri,
De promisiunile Tale! …
De Cuvântul Tău…
ADEVĂRUL, care nu are schimbare! … (Iac. 1:17)

Tu mucul ce încă mai pâlpâie,
Nu-l stingi… ci îl aprinzi mai tare! (Is. 42:3)
Cel împovărat,
La Tine găseşte UŞURARE! (Mat. 11:28)
Spui să aruncăm asupra Ta,
Îngrijorarea…
Apoi, ca răspuns,
Tu ne dai PACEA! … (Filipeni. 4:6,7)
Cel bolnav, la Tine găseşte,
VINDECAREA! (Mat. 4:23,24)
Pentru cel însetat şi flămând,
Tu Însuți,
Eşti APA şi PÂINEA! (Ioan 4:10; 6:48)
CETATE DE SCĂPARE…
Eşti pentru cel urmărit,
De-a vinovăției teroare! … (Num. 35:25)
MÂNGÂIERE şi ÎNCURAJARE,
Celor singuri pe lume! … (Psalm 27:10)
Văduvei şi orfanului,
AJUTOR si ÎNSOȚIRE! … (Psalm 68:5)
Tu eşti cu cel căzut între tâlhari,
Îi pui ulei pe rană…
Plăteşti… pentru-a lui ÎNGRIJIRE! ( Luca 10:34,35)

Înviorat de-a Lui promisiuni,
Mi-am ridicat privirea-n sus! …
Un cer senin, albastru, stralucea…
Şi dintre norii albi, o voce m-a străpuns:

Nu este groapă adâncă-n Univers,
În care mâna Mea să nu te-ajungă! …
Eu te ridic din orice stare,
Şi-ți pun picioarele pe STÂNCĂ! … (Psalm 40:2)

De-acolo, doar un salt am mai făcut,
Şi am simțit cum razele de soare,
Mă încălzeau! …
Eram din nou,
Cu ceru-n părtăşie! …
Şi cu LUMINA,
Cea din veşnicie! …

Mihaela Tureatca 

De când e creat pământul

De când e creat pământul oamenii au căutat să înăbușe adevărul și Cuvântul cel curat
Necinstind pe Creatorul, s-au fălit că-s înțelepți și astfel au înnebunit
Să se închine făpturii; cel rău i-a ademenit.

Şi poporul cel ales pe Domnul a mâniat
Când Moise a zăbovit, la vițel s-au închinat
Moise, la fel ca Isus, pentru ei a mijlocit
Și-au primit noile table și-un legământ reînnoit.

Câți viței de aur astăzi se mai găsesc în popor
Câți le spun” bine-ai venit” în vieți și casele lor
Este încă timp de har, timp să scoatem tot afară
Și la tronul Său de har să cerem putere iară.

Azi, a progresat știința pe nedrept numită aşa
Oamenii să-nlocuiască pe Creatorul ar vrea
Şi negându-L pe Acela ce e dătător al vieții,
Caută în van săracii, elixirul tinereții.

Domnul Se uită de sus și râde de ei bieții
Cum nu Îl vor pe Isus care e Cuvântul vieții,
Pe El, ce are izvorul înțelepciunii întregi,
Desluşit se vede-n toate oriunde pe unde mergi.

N-au nici o justificare că au ales necredința
Și nu recunosc pe-Acela ce-are-n mâna Lui ființa
Nu vor să își recunoască prea rușinoasa lor stare
Și-n desfrânări de tot felul vor s-atragă pe oricare.

Este -o zi când va veni clipa marii judecăți
Vor fi date atunci pe față îngâmfări și nedreptăți,
Înaintea Celui Sfânt cine îi va apăra?
Vor fi condamnați pe veci, departe de Fața Sa.

Cuvântul e scris de veacuri, mai actual ca oricând
Ce descrie starea lumii, orbirea ce-i pe pământ.
Trăim apogeul vremii, păcatu-i la rang de cinste
Când numesc binele rău și răul îl numesc bine.

Tot mai multe țări în lume, neagă acum pe Cel Preaînalt
Și își clădesc idei false cum că n-ar exista iad.
Teorii, religii multe ce proclamă un fals Isus
Și atâtea căi ușoare ce par că duc toate sus.

Una singură e Calea, prin Isus se poate -afla
Una singură e Ușa, totdeauna a fost așa.
Orișicâte căi în lume ar părea că pot fi bune,
Adevărată-i aceea ce te desparte de lume.

Nu-i un alt nume sub ceruri prin care să fii salvat
În Isus doar e salvare și iertare de păcat,
Nici o altă asemănare, reguli, datini omenești,
Nu vor putea ca să ducă sus, în slăvile cerești.

Tu, om al lui Dumnezeu, ce ai aflat
Adevărul, Calea și Viața ta, pe Isus Mântuitorul.
În acest tumult al lumii cu atâtea mii de credinți,
Veghează cu toți aceia ce prin har au fost sfințiți
Şi rămâi pe calea-ngustă ce-au pornit primii părinți.

Noe, Avraam, Isaac și Iacov, apoi Pavel și Ioan
Au trasat cu zel cărarea ce-a trecut de mii de ani
În atâtea prigoniri şi uneltiri ce-au venit
Ei au rezistat în Domnul și nimic nu i-a clintit.

În această Cale sfântă să rămânem azi și noi
Chiar de mulți disprețuiesc și aruncă cu noroi,
Să privim ca Moise odată răsplătirea ce-i ‘nainte,
Netrecând peste ce-a scris în Cuvânt, Bunul Părinte.

Să venim cu umilință şi-adâncă sinceritate,
Să trăim o pocăință și în vorbe și în fapte.
Domnul Isus azi Se-ndură și de mine, și de tine,
Și ar vrea ca-n ziua sfântă curați să ne ia la Sine.

Gabriela Bucur 

Un om încercat de Dumnezeu

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

Oswald CHAMBERS

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Mihai Ghidora 

Împăcarea

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.”

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prinidentificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – “Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

Oswald CHAMBERS

Aș vrea să uit necazul

Vreau să uit necazul, tare-s întristat
Durerea-i prea mare, greu de suportat
Am fost în bucăți rupt, am fost sfâșiat
De ai mei amici, de al meu confrat.

L-am slujit pe Domnul, pe El l-am urmat
Totuși printre spini și lei am umblat.
M-au nenorocit, m-au desfigurat
Chip de om nu am, iar acum “mușcat”,

Sunt lăsat în groapă, sunt însângerat
Nimănui nu-i pasă, spun că-s vinovat.
Trăiesc Adevărul și drept m-am purtat…
Unii spun că-s șarpe de aceea-s călcat.

Așa-s frații astăzi, săvârșesc păcat
Fără frică luptă și n-au gând curat
Apăsând cu sete, zdrobesc neîncetat…
Cu dor de mărire s-au înconjurat.

Diotref acuma mult a mai luptat
Ca să fie primul și a realizat
Iar pe frații lui i-a îndepărtat.
Prin aranjamente toate le-a lucrat.

Chiar mai grele vorbe ei mi-au adresat
Spun că-s răzvrătitul cu Core-asemănat
C-am făcut răscoală, că-s nejudecat…
– Nu privesc în urmă ce răni au lăsat.

Oare-așa să fie ? Oare neîncetat
Vor călca pe oameni zicând c-au lucrat,
Cu gând sfânt și nobil, cu alin curat ?
Oare acesta-i rolul care li s-a dat ?

Au călcat Cuvântul care ne-a învățat
Să fim blânzi cu alți și far aluat
Cu inimi smerite, cu adevăr curat
Să lucrăm cu frică și scop nealterat.

O slăvit Isuse, scump și minunat !
Tu cunoști conștiința celor ce-au lucrat.
Știi că-i încărcată și cât s-au luptat
Să distrugă-un suflet ce nu i-a urmat…

Tată scump din ceruri, Tu ești minunat !
Nu le ține-n seamă ceea ce-au lucrat.
Doamne, cu-al Tău sânge multe ai spălat.
Spală-le păcatul ! Iartă-i neîncetat !

PETRU COMAN