Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar

12 Decembrie

„El umblă pe cărări veşnice.” Habacuc 3:6

Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El. Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu.

Dacă Cel Etern nu se poate schimba, cărările Lui, care II reprezintă pe El însuşi în acţiune, trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios, înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri. Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră de mutare” (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine, fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12).

Cine poate sta împotriva Lui, ca să-I spună: „ce faci?” Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările lui Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea, nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Decembrie

„Esti frumoasă de tot, iubito.” Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot”. El o vede în El însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală.

Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul” (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei” (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei”.

Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!” (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu” (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Noiembrie

„Voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal… pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam.” Ţefania 1:4-5

Asemenea persoane se credeau în siguranţă fiindcă se puneau bine cu amândouă părţile. Mergeau cu închinătorii lui Iehova şi se plecau în acelaşi timp înaintea lui Malcam. Dar duplicitatea este îngrozitoare înaintea lui Dumnezeu, şi sufletul Lui urăşte ipocrizia. Idolatrul care se închină numai Dumnezeului său fals este mai puţin păcătos decât cel care îşi aduce jertfa pângărită şi detestabilă la templul Domnului, în timp ce inima lui se află în lume şi în păcatele ei. Să ţii cu iepurele şi să alergi cu ogarii este politica laşului.

În problemele comune ale vieţii de zi cu zi, un om cu două feţe este dispreţuit, dar în religie este detestabil în ultimul grad. Pedeapsa pronunţată în versetul din faţa noastră este teribilă, dar bine meritată. Cum să cruţe justiţia divină pe păcătosul care cunoaşte adevărul, îl aprobă şi spune că îl urmează, dar iubeşte răul şi îl primeşte în inima lui? Suflete, cercetează-te singur în dimineaţa aceasta, şi vezi dacă eşti vinovat de ipocrizie. Mărturiseşti că îl urmezi pe Isus, dar îl iubeşti cu adevărat? Este inima ta în întregime a lui Dumnezeu? Eşti din familia Tatălui Cinstit, sau eşti rudă cu Domnul care Sare peste Adevăr?

Un nume bun nu are nici o valoare, dacă sunt cufundat în păcate. Statul cu un picior pe ţărmul adevărului şi cu celălalt în marea minciunii aduce o ruină totală şi rapidă. Christos vrea să fie totul sau nimic. Dumnezeu umple întregul univers; de aceea, nu este loc pentru alt zeu. Dacă El domneşte în inima mea, nu mai este loc pentru altă putere. Mă adăpostesc numai în Christosul răstignit, şi trăiesc numai pentru El? Este dorinţa mea să fac aşa? Atunci, binecuvântat să fie harul care m-a condus la mântuire. Dacă nu este aşa, Doamne, iartă ofensa mea teribilă şi adu-mi inima în temere de numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Octombrie

„Pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac.” 2 Ioan 2

Odată ce obţine intrarea în inima omului, şi-i supune întreaga persoană, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi alungat de nici o putere – omenească sau drăcească. Noi nu îl tratăm ca pe un oaspete, ci ca pe stăpânul casei. Aceasta este nevoia „creştinului; cine nu crede nu este creştin. Cei care simt puterea vitală a Evangheliei şi cunosc tăria Duhului Sfânt, care deschide, aplică şi sigilează Cuvântul Domnului, ar suporta mai degrabă să fie sfâşiaţi în bucăţi, decât să se despartă de Evanghelia mântuirii. Ce mulţime de îndurări se ascund în făgăduinţa că adevărul va fi cu noi pentru totdeauna, sprijinul nostru în viaţă, mângâierea în moarte, cântecul învierii, slava veşniciei. Acesta este privilegiul creştinului; fără el credinţa noastră nu ar valora mare lucru.

Noi lepădăm unele adevăruri şi le lăsăm în urmă, fiindcă sunt nedezvoltate ca nişte lecţii pentru copii. Dar nu putem face la fel cu adevărul divin, fiindcă, deşi este dulce ca hrana copiilor, într-un alt sens este tare ca o mâncare pentru adulţi. Adevărul că suntem păcătoşi este dureros pentru că trebuie să ne umilească şi să ne facă mai atenţi. Cel mai binecuvântat adevăr, acela că oricine crede în Domnul Isus este mântuit, rămâne în noi, speranţa şi bucuria noastră. Experienţa, departe de a ne îndepărta de doctrinele harului, ne-a legat mai strâns de ele. Temelia şi motivele pentru a crede sunt acum mai puternice şi mai numeroase ca niciodată.

Avem motive să credem că va fi la fel până în clipa în care moartea ne va duce în braţele Mântuitorului. Oriunde poate fi descoperită, această dragoste pentru adevăr ne face să ne exercităm propria dragoste. Un cerc strâmt nu poate cuprinde simpatiile noastre; părtăşia inimilor noastre trebuie să fie la fel de necuprinsă ca alegerea harului. În adevărurile pe care le primim se pot strecura multe erori. Să luptăm împotriva lor, dar să ne iubim fraţii pentru măsura de adevăr pe care o vedem în ei. Mai presus de orice, să iubim şi să răspândim noi înşine adevărul!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Obiceiuri sfinte

Mă deprind s-alerg întruna către cer, neobosit!
Mă deprind să-L văd pe Isus în cel slab și părăsit
Mă deprind să fiu în lipsuri și în bogății la fel
Mă deprind ca să port crucea, să am chipul ca și El.

Mă deprind să gust bucate tot mai tari din mâna Sa
Ca să am puteri destule și în vânt și-n noaptea grea
Căci un prunc aș fi atunci când doar lapte-aș folosi
Nu aș crește în statură de cu el m-aș tot hrăni.

Mă deprind să joc la oaste după sfinte rânduieli
Să trăiesc tot adevărul neatins, fără tocmeli
Mă deprind ca să Te laud de acum, din neam în neam,
Pentru ce mi-ai dat, Isuse, dar și pentru ce nu am!

Imi deprind și mintea, Doamne, ca să vadă calea Ta
Să deosebească-ntruna binele de calea rea
Îmi deprind deci azi gândirea prin dese-ntrebuințări
Să-nțeleg tot ce e bine, întărit de-ncredințări.

Mă deprind să îmi formez obiceiuri sănătoase
Trupul să mi-l țin în frâu și să-i dau hrană mănoasă
Mă deprind ca să ajung cel dintâi în fapte bune
Doamne, sfinte obiceiuri în a mea inimă pune!

Căci nu pot să duc războiul fără sfântă disciplină
De aceea, dragă Tată, te rog, dă-mi puteri, lumină!
N-aș putea să fac acestea fără ajutorul Tău,
Căci Tu îmi deprinzi în luptă mâinile, sufletul meu!

Fă-mă, Doamne, o lumină, sfânt, mereu disciplinat
Cugetul să-mi fie-ntruna curățit și transformat
Dă-mi puteri sa port în gându-mi gândul care-a fost în Tin’
Lupta mea, pe a Ta cale, după rânduieli s-o țin!

Filipeni 4:11-13
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Camelia Stîngaciu 

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

 Ioan Vasiu

5 Octombrie

„El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” 1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac; dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19).

Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său.

Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

E timpul să stai în picioare

„Și El a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală de scriitor la brâul lui. Și Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății și fă un semn pe frunțile oamenilor care suspină din cauza urâciunilor care se fac.” Ezechiel 9:4

E timpul ca să dovedești
Prin viața ta ce-i Adevărul
Unde pășești să strălucești
Cum a făcut Mântuitorul.

E timpul să stai în picioare
În atâtea văi ca valea Dura
Cu curaj sfânt, determinare
În lacrimi s-onorezi Scriptura.

E un nor de martori înainte
Ce au scris cu viața lor istorii
Și sus, pe plaiurile sfinte
Ei se numesc biruitorii.

Ești fiu al Regelui Suprem,
Biruitorul peste moarte
Și porți pe frunte al Lui semn
Iar numele ți-e scris în carte.

Să lupți când îți pare ostilă
Cărarea crucii, și mai grea
Să porți și tu haina umilă
A Domnului în viața ta.

Nu-ți pierde inima, fii tare
Ridică-te și tu să scrii
În rândul sfinților, onoare
Pe-a vremii file, pe vecii.

Gabriela Bucur

28 August

„Undelemn pentru sfeşnic.” Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt.

Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare.

Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Meditaţii C. H. Spurgeon