Umbre pe pamant

La ce cugetă omul atunci când stă să moară?
Mai speră la viaţă, crezând că va trăi
Sau poate că doar speră la o moarte uşoară,
Şi-aşteaptă calm şi rece să vadă ce va fi.

Cu parul alb şi veştejit,
Palid ca o stafie
Asteaptă moartea liniştit
Şi somnul de vecie…

„Iată-mă ajuns la sfarşit
Sunt trist si amărât
Căci am rămas singur si părăsit
Şi de toţi sunt urât.

Poate că este vina mea
Că trec astfel in nefiinţa
Poate într-adevăr trebuia
Să trăiesc prin credinţa.

Toată viaţa am fost ateu
Dar acum nu mai ştiu
Dacă să cred în Dumnezeu
Oricum, e prea târziu.

Aştept singur trista mea soartă
Şi mă intreb viaţa mea ce-a fost
Căci pentru mine lumea este moartă
Şi totu-mi pare rece, fără rost.

O viaţă întreagă am muncit pe brânci
Şi-am strâns, şi-am adunat averi peste averi,
Însă în suflet mi-am lăsat goluri adânci,
Din tot ce-am strâns m-am ales doar cu dureri.

La ce folos atâta zbatere pentru nimic?
La ce folos nebună goană după vânt?
În faţa morţii, omul este slab si mic,
Şi se întoarce la sfârşit tot în pământ.

Dar totuşi ce am fost? mă-ntreb acum,
Căci viaţa mi-a trecut ca o părere
Precum un vis amar ce piere în fum
Mă sting uşor, în suflet cu durere.

Mă văd parcă deja la-nmormântare
Şi lume multă va jeli pe răposat
Dar multă vreme mă vor plânge oare?
Sau ca o vorbă-n vânt voi fi uitat?

S-or apuca cu toţii, mimând nenorocirea
Cuvinte de tristeţe şi jale să îngâne
Vor încerca cu mine să-ngroape amintirea
Şi vorbele-mi uitate, ce-n noapte vor apune

Văzandu-ma domnind în tronul meu regesc
Vor genunchea alături, cu chip să se supună
Nu mie dar, ci morţii al cărei chip primesc
Şi din durere oarbă s-or apuca să spună:

„Iată-l cum zace, cum doarme în mormânt
Acum e-o amintire
A fost un om în viaţă, a fost o frunză-n vânt
Purtată în neştire.”

Mai spune-vor ei multe despre viaţa mea
Dar fără importanţă, căci eu plecat voi fi
Şi-mi pare că-ntunericul începe acum abia
Să ţeasa lunga noapte în care voi dormi

Dar ce înseamnă aceste întunecate şoapte
Ce-ntr-una mă acuză şi îmi dau fiori
Mă imping incet spre a existenţei noapte
Să îmbraţişez pe veci ai morţii zori

Ce este negura aceasta care m-a înghiţit?
Un fior rece în inima mă împunge
Mă-ntreb cu teama-n gând: oare-am murit?
Şi dacă da, eu unde voi ajunge?

Vai, ce frumos: o pajişte de flori
Cu râuri şi paşuni inmiresmate
Un cer senin, albastru, fără nori;
Copaci de tei cu florile parfumate…

Imaginea Raiului dulce-acum a dispărut
În locul ei se-ntoarce bezna dinainte
Paşunile-nverzite în cimitire s-au făcut
Şi pajiştea de flori e plină cu morminte

O piatră funerară mi-apare înainte
Murdară, părăsită, de buruieni ascunsă
E piatra mea, e semnul de-aducere aminte
A unei vieţi trecute, de negură pătrunsă

Pământul îşi deschide prăpastii întunecoase
Într-una dintre ele, fără să vreau mă arunc…
Căzând prin negre văi, abisuri secetoase
Cobor în întunericul din cel mai vid adânc.

O, vai, apocaliptică durere!
Ce-mi sfâşii sufletul cu atâta tiranie
Nu îmi mai laşi sufletul nici să spere
Că voi scapa cândva din agonie…

„Iata-l în mormânt cum zace,
Şi-a dat ultimul suspin
S-a absolvit de-al vieţii chin
Odihnească-se în pace!
Amin…

Spre ziua morţii se indreaptă orice gând
Al omului cu sufletul nemuritor
La vremea-n care va veni şi al său rând
Să dea socoteală Acelui Creator.

Andrei Ilie Culda 

Anunțuri

Există un hotar

Referințe

Există un hotar între cer și pământ,
Există un hotar între jale si cânt.
Există un hotar între vorbe seci și Cuvânt,
Între duhuri există un singur Duh Sfânt.

Există un hotar între lege și har,
Există un hotar între merit si dar.
Există un hotar între veghe si somn,
Între domnii cei mulți doar Unul e Domn!

Exista un hotar între apă si sânge,
Există un hotar intre-a râde și-a plânge.
Există un hotar între lună și soare,
Între mări,doar una-i Marea cea mare .

Există un hotar între stâlp de foc și de nor,
Există un hotar între speranță și dor.
Există un hotar între viață și moarte,
Între cărți,există o singură Carte.

Există un hotar între credință și faptă,
Există un hotar între strigăt si vorba  în șoaptă.
Există un hotar între munte si vale,
Între căi, există o singură Cale.

Există un hotar intre ziuă si noapte,
Există un hotar între poamele verzi și poamele coapte.
Există un hotar între sărbătoare și-ajun,
Între păstorii de turme,doar Unu-i Păstorul cel bun.

Există un hotar…dar,dacă-i hotar
De ce îl schimbați iar si iar?
De ce mereu căutați
Hotarul,din locul lui să mutați?

De ce mereu încercați
Grâul cu pleava s-amestecați?
De ce doriți să faceti din alb  gri
Și din verde să faceți culoarea kaki?

Deci vă rog,vă implor nu – ncercați
Hotarul cel vechi să mutați
Căci dacă hotarul  schimbați
Nu veți înșela ci veți fi înșelați!

Suflet ceresc în trup de lut

Cine poate da viață?
Numai Domnul Dumnezeu
El, eterna dimineață
Ce-a creat sufletul meu.
El e Ziditorul lumii
Creatorul minunat
Care din tăria humii
Și pe mine m-a luat!
Trup și suflet cu iubire
Amîndouă le-a-mpletit
Prin cereasca dăruire
Tatăl meu nemărginit!
Este cineva mai mare
Sus în cer sau pe pământ
Decât Tatăl ce-n splendoare
Stă pe tronul Său cel sfânt?
Nicidecum, El e izvorul
Infinit de bucurii
El e Tatăl, Creatorul
Ce m-asteaptă-n vesnicii!
M-a creat să fiu în ceruri
Intr-o zi să cânt și eu
Cu milioanele ce-n coruri
Îl slăvesc pe El mereu!
Lut și suflet împletite
Pentru slava Celui Sfânt
Sunt de mult Lui dăruite
In viața-mi pe pământ.
Iar comoara mea cerească
Sufletul nemuritor
Stă in casa pămîntească,
Într-un vas folositor.
Din tăriile iubirii
A venit sufletul meu
Din izvorul fericirii
Care este Dumnezeu!
#
Vine ziua când comoara
Va lăsa vasul de lut
Ridicandu-se spre țara
Celui fără de-nceput!
Că din El a luat ființă
Si se-ntoarce iar in El
Prin eterna biruință
Cea dintre pământ și cer.
Dar până atunci, iubire
Daruirea lui Isus
Pân’ la marea revenire
A sufletului meu sus!

Emanuel Hasan 

Ce sunt eu ?

Ce sunt eu aici sub soare ?
Nu-s nici pasăre, nici vânt
Sunt ființă trecătoare,
Sunt doar lut lipit, pămînt.

Nu-s nici curcubeul falnic,
Nu-s nimic ce prin Cuvânt
Ai făcut în modul tainic
Nepătruns pentru-al meu gând.

Nu-s nici înger, nici arhanghel
Ce-Ți slujește sus în cer
Lut sunt, modelat în palme
Și cu Duh suflat în el.

Ce sunt eu în astă lume
Că ai plâns atît de mult ?
Și-a curs sangele-n rubine
Suferind atat de blând.

Nu am nici o vrednicie
Ca să mă iubești așa
Ca-n nemărginita-Ți milă
Să îmi dai Iertarea Ta.

Ce sunt eu aici sub soare ?
Sunt copil de Dumnezeu !
Și prin asta am valoare,
Chiar de sunt țărână eu !

Roata Dina

Numai Unul

Când crezi că știi: să nu vorbești.
Când crezi că poți: să nu pornești!
Când ai în piept un eu faimos
Atunci să stai în țărnă jos!

Când simți că vârful ți-e destin,
Călcând mereu pe flori de crin,
Când ești stăpân pe brațul tău
Și când nu crezi că faci vre-un rău,

Să cazi cu fața la Pământ
La tronul Celui pururi sfânt!
Să cazi în fața Celui drept
Și singur sfânt și înțelept!

Să ceri din ceruri un Cuvânt
Să spulbere al nopții vânt,
Să fie soare-n jurul tău,
Să ieși din al mândriei hău!

Căci numai Unul poate ști
Și numai El poate vorbi!
El e Stăpânul tuturor,
Al lumii veșnic Creator!

Emanuel Adrian Vlaicu

Nimic nu poate fi ca El

Nimic nu poate fi pe lume
Atît de scump,atît de sfînt,
Ca și Isus cerescul nume
Și sus în cer și pe pămînt.

Prin El avem adîncă pace
Prin El și harul cel sublim,
Prin El putem noi zilnic face
Tot ce e bun,tot ce dorim.

Nu vrem ca să-l schimbăm pe nimeni
Căci nu e altul mai frumos,
Nu s-a născut jos între oameni
Nimeni asemeni lui Hristos.

Cu brațul Lui întotdeauna
A biruit pe toți cei răi,
El are-n mîna Lui cununa
S-o de-a răsplată alor Săi.

Fermecător și dulce nume
Isus,Isus cel răstignit,
Noi te slăvim căci Tu din lume
La sînul Tău ne-ai odihnit.

Prin orice suferinți am trece
Te vom urma mereu,mereu,
Cu Tine zilnic vom petrece
Oricît ne-ar fi aici de greu.

A noastră binecuvîntare
În orice zi,orice necaz,
Tu ne ești har în adunare
Prin Tine sufletul ni-e treaz.

Noi zilnic stăm în așteptare
Cu ochii țintă numai sus,
La marea zi de sărbătoare
Cînd vei veni din nou Isus.

Nimic nu poate fi pe lume
Atît de sfînt și de frumos,
Ca Tine veșnicule nume
Ce ne-ai salvat,Isus Hristos !

Pop Alexandru

Lumina din Lumina

Din lumina Lui primim lumina
Izvor sfânt de dragoste si har,
Tot asa cum Soarele si Luna
Zi si noapte sunt al lumii far.

El ce-a biruit prin moarte moartea,
Facând punte-ntre pamânt si cer,
Vrea din inimi sa alunge noaptea
Sa-i deschidem usile de fier.

S-a-naltat sa ne fie mai bine,
S-a întors prin Duhul între noi,
Locuieste-n suflete crestine,
Pregateste-n cer locasuri noi.

Domnul vietii a gustat si iadul,
Cel ce-i Duh aievea s-a-ntrupat,
Dumnezeu a fost numit si Omul:
Mântuirea e un dar nemeritat!

Nelu Rosu

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eusunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Te aștept, Isuse!

Ce-i viața mea pe acest pământ?
E doar un abur dus de vânt,
E doar o șoaptă, un cuvânt,
Un zâmbet de copil, un cânt,

Un cânt de pasăre în zori,
Scăldat în raze aurii,
Ce se revarsă peste flori,
Cu gingașe și vii culori,
Ce Te așteaptă, ca să vii.

Să vii Isuse să mă iei,
Cu Tine-n cer, în paradis
La Tine-n țara Ta de vis.
Unde-s pășuni cu mii de miei
Și stoluri mari de porumbei.

Unde e pace, e odihnă,
Nimic și nimeni nu te-apasă,
Și orice suflet are tihnă
Și este-n siguranță acasă.

Te aștept Isuse ca să vii.
Ajută-mă să-Ți fiu supus,
Prin mari furtuni și vijelii,
Să trec prin greu, cu bucurii,
Să fiu cu Tine-n ceruri, sus.

Dar fără El, fără Isus
Am fost un arbore distrus,
De vânt, de secetă, de ploi,
O rugă fără de răspuns,
O mare plină de nevoi.

Ce-i fără de Isus un om,
E fără flori și rod un pom,
Ce-așteaptă de a fi tăiat,
Și-n focul veșnic aruncat.

Dar e ceva, tu poți schimba
Chiar astăzi trista soarta ta!
Alege azi, să fii iertat!
Alege azi, și fii salvat!
Amin.