Regretele sunt prea târzii

Ca și un fulger vei veni
Din Cerul Tău, Isus Hristos
Pe nori de aur vei pluti
Să-Ți iei poporul Tău de jos
Căci de la Tatăl Tău din  Cer,
Cu sabia în mâna Ta,
Pe cei aleși, de cei ce pier
În două, îi vei separa…
La stânga, caprele vor fi:
Acei ce nu Te-au ascultat.
La dreapta, sunt ai Tăi copii:
Oițele ce Te-au urmat
Și, fiecare-n ceata sa,
Așteaptă a Ta hotărâre
Cu îngeri la Cer vor urca
Sau, vor rămâne spre pierire.
Timpu-i trecut, e în zadar,
Regretele sunt fără rost,
S-a terminat, nu mai e Har,
Nimeni nu mai e cum a fost.
Oricâte lacrimi am vărsa
Și rugăminți multe-am rosti,
Nu mai e Har, ce va urma
Sunt clipe ce ne-or îngrozi…
Cei răi stăpânul își așteaptă
Cu toți, speriați și îngroziți,
Ceilalți se duc, Domnu-i așteaptă,
La Ceruri vor fi fericiţi.
Nimic n-or să-și mai amintească
Din ce-au trăit pe acest pământ.
Se duc spre Patria Cerească,
La Tatăl cel iubit și sfânt.

Florenta Sarmasan

Reclame

Dumnezeu este fidel

De te simți înstrăinat
De al Domnului Sfânt Har
Și te știi prins în păcat
Vino astăzi la Altar

La Altarul mânturii
Unde sânt aprinși cărbuni
Ca să-ți arzi patima firii
Să nu fii ca cei nebuni

Vino astăzi, ca să vezi
Cât de bun e Dumnezeu
Te va face ca să pierzi
Totul, ce îți face rău

Și te va purta la cruce
Să-ți arăte Fiul Său
Și cum Sfântul Sânge curge
Pentru viitorul tău

Te iubește și te vrea
Ca să fii mereu cu El
Chiar de viața este grea
Dumnezeu este fidel

Ceea, ce îți va promite
El va face, negreșit
Și va fi al tău Părinte
Doar de El vei fi iubit

Doar a Lui Asemănare
El va pune-n mintea ta
De păcat vei ști iertare
Prin jertfa din Golgota

Vei fi fiul Său, iubit
Plin cu Duhul Său cel Sfânt
De nu vei fi împărțit
Între Cer și-ntre pământ

Căci doar de vei fi integru
Haru-ți va fi înmulțit
Gândul nu-ți va mai fi negru
Ci spe Ceruri ațintit.

Berbec Ion

Nimeni, Doamne, nu-i ca Tine

Motto: „” Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit
înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.”” Amin! Evrei 4:13.

Orice suflet să se închine
Numai Ție, Doamne Sfânt,
Că nimeni altul nu-i ca Tine
Nici în cer, nici pe pământ.
O știință atât de minunată
Mintea noastră n-o cuprinde –
Pentru puterea ce ni-i dată,
E prea naltă s-o poți prinde.
Nu-i taină să-Ți fie ascunsă,
Că știința Ta-i desăvârșită –
Și nici nu poate fi pătrunsă
Priceperea-Ți nemărginită.
Și noi știm, într-adevăr,
Că Tu ții rostul la toate –
Chiar și firele de păr
De pe cap sunt numărate.
Tu cunoști a noastre gânduri
Orișicât ar fi de-adânci…
Lacrimile ni le numeri
Și-n burduful Tău le strângi.
Tu ne îndepărtezi vrăjmașii,
Prinșii-n laț Tu îi dezlegi;
Tu ne numeri, Doamne, pașii
Vieții noastre de pribegi.
Pribegind pe-acest pământ
Ca străini și călători,
Iartă-ne, o Doamne Sfânt,
Că greșim de multe ori.
Dacă pașii spre lumesc
De la Cale s-or abate,
Îndreaptă-ne, Tată Ceresc,
Cu milă și bunătate.
Cât de mult ne-ncurajează
Faptul că noi știm mereu
Că pașii vieții ni-i veghează
Și-i numără Dumnezeu.
Iar bunătatea Ta ne face
Să ne dăm toată silința
Să umblăm pe Cale-n pace,
Să nu ne pierdem credința.

Însă toți acei ai căror pași
Zi de zi, tind către lume,
Doamne, pentru-aceia lași
Grea sentință, și anume,
Precum acelui împărat
Care a fost osândit:
„Numărat, numărat
Cântărit și împărțit.”
Doamne, dă-ne înțelepciune
Pașii să ni-i numărăm,
Și de nu-s pe cărări bune
Să putem să ni-i îndreptăm.
Dă-ne un duh de cercetare
Să ne cercetăm mereu,
Să se cunoască fiecare
Cum o fi? Ușor sau greu?
Că vine ziua cântăririi,
Când pe toți ne cântărești
Pe cumpăna neprihănirii
Și nu vrem să ne găsești
Ca atunci, pe Belșațar –
Chefliul cârmuitor
Pus de Tine pe cântar
Și găsit mult prea ușor.
Noi vrem inimi încărcate
Cu daruri duhovnicești
Și să aibă greutate,
Doamne, când le cântărești.
Să împlinim marea dorință
A pribegiei pe pământ:
„Pașii noștri în credință
Să ne ducă-n Cerul Sfânt!” Amin!

Ioan Vasiu 

Rutină

Veac după veac trecând milenii
S-au scris istorii pe pământ.
Cum ar putea acum mirenii
Să afle Noul Legământ?

Mărgele multe înșirate
Șirag de perle par a fi
Dar prea puțin adevărate
Prin ce s-a scris zi după zi.

Marcată-i vremea cu momente
De zgomote și întâmplări
Frângând privirile atente
Și liniștea din contemplări.

Al picăturii ritmic zgomot
Rutină-n viață s-a făcut
Și prin mulțimi în grabnic ropot
Chiar Domnul pare c-a tăcut.

O funie ce țese timpul
Adunând an lângă an
Spre mine furișează gândul
Cuvântul Domnului e-n van.

Profeți privind spre Vestea bună,
Prin veacuri ce-au trecut ca-n vis
Cuvântul lor în șir se-adună
Și deslușesc ce-a fost promis.

Eternul, timpul dă s-apuce
În ziua Sfintei Întrupări
Iar Învierea clipa duce
În veșnicia cea de ieri.

Ospăț bogat, împărătesc
Chemarea-i pentru fiecare
Și cu-ndrăzneală toți pășesc
Acei ce cred în Întrupare.

Grigore Hurdubae

PSALMUL 150

Lăudat să fie Domnul
În lăcaşul Său cel sfânt
De unde îşi varsă mila
Și iubirea pe pământ.

Lăudat să fie Domnul
De tot ce are suflare
De tot ce este lumină
Din Lumina Lui cea Mare.

Lăudaţi-L cu timpane,
Din harfă şi din lăută
Din chimvale sunătoare
Până la cer să se audă.

Lăudat să fie Domnul
Dumnezeu care-i Iubire
Și lumină din lumină
Logos sfânt, nemărginire.

Lăudat să fie Domnul
Dumnezeul nostru sfânt
Și să fie-n lume pace
Cum e-n cer și pe pământ.

Lăudat să fie Domnul
Tronul Domnului divin
Unde-I vom cânta spre slavă
Alleluia și Amin.

Cei cel-L laudă pe Domnul
Domnul le va da răsplata
Vino, Doamne în curând
Vino-acum, Maranata!

Marin Mihalache 

Doar Tu, iubire minunată

Doar Tu, iubire minunată
‘Mi-aduci ce-mi este necesar,
Eu, o făptură ne’nsemnată,
S-am parte de atâta har…

Să pot umbla, să pot privi,
Să fiu multora de ajutor,
Să pot lucra, să pot gândi,
Să pot să urc sau să cobor.

Să pot vorbi și auzi,
Să cânt, să strig și să zâmbesc,
Să fiu ce îmi doresc a fi
Și altora să folosesc.

Doar Tu, iubire iertătoare
Nu mă lovești sau nimicești,
Când mă mai clatin pe picioare
Și alunec pe cărări lumești.

Și-n loc să cuget în tăcere,
Să tac și să fiu chibzuit,
Mai scap atâtea din vedere
Și aleg să fiu nesocotit.

În loc s-ascult de a Ta șoaptă
Și voia-Ți Doamne, s-o urmez,
M-abat de pe cărarea dreaptă
Și uit chiar să mă corectez.

De aceea-Ți mulțumesc Părinte
Că numai Tu mă modelezi
Și mă îndrumi spre cele sfinte
Și-ntotdeauna mă veghezi.

De aceea Te slăvesc pe Tine
Și Te înalț prin al meu cânt
Căci Ție doar Ți se cuvine
Mărire-n cer și pe pământ.

Puiu Chibici

Isus în Grădina Ghetsimani

Luca 22/43
” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. ”

Cunosc o Grădină între pământ şi cer,
Unde  suspinele se înalţă şi pier,
Isus e singur, cu raze reci de lună,
Cu mantia nopţii, şi a ei cunună!

-”Tată Sfânt, Stăpân eşti în cer şi pe  pământ,
Pecete de Diamant e al Tău  Cuvânt,
Înlătură, te rog, Paharul cel amar!
Ruga Mea se înalţă spre Sfântul Altar! ”

Fumul alb de rugă ajunge pe altar,
În picioare rămâne Paharul amar,
Trupul firav, amarnicele suspine,
Se luptă cu albele Peceţi divine!

Plâng doar ramurile bătrâne de măslin,
Ele şterg sudoarea şi sângele divin,
Stelele s-au ascuns după haina de nori,
Măslinii şi-au scuturat florile în zori.

-”Tu, Isus, nu laşi singur pe cel întristat,
Tu nici nu adormi când eşti, în taină, chemat,
De atâtea ori mi-ai dat floarea îndurării;
Lângă Tine stau în clipa întristării! ”

Un înger coboară din Hotarul ceresc,
Cântând duios, aripile albe îi cresc;
-”Nu eşti singur, Isus, între cer şi pământ,
Lângă Tine e Tatăl, şi cerul cel sfânt!

Nu eşti singur în Grădina Ghetsimani,
Plâng cu Tine cei răscumpăraţi ani şi ani,
Stau lângă Tine şi Îti cântă ”Mărire!
Sângele lui Isus face ispăşire! ”

Fumul alb, de pe altar, coboară de sus,
Şi, în genunchi, în Grădină, stau cu Isus;
Reci sunt, azi, razele albastre de lună,
Dar cel răscumpărat Îi este Cunună!

Arancutean Eliza 

El e oricând Biruitor!

Referințe
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu. . . Iov 19: 25.

Dar știm –
Al nost’ Răscumpărător,
E viu! Da, viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu! ! !

Cine-I poate sta-mpotrivă?
Cine poate a se opune?
Ce-a poruncit El – fi-va,
Prin Sfânt Cuvânt ne spune!

Da, cer și pământ vor trece,
Dar ce-a spus în veci rămâne!
Eu și tu, ca abur’ trecem,
El e Viu și azi și mâine!

Ne încredem? – Biruința,
Ce-i prin El a fost și ține!
Deci ‘nainte prin credință
Fără frică! Știm în cine,

Știm în Cine e Tăria,
Știm în Cine e Izvorul,
Știm prin Cine-I Bucuria,
Prin Isus, Mântuitorul! ! !

Nimic și nimeni, niciodată
Nu poate despărți un fiu,
De Dragostea Sfântului Tată,
De-n El rămâne și e viu!

N-aveți teamă de necazuri!
Nu vă-ndoiți când valul vine!
Atotstăpân peste talazuri
E Domnul Mare, Cel ce vine!

Mireasă, ține sus făclia!
Întăreștete-n Cuvântul Său!
Ce e vântul? Ce-i urgia,
Când un Braț de Dumnezeu

Te sprijinește, te conduce
Și îți spune: Nu! N-ai teamă!
Curat prin Jertfa de pe cruce,
Mergi spre zorii fără seamăn!

Da, știu –
Al meu Răscumpărător,
E Viu! Da, Viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu!

Umbre pe pamant

La ce cugetă omul atunci când stă să moară?
Mai speră la viaţă, crezând că va trăi
Sau poate că doar speră la o moarte uşoară,
Şi-aşteaptă calm şi rece să vadă ce va fi.

Cu parul alb şi veştejit,
Palid ca o stafie
Asteaptă moartea liniştit
Şi somnul de vecie…

„Iată-mă ajuns la sfarşit
Sunt trist si amărât
Căci am rămas singur si părăsit
Şi de toţi sunt urât.

Poate că este vina mea
Că trec astfel in nefiinţa
Poate într-adevăr trebuia
Să trăiesc prin credinţa.

Toată viaţa am fost ateu
Dar acum nu mai ştiu
Dacă să cred în Dumnezeu
Oricum, e prea târziu.

Aştept singur trista mea soartă
Şi mă intreb viaţa mea ce-a fost
Căci pentru mine lumea este moartă
Şi totu-mi pare rece, fără rost.

O viaţă întreagă am muncit pe brânci
Şi-am strâns, şi-am adunat averi peste averi,
Însă în suflet mi-am lăsat goluri adânci,
Din tot ce-am strâns m-am ales doar cu dureri.

La ce folos atâta zbatere pentru nimic?
La ce folos nebună goană după vânt?
În faţa morţii, omul este slab si mic,
Şi se întoarce la sfârşit tot în pământ.

Dar totuşi ce am fost? mă-ntreb acum,
Căci viaţa mi-a trecut ca o părere
Precum un vis amar ce piere în fum
Mă sting uşor, în suflet cu durere.

Mă văd parcă deja la-nmormântare
Şi lume multă va jeli pe răposat
Dar multă vreme mă vor plânge oare?
Sau ca o vorbă-n vânt voi fi uitat?

S-or apuca cu toţii, mimând nenorocirea
Cuvinte de tristeţe şi jale să îngâne
Vor încerca cu mine să-ngroape amintirea
Şi vorbele-mi uitate, ce-n noapte vor apune

Văzandu-ma domnind în tronul meu regesc
Vor genunchea alături, cu chip să se supună
Nu mie dar, ci morţii al cărei chip primesc
Şi din durere oarbă s-or apuca să spună:

„Iată-l cum zace, cum doarme în mormânt
Acum e-o amintire
A fost un om în viaţă, a fost o frunză-n vânt
Purtată în neştire.”

Mai spune-vor ei multe despre viaţa mea
Dar fără importanţă, căci eu plecat voi fi
Şi-mi pare că-ntunericul începe acum abia
Să ţeasa lunga noapte în care voi dormi

Dar ce înseamnă aceste întunecate şoapte
Ce-ntr-una mă acuză şi îmi dau fiori
Mă imping incet spre a existenţei noapte
Să îmbraţişez pe veci ai morţii zori

Ce este negura aceasta care m-a înghiţit?
Un fior rece în inima mă împunge
Mă-ntreb cu teama-n gând: oare-am murit?
Şi dacă da, eu unde voi ajunge?

Vai, ce frumos: o pajişte de flori
Cu râuri şi paşuni inmiresmate
Un cer senin, albastru, fără nori;
Copaci de tei cu florile parfumate…

Imaginea Raiului dulce-acum a dispărut
În locul ei se-ntoarce bezna dinainte
Paşunile-nverzite în cimitire s-au făcut
Şi pajiştea de flori e plină cu morminte

O piatră funerară mi-apare înainte
Murdară, părăsită, de buruieni ascunsă
E piatra mea, e semnul de-aducere aminte
A unei vieţi trecute, de negură pătrunsă

Pământul îşi deschide prăpastii întunecoase
Într-una dintre ele, fără să vreau mă arunc…
Căzând prin negre văi, abisuri secetoase
Cobor în întunericul din cel mai vid adânc.

O, vai, apocaliptică durere!
Ce-mi sfâşii sufletul cu atâta tiranie
Nu îmi mai laşi sufletul nici să spere
Că voi scapa cândva din agonie…

„Iata-l în mormânt cum zace,
Şi-a dat ultimul suspin
S-a absolvit de-al vieţii chin
Odihnească-se în pace!
Amin…

Spre ziua morţii se indreaptă orice gând
Al omului cu sufletul nemuritor
La vremea-n care va veni şi al său rând
Să dea socoteală Acelui Creator.

Andrei Ilie Culda 

Există un hotar

Referințe

Există un hotar între cer și pământ,
Există un hotar între jale si cânt.
Există un hotar între vorbe seci și Cuvânt,
Între duhuri există un singur Duh Sfânt.

Există un hotar între lege și har,
Există un hotar între merit si dar.
Există un hotar între veghe si somn,
Între domnii cei mulți doar Unul e Domn!

Exista un hotar între apă si sânge,
Există un hotar intre-a râde și-a plânge.
Există un hotar între lună și soare,
Între mări,doar una-i Marea cea mare .

Există un hotar între stâlp de foc și de nor,
Există un hotar între speranță și dor.
Există un hotar între viață și moarte,
Între cărți,există o singură Carte.

Există un hotar între credință și faptă,
Există un hotar între strigăt si vorba  în șoaptă.
Există un hotar între munte si vale,
Între căi, există o singură Cale.

Există un hotar intre ziuă si noapte,
Există un hotar între poamele verzi și poamele coapte.
Există un hotar între sărbătoare și-ajun,
Între păstorii de turme,doar Unu-i Păstorul cel bun.

Există un hotar…dar,dacă-i hotar
De ce îl schimbați iar si iar?
De ce mereu căutați
Hotarul,din locul lui să mutați?

De ce mereu încercați
Grâul cu pleava s-amestecați?
De ce doriți să faceti din alb  gri
Și din verde să faceți culoarea kaki?

Deci vă rog,vă implor nu – ncercați
Hotarul cel vechi să mutați
Căci dacă hotarul  schimbați
Nu veți înșela ci veți fi înșelați!