Ce-i pe pământ

Ce-i pe pământ? E numai ura!
E teama și dezamăgire
Fugim ca să ne scăpăm viața
Și dăm de boală și-n pădure

Fugim… Dar unde să apuci?
Când Domnul vede și prin stâncă
Când El te ține in picioare
Tu unde-alergi să ai odihnă?

Și fugi, alergi să îți scapi viața
Și nu te-ai întrebat o clipă
O, Doamne, Tu mă însoțești
Eu fără Tine n-am izbândă!

Ajungi la adăpost, tu crezi…
Și spui că liniștea i-a ta
Și te trezești că siguranța
Doar Dumnezeu ți-o poate da

De ce alergi suflet pribeag?
Și desconsideri Creatorul
Când șarpele te va musca
Doar de la El ai antidotul

Dac-ai fugi de pofte, bârfă
De duhuri necurate-așa
Ai fi ca Iov și ca proorocii
Pe tine El te-ar ridica

Te-ar ridica, dar sufletește
Te-ar întări, pe calea Sa
De ce alergi doar pentru fire
Oare-ai uitat ce-i viața ta?

Tu ai uitat ca ești un abur?
Oare-ai uitat ca ești țărână?
În tine, ai un suflet gol?
Ce nu-l îmbraci ca pe-a ta fire

Când te apleci ca să te rogi?
Ce simți? Nu simți oare rușine?
Tu ai fugit de la izvor?
Și teama zace-adânc în tine!

Când tu în mâna ta, ai luat
Control asupra vieții tale
I-ai zis lui Isus că tu poți
Și vrei sa-ți vezi de viața ta

Dar nu te sfătuiesc să pleci
Nici chiar o clipă fără El
Căci unde poți ca să alergi
Si izbăvire să găsești?

Doar la Isus e rezolvare!
Doar la Isus e vindecare!
Doar la Isus este iertare!
Și mângâieri fără hotare!

Maria Rank 

Multumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, măntuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, sa-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi

Alerg în vară

Alerg în vară printre ogoare,
petic de umbră caut sub soare.
Alerg cu gândul neostenit,
să-mi stâmpăr dorul nepotolit.

Cu braţe pline de holde-aurii
mă cheamă vara printre câmpii.
Şi ascultându-i caldele şoapte,
păşesc desculţ prin lanuri coapte.

În freamăt fierbinte cu iz de lut,
îmi plec urechea ca să ascult
cântarea lină a holdelor
foşnind culoare, pământ şi dor.

Şi îmi fac templu sufletul meu
să-nalţ o rugă spre Dumnezeu;
şi mă alătur cântării verii,
simţind cum arde focu-nchinării.

Natura ştie să se închine
Celui ce-n palmă lumea o ţine,
iar eu, făptura de El creată,
îmi plec genunchiul şi viaţa toată.

Cristina Magdalena Francu 

Slujba devotamentului înflăcărat

“Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El.

Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. “Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: “Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui.

Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

Oswald CHAMBERS

Înălțarea Domnului

Când Tatăl şi-a sfârşit lucrarea Sa măreaţă
Şi tot ce avea pe acest pământ a isprăvit
Hristos s-a înălţat la slava de altădată
Dar, înainte a promis că o să trimită
Un alt mângâetor, pe Duhul Sfânt, slăvit

Cu dor de strălucire şi splendoare
Dar, şi de frați, ce-n urmă a lăsat
Sa ridicat între pământ şi soare
Şi a făcut o ultimă lucrare
Pe toți ai Săi i-a Binecuvântat

Un nor de slavă îi acoperea fiinţa
În timp ce El se înălţa spre alte zări
Lăsând în urma Sa, făgăduința
Că toți acei-ce vor păstra credinţa
La fel, îl vor vedea venind pe nori

Înconjurat de frumuseţe şi splendoare
La dreapta Tatălui stă azi încoronat
Şi pentru minunata Sa lucrare
Ce a adus întregii lumi salvare
Isus Hristos e-n veci glorificat

El mijloceşte pentru orişice făptură
Care a crezut deplin în jertfa Sa
Şi a urmat a Lui învăţătură
Aşa cum ne arată în scriptură
Făcând întodeauna voia Ta

Călăuziți de o putere nevăzută
De Duhul Sfânt, mereu înconjurați
Şi însoţiţi de El, în fiecare clipă
Biruitori vom fi, în orişice ispită
Alături de ai Săi răscumpăraţi.

Ion Popescu 

Psalm

Sunt gura ce mă umple de rușine
Și un năvod, prea strâmt a prinde pești,
Sunt, Doamne… o livadă înfrunzită,
Ce cu-o suflare, toamna o desfrunzești.
Deschid un ochi, să sting cu el pădurea
Ce arde într-un răsărit de soare,
Sunt, Doamne… destinatul fără adresă,
Ce încă mai așteaptă o scrisoare.
N-am nici un drept, să port pe cap și lauri
Când sufletul, îmi este un biet meschin,
Sunt, Doamne… un orgoliu fără vlagă…
Ce strigă către tine cu-n, , Amin ’’!
Sunt trecătorul, ce-a uitat să mai întrebe,
Unde se stinge ziua în amurg?
Sunt, Doamne… un artist de mâna a treia,
Ce-ar vrea să-i fii pe veci un Dramaturg.
De-acolo, dintre norii Tăi de zahăr,
Rostește în tăcere un cuvânt,
Să mai respir și-n primăvara asta,
Miros de brad și-o brazdă de pământ.

Viorel Balcan Valentin

Acest pământ ce este doar o umbră !

Trăind pe-acest pământ ce este doar o umbră
A ceea ce-ai creat Divine Creator
Vedem cu ochii noştrii imaginea cea sumbră
A omului ce-i despărţit de-al său mântuitor.

Urmările păcatului se văd in lumea-ntreagă
E foamete, război, e moarte şi durere
Nimic din ce e bun nu pare să mai meargă
Şi omenirea-ntreagă  e-n plină decădere.

Şi tot mai dese şi mai mari, dezastrele apar
Şi tulburări de mase, revolte, duşmănie
Mulţimi de oameni  simt al sărăciei gust amar
Şi prea puţini se mai gândesc acum la veşnicie.

Satan le umple mintea cu tot ce-i mai murdar
Şi face tot ca să-i distragă, spre a nu se mai gândi
La Dumnezeu, iertare, dragoste sau har
Īi minte cu iluzii pentru-ai putea robi.

Aceasta-i lumea în care noi  acum trăim
Dar ochii noştrii-ntrezăresc deja o altă lume
Şi venirea Ta o Doamne, deja noi o simţim
Ca  să ne iei din marea de valuri şi de spume.

Noi avem nădejdea prin Isus Hristos
Ce-a murit pe cruce, chiar pe-acest pământ
Şi oricine vrea s-ajungă-n cerul glorios
Să creadă chiar acum în al Său cuvânt !

Daniel Rozini 

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; esunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Bucuraț-vă voi ceruri…

Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi
în strigăte de bucurie, munţilor! Isaia 49:13 (a)

Bucurați-vă voi, ceruri!
Veselește-te pământ!
Munților, în bucurie
Izbucniți, căci Domnul Sfânt

Mângâie poporul Său,
În mila Lui ne e umblare!
Bucurați-vă voi, ceruri,
Căci Domnul Dumnezeu e Mare!

Răsunați de veselie
Ale pământului adâncimi!
În strigăte de bucurie,
Izbucniți: munți-înălțimi!

Tresăltați și voi, câmpii,
Mări și orice vietate,
Voi păduri și toți copacii,
Cel ce-n Sine e dreptate –

Nu, nicicând nu părăsește,
La El nu, nimeni nu-i uitat!
Ostenește? Obosește
Cel Veșnic, Viu și-Adevărat?

Săpat în Mânile Lui sfinte
De Veșnic, Viu Ocrotitor
Înalță-I laudă-n imnuri sfinte!
Pe-al tău Răscumpărător,

Proslăvește-n osanale!
Cântă-I cer, laudă-L pământ –
Domnul Dumnezeu e Mare,
El, de-a pururi drept și sfânt!

Lidia Cojocaru

Regretele sunt prea târzii

Ca și un fulger vei veni
Din Cerul Tău, Isus Hristos
Pe nori de aur vei pluti
Să-Ți iei poporul Tău de jos
Căci de la Tatăl Tău din  Cer,
Cu sabia în mâna Ta,
Pe cei aleși, de cei ce pier
În două, îi vei separa…
La stânga, caprele vor fi:
Acei ce nu Te-au ascultat.
La dreapta, sunt ai Tăi copii:
Oițele ce Te-au urmat
Și, fiecare-n ceata sa,
Așteaptă a Ta hotărâre
Cu îngeri la Cer vor urca
Sau, vor rămâne spre pierire.
Timpu-i trecut, e în zadar,
Regretele sunt fără rost,
S-a terminat, nu mai e Har,
Nimeni nu mai e cum a fost.
Oricâte lacrimi am vărsa
Și rugăminți multe-am rosti,
Nu mai e Har, ce va urma
Sunt clipe ce ne-or îngrozi…
Cei răi stăpânul își așteaptă
Cu toți, speriați și îngroziți,
Ceilalți se duc, Domnu-i așteaptă,
La Ceruri vor fi fericiţi.
Nimic n-or să-și mai amintească
Din ce-au trăit pe acest pământ.
Se duc spre Patria Cerească,
La Tatăl cel iubit și sfânt.

Florenta Sarmasan