2 Mai

Nu Te rog să-i iei din lume.” Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă” (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru.

Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul”. Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă.

Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tu ai ultimul cuvânt

O, Doamne, ce urgie nedorită
S-a răspândit deodată pe pământ:
E omenirea-ntreagă uluită
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Un virus mic a căpătat putere
Ca să coboare oameni în mormânt.
Între savanți și doctori e tăcere
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Se sting oameni de rând, se sting și lideri
Căci viața noastră-i doar o frunză-n vânt.
Ne credem sănătoși, puternici, liberi
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Au zis prea mulți, prea multe pân-acuma
Și-au ignorat Cuvântul Tău cel Sfânt,
Azi, gura tuturor le-a ‘nchis-o ciuma
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ne-ai spus să ne oprim, să luăm aminte
Căci Tu ești Domn în Cer și pe pământ,
Să punem preț pe lucrurile sfinte,
Să știm că Tu, ai ultimul cuvânt.

Acum sunt teatre, stadioane goale,
Spectacole, distracții nu mai sunt;
Înghesuiți stau numai în spitale
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Și-acum, în timpu-acesta de-ncercare,
M-aplec în fața Tronului Tău Sfânt,
Cerându-Ți a Ta milă și-ndurare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Oprește Tată bun, Te rog, urgia
Ce-a coborât atâția în mormânt,
Deși planeta-Ți merită mânia
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Pe Golgota-n dureri usturătoare,
Muri pe-o cruce Mesia cel Sfânt.
Prin jertfa Lui și-acum avem salvare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Te rog în numele jerfirii Sfinte:
Oprește pandemia pe pământ!
Noi n-avem nici un merit drag Părinte
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ajută-ne pe toți câți ne vei ține,
Să ne-înnoim al nostru legământ,
Nicicând să nu ne depărtăm de Tine;
O, Doamne-n veci ai ultimul cuvânt!

Daniel Hozan 

23 Martie

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit.

Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, l-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni.

Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Pace in Mine

E-atata tulburare pe pamant,
O veste proasta dupa alta vine,
Nu dainuieste nici un legamant
Ce-a fost bazat pe omenesc cuvant;
Dar, in noianu-acesta de framant,
Ajunge pan’ la noi un freamat sfant:
„Adevarata pace e in Mine!”

V-am invatat sa nu va-ngrijorati,
Ca-n lumea-aceasta, dupa cum stiti bine,
De incercare nu veti fi crutati,
Dar inima sa nu v-o tulburati;
Peste prapastii de veti fi purtati,
Sunteti deplin in Mine ancorati,
Si mana Mea puternica va tine.

V-am spus acestea ca sa indrazniti,
Stiind ca lumea Eu am biruit-o;
La fel si voi, prin Mine biruiti,
Oricate ati avea sa suferiti.
De tainica Mea pace insotiti
Sunt pasii vostri catre cer porniti,
Spre locuinta ce v-am pregatit-o.

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” Ioan 14:27. „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33.

Anca Winter 

Nevăzuta bătălie

Sunt două lumi și-o mare luptă,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
De veacuri lungi e ne-ntreruptă,
Deși dușmanu-a fost înfrânt.

Sunt duhurile răutății,
Ai slavei îngeri decăzuți
Și, până-n ziua judecății,
Ne sunt dușmanii nevăzți.

De răzvrătire pângărite,
Căpetenii mai sus de nori,
Cu ranguri ‘nalte, felurite,
De pace sunt uzurpatori.

Și-n bezna lumii tot mai mare,
„Stăpâni” cu sufletul vândut,
Ar reclădi, la vechi hotare,
„Edenul” care-a fost pierdut.

Sunt minți bolnave, -ntunecate
Ce-n nebunia lor lovesc
Necontenit, ne-nduplecate
Și ideal și vieți strivesc.

În cel rău lumea-ntreagă zace
Și e-n război cu-aleșii sfinți,
Nu, nu va fi-ntre oameni pace
Cât Iude încă vor arginți.

E-o nevăzută bătălie,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
Dar cei ce au credința vie
Vedea-vor pe vrăjmaș înfrânt.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești.” Efeseni 6:12

Olivia Pocol

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nicio dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.

Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
„Lumină!” El a poruncit şi „Linişte deplină!”

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur „SUNT” ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur „SUNT” mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru Care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie Îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

Valdi Herman  

Crăciunul nost’

În noaptea rece, de crăciun
Pe paie înghețate.
Noi am primit ce-avea mai bun.
Pământ și ceruri toate.

Iar moș Crăciun, în haine moi
Și mantie roșcată.
N-a stat în ieslea de la oi!
O știe lumea toată.

Aur, smirnă și tămâie
Cine primește-n dar?
Micuțul prunc din Nazaret
Sau moșul ce bizar?

Era și-un brad împodobit
În grajdiul de-altădată?
Sau boii doar suflând ritmat
Căldură ca să-i facă.

Iar luminițele aprinse,
Din noaptea minunată.
Sunt stelele ce luminau,
Pe bolta înstelată.

Păstorii ce primiră-n dar
Vestea minunată,
Se-nchinară în zadar
Pruncului de altă dată?

V-aș întreba, ce-a mai rămas
Din Sfânta sărbătoare
Când Domnul Isus s-a intrupat.
În lumea de sub soare.

Dar astăzi alergăm grăbiți:
La mall și magazine
Așteptând înmărmuriți;
Acas’ că moșul vine…

Iar Pruncul Sfânt din Nazaret
Așteaptă în tăcere…
Căci totul azi s-a preschimbat
În tainice himere.

Pe pervazul înghețat
Cafeaua-i aburindă
Și-un bătrânel însingurat
Așteaptă, o colindă…

Nistoran Gheorghe  

Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…

Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…
Cu râvnă sau așa, făcut de mântuială
Și nu poți ca să mai ștergi, să corectezi
Ce a fost scris pe foaia vieții cu cerneală.

Viața… este ca pământul roditor…
Ce acum plantezi aceea doar va crește
Și dacă semeni rău ce vei strânge-n viitor
Așadar, ce este bun aceea doar sădește.

Viața… este ca cea mai simplă barcă…
Iar tu vâslești din greu ca să ajungi la mal
Te lupți cumplit cu valurile ce te încearcă
Și te îngrozești că vine un mai mare val.

Viața… e ca cea mai serioasă școală…
Căci trebuie la întrebări să dai răspuns perfect
Și nu poți copia căci problema îi personală
Doar tu ești responsabil ca să rezolvi corect.

Viața… este așa ca și o melodie…
Ce-ți place să o asculți însă va avea sfârșit
Ce-ai învățat… ce faci tu pentru veșnicie
Depinde doar de tine cum viața ți-ai trăit.

Viața… e un dar cersc, preasfânt, divin…
S-o păstrăm mereu curată și să trăim frumos
Și prin anii ce se scurg mai credincioși să fim
Un bun exemplu așa cum ne-a învățat Hristos.

Mihail Cebotarev 

Psalmul 94

O Doamne, Dumnezeul răzbunării
Mărite Dumnezeu răzbunător
Te scoală și răspunde-ne chemării
A-ntregului pământ Judecător.

Și celor mândrii, Doamne, răsplătește
Dup-a lor fapte, plata să-și primească
Cât timp cel rău întruna biruiește?
Chiar până când cei răi să biruiască?

Mărețe cuvântări ei țin oriunde
Și-ntruna cu trufie ne vorbesc
Crezînd că niciodată n-or răspunde
Și toți cei ce fac răul se fălesc.

Pe-al Tău popor ei îl zdrobesc cu anii
Și moștenirea Ta o asupresc
Iar pe străin, pe văduvă. . și-orfanii
Înjughie, îi-ucid și-i nimicesc.

Ei cred că Dumnezeu nu ia aminte
Și zic: -Nu vede Domnu’. . -n sinea lor
Treziți-vă! voi oameni fără minte
Când o să vă-nvățați nebunilor?

Să nu audă? credeți că se poate
Acel care urechea a sădit?
Să nu privească și să vadă toate
Acela care ochiul a-întocmit?

Acel ce printre neamuri pedepsește
Să nu îi pedepsească nu se poate. .
El, ce-a dat minte omului cunoaște
A omului gândiri deșarte toate.

Ferice este de-acel om pe care
Tu-l pedepsești. . și-nveți din Legea Ta
Șă-l liniștești în zilele amare. .
Pân’ groapa celui rău se va săpa

Pe-ai Lui nu-i lasă Domnul niciodată
Și moștenirea nu-și va părăsi
Ci face cu dreptate judecată
Și bună, cei curați o vor găsi

Cine-mi ajută când cei răi se-arată?
Cine-mpotriva lor m-a sprijinii?
De n-ar fi Domnul ajutor de-ndată
Sub umbra morții sufletul mi-ar fi.

Căci ori de câte ori zic cu-ntristare:
”Piciorul mi se clatină întruna”!
O, Doamne bunătatea Ta cea mare
Mă sprijină din plin întotdeauna

Când gîndurile negre se frământă
Și tulburare-mi fac ‘năuntrul meu
O Doamne mângăierea Ta cea Sfântă
Înviorează sufletul mereu.

Te-or pune pe-al lor scaun de domnie
Cei răi, ca peste ei Tu să domnești?
Scutiți de legi ei pregătesc urgie. .
Nenorociri ce nici nu le gândești.

Pe cel neprihănit vor să-l omoare
Nevinovatul sînge a-l vărsa. .
Dar Domnu-mi este turnul de scăpare
Da, Dumnezeu pe veci e stânca mea.

El face ca asupra lor să cadă
Nelegiuirea și-i va isprăvi
Prin răutatea lor ca toți să vadă
Căci Domnul nostru îi va nimici.

Daniel Hozan

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

Nichifor Nicu