Un crampei de cer

Text: Iacov 1:19-27

Religiunea curată şi neantinată… este să cercetăm, pe orfani şi pe văduve în necazurile lor.” Iacov 1:27

Poţi fi în cer chiar dacă stai cu picioarele ferm pe pămant. Nu, nu vorbesc despre răpiri misterioase. Am în minte o călătorie pe care o putem efectua ori de cate ori facem ceva cu amabilitate, fără egoism, în numele lui Isus.
Un om de afaceri creştin l-a auzit pe pastorul său relatand despre o văduvă care fusese evacuată din apartamentul pe care-l ocupa, deoarece nu-şi putuse plăti chiria. Mobila îi stătea afară pe iarba din faţa casei. Nu ştia unde să plece şi nici ce să facă. Pastorul a spus că dacă s-ar găsi cineva s-o ajute, acea persoană ar putea „vedea un crampei din cer”. Omul de afaceri s-a dus să vadă ce putea face pentru biata femeie. S-a întors la biserică în seara aceleiaşi zile şi a spus: „Am fost în cer. M-am dus la văduva aceea, am plătit chiria pentru ea, am ajutat-o să-şi mute din nou lucrurile în locuinţă şi i-am umplut frigiderul cu mancare. Am avut o bucurie cum n-am mai experimentat de mulţi ani”.


Ai vrea să fii în cer pentru o vreme, fără ca să părăseşti totuşi pămantul? Fă ceva cu amabilitate şi lipsit de egoism pentru cineva aflat în nevoie. Bucuria şi mulţumirea pe care o vei vedea pe feţele oamenilor pe care-i ajuţi, te vor face să te simţi bine şi te vei întreba dacă în cer poate fi mai bine decat aşa. Unul dintre motivele pentru care încercăm să ne înfigem rădăcinile atat de adanc în pămant este tocmai egoismul nostru. Cu cat devenim mai altruişti, cu atat mai multă bucurie cerească vom simţi. Urmaţi exemplul acestui om de afaceri din povestirea noastră de azi şi veţi vedea un crampei din cer.   – H.V.L.

Priveşte la nevoia semenului tău
Şi pune umărul să-l scoţi din greu.
Spune-i că-l iubeşti, dar nu uita
Fapta dovedeşte dragostea.  ”         – Anonim

Un test al adevăratei iubiri creştine: Ii ajuţi pe cei care nu-ţi pot întoarce ajutorul?

Painea zilnica

Comori in ceruri

Text: 1 Timotei 6:3-10

Nu vă stringeţi comori pe pămint, …ci strîngeţi-vă comori în cer …” Matei 6:19, 20

Mulţi creştini sînt atît de mărginiţi, acordînd mai mare valoare vieţii din prezent, decît gloriosului viitor din cer. Din cauza că perspectiva lor este greşită, îşi cheltuiesc timpul greşit, îşi folosesc talentele cum nu trebuie şi îsi investesc banii greşit. Ei adună grămezi, grămezi de bogăţii pămanteşti şi se gîndesc prea puţin să caştige comori în ceruri. Ei uită că pe măsură ce „trimitem dincolo”, tot mai strălucitoare va deveni aşteptarea plecării noastre acolo.
O femeie 1-a întîlnit pe un prieten de-al tatălui ei, pe care nu 1-a mai văzut de mulţi ani. Tatăl femeii fusese un creştin devotat, aşa că a fost deosebit de bucuroasă să-i povestească acestei vechi cunoştinţe despre credinţa tatălui ei în Domnul, despre felul cum făcea faţă suferinţelor, încercărilor, si cum este gata să facă faţă morţii, prietenul dusese o altfel de viaţă. Se dăruise cîştigului de bani, adunînd orice bănuţ pe care 1-a putut şi a devenit foarte bogat. însă nu avea o asemenea perspectivă a viitorului cum avusese prietenul său. I-a explicat acest lucru femeii, spunînd: „Tatăl tău poate fi mult mai optimist în legătură cu cerul decît mine, pentru un simplu motiv. El va merge la comoara lui. Eu o voi părăsi pe a mea!”


Omul s-a exprimat corect. Cînd va veni moartea, aceia ce şi-au ales să trăiască împlinirea egoismului lor vor intra în eternitate cu mainile goale. Dar cei ce au trăit pentru Domnul şi cu înţelepciune au investit în cele veşnice, vor avea o glorioasă intrare acolo. îşi vor găsi comorile adunate în cer.    – R.W.D.

Sfarşind cărarea, în faţa Lui voi sta la judecată,
îmi va arăta comoara în cer de suflet adunată?
Sau voi găsi uimit în marele, cumplitul ceas,
Că tot ce am lucrat, pierdut în lume a rămas?”  


Nu vei lua banii cu tine în cer, dar poţi face investiţii în eternitate.

Painea zilnica

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Ma plec Isus pîn’ la pământ

Ma plec Isus pîn’ la pămînt
In fața ieslei Tale
Copil iubit curat și sfînt
Să-Ti cînt cu cerul osanale.

Mă plec cu toată ființa mea
Smerit cum se cuvine
Si îmi deschid larg inima
Sa Te primesc pe Tine.

Iți las viața mea ca dar
La ieslea-Ți minunată
Tie izvor ceresc de Har
Stea veșnic binecuvîntată.

Ca magii de la răsărit
Ca mai demult păstorii
Îți spun și eu; bine-ai venit
Acum în pragul sărbătorii.

Fii lăudat în veci amin
Mesia prinț al păcii
Te-am așteptat Rege divin
Căci Te-au vestit demult prorocii.

În casa mea ai loc oricînd
Te-aștept cu bucurie
Și vreau în ea sa fii stăpîn
De-acum. pînă-n vecie.

Leonte Chibici 

Ce sunt?

Eu ce sunt? M-am întrebat~
Când priveam, tăcută, cerul
Și apoi m-am concentrat…
Căutând să îmi găsesc țelul.

Ca o frunză luată-n vânt
La fel e și viața mea…
Eu? Un om pe acest pământ;
Nu sunt floare și nici stea.

Tu, o, Doamne îmi ești Stăpânul!
Eu? Un simplu călător…
Ce adun în a mea viață
Bucurii, necaz și dor.

 Dor de ceruri, dor de-acasă!
 Chiar de sunt numai țărână
 Știu că am o haină aleasă
 Tu mă ai în a Ta mână.

 Sunt doar abur care trece…
 Totuși, am un viitor
 O credință, o nădejde
Căci voi fi moștenitor.

Am ca moștenire CERUL!
DUMNEZEU e TATĂL meu
Ca un călător… văd țelul:
 Unde-i EL să fiu și eu!

Viviana Muha  

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față ai să-L privești,
Când durerea și lacrima nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții împreună ne vom bucura.
Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când împreună cu toți cei mântuiți
Vom cânta în cor cântarea marii biruiți,
Mirelui nostru pe veci Îi vom mulțumi
Și-L vom iubi, Îl vom iubi, Îl vom iubi.

Iubim căci suntem născuți din Dumnezeu.
Dragostea turnată-I în noi prin Duhul Său.
Iubim căci nu putem trăi decât iubind!
Fără iubire nu trăim călăuziți de Duhul Sfânt.

Iubirea-i ascultare de Cuvântul Sfânt.
Iubirea-i să trăiești smerit și blând.
Iubirea-i lepădare de sine și speranță.
Iubirea-i apa vie ce dă vieții viață.

Iubirea-i lupta cea bună prin credință.
Iubirea este pace în greu și-n suferință.
Iubirea e turnată în noi prin Duhul Sfânt,
Iubirea e răbdare și trudă pe pământ.

Iubirea-i lepădare de orice este pământesc,
Iubirea-i să privești în sus, la darul ceresc.
Iubirea-i mulțumire, în orice împrejurare.
Iubirea-i liniște și pace pe îngusta cărare.

Iubirea-i să știi când să vorbești și când să taci.
Iubirea-i să cauți celui de lângă tine să-i placi.
Iubirea-i a pune nevoia celuilalt mai sus de nevoia Ta.
Iubirea-i chemarea de a te jertfi și de-a aștepta.

Iubirea-I Dumnezeu, din care-am fost născuți
Iubirea-I natura celor ce-s de Duhul umpluți
Iubirea-I adevărul drept și sfânt și nepătat
Iubirea-I apa vie, ce dă viață celui însetat.

Iubirea-i frumusețe, e har ceresc de bogății
Iubirea-i armonia celei mai frumoase melodii
Iubirea-i o privire ce te mângâie cu dor
Iubirea-i așteptarea fecioarei în pridvor.

Te-aștept Isuse, Te-aștept, deși ești în inima mea.
Dar vreau perdeaua timpului și ceața să se ia
Căci vreau din ochii mei să nu-Ți mai scap privirea
Și pentru veci de veci vreau să-Ți împărtășesc iubirea.

Marinela Buzas 

Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Să fiu lipit de Isus!

Să fiu lipit de Isus!
Cum e copacul de pământ,
Având rădăcinile adânc,
Rămânând drept prin orice vânt!

Să fiu lipit de Isus!
Așa cum e bolta cerească,
Frumusețea să tot crească,
În ființa mea duhovnicească!

Să fiu lipit de Isus!
Cum e inima în om,
Vibrând cu fiece atom,
Lucrând mereu cu spor.

Să fiu lipit de Isus!
Așa cum e El de mine,
La greu sau la bine,
Așa doresc eu, Stăpâne!

Samuel Holbura  

O umbră-i omul pe pământ

O umbră-i omul pe pământ
autor: Nichifor Nicu
18/05/2020/ ora: 19:45

O simplă umbră-i omul pe pământ
Nimic mai mult sub acest soare
Se naște, crește, iar încet călcând
Îmbătrânește și la urmă moare.

Omul este-n viață precum vântul,
Astăzi e puternic, mâine-i ostenit
Astăzi este bucuros, i se aude cântul,
Dar mâine s-ar putea s-auzi că a murit.

Precum e iarba de pe câmp, așa e omul,
Azi e-n putere, tânăr, de neînlocuit
Tot așa precum și toamna ajunge pomul,
Așa și omul ajunge gol, fără putere, îmbătrânit.

Căci omul prin neascultare a ales să moară
Când a mâncat din fructul interzis
Atunci a fost chiar din grădină scos afară,
Atunci a fost el alungat din Paradis.

Dar Dumnezeu, o șansă azi îi mai oferă
Ca omul să se-ntoarcă din păcat
Să rupă astăzi a păcatului barieră
Și să își spele haina-n Sânge-I vărsat.

Nichifor Nicu

E molimă în lume…

E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm…

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici… suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de „eu”,
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!

Valentin Joita