Slujba devotamentului înflăcărat

“Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El.

Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. “Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: “Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui.

Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

Oswald CHAMBERS

Reclame

Înălțarea Domnului

Când Tatăl şi-a sfârşit lucrarea Sa măreaţă
Şi tot ce avea pe acest pământ a isprăvit
Hristos s-a înălţat la slava de altădată
Dar, înainte a promis că o să trimită
Un alt mângâetor, pe Duhul Sfânt, slăvit

Cu dor de strălucire şi splendoare
Dar, şi de frați, ce-n urmă a lăsat
Sa ridicat între pământ şi soare
Şi a făcut o ultimă lucrare
Pe toți ai Săi i-a Binecuvântat

Un nor de slavă îi acoperea fiinţa
În timp ce El se înălţa spre alte zări
Lăsând în urma Sa, făgăduința
Că toți acei-ce vor păstra credinţa
La fel, îl vor vedea venind pe nori

Înconjurat de frumuseţe şi splendoare
La dreapta Tatălui stă azi încoronat
Şi pentru minunata Sa lucrare
Ce a adus întregii lumi salvare
Isus Hristos e-n veci glorificat

El mijloceşte pentru orişice făptură
Care a crezut deplin în jertfa Sa
Şi a urmat a Lui învăţătură
Aşa cum ne arată în scriptură
Făcând întodeauna voia Ta

Călăuziți de o putere nevăzută
De Duhul Sfânt, mereu înconjurați
Şi însoţiţi de El, în fiecare clipă
Biruitori vom fi, în orişice ispită
Alături de ai Săi răscumpăraţi.

Ion Popescu 

Psalm

Sunt gura ce mă umple de rușine
Și un năvod, prea strâmt a prinde pești,
Sunt, Doamne… o livadă înfrunzită,
Ce cu-o suflare, toamna o desfrunzești.
Deschid un ochi, să sting cu el pădurea
Ce arde într-un răsărit de soare,
Sunt, Doamne… destinatul fără adresă,
Ce încă mai așteaptă o scrisoare.
N-am nici un drept, să port pe cap și lauri
Când sufletul, îmi este un biet meschin,
Sunt, Doamne… un orgoliu fără vlagă…
Ce strigă către tine cu-n, , Amin ’’!
Sunt trecătorul, ce-a uitat să mai întrebe,
Unde se stinge ziua în amurg?
Sunt, Doamne… un artist de mâna a treia,
Ce-ar vrea să-i fii pe veci un Dramaturg.
De-acolo, dintre norii Tăi de zahăr,
Rostește în tăcere un cuvânt,
Să mai respir și-n primăvara asta,
Miros de brad și-o brazdă de pământ.

Viorel Balcan Valentin

Acest pământ ce este doar o umbră !

Trăind pe-acest pământ ce este doar o umbră
A ceea ce-ai creat Divine Creator
Vedem cu ochii noştrii imaginea cea sumbră
A omului ce-i despărţit de-al său mântuitor.

Urmările păcatului se văd in lumea-ntreagă
E foamete, război, e moarte şi durere
Nimic din ce e bun nu pare să mai meargă
Şi omenirea-ntreagă  e-n plină decădere.

Şi tot mai dese şi mai mari, dezastrele apar
Şi tulburări de mase, revolte, duşmănie
Mulţimi de oameni  simt al sărăciei gust amar
Şi prea puţini se mai gândesc acum la veşnicie.

Satan le umple mintea cu tot ce-i mai murdar
Şi face tot ca să-i distragă, spre a nu se mai gândi
La Dumnezeu, iertare, dragoste sau har
Īi minte cu iluzii pentru-ai putea robi.

Aceasta-i lumea în care noi  acum trăim
Dar ochii noştrii-ntrezăresc deja o altă lume
Şi venirea Ta o Doamne, deja noi o simţim
Ca  să ne iei din marea de valuri şi de spume.

Noi avem nădejdea prin Isus Hristos
Ce-a murit pe cruce, chiar pe-acest pământ
Şi oricine vrea s-ajungă-n cerul glorios
Să creadă chiar acum în al Său cuvânt !

Daniel Rozini 

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; esunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Bucuraț-vă voi ceruri…

Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi
în strigăte de bucurie, munţilor! Isaia 49:13 (a)

Bucurați-vă voi, ceruri!
Veselește-te pământ!
Munților, în bucurie
Izbucniți, căci Domnul Sfânt

Mângâie poporul Său,
În mila Lui ne e umblare!
Bucurați-vă voi, ceruri,
Căci Domnul Dumnezeu e Mare!

Răsunați de veselie
Ale pământului adâncimi!
În strigăte de bucurie,
Izbucniți: munți-înălțimi!

Tresăltați și voi, câmpii,
Mări și orice vietate,
Voi păduri și toți copacii,
Cel ce-n Sine e dreptate –

Nu, nicicând nu părăsește,
La El nu, nimeni nu-i uitat!
Ostenește? Obosește
Cel Veșnic, Viu și-Adevărat?

Săpat în Mânile Lui sfinte
De Veșnic, Viu Ocrotitor
Înalță-I laudă-n imnuri sfinte!
Pe-al tău Răscumpărător,

Proslăvește-n osanale!
Cântă-I cer, laudă-L pământ –
Domnul Dumnezeu e Mare,
El, de-a pururi drept și sfânt!

Lidia Cojocaru

Regretele sunt prea târzii

Ca și un fulger vei veni
Din Cerul Tău, Isus Hristos
Pe nori de aur vei pluti
Să-Ți iei poporul Tău de jos
Căci de la Tatăl Tău din  Cer,
Cu sabia în mâna Ta,
Pe cei aleși, de cei ce pier
În două, îi vei separa…
La stânga, caprele vor fi:
Acei ce nu Te-au ascultat.
La dreapta, sunt ai Tăi copii:
Oițele ce Te-au urmat
Și, fiecare-n ceata sa,
Așteaptă a Ta hotărâre
Cu îngeri la Cer vor urca
Sau, vor rămâne spre pierire.
Timpu-i trecut, e în zadar,
Regretele sunt fără rost,
S-a terminat, nu mai e Har,
Nimeni nu mai e cum a fost.
Oricâte lacrimi am vărsa
Și rugăminți multe-am rosti,
Nu mai e Har, ce va urma
Sunt clipe ce ne-or îngrozi…
Cei răi stăpânul își așteaptă
Cu toți, speriați și îngroziți,
Ceilalți se duc, Domnu-i așteaptă,
La Ceruri vor fi fericiţi.
Nimic n-or să-și mai amintească
Din ce-au trăit pe acest pământ.
Se duc spre Patria Cerească,
La Tatăl cel iubit și sfânt.

Florenta Sarmasan

Dumnezeu este fidel

De te simți înstrăinat
De al Domnului Sfânt Har
Și te știi prins în păcat
Vino astăzi la Altar

La Altarul mânturii
Unde sânt aprinși cărbuni
Ca să-ți arzi patima firii
Să nu fii ca cei nebuni

Vino astăzi, ca să vezi
Cât de bun e Dumnezeu
Te va face ca să pierzi
Totul, ce îți face rău

Și te va purta la cruce
Să-ți arăte Fiul Său
Și cum Sfântul Sânge curge
Pentru viitorul tău

Te iubește și te vrea
Ca să fii mereu cu El
Chiar de viața este grea
Dumnezeu este fidel

Ceea, ce îți va promite
El va face, negreșit
Și va fi al tău Părinte
Doar de El vei fi iubit

Doar a Lui Asemănare
El va pune-n mintea ta
De păcat vei ști iertare
Prin jertfa din Golgota

Vei fi fiul Său, iubit
Plin cu Duhul Său cel Sfânt
De nu vei fi împărțit
Între Cer și-ntre pământ

Căci doar de vei fi integru
Haru-ți va fi înmulțit
Gândul nu-ți va mai fi negru
Ci spe Ceruri ațintit.

Berbec Ion

Nimeni, Doamne, nu-i ca Tine

Motto: „” Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit
înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.”” Amin! Evrei 4:13.

Orice suflet să se închine
Numai Ție, Doamne Sfânt,
Că nimeni altul nu-i ca Tine
Nici în cer, nici pe pământ.
O știință atât de minunată
Mintea noastră n-o cuprinde –
Pentru puterea ce ni-i dată,
E prea naltă s-o poți prinde.
Nu-i taină să-Ți fie ascunsă,
Că știința Ta-i desăvârșită –
Și nici nu poate fi pătrunsă
Priceperea-Ți nemărginită.
Și noi știm, într-adevăr,
Că Tu ții rostul la toate –
Chiar și firele de păr
De pe cap sunt numărate.
Tu cunoști a noastre gânduri
Orișicât ar fi de-adânci…
Lacrimile ni le numeri
Și-n burduful Tău le strângi.
Tu ne îndepărtezi vrăjmașii,
Prinșii-n laț Tu îi dezlegi;
Tu ne numeri, Doamne, pașii
Vieții noastre de pribegi.
Pribegind pe-acest pământ
Ca străini și călători,
Iartă-ne, o Doamne Sfânt,
Că greșim de multe ori.
Dacă pașii spre lumesc
De la Cale s-or abate,
Îndreaptă-ne, Tată Ceresc,
Cu milă și bunătate.
Cât de mult ne-ncurajează
Faptul că noi știm mereu
Că pașii vieții ni-i veghează
Și-i numără Dumnezeu.
Iar bunătatea Ta ne face
Să ne dăm toată silința
Să umblăm pe Cale-n pace,
Să nu ne pierdem credința.

Însă toți acei ai căror pași
Zi de zi, tind către lume,
Doamne, pentru-aceia lași
Grea sentință, și anume,
Precum acelui împărat
Care a fost osândit:
„Numărat, numărat
Cântărit și împărțit.”
Doamne, dă-ne înțelepciune
Pașii să ni-i numărăm,
Și de nu-s pe cărări bune
Să putem să ni-i îndreptăm.
Dă-ne un duh de cercetare
Să ne cercetăm mereu,
Să se cunoască fiecare
Cum o fi? Ușor sau greu?
Că vine ziua cântăririi,
Când pe toți ne cântărești
Pe cumpăna neprihănirii
Și nu vrem să ne găsești
Ca atunci, pe Belșațar –
Chefliul cârmuitor
Pus de Tine pe cântar
Și găsit mult prea ușor.
Noi vrem inimi încărcate
Cu daruri duhovnicești
Și să aibă greutate,
Doamne, când le cântărești.
Să împlinim marea dorință
A pribegiei pe pământ:
„Pașii noștri în credință
Să ne ducă-n Cerul Sfânt!” Amin!

Ioan Vasiu 

Rutină

Veac după veac trecând milenii
S-au scris istorii pe pământ.
Cum ar putea acum mirenii
Să afle Noul Legământ?

Mărgele multe înșirate
Șirag de perle par a fi
Dar prea puțin adevărate
Prin ce s-a scris zi după zi.

Marcată-i vremea cu momente
De zgomote și întâmplări
Frângând privirile atente
Și liniștea din contemplări.

Al picăturii ritmic zgomot
Rutină-n viață s-a făcut
Și prin mulțimi în grabnic ropot
Chiar Domnul pare c-a tăcut.

O funie ce țese timpul
Adunând an lângă an
Spre mine furișează gândul
Cuvântul Domnului e-n van.

Profeți privind spre Vestea bună,
Prin veacuri ce-au trecut ca-n vis
Cuvântul lor în șir se-adună
Și deslușesc ce-a fost promis.

Eternul, timpul dă s-apuce
În ziua Sfintei Întrupări
Iar Învierea clipa duce
În veșnicia cea de ieri.

Ospăț bogat, împărătesc
Chemarea-i pentru fiecare
Și cu-ndrăzneală toți pășesc
Acei ce cred în Întrupare.

Grigore Hurdubae