6 Noiembrie

Voi turna ape peste pământul însetat.” Isaia 44:3

Atunci când cade într-o stare de tristeţe şi disperare, credinciosul încearcă să se ridice pedepsindu-se cu temeri întunecate şi înspăimântătoare. Aceasta nu este calea de a te ridica din praf, ci de a rămânea în el. Poţi să legi aripile vulturului ca să-1 faci să urce, sau poţi să te îndoieşti ca să creşti în har, şi vei obţine acelaşi rezultat. Nu legea, ci Evanghelia Salvează sufletul pierdut la început; şi nu jugul legii, ci libertatea Evangheliei pot să-1 întărească pe credincios după ce a căzut.

Temerile nu-1 aduc pe cel căzut înapoi la Dumnezeu; vocea iubirii este cea care îl conduce la pieptul lui Isus. Eşti însetat după Dumnezeul cel viu în dimineaţa aceasta, şi nefericit fiindcă nu poţi face din El desfătarea inimii tale? Ai pierdut bucuria religiei, şi rugăciunea ta este „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (Psalmi 51:12)? Eşti conştient că te târăşti pe jos şi nu aduci „roadă pentru Dumnezeu” (Romani 7:4), pe care El are dreptul s-o aştepte de la tine? Iţi dai seama că nu eşti folositor bisericii şi lumii, aşa cum ar vrea inima ta? Atunci aceasta este făgăduinţa de care ai nevoie. „ Voi turna ape peste pământul însetat”. Vei primi harul pe care l-ai cerut atât, şi îţi vei putea împlini nevoile.

Apa îl răcoreşte pe cel însetat; te vei răcori şi tu, şi dorinţele tale vor deveni realitate. Apa grăbeşte viaţa vegetală adormită; şi viaţa ta va fi grăbită prin har proaspăt. Apa udă mugurii şi coace fructele; vei avea har care să te facă să rodeşti pentru Dumnezeu. Te vei bucura din plin de toate calităţile bune ale harului divin. Vei primi din belşug toată bogăţia harului divin. Vei fi săturat de apă. Vei fi ca o pajişte peste care s-au revărsat apele; pământul însetat va fi transformat într-un izvor de apă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalm 46

Cand se clatina pamantul,
Furios cand urla vantul,
Ce linistitor, ce bine
Sa ne-adapostim in Tine.

Neamurile se framanta,
Imparatii se-nspaimanta,
Glasul Tau maret vuieste,
Si pamantul se-ngrozeste.

Tu, Atotstapanitorul
Dumnezeu, Ocrotitorul,
Turnul nostru de scapare,
Nelipsit in stramtorare,

Esti cu noi, si nu ni-e frica
Valuri mari de se ridica,
Ne dai pace si speranta,
Si deplina siguranta.

Anca Winter 

12 August

Domnul împărățeşte; să se bucure pământul.” Psalmi 97:1

Nu există motive de îngrijorare atâta timp cât binecuvântarea, textului de astăzi este adevărată. Pe pământ, puterea Domnului controlează furia celor răi, ca şi furia mării. Dragostea Lui scaldă pe cei săraci în îndurare, la fel cum ploaia udă pământul. Maiestatea Lui străluceşte în fulgerele din groaza furtunii, şi slava Domnului se vede în toată măreţia ei în căderea imperiilor şi în prăbuşirea tronurilor. In toate luptele şi necazurile noastre, vedem mâna Regelui divin.

Dumnezeu este mare; El vede şi ascultă
Toate suspinele şi vaiurile noastre.
Suflete, nu uita, când durerea e multă,
Dumnezeu te priveşte din nălţimile-albastre.

În iad, spiritele rele recunosc, cu durere, supremaţia Lui neîndoielnică. Când li se permite să-şi părăsească sălaşul, sunt nevoiţi să poarte lanţuri. Zăbala este în gura crocodilului, şi cârligul în fălcile leviatanului. Porţile morţii sunt închise de Domnul, şi temniţa mormântului este păzită de puterea divină. Teribila răzbunare a Judecătorului întregului pământ îi face pe demoni să tremure, asemeni câinilor care văd biciul vânătorului.

Nu te teme de moarte, nici de demoni şi astre
Dumnezeu îi păzeşte pe cei care-L ascultă;
Suflete, nu uita, când durerea e multă,
Dumnezeu te priveşte din ‘năltimile albastre,

În cer, nimeni nu se îndoieşte de suveranitatea Regelui etern, şi toţi cad cu faţa la pământ aducându-I omagii. Îngerii sunt solii Săi, cei răscumpăraţi favoriţii Lui, şi toţi se întrec să-I slujească zi şi noapte. De-am ajunge mai repede în cetatea Marelui Rege!

Pentru noaptea de chin şi tristeţea trecută
Ne va da bucurie, şi uita-vom de moarte;
Suflete, nu uita, când durerea e multă
Dumnezeu te priveşte din nălţimile albastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

7 August

Pe drept esti iubit.” Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian.

Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge — „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe.

Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară şi Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se scutură pământul

Se scutură Pământul de-atâta suferință,
Durere fără margini e peste tot pe el.
Copiii Tăi Te-așteaptă, Isuse-n umilință
În încercări, ispite, zdrobiți în fel și fel.

Bolnavii fără număr pe paturi de spitale
Așteaptă-o mângâiere, să fie vindecați…
Isuse, vino azi la copiii Tăi din vale,
Așteaptă cu-nsetare să fie mângâiați.

Așa precum pământul uscat și fără apă
Așteaptă ploaia vie să-l mângâie cu drag,
La fel Te-așteaptă omul să stați la o agapă,
Să treci, Isus iubite, al casei sale prag.

Păduri, mii de hectare, se sfarmă-n depărtare
Cuprinse de văpaia de foc de neoprit,
Pe munți se-nalță focul mai mare, tot mai mare,
Tot cerul este roșu, de parcă-ar fi vopsit.

Canicula cuprinde planeta noastră-ntreagă
Și pârjolește totul în calea ei de jar,
Topește și ghețarii, cuprinde lumea-ntreagă,
În dansul ei frenetic se-ntoarce iar și iar…

Se scutură Pământul de-atâta răutate,
Căci oamenii se ceartă și-mpart ce nu-i al lor
Și peste tot în lume-și împart război și moarte
Și seamănă urgie popor peste popor…

E vremea cercetării, Pământul se frământă…
Tu ce mai stai, creștine, de nu te pocăiești?
Ce mai aștepți atâta, ce duh străin îți cântă?
Ce tot îți pune piedici pe Domnul să-L primești?

De ce se-ntâmplă toate și cerul parcă pică?
De ce nu mai e lumea la fel ca la-nceput?
Nu vezi, iubite suflet, că-n jur totul se strică
Și oamenii se strică din zi în zi mai mult?

Nu mai e lumea lume, chiar cerul parcă frige,
Cupolă de aramă pe un pământ încins…
Păcatul e la culme, pe mulți oameni atinge,
Dar omul nu se lasă de Duhul Sfânt atins…

E multă spurcăciune în lumea asta mare,
Păcatul e la culme, noi stăm nepăsători,
Isus este aproape și soarele răsare,
O trâmbiță în zare se-aude de cu zori.

Fii gata totdeauna să te-ntâlnești în stele
Cu Dumnezeul slavei, să scapi de-orice necaz,
De boală, de ispită, de patimile grele,
De arșița cumplită ce ne topește azi,

Să fim o veșnicie cu Domnul vieții noastre
Și să călcăm pe aur ca sticla străvezie,
Pe străzile din ceruri, din înălțimi albastre
Și să trăim cu Domnul Isus o veșnicie.

Dorel Puchea 

Mai lasă, Doamne, ploi!

Referințe

Iov 37:1-6 Iov 5:10 Iov 38:28

E vară, Doamne și e cald,
De-atâta vreme ploi n-avem,
Pământu-n secetă-i uscat,
Ogrezile-n arșiță gem…

Udăm noi, Doamne, puțintel
Dar totu-i parcă în zadar
Când Tu reverși de sus, din cer,
Le-nviorezi pe toate iar.

Lângă fereastră-un trandafir
Mi-agață pasul ca să stau,
Petalele-i căzând în șir
Șoptesc: Stăpâne… apă vreau! …

Pe-un ram, la poala mărului
Orăcăie un brotăcel,
Cred că-nțeleg durerea lui,
El strigă: Doamne… apă-ți cer! …… . .

E vară, Doamne, e cuptor,
Natura geme dureros,
Te strigă toate-n ajutor
Doar omul, spatele Ți-a-ntors.

Cu sacul de păcate-n brâu
Se-ascunde-n pasu-i apăsat
Dar se răsfrâng precum un râu
Și tot ce calcă-i blestemat.
… . .
E vară, Doamne… dar cândva…
Pe-o cruce-amară, la dispreț
Strigai prin arșița cea grea:
-Mi-e sete! … Și-ai primit… oțet.

Ce-i omul, Doamne, ploi să-i dai
Și soare la timp potrivit?
E-un răzvrătit, da-l vrei în rai,
Pentru-al său suflet ai murit.

Tu Cel ce mării-ai pus hotar,
Izvoarele-ai creat și nori
Mai iartă-ne prin al Tău har,
Revarsă roditoare ploi!

Și duhul astăzi ni-e secat,
De roadă suntem tare goi,
Dorim însă, precum odat,
Să lași ale Duhului Sfânt ploi!

Cornelia Sărac 

Psalmul 82

Da, Dumnezeul veșnic locuiește
În adunarea Lui, Stăpânitor
În mijloc, de pe Tronul Sfânt domnește
Judecătorul dumnezeilor.

”Cât timp veți judeca cu strâmbătate?
La fața celor răi cât veți căuta?
Să faceți celui slab și-orfan dreptate
Săracii și lipsiții a-i scăpa!”

Dar de nimic ei nu vor ca să știe
Nimic nu pot pricepe, orice-ar fi
Și fiindcă-n întuneric vor să fie
Pământu-i clătinat din temelii.

Eu zis-am: ” Voi toți sunteți dumnezei”!
Și fiii Celui Preaînalt și Mare
Dar veți muri ca oameni, nu ca zei
Precum și-un domnitor ce cade, moare.

O. scoală-Te slăvite Dumnezeu
Și judecă pământul cu dreptate!
Căci toate-Ți aparțin, o Domnul meu
Și neamurile-sale Tale toate.

Daniel Hozan

18 Martie

Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Christos Isus. ” Galateni 3:26

Calitatea de părinte a lui Dumnezeu este valabilă pentru toţi copiii Săi. Ah! Puţin credinciosule, ai spus adesea „o, dacă aş avea curajul celor inimoşi, aş putea fi la fel de viteaz ca şi ei! Dar vai, eu mă clatin la fiecare pas, şi mă sperii de umbra mea”. Ascultă, puţin credinciosule. Cei inimoşi sunt fiii lui Dumnezeu, ca şi tine; cei inimoşi nu au nimic în plus faţă de tine. Petru şi Pavel, cei mai favorizaţi apostoli, au făcut parte din familia lui Dumnezeu, ca şi tine. Cel mai slab creştin este tot fiu, ca şi cel puternic.

Prin legământul veşnic de iubire
Întemeiat odată cu Pământul
Cel tare, cel fricos, cel slab din fire
Sunt una în Christos, Cuvântul.

Toate numele sunt înregistrate în acelaşi registru de familie. Unul poate avea mai mult har şi altul mai puţin, dar Dumnezeu Tatăl nostru ne priveşte pe toţi cu aceeaşi iubire. Poate că unii fac mai multă lucrare, şi aduc mai multă slavă Tatălui, dar cel al cărui nume este ultimul în Cartea Vieţii este copil al lui Dumnezeu, la fel cu cel care stă printre cei puternici ai Săi. Să ne bucurăm şi să ne veselim, fiindcă ne putem apropia de Dumnezeu spunându-l „Tatăl nostru”. Totuşi, chiar dacă ştim acest lucru, să nu ne mulţumim cu o credinţă slabă, ci să cerem, ca şi apostolii, mai mult har. Oricât de slabă ar fi credinţa noastră, dacă este reală, vom ajunge în cer în cele din urmă; dar dacă nu ne vom onora Stăpânul în timpul peregrinării noastre, nu vom avea nici noi parte de bucurie şi pace. Dacă vrei să trăieşti pentru slava lui
Christos şi să fii fericit în slujba Sa, cere să fii umplut de sentimentul adopţiei din ce în ce mai mult, până vei simţi că „în dragoste nu este frică”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme!

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Când de partea ta e Domnul?
Cel ce a facut pământul,
Cerul, stelele și vântul!

Nu te teme turmă mica,
Căci Păstorul te ridică
De-ai slăbit, El te-ntărește
De păcat, te mântuiește.

Ce-ar putea sa-ți facă lutul?
Doar de-ați aminti trecutul,
Care Isus l-a iertat,
Cu-al Său sânge l-a spălat.

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Câtă vreme ești cu Domnul?
Cu tot sufletul iubești
Și-n Cristos te odihnești!

Nu te teme turmă mică,
Chiar de valul se ridică,
Chiar de urlă furios
El, te scapă glorios.

El te duce-n carul Său
Și la bine, și la rău
El te paște-ntr-o pășune,
Unde curg izvoare bune.

Unde iarba e mustoasă,
Cu mireazma sa aleasă,
Cu balsam vindecător,
Plin de dragostre și dor.

I-ar de vine o furtună
Plouă, fulgeră și tună,
Mâna Lui te ocrotește
Și din foc te izbăvește.

Nu te teme turmă mică,
Chiar de groaza te infrică,
I-ar săgeata iute zboară. .
Ești în veci a Lui, comoară!

Alexandru Raneta 

Numai Dragostea-Ți supremă

Cât de mare e iubirea, arătată pe calvar,
Ea e plină de speranță și e fără de hotar.
Numai Dragostea-Ți supremă, m-a atras la pieptul Tău,
Inima mea-Ți mulțumește, Fiule de Dumnezeu.

Cerul, marea și pământul, laudă numele Tău,
Florile de pe câmpie, știu că au un Dumnezeu.
Tot ce are azi suflare, tot ce mișcă pe pământ,
Îți aduce osanale, cântă numele Tău Sfânt.

Galaxii și mii de stele, toate cântă într-un cor,
Și slăvesc a Ta putere Sfânt și mare Creator.
Universu-ntreg tresaltă la cuvântul Tău cel Sfânt,
Și iubirea Ta se simte și în cer și pe pământ.

Binecuvântat să-Ți fie, numele Tău, Adonai!
Că în marea Ta iubire, pace sfântă Tu, ne dai.
Și în mila Ta măreață, ne iubești și ne mângâi,
Și-n iubirea Ta de Tată, călăuză ne rămâi.

Nichifor Nicu