Rusalii

Referințe

Faptele apostolilor 2:1-20

În ziua Cincizecimii când toți erau-mpreună,
Din cer se-aude-un sunet ca vâjâit de vânt,
Se umple toată casa de foc și de lumină:
Apostolii se-umplură cu toți de Duhul Sfânt.

Și cei ce-erau prin preajmă se minunau minune:
– Cum de-auzim vorbirea în care ne-am născut?
Erau și cei ce-n ciudă, bătăi de joc și glume
Spuneau despre apostoli că aceștia-s plini de must.

Atuncea Simon Petru sculatu-s-a-n picioare
Și plin de har, putere, astfel le-a vorbit:
– Bărbați iudei și neamuri, să știe fiecare
Că oamenii aceștia nu-s de batjocorit!

Aceasta e puterea ce fost-a prorocită
În vremea cea din urmă de sfântul Ioel:
„Din Duhul Meu turna-voi pe orișice făptură,
Bătrâni, feciori sau fete vor fi umpluți la fel.

Și chiar și peste neamuri Îmi voi întinde Mâna,
Voi face să se-arate putere sus și jos,
Până acolo unde în sânge va fi luna
Și soarele puternic va fi de abanos.

Atuncea orișicine de-L va chema pe Fiul
Și prin iubire sfântă de El va fi lipit,
De ține pân’ la moarte credința întru Domnul
Mărturisind cu gura, fi-va mântuit.”

 Lucian Ursaleș 

5 Iunie

Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu.” 1 loan 4:8

Marca distinctivă a unui creştin este încrederea în dragostea lui Christos, şi legământul său de a-L iubi pe Christos în schimb. Mai întâi, credinţa pecetluieşte sufletul omului, îndreptăţind sufleul să spună cu apostolul: Christos „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Apoi dragostea îşi adaugă semnătura şi sigilează inima cu recunoştinţă şi dragoste pentru Isus, în schimb. „II iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). In zilele măreţe ale creştinismului timpuriu, o perioadă eroică a credinţei creştine, această dublă pecete se vedea clar în toţi credincioşii lui Isus. Erau oameni care cunoşteau dragostea lui Christos, şi se sprijineau pe ea aşa cum un om se sprijină de un baston cu o rezistenţă dovedită.

Dragostea pe care o simţeau pentru Domnul nu era o emoţie liniştită pe care să o ascundă într-un ungher al sufletelor lor. Nu vorbeau despre El numai în întâlnirile lor private din prima zi a săptămânii, când se adunau ca să cânte imnuri spre slava lui Christos Isus, Cel Răstignit. Nu, era o pasiune atât de ferventă, o energie atât de puternică, încât era vizibilă în toate acţiunile lor, vorbită în toate conversaţiile lor zilnice, şi văzută clar în ochii lor. Dragostea pentru Isus era o flacără care le hrănea inima şi sufletul,- de aceea, prin propriile ei puteri, îşi croia drum spre omul din afară şi strălucea acolo. Zelul pentru slava Regelui Isus era sigiliul şi marca tuturor creştinilor.

Fiindcă depindeau de dragostea lui Christos, îndrăzneau mult; pentru că II iubeau pe Christos, făceau mult, şi la fel se întâmplă şi acum. Copii lui Dumnezeu sunt conduşi de dragoste în tot ce fac: dragostea lui Christos îi conduce. Ei se bucură că dragostea divină este aşezată asupra lor. Ei simt că este adusă în inimile lor de Duhul Sfânt, care le este dăruit De aceea, prin forţa recunoştinţei, îşi iubesc Mântuitorul cu o inimă curată şi fierbinte. Cititorule, tu II iubeşti? Înainte să adormi, răspunde sincer acestei întrebări.

C.H. Spurgeon

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,
Viu izvor de sfântă viață
Glas de rugă-nalț spre Tine
În această dimineață!
Sfinte Duh, izvor de pace,
De lumină și putere
Morților Tu dai viață,
Orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,
Taina veșnică ce-adapă
Setea sufletelor care
Căută sfânta vieții apă,
Duh de foc ce dezmorțește
Din înghețuri de păcate
Sufletele adormite,
Cugetele sugrumate.

Tu faci de-a căinței lacrimi
Ochii vinovați să plouă
Tu aduci în viața-ntoarsă
Primăvara vieții nouă.
Tu trezești mustrări amare
Credinciosului când iară
Părăsind pe Domnul, cade
În păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice
Și primind din nou iertare
Mai cu grijă după Domnul
Să alerge cu-nfrânare…
Tu reverși lucrării Tale
Bucurie și putere
Tu ne dai înviorare
Ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite
Și în orișice-ncercare
Doamne, sufletele slabe
Când durerea-i tot mai mare.
Tu poți dezlega răceala
Sufletelor împietrite
Dacă focul Tău topește
Nepăsarea ce le-nghite.

Tu poți face ploi de haruri
Să coboare peste ele
Să rodească-n plin sămânța
Încercată-n vremuri grele
Tu poți Duhule Preasfinte,
Cu puterea Ta cea mare
Să ne-aprinzi mărturisirea
Cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă
Și înțelepciune-n viață
Ca-n lucrarea Ta cea sfântă
Să urmăm a Ta povață! …
Dă-ne Tu putere-n ceasul
Greu al jertfei și-ncercării,
Biruind deplin s-ajungem
La răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina
Fericirii-n veșnicie
Lăudându-Te pe Tine
Sfinte Duh cu bucurie!
Și pe Tatăl și pe Fiul
Cărui slava se cuvine
Dumnezeul nostru mare,
Noi Te preamărim pe Tine!

Traian Dorz

4 Iunie

A fost înălţat în slavă.” 1 Timotei 3:16

L-am văzut pe iubitul nostru Domn în zilele în care a fost pe pământ, umilit şi îndurerat, fiindcă a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni; om al durerii si obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). El, a cărui strălucire este ca lumina zorilor, a purtat un veşmânt de durere peste hainele Sale zilnice: ruşinea şi reproşurile I-au fost veşminte. Totuşi acum, de vreme ce pe lemnul blestemat a triumfat asupra puterilor întunericului, credinţa noastră II va vedea pe Rege întorcându-se „din Edom… în haine roşii” (Isaia 63:1), îmbrăcat în splendoarea victoriei. Cât de glorios trebuie că a fost în ochii îngerilor, când un nor L-a răpit ochilor muritorilor, şi El s-a înălţat la cer! Acum El poartă slava cu care L-a îmbrăcat Dumnezeu înainte de întemeierea pământului, şi mai poartă încă o slavă — slava pe care a câştigat-o în bătălia împotriva păcatului, morţii şi iadului.

Ca Biruitor, El poartă coroana de slavă. Ascultaţi cântarea care i se aduce în cer! Este o cântare nouă: „vrednic este Mielul care a fost jungheat” (Apocalipsa 5:12), fiindcă El ne-a „răscumpărat pentru Dumnezeu” (vers. 9). El poartă slava unui Mijlocitor care nu poate da greş, a unui Prinţ care nu poate fi înfrânt, a unui Biruitor care a învins orice duşman, a unui Domn care a câştigat inima fiecărui supus. Isus poartă toată slava pe care o poate oferi cerul, toată lauda pe care I-o pot aduce zecile de mii şi mii de mii de îngeri.

Mintea ta limitată nu poate cuprinde măreţia slavei Sale; totuşi, când va coborî pe norii cerului însoţit de toţi sfinţii îngeri, vom vedea toată această strălucire: „va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25:31). O, ce splendoare va fi în slava Sa! Va bucura inimile tuturor copiilor Săi. Şi momentul acela nu va fi sfârşitul laudei noastre, fiindcă veşnicia va răsuna de laudele Sale. „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic” (Psalmi 45:6) Cititorule, dacă vrei să te bucuri de slava viitoare a lui Christos, trebuie să-L slăveşti începând de acum. Faci aşa ceva?

C.H. Spurgeon

Apa Vie

Mulţi au încercat să spună, sau să cânte, sau să scrie,
Despre darul fără plată, despre dulcea Apă Vie.
Apa care-a curs din stâncă, lină, limpede, curată,
Adăpând întreaga oaste din pustia însetată.

Râul care izvorăşte de sub pragul-strălucirii
Şi pe unde trece, totul prinde viaţă, înfloreşte.
Apa care din fântâna fiilor lui Israel,
Adăpa întreaga turmă din câmpiile Betel.

Apa care, ei din palme au sorbit-o, (toţi din mână),
Sau paharul plin cu rouă, stors de Ghedeon din lână.
Apa care-a curs atuncea, ea mai curge şi-n prezent,
Din fântânile săpate după Vechiul Testament.

Deşi oastea filisteană, le-a umplut, le-a înfundat,
Ca să nu mai scoată apă neamul binecuvântat.
Totuşi ei, israeliţii au săpat izvoare noi,
Pe câmpie sau la munte, ca să dea apă la oi.

Nu era uşoară lupta, cât nu se-ntristau păstorii
Când găseau fântâni stricate de vrăjmaşii trecători
Dar în ciuda tuturora, Cartea cu profeţi vorbeşte
De fântâna mântuirii, care, în pustiu ţâşneşte.

Care potoleşte setea altor oi ce stau în stână,
Iată DOMNUL cu femeia stă de vorbă la fântână.
Iată-L pe ISUS la Templu, iată praznicul cel mare,
DOMNUL a vorbit mulţimii şi-a strigat cu voce tare:

„Cine-i însetat să vină, cine-i însetat să ştie:
Cine crede în HRISTOS, va gusta din apa vie!
Cine crede în HRISTOS, va avea în piept izvoare
Care vor ţâşni în sus, în viaţa viitoare!”

El s-a referit la slava strălucirii pe pământ,
Când veni-va Apa Vie pentru oameni, DUHUL SFÂNT.
Râul care-n piept ţâşneşte plin de pace şi iubire,
Care pregăteşte sfinţii pentru ziua de răpire.

Râul care reprezintă Harul, milă, îndurare,
Pentru fiecare suflet care crede, vindecare.
Râul care înverzeşte ale DOMNULUI plantaţii,
Căci din El îşi trag viaţa şi surorile şi fraţii.

Apa vie, cristalină, râul binecuvântat
Pe ale cărei ţărmuri creşte un popor răscumpărat.
Pe ale cărei ţărmuri pline vin mulţimi, mulţimi, convoiuri,
Vin pescarii ca să prindă peşti de diferite soiuri.

Adunările sunt pline, copilaşii lăutarii,
Cântă, iar predicatorii stau pe ţărmuri ca pescarii.
Căci puterea Cincizecimii înnoieşte, cercetează,
După cum e scris în Carte, DUHUL SFÂNT şi azi botează.

Dacă ieri au fost izvoare pentru turmele de oi,
DUMNEZEU acum revarsă Apă Vie pentru noi.
Moise a lovit în stâncă, iar de-acolo a ţâşnit
Apă, care în pustie setea lor le-a potolit.

În aceeaşi stâncă, iarăşi, colo pe Golgota, sus,
Au lovit să curgă apă din fiinţa Lui ISUS.
A curs apă, a curs sânge, au curs lacrimi şi sudoare,
Pentru mântuirea lumii, DOMNUL pe o cruce moare.

A murit în chinuri grele, însă Tatăl L-a-nviat,
Drept dovadă a-n vierii, DUHUL SFÂNT s-a revărsat.
Mărturia Lui ISUS e cuvântul proorociei,
Râul care dă viaţă pe câmpiile pustiei.

Unde oile sărmane vin gonite de duşmani,
Ca să-şi potolească setea la fântâna fără bani.
Unde vor găsi izvoare, şi putere, şi Cuvânt,
Oameni care vin să ceară, să primească DUHUL SFÂNT.

Oameni care nu se-ndoie de Cuvântul cel promis,
Despre-această Apă Vie noi găsim că este scris.
Toată slava strălucirii de pe muntele Carmel,
Şi Libanul şi Saronul, toate vor veni la El.

Orbii vor primi vedere, munţii vor cânta cântări,
Căci în văile durerii se vor face vindecări.
Nu mi-e greu să pun accentul, să cunoaşteţi care sunt
Apele ce reprezintă, ca simbol, pe DUHUL SFÂNT.

Apa care-i arătată că-i amară, că-i pelin,
Reprezintă altă cale, duhul care e străin.
Apa bună, apa lină, apa dulce de izvor,
E simbolul promisiunii DUHULUI Mângâietor.

Darul care se revarsă peste oameni prin credinţă,
După cum şi ucenicii au cerut cu stăruinţă.
Darul care-mparte daruri după cum ISUS voieşte,
Apa care curge-n râuri peste cine o doreşte.

Peste cine, sau din pieptul celui care-i botezat,
Curg izvoare, curge râul, Apă Vie ne-ncetat.
Nouă braţe, nouă daruri, Pavel ne arată, scrie,
Cum ţâşnesc izvoare sfinte pentru oameni, apă vie.

Deşi filistenii iarăşi vin cu-aceleaşi acţiuni,
Ca să stingă, să oprească ale noastre rugăciuni
Câte oi tânjesc de sete, câtă hulă şi ocară,
Căci în loc de apă vie unii dau apă amară.

Unde-i Moise de-altădată ca să dea din nou îndemnul?
Să arunce în Biserici, în aceste ape, lemnul.
Ca să vindece izvorul care se numeşte „Mara”,
Ca să curgă Apă Vie iarăşi, pentru toată ţara.

Unde-i Elisei, profetul, ca să pună-n apă sare?
Ca să fie vindecate apele din adunare.
Căci atâtea obiceiuri teatrale, formă goală,
Fraţilor, băgaţi de seamă, moartea e ascunsă-n oală!

Apă Vie, apă sfântă, se găseşte greu izvorul,
Căci în vremuri ca acestea s-a modernizat poporul.
Câţi doresc şi azi Puterea ca în ziua de Rusale?
Căci atâţi pretinşi apostoli au cu ei doar forme goale.

Apă Vie, Apă Vie, care curgi de sus din munte,
Fă să-Ţi simtă gustul dulce şi acei ce stau în frunte!
Lângă Tine cresc finicii, lângă Tine, odihnim,
Cum a odihnit mulţimea în vechime la Elim.

Apă vie, cristalină, care totuşi printre stânci
Curgi atâta de curată până jos în văi adânci,
Până jos, la cel din urmă, la sărmanul umilit,
Căci izvorul mântuirii nu va fi nicicând oprit.

Dacă ai crezut Ilie, că eşti singur în pustii,
DUMNEZEU ţi-a spus că are ca şi tine, şapte mii
Care n-au trădat credinţa, n-au dispreţuit izvorul,
Când s-au lepădat de DOMNUL împăratul şi poporul.

Azi se mai găsesc izvoare doar prin locuri îndosite,
Căci fântânile centrale sunt adesea otrăvite.
Preparate chimicale, clor sau alte năruiri,
Oameni care dau la oameni numai vorbe, amintiri.

Vorbe care n-au în ele gust de fagur, gust de miere,
Căci împărăţia Sfântă se vesteşte cu putere.
Cine însă înţelege? Câţi doresc şi azi sa fie
Doar găleata care scoate din fântână Apă Vie?

Nu încurajăm păcatul, nu chemăm la dizidenţă,
Vrem în adunări putere! Vrem a Lui ISUS prezenţă!
Vrem să curgă Apă Vie! Vrem putere! Vrem fântâni!
Nu ne-nfrică filistenii, nu ne temem de păgâni!

Dacă sunt fântâni stricate de puterea celui rău,
Noi săpăm din nou în Stâncă şi strigăm la DUMNEZEU.
Să ne dea El putere, DUHUL SFÂNT venit de sus,
Apa sfântă, apa vie, în Numele lui ISUS.

Vrem să măsurăm lăţimea de la glezne pân’ la brâu,
Frate, nu mai sta pe maluri, vino să intrăm în râu!
Dacă simţi că n-ai putere, dacă simţi că nu mai poţi,
Mergi prin apă înainte, până la trei mii de coţi.

Pân’ acolo în picioare, iar de-acolo înnotând,
Lasă-te condus de ape, nu de omenescu-ţi gând.
Înţelege şi pricepe, nu mai sta la îndoială,
Ezechiel ţi-arată râul, starea ta spirituală.

Voi, cei însetaţi în suflet după apa cristalină,
Astăzi DUMNEZEU vă cheamă la fântâna care-i plină.
La izvorul care curge de sub tron, de sus, din sfere,
Râul care dă viaţă şi în lupta grea, putere.

Vino frate, vino soră, prietene, ISUS şi ţie
Vrea să-ţi deie mântuire, vrea să-ţi deie apă vie!
Tineri, care câteodată beţi otravă fără teamă,
La fântâna mântuirii şi pe voi, ISUS vă cheamă.

După cum e scris în Carte, DUHUL SFÂNT când va veni
Peste orişice făptură, tinerii vor prooroci.
De aceea, înainte la izvoare, fraţi, surori,
Pregăti-ţi-vă, fiţi gata, DOMNUL va veni pe nori!

 Dionisie Giuchici 

3 Iunie

S-a smerit.” Filipeni 2:8

Isus este marele învăţător al adevăratei smeriri. Avem nevoie să învăţăm zilnic de la El. Priviţi-L pe învăţător luând un prosop şi spălând picioarele ucenicilor Săi! Urmaşi ai lui Christos, nu vreţi să vă umiliţi? Priviţi-L ca Slujitor al slujitorilor, şi n-o să mai puteţi fi mândri! Nu este propoziţia aceasta sumarul biografiei Sale: „s-a smerit”? In timpul vieţii Sale pe pământ, nu s-a dezbrăcat El de hainele măririi una după alta, până în momentul în care, gol, a fost răstignit pe cruce? Nu s-a lepădat El de Sine, vărsându-Şi sângele, renunţând la toate pentru noi, până în momentul în care, sărac şi lipsit, a fost îngropat într-un mormânt? Cât de jos a ajuns Mântuitorul nostru! Cum mai putem fi mândri?

Aşează-te la picioarele crucii, şi numără picăturile purpurii care te-au curăţat. Poartă coroana de spini. Priveşte-I umerii biciuiţi, scăldaţi încă în sânge. Priveşte-i mâinile şi picioarele străpunse de piroane, şi întreaga-I făptură supusă batjocurii şi invidiei. Observă amărăciunea, neliniştea şi durerea care se oglindesc pe faţa Lui. Ascultă strigătul cutremurător „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Şi dacă nu te arunci la pământ în faţa crucii, înseamnă că n-ai văzut-o. Dacă nu te umileşti în prezenţa lui Isus, nu îl cunoşti. Ai fost atât de pierdut, încât numai sacrificiul singurului Fiu al lui Dumnezeu te putea salva, Gândeşte-te la asta, şi aşa cum a făcut Isus, pleacă-te şi tu în umilinţă la picioarele Sale.

Simţământul iubirii uimitoare a lui Christos pentru noi ne umileşte mai mult decât propria noastră vină. Fie ca Domnul să ne aducă în meditaţie la Calvar. Atunci poziţia noastră nu va mai fi cea a celui mândru, ci a celui umil, care iubeşte mult pentru că i s-a iertat mult. Mândria nu poate trăi lângă cruce. Să ne aşezăm acolo şi să ne învăţăm lecţia, apoi să ne ridicăm şi să o punem în practică.

C.H. Spurgeon

Binecuvântează Doamne

Binecuvântează Doamne,
Toți copiii pe pământ,
Cu divina-Ți ocrotire
Și cu-al bucuriei cânt!

Binecuvântează Doamne,
Copilașii necăjiți,
Cu a îngerilor pază,
Cu o casă și părinți!

Binecuvântează Doamne,
Pruncii care zac de dor,
Le ascultă rugăciunea,
Plânsul și suspinul lor!

Binecuvântează Doamne,
Pe copiii cu dureri,
Cu minunea vindecării,
Mila Ta și mângâieri!

Binecuvântează Doamne,
Prunci ce-așteaptă să se nască,
Cu familii iubitoare,
Care vor frumos să-i crească!

Binecuvântează Doamne,
Pe copii cu-nțelepciune,
Cu-adevărul din Scriptură
Și umblare-n fapte bune!

Binecuvântează Doamne,
Copilașii cu iubire,
Viață-n sfântă libertate,
Împliniri și fericire!

Teodor Groza

2 Iunie

Invăţătorule.” Matei 19:16

Dacă tânărul din Evanghelie a folosit acest titlu în convorbirea cu Domnul, cu cât sunt eu mai îndreptăţit să mă adresez astfel! El este într-adevăr învăţătorul meu în amândouă sensurile, un Stăpân care conduce şi care învaţă. Îmi place să merg alături de El şi să stau la picioarele Sale. Sunt slujitorul şi ucenicul Său, şi socotesc că aceste două titluri îmi aduc o mare onoare. Dacă m-ar întreba de ce II numesc „bun”, aş avea răspunsul potrivit Este adevărat că „binele este Unul singur” (Matei 19:17), dar El este Dumnezeu, şi toată bunătatea dumnezeirii străluceşte cu putere în El.

Din experienţa mea am descoperit că este bun, atât de bun încât tot binele de care am avut parte a venit prin El. A fost bun cu mine când eram mort în păcate, fiindcă m-a ridicat prin puterea Duhului Său Sfânt. A fost bun cu mine în toate nevoile, încercările, luptele şi durerile mele. Nu există un Stăpân mai bun, fiindcă slujirea Sa înseamnă libertate, şi regulile Sale iubire. Aş vrea să fiu măcar a mia parte atât de bun ca El. Când mă învaţă ca un învăţător, este negrăit de bun. Învăţătura Sa este divină, manierele Sale plăcute, şi sufletul Său este însăşi blândeţea. Nici o eroare nu se amestecă cu învăţăturile Lui; aurul adevărului Său este pur, şi toate învăţăturile Sale conduc la bunătate, sfinţind şi întărind ucenicul, îngerii cred că este un Stăpân bun, şi îşi găsesc plăcerea în lauda Sa.

Sfinţii din vechime au dovedit că este un Stăpân bun, şi fiecare dintre ei s-a bucurat să cânte „sunt robul Tău, Doamne” Umila mea mărturie ar trebui să aibă acelaşi efect. Voi mărturisi aceasta în faţa prietenilor şi vecinilor mei, pentru ca, prin mărturia mea, ei să fie conduşi să-L caute pe Domnul Isus ca învăţător. O, dacă ar face asta! Nu ar regreta niciodată o alegere atât de înţeleaptă. Dacă ar lua asupra lor jugul acesta uşor, s-ar găsi într-o slujbă atât de regală, încât ar rămâne în ea pentru totdeauna.

C.H. Spurgeon

Motive de mulțumire

Motive sunt mulțime
Să-Ți mulțumim nespus
Pentru lucrări sublime
Ce pot ca să exprime
Iubirea Ta, Isus.

Ne-ai scos la bucurie
Din trista stare grea
Ne-ai pus în visterie
Cerească mărturie
Și tot ce Tatăl vrea.

Să fim îngrijorați?
O, nu! Nu sunt motive
Suntem încredințați
Pe sfinte mâini purtați
Să-nvingem ofensive.

În orice încercare
Simțim prezența Ta
Ne scoți din strâmtorare,
Aduci înseninare
Să n-avem cruce grea.

O mie sunt motive
De rugi și mulțumiri
C-avem trăiri active
S-atingem obiective
Cu har și fericiri.

În carul biruinței
Ne porți în drum spre Rai
În starea suferinței
Și-n cea a neputinței
Noi energii ne dai.

Obstacole în viață
Cântând le depășim
Privind la a Ta față,
Și-urmând a Ta povață
Spre apogeu suim.

Motive sunt o mie
Să-Ți mulțumim nespus
C-aduci în visterie
Cerească bucurie,
Că-n haru-Ți ne-ai inclus.

George Cornici