Chiar mii de jertfe-ar fi puține

Chiar mii de jertfe-ar fi puține să-Ți aduc zilnic la altar,
Ce-ar fi aceasta pentru Tine la cât de mare e-al Tău har?

Chiar munți de aur și rubine de Ți-aș aduce acum în dar,
N-ar egala atâta bine cât mi-ai făcut Tu la Calvar.

Chiar de mi-aș înfrâna tot trupul, și chiar de-ar fi să-mi fie ars,
Nu aș putea plăti cu lutul tot ce-a-nsemnat păcatu-mi șters.

Chiar ani la rând dacă aș plânge, și-o viață de m-aș tângui,
N-aș stinge lacrima de sânge ce-a curs pentru a mă mântui.

Sub inspirația-Ți divină, ocean de psalmi aș vrea să-Ți scriu,
Să vadă toți a Ta lumină și-n cor să strige că ești viu.

Să cânt cântări din cer trimise cu har să sfarme orice zid,
De Duhul Sfânt să fie aprinse cum mai de mult cânta David.

Să se arate aurora, să se topească negrii nori,
Să cânte iarăși ca Debora, mulțimea de biruitori.

Ce minunat ești Tu, Isuse, ce măreții te înconjoară,
Ce bucurii ne-aduci aicea când slava cerului coboară.

Ce mângâieri ne lași în suflet când treci, o, Doamne printre noi,
Cum ne îndrumi al nostru umblet și cât de bun ești Tu cu noi.

Ce alinare, ce iubire, e Rege sfânt privirea Ta,
Ce dar, ce mare mântuire ai scris cu sânge-n Golgota.

Ce sfântă binecuvântare ești pentru noi că ne primești,
Că dăruiești oricui iertare și de la moarte izbăvești.

Nimic n-ar fi frumos făr` Tine, nimica farmec n-ar avea,
Nici flori, nici păsări, nici destine, nici noi, poate, n-am exista.

Te laud Domn presfânt și mare, iar pentru toate Te slăvesc,
Mă-nchin în fața Ta, scump Soare, și umilit îți mulțumesc.

Puiu Chibici 

Anunțuri

Autoconvingerea- un pas greșit

Procedeul care astăzi ia amploare-ntre creștini,
E menit doar să înșele, spre a duce  lumea-n chin.
Din malefice izvoare prinde viață și se varsă
În atâtea inimi goale, fără de o țintă-aleasă.
Procedeul se numește „autoconvingere”
El e primul pas, al doilea, omu-l face repede.
În ce constă, cum lucrează, cât poate fi de șiret
Vom reda cu de-amănuntul, denunțând acest secret.
Omul are ca o bază, ca un ghid, ca-nvățătură
Ca măsură în viață, ca dreptar, Sfânta Scriptură.
Nu-i Cuvântul unor oameni, nu-i Cuvânt de pe pământ,
Ci-i Cuvântul Celui veșnic, coborât din cerul sfânt!
Dar, când lumea e deschisă după pofte și plăceri,
Când oferta de păcate e mai mare decât ieri,
Când cel rău, căzut din slavă, vine-n duhu-i luciferic
Cu zeci, sute, mii, tertipuri spre-a  rapi focul din sfeșnic,
Cel ce este gol în suflet se va clătina ca Dima
Și va fi pradă ușoară, căci i se va lua  lumina.
Va primi noi dispoziții și se va încrede-n sine,
Se va autoconvinge că ce face este bine.
Conștiința e bariera ce o vrea înlăturată
Lucifer, ca el s-aducă pată-n suflet langa pată.
De aceea-n astă lume, tot mai rea, mai nemiloasă,
Oaia celui ce nu are e mereu cea mai gustoasă,
De aceea enoriașii mor în hrube înghețați,
Pe când, așa zis „păstorul” se răsfață în palat.
Precum Lazăr și bogatul, azi istoria se repetă
Iar ca scuză, propaganda este tot mai evidentă.
De aceea stau mulți oameni într-un crez încorsetați,
Că dând bani, făcând favoruri, de păcat pot fi iertați.
De aceea adevărul ca sub cheie stă ținut,
Ca profitul să tot crească, tot mai mult și tot mai mult.
De aceea se dă drumul, dezlegare la păcate
Pentru că manipularea a ajuns la cote ‘nalte.
De aceea prin Biserici sunt mulți idoli mediatori
Care, muți, stau (teoretic), între Dumnezeu și om.
De aceea Salvatorul, unicul Mijlocitor
Între oameni și-ntre Tatăl, nu-i chemat în ajutor!
De aceea, azi, simboluri sunt furate de pe cer
Spre a fi mult folosite într-un scop hidos, mizer!
De aceea fărdelegea a ajuns din nou la culme,
Întrecând parcă Sodoma și Gomora in renume.
De aceea pe tăcute, ia intre creștini amploare
Moda de a te convinge că mergi bine pe-a ta cale.
Că, după ce fără milă, ai înlăturat conștiința,
Poți trăi precum îți place a-ți croi singur credința!
*
Dragii mei, Biblia nu minte, vine Ziua judecății
Când spoiala de convingeri va-ntalni Zidul Dreptății!
Pân’ acol’ merge spoiala, autoconvingerea,
De aceea, las-o astăzi, mâine nu vei mai putea!
Nu poți pune în balanță anii tăi scurți de plăcere
Cu a ta eternitate petrecută în durere!
Conștiința prețioasă e un bun trimis din cer
Nu-ți semna singur sentința către un etern infern!

Emanuel Hasan 

Despăgubeşte, Doamne

Despăgubeşte, Doamne, iubirea jertfitoare,
iubirea care tace purtându-şi crucea grea,
iubirea care arde şi suferă, şi doare
că numai Tu ştii Singur ce lupte duce ea!

Despăgubeşte, Doamne, iubirea-nsingurată,
ascunsă şi lăsată să sufere-ntre spini,
că ea-şi deschide rana ferită şi curată,
în ceasul tainic, numai spre ochii Tăi divini.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea tăinuită
ce-şi arde-ascuns în sine tot mirul ei frumos,
iubirea ce rămâne adânc ne-mpărtăşită,
că ea păşeşte-n lume mai greu după Hristos.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea cheltuită
în lacrimă şi-n jertfă spre cel nedemn de ea,
iubirea ce se frânge călcată şi zdrobită,
c-aceasta-i cea mai sfântă iubire şi mai grea!

Traian Dorz

Ruga din Ghetsimani

Mi-e sufletul întristat de moarte. . .
Și ce să Îți spun Eu Ție, Tată, acum?
Să duci paharul acesta de Mine departe? !
Dar tocmai pentru asta am venit din cer atâta drum! . . .

Cum să Mă-ntorc ‘napoi fără de ei? !
Va fi prea pustiu și trist printre stele. . .
Cum să nu fie-acol’ cu Mine ucenicii Mei,
Cum să n-am lângă Mine iubitoare Magdalene? !
Cum să las aici copilașii ce I-am binecuvântat,
Sau sufletele care-au plâns de dor după Mine? !
Cum să-i uit pe cei cu care la masă am stat,
Cum să nu Îmi pese de-a bolnavilor mulțime? !
Cum să n-aud plânsul celor întristati,
Cum să nu le dau eterna mângâiere? !
Cum să n-am o țară pentru cei aici înstrăinați? !
Cum să nu doresc a orfanilor de viață înfiere? !

Și cum să las popoarele să meargă-n iad,
Cum să nu-i smulg din a Vrajmașului ghiare? !
Cum să nu-Mi întind mâna sper cei ce-n hăuri cad,
Cum să-i las duși în flăcări mistuitoare? !

O, DĂ-MI-L, TATĂ, CA SĂ-L BEAU!
Tot veninul lui îl las să curgă-n Mine!
Vreau ca în Slavă cu Mine să pot să iau,
Pe toți oamenii, ca Noi putem ierta pe oricine!

Maria Trifan 

Despre Tine

Ce spun oamenii de tine,
Cum slujeşti pe Dumnezeu,
Eşti vorbit de rău sau bine,
Te smereşti în al tău eu?

Vorba ta cum se aude,
Te sileşti să dovedeşti
În tot locul şi oriunde
Că pe Domnul Îl iubeşti?

Cât îţi e de măsurată
Vorba, timpul, tot ce faci,
Ştii că-n toate eşti notată
De vorbeşti, sau chiar de taci?

Este Unul ce te ştie
Şi măsoară pas cu pas,
De aici spre veşnicie
Şi secunda dintr-un ceas.

Dacă ai căutat în toate
Să fii tot mai ordonat
Şi-ai făcut tot ce se poate
Să trăieşti tot mai curat,

Mare îţi va fi răsplata
Pentru fiecare ceas,
Dar tu fii atent, că-i gata
Şi se-aude al Lui glas.

El răsună cu putere
Şi de El vei fi-ntrebat
Şi în vorbe şi-n tăcere
Cât de mult tu ai vegheat.

Azi te-ntreabă înc-o dată
Care e trăirea ta
Şi în vorbă şi în faptă –
Ce spun oamenii de ea?

Eşti exemplu sau ruşine?
Cauţi să te pocăieşti?
Duhul ce l-a pus în tine
Este mort, deşi trăieşti?

Fă-ţi o mare socoteală
Şi ai grijă cum trăieşti,
Fără nicio îndoială
În ce faci şi-n ce vorbeşti.

Că noi nu suntem din lume,
Ci suntem din Dumnezeu
Care vrea ca al lui Nume
Să-L păstrăm curat mereu.

Monica Schiersner 

Biruinţa mea

Biruinţa mea e Domnul
Ce odată-a biruit
Pe Golgota, pentru mine,
Cu-a Lui viaţă a plătit.

Pentru mine-a mers să moară
Fiul Sfânt de Împărat,
A dus a lumii povară
Şi al meu murdar păcat.

Ce iubire, ce speranţă,
Domnul meu mi-a dăruit
Când, odată, a Lui viaţă
Pentru mine Și-a jertfit.

Pe Golgota, mântuirea
Am primit-o de la El
Şi de-atunci Îi simt iubirea
Ce mă va urca la cer.

Ce durere, ce ocară
Dus-a Domnul meu iubit
Şi atât de grea povară
Să fiu şi eu mântuit.

Cum să-Ți mulţumesc, Părinte,
Pentru DARUL Sfânt adus?
Cu ce lacrimi sau cuvinte
Să Te-nalţ, iubit Isus?

Pentru jertfa cea mai mare
Ce a fost aici vreodat’
Am primit şi eu iertare!
Da, ISUS HRISTOS mi-a dat

Din a Lui viaţă sfântă,
Pace, Har şi mântuire!
Şi a mea inimă-i cântă
Zi de zi, de fericire.

Monica Schiersner