Când ne-a cuprins iubirea Lui…

Când ne-a cuprins iubirea Lui
Am fost îndată transformați
A fost iubirea Fiului
Și binecuvântarea Cerului
Și-am fost pe loc descătușați.

Cuvântul Lui l-am auzit
(Rostit cu glasul Lui duios)
Din letargie ne-am trezit,
Ce-a fost uscat a înverzit
Am fost schimbați spectaculos.

Ne-au inundat divine stări
Ce altădată nu le-aveam
Am fost cuprinși de contemplări
La harul Lui și la lucrări
Ce-n suflet le înțelegeam.

Chemarea Lui ne-a ridicat
Din vidul ce ne-năbușea
Cu drag, de-aceea, L -am urmat
Chiar și atunci când ne-a mustrat
C-a Lui iubire strălucea.

Ca un ocean nemărginit
Așa e dragostea în El
Când, prima dată, L-am privit
Privirea Lui ne-a cucerit
Și-am înțeles un sfânt Apel.

Azi fericirea e în noi
(Nu e străină ca-n trecut)
Iar în necazuri și-n nevoi
N-abandobăm, nu dăm ‘napoi
Și-uităm de tot ce ne-a durut.

Când ne-a cuprins al Lui Cuvânt
Lăsat-am tot și L-am urmat
Și-acum trăim cu-n Legământ
Desprinși de praful din pământ
Și-uniți cu Cel mai scump și sfânt.

George Cornici

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…

Dumnezeu e în control

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou… că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

…Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă… ţi s-a oprit în gene…
Să nu descurajezi… căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele… de vânt şi ploi purtate
Dar… iarăşi va veni o primăvară…
Căci în ramuri este viaţă… nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc… dar este o nădejde…
În Dumnezeu viaţă avem… şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie… noi vom înţelege…
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta… şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale…
…Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor…
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

…Vor mai veni… şi viscole în viaţa ta
Furtuni… de multe feluri şi ispite…
Iar frunzele… desigur… se vor scutura…
Noi… însă vom trăi!… tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.

Mihail Cebotarev

Vezi articolul original

3 Octombrie

Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? ” Evrei 1:14

Îngerii sunt ajutoare nevăzute ale sfinţilor lui Dumnezeu. Ei ne poartă pe mâinile lor, ca să nu ne lovim piciorul de vreo piatră. Loialitatea faţă de Domnul îi face să poarte un mare interes copiilor iubirii Sale. Ei se bucură de întoarcerea fiului risipitor acasă la tatăl şi întâmpină sosirea credincioşilor în palatul Regelui de sus. In timpurile străvechi, fiii lui Dumnezeu au fost favorizaţi cu apariţia lor vizibilă, şi astăzi, deşi noi nu-i, vedem, cerul este deschis şi îngerii lui Dumnezeu coboară şi urcă deasupra Fiului Omului, ca să-i viziteze pe moştenitorii mântuirii. Serafimii zboară încă purtând cărbuni aprinşi de pe altar, ca să atingă buzele oamenilor prea iubiţi. Dacă ochii noştri ar fi deschişi, am putea vedea caii şi carele de foc din jurul slujitorilor lui Dumnezeu; fiindcă am ajuns la un mare număr de îngeri care păzesc şi protejează sămânţa regală, versurile lui Edmund Spenser nu sunt ficţiune poetică:

Cât de ades brăzdează cerul cu aripi de aur
Ca nişte soli cereşti, înaripaţi cu har
Să lupte lângă noi pe-al răului hotar!

La ce demnitate se ridică cei aleşi atunci când strălucitorii curteni ai cerului devin slujitorii lor supuşi! La ce grad de comuniune suntem înălţaţi prin părtăşia cu fiinţele cereşti! Cât de bine suntem apăraţi, de vreme ce toate cele douăzeci de mii de care de foc ale lui Dumnezeu sunt înarmate pentru eliberarea noastră! Cui îi datorăm toate acestea? Să-L iubim întotdeauna pe Domnul Isus Christos, fiindcă prin El am fost aşezaţi „în locurile cereşti” (Efeseni 2:6), deasupra împărăţiilor şi puterilor. El este Cel al cărui tabără este „în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). El este adevăratul Mihail care a învins balaurul. Toată slava Ţi se cuvine Ţie, Isuse! Ţie, îngerul prezenţei lui Dumnezeu, îţi oferă această familie rugăciunile ei de dimineaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Musca vs Albina

Ciprian I. Bârsan

📌 Musca umblă prin gunoi. Albina, prin flori.

❌ Nu poți să umbli toată ziua prin containerele lumii și să lași în urma ta miere de salcâm.

👣 Anturajul tău îți va defini scopul pentru care trăiești. Albina nu stă la sfat cu păianjenii, nici la o bârfă cu muștele.

🐝 Încă ceva: albina, când înțeapă, moare. Rolul ei e să facă miere, nu să înțepe. Când își schimbă rolul, ea moare.

❗️Ferește-te de înțepături! Lasă-i pe alții să se ocupe de ele. Tu ai un scop nobil. Nu-ți distruge viața prin tribunale. Nici prin certuri și răspunsuri la batjocoritori. Îți vor ruina țelul nobil pentru care ai fost creat de Dumnezeu.

🙏🏻 Să te ajute Bunul Dumnezeu să lași ceva dulce în inima fiecărui om cu care te întâlnești în această viață.

— — — —

Meditații similare trimitem zilnic celor abonați aici: devotional.cristiboariu.com

https://www.facebook.com/100044642190151/posts/pfbid0ziXpn4h3jNqsTgHPBFxqrWGv8aFGvJKXr2uWFBmzuDfuR56otjicRmrLcT8jUqSJl/

Vezi articolul original

Gloriosul meu Isus!

Doamne dă-mi înțelepciune
Ca să pot fii credincios
De Tine, ca să pot spune
Și să Te slăvesc, Hristos.

Iar dacă mă poticnesc
Scoate-mă, nu mă lăsa
Ca să pot să mai vorbesc
Despre Împărăția Ta.

Să nu îl lași pe cel rău
Calea mea, să o ațină
Nici ca să îmi fie greu
Ca să nu am nici o vină.

Când Tu pe nori vei veni
Să ne duci spre Împărăție
Lângă ai Tăi îngeri mii
Unde-i pace, bucurie.

Învață-mă cum să fac
Ca să fiu pe placul Tău
În neștiință, să nu zac
Nici pe mâna celui rău,

De toate să fiu ferit
Căci sunt slab, fără putere
Eu cu Tine am pornit
Adă-mi Doamne, mângâiere.

Când robit de supărare
Ruga mea încetinește
Deschide a Ta cărare
Și durerea-mi ostoiește.

Eu sunt robul Tău, Isus
Și al Tău fiu, Doamne sunt
Nădejdea mi-e la cer sus
Te urmez și Te ascult.

Căci sunt un om mulțumit
Pentru toate ce mi-ai dat
Tu ești Domnul meu iubit
Care m-a eliberat.

Gloria Îți aparține
Dumnezeul meu iubit
Vreau să fiu în veci cu Tine
Să sfârșesc ce am pornit.

Mântuirea, s-o primesc
Să Îți cânt cu bucurie
Lângă cei ce Te iubesc
În sfânta-Ți Împărăție.

 Florenta Sarmassan  

2 Octombrie

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

1 Octombrie

Roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.” Cântarea Cântărilor 7:13

Soţia doreşte să-i dăruiască lui Isus tot ce produce. Inimile noastre au „tot felul de roade” (Cânt 7:13), „noi şi vechi”, pregătite pentru Prea Iubitul nostru. In toamna aceasta bogată în roade, să ne păzim recoltele. Avem roade „noi”. Dorim să simţim viaţă nouă, bucurie nouă, recunoştinţă nouă. Dorim să luăm noi hotărâri şi să îndeplinim lucrări noi. Inimile noastre înmuguresc de rugăciuni noi, şi sufletele noastre se angajează în eforturi noi. Dar avem şi roade „vechi”.

Una este dragostea dintâi. Ce fruct ales! Isus se desfată în el. Apoi este prima noastră credinţă. Este credinţa simplă prin care, neavând nimic, am ajuns să avem totul. Este bucuria momentului în care L-am cunoscut pe Domnul; să o readucem la viaţă. Avem apoi amintirile făgăduinţelor. Cât de credincios a fost Dumnezeu! Pe timp de boală, El ne-a vegheat la căpătâi cu blândeţe! Când am trecut prin ape adânci, El ne-a ridicat deasupra! Din cuptorul de foc, El ne-a scos cu îndurare. Roade vechi, într-adevăr! Avem multe roade vechi, fiindcă îndurările Lui au fost mai multe decât perii capului nostru. Trebuie să regretăm vechile păcate, dar am avut vremuri de căinţă date de El, vremuri în care am plâns la piciorul crucii şi am învăţat meritele sângelui Său.

Avem roade în dimineaţa aceasta, roade vechi şi roade noi; dar principalul este că ele sunt pregătite pentru Isus. Într-adevăr, aceasta este cea mai bună şi mai primită slujbă, în care Isus este sprijinul sufletului, iar slava Sa este sfârşitul tuturor eforturilor noastre. Să ne pregătim roadele numai pentru Isus. Să le scoatem la iveală atunci când El este cu noi, şi să nu le lăsăm Ia vederea oamenilor. Isuse, vom răsuci cheia de la poarta grădinii noastre, şi nimeni nu va intra să fure roadele bune care au crescut pe pământul udat de sângele Tău. Tot ce este al nostru va fi al Tău şi numai al Tău, Isuse, Prea Iubitul nostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Suntem vinovaţi

Suntem vinovaţi de tăcere,
De rugi ce-am uitat să-nălţăm,
De prea mult huzur şi plăcere,
La care cu greu renunţăm.

Suntem vinovaţi de-o lumină
Ce moare încet, sub obroc,
Uleiul în vas se termină
Şi n-avem ce pune în loc.

Suntem vinovaţi de mândrie,
Emitem pretenţii de „zei”,
Dar, fără divina tărie,
În duhul rămânem pigmei.

Suntem vinovaţi şi de lene,
Că nu-şi mai dă nimeni silinţa,
Cu scuze abile, viclene
Mereu ne-adormim conştiinţa.

Suntem vinovaţi de-ncălcare
A celor mai sfinte precepte,
Acum preferăm răzbunarea,
Iertarea şi mila… s-aştepte!

Suntem vinovaţi de-mpietrire
Şi singuri pe noi ne-osândim,
Uitat-am de mult de smerire,
Cu false valori ne-amăgim.

Suntem vinovaţi de credinţa
Ce-i moartă în noi, în prea mulţi,
Apatici privim suferinţa
Atâtor flămânzi şi desculţi…

Suntem vinovaţi fiindcă somnul
În mreaja tihnirii ne-a prins,
Aproape la uşă-i chiar Domnul,
Iar focul în candelă-i stins…

Suntem vinovaţi, ştim prea bine,
E vremea căinței, o știm!
Prea mult harul nu va mai ţine,
O clipă să nu şovăim!

Olivia Pocol 

30 Septembrie

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.” Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă II lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să II laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu.

Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219.

Dacă nu II lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon