Un gând de sus din slăvile divine

Un gând de sus din slâvile divine
S-a coborât in inimă la mine
Si m-a mustrat de felul cum gândesc
Că nu mai sunt așa cum mă dorești.

Că inima mi-e rece și intărită
Că nu o mai simt pe cea ce e rănită
Că stau deoparte, nu mai implinesc
Ceea ce Tu dorești să indeplinesc.

Că sunt mulți frați de-ai mei in incercare
Și pentru ei, inima mea nu doare
Că sunt în duh cam căldicică
Așa mi-ai spus Isus, si imi este frică.

Te rog să-mi dai iar dragostea dintâi
Să mă ridici și in inimă să-mi pui
Dorința de a te sluji cu râvnă
Că-i timpul cel mai de pe urmă.

Iți mulțumesc Isus de cercetare
Și că imi dai timp de îndreptare
Mă inchin si-ti mulțumesc frumos
In via Ta vreau să fiu de folos.

Te rog să-mi spui unde să mă implic
La cine mă trimiți să îl ridic?
Să-mi spui te rog ce trebuie să fac
Doar Ție Domnul meu să-Ti fiu pe plac.

Ajută-mă să fiu așa cum mă dorești
Să iți fac cinste de felul cum trăiesc
Pe tin Isus te vreau în viața mea mereu
Si să îmlinesc Cuvântul Tău.

De Tine Doamne vreau să nu mă las
In viața mea să merg cu Tine pas la pas
Eu te iubesc și vreau ca viața mea să fie
Aicea jos cu Tine și sus o veșnicie.

cornelia moldoveanu 

27 Ianuarie

 „Dar Maria păstra toate aceste cuvinte, și se gândea la ele în inima ei.” LUCA 2:9

Aceasta femeie binecuvântată îşi exercita trei facultăţi: memoria — ea „păstra toate aceste lucruri”, afecţiunea — le păstra „în inima ei” şi intelectul — ea „se gândea la ele”. Memoria, afecţiunea şi înţelegerea erau toate concentrate asupra lucrurilor auzite. Preaiubitule, aminteşte-ţi ce ai auzit despre Domnul Isus şi despre ceea ce El a făcut pentru tine. Fă din inima ta vasul de aur cu mană, ca să păstrezi amintirea Pâinii cereşti cu care te-ai hrănit în trecut. Lasă-ţi memoria să păstreze tot ce ai simţit, cunoscut şi crezut despre Christos, şi atunci vei vedea că II vei iubi din ce în ce mai mult.

Iubeşte persoana Domnului tău! Deschide vasul de alabastru al inimii tale, chiar dacă este spart, şi spală-I picioarele străpunse cu uleiul afecţiunii tale. Lasă-ţi intelectul să se concentreze asupra lui Isus Christos. Meditează la ceea ce citeşti. Nu te opri la suprafaţă; sapă în adâncime. Nu fi ca o rândunică, atingând apa cu vârful aripii, ci ca un peşte care trăieşte în adâncuri. Rămâi cu Dumnezeul tău. Nu-1 trata ca pe un drumeţ care se opreşte la tine pentru o noapte; constrânge-L şi roagăL „rămâi cu noi, căci… ziua este pe sfârşite” (Luca 24:29). Ţine-L, şi nu-L lăsa să plece.

Cuvintele se gândea înseamnă „a cântări”. Pregăteşte-ţi balanţa judecăţii. O, dar ce măsură îl poate cuprinde pe Domnul Christos? El „a cântărit munţii cu cântarul” (Isaia 40:12) — cu ce cântar îl putem cântări noi pe El? „El ridică ostroavele ca un bob de nisip” (vers. 15) — cine îl va ridica pe El? Chiar şi aşa, dacă înţelegerea ta nu-L poate cuprinde, afecţiunea poate. Dacă spiritul tău nu-L poate încadra pe Domnul Isus în normele judecăţii noastre, îmbrăţişează-L cu braţele afecţiunii.

C.H. Spurgeon

Suntem chemați…

Am fost chemați să fim Lumină
Și sare cu bun gust să fim
La cei săraci să le dăm cină
Iar pe acei care suspină
Cu sfat ceresc să-i lecuim.

Am fost chemați la revelații
Ce-n altă parte nu aflăm,
Să-nvingem grele situații
Să n-avem două destinații
Ci doar pe Mire să-L urmăm.

Am fost chemați la pocăință,
La tot ce dă eternul Domn
Să exprimăm recunoștință
Și când ne-atinge-o suferință
Și când nu-i dulce-al nostru somn.

Am fost chemați să dăm dulceață
(Nu ce e acru sau amar)
Iar când vedem lacrimi pe față
Să dăm a cerului povață
C-aceasta e mărgăritar.

Am fost chemați să dăm de știre
Ce din Cuvânt s-a revelat
Că mai presus de lut și fire
E o eternă fericire
Cu Cel ce-a fost crucificat.

Am fost chemați la biruințe
Doar cu al nostru Blând Păstor
Să împlinim cerești cerințe
Slujind cu sfinte străduințe
Mergând spre veșnicul Decor.

Chemați la sfânta Lui lucrare
Suntem datori s-o-nfăptuim
Iar rezultatu-i
transformare
Și-or merge mulți nu spre pierzare
Ci spre-un Meleag etern, sublim.

George Cornici

26 Ianuarie

„Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” Luca 2:18

Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, II adoră în tăcere. Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat”. Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-1 măture cu „mătura nimicirii” (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos!

Dar, pentru fiecare credincios, răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică. Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt” (Exod 3:5).

Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă. Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor? Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.

C.H. Spurgeon

In zori de zi te chem

E vremea ta

In zori de zi, Te chem!

Cu inima însetata după a Ta iubire,
Isus in zorii zilei, eu caut fata Ta.
Tu ești izvorul vieții si mana in pustie,
Ești tot ceea ce caut in zori de dimineață,
În noaptea cea târzie sau in amurg de zi

Cu Tine vreau sa merg Isus, in fiecare pas al meu,
Sa nu fiu eu, ci Tu sa fii atunci când, alții mă privesc.
Când simt ca nu mai am putere si nici resurse suficiente
Tu Doamne, numai Tu, Te-apropii de mine ca un bun Pastor.

Te apleci chiar daca sunt căzută si mă ridici, mă îmbogățești.
E așa de scumpa bogăția ce-o dai Tu celui ce-o dorește!
E așa de scumpa întâlnirea cu-Acela care te iubește!
E așa de prețuit momentul când stai cu El in părtășie!

Când lacrima iți curge vale din ochii umezi de iubire.
Apleacă-Te, oh Domnul meu acum…

Vezi articolul original 165 de cuvinte mai mult

Atunci când vine teama

Referințe

Iosua 1:5

Mă uit la cerul plin de stele
Cu luna ce tronează sus,
Și mă uimesc fiindcă-n ele
Văd mâna Domnului Isus.

Mi-aș fi dorit să-I văd și fața
Dar haru-acesta nu mi-e dat,
N-am merit fiindcă toată viața
Așa de mult L-am întristat.

De-aceea-L simt acum departe,
Dincol’ de cerul ce-l privesc
Dar nu-I. Demult mi-a scris o carte:
„-Copile, nu te părăsesc!”

De-atunci, mereu îmi tot șoptește
De câte ori sunt la necaz:
„-Chiar dacă mama-și părăsește
Copilul ei, Eu nu te las!

În brațul Meu te iau copile,
Să ne ascundem amândoi
În Cel ce este Yahve-Ire –
Ce poartă grija în nevoi.

Copilul Meu, suntem cu tine
Și Eu, și Tatăl, și Puterea
„-De ce ți-e teamă când te ține
Acel ce-I Viața și-nvierea?”…

O, Tată! … iartă-mi necredința
Și îndoiala ce mă roade,
În brațul Tău îmi las ființa
Ca voia Ta să fie-n toate….

Și iar privesc afară cerul
Cu luna ce tronează sus
Dar știu, Cin’ ține universul
La pieptul Său mă ține strâns.

Mâna Lui caldă, iubitoare
Străpunsă-n dealul Golgota
Mă ține astăzi cu ardoare,
Nu am să cad în ziua grea.

Mă vrea cu El în nemurire,
Drept, sfânt și fără de păcat
Și-atunci când trec prin curățire
Mă las în brațu-I adorat.

O să-nțeleg, în cer ajuns,
Că orice încercare grea
A-mpodobit acolo sus
Cununa care-o voi purta.

 Cornelia Sărac  

25 Ianuarie

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)?

Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30).

Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

C.H. Spurgeon