Vinul nou

Tulburătoare zi, tulburătoare noapte
În suflet apăsat, în minte numai șoapte
Departe este pacea și liniștea dorită
Oglinda îmi surprinde privirea rătăcită.

Cu firea m-am luptat și patima din mine
Strădanii grele port țintind spre ce e bine.
Mă plec în rugăciune și postul greu îl fac
Dar demoni sunt în jur și parcă-mi vin de hac.

Citesc din nou în Lege cuvântul ce-mi arată
Doar vina ce m-apasă o dată și înc-o dată
Atunci mai îndârjit apuc de plug și-mping
Păcate de demult sunt hotărât să-nving.

Dar obosit de trudă adorm și uit de toate
O clipă de odihnă să mă-ntărească poate.
Să văd ce n-am făcut, să-ntreb ce am uitat
Cărări mai vechi sau noi pe care n-am umblat.

În somnul meu adânc se-apropie un Glas
Ce îmi șoptește blând să fac numai un pas.
Din Carte să citesc că vina mi-a luat
Și-n haine de Dreptate și viață m-a-mbrăcat.

În suflet curge Viața prin harul noii Legi
Burduful de e nou, doar vinul nou s-alegi.
Să bei din bucurie, din pace și dreptate
Și cele vechi se pleacă, se uită și-s departe.

Hurdubae Grigore

Reclame

La ce e bună ispita?

“Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

Oswald CHAMBERS

Doar Tu, Isus

Nimic nu e mai preţios
Ca timpul petrecut cu Tine.
Eşti cel mai sfânt şi mai frumos.
Cu Tine e atât de bine!

Când întristată sunt ades
Şi plânge inima în mine,
Când din necaz nu pot să ies,
Atunci privesc, Doamne, spre Tine.

Atât de bine mă-nţelegi
Şi rana mea cea grea Te doare.
Din ochi o lacrimă-mi culegi,
Apoi mă însoţeşti pe cale.

Numai cuvântul Tău, curat,
Şoptirea Ta blândă şi dulce
Îmi spune că m-ai căutat
Şi alinare îmi aduce.

Doar Tu, Isus, poţi ridica
Vălul cernit de întristare
Ce cade peste viaţa mea
Şi-ncearcă iar să mă doboare.

Mi-ai dovedit că m-ai iubit
Cu o iubire-aşa de mare,
Când sus pe cruce-ai suferit
Ca să primesc eliberare.

“Fiindcă ai prêţ în ochii Mei”,
Mi-ai spus în dragostea Ta mare,
“Iată dovada dragostei:
Eu pentru tine dau popoare!

Deci nu te mai înspăimânta!
Chiar dac-ar fi să treci prin ape,
Ele nu te vor îneca,
Eu, Domnul, sunt de tine-aproape!

Chiar şi prin foc de vei călca,
Nu vei fi ars, să nu ai teamă,
Căci nu-l va arde flacăra
Pe fiul meu, care Mă cheamă.”

De-aceea, Doamne, Te iubesc
Cu fiecare zi mai tare
Şi ne-ncetat aş vrea să cresc
În dragoste şi ascultare

Ca ochii Tăi înrouraţi
De frumuseţile divine
Să nu fie împiedicaţi
Ca să se oglindească-n mine.

Ajută-mi, Doamne, să trăiesc
Mereu în sfântă curăţie
Cu tot ce sunt să Te slăvesc
Acum, dar şi în veşnicie.

Pavel Mariana- Florica 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

“Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o “cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

“Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. “Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: “Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

Oswald CHAMBERS

În curgerea vieţii

În dreptate-am luptat cu putere,
Cu sufletul sincer, deschis larg,
Neobosit, neânfricat să fac
Un rod bogat, aşa cum se cere.

Ţinute-n adâncuri rănile plâng,
Prin ochii mei se scurge-un vis amar,
Neputinţa mă sfâşie-n zadar!
Fără Cel de Sus nicăieri n-ajung!

Precum apa frumos curgătoare,
Îşi limpezeşte a ei tainic curs,
Speranţa noastră e Fiul Isus
În curgerea vieţii, pe-a Lui Cale!

Să veghem a ne mări credinţa,
Al Tău Cuvânt ne fie aprins rug,
Īn inimi calde Te primim Isus!
Iubirea ne-aduce izbăvirea!

Cu Tine suntem īn siguranţă!
Mâna Ta va sta mereu întinsă
Să ne-aduni în Ţara promisă,
Sus în cer, în Templul sfånt, Acasă!

Maria Șopț 

La ce să renunţi

“Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei” 2 Corinteni 4:2

Ai “renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3).

Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine. “Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa.

Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

Oswald CHAMBERS

De mâna Ta mă las condus, ușor ca fulgul cel de nea!

Din mâna Ta n-am să mai plec
Mă simt atât de onorat
Eu viața cu Tine-mi petrec
Tu m-ai ales să fiu salvat.

De mâna Ta mă las condus
Ușor ca fulgul cel de nea
Căci vreau să Te-nsoțesc Isus
Să vad Împărăția Ta.

Sunt doar un om plin de păcate
Care mereu promit, promit…
Dar uneori mă pierd și poate
Nu fac ce am făgăduit.

Nu-mi țin cuvântul ce l-am spus
Căci uit ce am promis odată
Dar Domnul meu, iubit Isus,
Tu mă faci atent de îndată.

Regret apoi că slăbiciunea
M-anconjurat și m-a cuprins
N-am împlinit promisiunea
Și inima din nou mi-a plâns.

Și stau plecat în rugăciune
Vărs lacrimi și mă tânguiesc
Mă bucur Doamne că-Ți pot spune
Pot totul să-Ți mărturisesc.

De acuma, când promit ceva,
Vreau să-mplinesc fără cârtire
Căci Doamne Tu-mi vezi inima
De tot ce este Tu ai știre.

Voi fii cu Tine Domn iubit
Scut, mâna Ta doresc să-mi fie
Căci pentru mine Te-ai jertfit
Viață mi-ai dat pentru vecie!

Florența Sărmășan 

Argumente sau ascultare?

Dumnezeu e în control

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

Să nu mă laşi, Isuse

Să nu mă laşi uitării, Isuse, dacă vii…
Sunt trestia răsfrântă sub semn de întrebare,
Simţindu-Ţi măreţia, sub fragedul suspin
Regenerat de lacrimi îţi cer o confirmare…

Să nu mă laşi uitării, Isuse, dacă vii…
Trezeşte-mă atuncea la marea deşteptare,
Cum se ridică fumul spre zările pustii,
Înalţă-mă spre Tine după a Ta ‘ndurare.

Să nu mă laşi uitării, Isuse, dacă poţi
Pătrunde-mă de Tine şi stinge-mi răsuflarea,
Dar să revin acasă, pe ale Tale porţi
Să mi se-aline dorul şi toată căutarea.

Să nu mă laşi, Isuse, te rog, să nu mă laşi,
Eu am să-aştept chemarea să ne-ntâlnim odată
La un apus de soare, ori zări de neuitat,
Eu am să-aştept, Isuse, cu inima curată.

Ca valul înspre ţărm mă-ntorc din pribegie,
Sunt pelerinul care mă-ndrept spre veşnicii
Din nemurire vin şi merg spre nemurire—
Să nu mă laşi uitării, Isuse, dacă vii…

Mihai Ghidora 

Ce urmează după predare?

“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” loan 17:4

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. “Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei.”Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. “Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să “presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revii. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS