PLOAIA CEA TÂRZIE

Ciprian I. Bârsan

Se crapă pământul de seceta verii
Şi soarele arde afară mai mult,
Când toţi aşteaptă de-acum amurgul serii,
Să se odihnească de-al zilei tumult!

Ofilirea ”verdelui-crud” ne arată
Că depindem de Cer şi de Creator,
Cum setea din humă, de-o ploaie curată,
În tihna făpturii de om muritor !

Și-n freamăt de codru, de frunze și ramuri,
De câmpii pârguite în soare și foc,
Mai lasă oh Doamne, o ploaie la geamuri…
Să răcorească-a naturii noastre, loc!

O ploaie divină, a Duhului sfânt mir,
În sufletele ce ard pe altare,
Căci stau îmbrăcate în in și în cașmir
Și tot așteaptă de sus, Îndurare!

Ploaia cea târzie, renaște-o Natură
Arsă de focul dezlănțuit de sus,
Și îmbracă-n rubine noua făptură,
Pe care-a mântuit-o Domnul ISUS!

De Ştefan Onofrei

Vezi articolul original

Vorbește Doamne!

Vorbește Doamne! Acum!
Că robul tău ascultă,
Spune-mi Tu ce-i rău și bun,
Cu voia Ta mă confruntă.

Vorbește Doamne! Te ascult!
Îmi plac a Tale povețe,
Vreau să Te slujesc mai mult
Și Duhul Tău vreau să mă învețe.

Vorbește Doamne! Că eu tac,
Doar te ascult ca să înțeleg,
Ce vrei Tu ca eu sa fac
Și unde trebuie sa merg.

Vorbește Doamne! Nu tăcea!
Vreau sa aud șoptirea,
Atunci când îți aud vorbirea,
Nu mă mai atrage firea.

Vorbește Doamne! Noaptea-n somn,
Ca la Samuel odată,
Eu te ascult, Stăpâne, Domn
Și o să împlinesc îndată.

Bujorean Victor.

3 Iulie

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.” Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele.

Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice.

Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Plângea un spic

Ciprian I. Bârsan

Plângea un spic de grâu în lan
Plângea de sete…de căldură
Iar soarele ardea năpraznic
Făcând pământul praf şi zgură…
Plângea un spic şi plânsul lui
Un roşu mac l-a auzit
Şi l-a transmis prin mii de maci
De la apus la răsărit
Şi-n ziua ce trecea, toridă
Un zumzet blând spre zări urca
O rugă fără de cuvinte
La poarta cerului bătea:
O, Tată Sfânt…nu vezi? n-auzi
Cum plânge grâul ars de soare?
Cum florile-au pierdut parfumul
Şi nu e apă în izvoare?
Ştiu că eşti bun şi-ndurător
Şi mersul vremii îl veghezi
Tu ai putere Blând Părinte
Să ierţi…să binecuvântezi…
Revarsă ploaie peste lume
Trezeşte plantele la viaţă
Dă-ne sărutul Tău Părinte
În fiecare dimineaţă…

Maria Luca

Foto net

Vezi articolul original

Nu știm

Nu știm de ce Tu ne-ai creat, Părinte,
Și ce ciudat să Te numim așa,
Dar din prisosul inimii ne vin cuvinte,
Și ea cunoaște c-a țesut-o mâna Ta…

Nu știm de ce Tu ne-ai dorit în lume
Și nici cum lumea ai creat-o pentru noi,
Dar știm că fiecare-atom ne spune
Că Tu-n detaliu știi a lui nevoi…

Nu știm de ce Tu ne mai lași în viață
Și nici cum nu ne-oprești când Ți-am greșit,
Dar știm c-odată Tu Te-ai dat povață
Om Tu ai fost să ne-arăți cum trebuie trăit…

Nu știm atâtea câte-am vrea noi, Tată,
Și nici de ce noi Te numim așa,
Dar dacă-ai vrut Iubirea ca să fie arătată
Îți mulțumesc ca Te-ai gândit la existența mea…

Nu știm, atâtea întrebări avem, Părinte,
Și ce ciudat e totuși că Te știm,
Dar deslușit noi vom lua aminte
Când fără de cuvinte o să Te privim. .

Tabita Oprea 

2 Iulie

„Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.” Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar și în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie.

El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10).

Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Meditatii zilnice: C.H. Spurgeon

,,Cel ce șade în ceruri râde”

ReferințePsalmii 2 | Psalmii 2
Cel ce șade în ceruri râde
( PS. 2)


Luminat de Duhul Sfânt, David vede peste veacuri
Națiunile-adunate, cu săgețile în arcuri
Și Împăratul în primejdia învăpăiatelor atacuri…
Speriat atuncea David, de pe sfintele cerdacuri

Către cer ridică ochii, cu făptura înlăcrimată,
Din adâncul ființei sale și din inima-i curată:
-, , De ce? !’’ strigă, , , Cum se poate, Sfinte Tată,
Neamurile să se-adune împotriva Ta, deodată? !’’

N-ai spus Tu că Va trona, pe-acest scaun de domnie
Fiul Tău și Domnul meu, în deplină bucurie
După ce cu mână tare neamurile-o să-Și supuie
Și întreaga Împărăție, Ție are să Ți-o închine? !

Cum se face că deodată, așa oaste se ridică…
Ce dorință-așa nebună pe toți poate să-i cuprindă
Și de unde-atâta ură în ființa cea plăpândă…
Ce duh poate să-i revolte și așa un foc să-aprindă? !

Cum se poate să urască Națiunile într-atât
Pe Stăpânul, Creatorul, Dumnezeul Bun și Sfânt
Ce în locul lor pe Cruce, suferind i-a mântuit…
De ce Doamne, cu-așa ură neamurile Te resping? !’

Și ce se va întâmpla cu Tronul și cu această Împărăție,
Și cu Domnul meu, cu Unsul Care-L așteptăm să vie
Când împotrivă-I se ridică cu-așa arme și mânie
Toată lumea înverșunată… Cuprinsă de nebunie? !’’

„Ce absurdă întrebare!”, , Cel ce șade-n ceruri râde!”
-„Răzvrătirea e absurdă și ridicolă, Davide!
Toate oștile-n ‘narmate ce se fudulesc sub soare
Le va nimici chiar Unsul, cu suflarea gurii Sale!’’


Toate oștirile din ceruri slăvesc pe Sfânta Treime
Universu întreg se-apleacă sub privirile-I acviline…
Și izbucnesc în osanale toate oștirile Angeline;
Domnul râde de a lumii blestemată răzvrătire!

-, , Împăratul, Eu L-am uns și L-am pus peste Sion
Și la picioare Îi voi pune orice domnie și domn!”
Domnul va chema pe nume pe cei ce de veacuri dorm
Va chema la Judecată mic și mare, orice om!

Ah, în sfintele-I Cuvinte vezi dispreț, nemulțumire…
Și Universul amuțește îngrozit de-a Sa urgie!
Numai Cel ce-I plin de glorie, Fiul Sfânt și Preaiubit
Este vrednic să vorbească și să spună vreun cuvânt!

Și Cuvântul Lui proclamă însăși calitatea Lui:
Din vecie El e Fiul, Preaiubit al Tatălui,
E,”Cuvântul” care-a pus temelia Cerului,
Chiar de El au fost întinse bolțile Universului…

El a fost prezent când Tatăl în înțelepciunea Lui
A suflat un duh de viață în nările omului…
El a învins cumplita moarte, zdrobind capul, , șarpelui”…
El e Domn și Mare Preot până în vecii vecilor!

Și El vine și vestește hotărârea și verdictul
Celui Care Stăpânește Cerurile și Pământul
Și confirmă că întocmai se va împlini Cuvântul:
Tatăl Sfânt Îi va supune toate, toate pe de-a întregul!

(Lucifer credea că totul, numai lui i se cuvine
Și că veșnic lumea fi-va sub cumplita-i stăpânire
Și i-a cerut lui Hristos, doar o dată să-i se închine
Și-I va da a lumii slavă și întreaga împărăție…

Dar Hristos Și-a demonstrat pe deplin a Lui Sfințire
Proclamându-L pe Stăpânul, Sfânt și drept, din veșnicie
Arătând cine e Domnul și cui trebuie să se închine
Fiindcă El e Creatorul și totul Îi aparține!)


Se oprește orice freamăt și suflare pe pământ;
Universu încremenește când vorbește Duhul Sfânt!
Deși glasul Lui e dulce… Iubitor și-atât de blând
Proclamând iubire sfântă, cu drag la pace chemând…

El îndeamnă omenirea la purtare înțeleaptă
În smerenie și iubire, toți pe Hristos să-L cinstească.
Toți aceia care vor Viața să o moștenească,
Căci mânia va fi cruntă și nimic n-o s-o oprească!

-, , Slujiți Domnului cu frică” glăsuiește Duhul Sfânt
„Căci aproape este ziua în care Domnu-a hotărât
Să adune Universul ca pe-un sul prea învechit…
Prin Cuvânt să facă altul, nou și veșnic preamărit”.

Este vremea pocăinței și-a spălării-n Sânge Sfânt,
Este vremea să dăm cinste, , în bucurie, tremurând”
Celui Care este gata să reverse pe Pământ
Paharul mâniei Sale, cu-urgii de neînchipuit!

O, treziți-vă Popoare la al Duhului îndemn!
Apucați de grabă Viața și-n sfințenie trăiți, demn,
Curățiți deplin prin jertfa și sângele Sfântului Miel
Căci fericiți vor fi aceia, care se încred în El!

Ioan Hapca

1 Iulie

Aşa va fi şi vara şi iarna.” Zaharia 14:8

Şuvoiul de apă vie care curgea în Ierusalim nu seca în timpul căldurilor arzătoare din timpul verii şi nu îngheţa iarna, atunci când gerul era mai tăios decât lama unui brici. O, suflete, trebuie să fii o mărturie a credincioşiei Domnului. Anotimpurile se schimbă şi tu te schimbi, dar Domnul tău rămâne veşnic acelaşi, şi izvoarele dragostei Lui sunt la fel de adânci, limpezi şi îmbelşugate ca întotdeauna. Apăsarea grijilor şi loviturile încercărilor mă fac să am nevoie de răcoarea izvorului harului Său. Pot să merg oricând vreau şi să beau din fântâna Care nu seacă, fiindcă este la fel de plină vara şi iarna.

Izvoarele pe sus nu sunt niciodată sărăcăcioase şi, binecuvântat fie numele Domnului, nici izvoarele de jos nu pot seca. Ilie a găsit Cheritul secat, dar Iehova era acelaşi Dumnezeu al providenţei. Iov a spus că prietenii săi erau ca nişte puţuri crăpate, dar a găsit în Dumnezeu un pârâu de mângâiere. Nilul era marea încredere a Egiptului, dar apele lui erau variabile; Domnul nostru este mereu acelaşi. Deturnând cursul Eufratului, Cirus a cucerit Babilonul, dar nici o putere, omenească sau diavolească, nu poate schimba cursul harului divin. Albiile vechilor râuri au fost găsite uscate şi triste, dar izvorul care coboară din muntele suveranităţii divine şi iubirii infinite va fi întotdeauna îmbelşugat.

Generaţiile trec una după alta, dar curgerea harului este neschimbătoare. Râul lui Dumnezeu poate cânta cu mai multă dreptate decât pârâul din poezie:
„Oamenii vin, oameni se duc
Dar eu merg veşnic.”
Cât de fericit eşti, suflete, să te afli lângă asemenea ape! Nu privi niciodată alte izvoare, fiindcă vei auzi mustrarea Domnului „şi acum, ce cauţi să te dud în Egipt, să bei apa Nilului?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Constatare

Ne-am obișnuit să dăm cu biciul
În tot ce-i bun și ce-i frumos.
Avem atâtea reguli sumbre
Dar nu-s venite din Hristos.

Legați de multele condiții,
În rugă n-avem libertate,
Suntem cuprinși doar de ambiții
Ce ne aruncă-n hău și moarte.

Bisericiile-s tot mai goale
Închinarea-i tot mai rece
Predicile-s tot mai seci
Iar somnul nu mai vrea să plece.

Părtășia-i de fațadă
Și iubirea-i tot la fel
Unitatea nu există
Iar mila nu mai e un țel.

Bărfa este un exempu,
E la modă viclenia,
Teatrul ieftin e puternic
Și pe mulți i-a prins mândria.

Este timpul să lăsăm
Tot ce-i rău, tot ce-i murdar
Să ne-ntoarcem iar jertfa
De la crucea din Calvar.

Să-nțelegem compasiunea
Să trăim în unitate,
Să ne bucurăm în Domnul,
Care ne-a scăpat de moarte.

Să nu mai trăim legați
De pământ și bogăție
Inima și sufletul
Să-și dorească-n veșnicie.

Nichifor Nicu 

30 Iunie

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.

El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

Meditaţii C. H. Spurgeon