20 Martie

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica.” Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine”. Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica.

Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:39).

Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica”?

C.H. Spurgeon

18 Martie

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit și Eu pe voi.” Ioan 15:9

Aşa cum îşi iubeşte Tatăl Fiul, aşa îşi iubeşte Isus poporul. Cum este dragostea divină? Dumnezeu L-a iubit pe Isus fără margini şi, în acelaşi fel, Isus îşi iubeşte poporul. „Te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Poţi să stabileşti cu uşurinţă începutul iubirii omeneşti; poţi să-ţi aminteşti clipa în care ai început să-1 iubeşti pe Christos, dar iubirea Sa faţă de tine este un râu al cărui izvor este ascuns în veşnicie. Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Isus fără nici o schimbare. Creştine, bucură-te să ştii că nu există nici o umbră de schimbare în dragostea lui Christos faţă de cei care se odihnesc în El.

Poate că ieri ai fost pe culme, şi ai spus „El mă iubeşte!” Astăzi se poate întâmpla să ajungi în valea umilinţei, dar El te iubeşte la fel de mult. Pe cele mai înalte culmi, I-ai auzit vocea vorbindu-ţi în cântec de iubire; acum, la nivelul mării sau chiar în mare, când toate valurile şi talazurile Sale trec peste tine, Inima Lui este credincioasă alegerii dintâi. Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemărginită, şi la fel îşi iubeşte Fiul poporul. Credinciosule, nu trebuie să te temi că se va rupe funia de argint, fiindcă dragostea Lui nu va înceta niciodată. Rămâi liniştit fiindcă Christos va merge cu tine până în mormânt, iar când te vei ridica din el îţi va fi Călăuză spre culmile cereşti.

Mai mult, Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemăsurată, iar Fiul îi învăluie pe cei aleşi în aceeaşi iubire, întreaga inimă a lui Isus este dăruită poporului Său. El „m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Dragostea Lui depăşeşte înţelegerea noastră. Avem un Mântuitor neclintit; un Mântuitor preţios, a cărui iubire este nemăsurată, neschimbată, fără început şi fără sfârşit, după cum Tatăl ÎI iubeşte pe El! Iată hrană din belşug pentru sufletele noastre. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă până la măduva şi grăsimea ei.

C.H. Spurgeon

23 Februarie

 „Ia-ți crucea și urmează-mă.” Marcu 10:21

Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii.

Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi.

Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

C.H. Spurgeon

6 Ianuarie

„Dar mâna Domnului venise peste mine seara.” Ezechiel 33:22

Pe calea judecăţii, aceasta poate fi situaţia, şi dacă este aşa, este treaba mea să mă gândesc la motivul acestei vizite şi să îndur nuiaua pe care am primit-o. Nu sunt singurul pedepsit în această perioadă; îngăduiţi-mi să mă supun pedepsei, şi să trag un folos din ea. Dar mâna Domnului poate veni şi în alte moduri — întărindu-mi sufletul şi înălţându-mi gândul spre lucrurile veşnice. O, dacă aş simţi prezenţa Domnului în felul acesta! Simţământul prezenţei divine poartă sufletul către cer pe aripi de vultur. In asemenea ocazii, suntem atât de plini de bucurie spirituală, încât uităm toate grijile şi durerile pământului. Nevăzutul este aproape, şi cele văzute îşi pierd puterea.

Trupul slujitor aşteaptă la poalele muntelui, iar sufletul stăpân se închină pe culme, în prezenţa Domnului. O, dacă mi-ar fi acordat un asemenea anotimp de comuniune divină în seara aceasta! Domnul ştie că nevoia mea este foarte mare. Darurile mele tânjesc, stricăciunea creşte, credinţa este slabă, şi evlavia rece; toate acestea sunt motive care cheamă mâna Sa vindecătoarea asupra mea. Mâna Sa poate răcori fierbinţeala de pe fruntea mea, şi poate opri tumultul din inima mea.

Glorioasa mână care a creat lumea poate să creeze o minte nouă pentru mine. Neobosita mână care poartă temeliile lumii poate să-mi susţină spiritul. Iubitoarea mână care îngrijeşte sfinţii mă poate înveseli. Şi atotputernica mână care sfârşie duşmanii poate să-mi supună păcatele. De ce să nu simt atingerea acestei mâni în seara aceasta? Vino, suflete. Spune-I lui Dumnezeu că mâinile lui Isus au fost străpunse pentru răscumpărarea ta, şi vei simţi asupra ta aceeaşi mână care 1-a atins pe Daniel în timp ce se ruga, ca să vadă chipul lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

Naștere divină

A fost naștere divină
Nu-i poveste, nu e mit
Dumnezeu a vrut să vină
Să ne-mbrace în Lumină
Exact cum s-a profețit
Doar în El s-avem odihnă.

Părăsind slava cerească
S-a năcut nu în palat
Căci a vrut ca să vestească
Dragostea dumnezeiască
Sub aripa-i ne-a luat
Spre Rai să ne însoțescă.

Cu-n mesaj El a venit
Pentru-ntreaga omenire
Cum Isaia L-a numit
Prințul păcii preaiubit
Să ne-mbrace-n fericire
Și în trai neprihănit.

Planul de răscumpărare
De Treime conceput
Presupus-a Întrupare
Și apoi crucificare
Pentru sufletul pierdut,
Pentru cei ce vor iertare.

S-a unit divinitatea
Cu umanul pământesc
Spre-a cunoaște vastitatea
Și-a cuprinde-nsemnătatea
Actului dumnezeiesc
Care-nvinge răutatea.

A fost naștere minune
Petrecută-n Betleem
Nu, n-a fost o ficțiune
Ci a fost o misiune
Prin credință să vedem
Ce e viu, ce-i mortăciune.

Cosmicul eveniment
Și-azi produce rezultate
Poate fi un tratament
Excelent medicament
Pentru suflete predate
Căci și-azi Fiul e prezent.

Ce frum’sețe și ce har
Se găsesc în Întrupare
Din edenicul Hotar
A sosit cerescul Dar
Să ne scoată din pierzare
Cel ce-a fost, cândva, Tâmplar.

A fost naștere divină
Știm, atunci, ce s-a-ntâmplat
Ceata cu adevărat creștină
E-mbrăcată în Lumină
Cerul ne-a îmbrățișat
Deci, planeta i se-nchină.

George Cornici

24 Octombrie

„Se udă copacii Domnului.” Psalmi 104:16

Fără apă, copacul nu rodeşte şi nu există. Vitalitatea este esenţială pentru creştin. Trebuie să existe viaţă – un principiu vital insuflat de Duhul Sfânt, altfel nu suntem copacii Domnului. Numele de creştin este un lucru mort. Trebuie să fim umpluţi cu spiritul vieţii divine. Viaţa aceasta este tainică. Noi nu înţelegem circulaţia sevei, prin ce forţă se înalţă, şi cu ce putere coboară din nou. Şi viaţa din lăuntrul nostru este o taină sfântă. Naşterea din nou este îndeplinită de Duhul Sfânt, care intră în credincios şi devine viaţa lui. Această viaţă divină se hrăneşte din trupul şi sângele lui Christos şi este susţinută prin hrană divină, dar cine ar putea să ne spună de unde vine şi unde se duce?

Ce lucru tainic este seva! Rădăcinile caută în pământ, dar nu putem vedea cum extrag substanţele şi cum transformă mineralul în vegetal. Această lucrare are loc în întuneric. Rădăcina noastră este Christos Isus, şi viaţa noastră este ascunsă în El. Acesta este secretul Domnului. Sursa primară de viaţă a creştinului este secretă ca viaţa însăşi. Ce activitate permanentă are seva unui cedru! Înăuntrul creştinului, viaţa divină este întotdeauna plină de energie – nu rodeşte întotdeauna, dar lucrează mereu.

Darurile credinciosului nu sunt în continuă mişcare, dar viaţa nu încetează nici o clipă să palpite în lăuntrul lui. El nu lucrează întotdeauna pentru Dumnezeu, dar inima lui trăieşte întotdeauna pentru El. După cum seva se arată în frunze și fructe, la fel trebuie să se întâmple cu un creştin adevărat. Darurile lui se arată în umblarea şi vorbirea lui. Dacă vorbeşti cu el, nu se poate abţine să nu vorbească despre Isus. Dacă îi observi acţiunile, vei vedea că a fost cu Isus. Are atât de multă sevă încât purtarea şi vorbirea lui sunt pline de viaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Octombrie

„Prunci în Christos.” 1 Corinteni 3:1

Jeleşti, credinciosule, fiindcă eşti atât de slab în viaţa divină, fiindcă ai atât de puţină credinţă, şi atât de puţină, dragoste? Inveseleşte-te, fiindcă ai motive de recunoştinţă. Aminteşte-ţi că în unele lucruri eşti egal cu cei mai mari şi maturi creştini. Ai fost cumpărat cu acelaşi sânge. Eşti tot copil al lui Dumnezeu, ca oricare dintre ei. Un prunc este tot copilul părinţilor săi, ca şi un adult. Eşti complet îndreptăţit, fiindcă îndreptăţirea nu este o chestiune de grad. Credinţa ta puţină te-a făcut curat.

Ai dreptul la cele mai preţioase lucruri ale legământului, asemeni celor mai avansaţi credincioşi, fiindcă dreptul la îndurările legământului nu stă în creşterea ta, ci în legământ. Credinţa ta în Isus nu este măsura cu care ţi se va împărţi moştenirea în El. Eşti la fel de bogat ca cel mai bogat, dacă nu în bucurii, atunci în posesiuni adevărate. Cea mai mică stea care străluceşte aparţine cerului. Cea mai slabă rază de lumină are afinitate cu strălucirea din miezul zilei. Eşti la fel de îndrăgit de inima Tatălui ca cel mai mare membru al familiei. Isus este foarte bun cu tine. Eşti ca o lumânare care se stinge. Un suflet mai aspru ar spune: „Stinge lumânarea aceea cu totul. Umple camera cu miros urât!”

Dar El nu va stinge „mucul care mai arde încă” (Isaia 42:3). Eşti ca o trestie frântă, şi orice mână mai puţin blândă decât cea a Marelui Muzician te-ar rupe şi te-ar arunca, dar El nu zdrobeşte o trestie frântă (vers. 3). In loc să fii aruncat din cauza a ceea ce eşti, vei triumfa în Isus. Sunt mic în Israel? Totuşi, prin Christos, sunt aşezat în locuri cereşti. Sunt sărac în credinţă? În Isus sunt moştenitor al tuturor lucrurilor. Deşi nu am nimic cu care să mă laud, dacă rădăcina este în mine, pot să mă bucur în Domnul şi să-L slăvesc pe Dumnezeul mântuirii mele.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Octombrie

„Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu.” Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19).

Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau.

Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Octombrie

„Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer.” Plângeri 3:41

Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari.

Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă.

Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută-ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isuse, putere divină

Isuse, ce mare putere revarsă al Tău Sfânt cuvânt,
Ne umple de-o sfântă iubire, să știm să iubim orișicând.
Ne duce pe calea credinței când lumea ne-atrage în jos,
Ne-mbracă cu înțelepciune, ne-atrege mereu spre Hristos.

Isuse, puternic e harul ce nouă Tu, ni l-ai lăsat,
Ne-aprinde și suflet și viață când cel rău ne-a înconjurat.
Ne poartă spre țara iubirii și-n suflet ne umple cu dor,
Ne-aduce în dar bucuria și-n suflet simțim un fior.

Isuse, puternică-i mila, magnifică-i Dragostea Ta,
Ne sfarmă-n bucăți toată ura, ne-aduce în schimb liniștea.
Transformă a noastră viață și leagă răni care mai dor
Ne-aduce în suflet speranță, ne-adapă din Sfântul izvor.
Ne poartă-n din har în putere, spre țara slăvitului Miel,
Ne-ajută în clipele grele s-avem ochii doar înspre cer.

Nichifor Nicu