Isuse, putere divină

Isuse, ce mare putere revarsă al Tău Sfânt cuvânt,
Ne umple de-o sfântă iubire, să știm să iubim orișicând.
Ne duce pe calea credinței când lumea ne-atrage în jos,
Ne-mbracă cu înțelepciune, ne-atrege mereu spre Hristos.

Isuse, puternic e harul ce nouă Tu, ni l-ai lăsat,
Ne-aprinde și suflet și viață când cel rău ne-a înconjurat.
Ne poartă spre țara iubirii și-n suflet ne umple cu dor,
Ne-aduce în dar bucuria și-n suflet simțim un fior.

Isuse, puternică-i mila, magnifică-i Dragostea Ta,
Ne sfarmă-n bucăți toată ura, ne-aduce în schimb liniștea.
Transformă a noastră viață și leagă răni care mai dor
Ne-aduce în suflet speranță, ne-adapă din Sfântul izvor.
Ne poartă-n din har în putere, spre țara slăvitului Miel,
Ne-ajută în clipele grele s-avem ochii doar înspre cer.

Nichifor Nicu 

17 August

Bunătatea lui Dumnezeu.” Psalmi 52:8

Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde şi iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate.

Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată.

Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 August

Care face totul după sfatul voii Sale.” Efeseni 1:11

Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină?

Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului, scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său.

El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ocrotire divină

Divina ocrotire vine de sus
În altă parte n-o căutați!
Amintiți-vă ce Tatăl v-a spus
Niciodată El nu v-a exclus
În suflet, mereu, să-L purtați.

În orice zi ajutor ați primit
‘Nălțați glorii cu multă ardoare
Când L-ați chemat nu a glumit
Ci ați cunoscut și ați simțit
C-aduce, oricând, ușurare.

Primejdii vin c-așa e aici
Dar, sub aripa Lui vă păstrează
De vin îngrijorări mari sau mici
Sau sentimente izvorâte din frici
Gusta-veți din părinteasca-i pază.

Priviți în urmă: ce constatați?
Nu v-a dezamăgit niciodată
Faptul acesta să nu-l uitați
În zbucium adânc, voioși, să cântați:
“Ce mare ești Stăpâne, Tată!”

Prin lungi labirinturi trecând iar
Avântul din voi să nu dispară
Veți vedea clar cum stele apar
Să vă ghideze spre cerescul Hotar
Unde-ntotdeauna e primăvară.

Furtuni vor veni să lovească în vas,
Să-l ducă-n adânc, să-l distrugă
Dar El a spus: ”Eu nu vă las
Veghez orice gest și-orice pas
Ascult cu atenție orice rugă.”

Din nou uriași declanșa-vor război
Fiind siguri că vă doboară
Dar și-atunci Stăpânu-i cu voi
Să vă îndrume spre viața de-apoi
Triumfuri din Rai, mereu, se coboară.

Suprema ocrotire e darul ceresc
Își are izvorul în iubirea-i sublimă
Făgăduințele Lui, deplin, se-mplinesc
C-așa, negreșit, speranțele cresc
Și spre Țara promisă v-animă.

George Cornici

6 Iulie

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău.” Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza
care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost.

Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer.

Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi vești de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Mai

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.” Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte EL nu va fi niciodată sfârşită.

Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în picioare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre.

Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Legendarele ape

Am lăsat fantezia în voie să zboare,
Pe cărări de nimeni știute,
Pe drumuri de om nestrăbătute,
Urcând, tot urcând, sus pe munte.

Căutând după limpezi izvoare,
M-am pierdut într-o lume virgină,
Și-am găsit apa cea cristalină,
Unde vulturii vin să se-adape,
Sorbind cu nesaț legendarele ape.

Căutând, căutând și mereu tot visând,
Am pierdut drumul spre înapoi,
Înspre lumea cea de noroi,
Din care plecasem spre-a nu mai veni,
Căci doream să găsesc fericirea-ntr-o zi.

Dar nu regretam că pierdusem cărarea,
Căci scump mi-era visul și țara mi-e zarea,
Iar luna făclie în noaptea târzie,
Și dorul ardea printre stele să fie.

Urcând, tot mai sus, tot mai aproape de stele,
Uneori mi se părea că sunt tot mai departe de ele,
Dar, Cineva îmi spunea, să nu mă las înfrânt niciodată,
Căci drumul e lung și ‘n-ajung îndată,
Și-ntr-o zi, tot urcând, voi ajunge pe creste,
Ca-ntr-o minunată și dulce poveste…


… Voi primi, într-o zi, aripile mele furate,
De luceferii negri, urzitori de păcate,
Și-ntr-o zi voi zbura, tot mai sus și mai sus,
Spre cetatea divină, cu temelii de lumină,
Unde Domn peste toate e Împăratul Isus!

 Cornel Jigau 

Însemnele iubirii

Cu har iubirea e divină,
Cu jertfa să măsori iubirea!
Vorbirea goală-ascunde-o vină
Și-n van își flutură-mplinirea.

Un zâmbet ține loc de soare
Când norii razele-i alungă,
Când licărul nădejdii moare,
Un zâmbet poate răni să ungă.

O mână-ntinsă e însemnul
Iubirii căreia îi pasă,
Urmându-i inimii îndemnul,
Pradă nevoii nu te lasă.

Privirea caldă, grijulie,
Topește sloiuri prin unghere,
Înmoaie ger, sau vijelie,
Alină suflete stinghere.

Scriem, în trecere, destine
Și timpul tare se grăbește!
Cel ce rămâne lângă tine,
Acela, negreșit, iubește!

Olivia Pocol 

Spiritul Craciunului

21 decembrie

Text: Filipeni 2:1-11

Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Cristos Isus.

Filipeni 2:5

Ce este „spiritul de Craciun?” Este oare festivitatea familiala
joviala, sunetul binecunoscutelor colinde ce se aud la difu-
zoarele unui supermagazin supraaglomerat, multimea felicitarilor
prin care tinem legatura cu prietenii de demult, un pom acoperit
cu lumini scanteietoare pierdute intr-o mare de pachete stralu-
citoare, sau sentimentul de voiosie generala pe care-l nutrim in
acest anotimp al anului? Acestea sunt lucrurile care se gandesc cei
mai multi atunci cand aud expresia „spiritul Craciunului”. Pentru
cel care crede in Cristos, Craciunul inseamna mult mai mult.

J.I. Packer defineste spiritul de Craciun in cartea sa, Knowing
God. Intr-un capitol intitulat „Dumnezeu intrupat”, el face urma-
toarea remarca: „Noi vorbim volubil despre spiritul Craciunului,
rareori intelegand prin aceasta expresie mai mult decat o buna
dispozitie pe care ne-o manifestam in familie… Ar trebui sa insem-
ne reproducerea in vietile oamenilor a caracterului Celui care din
pricina noastra a devenit sarac,… spiritul celor care, ca si Stapanul
lor, traiesc intreaga lor viata dupa principiul de a se face pe ei insisi
saraci – cheltuind si cheltuindu-se – ca sa-i imbogateasca pe semenii
lor, dand din timpul lor, consumandu-se, ingrijindu-se si avand
preocuparea de a face bine altora – dar nu numai prietenilor lor –
oricare ar fi nevoia”.

In Filipeni 2, citim ca Fiul lui Dumnezeu a lasat gloria Sa
divina si a devenit slujitorul tau si al meu, facandu-Se asemenea
oamenilor si murind pe cruce pentru pacatele noastre. A urma
exemplul Lui inseamna a le sluji altora in umilinta, inseamna a
accepta sa avem felul de gandire al lui Cristos. Acesta este ade-
varatul spirit al Craciunului! – D.J.D.


Noteaza-ti numele cuiva de la care nu te astepti sa-ti
intoarca un bine. Cere-I lui Dumnezeu sa-ti arate care
este lucrul pe care l-ai putea face pentru acea persoana
si pe care si Isus l-ar face. Apoi fa lucrul acela.

Egoismul face Craciunul o povara; dragostea il
face o placere.

Painea zilnica

Protecție divină

La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Ființa omenească ne poate ea susține?
Cum vom putea păstra al nostru sfânt destin?

Protecția divină e cea care ne-ajută
În orice-mprejurare biruitori să fim
De e durerea lungă sau dacă e acută
Putem prin ea întreg urcușul să-l suim.

Când Cerul intervine și brațul și-l întinde
Ne scoate din abisul în care am căzut
La sânu-i cald îndată ne cuprinde
Să răsplătească faptul c-am plâns și am crezut.

Putem conta pe El -Părintele-ndurării
În stările-ncurcate nicicând nu ne-a lăsat
Și ne-a pătruns total efectul vindecării
Din gheara-ngrijorării vedem cum ne-a salvat.

Dovezile sunt clare: îi pasă, ne iubește
Înlătură dușmanii ce-ar vrea să fim zdrobiți
De-s valuri uriașe pe toate le oprește
C-așa ne vrea Stăpânul: de El nedespărțiți.

Primejdiile toate la pândă stau s-atace
Să ne omoare dorul de-a fi în Paradis
Dar paza cea divină apare să ne-mbrace
În haina biruinței cum Cartea a descris.

Și-au adaptat agenții demonica lucrare
Metoda lor, e clar, s-a actualizat
Dar Dumnezeul nostru e viu și-i cel mai tare
Și nu ne lasă pradă programului ratat.

C-avem Ocrotitor e binecuvântare
Suntem la adăpost în harul Lui sublim
Din întristare ne duce-n sărbătoare
Și-așa spre Nemurire, încrezători, suim.

La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Apărătorul nostru tot timpul ne susține
Spre a putea păstra al nostru sfânt destin.

George Cornici