Furtuna

ReferințeMarcu 4:40


Păreau liniștite apele mării,
Lin coborau umbrele înserării,
Când vântul porni să-și descarce furia,
Talazuri cât casa s-aducă urgia.

Rafale de foc din hăuri adânci,
Tunete sparte în găuri de stânci,
Fragila mea barcă se zbate-ntre valuri
Și nu văd în noapte nici țintă, nici maluri.

Mi-am zis: voi pieri, nu e nici o scăpare!
În valuri se-aude prohod de-ngropare,
Să lupt cu stihia? ‎Dar cine sunt eu?
Și cum aș opri ce vrea Dumnezeu?

De spaimă cumplită plângeam, disperam,
Uitând că în valuri cu Tine eram.
Credeam că Tu dormi, de grijă nici urmă,
Că singur mă lupt şi viaţa-mi se curmă.

‎Atunci am strigat: o, Doamne, nu-ţi pasă?
Ai milă, m-ajută! Puterea mă lasă …
El mâna şi-a-ntins în noaptea de zgură,
Iar vântul şi valul îndată tăcură.

Vântul s-a dus şi e paşnică marea,
O linişte-adâncă mi-a stins disperarea
Și-atunci am simțit dojana Lui blândă:
„Fără credinţă nicicând n-ai izbândă!”

Olivia Pocol

Ce urmează?

“..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în “apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de “aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult.

Vezi unde te-ai “împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2.

Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. “Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. “Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

Oswald CHAMBERS

Sunt doar un om…

Sunt doar un om
cu bune și rele
cu zâmbet și lacrimi
dar chiar și-n durere
mi-e gândul la stele…
mi-e gândul la EL…

Sunt doar un om…
un strop de lumină sub soare…
lovit de ‘ntuneric, dar nu doborât.
Eu am apărare, și atunci când sunt slab
mă simt tare. In El…

Sunt doar un om…
un pumn de țărână…
ce caută pacea chiar și-n furtună,
„Taci fără gură”.
Pacea e EL.

Sunt doar un om…
un „pom” în pustiu…
care tânjește după izvor;
izvorul cel viu, ce nu seacă…
Izvorul e El…

Sunt doar un om…
un aburel ce se arată puțin și apoi piere.
Dar nu-i nimic, eu cred în înviere,
și uitând de durere voi zbura spre stele…
voi zbura spre EL.

Timotei Lucus

Fiori de toamnă

A plecat în grabă vara
Cu al crinilor parfum,
‎Luna-i palidă ca ceara,
Frunze moarte zac pe drum‎.

Plânge ploaia printre ramuri
Ce se leagănă-n mirare
Şi îmi bat discret în geamuri
‎Ca-ntr-o tainică chemare.

Suflă vântu-n ramuri ude
‎Incantând prelungi litanii,
Plec urechea, slab se-aude
Susurul cu şoapte stranii:

„Vin nori negri peste lume
Vânturi reci nori grei adună,
‎Picurii de azi” îmi spune:
“În curând vor fi furtună! ‎”

Ropotul se înteţeşte,
Ploaia curge în pâraie,
Spaima-n suflet încolțeşte,
Simt a inimii bătaie.

‎Doamne, teama mi-o alungă,
Mai dă-ne puţin răgaz,
Furtuna să nu ne-ajungă,
Pune răului zăgaz!

Olivia Pocol 

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank 

Marea vieţii

Mi-s ochii izvoare de lacrimi,
mi-e trupul sleit de puteri.
Nu caut scăpare în juru-mi
că nu-i ajutor nicăieri.

E greu să păşesc prin credinţă,
e greu şi să stau doar în loc.
Un pas înapoi sau în faţă
totuna-i când spor n-am deloc.

E greu şi nu văd orizontul,
nici cerul senin fără nor.
Aştept să m-audă azi Domnul,
să-mi dea izbăvirea din cer.

Curaj n-am să mustru furtuna,
credinţa mi-e mică oricum.
“O, Doamne! Întinde-ţi Tu mâna
şi-opreşte furtuna acum!”

Iar Domnul aude strigarea
şi-opreşte şi val şi furtună.
Nimic nu mă miră, nici marea
ce-ascultă porunca divină.

Poveri las să cadă în urmă,
m-avânt cu ardoare spre cer.
De-acuma avântul nu-l curmă
ispite ascunse-n ungher.

Cristina Magdalena Frâncu

Rămâi mereu de partea mea

Părinte Sfânt și minunat, o, vino-n a mea barcă,
Căci sunt atât de tulburat și valul greu mă-ncearcă.
Nu am puteri să mai vâslesc, ajută-mă prin noapte,
Gânduri negre mă pândesc și-adesea-s multe șoapte.

O Sfinte Tată, te chem să vi în ajutorul meu,
O, Sfinte Tată, ajută-mă te rog, că-mi este greu.
Nu am putere, ridică-mă din nou, nu mă lăsa,
Dă-mi mângâiere și vino să conduci viața mea.

Condu-mă Tu, pe calea Ta, ajută-mă în luptă,
Rămâi mereu de partea mea, căci noaptea este cruntă.
Nu mă lăsa în valul greu, ascultă-mi rugăciunea,
Mai vino-n ajutorul meu, întinde-ți astăzi mâna.

Pe stâncă sus, ridică-mă, în vremea care vine,
Și-n mila Ta, mai umple-mă, de Harul Tău, Stăpâne.
Să fiu mereu un luptător, să lupt plin de credintă,
Ajută-mă o, scump Păstor și dă-mi iar biruintă.

Nădăjduiesc și cred mereu, că vei fi lângă mine,
Și orișicât ar fi de greu, cu Tine este bine.
Nădăjduiesc că vei lucra, chiar de furtuna-i mare,
Vei fi mereu de partea mea, ținându-mă-n picioare.

Nichifor Nicu

Isus potolește furtuna

Isus potolește furtuna
Și vântul și valul ce spumegă întruna.
Când norii se-adună, când fulgerul tună,
Isus este gata în ajutor să vină.

Ca-n noaptea întunecată și târzie,
Când peste învolburata apelor mânie
Suflând năprasnic uraganul,
S-a arătat Isus Nazarineanul.

Ucenicii cu frică și mirare,
Înspăimântați de-aceea arătare
Stăteau nedumeriți privind pe Învățătorul
Ce înainta pe mare înfruntând tot valul.

Și-n fața Lui supuse de minune,
Se domoleau furtunile nebune
Primind supuse sfânta Lui mustrare
Și firea-ntreagă avea o înviorare.

Salva corabia prinsă în vâltoare,
Din nou pe linia plutitoare,
Lin păsările-și continuau zborul,
Pescarii veseli priveau malul.

Și-n timp ce fața-i zâmbitoare
Trezea în inimi sfântă înviorare,
Era învăluită-n sfântă aureolă,
Albastra cerului cupolă.

Cu mii de stele luminând decorul,
Venea pe ape chiar Mântuitorul,
Se apropia mai tare, tot mai tare,
Aducând cu sine liniște pe mare.

Sunt marinar firav al vremii noastre,
Sătul de vifor și dezastre,
Mi-e vasul slab și aplecat catargul,
Dar sufletu-mi dorește largul.

Te rog dă-mi biruință-n încercare.
Tu cel ce ești bogat în îndurare
Vei întări prin Duhul o credință tare
În bietul suflet chinuit de îngrijorare.

Când negura-ți stăruie-n cale
Făcându-te plin de îngrijorare,
Isus potolește tot valul,
Fii tare încrezător în Domnul.

Tu mergi înainte, plutește pe ape,
Că Domnul putut-a să scape
Poporul Israel de oștirea păgână,
Trecându-l prin apă.

Când val de necaz
Coboară-n talaz
Și parcă acoperă totul,
Tu cheamă în ajutor pe Domnul.

Căci pe mare și uscat,
Cât ai merge-n lung și-n lat
Nu e vifor sau furtună,
Nu e val să se opună,

Celui ce-a creat pământul,
Meșterul, Preasfântul,
Celui care-a pus hotare
Apelor din mare.
El era Cuvântul.

Când val de-ncercare
Se-nalță din mare
Tu stai liniștit,
Salvarea-i prin harul slăvit.

Când gându-i bătut de vânt și furtună
Și valuri de pofte se-nalță, se adună,
Cu Isus, prin Isus, prin credință,
Se spulberă toate și mergi înainte spre biruință.

Că Isus potolește și marea,
Dar vrea ca să-ți schimbe și starea,
Să poți înțelege-n lumină
Că-i gata, e aproape să vină.

Când valul se-nfoaie și rupe bucăți
Din scutul credinței ce tu îl arăți,
Atunci tu ai nevoie, să nu cazi răpus,
De scutul cel tare ce este Isus.

Furtuna se-ntinde pe marea vieții
Și-nvăluie-n groază întunericul nopții.
Și negură-i totul, Iar frica-i imboldul
Ce biruie în grabă… omul.

Dar cei ce trăiesc prin Hristos în lumină
Nu se-nspăimântă când vine-o furtună,
Ei știu că și acuma și oricând în Isus,
Furtuna și valul oricât e de mare… e-nvins.

Spre Tine rugă îndreptăm și dorul
Cel ce închizi în adâncimi vulcanul
Și întinzându-ți mâinile amândouă
Spui lumilor cuvântul: Pace vouă.

Ajută-ne ca să plutim și noi
Pe ape prin credință,
Să nu ne oprească vreun șuvoi
Și să ajungem la biruință.

Tecar Augustin 

Nu te teme

Nu te teme de furtună, nici de valul cel înalt
Peste marea-nfuriată priveghează Cel Prea ‘Nalt
Peste norii grei şi negrii, soarele se-arată iar
Dup-o noapte zbuciumată, iată zorile răsar.

Nu te teme de-ntuneric, Domnul e lumina Ta
Lampa ți-e pe-a ta cărare, orişiunde te-ai afla
Fie noapte neagră-n juru-ți, nu te teme nicidecum
Temerile tale toate, lumina le face scrum…

Nu te teme-n încercare, Domnul e cu tine-n ea
Şi îți lasă îndurare şi putere-n lupta grea
A promis că e cu tine chiar în apa şi în foc
Nu te teme, nu te teme, suflet drag în niciun loc.

Nu te teme-n suferință, Domnul te încearca acum
Ca să vadă a ta credință, dacă îl urmezi pe drum
El ți-a pregătit cărarea şi un sfârşit luminos
Mare este îndurarea şi puterea lui Christos.

Nu te teme, nu te teme, în Scriptură ne stă scris
Întăreşte, îmbărbătează şi urmează ce am zis
Cartea sfântă a legii Mele de tin’ să n-o depărtezi
Şi-n curând în veşnicie fața Mea tu ai s-o vezi.

Fii gata pentru venire, vine Domnul în curând!
Să răpească pe aceia care l-au urmat oricând,
Fie-n zilele senine, fie-n zilele cu nori
Ei îl vor vedea pe Domnul în a cerului splendori!

Tabita Ionita 

Nu cere de la oameni ajutor

Nu cere de la oameni ajutor
Căci nu la mulți, neapărat, le pasă,
Omul promite, dar e schimbător,
Și atunci când nu te-astepți… te lasă!

Nu aștepta miloși samariteni
Gata de jos să te ridice,
Căci nu sunt între pământeni
Prea mulți la greu să se implice.

Nu-ți spune păsul nimanui
Căci vei primi doar compasiune,
Mai bine spune-I Domnului,
Plecat, zdrobit în rugăciune.

Au fost atâția ce și-au pus
Nadejdea-n omul muritor
Crezând că tot ce el le-a spus
Se va-ntâmpla în viitor.

Doar vorbe goale și-amagire
Aceasta-i tot ce au primit,
Căci cel ce-ofera cu iubire
E numai Unul; Mielul Cel jertfit.

Nu cere de la-aceia ce par drepți
Și că au inima aleasă
Căci s-ar putea o viață să-i aștepți
Măcar o dată să îți intre-n casă.

Învață odată pentru totdeauna
Prietene. . ! că omul e pământ
Și singurul ce poate opri furtuna
E Domnul Slavei Cel deapururi Sfânt.

Lui doar să-i ceri când ești la strâmtorare
Și El nevoia ți-o va împlini,
Dacă și tu raspuns-ai la a Lui chemare
Și știi c-ai fost cum El te-a vrut să fii.

Puiu Chibici