Furtuna

Urcat-ai în corăbioară
Isus, să mergi spre-un alt ținut
Ca să vestești a câta oară
Celor ce-n beznă stau să moară
Și merg pe-un drum necunoscut,

Un an al îndurării Tale
De milă, dragoste și har
Să-i scapi de veșnica pierzare
Să dai o șansă de salvare
Să mai strângi grâu ‘n-al Tău Grânar!

Era târziu, era spre seară
Iar soarele la asfințit
Încet peste colini coboară,
Când ucenicii cu sfială
Te-au urmărit necontenit.

N-au vrut să stea singuri in noapte
Au mers pe unde ai mers Tu,
N-au ascultat de rele șoapte
Că-i mult prea mult, că nu se poate
Ci-n Brațul Tău se încrezu!

Cuprinși de dorul după Tine
Au vrut mereu a Te avea
Aproape la greu și la bine,
Prin neguri mari, sau zări senine,
Să fie sub privirea Ta!

Curând se lasă înserarea,
Vantul lovește mai turbat
Pe toți i-apasă-ngrijorarea
Și caută disperați salvarea
Însă de Domnul au uitat.

Vâsleau s-ajungă pân-la maluri
Să scape de furtuna grea,
Căutau cu ochii peste valuri,
Să vadă a salvării faruri,
Însă nimic nu se vedea!

Dar Domnul, liniștit la cârmă
Pe căpătâi, se odihnea
Când ucenicii ca o turmă
Fără păstor, căutau o urmă
De izbavire-n noaptea grea!

De ce-au uitat în încercare
Că după Domnul au urcat
În corăbioară pe-nserare
Să treacă dincolo de mare
Către ținutul celălalt?

De ce-au uitat de El, Mesia,
De Cel ce totul a creat,
Ce poate potoli urgia
ȘI să aducă bucuria
Acelui ce e disperat?

Zadarnice a lor strădanii
Și grijurile ce-au purtat…
Salvarea n-o cumperi cu banii
Ce ți i-ai strâns pe când vin anii
De boală, chin sau de-ndurat.

Zadarnic mână omenească
S-aștepti când ești prins de furtuni,
De nu Îl chemi să te-ocrotească
Pe Cel din Slava cea Cerească
În nesfârșite rugăciuni,

Să nu aștepti vreo biruință,
Vreo izbăvire, vreun cuvânt…
Dar cheamă-L astăzi cu credință
Căci El ascult-a ta dorință
Și-ți dă puteri prin Duhul Sfânt… !

De-odată către Domnul vine
Un ucenic foarte-ngrozit
Și strigă spre El cu suspine,
Isuse scăpă-mă pe mine
Și pe cei ce ne-au însoțit!

Nu-Ți pasă că pierim în ape,
Nu-Ți pasa că ne scufundăm?
Tu dormi, dar cine să ne scape?
Și țărmul, nu e chiar aproape,
Ca să putem să ne salvăm…

Am facut totul ce se poate,
Am dat oricât, doar să scăpăm,
Dar suntem slabi, răpuși, pe moarte
Tot ce-am avut, am pierdut toate
Și nu putem să ne salvăm…

De-odată peste valuri sună
Vocea Slăvitului Isus
Și își întinde a Sa mână
Mustrând puternica furtună
Și valurile de nespus!

De-odată liniștea revine
Natura tace fără glas
Căci Cel din slăvile divine
E Domn și Lui I se cuvine
Să-I închinăm al nostru vas.

Nu vrea să ne conducem viața
Fără să-L punem Căpitan,
Căci uneori când vine ceața
Și nu se vede dimineața
Căci e umbrită de Satan,

Ne pierdem în mijloc de ape,
Furtunile ne năpădesc,
Deci, să-L chemăm cât e aproape
Căci vine, vine neagra noapte
Când tot mai mulți se poticnesc.

Când toate și-au stricat purtarea,
Când adevărul e-ngropat,
De nu Îl chemi să-ți dea salvarea
Și să-ți lumineze cărarea
În veacu-acesta ‘ntunecat,

De nu ți-e El Păstor în viață,
Mântuitor și Salvator,
Cum crezi că vei străbate-n ceață
Drumul prin ger și plin de gheață
Când vine cumplitul vifor?

Cum vei putea sta în picioare
Când toți se clatină în vânt?
Când vine ceasul de-ncercare
De nu e El să-ți dea salvare,
Să mustre valul cu-un cuvânt,

Te-ar înghiți de viu vrăjmașii,
Te-ar nimici de pe pământ,
De nu îți numără El pașii,
Și te-ocrotește când trufașii
Îți dau târcoale rând pe rând.

Viața ta de El depinde
La fel și hrana ce-o primești
Atunci când mâna Își întinde
Și-n Brațul Său El te cuprinde
Deschide zăgazuri cerești,

Să copleșească a ta ființă
Cu bunătate și cu har.
Dar vrea să-L chemi cu stăruință
Să-ți dea în dar sfânta credință
Ca cel mai scump mărgăritar!

Apoi trăind prin astă lume
Să duci stindardul tot mai sus
Să calci pe sfintele Lui urme
Pe mulți spre cer să îi îndrume
Spre voia Blândului Isus!

Ai totul, de Îl ai pe Domnul
Și ești lipsit, când nu-l primești.
Deci vino azi, să-ți ude pomul
Căci El iubește nespus omul
Și-i dă viață-n slăvi cerești!

Deci vin’ degrab… cât incă poate
Mai poți să spui că mai ești viu…
Isus te scapă azi de toate,
Așteaptă să îți spună ‘frate’
ASTĂZI, cât nu e prea târziu…!

Valentin Ilisoi 

Reclame

Teologia odihnei

“De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Matei 8:26

Când ne este frică, nu putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, dar Domnul nostru are dreptul să Se aştepte ca cei care cheamă Numele Lui să aibă o încredere deplină în El. Dumnezeu aşteaptă de la copii Săi să se încreadă atât de mult în El, încât în orice criză să se poată baza pe ei. Însă noi ne încredem în Dumnezeu până la un punct, apoi ne întoarcem la rugăciunile elementare, pornite din panică, ale celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Ne pierdem cu frica, arătând prin aceasta că nu avem nici cea mai mică încredere în El şi în cârmuirea Lui asupra lumii; El pare că doarme, iar noi nu vedem în faţa noastră decât valuri uriaşe.”O, puţin credincioşilor!” Ce durere ascuţită trebuie să-i fi cuprins pe ucenici – “Iar am eşuat!” Şi ce durere ne va străpunge şi nouă inima când vom realiza dintr-o dată că am fi putut aduce bucurie în inima lui Isus dacă ne-am fi păstrat încrederea în El, indiferent ce se afla înaintea noastră!Sunt momente în viaţa când nu există nici o furtună, nici o criză şi facem tot ce putem din punct de vedere uman; dar atunci când apare o criză, noi arătăm deodată în cine ne încredem.

Dacă am învăţat să ne închinăm lui Dumnezeu şi să ne încredem în El, criza va arăta că putem merge până la zdrobire fără să ne pierdem încrederea în el. Am discutat mult despre sfinţire, dar care va fi rezultatul ei în viaţa noastră? Ea trebuie să se arate în faptul că ne odihnim în Dumnezeu, o unire care ne va face nu numai să fim fără vină înaintea Lui, ci şi o mare bucurie pentru El.

Oswald CHAMBERS

Furtuna

Furtuna s-a dezlănţuit pe mare
Şi totu-n jur e negru şi pustiu.
Te simți abandonat azi în vâltoare
Și zici:”N-o să mai ies de-aicea viu!”

Nu te speria când valul bate-n barca
Si  urlă tare spumegând furios,
Ci uita-te să vezi cine-i la cârmă
Să vezi dacă mai este El – Isus Cristos.

Sau poate nu-i la cârma El – Străjerul
L-ai întristat şi poate a plecat…
Şi-acum parcă se-nchide cerul,
Te simţi azi părăsit şi-abandonat.

Ai fost învins în lupta cu păcatul
Şi-ncetişor pe El tu L-ai uitat
Încet-încet ai îngropat talantul,
De calea dreaptă te-ai îndepărtat.

În fiecare zi tu ai luptat cu răul
De foarte multe ori pledai supus,
De multe ori însă învingea eul
Şi coborai în loc să urci mai sus.

Fără cuvinte-şi spune fiecare-amarul
Cum lupta este zi de zi mai grea
Si-n încercare s-a uitat  că harul
A biruit cândva pe dealul Golgota.

Şi a venit furtuna cea furioasă
În strâmtorare norii te-au adus
Ce mult doreai să ai o zi frumoasă
Să simți din nou prezența lui Isus.

Ascultă astăzi vocea ce te cheamă
Ridică fruntea nu mai suspina
Să știi că numele ți-e scris în slavă
Mai ai o șansă pentru barca ta.

În rugăciune pleacă-ţi azi genunchiul
Cu plâns, regret şi cu păreri de rău
Întoarce-ţi paşii schimbă astăzi unghiul
La Cel ce-i veşnic pururi Dumnezeu.

Căci Unul singur poate-a ne conduce
Înspre cerescuL asteptat liman,
Plăcerea de o clipa întristare-aduce
Şi rişti să pierzi cerescul Canaan.

Ridică-te din groapa deznădejdii
Apucă mâna ce s-a-ntins cu drag
Şi nu lăsa din nou pe Prinţul păcii
Să stea afară şi s-aştepte-n prag.

Căci pentru El furtuna-i zi cu soare
Şi întunericul El îl transformă-n zi,
Să vindece El poate – rana ce te doare
Să te ridice poate – curaj nu te opri!

Furtuna-ntodeauna-i trecătoare
Se merită să nu renunţi nicicând
Necazurile-alături de slava viitoare
Sunt ca o adiere și-un fâșâit de vânt.

La capătul cărării stă strălucind cununa
Cântări necunoscute – comori de nedescris,
Stau heruvimi şi îngeri ce Îi slujesc întruna,
Ierusalimul falnic – eternul paradis.

„Fii credincios şi sfânt până la moarte!”
Răsună vocea Celui veşnic sfânt
O amintire vagă şi fără-nsemnătate,
Va fi atunci în slavă acest amar pamant.

De vrei să-ajungi în paradisul falnic
De vrei să fii privat de amar şi chin
Încearcă pentru Domnul să fii harnic
Şi vei împărăţi cu El în veci amin.

Bodnaras Ioan

Mi-e mică credința…

Mi-e mică credința când valul lovește,
Când norii înving și ceru-i ascuns,
Mă clatin pe ape și ființa-mi slăbește
Dar strig către Tine și aștept un răspuns

Mi-e mică credința când marea răsună,
Când vântu-i prea tare și valul prea greu,
Dar strig către Tine din marea furtună
Căci știu că Ești mare, preasfânt Dumnezeu

Mi-e mică credința când zarea e stinsă,
Când nu mai zăresc albastrul frumos,
Dar strig către Tine ¨Iubire neînvinsă¨
Căci Tu-mi ești lumină și pace aici jos…

Mi-e mică credința dar Tu mă ‘ntărești,
Pe ape mă chemi să vin fără teamă,
Și chiar dacă vântu-i prea tare ‘ndrăznesc
Cum să nu ascult când Glasu-Ți mă cheamă?!

Timotei Lucuş 

Mai plângi

Mai plângi şi azi suflet lovit de soartă,
Mai plângi în grea durere apăsat,
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus te-aşteaptă ne-ncetat!

Mai plângi adesea-nvins de întristare
Căutând în jurul tău un ajutor,
Dar nu găseşti, şi inima te doare
Şi te cuprinde parc-un greu fior,

Cărarea ți-e doar spini, doar mărăcine
Şi-orice suflare-i un adânc suspin
Când vezi că toți s-au depărtat de tine
Lăsându-te în drum ca pe-un străin…

Nu-i nimeni să-ți cunoască dorul,
Doar tu ce-l ştii, şi Tatăl cel Ceresc
Şi-atât de greu te apasă cântarul
Când orice pas cu ură-ți urmăresc.

Şi arcuri oțelite se încoardă,
Săgețile lovesc tot mai turbat…
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus domneşte ca-Mpărat!

Te simți răpus, puterea îți slăbeşte,
Nu vezi decât durere si necaz,
Furtuna grea parcă se întețeşte
Scăldând în lacrime al tău obraz.

Te uiți în jur cum totul se dărâmă,
Stâncile crapă înnecate-n val
Şi tu, eşti doar o mână de țărână
Tânjind de dor ca să ajungi la mal.

Te miri privind cum totu-n jos se-apleacă
Cum doar ruini rămân în urma ta,
Doar tu singur încă pluteşti pe barcă,
Doar tu rămâi ca stânca-n vreme rea…

El te-a ținut de mână-n orice vreme,
Te-a ridicat deasupra, să priveşti
Cum făra Domnul toate-s ca un vierme
Şi doar cu Domnul poți să biruieşti!

Tu luptă-te acuma, deci, fii tare
Aleargă înspre zări cu pas grăvit,
Priveşte spre Cetatea-n sărbătoare,
Spre poarta Slavei, locul mult dorit!

Acolo, sub nămete de lumină,
Învăluit în soare auriu,
Cu chipul blând, cu fața Lui senină
Te-aşteaptă Fiul Tatălui cel Viu!

Deci nu te-opri când valul se înalță,
Nu da ‘napoi când arşița e grea,
Rămâi statornic cât eşti pe balanță
Căci Dumnezeu este la dreapta ta.

Chiar dacă spui că-i grea înaintarea
Când sângerează inima în piept,
Nu da ‘napoi, căci iată, sărbătoarea
Curând va-ncepe, deci fii înțelept!

Acolo te aşteaptă heruvimii,
Splendori cereşti te vor înconjura
Şi vei cânta-mpreună cu Bătrânii
Oseana pentru înălțarea Sa!

Să vezi cum Dumnezeul Tău te cheamă
Sub aripile Lui să te ascunzi
Şi cu iubire dulce, ca de mamă
Să ştearg-obrajii tăi de lacrimi uzi.

Să vezi cum se aşterne mângâierea
Peste ființa ta rănită greu…
O, nu te-opri, mai luptă, căci durerea
Se va sfârşi odată-n raiul Său!

Când nu mai poți să îți înalți privirea
De-atâta apăsare si poveri,
Gândeşte-te că vine izbăvirea,
El a promis că din grele dureri

Cu mâna Lui va ridica ocara,
Cu brațul Său te va răscumpăra,
Şi-ți va aduce-n suflet primăvara
Şi binecuvântare îți va da!

Statornic deci rămâi pe sfânta cale,
Iubirea s-o păstrezi necontenit,
Chiar dacă treci prin a suspinelor vale,
Căci doar aşa vei fi de neclintit!

Te cheamă Domnul să îți dea odihnă
O, suflete trudit si-mpovărat,
Vino să îți facă viața senină
Când cerul tău mereu e înnorat!

Te cheamă azi c-o voce-nduioşată
Dorind să-ți lege rănile ce dor,
La pieptu-I să te strângă ca un Tată
Să-I simți din nou al dragostei fior!

Te-aşteaptă-n prag cu mâinile întinse
Mereu tot lăcrimând de dorul tău,
Să vii sa îi vezi palmele străpunse
Ce poartă-n ele chinul tău cel greu.

În mâna Sa te ține şi pe tine,
Să fii cu El pe veci biruitor,
Să poti ajunge-n Slavile Divine
Când cu putere va veni pe nori

Fii tare-acum, priveşte înainte,
Nădejdea ta să fie sfântul Miel,
Căci Dumnezeu îți este bun Părinte,
Fii tare deci, fii tare pentru El!

Valentin Ilisoi

Rugaciune

Cu fruntea aplecata
Cu ochii lacrimand
In noaptea-ntunecata
‘Mi-ndrept spre Tine Tata
Un gand

M-aplec in umilinta
Sub crucea Ta supus
Te rog cu staruinta
Sa-mi dai mereu credinta
Isus

Caci ispite haine
Mereu ma napadesc
Indura-te de mine
Cand valuri si ruine
Cresc

Mereu sa ma-nspaimante
Sa ma opreasca-n drum
Dar eu o scump Parinte
Te rog sa iei aminte
Acum!

Desi n-am nici un merit
Sa stau ‘naintea Ta
Asa cum m-am gasit
La Tine-am indraznit
Mesia

Stiind ca totdeauna
Ai fost atat de bun
Cand a venit furtuna
Ca Ti-ai intins Tu mana
Sa spun,

Sa spun cum inspre mine
Milos si iubitor
Te-ai aplecat Stapane
Sa ma inalti spre Tine
Cu dor…

Ai fost asa de-aproape
Cand Te-am vazut trecand
Si-am alergat pe ape
Spre Tine-n neagra noapte
Prin vant

Alerg si azi spre Tine
Prin furtuna si val
Ai mila Tu de mine
Si du-ma langa Tine
Pe mal,

O, iarta-mi necredinta
Si ce-am gandit murdar
Mai spala-mi iar fiinta
Si da-mi iar pocainta
Prin har!

Asculta-ma cand dorul
Ma arde tot mai greu
Ca sa dispara norul
Ce-mi aprinde fiorul
Mereu.

Mi-e dor de zari senine,
Astept un soare bland
Sa uit orice suspine
Caci si-azi te-astept pe Tine
Plangand

M-am saturat de-amaruri,
De vorbe, de dusmani
Doresc sa ies din valuri
S-ajung degrab’ la maluri
De ani…

Ma clatin pe picioare
Dar inca mai zoresc
Spre Tara cea cu soare
S-ajung in sarbatoare
Doresc

Sa ma-ntalnesc cu Mielul
Ce-a fost injunghiat
Si ne-a dat Porumbelul
Ca sa strabatem cerul
Prea’nalt.

De-aceea bun Parinte
La Tine vin cum sunt
Rugandu-Te fierbinte
Sa-Ti mai aduci aminte
Preabland

Ca sunt in grele lupte
Contra a tot ce-i strain
Si vin ispite multe
Dar rupe a lor punte
Deplin

O, da-mi Tu ajutorul
Ca un viteaz ostas
Sa vada tot poporul
Ca esti biruitorul
Fruntas.

Nadajduiesc in Tine,
Te-astept in orice zi,
Prin greu chiar si prin bine
Prin multele suspine
Vei fi

O Stanca de-ancorare,
Un ajutor la greu…
Sa nu ma lasi pe cale
Sa merg inspre pierzare,
La rau,

Mai ia-ma pe-al Tau umar
Cand merg anevoios
Caci lupte fara numar
M-apasa, desi-s tanar,
Hristos!

Mai pune-ma pe stanca
Cand sunt cuprins de val
Caci apa e adanca
Si-astept sa ajung inca
La mal

Acolo-n sarbatoare
In sfantul Tau locas
Sa intru in splendoare
In cel mai scump si mare
Oras!

Sa fiu o vesnicie
Cu Tini’ nedespartit
Cantand cu bucurie
Oseana, slava Tie
Scutit

De lacrimi, de suspine
Ce-adesea m-au infrant
Cu Tine-n zari senine
Voi sta, o stiu prea bine
Cantand

Ajuta-ma ca-n toate
Eu sa-ti raman supus
Si de-ai veni la noapte
Tu sa ma stii ca frate
Isus!

Valentin Ilisoi

Nu intra în peşteră

Gânduri negre când te-apasă
Şi necazuri dau năvală
De ce cu descurajarea
Cazi atunci la învoială ?

Te-ai retras ca şi o scoică
Între-a sale cochilii
Lăsând ca să te strivească
Întristarea inimii .

Nu mai vezi nici o scăpare
Întristarea ţi-a umbrit
Orice urmă de salvare
Pentru tine a pierit.

Atacat când eşti într-una
De solia celui rău
De ce uiţi că El Şadai
Este salvatorul tău ?

Plin de frică, de-ntristare
Deznădăjduit cumplit,
Într-o peşteră săracă
Obosit te-ai prăbuşit

Inima ţi-a fost într-una
Tronul Domnului Isus
Dar când a lovit furtuna
O peşteră rece-a ajuns.

Stai ascuns în hruba rece
Gânduri lovesc ca un bici
Dar Isus acum te-ntreabă:
„ Dragul meu ce faci aici ? „

Peştera nu este locul
Ca să stai la adăpost
Aici nu vei găsi niciodată
Al vieţii tale rost.

Hai dă-Mi mâna ieşi afară
La lumina celui Sfânt
Şi predă-ţi viaţa iară
Cât vei trăi pe pământ!

Şi, când vânturile reci
Vor sufla grozav de tare
Prin încercări de-o să treci
Nu uita, Domnul e mare!

De s-ar porni iar furtuna
Tu mereu te bucură
Cântă roagă-te într-una
Dar, nu intra în peşteră.

Bazâru Jenică

Când…

Când bate furtuna în barca vieţii tale,
Când valurile se ridică pline de ură,
Să nu uiţi niciodată că Isus, pe mare,
A poruncit furtunii zicând: Taci! Fără gură!

Când boala te apasă tot mai tare,
Când suferinţa ta e mare de nespus,
Să nu cazi niciodată-n disperare
Înalţă o rugăciune spre medicul Isus.

Când gânduri negre te frământă,
Când inima-ţi suspină tot mai greu,
Să nu te laşi învins de diavolul în luptă
Tu mergi tot înainte căci eşti cu Dumnezeu!

Când ai necazuri multe-n viaţa ta,
Când vine peste tine-al încercării ceas,
Tu strigă către Domnul. Nu uita,
E singura speranţă care ţi-a rămas!

Când în preajma ta auzi un susur blând,
Când cugetul te-ndeamnă să priveşti în sus,
Aşteaptă cu răbdare-n rugăciune stând,
Căci vine-n cercetare Slăvitul Domn ISUS!

Ioan Chiuzan

„O, mărește-ne credința!”

Motto: „”Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din
necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit.””
Amin! Psalm 107:28-30.

Citim în Biblie episodul
Cu Isus din Nazaret,
Care învăța norodul
Lângă marea Chineret.

Seara s-a urcat Isus
– Cu ucenicii laolaltă –
Pe corabie și a spus:
„Trecem în partea cealaltă.”

Și alte bărci L-au însoțit
Dar ei au plecat întâi,
Iar Isus a adormit
La cârmă, pe căpătâi.

Pe mare a fost surprinsă
De-o furtună-ngrozitoare
Și corabia lor împinsă
Într-o strașnică vâltoare.

Lovită de valuri grele,
Geme din încheieturi…
Vâslele se rup surcele,
Pînzele-s fâșii, rupturi.

Și talazuri înspumate
Tot mai mari și furibunde,
În corabie-s aruncate
Gata-gata s-o scufunde.

Iar catargul stă să cadă…
Tot mai tare bate vântul…
Ucenicii încep să creadă
Că marea le va fi mormântul.

Se vedeau fără scăpare
Din vârteju’ îngrozitor…
Și cuprinși de-ngrijorare
L-au trezit pe Învățător.

Strigă simțind că-i apasă
Și îi sperie gândul morții:
„Doamne! Oare nu Îți pasă
Că pierim aici cu toții?”

Atunci, Isus a certat
Vântul, marea agitată;
Și furtuna a-ncetat
Potolindu-se îndată.

Și cum în ochii tuturor
Citea spaima, neputința,
I-a întrebat dojenitor:
„Unde vă este credința?”

Doamne! Această întrebare
N-ai pus-o și pentru noi?
Când suntem în strâmtorare
Nu prea iute dăm’ napoi?

Câte valuri mari și grele
Încearcă să ne doboare!
Noi, ca să scăpăm de ele,
Ne luptăm cu disperare.

Cum putem scăpa cu bine
Când omul e atât de mic?!
Doamne, despărțiți de Tine
Nu putem face nimic!

Orișicât ne împotrivim
Spaima ne cuprinde ființa,
Dar atunci ne amintim
Că numai Tu dai biruința.

Tu îmblânzești furia mării
Și-oprești vânturile toate;
Tu ești Domnul îndurării
Și al milei nesecate.

Tu ne ocrotești mereu
De răul care-n lume zace;
Tu ne-ajuți oricând la greu;
Tu dai sufletului pace.

De se întâmplă să uităm,
Iartă-ne nesocotința!
Și cu lacrimi Te rugăm:
„O, mărește-ne credința!”

Ioan Vasiu

Ca palmierul şi cedrul

“Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” (Psalmul 92.12)

Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.

Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.

Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!

Charles Spurgeon