Într-un pridvor de piatră,
În noaptea de hotar,
Odată, față-n față,
Stăteau Om și tâlhar.
Dragostea lângă ură,
Tablou cu sânge scris,
O tainică pictură
Semnată-n Paradis.
În stradă fierbe gloata,
Iar cei cu legea-n cioc
Vor moarte la Gabata,
Împinși de-al urii foc.
Cu filacterii late,
Unul păși-nspre tron:
-Ascultă, împărate:
El – și-arătă-nspre Om –
Tot neamul sfătuiește
Să nu dea birul jos.
Vorbind împărătește,
Zice că e Hristos.
Pilat mantia-și strânge,
Privind epuizat
Spre locul unde-n sânge
Stă Omul acuzat.
-Spui că ești Împăratul
Acestui neam înfrânt?
-Da! Zise-n răni legatul
Cu vocea tandră: – Sunt.
-Îl crezi? … O, împărate,
E-un fiu născut din flori –
Nouă ni-e scris în carte
De-un Eliberator.
Cu un ADN de rege –
El e-un tâmplar bonom.
Ce săbii? Nici toiege
Nu poartă acest Om.
Privindu-și lung pieptarul,
Efodul de-aur greu
Zise, lovind obrazul:
-Tu, Rege? … Cât tupeu!
Îți dăm noi tron, stai bine,
Coroan-o s-ai pe cap!
Faci neamul de rușine,
Mărite Împărat!
Gloatele-nfuriate
Urlau: – E-un mincinos!
Pe cruce-L vrem, Pilate,
Să vedem, e Hristos?
Cu vocea lui confuză,
Pilat îl îndemna:
– Răspunde la acuză!
Dar Omu-n răni, tăcea.
Sorbind, Pilat, paharul,
Îi apăru un gând:
Strigă-n pridvor: -Tâlharul
Să vină aici curând!
Vă fac azi o favoare –
Puteți să-alegeți voi:
Vreți Omul cel din soare
Sau hoțul din gunoi?
A-nmărmurit Gabata.
Preoții n-au habar.
Dar se deschide poarta
Și intră… un tâlhar.
Cu pieptul lat cât munții,
Cu brațul tatuat,
Urlă plecând genunchii:
– Iertare cer îndat’!
Nu-s singur vinovatul,
Unde-s părtașii- hoți?
Cu ei am prădat satul.
Să moară-aici cu toți!
De ce eu, împărate,
Să mor în locul lor?
În grup pe înserate
Foc dădeam caselor…
Dar pe-un pridvor de piatră,
Un Om tăcut mereu
În taină strigă: -Tată,
Pentru lume, mor Eu!
Dacă ar fi păcatul
Cum e-un cârmâz roșit,
Mă declar vinovatul,
Purced spre răstignit!
Tâlharu-n lanț se zbate,
Urlând ca lupii-n cor:
– Vreau lege! Vreau dreptate!
Și moarte tuturor!
Legea nu-i pentru unul,
Să o suporte toți!
Să judece-împăratul
Dacă noi suntem hoți!
În fața lui, El – Omul-,
După-a cerului legi,
Se roagă-n duh la Tatăl:
– Vreau viață lumii-ntregi!
Păcatul cere moarte
Și jertfă-n sânge-arzând,
Eu – Mielul – fac dreptate
Prin moartea Mea curând… !
Tâlharul se încoardă,
Mușchii i se ivesc,
Și strigă înc-odată:
– Să moară! Îi urăsc!
Am fost trădat de prieteni,
Vândut să scape ei!
Da, îi urăsc! Câți galbeni
Primit-au? … ce mișei!
În fața lui, Iubirea
Suspină: – Tată sfânt!
O, iartă-nfăptuirea
Celui ce m-a vândut!
Cu-a lui sărut de gheață
Obrazul mi-a atins,
Privindu-l drept în față,
– Prietene! I-am zis.
O dragoste nestinsă
Îmi arde al Meu piept,
Și pentru lumea -ntinsă
Mor azi, fiindc-o iubesc!… . .
Dar cine să asculte
Iubirea suspinând?
Tâlharul cere moarte,
Omul, viață dând.
Vuiește greu pridvorul,
Mulțimea urlă-amar:
– La moarte-L dăm pe Omul,
Vrem liber… un tâlhar!
Pilat mâinile-și spală…
Procesul s-a-ncheiat –
Prin noaptea tristă-afară
Cerul a lăcrimat.
Sentința n-a fost scrisă
În recele antreu,
În ceruri o zapisă
Semnat-a Dumnezeu…. .
Și pe un deal, cu-o cruce,
Omul urca plângând,
Scuipat, strivit de bice,
De dragoste arzând.
Pe-o vale-n arătură,
Tâlharul grațiat
Cuprins de neagra ură
Rămâne-n duh legat.
Omul împuns de cuie
Gemea în trup, setos:
– Din lanțuri de robie
Scap orice păcătos!
Din dragoste-a mea viață
Eu azi îmi pun pe-altar!
Și iată-i, față-n față,
Omul și un tâlhar!
Cel ce-a tăcut, iubește
Murind și pentru hoți –
Cel ce-a urlat, urăște,
Vrând moarte pentru toți.
Deși e-n libertate
E-ncătușat pe veci –
Ura aduce moarte,
Iubirea – viață-n veci…. . .
Și-n zori, Omul spre slavă
A înviat din nou –
Iubirea niciodată
Nu stă într-un cavou!
Iubirea e divină,
Iubirea-i Dumnezeu.
Prin moarte, în Lumină
L-a dus pe Fiul Său –
Pe Omul dat la moarte –
Ca azi, fiece om
Să aibă-n ceruri parte
Cu-al cerurilor Domn!
Hristos este-n mărire,
De Tatăl înălțat,
Vestește-a Sa jertfire:
Hristos a înviat!
Dumnezeu e în control 