Leneşul spiritual

“Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă.” Evrei 10:24-25

Noi toţi putem fi nişte leneşi spirituali; nu vrem să avem de-a face cu duritatea şi problemele vieţii aşa cum sunt ele; obiectivul nostru principal este să “ne pensionăm”. Provocarea din Evrei 10 este de a ne îndemna unii pe alţii şi de a rămâne împreună. Amândouă cer iniţiativă: iniţiativa de a deveni asemenea lui Cristos, nu iniţiativa împlinirii proprii. O viaţă solitară, retrasă, închisă este diametral opusă vieţii spirituale pe care a predicat-o Domnul Isus Cristos.

Adevăratul test al spiritualităţii noastre vine atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, răutatea, nerecunoştinţa şi tulburarea – lucruri care au tendinţa de a face din noi nişte leneşi spirituali. Noi vrem să folosim rugăciunea şi citirea Bibliei cu scopul de a ne izola. Venim la Dumnezeu de dragul păcii şi al bucuriei, adică nu vrem să devenim asemenea lui lsus Cristos, ci numai să ne bucurăm de El. Acesta este primul pas în direcţia greşită. Toate aceste lucruri pe care le căutăm sunt efecte, dar noi încercăm să facem din ele cauze

“Socotesc că este drept – a spus Petru – să vă ţin treji aducându-vă aminte” (2 Petru 1:13). Este un lucru foarte deranjant să fii lovit în coaste de cineva trimis de Dumnezeu, de cineva care este activ spiritual. Munca activă şi activitatea spirituală nu sunt acelaşi lucru. Munca activă poate fi o falsificare a activităţii spirituale. Pericolul leneviei spirituale este acela că nu vrem să fim însufleţiţi, singurul lucru despre care vrem să auzim este pensionarea spirituală. Isus Cristos nu încurajează niciodată această idee a pensionării. ..Du-te şi spune fraţilor Mei…”.

Oswald CHAMBERS

Copilul tău

Ai copii – ai bucurie!
Dar şi tristeţi, şi neplăceri;
Dar, oricum ar fi să fie,
Copiii sunt prezenţă vie
Ce te-ntăreşte, ‘ţi dă puteri,

De-a înfrunta orice duşman!
A te lupta cu mori de vânt!
Copilul ‘ţi-este-n primul plan
Şi când te crezi tu mai sărman,
C-un degeţel îţi dă avânt!

Putere ca să te ridici!
Cu ‘ncredere în Dumnezeu
(ce nu te lasă ca să pici,
şi nici de milă să îţi plângi;)
Ci-ţi pune-n faţă-un curcubeu,

Copilul tău şi-al lui destin
Viaţa ce îi stă ‘nainte!
Şi tu te schimbi în tot, deplin
Ca să îi fii exemplu bun;
Moştenire de părinte!

Şi-I mulţumeşti lui Dumnezeu
Că te-a binecuvântat;
Ţi-a dat urmaşi – copilul tău!
Care şi el, la rândul său,
Va face ce-a fost învăţat!

Nănău Adinuţa

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Ruga mea

Doamne ascuta ruga mea
Caci in veci o voi ‘nalta
Catre tine Domnul meu
Scump si vesnic Dumnezeu.

Cand sufletul imi e mahnit
Si trupul firav mi-e trudit
Tu Doamne imi dai alin
Pace si ma scapi de chin.

Doamne cand nu voi putea
Catre tine a striga
Sufletul si inima
Catre Tine vor zbura.

Catre Tine inspre cer
Unde necazurile pier
Unde toate s’or uita
Si cu tine vor canta
Sufletul si inima
Caci eu Doamne sunt a Ta.

Canta draga inima
Striga azi de bucurie
Striga cat esti inca vie!
Striga rugaciunea ta
Caci Domnul o va asculta
El va fi scaparea ta!

Dan Oana

Golgota

Născut pentru adevăr, Împăratul veșniciei
A venit în lume, adevărul să mărturisească.
Și răstignit pe cruce, în al jertfei divin temei,
Iisus își dă viața, omul mântuire să primească.

Isus pe cruce… în jurul Lui… iubire emană,
Tatăl plânge îl doare nelegiuirea umană.
La suferința Fiului, nu poate să privească,
Iisus poartă povara păcatului, să ne izbăvească.

Pe Golgota, pe cruce, pentru o clipă mort,
A revărsat viață veșnică cu-al învierii aport.
Domnul judecății veșnice, Isus Hristos,
A răpus moartea, să-i fie omului suprem folos.

Ne-a-învăluit cereasca Slavă, în harul iubirii,
Și picură îndurare peste noi în grația mântuirii.
Infinitul a cuprins întregul trup a Lui Iisus,
Pe Golgota, Iubirea divină, pe satan l-a răpus.

În cascade de ură, născute din neputință,
Când pricepu că-n moarte, Isus, are biruință,
Diavolul… a căutat să evite înfrângerea,
Să-l coboare de pe cruce, se căznea.

Pe Isus, Fiul iubirii, păcatul omenirii l-a străpuns.
Universul înfiorat, cu teamă așteaptă răspuns.
Și iată se revărsă peste om grația mântuirii,
Cereasca Slavă inundă omul cu harul iubirii.

Revărsat peste om sângele purificării,
Din jertfa Neprihănirii, pe-altarul iertării,
În plenitudinea supremă a divinității,
Hrănește omul prin rădăcinile bunătății.

Curge sfințenia și pacea din abundență,
Și credința soarbe din cereasca existență.
A coborât din măreție Slava în trăire umilă,
Să metamorfozeze omul în ființă nobilă.

Abolind păcatul în care omenirea căzuse,
Și orice speranță de viață își pierduse,
Iisus răspândește mireasma nemuririi.
Și deschide petalele vii ale neprihănirii.

Valul de dragoste peste setea după neprihănire,
Se revarsă cu razele iubirii divine, din nemurire.
Cu iubire paternă toarnă pe-deplin seva vieții,
Plătind păcatul cu sânge, în numele dreptății.

Ce bucurie, în credință curge valul de lumină.
Și spală păcatul, șterge orice urmă de vină.
Cheamă omenirea să trăiască în nevinovăție,
Croind calea ce duce spre cereasca Împărăție.

Dan Viorica

Trei zile și-o minune

Trei zile-au fost demult odată
Trei zile care din răstimp
Ne strigă-acum şi ne arată
Ce s-a-ntâmplat pe-acest pământ.

Trei zile, martori pe vecie
La tot ce-atunci s-a întâmplat
Ele-au privit cu grozăvie
Cum omul cade în păcat.

Şi-au vazut ele măreția
Dar şi puterea din înalt
Când Domnul nostru Sfânt Mesia
Al morții bold a sfărâmat.

VINERI

Am fost o zi ca şi oricare
Dar martoră la mari minuni
Eu nu ştiam că vor apare
Tunete, fulgere, furtuni

Dar nu furtuni de vânt şi ploaie
Ci o furtună în neant
Căci în vazduh în larga zare
Lupta tot cerul preaînalt

Şi nu ştiam ce se petrece
Parcă erau toate pe dos
Pân’ am văzut o gloată mare
Şi mult popor mergând pe jos

Urcau pe dealul căpățânii
Sau Golgota cum se spunea
Şi-n fruntea lor erau trei oameni
Iar gloata-n urma lor urca.

Unul din ei avea pe față
În ciuda sângelui uscat
O pace parcă nedescrisă
Şi doi ochi blânzi de neuitat

Şi am ştiut ca El era
Mesia ce avea să vină
Căci am simțit în ființa Sa
O mare putere divină

Şi chiar dacă avea puterea
Să se înalțe-atunci la cer
Mergea ‘nainte şi mulțimea
Îşi bătea iarăşi joc de El.

Ajunşi acolo sus pe deal
Mulțimea i-a întins pe cruce
Pe crucile ce pân’ acol’
I-au pus pe ei a şi le duce

Şi cuie, o ce cuie mari
I-au pus în mâini şi în picioare
Iar El statea cu doi tâlhari
In ziua caldă şi-arzătoare

Îşi ridica privirea-n sus
Cu ochii parcă cerea milă
Era-ntre cer si pământ pus
Purta a oamenilor vină

Şi nu cerea să fie atunci
El, ocolit de-această soartă
Ci mijlocea-n suspine lungi
Pentru acea nebună gloată

Căci doar nebun poți fi să faci
O mişelie ca aceasta
Şi cum să stai privind, să taci
Când El îşi da pe cruce viața

Mă durea tare sa mă uit
La-acea priveliște de groază
Mă întrebam cum au putut
Pe Fiul sfânt să-l răstignească.

Şi mi-am oprit atunci lumina
Când Domnul a trecut în moarte
Pământu-şi scutura zidirea
Şi ziua s-a schimbat în noapte

Şi mama Lui, o cum plângea
Sub cruce jos pe al său fiu
Şi parcă nicicum nu credea
Că Domnul Sfânt nu era viu

Se isprăvise-acum tot chinul
Speranța parcă era moartă
O umbră-acoperea tot cerul
Tăcea acum întreaga gloată

SÂMBĂTĂ

Acum totul s-a liniştit
Şi forfota a încetat
Natura parcă a murit
Tot zbuciumul s-a încheiat

Parcă sta ceru-n aşteptare
Să se întâmple-atunci ceva
Era aşa o-nspăimântare
Şi pacea-n zare se pierdea

Mesia Domnul cel preasfânt
Era-acum mort şi îngropat
Zăcea în recele mormânt
Era dintre ai săi plecat

Iubiții Domnului plângeau
Şi erau trişti nespus de tare
Pe Domnul ei nu-l mai aveau
Nu aveau nici o alinare

Mai ales unul sta atunci
Nemângâiat, părându-i rău
Suspinele-i erau adânci
O Petre unde-i Domnul tău?

DUMINICĂ

Eu sunt o zi atât de mare
Cea mai frumoasă dintre toate
Povestea-mi n-are asemănare
Eu port şi-aduc veşti minunate

Veşti care înnoiesc speranța
În inimile frământate
Veşti care au în ele viața
Şi-eliberare de păcate.

Sunt ziua acesta-n care acum
Stăm adunați toți împreuna
În mine s-a-mplinit precum
Se profețise în scriptură

Şi sa-ntâmplat precum vă spun
A fost o mare bucurie
Luați aminte voi acum
Căci ce vă spun, e apă vie

Un susur blând și-o caldă adiere
Treceau în taină prin grădină
Un sfânt fior şi-o dulce mângâiere
Şi raze albe pline de lumină

Venea Maria la mormânt
Să îngrijească trupul lui Isus
Dar iată piatra era la pământ
Şi Domnul oare unde era pus?

O groază mare-atuncea o cuprinse
Căci Domnul ei nu era de găsit
Cine-l luară şi unde îl puse
Şi-ndată la apostoli a fugit.

O fugă-amară plină de durere
Şi-n urma ei semăna lacrimi multe
Îşi simțea trupul sleit de putere
Vroia ca cineva să o ajute

Găsi pe cel ce Domnul-l iubea mult
Dar şi pe Simon Petru împreună
Şi-şi descărcă al inimii tumult
Şi spuse celor doi de ce veniră

Au luat pe Domnul meu Isus
Le spuse ea cu-nflăcarare
L-au luat şi nu ştiu un’ l-au pus
Veniți şi voi cu mine pe cărare

Şe întrecuseră în drumul spre mormânt
Le-ardea în inimi un dor sfânt de El
Nu mai vedeau nici cer şi nici pământ
Vroiau să vadă unde-i sfântul Miel

Odată-ajunşi acolo, au-văzut fapte
Mormântul gol şi piatra răsturnată
Ştergarul şi fâşiile de-o parte
A lor credință era încercată.

Afară lângă piatra de mormânt
Şedea Maria şi plângea amar
Îi curgeau lacrimile pe pământ
Credea că totul este în zadar

Îşi amintea acum plină de dor
De-acele clipe scumpe neuitate
Când l-a primit în suflet cu-n fior
Pe Tatăl, o ce clipe minunate.

Căci numai El dăduse bucurie
În sufletul ei trist şi-mpovărat
Doar El îi dăruise mântuire
Şi-o viață nouă fără de păcat

Şi iată a văzut atunci ‘nainte
Doi îngeri albi şezând în locul lui Isus
De ce plângi tu femeie aşa de fierbinte?
Căci nu ştiu unde pe Domnul mi l-au pus

Dar iată că apare grădinarul
Ce era El, Domnul cel preaiubit!
Pentru ce plângi şi-ți verşi amarul?
Pe cine cauți şi nu ai găsit?

Văzându-l şi crezând că-i grădinar
A început mai tare-atunci a plange
O, spune-mi unde-i  zicea cu amar
De l-ai luat ‘napoi îl voi aduce.

Isus văzăndu-i dorul şi suspinul
I-a deschis ochii ca deplin să-L vadă
„Marie”a spus El topindu-i chinul
„Rabuni” spus-a ea nevenindu-i să creadă.

Aşa au fost cele’ntâmplate
A fost o bucurie de nespus.
O, hai şi tu soră şi frate
Vesteşte învierea lui Isus

Şi spune tuturor să ştie lumea
Că Domnul Tău Isus Hristos trăieşte
Vesteşte azi şi tu cu noi minunea
Hristos a înviat ce mare veste!

Alexandra Cîmpean

Nu cumva este la mijloc vreo neînţelegere?

Haide să ne întoarcem în Iudea.” „Invăţătorule, i-au zis ucenicii, acum de curând căutau iudeii să Te ucidă, si Te întorci în Iudea?”

Ioan 11:7-8

Poate că nu înţeleg ce spune lsus Cristos, dar este periculos ca, din acelasi motiv, să afirm că El a greşit în ceea ce a spus. Nu este niciodată drept să cred că ascultarea mea de un cuvânt al lui Dumnezeu îl va dezonora pe lsus. Singurul lucru care Îl va dezonora este neascultarea de El.

A pune părerea mea despre onoarea Lui în locul lucrului pe care El mă îndeamnă să-l fac nu este niciodată bine, chiar dacă aceasta poate izvorî din dorinţa reală de a nu-L face de ruşine. Ştiu când un îndemn vine de la Dumnezeu datorită persis­tenţei lui calme. Dar când trebuie să cântăresc lucrurile pro şi con­tra şi când apar îndoieli şi discuţii, eu vin cu un element care nu este de la Dumnezeu şi ajung la concluzia că sugestia nu a fost bună.

Mulţi dintre noi suntem credincioşi ideii noastre despre lsus Cristos, dar câţi dintre noi Îi suntem credincioşi Lui Însuşi? Credincioşia faţă de lsus înseamnă a merge înainte chiar dacă nu văd nimic (con­form Matei 14:29); credincioşia faţă de ideile mele înseamnă a „curăţa terenul” mai întâi, cu inteligenţa mea. Insă credinţa nu este o înţelegere intelectuală, ci este o predare deliberată în mâna unei Persoane, chiar şi atunci când nu mai văd nici o cale.Te întrebi dacă să faci un pas prin credinţă în lsus sau să aştepţi să vezi cum poţi face singur acel lucru? Ascultă de El cu o bucurie cutezătoare. Când El îţi spune ceva şi tu începi să argumentezi, aceasta este din cauză că ai o concepţie despre onoarea Lui care nu este, de fapt, onoarea Lui. Îi eşti tu loial lui lsus sau ideii pe care o ai despre EI? Eşti tu loial cuvintelor Lui sau încerci să faci un com­promis cu idei care nu au venit niciodată de la El? „Să faceţi tot ce vă va spune.”

Oswald Chambers

Descrescând după planul Lui

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

 Ioan 3:30

Daca ajungi să fii indispensabil in viaţa cuiva, ai ieşit din rânduiala lui Dumnezeu. Ca slujitor, marea ta responsabilitate este să fii un prieten al Mirelui. Când vezi că un suflet începe să recunoască cerinţele lui Isus Cristos, ştii că influenţa ta a fost folosită aşa cum trebuie: atunci, în loc să întinzi mâna pentru a-i preveni durerile, roagă-te ca ele să crească de zece ori mai mult până când nu mai există nici o putere pe pământ sau în iad care să poată ţine acel suflet departe de lsus Cristos.

Mereu şi mereu noi devenim providențe amatoare în viaţa altora; intervenim şi-L oprim pe Dumnezeu spunând: „Cutare şi cutare lucru nu trebuie să se întâmple”. In loc să ne dovedim prieteni ai Mirelui, noi punem în calea Lui compasiunea noastră, iar sufletul acela va spune într-o zi: „Eşti un hoţ, mi-ai furat dragostea pentru lsus şi am pierdut viziunea cu privire la El”. Fereşte-te să te bucuri împreună cu cineva de un lucru rău, dar ai grijă să te bucuri de lucrurile bune. „Prietenul Mirelui… se bucură când aude vocea Mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceste cuvinte sunt spuse cu bucurie, nu cu tristeţe: în sfârşit, ei Îl vor vedea pe Mire! Şi loan spune că aceasta este bucuria lui.

Este punerea absolută in umbră a lucrătorului, ca nimeni să nu se mai gândească la el. Veghează cu întreaga ta fiinţă până când vei auzi vocea Mirelui în viaţa altuia. Să nu te îngrijoreze ce prăpăd aduce ea, ce tulburări, ce ruinare a sănătăţii; bucurăte cu o bucurie divină când auzi vocea Lui. Adesea poţi vedea cum lsus Cristos dărâmă o viaţă înainte de a o mântui (Matei 10:34).

Oswald CHAMBERS

 

Trec anii!

Trec anii ,parcă zboară !
Noi ,ne uităm la tot ce ne-nconjoară:
Ne gândim, la viața ce a trecut ;
Şi ne întrebăm :Pentru Domnul , ce-am făcut ?

Trec anii !Parcă ieri ,eram copii,
Când ne jucam ,cu jucării ,
Când alergam ,pe câmp şi nu ştiam,
Că este un Dumnezeu, nu-l cunoşteam !

Credeam că viața este doar o bucurie
Nu ne gândeam , nicicum la veşnicie
Era de ajuns ,Un zâmbet de părinte
Şi-un glas ce ne spunea : Să fii cuminte!

Era de ajuns, ca noi, să înțelegem;
Când trebuia  ,să ne oprim, s-au să alergăm
Noi ascultam, fără să întrebăm ;
De ce să ne oprim când alergam ?

Credeam părinții ,pe cuvânt
Ştiam căci ei iubire au oricând
De noi îi ascultam, sau nu ;
Ei ne iubeau , ei nu spuneau doar, nu !

Atunci, când noi ceream ceva ,
Ce după placul Domnului era,
Ei ne dădeau ,iar noi ne bucuram
Deşi, pe Domnul, încă, nu îl cunoşteam.

Sădeau în inima noastră de copii
Acea sămânță de un Dumnezeu ce-i veşnic  viu
Un Dumnezeu, care de sus, din cer, priveşte ;
Inspre orice pământean ,care îl proslăveşte .

Crescut-am iute ,timpul a trecut
Nu mai suntem copii ,a fost odată ; în trecut …..!
Ce am făcut, rămâne doar o amintire ;
Din frageda copilărie .

Dar azi, când timpul trece , parcă zboară
Noi ne mai întrebăm, a doua oară :
Ce pentru Domnul  am făcut?

Noi ştim, căci când vom merge acolo sus :
Vom găsi :Doar ce am făcut, pentru Isus
Nu vor fi case, nici maşini
Va fi doar ce am făcut pentru vecii .

De noi , am ascultat cuvântul Sfânt
Şi am avut o pregătire , aici jos pe pământ ;
Vom merge sus, în veşnicie
Unde va fi doar bucurie .

Popa Ovidiu

Prietenia cu Dumnezeu

“Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Geneza 18:17

 

Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale sunt greşite El te va avertiza întotdeauna: opreşte-te imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.

Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece ajunsese la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a nu mai continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea.

Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Domnul Isus, şi aşa cum vrea El să fim: “Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotat lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? “Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-i cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. “Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

Oswald CHAMBERS