24 Ianuarie

Da, El te scapă de laţul vânătorului.” Psalmi 91:3

Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului” în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. In al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului”. Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă.

Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?” – dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Genesa 39:9).

Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Intoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine”. Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului”. Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura” (Psalmi 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Oare suntem pregătiți ?

Dac-ar fi să vină Domnul azi sau mâine-n zori de zi,
Spune-mi, dragul meu, prieten, oare cum te va găsi?
Tot aceași întrebare mi-o pun chiar acum și mie,
Oare suntem pregătiți să zburăm spre veșnicie?

Ne-am legat prea strâns de lume și de tot ce-i trecător
De-asta nu vedem cărarea Sfântului Mântuitor.
De-asta n-avem bucurie și suntem bogați în ură,
Pentru c-am fugit de Domnul și de-a Lui învățătură.

Suntem plini de tulburare, frica morții ne-a distrus,
Stăm mereu tot dezbinați și străini de-al nost Isus.
Fiecare-i pentru el, mila este condamnată,
De-asta suntem tot mereu ca o barcă sfărâmată.

Ne-arătăm cu degetul și ne judecăm mereu,
De-asta rugăciunea noastră, n-o ascultă Dumnezeu.
Suntem plini de viclenie, stăm la pândă după pradă,
De-asta unitatea-n turmă este numai de fațadă.

Pentru mulți, azi e-o virtute să fii lacom și viclean,
Biblia nu mai e la modă, ci iubirea pentru ban.
De-asta suntem apăsați și posomorâți mereu,
C-am uitat poruncile, ce ni le-a dat Dumnezeu.

Timpul trece, zboară-n grabă, Mirele-n curând apare,
Astăzi ni se mai acordă tot aceași întrebare:
Suntem oare pregătiți, suntem gata pentru zbor,
Sau vom continua s-alegem doar ce este trecător?

Este timpul să-nțelegem căci Scriptura e reală,
De ne place sau de nu, ea-i adevărata școală.
Nici o altă carte-n lume, nu îți poate garanta
Veșnicia și iertarea, numai cartea Biblia.

Deci, să ne trezim acum, cât mai e belșug de har
Să ne strângem iar la cruce, lângă Jertfa din calvar.
Să trăim în unitate și să ținem plugul sus
Că-n curând vine răpirea, vine Mirele Isus!

Nichifor Nicu  

Mahnit, sufletul meu

O, suflete, pentru ce oare
Te chinui inlauntrul meu?
De ce cu-atata intristare
Si lacrimi te hranesti mereu?

Chiar cand vrajmasul ma apasa,
Sa nu ma crezi abandonat
De Dumnezeu, caci nu ma lasa
Nici parasit, si nici uitat.

Lumina si credinciosie
Imi va trimite in curand,
Cu arfa, si cu bucurie,
Voi merge la altar cantand.

O, suflete, nadajduieste
In Domnul, mantuirea mea,
Ce pricina mi-o-ndreptateste,
Caci iarasi Il voi lauda.

„Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda: El este mantuirea mea si Dumnezeul meu.” Psalm 43:5.

Anca Winter

11 Ianuarie

Dar nu au rădăcină.” Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ.

Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită.

Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Călăuzirea din anul încheiat

Călăuzirea Ta din anu-ncheiat
Aduce-n noi nespusă bucurie
Din nou, Părinte, ne-ai binecuvântat
Să adunăm comori în visterie.

Privind în urmă la tot ce s-a-ntâmplat
În lumea cu primejdii și ispite
Vedem cum haru-Ți ne-a îmbrățișat
Să depășim și stările cumplite.

Valul încercării s-a abătut frecvent
Și uneori credeam că nu-i scăpare
Dar n-ai lipsit ci-oricând ai fost prezent
Să ne păzești, să dai eliberare.

Nicicând nu am simțit singurătate
Căci zilnic Lumina Ta ne-a îndrumat
Ne-ai ridicat din starea de dificultate
Și multe împliniri pe drum ne-ai dat.

Zilele-au zburat și a zburat și anul
Dar n-a fost secundă să nu fim păziți
De-atâtea ori ne-ai înviat elanul
Să propășim constant și fericiți.

Eben-Ezer rostim cu-ncredințare
Căci pân-aici prin câte am trecut
Ne-ai ocrotit cu brațul Tău cel tare
Dând leacul potrivit atunci când ne-a durut.

Ai înverzit în noi stările uscate
Și untdelemnu-n vas nicicând n-a lipsit,
Bolile ivite au fost vindecate
Și anul încheiat n-a fost irosit.

În anu-n care-a bântuit epidemia
Purtarea Ta de grijă, pe cale, ne-a-nsoțit
Și iată că e plină visteria
Promisiunea Ta, total, s-a împlinit.

Vei fi cu noi și-n anii ce urmează
Spre culmi de împliniri ne vei călăuzi
Cu noi va fi, mereu, cereasca-Ți pază,
Cu-același atașament Te vom sluji.

George Cornici

Cel mai bun cadou din lume

25 Decembrie

„Veste bună … pentru tot norodul” (Luca 2:10)

Pentru mulţi, Crăciunul este o perioadă tristă. Autorul Jon Walker scrie: „Stau într-un fast-food observând o fetiţă care sărbătoreşte Crăciunul cu mama ei. Cadourile sunt împrăştiate pe tarabă şi ea tocmai a spus: „Mi-e dor de tine, mămico”. „Şi mie mi-e dor de tine, puişor”, a spus mama ei. Lângă tejghea o femeie le priveşte, accidental, dar cu atenţie. Cu ochiul meu de jurnalist, fac legătura. Femeia care priveşte este un asistent social care supraveghează o vizită structurată dintre fetiţă şi mama ei în încercarea de a sărbători Crăciunul… după câteva minute sosesc părinţii adoptivi şi o duc pe fetiţă acasă. Mama pleacă singură.

Există o latură mai întunecată a Crăciunului, pe care rareori o conştientizăm. Creăm această fantezie care rareori se potriveşte cu realitatea, chiar şi în cele mai bune familii … multe amintiri despre Crăciun sunt pline de tensiuni, nu de beteală. Sărbătorile sunt doar o scuză pentru ca mama să se îmbete din nou sau pentru ca tata să fie cu noua lui familie … şi totuşi ele sunt o nouă aducere aminte că persoana pe care o iubim este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată … Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia e la fel de obişnuită precum colinda „Cântaţi toţi de bucurie”, şi la Crăciun suferă mai mulţi oameni decât ne imaginăm.

Pentru cei ce s-au săturat de speranţele deşarte şi de fanteziile false de la Crăciun, vestea bună este că Dumnezeu este cu noi”. Domnul Isus a venit pe pământ să aducă „veste bună … pentru tot norodul” şi indiferent de situaţia în care te găseşti, Crăciunul este cel mai bun dar pe care îl vei primi vreodată, pentru că:1) Este cel mai scump deoarece pe Domnul Isus l-a costat viaţa Sa.2) E singurul dar care dăinuie pe vecie.3) E un dar de care te poţi bucura tot restul vieţii.

Drag Isus

Drag Isus te însoţesc
Cu nespusă bucurie
Doar Cu Tine pot să cresc
Să fiu sare, mărturie.

M-ai chemat; eram distrus
Jos de tot, în degradare
Dar, duios, Tu mi-ai propus
Darul de răscumpărare…

Şi-acceptându-l am pornit
Pe cărarea stabilită
Ziua când Te-am întâlnit
E, mereu, sărbătorită.

Când în har m-ai îmbrăcat
Am simţit fioru-Ţi dulce
Şi apoi m-ai înştiinţat
Că vom trece pe la cruce.

Te-am urmat, de-atunci, fidel
Fără murmur sau regrete
Şi mi-ai procurat inel,
Şi mi-ai dat cereşti reţete.

Din Unire nu mai ies
Chiar de-ar fi să mă linşeze
Cei ce au doar interes
Piedici multe să creeze.

Chiar de m-ar ameninţa
Cu pedeapsa cea mai dură
Foarte clar aş înştiinţa
Că rămân lângă Scriptură.

Armonia dintre noi
Nimeni nu poate s-o rupă
Nici nemernicul puhoi,
Nici împestriţata trupă…

Ci-ancoraţi în Legământ
Mergem către Nemurire
Însoţiţi de neamul sfânt
Dornic de neprihănire

George Cornici

Copilul din iesle

A fost un staul și o iesle, un prunc născut pe paie jos,
El S-a născut să-mi poarte vina, păcatul cel mai rușinos.
El S-a născut în umilință, exemplu astfel să se dea
Ne-a învățat ce e smerenia, ne-a împărțit iubirea Sa.

De-aceea inima-L dorește
Și-L caută în orice zi
Pe-acest Copil născut în iesle
Să-I cânte sfinte melodii.

Noi L-am primit cu bucurie, căci L-am iubit, L-am adorat,
Și vrem să mergem împreună pe-acestă cale ne-ncetat.
Acest Copil născut în iesle e plin de pace-i luminos
Și am aflat că-I Împăratul, Emanuel, Isus Hristos.

Oceanele astăzi tresaltă din pricina iubirii Lui
Natura toată îl adoră pe-acest Copil al Cerului.
Și tot ce astăzi are viața, slăvește acest Împărat
Căci toată slava-I aparține, să fie binecuvântat.

Nichifor Nicu 

Lumina lumii

In tara umbrei mortii, rasare o lumina,
Este sfarsitul noptii, si-ncepe-o zi senina,
Se-aprinde o faclie de-o stralucire mare,
Ca-n veci sa nu mai fie intunecat sub soare.

Sa-nlature ocara de peste omenire,
Sa readuca slava din cea dintai zidire,
Sa nu mai bajbaiasca prin negura poporul,
La implinirea vremii, se naste Salvatorul.

Un Prunc culcat in iesle, in cea mai joasa stare,
Ne-a fost trimis de Tatal sa dobandim iertare,
Fiul Iubirii Sfinte imbraca haina firii
Sa ne indrepte pasii pe calea mantuirii.

Strigati de bucurie, slaviti minunatia,
Ca-n lumea de durere s-a coborat Mesia,
Numit Dumnezeu tare si Sfetnic minunat,
Parinte-al vesniciei, si-al pacii Imparat.

Neprihanire, pace si judecata-mparte,
El este Domn al vietii, e Domn si peste moarte,
Si, implinind Scriptura, Isus Mantuitorul,
Impaca omenirea cu Tatal Creatorul.

Inspirata din Isaia 9:1,2,6,7.

Anca Winter