Încă din zorii dimineții

Încă din zorii dimineții,
Când mă trezesc, o, Domnul meu,
Îngenunchez, Te laud pe Tine,
Îți mulțumesc, sfânt Dumnezeu.

Îți mulțumesc pentru odihnă,
Și pentru somnul liniștit,
Tu m-ai vegheat, ai fost cu mine,
Și-n zori de zi, Tu m-ai trezit.

Privesc spre cer cu bucurie,
Îmi ridic mâinile voios,
Îți mulțumesc, o, slavă Ție,
Ești Domnul meu sfânt, glorios.

Îmi ridic glasul către Tine,
Și-n ruga mea, Te rog frumos,
Să fii și să rămâi, o, Doamne,
Tăria mea, iubit Hristos.

Îți cer o Doamne ajutorul,
Căci fără Tine sunt pierdut,
Cu Tine vreau în orice clipă,
Tu să-mi fii totdeauna scut.

Apoi pornesc și ies din casă,
Cu Tine sunt încrezător,
Știu că în orice împrejurare,
Tu ești cu mine, Te ador.

Cer și doresc înțelepciune,
Ce numai Tu îmi dăruiești,
Pe acest pământ cât sunt cu Tine,
În viața mea vreau să domnești.
Amin!

Ica Drăgoi

Reclame

Iarăși Îl voi lăuda!

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu:
că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață.
Psalmul 119:15

Necazuri vuiesc, Doamne, necazuri  vuiesc  tare,
mi-e sufletu-ncleștat, mă zbat în așteptare.
’Naintea mea se-așterne doar un necunoscut,
neliniștea mă doare, nu știu ce-am de făcut!

Spre cer înalț un strigăt tăcut, nemângâiat:
„Mai ești cu mine oare, sau, poate, m-ai uitat?”
Și  îmi coboar-o șoaptă, iubindu-mă duios:
„Ce Ți-am promis? Mai crezi, tu, că Eu sunt credincios?”

Ce mi-ai promis? … Făgăduința, izvor de viață nouă,
îmi curge peste suflet și-mparte marea-n două.
Lărgești drumul sub pașii ce-mi numeri, de pribeag,
și toate lacrimile le-ai adunat șirag.

Întoarce-te-al meu suflet iar la odihna ta,
și Domnul Cel Prea Înalt să-ți fie desfătarea;
căci bine ți-a făcut și jugul Lui ți-a dat,
povara de pe umeri, Isus ți-a ridicat.

Cine-altul ți-a mai fost așa aproape ție?
Și unde ai găsit o mai frumoasă bucurie?
Nu uita, inimă, lucrările văzute,
ci fă-le, cu credință, și-altora cunoscute!

Eu sunt un simplu om dar plin de bucurie

Eu sunt un simplu om, dar plin de bucurie,
Vă chem prieteni dragi acum pe fiecare,
Veniți la rugăciune, la sfântă părtășie,
Dați piedicile toate în grabă din cărare, …
Sunt zilele din urmă! Grăbiți la închinare!

E multă rătăcire în lume, dar și har
Și câți mai vrem un loc în raiul glorios,
Să lepădăm păcatul cu jugul lui amar,
Să facem ce e bine și drept și de folos.
Din inimă, spre slava lui Hristos!

Trăim un timp de largă libertate,
Pășim cu hotărâre pe a vieții scară,
Urcăm spre slăvile cerești, înalte,
Ori patimile lumii ne leagă, ne coboară,
Spre chinul cel din iad și veșnica ocară.

Atâtea voci viclene spre rele ne îndeamnă,
Atâția oameni, idoli, pretind a fi urmați,
Se dau chiar legi ce binele-l condamnă,
Prin oameni ce-s acum de, , șarpe, , îndrumați.
Să nu le dăm crezare. Nu trebuie urmați.

Scriptura se-mplinește și lumea-i în impas,
Avem mii de dovezi de netăgăduit,
Bat clopote târzii e cel din urmă ceas,
Tu ești chemat să vii așa cum ești, trudit,
La Domnul ce te vrea salvat și fericit!

Se dă o luptă mare tot mai încrâncenată,
Și nici un om nu este în neutralitate.
Ori suntem cu Hristos și oastea lui cea sfântă,
Ori suntem cu Satana și oștile-i stricate.
Cu Isus avem viața! Cu cel rău numai moarte.

De ești cumva un suflet ce înțelegi chemarea,
De vrei schimbare-n bine, iubire și speranță,
Alege înțelept, Stăpânul și cărarea,
Să fii biruitor, să fii în siguranță,
În lumea trecătoare și-n veșnica viață.

de Teodor Groza

În fiecare dimineață

În fiecare dimineață,
Când soarele zâmbește-n geam,
Privesc spre cer cu bucurie,
Mă-nchin și-Ți aduc slavă Ție,
Și fericit cu drag exclam:

O, slavă Ție Doamne mare,
Măreț ești, unic, drept și sfânt,
Slăvesc și laud Numele-Ți mare,
Ce n-ar e-n lume asemănare,
Te laud cât voi fi pe pământ.

Îmi ridic mâinile spre Tine,
Te recunosc ca Dumnezeu,
Îți mulțumesc căci ești cu mine,
Tu ești puterea ce mă ține,
Laud și slăvesc Numele Tău.

Tu meriți lauda și închinarea,
Ești țelul meu, tăria mea,
Prin Tine am primit iertarea,
Tu mi-ai adus eliberarea,
Mi-ai luat povara mea cea grea.

Povara mea apăsătoare,
La poala crucii am adus,
Prin Jertfa Ta, o, Doamne mare,
Am primit mântuirea care,
Mi-ai dat-o-n dar iubit Isus.

De ace ea-n zori, de dimineață,
Mă plec smerit și mă închin,
Ești tot ce-i bun în astă viață,
Isus, Tu ești a mea speranță,
Te laud pe Tine-n veci, amin.
Amin!

Ica Drăgoi

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”.

Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu.

Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

Oswald CHAMBERS

Ca Tine, sfant!

Ca Tine sfânt și strălucind în noapte
Prin traiul meu și mersul meu urcând
Pe drumuri de jertfire neumblate,
Lângă sărmani cu suflet sângerând,
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt și mai golit de mine
Pe drumul meu spre-un alt așezământ,
Iar ‘naintând, chipu-mi de rob să-mi fie
Străin și-ascuns în Tine, luminând.
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt, cu mintea re-nnoită,
Cu suferința soră intonând,
Cuprins de-o bucurie negrăită,
Un imn al biruinței pe pământ,
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt, Isuse drag, ca Tine,
Frumosul Tău în mine-ngemănând,
Prin munții mei înalți de greu și bine,
Să-Ți semăn Ție-n toate câte sînt,
Ca Tine, sfânt.

Hojda Alexandra Ligia 

Din ceruri

Din ceruri şi astăzi răsună
Un glas ce-ţi vorbeşte duios:
Eu sunt Cel ce-aduc vestea bună
Şi azi vreau să fii bucuros,

Că-n DAR îţi aduc fericirea.
De vrei s-o primeşti, s-o înţelegi,
Trăi-vei cu mine iubirea,
De vrei de-azi cu mine să mergi.

Venit-am din ceruri, odată,
Aici, pentru toţi ca să mor,
S-aduc vestea cea minunată
La toţi aceia ce-o vor.

Acum M-am oprit lângă tine
Credinţă să-ţi dau, ca să vezi,
Că n-ai să rămâi de ruşine
De vrei prin Cuvânt să Mă crezi.

Lumină-am să-ţi dau pe cărarea
Ce duce spre Mine, s-o sui
Şi Eu am să-ţi fiu apărarea
De-n Mine încredere-ţi pui.

Eu vin să-ţi aduc bucurie
Şi-n tine să pun Duhul Sfânt,
Să-ţi dau din puterea Mea vie
Să poţi să-Mi urmezi prin Cuvânt.

Priveşte spre ceruri şi crede
În Cel ce te ţine mereu,
În Cel ce îţi ştie şi vede
A ta istovire şi greu.

El are în toate o vreme
Şi ştie când greul să-l ia,
De-aceea îţi spun: nu te teme,
Cu El biruinţă-i avea.

Monica Schiersner 

Cum ar fi…

Cum ar fi să nu mai fie
Români fără Românie,
Prieteni fără prietenie,
Oameni fără omenie,
Comici fără comedie,
Doftori fără doftorie,
Veseli fără bucurie,
Părtași fără părtășie,
Drumeți fără drumeție
Și regi fără împărăție?

Cum ar fi oare să fie
Perfizi fără viclenie
Galanți fără zgârcenie,
Nebuni fără nebunie,
Visători făr` insomnie
Și proști fără de prostie,
Inamici fără mânie,
Amici fără dușmănie,
Despoți fără tiranie,
Și câini fără de câinie?

Poate-ar fi o armonie,
Poate-ar fi diplomație,
Poate Terra ar fi mai vie,
Mai puțină sărăcie,
Mai puțină obrăznicie,
N-ar mai fi fățărnicie,
Ar fi pace, bucurie,
O nădejde, o garanție,
Altfel de democrație. . .
Poate! Însă, cine știe. . . ?

Ioan Hapca

Sărbătoare

Cu multe zile-nainte
Oamenii se pregătesc;
Fac curat în ale lor case
Și frumos le-mpodobesc.

Hainele, încălțămintea,
Cu drag și le îngrijesc:
Noi, curate sau călcate
Ori frumos le lustruiesc.

Cadouri, cum își permite
Fiecare, dar le au.
Știm că-ar vrea mai mult, mai scumpe,
Dar intenția că dau,

Că au ceva să ofere,
Că pot da cu bucurie.
Ține legătura păcii
Și-e prilej de veselie.

Și în sufletele noastre
Mai adânc ne cercetăm,
Vrem să fie cald, lumină
Și începem să cântăm.

Noi care suntem aici,
L-am ales și L-am primit
Pe Domnul Isus Hristos;
Atâtea i-am pregătit!

Coruri, grupuri și chiar solo,
Îl lăudăm, Îi recităm,
Cu-ale noastre inimi toate
`Naintea Lui ne-nchinăm!

Instrumentele, orchestra,
Îl slăvesc pe Dumnezeu
Că L-a lăsat să se nască
Printre noi pe Fiul Său.

Doamne, câtă bucurie
Ne oferi printr-un Copil!
Umple casa, -i sărbătoare!
Și-a venit așa umil. . .

O dragoste sinceră
Ne-nveți, nesofisticată,
Iubire cu modestie,
Nu scumpă, nu amânată. . .

Ai avut atâta slavă,
Bogăție. . . de nespus!
Tu ai vrut să-arăți că jertfa
Decât banu-i mai presus.

Poți să ai galbeni, avere
De nu știi s-o socotești.
Dar simți că inima-ți cere
Mai multe lacrimi să verși.

Nu vezi în jur mulțumire
Oricât ai agonisi.
Și oricâte daruri scumpe
La toți de le-ai oferi.

Satisfacția e mare
Atunci când ai depistat
Că-i slujești cu bucurie
Celui ce Fiul ți-a dat.

Nu-i mai mare bucurie
A celor din jurul tău
Să vadă că tu te dai
În totul lui Dumnezeu.

Atunci tu te faci un dar
Pentru cei ce-ți sunt mai dragi.
Mulțumire au și ei, ai și tu
Și spre cer tragi.

Acolo unde te-așteaptă:
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Unde fi-va sărbătoare
Cum nu este pe pământ.

Acolo bucate-alese!
Acolo daruri, răsplată!
O să-ți vezi roadele toate!
O, Țară Prea-Minunată!

Lidia Gheorghe

Curcubeul din nori

„Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ „Genesa 9:13

Voia lui Dumnezeu este ca fiinţele umane să intre într-o relaţie morală cu El; acesta este scopul legămintelor Sale. „De ce nu mă mântuieşte Dumnezeu?” – ne întrebăm noi. El m-a mântuit, dar eu n-am intrat încă într-o relaţie cu El. „De ce nu face Dumnezeu cutare şi cutare lucru?” El le-a făcut, dar întrebarea este: „Vreau eu să intru într-o relaţie bazată pe legământ?” Toate marile binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt realizate şi complete, dar ele nu devin ale mele până când nu intru în relaţie cu El pe baza legământului Său.A aştepta ca Dumnezeu să facă ceva este întruchiparea necredinţei, înseamnă că nu am credinţă în El.

Aştept ca El să facă ceva în mine ca să mă pot încrede în acea experienţă. Dumnezeu n-o va face. pentru că nu aceasta este baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Omul trebuie să treacă dincolo de propriul său sine pentru a putea face legământ cu Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu trece dincolo de Sine pentru a face legământ cu omul. E o problemă de încredere în Dumnezeu – un lucru foarte rar. Noi avem încredere numai în simţurile noastre. Nu cred in Dumnezeu până când El nu-mi dă în mână ceva palpabil. Atunci pot spune: „Acum cred”. Aceasta nu este credinţă. „Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi”.

Când închei cu adevărat această înţelegere cu Dumnezeu pe baza legământului Său şi mă predau Lui cu totul, nu mai există sentimentul vreunui merit personal, nu mai există nici un element uman în relaţia mea cu El, ci numai sentimentul copleşitor că am ajuns să fiu una cu Dumnezeu; viaţa mea radiază pace şi bucurie.

Oswald CHAMBERS