An de îndurare

Iti mulțumesc iubitul meu Părinte
Că ne-ai purtat și-n acest an cu milă,
Ți-ai reînnoit nemărginita bunătate
Din răsărit până-n apus de ziuă.

Ne-ai dăruit după cum și promisa-I
Prin Sfântul Tău Cuvânt dumnezeiesc,
Pâinea de fiecare zi ce satură ființa,
Dar și din Pâinea vieții, belșug de har ceresc.

Ai pus balsam divin când rana sângera,
În noaptea plânsului și a durerii.
Ne-ai fost Apărător, când vântul șuiera,
Nu ne-ai lăsat ca pradă întristării.

Ai ascultat strigarea, dar și suspinu-n rugă,
Te-ai aplecat cu inimă de Tată,
Și lacrimi de mâhnire au încetat să curgă,
Când Ți-am simțit iubirea neclintită.

Ți-am revăzut puterea fără margini
Când munții neputinței I-ai sfărâmat,
Când de pe umerii sleiți şi singuri
Povara suferințelor ai ridicat.

În clipa când răpus de sulița-ndoielii
Nu mai știam ce cale să apuc,
Lumina Feței Tale mi-a readus lumină
Să pot și altora speranța să aduc.

Ne aplecăm smeriți la crucea Ta, Isus
Recunoscând că Tu ești Suveran
Îți mulțumim de harul, cel revărsat de sus
Acum, aici, l-acest sfârșit de an.

Un an de îndurare, ce merite-am avea?
-nimic! . . , noi lutul prelucrat de Tine.
De-aceea, Te rugăm în Har a ne păstra
Și-n anul nepătruns și tainic care vine!

Alexandra C. S.

Poate că mâine…

Se poate că mâine mi-e ziua mai bună,
Sau viața-și urmează al ei curs firesc
Și, chiar de nu-s nori vestitori de furtună,
Cu ziua de mâine eu nu mă fălesc.

Și poate că mâine-i o zi de-ndurare,
O șansă – s-o iau de la capăt – mi-e dată,
O ușă deschisă aduce-o-ndreptare
Și-mi apără Domnul o cauză uitată.

Sau poate că mâine e cea mai din urmă,
O zi ce de-ai mei mult iubiți mă desparte,
Iar dacă, atunci, zborul lin mi se curmă,
De ce moștenire avea-voi eu parte?

Ori poate că mâine e altfel ca restul,
Cum nici nu mi-ar trece vreodată prin gând
Și, vreau sau nu vreau, credința-și dă testul,
Iar hrana voi lua-o cu lacrimi, plângând.

Dar… poate că mâine al meu nu mai vine
Și-o mie de planuri îmi fac în zadar,
Eu azi chibzuit să trăiesc se cuvine,
De fi-va vreun mâine, acela-i un dar!

Olivia Pocol 

Masura iubirii

Ce nepatrunse-s gandurile Tale,
Ce planuri ne-ntelese, Doamne, ai,
Ce tainica-i a ispasirii cale,
Ce necuprins e harul ce ni-l dai!

Ce-adanca-i bogatia-Ti de-ndurare,
Oh, Bunatate, fara de hotar,
Ai scris o hotarare de iertare,
Iubirea culminand-o la Calvar.

Atat de mult Tu Ti-ai iubit faptura
Incat pe singurul Tau Fiu L-ai dat;
Dac-am putea pricepe noi masura
Iubirii, care-al nostru loc l-a luat!

Suntem asa de marginiti; cuvinte
N-avem destule sa Iti multumim,
Primeste-a noastre slabe simtaminte;
Tu ne-ai iubit, de-aceea Te iubim.

A Ta e cinstea, slava si splendoarea,
Marirea si puterea-Ti apartin,
Iar noi Ti-aducem, Doamne, adorarea
Acum, si-n vesniciile ce vin.

„Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai.” 1Ioan 4:10,19.

Anca Winter  

În urmă privind…

În urmă privind constatăm
Că n-am fost lăsați în pierzare
Și ruga spre Rai o-ndreptăm
Și doar la Stăpân apelăm
Și Lui Îi dăm adorare
Și numai Lui ne-nchinăm.

Ne-a condus spre biruințe
Pe-un traseu întortocheat
Depășit-am suferințe
Iar în grele neputințe
Numai El ne-a ridicat
Și-a plantat în noi voințe.

Piedici multe pe cărare
N-au putut opri un mers
Spre eternele hotare
Ne-a fost Turnul de scăpare
(Singurul în Univers)
Tatăl plin de îndurare.

Fiecare pas spre Slavă
L-acondus și l-a păzit
Iar când starea a fost gravă
(Fiind parcă-ntr-o epavă)
Spre Țel ne-a călăuzit,
Către veșnica Dumbravă.

Fost-au ezitări pe cale
Dar Cel Sfânt le-a-ndepărtat
Așternutul n-a fost moale
Dar ‘nălțat-am osanale
Veșnicului Împărat
Care-alină dor și jale.

Curse au întins vrăjmașii
Să ne-atragă-n lațul lor,
Să ne devieze pașii
Dar noi am rămas urmașii
Sfântului Mântuitor
C-așa biruiesc ostașii.

Tot trecutul ne arată
C-al nostru etern destin
E păzit de-al nostru Tată
Care intervine-ndată
Când apar nevoi și chin
Din năpastă să ne scoată.

Ce Părinte! Ce iubire!
Doar cu El trăim un rost
De nespusă fericire
Și ‘nălțăm azi mulțumire
Către Cel ce e și-a fost
Îmbrăcat în strălucire.

George Cornici

Nu renunța!

Nu renunța când cei mai mulți coboară-n jos
Și rătăcesc de pe a Vieții cale
Când greul te apasă, privește spre Hristos
Și cere-i astăzi îndurare.

Nu lăsa ca vântul celui rău
Să stingă a ta candelă aprinsă
Ci luptă, ca lumina ce-ai primit
Să rămână-n veci nestinsă.

Nu lăsa ca gândul celui rău
Să deschidă a inimii ușă
Ci inima Deschidei-o lui Dumnezeu
Și scoală-te azi din cenușă.

El te iubește, nu uita!
Nu da crezare șoaptelor străine
Ce-ți năpădesc in minte-ți neîncetat
Și strigă”El nu mai e cu tine “.

Cum aș putea să plec iubitul Meu?
Îti spune astăzi Dumnezeu
Eu sunt cu tine cum am spus in Cuvânt
Și așa voi rămâne mereu.

Chiar de e greu, nu te lăsa
Căci în curând pe nori de slavă
Mă vei vedea și bucuros
Tu vei zbura spre a ta Casă.

Sorin Florica 

2 Noiembrie

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.” Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”.

Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului” (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă „ca din sânul norilor” (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu
Omul se trece, şi secolele-apun
Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu
Spre cer croieşte al iubirii drum.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Calea

Calea spre neprihănire
Care o căutam cu toții
De prin frageda pruncie
Până la sfârșitul vieții,

Este calea cea trasată
Însuși de Domnul Isus;
Ea e strâmtă, nu e lată
Și-n final, sfârșește sus.

Calea aceasta e stropită
Adesea, cu multe lacrimi,
Căci pe ea merg pocăiții,
Cei scăpați de chin și patimi.

Calea aceasta magistrală
Nu se oprește la sicriu,
Ci urcă-n sus pe verticală
Pân’ la Dumnezeul viu.

Calea aceasta a pocăinței
Cine vrea să o urmeze,
Trebuie să-și sfințească viata
Și mai mult ca să vegheze.

Căci ispite-s la tot pasul
Cel rău vrea să ne doboare,
Dar tăria noastră-I Isus
Şi-a Lui jertfă salvatoare.

O, Părinte al veșniciei
Azi revarsă a Ta îndurare,
Fii iar, nor și stâlp de foc
Când trecem prin pustiu și mare.

Să nu cădem de oboseală,
Nici în cursa celui rău,
Să ținem calea înainte
Până sus, în cerul Tău.

Dinu Ciolte

Ce e făptura-mi fără Tine?

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un praf de tină aruncat.
Dar ai pus Duhul Tău în mine
Și prin Hristos m-ai înfiat!

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un abur spulberat de vânt.
De nu m-ai fi iubit pe mine
Aș fi fost astăzi în mormânt!

Ce e făptura-mi fără Tine?
O epavă pustiită
În oceanul de păcate
Unde am fost nefericită.

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un val spre maluri azvârlit.
Dar mi-ai scos viața din ruine,
Plătind un preț nemărginit!

Ce e făptura-mi fără Tine?
E-o viață fără Dumnezeu.
Dar spălând a mea rușine
M-ai făcut copilul Tău!

Și mi-ai dat în dar iertare,
Chiar dacă nu o meritam,
Arătându-mi îndurare
Deși eu nu Te cunoșteam.

Ce-i viața mea fără de Tine,
O Doamne Dumnezeul meu?
Căci tot ce-i valoros în mine
A fost și este Harul Tău!

 Elena Movileanu 

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc
Pentru pace, sănătate, căci încă am suflare
Pentru că inima îmi bate și pot să mai gândesc
Pentru că pot să merg, am mâini și am picioare.
Pentru orice firicel de iarbă îți mulțumesc
Pentru ciripit de păsări și cânt de primăvară
Pentru lumina stelelor ce în beznă licăresc
Pentru dimineți și pentru apus frumos de seară.

Pentru aerul curat din văi îți mulțumesc
Pentru graiul ce mi-ai dat ca să-mi rostesc cuvântul
Pentru frumusețea ce ochii mei în jur privesc
Și pentru covorul verde ce acoperă pământul.
Pentru razele de soare Doamne îți mulțumesc
Pentru adierea vântului și apa din pârâu
Pentru mireasma florilor ce magic înfloresc
Pentru cer albastru și pentru holdele cu grâu.

Pentru nori și pentru ploaie eu îți mulțumesc
Ce pământul udă ca sămânța să încolțească
Pentru că Tu ții în palme tot globul pământesc
Te îngrijești și faci ca tot așa frumos să crească.
Pentru jertfa Ta, Isuse azi î-ți mulțumesc
Pentru durerea mâinilor pe Golgota străpunse
Ce m-au strâns duios la piept cu Har divin, ceresc
Și au fost pe lemnul crucii pentru mine întinse.

Pentru viața ce mi-ai dăruit îți mulțumesc
Pentru dragostea sublimă ce îmi arde în piept
Căci voi fi Isus cu Tine în raiul Tău ceresc
Pentru speranța veșniciei pe care o aștept.
Pentru toate scump Isuse vreau să-ți mulțumesc
Pentru că în ochii Tăi de Tată am valoare
Eu pentru Tine, Doamne vreau viața să-mi trăiesc
Pentru că ești bun, milos și plin de îndurare.

Mihail Cebotarev 

Rămâi smerit…

Chiar dacă-i sfântă strălucirea
Luminii ce o răspândești,
Să nu te-orbească amăgirea
Că poți cu ea să te mândrești!

Oricât de bine-ar fi să-ți meargă,
Pe cer de n-ar umbri un nor,
A ta să fie zarea largă,
Ești tot un abur trecător.

Oricât de spornic ești în faptă,
La vorbe-oricât de iscusit,
Chiar de-ai pornit pe calea dreaptă,
Și tu poți face-un pas smintit.

Chiar fără pată de te-ai crede
De o ispită poți fi prins,
Ia seama, Cel de Sus te vede,
Desăvârșirea n-ai atins!

Oricât de-nalt și lin ți-e zborul
Și-oricât de sus vrei să țintești,
Când ți se va opri „contorul”
În praf și tu te prăbușești.

Să mergi smerit pe-ngusta cale,
Oricât de mult ai fi suit,
Căci nu sunt meritele tale,
Nu brațul tău a biruit!

E-a Sa-ndurare, e doar Harul
Ce te-a ținut și n-ai căzut,
Iar Raiului de-i treci hotarul
E fiindcă-n Domnul ai crezut!

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. (Efeseni 2:8-9)

Olivia Pocol