Bun venit an luminos!

Bun venit an luminos
Pentru noi, ești bucurie
Tu ești darul lui Hristos
Onorat în veci să fie!
E atât de minunat
Că suntem în grija Lui
Pentru viață ne-a creat
Glorie-I dăm Domnului!
Înțelepți să fim pe cale
Zile bune să trăim
Domnu-I plin de îndurare
Și cu El  prin tot răzbim.
De trecem prin încercări
Ajutor primim mereu
Dacă avem supărări
El ne spijină la greu
Domnul este minunat
Zi de zi de întărește
El, Isus ce ne-a salvat
Viață sfântă ne dorește
Anul nou bine-ai venit
Tot mai credincioși să fim
Spre Isus cel preamărit
Hotărâți ca să pășim!

Florenta Sarmasan

Reclame

Viața doar o viață ține…

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată
al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după
binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2 Cor. 5:10.

Zi de zi în frământare
Omul își trăiește viața,
Tot mereu în alergare
Și ea-i firavă ca ața…

Când Stăpânul spune: ”Gata! ”
E sfârșit la orice drum
Și apoi vine răsplata:
Viață sau văpăi și scrum.

Depinde ce aici alege
Depinde cum s-a pregătit.
Vine vremea când culege
Locul bine rânduit.

Dezinteresu-i opțiune?
Indiferența unde duce?
Când un Soare ce n-apune
A mers la Calvar, la cruce…

Viața doar o viață ține –
Scurtă, lungă – cum e dat.
Și fiecare, orișicine –
Merge-n față la Împărat.

Socotelă toți vom da:
Orice clipă și secundă
Va merge în fața sa,
Fără ca nimic s-ascundă.

Să ne punem întrebarea:
”Sunt eu oare pregătit? ”
Și în toată zbuciumarea,
La veșnicie m-am gândit?

Ca o umbră trece viața,
E ca floarea din câmpii.
În curând, o Dimineață,
Va separa pe ”morți” de vii.

Mai cheamă Cerul cu răbdare…
Mai cheamă, îl aud, auzi?
Mai cheamă Cerul cu-ndurare
În nepăsare nu te-ascunzi? ! ?

Lidia Cojocaru

Când Îți deschizi Tu mâna

Motto: „”Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât
Tine; nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.”” Amin! 1 Samuel 2:2.

Doamne al iubirii ce-n jurul Tău ne strângi,
Ești totul în toate… Și toate sunt prin Tine!
Tu faci să țâșnească izvoare din stânci,
Tu sângeri în struguri și-n pâine Te frângi…
Ești Dumnezeul nădejdii care-n viață ne ține.

Când Îți deschizi Tu mâna se revarsă harul,
Și pacea, și îndurarea cu care ne învelești;
Atunci ne alungi din suflete amarul…
Ne umpli până peste margine paharul
Cu sfinte binecuvântări dumnezeiești.

Ne înconjuri cu bunătatea Ta și cu îndurare,
Ne ierți, ne îndrepți și mângâieri ne dai;
Înțelepciune, Tu ne dai la fiecare
Cu mână largă și fără de mustrare,
Să nu ne-abatem de la calea către Rai.

Când Îți deschizi Tu mâna, orice vietate,
Tot ce are viață saturi după dorință;
Tu răcorești ale noastre suflete însetate,
Ne saturi dimineața cu a Ta bunătate
Și scut ne este a Ta bunăvoință.

Binecuvântat să fii în veci, Ceresc Părinte!
Îți mulțumim din inimi și Numele-Ți slăvim!
O singură dorință ne stăruie în minte:
Cât vom mai trăi, de astăzi înainte,
Să facem voia Ta și să-Ți slujim.

Să rămânem în credință tari și neclintiți,
Și Tu, prin adevărul Tău să ne sfințești;
Prin credință, să ne socotești neprihăniți,
Să fim cu aleșii Tăi – cu cei sfințiți –
Pietrele cununii Tale împărătești.

Ioan Vasiu

Domnul Dumnezeu e Mare!

Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de
cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! Ps. 146:5

Cazul Sarai-Agar ne fie
Bun exemplu-n așteptare,
Nu întârzie răspunsul –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Ce a spus El se va face,
Vom încurca de ajutăm,
Ce apoi se va desface
Nu-n bine fi-va, s-așteptăm!

La timpul cel mai potrivit,
Răspunde-va în îndurare.
Ținem strâns ce am primit –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Brațul Său victorios,
În neputința cea mai tare
Ne va ridica de jos –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Și când totul spune: nu,
Ținem strâns încredințarea.
Suntem slabi: și eu și tu –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Cântă-i glorii, fii în pace
Pân’ la ultima suflare!
Ce promite, se va face –
Domnul Dumnezeu e Mare!!!

Lidia Cojocaru

Ascultă Doamne ruga mea

Doamne, te rog, să ei, aminte
Să fiu mereu sub mâna Ta,
Ascultă-mi săracele cuvinte,
Te rog, să-mi dai putere, în inima mea!

Dumnezeule bun, te rog, să-mi dai vedere,
Să pot să văd, ce este bine, şi ce este rău!
Azi, duhul meu îţi cere, să-i dai putere
În lupta grea cu ispita, să am izbândă, să trec fiorul greu!

Te rog ajută-mă, să fiu plin, de iubire,
Tu, Domn al Luminii, din veşnicii, în veşnicii,
Îţi aduc, azi, din suflet mulţumire
Eşti scutul meu, si pavăză să-mi fii!

Doamne, Tu poţi ierta pe deplin!
Dă-mi putere, să iert cu adevărat,
Să-mi dai naşterea din nou, numai Ţie, să mă închin,
Curăţeşte-mă Tu, ca să fiu curat!

Te rog Doamne, pe toţi ai mei să-i salvezi!
Să-i scapi de focul veşnic, să-i fereşti de la peire
Numai îndurarea Ta, cea mare poţi, să lucrezi
Îţi voi lăuda Numele, în a Ta, sfântă mărire!

Doamne, în îndurarea Ta, cea mare,
Ascultă ruga, celor ce se roagă în adunare,
Doamne, măreşte-ne credinţa în a Ta îndurare
Toţi ai mei din casă, să vină la o mântuire asa de mare!

Ciobanu Stelian.

,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Referințe
Cred, privind la Dumnezeu
Căci inima-mi se aprinde
De Lumina ce-i în El…
Dar privirea ades mă vinde
Căci se-ndreaptă către ,,eu’’!
Nu mai pot atunci a crede,
Devin ca un fariseu;
Arăt doar spre ce se vede
Nu ce-i în sufletul meu!

Cred, privind la Dumnezeu
Dar eu, n-am nici o putere…
O, depind de harul Tău
Doamne, și de-a Ta-ndurare!
Cred! Însă Te rog mereu
Ajută necredinței mele!
De cred, nu-i meritul meu,
E doar iubirea Ta, Stăpâne!

Când credeam că sânt mai tare
Și capabil, și-am să-nving
S-a mai rupt ceva în mine
Și-am căzut din nou înfrânt…
Nici puterea de-nfrânare,
Nci de-a mă preda smerit
N-am găsit…Și-o disperare
M-a zdrobit, m-a umilit…
Mi-a făcut zilele amare!

Tu, întotdeauna, Doamne
Ai venit, m-ai sprijinit
Și mi-ai dat încredințare…
Doamne, cred! Dar e la Tine
Puterea și-nfăptuirea!
O, îndură-Te de mine,
Dă-mi credința și sfințirea…
Și în mâna Ta mă ține,
Să-mi pot duce mântuirea
Credincios și cu iubire!

Tu ești Doamne, fericirea
Și mă-nchin cu mulțumire.
Tu ești Doamne împlinirea
Și pe veci, a mea tărie!
Dă-mi puteri să-mi leapăd firea,
M-ai îndură-Te de mine
Și-ntărește-mi bucuria
Și credința, pe vecie! Amin!

Ioan Hapca

Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Un vameș pocăit sau fariseu?

Motto: „”Să nu ne mai judecăm, dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic  care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.””

Rom.14:13.

Să nu privim ca fariseul, pe altu-n amănunt,
Crezându-ne și noi mai buni decât suntem,
Și să vedem în ochiul altuia un pai mărunt,
Dar bârna din al nostru, să n-o vedem.

Noi ușor vedem greșeala unui frate
Și suntem gata să îl judecăm mereu,
Dar suspinele căinței lui adevărate
Le aude și le cunoaște Dumnezeu.

Nu îi vedem în suflet zbuciumul, furtuna,
Nici remușcarea sinceră ce îl cuprinde;
Dar Dumnezeu e Cel ce vede întotdeauna
O inimă scăldată-n lacrimi șiroinde.

Ne amintim de ale lui greșeli, cu ușurință,
Și altceva nu-i mai vedem decât greșeala;
Atunci, uităm ușor de faptele-i de pocăință
Dar Dumnezeu din cer le ține socoteala.

Ne repezim să judecăm după înfățișare
Și nu vedem ce chinuri l-au străpuns
În inima-i ce strigă: ‘Doamne, îndurare!’
Dar Dumnezeu e Cel ce vede în ascuns.

Nu judecata omenească se impune
Chiar de o dorim să fie înțeleaptă,
Că anii mulți nu dau înțelepciune,
Nici bătrânețea judecata dreaptă.

Scriptura face oamenii să înțeleagă
Că Cel ce judecă e Însuși Dumnezeu,
Și fiecare dintre noi poate s-aleagă
Ce vrea să fie: un vameș pocăit sau fariseu?

Ioan Vasiu

Ca pasărea ce zboară

Referințe
Ca pasărea ce zboară să caute scăpare
Nu voi fugi spre munte, de ce spuneți așa?
Căci au cei răi în mână săgeți nimicitoare
Şi arcul lor aruncă otrava-n urma mea.

Se surpă temelia şi nimeni nu vorbește
În inima curată se trage în ascuns.
Dar nimeni nu e singur, când Domnul izbăvește –
Din Templu, Cel ce vede ne-a pregătit răspuns.

La scaunul în care domnește Necuprinsul
Chemăm la îndurare pe Marele-mpărat;
Când pleoapa-I cercetează făptură și întinsul
Cel rău se înfioară, cel blând e încercat.

De ce spuneți c-afară e vânt dogoritor?
Nu încercați degeaba ca să-mi schimbați paharul;
Chiar dacă stau o clipă cu îngeru-n cuptor,
Am izbăvirea-n mână şi i-am gustat nectarul.
Nu mă-ndemnați să caut, să umblu, să aştept
Că L-am găsit: E-Acesta! E Domnul meu cel drept.

Sub piatră și cărbune

În multe nopți și zile
Verși lacrimi prin suspine,
În ascuns,
Dar iată, El nu vine,
Și cerul tot rămâne
Nepătruns…

Ca șoapta din tăcere,
Credința parcă piere
Sub ninsori,
Iar gândul tău, din zare,
Alunecă spre vale,
Spre furori…

Căci flacăra se stinge
Și sânge se prelinge
Fără rost,
Și-n loc de mângăiere
Descoperi doar durere
Cum n-a fost.

Răspuns la rugăciune,
Sub piatră și cărbune
Tot aștepți,
Dar ruga ți-e uitată,
Sau chiar neascultată,
Sub nămeți!

Și cauți plin de groază
Greșeala, sau o oază,
În mister!
Să vezi de ce Stăpânul
Te leapădă ca spinul
În ungher?

Prin negură și ceață,
Furtuni ce bat din față,
Te târăști,
Îți pierzi încet voința
Și tot mai slab credința
Cântărești…

Și dragostea, sub stele,
E prinsă în zăbrele,
Sub obroc.
Și judecând cu toții,
Te vor lovit, dat morții,
Ars în foc!

Dar iată: văd o cruce,
Văd Sângele cum curge
Pe Pământ!
Luptând în Duh și carne,
Un Om prins în piroane
Stă plângând!

Și văd în jur romanii
Și sulița și banii
De argint!
Și plâng la fel creștinii,
Se bucură rabinii:
L-au înfrânt!

Păcatele se iartă
Când mulți, veniți în gloată,
Îl hulesc:
„Coboară de pe cruce
Și slavă Ți-om aduce,
Fiu ceresc!”

Privea Isus cu milă,
Purtând a noastră vină,
Plătind greu,
Prin semne de-ntrebare
Să poți privi spre zare
Când ți-e greu!

Pe cale, pe la cruce,
Azi treci căci te conduce
Sfant, milos!
Ca celor trei din Dura
Să-ți fie armătura,
El, Hristos!

În vreme de-ntristare
De poți să lupți, când doare,
Când mulți mor,
Puterea-ți va fi mare,
De treci cu ascultare
De cuptor!

Nu-i ruga ta uitată,
Nici viața destinată
Spre mormânt!
Ești pus în antrenare,
În timp de prelucrare:
Rabdă blând!

Căci ești iubit sub soare,
Privit cu îndurare
De Hristos!
Să crezi că El e mare,
Urmând a Sa chemare,
Curajos!

Emanuel Adrian Vlaicu