Ce e făptura-mi fără Tine?

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un praf de tină aruncat.
Dar ai pus Duhul Tău în mine
Și prin Hristos m-ai înfiat!

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un abur spulberat de vânt.
De nu m-ai fi iubit pe mine
Aș fi fost astăzi în mormânt!

Ce e făptura-mi fără Tine?
O epavă pustiită
În oceanul de păcate
Unde am fost nefericită.

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un val spre maluri azvârlit.
Dar mi-ai scos viața din ruine,
Plătind un preț nemărginit!

Ce e făptura-mi fără Tine?
E-o viață fără Dumnezeu.
Dar spălând a mea rușine
M-ai făcut copilul Tău!

Și mi-ai dat în dar iertare,
Chiar dacă nu o meritam,
Arătându-mi îndurare
Deși eu nu Te cunoșteam.

Ce-i viața mea fără de Tine,
O Doamne Dumnezeul meu?
Căci tot ce-i valoros în mine
A fost și este Harul Tău!

 Elena Movileanu 

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc
Pentru pace, sănătate, căci încă am suflare
Pentru că inima îmi bate și pot să mai gândesc
Pentru că pot să merg, am mâini și am picioare.
Pentru orice firicel de iarbă îți mulțumesc
Pentru ciripit de păsări și cânt de primăvară
Pentru lumina stelelor ce în beznă licăresc
Pentru dimineți și pentru apus frumos de seară.

Pentru aerul curat din văi îți mulțumesc
Pentru graiul ce mi-ai dat ca să-mi rostesc cuvântul
Pentru frumusețea ce ochii mei în jur privesc
Și pentru covorul verde ce acoperă pământul.
Pentru razele de soare Doamne îți mulțumesc
Pentru adierea vântului și apa din pârâu
Pentru mireasma florilor ce magic înfloresc
Pentru cer albastru și pentru holdele cu grâu.

Pentru nori și pentru ploaie eu îți mulțumesc
Ce pământul udă ca sămânța să încolțească
Pentru că Tu ții în palme tot globul pământesc
Te îngrijești și faci ca tot așa frumos să crească.
Pentru jertfa Ta, Isuse azi î-ți mulțumesc
Pentru durerea mâinilor pe Golgota străpunse
Ce m-au strâns duios la piept cu Har divin, ceresc
Și au fost pe lemnul crucii pentru mine întinse.

Pentru viața ce mi-ai dăruit îți mulțumesc
Pentru dragostea sublimă ce îmi arde în piept
Căci voi fi Isus cu Tine în raiul Tău ceresc
Pentru speranța veșniciei pe care o aștept.
Pentru toate scump Isuse vreau să-ți mulțumesc
Pentru că în ochii Tăi de Tată am valoare
Eu pentru Tine, Doamne vreau viața să-mi trăiesc
Pentru că ești bun, milos și plin de îndurare.

Mihail Cebotarev 

Rămâi smerit…

Chiar dacă-i sfântă strălucirea
Luminii ce o răspândești,
Să nu te-orbească amăgirea
Că poți cu ea să te mândrești!

Oricât de bine-ar fi să-ți meargă,
Pe cer de n-ar umbri un nor,
A ta să fie zarea largă,
Ești tot un abur trecător.

Oricât de spornic ești în faptă,
La vorbe-oricât de iscusit,
Chiar de-ai pornit pe calea dreaptă,
Și tu poți face-un pas smintit.

Chiar fără pată de te-ai crede
De o ispită poți fi prins,
Ia seama, Cel de Sus te vede,
Desăvârșirea n-ai atins!

Oricât de-nalt și lin ți-e zborul
Și-oricât de sus vrei să țintești,
Când ți se va opri „contorul”
În praf și tu te prăbușești.

Să mergi smerit pe-ngusta cale,
Oricât de mult ai fi suit,
Căci nu sunt meritele tale,
Nu brațul tău a biruit!

E-a Sa-ndurare, e doar Harul
Ce te-a ținut și n-ai căzut,
Iar Raiului de-i treci hotarul
E fiindcă-n Domnul ai crezut!

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. (Efeseni 2:8-9)

Olivia Pocol 

Epistola a doua

Prezbiterul, așa Ioan semnează
A doua lui epistolă când scrie
Alesei Doamne, cum întruchipează
Biserica iubită și cea vie

Și către-a ei copii cu prisosință
Ce îi iubesc c-o dragoste curată
Cu-acei care-au ajuns la cunoștință
De adevărul sfânt și fără pată.

Căci adevăru-acesta ce transformă
Rămâne-n noi ca o ființă vie. .
Nu poate fi schimbat sub nici o formă
Ci fi-va-în noi întruna, pe vecie.

O, harul, pacea, marea îndurare
În adevăr, cu voi necontenit
Fie din partea dragostei cea mare
A Tatălui și-a Fiului iubit.

Avut-am foarte multă bucurie
Când am aflat copiii tăi umblând
În adevăr, după porunca vie
Primită de la Tatăl nostru Sfânt.

Și-acum, te rog, nu-ți scriu poruncă nouă
O Doamnă, ci pe-aceea care-o știm
De la început ea ne-a fost dată nouă
Ca unii pe-alții, noi, să ne iubim.

Și dragostea, stă doar în viețuirea
După a Lui porunci, cum ne-a cerut
Porunca-i să umblăm, s-avem trăirea
Precum am auzit la început.

Că-n lume-s mulți acum amăgitorii
Ce neagă că Isus veni-va-n trup
Acesta-i Antihrist și-nșelătorii
Ce prin minciună, de Hristos vă rup.

Ca nu cumva să pierdeți, păziți bine!
Rodirea muncii voastre în lumină. .
Ci să primiți așa cum se cuvine
Răsplată glorioasă și deplină.

Oricine cu grăbire-o ia ‘nainte
Și nu rămâne neclintit și tare
În ale lui Hristos învățăminte
Pe Sfântul Dumnezeu, în el nu-l are.

Dar cine nu s-abate ci rămâne
La-nvățătura Lui ce stă-n picioare
Și-a Lui porunci consideră stăpâne
Pe Tatăl și pe Fiul el îi are.

De vine cineva fără să-aducă
Aceste-nvățături de neclintit
Să nu-l primiți. lăsați-l să se ducă
Și nu cumva să-i ziceți ” Bun venit!”

Căci orișicine-l va primi în casă
Spunându-i ”Bun venit!”. . și toate cele
Ori nu-nțeleg ori poate nu le pasă. .
Se fac părtași la faptele lui rele.

Aș vrea ca să vă spun mai multe lucruri
Dar nu voiesc doar scrise pe hârtie
Doar cu cerneală scrise-n niște șiruri
Deși v-aduc și ele bucurie.

Nădăjduiesc și gură către gură
Ca să vorbim, și inima-mi suspină
Să vin la voi, de Domnul se îndură
Și bucuria s-o avem deplină.

Copiii sorei tale cea aleasă
Cu drag și dor, în sfântă unitate,
Nu pot să-ți spună cât de mult le pasă. .
Ci îți trimit cu toții sănătate.

Daniel Hozan

Psalmul 32

Ferice de acel ce Domnu-i iartă
Fărădelegea care-a săvârșit
Și de acel ce vină nu mai poartă
Păcatul lui fiind acoperit.

Ferice-i omul căruia nu-i ține
În seamă Domnu’-a lui nelegiuire
Ce nici o viclenie nu deține
În duhul lui sau în a lui gândire.

Cât timp eu am tăcut nu mi-a fost bine
Îngrozitor simțeam oasele toate
Ce mă dureau și se topeau în mine
De gemetele mele necurmate.

Căci zi și noapte mâna-Ți apăsase
Asupra-mi cu putere-odinioară
Simțeam cum vlaga mea mi se uscase
Precum pământu-n seceta din vară.

Atuncea Doamne am venit la Tine
Cu toată vina mea ce m-a străpuns
Ți-am spus fărădelegile, ști bine
Și-al meu păcat nu l-am ținut ascuns.

Atunci am zis: ”Întreaga fărdelege
O voi mărturisi lui Dumnezeu!”
Iar Tu, Acel ce totul înțelege
Iertat-Ai vina și păcatul meu.

Dea-aceea să se roage totdeauna
Evlaviosu-n vremea potrivită
Când ape mari se vor vărsa întruna
Atunci ființa lui va fi ferită.

Tu din necaz mă scoți cu mână tare
Tu-mi ești adevărată ocrotire
Tu Domnul meu Puternice și Mare
Mă-nconjuri cu cântări de izbăvire.

”Am să te-nvăț de-acuma”-Domnu-mi zice
”Ți-arăt și calea ca să mergi pe ea
Mereu Te-oi sfătui, să fii ferice
Privirea Mi-o îndrept asupra ta!”

Nu fiți ca și un cal ce nu-înțelege
Sau un catâr strunit de orișicine
Ce trebuie cu-n frâu ca să se lege
Să nu-l lași să se-apropie de tine.

De multe ori durerea se repede
Peste cel rău, fiindcă nu-i scăpare
Însă acel ce-n Domnul se încrede
E-nconjurat de El cu îndurare.

Vă bucurați în Domnul pe vecie!
Voi sfinți, cu veselie negrăită
Și scoateți strigăte de bucurie
Toți cei cu inima neprihănită!

Daniel Hozan

Unde-i El, e bucurie!

Chibzuiește, nu mai sta
Căci Isus din nou te cheamă
Lasă nepăsarea ta
Căci o dată, vei da seamă.

Ascultă cu luare aminte
Căci din nou te-a apelat
Iar drumul spre cele sfinte
Încă, este descuiat.

Să nu stai în nepăsare
Fără gânduri, fără rost,
Ascultă a Sa chemare
Căci te strigă, și-a mai fost.

La ușă, ți-a mai bătut
Să-L primești în casa ta
Dar să-L auzi, nici n-ai vrut
Nu ți-ai stricat tihna ta.

Nu glumi, că nu e vreme,
De amânări, de nepăsare,
Căci nu ai de ce te teme
Domu-i plin de îndurare.

De ești binevoitor
Și loc de cinste Îi dai
El nu-ți rămâne dator
Dacă tu lângă El stai.

De la El mai mult primești
Dragoste și sănătate,
De cu El te învoiești
Vei fii fericit în toate.

El dă pace, mângâiere,
Iertarea, de la El vine
Alină orice durere
Spor în toate, vei fii bine.

De-L slujești cu dăruire
Nicicând nu vei regreta
El aduce mântuire
Pace, în inima ta.

Unde-i El e bucurie
Pace, dragoste mereu
Vreau a Sa Împărăție
Și lupt s-o primesc și eu.

Florența Sărmășan 

9 Iunie

Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.” Psalmi 126:3

Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru’ (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie”.

O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12).

Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Mai

Dar acum, Hristos a înviat din morţi.” 1 Corinteni 15:20

Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnica, şi zadămica este şi credinţa voastră… voi sunteţi în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos exe dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor” Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:9).

Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit” (Romani 4:25). Mai mult, nașterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” Romani 8:11).

Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi”.
Făgăduinţele s-au împlinit,
Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,
Dreptatea şi îndurarea s-au unit,
Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Martie

Să iubeşti pe aproapele tău.” Matei 5:43

Să-ţi iubeşti aproapele. Poate că el se lăfăieşte în bogăţie şi tu eşti sărac, trăind de pe o zi pe alta, uitându-te din căsuţa ta umilă la palatul său impunător. În fiecare zi îi vezi bunăstarea, hainele bogate şi ospeţele somptuoase. Dumnezeu i-a dat aceste daruri. Nu-i invidia bogăţia, şi nu gândi rău despre el. Mulţumeşte-te cu soarta ta, dacă nu poţi face altceva. Nu te uita la aproapele tău dorindu-ţi să te afli în locul lui. Iubeşte-l, şi atunci nu îl vei invidia. Poate că, pe de altă parte, tu eşti cel bogat, şi trăieşti alături de un sărac. Nu te ruşina să îl numeşti aproapele tău. Acceptă-ţi responsabilitatea de a-l iubi. Lumea îi numeşte inferiori. În ce sunt inferiori?

Îţi sunt mai degrabă egali, fiindcă Dumnezeu „a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului” (Fapte 17:26). Hainele sunt singurele care vă deosebesc, fiindcă tu nu eşti cu nimic mai bun decât el. El este om; ce ai putea fi tu în plus? Ai grijă să-ţi iubeşti aproapele, chiar dacă este în zdrenţe. Dar poate că vei spune: „nu pot să-i iubesc fiindcă, orice aş face pentru ei, nu primesc în schimb decât nerecunoştinţa”. Acest lucru îţi oferă prilejul să îi iubeşti mai mult. Vrei să fii o persoană fără importanţă, sau un erou al dragostei? Cel care îndrăzneşte mult câştigă mult.

Dacă dragostea ta păşeşte pe o cărare spinoasă, urmează-ţi drumul cu curaj şi iubeşte-ţi aproapele din toată inima. „Grămădeşte cărbuni aprinşi pe capul lui” (Romani 12:20), şi dacă este greu de mulţumit, nu căuta să-l mulţumeşti pe el, ci pe Stăpânul tău. Aminteşte-ţi, dacă ei îţi dispreţuiesc dragostea, Mântuitorul nu ţi-o dispreţuieşte, şi acţiunile tale sunt preţuite de El. Iubeşte-ţi aproapele fiindcă, dacă faci acest lucru, păşeşti pe urmele paşilor lui Chrisţos.
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Martie

Păcatul… din cale afară de păcătos.” Romani 7:13

Fiţi atenţi la gândurile uşuratice ale păcatului. Imediat după convertire, conştiinţa este atât de sensibilă încât ne temem de cel mai mic păcat. Tinerii convertiţi au o timiditate sfântă, care vine din teama de a nu-L ofensa pe Dumnezeu. Dar vai! În curând rodul acestor prime fructe este înlocuit de spinii lumii înconjurătoare. Răsadul sensibil al pietăţii se transformă într-o salcie în viaţa de mai târziu; creşte prea aplecat şi se clatină la orice adiere. Treptat, omul devine familiar cu păcatul. Urechea în care au bubuit tunurile nu va auzi sunetele uşoare.

LA început păcatul ne înmărmureşte, dar în curând vom spune „nu-i aşa că e doar unul mic”? Apoi vine unul mai mare, şi încă Unul, până când ajungem să privim păcatul ca pe o mică diversiune. Apoi urmează o presupunere total greşită: „Nu am căzut în păcat de-a binelea. Adevărat, am greşit puţin, dar în ansamblu sunt bine. Poate că am scăpat un cuvânt nesfânt, dar majoritatea conversaţiei a fost consistentă”. Astfel scuzăm păcatul. Aruncăm o mantie peste ea şi îi punem nume frumoase. Creştine, ferește-te să priveşti păcatul cu uşurătate. Ia atitudine, altfel vei cădea. Păcatul, un lucru neînsemnat? Nu e o otravă? Cine îi cunoaşte puterea mortală? Păcatul, un lucru mic? Nu vulpile mici strică viile (Cânt. 2:15)? Nu insecta de coral clădeşte o stâncă care sfărâmă vapoarele? Nu securea face să cadă stejarul cel puternic? Nu picăturile de apă distrug piatra? Păcatul, un lucru neînsemnat?

A încununat cu spini fruntea Mântuitorului şi i-a străpuns inima! L-a făcut să sufere chinuri, amărăciune şi dureri. Dacă ai putea cântări cel mai uşor păcat pe cântarul universului, ai fugi de el ca de un şarpe şi ai evita cea mai neînsemnată aparenţă a răului. Priveşte păcatul ca pe cel Care L-a crucificat pe Mântuitorul, şi vei vedea că e „din cale afară de păcătos”
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon