Domnul Dumnezeu e Mare!

Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de
cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! Ps. 146:5

Cazul Sarai-Agar ne fie
Bun exemplu-n așteptare,
Nu întârzie răspunsul –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Ce a spus El se va face,
Vom încurca de ajutăm,
Ce apoi se va desface
Nu-n bine fi-va, s-așteptăm!

La timpul cel mai potrivit,
Răspunde-va în îndurare.
Ținem strâns ce am primit –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Brațul Său victorios,
În neputința cea mai tare
Ne va ridica de jos –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Și când totul spune: nu,
Ținem strâns încredințarea.
Suntem slabi: și eu și tu –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Cântă-i glorii, fii în pace
Pân’ la ultima suflare!
Ce promite, se va face –
Domnul Dumnezeu e Mare!!!

Lidia Cojocaru

Reclame

Ascultă Doamne ruga mea

Doamne, te rog, să ei, aminte
Să fiu mereu sub mâna Ta,
Ascultă-mi săracele cuvinte,
Te rog, să-mi dai putere, în inima mea!

Dumnezeule bun, te rog, să-mi dai vedere,
Să pot să văd, ce este bine, şi ce este rău!
Azi, duhul meu îţi cere, să-i dai putere
În lupta grea cu ispita, să am izbândă, să trec fiorul greu!

Te rog ajută-mă, să fiu plin, de iubire,
Tu, Domn al Luminii, din veşnicii, în veşnicii,
Îţi aduc, azi, din suflet mulţumire
Eşti scutul meu, si pavăză să-mi fii!

Doamne, Tu poţi ierta pe deplin!
Dă-mi putere, să iert cu adevărat,
Să-mi dai naşterea din nou, numai Ţie, să mă închin,
Curăţeşte-mă Tu, ca să fiu curat!

Te rog Doamne, pe toţi ai mei să-i salvezi!
Să-i scapi de focul veşnic, să-i fereşti de la peire
Numai îndurarea Ta, cea mare poţi, să lucrezi
Îţi voi lăuda Numele, în a Ta, sfântă mărire!

Doamne, în îndurarea Ta, cea mare,
Ascultă ruga, celor ce se roagă în adunare,
Doamne, măreşte-ne credinţa în a Ta îndurare
Toţi ai mei din casă, să vină la o mântuire asa de mare!

Ciobanu Stelian.

,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Referințe
Cred, privind la Dumnezeu
Căci inima-mi se aprinde
De Lumina ce-i în El…
Dar privirea ades mă vinde
Căci se-ndreaptă către ,,eu’’!
Nu mai pot atunci a crede,
Devin ca un fariseu;
Arăt doar spre ce se vede
Nu ce-i în sufletul meu!

Cred, privind la Dumnezeu
Dar eu, n-am nici o putere…
O, depind de harul Tău
Doamne, și de-a Ta-ndurare!
Cred! Însă Te rog mereu
Ajută necredinței mele!
De cred, nu-i meritul meu,
E doar iubirea Ta, Stăpâne!

Când credeam că sânt mai tare
Și capabil, și-am să-nving
S-a mai rupt ceva în mine
Și-am căzut din nou înfrânt…
Nici puterea de-nfrânare,
Nci de-a mă preda smerit
N-am găsit…Și-o disperare
M-a zdrobit, m-a umilit…
Mi-a făcut zilele amare!

Tu, întotdeauna, Doamne
Ai venit, m-ai sprijinit
Și mi-ai dat încredințare…
Doamne, cred! Dar e la Tine
Puterea și-nfăptuirea!
O, îndură-Te de mine,
Dă-mi credința și sfințirea…
Și în mâna Ta mă ține,
Să-mi pot duce mântuirea
Credincios și cu iubire!

Tu ești Doamne, fericirea
Și mă-nchin cu mulțumire.
Tu ești Doamne împlinirea
Și pe veci, a mea tărie!
Dă-mi puteri să-mi leapăd firea,
M-ai îndură-Te de mine
Și-ntărește-mi bucuria
Și credința, pe vecie! Amin!

Ioan Hapca

Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Un vameș pocăit sau fariseu?

Motto: „”Să nu ne mai judecăm, dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic  care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.””

Rom.14:13.

Să nu privim ca fariseul, pe altu-n amănunt,
Crezându-ne și noi mai buni decât suntem,
Și să vedem în ochiul altuia un pai mărunt,
Dar bârna din al nostru, să n-o vedem.

Noi ușor vedem greșeala unui frate
Și suntem gata să îl judecăm mereu,
Dar suspinele căinței lui adevărate
Le aude și le cunoaște Dumnezeu.

Nu îi vedem în suflet zbuciumul, furtuna,
Nici remușcarea sinceră ce îl cuprinde;
Dar Dumnezeu e Cel ce vede întotdeauna
O inimă scăldată-n lacrimi șiroinde.

Ne amintim de ale lui greșeli, cu ușurință,
Și altceva nu-i mai vedem decât greșeala;
Atunci, uităm ușor de faptele-i de pocăință
Dar Dumnezeu din cer le ține socoteala.

Ne repezim să judecăm după înfățișare
Și nu vedem ce chinuri l-au străpuns
În inima-i ce strigă: ‘Doamne, îndurare!’
Dar Dumnezeu e Cel ce vede în ascuns.

Nu judecata omenească se impune
Chiar de o dorim să fie înțeleaptă,
Că anii mulți nu dau înțelepciune,
Nici bătrânețea judecata dreaptă.

Scriptura face oamenii să înțeleagă
Că Cel ce judecă e Însuși Dumnezeu,
Și fiecare dintre noi poate s-aleagă
Ce vrea să fie: un vameș pocăit sau fariseu?

Ioan Vasiu

Ca pasărea ce zboară

Referințe
Ca pasărea ce zboară să caute scăpare
Nu voi fugi spre munte, de ce spuneți așa?
Căci au cei răi în mână săgeți nimicitoare
Şi arcul lor aruncă otrava-n urma mea.

Se surpă temelia şi nimeni nu vorbește
În inima curată se trage în ascuns.
Dar nimeni nu e singur, când Domnul izbăvește –
Din Templu, Cel ce vede ne-a pregătit răspuns.

La scaunul în care domnește Necuprinsul
Chemăm la îndurare pe Marele-mpărat;
Când pleoapa-I cercetează făptură și întinsul
Cel rău se înfioară, cel blând e încercat.

De ce spuneți c-afară e vânt dogoritor?
Nu încercați degeaba ca să-mi schimbați paharul;
Chiar dacă stau o clipă cu îngeru-n cuptor,
Am izbăvirea-n mână şi i-am gustat nectarul.
Nu mă-ndemnați să caut, să umblu, să aştept
Că L-am găsit: E-Acesta! E Domnul meu cel drept.

Sub piatră și cărbune

În multe nopți și zile
Verși lacrimi prin suspine,
În ascuns,
Dar iată, El nu vine,
Și cerul tot rămâne
Nepătruns…

Ca șoapta din tăcere,
Credința parcă piere
Sub ninsori,
Iar gândul tău, din zare,
Alunecă spre vale,
Spre furori…

Căci flacăra se stinge
Și sânge se prelinge
Fără rost,
Și-n loc de mângăiere
Descoperi doar durere
Cum n-a fost.

Răspuns la rugăciune,
Sub piatră și cărbune
Tot aștepți,
Dar ruga ți-e uitată,
Sau chiar neascultată,
Sub nămeți!

Și cauți plin de groază
Greșeala, sau o oază,
În mister!
Să vezi de ce Stăpânul
Te leapădă ca spinul
În ungher?

Prin negură și ceață,
Furtuni ce bat din față,
Te târăști,
Îți pierzi încet voința
Și tot mai slab credința
Cântărești…

Și dragostea, sub stele,
E prinsă în zăbrele,
Sub obroc.
Și judecând cu toții,
Te vor lovit, dat morții,
Ars în foc!

Dar iată: văd o cruce,
Văd Sângele cum curge
Pe Pământ!
Luptând în Duh și carne,
Un Om prins în piroane
Stă plângând!

Și văd în jur romanii
Și sulița și banii
De argint!
Și plâng la fel creștinii,
Se bucură rabinii:
L-au înfrânt!

Păcatele se iartă
Când mulți, veniți în gloată,
Îl hulesc:
„Coboară de pe cruce
Și slavă Ți-om aduce,
Fiu ceresc!”

Privea Isus cu milă,
Purtând a noastră vină,
Plătind greu,
Prin semne de-ntrebare
Să poți privi spre zare
Când ți-e greu!

Pe cale, pe la cruce,
Azi treci căci te conduce
Sfant, milos!
Ca celor trei din Dura
Să-ți fie armătura,
El, Hristos!

În vreme de-ntristare
De poți să lupți, când doare,
Când mulți mor,
Puterea-ți va fi mare,
De treci cu ascultare
De cuptor!

Nu-i ruga ta uitată,
Nici viața destinată
Spre mormânt!
Ești pus în antrenare,
În timp de prelucrare:
Rabdă blând!

Căci ești iubit sub soare,
Privit cu îndurare
De Hristos!
Să crezi că El e mare,
Urmând a Sa chemare,
Curajos!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Tu ai ultimul Cuvânt!

Era o seară-ntunecată
Și cerul îmi părea închis…
Iar eu strigam spre Tine:-Tată!
Nu mă lăsa, căci mi-ai promis
Că-n ziua grea de încercare
Nu vei lăsa să fiu zdrobit
Când lacrimile-mi curg amare
Și când in suflet mi-este frig…
Ai spus că-n ziua cea amară
Dacă spre Tine voi striga
Tu nu mă vei lăsa afară
De mine Te vei îndura…
Și am strigat spre Tine Tată
Și-mi amintesc acum, plângând
Că inima mea înfricată
Plângea în mine tremurând…
Toate speranțele frumoase
Toate,pierdute îmi pareau
Iar frica îmi intrase-n oase
Și oamenii mulți îmi spuneau
Că nu mai poate fi speranță
Că totul pare-a fi pierdut
Că nu am nici o siguranță
Că soarele-i apus demult.
Însă in bezna de durere
Ce inima îmi cuprindea
O rază sfântă de putere
Mă lumină.Iar pacea Ta
Ca și o șoaptă minunată
O auzii ca-n foşnet lin
Și-n inima strânsă de tată
Un strop ceresc de sfânt alin.
Apoi când zorii se iviră
Spre Tine iarăși am strigat:
-O,Dumnezeule, ai milă!
Nu mă lăsa, Tată-ndurat!
..Și-au mai trecut clipe ce mie
Atât de greu parcă-mi treceau
Dar Tu de sus din vesnicie
Știai ce bucurii urmau;
Și mi-ai vorbit iubit Parinte
Că nicidecum nu m-ai lăsat
Iar minunatele-Ți cuvinte
Mi-au spus că-s binecuvântat!
Mi-ai spus atunci despre comoara
Ce-ai hotărât să-mi dăruiești
Trimisă din înalt, din țara
De unde  vesnic Tu domnești!
Și-atunci, în loc de întristare
O bucurie m-a cuprins
Si mi-am ‘nălțat ochii in zare
Catre eternul necuprins
Și inundat de-o pace-adâncă
Din inimă Ți-am mulțumit
Că Tu Părinte mi-ai fost stâncă
În valurile ce-au lovit.
#
Iar astăzi Tată n-am cuvinte
Să-Ți mulțumesc, c-ai implinit
Ce mi-ai promis atunci, ‘nainte
Când tot părea că-i prăbușit.
Am înțeles și stiu prea bine
Că ești al Vieții sfânt izvor
Iar astăzi plâng de fericire
Slavindu-Te scump Creator
Că-n brațele Tale preasfinte
Mereu cu milă ne-ai purtat
Si-ti mulțumesc iubit Părinte
Că pân-aici ne-ai ajutat!
O vorbă spui și ia ființă
Tac valurile rând pe rând
Tu dai credință-n umilință
Te lași găsit de omul frânt!
#
Mai sunt atâția care-n lume
Necazuri stiu că au avut
Iar marea a lovit in spume
Dar Tu în Tine i-ai ținut.
Și deși azi mai sunt pe cale
În suferinți frați și surori
Dă-le din marea Ta-ndurare
Care  preface noaptea-n zori!
Că doar prin Tine drag Părinte
Vom ‘nainta jos pe Pământ
Până în slavile Preasfinte
Caci Tu  ai ultimul Cuvant!

Emanuel Hasan

Ce bun şi iubitor eşti Doamne!

Ce bun şi iubitor eşti Doamne!
Cu harul Tău ne copleşeşti,
Ne binecuvântezi în toate,
În orice clipă ne păzeşti.

Eşti mângâiere, sprijin tare,
Prin Tine în picioare stăm;
Ne dai putere, sănătate,
Deşi deloc nu merităm.

Nu ții în seamă greşuri multe
Şi ne ridici când jos cădem;
Eşti dragoste, credincioşie
Eşti totul, Doamne, tot ce-avem!

..Oh, alergarea vieții-adesea
Ne fură timpul prețios
Şi-uităm atunci de părtăşia
În rugăciune cu Hristos.

Ne obosim cu lucruri care
Nu-s veşnice, şi ne robesc..
Dorim un „Rai” aici în lume
Uitând de Locul cel ceresc.

Împrumutăm idei şi fapte
De la cei fără Dumnezeu,
În loc să ne-alipim mai tare
De Domnul nostru sfânt, mereu.

Da, legea firii biruieşte
Când n-ascultăm de Duhul Său;
Cu cât privim mai mult la lume,
Cu-atât ajunge-vom mai rău..

O, Tu eşti plin de îndurare
Ne ierți degrab şi ne primeşti
Când ne întoarcem către Tine;
Ce minunat Isuse eşti!

Ajută-ne-n aceste vremuri
Să ne sfințim şi să veghem
Trăind frumos, ca sus în slava-Ți
Cu toții parte să avem!

Paula D.

E iarăş primăvară

De mii de ani în prag de primăvară,
Cum zorii vin în orice dimineaţă,
Un Soare veşnic face să dispară,
Ca prin minune gerul de afară,
Şi  Mâna-I tare face să răsară,
Covorul fără seamăn de verdeaţă.

Ca nişte mesageri apar în zare,
Purtând în suflet dorul de acasă,
Nenumărate păsări călătoare,
Se-ntorc la noi din marea depărtare,
Vestind încă un an de îndurare,
Şi-o primăvară dulce şi frumoasă.

Tablou de o splendoare ne-ntâlnită,
Cu flori ce se întrec în frumuseţe,
Natura minunat împodobită,
A fost de Tatăl iarăş pregătită,
Să dea Pământului de veacuri neştirbită,
An după an aceeaş tinereţe.

Dar tu sărmane om, n-ai bucurie,
Nu poţi să vezi  comori ce te-nconjoară,
Eşti parcă cufundat în agonie,
Ţi-e inima de adevăr pustie,
Şi parcă-n drumul tău de-o veşnicie,
N-ai mai avut în suflet primăvară.

Trezeşte-te! în cer e sărbătoare,
Prin văi smochinul iarăş înfrunzeşte,
E pe sfârşite vremea de-ndurare,
Vino la Cruce să primeşti iertare!
Sărmane om lovit de grea-ncercare,
Isus Mântuitorul te iubeşte!

Ilie Belciu