8 Iunie

„Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” Numeri 11:23

Dumnezeu i-a promis lui Moise că va hrăni toată mulţimea din deşert cu carne timp de o lună întreagă. Moise, cuprins dintr-o dată de necredinţă, privea mijloacele inexistente, şi nu vedea cum putea fi îndeplinită făgăduinţa. El se uita la creatură, nu la Creator. Oare Creatorul se aşteaptă ca creatura să îndeplinească vreo promisiune pentru El? Nu. Cel care face promisiunea o împlineşte întotdeauna prin atotputernicia Sa. Dacă El vorbeşte, se face — se face prin El însuşi. Implinirea făgăduinţelor Lui nu depinde de cooperarea sau de puterea omului. Putem vedea pe loc greşeala lui Moise.

Totuşi, cât de des facem şi noi acelaşi lucru! Dumnezeu ne promite să ne împlinească nevoile, şi noi aşteptăm de la cele create să împlinească promisiunea; apoi, fiindcă vedem că cele create sunt slabe şi incapabile, ne cufundăm în necredinţă. De ce privim în direcţia aceea? Vrem să mergem la Polul Nord ca să culegem fructe coapte? Într-adevăr, nu ar fi o nebunie mai mare decât să cauţi putere la cel slab, sau să aştepţi creatura să facă munca Creatorului. Să punem, deci, problema aşa cum se cuvine. Mijloacele vizibile pentru împlinirea promisiunii nu sunt o temelie suficientă pentru credinţă; atotputernicia Dumnezeului nevăzut este singura temelie solidă.

El va face cu siguranţă tot ce a promis. După ce vom vedea clar că sarcina este a Domnului şi nu a creaturii, vom îndrăzni să ne cufundăm în neîncredere? Întrebarea lui Dumnezeu ne readuce pe drumul cel bun: „Este mâna Domnului prea scurtă?” (Numeri 11:23). Fie ca, în îndurarea Lui, întrebarea aceasta să fie însoţită de binecuvântata declaraţie: „vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se întâmplă sau nu”.

C.H. Spurgeon

Feriți-vă de orice se pare rău

Motto: Ps. 19/12 „”Cine își cunoaște greșelile făcute din
neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!”” Amin.

Noi suntem de Dumnezeu chemați
Să-mplinim cu fapta Cuvântul Său…
Să fim acei închinători adevărați
Ca sfinți ai Lui, fără prihană și curați,
Și să ne ferim de orice pare rău.

Să ne rugăm – și Domnul ne-ntărește –
Ca nu cumva să cădem în ispită…
Că păcatul stă la ușă și pândește –
Diavolul, ca un leu care răcnește,
Dă târcoale gata să ne înghită.

Că potrivnicul vrea să ne înfrice
Având un țel și stăruind mereu
Ca lucrarea mântuirii să o strice –
Dar nu îndrăznește pâră să ridice
Împotriva aleșilor lui Dumnezeu.

Și mereu aruncă cu multă răutate
În glia inimii sămânță de neghină,
Să rodească-n ascuns ispite și păcate…
Dar Dumnezeu este Acela care scoate
Cele mai ascunse păcate la lumină.

Că așa vine ispita, cu înșelăciune
Și noi nu totdeauna o s-o biruim…
Poate n-am vegheat în rugăciune
Sau vine un moment de slăbiciune
Și… oricum ar fi, noi toți păcătuim.

Pot fi greșeli de care am uitat,
Socotite prea mici și neglijate…
Ori vorba spusă-n mod necugetat –
Gândul nerostit cu care-am judecat,
Bârfirile mărunte… Nu sunt păcate?

Prea repede uităm greșelile ușoare
Amăgindu-ne că nu-s păcate grele…
Dumnezeu să aibă milă și îndurare
Și să ne ierte de greșelile pe care
Nu le știm, sau am uitat de ele.

Că nu-i în lumea asta nici un muritor
Să poată spune că n-a păcătuit…
Dar de-am căzut în laț înșelător,
Noi avem la Tatăl un MIjlocitor –
Pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.

Chiar de-am ales cărarea pocăinței,
Încă suntem greșelilor supuși…
Dar în lupta cea bună a credinței
În Isus avem nădejdea biruinței –
Și-n viață ne lăsăm de El conduși.

De Duhul lui Hristos suntem călăuziți
Și de lumina Evangheliei sfinte…
Prin Evanghelia Lui noi suntem întăriți
Ca să putem să alergăm neobosiți
În alergarea ce ne stă înainte.

Ioan Vasiu

Cât nădejdea nu ți-o stinge…

Cât nădejdea nu ți-o stinge
Vântul care bate mult,
Nimeni nu te poate-nvinge.
Tu ai fost plătit cu sânge.
Dar nădejdea de-ai pierdut,
Ești învins de la-nceput.

Oricât te-ar trece Domnul
Prin necazuri și primejdii,
Colindând prin lumea toată
Tu să nu cazi niciodată
În vâltoarea deznădejdii.
Cu Dumnezeu vei izbândi.

Nicicând, singur, fără zare,
De ai fi chiar căzut în mare,
El te scapă de-orice dată,
Că puterea cea mai ‘naltă
A lui Dumnezeu e mare,
Și El e plin de îndurare.

Și cum tu nici nu-ți închipui,
El îți poate da scăpare.
Important e tu să te bizui
Pe harul și puterea Lui.
Și El îți dă eliberare,
Că-i Dumnezeul sfânt și mare.

Toți suntem în viața asta
Călători spre-o altă viață.
Unii-ntunecați, iar alții,
Iubitori precum sunt frații,
Luminoși mereu la față,
Solii Domnului, cu siguranță.

Unii merg senini, știind
Că merg Acasă pe vecie,
A lor păcate-n veci se șterg.
Alții, apăsați, cu silă merg
Spre veșnica robie,
C-au respins cereasca Lui solie.

Cel ce pe Hristos Îl are
Reazemul nădejdii sale,
El nu rămâne singur,
Merge liniștit și sigur,
Și senin mereu pe cale,
Cântându-i osanale.

Augustin Tecar

10 Mai

„Singurul născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” Ioan 1:14

Credinciosule, poţi să mărturiseşti şi tu că Christos este „singurul născut din Tatăl”, dar şi „cel întâi născut din morţi” (Apocalipsa 1:5). Poţi să spui „pentru mine, El este divin, chiar dacă pentru restul lumii este uman. El a făcut pentru mine lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face. El mi-a supus voinţa încăpăţânată, mi-a înduioşat inima de piatră, a sfărâmat „porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier” (Psalmi 107:16). El mi-a transformat jalea în bucurie şi suspinele în veselie. El a luat robia roabă şi mi-a făcut inima să se bucure „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Pot să creadă ceilalţi ce vor, pentru mine El trebuie să fie „singurul născut din Tatăl”. Binecuvântat să-I fie numele! Şi El este plin de îndurare.

O, dacă nu ar fi fost El, nu aş fi fost niciodată salvat. El nu m-a lăsat atunci când mă luptam să scap de harul Său, şi când, în sfârşit, am venit la tronul milei, tremurând ca un criminal condamnat, El a spus: „păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate: fii tare”. Şi El este adevăr. Promisiunile Sale sunt toate adevărate; nici una nu a rămas neîmplinită. Mărturisesc că nici un slujitor nu a avut un stăpân ca al meu. Nici un frate nu a avut o rudă ca El. Nici o soţie nu a avut un soţ asemeni lui Christos. Nici un păcătos nu a avut un Mântuitor mai -bun; nici un bocitor nu a avut un Mângâietor mai blând.

Nu am nevoie de nimeni altcineva. In viaţă, El este viaţa mea; în moarte, El va fi moartea morţii. In sărăcie, Christos este bogăţia mea; în boală, El este leac alinător. In întuneric, El este steaua mea; în miezul zilei, El este soarele meu. El este mana din pustie, şi El va fi întâiul rod al Canaanului. Isus este numai har, fără nici o răutate; numai adevăr, fără urmă de minciună. El este plin de har şi adevăr, într-o măsură infinită. Suflete, în noaptea aceasta, binecuvântează din toată inima pe „singurul născut”.

C.H. Spurgeon

27 Martie

 „Da, Doamne, a zis ea, dar și căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Matei 15:27

Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar II preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri.

Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa.

Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei 1-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

C.H. Spurgeon

Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter

13 Martie

„Noe a întins mâna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.” Genesa 8:9

Obosit de atâta căutare, porumbelul se întoarce în cele din urmă la corabie ca la singurul loc de odihnă. Cât de greu zboară — zici că acum va cădea; nu va ajunge niciodată la arcă! Noe urmărise porumbelul toată ziua, şi era gata să-1 primească. Dar porumbelul nu mai poate decât să atingă marginea corăbiei. Aripile îi sunt atât de obosite! E gata să cadă când Noe întinde mâna şi îl trage în corabie. Observă aceste cuvinte: „l-a băgat la el în corabie”. Porumbelul nu a zburat singur înăuntru, fiindcă era prea fricos sau prea obosit ca să facă asta. A zburat cât de aproape a putut, şi apoi Noe a întins mâna şi l-a tras în siguranţă.

Acest act de îndurare era pregătit pentru porumbelul rătăcitor; el nu a fost mustrat pentru rătăcirile lui. Aşa cum era, a fost tras în corabie. Aşa vei fi primit şi tu, păcătosule rătăcitor. lntoarce-te numai — acestea sunt cuvintele îndurării lui Dumnezeu. Cum? Nimic altceva? Nu, „întoarce-te numai”. Porumbelul nu avea nici o ramură de măslin în cioc de data asta. Nu avea nimic în afară de propriile rătăciri. Dar mesajul este „întoarce-te numai”. S-a întors, şi Noe l-a tras în corabie. Zboară, rătăcitorule zboară, porumbel istovit.

Deşi crezi că eşti negru ca un corb din pricina păcatelor, zboară înapoi la Domnul. Fiecare moment de aşteptare îţi măreşte nefericirea. Dorinţa ta de a te albi singur şi de a te pregăti singur pentru Isus este o deşertăciune. Vino la El aşa cum eşti. „lntoarce-te, necredincioasă Israel” (Ieremia 3:12). Dumnezeu nu spune „întoarce-te, credincioasă Israel” (deşi o asemenea invitaţie există, fără îndoială), ci întoarce-te „necredincioasă”, Aşa necredincioasă şi şovăielnică cum eşti, întoarce-te, întoarce-te, întoarce-te! Isus te aşteaptă! El va întinde mâna şi te va trage în corabie. El te va trage la sine, fiindcă în El este căminul inimii tale.

C.H. Spurgeon

26 Februarie

„Preotul să-l cerceteze, si dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana.” Levitic 13:13

Deşi această regula poate părea ciudată, este înţeleaptă. Manifestarea exterioară a bolii arăta că trupul leprosului era sănătos. Poate că ar fi bine pentru noi să vedem care este înţelesul simbolic al acestei reguli neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem aplica regulile leprei la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de lepra păcatului, când renunţă la orice îndreptăţire de sine şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci şi numai atunci poate fi curăţat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu.

Păcatul ascuns, nerecunoscut şi nemărturisit este adevărata lepră; dar când păcatul este recunoscut şi mărturisit, lepra primeşte o lovitură de moarte, şi Domnul priveşte sufletul chinuit cu îndurare şi milă. Nimic nu este atât de mortal ca îndreptăţirea de sine, şi nimic nu este mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că suntem păcătoşi, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi ascultată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne convinge de păcat, nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte — mărturisirea va ţâşni spontan de pe buzele noastre. Ce mângâiere oferă acest text păcătoşilor care s-au trezit cu adevărat: însăşi situaţia care îi îndurera atât de tare s-a transformat într-un motiv de speranţă!

Înainte de a te îmbrăca, trebuie să te dezbraci; înainte să clădeşti o casă, trebuie să sapi temelia — şi sentimentul că eşti păcătos este cea dintâi lucrare a harului. Sărmane om plin de lepra păcatului, prinde curaj şi vino la Isus aşa cum eşti. Când recunoaştem că suntem datori Mai mult sau mai puţin, după putere, Primim pe dată de la Domnul ajutor, Iertare, îndrumare şi putere. Doar sărăcia îţi oferă bucurie, Purtându-ţi sufletul în largi păşuni: Când ne încredem în avutul nostru cu tărie, Nu mai primim răspuns la rugăciuni.

C.H. Spurgeon

22 Februarie

 „Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie.” Naum 1:3

Iehova este „îndelung răbdător”. Când vine în lume, îndurarea călătoreşte cu mare repeziciune; de sub roţile carului ei sar scântei. Dar pedeapsa vine cu paşi furişaţi, fiindcă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Nuiaua îndurării se află întotdeauna în mâinile Sale întinse, în vreme ce sabia dreptăţii este în teacă, ţinută de mâinile străpunse care au sângerat pentru păcatele oamenilor. „Domnul este îndelung răbdător” fiindcă El este foarte puternic.

Cel care are putere asupra lui însuşi este într-adevăr puternic. Puterea lui Dumnezeu Ii controlează acţiunile, fiindcă este o putere adevărată: o putere care leagă atotputernicia este mai tare decât atotputernicia. Un om care are o minte puternică poate îndura mult timp insultele, şi resimte răul doar atunci când simţul său de dreptate o cere. In timp ce mintea slabă este deranjată de lucrurile mărunte, mintea puternică îndură supărarea ca o stâncă neclintită, chiar şi atunci când este lovită cu toate săgeţile aprinse ale răutăţii. Dumnezeu îşi vede duşmanii, dar nu acţionează, ci îşi stăpâneşte mânia. Dacă ar fi mai puţin divin decât este, demult şi-ar fi trimis tunetele şi ne-ar fi nimicit Demult ar fi viscolit pământul cu crivăţul mâniei Lui, şi oamenii ar fi fost măturaţi. Dar măreţia puterii Sale ne aduce îndurare.

Dragă cititorule, care este starea minţii tale în seara aceasta? Poţi să priveşti cu umilinţă la Christos şi să spui: „Mântuitorule, Tu eşti stânca şi nădejdea mea”? Dacă da, nu trebuie să te temi de puterea lui Dumnezeu. Dacă ai alergat la Isus căutând adăpost prin credinţă, puterea lui Dumnezeu nu trebuie să te îngrozească mai mult decât îi îngrozeşte sabia şi scutul unui războinic pe cei din familia sa. În loc să te îngrozeşti, bucură-te că Cel „de o mare tărie” este Tatăl şi Prietenul tău.

C.H. Spurgeon

Ne ține Tu de mână !

Din nou pătruns de crunta realitate
Cu sufletu-ntristat, cuprins de tremur
O, Doamne Sfinte, Tu le știi pe toate. .
Mai mult decât știm noi de-acest cutremur.

Eu știu că nu-i nimic la întâmplare
Că mai presus de dincolo de astre
Tu ne veghezi pe unul fiecare
Și numeri orice pas al vieții noastre.

Tu nu lași omenirea-n voia sorții
Iar tot ce noi numim calamitate,
Ce-aduce printre noi urgia morții
Și-atâtea vieți deodată sunt scurtate,

E-un fapt ce se întâmplă-n consecință
Nu-i doar pedeapsă dată-n răzbunare
Ci lumii cufundată-n necredință
Prilej de pocăință și-ndreptare.

Astfel, cu inimi triste, sfâșiate
Ne-ntoarcem iar la tronul milei Tale
O Tată, Creatorule a toate
Deschide îndurării Tale-o cale.

Mai toarnă untdelemnul ce alină
Pe-atâtea inimi de durere frânte
Atinge-i Tu cu mâna Ta divină
Și lasă-Ți mângăierea Ta pe frunte.

Atâția-s sufocați de neputință
Atâtea vieți deodată-au fost scurtate
Atâția trec acum prin suferință
Și-atâtea voci te strigă disperate.

Tu nu ești prea departe la distanță
Ci ești mereu prezent, mereu aproape
O, dă-le vindecare și speranță
De sub ruine-ajută-i ca să scape.

Când nu se vede raza de scăpare
Mai dă-le har din harul Tău de sus
Și sufletelor lor le dă salvare
Prin jertfa Preiubitului Isus.

Ai milă dar, de Turcia Părinte
Dar și de noi prin alte regiuni
C-avem și noi atâtea scăzăminte
Și nu suntem nici noi cu mult mai buni.

Să luăm cu toți de-aici învățătură
Crezând în Tine Doamne pe deplin
Să ne-ndreptăm după a Ta Scriptură
Iar Tu să modelezi al nost’ destin.

Iubirea Ta mereu să ne-nsoțească
S-avem credință-n Tine permanent
Căci alergarea noastră pământească
Se poate-opri în orișice moment.

Deaceea cu căință și cu tremur
Te rog, păzește Doamne-ai Tăi copii
De ape, foc, de molimi sau cutremur
Ne ține Tu de mână orice-ar fi!

Daniel Hozan