30 Martie

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.” Plângerile lui Ieremia 3:40

Soţia care îşi iubeşte soţul absent îi aşteaptă cu dor întoarcerea. O separare prelungită îi aduce moarte în suflet. La fel se întâmplă cu sufletele care II iubesc pe Domnul. Ei trebuie să-I vadă faţa. Nu pot îndura să fie departe de părtăşia cu El. O privire dezaprobatoare sau mustrătoare este dureroasă pentru copiii iubitori care nu vor să-şi supere tatăl; ei sunt fericiţi doar când II văd zâmbind. Prea iubitule, la fel ai fost şi tu cândva. Un cuvânt din Scriptură, o mustrare, o atingere cu nuiaua erau destul ca să alergi la Tatăl tău, strigând: „Spune-mi de ce eşti supărat pe mine!” La fel este şi acum? Eşti mulţumit să-L urmezi pe Isus de la distanţă? Poţi să contempli liniştit sfârşitul părtăşiei tale cu Christos? Poţi să înduri să-L vezi depărtându-se de tine fiindcă şi tu te-ai depărtat de El? Te-au despărţit păcatele de Dumnezeu, şi inima ta nu are nici o grijă?

Ingăduie-mi să te avertizez cu blândeţe: este dureros să te văd trăind mulţumit fără să vezi faţa Mântuitorului. Ar fi bine să realizăm ce rău este să avem dragoste puţină pentru Cel care a murit pe cruce, bucurie puţină în preţiosul nostru Isus, părtăşie puţină cu Cel iubit! Îmbracă-ți sufletul în văluri de doliu şi jeleşte-ţi nepăsarea. Nu te opri din plâns! Aminteşte-ţi unde ai primit mântuirea.

Du-te imediat la cruce. Acolo, şi numai acolo, poți să-ţi trezeşti sufletul. Nu contează cât de aspru, cât de nepăsător, cât de mort ai devenit, întoarce-te la condiţia ta naturală, sărac şi zdrenţuit şi mânjit cum eşti. Prinde-te de cruce şi priveşte în ochii Săi. Spală-te în izvorul sângelui. Atunci te vei întoarce la dragostea dintâi. Vei experimenta din nou simplitatea credinţei şi blândeţea inimii.

C.H. Spurgeon

Se strigă din Seir

Se strigă și-astăzi din Seir
Spre cei ce stau de strajă,
Că-al somnului amar potir
Cuprinde cu-a lui vrajă

Pe cei ce stau în turn la post:
Că vine ațipirea,
Că tot ce încă are rost
Își află nimicirea,

Că tot ce-i vrednic și curat
E călcat în picioare,
Iar ce-i firesc, ce-i întinat
Stă-n frunte-n adunare.

Străjerule, cât va mai fi
Din lunga neagră noapte?
Când, oare când vei reveni?
Căci sunt atâtea șoapte

Ce caută să oprească-n drum
Pe cei ce merg pe Cale,
Cei răi prefac totul în scrum
Ștergând urmele Tale;

Au pus în templul Tău cel sfânt
Semnele lor drept semne,
Nu vor s-aud-al Tău Cuvânt,
Nici Duhul să-i îndemne.

Nu vor ca Tu să stăpânești
În propria-Ți lucrare,
Ci interesele firești
Conduc în adunare.

Iar cei ce sunt încă ai Tăi
Te caută cu suspine,
Vor să mai vii, să stai cu Ei
Să Te simtă pe Tine,

Să vadă revărsări de har
Și semne minunate,
Să lași al Duhului Sfânt Dar
În suflete curate!

În cei ce caută slava Ta,
Nu slava lor deșartă,
Nici pofta ce-i în lumea rea
Ci-au haina nepătată… !

Se-aduce și-azi străinul foc
‘Naintea Feței Tale,
Sunt lucruri care nu-și au loc
Să intre-n adunare!

Se vrea a se înlocui
Podoaba Casei Tale:
Sfințirea, ce o dărui
Dreptatea jertfei Tale

Cu ce e fals și e firesc
Cu zgomot și-anarhie,
Ca cel ce e duhovnicesc
Să n-aibă bucurie,

Să nu se poată ridica
La starea ce o cere
Isus în Cartea Biblia,
Să capete putere.

De-aceea nici cuvântul dat
Nu-și are vlaga sfântă;
Ce-i scris pe foaie, redactat
Pe Domnul nu-L încântă.

Căci Duhul Sfânt ce-și are-n El
Cuvântul viu, Solia
Dă viață, caci doar Sfântul Miel
Aprinde-n noi făclia!

Doar El dă har îndestulat…
Și cine poate oare
Să dea, dacă El nu a dat,
Și El nu-i în lucrare?

Se fac lucrări fără de har,
Se zbat să iasă bine;
Dar dacă traiul e murdar,
Iar stima cea de sine

E pusă-n locul cel dintâi,
Nu cum ne cere Cartea;
Cum poți curat ca să rămâi
Ca Domnul să-Și dea partea?

Cum vrei ca ce-i Dumnezeiesc
Să locuiască-n tine,
Când traiul tău e tot firesc
Și faci și ce nu-i bine?

Dar oare în zadar stă scris
În a Scripturii taină
Când Cartea Vieții s-a deschis,
Că cei ce n-aveau haină

Au fost de Domnul alungați
Afară unde-s câinii
Deși, au fost și ordinați
Prin vot, cum fac păgânii!

Vor spune-atuncea îngroziți
Auzindu-și sentința
Toți cei ce-au adunat arginți
Când au vândut credința,

Acea credință dată-n dar
De Mielul sfânt, prin cruce
Ca cei ce au traiul murdar
Viața să apuce,

Crezând în Jertfa din Calvar
Și-n Dumnezeu ca Tată,
Să poată să primească-n dar
Viața fără plată!

„Dar Doamne, nu noi am vestit
Al Tău Cuvânt la lume?
Am scos și draci, și-am proorocit
În al lui Isus Nume?

Și câte nu au mai făcut,
Minuni mari, fapte multe…
Dar în păcate au căzut
Și n-au vrut să asculte

De Cel ce îi chema cu dor
Cu vocea lui duioasă
Să lase lumea, pofta lor
Și să se-ntoarcă-acasă…

Sunt cei ce nu au fost chemați
Prin Sfânta Cercetare,
Ci ei, prin vot de „democrați”
S-au impus în lucrare,

Cei ce-au făcut alte lucrări
Decât ce le-a dat Sfântul,
Cei ce-au trăit în nepăsări
Și n-au păzit Cuvântul.

Cum s-or putea oare scuza,
‘Naintea Celui veșnic?
Că au călcat porunca Sa
Pentru ce e vremelnic?

Să fie ei priviți mai sus,
Să stea acolo-n frunte,
Cinste să capete-ndeajuns
Și plecăciuni profunde,

Să fie ei pe primul loc…
Dar Domnul? unde oare?
Cel care-i Milă dar și Foc
Nu poate-n adunare

Sa Își aleagă El slujbași
Și cin’ sa-i fie robul?
De trebuie ca niște lași
Să fuga chiar de Domnul

Prin ocolișuri, scurtături…
Așa le e cărarea…
Ah Doamne, cât să mai înduri
Să-Ți strice ei lucrarea?

Ridică-Te ca un Viteaz,
Înfruntă mișelia,
Ca cel ce încă este treaz
Să știe că Mesia

Își are dreptul pe deplin
Stăpân să fie-n toate!
– Drept câștigat pe cruce-n chin
Murind pentru păcate,

Pentru acei ce încă vor
Și caută-Împărăția,
Și dovedesc prin traiul lor
Că sunt ai lui Mesia!

Ce-i de făcut? s-or întreba
Acei mușcați de șarpe…
Căci vina este tot mai grea
Și cine să-i mai scape?

Da! Încă mai este și har
Și încă e iertare
Prin jertfa cea de pe Calvar
Mai este vindecare!

Încă se poate ca ce-i rău
Ce e bolnav, pe moarte,
Să fie scris de Dumnezeu
În a Vieții Carte!

Prin pocăință, plâns amar
Regrete și-umilință
Se poate primi viața-n dar
Și Cereasca credință!

Nu e departe, doar sa crezi
Sa-ți schimbi numai purtarea
Iar ce e rau, azi să lepezi
Să vină-nviorarea!

Cuvântul Viu este și azi
Candelă pe cărare,
Ia seama la El, să nu cazi
Cuprins de nepăsare!

Îndreaptă ce e de-ndreptat,
Lucrează spre sfințire,
Să poți avea un trai curat
Spre a Sa proslăvire!

Fii înțelept, nu te-ndoi,
Primește-I dar îndemnul
Căci vine, nu va zăbovi,
Să ai parte de Domnul!

Valentin Ilisoi 

Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar

27 Martie

 „Da, Doamne, a zis ea, dar și căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Matei 15:27

Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar II preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri.

Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa.

Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei 1-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

C.H. Spurgeon

Unde-i credința ta?

Când sabia lovește și ustură adânc,
Când moartea poposește în jur, amenințând,
Când totul e-ntuneric, când totul e prea grav,
Doar cu Isus alături poți să rămâi om brav.

Când valuri te-mpresoară și nu mai dai de mal,
Când tot ce vezi în față e moartea pe un val,
Ridică-ți iar privirea și gândul tău șoptit
Spre Cel ce-a mers pe ape și vântu-a potolit.

Isus îți poruncește pe ape să pășești,
Doar crede; niciodată să nu te îndoiești,
Privirea, ca și Petru, să nu arunci spre val,
Dar să o ai țintită spre Domnul și spre mal.

Iar dacă ai căzut și simți că te scufunzi,
Crezi că-i atât de simplu… să mori! ? Lângă Isus! ! ?
Oare permite Domnul Petru să se afunde,
Când El e la un metru… și vede, și aude?

Să nu te-ntrebe Domnul: ” Unde-i credința ta?
Nu Eu ți-am poruncit să umbli-n Fața Mea
Și să pășești pe ape, fără să te-ndoiești?
Căci Eu sunt Domn și mării, și astrelor cerești!”

Nu vei avea vreo scuză și nici vreun argument,
Deci crede și te roagă, pășește insistent,
Cu ochii către țintă, cu gândul la Isus –
Cel ce-a murit pe cruce – tot El te duce sus!

Adelina Malancea

22 Martie

 „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-1 pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24).

Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine.

Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

C.H. Spurgeon

16 Martie

„Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie.” Psalmi 19:13

Aceasta era rugăciunea lui David, pe care Dumnezeu 1-a numit „om după inima Mea” (Fapte 13:22). Dacă sfântul David avea nevoie să se roage astfel, cu cât mai multă nevoie avem noi, copii în har! Parcă ar fi spus: „ţine-mă, altfel merg cu capul înainte spre păcat”. Firea noastră păcătoasă, ca un cal nărăvaş, este gata s-o ia la fugă oricând. Fie ca harul lui Dumnezeu să-1 ţină în frâu, ca să nu alerge spre pieire. Ce ne-am face fără opreliştile pe care ni le-a pus Domnul în înţelepciunea şi harul Său? Rugăciunea psalmistului se referă la cea mai gravă formă a păcatului — păcatul făcut deliberat şi cu bună ştiinţa. Până şi cel mai sfânt are nevoie să fie „păzit” de păcatele rele.

Iată ce avertizare le oferă sfinţilor apostolul Pavel: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli” (Coloseni 3:5). Ce! Au nevoie sfinţii de asemenea avertizări? Da, au. Hainele cele mai albe, nepăzite de harul divin, îşi pătează puritatea cu petele negre ale păcatului. Creştine experimentat, nu te lăuda cu experienţa ta; te vei poticni dacă îţi vei îndepărta privirea de la Cel care „poate să vă păzească de orice cădere” (Iuda 24).

Cei cu dragoste fierbinte, credinţă constantă şi speranţe strălucitoare, să nu spună „nu vom păcătui niciodată”. Mai bine ar face să strige „nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Chiar în inima celui mai sfânt om există destule paie care să se aprindă în vâlvătăile iadului, dacă Dumnezeu nu stinge scânteile. Cine ar fi visat că dreptul Lot se va îmbăta şi va păcătui? Hazael a spus „dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri atât de mari?” (2 Împăraţi 8:13). Suntem în poziţia de a pune aceeaşi întrebare încrezătoare. Fie ca înţelepciunea divină să ne păzească de nebunia încrederii în noi înşine.

C.H. Spurgeon

Credința pusă-n aplicare

Credința pusă-n aplicare
Creează minuni în lucrare.
Ne-ajută să depășim greul
Să păstrăm harul, trofeul.

În stare de somnolență
O poate-nvinge-o urgență
S-o păstrăm în stare activă
Spre-a nu ajunge-n derivă.

Ne leagă puternic cu Cerul
Desăvârșind caracterul
Prin Ea primim revelații
S-avem cerești informații.

Când credința e vie
Poate răbda agonie
Poate birui încercarea
Și-aduce la noi rezolvarea.

Fără credință ființa
Cunoaște doar neputința
Imposibilul dispare
Când e-angajată-n lucrare.

O, ce scumpă comoară!
Cu Ea nu rămânem afară
Activând puterea-i divină
Vedea-vom cereasca Lumină.

George Cornici

8 Martie

 „Ea i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei).” Genesa 35:18

Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină. Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine. Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul. Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate.

In fiecare mină a răului se află un filon al binelui. Inimile triste au o neobişnuită abilitate de a descoperi cele mai neplăcute faţete ale unei încercări. Dacă ar fi o singură groapă în toată lumea, ei şi-ar frânge gâtul în ea; dacă ar fi un singur leu în deşert, ei i-ar auzi răgetul. Cu totii avem tendinţa să acţionăm în felul acesta. Suntem gata uneori să strigăm ca Iacov: „Toate acestea pe mine mă lovesc!” (Genesa 42:36). Cel credincios îi încredinţează Domnului toate grijile lui şi apoi aşteaptă cele mai bune rezultate în urma celor mai rele calamităţi. Ca şi oamenii lui Ghedeon, cei credincioşi nu se uită la ulciorul spart, ci se bucură că lumina străluceşte mai tare fără el.

Din scoicile aspre ale greutăţilor, credinţa extrage perlele onoarei; din adâncimile oceanului nefericirii, ea ridică barierele de coral ale experienţei. Când se retrage valul bunăstării, credinţa găseşte comori ascunse în nisip; când apune soarele desfătărilor, credinţa îşi întoarce telescopul spre stelele făgăduinţelor cereşti. Când însăşi moartea îşi face apariţia, credinţa arată spre lumina învierii de dincolo de mormânt, şi îl transformă pe muribundul Ben-Oni în veşnic viul Beniamin.

C.H. Spurgeon

28 Februarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare.

Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7).

Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon