Poporului meu

Trăim într-o controversată eră,
Cu microchip, humanoizi, mutanţi.
Cunoaşterea accede-n orice sferă
Dar să decidem suntem ezitanţi.

Corecţi să fim să nu-asmuţim hiene,
Nu mai luptăm, doar paşnic defilăm,
Din ţarcuri îngrădite, străzi şi-arene,
“Normalitatea” vrem să promovăm.

Ne amăgim visând la vremi mai bune,
Dar nu mai luminăm, nici gust nu dăm,
Cândva văpăi, azi fumegând tăciune,
Pe Crez, Porunci și pe Cuvânt călcăm!

Nu-i prea târziu, e timp să ne smerim,
Să îl rugăm să ne tămăduiască ţara.
De-L vom căuta şi de-L mărturisim,
Ne va ierta, luându-ne ocara.

‘Napoi, pe Calea-ngustă să purcedem!
Să-L onorăm, să-L proclamăm ca Domn!
Acum cât încă mai putem s-alegem,
Să ne trezim din blestematul somn!

‘Napoi, la lupta sfântă a credinţei!
Lăsaţi în urmă patimi rele, firea!
Ne-aşteaptă sus cununa biruinţei,
Aleşii Lui: vă împliniţi menirea!

Olivia Pocol 

Același Hristos neschimbat

Pune-ți speranța și nădejdea-n Hristos,
Pășește în viață mereu prin credință,
Slăvește-L pe Domnul Isus, bucuros
Și-n toate avea-vei prin El, biruință.

Privește spre cer în clipele grele,
Stai tare pe stâncă, nu te speria!
Căci este o forță, deasupra de stele,
Ce zilnic veghează în Dragostea Sa.

Tu, crede în El și cere-i putere,
Când simți că privirea-ți alunecă-n jos,
El știe o, frate să-ți dea mângâiere,
Căci El este și rămâne același Hristos.

El nu s-a schimbat și nici n-o va face,
Rămâne același în veci, neschimbat
E-același Hristos plin de putere și pace,
El, încă-l ridică pe cel ruinat.

El încă mai șterge azi lacrimi pe fețe,
Și mâna-Și întinde atunci când îl chemi,
El are puterea și vrea să te-nvețe,
O, frate iubit, să nu te mai temi.

Deci, urcă chiar astăzi în barcă cu Domnul,
Fii plin de credință și pace, mereu,
Atenție o, frate, să nu vină somnul!
Stai treaz și ascultă de-al tău Dumnezeu.

Nichifor Nicu 

Credinţă şi experienţă

„Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… „Galateni 2:20

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime.

Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: “N-am avut încă experienţa cutare sau cutare!” Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cristos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris, transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare.

Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?!

Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!

Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos prezentat de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cristos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos, nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categorică în El.

In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta

O nouă zi mi-ai dat, Isuse
S-o prețuiesc și să îți cânt
Tu mă ridici când sunt slăbit
Îmi dai putere și avânt.

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta,
Și-mi dai să beau din apa vie
Ma-ndrumi atunci când rătăcesc
Îmi dai din sfânta bucurie.

Mă urci pe treptele de har,
Și îmi vorbești cald și duios
Îmi mângâi inima zdrobită
Îți mulțumesc, Isus Hristos

Pășești cu mine-n bucurie
Pășești chiar și în suferință
Îmi îndrepți pașii pe cărare
Și mă ridici iar în credință.

De-aceea cred deplin în Tine,
Și stiu că nu mă vei lăsa,
Mă ții mereu sus în picioare,
Mă ții mereu în mana Ta.

Nichifor Nicu 

Prin timp

Prin timp, căutărilor le-am găsit rost;
M-adun optimist din ruine,
Renasc din cenușa celui care-am fost,
Trecut nu există în mine.

Sunt suflet iertat, înnoit de Isus,
Zidit pe credința-mpăcării,
În perle de lacrimi trecutu-am depus
Căit, la tronul îndurării.

Ce lupte m-așteaptă, eu nu vreau să știu
Și nici tulburări ce-au să vină.
Mai mult decât toate, e Domnul meu viu
Și dragostea Lui mă animă.

Îi spun inimii să se schimbe total,
Din ea să vorbească prinosul,
În faptă și-n gând să fiu blând și loial,
Precum poruncit-a Cristosul!

Versete de aur ce setea îmi sting
Citesc zi de zi-n sfânta Carte,
Prin promisiuni ce mereu mă surprind
Curaj am să merg mai departe.

O pavăză tare în Domnu-am găsit,
Mă-nchin și privesc doar în față,
‘Naintea iubirii, la cruce-am venit,
La puntea ce duce spre viață!

Laura Minciună 

Programul credintei

“Crezi lucrul acesta?” loan 11:26

Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu si că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: “Da, Doamne… cred că Tu eşti Cristosul…”

Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: “Crezi tu lucrul acesta?” Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta la un stadiu în care credinţa ta teoretica este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.

A crede înseamnă a te consacra. În credinţa mentala sau teoretica eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.

Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: “Crezi lucrul acesta?”, credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de necugetat, încât să nu mă încred în El mai dinainte.

Oswald CHAMBERS

Încercarea credinţei

“… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt consecinţele inevitabile ale faptului că trăim.

Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se opune Lui – “Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

Oswald CHAMBERS

Credinţa

„Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei „11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi.

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El.

Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Mihai Ghidora 

Ce multe frământări

2 Timotei 3:1-17

Ce multe frământări sunt chiar acum în lume,
Nelegiuirea urcă sălbatică pe culme,
Cu valuri de păcate tot mai nestăvilite,
Cu nopți fără lumină și suflete rănite…
Dureri de nedescris, mulți ochi înlăcrimați,
Cu oameni tot mai reci și tot mai dezbinați…
Dar peste veacuri sună al profeției glas:
Se-apropie sfârșitul și-al judecății ceas!
Cei ce vedeți dezastrul și cautați scăpare,
Vă pocăiți degrabă de orice nepăsare,
Prin rugăciune cereți iertare, prin credință,
La Domnul care dă și har și biruință!

Se răspândesc în grabă vești ce-s tot mai rele,
Rătăciri cumplite, patimi tot mai grele,
Lumea-i în derivă într-o grea robie,
Într-o falsă pace, falsă bucurie…
Rezidind cu râvnă un nou Babilon,
Unde vechiul șarpe stă ascuns pe tron,
Unde din mândrie răul se impune,
Goană după vânt și deșertăciune…
Cei ce nu mai cred sfânta învățătură,
Nu mai au repere, nici dreapta măsură,
Stres și tulburare, minți întunecate,
Progresism ateu ce duce la moarte.

Iată cum Scriptura azi se împlinește,
Tot ce-i scris în ea se adeverește,
Trăim zile sumbre, zilele din urmă,
Când ispititorul viața-n mulți o curmă…
Inimi fără milă ce seamănă jale,
Cad bătrâni și tineri în a morții vale…
Greu să mai găsești oaze de lumină,
Oameni credincioși ce dureri alină…
De aceea strig, chem fără-ncetare:
Veniți prieteni dragi toți la închinare!
Ce e scris în Carte credeți, împliniți,
Ca să fiți salvați și-n veci fericiți! , ,

Teodor Groza