Când n-ai speranță ești învins

Sunt flăcări mari ce par să nu mai treacă,
Oricât aștepți, privind spre răsărit,
Și pieptul tău se stinge, se înneacă,
Vezi cerul tot o masă de granit.

Credința ta se sfarmă ca nisipul,
Speranța ta se pierde fără sens…
Simți, ceas de ceas, dușman în tine timpul,
Iar visul tău din minte ți s-a șters.

Credeai cândva în cinste, în dreptate,
În roada lor găsită pe Pământ,
Dar azi le lași de hoți să fie luate,
De hoți ce sting luminile pe rând…

Credeai în cer și-a binelui răsplată
Și-n visul tău priveai spre Creator.
Dar astazi uiți de ce credeai odată,
Te-oprești învins pe drum de-nvingător.

Cât timp mai lupți spre visul tău în viață,
Cât ai un scop, nu poți să fii învins.
Dar vezi, atunci când nu mai ai speranță,
Victoria ta și șansa ta ai stins.

Când nu mai vrei să lupți, să faci ce-i bine,
Când cinstea ta valoarea și-a pierdut,
Atunci s-a stins respectul tău de sine,
Iar visul tău rămâne în trecut.

Nu poți să ai un drum de două feluri.
Nu poți fi rob și fiu de Împărat.
Căci fie-ți legi de cer a tale țeluri,
Sau lupți în vânt cu cugetul pătat!

Atâți vorbesc de drumul prin Golgota,
Dar pașii lor se văd trecând prin văi…
Deasupra lor e azi albastră bolta,
Dar fi-vor dați să moară cu cei răi!

Nu-ți pierde dar speranța, trist, în lume!
Destinul tău nu-i drumul de învins!
Când nu mai poți de nori să mergi spre culme,
Isus e viu! Cuvântul este scris!

Și nori și vânt și pacea și speranța,
De glasul Său ascultă ne-ncetat!
Să-L chemi pe El! Din mâna Lui ai viața!
Să nu te pierzi crezând că te-a uitat!

El fiii Săi nu-Și uită niciodată!
Să nu asculți de glasul celui rău
Ce vrea să-ți dea o inimă de piatră
Și-n veci uitat să fie visul tău!

Dreptatea-n veci e vie și domnește,
Iar cinstea-i rod ce nu se pierde-n veac!
Isus e drept, iar cinstea Lui te crește!
Rămâi curat căci nu vei fi sărac!

El n-a uitat poporul Lui vre-odată!
Dorința ta o are-n gând mereu.
Dar tu să crezi că voia Lui e dreaptă,
Căci El în veci e Domnul Dumnezeu!

Cum poți să crezi că ști-vei tu mai bine,
Când tu abea vezi pasul mic ce-l faci?
Dar ochiul Său privește din `nălțime!
Să nu vorbești când El ar vrea să taci!

Să nu-ndrăznești să pleci când El nu pleacă!
Vezi voia Lui în toate s-o-mplinești!
Și pot atunci în jurul tău să treacă
Furtuni și mări, căci tu prin El trăiești!

Sunt flăcări mari ce-ți spulberă credința,
Dureri se strâng, iar pasul ți-l oprești.
De ce n-aduci la cruce neputința?
Nu vrei și tu în pace să trăiești?

Doar nu vei vrea prin forța ta, în luptă,
Să-nvingi pe cel ce morții va fi dat?
Isus Hristos e gata! Te ajută
De-L rogi, de-L strigi, de-L chemi ca Împărat!

Se pierd în timp speranțe mari și vise
Și toate trec uitării, fără sens…
De ce înduri cu maini mereu învinse?
De ce rămâi sub cerul vieții șters?

De ce încerci să-nveți s-accepți amarul?
De ce-l privești ca stil de viață scris?
Prin sânge sfânt pășește azi hotarul!
Renunță azi la viața de învins!

Tu om! Tu fiu! A cerului creație!
De ce ești rob dușmanului învins?
Isus a scris pe lemnul crucii: „grație”!
Aprinde azi, iar, focul ce s-a stins!

Trăiește iar cu pace și iubire!
Trăiește viu! Ridică-te de jos!
Pe drumul tău alege înnoire!
Trăiește-ți spun! Trăiește în Hristos!

Privește drept valorile din tină:
Te lasă gol și, iată, te-au legat!
Îți scriu plăceri ce-s false și rutină.
Același pas de când l-ai repetat?

De când tot speri cândva să fie bine,
Dar drumul tău mereu e mai abrupt?
Aceiași pași îți scriu aceleași file,
Oricât începi din nou de la-nceput!

Deci nu-ți mai fii dușman în propria viață.
Fii liber azi. Dezleagă-te de rău!
Primește azi a cerului povață.
Trăiește, azi și-n veci, prin harul Său!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Anunțuri

Cararea

Referințe
1 Împăraţilor 2:2
[2]„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om!

Cararea

1.Am trecut odata prin padurea verde de foioase,
Si simteam la orice pas ca cineva e-n spatele meu,
Ma simteam fricos si speriat de cele intamplate,
Mai ales ca batea si vantul si sufla din spatele meu.

2.Era un vant ce rascolea ale mele ganduri si amintiri,
Si ma facea sa-mi aduc aminte de trecut,
Ma facea sa ma sperii si mai tare de ideea,
Ca sunt singur pe carare si ca o sa ma simt pierdut.

3.Dar atunci m-am oprit si m-am rugat la Dumnezeu,
Sa alunge din mintea mea ale mele ganduri negre,
Sa-mi lumineze cararea si pasii mei tot mereu,
Si sa-mi dea putere-n orice vreme.

4.-Eu vreau sa merg cu Tine Doamne inainte,
Si sa nu-mi mai fie frica de nimic,
Si pe Tine Doamne sa te am ca tinta,
Si in jurul meu sa nu mai privesc la nimic.

5.Atunci am inceput sa inaintez increzator inainte,
Ca si cum as fi umblat prin valea umbrei mortii,
Si ma gandeam ca daca Tu esti cu mine in acea vreme,
De nimic si de nici un rau eu nu ma voi teme.

6.”Caci sunt incredintat ca nici viata, si nici moartea,
Nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Nici o alta faptura, nici inaltimea, nici adancimea,
Nu pot sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu.”

7.Apoi, mi-am adus aminte ca-n Biblie mai sta scris,
“Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi”,
Si m-am rugat sa ma pazeasca pe calea ce trece prin desis,
Si sa ma scoata cu bine la limanul mult dorit.

8.”-Doamne, arata-mi calea ce duce catre Tine,
Si invata-ma sa pazesc poruncile si legile Tale,
Caci eu, cat si casa mea dorim Sa Te slujim pe Tine,
Si vrem sa fim fericiti si sa traim multe zile,”

Izvoare de bunătate

„Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă…” Ioan 4:14

Domnul nostru nu ne prezintă imaginea unui canal, ci a unei fântâni. “Fiţi umpluţi” (Efeseni 5:18), şi dulceaţa relaţiei voastre vitale cu Isus se va revărsa din voi tot atât de înbelşugată cum aţi primit-o. Dacă descoperi că viaţa Lui nu “curge” din tine aşa cum ar trebui, tu eşti vinovatul; ceva a oprit curgerea. Rămâi lângă Sursă şi, vei fi binecuvântat tu personal? Nu din tine vor curge râuri de apă vie, viaţă de neînfrânt.

Noi trebuie să fim nişte albii prin care Isus să poată curge sub formă de râuri de apă vie pentru binecuvântarea oricui. Însă unii dintre noi suntem ca Marea Moartă. Întotdeauna primim, dar nu dăm niciodată, deoarece nu avem o relaţie bună cu Domnul Isus. Aşa cum primim de la El, la fel de sigur este şi că El va revărsa prin noi binecuvântările Lui; atunci când binecuvântările nu se revarsă în aceeaşi măsură în care le primim, înseamnă că există o fisură în relaţia noastră cu El. Există ceva ce se interpune între tine şi Isus Cristos? Există ceva ce împiedică credinţa ta în EI? Dacă nu, Isus spune că din tine vor curge râuri de apă vie.

Nu este vorba de o binecuvântare pe care să o transmitem şi altora, nici de o experienţă pe care să o pomenim mereu, ci de un râu care curge încontinuu. Rămâi lângă Izvor, păzeşte bine credinţa ta în Isus Cristos şi relaţia pe care o ai cu El, şi atunci din tine va fi o curgere continuă spre alte vieţi, nu va fi uscăciune sau moarte. Nu este prea exagerat să spui că dintr-un credincios vor curge râuri? “Eu nu văd râurile”, spui tu. Nu privi niciodată la tine din perspectiva “Cine sunt eu?” In istoria lucrării lui Dumnezeu vei găsi că El a început de obicei cu cei obscuri, cu cei necunoscuţi, cu cei ignoraţi, dar care au fost întotdeauna loiali lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Încrederea sublimă

“Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Ioan 11:40

De fiecare dată când te aventurezi în viaţa de credinţă, descoperi ceva în împrejurările tale obişnuite care contrazice clar credinţa ta. Raţiunea umană nu este credinţă, iar credinţa nu este raţiune umană. Una ţine de viaţa naturală, iar cealaltă de viaţa spirituală. Te poţi încrede în Isus Cristos atunci când raţiunea ta nu poate crede în El? Te poţi aventura eroic pe baza cuvintelor lui Isus Cristos. atunci când raţiunea îţi strigă: “E o minciună”? Pe munte e uşor să spui: “O, da, cred că Dumnezeu poate face aceasta”; dar trebuie să cobori în valea posedată de demoni şi să te confrunţi cu realitatea care râde ironic de întreaga ta credinţă de pe Muntele Transfigurării.

De fiecare dată când teologia credinţei devine clară propriei mele minţi, mă întâlnesc cu ceva care o contrazice. Dacă spun că mă încred în Dumnezeu care împlineşte toate nevoile mele şi apoi ajung într-o perioadă de uscăciune, fără nici o perspectivă, se va vedea atunci dacă voi trece prin încercarea credinţei victorios sau voi da înapoi, mulţumindu-mă cu ceva mai puţin? Credinţa trebuie încercată, deoarece numai prin luptă poate fi ea transformată într-un bun personal. Cu ce se confruntă credinţa ta acum? Încercarea sau va dovedi credinţa ta ca fiind bună, sau o va distruge. “Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Scopul final este încrederea în Isus. Crede cu stăruinţă în El şi orice încercare pe care o vei întâlni îţi va întări credinţa. Viaţa de credinţă este mereu pusă la încercare şi ultima mare încercare este moartea. Fie ca Dumnezeu să ne păstreze într-o stare bună pentru luptă! Credinţa este acea încredere de nespus în Dumnezeu, care nu visează niciodată că El nu va fi lângă noi.

Oswald CHAMBERS

Ascultă chiar când e durere

Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.

Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi ’nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)

Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.

Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.

Ascultă ce îți spun profeții
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineții
Ve fi cu Meșterul Zidar.

O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Și să înalți mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.

Minuni urmează când credința
E activată zi de zi
E-asigurată biruința,
Ce e uscat va înverzi.

George Cornici

În inima ta…

Adesea te-ntrebi ce ţi s-a întâmplat,
Te-ntrebi cine eşti şi care ţi-e rostul
De ce eşti aşa şi de ce te-ai schimbat
De ce nu mai eşti cum ai fost tu odat’
Şi care-o să-ţi fie pedeapsa sau costul?

În inima ta, auzi mereu glasul
În cuget îţi spune ce-i bine, ce nu-i…
Dar tu, Îl respingi, grăbeşti apoi pasul
Şi nu realizezi că-n curând, vine ceasul
Când vei da socoteală de toate chiar Lui!

Inima se zbate-n dureri ne-nţelese
Şi-ţi spune mereu când eşti gata să cazi
Dar tu n-o asculţi, cauţi plăcerile-alese
Şi-apoi, te trezeşti că eşti prins între lese;
De n-ai fost mai bun ieri, măcar să fii azi…!

Şi curg din inimă râuri de lacrimi
Când reci, când fierbinţi, dar pline de dor…
E dorul suprem, ce-şi revarsă în patimi
Dorinţa de-a umple golul din inimi
Cu dorul de Cer, ce-i deplin, ‘nnălţător…

Când cerul ţi-e plin de furtuni şi de ploi
Şi nu mai zăreşti de-atâţia nori, soare,
Tu luptă şi crede, si nu da ‘napoi
Căci nu vei fi singur, mereu veţi fi doi
Şi când nu mai poţi, El te poartă pe braţe!

Să nu te gândeşti să renunţi a lupta
Căci El te iubeşte şi vrea să te-ajute
Tu cere-I să-ţi umple azi inima ta
Cu multă putere şi dragostea Sa
Încrede-te-n El, căci o să te-asculte!

Ai temeri, poveri, şi adesea-obosit…
Pe cale mai bâjbâi şi mergi şchiopătând
Şi stai în picioare pe stâncă, lovit…
Tu ‘nalţă spre Cer glasul tău istovit
Şi cere-I putere; te roagă crezând…

Căci El te ascultă prin orice-ai trecut
Şi-I gata s-ajute, de vede credinţa;
Îndreaptă-ţi dar pasul şi viaţa de lut
Slujeşte-I doar Lui necurmat, ne-ntrerupt,
Şi-apoi, când Îl chemi, îţi va da biruinţa!

Megyesi Calin 

Mi-ai spus, Isuse…

Mi-ai spus, Isuse, un cuvânt
Și nu-l uit niciodată
Să nu alerg după vreun vânt
Ce n-are o răsplată.

Mi-ai spus un strai curat să-mbrac
Să știe-ntreg pământul
C-așa putem să-Ți fim pe plac.
Să ținem Legământul.

Mi-ai spus, atunci, să nu-ncetez
Să mă hrănesc din Carte
În orice vreme să veghez,
Să n-adun vise sparte.

Mi-ai spus ce nimeni nu mi-a spus
În lumea frământării
Să țin în veci ce mi-ai adus,
Să nu Te dau uitării.

Mi-ai spus să cânt de-s întristat,
Să cânt spre-nviorare
O, câte bucurii mi-ai dat
Și câte perle rare!

Mi-ai spus…și n-o să uit nicicând
Ce bine e cu Tine
Mi-ești Rege, mi-ești Păstorul blând
Viața-mi Ți-aparține.

Mi-ai spus și-o să-mi mai spui – o știu
Să-nflăcărez credința
C-al nostru Dumnezeu e viu
Ne-aduce biruința.

Mi-ai spus că-s fiu de Dumnezeu
Ce har și ce favoare!
Văd frumuseți în curcubeu
Și-n cea mai mica floare.

Găsesc valori în ce mi-ai spus,
Comori nepieritoare
În dragostea-Ți Tu m-ai inclus
Să scap de la pierzare.

George Cornici

Sfinţirea

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire.” 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este “Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Luiminunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit.

Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. “Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

Oswald CHAMBERS

Unde-i biruința?

Cât să fie de departe
Biruința ce-o aștept,
Căci in fiecare noapte
Inima îmi plânge-n piept!

Până când vor curge oare,
Lacrimi pline de dorință
Cât să stau în așteptare,
Până vei da biruință?

Sufletul mi se zdrobește
Uneori parcă-i nedrept.
Puterea îmi tot slăbește
Și eu tot aștept, aștept!

Privește spre mine, Doamne,
Deznădejdea m-a răpus
Au trecut atâtea toamne
De mi-ai fi dat un răspuns!

De ce plângi copile-n zori?
De ce te îngrijorezi?
Nu ți-am spus de-atâtea ori,
Crede numai, și-ai să vezi!

Ti-ai dorit o casă nouă
Să nu te mai simți stingher
Dar am vrut ca mai întâi,
Să ți-o pregătesc în cer!

Ai vrut bogății deșarte
Deși ești foarte bogat,
Însă te-ar fi dus la moarte
Și-atunci n-am acceptat!

Vindecarea ce mi-o ceri,
Ți-o pot da foarte ușor
Dar tu, nu ai să fii aur
Dacă te scot din cuptor!

Mi-ai spus că între străini
Te-am adus și te-am uitat…
De-ai știi tu, copilul Meu,
Câte suflete-ai salvat!

Îți știu inima de-aproape
Eu îți văd marea dorință
Și când te-aștepți mai puțin,
Am să-ți aduc biruință!

Dar, dacă îți pierzi credința
Ce-odinioară ai avut,
Îndepărtezi biruință
Și-o luăm iar de la ‘nceput!

Ai încredere în Mine
Chiar și-atunci când pare greu
Fiindcă orice ar zice omul
Verdictul îl voi da Eu!

Mirela Olteanu 

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS