1 Corinteni 13

Referințe1 Corinteni 13

Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doare la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!

Anna Puiu 

Pun binecuvântarea

Pun binecuvântarea Ta de pace
Peste căminul ce mi-ai dăruit
Oriunde-am fi, oricând și orice-am face
Să fie duhul nostru liniștit.

Pun binecuvâtarea Ta de pâine
Și azi, de toți ai mei să Te-ngrijești
Să nu ne facem grijuri pentru mâine
Ci-ncrezători să fim că ne iubești.

Pun binecuvântarea de credință
Peste acei ce mi I-ai dăruit
Să credem că vei face cu putință
Să biruim, căci Tu ai biruit.

Pun binecuvântarea Ta promisă
Părinte Sfânt, și astăzi să ne dai
Cerescul Har și-o inimă deschisă
Căminul nost’ să fie-un colț de Rai.

Daniel Hozan  

Furtuna

ReferințeMarcu 4:40


Păreau liniștite apele mării,
Lin coborau umbrele înserării,
Când vântul porni să-și descarce furia,
Talazuri cât casa s-aducă urgia.

Rafale de foc din hăuri adânci,
Tunete sparte în găuri de stânci,
Fragila mea barcă se zbate-ntre valuri
Și nu văd în noapte nici țintă, nici maluri.

Mi-am zis: voi pieri, nu e nici o scăpare!
În valuri se-aude prohod de-ngropare,
Să lupt cu stihia? ‎Dar cine sunt eu?
Și cum aș opri ce vrea Dumnezeu?

De spaimă cumplită plângeam, disperam,
Uitând că în valuri cu Tine eram.
Credeam că Tu dormi, de grijă nici urmă,
Că singur mă lupt şi viaţa-mi se curmă.

‎Atunci am strigat: o, Doamne, nu-ţi pasă?
Ai milă, m-ajută! Puterea mă lasă …
El mâna şi-a-ntins în noaptea de zgură,
Iar vântul şi valul îndată tăcură.

Vântul s-a dus şi e paşnică marea,
O linişte-adâncă mi-a stins disperarea
Și-atunci am simțit dojana Lui blândă:
„Fără credinţă nicicând n-ai izbândă!”

Olivia Pocol

Fii lumină!

ReferințeMatei 5:14-16 Ioan 8:12 Ioan 11:9-10

Dumnezeu te-a pus pe stâncă,
Să-ți arate-a Lui splendoare,
Şi să ții a Lui poruncă…
Cu onoare…

Într-o lume agitată,
Creionată de păcate,
Tu, de fiecare dată,
Stai pe spate?

Ai ca scop să fii lumină,
Ca un far în colț de noapte,
Şi ca mierea de albină
Să ai fapte…

Fix la testul corigenței,
Când fuge la deal credința,
Fii o torță a speranței,
Nu absența!

Bucuria ta, prin fapte
Să se-audă, să se vadă,
Ca lumina fără şoapte
Să dai roadă!

În descurajări şi foame,
Fii un sprijin pentru altul,
Ca necazul să exclame:
„Ai luat testul!”…

Printr-o singură jertfire,
Isus te-a salvat de vină;
Cu o pură mulțumire,
Fii lumină!

Horja Robert  

Ploaia dragostei

Mai adă Doamne, ploaia dragostei pe pământ,
Îndură-Te de noi Doamne, toarnă prin Duhul Sfânt,
Umple-ne de putere Sfântă, credința ne-o crește,
Înaintarea Evangheliei Sfinte, în ogorul Tău, sporește.

Doamne, întărește pe cei ce aduc, vești de pace
Ocrotește-i Doamne, pe Cale, în tot, ce vor face,
Să lase lumină în beznă, la cei pierduți în vale,
Deschide-le porți tari, descuie grele, zăvoare.

Scriptura Sfântă, să fie vestită, la orice făptură,
Îmbracă-ne Doamne, cu Sfânta Ta, armură,
Dă-ne din pacea Ta Cerească, o liniște dulce,
Să ne amintim, de suferința Ta, la fioroasa, cruce.

Toarnă ploaia dragostei, peste cei, ce nu au iubire,
S-au răcit, nu mai iubesc Cuvântul, spre a lor peire,
Doamne, lasă o picătură de iubire, peste inimi goale,
Cel rău, se luptă, urâlând, să-i subjuge, să-i omoare!

Udă cu ploaia Ta de dragoste, peste poporul Tău,
Să crească, iubirea de frați, iubirea de Dumnezeu,
Lăsând, picătura de iubire, să spele ura și răzbunarea,
Pacea Ta, să dăinuiască mereu, în toată adunarea.

Picătura de iubire, să atingă inimi, ce se îndoaie,
Ploaia târzie, să ude ogorul însetat, de a Ta, ploaie
Rodul lui, să înflorească, să înmulțească, în Sfântul ogor,
Udat la vreme, să rodască dragoste, peste al Său, popor.

 Stelian Ciobanu

Armura

Trăim vremi tulburi, vremi de apăsare
Schimbarea pe planetă e masivă
Evenimente, care mai de care
Având ca țintă omul, fiecare
Participant în masa colectivă.

Dezlănțuiri de viruși, pandemie
Blocaje, măști, autoizolare
Pe-alocuri sunt răscoale și-i urgie
Incendii izvorâte din mânie
Lăsând în urmă frică și teroare.

Trăim vremi tulburi, dar să nu ne mire
Și nu scăpăm c-o mască și-o mănușă
Apocalipsa nu-i o povestire
Se-apropie a lui Isus venire
Iar pașii Lui i se aud la ușă.

Suntem înconjurați din orice parte
Săgeți aprinse înspre noi roiesc
Așa precum găsim în Sfânta Carte
O luptă are fiecare-n parte
Și doar acei ce luptă biruiesc.

Încolo fratilor, așa le scrie
Bătrânul Pavel celor din Efes
Să vă-ntăriți în Domnul pe vecie
Și în a Lui putere și tărie
Căci doar prin EL puteți avea succes.

Luați echipamentul, armătura
Ce numai Dumnezeu vi-o poate da
Căci numai echipat cu toată-armura
În clipa când Cel Rău dă lovitura
Puteți în toiul luptei rezista.

Căci lupta noastră nu e bunăoară
Cu carne, sânge, trupuri pământești
Ci cu domnii, căpetenii ce zboară,
Stăpânitori ce lumea o-nconjoară,
Și duhuri ce-s în sferele cerești.

De-aceea Adevăru-i cap de listă
Cu el se cere mijlocul încins
Minciuna năvălește și persistă
Dar Adevăru-nvinge și rezistă
Iar fără el din start ajungi învins.

Urmează Platoșa Neprihănirii
A ne-mbrăca cu ea e necesar
Săgețile ținesc în trupul firii
Dar platoșa-i garantul mântuirii
Iar lupta fără ea e în zadar.

Apoi încălțămintea oferită
E râvna Evangheliei de Pace
Terenul e minat cu dinamită
Cu ceartă, bârfe, ură și ispită
Iar fără-ncălțăminte ce vei face?

Să fie mai complect echipamentul
îți trebuie și scutul de Credință
Ca să te aperi când va fi momentul
De sabia -ndoielii spre exemplu
Sau sulițe-otrăvite-n necredință.

Protecția de mare importanță
E pentru cap și-i Coiful Mântuirii
Lovit de-aproape sau de la distanță
Numai avându-l ești în siguranță
Și ești ferit de rănile lovirii.

Iar pentru-acest război avem o armă
Ce-i sabia Cuvântului Divin
Ea taie-n viu și fără să adoarmă
Teologii și orice gând îl sfarmă
Făcându-l ascultării rob deplin.

Fiind echipați cu-a Dragostei armură
Orice-ar veni de-acuma fi-vom gata
Chiar dacă viața uneori e dură
Noi știm că ne iubești fără măsură
Și-Ți spunem: – Vino Doamne! Maranata!

Dar până-n ziua revenirii Tale
Deși mai sunt ispite, lupte, chin
Oricât de mare-i lupta jos în vale
Ajută-ne să-naintăm pe cale
Să Te slujim pân’ la sfârșit. Amin!

Daniel Hozan

Marea trecere

ReferințeEclesiastul 3:11

Mi se scurg zilele în clepsidra nemiloasă a timpului,
Adie puțin clipele şi apoi, purtate pe aripa vântului,
Plutesc înspre zări depărtate şi fără întoarcere,
Astăzi e ieri şi mine e azi – o tăcută, implacabilă trecere.

Multe s-au dus, mai puține sunt cele rămase
Au zburat iute clipe de vis efemere pe pagini întoarse
Tablouri dragi cu chipuri, cu zâmbet neşters
Trudesc să m-oprească puțin din grabnicul mers.

M-am intrebat: cine sunt, ce am fost, ce voi fi?
La ce bun, o viață aici cineva şi-ar dori?
Doar asta să fie? Un cânt, un fior, un cuvânt?
Un abur ce se-arată puțin, între cer şi pământ?

Credința, Nădejdea, Iubirea, chiar gândul înalt,
La ce-ar folosi să le ai, dacă totu-i în van, e neant?
Totul să fie, doar zbatere-ntre leagăn şi cruce?
Marea mea trecere, spre ce liman mă va duce?

Doresc mai mult decât o viață şi-o plecare senină,
Doresc nemurirea, râvnesc să trăiesc în lumină!
Însetat de Cuvânt, caut izvorul cu apa cea vie,
Fiindcă-n mine Dumnezeu a înscris: „Veşnicie”!

Olivia Pocol

Credința

Știi că El e începutul?
Și de-atunci ai fost văzut
Când a fost creat trecutul
Dumnezeu te-a cunoscut.

Nu e nicio întâmplare,
Nu există explicație:
Dumnezeu e-Acela Care
Te-a făcut a Sa creație.

De la El avem credința
Și făptura minunată,
El ne-a-ntipărit ființa,
Veșnic binecuvântată.

De la El avem cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut.

De aceea, crede frate,
Ca să nu te ieie somnul.
Crede numai și ascultă,
Iată ce vorbește Domnul:

Până când tot fugi de Mine?
Până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea
Cu deșertăciuni lumești?

Până când Mă lași afară?
Neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă?
Spune-Mi oare, până când?

Te-am eliberat de patimi,
Te-am spălat printr-un botez
Te aștept de mult în lacrimi
Inima să-ți cercetez…

Dar tu fugi mereu de Mine
Să Mă cauți, niciun gând…
Tot aștept să stau cu tine
Si Mă-ntreb dar, până când?

În zadar crezi că ești bine,
În zadar crezi că trăiești,
În zadar îndemni pe alții,
În zadar te obosești,

Dacă nu vorbești cu Mine
În cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer,
Totul e deșertăciune.

Ce te temi să stăm de vorbă?
Crezi c-o să îți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri?
Stii tu bogăția Mea?

N-am nevoie de la tine
Nici măcar de-un vârf de ac…
Nu sunt toate ale Mele?
Oare nu chiar Eu le fac?

Vreau ca-ntreaga ta ființă
Să rămână credincioasă,
Căci pe-acei ce au credință,
Îi voi lua la Mine-Acasă.

Stai aproape lângă Mine
Căci iubirea ce se-arată,
Ce o pun acum în tine,
Este necondiționată.

Atunci binecuvântatul
Om, din vechiul răsărit
Va sta lângă Împăratul
Veșnic și desăvârșit.

Binecuvântați cuptorul,
Binecuvântați durerea,
Căci prin ea, Învățătorul,
Pregătește învierea.

Omul când e-n suferință
Ca să-și apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credință
Vinde binecuvântarea.

Tu ești unul din aceia?
Dac-ai fi un corp lovit
Tu ți-ai lepăda scânteia
Pentru-a fi tămăduit?

Nu îmi spune, știu răspunsul:
Dac-am fi mai credincioși,
Nu ne-am teme de durere
Și am fi mai bucuroși.

Puneți astăzi întrebarea:
Ai dori să mergi în Rai?
Dar ‘nainte de aceasta,
Spune, ce credință ai?

Doamne, dacă-n suferință
Treci pe frați și pe surori
Dă-ne Tu la toți credință,
Să ieșim biruitori!

O secundă, stinge teama
Spune-I Lui durerea ta
Spune-I: Doamne, puneți mâna
Astăzi peste viața mea!

Tu ai fost mereu cu mine
Iar atunci când am picat,
Mâna Ta vindecătoare
M-a atins și m-a salvat.

Doamne, dă-mi credință mare
Și putere să aleg,
Calea Ta unde e soare
Ca să pot să înțeleg

Că nu pot mereu alege
Doar ce-mi place mie-aici
Căci Isus, El te culege
Ca să poți să te ridici.

Am văzut că El lucrează
Prin ai Săi copii iubiți
Vreau doar să vă mai spun și vouă
Ca să vă mai pregătiți.

Nu alegeți voi, ci Domnul
Căci El știe mult mai bine,
El a știut și-a voastră roadă
Căci a știut și pentru mine.

Și-n final, să nu vă temeți,
Fiindcă Domnul vă iubește,
Folosiți-vă credința
Și Isus vă folosește.

Mioc Alina

Credință, nu simțiri

Trebuie să-mi duc viața prin credinţă, fără să-L văd pe EL

Corinteni 5:7 (Moffat)

Un timp suntem conştienţi de atenţia lui Dumnezeu faţă de noi, apoi, când Dumnezeu începe să ne folosească în lucrarea Lui, luăm o înfăţişare patetica şi începem să vorbim despre necazuri şi dificultăţi, în timp ce Dumnezeu încearcă să ne determine să ne facem datoria ca nişte oameni necunoscuţi.

Dacă ar sta în puterea noastră, nici unul dintre noi n-ar vrea să fie un necunoscut din punct de vedere spiritual. Ne putem face datoria atunci când se pare că Dumnezeu a închis cerul? Unii dintre noi vrem întotdeauna să fim nişte sfinţi iluminaţi, având un nimb auriu în jurul capului şi sclipiri de inspiraţie, iar sfinţii lui Dumnezeu să se ocupe de noi tot timpul.

Un sfânt cu aură nu este bun la nimic, e anormal, nepotrivit pentru viaţa de zi cu zi şi nu seamănă deloc cu Dumnezeu. Noi suntem aici ca să lucrăm în această lume ca bărbaţi şi femei, nu ca îngeri pe jumătate înaripaţi. Şi trebuie să lucrăm cu o putere infinit mai mare de a rezista necazurilor, pentru că am fost născuţi de sus. Dacă încercăm să readucem momentele excepţionale de inspiraţie, acesta este un semn că nu pe Dumnezeu Îl vrem. Facem un fetiş din momentele când Dumnezeu într-adevăr a venit şi ne-a vorbit şi insistăm că El trebuie să facă acest lucru din nou, dar ceea ce vrea Dumnezeu să facem este să umblăm prin credinţă.

Câţi dintre noi nu ne-am dat la o parte de parcă am spune:”Nu mai pot face nimic până când Dumnezeu nu mi se arată”. El nu ni se va arăta şi noi, fără nici o inspiraţie, fără nici o atingere subită a lui Dumnezeu, va trebui să ne ridicăm. Atunci vine surpriza – „O, dar El a fost aici tot timpul şi eu n-am ştiut!” Nu trăi niciodată pentru acele momente excepţionale; ele sunt surprize. Dumnezeu ne va da momente de inspiraţie numai atunci când va vedea că nu suntem în pericol să fim duşi în rătăcire de ele. Trebuie să nu facem niciodată un standard de viaţă din momentele noastre de inspiraţie; standardul nostru este datoria noastră.

Oswald Chambers

Trenul vieții

Trec zilele-n zbor, trec și anii
Iar timpul e tot mai grăbit
Sunt tot mai nostalgici castanii
Cînd ramu-i de frunze golit.

Iar noi calatorii de-o viață
Blocați în al timpului tren
Gonim înspre gara măreață
Gonim spre destinul etern.

Sunt stații în care oprirea
Se pare că n-are sfârșit
Răbdarea-ți încearcă simțirea
Durerea îți dă bun venit.

Când trenul vieții se-oprește
Acel loc dă buzna în tren
Cu greu cineva biruește
Să nu fie-atins de infern.

Sunt halte prin valea de plângeri
Ce nu-s anunțate de loc
Aici te confrunți cu înfrângeri
Cu pierderi și jale și foc.

Sunt și gări ce-s pline de pace
De-un farmec plăcut, de parfum
Ce ființa intreagă-ți reface
Și-ți dă iar avânt pentru drum.

E una ce-ți dă bucuria
Ce n-ai mai avut pân’ atunci
Aceasta e căsătoria
Urmată apoi și de prunci.

Familie mică sau mare
Dar locul se dă separat
Același destin are-oricare
Odată în tren instalat.

Biletul se ia la urcare
Dar plata se dă la sfârșit
În orice vagon e-un semn mare
Să nu uiți că ai de plătit.

Dar unii luând-o în joacă
Biletele le-au aruncat
Crezând că degrab-o să treacă
Dar prins ești odată intrat.

Și nu este chip de ieșire
Din trenul de farmec și vis
Decât la finala oprire
La portul final: Paradis.

Căci orișice fi-va s-apară
Oricât discomfort e intern
Oricui interzis e să sară
Afară e iad și infern.

Conductorul cere biletul
Și-apoi e cu roșu marcat
Ștampila deține secretul
În scrisul mărunt: achitat!

C-o pașnică voce salută
Din mână îmi face un semn
Având cicatricea făcută
De cui țintuind-o de-un lemn.

Eu dau să-l întreb: câtă vreme?
Ce gări și opriri tot mai vin?
Dar El mi-a răspuns: Nu te teme
Mai rabdă și-așteptă puțin!

Nostalgic devine prezentul
Gândind la orașul de vis
Trăiesc contemplând sentimentul
Ajuns-am aici. Paradis.

Adio pe veci nostalgie
Adio necaz și dureri
De-acum am pe veci bucurie
Și sfinte, cerști mângăieri.

Întreb pe cei dragi ce m-așteaptă
Conductorul unde sa dus?
Și-un Înger îmi spune în șoaptă:
Conductoru-i Domnul Isus!

Dar până in ziua slăvită
Te rog Tată dragă frumos
Dă-mi har și credință-ndoită
Mereu să-Ți rămân credincios.

Daniel Hozan