Volanul

În lumea noastră e ceva normal
Sunt peste tot, întregă lumea-i plină
Interesant ar fi sau chiar banal
Să nu ști ce e aia o mașină.

Mașina e obiectul necesar
Transportului modern, eficient
Conduci corect, mașina e un har
Conduci greșit, sfârșești în accident.

Unei mașini îi trebuie motor
Iar fără el să pleci din loc nu poți
Transmisia îi vine-n ajutor
Puterea lui s-o ducă pân’ la roți.

Apoi sunt frâne ca să te oprești
Să nu sfârșești lovind vre-un bolovan
Dar foarte important, s-o cărmuiești
Îți trebuie neapărat volan.

Deși diferă în dimensiuni
Sau combustibilul ce-i folosit
De stil, model și-atâtea opțiuni
Volanu-i important și nelipsit.

Oriunde mergi, din clipa când pornești
Pe orice drumuri, cât ar fi de lungi
Spre punctul destinat să cârmuiești
Volanul te ajută să ajungi.

Ca o mașină-n trafic rutier
Așa e crediciosul pe pământ
Pe drumul ce sfârșește sus în cer
Motorizat de Har și de Cuvânt.

Iar Duhul Sfânt, cerescul combustibil
Dezvoltă în motor putere mare
Și tot prin Sfântul Duh este posibil
S-acționăm sistemul de –nfrânare.

Volanul însă ține de voință
Direcția cu el e dirijată
Voința izvorâtă din credință
E cârmuirea cea mai adecvată.

Cunoașterea traseului ajută
Iar GPS ne e Cuvântul dat
Când Voia Lui devine absolută
Traseul pas cu pas e respectat.

Când GPS –ul spune: -înainte!
Ca să ajungi la Casa de-nchinare
Tu n-asculta de șoapte sau cuvinte
Că alt traseu te duce la pierzare.

Când știi că Domnul vrea s-o iei la drepta
Sau să oprești pentr-o ajutorare
Numai virând la timp vei face fapta
Ce El ți-a pregătit pentru lucrare.

Când Domnul e cu tine în mașină
Când mintea ta prin Duh rămâne trează
Tu vei avea pe drum mereu lumină
Și-n Voia Lui și voia ta virează.

O Doamne, dă-ne Tu discernământul
Să nu plecăm de nu ești Tu prezent
Și-astfel pe-ai Tăi copii pe-ntreg pămâtul
Să îi ferești mereu de accident.

Vionța noastră doar să se supună
Direcților venite de la Tine
Să nu se-abată sau să se opună
Călătoria s-o sfârșim cu bine.

Căci toate le primim din a Ta mână
Cuvântul și credința și elanul
Și-n mâna Ta în veci vreau să rămână
Voința noastră-ntreagă. . sau volanul.

Daniel Hozan

Mă-ncred în Tine

La Tine Doamne îmi găsesc scăparea;
Nu pot să fug ca pasărea în munți.
În Tine eu am totul, viața și mișcarea,
Din fragedă pruncie până-n perii cărunți.

Să-și încordeze cât vrea cel rău arcul,
Săgeți să-și pregătească, să tragă pe ascuns;
Mă-ncred în Tine, căci nu-i nimeni altul,
Care să-mi fie scut de nepătruns.

Când temeliile celui neprihănit se surpă,
Tu rămâi Domn, în Templul Tau cel Sfânt.
În ceruri Ți-ai întins un scaun de domnie,
Și cercetezi pe fii oamenilor pe pământ.

Căci Tu ești drept, și Tu iubești dreptatea,
Iar astăzi eu privesc la Fața Ta.
Nădăjduind că-Ți voi vedea bunătatea,
Și-n ziua când credința mi-o vei încerca.

Dany Căpătan

Meditație la sosirea serii

În liniștea serii cu ceru-nstelat
La tronul de har ‘nălțăm osanale
Mulțumind Cerului pentru tot ce ne-a dat.

Nu- s stări sau situații banale
Ci-s conecții la spații cerești,
Sunt momente de har, speciale.

Iar intonăm: “Doamne ce mare ești”
În liniștea dulce găsim inspirații
Ce-n alte ocazii nu le găsești.

Din Slavă sosesc la noi revelații
Și-am vrea sărbătoarea să n-o părăsim
Ci-adânc să intrăm în aceste relații.

Simțim cum, total, în splendori pășim
Și-am vrea, parcă, să nu se sfârșească,
Din adorări și glorii să nu ne oprim.

Un glas duios a-nceput să șoptească:
“Mai des veniți părtășii să avem
În voi, mereu, credința să crească.”

Așa a grăit Stăpânul suprem
Apoi un somn liniștit ne-a cuprins
Ca mâine alte frum’seți să vedem…

Să știm că dorul în noi e nestins.

George Cornici

Mai petrec o toamnă

Încă o toamnă trecută în amintire,
Și-a scuturat frunzele din pom,
Dar bucuroasă că-i bogată în rodire,
De fiecare dată îl bucură pe om.
Toamnă… eu te las în urmă. .
Nu în frunze: ci anii mei în uitare…
Fiecare anotimp o filă ștearsă,
În mers, pe față, în gândire,
Bucuroasă Doamne, că ai fost cu mine,
Nu încetez a – Ți da mulțumire.

Mă agăț de poala hainei Tale,
Chiar dacă rup din ea falduri,
Nu mă las de Tine Doamne!
Mai ales azi, în apusul toamnei.
Mi-am pus în brațul Tău din primăveri,
Clipita vieții, a anilor de ieri,
Vremi cu grele încercări au lovit,
Cu Tine Doamne tot am biruit. ,
N-am rămas jos, frunză la pământ.

Nu mă lăsa ca vântul să mă aplece,
Credința mea să mi-o înghețe,
Pune-mi pe cap semnul prețuirii,
Coiful credinței, – semnul protejării.
Îmbracă-mă cu – Platoșa neprihănirii,
Ocrotește-mă de loviturile încercării.
Un Templu am zidit din ascultare,
Culeg a, anotimpurilor miresme,
Slabul meu vas cu rugă tămâiat,
Rezistă – Semnul credinței mi-ai dat.

Cum toamna își dă rodul pe pământ,
Așa în mine adun eu – Rodul Sfânt.
În urmă las vremi, anotimp, ani, în trecut…
Pavat cu petale, din al Tău cuvânt,
Curaj mi-a fost – Mângâietorul dat,
Duhul Sfânt în mine mereu a înflăcărat,
Cortină a fost, între mine și păcat,
Cu har rădăcina credinței mi-ai udat,
M-ai făcut, cinstit, binele să-l văd,
În mână – Sabia adevărului, stindard.

Credință Ți-am jurat în anotimpul timpuriu,
Și astăzi Te urmez, în anotimpul arămiu,
Ești Domnul meu, nu am pe nimeni pe pământ,
Cântând prin greutăți, urc spre Cerul Sfânt,
În urmă las petale și frunze -n ruginiu,
Tâmplele ninse, de flori în argintiu.
Gândul, un mosor ce mereu se derulează,
Urmele trecutului, mi le pune în față,
Pe oglinda priviri, vad ziua importantă,
Când Ți-am jurat credință, cu inima toată.

De atunci drumul vieții l-am petrecut amândoi,
M-ai ținut de mână, m-ai luat în brațe prin ploi,
Mi-ai vegheat, și luminat pașii în zi și nopți,
Nu m-ai lăsat să lunec, și să mă pierd prin văi,
Chiar dacă anii mi-au fost grei cu mari furtuni,
Cu drag m-ai ridicat m-ai așezat pe Sfinții umeri,
M-ai iubit cu o dragoste nemărginită,
Chiar când, nu am ascultat ca oaia rătăcită,
Mă plec la poala cruci Tale, cu reverență,
Pe taler îți pun cel mai frumos dar, – a mea viață.
Fructul iubirii, crescut pe ramul inimii,
Râvna și dorința mea, să ajung în veșnicii.
Roadele dragoste-i mele să Ți le dărui.
Și să Te laud în cântări de mulțumiri.

Toma Coca  

Educația noastră

Tată nostru care ești din cerurile sfinte
Ajutorul Tău ne sprijinește drag părinte
El ne ține veghetori mereu și fără vină
Să umblăm prin har cu Domnul în lumină.

Ajutorul Tău în vremuri grele care au fost
Pentru noi cei credincioși este un adăpost
Tu ne-ai sprijinit prin harul Tău cel nesecat
Și prin învățăturile Tale drepte ne-ai educat.

Ne-ai dat harul sfânt care duce la pocăință
Să te căutăm Doamne din inimă prin credință
Și apoi ne-ai dat harul care ne mântuiește
Mântuirea este Darul Tău care ne înoiește.

Ne-ai dat Doamne harul Tău în lucrare Ta
Acel har educativ spre a învăța și a ajuta
Primind educație să fim darnici și iubitori
Ca să fim în societate și-n familie folositori

Ne-ai educat să nu fim mândri ci smeriți
Ca să nu fim ca lumea ci să fim diferiți
Educația noastră am primit-o prin Cuvânt
Fie la Biserică fie prin Duhul Tău Cel Sfânt

Ne-ai mai educat să ne încredem în Tine
În lucrurile pământești când sunt prea puține
Și în lucrurile duhovnicești suntem educați
Să ne încredem în Tine surori și frați.

O altă bună educație ce o primim mereu
Este rugăciunea înălțată către Dumnezeu
Doamne învață-ne să ne rugăm mai bine
Pentru binecuvântarea ta sfântă creștine.

Suntem educați direct de Dumnezeu
Pentru a crede ce spune Scriptura tu și eu
Suntem îndrumați odihna să ne găsim
Educați și mereu Lui Dumnezeu să-i mulțumim.

Constantin Sferciuc 

Așa se cade…

Așa se cade: să împlinim Cuvântul
S-avem un trai de Tatăl aprobat
Să vadă cei din loc, să vadă tot pământul
Că ținem cu răbdare Legământul
Care cu Paradisul ne-a unificat.

Așa se cade: să-L adorăm pe Mire
Să Îl slujim, să-I dăm onor
Cu-n duh curat, cu duh de mulțumire
C-așa putea-vom confrunta o fire
Ce-ar vrea să ne despartă de Izvor.

Așa se cade: să răspândim Lumina
Ce ne-a pătruns când fost-am dezrobiți
Ca mulți pierduți să vină în Grădina
Unde pot servi cu Fiul Cina,
Unde de Duhul fi-vor însoțiți.

Așa se cade: să dăm priviri senine
În orice-mprejurare și oricând
La cei descurajați…la orișicine
C-așa credința vie se menține
Și dragostea pentru Păstorul Blând.

Așa se cade: să acordăm iertare
La cei care, voit, ne-au păgubit
Căci știm că vine binecuvântare
Și multă energie-n încercare
Când stăm lângă Stăpânul preaiubit.

Știind menirea noastră-n pribegie
Urcăm, mereu, spre Patria de Sus
Ferindu-ne de orice erezie
Cântând un cânt, citind o poezie
C-așa dăm noi iubire lui Isus.

George Cornici

Aleg să cred

Aleg să stau pe scaunul din urmă,
Ca rob netrebnic, de iubire dus,
Să plec zâmbind când viața mi se curmă
Spre adevărul-unul, cu Isus.

Să nu mă-mbăt cu artă și știință
Când mă înșală cu-al pierzării plan,
Aleg să fiu ostaș în pocăință,
Slujbaș umil, în haină de mirean.

Se varsă tot trecutul peste mine
Când îmi întorc privirea spre Sodoma;
Cum n-am nimic din tot ce-mi aparține,
Aleg, ca Pavel, drumul către Roma.

Înțelepciunea m-a chemat pe nume,
Aleg să-i cer povață și s-ascult:
Să mă desprind cu inima din lume,
Lumescul om ca să-l iubesc mai mult.

Aleg o zi ce mi-a adus credința
Și-o-mbrac în vălul timpului întreg;
Cât voi avea în inimă putința,
În fiecare zi, să Te-nțeleg,
Preabun Stăpân, îmi prosternez ființa,
Că m-ai iubit și m-ai lăsat s-aleg.

Viorica Mariniuc 

Nemurire

Nu rămânem în incinte care vor pieri odată,
Nu în valea pribegiei vom primi noi o răsplată
Nu dorim o moștenire cu amprente de tăciune
Știm ce-a vrut să spună Cartea prin vorba ”deșertăciune”.

Nu pledăm pentru principii care n-au la rădăcină
Solul cel fertilizat cu particula divină
Nu, speranța nu se-așează, undeva, la un nivel
De-unde nu putem vedea binecuvântatul Țel.

Crezul ce ne-a modelat ne menține pe cărare
Astfel că de-aici vedem Patria Nemuritoare
Arătăm, oricui ne-ar cere, actul de identitate
Nu putem să renunțăm la destin și demnitate.

Nu luptăm pentr-o cunună ce se ofilește iute
Prin Cuvânt putem învinge și confuzii și derute
Călători suntem prin lumea gloriilor ce se sting
Numai sfinte revelații ne-nfășoară, ne ating.

Ce spune filozofia cu privire la menire
Cum că viața-i o enigmă ce-i învăluită-n fire
E gândire cu izvorul în ființa nepredată
O, de ar cunoaște harul și Iubirea revărsată!

Care-i tainica putere ce a susținut martirii?
De-unde au avut curaj, curajul mărturisirii?
S-au lăsat pătrunși de raze cu nuanțe de-nviere
Și în ceasul cel mai greu au simțit o adiere.

Nu, privirea nu se-oprește în vreun strat din atmosferă
Ci pe aripi de credință e-n edenica Arteră
Consecința e cântare și cucernică slujire
Imnul intonat, mereu, se numește: NEMURIRE.

George Cornici

Inimā îndureratā

Inimii îndurerate
Încā-i mai pasā cā-n Sion
S-a stins avântul spre Cetate,
Cā-i tare multā libertate
Și n-are nici un campion.

Cum s-a ajuns la trista stare?
Cum mulți s-au înrādācinat
Într-un nivel de nepāsare
Amestecat cu sārbātoare
De parcā haru-i îngropat.

Îndepārtarea de Luminā
Se manifestā zi de zi
Foarte puțini se mai închinā
Voind lucrarea s-o-ntreținā,
Sā vadā iar cā va-nverzi.

Cā dragostea e tot mai rece
E evident, e dureros
La luptā cine vrea sā plece,
Spre sacrificiu sā se-aplece,
Sā-nfrunte valul furios?

Și plânge inima… și plânge
Vāzând ce fapte se petrec
Cum dorul pentru Cer se stinge
Cum Duhul, iarāși, se respinge
Și-mbrāțișat e un eșec.

De ce-i așa? E o-ntrebare
Care aștesptā un rāspuns
De la pāstor, de la oricare
Cāci inima îndurātoare
Nicicând în colb nu s-a ascuns.

E-o inimā care se roagā
Sā fie iar înviorāri
Spre Paradis sā îi atragā
Pe cei cuprinși de scrum și plagā
Rāpuși de multe disperāri.

N-o întristați cu dezbinare
Nici cu vorbire fārā har
Cāci e cu voi în încercare
Și-aduce iar înseninare
Și dorul sfânt pentru altar.

Da-ți-i cântare și credințā
Cum niciodatā nu i-ați dat
C-așa prin multā suferințā
Veți merge cātre biruințā
În plaiul cel mai luminat.

George Cornici

Alerg printre valuri

Alerg printre valuri s-ajung la liman
Furtuna e mare iar eu sunt prea slab
Te strig o Isuse, te strig ca să vii
Să-mi dai Tu putere să pot birui.

La glasul Tău Doamne, marea-i liniștit
Furtuna și văntul Tu ai potolit
La glasul Tău Doamne oricâte ar veni
Puterea Ta mare le poate opri.

Întinde-ți Tu mâna spre mine te rog
Scapă-mă din valuri te chem în ajutor
Credința mi-e slabă abia mai pășesc
Nădejdea-i în Tine spre cer eu privesc.

Te rog dă-mi credință ca să Te urmez
Pe marea vieții să înaintez
Credință deplină să nu mă-ndoiesc
Cu viață curată ca să te slujesc.

Nicolae Zamfir