2 Iunie

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) și se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ.

Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea insistenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta!

Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rafa este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Soarele sperantei

Mergea Iair spre casa cu Isus,
Si-n inima lui franta incoltea
Un mugur de speranta, caci credea
Ca-Invatatorul este mai presus
De boala ce fetita i-a rapus,
Si c-un cuvant o poate vindeca.

Dar iata ca deodata a venit
Din casa lui un sumbru vestitor
Cu un mesaj mult prea covarsitor:
Zadarnic pan-aici te-ai ostenit;
E prea tarziu, ‘fetita a murit,
De ce-L mai superi pe Invatator? ‘

Ce-o fi simtit ‘n-acel moment Iair? …
Ca universul lui s-a prabusit?
Ca nu va fi vreodata recladit?
Fetita lui, un fraged trandafir,
S-ajunga ingropata-n cimitir?
E cu putinta? Totul s-a sfarsit?

Dar Domnul spre Iair s-a indreptat,
Si, netinand in seama ce-a rostit
Cel ce-a adus asa mesaj cumplit,
L-a linistit si l-a imbarbatat:
Nu te-ndoi, ‘ramai incredintat
Si nu te teme’, totul nu-i sfarsit.

Cand au ajuns acasa, toti plangeau.
Isus le-a zis: ‘Ea doarme, n-a murit.
De ce atata planset si bocit? ‘
Ei insa joc de Dansul isi bateau,
Ca-n adevar murise, si stiau.
Dar El i-a scos afara, si-a grait:

„Talita cumi”, care, talmacit,
Inseamna: „Scoala-te, iti zic!” Si ea
Indata s-a sculat; caci nu putea
S-o tina moartea cand i-a poruncit
Isus sa invieze. Fericit
E cel ce ajutor pe Domnu-L ia.

Povestea lui Iair e si a ta,
Daca vreodata cineva ti-a spus,
Cand tu ti-ai pus nadejdea in Isus:
Nu te mai poate nimeni ajuta,
E prea tarziu ca sa mai poti spera,
Caci soarele sperantei a apus.

Daca te simti de-imprejurari rapus,
Daca strabati printr-un desert pustiu,
Si-abia pasesti, mai mult mort decat viu,
Nu renunta, speranta n-a apus,
Caci soarele sperantei e Isus;
Cu El nu-i niciodata prea tarziu.

Cu Isus, niciodata nu e prea tarziu.

 Anca Winter 

13 Mai

Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” Psalmi 30:5

Creştine, dacă ai ajuns în noaptea încercării, gândeşte-te la ziua de mâine. Intăreşte-ţj inima gândindu-te la venirea Domnului. Fii răbdător, fiindcă El va coborî curând pe nori. Fii răbdător! Mirele aşteaptă să se coacă recolta. Fii răbdător, fiindcă ştii că El a spus: „iată, Eu vin curând, si răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsa 22:12). Dacă eşti nefericit acum, aminteşte-ţi:

Doar câteva apusuri vor mai fi
Şi vei ajunge-n Canaan, pe plaiuri de vecii.

Fruntea ta este încununată de necazuri acum, dar în curând vei purta o coroană de stele. Mâinile tale sunt trudite acum, dar în curând vor cânta la harpă în cer. Veşmintele tale sunt pline de praf acum, dar în curând vor fi albe ca zăpada. Aşteaptă puţin. O, cât de neînsemnate ţi se vor părea necazurile de acum când vei privi în urmă! Când le privim acum ni se par imense, dar când vom ajunge în cer

Cu bucurii nespuse vom privi
La truda anilor ce au trecut.

Încercările ni se vor părea necazuri trecătoare şi uşoare. Să mergem înainte cu curaj. Chiar dacă noaptea este neagră, (dimineaţa vine, şi va destrăma în curând întunericul iadului. Ştii cum să trăieşti în viitor — să trăieşti în aşteptare — să anticipezi cerul? Fericitule credincios, ce bucurie este să ai o speranţă atât de sigură şi mângâietoare! Acum totul este întuneric, dar în curând va fi lumină; acum ne înconjoară necazurile, dar în curând vom fi învăluiţi în fericire. Ce contează dacă „seara vine plânsul”, când ştii că „dimineaţa vine veselia”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

Învierea, ieșire din întuneric la lumină

A ieșit din întuneric la lumină
Grota-ntunecată n-a putut să-L țină
S-a-ntâmplat cum au declarat profeții
A-nviat la ora dintâi a dimineții.

Trei zile și trei nopți fără suflare
Semnele morții erau foarte clare
Putrezirea era pe cale să-nceapă
Cum de n-au făcut mai adâncă groapă?

Au fost Marii Preoți cu mari proiecte
De-a-nlătura ce numeau ei “secte”
Să rămână doar cea tradițională
Cu legi fără de viață și multă fală.

Divina putere n-o cunoșteau
Revelații din Cer, desigur, n-aveau
Și L-au interogat pregătindu-i mormântul
Dar El a păstrat, credincios, Legământul.

Omorând-L pe cruce L-au îngropat
În mormânt cu uriașă piatră-ncuiat
Și-au crezut c-au înfăptuit dreptate
Dându-i, “generoși”, o groaznică moarte.

Deodată s-a coborăt forța-nvierii
Să-nlăture starea sumbr-a tăcerii
Și Omul durerii a ieșit la lumină
S-aducă sărbătoare la toți ce se-nchină.

A ieșit învingând moartea hidoasă
Omenirea la El să fie atrasă
Și iar s-a dovedit Cine tronează
Și Cine asupra planetei veghează.

A-nviat dovedind că puterea umană
Oricât s-ar arăta de vicleană
Nu poate sta împotriva dumnezeirii
Și nu poate anula efectul iubirii.

A ieșit din întuneric la lumină
Să aibă părtășie cu noi la Cină
Să-nvieze-n noi ce s-a ofilit
Amarul tristei vieți să fie-ndulcit.

Rostind “Întrupare” și-apoi “Înviere”
Știm că speranța noastră nu piere
Învăluiți în căldura dragostei divine
Stăm cu Cel ce ne-ndrumă și ne susține.

George Cornici

21 Aprilie

Iov 19:25-27
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Esenţa mângâierii lui Iov rezidă în neînsemnatul cuvânt „meu” — „Răscumpărătorul meu” — şi în faptul că Răscumpărătorul trăieşte. O, să te prinzi de Christos cel viu! Trebuie să-I aparţinem Lui înainte de a ne bucura în El. Cu ce mă ajută aurul din mină? Aurul din pungă este cel care îmi Satisface nevoile; cu el îmi cumpăr pâinea. La ce mi-ar folosi un Răscumpărător care m-a răscumpărat sau un Răzbunător care nu luptă pentru mine?

Nu vă mulţumiţi până când nu puteţi spune prin credinţă: „da, eu sunt al viului Dumnezeu, şi El este al meu”. S-ar putea să-L ţii cu mâini slăbite. Crezi că este o îngâmfare să spui „El este Răscumpărătorul meu”, dar aminteşte-ţi: dacă ai credinţă cât un grăunte de muştar, credinţa ta te îndreptăţeşte să spui asta. Dar mai există un cuvânt care arată puterea încrederii lui Iov – „ştiu”. Să spui „sper”sau „cred”este ușor, şi sunt mii de creştini care se limitează la atât. Dar, ca să ajungi la esenţa mângâierii, trebuie să spui „ştiu”. Dacă, dar şi poate sunt ucigaşi siguri ai păcii şi liniştii, îndoiala este distrugătoare în vremuri de necaz. Ca şi rugina, ea mănâncă sufletul! Dacă am vreo îndoială în privinţa lui Christos, înseamnă că băutura de moarte este amestecată cu oţet, dar dacă ştiu că Isus trăieşte pentru mine, întunericul se luminează.

Noaptea nu mai este noapte. Cu siguranţă că dacă Iov, cu atâta timp înainte de prima venire a lui Isus, putea spune „ştiu”, noi putem vorbi cu mai multă încredinţare, Dumnezeu ne interzice să ne îndoim. Să ne încredem în drepturile noastre, fiindcă altfel Vom clădi pe o speranţă neîntemeiată., Să nu ne mulţumim cu o temelie pe nisip, fiindcă de pe stâncă vedem mai bine. Un Răscumpărător viu, cu adevărat al meu, este o bucurie de negrăit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit din nou lumina,
Mi-a bătut în geam duios
Și mi-a luminat vitrina
Sufletului cu folos.

Am știut mai clar căci viața
Este darul fără preț
Și-am dat „Bună-dimineața!”
Zilei noi, mai îndrăzneț.

Mi-a zâmbit și vântul parcă,
Când pe marea anilor
Am decis să iau în barcă
Doar speranța zorilor.

Am știut căci navigarea,
Fie lină, fie grea,
Nu-mi va înceta visarea
Malului din țara Ta.

Mi-a zâmbit convinsă Cartea,
Când am fost găsit înfrânt
Și mi-a spus căci nici chiar moartea
N-are ultimul cuvânt.

Am știut atunci căci ceasul
E doar parte din traseu,
Dar îmi poartă veșnic pasul
Către chiar destinul meu.

Mi-a zâmbit cu cântec gândul
Unui drum nestrăbătut
Și-am știut convins căci rândul
Vieții mele-i susținut.

Mi-a zâmbit pulsul din mine
Și-am grăit un „Mulțumesc!”…
Când încep din nou cu Tine,
Nu mi-e teamă să trăiesc.

 Lucian Cazacu  

10 Aprilie

Locul numit „Căpăţâna”.” Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme
Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos
Atinge inima cu degete solemne
Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?
Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă
Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă.

Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Atunci și-acum

Totul era, atunci, o noapte
Cu rătăciri și cu căderi
Se auzeau ciudate șoapte
Veneau dogori, nu adieri.

Eram pe drumul spre pierzare
Speranța era moartă-n noi
Eram cuprinși de nepăsare,
Eram eșecuri, nu eroi.

Ni se vorbea de pocăință
Iar noi ziceam că sunt povești
În noi domnea o neputință
Nu stările dumnezeiești.

Privirea se-ndrepta spre glie
Nu spre Ținutul pitoresc
N-aveam în suflet veselie
Ci doar un sentiment lumesc.

Cântarea ne era străină
Coșmarul nu se mai sfârșea
Și nu știam că în Lumină
Puteam doar fericiri avea.

Ce trai lipsit de-nsemnătate!
Ce viață plină de amar!
Atunci n-am vrut divinitate
Și ne-am îndepărtat de har.

ACUM

Când Fiul ne-a chemat la Sine
Cu glasul Lui convingător
Ne-a spus că El ne va susține
Și că va fi un Blând Păstor.

S-a risipit întunecimea
Raza Iubirii ne-a schimbat
Urcăm, urcăm spre înălțimea
Unde poporul e chemat.

Acum privirea ni se-ndreaptă
Nu spre eșecul omenesc
Și orice gând și orice faptă
Poartă un semn dumnezeiesc.

Azi faima nu ne-nteresează
Dorim dulceața din Cuvânt
C-așa o stare se formează
S-accepte sfântul Legământ.

Trăim cu gândul la răsplată
Fiind deplin încredințați
Că niciodată, niciodată
În beznă nu vom fi lăsați.

Necazul nu ne mai doboară
Avem refugiu și-adăpost
Din Slavă harul se coboară
Și știm că-i fără nici un cost.

Azi revelații ne inundă
Și știm precis de unde vin
Speranța nu se mai scufundă
Ci face sufletul senin.

Minunea vieții e păstrată
În ființele ce s-au predat
Și-Ți mulțumim, o, sfinte Tată
Că din pierzare ne-ai scăpat.

George Cornici

Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu