25 Septembrie

Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace!

Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33).

Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

E toamnă iar…

E toamnă iar și frunze ofilite,
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre,
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină,
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara, copilași și mame
Și tați, vin înaintea lui Christos.

Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

„Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul”
Incheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă,
Luminile ce rând pe rând s-au stins.

E toamnă iar, și-n drumul meu aievea,
Trec de la geam la geam dar rareori,
Mai văd să fie vreun cămin în case,
Să fie rod, că toamna e în toi.

E toamnă iar, și poate-i cea din urmă
Când mai văd frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați, și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,
O toamnă mai măreață ca atunci,
Când va veni să își culeagă rodul,
Ce l-am trudit în viață, cu Isus.

„Oh, adă Tată toamna minunată,
Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrime fierbinți”.

Cristian Boariu 

9 Septembrie

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor.

Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4).

Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Carmel şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile convingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când ajungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tu esti, Doamne, slava mea!

Doamne, Dumnezeul meu preaiubit,
Tu esti bogatia, Soarele meu si comoara mea!
In Tine e viata si taria, Domn infinit!
Cetatuia, sprijinul si nadejdea mea!

Vreau sa vad o sclipire a slavei Tale!
Iti cedez Tie controlul fiintei mele!
Condu-ma Tu, eu ma dau la o parte,
Destinatia e una fericita in bratele Tale!

Ma predau total si ma bizui pe Tine!
Chiar daca sufar si sunt batjocorit!
E harul Tau ca nimic nu mai merge,
Ca sa depind doar de Tine, Isuse iubit!

Doresc sa devin tot mai asemanator Tie!
Sa fiu si sa traiesc numai ca Tine!
Ce mare nadejde esti Tu, Speranta vie!
Isus, cat de mult ma iubesti, Tu esti cu mine!

Taria, puterea, cetatuia si scaparea mea!
Esti Tu, Doamne, in ziua necazului meu!
Cuvintele Tale sunt bucuria si veselia mea! Balsam si alinare in cuptorul cel greu!

Inima mea se increde deplin in Tine!
Si toata nadejdea esti Tu, Domnul meu!
Cand Tu planifici cu gingasie pentru mine
Un drum perfect, Minunat Dumnezeu!

Transforma-ma, Tu, si voi fi transformat! Mantuieste-ma, Tu, si voi fi mantuit!
Caci Tu esti slava mea, al meu Imparat!
Prin Tine sunt bucuros, vesel si innoit!

Cant si laud Numele Tau din inima mea!
Caci Tu izbavesti sufletul meu nenorocit!
Doamne, nadejdea si neprihanirea mea!
Te slavesc si Te glorific pana la sfarsit!

Anonim 

3 Septembrie

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.” Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov.

Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale.

Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 August

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari.” Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul.

Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult. Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare.

Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cine suntem?

Suntem creați după a Lui asemănare
Suntem pe planetă nu la întâmplare
Al nostru Stăpân a pus în noi voință
Să Îl slujim prin har și prin credință.

În noi a fost plantat gândul veșniciei
Și de aceea iubim starea vredniciei
Am fost eliberați din grota ignoranței
Și-am fost înzestrați cu aripile speranței.

Ne-au spus că provenim din cimpanzeu,
Că-i fantezie să crezi în Dumnezeu
O, ignoranți cu universitate
Doar El să vă transforme gândul poate!

Suntem neam salvat prin sângele jertfei,
Cunoaștem că-n dumnezeire sunt trei
Nu, pocăința nu e complicată
Am acceptat chemarea binecuvântată.

Precare ipoteze nu ne atrag
Cuvântul Sfintei revelații ne e drag
Dumnezeiești cerințe ne fac traiul activ
Programul ceresc transmis e instructiv.

Nu suntem pe drumul spre niciunde
Și nici duși de dogme ce-apar să ne inunde
Spre glorii eterne traseul ne-ndreaptă
Suntem pelerini urcând din treaptă-n treaptă.

Cine suntem? Se pune întrebarea
Urmași ai Celui ce ne-a dat iertarea
Comorile noastre nu sunt pământene
Spre Paradis ‘nălțăm brațe și antene.

N-avem nici un merit pentru ce suntem
Tot meritul e al Stăpânului suprem
Tot ce de la El vine e bun și perfect
I se cuvine închinare și respect.

N-am fost destinați pentru pierzare
Ci, iar, facem cuvenita precizare:
Suntem creați pentru splendori divine
Cu-acei care în Duh doresc să se închine.

George Cornici

Fără Hristos, aș fi sărac

Când știu ce bun a fost Hristos
Și cât de mult m-a ajutat
Când știu cât a fost de milos
Și de unde m-a salvat,
Ar fi prea trist să nu Îl vreau,
Ar fi ceva de condamnat.
De-aceea fără El nu stau,
Și-n inima L-am acceptat.

Nu vreau o viață fără El,
Nu vreau să fiu un lepădat.
Eu vreau să fiu răpit la cer
La Nuntă să fiu invitat.
Degeaba aș avea averi,
Fără de El, aș fi sărac
Aș rătăci pe nicăieri
Și aș ajunge-un depravat.

Nimic nu-mi poate oferi
O bucurie și-o-mplinire.
Căci fără de Hristos ar fi
Numai o tristă amăgire.
Pe lumea aceasta nu există
Trăire fără de Hristos.
Trăirea fără El, e tristă,
Iar sufletul e gol, hidos.

Cum trupul meu cere mâncare
Să poată funcționa corect,
Și sufletul nevoie are
De Creatorul Sfânt și drept.
Altfel, chiar de în trup am viață
Dar sufletul meu ar muri
Aș fi un trist, fără speranță,
Și cu iluzii m-aș hrăni.

Dacă prezența Lui Hristos
Nu e cu mine-ntotdeauna,
Nimic nu mi-ar fi de folos,
Căci m-ar birui furtuna.
De-aceea Îl iubesc pe El,
Căci e cu mine-n orice vreme,
Și prin Cuvânt, Cerescul Miel
Și azi îmi spune: „Nu te teme”

Mă-ncred în El și Îl doresc
Cu sufletul și cu ființa,
Căci doar prin El, eu azi trăiesc
Și doar prin El am biruința.
Îl voi sluji și-L voi urma
Necontenit și fără teamă,
De mâna Lui m-oi ancora,
Căci El mi-a fost Tată și Mamă.

 Nichifor Nicu

2 Iunie

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) și se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ.

Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea insistenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta!

Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rafa este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Soarele sperantei

Mergea Iair spre casa cu Isus,
Si-n inima lui franta incoltea
Un mugur de speranta, caci credea
Ca-Invatatorul este mai presus
De boala ce fetita i-a rapus,
Si c-un cuvant o poate vindeca.

Dar iata ca deodata a venit
Din casa lui un sumbru vestitor
Cu un mesaj mult prea covarsitor:
Zadarnic pan-aici te-ai ostenit;
E prea tarziu, ‘fetita a murit,
De ce-L mai superi pe Invatator? ‘

Ce-o fi simtit ‘n-acel moment Iair? …
Ca universul lui s-a prabusit?
Ca nu va fi vreodata recladit?
Fetita lui, un fraged trandafir,
S-ajunga ingropata-n cimitir?
E cu putinta? Totul s-a sfarsit?

Dar Domnul spre Iair s-a indreptat,
Si, netinand in seama ce-a rostit
Cel ce-a adus asa mesaj cumplit,
L-a linistit si l-a imbarbatat:
Nu te-ndoi, ‘ramai incredintat
Si nu te teme’, totul nu-i sfarsit.

Cand au ajuns acasa, toti plangeau.
Isus le-a zis: ‘Ea doarme, n-a murit.
De ce atata planset si bocit? ‘
Ei insa joc de Dansul isi bateau,
Ca-n adevar murise, si stiau.
Dar El i-a scos afara, si-a grait:

„Talita cumi”, care, talmacit,
Inseamna: „Scoala-te, iti zic!” Si ea
Indata s-a sculat; caci nu putea
S-o tina moartea cand i-a poruncit
Isus sa invieze. Fericit
E cel ce ajutor pe Domnu-L ia.

Povestea lui Iair e si a ta,
Daca vreodata cineva ti-a spus,
Cand tu ti-ai pus nadejdea in Isus:
Nu te mai poate nimeni ajuta,
E prea tarziu ca sa mai poti spera,
Caci soarele sperantei a apus.

Daca te simti de-imprejurari rapus,
Daca strabati printr-un desert pustiu,
Si-abia pasesti, mai mult mort decat viu,
Nu renunta, speranta n-a apus,
Caci soarele sperantei e Isus;
Cu El nu-i niciodata prea tarziu.

Cu Isus, niciodata nu e prea tarziu.

 Anca Winter