15 Mai

„Făcuţi desăvârşiţi.” Evrei 12:23

Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană” (Efeseni 5:27).

Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?” (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte – oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului.

Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat” în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh” (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

C.H. Spurgeon

7 Mai

„Scoală-te, i-a zis Isus, ridică-ţi patul si umblă.” Ioan 5:8

Asemeni multor altora, slăbănogul aşteptase mult timp o minune, un semn care să-1 vindece. Îndurerat, privea scăldătoarea, dar nici un înger nu venea la el; totuşi, gândindu-se că era singura lui şansă, aştepta în continuare. Nu ştia că acolo se afla Cel care putea să-1 vindece printr-un singur cuvânt, oricând. Mulţi se află în aceeaşi stare proastă. Ei aşteaptă o emoţie extraordinară, o impresie remarcabilă, o viziune cerească. Aşteaptă în zadar şi privesc în gol. Chiar presupunând că, în câteva cazuri, se văd semne remarcabile, acestea sunt rare, şi nimeni nu are dreptul să le pretindă — mai cu seamă cei care ştiu că sunt incapabili să se mişte până la apă, chiar dacă îngerul ar veni.

E foarte trist să realizezi că sunt mii de oameni care aşteaptă încă minuni, semne şi întâmplări extraordinare, şi care le-au aşteptat în zadar mai mult decât ne putem închipui. Între timp, aceste sărmane suflete uită că Mântuitorul îi invită să privească la El şi să fie mântuite. El i-ar putea vindeca imediat, dar ei preferă să aştepte un înger sau o minune. Încrederea în Dumnezeu este drumul sigur spre binecuvântare, şi El este vrednic de această încredere; dar necredinţa îi face să prefere apele reci ale Betesdei în locul pieptului Său cald.

O, fie ca Domnul să-şi întoarcă privirea chiar acum asupra celor care sunt în situaţia aceasta tristă. Fie ca El să uite îndoielile lor mărunte. Cu vocea Sa dulce şi blândă, fie ca El să-i cheme să-şi ridice paturile disperării, să se scoale prin puterea speranţei şi să umble. O, Doamne, ascultă rugăciunea celor care aşteaptă In Betesda. În pacea amurgului şi înainte ca soarele să se ascundă, fíe ca ei să te privească şi să trăiască. Dragă cititorule, există vreun pasaj care să vorbească despre tine în cuvintele acestea?

C.H. Spurgeon

5 Mai

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, si cine se încrede în Domnul este fericit.” Proverbe 16:20

Înţelepciunea este puterea unui om; sub călăuzirea ei, el poate să ducă la bun sfârşit orice plan. Conducerea înţeleaptă îi oferă omului cea mai mare bucurie şi reprezintă cea mai nobilă folosire a talentelor lui. Purtându-te înţelept, ai parte numai de lucruri bune. Fără înţelepciune, eşti ca un mânz neştiutor, alergând încoace şi încolo, pierzându-ţi puterea şi energia în lucruri care nu merită. Înţelepciunea este busola care te ajută să te orientezi pe marea agitată a vieţii; fără ea, eşti ca o corabie în derivă, la bunul plac al vântului şi valurilor. Într-o lume ca cea de astăzi, cel care nu este înţelept merge din rău în mai rău; în loc să-i meargă bine, se loveşte de nenumărate probleme.

Dacă nu-şi păzeşte paşii cu cea mai mare grijă, peregrinul îşi va răni picioarele şi va sângera în mărăcinii vieţii. Cel care călătoreşte printr-un pustiu bântuit de tâlhari trebuie să fie foarte înţelept, dacă vrea să ajungă cu bine la destinaţie. Dacă, sub călăuzirea Marelui îndrumător, Îi urmăm cu atenţie paşii, vom avea parte de bine chiar şi în cel mai negru ceas. Mai sunt şi acum fructe din pomii Edenului care aşteaptă culese, şi cântările Paradisului răsună încă printre negurile pământului. Întrebaţi unde se poate găsi înţelepciunea? Mulţi au visat la ea, fără să o găsească niciodată. Unde o putem învăţa? Să ascultăm glasul Domnului, fiindcă El este singurul care cunoaşte secretul.

El a descoperit fiilor oamenilor care este izvorul adevăratei înţelepciuni, şi acesta se află în textul „cine se încrede în Domnul este fericit”. Calea care duce la înţelepciune este încrederea în Domnul. Această cale te ajută să ieşi din cele mai încâlcite labirinturi ale vieţii; urmeaz-o, şi vei avea parte de eterne binecuvântări. Cel care se încrede în Domnul are o diplomă de înţelepciune garantată de Scriptură. Este fericit acum, şi va fi fericit pentru veşnicie. Doamne, în pacea acestei seri, vino cu mine în grădină şi învaţă-mă înţelepciunea speranţei.

C.H. Spurgeon

Ți-aduci aminte…

Dor de cer

18 Aprilie

„Şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine.” Genesa 32:12

Când a ajuns în faţa pârâului Iaboc, şi 1-a văzut pe Esau venind spre el cu oameni înarmaţi, Iacov a căutat protecţia lui Dumnezeu. Ca prim argument, Iacov a spus: „şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. O, ce pledoarie convingătoare! S-a prins de cuvântul, de cuvântul lui Dumnezeu „Tu ai zis”. Atributul credincioşiei lui Dumnezeu este un corn al altarului de care ne putem ţine, dar promisiunea este o ancoră mai puternică fiindcă mai conţine ceva. „Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. A spus Dumnezeu ceva, şi nu s-a ţinut de cuvânt? „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Va fi Dumnezeu mincinos? Nu îşi va ţine promisiunile? Nu se va împlini în grabă orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui?

Solomon, la binecuvântarea templului, a folosit aceeaşi pledoarie. L-a rugat pe Dumnezeu să-şi amintească cuvintele pe care le spusese tatălui său David şi să binecuvânteze locul când un om face o promisiune, onoarea lui este în joc. Îşi semnează numele, şi trebuie să-şi plătească datoriile; altfel, îşi pierde creditul. Însă nu s-a auzit niciodată că Dumnezeu nu şi-ar achita promisiunile. Reputaţia Celui Prea înalt nu a fost şi nu va fi niciodată deteriorată. El este punctual; nu se grăbeşte niciodată, şi nu întârzie niciodată. Cercetează Cuvântul lui Dumnezeu, şi compară-L cu experienţa poporului lui Dumnezeu.

Vei găsi că cele două sunt într-un acord perfect, de la un capăt la celălalt. Mulţi patriarhi au spus împreună cu Iosua: „niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit, toate vi s-au împlinit” (Iosua 23:14). Dacă ai o promisiune divină, nu trebuie să pledezi cu dacă, trebuie să ceri cu siguranţă. Domnul îşi va îndeplini promisiunea, fiindcă altfel nu ar fi dat-o. Dumnezeu nu ne oferă făgăduinţe ca să ne liniştească şi să ne trezească speranţele o vreme, pentru ca apoi să le pună capăt. Când vorbeşte, o face fiindcă intenţionează să facă cum a spus.

C.H. Spurgeon

Doamne câtă bucurie

Ev. Matei 28:8-9

Doamne, câtă bucurie,
Dai prin har acum la toți,
Care cred în jertfa-Ți mare,
Și învierea Ta din morți!

Doamne, câtă fericire,
Ce schimbare și speranță,
Dai celor ce prin credință,
Sunt aduși din morți la viață!
(Efeseni 2:1-10)

Doamne Tu dai pace sfântă,
În necazuri mângâierea,
Celor ce-și plâng acum morții,
Dar așteaptă învierea!
(1Tesaloniceni 4:13-18)

Doamne câtă înțelepciune,
Dai la cei ce-Ți dau dreptate,
Care cred în înviere,
Și-n viața după moarte!
(1 Corinteni 15:1-23)

Doamne, în zi de sărbătoare,
Să deschizi în inimi porți,
Să cântăm cu mulțumire:
Hristos a înviat din morți!
Ev. Luca 24:13-35

de Teodor Groza

16 Aprilie

„Și mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” Exod 17:12

Rugăciunea lui Moise era atât de puternică încât depindeau toţi de ea. Cererile lui Moise învingeau mai mulţi duşmani decât bătălia lui Iosua. Totuşi, era nevoie de amândouă. In conflictele sufletului, forţa şi fervoarea, hotărârea şi credincioşia, vitejia şi violenţa trebuie săşi unească forţele, şi totul va fi bine. Trebuie să lupţi cu păcatul, dar cea mai mare parte a luptei trebuie purtată în cămăruţa ta, cu Dumnezeu. Rugăciuni ca cea a lui Moise aduc legământul în faţa lui Dumnezeu. Toiagul era simbolul lucrării lui Dumnezeu în favoarea lui Moise, simbolul guvernării lui Dumnezeu în Israel.

Învaţă, şovăielnicule, să înalţi promisiunile şi jurământul Domnului în faţa Sa. Dumnezeu nu se poate dezice de propriile Sale declaraţii. Ridică toiagul făgăduinţei, şi vei căpăta ce doreşti. Când Moise a obosit, prietenii l-au ajutat. Atunci când rugăciunile tale slăbesc, lasă credinţa să-şi sprijine un braţ şi speranţa să ţi-1 ridice pe celălalt. Atunci rugăciunea întemeiată pe Piatra lui Israel, Stânca mântuirii noastre, va persevera şi va învinge. Teme-te de slăbiciune; dacă Moise ar fi căzut, cine ar fi scăpat? Este mai uşor să lupţi cu păcatul în public decât să te rogi împotriva lui în particular.

Se spune că Iosua nu a obosit luptând, dar Moise a obosit rugându-se. Cu cât este mai spiritual exerciţiul, cu atât este mai greu pentru carne şi sânge. Să strigăm atunci după putere spirituală, şi Duhul lui Dumnezeu, care ne ajută în toate neputinţele noastre, aşa cum 1a ajutat pe Moise, ne va întări ca să ţinem mâinile sus „până la asfinţitul soarelui”. Să ne ajute Dumnezeu să rămânem treji până la asfinţitul vieţii, când vom ajunge răsăritul unui soare mai bun, în ţara în care rugăciunea se va transforma în slavă.

C.H Spurgeon

16 Martie

„Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie.” Psalmi 19:13

Aceasta era rugăciunea lui David, pe care Dumnezeu 1-a numit „om după inima Mea” (Fapte 13:22). Dacă sfântul David avea nevoie să se roage astfel, cu cât mai multă nevoie avem noi, copii în har! Parcă ar fi spus: „ţine-mă, altfel merg cu capul înainte spre păcat”. Firea noastră păcătoasă, ca un cal nărăvaş, este gata s-o ia la fugă oricând. Fie ca harul lui Dumnezeu să-1 ţină în frâu, ca să nu alerge spre pieire. Ce ne-am face fără opreliştile pe care ni le-a pus Domnul în înţelepciunea şi harul Său? Rugăciunea psalmistului se referă la cea mai gravă formă a păcatului — păcatul făcut deliberat şi cu bună ştiinţa. Până şi cel mai sfânt are nevoie să fie „păzit” de păcatele rele.

Iată ce avertizare le oferă sfinţilor apostolul Pavel: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli” (Coloseni 3:5). Ce! Au nevoie sfinţii de asemenea avertizări? Da, au. Hainele cele mai albe, nepăzite de harul divin, îşi pătează puritatea cu petele negre ale păcatului. Creştine experimentat, nu te lăuda cu experienţa ta; te vei poticni dacă îţi vei îndepărta privirea de la Cel care „poate să vă păzească de orice cădere” (Iuda 24).

Cei cu dragoste fierbinte, credinţă constantă şi speranţe strălucitoare, să nu spună „nu vom păcătui niciodată”. Mai bine ar face să strige „nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Chiar în inima celui mai sfânt om există destule paie care să se aprindă în vâlvătăile iadului, dacă Dumnezeu nu stinge scânteile. Cine ar fi visat că dreptul Lot se va îmbăta şi va păcătui? Hazael a spus „dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri atât de mari?” (2 Împăraţi 8:13). Suntem în poziţia de a pune aceeaşi întrebare încrezătoare. Fie ca înţelepciunea divină să ne păzească de nebunia încrederii în noi înşine.

C.H. Spurgeon

Dacă spui că ești în viață

Dacă spui că ești în viață
Și ai duh de la Isus
Nu te lăuda la oameni
Nu te crede mai presus.

Fii smerit și caută-ntr-una
Să îi placi lui Dumnezeu
Că vor fi și zile-n care
Îți va fi pe cale greu.

Dacă vrei să-ți fie bine
Când pe cale-naintezi
Ține mijlocul cărării
De-acolo poți să veghezi.

Stând pe marginea cărării
Vei fi lipsit de speranță
Și riscul e foarte mare
Să n-ai pic de siguranță.

Dacă vrei să ai credință
Nu privi la slăbiciuni
Domnul este biruință
Crede că face minuni.

Orice boală ai avea
Și durerea-oricât de mare
Dumnezeu are putere
Să te scape de-ncercare.

Dacă cauți doar confort
Și-ai vrea totul ca-n palate
Nu te înșela amice
Nu te înșela tu frate.

Pe cale nu e doar soare
Pe ea sunt și spini și nori
Nu-i doar zi de sărbătoare
Nu vor fi numai culori.

Dacă spui că ești în viață
Și trăiești pentru Isus
Nu-ți dori comoditatea
Nu-ți va da nimic în plus.

Caută să fii smerit
Și în vorbe și-n purtare
Și Dumnezeu îți va da
Har și binecuvântare.

 Samuel Ghiran 

Nu îți dori ce nu-i al tău

Când vrei să te căsătorești
Întâi te uită-n buletin.
Ca nu cumva să te-amăgești,
Să crezi că totul e senin.

Să nu alergi după băieți,
Sau după fete mult mai mici,
Căci tare rău ai să regreți,
Orice ai încerca să-mi zici.

Să nu faci pasul doar gândind
Că-i tânără sau mai flăcău.
Că vei ajunge suferind,
Și o să-ți pară foarte rău.

Să nu cumva să-ncerci s-accezi
În altă pătură socială
Mai mare decât tu te vezi,
Căci nu-i curaj, ci e o boală.

Cu timpul, anii când vor trece,
O să ajungeți la scandal,
Și-o să devină totul rece,
Ceva de comă, de spital.

Dacă sunt diferențe mari,
Atât în vârstă și-n gândire,
Veți fi două capete tari,
Ce-o să producă doar mâhnire.

Căsătorește-te când vezi
Că cel sau cea de lângă tine,
Va crede fix cum și tu crezi
Și nu vă faceți de rușine.

Altfel, degeaba v-ați unit
De nu există potrivire,
O să aveți de suferit
Și-o să creați o despărțire.

Căsătoria e pe viață,
Nu e ceva ce-i sezonier.
Căsătoria-i o speranță
Nu-i un sertar sau șifonier.

Atunci când te-ai căsătorit,
Rămâi așa pe totdeauna.
Un partener nu-l schimbi zâmbind,
Sau fugi când vezi venind furtuna.

De-aceea este cel mai bine
Atunci când te căsătorești,
Cu cel sau cea de lângă tine,
În totul să te potrivești.

Să nu existe-n căsnicie,
Doar vorba ei sau vorba ta.
Căci la o scurtă vijelie,
Tornadă se va declanșa.

Tot ce faci tu, să știe ea
La fel și învers, să nu uiți!
Când el vorbește, nu-l lăsa
Să creadă că tu nu-l asculți.

În toate mergeți împreună
Și Dumnezeu va fi prezent.
Păstrați iubirea mână-n mână,
Și vă iubiți concomitent.

Dacă veți face toate-acestea,
Se va crea o unitate,
Și peste tot va mergea vestea
Că-n voi există bunătate.

Așa să fiți în căsnicie
Până în ziua despărțirii.
S-ajungeți sus, în veșnicie,
La nunta Domnului oștirii!

Nichifor Nicu