Rostul vieții

Te-ai întrebat vreodată: ce e viața?
Care-i începutul și care ți-e speranța?
Tu te-ai trezit în lume și-acum treci prin ea,
Dar la sfârșit de cale, care-i partea ta?

Crezi tu că țărâna va ascunde totul?
Sau știi că odată, îl vei întâlni pe Domnul.
Care-ți este ținta, pentru ce trăiești?
Pentru viața de acum sau pentru cer te pregătești?

Crezi tu că și omul ca și dobitocul,
Moare și-n țărână îi rămâne locul?
Te compari tu oare, om cu-nțelepciune,
Cu un vierme ce nu vede și nimic nu poate spune?

Crezi tu că-ntâmplarea a dat sensul vieții
Și universul cu a lui legi a apărut prin voia sorții?
O, nu! Nu se poate! Nu, din întâmplare
N-apar legi să fie veșnic în picioare!

Viața omului pe terra e un drum de încercare,
E un examen, câmp de probe ce le trecem fiecare,
Fericire-adevărată nu există aicea jos,
Nici în bogății, plăceri, nici chiar într-un trai luxos.

Viața pe pământ e doar umbra vieții adevărate
Care este-n veșnicie, dincolo de moarte.
Viaț-aceasta-i scurtă, e doar un vis,
Dincolo e veșnic: iad și paradis.

Începutul este Dumnezeu singur fără de-nceput.
El e temelia vieții, Ziditorul care toate le-a făcut.
Păsări, fluturi, miei și pești, tot ce-i sus și tot ce-i jos,
Pomi, verdeață, flori, parfum, Domnul le-a creat frumos.

Omul după chipu-I sfânt l-a creat cu mâna Sa,
L-a făcut un suflet viu pe Adam și apoi pe Eva.
L-a creat nu pentru moarte, nu pentru trudă, nu să chinuiască,
L-a așezat într-o grădină, veșnic și în fericire să trăiască.

Rostul lor era-n grădină s-o lucreze, s-o păzească
Și-n răcoarea zilei cu Dumnezeu să vorbească.
Cât de fericit soroc Domnul omului i-a dat,
Însă n-a rămas în rai c-a intrat neîncercat.

Și-a fost încercat acolo, în Eden, de Domnul,
Putea să mănânce cu plăcere din toți pomii, afar’ de unul.
Avea toate din belșug, se cerea doar ascultare.
Dar izgonit a fost din rai, căci căzut-a la-ncercare.

De aceea Dumnezeu nu mai bagă-n rai pe oameni
Până nu-i încearcă-ntâi, dacă-s vrednici de-a Lui daruri.
Rostul vieții pe pământ deci e să ne pregătim,
Prin credință s-avem dreptul, pentru veșnicie cu Isus în rai să fim.

Pentru cei ce-ajung acolo în Scripturi găsim dovadă
Că din rai în veci de veci nimeni n-a fi scos afară,
Fiindcă pomul de-ncercare astăzi crește pe pământ,
De vrei să cunoști secretul caută-n Cuvântul Sfânt.

Fiii lui Adam aveau în cuget sădit pomul de-ncercare,
Dar s-au depărtat de Domnul tot mai tare fiecare,
Domnu-i judecă la Babel împrăștiindu-i pe tot globul
Și fiindcă stricăciunea ajungea la culme, Domnu-ngăduie potopul.

Iar pentru sămânța lui Avraam era sădit în Lege,
Dar n-au putut să poarte jugul și-au căzut în fărdelege
Și-ncălcarea Legii pentru ei pecetea morții,
Nu-i mai izbăveau de-aceasta nici prin jertfe chiar preoții.

Pentru noi e astăzi harul. O ce minunat favor!
Jug mai bun ca cel din Lege și cu sarcina-i ușor.
Că păcatul și puterea morții nu mai are biruință,
Peste cei ce-s în Hristos, peste cei ce au credință.

Dumnezeu, văzând că omul nu-i capabil să reziste la-ncercare,
Fiindcă-i drept și sfânt, dar bun, El totuși hotărăște o lucrare,
Ca păcatul lumii-ntregi să fie pus în cumpăna dreptății,
Iar deoparte, pe cântar prețul ce-l cerea osânda morții.

Preț de neechivalat pe pământ și-n Cer
Decât doar prin jertfa sfântă a lui Emanuel.
Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc și păretaș la slavă
A fost trimis și-a acceptat pentru noi să moară.

Rostul vieții noastre-acum este doar să-L acceptăm
Ca Răscumpărător și-astfel, prin credința-n El avem:
Eliberare de păcate și putere ai sluji,
Și speranță-n veșnicie, căci cu El ne-om veseli.

C-ai venit în lume într-o vreme ca aceasta, n-a fost voia ta,
Dar acum se cere să-ți alegi cu cine-ți vei petrece veșnicia,
Că nici plecarea ta de-aici n-o vei hotărâo tu.
Deci grăbește de alege astăzi, până nu-i târziu.

Că țărâna nu-L împiedecă pe Domnul a te chema la judecată
Și de nu intri-n grațiere vei răspune de-orice faptă.
Grațiat poți fi deplin, de trăiești pentru Isus
Și-ai ca țintă-ntotdeauna a-L sluji supus.

Ce fericire poți avea de trăiești doar pentru fire?
Unde-i numai zbucium trist, nesiguranță și durere.
Când în splendoarea glorioasă a Cerului slăvit
Sunt bucurii de nedescris și viața-i fără de sfârșit.

Că omul nu e doar țărână, ți-o spun atâtea-n viață ție.
Duhul, Dumnezeu l-a dat și el va merge-n veșnicie.
Chiar de nu vrei să crezi acum, te vei convinge-odată,
Dar va fi târziu, atunci când vei fi la judecată.

Universul, viața, splendoarea și culoarea ce-o vedem în fire,
Tot ce este-n jur frumos nu e o grădină fără îngrijire.
Toate spun că au un creator mai presus de-orce știință,
Care totul guvernează după sfânta Lui voință.

Prin legea Lui se ține pe orbită pământul, soarele și galaxia.
El pe cei smeriți înalță-n slavă, dar coboară-n jos trufia.
El azi îți dă ca dar viața veșnică în fericire,
De n-o primești, vei regreta, în veci vei fi sub osândire.

Fii înțelept și înțelege rostul vieții acum!
Privește-n urmă și cercetează-ți sincer al tău drum,
De nu te duce înspre Paradis, oprește-te pe cale,
Te-ntoarce cu căință spre cel crucificat și vei avea iertare!

Tecar Augustin 

Reclame

Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Dumnezeu Și-a amintit de mine

Motto:
„Dumnezeu a auzit gemetele lor
și Și-a adus aminte de legământul Său
făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” Exodul 2:24

Aveam sub ochi puhoaie reci de ape
Ce s-au oprit, de moarte-a mă scăpa;
Canaanul îmi era tot mai aproape
Iar eu râvneam s-ajung în casa Ta.
Dar n-am văzut vreun mal ajutător
În mersul meu degrabă schimbător.

Am adormit cu prinșii de război
Și am uitat de scut și armătură,
Ba Ți-aș fi dat și mantia napoi,
Cum mă aflam, zdrobit de-alergătură.
Căci, copleșit de lege și ispită,
Te-am căutat cu inima-mpărțită.

Ți-am așteptat cu scâncet promisiunea
De-a-mi da urmași, în pragul bătrâneții;
Pe trup era stăpână slăbiciunea,
Iar Tu-mi vorbeai de zorii dimineții.
Te-am ascultat o zi și încă una,
Și-a treia zi m-a amăgit minciuna.

M-au pângărit Sodoma și Gomora
Cu îmbrânceli, batjocură și-amar;
Primejdios în ochii tuturora,
Salvat de Tine în cetatea Țoar.
Și-am înțeles cu ochii amândoi
Să nu-mi întorc privirea înapoi.

M-a-mpresurat din nou neascultarea,
M-au prins și filistenii, și Dalila;
Te-am așteptat ca să-mi aduci iertarea
Și să-mi răzbun păcatele și sila.
Mi-am adunat suspinele grămadă
Iar stâlpii idolești au prins să cadă.

Azi îmi rostesc la lume hotărârea
Prin susur blând, prin strigăt sau povață,
Cu suflet îmbibat de pogorârea
Ce mi-a adus din ceruri altă viață.

— Voi ascultați, ostroave, mări și dealuri,
Pe unul dintre oamenii mulțimii,
Plănuitor de false idealuri,
Zeflemitor în ziua Cincizecimii –
Azi aș fi fost un rob al adâncimii
Și-n hăul fără fund și fără maluri
M-ar fi topit văpăile străine…
Dar Dumnezeu Și-a amintit de mine.

Viorica Mariniuc 

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară,
Spunându-i iernii reci că-i vremea de plecare,
Așa în orice suflet iubirea să răsară,
Prin nașterea din nou o sfântă transformare!

Cum înfloresc grăbite zambile înmiresmate,
Narcise, toporași și mii de lăcrămioare,
Așa să înflorească în noi trăiri curate,
Cu rădăcini înfipte în sfintele izvoare!

Cum înfloresc pe deal brândușele albastre,
În cânt de păsărele și zumzet de albine,
Așa să se deschidă și sufletele noastre,
Să răspândim mireasma cântărilor divine!

Cum înfloresc la vreme gingașii năsturași,
Caisul și cireșii, toți pomii din grădină,
Așa să înflorească mulțimea de urmași,
Ai Domnului Hristos, pe calea de lumină!

Cum înflorește-n primăvară păpădia,
Parcă-i un strop de soare în marea de verdeață,
Așa să înflorească în oameni bucuria,
Trăirea prin credință și veșnica speranță!

Teodor Groza

Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Este nădejdea ta în Dumnezeu slabă și pe moarte?

 „Tu îl ţii într-o pace desăvârşită pe cel a cărui gândire este îndreptată spre Tine”. (Isaia 26:3. RV. marg.)

Este, gândirea ta îndreptată spre Dumnezeu sau este săracă? Sărăcia gândirii este una dintre cele mai importante surse de epuizare şi de secătuire a vieţii unui lucrător. Dacă nu ţi-ai folosit niciodată gândirea pentru a te aduce pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu, începe să faci acest lucru acum. Nu are nici un rost să aştepţi ca Dumnezeu să vină la tine; trebuie să-ţi îndepărtezi gândurile de la faţa idolilor şi să priveşti la El pentru a fi mântuit.

Gândirea este darul cel mai mare pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-i fie cu totul dedicată Lui. Dacă îţi faci orice gând rob ascultării lui Cristos, aceasta va fi una dintre cele mai mari comori ale credinţei tale atunci când va veni timpul încercării, deoarece credinţa ta şi Duhul lui Dumnezeu vor lucra împreună. Învaţă să asociezi idei vrednice de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăriturile și apusurile de soare, strălucirea lunii şi a stelelor, anotimpurile în schimbare – şi atunci gândirea ta nu va mai fi niciodată la voia impulsurilor tale, ci va fi folosită întotdeauna în slujba lui Dumnezeu.

„Noi am păcătuit, împreună cu părinţii noştri… şi am uitat” (Psalmul 106:6-7). Atunci introdu un pumnal în locul unde ai adormit, ca să te trezeşti. „Chiar acum Dumnezeu nu-mi vorbeşte” dar El trebuie să-ţi vorbească! Aminteşte-ţi al Cui eşti şi pe Cine slujeşti.      Încurajează-te amintindu-ţi aceasta şi dragostea ta pentru Dumnezeu va creşte înzecit. Gândirea ta nu va mai fi săracă, ci va fi vie şi înflăcărată, iar speranţa ta va fi nespus de luminoasă.

Oswald Chambers

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povoara
Ajunse mult prea grea  prin cosmos să o poarte,
Şi  în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci  de  e supărat,  îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci în curând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci  la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea

E inca o zi

E inc-o zi, o noua fila
Un inceput din nou cu Tin’
Caci tot ce  am e doar prin mila,
Doar Tu de dragoste esti plin

Doar Tu mi-ai dat si azi speranta
Doar Tu m-ai ridicar din pat
Puteam sa nu mai fi in viata
Dar Tu spre mine ai vegheat

Si m-ai lasat ici jos, in lume
inca o zi din cate sunt
Spre-a te vedea doar Tu in mine
O Dumnezeule preasfant

Mi-ai spus sa-ti multumesc doar Tie
Ca pot sa vad, sa cant, sa umbu
Ca nu-s orfan in asta lume
In toate eu te am pe Tine

Si-n toate doar Tu esti cu mine
Ma aperi de Vrasmasul meu
Ma ti cu Tine sus pe stanca
Si ma feresti de valul greu

Chiar de durerea vine adesea
Si bate in catargul meu
Eu stiu ca esti cu mine-n barca
Si potoli-vei orice leu

E inc-o zi, o noua fila
In care lutu-i framantat
Spre’a deveni o mandra sfera
In mana Marelui Olar.

Arzenovici Efraim 

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora 

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei.

Mihai Ghidora