9 Noembrie

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „așa să și umblaţi în El”. Păşiţi din har în har.

Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi ÎI uităm, dacă ÎI chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El.

Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, așa să și umblaţi în El”, Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii – acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar și Când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu, Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 Octombrie

Pune în mine un duh nou şi statornic.” Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna.

Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc.

„Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Octombrie

Voi nu vreţi să vă duceţi?” Ioan 6:67

Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: „Am fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului.

Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu II vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult. De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan?

Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că „nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Octombrie

Să creştem în toate privinţele.” Efeseni 4:15

Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus.

Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios.

Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Octombrie

Prunci în Christos.” 1 Corinteni 3:1

Jeleşti, credinciosule, fiindcă eşti atât de slab în viaţa divină, fiindcă ai atât de puţină credinţă, şi atât de puţină, dragoste? Inveseleşte-te, fiindcă ai motive de recunoştinţă. Aminteşte-ţi că în unele lucruri eşti egal cu cei mai mari şi maturi creştini. Ai fost cumpărat cu acelaşi sânge. Eşti tot copil al lui Dumnezeu, ca oricare dintre ei. Un prunc este tot copilul părinţilor săi, ca şi un adult. Eşti complet îndreptăţit, fiindcă îndreptăţirea nu este o chestiune de grad. Credinţa ta puţină te-a făcut curat.

Ai dreptul la cele mai preţioase lucruri ale legământului, asemeni celor mai avansaţi credincioşi, fiindcă dreptul la îndurările legământului nu stă în creşterea ta, ci în legământ. Credinţa ta în Isus nu este măsura cu care ţi se va împărţi moştenirea în El. Eşti la fel de bogat ca cel mai bogat, dacă nu în bucurii, atunci în posesiuni adevărate. Cea mai mică stea care străluceşte aparţine cerului. Cea mai slabă rază de lumină are afinitate cu strălucirea din miezul zilei. Eşti la fel de îndrăgit de inima Tatălui ca cel mai mare membru al familiei. Isus este foarte bun cu tine. Eşti ca o lumânare care se stinge. Un suflet mai aspru ar spune: „Stinge lumânarea aceea cu totul. Umple camera cu miros urât!”

Dar El nu va stinge „mucul care mai arde încă” (Isaia 42:3). Eşti ca o trestie frântă, şi orice mână mai puţin blândă decât cea a Marelui Muzician te-ar rupe şi te-ar arunca, dar El nu zdrobeşte o trestie frântă (vers. 3). In loc să fii aruncat din cauza a ceea ce eşti, vei triumfa în Isus. Sunt mic în Israel? Totuşi, prin Christos, sunt aşezat în locuri cereşti. Sunt sărac în credinţă? În Isus sunt moştenitor al tuturor lucrurilor. Deşi nu am nimic cu care să mă laud, dacă rădăcina este în mine, pot să mă bucur în Domnul şi să-L slăvesc pe Dumnezeul mântuirii mele.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Octombrie

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu.” Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19).

Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau.

Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

6 Octombrie

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” loan 4:14

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-l într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-l în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-l de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate” (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul.

Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea lui Isus încât nu mai însetează niciodată – în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână”.

Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-L cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Octombrie

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Septembrie

Despărţiţi-vă de ei.” 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate.

Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Septembrie

De la Mine îţi vei primi rodul.” Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi. Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată.

Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute.

Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii. Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon