Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

Oswald CHAMBERS

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Chemarea Tatălui ceresc

„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine,
şi slava Domnului răsare peste tine.”
Isaia 60/1

Se lasă noaptea peste dune aurii,
Nu se văd stele, doar norii cei alburii.
Aud o voce dintr-un nor misterios:
-Voi ridica perdeaua să-L vezi pe Cristos!

În Răsărit, te plimbi prin dune aurii,
Privești spre stele, asculți harfele lor vii,
Iubești cerul, a lui tainică cântare:
„Eu sunt cu tine, Eu nu-s în depărtare!”

Slava Domnului peste tine răsare,
Stea se naște, e vremea de îndurare,
Scoală-te și luminează-te, Balthazar,
Căci și tu capeți de la cer astăzi un dar!

Mă uit spre cer să văd cine îmi vorbește,
Vălul de nori grei încet se risipește.
O Lumină Albă coboară din zare,
Slava Domnului peste mine răsare.

O Stea nouă, ca un Crin Alb, a răsărit,
Stelele, deodată, toate au amuțit.
E Stea cu semn divin, ce tocmai vorbește:
„-Tatăl ceresc și pe tine te iubește!”

Stelele încep să cânte toate în cor:
-Îl slăvim, noi Îl slăvim pe Mântuitor!
S-a născut un Rege cu numele Isus,
Vino să te închini, te strigă Cel de Sus!

Va rupe lanțul robiei de păcate,
El va învia ramurile uscate,
Vino Balthazar, truda ta nu-i în zadar,
Aleargă pe dune, îți dau aripi de har!

-Slăvită fie Steaua ce strălucește,
Și frumosul Crin Alb ce tot înflorește!
Mi-a trimis un semn al meu Domn și Dumnezeu,
Înaintea lui Isus, mă închin și eu!

Dacă acest Rege este un dar de Sus,
Îngenunchez și eu în fața lui Isus!
Am băut nectar de har, pasul e voios,
Cerul îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Ascultând a cerului dulce chemare,
Vin către Domnul, eu, cel din depărtare,
Am băut strop de pace, cântul e voios:
Tatăl îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Arancutean Eliza 

Personalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.

Personalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

Oswald CHAMBERS

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Isus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos.” Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

Oswald CHAMBERS

S-a sfârşit!

“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – “mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus “îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină.

Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

Oswald CHAMBERS

Viaţa transformata

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi. „2 Corinteni 5:17

Cum înţelegi mântuirea sufletului tău? Experimentarea mintuiri înseamnă că în viaţa ta reală lucrurile s-au schimbat radical, că tu nu mai priveşti viaţa aşa cum o făceai înainte. Dorinţele tale sunt noi, lucrurile vechi şi-au pierdut puterea de a te atrage. Una dintre pietrele de încercare ale experienţei mântuirii este următoarea: A schimbat Dumnezeu lucrul care contează pentru tine? Dacă încă tânjeşti după lucrurile vechi, este absurd să vorbeşti despre naşterea de sus; te înşeli pe tine însuţi.

Dacă eşti născut din nou, Duhul Sfânt face ca schimbarea să fie vizibilă în viaţa şi în gândirea ta, iar când treci prin momente de criză, tu eşti cea mai uimită persoană din lume de schimbarea minunată care s-a petrecut în tine. Nu există nici o posibilitate să-ţi imaginezi că tu ai făcut-o. Această schimbare completă şi uimitoare este însăşi dovada că eşti un suflet mântuit.

Ce schimbare a făcut în mine mântuirea şi sfinţirea? De exemplu, pot sta în lumina textului din 1 Corinteni 13 sau trebuie să mă feresc de lumina lui? Mântuirea realizată in mine de Duhul Sfânt mă eliberează complet şi, cât timp umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, El nu vede nimic de condamnat în mine, deoarece viaţa Sa se manifestă in întreaga mea făptură, nu la nivelul conştiinţei mele, ci chiar mai adânc decât conştiinţa.

Oswald CHAMBERS

Partasia la Evanghelie

Împreună lucrator la Evanghelia lui Cristos. 1 Tesaloniceni 3:2

După sfinţire este dificil să stabileşti care este scopul tău în viaţă, pentru că Dumnezeu te-a inclus în planul Său prin Duhul Stău. El te foloseşte acum pentru împlinirea planurilor Sale oriunde în lume, aşa cum L-a folosit pc Fiul Său pentru mântuirea noastră. Dacă urmăreşti lucruri mari pentru tine însuţi – „Dumnezeu m-a chemat să fac cutare sau cutare lucru” -. pui o barieră în calea lui Dumnezeu şi El nu te mai poate folosi. Cât timp manifeşti un interes personal faţă de propriul tau caracter sau faţă de vreo ambiţie bine înrădăcinată în tine, nu poţi să te identifici cu interesele lui Dumnezeu. Poţi ajunge acolo numai dacă renunţi pentru totdeauna la orice planuri personale şi dacă-L laşi pe Dumnezeu să te cuprindă direct in scopul Său pentru lume; atunci nu vei mai putea să-ţi ştii dinainte căile, întrucât ele sunt hotărâte de Domnul.

Eu trebuie să înţeleg că scopul vieţii Îi aparţine lui Dumnezeu, nu mie. Dumnezeu mă foloseşte din marea Lui perspectivă personală şi tot ceea ce-mi cere este să mă încred în El şi să nu spun niciodată: „Doamne, asta imi frânge mima”. Dacă vorbesc în felul acesta, devin o piedică. Când încetez să-i spun lui Dumnezeu ce vreau, El mă poate lua şi folosi după voia Lui, fără nici o întârziere sau piedică. El mă poate zdrobi sau înalţa, poate face orice doreşte. El îmi cere doar să am o credinţă implicită în El şi în bunătatea Sa. Autocompătimirea este de la diavolul; dacă alunec în direcţia aceea, nu pot fi folosit de Dumnezeu pentru scopurile pe care le are în lume. Dacă procedez astfel, înseamnă că am o lume a mea în care trăiesc şi Dumnezeu nu va putea niciodată si ma scoată din ea, pentru că-mi este teamă să nu „îngheţ”.

Oswald Chambers

Slujbă sfântă

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos.” Coloseni 1:24

Lucrătorul creştin trebuie să fie un “mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

“Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrunzătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

Oswald CHAMBERS