Rugăciunea în Duhul

1 Corinteni 14/2

„În adevăr, cine vorbeşte  în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.”

Haina nopții e  presărată cu stele,
Licurici argintii, minunate mărgele,
În noaptea adâncă, suspină și un nai,
Un cântec tainic, duios, înalță spre rai.

Deschid fereastra sufletului în noapte,
Îmi ridic ochii spre înălțimi albastre,
Ce zice naiul, fără cuvinte, duios,
În ceruri, va înțelege Domnul Cristos!

Și  cântecul meu se înalță ca un fum,
Duhuri leșină pe al rugăciunii drum,
Nimeni nu înțelege acest cânt senin,
Decât Domnul ce șede pe tronul divin.

Legat sunt de ceruri  cu fire de aur,
Legat sunt pe veci  de al Cerului Faur,
Eu nu am cuvinte și nu știu să cânt,
Dar cântă, la nai, Porumbelul cel Sfânt.

Se crapă de ziuă, grădina -i  în floare,
De iubire, cântă o privighetoare,
Ploaie târzie și flacără de foc sfânt;
Domnul a răspuns la al duhului meu cânt!

Arancutean Eliza 

Reclame

Drumeț pribeag

Drumeț pribeag în astă lume,
Tot te grăbești pe drumul tău,
Nu vezi cum soarele apune
Și nu vei fi cu Dumnezeu.

Nu vezi cum toate-s trecătoare
Și viața trece ca un vis,
Ce-a fost mai ieri frumos sub soare,
Azi nu mai e, s-a dus, s-a stins.

O omule, de-ai crede-odată,
Că vine ziua veșniciei
Și-n Cer te așteaptă ai tau Tată,
Să-ți dea a Sa Împărăție.

O suflete grăbit, oprește,
Din fuga către acel loc,
Unde iubirea nu trăiește,
Speranța, pacea nu au loc.

Unde se strigă doar un vai,
Ce crește în intensitate,
Cu gândul rupt, ce duce-n Rai,
Omul pierdut, mereu se zbate.

O suflete, o clipă așteaptă,
Ascultă glasul Lui Cristos,
Nu asculta vicleana șoaptă,
Ce te coboară tot mai jos.

Isus te cheamă chiar acum,
Astăzi e Ziua Mântuirii!
Întoarce-te din al tău drum,
Treci pe tărâmul nemuririi!

Vino la El, la Tatăl tău,
El mâinile-a întins spre tine
Pe Fiul și pe Duhul Său. .
El te-a iubit cum nimeni,

Cum nimeni nu te-a mai iubit,
În astă lume falsă,
Cum nimeni nu a mai jertfit,
Domnu-ți mai dă o șansă.

E înc-o șansă pentru tine,
Doar pentru tine suflet drag,
Întoarce-te si nu rămîne,
Pe al tău drum, drumeț pribeag.

E poate ultima chemare
În acest loc, în astă zi,
Deschide inima, mai tare
Și Isus te va mântui.

Nu e mai mare bucurie
Și veste mai frumoasă,
Decăt să fii o veșnicie,
În Cerul Sfânt! Acasă!
Amin.

Plăcerea sacrificiului

Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu.

Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale.

Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

 

Măreţia dominatoare a puterii Sale

„Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.”

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa.

Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui.Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod.

Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

OSWALD CHAMBERS

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

Oswald CHAMBERS

Ţinta mesajului nostru

„N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

Oswald CHAMBERS

Viaţa ascunsă

„Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” Coloseni 3:3

Duhul lui Dumnezeu adevereşte siguranţa simplă, dar atotputernică a vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Acest adevăr este amintit mereu în Epistolele Noului Testament. Noi vorbim de parcă a trăi o viaţă sfinţită ar fi cel mai nesigur lucru pe care l-am putea face, când, de fapt, este cel mai sigur lucru posibil, pentru că în el şi în spatele lui se află Dumnezeul cel Atotputernic. Lucrul cel mai nesigur este să încerci să trăieşti fără Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou, este cel mai uşor lucru să trăim într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi este cel mai greu lucru să o luăm într-o direcţie greşită, dacă ascultăm de atenţionarea Lui şi rămânem în lumină.

Când ne gândim la eliberarea de păcat, la umplerea cu Duhul Sfânt sau la umblarea în lumină, ne imaginăm vârful unui munte mare, foarte înalt şi frumos, şi spunem: „O, nu voi putea trăi niciodată acolo sus!” Dar când ajungem într-adevăr acolo, prin harul lui Dumnezeu, descoperim că nu e deloc un vârf de munte, ci un platou unde există destul spaţiu să trăim şi să creştem. „Tu lărgeşti drumul sub paşii mei” (Psalmul 18:36).

Când îl vezi într-adevăr pe Isus, nu mai poţi să te îndoieşti de El. „Să nu vi se tulbure inima” – dacă îl vezi pe El, nu mai poţi să laşi să ţi se tulbure mintea. Este imposibil să te îndoieşti atunci când El este prezent. De fiecare dată când ajungi în contact cu Isus, cuvintele Lui sunt reale. „Vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27) – este o pace care te cuprinde din creştetul capului până în tălpi, o încredere de neînvins. Viaţa ta este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” şi ţi se dă pacea netulburată a lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos.” Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

Oswald CHAMBERS

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

 

Programul credinţei

“Crezi lucrul acesta?” loan 11:26

Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu si că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: “Da, Doamne… cred că Tu eşti Cristosul…”

Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: “Crezi tu lucrul acesta?” Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta la un stadiu în care credinţa ta teoretica este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.

A crede înseamnă a te consacra. În credinţa mentala sau teoretica eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.

Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: “Crezi lucrul acesta?”, credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de necugetat, încât să nu mă încred în El mai dinainte.

Oswald CHAMBERS