30 Iunie

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.

El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Iunie

 „Să ne uităm ţintă… la Isus.” Evrei 12:2

Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru.

Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.

Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată. Speranţa mea este întemeiată Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus N-aş îndrăzni să mă încred vreodată În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus.

Meditatii C.H. Spurgeon

27 Iunie

Numai să nu vă depărtaţi prea mult.” Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe — prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”.

Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti.

Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Iunie

Suie-te pe un munte înalt.” Isaia 40:9

Cunoaşterea noastră despre Christos seamănă cumva cu escaladarea unuia din munţii din Wales. Când îl priveşti de la poale, ţi se pare o nimica toată: muntele este însă de două ori mai înalt. Dacă îţi petreci toată viaţa pe vale, nu vei vedea decât pâraiele care coboară în cascade la picioarele muntelui. Urcă-te pe primul dâmb care îţi este la îndemână, şi vei vedea toată valea întinsă la picioarele tale. Urcă mai sus, şi vei vedea întreg ţinutul, într-o privelişte care îţi va bucura sufletul. Urcă încă şi mai sus, şi scena se va mai lărgi, până când vei ajunge în vârf, şi vei vedea estul, vestul, nordul şi sudul; întreaga Anglie se va întinde la picioarele tale.

Colo vei vedea o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, poate la două sute de kilometri, şi dincolo marea, şi mai încolo şerpuirea argintată a unui râu şi coloanele de fum dintr-un mare oraş, sau catargele corăbiilor odihnindu-se în port. Toate lucrurile acestea te vor încânta, şi îţi vei spune: „nu mi-am imaginat niciodată că aş putea vedea atâtea minunăţii de aici”. Viaţa creştinului este la fel. Când primim credinţa în Christos, ÎI vedem foarte puţin. Dar, cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai mult din frumuseţea Lui. Insă cine ar putea spune că a ajuns în vârf?

Cine a cunoscut toate înălţimile şi adancimile iubirii „lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:19)? Bătrânul Pavel, albit de vreme şi necazuri, tremurând în temniţele Romei, a avut dreptate să spună „ştiu în cine am crezut” (2 Timotei 1:12), fiindcă, pentru el, fiecare experienţă a fost ca urcarea unei culmi, fiecare încercare a însemnat o escaladare, iar moartea l-a condus chiar în vârf, de unde a văzut toată credincioşia şi dragostea Celui căruia îi încredinţase sufletul. Urcă, prietene, pe un munte înalt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Iunie

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite.

Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe.

La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa Clădirea se va înălţa Măreaţă, neclintită şi slăvită Cu toată strălucirea cerului împodobită.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

14 Iunie

Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime.

Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL.

Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

Atunci când gust din iubirea divină
Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
Mi-e inima de desfătare plină
Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 Iunie

Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Apocalipsa 22:17

Isus spune „să ia… fără plată”. El nu vrea plată sau pregătire. El nu caută recomandarea emoţiilor noastre virtuoase. Dacă nu ai simţăminte bune, dar eşti doritor, eşti invitat; de aceea, vino! Dacă nu ai credinţă şi nici căinţă, vino la El, şi El ţi le va da. Vino aşa cum eşti, şi ia-le ,fără plată”si fără bani şi fără preţ. El se dăruieşte pe Sine însuşi celor în nevoie. Fântânile de la colţurile străzilor noastre sunt nişte dependinţe valoroase, şi nu ne putem imagina că cineva ar putea fi atât de nebun încât să stea în faţa apei strigând: „nu pot să beau fiindcă nu am nici un ban în buzunar”.

Oricât de sărac ar fi omul, fântâna este acolo şi, aşa cum este, poate bea din ea. Trecătorii însetaţi nu aşteaptă o permisiune specială ca să bea din fântână, fie că sunt îmbrăcaţi în purpură, fie în zdrenţe; însăşi existenţa fântânii le oferă permisiunea de a bea. Generozitatea unor prieteni necunoscuţi ne-a oferit lichidul răcoritor, şi noi îl luăm fără să mai întrebăm nimic.

Poate că singurele persoane care trebuie să treacă însetate pe lângă fântânile de pe stradă sunt doamnele elegante şi domnii care călătoresc cu trăsura. Ei sunt însetaţi, dar nu atât de vulgari încât să bea. I-ar înjosi, cred ei, să bea dintr-o fântână publică, aşa că trec mai departe cu buzele uscate. O, cât de mulţi sunt cei care sunt bogaţi în fapte bune şi nu pot veni la Christos din cauza lor! „Nu pot fi mântuit” spun ei, „ca o prostituată sau un tâlhar”. Ce! să meargă în cer ca un coşar? Nu există o altă cale, mai glorioasă decât cea a tâlharilor? Eu nu vreau să fiu mântuit în felul acesta. Asemenea lăudăroşi vor rămâne însetaţi pe vecie, dar „cine vrea, să ia apa vieţii fără plată”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 Mai

El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalmi 103:3

Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos. Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult.

Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă. Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin.

Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; II iubim, şi harul trăieşte; II aşteptăm, şi harul este întărit; II vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Pot totul în Cristos

„5. Ferice de cei ce-si pun tăria in Tine, in a căror inimă locuiește  încrederea”
Psalm 84

În Valea Plângerii, nu mai sunt izvoare,
Pământul s – a uscat, parcă – i bulgăr mare,
Doar  Floarea Durerii  strigă și suspină:
-Aștept, Isus, ploaia ce are să vină!

În Valea Plângerii, e multă durere,
Dar fără lacrimi din cer, nu e putere,
Eu aștept roua cerului, solul  de sus,
Pot totul să rabd, de mă – ntărește Isus!”

Și încep să urce norii de ploaie,
Fulgere  albe, pe câmp, și pe zăvoaie,
Mărgăritare albe, ce parcă   vorbesc:
” – Sunt ploaia târzie, pe Isus Îl vestesc!”

” -Îți mulțumesc, Isuse, pentru ploaie,
Inima dură  ca bulgărul se – nmoaie,
Pot   să strig   lumii, dar  cu sufletul voios:
Pot  să rabd  totul de mă-ntărește  Cristos, !”

Se înviorează  floarea, pomii aduc rod,
Ciocârlii se rotesc, strigând către norod:
” -Hai, suflete zboară, te înveselește,
Poți totul în Cristos ce te  întărește!”

Valea Plângerii e  plină de izvoare,
Dinspre cer, îngerii cântă la vioare:
-” Ferice de cei ce-și pun tăria în Isus,
Căci va ploua cu binecuvântări de sus!”

Arancutean Eliza  

19 Mai

Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi.” Eclesiastul 10:7

Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă.

Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf.

Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

Meditaţii C. H. Spurgeon