Libertate pe baza profunzimii Evangheliei

„Rămâneţi dar tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Cristos.”

Galateni 5:l

Un om cu o gândire spirituală nu va veni niciodată la tine să-ţi ceară: „Crede cutare şi cutare lucru”, ci îţi va cere să-ţi conformezi viaţa standardelor lui Isus. Nouă nu ni se cere să credem Biblia, ci să-L credem pe Cel pe care ni-L revelează Biblia (vezi Ioan 5:39-40). Suntem chemaţi să prezentăm libertatea conştiinţei, nu libertatea opiniilor. Dacă avem libertatea lui Cristos, atunci şi alţii vor fi aduşi la aceeaşi libertate – libertatea care vine din înţelegerea supremaţiei lui Isus Cristos.

Măsoară-ţi întotdeauna viaţa doar după standardele lui Isus. Apleacă-ţi gâtul numai sub jugul Lui, nu sub alt jug; şi ai grijă să nu pui niciodată asupra altora un jug care nu este al lui Isus Cristos. Ii trebuie mult timp Iui Dumnezeu să ne elibereze de ideca că, dacă ceilalţi nu gândesc exact ca noi. ei greşesc categoric. Acesta nu este niciodată modul lui Dumnezeu de a vedea lucrurile. Există doar o singură libertate adevărată, libertatea lui Isus care lucrează în con­ştiinţa noastră dându-ne puterea să facem ceea ce este bine.

Nu fi nerăbdător cu alţii! Aminteşte-ţi cum a lucrat Dumnezeu cu tine, cu răbdare şi blândeţe; dar nu dilua niciodată adevărul lui Dumnezeu. Lasă-l să lucreze în felul Lui şi nu-ţi cere niciodată scuze  pentru El. Isus a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici”, nu: „Convertiţi oamenii la opiniile voastre”.

Oswald Chambers

Reclame

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi “afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui“.

Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucrarea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.

Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.

Oswald CHAMBERS

Parabola secolului

Când va veni Christosul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Că ne-am încreştinat prea bine,
Păzind atâtea legi
Şi-atâta dărnicie, şi jertfe şi poveţi…
Dar când veni-va Domnul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Avem doctrine drepte,
Învăţători avem,
Cărările-s înguste şi jugul bun purtăm,
Avem bunei şi mame,
Părinţi eroi avem…
Dar eu şi tu credinţa cea vie o păstrăm?
În ceasul cel din urmă
Creştini vor fi de-ajuns,
Dar prea puţini s-aştepte venirea lui Isus!
Ce credem astăzi, oare,
Despre iubirea Lui
Când valul de ispită ne bate câte-un cui?
Când crucea suferinţei apasă peste noi,
Putem învinge toate să nu dăm înapoi… ?
Când semne de-ntrebare
Apar şi-n gol dispar,
Când vine îndoiala să ruineze doar…
O, câtă necredinţă,
Ce mare formalism,
Ce vitregi ritualuri lovesc în creştinism… ?
Împarte, Doamne, milă
Şi har din harul Tău!
Ca la-mplinirea vremii şi eu, şi fraţii mei,
Să fim chemaţi pe nume
Cu credincioşii Tăi!

Mihai Ghidora 

Decizia morala cu privire la pacat

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”

Romani 6:6

Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: “Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti “mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? “Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

Oswald CHAMBERS

Gloria care întrece totul

“Domnul… m-a trimis ca să capeţi vederea.” Fapte 9:17

Când Pavel şi-a primit vederea, el a primit pe plan spiritual o revelaţie a Persoanei lui Isus Cristos şi, de atunci începând, Isus Cristos a umplut întreaga lui viaţă şi slujire: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Nimic nu a mai putut atrage mintea şi sufletul lui Pavel decât faţa lui Isus Cristos.

Trebuie să învăţăm să ne menţinem un caracter integru până în cele mai mici chiar detalii revelate în viziunea dată de Isus Cristos.

Trăsătura constantă a unui om spiritual este capacitatea de a înţelege cine este Domnul Isus Cristos pentru sine, precum şi capacitatea de a explica altora scopurile lui Dumnezeu. Pasiunea arzătoare a vieţii lui este Isus Cristos. Oricând întâlneşti această calitate într-un om, simţi că el este un om după inima lui Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca vreun lucru să-ţi abată privirea de la Isus Cristos. Acesta este testul spiritualităţii tale. A nu fi spiritual înseamnă a fi fascinat tot mai mult de alte lucruri.

De când ochii mei au privit la Isus,

Nu mă mai atrage ce-i în jurul meu;

Atras de lumina primită în duhul,

La Cel răstignit eu privesc mereu.

Oswald CHAMBERS

Păstrarea viziunii spirituale prin curăţie personală

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Matei 5:8

Puritatea nu înseamnă inocenţă, ea înseamnă mult mai mult decât atâta. Puritatea este rezultatul trăirii într-o susţinută armonie spirituală cu Dumnezeu. Trebuie să creştem în puritate. Legătura noastră cu Dumnezeu poate fi bună, iar puritatea lăuntrică, neîntinată şi totuşi, din când în când, viaţa noastră poate fi pătată pe dinafară. Dumnezeu nu ne fereşte de această posibilitate, deoarece în acest fel înţelegem nevoia de a ne păstra viziunea spirituală prin puritate personală.

Dacă floarea spirituală a vieţii noastre cu Dumnezeu este distrusă într-o măsură cât de mică, trebuie să lăsăm totul şi să îndreptăm situaţia.

Aminteşte-ţi că viziunea spirituală depinde de caracter, cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu ne face curaţi prin harul Său suveran, dar este ceva de care noi trebuie să ne îngrijim: viaţa trupească prin intermediul căreia venim în contact cu alţi oameni şi cu alte puncte de vedere, şi acestea ne pot întina. Nu numai sanctuarul lăuntric trebuie păstrat curat înaintea lui Dumnezeu, ci şi curţile dinafară trebuie aduse într-o armonie perfectă cu puritatea pe care Dumnezeu ne-o dă prin harul Său.

Imediat ce curtea dinafară este întinată, înţelegerea noastră spirituală este umbrită. Dacă vrem să menţinem contactul personal cu Domnul Isus Cristos. aceasta presupune a nu suporta să facem sau să gândim unele lucruri, ba chiar a nu suporta să ne atingem de unele lucruri legitime.Un mod practic de a-ţi păstra neîntinată puritatea personală în relaţiile cu alţi oameni este să-ţi spui: „bărbatul acela, femeia aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus! Prietenul acela, ruda aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus!”

Oswald Chambers

O viaţă de renunţare

Am fost răstignit împreună cu Cristos.

Galateni 2:20

Nimeni nu este una cu Cristos până când nu este gata să renunţe nu numai la păcat, ci si la întregul lui mod de a privi lucrurile. Când suntem născuţi de sus prin Duhul lui Dumnezeu, înseamnă că trebuie să renunţăm la ceva înainte de a avea. Şi încă de la început să renunţăm la toate pretenţiile.

Ceea ce aşteaptă Domnul nostru să-I prezentăm nu este nici bunătatea, nici onestitatea, nici strădaniile noastre, ci păcatul real şi greu; aceasta este tot ceea ce poate lua de la noi.

Şi ce ne dă El în schimb pentru păcatele noastre? O dreptate reală. Dar noi trebuie să renunţăm la orice pretenţie de a fi ceva, la orice pretenţie de a fi vrednici de consideraţia lui Dumnezeu.O dată ce am făcut acest lucru. Duhul lui Dumnezeu ne va arăta la ce mai trebuie să renunţam. Cu fiecare pas al acestui proces va trebui să renunţ la drepturile mele. Sunt eu gata să renunţ la dreptul pe care-l am asupra tuturor lucrurilor mele, la dreptul de a avea propriile mele sentimente, la orice drept, şi să mă identific cu moartea lui Isus Cristos? Întotdeauna vom suferi o deziluzie profundă şi dureroasă înainte de a ne lepăda de noi înşine şi de a ne preda în întregime.

Când un om se vede cu adevărat aşa cum îl vede Domnul, nu de urâciunea păcatelor cărnii este şocat el, ci de natura îngrozitoare a mândriei inimii lui faţă de Isus Cristos. Când el se vede în lumina Domnului, începe să simtă ruşinea, oroarea şi vina disperată.Dacă te confrunţi cu problema renunţării, treci prin criză, leapădă-te de toate şi Dumnezeu te va face potrivit pentru tot ce-ţi va cere.

Oswald Chambers

Hotărârea de a sluji

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.”

Matei 20:28

Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte“: „noi suntem robii voştri pentru Isus“. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit.

Iată ideea lui Pavel despre slujire: „Mă voi cheltui până la capăt pentru voi, indiferent dacă mă veţi lăuda sau critica. Atât timp cât mai există un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos, eu sunt dator să-l slujesc pană când va ajunge să-L cunoască”. Motivul principal al slujirii lui Pavel nu a fost dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Isus Cristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, vom fi curând zdrobiţi şi cu inima frântă, pentru că deseori vom întâlni multă nerecunoştinţă din partea oamenilor.

Dar, dacă motivaţia noastră este dragostea pentru Dumnezeu, nici o nerecunoştinţă nu ne va putea opri să-i slujim pe semenii noştri.Faptul că Pavel a înţeles modul cum a lucrat Isus Cristos cu el constituie secretul hotărârii lui de a-i sluji pe alţii. El spune: ..Eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor” – cu alte cuvinte, indiferent cum îl vor trata oamenii, nu-l vor trata cu dispreţul şi ura cu care el L-a tratat pe Isus Crislos. Când înţelegem că Isus Cristos ne-a slujit coborând până în străfundurile josniciei noastre, ale egoismului nostru şi ale păcatului nostru, nimic din ceea ce suferim de la alţii nu poate clinti hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui.

Oswald CHAMBERS

Evanghelia mai presus de orice alte legaturi

“Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia.” 1 Corinteni 4:9-13

Aceste cuvinte nu sunt o exagerare. Singurul motiv pentru care ele nu sunt adevărate cu privire la noi, cei care ne numim slujitori ai Evangheliei, nu este faptul că Pavel a uitat sau n-a înţeles exact adevărul lor când le-a folosit, ci faptul că avem prea multe afinităţi ascunse, pentru a lăsa să fim făcuţi “gunoi”.

“A împlini ce lipseşte suferinţelor lui Cristos’” nu este o dovadă de sfinţire, ci a faptului de a fi “pus deoparte pentru Evanghelie”.”Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru”, spune Petru. Dacă ne mirăm de lucrurile cu care ne confruntăm, aceasta este din cauză că avem o inimă fricoasă. Avem afinităţi ascunse şi nu ne lăsăm să fim trataţi ca nişte gunoaie – “Nu mă voi înjosi; nu mă voi pleca”. Nu e nevoie să faci asta, poţi fi mântuit ca prin foc. dacă vrei. Poţi refuza să-L laşi pe Dumnezeu să te numere printre cei puşi deoparte pentru Evanghelie. Sau poţi spune:

“Nu-mi pasă dacă sunt tratat ca un gunoi, atâta timp cât Evanghelia este vestită”. Un adevărat slujitor al lui Isus Cristos este un om gata să-şi dea viaţa pentru realitatea Evangheliei lui Dumnezeu. Când o persoană morală vine în contact cu josnicia, imoralitatea şi perfidia, ea simte o repulsie atât de puternică, încât, în disperare, îşi închide inima faţă de cel care o ofensează. Minunea realităţii răscumpărătoare a lui Dumnezeu este aceea că şi cel mai rău şi mai ticălos om poate fi cuprins în dragostea Lui. Pavel nu a spus că Dumnezeu l-a pus deoparte ca să arate ce om minunat poate face din el, ci ca “să descopere în mine pe Fiul Său”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers