Argumente sau ascultare?

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

Oswald CHAMBERS

Eu cred în Dumnezeu

Sunt fiu și nu sunt rob,
Mi-e inima de cer,
Declar că nu-s de aici,
Sunt doar un pasager.
Sunt om, dar preaiubit,
Am suflet valoros,
Menit să fiu altfel:
Să seamăn cu Cristos!

Vreau fără compromis
Și fără îndoieli,
Vreau drum de adevăr
Și tot mai mult din El,
Vreau voia să-mi supun
Doar voii Lui mereu
Și să trăiesc cântând:
„Eu cred în Dumnezeu!”

Decid să nu renunț
Să mai privesc în sus,
Căci vreau să fiu și azi
Chemării Lui dispus.
Refuz să mă mai tem,
Doresc mai curajos
Să merg, chiar să alerg,
Trăind mai cu folos.

Nu cred nici în sistem,
Nu cred în umanism,
Nu cred că-s accident,
Nu cred în ateism!
Eu cred azi Biblia
Și-n veșnic jubileu,
Eu cred în dragoste,
Eu cred în Dumnezeu!

Lucian Cazacu 

Întrebări și îndemnuri de Paște

Creștini chemați cu nume-mpărătesc,
Toți ca născuți din Duh ne prezentăm!
Și ne-asumăm și rangul preoțesc,
Dar, zi de zi, ca prinți sfinți ne purtăm?

Pentru Cuvânt ne vrem apărători,
Trompete pentru Domnul devenim!
Știți că suntem chimval zăngănitor
Când limba dragostei nu o vorbim?

Cum spunea Pavel, toți să profețim!
În limbi, chiar netraduși, prea mulți vorbim!
Doar gândul lui Isus Îl năzuim?
Deosebirea duhurilor, oare, -o știm?

În Numele Lui, demonii-au fost scoși!
Bolnavii sunt și azi tămăduiți!
Dar, cum de-am devenit niște fricoși:
„Nu vă zidiți în Trup, să nu muriți”? !

Cât vrem Domnului să Îi semănăm?
Din tainele-I de Profet, povestim!
Ca Rege, Medic, Preot, L-aclamăm
Dar, miei de jertfă-câți dorim să fim?

Zilnic, eul iubit să-l lepădăm!
Să n-adunăm pentru „acum și-aici”!
Desprinși de lut, pe Cristos să-L urmăm,
Să-L ascultăm ca sfinții ucenici!

Marinau Daniela 

Măreţia dominatoare a puterii Sale

„Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.”

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa.

Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui.Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod.

Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

OSWALD CHAMBERS

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

Oswald CHAMBERS

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Chemarea Tatălui ceresc

„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine,
şi slava Domnului răsare peste tine.”
Isaia 60/1

Se lasă noaptea peste dune aurii,
Nu se văd stele, doar norii cei alburii.
Aud o voce dintr-un nor misterios:
-Voi ridica perdeaua să-L vezi pe Cristos!

În Răsărit, te plimbi prin dune aurii,
Privești spre stele, asculți harfele lor vii,
Iubești cerul, a lui tainică cântare:
„Eu sunt cu tine, Eu nu-s în depărtare!”

Slava Domnului peste tine răsare,
Stea se naște, e vremea de îndurare,
Scoală-te și luminează-te, Balthazar,
Căci și tu capeți de la cer astăzi un dar!

Mă uit spre cer să văd cine îmi vorbește,
Vălul de nori grei încet se risipește.
O Lumină Albă coboară din zare,
Slava Domnului peste mine răsare.

O Stea nouă, ca un Crin Alb, a răsărit,
Stelele, deodată, toate au amuțit.
E Stea cu semn divin, ce tocmai vorbește:
„-Tatăl ceresc și pe tine te iubește!”

Stelele încep să cânte toate în cor:
-Îl slăvim, noi Îl slăvim pe Mântuitor!
S-a născut un Rege cu numele Isus,
Vino să te închini, te strigă Cel de Sus!

Va rupe lanțul robiei de păcate,
El va învia ramurile uscate,
Vino Balthazar, truda ta nu-i în zadar,
Aleargă pe dune, îți dau aripi de har!

-Slăvită fie Steaua ce strălucește,
Și frumosul Crin Alb ce tot înflorește!
Mi-a trimis un semn al meu Domn și Dumnezeu,
Înaintea lui Isus, mă închin și eu!

Dacă acest Rege este un dar de Sus,
Îngenunchez și eu în fața lui Isus!
Am băut nectar de har, pasul e voios,
Cerul îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Ascultând a cerului dulce chemare,
Vin către Domnul, eu, cel din depărtare,
Am băut strop de pace, cântul e voios:
Tatăl îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Arancutean Eliza 

Personalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.

Personalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

Oswald CHAMBERS

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Isus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos.” Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

Oswald CHAMBERS