Sămânța dintre spini

În anii buni ai vieții mele, cândva Stăpânul îmi vorbi
Încredințându-mi dintre stele a Sa lucrare a-mplini;
Cu forță vie, tinerească intrat-am în lucrarea Sa,
Crezând că nu-i în lumea asta nimic s-oprească calea mea.

Sămânță plină de viața, cu suc bogat de-nfăptuire,
În glia tare, pământească am început a mea rodire.
Și am crescut udat cu haruri în prea bogata Lui grădină,
Dar din pământul plin de ură, creștea alături mărăcină.

Un timp crescut-am împreună, din soi atât de diferiți
Însă crezând că ne-nțelegem, ajuns-am tot mai contopiți.
Înconjurat de crengi spinoase, un firav fir, un spic de grâu,
Uitând de ce visam odată, zăceam acum în plin desfrâu.

Și am schimbat în nopți de fugă al rugăciunii dulce ceas,
În zile lungi pline de trudă, puținul timp abia rămas.
Privind la cer doar printre spinii ce mă împung neîncetat
Nici nu mai știu ultima data când jos genunchiul mi-am plecat.

Un veac lumesc cu-ngrijorari e mărăciniul meu acum
Ascunsă-n el e-a mea lucrare și rătăcit al meu vechi drum.
Am fost cândva sămânță bună ce promitea un rod bogat,
Însă crescând cu spinii-alaturi, a lor putere-a câștigat.
***
Tu rupe azi din rădăcină spinul ce crește lângă tine,
Alungă orice-ngrijorare care legat de jos te ține.
Și te înaltă tu mlădiță, lăstar plăpând, bun roditor
Mai mult, mai mult crescând în soare, spre cel ce e Stăpânitor.

Adu din spicul tău cu bobul, rod însutit cu mulțumire,
Domnind prin spini vei știi la Toamnă o înmiită răsplătire.
N-a fost o vreme-n lumea asta mai bună pentru-a fi in glie:
Ridica-te dar și lucrează, jos în pământ-sămânță vie!

Eu sunt sămânța dintre spini, de grija lumii innecată
În jurul meu sunt mărăcini, dar nu am fost de El uitată;
Cu harul Lui udând în glie, a smuls lăstari de-amărăciune,
Sunt azi din nou sămânță vie și cresc-n-a Lui promisiune.

 Agheorghiesei Maria 

Fariseul şi Vameşul

Ne spune Domnul într-o consemnare
De unii ce-i dispreţuiau pe fraţi
Ei se credeau mai sfinţi, mai luminaţi
Decât ceilalţi prezenţi în adunare.

La Templu doi urcau la rugăciune,
Un fariseu şi-un vameş, împreună,
Veniseră cu o dorință bună
Lui Yahweh să-i aducă-nchinăciune.

Începe fariseul cel cu vază:
“Oh, Doamne, ce prielnic e popasul!
Să-Ţi mulţumesc acum sosit-a ceasul”
Ochii şi-a ridicat… şi cu emfază…

I-a aţintit asupra-acelui vameş.
“Îţi mulţumesc că sunt curat în cuget,
Noian de bine fac fără să preget”
Şi a continuat semețul vameş:

”Sunt nelipsit la slujba casei Tale,
Mi-aduc aportu-aşa cum se cuvine,
Cuvântul Torei îl cunosc prea bine,
De-o viaţă mă silesc pe dreapta cale.

Nu-s întinat ca vameşul acesta,
Vândut, mişel, de ţară trădător,
Eu fraţii nu mi-i fur, nici nu-s dator!
Întreaga mea ființă îl detestă….

Corupt nu sunt şi nu-s nici hrăpăreţ,
Onoarea altuia n-am terfelit,
Mă socotesc un om neprihănit
Şi cred că ai cu mine-un plan măreț!”

Şi şi-a adus şi vameşul ‘prinosul’,
Dar nu-ndrăznea nici ochii să-şi ridice
Bătându-se în piept, în urmă, zice:
“Fă-ti milă şi cu mine, păcătosul!”

Apoi, încheie Domnul spre-nvăţare:
Cel ce se-nalţă singur pierde harul,
Pierduţilor adusu-le-am Eu darul
Doar cel smerit avea-va înălţare!

Olivia Pocol

Venim ca ploaia

Venim ca ploaia și plecăm ca vântul
Un lat de palmă-i viața pe pământ
Ne ‘ntreb-acum din nou pe toți Cuvântul:
Chiar dac-am câstiga întreg pământul
La ce ne folosește în mormânt?

Muncim din zori cu trudă și sudoare
Dar înțeleptul Solomon ne spune
Făcând de fapt tranșanta constatare
Că tot ce-agonisim aici sub soare
Sunt toate în final deșertăciune.

Atunci de ce să ne hrănim cu vise
Când viața-i doar un abur ce se duce?
Valorile ce nu sunt compromise
Le vom găsi-n Cuvântul Vieții scrise
Și Calea ce spre Viață ne conduce.

Pentru că după viața trecătoare
Care ne-aruncă iute în sicrie
Există o viață viitoare
O veșnicie plină de splendoare
Sau una de amar și de urgie.

De asta într-o noapte friguroasă
Din Slava Lui veni-ntre noi Mesia
Dar oamenii nu L-au primit în casă
Și sa născut în ieslea-ntunecoasă
Deși El aducea Împărăția.

Apoi a trebuit ca El să moară
Să fie răstignit de-un braț călău
Purtând pe umeri cea mai grea povară
A omeniri-ntreg păcat și-ocară
Murind în locul meu și-n locul tău.

Pe El mormântul n-a putut să-L țină
A înviat a treia zi în zori
Rabuni, ai purtat a noastră vină
Și ne-ai adus lumină din Lumină
Chiar de la Tatăl dincolo de nori.

Apoi cu bucurie și mirare
Toți ucenicii cu privirea-n sus
Aveau să vadă sfânta decolare
Cum Te ‘nălțai spre Slăvi nemuritoare
Ce stări de Har, ce dor ceresc nespus!

Isus Tu ne-ai promis că-i cu putință
Prin nașterea din nou să fim cu Tine
Și-aceasta este numai prin credință
Și fapte vrednice de pocăință
Prin Harul care vine de la Tine.

Trăim acum în vremea de pe urmă
Vei reveni! Cu siguranță știm
Chiar dacă viața asta ni se curmă
Vom fi pe veci doar un Păstor și-o turmă
În preajma Slavei Tale când sosim.

În Cer vom fi pe veci moștenitori
Pe cei aleși i-asigură Cuvântul
Aici suntem doar simpli muritori
Și parcă-atât de iute trecători
Venim ca ploaia și plecăm ca vântul.

Daniel Hozan

Bucuria noastră

Bucuria noastră este harul Sfânt care ne ridică,
Harul care-L cinstește pe Dumnezeu și Îl glorifică.
Împreună să-L lăudăm pe El din inimă cu drag,
Cu toți copiii Săi aleși de pe acest meleag.

Dumnezeu este dragoste și noi suntem ai Săi;
Noi urmăm pe Domnul Isus și ale Sale căi,
El pentru noi S-a jertfit plătind un preț mare
Ca omenirea prin El să aibă mare valoare.

Dumnezeu ne umple când noi ne golim,
El ne-a dat Duhul Său Cel Sfânt să Îl simțim.
Toate lucrurile spre binele nostru lucrează
Pentru cei ce mereu Te slujesc și Te urmează.

Îți mulțumim Tată, în Numele Domnului Isus,
Pentru mântuirea noastră de obște venită de sus!
Mulțumim pentru grija Părintească ce ne veghează,
Pentru lumina duhovnicească ce ne luminează.

Îți mulțumesc Doamne și pentru vremurile ce vin,
Îți mulțumesc Tată, că veghezi pentru al meu cămin,
Mulțumesc că tot ce încep, îmi dai harul să și termin,
Îți mulțumesc Tată Ceresc pentru toate lucrurile.

Adu, Isuse, ziua izbăvirii

Adu, Isuse, ziua izbăvirii
Ce-o aşteptăm cu-aşa de mare dor
Şi umple-ne de harul fericrii;
Îmbrăţişaţi de flacăra iubirii
Să Te slăvim, Preasfânt Mântuitor.

Adu, Isuse, ziua minunată
A revărsării Duhului Tău Sfânt,
Să fim umpluţi de pacea-i minunată,
De bucuria cea adevărată
Cum nu există alta pe pământ.

Adu, Isuse, ziua împlinirii
A tot ce ne-ai făgăduit;
Şi-ţi vom aduce jertfa mulţumirii
Căci minunatul dar al mântuirii
Şi fericirea Tu ne-ai dăruit.

Adu, Isuse, ziua ridicării
Din stările ce-ades ne-au întristat;
Fă Tu glasul dulce al cântării
Si-izvorul mare-i binecuvântării
Să umple traiul nostru ne-ncetat.

Adu, Isuse, ziua mult dorită
Când sus la ceruri ne vom înălţa;
Să-Ţi fim pe eci mireasa preaiubită
Şi-n strălucirea sfântă, negrăită
Să adorăm deplin prezenta Ta.

Paula D 

Când nu mai ești

Când nu mai ești în groapa cea adâncă
Și nici nu știi cum iarăși ești pe stâncă,
Să știi, n-a fost noroc! Ci ajutorul,
Ți l-a trimis din Ceruri, Salvatorul

Când negru diagnostic ți se pune
Dar ani se scurg pe rând, e o minune,
Nu, solul morții nu te ocolește!
Ci Domnul Vieții-i Cel ce te iubește.

Privind în urmă la o încercare,
Din care n-ai crezut să ai scăpare,
Nu-i datorită cunoștinței tale,
Ci-i numai Harul îndurării Sale.

Când simți c-a suferinței grea povară
A devenit atâta de ușoară,
Sunt lacrimi transformate în cunună
De-Acel ce lacrimi încă mai adună.

Când ai ieșit din bezna-ntunecoasă
Și din furtuna cea mai furioasă,
Acel ce ți-a-ntins brațul cu iubire
Te-așteptă să te-ntorci cu mulțumire.

Acel ce-ți dă viață și-ți dă pâine,
În grija Lui e ziua cea de mâine.
El vrea să-ți lumineze-ntreagă viața
Spre El de-ți vei întoarce zilnic, fața.

Acel ce stă pe Tron și-mpărățește,
Ce toate le-a creat și stăpânește,
E plin de bunătate și-ndurare,
De aceea te-a trecut prin încercare,

Căci Domnu-Și pregătește moștenirea,
Ne-ncearcă și credința, și iubirea,
Ne ‘ngăduie-ncercări și suferință,
Să creștem și-n iubire, și-n credință.

De-acum, să știi că nu-i o întâmplare,
Și nici noroc să ieși din încercare,
Ci-a Lui privire care te veghează
Și mâna Lui ce permanent lucrează.

Părinte drag, m-aplec cu umilință,
Cu mulțumire și recunoștință,
Chiar dacă m-ai trecut prin groapa-adâncă,
Mi-ai pus din nou picioarele pe stâncă.

Daniel Hozan 

Dragostea Divină

Doamne, Tată Sfânt din Cerurile Prea înalte,
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubești, și că Puterea Dragostei Divine,
Pe noi, cei ce Te căutăm, în Harul Tău ne ține.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt;
Ea ne umple viața de haruri și bucurii cerești,
Ne întărește când trecem prin încercări pământești.

Dragostea Divină ne face puternici și autoritari,
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari.
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate și de armonie:
Ea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
Nu se mânie, Dragostea nu se gândește la rău.

Nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr se bucură.
Acopere totul, suferă totul, ea este Divina legătură
Ce ne ține lângă Dumnezeu atât omul de rând cât și preotul;
Dragostea acopere totul, Dragostea crede totul,

Dragostea nădăjduiește totul, suferă totul,
Și când este fierbinte îi simți în inimă clocotul.
Ea este Eternă, toate vor trece, Ea rămâne mereu;
Cuvântul Sfânt ne spune că Dragostea este Dumnezeu.

Constantin Sferciuc 

Pocăinţa

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” 2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:”Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta”. Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.

Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă.

Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului.

Oswald CHAMBERS

În mâna Domnului

În orice ceas permis de Providență,
De-atâtea ori aș fi putut să mor,
Fără să știu de-a Domnului prezenţă
Și despre Harul eliberator!

Un tributar al vieții și al morţii,
Contemporanul fiu risipitor,
Am fost străinul, ce în voia sorţii
De cer nutrea în permanenţă-un dor,

Credinţa fariseică avută
Și fapte bune numai de decor,
Independent de jertfa neștiută,
Al vieţii proprii critic-spectator!

Cu preţ de sânge-a fost răscumpărarea
Și am primit divinul ajutor,
Isus prin jertfa Sa mi-a dat iertarea
Și-mi este-al vieţii Sfânt Reformator!

Cu înnoirea minţii prin credinţă,
Chiar dacă știu că drumul nu-i ușor,
Doar El îmi dă putere-n suferință
Și cu slujire-acum Îi sunt dator.

În mâna Domnului e-ntreaga lume,
Căci este în controlul tuturor,
El S-a descoperit în rugăciune
Și în Cuvântul edificator.

Senin în vremi de mare turbulenţă,
Cu soare- n suflet când afară-i nor,
Mă-nchin și mulțumesc cu reverență
Lui Dumnezeu, supremul Creator!

Laura Minciună 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS