Când ne-a cuprins iubirea Lui…

Când ne-a cuprins iubirea Lui
Am fost îndată transformați
A fost iubirea Fiului
Și binecuvântarea Cerului
Și-am fost pe loc descătușați.

Cuvântul Lui l-am auzit
(Rostit cu glasul Lui duios)
Din letargie ne-am trezit,
Ce-a fost uscat a înverzit
Am fost schimbați spectaculos.

Ne-au inundat divine stări
Ce altădată nu le-aveam
Am fost cuprinși de contemplări
La harul Lui și la lucrări
Ce-n suflet le înțelegeam.

Chemarea Lui ne-a ridicat
Din vidul ce ne-năbușea
Cu drag, de-aceea, L -am urmat
Chiar și atunci când ne-a mustrat
C-a Lui iubire strălucea.

Ca un ocean nemărginit
Așa e dragostea în El
Când, prima dată, L-am privit
Privirea Lui ne-a cucerit
Și-am înțeles un sfânt Apel.

Azi fericirea e în noi
(Nu e străină ca-n trecut)
Iar în necazuri și-n nevoi
N-abandobăm, nu dăm ‘napoi
Și-uităm de tot ce ne-a durut.

Când ne-a cuprins al Lui Cuvânt
Lăsat-am tot și L-am urmat
Și-acum trăim cu-n Legământ
Desprinși de praful din pământ
Și-uniți cu Cel mai scump și sfânt.

George Cornici

Suntem vinovaţi

Suntem vinovaţi de tăcere,
De rugi ce-am uitat să-nălţăm,
De prea mult huzur şi plăcere,
La care cu greu renunţăm.

Suntem vinovaţi de-o lumină
Ce moare încet, sub obroc,
Uleiul în vas se termină
Şi n-avem ce pune în loc.

Suntem vinovaţi de mândrie,
Emitem pretenţii de „zei”,
Dar, fără divina tărie,
În duhul rămânem pigmei.

Suntem vinovaţi şi de lene,
Că nu-şi mai dă nimeni silinţa,
Cu scuze abile, viclene
Mereu ne-adormim conştiinţa.

Suntem vinovaţi de-ncălcare
A celor mai sfinte precepte,
Acum preferăm răzbunarea,
Iertarea şi mila… s-aştepte!

Suntem vinovaţi de-mpietrire
Şi singuri pe noi ne-osândim,
Uitat-am de mult de smerire,
Cu false valori ne-amăgim.

Suntem vinovaţi de credinţa
Ce-i moartă în noi, în prea mulţi,
Apatici privim suferinţa
Atâtor flămânzi şi desculţi…

Suntem vinovaţi fiindcă somnul
În mreaja tihnirii ne-a prins,
Aproape la uşă-i chiar Domnul,
Iar focul în candelă-i stins…

Suntem vinovaţi, ştim prea bine,
E vremea căinței, o știm!
Prea mult harul nu va mai ţine,
O clipă să nu şovăim!

Olivia Pocol 

23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Septembrie

Mă voi bucura să le fac bine.” Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17).

In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Alăturea de Tine

Psalmul 139:5
„Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine… „

Înconjurați de harul Tău,
De veșnica lumină,
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Înconjurați de slava Ta,
De gloria eternă,
Purtăm în chipul efemer
Iubirea pururi demnă…

Cu ea frumosul e mai bun,
Și viața e mai vie.
Înconjurați de slava Ta,
Purtăm în noi iubire.

Iar dac-avem vre-un adăpost
Sub frunza ruginie,
Acesta, Doamne, -i harul Tău—
Lumina lui cea vie

Și nu ne temem de mormânt,
De noaptea care vine…
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Mihai Ghidora 

Ce e făptura-mi fără Tine?

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un praf de tină aruncat.
Dar ai pus Duhul Tău în mine
Și prin Hristos m-ai înfiat!

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un abur spulberat de vânt.
De nu m-ai fi iubit pe mine
Aș fi fost astăzi în mormânt!

Ce e făptura-mi fără Tine?
O epavă pustiită
În oceanul de păcate
Unde am fost nefericită.

Ce e făptura-mi fără Tine?
Un val spre maluri azvârlit.
Dar mi-ai scos viața din ruine,
Plătind un preț nemărginit!

Ce e făptura-mi fără Tine?
E-o viață fără Dumnezeu.
Dar spălând a mea rușine
M-ai făcut copilul Tău!

Și mi-ai dat în dar iertare,
Chiar dacă nu o meritam,
Arătându-mi îndurare
Deși eu nu Te cunoșteam.

Ce-i viața mea fără de Tine,
O Doamne Dumnezeul meu?
Căci tot ce-i valoros în mine
A fost și este Harul Tău!

 Elena Movileanu 

26 August

A aşezat legământul Său în veci.” Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate.

Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-l clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei!

Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 August

Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!” Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers.

Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă.

Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 August

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute.” Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple.

Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele este înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii.

Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 August

Care face totul după sfatul voii Sale.” Efeseni 1:11

Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină?

Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului, scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său.

El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.

Meditaţii C. H. Spurgeon