6 Iunie

„Sunt ei Israeliţi? Şi eu sunt!” 2 Corinteni 11:22

Avem aici o mărturie personală care are nevoie de dovezi. Apostolul ştia că mărturia lui este indiscutabilă, dar sunt mulţi oameni care nu au nici un drept la acest titlu şi totuşi pretind că aparţin Israelului lui Dumnezeu. Dacă declarăm cu convingere „Şi eu sunt evreu!”, să facem asta numai după ce ne-am cercetat inimile în prezenţa lui Dumnezeu. Dar dacă avem dovada că II urmăm pe Isus, dacă putem spune din inimă „Cred în El total numai în El, pur şi simplu, cred acum şi cred întotdeauna!”, atunci locul pe care îl ocupă sfinţii lui Dumnezeu ne aparţine nouă — toate bucuriile lor sunt şi ale noastre. Poţi să aparţii foarte puţin Israelului, să fii cel mai „neînsemnat dintre toţi sfinţii” (Efeseni 3:8), dar pentru că harul lui Dumnezeu aparţine tuturor sfinţilor, nu numai celor avansaţi sau învăţaţi, putem să ne aducem argumentul: „Ei sunt evrei? și eu sunt si de aceea promisiunile, harul şi gloria sunt şi ale mele.”

Această mărturie, făcută cu dreptate, este una care va aduce o linişte nemăsurată. Când oamenii lui Dumnezeu se bucură că sunt ai Lui, ce fericire este să poţi să spui „Şi eu!”. Când vorbesc despre cum au fost iertaţi, „înfiaţi prin Isus Christos… spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:5,6), ce bine e să poţi răspunde „Prin mila lui Dumnezeu, şi eu!”. Dar această mărturie nu are numai bucurii şi privilegii, ci şi condiţii şi îndatoriri. Trebuie să fim alături de oamenii lui Dumnezeu şi la bine şi la rău.

Când auzim vorbindu-se despre ei cu ură şi dispreţ pentru că sunt creştini, trebuie să ieşim în faţă cu curaj şi să spunem „Şi eu!”. Când îi vedem lucrând pentru Isus, dăruind din timpul lor, din talentul şi inima lor, trebuie să putem spune „Şi eu fac la fel!”. Să ne dovedim recunoştinţa prin devotament şi să trăim asemenea celor care, după ce au cerut un privilegiu, sunt dispuşi să-şi asume toată responsabilitatea care vine cu acesta.

C.H. Spurgeon

1 Iunie

„El va face pustia lui ca un Rai.” Isaia 51:3

Mi se pare ca am viziunea unei sălbăticii înfiorătoare, a unui deşert întins şi groaznic, asemenea Saharei. Nu văd nimic care să-mi bucure privirea, sunt obosit de imaginea unui nisip fierbinte şi arid, acoperit de zeci de mii de schelete albe ale unor oameni nenorociţi care au murit în chinuri după ce s-au rătăcit în pustiul nemilos. Ce vedere înfricoşătoare! Ce groaznic! O mare de nisip fără margini şi fără nici o oază, un cimitir întunecat pentru un neam părăsit!

Dar priveşte şi bucură-te! Deodată, ieşind din nisipul arzător, văd un fir al renaşterii. Şi pe măsură ce creşte, apare şi un boboc, bobocul se deschide — şi e un trandafir şi lângă el un crin îşi ţine capul plecat. Şi ce minune! Odată ce parfumul acelor flori se răspândeşte, pustietatea este transformată într-un câmp roditor ce înmugureşte de jur împrejur, având harul Libanului şi desăvârşirea Carmelului şi Sharonului. Acum nu e Sahara, este Paradisul. Acum nu mai e valea umbrelor morţii, pentru că în locul în care zăceau în soare scheletele albe se întâmplă o minune a reînvierii şi morţii se ridică, o armată puternică şi nemuritoare. Isus este acel fir al renaşterii şi prezenţa Lui reînnoieşte toate lucrurile. Minunea este la fel de mare în fiecare mântuire proprie.

Dincolo te văd pe tine, dragă cititorule, un copil părăsit, nespălat, desfăşat, pângărit cu propriul tău sânge, lăsat hrană animalelor de pradă. Dar iată, o bijuterie a fost aruncată în sânul tău de către o mână divină şi de dragul ei ai fost păzit de providenţă, eşti spălat şi curăţat de mizeria ta, eşti adoptat în familia cerească, pecetea dragostei este pusă pe fruntea ta, inelul credinţei pe degetul tău — acum eşti un prinţ al Domnului, deşi nu demult erai un orfan, un netrebuincios. O, lăudaţi puterea fără egal şi harul divin care preschimbă deserturile în grădini şi face inima pustiită să cânte de fericire.

C.H. Spurgeon

31 Mai

„El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalmi 103:3

Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos.

Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult. Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă.

Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin. Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; II iubim, şi harul trăieşte; II aşteptăm, şi harul este întărit; II vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.

C.H. Spurgeon

30 Mai

„In aşa fel, ca să nu mai fim robi ai păcatului.” Romani 6:6

Creştine, ce ai de a face cu păcatul? Nu te-a costat deja destul? Copil fript, vrei să te mai joci cu focul? După ce ai căzut odată în vizuina leului, vrei să intri a doua oara? Nu te-ai săturat de şarpele cel vechi? Nu te-a înveninat odată, vrei să te joci din nou deasupra vizuinii năpârcii, şi să-ţi bagi a doua oară mâna în gaura şarpelui? O, nu fi atât de nebun! Ţi-a adus păcatul vreo plăcere adevărată? Ai găsit mulţumire în el? Dacă da, întoarce-te la sclavia lui, şi poartă iar lanţurile.

Dar, de vreme ce păcatul nu ţi-a dat niciodată ce ţi-a promis, şi te-a înşelat cu minciuni, nu te lăsa iar păcălit de bătrânul înşelător. Eliberează-te, şi fie ca amintirea loviturilor dinainte să te ferească să mai cazi în capcană! Este contrar intenţiilor iubirii veşnice, care te conduce la puritate şi sfinţenie; de aceea, nu mai fugi de planurile Domnului tău. Mai există un gând care te poate feri de păcat. Un creştin nu păcătuieşte niciodată ieftin; nelegiuirea se plăteşte scump întotdeauna. Vinovăţia distruge pacea minţii, întunecă părtăşia cu Isus, opreşte rugăciunile şi cufundă sufletul în noapte; de aceea, nu trebuie să fim sclavi ai păcatului.

Există şi un alt argument: de fiecare dată când suntem „robi ai păcatului” II răstignim pe Domnul „din nou… şi-L dăm să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Poţi să înduri gândul acesta? O, dacă ai căzut într-un păcat special azi, poate că învăţătorul ţi-a trimis această avertizare ca să te aducă înapoi, înainte de a fi prea târziu. Întoarce-te la Isus acum; El nu şi-a uitat dragostea faţă de tine. Harul Său este acelaşi. Vino la picioarele Sale cu lacrimi de căinţă, şi vei fi primit din nou în inima Lui. Vei fi aşezat iar pe stâncă, şi El îţi va călăuzi paşii.

C.H. Spurgeon

În marele-nvierii ceas

Când viața mea se va sfârși
Mergând spre odihnire –
Ce fericit voi auzi
Duioasa Ta poftire.

Când ostenit îmi voi pleca
Spre Tine fruntea rece.
Ce fericit odihna Ta
Asupra mea va trece.

Când fără griji voi adormi
Spre noua dimineață,
Ce fericit mă va păzi
A păcii Tale brațe.

În marele-Nvierii ceas
În a odihnei lume
Ce fericit doritu-Ți Glas
Mă va chema pe nume.

O bun și preaiubit Isus
Când harul Tău mă ține –
Ce fericit și ce supus
Mi-i duhul meu în Tine.

Ce fericit și-ncrezător
În Tine-s pe vecie;
Pot să trăiesc și pot sa mor
Cu-aceeași bucurie.

Izbas Svetlana

17 Mai

„Tu eşti robul Meu; Eu te aleg.” Isaia 41:9

Dacă am primit harul lui Dumnezeu în inimile noastre, efectul său practic este să ne facă slujitori ai lui Dumnezeu. S-ar putea să fim slujitori necredincioşi – cu siguranţă nefolositori – dar, binecuvântat să-I fie numele, suntem slujitorii Lui, purtând însemnul Lui, mâncând la masa Lui, şi ascultând poruncile Lui. Odinioară eram slujitori ai păcatului, dar Cel care ne-a eliberat ne-a luat în familia Lui şi ne-a învăţat să-i ascultăm voia. Noi nu ne slujim perfect Stăpânul, dar am face-o dacă am putea. Atunci când auzim vocea lui Dumnezeu spunându-ne „tu eşti robul Meu” putem să răspundem împreună cu David „sunt robul Tău… şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16).

Dar Domnul nu ne cheamă numai ca robi, ci ca aleşi ai Săi: „Eu te aleg”. Nu noi L-am ales de la început, El ne-a ales. Dacă suntem slujitorii lui Dumnezeu, nu se întâmplă la fel întotdeauna; schimbarea trebuie împlinită prin harul atotputernic. Ochiul atotputerniciei ne-a căutat, şi vocea harului neschimbat declară „te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Cu mult înainte ca timpul sau spaţiul să fie create, Dumnezeu şi-a scris numele pe inimile poporului ales. El i-a predestinat să fie conform imaginii Fiului Său, şi i-a rânduit să fie moştenitori ai bogăţiei dragostei Sale, harului Său şi slavei sale.

Ce mângâiere se află aici! Oare ne-a iubit Domnul atât de mult, numai ca să ne lepede? El ştia cât de încăpăţânaţi vom fi. El a înţeles că inimile noastre sunt rele, totuşi a făcut alegerea. O, Mântuitorul nostru nu este un iubit uşuratic! El nu se lasă vrăjit de frumuseţea ochilor bisericii Sale pentru un moment, pentru ca în următorul să o alunge din cauza necredincioşiei. Nu, El s-a logodit cu ea pentru totdeauna, şi este Scris despre Iehova că „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Alegerea veşnică este o legătură între recunoştinţa noastră şi credincioşia Lui, care nu se poate rupe niciodată.

C.H. Spurgeon

15 Mai

„Făcuţi desăvârşiţi.” Evrei 12:23

Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană” (Efeseni 5:27).

Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?” (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte – oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului.

Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat” în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh” (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

C.H. Spurgeon

Să-L ai alături pe Hristos

Motto: Ps. 37/39: „”Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul;
El este ocrotitorul lor la vremea necazului.””

Lăudat să fie Domnul că eu, iertatul,
Tot ce-i bun din mâna Lui primesc!
Și, eu știu că orișicare-mi este datul
Vine de la Dumnezeu Preaînaltul
Spre binele acelor ce-L iubesc.

Și dacă trec prin chin și suferință
Și n-am găsit un leac alinător,
Strig către Domnul și am credință
Că-n orice fel de neputință
El este Cel ce vine-n ajutor.

În viață-mi El a fost mereu cu mine…
M-a ridicat milos cțnd am căzut…
M-a mîngîiat, durerea să-mi aline,
Mi-a șters și lacrimi, și suspine,
Și mi-a fost adăpost și scut.

Că Dumnezeu nu lasă niciodată
O rugăciune fără de răspuns…
Și chiar dacă mai sufăr câteodată
Cred cu tărie, ca Pavel altădată,
Că harul lui îmi este îndeajuns.

De multe ori necazul ne lovește,
Dar dac-avem încredere deplină
În Domnul vieții care ne iubește
Din orișice necaz ne izbăvește
Și El ne scaldă sufletu-n lumină.

Vrăjmașul luptă întruna ca să frângă
Nădejdea vie a celui credincios…
Și, uneori, ne face inima să plângă,
Dar nu-i putere-n lume să-l înfrângă
Pe cel ce are alături pe Hristos.

Că unul singur e Cel ce mântuiește:
Isus, Cel veșnic viu și credincios!
Pe noi credința în Isus ne definește,
Și în Scripturi Cuvântul ne numește
Sămânța de urmași ai lui Hristos.

Ioan Vasiu 

23 Aprilie

„Şi la mijloc… am văzut stând în picioare un Miel, Părea înjunghiat.” Apocalipsa 5:6

De ce să apară Domnul nostru rănit în mijlocul slavei? Rănile lui Isus sunt slava, podoaba şi lauda Sa. Pentru ochii credinciosului, Isus este mai mult decât frumos; El este „alb şi rumen” (Cânt. 5:10) — alb de nevinovăţie şi rumen de propriul sânge. II vedem ca pe un crin de neasemuită puritate, şi ca pe un trandafir înroşit de sânge. Christos este minunat pe Muntele Măslinilor şi pe Tabor, triumfător pe mare, dar neasemuit pe cruce! Pe cruce s-a arătat întreaga desăvârşire a frumuseţii Sale, s-au dezvoltat toate atributele Sale, s-a revărsat toată dragostea Sa şi s-au exprimat toate calităţile Sale.

Prea iubiţilor, rănile lui Christos sunt mult mai minunate decât splendorile şi onorurile regilor. Coroana de spini este mai preţioasă decât o diademă imperială. E adevărat că nu mai poartă sceptrul de trestie, dar în el a existat o glorie pe care nu a atins-o nici un sceptru de pe pământ Isus apare ca un Miel înjunghiat care mijloceşte pentru sufletele noastre şi ne răscumpără prin jertfa Sa. Rănile nu sunt singurele Sale ornamente. Ele sunt trofeele iubirii şi victoriei Sale. El a „împărţit prada cu cei puternici” (Isaia 53:12). A răscumpărat o mulţime pe care nimeni nu o poate număra, şi rănile acestea sunt amintirea bătăliei. Dacă Christos ne iubeşte atât încât să-şi amintească mereu de suferinţele Sale pentru noi, cât de preţioase ar trebui să fie rănile Sale pentru noi!

Priviţi cum picură din fiecare rană
Balsam curat de Galaad
Ce vindecă tot ce păcat se cheamă
Şi urmele pe care răul le-a lăsat
Aceste răni istorisesc povestea harului
Şi a iubirii fără de sfârşit
Vestesc apusul chinului şi-amarului
Şi întâlnirea lângă porţi de mărgărit.

C.H. Spurgeon

Nu sunt motive de îngrijorare

Nu sunt motive de îngrijorare
Prin harul cel divin suntem păziți
Știm Cine-i Turnul nostru de scăpare
Și știm de Cine suntem călăuziți.

E Stăpânul ce de noi se-ngrijește
Să nu ne atingă pericol, necaz
În slăbiciuni, bine-nțeles, ne-ntărește
Conduce luntrea cănd izbește-un talaz.

Să fim nemulțumiți nu sunt motive
Belșug de har se revarsă zi de zi
Putem înfăptui sfinte obiective
La focul dragostei ne putem încălzi.

Lista binecuvântărilor e lungă
Cerul ne poartă de grijă permanent
Când pârâșul vine Fiul îl alungă
O, ce dulce, dumnezeiesc tratament!

Motive sunt mii să ‘nălțăm adorarea
Pentru-ndurarea și sprijinul părintesc
Fără teamă călătorim spre zarea
Care cuprinde Locașul nostru ceresc.

Lipsuri mai sunt dar sunt depășite
De dorul nestins după Țara de Sus
Promisiuni cerești au fost împlinite
Duhul vieții, în noi, energii a adus.

Venim la altar cu recunoștință
C-al nostru trai spre Rai e-ndrumat,
Că-n tărie se schimbă o neputință
Stând atașați de al nostru-Mpărat.

Nu sunt motive de nemulțumire
Zi de zi cadouri cerești primim
Traiul pământesc trece în Nemurire
Acolo unde, nicicând, nu mai murim.

George Cornici