„Corul lui Dumnezeu”

Cântă corul, cântă corul,
Citind notele deştept…
Cântă corul. Dirijorul
Le arată cum e drept.

Dacă unuia iubirea-i
Face glasul mai sonor
Dirijorul rătăcirea
O alungă iar în cor.

Altuia în glas protestul
Îi sună mai răspicat
Dirijorul cheamă restul
Să-l astupe pe-nfocat.

Nici la stânga, nici la dreapta;
Nu vor face ei ce vor!
Doar cântare înţeleaptă
Condusă de dirijor.

Cântă toţi la semnul mâinii,
Dar nicicând din piept cu dor,
Notele din urmă-i mână
Şi băţul din ochii lor.

Toţi coriştii sunt în frică
Nu cumva de a greşi:
Coru-i cor, şi nu se strică
Notele când s-or citi.

Fiecare-i partea gloatei:
Toţi un glas şi toţi un gând,
Nici o personalitate
N-a cânta aici nicicând.

Note-ncep, termină-n note,
În cor eşti doară vecin,
Simţămintele bigote-i
Nivelează pe deplin.

Dirijorul ştie carte,
Dirijorul ştie cât…
Orice cântăreţ e-o parte,
Doar o parte şi atât.

Cineva de-ar vrea să plângă:
(Vre-o durere-n dânsu-a tras)
Inima-i dator să frângă –
El aici nu-i om, ci-i glas.

Toţi un glas şi o suflare,
Toţi un bun şi toţi un rău,
Spionează fiecare
Pe apropiatul său.

Toţi sunt una împreună
Şi-nţeleptul şi cel bleg,
Până când cântatul sună
Şi aplauze culeg…

După forfota de sală,
După masca de artist,
Noaptea-l prinde ca o boală
Şi-l înghite pe corist.

El e singur. Nu-i în gloată
Unde faţa nu-i a ta,
Iar zâmbirea idioată
Poate-acum a scutura.

Poate iar să se gândească
La ce-i bun şi la ce-i rău,
Netemându-se c-o mască
L-ar pârî, râzând, „lingău”.

Deschizând uşa acasă
Nici grăbit, nici cătinel,
În tăcerea fioroasă
A-nţeles că-i singurel.

La şi pălmuit dispreţul,
Că-i atâta de artist:
Plânge sincer cântăreţul
Fără cor şi foarte trist…

Dirijorul ia onorul,
El surâde ca o stea:
Bineînţeles căci corul,
Fără el n-ar exista.

Dânsu-i numai o zâmbire
Poclonindu-se umil
Pentru grava mulţumire
Cuvântată de edil.

Parcă, parcă mai în glumă,
Parcă hâtru de smerit,
Parcă mestecând o gumă,
Lămureşte linguşit:

„Ne-ar mai trebui parale
Un palat să înălţăm
Şi de-a fi voia matale,
Slave-acolo să cântăm.”

Iar edilul cu un rânget
Şuguieşte împărat:
„Azi pe scenă-un cor de îngeri
Pentru Domnul a cântat.”

Victor Bragagiu 

Anunțuri

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”.

Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu.

Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

Oswald CHAMBERS

Multă nepăsare

Multă nepăsare în popor,
Fiecare merge pe-a lui cale,
După chipul lumii şi cum vor,
Prin aceleaşi forme de-nchinare.

Domnul ne vorbeşte şi ne cheamă
Să ieşim din starea-aceasta rea
Şi cu multă dragoste şi teamă
Să-L slujim aşa cum El ne vrea.

Multă-asemănare, dar în fire,
Este în biserici, peste tot,
Şi puţine chipuri de sfinţire
Ce îmbracă-al Duhului Sfânt port.

Domnul ne vorbeşte şi iar spune
Să trăim în DUH, să căutăm
Să nu fim la fel ca cei din lume
Şi nicicând ca ei să nu umblăm.

Multă vorbă şi puţine fapte,
Totul e o formă cu DUH stins,
Alergăm în rău şi căutăm în noapte,
De atâtea pofte omul e aprins.

Domnul ne vorbeşte şi ne spune-ntruna
De aceste pofte, zilnic, să fugiţi
Că odată-n ceruri vor primi cununa
Doar acei ce aici au fost ca El sfinţi.

Monica Schiersner 

Plăcerea sacrificiului

Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu.

Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale.

Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

 

Mireasma cerului

În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu
o mireasmă a lui Hristos…2 Cor. 2:5.

Mireasma Cerului în noi, fie parfum ales!
Mireasma Cerului în noi Să spună:am fost cules

Din lumea plină de păcate, ca să fiu vas de cinste
În haine alb-curate – o inimă fierbinte

Adevăr vestească – în faptă, trai, cuvânt
Cuvânt Celest păzească, crească în ce-i sfânt!

Mireasma Cerului în noi, parfum sfânt, prețios
Să-mbie inimi noi, s-aducă la Hristos,

Să spună făr’ cuvinte:am fost răscumpărat
Să port sfinte veșminte în alb-imaculat,

Din inimă, din suflet dorind a fi cucernic
Prin orice-n al meu umblet de slavă, cinste vrednic

Să fie Domnul, Sfântul, să fie Creatorul –
Atotstăpân! – Pământul, e-n viată prin Izvorul

Cel Preasfânt și veșnic, Făuritor și Tată
Ce cheamă a fi sfeșnic prin Marea Jertfă dată,

Mireasmă ce îmbie, parfum sfânt, prețios
Să bem din Apă Vie, mergând după Hristos!

Mireasma cea de Cer, de crin Imaculat
Topească orice ger, lucească-n alb curat,

Cheme-ntreg pământul la sacră-nsărcinare,
Vestit fie Cuvântul! ‘Nălțat Domnul Cel Mare! ! !

Lidia Cojocaru 

Hotărârea de a sluji

Dumnezeu e în control

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.”

Matei 20:28

Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eusunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte“: „noi suntem robii voştri pentru Isus“. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit.

Vezi articol original 204 cuvinte mai mult

Ca Tine, sfant!

Ca Tine sfânt și strălucind în noapte
Prin traiul meu și mersul meu urcând
Pe drumuri de jertfire neumblate,
Lângă sărmani cu suflet sângerând,
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt și mai golit de mine
Pe drumul meu spre-un alt așezământ,
Iar ‘naintând, chipu-mi de rob să-mi fie
Străin și-ascuns în Tine, luminând.
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt, cu mintea re-nnoită,
Cu suferința soră intonând,
Cuprins de-o bucurie negrăită,
Un imn al biruinței pe pământ,
Ca Tine, sfânt.

Ca Tine sfânt, Isuse drag, ca Tine,
Frumosul Tău în mine-ngemănând,
Prin munții mei înalți de greu și bine,
Să-Ți semăn Ție-n toate câte sînt,
Ca Tine, sfânt.

Hojda Alexandra Ligia 

Disciplina perseverenţei spirituale

Dumnezeu e în control

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa…

Vezi articol original 70 de cuvinte mai mult

A murit evanghelistul Billy Graham, cel mai influent predicator al secolului XX

Ciprian Barsan

Evanghelistul Billy Graham, cel mai influent predicator al secolului XX, a murit miercuri, 21 februarie, la vârsta de 99 de ani, anunţă BBC.

Graham a fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai creştinismului din ultimii 100 de ani, predicând în faţa unor audienţe enorme încă din 1954.

Evanghelistul a murit la reşedinţa sa din Montreat, Carolina de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Asociaţiei Evanghelistice Billy Graham.

Într-o carieră de peste 60 de ani, Graham a predicat în faţa a peste 210 milioane de persoane. A devenit un creştin practicant la vârsta de 16 ani, după ce a ascultat o predică a unui misionar. A fost ordinat ca pastor în 1939.

https://www.stiripesurse.ro/a-murit-evanghelistul-billy-graham-cel-mai-influent-predicator-al-secolului-xx_1250302.html

Vezi articol original

Ce folos…?

Ce folos să ai de toate
Dacă Cerul ți-e străin,
Dacă n-ai eternitate
Cu Părintele divin?

Ce folos de viața, toată
Desprinsă de Creator?
Desigur, e-o mare moartă
Sau e un arid ogor.

Ce folos de bogăție
Dacă harul îl respingi?
Se-mplinește-o profeție:
Nu poți greul să-l învingi.

Ce folos de prietenia
Cu persoana din guvern
Dacă nu poți agonia
S-o alini cu-n gând etern?

Ce folos de frumusețea
Chipului cu ochi senini
Dacă tu-ți dai tinerețea
Unui crez ce naște spini?

Ce folos de traiul care
Nu-i cuprins de sfânt fior?
Nu ai vrea răscumpărare
O, sărmane călător?

CE FOLOS? De vei răspunde
Și vei merge spre Eden
Sfântul Duh te va pătrunde,
Te ca duce-n alt teren.

Dacă vrei cu El unire
Pune-ți viața pe altar
Căci folosul e-n slujire
Și în tot ce-nseamnă har.

George Cornici