Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar

27 Martie

 „Da, Doamne, a zis ea, dar și căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Matei 15:27

Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar II preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri.

Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa.

Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei 1-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

C.H. Spurgeon

Tu ai fost

Tu ai fost lângă mine când nimeni nu a fost
Când eu eram căzut, m-ai ridicat de jos.
Când toți ai mei prieteni se-ndepărtau de mine
Și mulți ziceau “Ești singur!” Dar eu te-aveam pe Tine.

Tu ai fost tată, mamă, prieten, soră, frate
Mi-ai fost sprijin mereu, m-ai ajutat în toate
Tu ai fost mângâiere în clipe de durere
Când nimeni nu știa ce-ascunde-a mea tăcere.

Tu ai fost vocea caldă cu vorbele-Ți duioase
Când toți îmi aruncau cuvinte reci, tăioase
Tu ai fost pansamentul pe rana-mi sângerândă
Te-ai îngrijit atent de ființa mea plăpândă.

Tu ai fost brațul care m-a întărit mereu
Și mi-ai adus aminte că-s fiu de Dumnezeu
Tu ai fost fost mâna blândă ce lacrima mi-a luat
Și mi-ai șoptit apoi că-s fiu de Împărat.

Și cum să nu Te laud? Cum să nu-Ți mulțumesc?
Când Tu ai fost Acela ce m-ajutat să cresc
Și n-am să tac nicicând, chiar de-aș fi luat la rost
Că lângă mine-oricând, știu, Doamne, Tu ai fost.

Daria Cocoș 

26 Martie

„Când va veni in slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” Marcu 8:38

Dacă am fost părtaşi cu Isus la ruşinea Sa, vom împărţi şi slava care îl va înconjura la cea de-a doua venire. Iubite cititor, eşti alături de Isus? Eşti legat de el cu legăturile vieţii? Atunci vei suferi alături de El astăzi în ruşinea Sa. Vei lua crucea şi vei merge „afară din tabără la El” (Evrei 13:13), suferind ocara. Fără îndoială, vei fi alături de El şi în clipa în care crucea va fi schimbată în coroană. Judecă-te singur în seara aceasta. Fiindcă, dacă nu te-ai născut din nou în El, nu vei fi cu El când va reveni în slavă. Dacă te temi de partea întunecata şi dureroasă a părtăşiei cu El, nu vei înţelege strălucirea şi fericirea revenirii Regelui „cu toţi sfinţii îngeri” (Matei 25:31).

Cum? Şi îngerii sunt cu EI? Dar El nu înalţă îngerii; El înalţă sămânţa lui Avraam. Sunt şi sfinţii îngeri cu El? O, suflete, dacă eşti într-adevăr iubit de El, nu poţi sta deoparte. Dacă prietenii şi vecinii sunt chemaţi să-I vadă slava, ce vei face tu, mireasa Lui? Vei sta deoparte? Gândeşte-te că va veni Ziua Judecăţii, şi nu vei putea sta departe de inima Celui care, primind îngerii în părtăşie, te-a primit şi pe tine în unire.

Nu ţi-a spus El „te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19)? Nu ţi-a promis chiar El „Eu vă voi lua” (Ieremia 3:14)? El îşi găseşte plăcerea în tine. Dacă îngerii, care sunt prieteni şi vecini, vor fi alături de el, este mai mult ca sigur că prea iubiţii Săi, în care îşi găseşte plăcerea, vor sta la dreapta Sa. Făgăduinţa aceasta este luceafărul tău de dimineaţă; strălucirea ei este atât de mare, încât poate lumina cea mai întunecată şi tristă experienţă.

C.H. Spurgeon

Unde-i credința ta?

Când sabia lovește și ustură adânc,
Când moartea poposește în jur, amenințând,
Când totul e-ntuneric, când totul e prea grav,
Doar cu Isus alături poți să rămâi om brav.

Când valuri te-mpresoară și nu mai dai de mal,
Când tot ce vezi în față e moartea pe un val,
Ridică-ți iar privirea și gândul tău șoptit
Spre Cel ce-a mers pe ape și vântu-a potolit.

Isus îți poruncește pe ape să pășești,
Doar crede; niciodată să nu te îndoiești,
Privirea, ca și Petru, să nu arunci spre val,
Dar să o ai țintită spre Domnul și spre mal.

Iar dacă ai căzut și simți că te scufunzi,
Crezi că-i atât de simplu… să mori! ? Lângă Isus! ! ?
Oare permite Domnul Petru să se afunde,
Când El e la un metru… și vede, și aude?

Să nu te-ntrebe Domnul: ” Unde-i credința ta?
Nu Eu ți-am poruncit să umbli-n Fața Mea
Și să pășești pe ape, fără să te-ndoiești?
Căci Eu sunt Domn și mării, și astrelor cerești!”

Nu vei avea vreo scuză și nici vreun argument,
Deci crede și te roagă, pășește insistent,
Cu ochii către țintă, cu gândul la Isus –
Cel ce-a murit pe cruce – tot El te duce sus!

Adelina Malancea

25 Martie

„Fiul omului.” Ioan 3:13

Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam.

„Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie.

Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea. Priveşte cum Isus s-a dăruit Iubirii noastre nedesâvârşite, Şi prin iubirea Sa a dovedit Că inimile noastre sunt sfinţite. Când îşi aude Numele slăvit In fapte şi în vorbele de noi rostite, Acordă celor care L-au iubit Comori de dragoste şi suflete-nnoite.

C.H. Spurgeon

RESISTER (Rezistă)!

Ciprian I. Bârsan

Marie Durand (1711-1776), al cărei frate, Pierre Durand, era pastor protestant, s-a născut în 1712 în cătunul Bouchet du Pransles din regiunea Vivararis.

Familia Durand și-a păstrat credința în secret, prin citirea zilnică a Bibliei. Tatăl a organizat întruniri secrete în „Deșert”, unde se țineau din când în când slujbe protestante și tocmai la una dintre acestea mama Mariei a fost arestată din cauza denunțării unui vecin; ea a murit mai târziu în închisoare.

Fratele ei, Pierre, născut în 1700, era deja un predicator talentat, care vorbea la aceste adunări secrete, deși abia avea 20 de ani. Mai târziu a jucat un rol important în bisericile din regiunea Vivarais și a încercat să pună în aplicare deciziile care fuseseră luate la Sinodul din Languedoc în mai 1721; cu toate acestea, a fost arestat și împușcat la 22 aprilie 1732.

Marie Durand a fost arestată și închisă în Turnul Constance din…

Vezi articolul original 130 de cuvinte mai mult

Nu-i ruga noastră în zadar

Nu-i ruga noastră în zadar,
deși ea greu spre ceruri suie,
primită-i de Domnul iubirii, prin Har,
în jertfă, cruce, spini și cuie.

așa cum salvarea e dată în dar,
la fel e răspunsul, deși la noi nu e
vreun merit infim, dar Domnul descuie
portița milos, cu dragoste, iar.

nu-i Dumnezeu ca o statuie,
nici un drumeț, ce trece rar,
El e-adăpost și cetățuie
și pentru rătăcit e-un far.

nu-i ruga noastră în zadar,
când Domnul rugăciuni adună
și rugi, și lacrimi, împreună,
ajung în ceruri, pe altar

și El aduce vreme bună
acelui om ce e fugar,
ce nu mai știe cui să spună
de plânsul lui mocnit, amar.

Singeorzan Dorin  

24 Martie

 „In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul sfânt.” Luca 10:21

Mântuitorul a fost „om al durerii” (Isaia 53:3), dar este clar că, în adâncul sufletului Său chinuit, purta o comoară nesfârşită de bucurie cerească. In tot neamul omenesc, nu există nimeni care să aibă o pace mai adâncă, mai pură sau mai trainică decât Domnul nostru Isus Christos. El a fost „uns cu ulei de bucurie, mai presus de tovarăşii” Săi (Psalmi 45:7). Marea Sa bunătate, prin însăşi natura ei, I-a adus cea mai mare desfătare, fiindcă bunătatea este bucurie. Au existat câteva ocazii în care această bucurie s-a manifestat. „In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt, si a zis: «Tată, Doamne al cerului si al pământului, Te laud»” (Luca 10:21).

Christos a cântat, deşi întunericul îl înconjurase, iar faţa Sa îşi pierduse orice urmă de bucurie pământească. Uneori, era învăluit de splendoarea unei satisfacţii neasemuite, de parcă s-ar fi gândit la răsplata finală şi i-ar fi dat slavă lui Dumnezeu în mijlocul tuturor sfinţilor. Prin aceasta, Isus a lăsat un exemplu binecuvântat bisericii de pe pământ. Acum, biserica aşteaptă să păşească pe drumul durerii alături de Isus. Prin suferinţe, îşi croieşte drumul spre coroană. Este chemată să poarte crucea, să fie urâtă şi socotită străină de familia ei; totuşi, biserica are un izvor de bucurie, din care doar copiii ei se pot adăpa.

In mijlocul Ierusalimului se află magazii cu vin, ulei şi făină, din care sunt hrăniţi sfinţii lui Dumnezeu. Uneori, ca şi Mântuitorul, avem vremurile noastre de bucurie, fiindcă „este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu” (Psalmi 46:4). Deşi suntem exilaţi, ne bucurăm în Domnul; da, ne bucurăm pe deplin în El, fiindcă numele Său este scris pe steagul nostru.

C.H. Spurgeon

Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter