Când te chinuieşte nesiguranţa- Charles Haddon Spurgeon

Vegheaţi!

download

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” (Psalmul 112:7).

Nesiguranţa este îngrozitoare. Dacă nu avem nici o veste de la cei iubiţi ai noştri, începem să ne îngrijorăm şi ne vine să credem că lipsa de ştiri nu este semn bun. Chiar şi pentru acest fel de suferinţe, credinţa este un leac sigur, Domnul poate să ne liniştească sufletul şi să ne dăruiască o sfântă voioşie, încât orice teamă pentru timpul de acum şi pentru viitor să se ducă.

Trebuie să năzuim cu râvnă după încrederea în Domnul, încredere care ne aduce mângâiere, cum spune psalmistul; să nu credem numai o făgăduinţă sau alta a Domnului, ci să avem o neclintită încredere în Domnul, încrederea că El nu ne va face nici un rău şi nici nu va îngădui ca alţii să ne facă rău. Această încredere statornică să privească atât ce…

Vezi articol original 92 de cuvinte mai mult

Desprinși de lumea efemeră

Total desprinși de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziți de Raza cea sfânta a-nvierii
Știm că ajungem în Țara Primăverii
Alături de drumeții ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari și vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat și-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste ființă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spațiul minunilor superbe,

Și-atunci pătrund în noi astrale revelații
S-avem spre tot ce-i sfânt divine aspirații
Și iar ne copleșește vreun fapt descris în Carte
Și știm că de Mesia, nicicând, nu ne-om desparte.

Desprinși de greutatea născută-n nepăsare
Simțim cum Duhul Sfânt aduce ușurare
Se-așează-n noi, duios, o tainică simțire
Ce-o vom păstra, mereu, ca hrană și-amintire.

Uniți fiind cu Cerul străbatem labirintul
Păstrăm încredințarea, păstrăm curat veșmântul
Trăim în mediu-n care Lumina e sfidată
Dar la final de drum ne-așteaptă o răsplată.

George Cornici

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

“Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas.

Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire.

Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face “hrană” pentru alţi oameni.

Oswald CHAMBERS

Ce faci?

Ce faci când vine încercarea?
Când totul e gol și s-aude doar marea?
Când norii negri s-au adunat,
Gata să fie ploaie pe pământ uscat.

Ce faci când în față ispita vine?
Șarpele cel vechi printre ruine,
Ce faci când totul e-ntunecat?
Și de Dumnezeu nu te simți ascultat.

Ce faci când ești rănit?
Cu săgeți aprinse de multe ori lovit.
Când ești trântit, dar nu învins …
Atâta timp cât altarul e aprins.

Ce faci?

Am să-ți spun acum,
Nu e cel mai simplu drum,
Trebuie să-L cauți pe El,
Să te încrezi în Dumnezeu.

Când vine încercarea,
Când se aude doar marea,
Când norii negri s-au adunat,
Și de șarpele cel vechi ești înfruntat.

Chiar și când de Isus nu te simți ascultat,
Și în inimă multe răni ai purtat,
Vorbește cu al tău Creator,
Și El îți va da aripi ca să zbori.

Militaru Bogdan

Împacă-te cu ideea existenţei păcatului

“Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” Luca 22:53

Faptul că nu ne împăcăm cu ideea existenţei păcatului produce toate dezastrele din viaţă. Poţi vorbi despre virtuţile nobile ale naturii umane, dar există ceva în natura umană care va râde în faţa oricărui ideal pe care-l ai. Dacă refuzi să accepţi că în fiinţele umane există viciu şi egoism, că există ceva de-a dreptul duşmănos şi rău, atunci, când păcatul îţi va ataca viaţa, vei face compromis cu el şi vei spune că n-are rost să lupţi împotriva lui.

Ţii cont că acesta este ceasul şi puterea întunericului sau imaginea pe care o ai despre tine însuţi exclude păcatul? Te împaci cu ideea existenţei păcatului în relaţiile şi prieteniile tale pământeşti? Dacă nu, el te va prinde la primul colţ şi vei face compromis cu el. Dacă te împaci cu ideea că există păcat, vei sesiza imediat pericolul – “Da, văd ce-ar însemna aceasta”. Recunoaşterea păcatului nu distruge baza prieteniei, ci stabileşte o acceptare reciprocă a faptului că temelia vieţii este tragică.

Fereşte-te întotdeauna de o evaluare a vieţii care nu recunoaşte faptul că păcatul există! Isus Cristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, totuşi El n-a fost niciodată cinic, niciodată suspicios, deoarece S-a încrezut pe deplin în ceea ce putea face El pentru natura umană. Omul curat, nu cel inocent, este un om în siguranţă. Omul inocent nu este niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie inocenţi. Dumnezeu le cere ca ei să fie curaţi şi virtuoşi. Inocenţa este o caracteristică a copiilor. Este un lucru condamnabil ca omul să nu se împace cu ideca existenţei păcatului.

Oswald CHAMBERS

Testul lui Socrate

Pastor Ciprian Barsan

Socrate, era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întalnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus: “Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?”“Stai o clipă,” îi replică Socrate. “Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.”

Trei?”

“Așa este,” a continuat Socrate. “Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.

Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”

“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”

“E-n regula,” zise Socrate. “Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.

Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”Citat-Socrate“

Nu, dimpotrivă…”

Vezi articol original 98 de cuvinte mai mult

Când iubești lumina

Când iubeşti lumina şi te scalzi în soare,
Uiţi de întuneric şi de ce te doare.
Uiţi că mai sunt alţii ce gândesc la rău,
Vezi numai prieteni împrejurul tău.

Când de bunătate inima ţi-e plină,
Nu observi că viaţa nu-i mereu senină
Căci seninul curge din inima ta
Şi cu el pe alţii îi poţi alina.

Când păstrezi în suflet dragoste curată
E prea mult şi-o oră să stai supărată!
Inventezi motive de-a te împăca
Căci pacea-i regină în inima ta.

Când iubeşti dreptatea şi-o faci totdeauna,
Rămâi în picioare când vine furtuna
Căci dreptatea însăşi te va apăra
Cine-ţi sapa groapa, cade el în ea.

Din copilărie, din poveşti cu zâne
Ştim că dintre toate, binele rămâne
Adevăru-nvinge, e de neschimbat
Îţi dă libertate şi-un suflet curat.

Nu-i naivitate cea care te face
Cu o lume-ntreagă să trăieşti în pace,
Ci-i dovada certă, de necontestat
Că eşti om de Domnul binecuvântat.

Nimeni nu-i pe lume fericit ca tine
Dacă totdeauna te lupţi pentru bine
Inima-i uşoară ca fulgul de nea
Şi ţi-e dulce somnul pe perniţa ta.

Zică orişicine orice despre tine,
Tu rămâi temeinic lipită de bine!
Căci, la urma urmei, este viaţa ta
Tu dai socoteală ce-ai făcut cu ea!

Pavel Mariana Florica

Obişnuit cu suferinţa

“Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu.

Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât.

Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

Oswald CHAMBERS

Ultimele cuvinte şi lecţia nerostită despre moarte

Pastor Ciprian Barsan

A devenit aproape o tradiţie pentru presă să dezvăluie ultimele cuvinte ale victimelor unor tragedii. Un public pentru acest gen de informaţie e limpede că există. Oamenii sunt interesaţi de detaliile intime ale ultimelor clipe de viaţă ale unora pe care nu i-au cunoscut. Însă ce învăţăm cu adevărat despre moarte din ultimele cuvinte ale celor morţi în tragedii?
În urmă cu doar două zile, un alt părinte îşi plângea copilul în urma unei tragedii. De data aceasta o mamă din Statele Unite, care şi-a pierdut fiul într-o tornadă ce a făcut ravagii în Texas. Femeia le-a arătat jurnaliştilor un mesaj pe care l-a primit de la fiul ei, student în ultimul an, exact înainte ca tornada să îi spulbere casa. „La revedere, mama. (…) Vine direct spre mine.” Femeia mai apucase să îi scrie „Te iubesc Jeff. O să treci cu bine de asta.” Nu ştie dacă fiul ei…

Vezi articol original 772 de cuvinte mai mult

Viață plină de contraste

Viața-i plină de întrebări,
Și întârziate răspunsuri.
E vers…e culoare,
Totul e în schimbare.
Pământul-i creat, un vis!…
Sus, albastru, – abis –
Zile cu nori, soare,
Nopți cu luna, în schimbare,
Bucurii, ce ne-mplinesc,
Ne-mpliniri, ce fericesc.

În balanță pe tas stă.
Adevăr – minciună.
Contrastul alb-negru-i viața,
În apus s-au dimineața.
O minciună, te ridică,
Un adevăr, te coboară.
Privește la munții, și nații,
Împărății, și împărații,
Din cele mari se fac mici,
Cele mici devin puternici.

Moarte – Viață.
Trecerea ta, e uitată.
Uite!…mii, de palate!
Străluceau, cândva în soare,
Sunt ruine, dărâmate,
De oamneii, abandonate,
În ele, bucuria, fericirea,
N-a adunat, cât coliba.
Oamenii sunt împărțiți,
În culoare, negri-albi.

Întâlnim ce-i albi la fețe,
Negrii la inimă, plini de răutate.
Alții… negre, a lor fețe,
Însă au inimile albe.
Contraste, avem în cuvinte,
Poți spune o vorbă dulce,
S-au pot fi pelin – amare.
În dreptăți, e nedreptate,
La nedreptate, omul zice, dreptate.
Din ură, ajunge la iubire.

Din tristeți, la fericire,
Din bucurie-n durere,
Din iubire, uni ajung la ură,
Toate viața, le adună.
Însă…contrast la a ta, întrebare,
Pentru noi!…E Sfânta Carte!
În tine totul, e culoare,
Când mergi cu Isus, pe cale.
Din viață, și contrastele întâlnite,
Domnul îți dă dreptul, de alegere.

Ce-i mai bun, hai să alegem,
În cunună să împletim.
O legătură de contrast frumos,
Ce ne va duce la Hristos.
Din contrastele vieții,
Creștine, tu să alegi,
Lumina în viața ta,
Pe calea vieții – dreptatea,
Așa vom ajunge  – Sus –
În frumosul contrast al pământului,
– Paradis.
Cu Domnul în  – VEȘNICII.

Toma Coca