Ştiu o noapte sfântă

Efeseni 2/14

”El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea. ”

Cerul a îmbrăcat haina sa de noapte,
Aşteaptă să vină  şi cereasca oaste;
Diamante şi perle din visterie.
-Ce noapte frumoasă! zice cu mândrie.

-Noapte albastră, eşti foarte frumoasă!
Dar eu ştiu o noapte şi mai glorioasă,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
Şi se naşte Isus, al meu Mântuitor!

Ştiu o noapte când stelele răsar zâmbind,
Din Tara Zorilor, aud îngeri cântând,
Şi pe o rază, un mesaj de iubire;
”Un Fulg de Pace aduce mântuire! ”

Ştiu  o noapte sfântă când stelele vorbesc,
Şi tainele, din ceruri, ele  dezvelesc;
Şi Poarta cerului se deschide usor;
-”Dă-mi un strop de pace, Măreţ Mântuitor! ”

Ştiu o noapte când şi fulgii de nea vorbesc,
Fluturi-mesageri, de la Regele ceresc,
Dansând pe cer, ei cântă un cântec sublim;
-”Am nevoie de Domnul, de Domnul divin! ”

Ştiu o noapte  sfântă când  Ieslea vorbeşte;
In ea, cerul şi pământul locuieste,
Ştiu o noapte când inima strigă de dor;
”-Fii o Iesle pentru al tău Mântuitor! ”

Şi  noaptea cerească, plină de magie,
M-a legat  de Isus pentru veşnicie,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
-Ai  milă de mine, Isus  Mântuitor!

Noaptea sfântă, nu ochii, înveseleşte,
Inima zdrobită, ea o cucereşte,
In noapte, pe cerul inimii mele, scriu;
-Eu am pe Mântuitorul, Domnul cel viu!

Fulg de Pace, Isuse, bine ai venit!
Cerul cu pământul, în noapte, le-ai unit,
Ai deschis Tu Poarta din cer cu un Cuvânt;
Să avem noi intrare la Tatăl cel sfânt!

Arancutean Eliza

Anunțuri

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta.

Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

Oswald CHAMBERS

Stol de îngeri au pornit

Stol de îngeri au pornit
Ca să ducă Vestea buna:
‘Astăzi, un Fiu S-a născut! ‘
Cerul, pământul, răsună
Vestea buna s-o primească
Orice om de pe pământ,
Să-nţeleagă, să cunoască
Totul, despre Domnul Sfânt.
Betleemul L-a primit
Pe Fiul cel Sfânt, Isus
Unde ai Săi au venit
Să împlinească ce s-a spus.
În staul, în sărăcie,
Prinţul Păcii S-a născut.
A Sa glorie să fie!
Toţi de acolo au văzut.
Păstorii de pe câmpie,
Oile şi le-au lăsat
Si-au pornit cu-a lor solie
Să-L vadă pe Împărat.
Mieluşei cu ei au dus
Fiului, să-I dăruiască.
Urări de bine I-au spus
Nu-ncetau să-L preamărească.
Părinţii acol’ erau
Maria-L privea duios,
Îngerii din cer veneau
Să Îl vadă pe Hristos;
Chiar magii din răsărit
După steauă s-au luat,
Spre Betleem au pornit,
Cu daruri s-au încărcat.
Daruri scumpe, minunate,
Pentru Prunc ei au adus
Căci au venit de departe
Ca să-L vadă pe Isus;
Şi toţi trei s-au închinat
Cu respect şi cu iubire
Pruncului cel minunat
Cu toţi I-au adus mărire.
E o noapte minunată,
Pacea, peste tot domneşte.
Îngerii din cer se arată
Pământul se-nveseleşte.
‘S-a născut un Prinţ Ceresc! ‘
(Bucuria este mare. )
Îngerii zburând vestesc
Toţi Îi aduc închinare.

Florența Sărmășan 

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Priviți în sus!

Motto: „”Ridicați ochii spre cer și priviți în jos pe pământ! Căci cerurile vor
pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii
lui vor muri ca niște muște, dar mântuirea Mea va dăinui în veci și nepri-
hănirea Mea nu va avea sfârșit. „”  Isaia 51: 6.

Comoară neprețuită-i credința adevărată
Ce-ți dă putere s-alergi necontenit;
Credința neclintită în Fiu și în Tată
Deplină și vie, primi-va răsplată
Mântuire și viață fără de sfârșit.

Credința ne întărește și-aduce biruință
Asupra lumii stricată la minte;
Și Însuși Dumnezeu găsit-a de cuviință
Ca cei biruitori – bogații în credință –
Să fie moștenitori rânduiți dinainte.

Domnul a spus că-n vremea de pe urmă
Dragostea celor mulți se va răci;
Că vor pătrunde înșelătorii ce scurmă
Să rătăcească oile din turmă,
Și odată rătăcite ele vor pieri.

Vegheați! Fiți treji că printre noi
Lupii răpitori și cruzi se-arată!
Ei vin ascunși în blăni de oi
Să samene îndoială, și apoi,
Să vadă turma împrăștiată.

Au vorbe mieroase cu miez de obidă
Și gura li-i plină de blesteme și-amar;
Sub buze ei au venin de aspidă,
Limba vicleană – năpârcă perfidă –
Și-n cuget ascund porniri de tâlhar.

Dar vremea-i aproape și fără-ndoială
Noi știm că judecata stă să înceapă;
Atunci și acolo, vor da socoteală
Toți lupii aceștia care înșală,
Și de osândă, nimenea nu-i scapă.

Iar noi, s-avem o inimă înțeleaptă,
Să ne împotrivim acestora mereu;
Să ne stea picioarele pe calea dreaptă,
Căci Tatăl Sfânt în ceruri ne așteaptă
La nunta Mielului lui Dumnezeu.

Noi credem în a Domnului făgăduință
Că El va da răsplată celui credincios;
Scriptura ne arată a Domnului voință
Că cel neprihănit trăi-va prin credință
În veșnica Împărăție cu Hristos.

Noi credem în Isus! Și în acei profeți
Care ne-au spus că Domnul o să vină;
Dar până atunci va trebui s-aveți
Credința – scut pentru săgeți,
Și rugăciunea – platoșă divină.

Puțin mai este, și Domnul se arată
Pe nori de slavă. Priviți în sus!
Și mântuirea, astfel, va fi dată
Oricărei inimi ce a fost spălată
În Sângele cel Sfânt a lui Isus.

Priviți în sus, în așteptarea mântuirii,
Că noi suntem străini aicea jos!
Acolo-i locul robilor neprihănirii,
Locașul pregătit în cinstea Nemuririi –
Spre a fi o veșnicie cu Hristos!

Ioan Vasiu 

Împotrivirea vieţii naturale

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus.

Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 Oswald CHAMBERS

Când drumul este greu

Când drumul este greu, Tu dă-ne mâna
Și ne ridică Doamne-n brațul Tău,
Nu ne lăsa, condu-ne, fii la cârmă,
Pășim la drum cu Tine, Domnul meu.

Pășim în fiecare zi Isuse
Prin munți și văi, prin soare și furtuni
Și știu, cu Tine, orice vreme vine,
Vom birui-ndoieli și slăbiciuni!

Când suferim și nu găsim ieșire,
Limanul pare-ndepărtat și greu,
Te văd pe Tine Doamne, ești la cârmă
Și îmi șoptești că sunt copilul Tău.

Să nu mă tem și să rămân în barcă,
S-ascult de-al meu Cârmaci iubit,
Și-n aspre vânturi și furtuni ce-atacă
Să stau încrezător, de neclintit!

S-ascult de Tine Doamne totdeauna,
Să mă-ntăresc lângă Cuvântul Tău,
Tu știi să mustri vântul și furtuna
Și nu mă părăsești nicicând la greu!

Mi-e bine lângă Domnul, căci El este
Cârmaci adevărat și-Ocrotitor
Și nu mă înspăimânt de orice vine,
Cu El în toate sunt biruitor!

Toma Simona Magdalena

Mulțumesc!

Ciprian Barsan

20131208-083553.jpg

Am trecut prin momente grele, atunci nu am înțeles de ce, dar azi privind în urmă pot rosti: Mulțumesc!
Am fost în prăpastie, prăbușit în deznădejde gata de a renunța, de a părăsi lupta, atunci cuptorul mi s-a părut prea greu, dar acum, înțelegând scopul rostesc cu bucurie: Mulțumesc!
Uneori, oamenii m-au rănit și atunci m-am apărat, rănind la rândul meu. Am plâns și au plâns și alți din pricina mea. Nu am înțeles atunci pentru ce.. Dar azi înțelegând miracolul transformării rostesc: Mulțumesc!
A trebuit să pierd lucruri și mai ales persoane dragi, atunci am urlat, am plâns am privit supărat spre cer. Durerea a fost cumplită, mi-au secat izvorul lacrimilor, mi-a ucis speranța…dar am învățat atunci că doar alături de Tine pot trece peste orice obstacol! Îți mulțumesc!
Pentru TOT, TOATE și mai ales pentru TOȚI…

Mulțumesc Doamne!

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Vezi articol original

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Spre Iesle, pe calea îngustă

Ieremia 6:16
Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi  care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”

Dansează vioi  cununile de stele,
Melodia cerească o ştiu doar ele,
Dansează şi ai cerului fluturi de nea;
Şi corul de îngeri cântă ”Aleluia! ”

Pornesc cu magii să Il caut pe Isus,
Pe cămile, daruri multe, cu capul sus,
Şi în drum, palmierii mă înveselesc,
Printre flori cu parfum dulce, eu rătăcesc.

Steaua merge înaintea noastra, pe cer,
Dar paşii mei, în desişuri, în păduri, pier,
Doar păsările îmi cântau în cor duios;
-Te-ai îndepărtat de Calea către  Cristos!

E noapte, dar nu mai văd Steaua de pe cer,
Simt că am pierdut ceva, şi nu vreau să pier,
Şi aud, din nou, o cerească chemare;
-”Intoarce-te, vino la vechea Cărare!

-Baltazar, Baltazar, pe unde rătăceşti?
La steua de pe cer, tu nu mai priveşti? ”
-Am ameţit în Vale, de parfum şi flori,
Nu mai văd nici steaua luminoasă din zori!

–”Calea nu e aceasta, nu e în Vale,
Este în Iubirea ce veşnic nu moare,
Intoarce-te acum la îngusta Cărare!
Acolo te aşteaptă Păstorul cel Mare! ”

Mă  uit din nou la cununile de stele,
Au un drum ceresc, nu se rătăcesc ele,
Dansul lor sublim, din Răsărit spre Apus;
Este plecăciune în faţa lui Isus!

Pornesc din nou la drum, privind în sus,
La Iesle, mă aşteaptă încă Isus,
Şi dansez cu ai cerului fluturi de nea;
Cu îngerii cereşti cânt eu ”Aleluia! ”

-Prietene, tu mai  vezi steaua din Răsărit?
Şi stelele ce  dansează  în infinit?
Intoarce-te, deci, la îngusta Cărare!
La Mesia, ce te aşteaptă pe Cale!

Arancutean Eliza