Născut în ieslea umilinței

Căci un copil ni s-a născut, în lume
Un fiu s-a dat din cer, ca Salvator
Domnia, El, o va purta, pe umăr
Şi vor veni popoare, fără număr
Să-l recunoască ca Mântuitor.

Îl vor numi, părinte-al veşniciei
Şi Domn al păcii, minunat şi sfânt
Un sfetnic, înțelept şi prinț al slavei
Sa pogorât în lumea suferinței
Ca să aducă pace pe pământ.

S-a pogorât, lumina şi salvarea
S-a întrupat, cuvântul proclamat
Putem începe să cântam cântarea
Ca să răsune peste-ntreagă zarea
În lume, s-a născut un Împărat.

S-a pogorât în iesle, umilința
A apărut o nouă stea pe cer
Ca să renască în popor, credința
Şi să trăim cu toții, pocăința
Ce Dumnezeu ne-a arătat în El.

În Betleem, s-a împlinit Cuvântul
Când steaua s-a oprit în dreptul lui
Ca să cunoască astăzi tot pământul
Că Betleem, a găzduit pe sfântul
Pe minunatul fiu al Cerului.

Azi, vrem să găzduim a Ta prezenţă
Dar, nu într-un locaş cu fân uscat
Nu într-o iesle goală şi săracă
La care magii, au venit odată
Dintr-un ținut, atât de îndepărtat.

Noi te primim, în inimile noastre
În viaţa noastră, vrem să locuieşti
Rămâi în casa noastră, scump Isuse
Căci Tu ne-ai dăruit, comori nespuse
Când ai ales în lume, să te naşti.

Ion Popescu 

Împotrivirea vieţii naturale

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus.

Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 Oswald CHAMBERS

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Tablou de iarnă

Văzduhul cerne maldăre de nea
Peste pământ, cu cerul vrând să-l lege,
Să-i oblojească crestele betege ….
Şi-mbrăţişate peste timp să stea.

În linişti sacre, de tărâm galactic,
Lin doarme firea sub vegheri astrale,
Slab ticăind la treceri siderale,
Pe culmile-ngheţate de vânt arctic.

Doar casa mea, ca-ntr-un tablou pictată,
Cu galbenă lumină la ferestre
Freamătă-n note calde, vii, terestre,
Şi-ntruchipează fericirea toată.

Olivia Pocol

Pocăinţa

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” 2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:”Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta”. Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.

Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă.

Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului.

Oswald CHAMBERS

Vladimir Pustan: Moş Nicolae, sfântul buzelor umflate

Ioan17 - John 17

Vladimir Pustan: Moş Nicolae, sfântul buzelorumflate

ONDECEMBER 6, 2019BYGEORGEINCHRISTIAN PERSPECTIVE

N-am ştiut nimic despre el înainte de revoluţie. Probabil din cauză că avea acelaşi prenume cu „împuşcatul”, iar apelativul de „moş” nu convenea bâlbâitului din Scorniceşti.

Nici tata nu s-a căznit să-mi facă lipeala cu el. Tata n-avea timp de fleacuri.

De aceea n-am înţeles de ce într-o seară, venind de la o evanghelizare, m-am împiedicat în prag de bocancii copiilor şi nu mi-am pus nici o întrebare de ce i-au lăsat afară. Dimineaţa copiii s-au trezit înaintea mea. Nu şi-au mai găsit nici măcar pantofii, pentru că bernardul nostru, Barry, îi cărase în cuşcă. Au venit la mine cu buza umflată şi cu ochii-n soarele de iarnă.

Am vrut să fiu fariseu şi să le explic faptul că noi suntem împotriva tradiţiilor, să fie atenţi că diavolul nu doarme şi el foloseşte ba o…

Vezi articolul original 178 de cuvinte mai mult

În mâna Domnului

În orice ceas permis de Providență,
De-atâtea ori aș fi putut să mor,
Fără să știu de-a Domnului prezenţă
Și despre Harul eliberator!

Un tributar al vieții și al morţii,
Contemporanul fiu risipitor,
Am fost străinul, ce în voia sorţii
De cer nutrea în permanenţă-un dor,

Credinţa fariseică avută
Și fapte bune numai de decor,
Independent de jertfa neștiută,
Al vieţii proprii critic-spectator!

Cu preţ de sânge-a fost răscumpărarea
Și am primit divinul ajutor,
Isus prin jertfa Sa mi-a dat iertarea
Și-mi este-al vieţii Sfânt Reformator!

Cu înnoirea minţii prin credinţă,
Chiar dacă știu că drumul nu-i ușor,
Doar El îmi dă putere-n suferință
Și cu slujire-acum Îi sunt dator.

În mâna Domnului e-ntreaga lume,
Căci este în controlul tuturor,
El S-a descoperit în rugăciune
Și în Cuvântul edificator.

Senin în vremi de mare turbulenţă,
Cu soare- n suflet când afară-i nor,
Mă-nchin și mulțumesc cu reverență
Lui Dumnezeu, supremul Creator!

Laura Minciună 

Curcubeul din nori

„Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ „Genesa 9:13

Voia lui Dumnezeu este ca fiinţele umane să intre într-o relaţie morală cu El; acesta este scopul legămintelor Sale. „De ce nu mă mântuieşte Dumnezeu?” – ne întrebăm noi. El m-a mântuit, dar eu n-am intrat încă într-o relaţie cu El. „De ce nu face Dumnezeu cutare şi cutare lucru?” El le-a făcut, dar întrebarea este: „Vreau eu să intru într-o relaţie bazată pe legământ?” Toate marile binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt realizate şi complete, dar ele nu devin ale mele până când nu intru în relaţie cu El pe baza legământului Său.A aştepta ca Dumnezeu să facă ceva este întruchiparea necredinţei, înseamnă că nu am credinţă în El.

Aştept ca El să facă ceva în mine ca să mă pot încrede în acea experienţă. Dumnezeu n-o va face. pentru că nu aceasta este baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Omul trebuie să treacă dincolo de propriul său sine pentru a putea face legământ cu Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu trece dincolo de Sine pentru a face legământ cu omul. E o problemă de încredere în Dumnezeu – un lucru foarte rar. Noi avem încredere numai în simţurile noastre. Nu cred in Dumnezeu până când El nu-mi dă în mână ceva palpabil. Atunci pot spune: „Acum cred”. Aceasta nu este credinţă. „Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi”.

Când închei cu adevărat această înţelegere cu Dumnezeu pe baza legământului Său şi mă predau Lui cu totul, nu mai există sentimentul vreunui merit personal, nu mai există nici un element uman în relaţia mea cu El, ci numai sentimentul copleşitor că am ajuns să fiu una cu Dumnezeu; viaţa mea radiază pace şi bucurie.

Oswald CHAMBERS

V O R B E 

Ciprian Barsan


8 cm. Atât măsoară un lat de mână. Am luat o ruletă și mi-am măsurat mâna într-o zi ca să văd ce voia să spună David când cânta că „viața omului e cât un lat de mână”.
2 secunde. Cam atât ține o expirație. Mi-am măsurat timpul răsuflării ca să văd ce zicea David când cânta că „viața omului e ca un abur care se-arată puțintel și-apoi piere”. E Decembrie și aburul se vede bine.
Mă întorceam acasă. După o curbă destul de periculoasă am văzut pictându-se înaintea mea un tablou al disperării. O femeie de 63 de ani întinsă la pământ, soțul ei sprinjnindu-i capul cu piciorul drept, un alt bărbat la vreo 35-40 de ani „înghețat” la volanul uneia dintre mașini, având probabil coloana afectată, fiul celui „înghețat” – un copil de vreo 13-14 ani rănit și în stare de șoc, un șofer care umbla dintr-o parte în…

Vezi articolul original 330 de cuvinte mai mult