Slujiți cu bucurie…

Psalmul 100:2
„Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui!”

*******************

Slujiți Domnului cu bucurie
Adunând comori în visterie
Din ceasul când zorii se ivesc
Cuprinși să fiți de-un gând dumnezeiesc.

După somnul dulce, liniștitor
Dați slavă iubitorului Păstor
Nu lăsați tristețea să vă cuprindă
Și nici gândul rău să vă surprindă.

Începeți o nouă zi cu veselie,
Cu rugă ornată cu melodie
Îmbrățișați harul trimis de Sus
Căci n-a fost luat și n-a fost redus.

Zâmbetul să-l afișați pe față
C-ați primit a Cerului dulceață
Încrederea să nu vă părăsească
Pe calea spre Patria cerească.

Îngrijorări să nu vă pătrundă
Tatăl e cu voi în orice secundă
Veselă fie-vă și privirea
Încântată să vadă moștenirea.

Îmbrăcând slujirea-n pasiune
Zilnic veți vedea o minune
Veți birui încercarea ce-apare,
Veți fi în lume lumină și sare.

Slujind cu bucurie-n orice stări
Veți fi-mbrăcați în binecuvântări
Și traiul vostru va primi cununi
C-ați dat Fiului plâns cu-nchinăciuni.

George Cornici

9 August

Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze.” Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav”. Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători.

Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice.

Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Din nou chemați la Cină

Din nou suntem chemați la Cină
Primind nemeritatul Har. .
Pe masa plină de lumină
Din nou e-o pâine și-un pahar.

Din nou în cugete cernite
Simțim atâtea apăsări
Vorbiri și stări nepotrivite
Împotriviri și acuzări.

După un timp de încercare
Cu lupte și cu provocări
Avem veșmintele murdare
Și-avem atâtea remușcări.

În coșurile pentru roade
Aducem iar așa puțin. .
Și din cascade în cascade
Mustrări în cugete ne vin. .

Am fost trimiși argați în vie
Ne-a dat talanți, doar să lucrăm. .
Și-acum, când Domnul ne îmbie,
Noi ce-am adus? Ce merităm?

Privind la pâinea ce-i ‘nainte
La vinul în pahar turnat
Ne stăruie mereu în minte
Acel ce-a fost crucificat.

Și rând pe rând în adunare
În fața Lui ne cercetăm
Și-n duh, atins e fiecare
De-un Har ce nu îl merităm.

Ce-adânc ne conștientizează
De jertfa Fiului Divin
Ce încă spală și salvează,
Ce are meritul deplin.

Iubirea Lui nemăsurată
Ne cheamă iarăși să venim
La masa binecuvântată
Ca împreună s-o servim.

Din nou primim a Lui iertare
Prin Har noi suntem ce suntem
Iubirea Lui aseamăn n-are. .
Noi nici un merit nu avem.

Căci numai Harul Lui ne ține. .
Nimic ce noi am fi adus
Tot meritul ii aparține
Doar jertfei Domnului Isus.

Cu inima deschisă, bună,
Adânc in duhul cercetați
Se-aude vocea ce răsună:
“Iubiții mei, luați, mâncați!

Din Pâinea care dă Viață,
Din trupul lui Emanuel,
Și-apoi din vinul pus în față
Luați acum, beți toți din el!”

Cu ființa-întreagă tremurândă,
Din sângele și trupul Sfânt
Luăm cu inima plăpândă
Reînnoind un legământ

Un legământ semnat cu sânge
Pentru acei răscumpărați
Ce-n jurul Tatălui îi strânge
Justificați și împăcați. .

Iar Duhul Sfânt ca mărturie,
În sufletul deplin predat,
Printr-un fior de bucurie
A Lui amprentă și-a lăsat.

Cu Sfânta Cină-împărtășită
Umpluți de Harul Lui deplin
Plecăm cu inima-înnoită
Și binecuvântați. . Amin!

Daniel Hozan

8 August

Ţes pânze de păianjen.” Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului.

Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns.

Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Prietenia-i un tezaur

Prietenia e-o comoară, e-un adevărat tezaur,
Dacă știi s-o prețuiești, n-ai nevoie nici de aur.
Cine are un prieten sincer cu adevărat,
Dumnezeu l-a fericit și e cel mai câștigat.

Prietenia sinceră, fără scop și viclenie,
Este de neprețuit, este o bijuterie.
Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să fii cinstit,
Nu să umbli cu vrăjeli și să minți necontenit.

Dacă minți, nu-i prietenie, este doar un scop ascuns,
Unde nu-i sinceritate, fățărnicia a pătruns.
Un prieten nu-l câștigi pentru a-l batjocori,
Nu, nu asta-i prietenia, nu așa fac prietenii.

De-asta-i rară prietenia, fiindcă nu-i sinceritate,
Numai adevărul leagă oamenii în unitate.
Când persistă-n prietenie o minciună cât de mică,
Te cuprinde și invidia dar și o sinistră frică.

De-asta-i bine și frumos prietenul să-l prețuiești,
Nu să-l cauți doar cu scopuri și apoi să-l părăsești.
Prietenul adevărat nu stropește cu venin,
Ci rămâne lângă tine și de-s ploi și de-i senin.

Asta-nseamnă prietenie, restul este doar gargară,
Prietenia e-un câștig, nicidecum nu-i o povară.
Cine are un prieten, astăzi când e tot mai greu,
Este binecuvântat și-mplinit de Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

7 August

Pe drept esti iubit.” Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian.

Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge — „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe.

Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară şi Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16).

Meditaţii C. H. Spurgeon

De ce a câștigat David ?

Ciprian I. Bârsan

David a câștigat o luptă imposibilă cu Goliat pentru că el a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. David nu s-a uitat la cât de mare, puternic și pregatit era Goliat, ci s-a uitat țintă către Cel care putea să-i dea biruință.
Ce l-a făcut pe David să nu se înspăimânte de situația extrem de gravă pe care o avea de înfruntat? Ce motivație ar fi putut sta în spatele unui adolescent care s-a hotărât să meargă împotriva celui mai de temut dușman al întregii lui țări.

O armată întreagă, de mii de soldați bine antrenați, tremură în fața acestui uriaș pericol pe de o parte, iar pe cealaltă parte: un copil, unul singur era gata să înfrunte același pericol, făcând astfel istorie.
David era singurul dintre miile de oameni prezente acolo care credea cu adevărat într-un Dumnezeu care poate totul. David a crezut pe cuvânt când Dumnezeu, prin proorocul Samuel…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Plecăm… și ce rămâne după noi?

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Grămezi de pietre goale și noroi,
O viață petrecută în păcat,
Al firii noastre pământești aluat.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Doar o mulțime de străini și goi,
De oameni fără niciun Dumnezeu
Stând rânduri-rânduri împrejurul tău.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Mulțimile de „grindini” și de „ploi”
Din viața ta de patimi pe pământ
Până-ai să pleci din viață spre mormânt…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Ispite și necazuri vin puhoi
Căci omul viețuiește în păcat
Și pleacă-n veșnicie neiertat…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Se-adună-n viață anii ca un roi,
Acum ești tânăr, mâine ești bătrân…
Tu pleci și toate-n urma ta rămân…

Plecăm… și ce putem lua cu noi
Când toate-n viața asta sunt gunoi?
Nimic din tot ce-ai strâns pe-acest pământ
Nu poți să iei cu tine-n cerul sfânt.

Plecăm… și ce putem lua cu noi?
Credința, bucuria vieții noi
Pe care Dumnezeu ne-o dă de sus
Îndată ce ne-ntoarcem la Isus.

Te-ndemn, de-aceea, suflet scump și bun,
Să-L iei cu tine pe Isus la drum,
Să nu dai drumul mâinii lui Isus
Oprindu-te în Patria de Sus.

 Dorel Puchea  

6 August

Străjerule, cât mai este din noapte? ” Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul” (Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin?

Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie
Căci zorii dimineţii au sosit;
Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie
Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!
O, vino chiar acum, Isuse blând.
Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iubire cu miros de cer frumos!

Iubire cu miros de cer frumos,
O, câte lucruri a mai scris în tin’ Hristos!
Câte descopăr când pășesc poteca ta
Și câte revărsări de har găsesc în ea!

Iubire cu miros de-altar curat
Câte porniri în mine-ai transformat!
De nu era în cale jertfa Ta
Pierdut aș fi, uitat pe calea mea!

Iubire, dar din darul lui Hristos
Tu ne înveți ca să trăim frumos
Căci fără tine câte sarcini am purta
Câte nimicuri după noi am tot lua!

Ce grea e ura! Tu ce ușurare duci
Pe brațe când ne porți și ne conduci!
Și când te am, iubesc ce n-am putut
Căci Tu închizi și rana ce-a durut!

Căci de avem în noi o torță de iubire
Ne îndreptăm ușor spre nemurire
Și zările cerești întrezărim
Când lepădam natura noastră, când iubim!

Mai tare ești, iubire, decât boldul morții greu
Te ‘nalți și te cobori din empireu
Ai locuința-n slava lui Hristos
Iau chipul tău și-l schimb pe-al meu lutos!
O, tu, iubire, dar din darul Lui frumos!

Camelia Stîngaciu