„Cine este acest Isus?”

Motto: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit
va trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul
acesta? ” ” Da, Doamne, I-a zis ea, cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu,
care trebuia să vină în lume. ” Amin! Ioan 11: 25-27.

Sunt și astăzi oameni care –
Ca în vremea ce s-a dus,
Se-ntreabă precum iudeii:
„Cine este acest Isus? „

În măiastra cuvântare –
Cea din ziua Cincizecimii,
Petru, pescarul de oameni,
El a deslușit mulțimii

Taina ascunsă din Scriptură –
Încă nedestăinuită,
Dar sfinților lui Dumnezeu
De acum descoperită;

Că Isus din Nazaret
Care a fost răstignit
Este Hristosul înviat,
Cel de David prorocit.

Și apostolii sunt martori
Ai învierii lui Isus
Care S-a înălțat și șade
La dreapta Tatălui de sus,

Mai presus de-orice putere,
De orice dregătorie,
De orice fel de stăpânire
Și de orișice domnie;

Și de orice nume care
S-ar putea găsi sub soare,
Nu numai în veacu-acesta
Ci, și-n cele viitoare.

E Cel Dintâi Născut din morți –
Pârga celor adormiți,
Nu-i sub cer alt nume-n care
Să putem fi mântuiți.

Dintr-o mulțime de frați
El e Cel Întâi Născut,
El e-Începutul zidirii –
Prin El toate s-au făcut.

E Hristos Mântuitorul
Cel vestit prin profeții,
Domnul Păcii de pe tronul
Veșnicei Împărății.

E Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeul nostru tare,
Venit să ne izbăvească
De mânia viitoare,

Cel venit să mântuiască
Pe cei ce erau pierduti,
Și să scoată din robie
Pe cei în păcat căzuți;

Să poarte povara lumii,
Să-ndure păcatul greu,
Iar prin Jertfa de pe cruce
Ne-a împăcat cu Dumnezeu.

Pentru noi, S-a dat pe Sine
Ca preț de răscumpărare,
Să fim un norod al Lui
Curățit de-orice întinare;

Să ne putem înfățișa
La chemarea Lui divină,
Sfinți și fără de prihană
Curățiți de orice vină.

Dumnezeu L-a înălțat
Mai deasupra tuturor,
L-a făcut să fie Domn
Și al nost’ Mântuitor

Ca să dea lui Israel –
Dar și neamurilor toate,
O pocăință adevărată
Și iertarea de păcate.

Dumnezeu ne-a mântuit
În dragostea-I de omenire,
Nu prin faptele făcute
De noi în neprihănire,

Ci prin îndurarea și botezul
Cu apă și prin Cuvânt,
Și prin înnoirea noastră
Făcută de Duhul Sfânt.

Și de-om trăi în curăție
Și o viață de credință,
De rămânem veghetori
Și statornici în credință,

De vom împlini Cuvântul
Și vom lucra cu folos.
Fiecare vom vedea
Mântuirea lui Hristos.

Mărturisiți-L pe Isus
Orișiunde veți putea,
Lăudați Numele Lui
Fiindcă dacă vom tăcea,

Pietrele vor prinde viață
Și vor mărturisi mereu,
Că Isus este Hristosul
Și Fiul lui Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Psalmul 12

Vino-n ajutor o Doamne Sfinte
Căci se duc acei evlavioși
Dintre oameni pier, merg în morminte
Fiii lor cei buni și credincioși.

Oamenii n-au nici o remușcare
Unii altora minciuni rostesc
A lor buze sunt lingușitoare
Și cu prefăcute minți vorbesc.

Nimicească Domnul pe vecie
Buzele lingușitoare toate
Limba ce vorbește cu trufie
Și pe ce ce-și zic “ stăpâni pe toate”.

Pentru că săracii gem întruna,
Cei nenorociți sunt asupriți,
Zice Domnul: “Eu mă scol acuma!
Mântuind pe cei obijduiți”

Ce rostește Domnul prin cuvinte
E-un argint curat și lămurit
Pentru c-a trecut mai dinainte
Prin cuptor, de șapte-ori curățit.

Dar Tu Doamne, știu că Tu păzi-vei
Pe acei ce Ți se-nchină Ție
Și pe-ai Tăi aleși Tu apăra-vei
De neamul acesta pe vecie.

Pretutindenea în lumea mare
Cel rău mișună și se-nmulțește
Câtă vreme-n locul de onoare
E ticăloșia ce domnește.

Daniel Hozan

Bucuria noastră

Bucuria noastră este harul Sfânt care ne ridică,
Harul care-L cinstește pe Dumnezeu și Îl glorifică.
Împreună să-L lăudăm pe El din inimă cu drag,
Cu toți copiii Săi aleși de pe acest meleag.

Dumnezeu este dragoste și noi suntem ai Săi;
Noi urmăm pe Domnul Isus și ale Sale căi,
El pentru noi S-a jertfit plătind un preț mare
Ca omenirea prin El să aibă mare valoare.

Dumnezeu ne umple când noi ne golim,
El ne-a dat Duhul Său Cel Sfânt să Îl simțim.
Toate lucrurile spre binele nostru lucrează
Pentru cei ce mereu Te slujesc și Te urmează.

Îți mulțumim Tată, în Numele Domnului Isus,
Pentru mântuirea noastră de obște venită de sus!
Mulțumim pentru grija Părintească ce ne veghează,
Pentru lumina duhovnicească ce ne luminează.

Îți mulțumesc Doamne și pentru vremurile ce vin,
Îți mulțumesc Tată, că veghezi pentru al meu cămin,
Mulțumesc că tot ce încep, îmi dai harul să și termin,
Îți mulțumesc Tată Ceresc pentru toate lucrurile.

Constrângerea chemării

Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!

1 Corinteni 9:16

Ai grijă să nu-ţi astupi urechile la chemarea lui Dumnezeu. Orice om mântuit este chemat să mărturisească despre mântuirea lui; dar aceasta nu înseamnă chemarea la predicare, ci este doar o ilustrare care poate fi folosită în predicare. Pavel vorbea despre durerea lăuntrică pe care o producea în el constrângerea de a predica Evanghelia.

Nu încerca niciodată să aplici aceste vorbe ale lui Pavel la sufletele care vin la Dumnezeu pentru a fi mântuite. Nu e nimic mai uşor decât să fii mântuit, deoarece aceasta este numai lucrarea suverană a lui Dumnezeu: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi mântui“. Domnul nostru niciodată nu desemnează condiţiile uceniciei ca fiind condiţiile mântuirii. Noi suntem chemaţi la mântuire prin crucea lui Isus Cristos. Ucenicia, însă, implică o opţiune: „Dacă vrea cineva…” Cuvintele lui Pavel vorbesc despre faptul de a fi făcut rob al lui Isus Cristos şi în acest caz nu ni se mai cere permisiunea cu privire la ce să facem sau unde să mergem. Dumnezeu face din noi pâine frântă şi vin turnat, pentru plăcerea Lui.

Să fii „pus deoparte pentru Evanghelie” înseamnă să auzi chemarea lui Dumnezeu; când un om începe să audă această chemare, atunci începe o agonie care îşi merită acest nume. Orice ambiţie este înăbuşită în faşă, orice dorinţă a vieţii este stinsă, orice perspectivă este cu totul ştearsă şi uitată, în afară de un singur lucru: „pus deoparte pentru Evanghelie”. Vai de omul care încearcă să-şi îndrepte paşii în orice altă direcţie, o dată ce a auzit această chemare. Acest Colegiu există pentru a se vedea dacă Dumnezeu are aici vreun om care să fie preocupat de proclamarea Evangheliei Sale; pentru a se vedea dacă Dumnezeu te constrânge. Fereşte-te de alte chemări ce ar putea interveni atunci când Dumnezeu într-adevăr te constrânge.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

O stea

O stea deschise calea spre lumină
Și Adevărul ni s-a revelat,
Copleșitoarea grație divină
Prin Duhul Sfânt atunci s-a arătat!

El nu avea nimic să ne frapeze,
Deși era Stăpânul absolut,
A coborât din cer să ne salveze
Și-ntr-o umilă iesle S-a născut.

Venit să ne aducă mântuirea
Isus Cristos, promisul dar ceresc,
Când pentru noi a acceptat jertfirea,
Cum ai putea să-i spui: „Nu te primesc!”?

Lăsând în urmă cerul slavei Sale,
În staulul modest S-a întrupat.
Acum ne este stea îndrumătoare
Și cel mai demn exemplu de urmat!

Laura Minciună 

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Pocăinţa

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” 2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:”Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta”. Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.

Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă.

Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului.

Oswald CHAMBERS

Harul

Te-ai coborât Isuse, din slăvile senine

Tu, Domn al veşniciei în lut Te-ai plămădit

Te-ai coborât gândindu-Te la mine,

Te-ai coborât lăsându-te dispreţuit

Fără păcat trăit-ai în lumea păcătoasă

Ispitele Isuse, toate le-ai biruit

Dorind să ne faci liberi din starea dureroasă

Isus, ca nimeni altul, Tu legea-ai împlinit

Şi sus pe cruce Doamne, pe oameni ai lăsat,

Să te atârne-n cuie, şi Te-au batjocorit

Dar gura n-ai deschis-o, când Te-au crucificat

Blestemul lumii ai luat, atunci când ai murit.

Venind în lume ai adus cu Tine,

Ceva sublim, un dar nepreţuit

Iar acest dar doar prin credinţă pot obţine

E harul Tău Isuse, că mult Tu m-ai iubit.

Prin harul care l-am primit din cer de sus

Avem noi astăzi mântuire şi iertare

Prin el sunt socotit neprihănit şi pus

În rândul celor ce-au biruit pe cale.

Dar tot prin har avem şi împuternicire

De-a birui ispite, de-a trece încercări

Am biruinţă-n lupte şi-n impotrivire

Îmi dă puteri în slăbiciuni şi disperări.

Îţi multumesc Isuse, de harul gratuit

Care pe Tine Te-a costat viaţa

Îţi multumesc că pentru mine-ai suferit

Ca eu prin har să pot avea speranţa!

 

Crina Tif

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

„Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. “O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: “Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; “Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

Oswald CHAMBERS

Multumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, măntuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, sa-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi