Datorii vechi

Text: Tit 3:1-7

El ne-a mantuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…” Tit 3:5

La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întamplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După cateva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atat de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amandoi castigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum cand castigaţi bine amandoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?”


Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală – incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vanzarea mantuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate.  Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat – şi dacă am trăi desăvarşiţi pană în ziua cand ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu – nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămanea neplătit.
De aceea, planul de mantuire al lui Dumnezeu este atat de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii? – P.R.V.

În clipa cand te-ncrezi în Domnul Isus,
Lăuntrul tău este spălat, iertat.
Şi sangele Lui sfant este-ndeajuns
Să plătească pentru orişice păcat.” – Anonim

Cand Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul

Painea zilnica

Mai bine este!

ReferințePsalmii 118:8 Proverbele 25:7 Eclesiastul 6:9

Mai bine este să fii robul lui Hristos,
Decât să fii atras, de vrășmășia lumii.
Făcând doar lucruri, de nici un folos,
În neputința și slăbiciunea firii.

Mai bine este, să trăiești în rugăciune.
Să stai cu Domnul tău, o viață-n părtășie!
Decât să fii confuz că nu slujești pe nimeni
Însă de multă vreme, Satan să te domine!

Mai bine este, să ai, din Dumnezeu lumină,
Decât să fii, un om pierdut prin întuneric.
Trăind ca idolii, prizonier, într-o doctrină,
Să-l chinui nemilos, pe omul tau lăuntric.

Mai bine este, să-L lauzi, cu mare nădejde
Pe Cel ce te-A creat, cu o dragoste eternă.
Decât să fii atras, de ispitele moderne,
Ce dau speranțe false, într-o lume acerbă.

Mai bine este, ca bogat, să fii în Domnul!
Să ai comori în ceruri, daruri de necuprins.
Decât să-ți vinzi, pentru avere, sufletul,
Să fii sortit la moarte, în chinuri de nedescris.

Mai bine este, o bucată de pâine cu pace,
Să o mânânci și apoi să te culci liniștit.
Decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă,
Să nu-ți tihnească și să nu fii fericit.

Mai bine este, să-ți duci crucea zâmbind,
Făcând doar ce e bine, din inimă iubind!
Decât să simți mânia, ce vine peste tine,
Când viața pe pământ, o să ți se termine.

Mai bine este, să ți se zică, de câtre Isus:
„Copilul meu iubit, suie-te mai sus!”
Decât să fii coborât, pentru că te-ai fălit,
Căci de mândria lumii ai fost copleșit.

Mai bine este, s-alergi la Domnul tău,
Atunci când încercarea, îți bate la ușă.
Decât s-alergi la omul, ce e din fire rău,
Să-ți ceară de pe tine și ultima cămașă.

Mai bine este, să fii mustrat pe față,
Să ți se spună unde și când ai greșit.
Decât să fie, o prietenie falsă,
S-auzi că pe la spate, ești de rău vorbit.

Mai bine este, să lucrezi neprihănirea,
Să dai de harul dulce, ce coboară de sus.
Căci dacă vrei, ca să guști mântuirea,
Ea îți este dată, doar prin credința în Isus!

Mai bine este, ca viața, astăzi să-ți predai,
În Mâna Celui care, te poate duce-n Rai.
Ca la sfârșit de veac, să prinzi a Lui răpire,
Alăturea de Domnul să fii pentru vecie!

Bahrin Alexandru 

O sete dupa lapte

Text: 1 Petru 1:22 – 2:3

…ca nişte prunci născuţi de curand, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mantuire…” 1 Petru 2:2

In textul biblic de astăzi, apostolul Petru ne atrage atenţia asupra statorniciei Cuvantului lui Dumnezeu. El ne reaminteşte că iarba se usucă şi floarea cade, dar Cuvantui lui Dumnezeu rămane  în veci. De aceea el este un standard neschimbabil pentru comportarea corectă. Trebuie să lepădăm orice răutate, orice vicleşug şi orice fel de prefăcătorie, de pismă şi de clevetire şi să dorim laptele duhovnicesc al Cuvantului.
Cuvantul tradus prin „dorinţă” este un cuvant tare în limba originală.  Poate fi tradus şi prin „a jindui”, sau „a dori cu înfocare”. Fiind născuţi din nou, şi recunoscand Cuvantui lui Dumnezeu ca nepieritor, trebuie să-L dorim cu înfocare aşa cum doreşte laptele un copil de curand născut. Ce vie îmi este şi azi în minte nepoţica noastră Kelsey, care avea doar 8 săptămani. Nou venită pe lume, tanjea după sticluţa ei cu lapte. Ne dădea de ştire cand venea vremea pentru masă. Dacă mămica sau tăticul întarziau cumva, umplea casa cu strigătele ei insistente. Apoi, cand în sfarşit, sosea sticluţa, se avanta spre ea ca spre tot ce era mai valoros. Nu se oprea din supt pană cand nu golea sticla şi dorinţa i se potolea.


Cu aproximativ un an în urmă, fratele unui bun prieten al meu L-a primit pe Cristos. Avea o dorinţă puternică să cunoască tot Cuvantul lui Dumnezeu. De fapt, în ziua cand a fost născut din nou, a stat toată noaptea citind şi studiind evangheliile. Mă întreb de cată vreme, atat eu cat şi tu, nu mai suntem atat de însetaţi după Cuvantul lui Dumnezeu?
Doamne, ajută-ne să ne dezvoltăm o astfel de sete după laptele curat al Cuvantului Tău. – D.C.E.

Dă-mi, Doamne, o dorinţă înfocată
Cuvantul Sfant să nu-l uit niciodată,
Ci să-L ascund în inimă curată,
Piciorul din calea-I să nu mi se-abată.” – Branon

Cel care gustă numai ocazional din Cuvantul lui Dumnezeu, nu-i va cunoaşte pe deplin gustul niciodată

Painea zilnica

Însușire

Referințe: Evrei 10:5-10

Mă plâng că-s limitat de propriu-mi cap,
De inima-mi ce e prea mică,
Iar El, Nemărginirea, S-a-ntrupat?
Eternitatea S-a redus la clipă?

Și-n clipa cât a stat sub soare,
Cel ce era ‘nainte de Lumină,
Treptat, El în sămânță, în lăstar și-n floare
Și-a îmbrăcat natura Sa Divină.

Și nu îți pare ție tot de neînțeles
Cum cel ce a născut Înțelepciunea
Să-și însușească-o minte de copil,
Să dobândească-înțelepciunea ca și lumea?

Eu tot nu pot pricepe de deplin
Cum Cel ce locuia-n cerească-Împărăție
Și-a însușit trăirea-n loc de chin
Și a ales ca să muncească pentru glie.

El, care-i una cu Atoatecreatorul,
Cu Cel ce-a șlefuit a lumii-ntregi hotar,
Și-a lepădat deplin statutul
Din Fiu Etern în fiul de tâmplar.

Și mai presus de asta, uimitor:
Cel care trece totu-n catastif
Și Cel care-i Părinte tuturor
I-a fost supus Mariei și lui Iosif.

Cel care-a rânduit întreaga omenire
Și i-a dat nume omului de „om”
A vrut să guste din copilărie
Cum gustă trecător orice atom.

A fost și tânăr și, să vezi minune,
Duhul L-a dus departe, în deșert,
Să treacă prin umana ispitire,
Dar, prin Cuvânt, Ispititorul e inert.

Apoi prin viață Și-a îndeplinit menirea:
Celor săraci, orfani și păcătoși
El le vestea plin de iubire mântuirea
Și-îi desființa pe cei „preasfinți” și cei făloși.

Și, fiți atenți, Desăvârșirea,
Cel care-i Leu, Atotstăpân,
Și-a însușit și chinul și rușinea
Și S-a lăsat pus în mormânt.

Acum, încovoiat de lacrimi, înțeleg:
Când mă analizez pe mine-n taină,
Când inima-mi de lanțuri mi-o dezleg,
Dezbrăcat de nemurire El mi-a dat o haină;

O haină a Iubirii din noul Legământ,
Ce n-are preț și nici asemănare,
Blestem El S-a făcut să pot fi sfânt
Și cetățean Împărăției viitoare.

Tabita Oprea 

De ce trebuie sa mergem?

Text: 2 Corinteni 5:14-21

Pentru că atat de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” loan 3:16

In cuvantarea ţinută la Congresul Naţional Canadian al Misionarilor, care a avut loc în oraşul Toronto, purtătorul de cuvant al acestei organizaţii, Robert E. Speer, a făcut următoarea observaţie: „Ultima poruncă a lui Cristos, pe care noi o numim Marea Trimitere, nu este temelia obligaţiei misionare. Chiar dacă acele cuvinte n-ar fi fost niciodată rostite de Domnul, obligaţia misionară a Bisericii nu ar fi fost deloc afectată de acest lucru”.
Comentand afirmaţia aceasta, Robert D. Wood a spus că Speer s-a bazat pe faptul că „obligaţia misionară” este fundamentată pe trei argumente: caracterul lui Dumnezeu, universalitatea Evangheliei şi nevoia întregii umanităţi. Speer scrisese: „Marea Trimitere nu a creat ci a stabilit această obligaţie. Cuvintele lui Cristos nu ne-au trasat datoria, ci mai degrabă au enunţat-o.” Wood a subliniat că acest lucru este contrar cu ceea ce au înţeles cei mai mulţi creştini. El a spus: „Noi nu ne angajăm în lucrarea misionară aşa de mult pentru că Isus ne-a poruncit să mergem, cat din pricină că Dumnezeu iubeşte atat de mult lumea păcătoasă încat a pregătit un mijloc de mantuire a ei.

Noi mergem să spunem acest lucru deoarece planul mantuirii… este într-adevăr Vestea cea Bună. Iubirea lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, ne obligă sa împărtăşim iubirea convertitoare cu cei care, asemenea nouă, înainte de-a fi fost mantuiţi, sunt „pierduţi în păcat şi în întunericul lumii acesteia”.
Fie ca dragostea lui Dumnezeu pentru lume să ne mişte să mergem cu dragostea Sa în lume. Aceasta este cea mai puternică motivaţie. – R.W.D.

„Avem un mesaj s-aducem în lume –
Că Dumnezeu stăpîneşte zidirea.
El Şi-a trimis Fiul să ne salveze,
Să ne-arate: Dumnezeu e iubirea.
„- Nichol.

Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducand Cuvantul de care are nevoie

Painea zilnica

Esti pacatos?

Text: 1 Timotei 1:12-17

Inima este nespus de înşelătoare şi desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Ieremia 17:9

Numai păcătoşii se califică pentru mantuire. In cartea sa: „Transformarea omului dinăuntru”, Paula Sanford spune despre felul neobişnuit prin care a învăţat ea acest lucru. La varsta de 11 ani s-a predat lui Cristos pentru că predicatorul a prezentat un Isus iubitor.
Peste caţiva ani, cand Paula a ajuns la varsta de adult, o prietenă a înfruntat-o: „Paula, a spus ea, tu nu-L cunoşti pe Isus ca Mantuitor. Tu nu te-ai văzut niciodată ca păcătoasă. Numai păcătoşii pot cunoaşte un Mantuitor”. Profund tulburată, ea I-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere natura păcatului ei. Curand după aceea, a ascultat mărturia unui pastor care spunea că înainte de a-L cunoaşte pe Cristos, fusese împlicat în prostituţie. Paula abia dacă putea să creadă ceea ce auzise. Pastorul se pocăise cu adevărat, dar oare de ce mărturisise aceste lucruri groaznice? După ce a plecat, Paula s-a simţit îngrozită şi ameninţată. Nu cumva Duhul Sfant îi revela aceeaşi capacitate de-a păcătui, faptul că ea există în fiecare – şi de aceea o avea şi ea? Pentru prima dată, a recunoscut că, prin harul lui Dumnezeu, famila ei, felul în care fusese crescută şi împrejurările vieţii au fost de aşa natură că au împiedicat răul să se manifeste. Dar că avand aceleaşi circumstanţe ca şi pastorul, şi ea ar fi făcut la fel, dacă nu şi mai rău.


Poate că tu L-ai iubit întotdeauna pe Isus şi ai trăit o viaţă corectă, dar nu te-ai văzut niciodată un păcătos. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate ce este cu adevărat în inima ta. Curand te vei ruga: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Apoi Îl vei iubi pe Isus pentru ceea ce este El – Mantuitorul tău.     – D.J.D.

Nu-i nimeni să n-aibă nevoie
Să fie iertat de păcat.
El poate la Isus prin credinţă
Să vină, să fie schimbat.”           – Branon.

Dacă vrei să fii bun, trebuie mai îtâi să admiţi că eşti rău

Painea zilnica

Cum să nu fiu ?

Cum să nu fiu mulțumitor
Iubitul meu Părinte?
Cum să nu fiu mulțumitor
Că mi-ai venit în ajutor
Când Te-am rugat fierbinte?

Cum să nu fiu adânc marcat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu fiu adânc marcat
Că m-ai trecut nevătămat
Prin marea încercare?

Cum să rămân nepăsător
Cuvântului Iubirii?
Cum să rămân nepăsător
Când el e viu și lucrător
Și-ntrece legea firii?

Cum să nu simt mereu în piept
Atingerea-Ți divină?
Cum să nu-ți simt iubirea-n piept
Când eu Te caut și aștept
Prezența Ta deplină?

Chiar dacă nu-mi trimiți răspuns
În clipa așteptată
Chiar dacă nu primesc răspuns
Crezând în planul Tău ascuns
Mă liniștesc îndată.

Cum Doamne, să Te părăsesc
Pornind-o cu răzleții?
Cum Doamne să Te părăsesc
Știind că doar la Tin’ găsesc
Cuvintele Vieții.

Și cum să uit că m-ai salvat
Din căile pieirii?
Nu pot să uit că m-ai salvat
Și sigilându-mă mi-ai dat
Arvuna mântuirii.

Cum să nu spun în lung și-n lat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu spun în lung și-n lat
Căci la Golgota am aflat
Balsam de vindecare?

Să știe orice muritor
Că sângele jertfirii
De fapt e singurul izvor
Ce-aduce viață tuturor
Prin harul mântuirii.

În fața crucii de-ți aduci
Povara de păcate
La cruce Sfântul Har apuci
Și transformat plecând te duci
Cu hainele spălate.

Căci Tatăl, Fiul ni l-a dat
Pentru păcat să moară
Singurul Fiu El ni l-a dat
Ca plată pentru-al nost’ păcat
Ca nimeni să nu piară.

Cum să nu vi la El plângând?
Ascultă-a Lui chemare. .
Și dacă vii la El plângând
Domnul Isus e bun și blând
Și îți va da iertare.

Cu El chiar ai un viitor
Și o nădejde vie
Cu El și-acum și-n viitor
Și-n Țara dincolo de nor
Trăiești în veșnicie.

Daniel Hozan

Fii mulțumitor mereu

Motto: 1 Tes. 5/18: „”Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate
lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus,
cu privire la voi.”” Amin!

Domnul dă după dorință
Credinciosului smerit,
Dacă cere c-o credință
Ca și când ar fi primit.

Și va primi tot ce-și dorește –
Dar, toate la vremea lor,
Doar că omul se grăbește
Și n-așteaptă răbdător.

Dar fericit e omul care
Și la bine, și la greu,
Poate-aștepta cu răbdare
Să împlinească Dumnezeu.

Că Dumnezeu din cer privește,
Și peste-aleșii Lui veghează –
Și toate ce le dăruiește
El le binecuvântează.

Ori, dacă-s binecuvântate,
Cu cinci colțuri mici de pâine
Cinci mii de guri înfometate
Se satură… Și mai rămâne!

Dar fără binecuvântare
Chiar cinci mii de pâini având,
Nu-l saturi pe unul care
Nu e mulțumit nicicând.

Dumnezeu îi dă de toate
Omului, ca să trăiască,
Însă omul, din păcate,
Uită să Îi mulțumească,

Că dus de gândul avuției
Nu-i mulțumit cu ce are
Și cade-n pofta lăcomiei
Care-l duce la pierzare.

Și-atunci când n-am căpătat
Ce-am cerut, să-i mulțumim,
Că dacă Domnul nu ne-a dat
Era rău, dar noi nu știm.

Căci îmboldit de lăcomie
Omul tare multe-ar vrea,
Dar Dumnezeu e Cel ce știe
Ce, și cât, și cui să dea.

Dacă-i întrebi de a lor stare
Mulți vor spune despre sine:
„Nici prea-prea, nici foarte-foarte”,
„Este loc și de mai bine.”

Dar să mulțumești întruna
Și slavă Domnului să dai,
Că mulțumirea totdeauna
Umple golul care-l ai.

Orice necaz te lovește
Fii mulțumitor mereu,
Că cine Lui Îi mulțumește
E mântuit de Dumnezeu.

De-o boală, dacă suferim…
Poate ne este trimisă
Ca să știm să prețuim
Sănătatea propiu-zisă

Ce ne-a dat-o Dumnezeu –
Sănătoși în trup să fim,
Însă noi uităm mereu
Pentru ea să-i mulțumim.

Suferința cărnii doare
Și nu putem fugi de ea…
C-avem trupuri muritoare,
Dar Hristos ne va învia!

Atunci nu o să mai plângem
Că Dumnezeul mângâierii
Ne va îngădui s-ajungem
Sfinți părtași ai Învierii. Amin!

Ioan Vasiu 

Învierea – mireasma iertării

Răsună azi ca un ecou ciocanul care bate,
Un zgomot dureros și greu, durere ca de moarte.
O mamă care plânge, îngenuncheată în suspine
Văzând pe fiul ei, Isus, ce moare pentru lume.

Plânge Maria, plânge și Ioan, parcă tot cerul plânge,
Acel ce-a dăruit iubire, în groază, chin se frânge
El, Fiu din Dumnezeu preasfânt și fără de păcat,
Ia vina tuturor și-o spală în Sângele-I nevinovat.

Picură stropi de iertare divină pe dealul Golgotei,
Ce șterge greșita sentință de moarte a gloatei,
Stropit cu Sângele izbăvitor e-altarul cel de Paște,
Ca mântuiți să fim cu toți, prin har, și nu prin fapte.

Mireasma mirului turnat pe capul Lui răsfiră
Frânturi din marea dragoste ce-n cruce-L pironiră,
Ca toți acei ce-au fost dușmani prin firea pământească,
Să aibă viață din belșug, de-a pururi să trăiască!

Ce preț nespus plătit-a El pentru omenirea-ntreagă,
Stând pironit pe-al morții lemn, ca toți să înțeleagă,
Că nu este o altă cale, o altă poartă de salvare
Decât prin al Său Nume sfânt se capătă iertare.

Ce minunat Răscumpărător, ce pildă de iubire!
De am putea azi înțelege prețul de ispășire,
Nu am mai sta robi nepăsării, sub jugul de tăcere
Ci am străbate-n lung și-n lat vestea de Înviere!

Că moartea cu-ale ei talazuri nu L-au putut învinge,
Că viața ce-o purta în piept nu i-au putut-o stinge,
C-a biruit și-ultim dușman și pe al ei stăpân,
Și îi așteaptă pe ai Săi în Paradis de cânt.

Unde va șterge lacrima celor ce au trudit,
Și-n locul ei va triumfa un imn de bucurie,
Îl vom slăvi, cu cer cântând, pentru că S-a jertfit,
Și-a dăruit, celor ce cred, un drept la mântuire!

Alexandra C. S.  

Cruce

Nu-i dragoste-așa jertfitoare
Și-aceasta-i suprema dovadă,
Când Domnul se duce și moare
În mâna păcatului pradă.

Și răni și batjocuri cumplite…
Iar noi să găsim mântuire,
Când sufletele noastre menite
Erau pentru iad și pieire.

Și El, din iubire, alege
Pe cruce să scrie o cale
Și-a omului grea făr’delege
S-o șteargă cu rănile sale.

Iubire din ceruri venită,
Iubire ce răbdă și iartă
Pe toți ce-s cuprinși de ispită,
Pe toți cu o inima moartă.

Și-oricine, c-un bob de credință,
Venit dintr-o lume de geruri,
De-și leagă întreaga ființă
De Domnul: ajunge în ceruri.

Un Miel fără vină, de Paște,
Alege noblețea jertfirii
Și astfel izbânda se naște,
O șansă se dă omenirii.

S-a dus de la sine la moarte
Din dragoste pentru o lume
Pe brațe de Har să ne poarte
Și-n ceruri s-avem toți un nume

Și eu și oricine-o să creadă
În Harul ce-acum ne conduce
Suntem, pretutindeni, dovadă
Că viața ni-e scrisă pe cruce.

Pedeapsa ne era meritată,
Dar Fiul din cer, prin zdrobire,
A șters-o cu sângele, toată
Și blând ne-a șoptit “Fiți iubire!”

Singeorzan Dorin