Laudati pe Domnul!

Strigaţi de bucurie către Domnul
Lăudaţi în orice zi mărirea Lui
Vestiți printre popoare bunătatea
Ce El a arătat-o orişicui!

Cântați cântări ce îi aduc onoare
Şi preamăresc Împărația Lui
Făcând din orice zi o sărbătoare
În cinstea şi onoarea Domnului!

Aduceți laude în neprihănire
Şi preamăriți puterea Celui viu
Căci El ne-a arătat a Sa iubire
Şi ne-a luat în brațe, ca pe un fiu!

Cântați cântări cu har şi bucurie
Căci lupta-n care noi suntem chemaţi
E câştigată deja la Golgota
Pentru poporul de răscumpăraţi!

Slăviți şi lăudați pe Domnul slavei
Aduceți Osanale Celui Sfânt
Căci El a biruit puterea morţii
Şi ne-a înfrățit în noul legământ!

Ne-a îmbrăcat în haina mântuirii
Purtăm un nume nou, ca infiaţi
Avem în noi nădejdea moştenirii
Căci într-o zi la cer vom fi luați.

Şi vom cânta cântarea biruinței
În haine noi, de slavă îmbrăcați
Cu corul sfânt al miilor de îngeri
Alături de ai Săi răscumpărați.

Ion Popescu 

Octombrie…

Octombrie… frunzele-și lasă
Căzând, traiul lor temporar;
La fel e și trecerea noastră
Prin viaţa cu iz dulce-amar!

Cu greu traversăm văi de umbră
Și mulţi nu putem fi eroi;
Dar teama rămâne în urmă
Când Domnul pornește cu noi.

Supus Îi e timpul ce trece
-Perpetuu drumeţ milenar-
Și-n lumea confuză și rece
Mai plouă fărâme de Har!

Laura Minciună 

Însuși Domnul te ridică

Motto: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai
iar viața.
Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai
găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai
aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” Amin! Isaia 38:16-17.

Poți să știi câți ani petreci
Pribegind aici, hoinar?
Mulți se-opresc la șaptezeci –
Iar cei tari, de optzeci sar.

Când ajungi la senectute
Înțelegi, privind înapoi,
Că anii zboară așa de iute
Și zburăm cu ei și noi.

Și cu ce te mândrești oare,
Odată ajuns fără putere?
Când anii tăi – fără curmare –
Au fost trudă și durere?

Zi și noapte, fără odihnă
Ca un rob poate-ai trudit,
Dar te bucuri tu în tihnă
De tot ce-ai agonisit?

Poate îți întunecă obrazul
Și te-apasă boala, chinul…
Căci suferința și necazul
Sunt ca otrava și pelinul.

Poate un duh de neputință
Te cufundă în durere,
Dar când parte ai de suferință,
Ai și de-alin și mângâiere.

Că Însuși Domnul te sprijină
Ți-alină chinul, mângâind –
El, întotdeauna dă lumină
Celui slab și suferind.

Când ești doborât de boală
Și te-apropii de mormânt,
Unul singur te mai scoală:
Dumnezeu cel viu și sfânt.

Ești doborât de întristare?
Sau poate de-un duh de frică?
Cu dreapta Lui izbăvitoare
Însuși Domnul te ridică.

Și cu câtă bunătate
Îți întărește pașii-n umblet!
El dă viață, sănătate,
Celor amărâți la suflet.

Ființa noastră este slabă
Și de nu ne-ar da putere
Am fi nimiciți degrabă
Ca un abur care piere.

Este greu când te lovește
Un necaz, o boală cruntă,
Dar Domnul nu te părăsește
La bătrânețea ta căruntă.

Și poate boala te cuprinde
Precum un cuptor încins,
Dar și cuptorul se va stinge
Dacă nu te lași învins.

Deci, ai credință, luptă frate
Și nu te îndoi deloc,
Că Dumnezeu ne poate scoate
Din orice cuptor de foc!

Și de-ar fi să nu ne scoată,
E că ne vrea curățați
De orice zgură, de orice pată
Când vom fi la El luați.

Acolo, tânguiri și lacrimi nu-s –
Nici durere, nici nevoi,
Că toate cele vechi s-au dus
Și toate sunt făcute noi.

Așadar, în a noastră alergare
Către cerurile sfinte,
Poate treci prin încercare
Dar un lucru ține minte:

Toate lucrurile acestea
Lucrează împreună mereu
Spre binele acelor care
Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină.

“Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune.

Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor.

Oswald CHAMBERS

Nimeni nu-i ca Domnul

Nimeni nu-i ca Dumnezeu:
Sfânt din veșnicie,
Râu de Apă Vie,
Prin a Sa tărie
A Sa-Împărăție
Dăinuie mereu!

Dealuri și izvoare,
Lunci și-ntinse văi,
Spuneți celor răi
Căci Domnul pe-ai Săi
Îi poartă pe căi
De înviorare,

Drumuri către glorii
Către infinit,
Plutind prin zenit
Spre Cerul Slăvit…
Iar tot ce-am trudit
Va trece ca norii!

Căci Acel ce vine
Cel Viu și Cel Sfânt
Vine pe pământ
Și cu El, zburând
Într-un cor cântând
Ne va lua la Sine.

Nu-i nimic mai vrednic,
Nimic mai frumos,
Nici mai glorios
Decât El, Hristos,
Cel victorios
Și Atotputernic!

El ne-a fost și Soare,
Pavăză și Scut…
Căci El ne-a ținut
Prin tot ce-am trecut
‘N-al lumii tumult
Să stăm în picioare!

Căci oricât de mare
A fost vijelia,
El, Isus Mesia
A oprit urgia
Nimicind trufia
Printr-o răsuflare!

Nimeni nu-i ca Domnul
Să poată păzi
Veșnic, zi de zi
Prin grele pustii
Pe ai Săi copii,
Căci El nu-I ca omul;

El e Împăratul,
Peste univers,
Cât e el de dens…
El e-al vieții sens!
Însă al meu vers
Nu cuprinde-naltul,

Nici măcar lungimea
‘Nțelepciunii Sale
El e Cel mai mare,
Domn peste popoare!
Tot ce-are suflare
Îi cunosc Mărimea!

Nimeni nu-i ca Domnul
Și nici nu va fi… !
Când noi nu vom ști
El va reveni… !
El ne-a mântuii,
Caci iubeste omul!

Valentin Ilisoi 

Da, e mare Domnul nostru

Da, e mare Domnul nostru,
Sfânt și vrednic de-nălțat
El nu-i idol, nu e monstru,
El e Cel ce ne-a creat!

El e Cel ce dă viața,
Sănătate și belșug,
El aduce dimineața
Când umbrele nopții fug.

Ca un Stăpân, peste toate
Și-a pus Numele Lui Sfânt
Să arate că El poate
Ține tot ce-i pe pământ!

El conduce cu putere
Cer, pământ și univers
Și-i încercă prin durere
Pe cei ce nu se smeresc.

Omul își imaginează
Că El seamănă-n vreun fel
Și apoi Îl și pictează
Și se închină la el.

Însă El nu e statuie,
Nici pictură și nici ciob
El e Duh, e Apă Vie
Vede totul, nu e orb,

Nu e surd, ca și sculptura
Omului, nu este mut…
El vorbește cu natura,
Toate-L știu și Îl ascult!

Stelele în șir, pe nume
Îi răspund la-al Său apel
Căci nu-i nimenea în lume
Mare și Sfânt, cum e El!

Mai presus de constelații,
Mai presus de galaxii
El domnește peste spații
Peste-a lumii-mparatii,

Schimbă lucruri deodată
Sfarmă tot ce-i întinat,
Ca Stăpân pe lumea toată
El e Cel mai înălțat!

De n-ar fi El, n-ar fi viața,
N-ar fi univers nici cer
N-ar fi noaptea, dimineața,
Ar fi nul… de n-ar fi El!

De nu ne-ar ține de mână,
De nu ne-ar da-nștiințări
Am fi astăzi toți țărână,
Rătăcind pe-alte cărări.

Însă El se îngrijește
De-orice mădular din trup,
El leagă și curățește
Ramurile ce se rup,

El deține untdelemnul
Pentru vindecarea ta
Însă cheamă-L azi pe Domnul
Mântuirea să îți dea!

Isus și astăzi dă iertare,
Tot El dă viață celor morți,
Ridică, dă eliberare
E cel mai mare peste toți!

Puterea Lui nemăsurată
Ne ține pe-ale Lui cărări
Și-n dragostea Sa neschimbată
Ne poartă înspre desfătări

De har, de pace, de iubire
În Duhul Sfânt ca să zburăm,
Ne pregătește de răpire
Ca să putem să ne salvăm.

Nu toți au haru-acesta mare
De a-L cunoaște pe-Împărat!
În schimb El vrea doar ascultare
De-al Său Cuvânt ce ni L-a dat,

Căci El e Apa cristalină
Ce curge de sub tronul Său
El vrea ca să stăm în lumină,
Să fim supuși lui Dumnezeu!

O clipă, scurtă e vegherea,
Apoi vom fi cu El pe veci… !
Căci El ne va da învierea
Din mormintele noastre reci!

Dar luptă, mergi veghind întruna,
Cu El trăiește zi de zi,
Astfel să dobândești cununa
Ce nu se poate vesteji!

Căci mare va fi răsplătirea
Celor ce-au biruit prin El,
Ei vor gusta ce-i nemurirea
Trăind lângă Preasfântul Miel!

Ce să-ți dorești mai mult in viață
Decât să fii lângă Isus… ! ?
Să-L vezi în marea dimineață
Pe Cel ce crucea ta a dus… !

Pe Cel ce a purtat ocara,
Batjocuri multe-n locul tău,
Ca să nu-ți duci singur povara
Când Îl urmezi pe Dumnezeu!

Nu-i țel mai mare-aici în lume
Mai vrednic, nici mai înălțat
Decât să-L poți chema pe nume
În ziua-aceea pe-Împărat!

Să-I vezi semnul iubirii Sale
Purtate-n mâini ca veșnic steag
Un sfânt motiv de sărbătoare
În cinstea Celui scump și drag…!

Ni-i dor de El, dorim să vină,
Să Îl vedem cât mai curând!
Ca să plecăm înspre lumină
Să fim pe veci cu Domnul Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Cine…?

Cine spune florilor când să-nflorească,
Și vremii când să se-ncălzească?
Numai Domnul, El e cel ce stăpânește,
Și de toate se-ngrijește.

Cine spune soarelui când el să răsară,
Dar și lunii când ea să apară?
Numai Domnul, El e cel ce stăpânește,
Și de toate se-ngrijește.

Cine ne trezește-n fiecare dimineață,
Și ne-ngăduie o nouă zi din viață?
El e Domnul, a cărui dorință,
Este să-I dăm viața noastră-n folosință.

Cine plânge pentru fiece păcat,
Și Cine de Pământ pân-acum s-a îndurat?
Domnul care strigă acum,
Către cei ce pierd ultima chemare din a lor drum.

Creștinii inimile și-au murdărit,
Prin simplul fapt că un păcat au săvârșit.
Mulți de Domnul au uitat,
La păcat s-au întors imediat.

Cei ce pe Domnul Îl iubesc,
Pe vrăjmași îi biruiesc.
Ei nu uită nicicând,
Că Domnul vine în curând.

Muntean Olivia 

Cunoasterea cailor Lui

“După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor” Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus “Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. “Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

“Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în “munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a
sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem.

Oswald CHAMBERS

Poarta împărăţiei

“Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe;El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu.Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. “Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – “Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: “Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

Oswald CHAMBERS

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată “Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”.

Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat.

El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. “Eu şi Tatăl una suntem.” “Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

Oswald CHAMBERS