24 Noiembrie

Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late.” Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta.

Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului.

Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Infinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-1 treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Noiembrie

„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu. Plângeri 3:24

Versetul acesta nu spune: „Domnul este o parte de moştenire”, sau „Domnul face parte din moştenirea mea”, ci că El este suma totală a moştenirii sufletului nostru. În circumferinţa acestui cerc se află tot ce posedăm sau dorim. „Domnul este partea mea de moştenire” – nu doar harul Său, sau iubirea Sa, sau legământul Său, ci Iehova însuşi! El-ne-a ales pentru moştenirea Sa, şi noi L-am ales pentru noi. Este adevărat că Domnul trebuie să ne aleagă întâi
moştenirea, altfel nu vom avea nici o moştenire; dar, dacă suntem într-adevăr chemaţi după scopul acestei iubiri alegătoare, putem cânta

Iubit de Dumnezeu, tot pentru El
Ard de iubire necurmată.
Ales de El, de la început de vremi
Aleg şi eu iubirea Lui adevărată.

Domnul este partea noastră atotsuficientă. Dumnezeu se completează pe Sine; şi, dacă Dumnezeu este atotsuficient în Sine însuşi, trebuie să fie suficient şi pentru noi. Nu este uşor să mulţumeşti dorinţele omului. Când visează că este mulţumit, se trezeşte imediat că mai este ceva în plus, şi lăcomia inimii lui strigă: „Dă-mi! Dă-mi!” Dar tot ce ne dorim poate fi găsit în moştenirea divină, aşa că întrebăm: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmi 73:25). Putem să ne desfatăm în Domnul care ne face să ne adăpăm din râurile plăcerilor Sale. Credinţa noastră îşi întinde aripile şi zboară ca un vultur spre cerul iubirii divine, unde este locuinţa ei. „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată” (Psalmi 16:6). Să ne bucurăm în Domnul întotdeauna. Să arătăm lumii că suntem un popor fericit şi binecuvântat, şi aceasta o va face să exclame: „Vom merge cu tine, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 Noiembrie

Partea Domnul este poporul Lui.” Deuteronom 32:9

Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El s-a îndurat de cei care a trebuit să se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nici o plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna.

Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care s-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui.

Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ori cu Domnul, ori cu lumea

Când te-ascunzi de adevăr și când negi realitatea,
Semnele sunt foarte clare, te înghite falsitatea.
Nu poți fi părtaș cu lumea, dar să vrei cu Dumnezeu,
Prietene, nu poți sluji Domnului și celui rău.

Ori cu lumea, ori cu Domnul, amândouă-i imposibil,
Nu poți să combini ce-i cu dulce cu amar, este penibil.
Robinetul îți oferă doar un singur fel de apă,
Ori e dulce, ori amară, ori sărată, ori e acră.

Nu poți ține într-o mână două linguri sau mai multe,
N-o să poți să te hrănești, fii sigur, n-o să-ajute!
Nu poți să te-așezi la masă pe mai multe scaune,
O să cazi, te vei lovi și rămâi cu traume.

Uită-te atent la corp, vei vedea, vei înțelege,
Căci piciorul stâng și dreptul nu se ceartă cum s-alerge.
Au aceași destinație, niciodată separat,
Dreptul nu l-a-mpins pe stângul, stângul nu l-a sabotat.

Tot așa să fii și tu, ori cu Domnul, ori în lume,
Ori alegi faptele rele, ori alegi pe cele bune.
Dar nu poți azi să ucizi și-apoi vrei să legi o rană,
Asta nu a realiate, este horror dar și dramă.

Când primești pe Duhul Sfânt să-ți conducă viața ta,
Ceru-ntreg te va-nsoți, cei din jur vor observa.
Nu uita, orice albină, face mierea din frumos,
Tot așa, să-ți lași parfumul dăruit de El, Hristos.

Oamenii vor observa și vor vrea și ei schimbare,
Și prin asta, prietene, va fi-n cer o sărbătoare.
Căci așa lucrează Domnul și așa ne vrea pe toți
Să fim lucrători cu Cerul, nu sălbatici și nici hoți.

Când lucrăm pentru Hristos, lumea nu ne mai atrage,
Ceru-i destinația noastră și-asta-i ceea ce ne place.
Căci Hristos ne-a căutat și întâi El, ne-a iubit,
Iar apoi noi L-am văzut și în suflet L-am primit.

Așadar, nimic și nimeni să nu-ți fure mântuirea,
Lumea asta-i trecătoare, dar Hristos, e nemurirea.
Dacă Îl urmezi pe Domnul, tu vei fi nemuritor
Și în cer când vei ajunge vei fi un biruitor!

Prietene, te-ntreb acum: Ce câștig mai prețios
Îți oferă lumea asta decât ce ai în Hristos?
Cu ce poți tu compară bogăția ce-o primești,
Când ajungi în veșnicie, sus, în slăvile cerești?

Toat-averea pământească, nu te va scăpa de iad,
Vei ajunge-n suferință unde sufletele ard.
Chin, durere, întristare și doar lacrime vor fi,
Asta vrei tu pentru tine, lumea când vei părăsi?

Azi mai ai o șansă mare, înc-o zi să te gândești,
Să te-apleci cu umilință, pe Hristos să Îl primești.
Fă o sărbătoare-n cer începând chiar de la tine,
Scapă de tot ce-i murdar și de tot ce-a fost rușine!

Cere-n viața ta schimbare și belșug de har ceresc,
Și-apoi cântă o cântare cu mesaj Dumnezeiesc!
Iadu-ntreg să înțeleagă și știe că de-acum,
Ești un Fiu de Dumnezeu și-ai pornit pe un nou drum.

Nichifor Nicu 

2 Noiembrie

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.” Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”.

Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului” (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă „ca din sânul norilor” (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu
Omul se trece, şi secolele-apun
Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu
Spre cer croieşte al iubirii drum.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Octombrie

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 octombrie

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.” Hagail:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia.

Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri.

Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalm 23

Domnul este Pastorul meu
Cand mi-e usor, si cand mi-e greu;
El ma-ntareste-n slabiciuni,
Ma paste doar in verzi pasuni,
Si-n ape limpezi de izvor
Mi-adapa sufletu-arzator.

Prin valea mortii de-as umbla,
Eu nu ma tem, caci mana Sa
Ma ocroteste, si nicicand
Nu ma voi poticni umbland.
Fericirea ma va-nsoti,
Si-n veci cu El voi locui.

Anca Winter 

28 Septembrie

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, si vede pe toţi fii oamenilor.” Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală.

Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. Nu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie.

Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măret cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Meditaţii C. H. Spurgeon