Psalmul 90

Doamne, Tu din totdeauna
Ne eşti stânca de-adăpost,
Ḯnainte de-a fi lumea
Doamne, numai Tu ai fost.

Mai nainte de când totul
De la Tine-a luat fiinţă
Tu erai şi-aveai de toate
Dinainte cunoştinţă.

Tu din neam în neam ai fost
Dumnezeul nostru sfânt,
Domnul munţilor şi-al mării
Şi la toate câte sânt.

Tu spui omului la vreme
Să se-ntoarcă în ţărână
Şi de vrei îl chemi cu Tine
Pe vecie să rămână.

Şi la Tine timpu-i altul
Un an este cât o mie,
Ziua este cât o viaţă
Noaptea cât o veşnicie.

Tu eşti ca potop de ape
Peste lumea trecătoare,
De Te mânii Tu poţi lesne
Să calci totul în picioare.

Omul nu-i decât ca iarba
Ca o floare care trece
De-i iei sufletul se-ntoarce
Ḯn pustiul morţii rece.

Înfloreşte dimineaţa
Seara se usucă-n vânt,
Trupul lui e ca o umbră
Rătăcită pe pământ.

Anii sânt precum un sunet
Zilele ni-s numărate
Cu lumina Feței Tale
Ne ştergi grelele păcate.

Căci mândria vieţii noastre
E doar trudă şi durere
Cin’ se naşte se întoarce
Tot în pulberi şi tăcere.

Ne-nvaţă a număra
Zilele rele și bune
Inimi noi să căpătam
Pline de înțelepciune.

Doamne nu mai zăbovi
Iar ne veselește firea
Câte zile ne-ai smerit
Dă-ne, Doamne, fericirea.

Satură-ne dimineaţa
Cu-a Ta sfântă bunătate
În lucrarea mâinii Tale
Slava Ta să se arate.

Se cuvine cu smerire
Să-Ţi aducem slavă Ţie
Că Tu eşti izvor de haruri
Şi de sfântă bucurie.

Varsă-Ţi, Doamne, mila sfântă
Şi la robul Tău pe rană
Căci nu-i nimeni fără vină,
Nici un om fără prihană.

Marin Mihalache

Anunțuri

Acum din amintiri trăim…

Suntem creștini. Iar de aici ne-am împărțit
Și fiecare și-a ales ce și-a dorit:
Să creadă într-un purgatoriu-imaginar
Sau se roage mamei lui Isus, doar în zadar.
Să se abțină de la tot ce-i preparat de porc
Sau în Lucrarea Duhului să nu creadă deloc.
Ar fi mai multe altele de-analizat
Însă ne vom opri acum la noi, neapărat:
Penticostali noi ne numim, vorbim în limbi
Căci am primit Mângâietor, Duhul divin.
Credința-n țara noastră la-nceput
Era o revărsare de Etern jos pe pământ.
Un colț de Paradis aici noi îl aveam
Și de atâtea ori în el ne cufundam.
Așa a fost la noi, însă la început.
Acum din amintiri trăim, timpu-i trecut:
-Ehei, ce rugăciuni cu foc atuncea se făceau…
Ce dragoste, ce har și pace-n inimi frații-aveau….
Cum se mai ajutau, trăiau ca niște sfinți!
Lumea zicea: da, ei se-ajută între ei, că-s pocăiți!
Așa eram într-adevăr! însă, cum suntem azi?
Ne-a luat secularismul bucuria de pe-obraji?
De ce dar să trăim numai din amintiri,
Și-n frică de trompeta minunatei întâlniri?
De ce în loc să zicem: -Maranata! noi tăcem?
Ba, chiar mai mult, ne-am alipit de ce avem…
Convinși suntem de ceea ce-i atât de-adevărat:
Că purgatoriul e doar schemă pentru bani de-acaparat
Că nimenea la Tatăl nu poate veni și n-a venit
Decât prin Cel ce pe Golgota prețul omenirii a plătit.
Că preparatele de porc nu te vor duce-n iad
Ci doar o inimă departe de al fericirii vad.
Că necredința în Mângâietorul, Duhul Sfânt
Poate costa biletul către cer printr-un zbor frânt.
Convinși de ele, celorlalți cu sârg le repetăm.
Adevărate sunt, însă la bârna noastră ne uităm?
Cu o tradiție practic fără sens mulți am rămas
În ea ne-am înglodat, și ne-am făcut din ea impas
Ca doar prin ea, neobosiți să judecăm
Și cât putem cu degetul pe alții s-arătăm:
-Ei sunt pierduți, sunt în cel rău, fumează, beau
Și o vorbire nesărată și necreștinească au…
Dar noi care-i vedem și doar îi judecăm
Cum suntem? Pocăiți? Sau doar tradiția o păstrăm?
Nu bem, nu înjurăm și nu fumăm, dar cum trăim?
Oare ca și creștini, ca mai demult ne mai iubim?
Nu, cu tristețe spun că doar puțini au mai rămas
Pe calea veșniciei, pregătiți de sfântul ceas.
Căci, bârfa și grandomania, setea de a fi și a avea
Îngerul cel căzut le-a împărțit rânjind, cu mâna sa
Și mulți s-au înfruptat din ele și se cred
Mici dumnezei, uitând că din cel rău ele purced.
Invidia, răutatea sunt regine printre slujitori
Ce plănuiesc, urzesc, din noapte până-n zori.
Acestea toate sus în cer nu pot intra
Nici ele și nici cei ce le iubesc nu vor putea.
Da, frații mei, e bine ca să spunem celor rătăciți
De Domnul dar și noi să fim toți pocăiți.
Căci altfel precum fariseii și al lor aluat
Vom fi în ziua răsplătirii Celui PreaÎnalt!

Emanuel Hasan

Cheia poruncilor Stăpânului

„..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Matei 9:38

Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. “Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.

Din perspectiva lui Isus Cristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Cristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu “culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? “O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut.

Creştinul este chemat să-I aparţină lui lsus Cristos, să fie un rob care “nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. “Rugați dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Tu, ești totul pentru mine!

Doamne Minunat și Mare
Măreț, Etern, Sfânt și Divin
Doresc a inimii ‘nchinare
Să-ți fie Ție-n veci, amin!

Tu, Cel ce viață dăruiești,
Tu, Cel ce cercetezi pământul
Și inimă cunoști, căci ești
Pătrunzător a tot, chiar gândul

Cunoști, și-i cunoști menirea
Tu, meriți slavă-n veci și cinste!
Meriți toată mulțumirea,
Iubirea inimii ferbinte

O meriți Tu, doar Tu, Părinte
Prezent în dragostea-Ți divină,
Ce rugă-ascultă, ia aminte
Privirea Ta, mereu senină

Îmi încunună pasul vieții,
‘Mi-arată calea cea curată,
Prin Tine-i clipa frumuseții,
Prin Tine, Dumnezeu și Tată!

Tu, ești totul pentru mine,
Ești suflare, ești și cânt!
Tu, ești Totul pentru mine –
Domn Măreț, Etern și Sfânt!!!

Lidia Cojocaru 

Domnul este moștenirea ta!

Referințe
Cum, un levit cucernic
Moșie nu avea?
Decizia Celui Veșnic:
„Adonai- moștenirea sa!”

La împărțirea țării
Leviții n-aveau rând:
Dedicați închinării,
În slujba Celui Sfânt.

Trăiau în cetăți care
Nu le aparțineau-
Fiind cele „de scăpare ”-
Pământuri nu aveau.

Împrăștiați în țară,
Merinde-toți primeau:
Din jertfe,  zeciuială;
Ogoare nu arau.

Pășunea stăpânirii
De preoți și leviț:
În Cortul Întâlnirii
Erau păstorii sfinți.

Purtau Chivot pe umeri,
Vase de-argint în mâini,
Erau vegheați de îngeri,
Mâncau sfintele pâini.

În Țara Minunată
Nu posedau pământ;
Menora de-aur toată
Îi lumina-n Loc Sfânt.
……………………………….
De ești din neam de preoți
Ai Celui PreaÎnalt,
Nu pizmuii bogații
Acestui veac deșart!

In inim-ai chivotul
Cu voia Celui Sfânt?
Ești vas sfințit cu totul
Plin de divin Cuvânt?

Tu să preschimbi voios
Averea-n dăruire,
Să cânți așa, frumos:
„Domnul mi-e moștenire!”

Când sufletu-ți, ușor,
De lut se va desprinde,
Cu trup slăvit, în zbor
Se va nălța-n zări sfinte,

Atunci se va-mplini
Minunea, la Răpire:
Isus ne va-ntâlni,
Ne va fi Moștenire!

Predestinarea misionarului

“Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.” Isaia 49:5

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine.

A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-L încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea.

Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

 

Am trăit un ceas pe roată

Referințe
Am trăit un ceas pe roată…
El, Olarul, m-a luat
Și-a zdrobit ființa-mi toată;
Într-o clipă m-a sfărâmat.

M-a zdrobit atât de tare
Până am crezut că mor;
Și cu ultima suflare
L-am rugat pe Creator

Să-și ridice a Sa mână
De pe trupul meu slăbit
Căci nu sunt decât țărână –
Lut sărac, neprețuit.

Dar Olarul, în tăcere,
Continuă zdrobirea mea
Frământându-mă-n durere
Tot mai mult, în palma Sa.

Și când am crezut că gata,
Chinul meu s-a terminat,
El îmi arătase roata
Unde voi fi modelat.

Ca un foc trecu prin mine
Când m-a pus pe roata Lui
Prelucrându-mi lutul bine,
Până strop de aer nu-i.

– Căci de aer mai rămâne
Într-un vas de lut creat,
Când olaru-n foc îl pune
Se va sparge dintr-odat`. –

Și m-a modelat Olarul,
Vas de preț El m-a făcut;
Am simțit atunci că Harul
Peste margini m-a umplut!

Când deschise-apoi cuptorul
Și-am văzut cât e de-aprins,
Tremurat-am la fiorul
Rece care m-a cuprins.

A lăsat să-mi ardă vasul
Pân` de mine am uitat…
După ce trecuse ceasul,
Mâna Lui m-a deșteptat.

A trecut acum cuptorul,
Parcă alta-i viața mea;
Simt cum vasu-mi Creatoru-l
Mângâie cu mâna Sa.

El se bucură și-i place
Că-s frumos și strălucesc;
Doar El singur poate face
Din pământ, un chip ceresc!

Da, această experiență
Gândul, traiul mi-a schimbat
Și-n a Domnului prezență
Eu am plâns al meu păcat.

I-am cerut să-mi dea iertare,
Să m-ajute să mă-ndrept,
Să-i dau cinste, ascultare
Și-n veghere să-L aștept.

L-am rugat cu stăruință
Să îmi dea al Său sprijin
Ca să pot în pocăință
Să trăiesc curat, amin!

Slavă Lui căci mă trecuse
Prin văpaia focului
Și din lutu-mi slab făcuse
Vas de cinste-n Casa Lui!

Să-mi lași toamnă…

Să-mi lași toamnă inima
Să fie caldă, neschimbată
Și înăuntrul ei aș vrea
Să nu mai plouă niciodată.

Să-mi lași toamnă sufletul
De rugină neatins
Și să nu-mi schimbi zâmbetul
Într-un rânjet flas și stins.

Să-mi lași toamnă dragostea
Să fie mereu în floare
Și-aș vrea să te mai rog ceva:
Mai lasă-mi visele să zboare.

Să-mi lași toamnă bucuria
Să facă rod în continuare
Nu vezi bine cum furia
Ar vrea s-o ardă în cuptoare?

Toamnă…totuși ai venit
Și să pleci nu te grăbești
În zadar m-am tot gândit
Că poate mă ocolești.

La fel se va întâmpla
Și în viața de creștin:
Chiar daca-ai fugit câtva
Zile de toamnă tot vin.

Dar problema nu e asta
Problema-i altundeva
Când o să te-ajungă toamna
O să ai ce recolta?

Dacă n-ai plantat pe soare
Post și rugăciuni aprinse
De unde-ai să culegi oare
Răspunsuri și biruințe?

De n-ai semănat pe soare
Dragoste în frații tăi
Și normal că-n încercare
Îți par niște oameni răi.

Dacă vara n-ai udat
Pocăința și cu fapte,
Toamna să nu fi mirat
Că recoltele ți-s moarte.

Cultivați cu prisosință
Ca atunci când Domnul vine
Hambarele cu credință
Să vă fie toate pline.

Toamna nu o să-ți mai pară
Așa curdă, așa grea
Ci chiar va părea ușoară
De-o să ai ce recolta.

Mirela Olteanu 

Ca pasărea ce zboară

Referințe
Ca pasărea ce zboară să caute scăpare
Nu voi fugi spre munte, de ce spuneți așa?
Căci au cei răi în mână săgeți nimicitoare
Şi arcul lor aruncă otrava-n urma mea.

Se surpă temelia şi nimeni nu vorbește
În inima curată se trage în ascuns.
Dar nimeni nu e singur, când Domnul izbăvește –
Din Templu, Cel ce vede ne-a pregătit răspuns.

La scaunul în care domnește Necuprinsul
Chemăm la îndurare pe Marele-mpărat;
Când pleoapa-I cercetează făptură și întinsul
Cel rău se înfioară, cel blând e încercat.

De ce spuneți c-afară e vânt dogoritor?
Nu încercați degeaba ca să-mi schimbați paharul;
Chiar dacă stau o clipă cu îngeru-n cuptor,
Am izbăvirea-n mână şi i-am gustat nectarul.
Nu mă-ndemnați să caut, să umblu, să aştept
Că L-am găsit: E-Acesta! E Domnul meu cel drept.