Visul

Simt mângâierea Ta
În glasul ce mă cheamă,
În brațul ce-mi întinzi
Ca să mă scapi de teamă.

Cuprins de valuri reci
Și negăsind scăpare,
Încerc din răsputeri
Să ies din încercare.

Sleit, îmi văd salvarea,
Colaci zburând în jos
Din vasul ce așteaptă
Să i-a un păcătos.

Întind mâna spre-unul
Dar n-am putere-n mine,
Curenți mă trag ‘napoi
Dorind să mă sfâşie.

Mă simt pradă uşoară
Iar scara de pe vas
O văd, dar n-o ajung
Şi totuşi, nu mă las.

Aştept un ajutor
Prin barca de salvare
Dar lanțuri ruginite
O scapă jos, în mare.

Arunc degrab’ orgoliul
Și-ntind brațe spre cer,
Ajută-mă Tu, Doamne,
Salvează-mă că pier!

Un braț ce se pogoară
Se-ntinde către mine
Și luându-mă în palmă
Mi-arată a sa iubire.

Mă simt ca o furnică,
Ca fulgul alb de nea,
Fiind așezat pe vasul
Ce e salvarea mea.

Doar Domnul poate asta!
A lui este puterea
Și mila și-ndurarea
Ce-mi dă azi mângâierea.

Aș vrea să-l pot vedea,
Dorind să-i mulțumesc;
Dar simt ceva lăuntric
Ce-mi spune să aștept.

Ce-ar trebui să fac?
Întreb în sinea mea…
Dar cineva-mi șoptește:
-Deschide-ți inima!

Pun mâna instinctiv
La inima ce-mi bate
Și strig cât pot de tare:
-Al Tău sunt… Sfinte, Doamne!

-Ești binecuvântat,
Căci scos ai fost din valuri,
Te-ai încrezut în Domnul,
Iar El, îți face daruri.

Îți lasă Duhul sfânt
Să-ți fie călăuză,
Îndrumător în gânduri
Când viața-ți e confuză.

-De ce nu-l pot vedea?
Întreb atunci pe Duhul…
-Căci e plecat în ceruri
Să-ți pregătească locul!

Deodată, valuri mari încep să se ridice,
Furtună grea se-arată, nevrând ca să abdice
Și spală puntea mare vrând să înghită totul,
Dar eu nu mă mai tem, că-s ancorat în Domnul.

Suspine negrăite le simt ca adierea
Și-n slăbiciunea mea, nici nu mai simt durerea,
Încep să prind puteri și-o blândă mângâiere
Îmi mângâie azi fruntea, ca har din Înviere.
Emanuel Giarmata

Întâlnirea cu Domnul

Îmi deschid ochii minţii, scuturând des privirea,
Mă zăresc în trecut, pe tumultoase poteci,
Cum grăbesc să adun tot ce seamănă firea,
Însă toate în jur, sunt murdare şi reci.

Eu mă tot străduiesc, şi mă frânge dorinţa,
Să adun tot mai mult, să nu las, să mai fac,
Parcă ştiu că îndată, îmi soseşte sentinţa,
Deşi vreau, tuturor, nicidecum nu-s pe plac.

Sunt cuprinsă de-o teamă: ce mai am de făcut?
Până vine finalul, cât mai am de-adunat?
Dacă altul, în fapte, mai demult m-a ‘ntrecut,
Dacă nu se socoate, tot traseul umblat ?

O, dar nu, nu mai pot, mă opresc resemnată,
Mă retrag, mă aşez şi-mi şterg fruntea încet,
Însă simt că aşa, din neant, deodată,
Se iveşte-o Lumină, ce inundă suspect.

Îmi ridic capul sus, după ani de robie,
Cum ridici o secure, ce e prinsă-n butuci,
Iar Lumina trasează, orbitoare solie,
Spre o culme, pe-un deal, cu mulţimi şi trei cruci.

Două au rolul lor, osândiţii pe ele atârnă,
Şi-au atras, prin alegeri, trăind, consecinţa,
Dar, mai e încă una, şi ea cere osândă,
Simt fiori, şi mă-nvăluie trist, neputinţa.

Alergarea-i sfârşită, inima începe a plânge,
Crucea grea, parcă aripi spre mine întinde,
Un minut, mai puţin, chiar acum mă ajunge,
Lemnul dur parcă-n mreje mă prinde.

Dar deodată… Lumina, vuiet, voci în mulţime,
Se-mbulzeşte, norodul, nu ştiu unde s-apuce,
Cineva, se opreşte, cu privirea spre mine,
Mă fixează profund, şi se-ndreaptă spre cruce.

După El, tot norodul, cu pietre, cu bice,
Cu batjocuri, jigniri, văd Îl bat, L-au scuipat,
El smerit, îi priveşte, un cuvânt nu le zice,
Chiar cu pace pe chip, este crucificat.

Vreau acolo, la El să ajung, grăbesc pasul,
Mă strecor îngrozită, vreau să ţip, însă…tac,
Văd privirea spre mine, şi-atunci aud glasul:
„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac !”

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac…”
Sună tare: „o, iartă-i”, e real, dar se poate?
Când trupul e sânge, e-o floare de mac,
Tu să ierţi pe aceia ce strigă: la moarte ?

Nu pricep, nu-nţeleg, ce trăiri, ce putere,
Tu să ierţi, ei să-ţi de-a răstignirea?
Dar se-aude un glas, ca o blândă adiere:
E puterea ce-o dă Dumnezeu: e IUBIREA.

Ca un fulger, ce văzduhul brăzdează,
Am simţit inima, tresăltând bucuroasă,
M-am umplut de CEVA, care încă vibrează,
Şi-am crezut, că pot fi de acum, valoroasă.

Da, valoarea ce-o dă Dumnezeu celor care,
Au ajuns să refuze a lumii simbrie,
Să primească, la crucea din deal, o iertare,
Şi s-o poarte de-acum, până în veşnicie.

Am uitat tot efortul, în urmă lăsând,
Tot ce-am strâns, pe potecă mereu,
Am luat crucea-n braţe, iertarea în gând,
Iar în inimă am scris: te iubesc Dumnezeu.

Însoţită de El, am plecat pe alt drum,
Chiar de spini, mai înţeapă piciorul, umblarea,
Eu plutesc,  nu-i mai simt, liberă sunt acum,
Căci Isus, cu-al Său Har, luminează cărarea !

Paula Szabo 

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Obişnuit cu suferinţa

“Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu.

Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât.

Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

Oswald CHAMBERS

Ai ajuns la acel “când”?

“Şi Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Iov 42:10, KJV

Rugăciunea plângăreaţă, egoistă, bolnăvicioasă, pornirea de a demonstra că am dreptate nu se găsesc în Noul Testament. Faptul că încerc să fiu drept înaintea lui Dumnezeu este un semn că mă răzvrătesc împotriva Ispăşirii. “Doamne, îmi voi curăţa inima dacă-mi vei răspunde la rugăciune; voi umbla drept dacă mă vei ajuta!” Eu nu pot să mă fac drept înaintea lui Dumnezeu, nu pot să-mi fac viaţa perfectă; pot fi drept înaintea lui Dumnezeu numai dacă accept Ispăşirea făcută de Domnul Isus Cristos ca pe un dar absolut.

Sunt eu destul de umil să accept aceasta? Trebuie să renunţ la orice pretenţie, să încetez orice efort şi să mă las cu totul in mâinile Lui, iar apoi să încep să mă dedic lucrări preoţeşti de mijlocire. Sunt multe rugăciuni care izvorăsc dintr-o adevărată necredinţă în Ispăşire. Isus nu începe acum să ne mântuiască. El ne-a mântuit deja, totul este făcut şi este o insultă să-I mai cerem să facă ceea ce a făcut deja.

Dacă nu primeşti acum însutit, dacă nu primeşti revelaţie din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci începe să te rogi pentru prietenii tăi. Intră în lucrarea ascunsă. “Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Lucrarea reală a vieţii tale ca suflet mântuit este rugăciunea de mijlocire. În orice situaţie te pune Dumnezeu, roagă-te imediat, roagă-te ca Ispăşirea Lui să poată fi realizată in viaţa altora, aşa cum a fost în viaţa ta. Roagă-te acum pentru prietenii tăi; roagă-te acum pentru cei cu care vii în contact!

Oswald CHAMBERS

Chiar de-i lungă așteptarea

Chiar de-i lungă așteptarea
Știm că vom primi răspuns
Domnul vieții nu-i ascuns
Ne cunoaște întristarea.

Nu am fost dezamăgiți
În cazuri anterioare
Ci-am privit spre sărbătoare
Și-am fost, astfel, întăriți.

Chiar de-i lungă încercarea
Nu abandonăm un trai
Ce-L cinstește pe-Adonai
Și așteaptă vindecarea.

Chiar când crucea greu apasă
O purtăm cu gând senin
Căci trăim doar un destin:
De-a fi parte din Mireasă.

Crezul care s-a format,
În lupte, pe-a vieții cale
(Sau la școli duminicale)
Pe Cristos s-a rezemat.

Chiar de nu primim răspuns
La o cerere ardentă
Starea noastră-i evidentă,
Harul este îndeajuns.

De e astăzi rezolvarea
Sau e mâine…peste-un an
Știm că se-mplinește-un plan
Ce calmează frământarea.

Cum să nu-L glorificăm?
Chiar când așteptarea-i lungă,
Sau când nu e mult în pungă
Mâini spre Slavă ridicăm.

George Cornici

Ce-a dat Mântuitorul

De ce atâta nepăsare
De tot ce-n dar tu ai .
Şi-atâta-nverşunare
În faţa Celui care stai.

Priveşte-ţi azi trecutul…
Se merită acum să pierzi?
Viaţă ţi-a dat Mântuitorul,
Cu ochiul tău…nu vezi?

Tu…copil al rătăcirii
Opreşte-ţi ura sacră.
El, Domnul Învierii
La cruce te aşteaptă!

În Mila-I neclintită
Prin Jertfă te-a salvat.
Călcând orice ispită
Dragostea, ţi-a arătat.

Domnul azi te-ndeamnă
Cât încă frate mai ai timp.
Acuma vino şi te-mpacă
Cu-acel pe care l-ai rănit!

Dezbracă-ţi toată mândria
Şi duhul care ţi-e străin.
Îmbracă-te cu bucuria
Preasfântului nost’Stăpân.

Nu ai nimic de-a pierde,
O, fiule…decât de câştigat.
La Tronul Tatălui se vede
De rău dacă te-ai lepădat!

Vino… şi dă-i mâna de pace
Iertat să fii şi-n cerul sfânt.
-Iubirea; Domnului Îi place
Nu mândria, trufia pe pământ.

Te-ndemn acum iubite frate
Să cugeţi mereu în jurul tău.
Fii luptător prin ispitele toate
Şi cere ajutor lui Dumnezeu!

La urmă vei culege roada
În Harul Său, te vei bucura.
Ai să-I vezi Puterea, Slava
Când numele ţi-l va striga.

Doina Ketterer

Nu-L răni pe Domnul!

„De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?” loan 14:9

Domnul nostru este probabil de multe ori uluit de noi, uluit de cât suntem de lipsiţi de umilinţă. Propriile noastre opinii ne fac atât de …”grei de cap“; când suntem umili, nu suntem niciodată grei de cap, ci avem întotdeauna discernământ. Filip s-a aşteptat la revelarea unei taine deosebite, dar nu în Isus, Persoana pe care el credea că o cunoaşte.

Taina lui Dumnezeu nu este în ceea ce urmează să fie, ci ea este în ceea ce există acum; noi o căutăm undeva în viitor, într-un eveniment cataclismic. Ascultăm de Isus fără nici o reţinere, dar probabil că-L rănim prin întrebările pe care I le punem. „Doamne, arată-ne pe Tatăl.*’ Răspunsul Lui vine direct: „iată-L, sau este întotdeauna aici, sau nu este nicăieri”. Noi vrem să-L vedem pe Dumnezeu arătându-Se copiilor Săi; Dumnezeu Se arată întotdeauna numai în copiii Săi. Alţi oameni văd această manifestare a Lui, dar copilul lui Dumnezeu n-o vede. Noi vrem să avem conştiența lui Dumnezeu; dar nu putem fi conştienţi de propria noastră conştiență şi totuşi să rămânem echilibraţi. Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea experienţe sau dacă ne bazăm pe experienţe în drumul nostru, îl rănim pe Domnul. Chiar şi întrebările pe care I le punem Îl rănesc pe Isus, deoarece ele nu sunt întrebările unui copil.

„Să nu vi se tulbure inima” – atunci nu-L rănesc oare pe Isus prin faptul că îi permit inimii mele să se tulbure? Dacă am credinţă în caracterul lui Isus, trăiesc eu la înălţimea credinţei mele? Permit eu vreunui lucru să-mi tulbure inima, las eu să intre în inima mea vreo întrebare bolnăvicioasă? Eu trebuie să ajung la acea relaţie implicită care ia totul exact aşa cum vine de la El. Dumnezeu nu ne va călăuzi în curând, ci întotdeauna acum. Înţelege că Domnul este aici acum şi vei primi imediat eliberarea.

Oswald CHAMBERS

Totul sau nimic?

Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins… şi s-a aruncat în mare.

Ioan 21:7

Ai avut vreodată în viaţa ta o criză în care ai abandonat totul în mod deliberat, categoric şi fără rezerve? Este o criză a voinţei. În exterior poţi ajunge de multe ori până aici, dar aceasta nu valorează nimic. Criza reală şi adâncă a renunţării totale este o criză interioară, nu exterioară. Renunţarea doar la lucrurile exterioare poate fi indiciul unei robii totale.Ţi-ai predat voinţa în mod deliberat Lui Isus Cristos?

E nevoie de o decizie a voinţei, nu a sentimentelor; sentimentele sunt doar „mar­ginea aurită” a acestei decizii. Dacă dai loc prima dată sentimentelor, nu vei lua niciodată această hotărâre. Nu-L întreba pe Dumnezeu ce va cuprinde aceasta, ci ia hotărârea de a-ţi preda Lui voinţa având în vedere lucrurile pe care le vezi fie mai la suprafaţă, fie în locurile adânci şi profunde ale lăuntrului tău.Dacă ai auzit vocea Lui Isus Cristos deasupra talazurilor, lasă să se spulbere convingerile tale, lasă să dispară consecvenţa ta, dar păstrează relaţia ta cu El.

Oswald Chambers