Astăzi, Domnul îndurării

Astăzi, Domnul îndurării
Trece iarăși prin Cetate
Și prin mijlocu-adunării
Unde-s suflete întristate. . .

E rănit adânc în suflet
Și cu ochii înlăcrimați. . .
Nu aprobă-al nostru umblet,
Totuși, ne numește frați

Și cu-o vorbă prietenoasă
Se-apropie de fiecare,
Vorbă bună și duioasă
Încărcată de îndurare,

De îndurarea cea Divină
Care mângâie duios,
Cu un har plin de lumină,
Pe cel slab și păcătos.

Pentru cei ce nu-L primesc
Mai suspină cu durere. . .
Căci în trupul omenesc
Făr` de El, sufletul piere!

Și pieirea presupune
„Despărțirea” ce-o să fie
Chin cum nu se poate spune
Pentru întreaga veșnicie.

Iar pe-acest pământ nu este
Fericire pentru suflet,
Aici moartea urmărește
Neîncetat al nostru umblet!

Iată; Mâna îndurării
Stă întinsă mai departe. . .
Cunoști vremea cercetării,
Ori pasiv, urmezi spre moarte?

Dacă-aduni în astă viață
Bogăția lumii, toată
Are ea vreo importanță
Când viața ți se gată? !

Sau plăcerile lumești
Care-ți amăgesc privirea
Poți tu să le folosești
Ca să-ți afli izbăvirea. . . ?

Ce poate să mai rețină
Departe de Sfântul Miel
Și îndurarea Lui divină,
Prețuitu-ți suflețel? !

O, nu sta nepăsător
Față de îndurarea Lui
Că-ai să-L vezi Judecător
La sfârșitul veacului,

Când nu va mai fi îndurare
Ci doar Judecată dreaptă!
Nu trata cu nepăsare
Veșnicia ce te-așteaptă!

Azi e vremea cercetării,
Vremea Mântuirii-n dar,
Dar din cauza nepăsării
Toate-ți pot fi în zadar!

Ioan Hapca

Nu te teme!

Acum când totă lumea-i îngrozită
Să ne oprim, să medităm o vreme
La Cartea Vieții, carte inedită
În ea-i promisiunea înnoită
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Lui Avraam i se-arătase Domnul
Dorind spre-o altă țară ca să-l cheme
În timpul nopții-i întrerupse somnul
Și-ntr-o vedenie îi spuse Domnul:
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Cu Dumnezeul Minunat și Mare
Umblat-au patriarhii prin pustie,
Sfârșindu-și alergarea-n ascultare,
Căci Dumnezeu le-a spus la fiecare:
“Voi fi cu tine, teamă să nu-ți fie “!

Lui Moise Dumnezeu îi poruncește
“De Domnul să te temi în orice vreme”!
Zadarnic Faraon se împietrește,
Căci Domnul izbăvirea pregătește
“Dar tu, fă tot ce-ți spun și nu te teme”!

Ebal și Garizim răsună-n munte
Cu binecuvântări dar și blesteme,
Israel nu știa ce-o să confrunte,
Dar Iosua, fiind ales în frunte,
Știa ce i-a spus Domnul: “Nu te teme”!

Israel se afla-n încurcătură
Căci Goliat hulește și blesteamă,
Și-un tânăr credincios, fără armură,
L-a doborât c-o simplă lovitură,
Căci David, a-nvățat să nu se teamă.

Trompete răsunau asurzitoare
Și toți se-nchină chipului de-aramă;
Rămân trei tineri însă în picioare,
Ei cred în Dumnezeul Viu și Tare,
Și de cuptoru-ncins, n-au nici o teamă.

La fel și Daniel avea credință,
De aceea, fu zvârlit la lei în groapă;
Știind că va primi acea sentință,
Continuase ruga-n locuință.
Nu s-a temut, știa că Domnu-l scapă.

Vedem pe Ghedeon cuprins de frică
Și-un înger i se-arată ca să-l cheme:
“Pe Madian, oștirea ce-o ridică,
Tu o vei birui c-o oaste mică,
Dar luptă, fii viteaz și nu te teme”!

Spre ucenici umbla Isus pe mare;
Uimiți, ei nu știau ce să mai zică,
Dar Petru, îndrăznește c-o ’ntrebare:
“De ești Mesia, cheamă-mă pe mare”
Isus i-a zis: ” Hai, vino, fără frică”!

O, ucenici, cu ușa încuiată
De-abia acum după Rabuni gemeți,
Dar toți din loc au amuțit deodată,
Când între ei, chiar Domnul Se arată
Și spune: ” Pace vouă, nu vă temeți”!

Deși prin circumstanțe diferite,
Și noi parcă trăim aceiasi dramă,
Prin multe încercări și prin ispite,
Prin boli și prin situații nedorite…
O, Doamne, vino! Scapă-ne de teamă!

Cuvântul Sfânt ne dă încurajare
Și-acum, ca și atunci, și-n orice vreme;
În el găsim cereasca provocare,
Făcută de Isus la fiecare
“Hai, vino, îndrăznește, nu te teme “!

Acel ce ține-n mână viitorul,
Dacă-L asculți atent, ar vrea să-ți zică
Că-ți poate da și ție ajutorul,
Iar prin Isus Hristos, Mântuitorul,
Vei fi salvat în veci, de orice frică.

Daniel Hozan

Ca pasărea ce zboară (după Ps.11)

ReferințePsalmii 11

Ca pasărea ce zboară să caute scăpare
Nu voi fugi spre munte, de ce spuneți așa?
Căci au cei răi în mână săgeți nimicitoare
Şi arcul lor aruncă otrava-n urma mea.

Se surpă temelia şi nimeni nu vorbește
În inima curată se trage în ascuns.
Dar nimeni nu e singur, când Domnul izbăvește –
Din Templu, Cel ce vede ne-a pregătit răspuns.

La scaunul în care domnește Necuprinsul
Chemăm la îndurare pe Marele-mpărat;
Când pleoapa-I cercetează făptură și întinsul
Cel rău se înfioară, cel blând e încercat.

De ce spuneți c-afară e vânt dogoritor?
Nu încercați degeaba ca să-mi schimbați paharul;
Chiar dacă stau o clipă cu îngeru-n cuptor,
Am izbăvirea-n mână şi i-am gustat nectarul.
Nu mă-ndemnați să caut, să umblu, să aştept
Că L-am găsit: E-Acesta! E Domnul meu cel drept.

Viorica Mariniuc 

Psalmul 27

Domnul îmi e lumina, mântuirea,
Orice-ar veni, de cine să mă tem?
De-a lungul vieții, El mi-e sprijinirea,
De cine să port frică, dacă-L chem?

Cei răi când înspre mine-naintează
Să mă mănânce, ca porniți din Iad,
Mă prigonesc, dar Dumnezeu lucrează,
Vrăjmașii mei se clatină și cad.

Chiar de-ar veni puternică oștire,
În jurul meu, nu m-ar înfricoșa,
Dorind ca să-mi ridice războire,
Încredere deplină voi avea.

Un lucru de la Domnul cer fierbinte
Din inimă, și mult eu mi-l doresc:
În Casa Lui, în locurile sfinte,
Întreaga viață vreau să locuiesc.

Privind la frumusețea Lui cea mare,
Să nu mă satur s-o examinez,
Și de-al Lui Templu fără-asemănare,
Să fiu uimit și să mă minunez,

Căci în coliba Lui mă ocrotește
În ziua de necaz prin valea-adâncă,
Acoperișul Lui mă-adăpostește
Și mă va înălța din nou pe stâncă.

Peste vrăjmașii ce mă înconjoară,
O, Doamne, capul iar mi-ai înălțat
În Cort Îți voi aduce jerfe iară,
Cu trâmbițe cântând, vei fi lăudat.

Ascultă-mi Doamne glasul când Te cheamă,
Când inima cu Tine se consultă,
Al meu lăuntric freamăt ia-l în seamă,
O, Doamne Bun, ai milă și m-ascultă!

Iar inima, din partea Ta îmi zice
C-o voce dulce, lină ca de flaut:
“Să-mi cauți Fața și vei fi ferice”
Și-ntruna Doamne, Fața Ta o caut;

Dar nu-Ți ascunde Fața pentru mine,
Și cu mânie nu mă-ndepărta,
O, Domnul Mântuirii, strig spre Tine,
Ajută-mă Te rog, nu mă lăsa!

Căci tatăl meu și mama mea, văd bine
Mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Învață-mă cărarea către Tine
Când am vrăjmași, Tu mă povățuiește.

Nu mă lăsa nicicând să fiu o pradă,
La bunul plac potrivnicilor mei
Când vin la martori mincinoși grămadă,
Și suflă asupriri fără temei.

O, dacă n-aș avea încredințare,
Atâta timp cât încă voi trăi,
Că bunătatea Domnului cea mare,
Vedea-voi pe pământul celor vii.

Nădăjduiește-n Domnul ce lucrează,
Fii tare ca o stâncă-n orice vreme,
Iar inima mereu ți-o-mbărbătează,
Nădăjduiește-n Domnul, nu te teme.

Daniel Hozan

Psalmul 27

Domnul este lumina mea și mântuire
Și teamă nu mai am căci mă ridică.
Îmi este sprijin pe cărarea vieții mele,
Cu Dumnezeul meu să-mi fie frică?

Când răul împotriva mea înaintează
Și carnea ar dori să-mi prăpădească
Dă înapoi, se clatină și cade
Căci Tu mă ții cu mila Ta cerească.

Chiar oști întregi de-ar fi să vină,
Război ca să ridice împotriva mea
Inima mea ar fi fără de teamă
Și-ncrederea mi-ar fi în dreapta Ta.

O, Doamne, doar un lucru vreau a-Ți cere
Și îl doresc fierbinte de la Tine.
În Casa Ta să locuiesc mă lasă
Căt viața pe pamânt imi vei mai ține.

Vreau să privesc la frumusețea Ta de Tată
Și să mă minunez de templul Tău cel Sfânt
Căci în coliba Ta e ocrotire
Atunci când vin necazuri pe pamânt.

Intinde-Ți peste mine ca o haină
Acoperișul cortului Tău veșnic,
Și pe o stancă de granit înalța-mi pașii
Prin jertfa mea ca să te laud, căci ești vrednic.

Ascultă-mă o, Doamne, cănd glasul meu Te cheamă,
Imbraca haina Ta de milă, ia aminte.
Căci inima din partea Ta imi zice să Te caut
Si fața Ta o caut, Doamne Sfinte.

Nu îți ascunde fața de la mine
Și nu Te mânia pe robul Tău Părinte.
Căci Tu ești ajutorul și scăparea
Și mântuirea mea Tată Preasfinte.

Chiar și cei dragi de-ar vrea să mă alunge,
Tu mă primesti, ești Domnul vieții mele.
Învățătură dă-mi pe calea Ta cea dreaptă,
Să nu mă lași la bunul plac al făcătorilor de rele.

Încredințat că voi vedea în viață,
A Ta iubire, milă, bunătate
Nădăjduiesc în Tine, Doamne mare,
Mă-mbărbătez, Te laud pentru toate.

Daniel Căpătan

E molimă în lume…

E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm…

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici… suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de „eu”,
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!

Valentin Joita 

O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.

Romani 8:34;27

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească“; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi“? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său?

Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?

Oswald CHAMBERS

Ai simţit durerea provocata de Domnul?

Isus i-a spus a treia oară: ,.Mă iubeşti?”

loan 21:17

 

Ai fost vreodată rănit de Domnul până in adâncul tău, până în străfundul celei mai sensibile părţi a fiinţei tale? Diavolul nu ne răneşte niciodată acolo, nici păcatul, nici afecţiunile umane nu ne pot răni atât de adânc. Nimic nu poate pătrunde până în acel loc al fiinţei noastre decât Cuvântul lui Dumnezeu. „Petru s-a întristat pentru că Isus i-a spus a treia oară…” A devenit conştient de faptul că, în străfundurile fiinţei lui, el Îi
era devotat lui Isus si a început să vadă ce Însemna această întrebare a lui Isus repetată cu răbdare.

Nu mai rămăsese în mintea lui Petru nici cea mai mică urmă de amăgire, el nu mai putea fi înşelat din nou. Nu mai era loc pentru declaraţii pasionale, explozii de bucurie sau efuziuni sentimentale. Pentru el a fost o revelaţie să vadă cât de mull îl iubea pe Domnul şi, cu uimire, i-a spus: „Doamne. Tu toate le ştii”. Petru a început să vadă cât de mult Îl iubea pe Isus; dar nu a spus: „Uită-Te la cutare sau la cutare lucru pentru a afla dovada dragostei mele”. A început să descopere în el însuşi cît de mult Îl iubea pe Domnul, să-şi dea seama că pentru el nu exista nimeni sus în cer sau jos pe pământ în afară de Isus Cristos. Dar el n-a ştiut aceasta până când n-a venit întrebarea de probă, întrebarea dureroasă din partea Domnului.

Întrebările Domnului îmi arată întotdeauna cum sunt eu. Cu câtă fermitate şi iscusinţă răbdătoare s-a purtat Isus Cristos cu Petru! Domnul nostru nu pune niciodată întrebări decat la momentul potrivit. Rareori, probabil o dată in viaţă, El ne prinde la strâmtoare, ranindu-ne cu întrebările Lui directe. Atunci vom descoperi că îl iubim mult mai profund decât am putea spune vreodată prin cuvinte.

Oswald CHAMBERS

Hotărârea de a sluji

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.”

Matei 20:28

Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte“: „noi suntem robii voştri pentru Isus“. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit.

Iată ideea lui Pavel despre slujire: „Mă voi cheltui până la capăt pentru voi, indiferent dacă mă veţi lăuda sau critica. Atât timp cât mai există un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos, eu sunt dator să-l slujesc pană când va ajunge să-L cunoască”. Motivul principal al slujirii lui Pavel nu a fost dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Isus Cristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, vom fi curând zdrobiţi şi cu inima frântă, pentru că deseori vom întâlni multă nerecunoştinţă din partea oamenilor.

Dar, dacă motivaţia noastră este dragostea pentru Dumnezeu, nici o nerecunoştinţă nu ne va putea opri să-i slujim pe semenii noştri.Faptul că Pavel a înţeles modul cum a lucrat Isus Cristos cu el constituie secretul hotărârii lui de a-i sluji pe alţii. El spune: ..Eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor” – cu alte cuvinte, indiferent cum îl vor trata oamenii, nu-l vor trata cu dispreţul şi ura cu care el L-a tratat pe Isus Crislos. Când înţelegem că Isus Cristos ne-a slujit coborând până în străfundurile josniciei noastre, ale egoismului nostru şi ale păcatului nostru, nimic din ceea ce suferim de la alţii nu poate clinti hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui.

Oswald CHAMBERS