Incurajare

Te simti lovit, nu mai ai pace
Privesti mereu in jurul tau
Si parca totul e pustiu
Nu dispera, la carma vietii
E-Acel ce este vesnic viu

E greu cand treci prin incercare
Dar toate-acestea au un rost
Ridica-ti catre cer privirea
Spre Cel ce-aduce izbavirea
Spre Mirele Isus Hristos

El stie de necazul tau
Si nu te va lasa nicicand
Increde-te in El mereu
Orice-ar veni in jurul tau
Fii credincios pan’la mormant

Sa nu te temi in incercare
Chiar si Isus a suferit
El stie cat sa-ti lase lupta
Credinta daca-ti vei pastra
Vei birui pan’la sfarsit

Nu te lasa invins de soapte
Cum ca esti singur si esti slab
El e Acela ce a spus:
„Eu sunt cu voi in orice vreme”
El nu te va lasa rapus.

Georgiana0711 

 

Anunțuri

Noaptea n-a încetat să crească

Noaptea n-a încetat să crească
Și nu-i pace sufletească
Dar noi am văzut și-avem
Lumina ce-n Betleem
A venit cum a promis
Domnul în Cuvântul scris
Și-avem parte neîncetat
De Hristos Cel înviat,
Care la cer S-a înălțat,
Să-avem un Mijlocitor
Și-un veșnic Mântuitor!

Orice noapte-ar fi să vină
Și întunerec să survină,
Tot voi crede în lumină,
Ba mai mult, mărturisesc
Că lumină-i ce trăiesc
Și-n inima mea nu poate
Fi întuneric și nici moarte.
Unde e lumină-i viață,
Unde-i viață-i și speranță
Și nădejdea mea-i deplină
În Viață și Lumină.

Domnul vine negreșit!
Dar la timpul potrivit.
Nu întârzie pe drum
Și nu uită oarecum. . .
Poate veni chiar acum
Dar Își amână venirea
Să acorde mântuirea,
Cu un har și mai puternic
Celor ce-s în întuneric,
Fiindcă El vrea să primească
Toți Lumina Lui cerească!

Ioan Hapca 

Noaptea înaltă

Psalmii 150/6

”Tot ce are suflare să laude pe Domnul!
Lăudaţi pe Domnul! ”

Noapte înaltă şi tăcere solemnă,
Brazi cu haine albe, în ţinută demnă,
Întâmpină pe al cerului  Împărat;
Numele lui Isus să fie lăudat!

Fulgi albi de lumină, şi  de mărgăritar,
Se închină la Cel sfânt, fără hotar,
Doi măslini verzi, falnici, întruna şuşotesc;
Şi Naşterea lui Isus Cristos o vestesc.

Puii din cuiburi în Numele Tău cerşesc,
Porumbei albi, deasupra Ieslei, se rotesc,
Ploi luminoase de stele căzătoare;
Vestesc a Ta naştere printre popoare.

Marea e supusă, doar un câmp de smarald,
Pregăteşte o coroană din coral alb,
Acum, vântul nu  mai loveşte duşmănoş;
Mângâie şi şopteste numele ”Cristos”! .

Inima mea n-a văzut ploaia de stele,
Nu zboară cu porumbei peste poiene,
Ea a primit  mărgele de Pace de sus;
Şi un nume ce domneşte în ea; Isus!

Arancutean Eliza

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Ştiu o noapte sfântă

Efeseni 2/14

”El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea. ”

Cerul a îmbrăcat haina sa de noapte,
Aşteaptă să vină  şi cereasca oaste;
Diamante şi perle din visterie.
-Ce noapte frumoasă! zice cu mândrie.

-Noapte albastră, eşti foarte frumoasă!
Dar eu ştiu o noapte şi mai glorioasă,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
Şi se naşte Isus, al meu Mântuitor!

Ştiu o noapte când stelele răsar zâmbind,
Din Tara Zorilor, aud îngeri cântând,
Şi pe o rază, un mesaj de iubire;
”Un Fulg de Pace aduce mântuire! ”

Ştiu  o noapte sfântă când stelele vorbesc,
Şi tainele, din ceruri, ele  dezvelesc;
Şi Poarta cerului se deschide usor;
-”Dă-mi un strop de pace, Măreţ Mântuitor! ”

Ştiu o noapte când şi fulgii de nea vorbesc,
Fluturi-mesageri, de la Regele ceresc,
Dansând pe cer, ei cântă un cântec sublim;
-”Am nevoie de Domnul, de Domnul divin! ”

Ştiu o noapte  sfântă când  Ieslea vorbeşte;
In ea, cerul şi pământul locuieste,
Ştiu o noapte când inima strigă de dor;
”-Fii o Iesle pentru al tău Mântuitor! ”

Şi  noaptea cerească, plină de magie,
M-a legat  de Isus pentru veşnicie,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
-Ai  milă de mine, Isus  Mântuitor!

Noaptea sfântă, nu ochii, înveseleşte,
Inima zdrobită, ea o cucereşte,
In noapte, pe cerul inimii mele, scriu;
-Eu am pe Mântuitorul, Domnul cel viu!

Fulg de Pace, Isuse, bine ai venit!
Cerul cu pământul, în noapte, le-ai unit,
Ai deschis Tu Poarta din cer cu un Cuvânt;
Să avem noi intrare la Tatăl cel sfânt!

Arancutean Eliza

Curcubeul din nori

„Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ „Genesa 9:13

Voia lui Dumnezeu este ca fiinţele umane să intre într-o relaţie morală cu El; acesta este scopul legămintelor Sale. „De ce nu mă mântuieşte Dumnezeu?” – ne întrebăm noi. El m-a mântuit, dar eu n-am intrat încă într-o relaţie cu El. „De ce nu face Dumnezeu cutare şi cutare lucru?” El le-a făcut, dar întrebarea este: „Vreau eu să intru într-o relaţie bazată pe legământ?” Toate marile binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt realizate şi complete, dar ele nu devin ale mele până când nu intru în relaţie cu El pe baza legământului Său.A aştepta ca Dumnezeu să facă ceva este întruchiparea necredinţei, înseamnă că nu am credinţă în El.

Aştept ca El să facă ceva în mine ca să mă pot încrede în acea experienţă. Dumnezeu n-o va face. pentru că nu aceasta este baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Omul trebuie să treacă dincolo de propriul său sine pentru a putea face legământ cu Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu trece dincolo de Sine pentru a face legământ cu omul. E o problemă de încredere în Dumnezeu – un lucru foarte rar. Noi avem încredere numai în simţurile noastre. Nu cred in Dumnezeu până când El nu-mi dă în mână ceva palpabil. Atunci pot spune: „Acum cred”. Aceasta nu este credinţă. „Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi”.

Când închei cu adevărat această înţelegere cu Dumnezeu pe baza legământului Său şi mă predau Lui cu totul, nu mai există sentimentul vreunui merit personal, nu mai există nici un element uman în relaţia mea cu El, ci numai sentimentul copleşitor că am ajuns să fiu una cu Dumnezeu; viaţa mea radiază pace şi bucurie.

Oswald CHAMBERS

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS

Mai este iertare?

1. În fața tronului de har,
Cu-o inimă zdrobită
O rugă-aduc și am un dor
Să-mi fie împlinită.

2. Eu vin așa cum mă cunoști:
Netrebnic, cu rușine,
Și, Doamne, înc-o data-Ți cer
Să Te înduri de mine.

3. Nu-s vrednic eu de harul Tău,
Nu-s vrednic de-ndurare.
Sunt un mișel, un păcătos,
Dar vreau să-Ți cer iertare.

4. Mă uit cu scârbă-n viața mea
Și îmi aduc aminte
Ce dor era-n sufletul meu
De lucrurile sfinte…

5. Cum Te iubeam și Te doream
Și chiar în miez de noapte
‘Nălțam spre Tine rugi fierbinți
De lacrimi înecate.

6. Atunci întruna mă sileam
Să-ți plac Isuse, Ție.
Cuvântul Tău și Legea Ta
Îmi erau bucurie.

7. În dragostea dintâi eram,
De jertfă mereu gata.
Și-atunci credeam că-n mâna Ta-i
Cununa și răsplata.

8. Întreaga lume o priveam
Ca drept deșertăciune.
Plăcerea mea era atunci
Cu Tine-n rugăciune…

9. Dar m-am răcit și am pierdut
Gustul lucrării sfinte.
Nu mai simt harul Tău, Isus,
Cum îl simțeam ‘nainte.

10. Nu mai curg lacrimi pe obraz
Când mă gândesc la Tine,
Nu mai aud susurul blând
Trecând pe lângă mine…

11. Mă înfior că sunt pierdut,
Că nu mai am ieșire,
Că n-am vegheat
Și m-am lăsat căzut în ațipire.

12. C-a Ta iubire am trădat
În rânduri fără număr…
Și când încerc să mă ridic,
Simt crucea grea pe umar.

13. Încerc să mă întorc din drum,
Și mi-e cu neputință,
Încerc să mă gandesc la rai,
Dar nu mai am credință.

14. Mă simt pierdut, c-adeseori
În mine duhul tace.
Și-s vinovat, că am făcut
Ce-am zis că-n veci n-oi face.

15. Încerc să mă trezesc din somn,
Din ațipirea-i sumbră,
Și-n loc să ies din starea mea,
Mă adâncesc în umbră…

16. Mă hotărăsc să-mi fac mai des
Timp pentru rugăciune,
Dar tot bolborosesc mereu…
Nu pot prea multe spune.

17. Dar inima-mi tânjește-n piept,
Doresc să îmi schimb starea,
Dar n-am putere căci ades
Prea grea îmi e cărarea.

18. Ceea ce fără sa cârtesc
Făceam odinioară,
Acum cu greu mă tot silesc
Să fac și mi-e povara.

19. O, Doamne, mai există har
Pentru un om ca mine?
Mă mai primești acum, când vreau
Să mă întorc la Tine?

20. Mai ai, în mila Ta, un strop
de leac de vindecare,
Să-mi vindeci sufletul bolnav,
Să-mi vindeci a mea stare?

21. Mai pot eu, ca fiu rătăcit,
Să mă întorc acasă?
Mai este pentru mine har
Să stau cu Tin’ la masă?

22. N-am niciun merit să-ndrăznesc
Să Te mai numesc „Tată”…
Nici să încerc să mai ridic
Ochii spre cer vreodată.

23. Sunt vrednic să mă părăsești,
Să nu-ți pese de mine,
Căci am făcut cu ce mi-ai dat
Mai mult rău decât bine…

24. Dar, totuși, este-un Nume scump
Și-un Miel de ispășire
Ce stă la dreapta Ta acum
Și face mijlocire!

25. În Numele Isus Hristos
Și-al jertfei fără pată
Vin azi să-Ți cer sa te înduri
De mine, înc-o dată.

26. Lasă un strop de sânge sfânt
Să-mi facă azi spălarea
Și mângâiat și fericit
Vreau sa-Ți simțesc iertarea.

27. Sa-Ți simt atingerea de sus,
Cu leac de vindecare
Și ca ologul din pridvor
Să sar drept în picioare!

28. Să simt, prin Duhul Tău ceresc,
O sfântă-nviorare,
Și sufletul împovărat
Să simtă dezlegare.

29. Căci Te doresc cum cerbul
Doar izvorul îl dorește
O, Doamne, umple-mi inima
Ce după Tin’ tânjește!

30. Dezleagă orice lanț străin,
Frânge orice robie,
Durerea sufletului meu
Transform-o-n bucurie!

31. Leagă-mi Tu rănile ce dor,
Ridic’-a mea povară
Și lasă-mă să simt din nou,
În suflet, primăvară.

32. Inima mea, cu funii noi,
De Tine azi o leagă,
Să nu mă mai despart de-acum
De Tine-o viață-ntreagă!

33. Și dă-mi de azi un cuget nou
Și-o minte înțeleaptă,
Să nu-mi abat pașii de-acum
De pe cărarea dreptă.

34. Înviorează duhul meu,
Mărește-mi Tu credința,
Să pot zări din nou un rai,
Răsplata, biruința!

35. Să simt din nou în rugăciuni
Cu Tine, partașia
Și să nu-mi mai lipsească-n veci
Din suflet bucuria!

36. O, Doamne, ascultă ruga mea,
Privește-a mea dorință!
Și ajuta-mă să mă întorc
La vechea pocăință.

37. Iar Duhul Tău și pacea Ta
Sălășuiască-n mine
Călăuzindu-mi pașii mei
Până în cer, la Tine!
Amin

Anonim. Daca stie cineva autorul sa mi-l spuna si mie ca sa il adaug:)

Fereastra mea

Fereastra sufletului meu
Deschisa e din zori de zi
Si de trei ori ca Daniel
Spre Dumnezeul sfant al lui Israel
Eu voi vorbi

Il voi lauda cu tot ce am
Iar seara cand inchid fereastra
O pace-adanca sa cuprinda
Si aripa sa Isi intinda
Si sufletu-mi sa fie glastra

Cu flori, cu cant, cu tot ce sunt
Cu sufletul meu stramt spre Tine
Ca Daniel, ca Ana, ca-Avraam
Ca Iona suflet larg sa am
…Deschid fereastra-mi astazi catre Tine!

Bodea Florina 

Haideți să semănăm pământul tot cu flori

Haideți să semănăm pământul tot cu flori
Prin univers să zboare miresmele divine
Parfum de trandafiri și crini mirositori
Să crească prin pustiuri pomii roditori
Și mierea să se strângă în stupul de albine.

Haideți să facem cerul nostru mai senin
Să topim săgețile și sabia-n cuptoare
Ca să nu se mai audă plânset și suspin
Și să nu mai curgă lacrimi pline cu venin
Ci doar zâmbet de copii în strălucit de soare.

Haideți să înverzim pământul cu grădini
Să-l îngrijim și să-l însămânțăm cu grâne
Ca să nu mai crească prin ogoare spini
Să înflorească merii și pomii de măslini
Și pe fiecare masă să fie multă pâine.

Haideți să fim puțin mai buni, mai iubitori
Puțin mai blânzi să fie viața mai frumoasă
Ca să mai cânte prin păduri priveghetori
Să mai zboare încă cârdurile de cocori
Și rândunelele în cuib sub streașina de casă.

Haideți să împodobim planeta-n trandafiri
Să fie pe pământ doar numai primăvară
Ca să nu mai fie niciodată despărțiri
Ci doar numai clipe gingașe de amintiri
Și un cer senin cu pace și belșug în țară.

Haideți să fim exemplu bun pentru copii
Ca ei să vadă-n noi mai multe fapte bune
Să vizităm bolnavii, să stăm la căpătâi
Să suferim și noi cu ei în nopțile târzii
Și dacă trebuie… să plângem împreună.

Haideți dar tot Pământul astăzi să venim
Să ne închinăm lui Dumnezeu cu mic și mare
Să îngenunchem în Fața Lui, să-l preamărim
Pentru tot ce El ne-a dăruit să-i mulțumim
Pentru binecuvântări și dimineți cu soare.

Mihail Cebotarev