Mai aproape

De departe nu se vede
Silueta crucii care
Se inalta in lumina
Ca o pasare spre soare…
Imaginea nu e clara
Cand privesti de peste ape
Sau din magurile firii
Dar… se vede de aproape.

De departe nu se vede
Cine-I pironit si-atarna
Intre ceruri si tarana
Ca sa nu se vada urma…
Urma de pacat dramatic
Ce inunda ochii-n ape…
Nu-i prea clar din departare
Dar… SE VEDE DE APROAPE!

Dintre crengile ispitei,
Frivole, premeditate,
Nu se vede cine plange
Pentru dor de libertate,
Nu se vede nici sudoarea
Care s-anfratit cu Harul
Sa-ti dea nume de OM LIBER
Ca sa nu mai bei paharul.

De departe, doar se-aude
Plans angelic pentru tine
Sau vreo rugaciune sfanta
Incheiata cu suspine…
Dar nu poti lasa in pace
Sufletul sa se adape
Daca nu primesti Cuvantul,
Daca nu vii mai aproape.

Cantecul nu-ti este cantec,
Plansul nu-i adevarat,
Bucuria nu-i intreaga
De esti un insingurat!
Vino, vino!… intra-n Templu!
Departarea nu-i de tine…
Bratul ei, e brat demonic,
Te loveste cu suspine!

Locul tau e langa cruce,
La picioarele iubirii
Ce ti-a dat cadou emfatic
Testamentul mantuirii…
Dumnezeu inca asteapta…
Indrazneste!… nu e greu…
Vino, vino mai aproape
Si succesul e al tau!…


Jercan Danut Alexandru

Nu suntem cine am fost

Nu suntem cine am fost
Pășit-am într-un nou hotar
Demult, când am găsit un rost
Și un ceresc mărgăritar.

Trăiam, atunci, ca pierduți
Rătăcind prin seci teorii
Cu vanitate eram umpluți
Speranțe nu puteau înflori.

Eram înclinați spre glie,
Credeam că-n ea vom sfârși
Era o falsă veselie
Din care nu puteam ieși.

O zi trecea, alta venea
Noi? Tot în adormire
Lăuntrul nu putea vedea
Un Cer, o moștenire.

Așa a fost până-ntr-o zi
Când a venit minunea
Și-am început a ne trezi
Să-nvingem slăbiciunea.

Mesajul care ne-a pătruns
Adus-a transformare
N-a fost un pământesc răspuns
Ci-o tainică lucrare…

Și-am înțeles că mai presus
De tot ce e tăciune
E lumea fără de apus
Și fără uscăciune.

Trecutu-acum e îngropat
Ce-am fost nu mai suntem
E-n noi un dor înaripat
Spre Medicul Suprem.

Lumina vieții ne-a cuprins
Cărarea s-o distingem
Spre spațiul infinit, distins
În lupte să învingem.

Nu suntem cine am fost
Se vede-n orice stare
Găsim în Fiul adăpost
La El avem intrare.

Ce diferență! Ce schimbări
Trăim de-o vreme-ncoace
Acum mai facem și plimbări
Pe unde-i veșnic pace.

George Cornici

Către pace şi iubire

Când în inimă torni pace,
Când o legi de-a Ta iubire,
Toate drumurile-or duce,
„Către pace şi iubire”.

Orice-ar vrea, orice-ar propune
Şi orice lucrări ar face,
Toate le-nchină spre Tine
Inima plină de pace.

Toate caută să-Ti arate,
Toate-s dar de mulţumire,
Orice planuri, cât şi fapte,
Le exprimă prin iubire.

Ea-i fântâna nesecată,
Ce dă apă-n orice vreme,
Adevărul, niciodată,
Să-l exprime nu se teme!

Iar în cazuri de ispită,
Nu se-amestecă, ci tace,
Pentru-a merge, e grăbită,
De e cazul să dea pace.

Ea e pomul veşnic verde,
Nu se-ndoaie de furtună,
Pe coroana ei se vede
Flori şi fructe-n orice lună.

Inima aprinsă-odată
Se căleste ca oţelul,
Să se-ndoaie nu se poate,
Nici nu-şi poate stinge zelul.

E curentul ce-ncălzeşte,
Ca să ardă tot mai tare,
Focul Sfânt o lămureşte
Ca pe aur în cuptoare.

Mii de raze de lumină
Şi scântei oricâte-ar face,
Toate-n dragoste le-mbină
Inima plină de pace.

E comoara ne-nţeleasă
In cercuri familiare,
De se află în vreo casă,
Sau în vreo adunare.

Cand se-adună câţi şi câte,
Ca şi pestii umplând lacul,
Cine pune vârf la toate?
Cine face la toţi placul?

Si de n-ar fi printre-aceia
Acel nebăgat în seamă,
I-ai vedea cum sar ca leii,
C-antr-o casa fără mamă.

Însă cand apare unul,
C-un cuvant calm si umil,
Leilor le schimba planul,
Ca pe vremea lui Danil.

Unii sar cu o părere,
Altii sar să il atace,
Cat de scump e cel ce sare
Şi deodată pune pace.

Duhul Sfânt de împăcare,
Darul câştigat de sus,
Este darul cel mai mare
Dintre câte-a dat Isus.

Într-o casă creştinească,
De-ai căuta în orişicare,
Unde-i dragoste cerească
Vezi şi darul de-mpăcare.

De s-ar naşte vreo ispită
Sau scandaluri de s-or face,
Inima-i neliniştită
Până vede iarăşi pace.

De liniştea-şi luase zborul,
Apăsat de-o greutate,
Geme ca şi călătorul,
Cu povara tot în spate.

Insă, de se află unul
Să-l salveze de povară,
Înfloreşte ca şi crinul
Într-o zi de primăvară.

Cel ce orice greutate
O ridică de la tine.
E Isus ce-ţi iartă toate,
Chiar acum, de vrei, creştine!

El poate să-ţi dea pace,
El îţi dă şi bucurii,
El din inimă îţi face
Un izvor de ape vii.

Vino azi, Te cheamă Domnul!
Vino suflete iubit!
Către tine-i azi îndemnul,
Călător nefericit!

Vino azi la mântuire!
Vin’ la Cel ce poate face,
Să te umpli de iubire
Şi să-ţi dea-n inimă pace!

Doar atunci vei întelege
Drumul rătăcit din fire,
Cand cărarea ta va merge
„Către pace şi iubire”.

Teodor Codreanu 

Psalmul 29

Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.

Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.

Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.

Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.

Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!

Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.

La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.

Daniel Hozan

Anotimpurile vieţii

În Primăvara vieţii,
Din vânt şi ploi prelunge
Avut-am fericirea
Smerit să mă înfrupt.
Dar Soarele dreptăţii,
Care pe toţi ajunge,
Îmi lumină trăirea
Cât putu El de mult.

Şi, astfel, a mea viaţă
Nu se sfârşi deodată,
Căci dragostea de Tată
Cu braţu-i m-a salvat
Din fără de speranţă
Şi de nebuna gloată,
Ce-nghite tot de-odată,
Fără de mestecat.

Când vara vieţii caldă
Se instalează, iată,
Furtună mai cumplită
Se-abate-asupra mea.
Când rece val mă scaldă,
Cu dreapta spre-al meu Tată
Strig – Taci! Fii liniştită! –
Şi văd iar slava Sa.

În Numele-I de pace
Şi sabie-nfocată
Înfrunt astfel furtuna,
Fără a pregeta,
Căci nu are ce-mi face
Vuirea cea turbată
Cât ţin către El mâna
Oricât s-ar agita!

George Dinu  

Dincolo de garduri

Omul ce priveste
Jumatatea plina
Bucuros grabeste
Pasii spre lumina

N-are timp de glume
Eschivari si farduri
Protejand vreun nume
Construindu-si garduri

El va tine ‘ntruna
Numai calea dreapta
Dobandind cununa
Care il asteapta

Incercat prin vale
Dar urcand spre Rai
Caci pe-ngusta cale
Nu este… tramvai

El cu drag indreapta
Oamenii ce ard
Catre calea dreapta
Dincolo de gard

Caci in Vesnicie
Dincolo de astre
Nu au sa mai fie
Gardurile noastre

Numai bucurie
Pace, libertate
Sfanta partasie
Intre orice frate

Duhu-i libertate
Si parfum de nard
Frate langa frate
Fara nici un gard.

Daniel Hozan

Cântecul Duhului Sfânt

– Cetate iubită a păcii eterne,
Salut îţi aduc din câmpia cea verde,
Din ţara de dincolo de soare şi dor,
De unde izvorăşte al vieţii izvor.

Mesaj aduc de la veşnicele câmpii,
De la Tronul ceresc, unde sunt ape vii.
Mă uit spre tine, popor al lui Israel,
Şi îţi spun încă o dată -”Vino la El!”

Printre stele şi galaxii mă unduiesc,
Spre marea slavă a Tatălui ceresc.
E-un cânt de privighetori ce şopteşte:
“-Intoarce-te la Mine! Domnul vorbeşte!”

Eu sunt ploaia târzie de la Tatăl Sfânt,
În inima ta, eu sunt un susur blând,
Şi cântecul sfânt doar tu îl vei auzi
Şi Tatăl ceresc, ce este în veşnicii.

Eu sunt o rază fierbinte de soare,
Topesc neaua şi a inimii răcoare,
Eu îţi înlătur lacrima cea amară,
Vino la Domnul ! Domnul Isus te cheamă!

Arancutean Eliza  

Psalmul 122

Mă umplu și sunt plin de bucurie
Când mi se face nobila chemare
Atunci când “Haidem” mi se zice mie
“La Casa Domnului de închinare”.

Ierusalime-n porțile-ți mărețe
Picioarele mi se opresc deodată
Tu ești orașul plin de frumusețe
Zidit ca dintr-o singură bucată.

Acolo semințiile se urcă
După-a lui Iacov lege câte sunt,
Dorind lui Dumnezeu ca să-I aducă
Prinos de laudă Numelui Său Sfânt.

Fiindcă-s acolo scaune de domnie
Ce-s folosite pentru judecată
Sunt scaunele de împărăție
A casei ce lui David i-a fost dată.

Rugați-vă ca pacea să abunde
Ierusalimul să trăiască-n tihnă
Iar cei ce te iubesc să aibă unde
Să vină să se bucure de-odihnă.

Între-ale tale ziduri pace fie
Și liniște în casele-ți domnești
Pentru acei ce-s frați și prieteni mie
Doresc în sânu-ți pacea să primești.

Din pricină că Domnul are-o Casă
Și Dumnezeu se odihnește-n ea
Din pricină că e cea mai frumoasă
Îți fac urări spre fericirea ta.

Daniel Hozan 

În lumea rece şi amară

În lumea rece şi amară,
Răsare  „Soarele dreptății”
Să risipească umbra morții,
Să fie veşnic primăvară!

În valea morții-ntunecată,
Coboară Harul și Lumina,
Să dea trudiților odihna,
Viața binecuvântată!

În lumea asta subjugată,
De patimi și nimicitorul
Luptă și azi Izbăvitorul,
Să fie veșnic dezlegată!

În valea de păcat pustie,
Condusă azi prin teroare…
Din Stâncă încă curg izvoare:
Iertare, pace, bucurie!

În lumea plină de durere,
Sub jugul rău și mincinos,
Nădejdea noastră-i în Hristos,
În jertfa Lui și-n înviere!

În leatu-acesta zbuciumat,
Târât prin patimi spre urgie,
Salvarea pentru veșnicie,
E doar Isus, cu-adevărat!

Din peșterile lumii reci,
Te chem prieten drag să vii,
Urmaș al Domnului să fii,
Să ai viața cea de veci!

Teodor Groza

Să ne unim!

Să ne unim cu toți în rugăciune
Și să strigăm cu voce de Arhanghel
Să Îl strigăm cu glas smerit, pe Domnul:
El e Izbăvitorul! Salvatorul!

Să ne unim în duh și închinare,
Să ne unim în dragoste ca frații,
Să ne deschidem inima cu pace
Și să lăsăm ca dragostea, să curgă.

Să ne rugăm și trâmbița să sune,
Să sune cu putere, să răsune,
Să cheme inima la rugăciune
Și sufletele să se unească! Unul!

O, de-am striga c-un glas spre Domnul!
O, de-ar striga întreaga țară, România!
O, de-am privi în sus, cu ochii umezi,
Nu ne-ar lasă orfani, Mântuitorul, Sfântul.

Unde sunt ai noștri înțelepți? Bătrânii!
Unde e Wurmbrand, acel ce-a suferit?
Unde sunt cei ce-au fost bătuți, uciși?
Unde sunt cei ce n-au fugit de luptă?

Unde sunt martirii plini de Duh?
Să ne îndemne la El să ne smerim?
Să ne învețe că în luptă, prin El, vom birui?
Unde sunt frații? Să ne unească-n Duhul?

O, România, popor ce ai luptat,
Ești părăsit, uitat, bătut, disprețuit;
Ești ca un orfan! Scuipat și jefuit,
Trist, pe drumuri! Fugărit!

O, cheamă pe Acel ce te-a chemat!
Strigă pe Acel ce te-a creat!
Caută pe Acel ce te-a găsit!
Urmează pe Acel ce te-a zidit!

Maria Rank