Gloriosul meu Isus!

Doamne dă-mi înțelepciune
Ca să pot fii credincios
De Tine, ca să pot spune
Și să Te slăvesc, Hristos.

Iar dacă mă poticnesc
Scoate-mă, nu mă lăsa
Ca să pot să mai vorbesc
Despre Împărăția Ta.

Să nu îl lași pe cel rău
Calea mea, să o ațină
Nici ca să îmi fie greu
Ca să nu am nici o vină.

Când Tu pe nori vei veni
Să ne duci spre Împărăție
Lângă ai Tăi îngeri mii
Unde-i pace, bucurie.

Învață-mă cum să fac
Ca să fiu pe placul Tău
În neștiință, să nu zac
Nici pe mâna celui rău,

De toate să fiu ferit
Căci sunt slab, fără putere
Eu cu Tine am pornit
Adă-mi Doamne, mângâiere.

Când robit de supărare
Ruga mea încetinește
Deschide a Ta cărare
Și durerea-mi ostoiește.

Eu sunt robul Tău, Isus
Și al Tău fiu, Doamne sunt
Nădejdea mi-e la cer sus
Te urmez și Te ascult.

Căci sunt un om mulțumit
Pentru toate ce mi-ai dat
Tu ești Domnul meu iubit
Care m-a eliberat.

Gloria Îți aparține
Dumnezeul meu iubit
Vreau să fiu în veci cu Tine
Să sfârșesc ce am pornit.

Mântuirea, s-o primesc
Să Îți cânt cu bucurie
Lângă cei ce Te iubesc
În sfânta-Ți Împărăție.

 Florenta Sarmassan  

30 Septembrie

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.” Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă II lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să II laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu.

Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219.

Dacă nu II lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Septembrie

Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace!

Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33).

Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Poartă-ți crucea ca Isus

„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Matei 16:24.

Poartă-ți crucea în tăcere, cere răbdare s-o duci
Nu te pierde în durere, când drumul spre Casă-l urci.

Poartă-ți crucea cu iubire, și iubește cu jertfire
Jertfește-te ca Isus până ai să ajungi sus.

Poartă-ți crucea cu tărie, harul Lui îți e îndeajuns
Să ai în suflet armonie, pacea dulce din Isus.

Poartă-ți crucea în lumină, stai sub candela Scripturii
Când tenebre au să vină, stai sub paza rugăciunii.

Poartă-ți crucea în dreptate căci dreptatea ta-i Isus
Iubește-L până la moarte fiindcă te-a iubit nespus.

Poartă-ți crucea în răbdare să aduci rod răbdător
Tatăl te va curăți să-I fi vas folositor.

Poartă-ți crucea în libertate, nu fii robul nimănui
Fii liber de-orice păcate, glorios spre cer să sui.

Poartă-ți crucea în credință, crede și nădăjduiește
Steagul sfânt de biruință Domnul ți-l făgăduiește.

Gabriela Bucur

Nu suntem a lumii proprietate

Nu suntem a lumii proprietate
Nu mergem spre glie, ci spre eternitate
Am fost creați să-L urmăm pe Mire
De-aici din vale până la Moștenire.

Împărăția noastră nu se urnește
C-a fost construită dumnezeiește
Membralitatea-n ea este eternă
Și oferă-mpliniri și pace internă.

Aparținem de ceata ce spre Rai se duce
Și purtăm cu noi un crez și o cruce
Nu ne-am legat traiul la legi pământene
Peste noi duhul vieții noi se așterne.

Stindardul cauzei sfinte-l purtăm
De infulențe nocive departe stăm
Ne-am desprins de seculare sărbători,
Ne-am atașat de programul veșnicei valori.

Nu mai suntem a lumii proprietate
Trăim plenar o nouă prioritate
Volumul divin ne este far pe traseu
Paginile lui prezintă pe Dumnezeu.

Apartenența e clară: am fost salvați
În groapa mocirlei n-am fost lăsați
Am fost ridicați la nivelul vieții sublime
Și-am făcut cunoștință cu Sfânta Treime.

Suntem ai Paradisului încă de-aici
Și-o dovedim acasă, pe drum și la servici
Oferte lumești n-or înceta să vină
Dar noi umblăm în har și în Lumină.

Ne-am găsit rostul pe Mesia urmând
Lui îi dedicăm orice acțiune și gând
Suntem proprietate a sfântului Regat
Chiar din clipa când în el am intrat.

George Cornici

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc
Pentru pace, sănătate, căci încă am suflare
Pentru că inima îmi bate și pot să mai gândesc
Pentru că pot să merg, am mâini și am picioare.
Pentru orice firicel de iarbă îți mulțumesc
Pentru ciripit de păsări și cânt de primăvară
Pentru lumina stelelor ce în beznă licăresc
Pentru dimineți și pentru apus frumos de seară.

Pentru aerul curat din văi îți mulțumesc
Pentru graiul ce mi-ai dat ca să-mi rostesc cuvântul
Pentru frumusețea ce ochii mei în jur privesc
Și pentru covorul verde ce acoperă pământul.
Pentru razele de soare Doamne îți mulțumesc
Pentru adierea vântului și apa din pârâu
Pentru mireasma florilor ce magic înfloresc
Pentru cer albastru și pentru holdele cu grâu.

Pentru nori și pentru ploaie eu îți mulțumesc
Ce pământul udă ca sămânța să încolțească
Pentru că Tu ții în palme tot globul pământesc
Te îngrijești și faci ca tot așa frumos să crească.
Pentru jertfa Ta, Isuse azi î-ți mulțumesc
Pentru durerea mâinilor pe Golgota străpunse
Ce m-au strâns duios la piept cu Har divin, ceresc
Și au fost pe lemnul crucii pentru mine întinse.

Pentru viața ce mi-ai dăruit îți mulțumesc
Pentru dragostea sublimă ce îmi arde în piept
Căci voi fi Isus cu Tine în raiul Tău ceresc
Pentru speranța veșniciei pe care o aștept.
Pentru toate scump Isuse vreau să-ți mulțumesc
Pentru că în ochii Tăi de Tată am valoare
Eu pentru Tine, Doamne vreau viața să-mi trăiesc
Pentru că ești bun, milos și plin de îndurare.

Mihail Cebotarev 

26 August

A aşezat legământul Său în veci.” Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate.

Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-l clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei!

Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu devia al Meu popor…

Nu devia poporul Meu
Păstrează pân’ la capăt crezul
Am stabilit acel traseu
Ca să ajungi la apogeu
Deci nu uita care e țelul.

Altaru-l frecventezi mai rar
Uitând că-n rugă e putere
Ai fost mai sfânt, mai temerar
Puteai învinge un coșmar
Dar azi te-nvinge o durere.

Te chem la trai neprihănit
Să ‘nalți onorul către stele
De ce n-alergi la cel rănit,
La cel cu sufletul zdrobit?
De ce sfidezi legile Mele?

Iar fala-n care te complaci
Ți-a devenit prioritate
De ce pe demoni nu-i ataci?
Ai pus comori în ai lor saci
Crezând că scapi de greutate.

Te-am însoțit în pribegie
S-ajungi în pace la Liman
Dar ți-ai format o strategie
Străină de Împărăție
Și nu lucrezi cu spor în lan.

În tine nu-i vitalitatea
Ce ai trăit-o nu de mult
Ți-ai transformat activitatea,
Ți-e afectată unitatea
Și nu poți trece de-un tumult.

Azi vreau să-mi înțelegi apelul:
Să nu mai cauți netezi căi
Repară-ți umbletul și zelul
Să fii mai tare ca oțelul
În luptele din munți și văi.

Nu devia al Meu popor
Spre poleială și spectacol
Lucrează-n Vie cu mult spor
Căci nu te saturi cu umor
Ci cu credință și miracol.

George Cornici

11 August

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute.” Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple.

Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele este înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii.

Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

Meditaţii C. H. Spurgeon