Leneşul spiritual

“Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă.” Evrei 10:24-25

Noi toţi putem fi nişte leneşi spirituali; nu vrem să avem de-a face cu duritatea şi problemele vieţii aşa cum sunt ele; obiectivul nostru principal este să “ne pensionăm”. Provocarea din Evrei 10 este de a ne îndemna unii pe alţii şi de a rămâne împreună. Amândouă cer iniţiativă: iniţiativa de a deveni asemenea lui Cristos, nu iniţiativa împlinirii proprii. O viaţă solitară, retrasă, închisă este diametral opusă vieţii spirituale pe care a predicat-o Domnul Isus Cristos.

Adevăratul test al spiritualităţii noastre vine atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, răutatea, nerecunoştinţa şi tulburarea – lucruri care au tendinţa de a face din noi nişte leneşi spirituali. Noi vrem să folosim rugăciunea şi citirea Bibliei cu scopul de a ne izola. Venim la Dumnezeu de dragul păcii şi al bucuriei, adică nu vrem să devenim asemenea lui lsus Cristos, ci numai să ne bucurăm de El. Acesta este primul pas în direcţia greşită. Toate aceste lucruri pe care le căutăm sunt efecte, dar noi încercăm să facem din ele cauze

“Socotesc că este drept – a spus Petru – să vă ţin treji aducându-vă aminte” (2 Petru 1:13). Este un lucru foarte deranjant să fii lovit în coaste de cineva trimis de Dumnezeu, de cineva care este activ spiritual. Munca activă şi activitatea spirituală nu sunt acelaşi lucru. Munca activă poate fi o falsificare a activităţii spirituale. Pericolul leneviei spirituale este acela că nu vrem să fim însufleţiţi, singurul lucru despre care vrem să auzim este pensionarea spirituală. Isus Cristos nu încurajează niciodată această idee a pensionării. ..Du-te şi spune fraţilor Mei…”.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Vino, Porumbel de Pace !

Psalmi  94/22

„Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost”.

În portul lumii, se leagănă o barcă;
Soare pe cer, ușa-i deschisă la Arcă.
Scrisul cel  vechi, pe ușă, a dăinuit:
„-Întoarce-te la Mine, vei fi mântuit!”

Se leagănă barca pe a vieții mare,
Pe cer, norii plâng, lacrimi fără hotare,
Vântul este  vioara ce nu mai tace:
-Zboară spre mine, Tu, Porumbel de Pace!

Sunt în barcă ca și Noe cu ai săi fii,
Aștept vânt de Îndurare din veșnicii;
-Vino, Porumbel, zborul  Tău să fie lin,
Întinde Curcubeul Tatălui divin!

Mă uit în sus, norul cenușiu mai plânge,
Razele timide de soare le frânge;
-Porumbel alb și Sfânt Mângâietor  duios,
Adu-mi lumină din Făclia lui Cristos!

Un porumbel alb vine din depărtare,
L-a trimis Isus, ca sol de alinare,
El aduce ramură verde de măslin;
-„Pentru  voi, cei din Arca Fiului divin!”

Un punct de lumină tot crește în zare,
Aripile albe se întind pe mare,
Aud din cer glasul Păstorului duios:
-„Oprește-te barcă, pe Stânca lui Cristos!”

Corabia se oprește pe  o Stâncă,
Nu mai e nici val, și nici mare adâncă,
Doar un Porumbel alb și glasul său duios:
-„Turn de scăpare, al tău Domn Isus Cristos!”

Îmi voi zidi o casă pe Stânca lui Cristos,
Aici nu ajunge nici  valul furios;
În pomul din grădină, fac un cuib frumos;
„-Nu goniți Porumbelul alb al lui Cristos!”

În ochii minții se leagănă o barcă,
Ușa-i închisă, Mireasa e  în Arcă,
Duhul și Mireasa cheamă cu glas duios:
-Vino, Mire iubit și sfânt, al meu Cristos!

Arancutean Eliza 

Iar plânge Cerul peste țară

Iar plânge Cerul peste țară,
Cu lacrimi mari în stropi de ploaie…
Înfrigurată primăvară,
Că omenia-i floare rară,
Ca un copil pierdut în gară…
Fă Doamne sfinte să răsară,
În noi a dragostei văpaie,
Să curgă harul în șuvoaie!

Sunt multe vijelii în țară,
Şi grindina ravagii face,
Nuiaua Domnului coboară,
Ne mustră iar, a câta oară? ? ?
Că necredința ne împresoară,
Purtăm a răului povară,
În patimi omenirea zace
Puțini vor har, puțini vor pace!

Și cum să nu fim judecați,
De Marele Judecător,
Când suntem zilnic mai stricați,
De tot ce-i sfânt înstrăinați,
La juguri rele înjugați… ?
Fă Doamne să fim luminați,
De Tine să ne fie dor,
Să fim al Tău salvat popor!

Teodor Groza

Ai mila de România

Doamne eu te rog ai grija
De poporul românesc,
Si priveste tu cu mila,
Tatal nostru cel Ceresc.

Iarta-ne când iti gresim,
Spala-ne de tot c e-i rau,
Fa -ne-o cercetare Sfânta,
Umple-ne cu Duhul Tau.

Ai mila de România,
Ai mila de-acest pamânt,
Lasa cercetare Sfânta,
Lasa Duhul Tau cel Sfânt.

Sa il simta fiecare,
om de pe acest pamânt,
Si sa spuna-n gura mare,
Tu esti Creatorul Sfânt!

Tu esti medicul suprem,
Minunatul Salvator,
Care-ai venit in lume,
Sa aduni al Tau popor.

Pentru-a -l duce-n vesnicie,
Unde moarte n-o mai fi,
Unde-i dragoste si pace,
Si eterne bucurii.

Nichifor Nicu 

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Aceasta explică totul

„Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.”

loan 17:21

Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17. care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de indepen­dent pe cât erai înainte.

În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cnstos?

Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noasire; EI nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?’, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

Oswald Chambers

Așteptarea Mirelui

Atunci când va veni Mirele, Să-și ia mireasa lui, iubită
S-o răpească la Cerul Sfânt, ea, Îl așteaptă pregătită
Profeția se va împlini, așa cum scrie în Cuvântul Sfânt,
Va zbura pe nori de slavă, de pe acest blestemat pământ.

Va sta la dreapta Tatălui Ceresc, în Sfânta Sa, adunare
Pregătită în haine sfinte, pentru marea sărbătoare
Să serbeze nunta curată și Sfântă, la mare ei splendoare
Cerul nemărginit, va străluci atunci, în Sfântă desfătare.

Vom naviga pe marea de smarald, n-am văzuto niciodată
Vom privi în zarea nesfârșită, Tărâmul nou, pentru prima dată
Ne vom scălda ochii în Lumină și slavă, de marea strălucire
Plutind în desfătări Sfinte, cuprinși de Sfânta și marea fericire.

Acolo, nu vor mai fi lacrimi și suferințe, nici chin și nici durere
Acolo, va fi numai slavă și Lumină, veșnicia va dăinui în plăcere
Vom păși pe străzi de aur, printre flori frumoase, nemaivăzute
Cerul tot ne aparține, vom moșteni lucruri Sfinte, nemaiîntâlnite.

Ce frumuseți negrăite, vom vedea acolo, în Cerurile de sus
Atunci când vom fi cu Mirele nostru, Regele regilor, Isus,
Mireasa aleasă, pură, fără pata,și Sfântă, fără urmă de zbârcitură
S-o ducă în palate Sfinte, într-o pace eternă, acolo, nu este ură.

Și Duhul și mireasa zic: Maranata, vino Mirele nostru, Isus,
Răpește-Ți mireasa pe nori de slavă, în Împărăția Ta, de sus
Cui îi este sete, să vină și să bea, apa Sfântă din izvorul vieții
În Cerul nemărginit și Sfânt, în noii zori de lumină a dimineții.

Stelian Ciobanu 

A pornit lumea la vale

A pornit lumea la vale,
Topogan de necredință,
Un alai de desfrânare,
Fără strop de conștiință.
Dar la capătul de cale,
Fericiți vor fi ei oare?
Vai amară consecință:
Regrete, dureri și jale…

Nu e zi acum sub soare,
Fără lupte și necaz,
Cu trăiri înjositoare,
Sub a răului talaz…
Unii mor de îmbuibare,
Alții mor că n-au mâncare,
Mor cu lacrimi pe obraz,
Înecați în supărare.

, , Moderniști, , fără rușine,
Râd de omul credincios,
Nu mai știu de rău, de bine,
Mândri-s de-un trai păcătos.
Pe mulți îi fac să suspine,
Trăind doar cum le convine,
Nu ascultă de Hristos,
Nu mai cred în legi divine.

Lumea-i tot mai lepădată,
De valori și de credință,
Pe o cale întunecată,
Ce-aduce doar suferință.
E o lume întinată,
De păcate subjugată,
Hulitori de pocăință…
Greu va fi la judecată.

Se-ntâmplă lucruri ciudate,
Răul este numit bine,
Mulți fac multă nedreptate,
Nu mai știu ce se cuvine.
De Scriptură stau departe,
Dar cred în basme deșarte,
Se îndreaptă spre ruine,
Inimi tot mai tulburate.

Dar durerea cea mai mare,
Este că și mulți creștini,
Au lărgit strâmta cărare,
De smerenie-s străini…
Fug de-o sfântă închinare,
Vor cu lumea-asemănare,
Ei se cred pe ei stăpâni…
Vai cumplită înșelare.

Să nu ne mirăm prea tare,
Că bat ploi cu vijelie…
Cât trăim în neascultare,
Suntem vrednici de urgie.
Cât n-avem la rău hotare,
Cât lucrăm la dezbinare,
Cât umblăm cu viclenie,
Nu-i nădejde de salvare.

Da, e lumea greu robită,
De un duh de rătăcire,
Dragostea în mulți răcită,
Oameni fără fericire…
Însă vestea minunată,
E că Dumnezeu ca Tată,
În Isus Hristos ne iartă!
Prin credință, spre sfințire.

Orice om ce se întoarce,
La Hristos cu pocăință,
Primește în suflet pace,
Bucurie, biruință,
Cele vechi sunt duse toate,
E născut din Duhul Sfânt,
Credincios până la moarte,
O lumină pe pământ.

Teodor Groza

Pe aripi de credință

Referințe
La umbra aripilor Tale Doamne
M-adapostesc în ceasul cel mai greu
Când valuri de-ncercari mă împresoară
Şi sufletul ar vrea să mi-l doboară
Mă ancorez în Tine Domnul meu.

La umbra aripilor Tale Doamne
M-adăpostesc în noaptea cea mai grea
Când întunericul mă înconjoară
Şi nimeni nu mai poate sta afară
Mă ascund din nou sub ocrotirea Ta.

Sub aripile Tale eu găsesc odihnă
Şi pace-n suflet când sunt obosit
Mă odihnesc în Tine scump Părinte
Vreau mângâierea Ta să mă alinte
Cu Tine sunt atât de fericit!

Sub aripile Tale este vindecare
La adăpostul lor eu sunt tămăduit
Căci soarele neprihănirii iar răsare
Peste acei ce stau în aşteptare
Cei ce se tem de numele Tău Sfânt.

Pe aripile Tale bun Părinte
Aş vrea să porţi mereu ființa mea
S-o duci pe stânca ce n-o pot ajunge
E prea departe ca s-o pot atinge
Şi niciodată n-aş putea urca pe ea

E stânca ce de veacuri stă-n picioare
Şi orice muritor ce va urca pe ea
Se va nălţa pe aripi de credință
Şi va uita de orice neputinţă
În drumul spre Împărăţia Ta.

Pe aripile Tale Sfinte Tată
Ne vei lua acasă într-o zi
Când vom străbate bolta înstelată
Noi vom cunoaşte dragostea curată
Cu care Tatăl în Fiul ne-a iubi.

Susur bland

Cum stăteam căzut pe gânduri
Şi priveam la focul pâlpâind,
Aud deodată afară un vuiet, ca de vânturi,
Şi-n inimă-mi străbate-un susur blând.

Tremurând, şi plin de frică
Mă întreb, ce o fi oare?
De pe ochi, un văl mi se ridică,
Şi-aud în inimă, bătăi uşoare.

Cine eşti, ce vrei cu mine?
Mă trezesc eu întrebând…
Astăzi, vreau ca să cinez cu tine!
Îmi răspunde un glas, atât de blând.

De Mă laşi să intru-n casă
Am, să-ți dau o veste bună,
Cu Mine-n veci vei sta la masă
Ne vom bucura-mpreună.

Aduc cu Mine multă pace
Şi ca o ploaie în pustie,
Din inima ta, Eu voi face
Să curgă un râu, de apă vie.

Dar ce vreau, să-ţi dau Eu ţie
Este mult mai preţios
Vreau să ai, un strop de sânge
De pe crucea lui Hristos.

Auzind eu toate aceste
Dau în casă să-L primesc
Stai, mai am ca să îti dau o veste!
Mai vreau ceva, să îţi vorbesc…

Vreau sa şti, pe această cale,
Vei vărsa şi multe lacrimi
Pe lungul drum al vieţii tale,
Vei avea dureri şi patimi.

De vrei, ca să-Mi slujeşti Mie,
Să lucrezi în via Mea! ?
Întregul iad o să te ştie
Şi va lupta-mpotriva ta,

Urât vei fi, de lumea toată.
Din pricina Mea, prigonit
La fel am fost şi Eu odată,
Pentru ca mult, te-am iubit.

Trudind din greu, pe calea Mea,
Mereu spre Golgota să urci.
Atunci, când cruce-ţi va fi grea,
Eu te voi ajuta s-o duci.

Voi fi cu tine între valuri,
Cu Mine, vei putea să-nvingi.
La dreapta-Mi o sa fii de-a pururi,
De vrei, cu Mine ca să mergi.

Astăzi, dacă auzi glasul Meu,
Deschide uşa pentru Mine.
Şi-n ziua cea măreaţa, Eu,
Voi deschide cerul, pentru tine.

Daniel Borgovan