Psalmul 99

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
Pe heruvimi El șade liniștit
Popoarele cu tremur copleșește
Pământu-ntreg se clatină cumplit.

Să știți că Domnul în Sion e mare
Și peste-orice popor e înălțat
Să laude oamenii fără-ncetare
Numele Tău cel Sfânt și-nfricoșat.

Dreptatea, Împăratul o iubește
Tăria Lui să fie laudată
În Iacov, El dreptatea o-ntărește
Tu faci dreptate și faci judecată.

‘Nălțați pe Dumnezeul nostru mare!
‘Naintea așternutului slăvit
Unde-și așează El a Lui picioare
Vă închinați! că-i Sfânt, necontenit.

Aron și Moise-au fost preoți de seamă
Și Samuel, slujind cu-adevărat
Chemând Numele Lui fără de teamă
Ei L-au chemat iar El i-a ascultat.

El le-a vorbit pe drumul din pustie
Din stâlp de nor și ei L-au auzit
Le-a dat porunci rostite cu tărie
Și Legi le-a dat pe care le-au păzit.

O Doamne, Dumnezeul nostru mare
Mereu i-ai ascultat îndurător
I-ai pedepsit pentru neascultare
Și-ai fost și Dumnezeul iertător.

Veniți ‘nălțați pe Domnul nostru-ntruna!
Și vă-nchinați cu fața la pământ!
Pe muntele Lui Sfânt, întotdeauna
Căci Domnul, Dumnezeul nostru-i Sfânt.

Daniel Hozan

27 Mai

„Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine?” 2 Samuel 9:8

Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt”, a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun”. In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain”.

Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort” este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor.

Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

C.H. Spurgeon

Cine?

Cine a mãsurat apele cu mâna lui
Si cine a mãsurat cerurile cu palma sa?
Cine-a strâns într-o treime tãrâna pãmântului
Si cine a cântãrit dealurile cu, cumpãna?

Nu stiti? Nu v-ati gândit la întemeierea Pãmantului?
El stã de-asupra lui iar cerurile-L slãvesc pe El!
Domnul face-o nimica din judecãtorii Pãmântului,
Cu cine-L asemãnati pe Sfântul nostru Miel?

Cine a cercetat dar Duhul Domnului
Si cine L-a învãtat pe El calea dreptãtii?
Cine-a luminat pe Dumnezeu cu sfaturile lui
Si cine-a cunoscut cãrarea priceperii?

Nu stii? N-ai auzit de Dumnezeul Cel vesnic?
El niciodatã nu, nicicând nu oboseste!
Pãmântul l-a ‘ntocmit, El e Atotputernic,
Al nostru Dumnezeu, pe veci nu osteneste.

Ridicã-ti Bisericã ochii în sus si priveste
Si spune dar cine cheamã toate pe nume?
Asa-i de mare tãria Lui, cã una nu lipseste
Si toatã puterea o are doar El în aceastã lume.

Nu stiti? N-ati auzit cã Celui obosit îi dã tãrie?
Si El mãreste puterea celui ce cade în lesin!
Cei ce se încred în Domnul vor fi o mãrturie
Si vor zbura ca vulturii spre Cel de care, ei apartin!

 Simona Lacatus 

Pregătiți să-L întâlnim pe Dumnezeu

Motto: Amos 4/12 „”De aceea îți voi face astfel, Israele, și, fiindcă
îți voi face astfel, pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău, Israele.””

În pruncie suntem mlădițe înmugurite,
La tinerețe, pomii încărcați de flori…
Ne bucurăm de viață, de zile fericite
Alături de ființe scumpe și iubite –
Și nu realizăm că suntem trecători.

Dar tor ce e sub soare are un sfârșit –
Că timpul fuge și anii trec în zbor,
Iar tânărul de ieri acum a îmbătrânit
Și simțindu-și trupul tot mai istovit
Este conștient că totu-i trecător.

Genunchiul anevoie poate să-l aplece
Și trupul obosit se mișcă tot mai greu
Cu mădularele-i slăbite și betege…
Dar ESTE SCRIS că omul dinafară trece
Și omul dinăuntru se va înnoi mereu.

Omul dinăuntru nu-și va lăsa cărarea
Chiar dacă trupește este-n suferință,
Și câtă vreme pâlpâie în el suflarea
Plin de râvnă-și continuă alergarea
Ridicînd spre ceruri steag de biruință.

Chiar dacă vremea trece și îmbătrânim,
Rămânem credincioși, rugându-ne mereu
Ca Domnul să ne dea putere să sfârșim
Cu bine alergarea noastră, și să fim
Pregătiți să-L întâlnim pe Dumnezeu.

Vegherea să ne fie o candelă nestinsă
Și untdelemnul, rugăciunile în șoapte,
Să ardă-n ea dorința noastră aprinsă
Ce înflăcărează inima de dor cuprinsă:
Să vină MIRELE în miez de noapte.

Că țelul nostru-i să împlinim Cuvântul
Tari în credință și plini de vrednicie…
Să nu uităm nicicând de legământul
De-a ne păstra neântinat veșmântul,
Spre a fi cu Dumnezeu o veșnicie.

Ioan Vasiu

13 Mai

„Partea mea, Doamne, este să păzesc poruncile Tale.” Psalmi 119:57

Priveşte-ţi partea, credinciosule, şi compar-o cu soarta semenilor tăi. Unii îşi câştigă existenţa muncind pământul. Sunt bogaţi, şi recolta le aduce tot mai mult aur. Dar ce înseamnă această recoltă în comparaţie cu Dumnezeul tău, care este Dumnezeul recoltelor? Ce sunt hambarele pline în comparaţie cu El, Soţul care te hrăneşte cu pâinea din cer? Alţii muncesc în oraşe. Bogăţia îi înconjoară din toate părţile, până când devin o adevărată vistierie. Dar ce înseamnă aurul în comparaţie cu Dumnezeul tău? Nu poţi doar cu aur; viaţa ta spirituală s-ar stinge. Adu-i aur unui om chinuit de conştiinţă; îi poţi alina durerile?

Oferă bani unei inimi descurajate; poţi să-i opreşti suspinele? Dar tu ÎI ai pe Dumnezeu, şi prin El ai mai mult aur decât ar putea câştiga toţi bogaţii lumii la un loc. Unii îşi câştigă existenţa speculând sentimentele oamenilor, şi au parte de aplauze şi faimă; întreabă-te însă, nu este Dumnezeu mai important decât faima? Cum te-ai simţi dacă rugăciunea ţi-ar fi însoţită de zece mii de trâmbiţe? Te-ar ajuta să fii mai aproape de cruce, sau să te pregăteşti pentru judecată? Nu, în viaţă sunt dureri pe care bogăţia nu le poate alina; până şi în ceasul morţii ai nevoi pe care aurul nu le poate îndestula. Dar atunci când ÎI ai pe Dumnezeu ca parte de moştenire, ai mai mult decât toate bogăţiile. Prin El îţi poţi împlini orice nevoie, în viaţă sau în moarte.

Cu Dumnezeu de partea ta, eşti bogat cu adevărat, fiindcă El îţi împlineşte nevoile, îţi alină durerea, îţi călăuzeşte paşii, merge cu tine în întuneric şi te ajută să ajungi acasă în siguranţă, ca să fii cu El pentru totdeauna. „Eu am din belşug” (Genesa 33:9) a spus Esau, şi aceasta este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un om lumesc. Totuşi, Iacov i-a răspuns: „Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (vers. 11), şi aceasta este o nota pe care minţile omeneşti n-o pot înţelege.

C.H. Spurgeon

12 Mai

„Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare; Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo.” Genesa 46: 3-4

Iacov trebuie să se fi cutremurat la gândul că va părăsi ţara părinţilor săi, şi că va trebui să trăiască printre străini. Era o experienţă nouă şi părea să fie o mare încercare. Cine s-ar aventura printre solii unui monarh străin fără să se teamă? Totuşi era evident că aceasta era calea pregătită pentru el; de aceea, a hotărât să se ducă. Aceasta este şi poziţia credincioşilor de astăzi: sunt chemaţi să fie încercaţi şi ispitiţi în acelaşi timp. In asemenea timpuri ar trebui să urmeze exemplul lui Iacov, oferind jertfe de rugăciuni lui Dumnezeu şi căutând răspunsul Său.

Fără binecuvântarea Domnului, nu ar trebui să facă nici un pas. Atunci îl vor avea pe tovarăşul lui Iacov ca Prieten şi Ajutor. Ce binecuvântare este să ştii că Domnul îţi este alături la orice pas, şi coboară alături de tine chiar în umilinţe şi prigoniri! Chiar şi în faţa oceanului, dragostea Tatălui este ca soarele în puterea strălucirii lui. Nu putem ezita să mergem acolo unde Iehova ne promite prezenţa Sa; chiar şi în valea umbrei morţii, această asigurare va străluci ca lurnina dimineţii. Mergând înainte cu credinţă în Dumnezeu, credincioşii vor avea parte de făgăduinţa făcută lui Iacov.

Ei vor fi înălţaţi, fie din necazurile vieţii, fie din adâncurile morţii. Seminţia lui Iacov a ieşit din Egipt la timpul cuvenit, şi la fel vor ieşi cei credincioşi din necazurile vieţii şi groaza morţii. Să încercăm şi noi credinţa lui Iacov. „Nu te teme” este porunca Domnului şi încurajarea Sa pentru cei care pornesc în călătorie pe mări străine. Prezenţa şi ajutorul divin ne interzic temerile nedemne. Fără Dumnezeu, ne-am teme să păşim; dar atunci când El ne porunceşte să mergem, ar fi periculos să întârziem. Cititorule, mergi înainte şi nu te teme.

C.H. Spurgeon

8 Mai

„Imprieteneşte-te, dar, cu Dumnezeu.” Iov 22:21

Dacă vrem să ne împrietenim cu Dumnezeu şi să avem pace, trebuie să-L cunoaştem aşa cum ni s-a descoperit — nu numai în unitatea esenţei şi existenţei sale, ci şi în pluralitatea persoanei Sale. „Dumnezeu a spus: să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Genesa 1:26). Omul nu ar trebui să fie mulţumit până nu ştie ceva despre acel „noi” din care a luat fiinţă. Tânjeşte să-L cunoşti pe Tatăl; îngroapă-ţi fruntea la pieptul Lui în căinţă adâncă, şi mărturiseşte că nu eşti demn să fii numit copilul Său. Primeşte sărutarea iubirii Sale. Pune inelul credincioşiei Sale pe degetul tău. Aşează-te la masa sa, şi veseleşte-ţi inima cu harul Său. Apoi priveşte mai departe şi caută să afli mai multe despre fiul lui Dumnezeu, care este strălucirea slavei Tatălui Său, dar care, totuşi, prin nemărginita bunătate a harului, a devenit om de dragul nostru.

Cunoaşte-1 în complexitatea unică a naturii Sale: Dumnezeu veşnic şi om limitat, în suferinţă. Urmează-L în timp ce merge pe apă cu paşi divini şi se aşează la fântână cuprins de slăbiciune omenească. Nu te opri până când nu ştii mai mult despre Isus ca Prieten, Frate, Soţ şi tot ce ai nevoie. Nu uita nici de Duhul Sfânt. Străduieşte-te să obţii o viziune clară a naturii şi caracterului Său, a atributelor Sale şi a lucrării Sale. Gândeşte-te la Duhul Domnului, care s-a mişcat la începuturi deasupra haosului şi a adus ordine; care vizitează acum haosul sufletului şi creează ordinea sfinţeniei.

Priveşte-L ca Domn şi Dătător al vieţii spirituale, ca Luminător, îndrumător, Mângâietor şi Sfinţitor. Priveşte cum, în putere sfântă, coboară asupra capului lui Isus, şi apoi se odihneşte asupra ta, de jur împrejur. O asemenea credinţă inteligentă, scripturală şi experimentală în Trinitatea Unită este a ta dacă II cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu. O asemenea cunoaştere îţi aduce pace într-adevăr!

C.H. Spurgeon

6 Mai

„Aş mai trage o nădejde în tot timpul suferinţelor mele.„

Scurta noastră şedere pe pământ va face cerul mai plăcut. Nimic nu te ajută să te odihneşti mai bine decât o face munca; nimic nu te face să te simţi mai în siguranţă decât gândul că ai scăpat dintr-o mare primejdie. Cel mai amar tonic al pământului va îndulci şi mai mult vinul care sclipeşte în cupele slavei. Armura noastră ciocnită şi cicatricele ne vor face să ne simţim victoria mai glorioasă, când vom fi primiţi pe scaunele celor care au învins lumea. Nu am avea deplină tovărăşie cu Christos, dacă nu am avea parte de suferinţe, fiindcă El a fost botezat cu botezul suferinţelor printre oameni; noi trebuie să fim botezaţi cu acelaşi botez, dacă vrem să intrăm cu El în împărăţie.

Tovărăşia cu Christos este atât de onorabilă, încât cea mai mare durere este un preţ neînsemnat pentru obţinerea ei. Un alt motiv pentru care ne mai aflăm încă aici este binele celorlalţi. Nu putem intra în ceruri până nu ne terminăm lucrarea, şi poate că trebuie să mai oferim încă lumină unor suflete aflate în întuneric. Şederea noastră prelungită aici este fără îndoială spre slava lui Dumnezeu. Un sfânt încercat va străluci în coroana Regelui ca un diamant bine şlefuit. Nimic nu reflectă mai multă onoare asupra unui om decât o încercare continuă a lucrării sale, şi faptul că îndură până la capăt fără să renunţe.

Noi suntem lucrătorii Domnului, şi El va fi slăvit prin suferinţele noastre. Pentru gloria lui Isus, îndurăm noi încercările credinţei cu bucurie sfântă. Fie ca orice om să-şi jertfească dorinţele spre slava lui Isus, şi să spună „dacă prin şederea mea în praf îl pot înălţa pe Domnul cu un milimetru, sunt gata să zac printre cioburile pământului. Dacă prin şederea mea pe pământ îl pot slăvi pe Isus, cerul meu va fi să nu fiu primit în cer”. Timpul nostru este fixat şi rânduit prin legi divine. Să nu ne îngrijorăm deci, ci să aşteptăm cu răbdare să se deschidă porţile de mărgărit.

C.H. Spurgeon

4 Mai

„Fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi.” 1 Petru 1:23

Petru îi îndeamnă pe credincioşi să se iubească unul pe altul „cu căldură, din toată inima” (1 Petru 1:22). El nu îşi bazează îndemnul pe legile omeneşti sau pe filosofie, ci pe natura înaltă şi divină pe care a sădit-o Dumnezeu în poporul Său. Asemeni tutorilor unui prinţ, care lucrează din toate puterile pentru a-i insufla demnitatea şi măreţia cuvenite unui rege, Petru priveşte asupra moştenitorilor Regelui Regilor, prinţi de viţă nobilă, descendenţi ai celei mai vechi aristocraţii de pe pământ, şi le spune: „iubiţi-vă unii pe alţii, fiindcă aşa se cuvine celor născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi; din cauza descendenţei voastre, fiindcă aţi fost născuţi din Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; şi din cauza moştenirii care vă aşteaptă, fiindcă voi nu veţi pieri niciodată, deşi strălucirea trupului va păli, şi existenţa ei va înceta” (vezi 1 Petru 2:22-25).

Ar fi bine dacă, în spiritul umilinţei, am recunoaşte adevărata demnitate a naturii noastre renăscute şi ne-am ridica la înălţimea ei. Ce este un creştin? Dacă îl compari cu un rege, are în plus sfinţenia preoţească. Regalitatea regelui se limitează adesea la coroana lui, dar un creştin este măreţ prin însăşi natura sa Prin naşterea sa din nou, el se ridică deasupra semenilor săi, ca un om deasupra fiarelor pădurii.

Cu siguranţă că ar trebui să se poarte, în toate lucrurile, nu ca unul care face parte din mulţime, ci ca unul dintre cei aleşi din lume» răscumpăraţi prin har divin, descrişi ca o „seminţie aleasă” (1 Petru 2:9)» De aceea, creştinul nu se poate târî în noroi şi nu poate trăi în felul lumii. Fie ca demnitatea firii voastre şi strălucirea planurilor pe care voi, credincioşi în Christos, le faceţi, să vă conducă la sfinţenie şi „feriţi-vă de orice vi se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22).

C.H. Spurgeon

30 Aprilie

„Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule!” Psalmi 139:17

Atotştiinţa divină nu aduce nici o mângâiere minţilor nesfinţite, dar copiii lui Dumnezeu găsesc în ea belşug de alinare. Dumnezeu se gândeşte întotdeauna la noi. El nu-şi întoarce niciodată faţa de la noi, pentru că ne priveşte întotdeauna. Acest lucru este absolut necesar, fiindcă ar fi îngrozitor să rămânem măcar o clipă fără protecţia Sa. Gândurile Sale sunt întotdeauna blânde, iubitoare, înţelepte, prudente şi prevăzătoare. Ele ne aduc beneficii nemăsurate; de aceea, este o încântare şă ne amintim de ele. Domnul s-a gândit întotdeauna la poporul Său; dovadă este alegerea lor şi legământul de har prin care le-a fost asigurată mântuirea.

El se va gândi întotdeauna la ei; o dovedeşte perseverenţa cu care îi conduce în siguranţă, spre odihna finală. In toate umbletele noastre, privirea Străjerului veşnic ne urmăreşte necontenit; nu ieşim niciodată din raza Lui de observaţie. În toate durerile noastre, El ne priveşte neîncetat, şi nici unul din vaietele noastre nu-I este neştiut. In toate chinurile noastre, El ne observă strădaniile şi scrie în cartea Sa toate luptele celor credincioşi. Gândurile Domnului ne urmăresc pe toate cărările şi pătrund până în străfundurile fiinţei noastre. Nici un nerv şi nici un tendon, nici o valvă şi nici o arteră nu este uitată; toate detaliile lumii noastre neînsemnate se află în gândurile marelui Dumnezeu.

Dragă cititorule, preţuieşti acest adevăr? Atunci păstrează-1 în inima ta. Nu te lăsa niciodată condus de nebunii filosofi care predică un Dumnezeu impersonal şi vorbesc despre materia de sine existentă şi stătătoare. Domnul trăieşte şi se gândeşte la noi; acesta este un adevăr prea preţios pentru a fi furat. Cunoaşterea unui nobil este atât de valoroasă încât cel care o are se consideră bogat; cu cât mai de preţ este cunoaşterea Regelui Regilor! Dacă Dumnezeu se gândeşte la noi, totul este bine, şi ne putem bucura pe vecie.

C.H. Spurgeon