Experienţă sau revelaţie?

„Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. „1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

Oswald CHAMBERS

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Un om încercat de Dumnezeu

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

Oswald CHAMBERS

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta.

Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

Oswald CHAMBERS

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Pocăinţa

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” 2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:”Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta”. Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.

Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă.

Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului.

Oswald CHAMBERS

Legea antagonismului

„Celui ce va birui…” Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Desăvârşirea creştină

„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit…” Filipeni 3:12

Este o capcană gândul că Dumnezeu vrea să ne facă nişte specimene perfecte a ceea ce poate realiza El; scopul lui Dumnezeu este să ne facă una cu El. Mişcările de sfinţenie tind să pună accentul pe faptul că Dumnezeu creează specimene ale sfinţeniei pe care să le pună în muzeul Său. Dacă ai această idee despre sfinţirea personală, scopul ultim al vieţii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce tu numeşti manifestarea lui Dumnezeu în viaţa ta. Tu spui: „N-ar putea fi niciodată voia lui Dumnezeu să fiu bolnav”. Dacă voia lui Dumnezeu a fost să îngăduie suferinţa pentru propriul Său Fiu, de ce nu ar îngădui-o şi în viaţa ta? Ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu în viaţa ta nu este consecvenţa ta remarcabilă faţă de o idee despre cum ar trebui să fie un sfânt, ci relaţia ta reală şi vitală cu Isus Cristos şi devotamentul tău total faţă de El, indiferent dacă eşti bolnav sau sănătos.

Perfecţiunea creştină nu este, şi nu poate fi niciodată perfecţiune umană. Perfecţiunea creştină este perfecţiunea unei relaţii cu Dumnezeu, care se adevereşte chiar şi în mijlocul inconsecvenţelor vieţii umane. Când asculţi de chemarea lui Isus Cristos, primul lucru care te şochează este inconsecvenţa lucrurilor pe care trebuie să le faci şi următorul lucru care te şochează este faptul că alţi oameni par să trăiască o viaţă cu totul consecventă. O astfel de viaţă te poate lăsa cu ideea că Dumnezeu nu este necesar, că putem ajunge la standardul pe care-l vrea Dumnezeu prin efortul şi devotamentul nostru uman. Dar acest lucru nu se poate niciodată realiza într-o lume căzută.

Eu sunt chemat să trăiesc într-o relaţie perfectă cu Dumnezeu, pentru ca viaţa mea să stârnească în alţii dorul după El şi nu admiratia pentru mine. Părerile mele despre mine mă împiedică să-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să mă facă perfect pentru a fi un trofeu în vitrina Sa; El mă aduce la acea stare in care mă poate folosi. Să-L las pe El să facă ce vrea cu mine.

Oswald CHAMBERS