Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Dumnezeu domnește

Dumnezeu în Cer domnește
Plin de Har și Grație
Slava Lui se oglindește
Zilnic în Creație.

De la iarba din câmpie
Până-n vârful munților
De la cuc și ciocârlie
Pân’ la peștii mărilor.

De la gâza zburătoare
Pan’ la lei și vipere
De la cea mai mică floare
La gigantul arbore.

Toate sunt sub ocrotirea
Brațelor puternice
Doamne Tu ne-arăți iubirea
Bunătății veșnice.

Căci natura Te slăvește
Cu-a ei adorație
Omu-n schimb Te părăsește
Fără motivație.

Oamenii în loc să fie
Plini de recunoaștere. .
Cea mai scumpă ființă vie
Relelor dă naștere.

Chiar primind atâta bine
Dovedesc opunere
Te nesocotesc pe Tine
Plini de nesupunere.

Căci în loc să Te slăvească
Strălucind ca stelele
Au ajuns să se urască
Făcând toate relele.

Sumedenii de păcate,
Caractere josnice
Îmbibate-n răutate
De putere dornice.

Amăgiti de faima lumii
Trecatoarea grație
Chiar știind că rostul humii
Este putrefacție.

Pentru-a lumii artificii
Slabe și vremelnice
Trecătoare beneficii
Să pierzi haruri veșnice?

Slava lumii-i trecătoare
Trece ca și sunetul
Cu ce poți să cumperi oare
De ți-ai pierde sufletul?

Dar în lumea agitată
Ce mereu se năruie
Cu iubire Sfântul Tată
Harul Său ni-l dăruie.

Căci iubirea-I jertfitoare
E așa puternică
Ne salvează din pierzare
La o viață veșnică.

Cin’ se lasă de păcate
Deși răul bântuie
Jerfa lui Isus mai poate
Încă să îl mântuie.

Dacă ieși din mersul lumii
Domnului rugându-te
Alegând în locul humii
Viața, pocăindu-te.

Zilnic Domnul ne privește
Cu considerație
Și prin har ne dăruiește
Sfântă satisfacție.

Căci în noi, la noua ființă
Dumnezeu dă naștere
Ce trăiește prin credință
Crescând în cunoaștere.

Milă și înțelepciune
El ni le atribuie
Iar când facem fapte bune
E că El contribuie.

Nu că fapta cea făcută
E de Slavă vrednică
Dar făcând-o El ne-ajută
Spre Viața Veșnică.

Prin a umbrei morții vale
Unde lumea tremură
Noi înaintăm pe cale
Pașii noștri-I numără.

Iar când Ziua Minunată
Își arată zorile
Când cu drag al nostru Tată
Își va strânge florile,

Spre Cereasca Sărbătoare
Noi din valea plângerii
Spre Isus, al nostru Soare
Vom zbura cu îngerii.

Domnul nostru stăpânește
Chiar și-n vremi potrivnice
Și în Rai ne pregătește
Locurile veșnice.

Daniel Hozan

Chipul Lui Dumnezeu

Suntem făcuți după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu
Și ca oameni noi suntem trecuți și prin bine și prin rău
Alegem ca să purtăm or chipul veacului acestuia păcătos
Or chipul Sfânt al Domnului nostru Isus Hristos.

Apostolul Pavel ne scrie la Romani să nu ne potrivim
Chipului veacului acesta, ci pe Dumnezeu să-L proslăvim
Prin înoirea minții noastre să putem deosebi bine și explicită
Voia Lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită.

Și după cum am purtat un timp chipul celui pământesc
Așa vom purta prin harul cel primim chipul celui ceresc.
Trebuie să ne îmbrăcăm în omul cel nou omul Duhovnicesc
Făcut după chipul Lui Dumnezeu, în chipul acesta strălucesc.

Chipul Lui Dumnezeu este de o neprihănire și sfințire cerească
Pe care adevărul Lui ne-o dă, ca El în noi în sfințire să trăiască
Căci Dumnezeu este Dragoste și noi din belșug să-o avem
Am fost chemați și transformați și fii de Dumnezeu suntem

Noi vedem strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos
Care este chipul Lui Dumnezeu ce schimbă pe orișice păcătos
Îți mulțumim Tată din ceruri că ne asemănăm cu Tine
Și l-ai trimis pe Fiul Tău pe care-l așteptăm, căci vine.

Constantin Sferciuc  

Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

Psalmul 29

Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.

Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.

Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.

Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.

Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!

Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.

La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.

Daniel Hozan

Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Fii lumină!

ReferințeMatei 5:14-16 Ioan 8:12 Ioan 11:9-10

Dumnezeu te-a pus pe stâncă,
Să-ți arate-a Lui splendoare,
Şi să ții a Lui poruncă…
Cu onoare…

Într-o lume agitată,
Creionată de păcate,
Tu, de fiecare dată,
Stai pe spate?

Ai ca scop să fii lumină,
Ca un far în colț de noapte,
Şi ca mierea de albină
Să ai fapte…

Fix la testul corigenței,
Când fuge la deal credința,
Fii o torță a speranței,
Nu absența!

Bucuria ta, prin fapte
Să se-audă, să se vadă,
Ca lumina fără şoapte
Să dai roadă!

În descurajări şi foame,
Fii un sprijin pentru altul,
Ca necazul să exclame:
„Ai luat testul!”…

Printr-o singură jertfire,
Isus te-a salvat de vină;
Cu o pură mulțumire,
Fii lumină!

Horja Robert