Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat…” 

Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece. Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).

Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme.

Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus. Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

______________________________

Oswald Chambers

Reclame

Dumnezeule al nădejdii

Motto: „”Căci El ( Domnul ) nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile
celui nenorocit și nu-Și ascunde Fața de el, ci îl ascultă când strigă
către El.”” Amin! Psalmul 22:24.

Azi venim, Ceresc Părinte,
Cu ale noastre rugăciuni,
Rugându-Te să iei aminte
Și să ne-asculți prin minuni.

Că-i prea multă suferință
Și durere pe pământ…
Dar Tu ești Mântuirea noastră –
Dumnezeul nostru Sfânt.

Dumnezeule al nădejdii
Și-al oricărei mângâieri,
Tu ridici pe cel căzut
Și dai celui slab puteri.

Tu îl ridici din țărână
Pe cel sărac și nevoiaș,
Tu-l înalți pe cel smerit
Și-l smerești pe cel trufaș.

Tu ești turnul de scăpare
În ziua nenorocirii,
Tu ești Stânca mântuirii –
Dumnezeul izbăvirii.

Și în loc de întristare
Tu ne umpli toată ființa
Cu bucuria și cu pacea
Pe care o dă credința.

Pacea Ta ne-adună-n inimi
Toate gândurile bune
Înălțându-le spre Tine
Într-o sfântă rugăciune,

Cu o dorință necurmată
În smerita închinare,
De a cere pentru toți
Milă, Doamne, și îndurare;

Pentru aceia care-s singuri,
Și pentru văduvele care
Astăzi nu mai au pe nimeni –
Cerem milă și îndurare.

Fii-le, Doamne, mângâiere
Și întărește-i în credință,
Vindecă-i de orice boală
Și de orice neputință.

Peste toți cei suferinzi
Care strigă către Tine,
Lasă, Doamne, bucuria
Unei vindecări depline.

Îndură-Te de cei sărmani
Ce trăiesc de azi pe mâine
Și n-au, în sărăcia lor,
Pe masă destulă pâine.

Nu-i lăsa, Doamne, să piară
Rătăcind înfometați,
Fă-i să afle Pâinea vieții
Și să fie săturați.

Îndură-Te de copilașii
Care nu mai au părinți,
Ocrotește-i, fă-i s-ajungă
În alaiul celor sfinți.

Îndură-Te de cei ce plâng
Sub povara de păcate,
Pentru cei fără nădejdea
De-a scăpa de greutate.

Milă pentru-aceia care
Rătăcesc în necredință –
Doamne îndreaptă-le Tu pașii
Să vină la pocăință.

Nu-i lăsa, Doamne, să piară
Precum cei nelegiuiți
Ci, căindu-se de rele
Toți să fie mântuiți.

Lucrează, Doamne, în aceia
Care-n păcat se afundă,
S-audă cuvântul Tău
Și în inimi să-i pătrundă;

Să le împrăștie neștiința
Din inimile întunecate,
Să strălucească-n ele focul
Luminii adevărate.

Să nu mai alerge întruna
După lucruri care pier,
Ci, comori nepieritoare
Să își strângă pentru cer.

Fă-i ca să cunoască, Doamne,
Pacea care-o dă credința,
Și că-n Tine avem viața,
Și mișcarea, și ființa.

Ioan Vasiu 

A mai trecut din viaţă ta un an…

A mai trecut din viaţă ta un an…
Încă o treaptă ai mai urcat spre infinit
Şi tu… uitat de toţi, priveşti îngândurat prin geam
Tăcut şi trist cu sufletul sărman
La drumul vieţii tale… ce aproape-i de sfârşit.

Ai mai rupt o filă azi din calendar
Simţind în ritmul inimii o jale
Căci prea uşor te-ai văzut pe al vieţii cântar
Iar anii tăi ţi-au zburat în zadar
Şi acum tu plângi în pragul veşniciei tale.

Te uiţi la norii încărcaţi cu frig
Răsfoind mănunchiul zilelor pierdute
Căci amintirile în inimă adânc se înfig
Iar sufletul… ce nu l-ai preţuit
Îndurerat suspină în chinuri negrăite.

Priveşti la mersul limbilor de ceas
Când sună gongul ultimelor clipe
Şi izbucneşti în plâns când vezi cu ce ai rămas
Căci n-ai avut măcar un mic popas
Să-ţi faci cinstit bilanţul zilelor trăite…

Trec anii şi zilele încet se duc
Bat la portiţa vieţii tale nepoftite
Şi în tăcere asculţi cum clipele încet se scurg
Cum frunzele se scutură în amurg
Şi tu ai rămas cu visurile neîmplinite.

Ce vrei să faci acum în ceas târziu?
Când nu mai vezi în viaţa ta scăpare
Şi deznădăjduit suspini pe drumul tău pustiu
Simţind durerea sufletului viu
Ce plânge îndurerat… căci vrea eliberare.

Te zbaţi şi lupţi cu pumnii… dar în vânt
Nu te-ai gândit că vei plăti vreodată
Te-ai crezut grozav… dar vezi că eşti şi tu pământ
Căci un clopot îţi va bate în curând
Şi tu te îngrozeşti căci moartea în prag te aşteaptă.

Ce mai aştepţi acum din viaţa ta
Când la încrucişări de drum te vezi ajuns
Căci un gol în urmă laşi ce nu-l mai poţi umplea
Cu pieptul tremurând de vina grea?
Neputincios oftezi şi nu te poţi opri din plâns…

Mai scurt e timpul astăzi ca oricând
Ce mai aştepţi… din ultima fărâmă…?
Nu te gândeşti la suflet… de ce îl laşi plângând?
În pragul veşniciei sângerând
Când scopul lui e ca să ajungă în slăvi divine.

Te simţi dezamăgit… şi-ţi pare rău
Prea ieftină… a fost plăcerea lumii
Tu ai ales să mergi pe căile şi drumul tău
Şi ai fugit de dragostea lui Dumnezeu
Prin pustiul fără apă unde cresc doar spinii.

Opreşte-te… din alergarea ta
Şi nu mai rătăci pribeag prin lume
Hristos cu drag te aşteaptă… tu nu mai amâna
Căci vrea să fii cu El în slava Sa
Trezeşte-te! Auzi? Căci viaţa ta apune…

Mihail Cebotarev 

Trecutul

Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda voastră.

Isaia 52:12. KJV

Siguranţă cu privire la trecut. „Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut” (Eclesiastul 3:15). La sfârşitul anului ne îndreptăm plini de dorinţă spre tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi în viitor, totuşi, întristarea îşi poate ivi capul la amintirea zilelor ce au trecut. Bucuria prezentă a harului lui Dumnezeu poate fi umbrită de amintirea păca­telor şi a greşelilor de ieri. Dar Dumnezeu este şi Dumnezeul zilelor noastre trecute şi El îngăduie amintirea lor cu scopul de a transforma trecutul într-un mijloc de creştere spirituală din viitor. Dumnezeu ne aminteşte trecutul pentru a ne scăpa de o siguranţă falsă în prezent.

Siguranţă cu privire la viitor. „Căci Domnul va merge înaintea voastră!” Aceasta este o revelaţie a harului: Dumnezeu va sta de pază acolo unde noi am căzut. El va veghea să nu fim prinşi din nou în aceleaşi greşeli, aşa cum am face, cu siguranţă, dacă nu ar fi El ariergarda noastră. Mâna lui Dumnezeu se întinde spre trecutul nostru şi ne curăţă conştiinţa.

Siguranţa cu privire la prezent. ..Nu ieşiţi cu grabă.”Acum, când ne îndreptăm spre un an nou, să nu o facem cu graba bucuriei impe­tuoase şi pline dc uitare, nici în fuga unei nechibzuinţe impulsive, ci cu puterea răbdătoare a cunoaşteri faptului că Dumnezeul lui Israel va merge înaintea noastră. Zilele de ieri ne aduc în faţă lucruri ireparabile; este adevărat că am pierdut ocazii care nu se vor mai întoarce niciodată, dar Dumnezeu poate transforma această întristare distructivă într-o atenţie constructivă pentru viitor. 

Lasă trecutul să adoarmă, dar lasă-l să doarmă la pieptul lui Cristos.

Lasă trecutul ireparabil în mâinile Lui şi păşeşte în viitorul irezisti­bil împreună cu El!

Oswald Chambers

Dezertor sau ucenic?

“Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.

loan 6:66

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să” umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul.

Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând:  “Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot și eu?” Tu trebuie să umbli în lumina viziunii care ţi-a fost dată ţie, fără să te compari cu alţii şi fără să-i judeci; aceasta este între ei şi Dumnezeu. Când descoperi că o idee care-ţi este dragă contravine viziunii cereşti şi începi să comentezi, în tine vor începe să se dezvolte simţul proprietăţii şi dorinţa de a-ţi apăra dreptul personal, lucruri care n-au avut nici o valoare pentru Isus Cristos. El a fost întotdeauna împotriva acestor lucruri, care sunt rădăcina a tot ceea ce este străin de El. „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dacă nu vedem aceasta, este din cauză că ignorăm principiile de bază ale învăţăturii Domnului nostru.

Noi avem tendinţa de a ne întinde şi de a ne delecta cu amintirea experienţei minunate pe care am avut-o. Dacă ţi se arată, prin lu­mina lui Dumnezeu, un standard nou-testamental şi tu nu încerci să te conformezi lui sau nici nu te simţi înclinat să te conformezi lui, vei începe să dai înapoi; conştiinţa ta nu reacţionează la adevăr. Nu mai poţi fi niciodată acelaşi după ce ţi s-a revelat un adevăr al lui Dumnezeu. Momentul revelaţiei te va marca, fie ca pe un ucenic şi mai devotat al lui Isus Cristos, fie ca pe un dezertor.

Oswald Chambers

Convertirea continuă

„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi…” ( Matei 18:3)

Aceste cuvinte ale Domnului se referă la convertirea noastră iniţială, dar noi trebuie să ne convertim continuu, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să ne întoarcem mereu la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Dacă ne încredem în inţelepciunea noastră în loc să ne încredem în Dumnezeu, vom da naştere unor consecinţe pentru care Dumnezeu ne va trage la răspundere. De îndată ce trupurile noastre ajung în situaţii noi, prin providenţa lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră naturală să se supună călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. Faptul că am făcut aceasta o dată nu este o dovadă că o vom face din nou.

Atitudinea vieţii naturale faţă de cea spirituală trebuie să fie aceea a unei convertiri continue şi acesta este un lucru împotriva căruia obiectăm atât de des. In orice situaţie suntem puşi, Duhul lui Dumnezeu rămâne neschimbat şi mântuirea Lui rămâne nezdruncinată, dar noi trebuie să ne îmbrăcăm cu „omul cel nou”.

Dumnezeu ne socoteşte răspunzători pentru fiecare ocazie în care refuzăm să ne întoarcem la El; motivul refuzului nostru este încăpăţâ­narea. Dumnezeu trebuie să domnească în noi şi nu viaţa noastră naturală.Faptul că nu vrem să ne convertim continuu este o piedică în creşterea vieţii noastre spirituale. Există în viaţa noastră bariere de încăpăţânare, unde mândria noastră aruncă dispreţ asupra tronului harului lui Dumnezeu şi strigă; „Nu vreau!” Noi zeificăm indepen­denţa şi încăpăţânarea şi le dăm nume greşite. Ceea ce Dumnezeu numeşte slăbiciune încăpăţânată, noi numim tărie de caracter. Sunt părţi întregi din viaţa noastră care n-au fost încă supuse; ele pot fi supuse numai prin această convertire continuă. Încet, dar sigur, putem câştiga întreaga noastră fiinţă pentru Duhul lui Dumnezeu.

Oswald Chambers

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

Naşterea Lui şi naşterea noastră din nou

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).  –  Isaia 7:14, Matei 1:23

Naşterea Lui în istorie. „De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Isus Cristos S-a născut în această lume, nu din ea. El nu s-a dezvoltat din istorie; El a intrat în istorie din afara ei. Isus Cristos nu este cea mai bună fiinţă umană. El este o Fiinţă care nu-Şi are obârşia în rasa umană. El nu este un om devenit Dumnezeu, ci este însuşi Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit în trup omenesc, venit din afară. Viaţa Lui este cea mai înaltă şi cea mai sfântă, intrând pe uşa cea mai de jos. Naşterea Domnului nostru a fost o teofanie.

Naşterea Lui în mine. „Pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Întocmai cum Domnul nostru a intrat în istoria umană din afara ei, tot aşa El trebuie să vină în mine din afară. Am lăsat eu ca viaţa mea personală să devină un ..Betleem” pentru Fiul lui Dumnezeu?

Nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu sunt născut de sus printr-o naştere cu totul diferită de naşterea fizică. „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Aceasta nu este o poruncă, ci un adevăr fundamen­tal. Caracteristica naşterii din nou este faptul că mă predau atât de deplin lui Dumnezeu, încât Cristos ia chip în mine. Imediat ce Cristos ia chip în mine, natura Lui începe să lucreze prin mine.

Dumnezeu arătat în trup – acest lucru a fost făcut întru totul posibil pentru tine şi pentru mine prin Răscumpărare.

Oswald Chambers

Armătura lui Dumnezeu

Când de lațul poftei tu eşti prins
Vei reuşi să nu muşti mărul
Doar atunci când mijlocul ție-încins
Cu adevărul,

Când de prinsoarea lumii ai scăpat
Să te păzeşti de gândul omenirii
Veghind, să porți la tine neîncetat
Platoşa neprihanirii,

Când cauți slava ta şi te înalți
Şi vrei ca să te urci mai sus ca alții
Smerindu-te sā cauți să te-ncalți
Cu râvna Evangheliei păcii,

Când la cer Isus sa dus
Ne-a dat Duh, ca păzitor al ființei
Şi-n mâna ta El a mai pus
Scutul  tare al credintei,

În minte când venin ți-a picurat
Tu poți să stingi săgețile amăgirii
Alungă înselăciunea celui necurat
Păzindu-te cu coiful mântuirii,

N-ai să cunoşti nicicând înfrângerea
Cât porți la tine sabia Duhului
Căci ea ți-e sprijin, pază şi puterea
Sabia, care-i Cuvântul Domnului.

Daniel Borgovan