Geneză

Noi spunem că totul a izvorât din gol,
Golul acela ce conținea nevoia,
Din somnul unui singur demiurg
Din care spațiul și vremurile curg,
Să zidească visul ce-i împlinește voia,
Voia de a fi izvorul tuturor!

Nu știm ce-a fost, iar de vom ști vreodată,
Ar trebui să fim asemeni celui care,
S-a dăruit, nepăsător că moare,
Ca să devină conștiință preacurată!

Scânteia lui e peste tot și-n toate,
În cele ce-au fost, în toate câte sunt
Și vor fi, căci mai presus de moarte
Toate sunt una: Dumnezeu cel sfânt!

 Nicu Hăloiu

23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Septembrie

De la Mine îţi vei primi rodul.” Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi. Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată.

Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute.

Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii. Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 August

Se vor încrede în braţul Meu.” Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme.

O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului.

Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Busola noastră

Ne-orientează spre veșnicie
Să nu ne-ndreptăm spre neant
Să stăm în har și-n vrednicie.

E-un Volum atât de captivant!
Ne-arată unde-i moștenirea
Și cum să ne-nchinăm constant.

De-aceea ne-ațintim privirea
Dincolo de veșnicul Hotar
De unde ne-a venit Iubirea.

Că nu ne-abatem de la har
E că ne dă direcții bune
Sprea-al nostru Mire și Tâmplar.

E Îndreptar- se poate spune
Să stăm pe Cale neclintiți
Să nu vrem glie sau tăciune.

Dacă suntem adăpostiți
E c-are legi fundamentale
Nicicând să nu fim rătăciți.

Pe munte mergem și prin vale
Urmând direcția spre Cer
Cu melodii și osanale.

E traiul fericit, prosper
Când împlinim ce Cartea zice
Spre a forma sfânt caracter.

Dorim busola să se-aplice
Pe vreme bună sau cu ploi
Căci oricând poate să indice…

Calea spre viața de-apoi.

George Cornici

29 August

Ai milă de mine, Dumnezeule.” Psalmi 51:1

În timp ce suferea de o boală gravă, doctorul Carey a fost întrebat: „Dacă boala aceasta se va dovedi fatală, ce pasaj aţi vrea să alegem pentru predica de înmormântare?” El a răspuns: „O, mă simt atât de păcătos şi nevrednic să se spună ceva despre mine, dar dacă trebuie să am o predică de înmormântare, ar fi bine să fie din textul „ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele (Psalmi 51:1)”. În acelaşi spirit de umilinţă, el a scris în testamentul său ca piatra de mormânt să poarte următoarea inscripţie:

WILLIAM CAREY, NĂSCUT AUGUST 17,1761; MORT
Un vierme nevrednic, sărman şi umil
Se-ntoarce în căminul Tău divin.

Doar prin sprijinul harului liber poate cel mai experimentat şi onorat dintre sfinţi să se apropie de Dumnezeu. Cei mai buni dintre oameni sunt conştienţi, în primul rând, că sunt oameni. Bărcile goale trec pe deasupra apei, dar corăbiile încărcate sunt afundate în apă; falşii credincioşi pot să se laude, dar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu strigă după îndurare, recunoscându-şi nevrednicia. Avem nevoie de mila Domnului în faptele noastre bune, în rugăciunile, predicile, milosteniile şi lucrurile noastre sfinte. Sângele nu a fost stropit doar pe uşile caselor israelitilor, ci şi în templu, pe scaunul îndurării şi pe altar, fiindcă păcatul intră în cele mai sfinte lucruri, şi este nevoie de sângele lui Isus care să le curăţească. Dacă avem nevoie de îndurare în îndatoririle noastre, ce putem spune despre păcate? Cât de minunat este
gândul că îndurarea cea veşnică aşteaptă să ne mântuiască, să ne repare greşelile, şi să ne vindece oasele rupte!

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 August

Bunătatea lui Dumnezeu.” Psalmi 52:8

Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde şi iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate.

Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată.

Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 August

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El ştie, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli.

Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine.

Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?
Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;
Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate
Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Meditaţii C. H. Spurgeon

La Ticlag

Cand cetatea refugiului temporar ti-e distrusa,
Cand o veste ce nu vrei s-o auzi ti-e adusa,
Cand ajungi sa plangi uneori pana nu mai poti plange,
Cand amaraciunea ce-o ai in suflet te frange,

Cand stramtorarea in care te gasesti este mare,
Cand nu mai ai solutie, nici mod de scapare,
Cand tot ce-a ramas la Ticlag e doar fum si ruine,
Cand nici cei de aproape nu mai sunt pentru tine,

Indrazneste, sprijinindu-te pe al tau Dumnezeu,
Oricat de greu ti-ar fi greul, pentru El nu-i prea greu,
Mergi luptand inainte cu neclintita credinta,
Caci cu El totdeauna vei avea biruinta.

Inspirata din 1 Samuel 30.

Psalmul 76

În Iuda Dumnezeu e cunoscut
Și a Lui Nume-n Israel e mare
A Lui cort în Salem este făcut
Și locuința în Sion o are.

Acolo unde luptele s-au dat
Iar Domnul se luptase pentru noi
Săgeți și scuturi, săbii a sfărmat
Și armele pornite la război.

Tu Doamne, Cel ce pururea domnești
Ești mai măreț, deasupra tuturor
Mai înălțat și mai puternic ești
Chiar decât munții răpitorilor.

Vitejii lor căzut-au în război
Cei plini în inimi fost-au despuiați
Au adormit în somnul de apoi
Și n-au putut să fie apărați.

Ești, Doamne a lui Iacov, minunat
Să fii întotdeauna preamărit!
Cu glasul Tău atunci cînd ai mustrat
Și cai și călăreți au adormit.

Cât ești Tu Doamne de înfricoșat!
Și cine oare Ți se-mpotrivește?
Cine-ar putea? . . când Tu ești supărat
Atuncea când mânia-Ți izbucnește?

De la ‘nălțimea cerurilor, dar
Tu Doamne hotărârea Ți-ai rostit
Cuvântul Tău se auzise clar. .
Pământul a tăcut și s-a-ngrozit.

Când astfel Dumnezeu S-a ridicat,
Dreptate ca să facă Cel ce-i Sfânt
Să scape orice suflet apăsat,
Pe-acei nenorociți de pe pământ.

Iar omul, care Doamne, l-ai creat
Chiar și-n mânia lui Te va lăuda
Atunci când știe că Te-a supărat
Iar Tu-ți îmbraci toată urgia Ta.

Să faceți juruințe! bunăoară
Lui Dumnezeu, dar să le și-mpliniți
Voi toți aceia care-L înconjoară
Cu daruri înaintea Lui veniți.

Căci Dumnezeu rămâne neschimbat
El frânge domnitorilor mîndria
Pentru-împărați El este-nfricoșat
Pe-ntreg pământ cât ține veșnicia.

Daniel Hozan