Datorii vechi

Text: Tit 3:1-7

El ne-a mantuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…” Tit 3:5

La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întamplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După cateva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atat de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amandoi castigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum cand castigaţi bine amandoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?”


Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală – incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vanzarea mantuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate.  Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat – şi dacă am trăi desăvarşiţi pană în ziua cand ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu – nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămanea neplătit.
De aceea, planul de mantuire al lui Dumnezeu este atat de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii? – P.R.V.

În clipa cand te-ncrezi în Domnul Isus,
Lăuntrul tău este spălat, iertat.
Şi sangele Lui sfant este-ndeajuns
Să plătească pentru orişice păcat.” – Anonim

Cand Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul

Painea zilnica

Neliniste in cuib

Text: Deuteronomul 32:1-14

Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” Deuteronom 32:11, 22

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curand tăiate dintr-un copac. Dandu-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă langă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zambet aprobator, lăsand-o în pace. Crengile uscate atat de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii.


La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sînt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pămantesc pentru care ne luptăm atat de mult şi lucrăm atat de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei.
Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci cand trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Cand totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.” – Traian Dorz

Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvîntări ale ei

Painea zilnica

„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”


Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău

Painea zilnica

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.


În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot 
ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti

Painea zilnica

Izbăvirea

Izbăvirea vine mereu de la Dumnezeu
În vremuri de neajuns și de nevoie
Când ne este ușor sau când ni-i greu
După cum lucrează în noi buna Sa voie.

Să picure și azi cerurile de sus
Să ploaie norii din belșug neprihănirea
Căci Domnul Isus Hristos ne-a adus
La toți credincioșii și păcătoșii mântuirea.

Ne-a izbăvit din casa robiei din captivitate
Și ne-a eliberat acum să nu mai fim robi
Ne-a dat putere îndeajuns și demnitate
Să nu mai fim proști, nebuni, neghiobi.

Chem pe Domnul și-L laud în rugăciune
Și sunt izbăvit deodată de vrăjmașii mei
Domnul mă eliberează de slăbiciune
Și bucuria mea are acum un nou temei.

El mă izbăvește din necazuri mereu
Și nu mă lasă cu cei răi să fiu asuprit
Îl laud căci este al meu Dumnezeu
Care pentru mine pe cruce a suferit.

Domnul Isus mă izbăvește adeseori
Din toate temerile mele ce îngrijorează
Ca să nu-mi lipsească inima de valori
Asupra mea El mă păzește și veghează.

M-a izbăvit din lipsă și din sărăcie
M-a izbăvit din prăpăstii prin al Său ajutor
A fost prezent mereu în a mea căsnicie
Și a fost cu noi mereu îngăduitor.

M-a izbăvit din negură și ceață
M-a izbăvit din întuneric și păcat
Când eram căzut El mi-a dat viață
Și cu blândețea Lui m-a ridicat.

Îți mulțumesc Doamne de izbăvire
De mântuirea Ta ce în noi mereu lucrează
De mesajele sfinte ce ne vin în vorbire
Și de tot ce Mâna Ta mereu lucrează.

Constantin Sferciuc 

Ultimul bilanț

Ce repede se duce viața,
De-odată m-am trezit bătrân,
Ca un somn cu vise, bun
Și o trezire, dimineața!

Apoi, mă-ntreb, chiar am trăit?
Asta-i tot, numai atât?
O, ce iute m-am trezit,
Păcat de visul mult prea scurt!

Și iar mă-ntreb, unde-s acum?
De nicăieri, aud un glas:
Ai întrebat, îți voi răspunde,
Să nu te sperii, ești niciunde,
Aici, e doar un mic popas
Și-apoi, vei porni la drum!

Unde mă duc? Întreb din nou.
Te duci pe-același drum al tău,
Pe care-ai pornit cândva.
Asta-i existența ta!

Vei adormi și vei visa,
Apoi din nou te vei trezi,
Vei adormi și vei visa
Și visul va fi viața ta
Și tot așa și tot așa,
Până te vei deștepta!

Și de murit, când voi muri?
Să mori? Păi nu există moarte,
Viața, este ca un lanț,
Vei adormi, te vei trezi,
Iar drumul, duce mai departe!
Până unde? întreb eu
Până la ultimul bilanț,
Până lângă Dumnezeu!

Nicu Hăloiu 

„Soareci cu pete”

Text: Eclesiastul 2:1-11                         

Apoi, cand m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mainile mele… toate erau numai deşertăciune şi goană după vant…” Eclesiastul 2:11

Ce tragedie este să ajungi la capătul vieţii şi să constaţi că nimic din cele pentru care ai trăit nu au nici o valoare eternă! Chiar dacă ne bucurăm de tot ce poate oferi viaţa mai bun, ce păcat să tragi concluzia că totul a fost numai deşertăciune, un gol lipsit de sens! De aceea, trebuie să fim siguri că ceea ce facem are valoare reală.
în cartea lui A. W. Tozer: „Omul, locuinţa lui Dumnezeu”, există o referinţă la o povestire preluată din Associated Press, despre un nobil englez, care a murit la 89 de ani. Moştenise o mare avere şi era liber să facă ce dorea. Potrivit articolului, el „şi-a dedicat viaţa încercand ca, prin încrucişări, să obţină o rasă perfectă de şoareci cu pete”. Gandiţi-vă la aceasta! în loc sâ-şi folosească privilegiul şi poziţia ce o avea în viaţă, cu potenţialul averii sale pentru a-L sluji pe Domnul şi pentru a servi nevoilor umane, atat materiale cat şi spirituale, el s-a dedicat perfecţionării şoarecilor cu pete. Nu se menţionează că acestea ar fi fost experimente ştiinţifice folositoare umanităţii. Pare a nu fi mai mult decat o preocupare stranie de a-şi satisface interesul lui îngust.


Cand lucrarea vieţii noastre va ajunge la sfarşit, oare va trebui să spunem: „Apoi m-am uitat la toate lucrările mainilor mele şi am văzut că toate sunt deşertăciune şi goană după vant?” Sau vom putea să spunem: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii…?” (2 Tim. 4:7, 8). Vom putea spune astfel, dacă vom pune pe primul loc pe Dumnezeu în tot ce facem, întreabă-te: „Pentru ce trăiesc eu?” – R.W.D.

O viaţă lungă e un trai curat,
Altele sunt scurte şi se veştejesc.
Vieţui-va-n veci acela care
A trăit pentru caştigul cel ceresc.” – Bonar

Măsura vieţii nu este durata ei, ci ceea ce dăruieşte ea” – Peter Marshali

Painea zilnica

Invitatia deschisa a lui Dumnezeu

Text: Isaia 55:1-5

Si Duhul si Mireasa zic: „Vino!” …Şi celui ce îi este sete, să vină…” Apocalipsa 22:17

Dumnezeu îi învită pe toţi oamenii la EI, şi dă ajutor special celor împovăraţi de sentimentele că ar fi nepotriviţi, împovăraţi de nelinişte si de nemulţumire.
O tanără a scris recent un articol în care spune cum a adus-o Domnul la El. A crescut în Germania Federală, mergea cu regularitate la biserică şi a fost confirmată la 14 ani, dar ştia că trebuie să fie ceva mai mult pentru sufletul ei decat atat. A continuat să-I ceară lui Dumnezeu să i se arate. Şi minunea s-a petrecut, într-o duminică ploioasă din aprilie 1970. Urmărea la televizor o predică de-a lui Billy Graham şi a cerut Domnului Isus să intre în viaţa ei. Şi-a dat seama că a făcut un pas gigantic, dar ştia în acelaşi timp că de-acum va trebui să crească. Timp de 4 ani s-a rugat Domnului s-o călăuzească spre acei care ar putea s-o ajute. Dumnezeu i-a răspuns călăuzindu-i paşii spre o universitate americană unde a găsit o organizaţie creştină a studenţilor. S-a alăturat cercului de studiu biblic şi acum este o urmaşă de neclintit a Domnului Isus.


Eşti şi tu, la fel ca tanăra aceasta înainte de salvarea ei, o persoană morală tulburată de sentimentul neamplinirii? Dumnezeu îţi vorbeşte prin aceste sentimente şi te invită să-L primeşti pe Isus ca Salvatorul tău, chiar azi. Isaia formulează invitaţia aceasta, astfel: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (Isaia 55:1). Cand crezi în Domnul Cristos, vei fi iertat, golul dinăuntrul tău va fi umplut, şi setea sufletului tău va fi stampărată. Acceptă invitaţia lui Dumnezeu – H.V.L.

Orice suflet din păcat să vină
La harul şi mila Domnului.
Isus, sigur, vă va da odihnă
încrezandu-vă-n cuvantul Lui. „– Stockton

De vei continua să respingi pe „vino!” al mantuirii, vei fi nevoit să accepţi pe „pleacă!” al condamnării

Painea zilnica

Coroana creatiunii

Text: Psalmul 8

L-ai făcut (pe om) cu puţin mai pe jos decat Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.” Psalmul 8:5

Oare omul nu este altceva decat o formă foarte evoluată a unui animal? Aceasta este deducţia logică a evoluţioniştilor atei şi ceea ce susţin umaniştii atei. Ei subliniază că oamenii sunt într-o competiţie pe tăramul puterii şi al înfăţişării fizice. Ei vin în sprijinul acestui punct de vedere afirmand că o persoană cu un temperament agresiv, cu trup atrăgător, puternic din punct de vedere fizic şi cu capacităţi superioare, tinde să-i domine pe ceilalţi. Ei afirmă, de asemenea, că unele calităţi umane, cum ar fi protejarea din instinct a celui slab, pot fi găsite şi la animale. Delfinul brun, de exemplu, a putut fi observat ajutandu-şi un tovarăş rănit. Totuşi, aceasta nu este întreaga istorie. C.S. Lewis a afirmat că putem prezenta mărturii solide ale faptului că ne distingem de animale. Omul adesea decide să acţioneze împotriva instinctului.


Putem asculta porunca lui Isus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5:44). Animalele nu fac aşa ceva! Da, comportarea noastră poate fi uneori brutală, iar animalele apar uneori foarte umane. Aceasta nu dovedeşte că ne tragem din ele,ci pur şi simplu comfirmâ învăţătura din Biblie care arată câ fiinţele umane au o natură păcătoasă, decăzută, şi au nevoie de iertarea şi transformarea lui Dumnezeu. Şi cand ne încredem în Isus Cristos, suntem schimbaţi. Prin puterea vieţii noi şi prin prezenţa Duhului Sfînt, putem trăi deasupra instinctelor noastre decăzute.
Să încercăm să punem azi în practică dragostea şi neprihănirea. Nu este oare aceasta intenţia lui Dumnezeu pentru coroana creaţiunii Sale?– H.V.L.

Deşi păcatul a stricat coroana creaţiunii,
Dumnezeu ne zice: Omule, nu dispera,
L-am trimis pe Fiul, păcatele să-ţi curăţească,
Iar avea-vei chipul şi asemănarea Mea. ” – D-J.D

Omul dovedeşte că este mai mult decat un animal prin faptul că doreşte să fie tot mai mult ca Dumnezeu

Painea zilnica

Întâlnirea cu Mântuitorul

Întâlnirea n-a fost la întâmplare
Ci, Isuse, ne-ai căutat și ne-ai găsit
Ne-ai spus, atunci, vorbe făr-asemănare
Prin grotele pierzării n-am mai rătăcit.

Întâlnirea nici n-a fost programată
De-a noastră gândire străină de Dumnezeu
Planul Lui ne-a scos din starea deformată
Așezându-ne pașii pe-ngustul traseu.

Tainica-ntâlnire ne-a scos din nepăsare
Îndreptându-ne privirea nu spre vanități
Ci spre Plaiul cu veșnică splendoare
Unde nu mai sunt lacrimi, nici dificultăți.

Nici nu ne-am întâlnit pentru divertisment
Ci-a fost ceasul transformării totale
Când ne-ai adus, Fiule, din Rai tratament
Și-ai umplut cu har spațiile goale.

N-a fost nici întâlnire pentru tranzacții
(Aveam doar zgura traiului fără sens)
Dar Tu-ai plantat în suflet satisfacții
Căci ne-ai iubit de la-nceput foarte intens.

Trecut-au unii după alții anii
Și nu regrete ci împliniri am adunat
Și nu ne-au biruit furtuni și nici tiranii
Ci-n calea spre Slavă, constant, am avansat.

Privind în urmă trăim evenimentul
De parcă ieri, miraculos, s-a întâmplat
Și, hotărâți, luăm angajamentul
Să nu ne despărțim de Tine niciodat’.

Întâlnirea n-a fost la întâmplare
Ci, Isuse, ne-ai căutat și ne-ai găsit
Ne-ai spus, atunci, vorbe făr-asemănare
Prin grotele pierzării n-am mai rătăcit.

George Cornici