Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Fii lumină!

ReferințeMatei 5:14-16 Ioan 8:12 Ioan 11:9-10

Dumnezeu te-a pus pe stâncă,
Să-ți arate-a Lui splendoare,
Şi să ții a Lui poruncă…
Cu onoare…

Într-o lume agitată,
Creionată de păcate,
Tu, de fiecare dată,
Stai pe spate?

Ai ca scop să fii lumină,
Ca un far în colț de noapte,
Şi ca mierea de albină
Să ai fapte…

Fix la testul corigenței,
Când fuge la deal credința,
Fii o torță a speranței,
Nu absența!

Bucuria ta, prin fapte
Să se-audă, să se vadă,
Ca lumina fără şoapte
Să dai roadă!

În descurajări şi foame,
Fii un sprijin pentru altul,
Ca necazul să exclame:
„Ai luat testul!”…

Printr-o singură jertfire,
Isus te-a salvat de vină;
Cu o pură mulțumire,
Fii lumină!

Horja Robert  

Da, dar…!

„Doamne te voi urma, dar…

Luca 9:61

Ce vei face dacă, să zicem, Dumnezeu îţi spune să faci ceva care este un test enorm pentru raţiunea ta? Vei da înapoi? Dacă îţi formezi obiceiul de a face un lucru pe tărâmul fizic, vei face acel lucru de fiecare dată, până când vei întrerupe cu hotărâre obiceiul. Acelaşi lucru este valabil şi în domeniul spiritual. Iarăşi şi iarăşi ajungi să înţelegi ce vrea Isus Cristos şi de fiecare dată dai înapoi când e vorba să faci pasul decisiv, până când te vei hotărî să te predai cu toul în braţele Lui.

„Da, Dar, presupunând că ascult de Dumnezeu în această problemă, cum rămâne cu…?” „Da, voi asculta de Dumnezeu dacă mă va lăsa să mă folosesc de raţiunea mea, dar să nu-mi ceri să păşesc în întuneric.” Isus Cristos cere omului care şi-a pus încrederea în El acelaşi spirit temerar şi sportiv pe care îl manifestă omul natural. Când un om are de gând să facă ceva valoros, există momente în care trebuie să rişte totul, păşind în necunoscut. Iar în domeniul spiritual Isus Cristos cere să rişti tot de ceea ce te ţii prin raţiunea ta şi să păşeşti în ceea ce spune El. Imediat ce faci asta descoperi că ceea ce a spus Isus Cristos este foarte potrivit, ca raţiunea.

Privite prin prisma raţiunii, spusele lui Isus Cristos pot părea o nebunie, dar când le vei supune judecăţii credinţei, vei începe să descoperi, cu un duh uimit, că ele sunt cuvintele lui Dumnezeu, încrede-te cu totul în Dumnezeu şi. când El te provoacă să rişti, ai grijă să-ţi asumi riscul. In criză noi acţionăm ca păgânii, numai unul dintr-o mulţime întreagă este destul de îndrăzneţ ca să-şi pună încrederea în caracterul lui Dumnezeu.

Oswald Chambers

Eu cred în Dumnezeu

Sunt fiu și nu sunt rob,
Mi-e inima de cer,
Declar că nu-s de aici,
Sunt doar un pasager.
Sunt om, dar preaiubit,
Am suflet valoros,
Menit să fiu altfel:
Să seamăn cu Cristos!

Vreau fără compromis
Și fără îndoieli,
Vreau drum de adevăr
Și tot mai mult din El,
Vreau voia să-mi supun
Doar voii Lui mereu
Și să trăiesc cântând:
„Eu cred în Dumnezeu!”

Decid să nu renunț
Să mai privesc în sus,
Căci vreau să fiu și azi
Chemării Lui dispus.
Refuz să mă mai tem,
Doresc mai curajos
Să merg, chiar să alerg,
Trăind mai cu folos.

Nu cred nici în sistem,
Nu cred în umanism,
Nu cred că-s accident,
Nu cred în ateism!
Eu cred azi Biblia
Și-n veșnic jubileu,
Eu cred în dragoste,
Eu cred în Dumnezeu!

Lucian Cazacu 

Credința

Știi că El e începutul?
Și de-atunci ai fost văzut
Când a fost creat trecutul
Dumnezeu te-a cunoscut.

Nu e nicio întâmplare,
Nu există explicație:
Dumnezeu e-Acela Care
Te-a făcut a Sa creație.

De la El avem credința
Și făptura minunată,
El ne-a-ntipărit ființa,
Veșnic binecuvântată.

De la El avem cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut.

De aceea, crede frate,
Ca să nu te ieie somnul.
Crede numai și ascultă,
Iată ce vorbește Domnul:

Până când tot fugi de Mine?
Până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea
Cu deșertăciuni lumești?

Până când Mă lași afară?
Neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă?
Spune-Mi oare, până când?

Te-am eliberat de patimi,
Te-am spălat printr-un botez
Te aștept de mult în lacrimi
Inima să-ți cercetez…

Dar tu fugi mereu de Mine
Să Mă cauți, niciun gând…
Tot aștept să stau cu tine
Si Mă-ntreb dar, până când?

În zadar crezi că ești bine,
În zadar crezi că trăiești,
În zadar îndemni pe alții,
În zadar te obosești,

Dacă nu vorbești cu Mine
În cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer,
Totul e deșertăciune.

Ce te temi să stăm de vorbă?
Crezi c-o să îți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri?
Stii tu bogăția Mea?

N-am nevoie de la tine
Nici măcar de-un vârf de ac…
Nu sunt toate ale Mele?
Oare nu chiar Eu le fac?

Vreau ca-ntreaga ta ființă
Să rămână credincioasă,
Căci pe-acei ce au credință,
Îi voi lua la Mine-Acasă.

Stai aproape lângă Mine
Căci iubirea ce se-arată,
Ce o pun acum în tine,
Este necondiționată.

Atunci binecuvântatul
Om, din vechiul răsărit
Va sta lângă Împăratul
Veșnic și desăvârșit.

Binecuvântați cuptorul,
Binecuvântați durerea,
Căci prin ea, Învățătorul,
Pregătește învierea.

Omul când e-n suferință
Ca să-și apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credință
Vinde binecuvântarea.

Tu ești unul din aceia?
Dac-ai fi un corp lovit
Tu ți-ai lepăda scânteia
Pentru-a fi tămăduit?

Nu îmi spune, știu răspunsul:
Dac-am fi mai credincioși,
Nu ne-am teme de durere
Și am fi mai bucuroși.

Puneți astăzi întrebarea:
Ai dori să mergi în Rai?
Dar ‘nainte de aceasta,
Spune, ce credință ai?

Doamne, dacă-n suferință
Treci pe frați și pe surori
Dă-ne Tu la toți credință,
Să ieșim biruitori!

O secundă, stinge teama
Spune-I Lui durerea ta
Spune-I: Doamne, puneți mâna
Astăzi peste viața mea!

Tu ai fost mereu cu mine
Iar atunci când am picat,
Mâna Ta vindecătoare
M-a atins și m-a salvat.

Doamne, dă-mi credință mare
Și putere să aleg,
Calea Ta unde e soare
Ca să pot să înțeleg

Că nu pot mereu alege
Doar ce-mi place mie-aici
Căci Isus, El te culege
Ca să poți să te ridici.

Am văzut că El lucrează
Prin ai Săi copii iubiți
Vreau doar să vă mai spun și vouă
Ca să vă mai pregătiți.

Nu alegeți voi, ci Domnul
Căci El știe mult mai bine,
El a știut și-a voastră roadă
Căci a știut și pentru mine.

Și-n final, să nu vă temeți,
Fiindcă Domnul vă iubește,
Folosiți-vă credința
Și Isus vă folosește.

Mioc Alina

Psalmul139 (reflectie)

Dumnezeul mântuirii mele
Glasul mi se-ndreaptă iar spre Tine
Spre Locașul dincolo de stele
Înspre Tronul Dragostei Divine.

Preamărit să fii în veci Părinte!
Pururi se sfințească al Tău nume!
Legea-Împărăției Tale Sfinte
Să-mi ghideze umbletul prin lume.

Într-o lume tot mai ticăloasă
Când Cel Rău cu-atâtea mă încearcă
Chiar de nu-nțeleg tot ce m-apasă
Voia Ta în toate să se facă!

Tu, ce mă cunoști îndeaproape
Și-mi pătrunzi neîncetat gândirea
Chiar de merg la marginea de ape
Dreapta Ta îmi dă călăuzirea.

Nu-mi ajung cuvintele pe limbă
Ca Le și cunoști atât de bine
Duhul Tău deasupra mea se plimbă
Când îți pui Tu mâna peste mine.

N-am nimic ascuns față de Tine
M-ai țesut cu-atâta pasiune
Doar un plod, dar Tu priveai la mine
Mi-ai dat chip și-am devenit minune.

Orice suflet viu ce-apare ‘n lume
E minunea Dragostei Divine
E știinta Sfântului Tău Nume
Ochii mei observă-aceasta bine.

Domnul meu te rog îmi cercetează
Gândurile. . .  pașii pribegiei. . .
Dă-mi lumină. . ține-mi mintea trează,
Du-mă Tu pe Calea Veșniciei.

Daniel Hozan 

Credință, nu simțiri

Trebuie să-mi duc viața prin credinţă, fără să-L văd pe EL

Corinteni 5:7 (Moffat)

Un timp suntem conştienţi de atenţia lui Dumnezeu faţă de noi, apoi, când Dumnezeu începe să ne folosească în lucrarea Lui, luăm o înfăţişare patetica şi începem să vorbim despre necazuri şi dificultăţi, în timp ce Dumnezeu încearcă să ne determine să ne facem datoria ca nişte oameni necunoscuţi.

Dacă ar sta în puterea noastră, nici unul dintre noi n-ar vrea să fie un necunoscut din punct de vedere spiritual. Ne putem face datoria atunci când se pare că Dumnezeu a închis cerul? Unii dintre noi vrem întotdeauna să fim nişte sfinţi iluminaţi, având un nimb auriu în jurul capului şi sclipiri de inspiraţie, iar sfinţii lui Dumnezeu să se ocupe de noi tot timpul.

Un sfânt cu aură nu este bun la nimic, e anormal, nepotrivit pentru viaţa de zi cu zi şi nu seamănă deloc cu Dumnezeu. Noi suntem aici ca să lucrăm în această lume ca bărbaţi şi femei, nu ca îngeri pe jumătate înaripaţi. Şi trebuie să lucrăm cu o putere infinit mai mare de a rezista necazurilor, pentru că am fost născuţi de sus. Dacă încercăm să readucem momentele excepţionale de inspiraţie, acesta este un semn că nu pe Dumnezeu Îl vrem. Facem un fetiş din momentele când Dumnezeu într-adevăr a venit şi ne-a vorbit şi insistăm că El trebuie să facă acest lucru din nou, dar ceea ce vrea Dumnezeu să facem este să umblăm prin credinţă.

Câţi dintre noi nu ne-am dat la o parte de parcă am spune:”Nu mai pot face nimic până când Dumnezeu nu mi se arată”. El nu ni se va arăta şi noi, fără nici o inspiraţie, fără nici o atingere subită a lui Dumnezeu, va trebui să ne ridicăm. Atunci vine surpriza – „O, dar El a fost aici tot timpul şi eu n-am ştiut!” Nu trăi niciodată pentru acele momente excepţionale; ele sunt surprize. Dumnezeu ne va da momente de inspiraţie numai atunci când va vedea că nu suntem în pericol să fim duşi în rătăcire de ele. Trebuie să nu facem niciodată un standard de viaţă din momentele noastre de inspiraţie; standardul nostru este datoria noastră.

Oswald Chambers

Psalmul 46

Da, Dumnezeu e adăpost și stâncă
Un sprijin de nădejde pentru noi
Chiar și cînd trecem valea cea adâncă
El nelipsit ne-ajută în nevoi.

De-aceea nu ne temem niciodată
Pământu-ntreg dacă s-ar zgudui
Chiar munții de-ar începe dintr-o dată
În adâncimi de mări a se clinti.

Chiar de-ar urla îngrozitor de tare
Și-ntruna valurile-ar spumega
De s-ar sui la o-nălțime mare
Încât și munții s-ar cutremura.

Exită-un Râu a cărui dulci izvoare
Înveselesc Cetatea de Smarald
Locașul Sfânt cu ale lui pridvoare
Ce-i Locuința Celui Preaînalt.

În al ei mijloc Dumnezeu domnește
Deaceea nicicând nu se va clinti
Și-Acel ce necurmat o ocrotește
Îi –aduce ajutor în zori de zi.

Sunt neamurile prinse-n frământare
Se clatină împărății la rând
Când glasul Lui răsună clar și tare
Topit de groază e întreg pământ.

Cu noi e-un veșnic Domn peste oștire
Cu noi e a lui Iacov Dumnezeu
Un Turn ce ne oferă izbăvire
Scăparea ne-o găsim în El mereu.

Veniți și ridicați-vă privirea
Din câte-au fost vedeți câte mai sunt
Căci Dumnezeu aduse pustiirea
Și-a răspândit-o pe întreg pământ.

El pus-a-n lume capăt la războaie
Și suliță și arc le-a sfărâmat
Trecut-a sub a focului văpaie
Și-acele care gata de luptat.

Opriți-vă! ! veni din Cer cuvântul
Să știți căci numai Eu sunt Dumnezeu
În stăpânirea Mea-i întreg pământul
Și peste neamuri stăpânesc doar Eu.

Cu noi e-un veșnic Domn peste oștire
Cu noi e a lui Iacov Dumnezeu
Un Turn ce ne oferă izbăvire
Scăparea ne-o găsim în El mereu.

Daniel Hozan