Multumesc pentru iertare

N-am niciun merit înaintea Ta, Părinte,
Din fire-s chiar neascultător și rău
Și nu-nțeleg cum poți să nu-Ți aduci aminte?
De necredința mea și de păcatul meu.

Cum poți să-mi ierți un munte de păcate!
Prin simplul fapt că Ți-am răspuns chemării?
Să le aduni cu mâna Ta pe toate,
Și, pentru veci, să le arunci în apele uitării?

M-ai acceptat când m-ai găsit în zdrențe,
Cu tălpile rănite de umbletul prin lume;
Nu m-ai certat; mi-ai acordat noblețe,
Mi-ai dat din nou al casei Tale nume.

Și când umblam flămând și însetat pe-afară,
Căutând cu mâinile vre-o roșcovă-n noroi,
Prin simplul fapt că m-am întors în țară –
Mi-ai împlinit nespusele nevoi.

Când am rostit puținele-mi cuvinte
M-ai strâns în brațe; și mi-ai pus inelul;
Și-ai înțeles prea bine, drag Părinte,
Că-mi era foame. Și ai tăiat vițelul.

Când sufletu-mi tânjea în țara pribegiei,
Pășind rătăcitor pe-ogoarele străine,
Gustam din plin amarul sărăciei
Când casa Tatălui avea belșug de pâine.

Cum aș putea, Părinte, să nu Îți mulțumesc
Când, oricât m-aș trudi, și oriunde m-aș duce –
Nu poate fi iertat păcatul omenesc,
Decât la Golgota, la cruce.

Chiar cu silistră dacă m-aș spăla
Și apă multă, ca să mă clătesc,
Păcatul nu l-ar curăța;
Doar Jertfa, pentru care-Ți mulțumesc.

Așa am înțeles ce este Harul,
Și jertfa care-aduce mântuire,
Că nu am merit – cum nu avea tâlharul.
De-aceea mă închin cu MULȚUMIRE.

Sarb Titi 

Anunțuri

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc 

“Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Mai este iertare?

1. În fața tronului de har,
Cu-o inimă zdrobită
O rugă-aduc și am un dor
Să-mi fie împlinită.

2. Eu vin așa cum mă cunoști:
Netrebnic, cu rușine,
Și, Doamne, înc-o data-Ți cer
Să Te înduri de mine.

3. Nu-s vrednic eu de harul Tău,
Nu-s vrednic de-ndurare.
Sunt un mișel, un păcătos,
Dar vreau să-Ți cer iertare.

4. Mă uit cu scârbă-n viața mea
Și îmi aduc aminte
Ce dor era-n sufletul meu
De lucrurile sfinte…

5. Cum Te iubeam și Te doream
Și chiar în miez de noapte
‘Nălțam spre Tine rugi fierbinți
De lacrimi înecate.

6. Atunci întruna mă sileam
Să-ți plac Isuse, Ție.
Cuvântul Tău și Legea Ta
Îmi erau bucurie.

7. În dragostea dintâi eram,
De jertfă mereu gata.
Și-atunci credeam că-n mâna Ta-i
Cununa și răsplata.

8. Întreaga lume o priveam
Ca drept deșertăciune.
Plăcerea mea era atunci
Cu Tine-n rugăciune…

9. Dar m-am răcit și am pierdut
Gustul lucrării sfinte.
Nu mai simt harul Tău, Isus,
Cum îl simțeam ‘nainte.

10. Nu mai curg lacrimi pe obraz
Când mă gândesc la Tine,
Nu mai aud susurul blând
Trecând pe lângă mine…

11. Mă înfior că sunt pierdut,
Că nu mai am ieșire,
Că n-am vegheat
Și m-am lăsat căzut în ațipire.

12. C-a Ta iubire am trădat
În rânduri fără număr…
Și când încerc să mă ridic,
Simt crucea grea pe umar.

13. Încerc să mă întorc din drum,
Și mi-e cu neputință,
Încerc să mă gandesc la rai,
Dar nu mai am credință.

14. Mă simt pierdut, c-adeseori
În mine duhul tace.
Și-s vinovat, că am făcut
Ce-am zis că-n veci n-oi face.

15. Încerc să mă trezesc din somn,
Din ațipirea-i sumbră,
Și-n loc să ies din starea mea,
Mă adâncesc în umbră…

16. Mă hotărăsc să-mi fac mai des
Timp pentru rugăciune,
Dar tot bolborosesc mereu…
Nu pot prea multe spune.

17. Dar inima-mi tânjește-n piept,
Doresc să îmi schimb starea,
Dar n-am putere căci ades
Prea grea îmi e cărarea.

18. Ceea ce fără sa cârtesc
Făceam odinioară,
Acum cu greu mă tot silesc
Să fac și mi-e povara.

19. O, Doamne, mai există har
Pentru un om ca mine?
Mă mai primești acum, când vreau
Să mă întorc la Tine?

20. Mai ai, în mila Ta, un strop
de leac de vindecare,
Să-mi vindeci sufletul bolnav,
Să-mi vindeci a mea stare?

21. Mai pot eu, ca fiu rătăcit,
Să mă întorc acasă?
Mai este pentru mine har
Să stau cu Tin’ la masă?

22. N-am niciun merit să-ndrăznesc
Să Te mai numesc „Tată”…
Nici să încerc să mai ridic
Ochii spre cer vreodată.

23. Sunt vrednic să mă părăsești,
Să nu-ți pese de mine,
Căci am făcut cu ce mi-ai dat
Mai mult rău decât bine…

24. Dar, totuși, este-un Nume scump
Și-un Miel de ispășire
Ce stă la dreapta Ta acum
Și face mijlocire!

25. În Numele Isus Hristos
Și-al jertfei fără pată
Vin azi să-Ți cer sa te înduri
De mine, înc-o dată.

26. Lasă un strop de sânge sfânt
Să-mi facă azi spălarea
Și mângâiat și fericit
Vreau sa-Ți simțesc iertarea.

27. Sa-Ți simt atingerea de sus,
Cu leac de vindecare
Și ca ologul din pridvor
Să sar drept în picioare!

28. Să simt, prin Duhul Tău ceresc,
O sfântă-nviorare,
Și sufletul împovărat
Să simtă dezlegare.

29. Căci Te doresc cum cerbul
Doar izvorul îl dorește
O, Doamne, umple-mi inima
Ce după Tin’ tânjește!

30. Dezleagă orice lanț străin,
Frânge orice robie,
Durerea sufletului meu
Transform-o-n bucurie!

31. Leagă-mi Tu rănile ce dor,
Ridic’-a mea povară
Și lasă-mă să simt din nou,
În suflet, primăvară.

32. Inima mea, cu funii noi,
De Tine azi o leagă,
Să nu mă mai despart de-acum
De Tine-o viață-ntreagă!

33. Și dă-mi de azi un cuget nou
Și-o minte înțeleaptă,
Să nu-mi abat pașii de-acum
De pe cărarea dreptă.

34. Înviorează duhul meu,
Mărește-mi Tu credința,
Să pot zări din nou un rai,
Răsplata, biruința!

35. Să simt din nou în rugăciuni
Cu Tine, partașia
Și să nu-mi mai lipsească-n veci
Din suflet bucuria!

36. O, Doamne, ascultă ruga mea,
Privește-a mea dorință!
Și ajuta-mă să mă întorc
La vechea pocăință.

37. Iar Duhul Tău și pacea Ta
Sălășuiască-n mine
Călăuzindu-mi pașii mei
Până în cer, la Tine!
Amin

Anonim. Daca stie cineva autorul sa mi-l spuna si mie ca sa il adaug:)

Merg cu Isus

O, Doamne Isuse, pe Tine Te laud
Caci eşti Dumnezeul Măreţ.
Când faci Legământul cu mine prin Duhul
Mă-nalţi şi îmi dai mare preţ.

Şi inima mea este locul în care
Cel rău înşelare-a adus
Dar Isus, prin cruce, îmi dă liberare
Cuvânul în mine L-a pus.

Curaj, înainte cu Isus să mergem
El este mereu printre noi.
Zdrobind fortăreţe Lumina pătrunde
Victorii ne dă în război.

Nu vreau eu zadarnic să fac astăzi harul
De-aceea-L primesc ascultând
Căci Isus iertare, dreptate şi pace
Îmi dă dacă iert ca şi El.

Eu, Doamne, voi sta totdeauna-n spărtură
Acuma un zid să înalţ.
Căci harul Tău mare, văzut din Scriptură
Ne dă vindecare la toţi.

O, Doamne Isuse, pe Tine Te laud
Căci eşti Dumnezeul Măreţ.
Când faci Legământul cu mine prin Duhul
Mă-nalţi şi îmi dai mare preţ.

Hurdubae Grigore

Eram copil în zorii vieții

Eram copil în zorii vieții
cu ochi de vis cînd am gustat
cu buze arse de dorință
otrava primului păcat.

Din dulcea lui otravă care
eu am băut-o însetat,
mi s-a lăsat adînc pe suflet
povara primului păcat.

Sub apăsarea uriașă
de-atunci simțit-am ne-ncetat
cum arde inima și-o neacă
durerea primului păcat.

Cînd mi-am privit trecutu-n tina
păcatului adînc pătat,
mi-a năvălit amară-n suflet
mustrarea primului păcat.

Așa s-a zămislit în mine
din jalea primului oftat
cu prima lacrimă-a mustrării
căința primului păcat.

Eram copil, copil Isuse
atît de fraged și curat
cînd m-a făcut să gust ispita
minciuna primului păcat.

Iar azi de-atunci, de-atîta vreme,
plătesc cu plîns nemîngîiat
cu remușcări și suferință
căderea primului păcat.

Isuse, Jertfa Crucii Tale
și Prețul Sîngelui vărsat,
ah, cred că pot să-mi dea deplină
iertarea primului păcat.

Traian Dorz 

Ce sunt eu ?

Ce sunt eu aici sub soare ?
Nu-s nici pasăre, nici vânt
Sunt ființă trecătoare,
Sunt doar lut lipit, pămînt.

Nu-s nici curcubeul falnic,
Nu-s nimic ce prin Cuvânt
Ai făcut în modul tainic
Nepătruns pentru-al meu gând.

Nu-s nici înger, nici arhanghel
Ce-Ți slujește sus în cer
Lut sunt, modelat în palme
Și cu Duh suflat în el.

Ce sunt eu în astă lume
Că ai plâns atît de mult ?
Și-a curs sangele-n rubine
Suferind atat de blând.

Nu am nici o vrednicie
Ca să mă iubești așa
Ca-n nemărginita-Ți milă
Să îmi dai Iertarea Ta.

Ce sunt eu aici sub soare ?
Sunt copil de Dumnezeu !
Și prin asta am valoare,
Chiar de sunt țărână eu !

Roata Dina

Ai trecut prin Poarta de durere!

“S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani.”  (Ev. Marcu 14:32)
“A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi
mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge,
care cădeau pe pământ.”  (Ev. Luca 22:44)
“Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat
zicând: “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul
acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”  (Ev. Matei 26:39)

Muntele de patimi şi ocară
Apăsa, Isuse-n Ghetsimani.
Şi în ruga dureroasă şi amară
Te luptai cu-a noastră grea povară,
Cu Satan, şi îngerii duşmani!

Sub genunchii Tăi strigau suspine
Sfâşiind o inimă de Tată!
Singur, lângă oştile haine,
Te rugai: “O, Tată, n-ar fi bine
Să nu urc pe crucea blestemată?”
*

Norii întunericului greu
Revărsau osândă şi trădare.
Ce durere! Un ocean de rău
Stăruia în păcătosul hău
Când luptai, Isus, pentru iertare!

Şi din noaptea fără mângâiere,
Din Grădina florilor de lacrimi,
Întărit de îngeri, în tăcere,
Ai trecut prin Poarta de durere
Şi-ai primit a noastre grele patimi!

Ochii Tăi în lacrimi s-au închis
Când ‘plinit-Ai Planul Mântuirii,
Căci prin Tine, Doamne, ai deschis
Drumul nostru înspre Paradis,
În Grădina păcii şi iubirii!

În Grădina unde lacrimi nu-s,
Nici dureri, ispite, sau păcate;
Unde Tu eşti Domn, mărit Isus,
Unde Tu ne-aştepţi cu dor nespus
Şi cu mâinile de cuie însemnate!

Gelu Ciobanu