Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Reclame

Ades mă prăbușesc

O, Doamne, Tu mi-ai dat a Ta iertare,
Și nu Ţi-am mulțumit eu îndeajuns
Ajută-mă mereu în încercare
Să pot să-Ţi mulțumesc mereu Isus.

Căci doar prin Tine eu mereu voi birui
Și steagul Sfânt mereu voi ridica
Te rog, rămâi mereu cu mine orice-ar fi
Căci fără Tine lupta este grea.

Ades mă prăbușesc și n-am putere,
Dar Tu Isuse scump mă întărești.
Îmi dai mereu cu drag o mângâiere,
Și-mi spui atât de cald că mă iubești.

Tu nu mă părăsești Isuse niciodată
Chiar dacă inima-mi suspină greu
Tu ești cu mine chiar și-n valea-ntunecată
Îți mulțumesc Isuse, Domnul meu.

Și-acum, Te rog, Isus, rămâi cu mine,
Căci sufletul meu este înstristat.
Te rog, rămâi, că încercarea vine
Și dă-mi puteri să lupt neîncetat.

Îți mulțumesc Isuse drag că mă iubești
Chiar dacă eu ades păcătuiesc,
Te rog, Isuse scump să nu mă pedepsești,
Ajută-mă mai mult să mă smeresc.

Nichifor Nicu

Sub cruce

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce
Stiu ca El e Cel ce toate duce
N-am nici bunătate, nici frumusețe
Dar ma primeste cu blândețe.

Sunt obosit de-atata alergare
Nu mai voiesc sa pribegesc,
Vin la El, Cel cu-ndurare
Iar de pacate ma căiesc.

S-au saturat ochii de plans,
Si inima e-atat de-ndurerata
As vrea de El sa fiu cuprins,
Sa nu mai plece niciodata.

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce,
Spre Acel ce rușinea a purtat.
N-am ce sa-I ofer, sau sa-I pot zice
Ci doar sa-I multumesc ca m-a iertat.

Vuculescu Diana 

Despre Înviere

Nu există biruință
Mai sublimă ca-nvierea
Cum e, oare, cu putință,
Mulți, să-i nege adierea?

E totală nebunie
Să declari că-i ficțiune
Ea revarsă armonie
Și credință în minune.

Toți acei ce-o-mbrățișează
Pot privi dinco’ de moarte
Învierea ne formează
Pentru Cer, eternitate.

De-i sfidată dă iertare
Ființelor necredincioase
Dar îndeamnă la purtare
De lucrări evlavioase.

De-i privită cu-ndoială
Și pe asta o-nțelege
Dar spune fără sfială:
”E-mplinit cine m-alege.”

Cei ce stau cu ea la masă
Îi cunosc bine lucrarea
Știu ce mult, și azi, îi pasă
Să păzească-nseninarea.

Învierea, clar, vorbește
Să priceapă fiecare
Că viața se-ofilește
Făr-adâncă-ncredințare.

Cu Mesia una este
(E perfectă unitatea)
Dragii mei, nu e poveste:
Ea ne dă eternitatea.

George Cornici

Înlăcrimată îmi este ruga de iertare

Motto: „”Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!””
Amin! Psalmul 118:9

Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin Tine în trupul Tău să mă zidesc;
Luminează-mă prin Duhul Tău cel sfânt
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.

În Tine uit de a Egiptului robie,
De cărămizile lui Faraon, din lut;
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare pe care le-am băut.

În Tine uit de-a mele harfe atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu,
Și cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.

Aveam în mine un duh al întristării
Și buzele îmi rămâneau mereu tăcute…
În inimă cântam cântarea înstrăinării
În mijlocul acelei lumi pierdute.

Înlăcrimată-mi  este ruga de iertare
Că veșnicia mi-am târât-o în noroi,
Și am fugit ca Iona, în lumea mare,
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.

Așteptam cu teamă că ai să mă cerți
Și să mă mustri, ca să mă îndrept…
Dar Tu ești, Doamne, gata să ne ierți,
Un Tată iubitor și credincios, și drept.

Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre acele pofte rele ale firii…
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și nu văd funia întins-a nimicirii.

Hristos – Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii,
Și în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.

Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Cu bucuria mântuirii inima Îți cântă
Minunații psalmi ai lui David.

Smerit mă închin că Te înduri de mine;
În tot, și-n toate, vreau să Te ascult;
Să umblu, Domnul meu, numai cu Tine
Precum Enoh în vremuri de demult.

Ioan Vasiu 

Multumesc pentru iertare

N-am niciun merit înaintea Ta, Părinte,
Din fire-s chiar neascultător și rău
Și nu-nțeleg cum poți să nu-Ți aduci aminte?
De necredința mea și de păcatul meu.

Cum poți să-mi ierți un munte de păcate!
Prin simplul fapt că Ți-am răspuns chemării?
Să le aduni cu mâna Ta pe toate,
Și, pentru veci, să le arunci în apele uitării?

M-ai acceptat când m-ai găsit în zdrențe,
Cu tălpile rănite de umbletul prin lume;
Nu m-ai certat; mi-ai acordat noblețe,
Mi-ai dat din nou al casei Tale nume.

Și când umblam flămând și însetat pe-afară,
Căutând cu mâinile vre-o roșcovă-n noroi,
Prin simplul fapt că m-am întors în țară –
Mi-ai împlinit nespusele nevoi.

Când am rostit puținele-mi cuvinte
M-ai strâns în brațe; și mi-ai pus inelul;
Și-ai înțeles prea bine, drag Părinte,
Că-mi era foame. Și ai tăiat vițelul.

Când sufletu-mi tânjea în țara pribegiei,
Pășind rătăcitor pe-ogoarele străine,
Gustam din plin amarul sărăciei
Când casa Tatălui avea belșug de pâine.

Cum aș putea, Părinte, să nu Îți mulțumesc
Când, oricât m-aș trudi, și oriunde m-aș duce –
Nu poate fi iertat păcatul omenesc,
Decât la Golgota, la cruce.

Chiar cu silistră dacă m-aș spăla
Și apă multă, ca să mă clătesc,
Păcatul nu l-ar curăța;
Doar Jertfa, pentru care-Ți mulțumesc.

Așa am înțeles ce este Harul,
Și jertfa care-aduce mântuire,
Că nu am merit – cum nu avea tâlharul.
De-aceea mă închin cu MULȚUMIRE.

Sarb Titi 

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc 

“Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Mai este iertare?

1. În fața tronului de har,
Cu-o inimă zdrobită
O rugă-aduc și am un dor
Să-mi fie împlinită.

2. Eu vin așa cum mă cunoști:
Netrebnic, cu rușine,
Și, Doamne, înc-o data-Ți cer
Să Te înduri de mine.

3. Nu-s vrednic eu de harul Tău,
Nu-s vrednic de-ndurare.
Sunt un mișel, un păcătos,
Dar vreau să-Ți cer iertare.

4. Mă uit cu scârbă-n viața mea
Și îmi aduc aminte
Ce dor era-n sufletul meu
De lucrurile sfinte…

5. Cum Te iubeam și Te doream
Și chiar în miez de noapte
‘Nălțam spre Tine rugi fierbinți
De lacrimi înecate.

6. Atunci întruna mă sileam
Să-ți plac Isuse, Ție.
Cuvântul Tău și Legea Ta
Îmi erau bucurie.

7. În dragostea dintâi eram,
De jertfă mereu gata.
Și-atunci credeam că-n mâna Ta-i
Cununa și răsplata.

8. Întreaga lume o priveam
Ca drept deșertăciune.
Plăcerea mea era atunci
Cu Tine-n rugăciune…

9. Dar m-am răcit și am pierdut
Gustul lucrării sfinte.
Nu mai simt harul Tău, Isus,
Cum îl simțeam ‘nainte.

10. Nu mai curg lacrimi pe obraz
Când mă gândesc la Tine,
Nu mai aud susurul blând
Trecând pe lângă mine…

11. Mă înfior că sunt pierdut,
Că nu mai am ieșire,
Că n-am vegheat
Și m-am lăsat căzut în ațipire.

12. C-a Ta iubire am trădat
În rânduri fără număr…
Și când încerc să mă ridic,
Simt crucea grea pe umar.

13. Încerc să mă întorc din drum,
Și mi-e cu neputință,
Încerc să mă gandesc la rai,
Dar nu mai am credință.

14. Mă simt pierdut, c-adeseori
În mine duhul tace.
Și-s vinovat, că am făcut
Ce-am zis că-n veci n-oi face.

15. Încerc să mă trezesc din somn,
Din ațipirea-i sumbră,
Și-n loc să ies din starea mea,
Mă adâncesc în umbră…

16. Mă hotărăsc să-mi fac mai des
Timp pentru rugăciune,
Dar tot bolborosesc mereu…
Nu pot prea multe spune.

17. Dar inima-mi tânjește-n piept,
Doresc să îmi schimb starea,
Dar n-am putere căci ades
Prea grea îmi e cărarea.

18. Ceea ce fără sa cârtesc
Făceam odinioară,
Acum cu greu mă tot silesc
Să fac și mi-e povara.

19. O, Doamne, mai există har
Pentru un om ca mine?
Mă mai primești acum, când vreau
Să mă întorc la Tine?

20. Mai ai, în mila Ta, un strop
de leac de vindecare,
Să-mi vindeci sufletul bolnav,
Să-mi vindeci a mea stare?

21. Mai pot eu, ca fiu rătăcit,
Să mă întorc acasă?
Mai este pentru mine har
Să stau cu Tin’ la masă?

22. N-am niciun merit să-ndrăznesc
Să Te mai numesc „Tată”…
Nici să încerc să mai ridic
Ochii spre cer vreodată.

23. Sunt vrednic să mă părăsești,
Să nu-ți pese de mine,
Căci am făcut cu ce mi-ai dat
Mai mult rău decât bine…

24. Dar, totuși, este-un Nume scump
Și-un Miel de ispășire
Ce stă la dreapta Ta acum
Și face mijlocire!

25. În Numele Isus Hristos
Și-al jertfei fără pată
Vin azi să-Ți cer sa te înduri
De mine, înc-o dată.

26. Lasă un strop de sânge sfânt
Să-mi facă azi spălarea
Și mângâiat și fericit
Vreau sa-Ți simțesc iertarea.

27. Sa-Ți simt atingerea de sus,
Cu leac de vindecare
Și ca ologul din pridvor
Să sar drept în picioare!

28. Să simt, prin Duhul Tău ceresc,
O sfântă-nviorare,
Și sufletul împovărat
Să simtă dezlegare.

29. Căci Te doresc cum cerbul
Doar izvorul îl dorește
O, Doamne, umple-mi inima
Ce după Tin’ tânjește!

30. Dezleagă orice lanț străin,
Frânge orice robie,
Durerea sufletului meu
Transform-o-n bucurie!

31. Leagă-mi Tu rănile ce dor,
Ridic’-a mea povară
Și lasă-mă să simt din nou,
În suflet, primăvară.

32. Inima mea, cu funii noi,
De Tine azi o leagă,
Să nu mă mai despart de-acum
De Tine-o viață-ntreagă!

33. Și dă-mi de azi un cuget nou
Și-o minte înțeleaptă,
Să nu-mi abat pașii de-acum
De pe cărarea dreptă.

34. Înviorează duhul meu,
Mărește-mi Tu credința,
Să pot zări din nou un rai,
Răsplata, biruința!

35. Să simt din nou în rugăciuni
Cu Tine, partașia
Și să nu-mi mai lipsească-n veci
Din suflet bucuria!

36. O, Doamne, ascultă ruga mea,
Privește-a mea dorință!
Și ajuta-mă să mă întorc
La vechea pocăință.

37. Iar Duhul Tău și pacea Ta
Sălășuiască-n mine
Călăuzindu-mi pașii mei
Până în cer, la Tine!
Amin

Anonim. Daca stie cineva autorul sa mi-l spuna si mie ca sa il adaug:)

Merg cu Isus

O, Doamne Isuse, pe Tine Te laud
Caci eşti Dumnezeul Măreţ.
Când faci Legământul cu mine prin Duhul
Mă-nalţi şi îmi dai mare preţ.

Şi inima mea este locul în care
Cel rău înşelare-a adus
Dar Isus, prin cruce, îmi dă liberare
Cuvânul în mine L-a pus.

Curaj, înainte cu Isus să mergem
El este mereu printre noi.
Zdrobind fortăreţe Lumina pătrunde
Victorii ne dă în război.

Nu vreau eu zadarnic să fac astăzi harul
De-aceea-L primesc ascultând
Căci Isus iertare, dreptate şi pace
Îmi dă dacă iert ca şi El.

Eu, Doamne, voi sta totdeauna-n spărtură
Acuma un zid să înalţ.
Căci harul Tău mare, văzut din Scriptură
Ne dă vindecare la toţi.

O, Doamne Isuse, pe Tine Te laud
Căci eşti Dumnezeul Măreţ.
Când faci Legământul cu mine prin Duhul
Mă-nalţi şi îmi dai mare preţ.

Hurdubae Grigore