Ce sunt eu ?

Ce sunt eu aici sub soare ?
Nu-s nici pasăre, nici vânt
Sunt ființă trecătoare,
Sunt doar lut lipit, pămînt.

Nu-s nici curcubeul falnic,
Nu-s nimic ce prin Cuvânt
Ai făcut în modul tainic
Nepătruns pentru-al meu gând.

Nu-s nici înger, nici arhanghel
Ce-Ți slujește sus în cer
Lut sunt, modelat în palme
Și cu Duh suflat în el.

Ce sunt eu în astă lume
Că ai plâns atît de mult ?
Și-a curs sangele-n rubine
Suferind atat de blând.

Nu am nici o vrednicie
Ca să mă iubești așa
Ca-n nemărginita-Ți milă
Să îmi dai Iertarea Ta.

Ce sunt eu aici sub soare ?
Sunt copil de Dumnezeu !
Și prin asta am valoare,
Chiar de sunt țărână eu !

Roata Dina

Ai trecut prin Poarta de durere!

“S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani.”  (Ev. Marcu 14:32)
“A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi
mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge,
care cădeau pe pământ.”  (Ev. Luca 22:44)
“Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat
zicând: “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul
acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”  (Ev. Matei 26:39)

Muntele de patimi şi ocară
Apăsa, Isuse-n Ghetsimani.
Şi în ruga dureroasă şi amară
Te luptai cu-a noastră grea povară,
Cu Satan, şi îngerii duşmani!

Sub genunchii Tăi strigau suspine
Sfâşiind o inimă de Tată!
Singur, lângă oştile haine,
Te rugai: “O, Tată, n-ar fi bine
Să nu urc pe crucea blestemată?”
*

Norii întunericului greu
Revărsau osândă şi trădare.
Ce durere! Un ocean de rău
Stăruia în păcătosul hău
Când luptai, Isus, pentru iertare!

Şi din noaptea fără mângâiere,
Din Grădina florilor de lacrimi,
Întărit de îngeri, în tăcere,
Ai trecut prin Poarta de durere
Şi-ai primit a noastre grele patimi!

Ochii Tăi în lacrimi s-au închis
Când ‘plinit-Ai Planul Mântuirii,
Căci prin Tine, Doamne, ai deschis
Drumul nostru înspre Paradis,
În Grădina păcii şi iubirii!

În Grădina unde lacrimi nu-s,
Nici dureri, ispite, sau păcate;
Unde Tu eşti Domn, mărit Isus,
Unde Tu ne-aştepţi cu dor nespus
Şi cu mâinile de cuie însemnate!

Gelu Ciobanu

Binecuvântări ale dramei de la cruce

Motto: Prin rănile Lui suntem
tămăduiți
************************

Ai suferit să pot avea
Concepții clare, sănătoase
Să port o cruce, chiar de-i grea
Dincol’ de nori să pot vedea
Acele spații luminoase.

C-ai suferit atât de mult
Desigur, și eu port o vină
De-aceea-n veci am să Te-ascult
Și-n toate vreau să Te consult
De-i ploaie sau e zi senină.

Ai suferit bătut, scuipat
În necurmată agonie
Să-mi fie traiul cercetat
De-al Tău Cuvânt înmiresmat
Și de cereasca melodie.

Ai suferit să-mi dai puteri
Să nu cad pradă deznădejdii
Și-atunci când nu sunt primăveri
Să vină, totuși, adieri
Să-nlăture orice primejdii.

Ai suferit, dar ai răbdat
Când Te-au străpuns chinuitorii
Iar suferința grea mi-a dat
O misiune și-un mandat
Cu revelații și victorii.

Ai suferit…ai suferit
E-o dureroasă amintire
A fost o dramă ce-a-nsoțit
Enormul preț ce-a fost plătit
Să pot simți a Ta iubire.

Ai suferit să mă unești
Cu tot ce vine de la Tine
Și azi cu har mă copleșești,
Cu bucurii dumnezeiești
Ca sufletu-mi să Ți se-nchine.

Ca nimeni altul pe pământ
Ai suferit cu demnitate
Să pot purta un nou veșmânt
Și să rămân în Legământ
S-ajung, cu bine, în Cetate.

Că jertfa n-a fost în zadar
O dovedește rezultatul
Azi în vremelnicul hotar
Nespuse împliniri apar
Pentru acel numit ”iertatul”

George Cornici

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur;
am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia;
o vară am sperat  să-mi crească aripi
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape
cu sârg toți norii toamnei până când
în sfântă rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

Elena Victoria Glodean

Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Ti-aduci aminte, fiul Meu?

Ti-aduci aminte, fiul meu,
De vremurile de demult
Cand te purtam pe bratul Meu
Chiar in furtuni, chiar in tumult
Erai mereu sub scutul Meu.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum alergai atunci la Mine
Cand tu-Mi cantai cu drag mereu
Si toti cei dragi loveau in tine
Ne-ntelegandu-ti dorul Tau.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum te purtam prin biruinte
Cel rau te ataca din greu
Cu-atat de grele suferinte
Vrand sa te ia din bratul Meu

Cand tu plangeai tarziu in noapte
Eu, fiul Meu, plangeam cu tine
Din ruga-ti-auzeam doar soapte
Iar uneori numai suspine
Dar Eu le-am numarat pe toate

N-a fost vreo rugaciune sa n-ascult
N-a fost vreo clipa sa nu fiu cu tine
N-a fost un greu s-apese prea mult
N-a fost durere sa n-o simt cu tine
Si n-a fost plans sa nu-l aud de sus

O, fiul Meu, anii au trecut
Si te-ai racit, te-ai departat
Uitand de ce iubeai mai mult
Uitand de Cel ce te.ajutat
Uitand de tot ce ti-am facut

Astazi…e zi de indurare
Eu te astept si-acum cu-acelasi dor
In dragostea-Mi nu-i umbra de schimbare
Eu sunt acelasi Dumnezeu indurator
Si inca pot, si vreau sa-ti dau iertare.

Muresan Ana

Iertat pentru glorie

La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.

Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt…
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să merg mai încrezut.

Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.

Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.

Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!

Mihai Ghidora

Ochii deschişi

„Să le deschizi ochii… ca să primească…” Fapte 26:18

Acest verset reprezintă cea mai mare condensare a mesajului unui ucenic al lui Isus Cristos din întreg Noul Testament.Prima lucrare suverană a harului este rezumată în cuvintele: „ca să primească iertarea de păcate”. Când un om nu are o experienţă creştină personală, aceasta se întâmplă aproape întotdeauna din cauză că nu a primit niciodată nimic. Singurul semn al faptului că un om e mântuii este că el a primit ceva de la Isus Cristos.

Sarcina noastră ca lucrători pentru Dumnezeu este să deschidem ochii oamenilor pentru ca ei să se poată întoarce de la întuneric la lumină; dar aceasta nu este mântuire, aceasta este convertire – este doar efortul unei fiinţe umane trezite. Nu cred că este o exagerare a spune că majoritatea creştinilor cu numele sunt caracterizaţi de faptul că ochii lor au fost deschişi, dar ei n-au primii niciodată nimic. Convertirea nu este regenerare. Acesta este unul dintre factorii pe care-i neglijăm astăzi când predicăm. Când un om se naşte din nou, el ştie că aceasta este datorită faptului că a primit ceva în dar de Ia Dumnezeul cel Atotputernic, şi nu datorită propriei Iui decizii. Oamenii fac jurăminte, semnează angajamente şi sunt hotărâţi să le ducă la îndeplinire, dar acestea nu înseamnă mântuire.

Mântuirea înseamnă că suntem aduşi în starea în care suntem gata să primim ceva de la Dumnezeu pe baza autorităţii lui Isus Cristos, şi anume iertarea păcatelor.Apoi urmează a doua lucrare puternicâ a harului: „…şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. In sfinţire, sufletul regenerat renunţă în mod deliberat la dreptul asupra lui însuşi în favoarea lui Isus Cristos şi se identifică în întregime cu preocuparea lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni.

OSWALD CHAMBERS