Un Templu Sfânt

Un suflet ce suspină în adânc, în noapte
Te cheamă, Te dorește, Te vrea tot mai aproape.
Te roagă stors de vlagă să vii să-i dai putere
Să-i dai eliberare și-o Sfântă mângâiere.

O inimă zdrobită ce bate pentru Tine,
Te cheamă azi cu patos să vii la ea, Stăpâne.
Să îi alini durerea, iertare să-i oferi
Pentru ce-a greșit azi, pentru ce-a greșit ieri.

Doi ochi ce varsă lacrimi amare în tăcere,
Te cheamă în necaz, Te cheamă în durere
Și fiecare lacrimă, vărsată pe pământ
Să aibe-o prețuire la Tine, Domn Preasfânt.

O gură azi Te strigă, ascultă-i suferința
Te rog, Isus iubit, oferă-i biruința.
De multă vreme strigă și-așteaptă rezolvare
Așteaptă în tacere, așteaptă cu ardoare.

Două urechi sunt gata s-audă Glasul Tău
Vor să le mai vorbești, Fiu Sfânt de Dumnezeu.
La orișice mișcare, tresar ca un copil
S-aud-a Tale vorbe și glasul Tău gentil.

Și-ntregul corp uman, ar vrea să fii aici
Să-i dai puteri din Duhul, din groapă să-l ridici.
Un Templu Sfânt să-Ți fie, în el să locuiești
Să lupte pentru Tine și Tu sa-l întărești.

Nichifor Nicu  

Reclame

Dumnezeu este fidel

De te simți înstrăinat
De al Domnului Sfânt Har
Și te știi prins în păcat
Vino astăzi la Altar

La Altarul mânturii
Unde sânt aprinși cărbuni
Ca să-ți arzi patima firii
Să nu fii ca cei nebuni

Vino astăzi, ca să vezi
Cât de bun e Dumnezeu
Te va face ca să pierzi
Totul, ce îți face rău

Și te va purta la cruce
Să-ți arăte Fiul Său
Și cum Sfântul Sânge curge
Pentru viitorul tău

Te iubește și te vrea
Ca să fii mereu cu El
Chiar de viața este grea
Dumnezeu este fidel

Ceea, ce îți va promite
El va face, negreșit
Și va fi al tău Părinte
Doar de El vei fi iubit

Doar a Lui Asemănare
El va pune-n mintea ta
De păcat vei ști iertare
Prin jertfa din Golgota

Vei fi fiul Său, iubit
Plin cu Duhul Său cel Sfânt
De nu vei fi împărțit
Între Cer și-ntre pământ

Căci doar de vei fi integru
Haru-ți va fi înmulțit
Gândul nu-ți va mai fi negru
Ci spe Ceruri ațintit.

Berbec Ion

Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Ades mă prăbușesc

O, Doamne, Tu mi-ai dat a Ta iertare,
Și nu Ţi-am mulțumit eu îndeajuns
Ajută-mă mereu în încercare
Să pot să-Ţi mulțumesc mereu Isus.

Căci doar prin Tine eu mereu voi birui
Și steagul Sfânt mereu voi ridica
Te rog, rămâi mereu cu mine orice-ar fi
Căci fără Tine lupta este grea.

Ades mă prăbușesc și n-am putere,
Dar Tu Isuse scump mă întărești.
Îmi dai mereu cu drag o mângâiere,
Și-mi spui atât de cald că mă iubești.

Tu nu mă părăsești Isuse niciodată
Chiar dacă inima-mi suspină greu
Tu ești cu mine chiar și-n valea-ntunecată
Îți mulțumesc Isuse, Domnul meu.

Și-acum, Te rog, Isus, rămâi cu mine,
Căci sufletul meu este înstristat.
Te rog, rămâi, că încercarea vine
Și dă-mi puteri să lupt neîncetat.

Îți mulțumesc Isuse drag că mă iubești
Chiar dacă eu ades păcătuiesc,
Te rog, Isuse scump să nu mă pedepsești,
Ajută-mă mai mult să mă smeresc.

Nichifor Nicu

Sub cruce

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce
Stiu ca El e Cel ce toate duce
N-am nici bunătate, nici frumusețe
Dar ma primeste cu blândețe.

Sunt obosit de-atata alergare
Nu mai voiesc sa pribegesc,
Vin la El, Cel cu-ndurare
Iar de pacate ma căiesc.

S-au saturat ochii de plans,
Si inima e-atat de-ndurerata
As vrea de El sa fiu cuprins,
Sa nu mai plece niciodata.

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce,
Spre Acel ce rușinea a purtat.
N-am ce sa-I ofer, sau sa-I pot zice
Ci doar sa-I multumesc ca m-a iertat.

Vuculescu Diana 

Despre Înviere

Nu există biruință
Mai sublimă ca-nvierea
Cum e, oare, cu putință,
Mulți, să-i nege adierea?

E totală nebunie
Să declari că-i ficțiune
Ea revarsă armonie
Și credință în minune.

Toți acei ce-o-mbrățișează
Pot privi dinco’ de moarte
Învierea ne formează
Pentru Cer, eternitate.

De-i sfidată dă iertare
Ființelor necredincioase
Dar îndeamnă la purtare
De lucrări evlavioase.

De-i privită cu-ndoială
Și pe asta o-nțelege
Dar spune fără sfială:
”E-mplinit cine m-alege.”

Cei ce stau cu ea la masă
Îi cunosc bine lucrarea
Știu ce mult, și azi, îi pasă
Să păzească-nseninarea.

Învierea, clar, vorbește
Să priceapă fiecare
Că viața se-ofilește
Făr-adâncă-ncredințare.

Cu Mesia una este
(E perfectă unitatea)
Dragii mei, nu e poveste:
Ea ne dă eternitatea.

George Cornici

Înlăcrimată îmi este ruga de iertare

Motto: „”Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!””
Amin! Psalmul 118:9

Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin Tine în trupul Tău să mă zidesc;
Luminează-mă prin Duhul Tău cel sfânt
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.

În Tine uit de a Egiptului robie,
De cărămizile lui Faraon, din lut;
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare pe care le-am băut.

În Tine uit de-a mele harfe atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu,
Și cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.

Aveam în mine un duh al întristării
Și buzele îmi rămâneau mereu tăcute…
În inimă cântam cântarea înstrăinării
În mijlocul acelei lumi pierdute.

Înlăcrimată-mi  este ruga de iertare
Că veșnicia mi-am târât-o în noroi,
Și am fugit ca Iona, în lumea mare,
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.

Așteptam cu teamă că ai să mă cerți
Și să mă mustri, ca să mă îndrept…
Dar Tu ești, Doamne, gata să ne ierți,
Un Tată iubitor și credincios, și drept.

Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre acele pofte rele ale firii…
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și nu văd funia întins-a nimicirii.

Hristos – Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii,
Și în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.

Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Cu bucuria mântuirii inima Îți cântă
Minunații psalmi ai lui David.

Smerit mă închin că Te înduri de mine;
În tot, și-n toate, vreau să Te ascult;
Să umblu, Domnul meu, numai cu Tine
Precum Enoh în vremuri de demult.

Ioan Vasiu 

Multumesc pentru iertare

N-am niciun merit înaintea Ta, Părinte,
Din fire-s chiar neascultător și rău
Și nu-nțeleg cum poți să nu-Ți aduci aminte?
De necredința mea și de păcatul meu.

Cum poți să-mi ierți un munte de păcate!
Prin simplul fapt că Ți-am răspuns chemării?
Să le aduni cu mâna Ta pe toate,
Și, pentru veci, să le arunci în apele uitării?

M-ai acceptat când m-ai găsit în zdrențe,
Cu tălpile rănite de umbletul prin lume;
Nu m-ai certat; mi-ai acordat noblețe,
Mi-ai dat din nou al casei Tale nume.

Și când umblam flămând și însetat pe-afară,
Căutând cu mâinile vre-o roșcovă-n noroi,
Prin simplul fapt că m-am întors în țară –
Mi-ai împlinit nespusele nevoi.

Când am rostit puținele-mi cuvinte
M-ai strâns în brațe; și mi-ai pus inelul;
Și-ai înțeles prea bine, drag Părinte,
Că-mi era foame. Și ai tăiat vițelul.

Când sufletu-mi tânjea în țara pribegiei,
Pășind rătăcitor pe-ogoarele străine,
Gustam din plin amarul sărăciei
Când casa Tatălui avea belșug de pâine.

Cum aș putea, Părinte, să nu Îți mulțumesc
Când, oricât m-aș trudi, și oriunde m-aș duce –
Nu poate fi iertat păcatul omenesc,
Decât la Golgota, la cruce.

Chiar cu silistră dacă m-aș spăla
Și apă multă, ca să mă clătesc,
Păcatul nu l-ar curăța;
Doar Jertfa, pentru care-Ți mulțumesc.

Așa am înțeles ce este Harul,
Și jertfa care-aduce mântuire,
Că nu am merit – cum nu avea tâlharul.
De-aceea mă închin cu MULȚUMIRE.

Sarb Titi 

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc 

“Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS