La Golgota

La Golgota, afară din cetate,
Între tâlhari e Domnul răstignit,
A luat asupra-i vină şi păcate,
Dreptatea Legii-n El s-a împlinit.

La Golgota pe-o cruce atârnat,
În chinuri grele Domnul a murit,
Nu era-n El nimic de condamnat,
Dar astfel mântuirea-a făurit.

La Golgota, când trupul I s-a frânt,
A ridicat blestemu-adus de Lege,
Ne-a aşezat în Noul Legământ
Spălând cu sânge-a noastră fărdelege.

La Golgota El a răbdat ocara,
Dar n-a răspuns batjocurii cu ură,
Mie şi ţie ne-a luat povara
‎Fără să pună dragostei măsură.

La Golgota-n deplină ascultare
El a-mplinit ce-a fost făgăduit:
Oricine crede-n El s-aibă iertare,
Prin rănile-I El ne-a tămăduit!

La Golgota privim cu mulţumire
C-am fost aleşi pe când I-am fost vrăjmaşi,
Iar dup-a Lui cumplită pătimire
La slava Lui şi noi vom fi părtaşi.

Olivia Pocol

El se ivește ca zorile dimineții…

Referințe
Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea,
până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea.
Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.
Osea 5:15

Veniți să căutăm pe Domnul,
popor din noul legământ;
să ne oprim, să lăsăm drumul
ce pașii ni i-a abătut!

Aceasta-i sfânta Lui chemare:
Deși vă cunosc răutatea,
n-am obosit s-ofer iertare,
gustați-Mi astăzi bunătatea!

Ca zorile voi apărea
în noaptea neîmplinirii voastre,
ca ploaia lină primăvara-i
prezența Mea în inimi caste.

La pășuni verzi, înspre odihnă
v-aș duce de M-ați asculta;
pentru vecii nicio lighioană
nu v-ar smulge din mâna Mea!

Dar dacă voi fugiți din staul
când vă îmbie pofta firii
și chiar când Eu vin și vă caut,
respingeți șoaptele iubirii,

nu voi muta din loc prăpastia,
vă las s-ajungeți până-n hău.
Acolo jos vă veți convinge
că vă vreau bine și nu rău.

Veți înțelege-n suferință
că fără Mine pribegiți;
o, cum v-aș dărui credință,
de v-ați dori să biruiți! …
*
Să-necepem azi o separare
de tot ce-i carne și lumesc,
să cercetăm cu-nfiorare:
în noi, ce doruri biruiesc?

Doar credincioși în lucruri mici
vom crește înspre cele mari.
Doar prin Hristos, încă de-aici,
ne-om bucura cândva de Rai!

Iertare divina

M-aș duce să mă rog la cruce
Sa mă prostern cu trupu-mi păcătos,
La locul unde Domnu’a stat cândva pe cruce,
Spalandu-mi vina si facandu-ma frumos.

M-aș odihni sub aripa-i cea bună,
Și-aievea aș adormi cu El in gand,
căci pe pământ și-n cer nu este altul, mai bun nume, drag și sfânt.

Dar, ma lovesc de aceleași, iar și iar veșminte,
Al omului osânda, trai de muritor… .
Și șchiopatand inlacrimatele-mi cuvinte,
s’aduna’n gând și-n inima, ca’ntrun izvor

Și simt, și vad ca nu răzbat nicicum
Pe’acest pământ de unul singur și pierdut pe drum,
Și-as vrea să-L văd, căci nu mai pot de dor,
Pe-al meu Stăpân… și Salvator.

Și de mă întâlnesc cu El, nu vreau decât sa plâng
Și sa ma spovedesc, cum știu mai bine…
-Căci am pacatuit-o Doamne- nu mi se cuvine,
Sa te oprești și să privești la mine… .

Dar vii, cu al Tau har de Tata,
ce pretuieste-o inima curată,
si-oricat ar fi un om de păcătos,
îl speli și îl primești la Tine, bun Hristos.

ȘI știu că într-o zi ajunge-voi in cer,
Și toate vor pieri pe-acest pământ;
Dar pân’atunci, o Doamne Sfânt iți cer… . .
Să-mi dai putere, de păcat sa ma ascund
Si sa te caut, tot mai mult… .
Uitând de mine, doar de Tin’ s-ascult.
Si crucea să o port fără scrasnire,
Ca la al trambitei semnal, să pot să te’ntalnesc pe Tine…

LoryRobu 

În lumea rece şi amară

În lumea rece şi amară,
Răsare  „Soarele dreptății”
Să risipească umbra morții,
Să fie veşnic primăvară!

În valea morții-ntunecată,
Coboară Harul și Lumina,
Să dea trudiților odihna,
Viața binecuvântată!

În lumea asta subjugată,
De patimi și nimicitorul
Luptă și azi Izbăvitorul,
Să fie veșnic dezlegată!

În valea de păcat pustie,
Condusă azi prin teroare…
Din Stâncă încă curg izvoare:
Iertare, pace, bucurie!

În lumea plină de durere,
Sub jugul rău și mincinos,
Nădejdea noastră-i în Hristos,
În jertfa Lui și-n înviere!

În leatu-acesta zbuciumat,
Târât prin patimi spre urgie,
Salvarea pentru veșnicie,
E doar Isus, cu-adevărat!

Din peșterile lumii reci,
Te chem prieten drag să vii,
Urmaș al Domnului să fii,
Să ai viața cea de veci!

Teodor Groza

E molimă în lume…

E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm…

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici… suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de „eu”,
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!

Valentin Joita 

Se apleacă-n osanale…

Se apleacă-n osanale
Ceru-ntreg în mulțumire,
Nu-s în cale munți și vale
Ci e veșnic fericire!

Mielului se-nchină zarea
Mulțimilor răscumpărate –
O, Tu, Divin ce-ai pus iertarea
Pecete peste a morții fapte,

Aducând lumină lumii
Ce zacea în bezna nopții,
Luând asupra-ți negrul humei,
Trasând calea, schimbând sorții,

Ce putem ca răsplătire
Să-ți aducem la picioare,
Noi, făptura-ți – licărire
Ție, Veșnicului Soare?

Nimic, nimic, ce umbra poate?
Al Tău e tot, Atotstăpâne!
Ne minunăm doar, cum prin moarte
Purtând pe Braț și un ”azi” și un ”mâine”

Atât de mult iubit-ai omul,
Tu, Necuprins și Glorios
Lăsând splendori, lăsându-ți Tronul,
Prin Jertfă ai ridicat de jos!

Triumfător al Nemuririi,
Ne-nchinăm în adorare –
Cântând imnul mulțumirii
Ție, Domn, Stăpân și Soare!

––––––––––––-

De splendid imn, răsună zarea
E odă a recunoștinței,
Cerul îi preia cântarea –
Pe Tron, e Domnul Biruinței!

Lidia Cojocaru

Ai Înviat, Vindecătorule!

Nu oul și nici lumânarea
Îmi dau culoare și lumină,
Ci jerfta ce-a fost dăruită
De Domnul Isus în Grădină.

Nu mielul gătit la cuptor
Și nici cel mai scump sortiment,
Nu mă vor sătura vreodată
Ca al Învierii sentiment!

Tradiții sunt demult, Isuse,
Dar Tu ești Cel sărbătorit
Și n-am să pot uita vreodată
Că pentru mine-ai suferit!

Ai îndurat amar și chin
Și foarte multă umilință,
Dar nu Te-ai dat jos de pe cruce,
Ci-ai vrut să mori în suferință;

Și-a curs și sânge, au curs și lacrimi
Pe-obrazul Tău nevinovat,
Cum ai putut să mori, Isuse,
Știind c-ai fost cel mai curat?

Știu… m-ai iubit așa cum nimeni
Nu va mai fi vreodată-n stare!
Prin jerfa Ta cea sângeroasă,
Mi-ai dat și viață și iertare!

Să-Ți mulțumesc e prea puțin,
Căci nu am îndeajuns cuvinte,
Dar îți predau a mea viață
Să-i fii Stăpân de azi ‘nainte!

Mă copleșește bunătatea,
Ce zi de zi mi-ai aratat,
Iar azi exclam de bucurie,
Că Tu din morti “AI ÎNVIAT!”

Se bucură întreg Pământul!
E cea mai scumpă Sărbătoare,
Căci prin această Înviere,
Dai lumii iarăși vindecare!

Laura Neagu 

Contrastele Golgotei

La Golgota sus, pe cruce, ura-a pironit iubirea,
Gândea lutul că-ntr-o grotă va-ngrădi nemărginirea,
Cei care tribut dau morţii i-au pecetluit mormântul
Celui veşnic ce crease lumea numai cu cuvântul.

Bieţi nătângi, stăpâni pe clipă şi cu zile numărate,
Stinși de orișice lumină, cu suflete-mpovărate,
Înglodaţi în fărdelege, cu cruzime şi trufie,
Au trimis la moarte-n chinuri pe Cel care morţii-nvie.

‎Răstigniră Adevărul la Golgota fără milă,
‎Cu nevinovatul sânge au scris cea mai neagra filă,
‎Apărând minciuna, ritul şi religiei taraba
Au legat pe Prinţul Păcii, slobozindu-l pe Baraba‎.

N-au stiut mai marii vremii, nici slujbaşii stăpânirii
C-a Lui moarte-aduce-n lume zorii noi ai nemuririi,
‎Pe Singurul fără vină L-au ucis ca pe-un tâlhar,
Domnul, însă, dădea lumii al iertării sfinte dar.

Olivia Pocol

Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Harul

Te-ai coborât Isuse, din slăvile senine

Tu, Domn al veşniciei în lut Te-ai plămădit

Te-ai coborât gândindu-Te la mine,

Te-ai coborât lăsându-te dispreţuit

Fără păcat trăit-ai în lumea păcătoasă

Ispitele Isuse, toate le-ai biruit

Dorind să ne faci liberi din starea dureroasă

Isus, ca nimeni altul, Tu legea-ai împlinit

Şi sus pe cruce Doamne, pe oameni ai lăsat,

Să te atârne-n cuie, şi Te-au batjocorit

Dar gura n-ai deschis-o, când Te-au crucificat

Blestemul lumii ai luat, atunci când ai murit.

Venind în lume ai adus cu Tine,

Ceva sublim, un dar nepreţuit

Iar acest dar doar prin credinţă pot obţine

E harul Tău Isuse, că mult Tu m-ai iubit.

Prin harul care l-am primit din cer de sus

Avem noi astăzi mântuire şi iertare

Prin el sunt socotit neprihănit şi pus

În rândul celor ce-au biruit pe cale.

Dar tot prin har avem şi împuternicire

De-a birui ispite, de-a trece încercări

Am biruinţă-n lupte şi-n impotrivire

Îmi dă puteri în slăbiciuni şi disperări.

Îţi multumesc Isuse, de harul gratuit

Care pe Tine Te-a costat viaţa

Îţi multumesc că pentru mine-ai suferit

Ca eu prin har să pot avea speranţa!

 

Crina Tif