Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Harul

Te-ai coborât Isuse, din slăvile senine

Tu, Domn al veşniciei în lut Te-ai plămădit

Te-ai coborât gândindu-Te la mine,

Te-ai coborât lăsându-te dispreţuit

Fără păcat trăit-ai în lumea păcătoasă

Ispitele Isuse, toate le-ai biruit

Dorind să ne faci liberi din starea dureroasă

Isus, ca nimeni altul, Tu legea-ai împlinit

Şi sus pe cruce Doamne, pe oameni ai lăsat,

Să te atârne-n cuie, şi Te-au batjocorit

Dar gura n-ai deschis-o, când Te-au crucificat

Blestemul lumii ai luat, atunci când ai murit.

Venind în lume ai adus cu Tine,

Ceva sublim, un dar nepreţuit

Iar acest dar doar prin credinţă pot obţine

E harul Tău Isuse, că mult Tu m-ai iubit.

Prin harul care l-am primit din cer de sus

Avem noi astăzi mântuire şi iertare

Prin el sunt socotit neprihănit şi pus

În rândul celor ce-au biruit pe cale.

Dar tot prin har avem şi împuternicire

De-a birui ispite, de-a trece încercări

Am biruinţă-n lupte şi-n impotrivire

Îmi dă puteri în slăbiciuni şi disperări.

Îţi multumesc Isuse, de harul gratuit

Care pe Tine Te-a costat viaţa

Îţi multumesc că pentru mine-ai suferit

Ca eu prin har să pot avea speranţa!

 

Crina Tif

„Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Am întîlnit Iubirea

Motto: „Am chemat pe Fiul meu din Egipt.”
Matei 2:15

Eu am văzut Iubirea
Pe ulițe, în noapte,
Cum a ieșit afară,
Afară din cetate…

La dreapta și la stînga
Mergînd cu pas grăbit,
Duceau pe brațe frînte
Iubirea în Egipt.

–Dar ce ne facem, Doamne,
Rămînem fără Ea,
În jur e-atîta sînge
Și-atîta jale grea,

Ne-am chinuit o viață—
Iubire n-am avut,
Și cînd ne-ai dat Iubirea
Noi nu am cunoscut,

Ne-am săturat de Irod,
De-acești Arhierei,
Pe buze au Scriptura
Dar sunt niște mișei.

Și am strigat din urmă:
–Iubire, nu pleca…!
Întoarce-o, Doamne, astăzi
Măcar în viața mea.

Și pieptul plin de jale
Pe față-a lăcrimat…
Iubirea sfîntă, Doamne,
Noi nu am meritat.

Și-apoi un glas din ceruri
În taină mi-a șoptit:
„Eu voi chema Iubirea
Să vină din Egipt.”

Și s-a întors Iubirea…
Dar vai, în mîna mea,
Erau nu flori mășcate,
Ci o coroană grea.

Cu sulițe în traistă,
Cu vorbe ca de fier,
Am pironit Iubirea
Pe Golgota, pe lemn.

Dar Ea, cu fața blîndă,
Mi-a spus încetișor:
„Eu pentru Tine astăzi
M-am reîntors să mor.

Cînd M-am născut în iesle
Știam ce va urma…
Dar n-a fost altă cale
Pentru iertarea ta.”

De cîte ori și astăzi
Iubirea întîlnesc,
Eu nu pot fără lacrimi
În față s-o privesc.

Mihai Ghidora 

Aș vrea să locuiesc

Aș vrea pe veci să locuiesc
În corturile Tale,
Să fiu cu cei ce Te iubesc
În zi de sărbătoare,

Să stăm ca un mănunchi legat
În tainică unire,
Să curgă untdelemn curat
Peste-ntreaga zidire!

Acolo, Duhul cel Preasfânt
Coboară din mărire
Și umple vasul de pământ
Spre a Sa proslăvire!

Sunt clipe dragi de nedescris,
Sunt clipe de iubire
Și-atuncea cerul stă deschis
Și cheamă spre sfințire

Pe orice om, oricine-ar fi
Oricum, și-n orice stare
Căci Cel Prea-Nalt, din veșnicii
Și astăzi dă iertare!

Și azi mai strânge snopi din lan,
Și azi mai curățește,
Căci încă e al milei an
Și încă mântuiește.

Încă mai stă cu braț întins
Și încă mai așteaptă,
De-un foc de dor adânc cuprins
Să vii pe calea dreaptă.

Nu sunt valori aicea jos
Care să depășească
Pe cele ce vin din Hristos
Din slava Sa cerească!

Deși, se luptă cu avânt
Cel rău să nimicească
Ce-i sfânt aicea pe pământ,
Prin jertfa lui firească,

Totuși, Acel ce-I din vecii
Își apără lucrarea
Și lasă har și bucurii
Să umple adunarea!

Căci zilele ce le trăim
Sunt vremuri foarte grele
Când trebuie sa ne sfințim
Și să cerem Putere!

Să cerem Untdelemn curat,
Să fie plin paharul
Când vine timpul de plecat,
Sau când vine tâlharul

Să nu lipseasc-al nost Ulei,
S-avem de prisosință,
Să nu cădem răpuși de lei,
Și nici din pocăință. .

Căci astăzi câți tâlhari nu dau
Ocol cetații sfinte?
Ei vin ca hoții și ne iau
Curatele veșminte,

Și ne aduc în loc, un trai
Ușor, dar nu-n sfințire,
Nu unul care duce-n rai,
Ci înspre nimicire,

Și-atâția sunt care primesc
Și strigă aleluia,
Crezând că e un dar ceresc…
Și-asa, pierd Cărăruia

Ce duce spre Limanul Sfânt,
Spre veșnica Cetate
De unde-auzi îngeri cântând
Și nu mai este moarte!

Acolo, Dumnezeu cel Drept
Tronează din vecie,
Iar Păstorul cel înțelept
Revarsă Apă vie

Și dă oricui cere și vrea,
Căci har încă mai este,
El ne vrea pentru slava Sa
Pe munți înalți, pe creste!

Apa ce curge din vecii,
Cuvântul ce dă viață,
Ascunde multe bogății
În slava Sa măreață,

Arată lumii de sub cer
Care e calea vieții,
Îi scapă pe acei ce pier
Răpuși de ghiara morții.

Îi luminează-n bezna grea
Pe cei ce-s la răscruce,
Mustră furtuna cea mai grea
Și liniștea aduce!

Cu-acest Cuvant tu poți opri
Năvala cea străină,
Poți planuri rele-a ‘nărui,
Ascunse-n neagră tină.

Cu-acest Cuvânt deosebești
Otrava de făină,
Poti taine-adanci sa născocești,
Îți poate da lumină!

Acest Cuvânt biruitor
De veacuri, peste toate,
E glasul Marelui Păstor
Ce ne-ndrumă prin noapte!

Dar câți cunosc azi sfântu-I glas?
Azi, câți Îl mai ascultă?
Câti n-au ajuns azi în impas
Cu viața lor pierdută?

Fiindcă n-au păzit ce-i scris
Și n-au sfințit pe Domnul
S-au lepădat, s-au compromis
Cu lumea și cu omul

Ce a căutat doar slava lui
Spre a lui înălțare,
Nu fața blând-a Mielului
Ce îi mai dă suflare.

De-aceea, azi cu toți, uniți,
În sfântă părtășie
Să Îi cerem cu stăruinți
Să toarne Apă vie!

Să ne-adăpăm din sfânt Izvor,
De viață și iubire
Să-nvioreze ‘ntreg popor
Să-l ducă spre sfințire!

Să lupte pentru ce-a fost dat
Odata pe vecie:
Credința, harul minunat
Ca veșnică Făclie!

Și-acela ce va birui
În lupta-nverșunată,
Cu Domnul el va străluci
În slava mult visată!

Valentin Ilisoi 

Ce multe frământări

2 Timotei 3:1-17

Ce multe frământări sunt chiar acum în lume,
Nelegiuirea urcă sălbatică pe culme,
Cu valuri de păcate tot mai nestăvilite,
Cu nopți fără lumină și suflete rănite…
Dureri de nedescris, mulți ochi înlăcrimați,
Cu oameni tot mai reci și tot mai dezbinați…
Dar peste veacuri sună al profeției glas:
Se-apropie sfârșitul și-al judecății ceas!
Cei ce vedeți dezastrul și cautați scăpare,
Vă pocăiți degrabă de orice nepăsare,
Prin rugăciune cereți iertare, prin credință,
La Domnul care dă și har și biruință!

Se răspândesc în grabă vești ce-s tot mai rele,
Rătăciri cumplite, patimi tot mai grele,
Lumea-i în derivă într-o grea robie,
Într-o falsă pace, falsă bucurie…
Rezidind cu râvnă un nou Babilon,
Unde vechiul șarpe stă ascuns pe tron,
Unde din mândrie răul se impune,
Goană după vânt și deșertăciune…
Cei ce nu mai cred sfânta învățătură,
Nu mai au repere, nici dreapta măsură,
Stres și tulburare, minți întunecate,
Progresism ateu ce duce la moarte.

Iată cum Scriptura azi se împlinește,
Tot ce-i scris în ea se adeverește,
Trăim zile sumbre, zilele din urmă,
Când ispititorul viața-n mulți o curmă…
Inimi fără milă ce seamănă jale,
Cad bătrâni și tineri în a morții vale…
Greu să mai găsești oaze de lumină,
Oameni credincioși ce dureri alină…
De aceea strig, chem fără-ncetare:
Veniți prieteni dragi toți la închinare!
Ce e scris în Carte credeți, împliniți,
Ca să fiți salvați și-n veci fericiți! , ,

Teodor Groza

Dumnezeu este fidel

De te simți înstrăinat
De al Domnului Sfânt Har
Și te știi prins în păcat
Vino astăzi la Altar

La Altarul mânturii
Unde sânt aprinși cărbuni
Ca să-ți arzi patima firii
Să nu fii ca cei nebuni

Vino astăzi, ca să vezi
Cât de bun e Dumnezeu
Te va face ca să pierzi
Totul, ce îți face rău

Și te va purta la cruce
Să-ți arăte Fiul Său
Și cum Sfântul Sânge curge
Pentru viitorul tău

Te iubește și te vrea
Ca să fii mereu cu El
Chiar de viața este grea
Dumnezeu este fidel

Ceea, ce îți va promite
El va face, negreșit
Și va fi al tău Părinte
Doar de El vei fi iubit

Doar a Lui Asemănare
El va pune-n mintea ta
De păcat vei ști iertare
Prin jertfa din Golgota

Vei fi fiul Său, iubit
Plin cu Duhul Său cel Sfânt
De nu vei fi împărțit
Între Cer și-ntre pământ

Căci doar de vei fi integru
Haru-ți va fi înmulțit
Gândul nu-ți va mai fi negru
Ci spe Ceruri ațintit.

Berbec Ion 

N-am făcut nimic să merit

N-am făcut nimic să merit
Acest HAR mântuitor,
N-am făcut nimic să merit
Iertarea păcatelor.

N-am făcut nimic să merit
IUBIREA de Dumnezeu,
N-am făcut nimic să merit
Isuse să fii fratele meu.

N-am făcut nimic să merit
De la moarte sufletul să-mi scoți,
N-am făcut nimic să merit
Această JERTFĂ care e pentru toți.

N-am făcut nimic să merit
Să aștepți UȘA sa îți deschid,
N-am făcut nimic să merit
Mâna sfântă sa-mi întinzi.

N-am făcut nimic să merit
Să mă IERȚI acum 2000 de ani,
N-am făcut nimic să merit
Dar te-au pironit romanii.

N-am făcut nimic să merit
Să îmi ȘTERGI fărădelegea,
N-am făcut nimic să merit
Înțelepciunea sa-mi descoperi.

N-am făcut nimic să merit
Însă TU m-ai iubit enorm,
N-am făcut nimic să merit
Dar azi EȘTI al meu DOMN.

N-am făcut nimic să merit
Să mi te fi descoperit,
N-am făcut nimic să merit
Dar Tu ÎMPĂRĂȚIA Ta mi-ai oferit.

N-am făcut nimic să merit
Să îmi MODELEZI cuvântul,
N-am făcut nimic să merit
Să îmi cerni cugetul, caracterul.

Ștefania Gina Ștef 

O strajă-n noapte

O strajă-n noapte, tu și eu
Un ”nimic”, dar ce ne spune
Să ascultăm, căci Dumnezeu
Va lucra și al Său Nume

Slăvit va fi la margini de pământ,
Slăvit și înălțat printre popoare,
Vestit, vestit va fi al Său Cuvânt
Până la Ziua cea promisă-n Sărbătoare!

O strajă-n noapte, praful cel cules
Și strâns la piept ca vii mărgăritare,
O strajă-n noapte – Iubire, neînțeles,
Un pas spre Cer, prin Jertfă și iertare.

O strajă-n noapte, vii lumini,
Steluțe, diamante-n strălucire,
Holdele sunt coapte, dar puțini
Sunt lucrătorii, ridicăm privire

Căci Domnul nostru vine și nu tace,
Va întreba: tu ce-ai făcut, ai înmulțit?
Puținul fiecărui, mult va face…
O strajă-n noapte, prin Fiul Său iubit!

Ridică tu, o, strajă-n noapte – vii altare,
Bob cu bob, perlă cu perlă în hambar
Și-n Ziua Secerișului cel Mare,
Vei sta-n picioare, în Isus, Mărețul Har!

Lidia Cojocaru 

Despre iubire …

Azi e despre iubire și despre a iubi
E despre puterea ce ai primit-o pentru a dărui
Speranță, ajutor, mângâiere
Cuvinte dulci cu gust de miere
O, ştiu că adesea n-ai putere
Dar caut-o în rugăciune, găseşte-o în Cuvânt!
Atunci tu liber vei fi călăuzit prin orice gând…
Vei sta pe ziduri în picioare
Nu vei cădea, toate sarcinile le vei simți ușoare
Ştiu, ești zdrobit şi slab adesea
Ți-a tremurat şi vocea când cel tare te-njosea
Ai plâns amarnic şi rana te durea…

Dar tu ești mesager ceresc
Tu fost-ai curățat de tot ce e firesc
Ai fost spălat în sânge sfânt
Acum ai altă menire pe acest pământ:
Un sol care iubește şi când e rănit
Un sfânt care iartă şi când e umilit
Ridică-ti îndrăzneț ochii la cer
Tu, ştiu prea bine că ai un caracter
Modelat de un Părinte veșnic viu
Nu te teme, nu te va uita pe veci în acest pustiu!
Te va privi cu drag, te va ocroti ca un viteaz
Va sta doar pentru tine pururi treaz
Nu va ațipi, necontenit te va păzi…
Dar tu iubește, ştiu că nu-i uşor
Dar El ne va da aripi, să fie ca un zbor
Şi spre neant e doar un drum îngust
Nu te lăsa copleșit de dezgust
Mai iartă o clipă, mai strânge în inimă iubirea
Şi dăruieşte-o celui care o așteaptă cu nerăbdare
Va fi grațiat şi el, şi tu de orice condamnare…
Şi atunci, în slăvi divine
Bucuros vei fi, așa cum se cuvine
Unui străjer ce a ales iubirea…

Szabo Mihaela Dorina.