Asteptare

Eu Te-am rugat sa imi raspunzi la rugaciune,
Iar Tu m-ai binecuvantat cu asteptarea,
Si-n loc sa am in inima amaraciune,
Am invatat ce pretioasa e rabdarea.

Mi-ai aratat ce-nseamna sa depind de Tine,
Sa imi abandonez in mana Ta vointa,
Caci Tu faci toate sa lucreze inspre bine
Pentru acei ce-au mostenit fagaduinta.

Eu stiu ca rugaciunea mea a fost primita
‘Naintea tronului de har si de-ndurare,
Si ca-mi vei da raspuns la vremea potrivita,
Dar, cat doresti sa mai raman in asteptare,

Te laud si Te preamaresc cu multumire,
Incredintat de harul Tau, care ma tine,
Ca hotararea Ta provine din iubire,
Ca vrei sa straluceasca chipul Tau in mine.

„Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie.” Proverbe 10:28a.

 Anca Winter 

22 August

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.” Cântarea Cântărilor 5:8

Aceasta este declaraţia credinciosului care tânjeşte după Isus; el este bolnav după Domnul său. Sufletele milostive nu se simt în largul lor decât în tovărăşia lui Christos, fiindcă, dacă se îndepărtează de El, îşi pierd pacea. Cu cât sunt mai aproape de El, cu atât sunt mai aproape de pacea cerului; cu cât sunt mai aproape de El, cu atât mai plină le este inima, nu numai de pace, ci şi de viaţă, putere şi bucurie, fiindcă toate acestea depind de comuniunea constantă cu Isus. Ceea ce este soarele pentru zi, ceea ce este luna pentru noapte, ceea ce este roua pentru flori, aceea este şi Christos pentru noi.

Ceea ce este pâinea pentru cel flămând, îmbrăcămintea pentru cel gol, umbra unei stânci pentru călătorul în deşert, aceea este Isus Christos pentru noi; de aceea, dacă suntem departe de El, nu este de mirare că sufletele noastre vor striga cu vorbele Cântării: „vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi Spune?… Că sunt bolnavă de dragoste”: Această nevoie de Isus are o urmare binecuvântată: „ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6). Extrem de binecuvântaţi, deci, sunt aceia care însetează după Cel Neprihănit. Binecuvântată este foamea, de vreme ce vine de la Dumnezeu.

Dacă nu aş avea binecuvântarea de a fi săturat, aş căuta aceeaşi binecuvântare în toate lucrurile, până aş fi umplut cu Isus. Dacă nu m-aş hrăni cu Isus, aş sta la uşa cerului flămând şi însetat după El. Există o binecuvântare în această foame, de vreme ce ne conduce la fericirtea Domnului. Dar binecuvântarea implică o făgăduinţă. Dacă Christos ne face să tânjim după El, tot El va sătura această foame; şi atunci când va veni la noi, aşa cum doreşte, va fi nespus de frumos!

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Iulie

” Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare.” Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini”. Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?” Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită.

Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa – adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil.

Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo”. Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele ” (Psalmi 23:6).

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

28 Aprilie

Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea.” Psalmi 119:49

Oricare ar fi nevoia ta, vei găsi o făgăduinţă potrivită în Biblie. Eşti slăbit fiindcă drumul e greu, şi te-a obosit? Iată făgăduinţa potrivită: „El dă tărie celui obosit” (Isaia 40:29). Când citeşti o asemenea făgăduinţă, du-te la Cel care ţi-a făcut-o, şi cere-I să se ţină de cuvânt. Îl cauţi pe Christos şi însetezi după părtăşia cu El? Atunci această făgăduinţa va străluci ca o stea:, ferice de cei flămânzi si însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi” (Matei 5:6). Infăţişează-te înaintea tronului de lumină şi nu cere nimic altceva; spune mereu aceleaşi cuvinte: „Doamne, Tu ai spus; fă aşa cum ai spus”.

Eşti necăjit din cauza păcatului şi împovărat de greutatea nelegiuirilor? Ascultă aceste cuvinte „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Nu ai nici un merit prin care să poţi pleda, dar pledează în numele făgăduinţelor Sale, şi El le va împlini. Te temi că nu vei rezista până la capăt şi că, după ce te-ai considerat copil al lui Dumnezeu, vei fi lepădat? Dacă acestea sunt temerile tale, înfăţişează aceste cuvinte înaintea tronului de har şi pledează în numele lor: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legământul Meu de pace nu se va clătina” (Isaia 54:10).

Dacă ai pierdut sentimentul prezenţei Mântuitorului şi îl cauţi cu inima Îndurerată, aminteşte-ţi această făgăduinţă: „întoarceţi-vă la Mine, si mă voi întoarce si Eu la voi” (Maleahi 3:7). „Pentru o clipă îmi întorsesem faţa de la tine, dar mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică” (Isaia 54:7). Hrăneşte-ţi credinţa cu Cuvântul Domnului, şi Oricare ţi-ar fi nevoile, întoarce-te la Banca Credinţei cu cecul Tatălui tău, şi spune: „aminteşte-ţi de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Februarie

Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Evrei 13:5

Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău.

Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte și miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire.

Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dragostea legătura desăvârșirii

Dragostea ne ține uniți prin credință
Ea este legătura desăvârșirii Divine
Ne este dată de Duhul prin făgăduință
Și-n lucrările Domnului Isus ne ține.

Dragostea lucrează. uneori se ostenește
Pentru cei iubiți care sunt neputincioși
Ea cu bucurie le aduce pâine și-i hrănește
Pe toți îi vede ca prieteni dragi și prețioși.

Puterea credința, dragostea și chibzuința
Alungă din ființa noastră frica și stresul
Și cu răbdare dragostea ne aduce biruința
Și nimeni nu mai poate tăgădui succesul.

Sănătoși în credință în dragoste și răbdare
Cei mai în vârstă pot face minuni mari
Pot să aducă pentru cei tineri consolidare
Să-i facă plini de râvnă și buni misionari.

Dragostea înviorează inimile celor sfinți
Ea aduce mare bucurie și mângâiere
Și fapte bune cu respect pentru părinți
Cu fericirea dorită plină de viață și putere.

Lui să-i mulțumim de dragoste Sa de sus
A dat pe Fiul Său jertfă pentru răscumpărare
L-a trimis să moară să învie pe Domnul Isus
Pentru a noastră mântuire și slava viitoare.

 Constantin Sferciuc 

9 Februarie

David a întrebat pe Domnul.” 2 Samuel 5:23

Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii şi câştigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oştire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă. Observă totuşi că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună ca mulţi alţii „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?”

David nu a făcut aşa. Câştigase o bătălie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?” şi a aşteptat până când a primit răspunsul. Învaţă de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Creştine, dacă vrei să ştii care este calea datoriei, roagă-L pe Dumnezeu să ţi-o arate; dacă vrei să navighezi în apele întunecate, lasă-L pe Cel Atotputernic la cârma corăbiei. Multe stânci vor fi ocolite, dacă îl laşi pe Tatăl să te conducă; multe nisipuri mişcătoare vor fi evitate, dacă II laşi pe El să aleagă drumul. Puritanul a spus: „Dacă un creştin îşi croieşte singur drum poţi fi sigur că îşi va tăia degetele” şi acesta este un mare adevăr. Un alt cleric bătrân a spus: „Cel care merge înaintea stâlpului de nor al lui Dumnezeu se va rătăci ca un nebun”, şi aşa se întâmplă.

Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, şi dacă El întârzie, să stăm pe loc şi să-L aşteptăm. Cel care a apucat s-o ia înainte să fugă înapoi. „Eu te voi învăţa îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmi 32:8) este făgăduinţa Domnului pentru poporul Său. Să ne prezentam deci înaintea Lui cu toate nedumeririle noastre şi să-L întrebăm: „Doamne, ce vrei să fac?” Nu ieşi astăzi din casă fără să-L întrebi pe Domnul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Ianuarie

Au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.” Iosua 5:12

Călătoriile obositoare se terminaseră pentru Israel, fiindcă ajunsese la odihna făgăduită. Nu mai erau corturi de aşezat, „nici şerpi înfocaţi, nici Amaleciţi războinici, nici pustiu arzător. Israelitii ajunseseră în ţara în care curgea lapte şi miere, şi acum mâncau din roadele ţării. Poate că în anul care începe acum, iubite cititor creştin, se va întâmpla la fel cu tine sau cu mine. Perspectiva aceasta este îmbucurătoare şi, dacă ne ţinem credinţa trează, se va împlini. Să fii cu Isus în odihna făgăduită poporului lui Dumnezeu este într-adevăr o speranţă măreaţă, şi să aştepţi gloria aceasta atât de curând este o dublă binecuvântare.

Necredincioşii şovăie în faţa Iordanului, care ne desparte şi acum de ţara promisă, dar să ne întemeiem nădejdea pe faptul că am înfruntat deja toate relele, şi că nici măcar moartea nu ne mai poate înfricoşa. Să alungăm orice gând de teamă şi să ne bucurăm la gândul că din anul acesta vom începe să fim „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Mulţi vor rămâne pe pământ ca să facă lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o. Dacă aceasta va fi şi partea noastră, nu există nici un motiv pentru care textul de Anul Nou să nu fie adevărat. „Noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă” (Evrei 4:3). Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre. El ne dă „mai mult decât cerem”. Cei care sunt în cer sunt în siguranţă; tot astfel noi, care suntem pe pământ, suntem siguri în Christos Isus. Cei de sus şi-au învins duşmanii; noi avem şi noi victoriile noastre.

Ostile cereşti se bucură împreună cu Domnul lor; privilegiul acesta ne este îngăduit şi nouă. Ei se odihnesc în dragostea Lui; noi avem pace prin EL. Ei cântă spre lauda Lui; noi avem privilegiul să-L binecuvântăm. In anul care începe vom aduna roadele acestui pământ pustiu, pe care credinţa şi speranţa îl pot transforma într-o gradină a Domnului. La început, omul mânca hrana îngerilor; de ce nu ar face-o şi acum? O, ce privilegiu să ne bucurăm în Isus şi să mâncăm din roadele ţării anul acesta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iarăși Îl voi lăuda!

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu:
că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață.
Psalmul 119:15

Necazuri vuiesc, Doamne, necazuri  vuiesc  tare,
mi-e sufletu-ncleștat, mă zbat în așteptare.
’Naintea mea se-așterne doar un necunoscut,
neliniștea mă doare, nu știu ce-am de făcut!

Spre cer înalț un strigăt tăcut, nemângâiat:
„Mai ești cu mine oare, sau, poate, m-ai uitat?”
Și  îmi coboar-o șoaptă, iubindu-mă duios:
„Ce Ți-am promis? Mai crezi, tu, că Eu sunt credincios?”

Ce mi-ai promis? … Făgăduința, izvor de viață nouă,
îmi curge peste suflet și-mparte marea-n două.
Lărgești drumul sub pașii ce-mi numeri, de pribeag,
și toate lacrimile le-ai adunat șirag.

Întoarce-te-al meu suflet iar la odihna ta,
și Domnul Cel Prea Înalt să-ți fie desfătarea;
căci bine ți-a făcut și jugul Lui ți-a dat,
povara de pe umeri, Isus ți-a ridicat.

Cine-altul ți-a mai fost așa aproape ție?
Și unde ai găsit o mai frumoasă bucurie?
Nu uita, inimă, lucrările văzute,
ci fă-le, cu credință, și-altora cunoscute!

Psalmul 92

(2 Cronici 16,9 :“Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia
a căror inimă este întreagă a Lui.” )

Ce frumos e ca pe Domnul, astăzi, să Îl lăudăm,
Și în Fața Lui, cu toții, inima să ne plecăm!
Al Tău Nume, Prea Înalte, să-L cântăm și să-L cinstim,
Marea Ta credincioșie, tuturor să o vestim!
Să audă tot pământul că ești plin de bunătate,
De iertare și iubire însă, judeci cu dreptate!
Ce adâncă Ți-i gândirea, Dumnezeule Prea Sfânt,
Mare e a Ta lucrare, sus în cer și pe pământ!
Totuși, cei lipsiti de minte, la acestea, nu iau seama,
Și trăiesc păcate grele iar de Domnul, nu au teamă!
Chiar dacă îi vezi, ca iarba, ca în lume se-nmulțesc,
Pe aceștia, ce într-una, în tot locul înfloresc,
Asta  se întâmplă iată, numai pentru ca să fie,
Scoși pe veci din Cartea Vieții, nimiciți pentru vecie!
Dar Tu, Doamne, Prea Puternic, Care peste veacuri treci,
De ai Tăi, întotdeauna, înălțat vei fi în veci!
Risipiți vor fi ca fumul, cei care Îți sunt vrăjmași,
Și în negura uitării, se vor pierde ai lor pași!
Ochiul celui ce în Domnul, viețuiește cu credință,
Va vedea cum se-mplinește Sfânta Lui Făgăduință.
Îi va auzi urechea, glasul Domnului din nor,
Cum îl strigă și-l numește, al Său Fiu moștenitor!
Cel curat, precum finicul, înverzește an de an,
Și va creste între oameni, ca un cedru din Liban!
Vor fi verzi și plini de sevă, cei sădiți în Casa Lui,
Niște pomi cu multă roadă în grădina Domnului!
Dumnezeu e drept în toate, neschimbat precum o stâncă,
Mare e lucrarea-I Sfântă, iar gândirea Lui, adâncă!

Dorel Gaftoneanu