1 Corinteni 13

Referințe1 Corinteni 13

Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doare la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!

Anna Puiu 

Doar dragostea

Simţind în duh vibrarea apropierii Tale
Când spre calvarul jertfei tot gândul mi se duce,
Tu îmi vorbeşti, Isuse, că pentru-a mea iertare
Nu cuiele, ci dragostea Te-a pironit pe cruce.

A fost destulă jertfă pe-altarul de la templu…
Dar Mielul sfânt de paşte altfel se pregătise!
Ar fi putut paharul să treacă pe alături,
Dar dragostea de oameni, pe Sine Se jertfise.

Căci nu Te-a prins mulţimea silindu-Te la moarte
Să Îţi brăzdeze trupul de-nsângerări nestinse,
Că n-a fost gloata ceea atât de-ntărâtată,
Ci dragostea de oameni, în Ghetsimani Te prinse.

Astfel veni Mesia să-Și facă rodul veşnic,
Prin jertfa de la cruce, iubind, s-avem viaţă.
Căci dragostea de este, ea biruieşte răul,
Şi de se cere jertfă, doar dragostea se-nalţă.

Mihai Ghidora 

Ai fost creat de Dumnezeu!

Poate crezi că ai fost creat din nimic,
Dintr-un punct minuscul, au apărut
toate.
Universul acesta sublim sau greierul
mic,
Tu, ființă atât de inteligență sau
poate…

Poate crezi că ai apărut din
întâmplare,
De nicăieri și înspre niciunde…
Frumoasă întâmplare și extrem de
mare,
Să creeze atâtea minunății ce ne cuprinde.

Poate crezi că ai evoluat din maimuță,
Dar nu accepți să ți se spună așa.
Nu vezi cu ochii, fiindcă e ceață,
Alții au implementat-o în mintea ta.

Poate crezi că un extraterestru
misterios,
A adus viață pe această planetă…
Și de atunci existăm, trăim și murim
aici jos.
Oprește-te o clipă și cugetă.

Poate crezi că tu ai fost creat doar de
părinți,
Exiști prin ei și așa toată omenirea.
Dar primii oameni cum au fost creați?
Oare nu de un „Creator”? Pune-ți
întrebarea.

La fel credeam și eu, dar am găsit
răspunsul,
Când Biblia am citit și-a atâtea vieți
schimbate.
Că am fost creat de Dumnezeu,
Unicul…
Și prin Isus, am binecuvântări bogate!

El este Creatorul, El controlează totul.
În mâna Sa ține Universul și tot ce nu
se vede.
Și prin Fiul Său vrea să ne dăruiască
cerul.
Du-te la cruce și în jertfa lui Isus,
crede!

Roagă-te și cercetează Biblia,
El se va descoperi atât de frumos!
Nu vei mai fi mort ci te va învia,
Să trăiești o viață nouă, în Hristos!

 Samuel Holbura 

A înviat Isus

Stă țintuit pe cruce, pe Golgota,
Isus Hristos și-n jurul Lui privesc
Ostași romani, aprozii și cohorta
De oameni răi, ce moartea I-o doresc.

Privind la Fiu Său, Cerescul Tată,
Și-a ‘ntors cu-amar privirea sus în Cer
Iar prin văzduh cu mintea-ntunecată
Venea râzând în hohot, Lucifer…

Fiind acum cuprins de frenezie
C-a reușit pe Domnu-a răstigni;
Dar planul Sfînt el n-avea cum să-l știe
Nici ce se va-ntîmpla a treia zi.

Acum cuprinși de-aceiași bucurie
Și-aprozi și preoți ținta și-au văzut
C-au vrut demult într-un mormânt să-L știe
C-au vrut și ei, ce Lucifer, a vrut.

Din toată trista scenă, doar tâlharul
L-a înțeles pe Domnul și-a primit
Iertarea de păcat numită: Harul
Fiind pe veci salvat și mântuit.

Isus în chinuri a strigat „- Mi-e sete!”
Și nici un srop de apă n-a primit
Ci-n schimb I-au dat oțet într-un burete
Ca-n urmă să declare: „- S-a sfârșit!”

Deși la ucenici Isus le spuse,
Deși atunci au fost încredințați,
Acum orice speranță dispăruse
Fiind dezamăgiți și-ndurerați.

Dar cînd spre-a treia zi dădură zorii
Un fulger tot văzduhul l-a brăzdat
Și leșinați căzură păzitorii
Când la mormânt, un Înger s-arătat.

Rupând pe veci a minții rațiune,
Dintr-un mormânt cu piatră ferecat,
A săvârșit cea mai de preț minune
Isus Hristos din morți a înviat!

A înviat Isus, Izvorul Vieții!
Cu moartea Lui, El moartea birui;
Luceafărul din zorii dimineții
Și Soarele ce nu va asfinți.

Cînd s-au trezit ostașii, plini de frică,
La marii preoți ei au alergat
Și tremurînd au început să zică:
-” Să știți cu toți… Hristosul… A-nviat!”

„Rabuni!” izbucni în plâns Maria –
Când pe Învățător L-a cunoscut
Cine-ar putea să spună bucuria
Ce sufletul, deodată, i-a umplut?

A înviat Isus și-i sărbătoare!
A sfărâmat și lanțuri, și peceți
Și cine crede-n El, în veci nu moare;
Isus e dătătorul noii Vieți.

A înviat Isus, și-n tot pământul
Creștinii dus-au vestea-n lung și-n lat
„De dragul nostru-a suferit mormîntul,
El S-a smerit dar Tatăl L-a’nălțat”!

El S-a ‘nălțat lăsând Mângăietorul
Prin El avem al Harului șuvoi
– Rabuni! Te dorim, ne arde dorul!
Ca într-o zi, să înviem și noi!

Daniel Hozan

Întrebări și îndemnuri de Paște

Creștini chemați cu nume-mpărătesc,
Toți ca născuți din Duh ne prezentăm!
Și ne-asumăm și rangul preoțesc,
Dar, zi de zi, ca prinți sfinți ne purtăm?

Pentru Cuvânt ne vrem apărători,
Trompete pentru Domnul devenim!
Știți că suntem chimval zăngănitor
Când limba dragostei nu o vorbim?

Cum spunea Pavel, toți să profețim!
În limbi, chiar netraduși, prea mulți vorbim!
Doar gândul lui Isus Îl năzuim?
Deosebirea duhurilor, oare, -o știm?

În Numele Lui, demonii-au fost scoși!
Bolnavii sunt și azi tămăduiți!
Dar, cum de-am devenit niște fricoși:
„Nu vă zidiți în Trup, să nu muriți”? !

Cât vrem Domnului să Îi semănăm?
Din tainele-I de Profet, povestim!
Ca Rege, Medic, Preot, L-aclamăm
Dar, miei de jertfă-câți dorim să fim?

Zilnic, eul iubit să-l lepădăm!
Să n-adunăm pentru „acum și-aici”!
Desprinși de lut, pe Cristos să-L urmăm,
Să-L ascultăm ca sfinții ucenici!

Marinau Daniela 

Biserică scumpă!

Biserică scumpă, născută-n Iubirea
Ce-a fost atârnată-ntre cuie și bici,
Nu-i jertfă mai mare în toată-omenirea
Să poată da celor ce cred, mântuirea
Și Duhul prin care simțim înfrățirea
Cu Tatăl din cer si cu frații de-aici.

Biserică sfântă, sublimă, curată —
Albită la cruce, iertată-n Hristos,
De-ai tăi ești cântată, de alții — scuipată,
Dar nimeni, nicicând nu va stinge vreodată,
Din Golgota până-n a raiului poartă,
Lumina drapelului tău glorios!

Biserică dragă, iubită, aleasă,
Nimic pe pământ nu-i așa necuprins,
Ești taină-ntre taine — de mulți ne-nțeleasă,
Că veacuri ai fost și bătută și arsă
Și-au vrut din istorii pe veci să fii ștearsă,
Dar nici o putere din lume n-a-nvins.

Ce mari bucurii și ce lacrimi senine,
Inundă azi ochii atâtor creștini,
Căci ani au trecut… ani ce nu-ncap în rime…
O, sfântă biserică, Domnul revine!
Tot cerul a fost pregătit pentru tine,
Ca-n veci să te bucuri cântând în lumini.

Biserică scumpă, cu ‘naltă chemare,
Ce-n veacul de-acum pe Isus îl slujești,
Rămâi credincioasă și triumfătoare
Și-n lumea aceasta cu inimi murdare,
Rămâi o lumină din cer spre salvare,
Purtând sus drapelul chemării cerești!

Irina M 

Deși e lumea întinată

Deși e lumea întinată,
De mult prea multă răutate,
Eu nu vreau a trădării plată,
Ci cu iubire mai curată,
Să fiu o slugă devotată,
Semănător de bunătate!

Deși e lumea înrobită,
De mult prea multele-i păcate,
Eu nu vreau viață nesfințită,
Ci o credință împlinită,
Să fiu în valea cu ispită,
Semănător de libertate!

Deși e lumea derutată,
De-a veacului babilonie,
Eu nu vreau calea necurată,
Ci separare luminată,
Să fiu în valea întunecată,
Semănător de bucurie!

Deși e lumea greu legată,
De-a patimilor neputință,
Eu nu vreau viață subjugată,
Ci izbăvire adevărată,
Să trag în holdă brazdă dreaptă,
Semănător de biruință!

Deși e lumea învrăjbită,
De mult prea multă nedreptate,
Eu nu vreau turmă necăjită,
Ci dragoste desăvârșită,
Să fiu în lumea risipită,
Semănător de unitate!

Deși e lumea azi cuprinsă,
De foc străin, de necredință,
Eu vreau din cer să fie ninsă,
În harul Domnului cuprinsă,
Să fiu în ea lumină aprinsă,
Semănător de pocăință!

Deși e lumea adormită,
De duhul veacului fălos,
Eu vreau să fie-acum trezită,
Din somnul morții izbăvită,
De judecată pregătită,
Un rod al jertfei lui Hristos!

Teodor Groza

Dovezile iubirii

Motto: „”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”” Amin! Ioan 3:16.

Primește, Doamne, jertfa mea de mulțumire –
O ardere-de-tot pe un altar zidit din lut…
Un strigăt, al celui însetat după a Ta iubire
Cu care ne-ai înconjurat de la început.

Îți mulțumesc că din a cerului Împărăție –
Din slavă ai venit, Isuse, să ne izbăvești
Și să ne scoți pe noi din a păcatului robie,
Și viață să ne dai… Ce mult ne iubești!

Dovadă-i crucea ce-ai purtat-o-n spate,
Împovărată cu al lumii întregi păcat…
Dar și mila Ta, și nesfârșita-Ți bunătate
Cu care-ai săturat norodul înfometat.

Dovezile iubirii Tale sunt cuiele și spinii,
Și buretele înmuiat în fiere și venin…
Dar și limpezimea cerului și a Luminii
În apele din Cana preschimbate-n vin.

Dovadă a iubirii Tale e a Golgotei colină –
Altarul pentru Jertfa Celui fără păcat…
Dar și rodul viței din paharul de la Cină
Și Frângerea-de-Taină pe lemnul înălțat.

O dovadă a iubirii Tale, este că la Cină
Loc are și iudeul, loc are și străinul…
Și Tu ne dai, Isuse, din frângere lumină
Și ne sfințești cu pâinea și cu vinul.

Dovadă-i că Te-ai dat pe Tine pentru noi
Lui Dumnezeu, ca o jertfă de bun miros –
Ca un prinos – pentru ca în Ziua de Apoi
Socotiți să fim ca frați întru Hristos.

Nu știm când va fi ziua aceea sorocită
Dar, tânjim de dor după a Ta venire
Precum Mireasa, de nuntă pregătită,
Așteaptă să-L întâmpine pe Mire.

Noi n-avem, Doamne, ramuri de finici și palmieri
Să Îți așternem la venire cărăruia…
Dar vom așterne sfintele cântări din psalmi
Slăvindu-Ți Numele cu „Amin” și „Aleluia!”

Ioan Vasiu 

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

În mâna Domnului

În orice ceas permis de Providență,
De-atâtea ori aș fi putut să mor,
Fără să știu de-a Domnului prezenţă
Și despre Harul eliberator!

Un tributar al vieții și al morţii,
Contemporanul fiu risipitor,
Am fost străinul, ce în voia sorţii
De cer nutrea în permanenţă-un dor,

Credinţa fariseică avută
Și fapte bune numai de decor,
Independent de jertfa neștiută,
Al vieţii proprii critic-spectator!

Cu preţ de sânge-a fost răscumpărarea
Și am primit divinul ajutor,
Isus prin jertfa Sa mi-a dat iertarea
Și-mi este-al vieţii Sfânt Reformator!

Cu înnoirea minţii prin credinţă,
Chiar dacă știu că drumul nu-i ușor,
Doar El îmi dă putere-n suferință
Și cu slujire-acum Îi sunt dator.

În mâna Domnului e-ntreaga lume,
Căci este în controlul tuturor,
El S-a descoperit în rugăciune
Și în Cuvântul edificator.

Senin în vremi de mare turbulenţă,
Cu soare- n suflet când afară-i nor,
Mă-nchin și mulțumesc cu reverență
Lui Dumnezeu, supremul Creator!

Laura Minciună