N-am cuvinte îndeajuns

N-am cuvinte îndeajuns ca să-Ți mulțumesc Isus,
Pentru Jertfa Ta măreață, prin care am primit viață.
Viață veșnică în dar, slavă Ție, o, ce har!
Mi-ai iertat orice păcat și m-ai binecuvântat.

Ai plătit prețul Isus căci Tu m-ai iubit nespus,
Și în dragostea-Ți de jar, mi-ai dat mântuirea-n dar.
În dar fără nicio plată, pe Golgota însângerată,
Acolo ai pătimit, Doamne, ce mult m-ai iubit!

Prin Tine eu sunt iertat și cu Tatăl împăcat.
Cred în Tine Domnul meu și Îți mulțumesc mereu,
Cu Tine sunt fericit Dumnezeul meu iubit,
Mi-ai dat pace, bucurie, loc în sfânta Împărăție.

Ridic mâinile spre cer și smerit iertare cer,
Iartă-mi greșelile toate, iartă-mi multele păcate,
Pentru mine ai răbdat, Isus, fii în veci lăudat.
Meriți laudă, închinare, slavă Ție Doamne mare.

Te voi binecuvânta, Isus, toată viața mea,
Ție am să-Ți cânt mereu, Fiu preasfânt de Dumnezeu.
Doamne, mi-ai făcut mult bine, la greu ai fost lângă mine,
Povara grea mi-ai luat, pe brațe Tu m-ai purtat.

Nu mă las de Tin` nicicând, cât voi trăi pe pământ,
Pentru asta-Ți cer mereu, ajută-mă Domnul meu.
Ceas cu ceas din viața mea, vreau să fac doar voia Ta,
Slavă Ție, mulțumesc și spun sincer: Te iubesc!

Ica Dragoi

Reclame

Calea sfântă…

Multe căi se par că -s bune, și se văd că urcă-n sus
Dar nu văd că merg alături, numai umblă cu Isus
Mulți o văd că este dreaptă, dar aleargă spre păcat,
Viața lor nu e schimbată, și se-ndreaptă către iad

Nu e largă calea aceasta și puțini se duc pe ea
Ei se încred în Domnul slavei,
Chiar de spinii-s mulți pe ea
Sânt și piedici, suferințe, lacrimi multe uneori
Dar noi credem pe Mesia care a urcat spre nori

Calea bună este sfântă, şi îngustă, este una
Și pe ea umblat-a  Domnul, unde a purtat cununa,
A pornit Avram și Iacov, și Isac, neprihănit
Au rămas pe calea sfântă, și au fost de neclintit

Și Ioan a mers cu Domnul, Pavel, Iacov, Samuel
Ținta lor a fost iubirea, mare pentru Dumnezeu
Filip, a urmat pe Domnul, Toma și cu Ezechiel
Au lăsat în urmă totul, și-au pornit pe drum, cu El

Mulți pornit-au din iubire, dar pe drum s-au rătăcit
S-au amestecat cu lumea și pe drumuri s-au oprit
Este greu pe calea îngustă, dacă tot privești ‘napoi,
Dar tu ține-te de Domnul, care e mereu cu noi

Calea sfântă e trasată cu versete din scripturi,
Ce-s lăsate pentru oameni să primească sus cununi
Este plină de suspine de urmași ce s-au jertfit
Au rămas pe ea cu Domnul,
și în suflet l-au primit

Nu l-au părăsit ca Dima, care lumea l-a atras
Nici ca Iuda ce-L vânduse și cu punga a rămas,
Ci s-au dus în lumea mare ca spună despre El
Despre jertfa Lui supremă, despre sfânt Emanuel.

Floarea Ferghete 

Căutând dragostea

Am mers căutând prin lume, iubirea pe căi deşarte
Toate formau un labirint închis, care duceau la moarte
Am mers pe drumuri pustiite, umblam pe cărări pierdute
Nu întâlneam dragostea adevărată, numai iubiri reci şi căzute.

Am mers mai departe în lume, nu am găsit pacea şi fericirea
Pierdut în soarta crudă, căutam mereu iubirea
Cu capul plecat în pământ, mă întrebam: Mai este oare iubire?
Sau, o iluzie închipuită, căutând iubirea şi frumoasa fericire.

Purtat de freamătul iubirii, mergeam pe un drum necunoscut
Unde aş putea găsi cheia dragostei? Când totul pare pierdut!
Să cauţi iubirea-n lume? O cauţi degeaba, tot nu o găseşti
Degeaba-i orice trudă, alergi după himere, când pe drumuri rătăceşti.

Mergând fără nădejde, deodată, aud la mine, o şoaptă:
Unde pribegeşti străine? În lumea rea şi întunecată?
Ce cauţi în lume? Nu găseşti, tot scormonind mereu
Dragostea este ceva divin, izvorăşte din Dumnezeu.

Şoapta Lui, mi-a încremenit fiinţa, am găsit cheia adevărată
Cheia, este Isus, cel înviat, El, este Calea unică şi dreaptă
Am umblat prin lumea deşartă, dragoste nu am găsit
Dragostea era Isus, în clipa care mi-a vorbit.

Isus, era cu mine, în drumul meu încurcat şi greu
El, a suferit jertfa supremă, murind în locul meu
Atunci, am înţeles, că El, este totul, este veşnica iubire
Este dragostea căutată, El, este adevărata fericire.
Stelian Ciobanu 

Trei arginți

Sunt trei arginți sau poate chiar treizeci
Ce-aștern în calea ta destine pentru veci
Cu mâna tremurând, culese din priviri
Dărâmă împreună străvechile zidiri.

Pe trei arginți sau poate chiar treizeci
Trădăm relații, frați, pe robi și chiar pe regi
Din jurământul sfânt al zilei de popas
Un abur trecător e tot ce-a mai rămas.

Sunt trei arginți sau poate chiar treizeci
Ce-așteaptă undeva și trebuie să pleci
Să îi culegi ușor, să-i ai în buzunar
Uitând de-a ta menire, plecând să fii zidar.

La trei arginți sau poate chiar treizeci
Aproape este Iuda de care-ai vrea să treci.
Cu gândul cumpătat și mersul prea ușor
Nu scapi de prețul tău de nu ai ajutor.

Pe trei arginți sau poate chiar treizeci
Înalții dregători au dat națiuni întregi.
Eroii ce s-au stins pe-a țării întregire
Uitată le e jertfa, cinstita pomenire.

Să fie trei arginți, să fie chiar treizeci
Orbit să fii de ei, doar asta să alegi?
Când ești întâmpinat de-al Slavei Împărat
Argintul tău s-a dus, schimbat e în păcat.

Și trei arginți sau poate chiar treizeci
Te fac să fii pierdut, uitat să fii pe veci.
Da! Trei arginți sau poate chiar treizeci
Te fac să fii pierdut, uitat să fii pe veci.

Grigore Hurdubae

Tu, Omule

Tu, Omule.
Tu, omule, ce ancorat puternic
Ești în lumea asta trecătoare,
Nu vezi? Nu simți? Nu-ți este clar că totul,
Totul merge-n jos, înspre pierzare?

Nimic nu-i azi cum a fost ieri, vezi bine,
Și mâine totul va începe ceva nou.
Există doar o realitate ce-i solidă,
Pe care-o poți primi ca un cadou:

Este ISUS și jertfa-I de pe cruce,
E viața veșnică ce-o dă în dar.
E Mântuirea de El făurită,
Este bogatul, minunatul Har.

Vino la El, auzi cum blând te cheamă,
Vino la El să fii eliberat.
El este Calea, Adevărul, Viața.
Doar El îți dă ce nimeni nu ți-a dat.

Înalț-o rugă plină de credință,
Spune-i: ” Isuse, vino-n viața mea.
„Știu că ești Fiul Celui Prea Puternic
„Și c-ai murit și pentru vina mea.”

„Nimic n-am bun ca să-ți ofer, știu bine,
„Doar haina mea, mânjită de păcat.
„Te rog să-mi dai iertarea Ta divină
„Și-n haină albă să fiu îmbrăcat.”

Nicoleta Voiculescu 

M-au apăsat neliniști

M-au apăsat neliniști multă vreme,
Dar știu că nu mai am de ce mă teme;
Domnul Isus și azi minuni mai face
Și unde-i tulburare pune pace.

Mi-aș fi dorit să mai răscumpăr timpul
Când în clepsidră mult era nisipul…
Dar Domnul știe totul, numai El,
De ce se-ntâmplă-așa și nu altfel!

Vreau să ofer din noua mea trăire
Frânturi de timp desprinse din iubire,
Spre slava Celui ce cu îndurare
S-a dat ca jertfă eliberatoare!

Laura Minciună 

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu

Pe lemnul dragostei ne-am întâlnit

Pe lemnul dragostei Ne-am întâlnit
Tu Miel nevinovat, iar eu, călăul
Tu jertfa sfântă care m-a iubit
Eu zbirul ce întruchipam tot răul

Pe Dealul Căpățânii amândoi
Am stat Isuse față-n față
Tu cel mai iubitor Păstor de oi
Eu… cel ce atentam la a Ta viață

Pe via Dolorosa, Tu și eu
Urcam cu gloata cea barbară
Eu blestemând și ocarând mereu
Tu, poticnindu-Te sub grea povară

Pe Golgota Isus Ți-am auzit
Pentru întâia dată vocea
Ca scâncetul de miel adânc rănit
Ce raspâdea, cu toate acestea, pacea

Acolo-n cuie, Tu păreai răpus
Căci sângele-Ți curgea șiroaie
Dar chiar și răstignit tot mă priveai de sus
Și nu cu ură, ci cu-a dragostei văpaie

Să-i ierți o Tată vina lor
Căci vreau cu Tine să-i împac
Șopteai Isus, pătruns de dor
Căci ei nu știu, nu știu ce fac

Am stat atunci cu Tine-n soare
Eu răcorindu-mă căci mi-era sete
Tu copleșit de cea mai grea durere
Primind oțet cu fiere pe-un burete

Smerit stau aplecat Isus de atuncea
Căindu-mă fară ‘ncetare
Îmbrătișând picioarele-Ți și crucea
Și jertfa care mi-a adus salvare.

Puiu Chibici

Binecuvîntări ale dramei de la cruce

Motto: Prin rănile Lui suntem
tămăduiți(Isaia 53)
************************

Ai suferit să pot avea
Concepții clare, sănătoase
Să port o cruce, chiar de-i grea
Dincol’ de nori să pot vedea
Acele spații luminoase.

C-ai suferit atât de mult
Desigur, și eu port o vină
De-aceea-n veci am să Te-ascult
Și-n toate vreau să Te consult
De-i ploaie sau e zi senină.

Ai suferit bătut, scuipat
În necurmată agonie
Să-mi fie traiul cercetat
De-al Tău Cuvânt înmiresmat
Și de cereasca melodie.

Ai suferit să-mi dai puteri
Să nu cad pradă deznădejdii
Și-atunci când nu sunt primăveri
Să vină, totuși, adieri
Să-nlăture orice primejdii.

Ai suferit, dar ai răbdat
Când Te-au străpuns chinuitorii
Iar suferința grea mi-a dat
O misiune și-un mandat
Cu revelații și victorii.

Ai suferit… ai suferit
E-o dureroasă amintire
A fost o dramă ce-a-nsoțit
Enormul preț ce-a fost plătit
Să pot simți a Ta iubire.

Ai suferit să mă unești
Cu tot ce vine de la Tine
Și azi cu har mă copleșești,
Cu bucurii dumnezeiești
Ca sufletu-mi să Ți se-nchine.

Ca nimeni altul pe pământ
Ai suferit cu demnitate
Să pot purta un nou veșmânt
Și să rămân în Legământ
S-ajung, cu bine, în Cetate.

Că jertfa n-a fost în zadar
O dovedește rezultatul
Azi în vremelnicul hotar
Nespuse împliniri apar
Pentru acel numit ”iertatul”

George Cornici 

Privind la șirul de eroi…

„Și chiar de nu ne va scoate, sa știi, impărate,
ca nu vom sluji dumnezeilor tăi… „Dan. 3:18.

Privind la șirul de eroi –
Eroi ai dragostei, credinței,
Ce-n filele istoriei –
Mers-au drumul biruinței

Și… nu fu presărat cu flori,
Văd – Domnul i-a călăuzit.
În furtună mare, închisori,
În gropi de lei – nu-i părăsit,

Nu-i părăsit nici în cuptor,
Nici în urgia cea mai mare –
Cine-i în Christ’ Mântuitor,
Și-n Mâna Domnului cea tare!

Priviți la jertfa lui Hristos,
Ce-a mers spre cruce-n umilință,
Deschizând victorios –
Drum spre viață-n biruință!

Lăsat-a cer, lăsat-a tron,
Strălucire și splendori
Și răscumpără pe om,
Călcând pe-ai morții grei fiori…

Și-apostolii, cucernici fii
Din Dumnezeu Atotputernic
Învață ca să fiu, să fii –
Neabătut în cale, vrednic!

Și-apoi buneii și părinții,
Ca viu exemplu-n strălucire –
Ținând stindardul biruinței
Prin Isus – Cale-n nemurire!

De-a lungul anilor șirag…
Istoria arată, spune
Că rug aprins, și-al morții prag
N-are putere! – În rugăciune

Și-n încredere deplină,
De ești salvat, sau nu contează?
Când inima de Cer e plină,
Fii curajos, perseverează!

Domnul este Cel ce luptă!
Totul e-n controlul Lui!
Neabătut – luptă și-nfruntă,
Ostaș în oastea Domnului.

Învinge, doar credința vie!
Iubirea, biruie oricând!
Slăvit în tot, oricând să fie –
Dumnezeul Mare, Sfânt!

Lidia Cojocaru