Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise
Când prin profeți vestirea s-a făcut?
Și cine-atuncea când se împlinise,
Al Domnului braț Sfânt au cunoscut?

El a crescut ‘naintea Lui, în toate
Ca o odraslă slabă, încercat
Ca un lăstar ce-abia să crească poate
Care răsare-într-un pământ uscat.

N-avea vre-o frumusețe oarecare
Nici străluciri la El nu s-au văzut
Și-atrăgător a Lui înfățișare
N-avea nimica să ne fi plăcut.

Disprețuit de toți, cu prisosință
Fără motiv de oameni părăsit
Obișnuit cu-atâta suferință
Om al durerii nemaiîntâlnit.

Ce soartă tristă Îi cuprinse viața
Și-atât de mult dispreț Lui i s-a dat
Că de la El îți întorceai și fața
Iar noi în seamă nici nu Lam băgat.

Dar totuși El a noastre suferințe
Smerit, de bunăvoie le-a purtat
Durerile și-a noastre neputințe
Asupra Lui deasemeni le-a luat.

Noi am crezut că sunt pedeapsă toate
Că Domnul l-a lovit și l-a smerit
Dar El era străpuns pentru păcate
Pentru fărădelegea noastră fu zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduse
Întreagă peste El căzu din plin
Prin rănile pe trupul Lui depuse
Suntem acum tămăduiți deplin.

Noi rătăceam, cu toți mergând grămadă
Ca niște oi pe-un drum fără păstor
Dar Domnul-asupra Lui făcu să cadă
Nelegiuriea noastră-a tuturor.

Când asupriri și chinuiri primise,
Ca și un miel pe care-l duci să-l taie,
N-a zis nimic și gura nu-și deschise
Precum la tuns nimic nu zice-o oaie.

Căci El a fost luat prin apăsare
Când nemiloase mâini L-au înfășcat
Prin judecată fără apărare
În care-a fost la moarte condamnat.

Dar câți din vremea Lui aveau credință
Că El, fusese șters așa ușor
Lovit și omorât prin suferință
Pentru păcatu-ntregului popor?

Între ce răi dar, groapa Lui i-o puse
Mormântul, la un loc cu cel bogat
Deși nelegiuiri El nu făcuse
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Dar Domnu-n judecata Lui Cerească
Găsi cu cale și de cuviință
În felu-acesta crunt ca să-L zrobească
Prin neîndurătoarea suferință.

Dar, după ce se va jerfti pe Sine
Pentru păcat, sămânța-și va zări
Trăi-va mult și-n mâinile-i divine
Lucrarea Domnului va propăși.

Își va vedea tot rodul muncii Sale
Sămânța de urmași ce s-or scula
Și-or străluci ca stelele pe cale
Iar sufletul I se va-nviora

Prin cunoștință Robul Meu va pune
Pe mulți in starea după voia Mea
Povara de păcat va lua anume
Acel Neprihănit asupra Sa.

De-aceea-I voi da partea pe vecie
Cu-aceia mari și cu acei cucernici
El merită-n etern pe tron să fie
Și prada va-mpărți cu cei puternici.

Pentru că Însuși El S-a dat la moarte
Cu cei fărădelege numărat
Păcatul celor mulți ca să le poarte
Și pentru vinovați El sa rugat.

Daniel Hozan

Din nou chemați la Cină

Din nou suntem chemați la Cină
Primind nemeritatul Har. .
Pe masa plină de lumină
Din nou e-o pâine și-un pahar.

Din nou în cugete cernite
Simțim atâtea apăsări
Vorbiri și stări nepotrivite
Împotriviri și acuzări.

După un timp de încercare
Cu lupte și cu provocări
Avem veșmintele murdare
Și-avem atâtea remușcări.

În coșurile pentru roade
Aducem iar așa puțin. .
Și din cascade în cascade
Mustrări în cugete ne vin. .

Am fost trimiși argați în vie
Ne-a dat talanți, doar să lucrăm. .
Și-acum, când Domnul ne îmbie,
Noi ce-am adus? Ce merităm?

Privind la pâinea ce-i ‘nainte
La vinul în pahar turnat
Ne stăruie mereu în minte
Acel ce-a fost crucificat.

Și rând pe rând în adunare
În fața Lui ne cercetăm
Și-n duh, atins e fiecare
De-un Har ce nu îl merităm.

Ce-adânc ne conștientizează
De jertfa Fiului Divin
Ce încă spală și salvează,
Ce are meritul deplin.

Iubirea Lui nemăsurată
Ne cheamă iarăși să venim
La masa binecuvântată
Ca împreună s-o servim.

Din nou primim a Lui iertare
Prin Har noi suntem ce suntem
Iubirea Lui aseamăn n-are. .
Noi nici un merit nu avem.

Căci numai Harul Lui ne ține. .
Nimic ce noi am fi adus
Tot meritul ii aparține
Doar jertfei Domnului Isus.

Cu inima deschisă, bună,
Adânc in duhul cercetați
Se-aude vocea ce răsună:
“Iubiții mei, luați, mâncați!

Din Pâinea care dă Viață,
Din trupul lui Emanuel,
Și-apoi din vinul pus în față
Luați acum, beți toți din el!”

Cu ființa-întreagă tremurândă,
Din sângele și trupul Sfânt
Luăm cu inima plăpândă
Reînnoind un legământ

Un legământ semnat cu sânge
Pentru acei răscumpărați
Ce-n jurul Tatălui îi strânge
Justificați și împăcați. .

Iar Duhul Sfânt ca mărturie,
În sufletul deplin predat,
Printr-un fior de bucurie
A Lui amprentă și-a lăsat.

Cu Sfânta Cină-împărtășită
Umpluți de Harul Lui deplin
Plecăm cu inima-înnoită
Și binecuvântați. . Amin!

Daniel Hozan

Și ne iartă nouă…

Iartă-ne, Părinte, greșul și zăbava
La-mplinirea voii bune și curate,
Greu ne-nvățăm locul, mai știrbim din slava
Ce Ți se cuvine, Sfinte Împărate!

Și ne iartă nouă teama și-ndoiala,
N-avem îndrăzneala să pășim pe ape,
Ne-am tocmit cu tihna, ritul și spoiala,
Deși ești același și atât de-aproape!

Iartă-ne și vina osândirii crude,
Iuți cu pedepsirea, nu ne mai smerim,
Noi uităm că n-avem slujba unui jude,
Că suntem țărână, că-ntr-o zi murim.

Iartă găunoasa, șubreda gândire
De-a căuta comoara care-aici rămâne,
Ni-i mlădița stearpă, nu e-n noi rodire,
De-asta n-avem grijă, iartă-ne, Stăpâne!

Te-am ținut departe, am fugit de Tine,
Cât ne merge bine cu greu Te căutăm,
Însă, când furtuna-n calea noastră vine,
Cum știm că ești Domnul, cum Te mai chemăm! …

Iartă-ne și pentru-atât potop de bine
Ce l-am știut face dar nu l-am făcut,
Am jertfit pe-altare cu focuri străine
Pe când ascultarea-i tot ce ai fi vrut!

Și ne iartă nouă multele păcate
Cu sau fără voie, zilnic, săvârșite,
Ele-au fost în Tine pe Calvar urcate
Și prin jertfa sfântă au fost ispășite!

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (I Ioan 2:2)

 Olivia Pocol 

Constatare

Ne-am obișnuit să dăm cu biciul
În tot ce-i bun și ce-i frumos.
Avem atâtea reguli sumbre
Dar nu-s venite din Hristos.

Legați de multele condiții,
În rugă n-avem libertate,
Suntem cuprinși doar de ambiții
Ce ne aruncă-n hău și moarte.

Bisericiile-s tot mai goale
Închinarea-i tot mai rece
Predicile-s tot mai seci
Iar somnul nu mai vrea să plece.

Părtășia-i de fațadă
Și iubirea-i tot la fel
Unitatea nu există
Iar mila nu mai e un țel.

Bărfa este un exempu,
E la modă viclenia,
Teatrul ieftin e puternic
Și pe mulți i-a prins mândria.

Este timpul să lăsăm
Tot ce-i rău, tot ce-i murdar
Să ne-ntoarcem iar jertfa
De la crucea din Calvar.

Să-nțelegem compasiunea
Să trăim în unitate,
Să ne bucurăm în Domnul,
Care ne-a scăpat de moarte.

Să nu mai trăim legați
De pământ și bogăție
Inima și sufletul
Să-și dorească-n veșnicie.

Nichifor Nicu 

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Marius Tarcău  

Iubirea Ta, Isus iubit

Iubirea Ta, Isus iubit
Se dovedește-ntotdeauna
Pe lemn de-ocară Te-ai jertfit
Din faliment ne-ai izbăvit
Ne-ai pregătit în Rai cununa,
Ne-ai apărat și-ai biruit.

Oricând, oriunde e prezentă
Ne însoțește, e cu noi
Ne ocrotește; e atentă
Și cum mai e? Suficientă
Și în necaz și în nevoi
(Ce-adâncă e a ei amprentă!)

Iubirea Ta, mereu, ne-aduce
Înviorare și alin
Și glasul Ei e-atât de dulce
Ne-ajută să purtăm o cruce
Și îndulcește un suspin
Și multe împliniri produce.

În noi iubirea-Ți e comoară
Ne-nviorează zi de zi
Aroma Ei e-o primăvară
Lumina Ei e-atât de clară
Nicicând nu ne va părăsi
Cu Ea nimic nu se compară.

Zâmbește când vin întristări
Cântă cu noi în încercare
Din Ea vin binecuvântări,
Mirabile manifestări
Din viață face sărbătoare
Cu-nseninări și cu cântări.

Atât de mult Te prețuim
Isuse cu iubirea-Ți sfântă
Cu-al Ei mesaj noi ne hrănim
Din Cina Ta ne-mpărtășim
Oricând prezența Ta ne-ncântă
C-așa, cu drag, spre Rai suim.

George Cornici

Ești cel mai bun prieten, Tu ești deosebit

Ești cel mai bun prieten, Tu ești deosebit
Mereu eu am visat la cineva așa ca Tine
Dar printr-un miracol Doamne, Însuți ai venit.
Și din mulțimea întreagă m-ai găsit pe mine.
Tu m-ai privit Isuse cu atâta gingășie
La mine ai venit atunci când îmi era mai greu
Mi-ai adus în suflet pace și multă bucurie
Și m-ai îmbrățișat cu dragostea și Harul Tău.

Mi-a fost puțin chiar frică și m-am înspăimântat
Că îmi vei reproșa și eu am început să plâng
Dar Tu mi-ai spus duios, știu totul, astăzi ești iertat
M-ai mângâiat și m-ai privit în ochi așa de blând.
Plângeam în hohote căci îmi era rușine…
Cum ai putut Tu, Doamne să ierți un păcătos
Ce mare Dragoste… Ce bun Tu ai găsit în mine
Eu și pentru tine am murit mi-a spus Hristos.

Tu inima îmi cercetezi și totul Doamne știi
Numic, nicicând Isuse scump nu-ți voi ascunde
Tu mi-ai adus în suflet Har și atâtea bucurii
Unde în lumea întreagă n-am găsit niciunde.
Tu ești cel mai frumos… nu pot să te descriu
M-ai copleșit cu dragostea și vocea-Ți dulce
Te voi slăvi mereu, în zori de zi și-n ceas târziu
Pentru Golgota și sângele ce a curs pe cruce.

La cine să mă duc… doar Tu-mi ești siguranță
Știi totul despre mine când sunt vesel sau mâhnit
Iar când vin ispite și încercări îmi ești speranță
Știi chiar și lacrimile pe care uneori le înghit.
Ești cel mai bun prieten nimeni nu-i ca Tine
În fața Ta mă aplec și îngenunchez smerit
Îți mulțumesc frumos căci mi-ai făcut mult bine
Pentru jertfa Ta și dragostea cu care m-ai iubit.

Mihail Cebotarev  

Jertfa de pe Golgota

A coborât cândva la noi Iubirea,
A coborât un Miel preasfânt din cer,
Că să aducă lumii mântuirea,
El, Cel preasfânt, un fiu de Dumnezeu.

A luat un chip de prunc, umil in iesle,
N-a căutat un loc preainalt,
Ci S-a smerit ca să slujească,
Chiar și pe cei ce nu L-au așteptat.

A fost un om cum suntem noi,
Și a trăit pe acest pământ,
A indurat și frig și foamete și ploi,
Dar nu a dat ‘napoi nicicând.

A fost batjocorit și a fost scuipat,
A fost vândut și a fost lovit,
Prieteni pe rând, singur L-au lăsat,
Cu toate astea, neîncetat El i-a iubit.

El S-a atins de mulți bolnavi,
Și vindecare-n dar le-a dat,
Și a hrănit și a mângâiat pe cei firavi,
Și totuși nu L-au acceptat.

A fost primit cu Osanale,
Atunci în ziua de Florii!
Ei au crezut că-i Cel ce-aduce pace,
Scăpare din a lor robie pe vecii.

Dar El avea o altă pace,
Nu cea a lumii, ci una pentru veșnicii,
Și nu au priceput decât aceia,
Ce L-au primit și L-au urmat fără a cârti.

Ei nu L-au înțeles deplin,
Și nu știau că El e Mielul,
Ce-avea să moară mai târziu,
Că să plătească El, tot prețul.

S-a dezbrăcat de slava Sa,
S-a dezgolit de tot pe Sine,
Ca să se apropie de om,
Dar omul, L-a trădat din fire.

Și a plâns acest Isus iubit,
A plâns cu amar in ruga Sa,
Dar nu pentru ce-L aștepta,
Ci pentru nepăsarea mea, și-a ta.

Nu îl durea rana străpunsă,
Nici spinii grei ce-L apăsau,
Cât îl durea a noastră viață ascunsă
Trăită în păcat și-n vină grea.

A mers până la capăt pe Golgota,
Pe dealul Căpățânii-ntre tâlhari,
Deși nevinovat, a cărat crucea.
Și a murit că eu să am viață în dar.

Azi este viu și încă așteaptă,
Să ascultăm de al Său glas Sfânt,
Căci El a dat pentru noi totul
Și ne-a iubit, de la-nceput.

dianavarariu95

Jertfa n-a fost în zadar

Jertfa n-a fost în zadar
Se văd, și azi, rezultate
Ce s-a-ntâmplat la Calvar
A deschis ușa spre har,
Spre cereasca demnitate.

Jertfa n-a fost fără chin
La culme a fost tortura
Dar rănile-i ne susțin,
Poartă caracter divin
Cum afirmă, clar, Scriptura.

Plan în Slavă conceput
Jertfa Fiului la cruce
Să salveze a putut
În prezent(ca și-n trecut)
Vindecare ne aduce.

Nu a fost o întâmplare
Ci-a fost sângele vărsat
Să creeze împăcare,
Să-ndemne la adorare
Pentru Cel crucificat.

Rodul sfintei suferințe
Azi se vede-atât de clar,
Se vede în biruințe
Și-n dumnezeiești dorințe
Spre Acel ce-a fost Tâmplar.

Brațe-ntinse, pironite
Ne invită și-azi la El
S-avem viețile-mplinite
Prin mesaje răspândite,
Prin răspunsul la Apel.

O, ce taină! Ce lucrare!
Cerul s-a-ngrijit de noi
Ne-a adus răscumpărare
Și-o eternă sărbătoare
Fără grijuri sau nevoi.

Jertfa n-a fost în zadar
Milioane, milioane
Acceptat-au sfântul dar
Cu originea-n Calvar
Și la crucea cu piroane.

Ce-a urmat? Răscumpărare,
Adorare și cântări
Cine crede parte are
De comori și perle rare
Și de binecuvântări.

 George Cornici 

2 Aprilie

Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt.” Matei 27:14

El nu a ezitat niciodată să-i binecuvânteze pe oameni, dar nu a spus nici un cuvânt în apărarea Lui. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46), şi niciodată nu a tăcut vreun om ca El. A fost tăcerea aceasta indiciul jertfei Sale desăvârşite? A arătat că nu voia să rostească nici un cuvânt care să împiedice uciderea Sa, fiindcă se consacrase ca jertfă pentru noi? Se dăruise atât de deplin încât nu intervenea deloc în apărarea Sa, şi se lăsa să fie legat şi ucis ca o victimă supusă şi ascultătoare? A fost această tăcere un indicator al neputinţei păcatului? Nimic nu putea fi spus în apărarea vinovăţiei omului; de aceea, El i-a purtat întreaga povară şi a stat mut în faţa judecătorului.

Nu este tăcerea răbdătoare cel mai bun răspuns la acuzaţiile lumii? Suferinţa tăcută răspunse unor întrebări într-un mod mult mai concludent decât cea mai puternică elocvenţă. Cei mai buni martori ai creştinismului timpuriu au fost martirii. Nicovala rupe o mulţime de ciocane îndurându-le în tăcere loviturile. Prin tăcerea Sa Mielul lui Dumnezeu ne oferă un exemplu de înţelepciune. Intr-un moment în care orice cuvânt ar fi fost o ocazie de blasfemie, datoria Sa a fost să nu ofere Combustibil pentru flăcările păcatului. Neclaritatea şi falsul, nevrednicia şi lucrurile vrednice de dispreţuit se vor distruge singure peste puţin timp; de aceea, adevărul îşi permite să-şi arate înţelepciunea prin tăcere. Este evident că Domnul nostru, prin tăcere, a furnizat o împlinire a profeţiei.

O cuvântare de apărare ar fi fost contrară profeţiei lui Isaia. „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis deloc gura, ca un miel pe care-l duci la măcelărie si ca o oaie mută înaintea celor ce o tund;) n-a deschis gura” (Isaia 53:7). Prin tăcerea Sa, a dovedit că era adevăratul Miel al lui Dumnezeu. In Calitatea aceasta îl salutăm în această dimineaţă. Fii cu noi, Isuse, şi, în tăcerea inimilor noastre, ajută-ne să ascultăm vocea iubirii.

Meditaţii C. H. Spurgeon