M-au apăsat neliniști

M-au apăsat neliniști multă vreme,
Dar știu că nu mai am de ce mă teme;
Domnul Isus și azi minuni mai face
Și unde-i tulburare pune pace.

Mi-aș fi dorit să mai răscumpăr timpul
Când în clepsidră mult era nisipul…
Dar Domnul știe totul, numai El,
De ce se-ntâmplă-așa și nu altfel!

Vreau să ofer din noua mea trăire
Frânturi de timp desprinse din iubire,
Spre slava Celui ce cu îndurare
S-a dat ca jertfă eliberatoare!

Laura Minciună 

Reclame

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu

Pe lemnul dragostei ne-am întâlnit

Pe lemnul dragostei Ne-am întâlnit
Tu Miel nevinovat, iar eu, călăul
Tu jertfa sfântă care m-a iubit
Eu zbirul ce întruchipam tot răul

Pe Dealul Căpățânii amândoi
Am stat Isuse față-n față
Tu cel mai iubitor Păstor de oi
Eu… cel ce atentam la a Ta viață

Pe via Dolorosa, Tu și eu
Urcam cu gloata cea barbară
Eu blestemând și ocarând mereu
Tu, poticnindu-Te sub grea povară

Pe Golgota Isus Ți-am auzit
Pentru întâia dată vocea
Ca scâncetul de miel adânc rănit
Ce raspâdea, cu toate acestea, pacea

Acolo-n cuie, Tu păreai răpus
Căci sângele-Ți curgea șiroaie
Dar chiar și răstignit tot mă priveai de sus
Și nu cu ură, ci cu-a dragostei văpaie

Să-i ierți o Tată vina lor
Căci vreau cu Tine să-i împac
Șopteai Isus, pătruns de dor
Căci ei nu știu, nu știu ce fac

Am stat atunci cu Tine-n soare
Eu răcorindu-mă căci mi-era sete
Tu copleșit de cea mai grea durere
Primind oțet cu fiere pe-un burete

Smerit stau aplecat Isus de atuncea
Căindu-mă fară ‘ncetare
Îmbrătișând picioarele-Ți și crucea
Și jertfa care mi-a adus salvare.

Puiu Chibici

Binecuvîntări ale dramei de la cruce

Motto: Prin rănile Lui suntem
tămăduiți(Isaia 53)
************************

Ai suferit să pot avea
Concepții clare, sănătoase
Să port o cruce, chiar de-i grea
Dincol’ de nori să pot vedea
Acele spații luminoase.

C-ai suferit atât de mult
Desigur, și eu port o vină
De-aceea-n veci am să Te-ascult
Și-n toate vreau să Te consult
De-i ploaie sau e zi senină.

Ai suferit bătut, scuipat
În necurmată agonie
Să-mi fie traiul cercetat
De-al Tău Cuvânt înmiresmat
Și de cereasca melodie.

Ai suferit să-mi dai puteri
Să nu cad pradă deznădejdii
Și-atunci când nu sunt primăveri
Să vină, totuși, adieri
Să-nlăture orice primejdii.

Ai suferit, dar ai răbdat
Când Te-au străpuns chinuitorii
Iar suferința grea mi-a dat
O misiune și-un mandat
Cu revelații și victorii.

Ai suferit… ai suferit
E-o dureroasă amintire
A fost o dramă ce-a-nsoțit
Enormul preț ce-a fost plătit
Să pot simți a Ta iubire.

Ai suferit să mă unești
Cu tot ce vine de la Tine
Și azi cu har mă copleșești,
Cu bucurii dumnezeiești
Ca sufletu-mi să Ți se-nchine.

Ca nimeni altul pe pământ
Ai suferit cu demnitate
Să pot purta un nou veșmânt
Și să rămân în Legământ
S-ajung, cu bine, în Cetate.

Că jertfa n-a fost în zadar
O dovedește rezultatul
Azi în vremelnicul hotar
Nespuse împliniri apar
Pentru acel numit ”iertatul”

George Cornici 

Privind la șirul de eroi…

„Și chiar de nu ne va scoate, sa știi, impărate,
ca nu vom sluji dumnezeilor tăi… „Dan. 3:18.

Privind la șirul de eroi –
Eroi ai dragostei, credinței,
Ce-n filele istoriei –
Mers-au drumul biruinței

Și… nu fu presărat cu flori,
Văd – Domnul i-a călăuzit.
În furtună mare, închisori,
În gropi de lei – nu-i părăsit,

Nu-i părăsit nici în cuptor,
Nici în urgia cea mai mare –
Cine-i în Christ’ Mântuitor,
Și-n Mâna Domnului cea tare!

Priviți la jertfa lui Hristos,
Ce-a mers spre cruce-n umilință,
Deschizând victorios –
Drum spre viață-n biruință!

Lăsat-a cer, lăsat-a tron,
Strălucire și splendori
Și răscumpără pe om,
Călcând pe-ai morții grei fiori…

Și-apostolii, cucernici fii
Din Dumnezeu Atotputernic
Învață ca să fiu, să fii –
Neabătut în cale, vrednic!

Și-apoi buneii și părinții,
Ca viu exemplu-n strălucire –
Ținând stindardul biruinței
Prin Isus – Cale-n nemurire!

De-a lungul anilor șirag…
Istoria arată, spune
Că rug aprins, și-al morții prag
N-are putere! – În rugăciune

Și-n încredere deplină,
De ești salvat, sau nu contează?
Când inima de Cer e plină,
Fii curajos, perseverează!

Domnul este Cel ce luptă!
Totul e-n controlul Lui!
Neabătut – luptă și-nfruntă,
Ostaș în oastea Domnului.

Învinge, doar credința vie!
Iubirea, biruie oricând!
Slăvit în tot, oricând să fie –
Dumnezeul Mare, Sfânt!

Lidia Cojocaru 

1 martie

Cât iarna-a fost – atâta dor
De inimi ce-au dorit să spere:
Se va porni cu-un mărţişor
Aniversarea Primăverii.

Atunci doream doară a şti
Din încleştarea dură-a gheţii:
Un ghiocel va răsări
La onomastica Vieţii.

Noi ne-am păstrat acelaş vis
În duh, în suflet şi în fire:
Albu-i chemare-n necuprins,
Iar roşul – jertfa de iubire.

Trecu crăiasa de cristal
Cu nopţi străpunse de veghere
Când ghiocelul de opal
Străpunse-omătul cu putere.

A răsărit… a câştigat…
Modest în razele de Soare
Cu inimi l-au întâmpinat
Două culori de mărţişoare.

Şi sărbătoarea se porni
Cu-această minunată veste
A Primăverii primă zi,
Şi-a Vieţii, proaspătă poveste.

Victor Bragagiu

Biruinţa mea

Biruinţa mea e Domnul
Ce odată-a biruit
Pe Golgota, pentru mine,
Cu-a Lui viaţă a plătit.

Pentru mine-a mers să moară
Fiul Sfânt de Împărat,
A dus a lumii povară
Şi al meu murdar păcat.

Ce iubire, ce speranţă,
Domnul meu mi-a dăruit
Când, odată, a Lui viaţă
Pentru mine Și-a jertfit.

Pe Golgota, mântuirea
Am primit-o de la El
Şi de-atunci Îi simt iubirea
Ce mă va urca la cer.

Ce durere, ce ocară
Dus-a Domnul meu iubit
Şi atât de grea povară
Să fiu şi eu mântuit.

Cum să-Ți mulţumesc, Părinte,
Pentru DARUL Sfânt adus?
Cu ce lacrimi sau cuvinte
Să Te-nalţ, iubit Isus?

Pentru jertfa cea mai mare
Ce a fost aici vreodat’
Am primit şi eu iertare!
Da, ISUS HRISTOS mi-a dat

Din a Lui viaţă sfântă,
Pace, Har şi mântuire!
Şi a mea inimă-i cântă
Zi de zi, de fericire.

Monica Schiersner 

Multumesc pentru iertare

N-am niciun merit înaintea Ta, Părinte,
Din fire-s chiar neascultător și rău
Și nu-nțeleg cum poți să nu-Ți aduci aminte?
De necredința mea și de păcatul meu.

Cum poți să-mi ierți un munte de păcate!
Prin simplul fapt că Ți-am răspuns chemării?
Să le aduni cu mâna Ta pe toate,
Și, pentru veci, să le arunci în apele uitării?

M-ai acceptat când m-ai găsit în zdrențe,
Cu tălpile rănite de umbletul prin lume;
Nu m-ai certat; mi-ai acordat noblețe,
Mi-ai dat din nou al casei Tale nume.

Și când umblam flămând și însetat pe-afară,
Căutând cu mâinile vre-o roșcovă-n noroi,
Prin simplul fapt că m-am întors în țară –
Mi-ai împlinit nespusele nevoi.

Când am rostit puținele-mi cuvinte
M-ai strâns în brațe; și mi-ai pus inelul;
Și-ai înțeles prea bine, drag Părinte,
Că-mi era foame. Și ai tăiat vițelul.

Când sufletu-mi tânjea în țara pribegiei,
Pășind rătăcitor pe-ogoarele străine,
Gustam din plin amarul sărăciei
Când casa Tatălui avea belșug de pâine.

Cum aș putea, Părinte, să nu Îți mulțumesc
Când, oricât m-aș trudi, și oriunde m-aș duce –
Nu poate fi iertat păcatul omenesc,
Decât la Golgota, la cruce.

Chiar cu silistră dacă m-aș spăla
Și apă multă, ca să mă clătesc,
Păcatul nu l-ar curăța;
Doar Jertfa, pentru care-Ți mulțumesc.

Așa am înțeles ce este Harul,
Și jertfa care-aduce mântuire,
Că nu am merit – cum nu avea tâlharul.
De-aceea mă închin cu MULȚUMIRE.

Sarb Titi 

El e oricând Biruitor!

Referințe
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu. . . Iov 19: 25.

Dar știm –
Al nost’ Răscumpărător,
E viu! Da, viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu! ! !

Cine-I poate sta-mpotrivă?
Cine poate a se opune?
Ce-a poruncit El – fi-va,
Prin Sfânt Cuvânt ne spune!

Da, cer și pământ vor trece,
Dar ce-a spus în veci rămâne!
Eu și tu, ca abur’ trecem,
El e Viu și azi și mâine!

Ne încredem? – Biruința,
Ce-i prin El a fost și ține!
Deci ‘nainte prin credință
Fără frică! Știm în cine,

Știm în Cine e Tăria,
Știm în Cine e Izvorul,
Știm prin Cine-I Bucuria,
Prin Isus, Mântuitorul! ! !

Nimic și nimeni, niciodată
Nu poate despărți un fiu,
De Dragostea Sfântului Tată,
De-n El rămâne și e viu!

N-aveți teamă de necazuri!
Nu vă-ndoiți când valul vine!
Atotstăpân peste talazuri
E Domnul Mare, Cel ce vine!

Mireasă, ține sus făclia!
Întăreștete-n Cuvântul Său!
Ce e vântul? Ce-i urgia,
Când un Braț de Dumnezeu

Te sprijinește, te conduce
Și îți spune: Nu! N-ai teamă!
Curat prin Jertfa de pe cruce,
Mergi spre zorii fără seamăn!

Da, știu –
Al meu Răscumpărător,
E Viu! Da, Viu mereu!
El e oricând Biruitor,
Căci este Dumnezeu!

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS