Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși ‘nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ți se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

ASVB 

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

 Nichifor Nicu

Jugul patimilor

Când jugu-i greu pe umeri
Durerea să-mi aline
Sub pleoape lacrimi sfinte
Din adâncimi irup
Lumina încet se stinge
În grotele din mine
Pe care corbii nopții
Mi le-au săpat în trup.

Legat ca de păianjeni
De patimile oarbe
Mă zbat să ies o clipă
Afară la lumină
Și-un îngere pe-aripă
În ceruri mă ridică
Și simt că mă desprind
Ușor din rădăcină.

Plutesc în noapte-adâncă
De parc-aș ști anume
C-am să te văd pe Tine
În ceruri la zenit
Dar, Doamne, de ce încă
Mă simt legat de lume
Și Fiul Tău pe cruce
De ce l-ai părăsit?

Fiindcă mi-e greu păcatul
Și jugul meu de patimi
Mai poate să-l dezlege
Doar jertfa din iubire
A Celui ce pe cruce
A fost nevinovatul
Ce răstignit de lume
El i-a rămas tot Mire.

Marin Mihalache

Nu-ți vinde demnitatea pe-un cadou

Nu-ți vinde demnitatea pe-un cadou,
Nu fi o viață sclav, ci fii erou.
Rămâi o stâncă orice ar veni
Ca nimeni să nu poată a te clinti.

Ascultă-ți inima, nu te-ndoi,
Și fii doar ceea, ce vrei tu să fii.
Învață de la cei ce-au reușit,
Dar care mâinile nu și-au mânjit.

Nu-ți fă prieteni mândri și lumești,
Nici obiceiul lor să nu îl însușești.
Caută-ți tovarăși sinceri și smeriți,
Săraci în duh, însă de cer iubiți.

Alege să rămâi un ne’nsemnat
Și-așteaptă când e vremea de-așteptat,
Căci Cel ce ne-a creat pe toți la fel
Poate te vrea, celor pierduți, model.

Nu-ți vinde dreptul de întâi născut,
Ci fii o jertfă de-un miros plăcut,
Să placi, nu celor ce se văd azi sus,
Ci doar Unuia, vrednic, Regelui Isus.

Puiu Chibici 

Agape

„Să fie lumină” Dumnezeu a zis,
Iar pământul întreg de ea a fost cuprins.
Ce e pe pământ, dar și ce e în cer,
Tot ce îți văd ochii, a fost creat de El.

În iubirea-I mare l-a creat pe om,
I-a dat și suflare și l-a pus pe tron.
S-a uitat la lume, totul bun era,
Dar omul departe, la rău se gândea.

Șarpele vine, îl cheamă, îl îndeamnă,
Ființa umană vrea mai multa slavă.
Și gustă din rodul păcatului amar,
Aducând în lume al vieții greu coșmar.

Căci ceea ce-nainte era bun și curat
Acum este murdar, acum este stricat.
Din acest punct `nainte păcatul a continuat:
Iodolatrii, războaie și moarte-au triumfat.

Iar Diavolul în adâncuri zâmbește încântat.
Omul de-a lui greșeală, nu poate fi salvat.
Domnul e-ntristat și plânge al omului destin,
Căci El n-a vrut pierirea și trecerea prin chin.

Dar îndurarea Lui la capăt n-a ajuns,
În lume a găsit și oameni ce-au străpuns
Lumeștile-ncercări și-al vieții greu păcat,
Deși curați n-au fost, Lui I s-au dedicat.

Aici iubirea sfântă și harul Său nespus
Au dat promisiunea că într-o zi de sus
Veni-va al-nost Mesia, ce crucea va purta,
Iar haina cea pătată, deplin va curăța.

Nu-i basm, nu e poveste, ce Biblia ne spune;
Fecioara va naște-un Fiu, și-I va pune-un nume
Care va pune capăt acestui greu război.
El e Emanuel, Dumnezeu este cu noi!

Un timp trecu. În lume, păcatul se-adâncește.
Poporul Său se duce-n pustiu, nu-I mai slujește.
Se duce după idoli și străluciri deșarte,
Se pierde printre neamuri, se duce prea departe…

Dar într-o zi anume, umil, în loc sărac,
A omului speranță, în lume a intrat.
Isus Mesia, Fiul, al nost’ Mântuitor,
Din cer s-a coborât, privind spre viitor.

Căci omul singur nu mai poate înainta,
Prea mult s-a abătut de sfântă calea Sa.
Păcatul osândește întreaga omenire,
Pentru a omului vină, se cere pedepsire.

Pe-un deal se pregătește altarul pentru jertfă.
O cruce, niște cuie, și ură se observă.
Cununa cea de spini, păcatul v-a purta.
Dar cine va veni? Se va sacrifica?

Un Om fără de vină, fără de vreun păcat,
Din marea de-ntuneric ușor s-a ridicat.
Paharul de osândă, e negru, clocotind,
Așteptă să se verse, de greu păcat mustind.

El ia paharul plin, se uită cu-ezitare,
Al lumii mult păcat, nu sufer-amânare.
Îl bea pe tot de-odată, pe cruce răstignit.
„O, Tata-al Meu din ceruri, de ce M-ai părăsit?”

Dar răutatea lumii, n-are cale de întors.
Singur, între tâlhari, muri Isus Hristos.
O liniște în lume atuncea s-a lăsat
Perdeaua cea din Templu, deplin s-a sfâșiat,
Căci zidul dintre oameni și Tatăl cel de sus,
Pe veci El dărâma-ta. La Domnul ne-a condus!

Luiza Cotea  

Cu viaţa-n contratimp

Am azvârlit cu diamante-n apă
Şi m-am certat ades cu Dumnezeu,
Credeam că-s “pietre”-n clipa mea mioapă,
Urcând pe-anevoiosul meu traseu.

Trecutul mă chema cu oarbe gânduri
Să mă aşeze-n sumbrul lui tablou,
M-ademeneau iuzii printre rânduri
Şi tresăre‎am la cel mai slab ecou.

Eu am râvnit la-a zorilor dulceaţă,
Să sorb din cupa florilor nectarul,
Să mă desfete locuri cu verdeață,
Mi-erau străine jertfa şi altarul.

Fugeam de ceasurile-nsingurării,
De ploile şi vântul toamnei reci,
De-ogorul sfânt, de sarcina lucrării,
De văile cu stânci, spinoase, seci.

Dar am văzut că lumea mea se schimbă,
Deşi m-am agăţat de-un anotimp,
Pendulul pe cadran ‘napoi se plimbă,
Iar eu eram cu viaţa-n contratimp.

Şi Te-am rugat să-mi reînvii prezentul,
Să-mi muţi privirea ‎de la ce-a trecut,
Azi nici nu-mi pot descrie sentimentul,
Văzând comoara timpului pierdut.

Cu braţele deschise, cu-amândouă
Îmbraţişez viaţa-n orice clipă,
Şi o privesc din perspectivă nouă,
N-o să mai fac din anii mei risipă.

Am înţeles că toate au o vreme,
Că nu mai este timp ‎de târguieli,
Mă voi supune voii Lui supreme
Stând pe făgaşul sfintei rânduieli.

Olivia Pocol

Hristos-Și îndreaptă mâinile spre tine

Hristos-Și îndreaptă mâinile spre tine
Cununa mântuirii vrea să-ți dea
Să fii cu El în slăvile divine
Ce mai aștepți, azi este ziua ta.
O, dacă-ai ști cum cerul radiază
Toți îngerii te-așteaptă ca să vii
Căci Dumnezeu din străluciri veghează
Cu brațele de Tată pe vecii.

Întregul cer se agită-în așteptare
Să-și verse peste tine Harul Său
El vrea să-ți dăruiască azi iertare
Să fii în cer cu Dumnezeul tău.
Hristos cu drag azi mâinile-ți întinde
El te așteaptă, fă dar primul pas
Grăbește-te și Domnul-îți va răspunde
Va fi mereu cu tine-în orice ceas.

O, dacă-ai fi văzut cum cerul cântă
Cum stelele reflectă slava Lui
Că numele ți-e scris în cartea sfântă
Copil răscumpărat al Domnului.
Isus Hristos îți dă îndreptățire
Prin jerfa Lui tu ești răscumpărat
Căci Dumnezeul tău este Iubire
Și iartă pe oricine de păcat.

Nu zăbovi căci astăzi este timpul
Iar ziua cea de mâine nu e a ta
De ce nu vrei să fii în cer tu primul
Primește-L azi, deci nu mai amâna.
Întregul cer te-așteaptă cu iubire
Să fii cu El, cu Dumnezeul tău.
Înconjurat de slavă și mărire
Să-Și verse peste tine Harul Său.

Mihail Cebotarev 

1 Corinteni 13

Referințe1 Corinteni 13

Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doare la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!

Anna Puiu 

Doar dragostea

Simţind în duh vibrarea apropierii Tale
Când spre calvarul jertfei tot gândul mi se duce,
Tu îmi vorbeşti, Isuse, că pentru-a mea iertare
Nu cuiele, ci dragostea Te-a pironit pe cruce.

A fost destulă jertfă pe-altarul de la templu…
Dar Mielul sfânt de paşte altfel se pregătise!
Ar fi putut paharul să treacă pe alături,
Dar dragostea de oameni, pe Sine Se jertfise.

Căci nu Te-a prins mulţimea silindu-Te la moarte
Să Îţi brăzdeze trupul de-nsângerări nestinse,
Că n-a fost gloata ceea atât de-ntărâtată,
Ci dragostea de oameni, în Ghetsimani Te prinse.

Astfel veni Mesia să-Și facă rodul veşnic,
Prin jertfa de la cruce, iubind, s-avem viaţă.
Căci dragostea de este, ea biruieşte răul,
Şi de se cere jertfă, doar dragostea se-nalţă.

Mihai Ghidora 

Ai fost creat de Dumnezeu!

Poate crezi că ai fost creat din nimic,
Dintr-un punct minuscul, au apărut
toate.
Universul acesta sublim sau greierul
mic,
Tu, ființă atât de inteligență sau
poate…

Poate crezi că ai apărut din
întâmplare,
De nicăieri și înspre niciunde…
Frumoasă întâmplare și extrem de
mare,
Să creeze atâtea minunății ce ne cuprinde.

Poate crezi că ai evoluat din maimuță,
Dar nu accepți să ți se spună așa.
Nu vezi cu ochii, fiindcă e ceață,
Alții au implementat-o în mintea ta.

Poate crezi că un extraterestru
misterios,
A adus viață pe această planetă…
Și de atunci existăm, trăim și murim
aici jos.
Oprește-te o clipă și cugetă.

Poate crezi că tu ai fost creat doar de
părinți,
Exiști prin ei și așa toată omenirea.
Dar primii oameni cum au fost creați?
Oare nu de un „Creator”? Pune-ți
întrebarea.

La fel credeam și eu, dar am găsit
răspunsul,
Când Biblia am citit și-a atâtea vieți
schimbate.
Că am fost creat de Dumnezeu,
Unicul…
Și prin Isus, am binecuvântări bogate!

El este Creatorul, El controlează totul.
În mâna Sa ține Universul și tot ce nu
se vede.
Și prin Fiul Său vrea să ne dăruiască
cerul.
Du-te la cruce și în jertfa lui Isus,
crede!

Roagă-te și cercetează Biblia,
El se va descoperi atât de frumos!
Nu vei mai fi mort ci te va învia,
Să trăiești o viață nouă, în Hristos!

 Samuel Holbura