29 Iunie

„Dimineța Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL.” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul lui Dumnezeu.

Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să el dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere.

Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Marius Tarcău  

Prima Revărsare

Oglindiți în Slava Sa, îngerii se-nchină,
Din aripi împrăștiind raze de lumină…
Se pogoară Duhul Sfânt, Darul să-Și împartă,
Peste sufletele-arzând, strânse laolaltă.

Limbi de Foc dumnezeiesc se ivesc îndată,
Slavă răspândind în jur, în odaia toată.
Frații cântă-n alte limbi o cântare nouă;
Cu Lumină din Eden a-nceput să plouă.

Ce Putere! Ce minuni! Pe pământ răsună,
Predicată-n zeci de limbi, Vestea cea mai Bună!
Îngerii privind spre Har, cad în adorare:
Duhul Sfânt a săvârșit prima Revărsare…!

Mănescu Mihaela 

8 Iunie

Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.

Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încrezuseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră.

Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus Increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi ostile iadului Vor fugi ca paiele în faţa vântului.

Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
Azi se aude scrâşnetul de săbii
Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
Biruitorul va primi cununa slavei
Care-l aşteaptă de la început
Şi va domni cu Regele măririi
In veac de veac, uitând ce l-a durut.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,
Viu izvor de sfântă viață
Glas de rugă-nalț spre Tine
În această dimineață!
Sfinte Duh, izvor de pace,
De lumină și putere
Morților Tu dai viață,
Orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,
Taina veșnică ce-adapă
Setea sufletelor care
Căută sfânta vieții apă,
Duh de foc ce dezmorțește
Din înghețuri de păcate
Sufletele adormite,
Cugetele sugrumate.

Tu faci de-a căinței lacrimi
Ochii vinovați să plouă
Tu aduci în viața-ntoarsă
Primăvara vieții nouă.
Tu trezești mustrări amare
Credinciosului când iară
Părăsind pe Domnul, cade
În păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice
Și primind din nou iertare
Mai cu grijă după Domnul
Să alerge cu-nfrânare…
Tu reverși lucrării Tale
Bucurie și putere
Tu ne dai înviorare
Ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite
Și în orișice-ncercare
Doamne, sufletele slabe
Când durerea-i tot mai mare.
Tu poți dezlega răceala
Sufletelor împietrite
Dacă focul Tău topește
Nepăsarea ce le-nghite.

Tu poți face ploi de haruri
Să coboare peste ele
Să rodească-n plin sămânța
Încercată-n vremuri grele
Tu poți Duhule Preasfinte,
Cu puterea Ta cea mare
Să ne-aprinzi mărturisirea
Cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă
Și înțelepciune-n viață
Ca-n lucrarea Ta cea sfântă
Să urmăm a Ta povață! …
Dă-ne Tu putere-n ceasul
Greu al jertfei și-ncercării,
Biruind deplin s-ajungem
La răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina
Fericirii-n veșnicie
Lăudându-Te pe Tine
Sfinte Duh cu bucurie!
Și pe Tatăl și pe Fiul
Cărui slava se cuvine
Dumnezeul nostru mare,
Noi Te preamărim pe Tine!

Traian Dorz 

28 Mai

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4).

Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei.

Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Daca ai fi fost aici

Daca-ai fi fost aici, n-ar fi murit
Acel pe care il iubeai;
Era bolnav, de ce ai zabovit,
De ce-ai ales ca sa mai stai?

Oare nu stii ce mult Te-am asteptat?
Doar vorba Ti-am trimis sa vii;
Pe-atatia alti bolnavi i-ai vindecat,
Lui viata n-ai putut sa-i tii?

Acuma ai venit, dar e tarziu,
De patru zile e-n mormant,
Si fara el e-atata de pustiu,
Imi este sufletul infrant.

Ai intrebat unde l-am pus, si plangi
Vazandu-ma ca plang si eu,
Si lacrimile-n ochii Tai le frangi,
Si Te-nfiori in duhul Tau.

Apoi,”dati piatra la o parte” zici,
„Doamne, miroase greu”, spun eu,
Privindu-ma, incepi sa imi explici
Ca esti al vietii Dumnezeu.

Si-al invierii. Nu Te-am cunoscut,
Credeam ca esti invatator,
Ca multe lucruri bune ai facut
Si vindecari printre popor.

Ca si Stapan insa ai poruncit
Sa iasa Lazar din mormant,
Si-nfasurat in panze a iesit
Afara, la al Tau cuvant.

O, Doamne, cum, chiar nu e prea tarziu?
Tu ma privesti adanc, si taci.
Mantuitorul meu, acuma stiu
Ce lucruri minunate faci.

Ai zabovit in mod intentionat
Ca slava sa Ti-o pot vedea;
Eu doar l-am vrut pe Lazar vindecat,
Tu insa-ai vrut a-l invia.

Si nu e niciodata prea tarziu
In planul Tau desavarsit,
Caci cine crede-n Tine este viu
Si chiar daca ar fi murit.

Inspirata din Ioan 11:1-45.

Anca Winter 

20 Aprilie

Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 Aprilie

Şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.” Luca 23:26

Vedem în Simon ducând crucea o imagine a lucrării bisericii şi din toate generaţiile; ea a fost purtătoarea crucii lui Isus. Observă deci, creştine; Isus nu a suferit ca să te scutească pe tine de suferinţă. El a purtat o cruce, nu ca să scapi tu, ci ca să-o poţi îndura. Christos te salvează din păcat, dar nu şi din durere. Aminteşte-ţi acest lucru, şi aşteaptă-te să suferi. Să ne mângâiem însă cu următorul gând: în cazul nostru, ca şi în al lui Simon, nu purtăm crucea noastră, ci a lui Christos. Când eşti chinuit pentru credinţă sau când religia aduce încercarea ridicolului asupra ta, aminteşte-ţi că nu este crucea ta, ci crucea lui Christos. Ce fericit eşti că poţi purta crucea Mântuitorului! Porţi crucea după El.

Ai o tovărăşie binecuvântată; cărarea ta poartă urmele paşilor Domnului tău. Urma umerilor Săi însângeraţi este întipărită pe cruce. Este crucea Sa, şi El merge înaintea ta ca un păstor înaintea oilor. Ia-ţi crucea în fiecare zi, şi urmează-L. Nu uita că porţi această cruce în tovărăşie. După părerea unora, Simon a purtat doar un capăt al crucii, şi nu întreaga cruce. Acest lucru este foarte posibil; Christos a dus partea cea mai grea, lemnul transversal, iar Simon a dus capătul, care era mai uşor.

Cu siguranţă că la fel faci şi tu. Duci capătul mai uşor, fiindcă Isus poartă greul. Şi aminteşte-ţi că, deşi Simon a purtat crucea puţin timp, acest fapt i-a oferit onoare veşnică. Crucea pe care o purtăm ne este dată pentru puţină vreme, şi apoi vom primi coroana de slavă. Cu siguranţă vom iubi crucea şi, în loc să ne ferim de ea, o vom socoti o comoară, fiindcă ea „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon