Anotimpurile vieţii

În Primăvara vieţii,
Din vânt şi ploi prelunge
Avut-am fericirea
Smerit să mă înfrupt.
Dar Soarele dreptăţii,
Care pe toţi ajunge,
Îmi lumină trăirea
Cât putu El de mult.

Şi, astfel, a mea viaţă
Nu se sfârşi deodată,
Căci dragostea de Tată
Cu braţu-i m-a salvat
Din fără de speranţă
Şi de nebuna gloată,
Ce-nghite tot de-odată,
Fără de mestecat.

Când vara vieţii caldă
Se instalează, iată,
Furtună mai cumplită
Se-abate-asupra mea.
Când rece val mă scaldă,
Cu dreapta spre-al meu Tată
Strig – Taci! Fii liniştită! –
Şi văd iar slava Sa.

În Numele-I de pace
Şi sabie-nfocată
Înfrunt astfel furtuna,
Fără a pregeta,
Căci nu are ce-mi face
Vuirea cea turbată
Cât ţin către El mâna
Oricât s-ar agita!

George Dinu  

Interesant si Minunat

Traim si noi pe langa toate cele
Nu suntem doar o umbra in neant
Ne confruntam cu bune si cu rele
Interesant. .

Destine diferite-or sa ne poarte
Spre-acelasi Adevar trist si socant
Oricat traim suntem datori c-o moarte
Interesant. . .

Planeta noastra cat e ea de mare
E doar un fir din praful cel gigant
Oare sa fim aicea la-ntamplare?
Interesant. . .

Privind natura, floarea ce-nfloreste
Simtim fioru-acela palpitant
De parca orice floare ne vorbeste
Interesant. . .

De unde-i sentimentul ce ne leaga
De-aceia dragi, ca sa-i iubim constant
Si sa le ducem dorul viata-ntreaga
Interesant. . .

Desi oriunde-am vrea sa fie pace
Se-aud rachete-n zobrul lor picant
Cate cruzimi mai poate omul face
Interesant. . .

Dece e-n om atata rautate
De ce e egoist recalcitrant
Lacom de bani, lucrand cu nedreptate
Interesant. . .

Dar Dumnezeu exista nu-i poveste
Nici basm inchipuit si demodat
El este-n veci ” Acel ce Este”
Ce minunat!

Pe-o cruce Adevarul in suspine
Striga spre Tatal cu un glas uscat:
„S-a ispravit, ia-mi Duhul meu la Tine”
Ce minunat!

In casa ucenici-n rugaciune
Stateau inchisi dar Domnul a intrat
Si parca-L vad cum „Pace voua” spune
Ce minunat!

S-a inaltat apoi sa pregateasca
Un loc pentru acei ce l-au urmat
Acolo sus in Patria Cereasca
Ce minunat!

Curand planeta noastra cea firava
V-a fi schimbata la in moment dat
Si-un alt asezamant avea-va Slava
Ce minunat!

La Crucea Lui poti capata iertare
Prin Harul Sfant, prin sangele-I varsat
Si cine-i mantuit in veci nu moare
Ce minunat!

Nu stiu cat pot s-arat prin poezie
Ca Adevaru-i viu si revelat
El este-acel ce mi-a dat Har si mie
Ce minunat!

Daniel Hozan

Venim ca ploaia

Venim ca ploaia și plecăm ca vântul
Un lat de palmă-i viața pe pământ
Ne ‘ntreb-acum din nou pe toți Cuvântul:
Chiar dac-am câstiga întreg pământul
La ce ne folosește în mormânt?

Muncim din zori cu trudă și sudoare
Dar înțeleptul Solomon ne spune
Făcând de fapt tranșanta constatare
Că tot ce-agonisim aici sub soare
Sunt toate în final deșertăciune.

Atunci de ce să ne hrănim cu vise
Când viața-i doar un abur ce se duce?
Valorile ce nu sunt compromise
Le vom găsi-n Cuvântul Vieții scrise
Și Calea ce spre Viață ne conduce.

Pentru că după viața trecătoare
Care ne-aruncă iute în sicrie
Există o viață viitoare
O veșnicie plină de splendoare
Sau una de amar și de urgie.

De asta într-o noapte friguroasă
Din Slava Lui veni-ntre noi Mesia
Dar oamenii nu L-au primit în casă
Și sa născut în ieslea-ntunecoasă
Deși El aducea Împărăția.

Apoi a trebuit ca El să moară
Să fie răstignit de-un braț călău
Purtând pe umeri cea mai grea povară
A omeniri-ntreg păcat și-ocară
Murind în locul meu și-n locul tău.

Pe El mormântul n-a putut să-L țină
A înviat a treia zi în zori
Rabuni, ai purtat a noastră vină
Și ne-ai adus lumină din Lumină
Chiar de la Tatăl dincolo de nori.

Apoi cu bucurie și mirare
Toți ucenicii cu privirea-n sus
Aveau să vadă sfânta decolare
Cum Te ‘nălțai spre Slăvi nemuritoare
Ce stări de Har, ce dor ceresc nespus!

Isus Tu ne-ai promis că-i cu putință
Prin nașterea din nou să fim cu Tine
Și-aceasta este numai prin credință
Și fapte vrednice de pocăință
Prin Harul care vine de la Tine.

Trăim acum în vremea de pe urmă
Vei reveni! Cu siguranță știm
Chiar dacă viața asta ni se curmă
Vom fi pe veci doar un Păstor și-o turmă
În preajma Slavei Tale când sosim.

În Cer vom fi pe veci moștenitori
Pe cei aleși i-asigură Cuvântul
Aici suntem doar simpli muritori
Și parcă-atât de iute trecători
Venim ca ploaia și plecăm ca vântul.

Daniel Hozan

Ca zorii îmbăiați în rouă

Ca zorii îmbăiați în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, și ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
`Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ și-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veșnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ și-n Cer,
Prin „Unul” sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalți de uimire
O stea când descoperi
Și-ai nedumerire
Să te redescoperi

Și să vezi că-n tine
Univers renaște
Prin ce-a fost și vine
După-„o zi de Paște”!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Și tot universul,
Necuprins din noi!

Ioan Hapca

Rusalii

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună
În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.
Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună
Aşteptând promisiunea Domnului – Duhul Sfânt de putere şi foc –

Deodată din cer a venit un sunet fără de veste
Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt
Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,
Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.

Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă
Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă
Primi dezlegarea din frica firească fără temei.

Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă
Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;
Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,
Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.

Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii
Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească
Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii
De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.

Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte
Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire…
Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte
Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.

Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute
De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu
Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute
Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar
Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.
Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har
Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării…

O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie
Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi
O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie
La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.

Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul
Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!
Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul
Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.

Nicholas Dinu

Credința

Știi că El e începutul?
Și de-atunci ai fost văzut
Când a fost creat trecutul
Dumnezeu te-a cunoscut.

Nu e nicio întâmplare,
Nu există explicație:
Dumnezeu e-Acela Care
Te-a făcut a Sa creație.

De la El avem credința
Și făptura minunată,
El ne-a-ntipărit ființa,
Veșnic binecuvântată.

De la El avem cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut.

De aceea, crede frate,
Ca să nu te ieie somnul.
Crede numai și ascultă,
Iată ce vorbește Domnul:

Până când tot fugi de Mine?
Până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea
Cu deșertăciuni lumești?

Până când Mă lași afară?
Neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă?
Spune-Mi oare, până când?

Te-am eliberat de patimi,
Te-am spălat printr-un botez
Te aștept de mult în lacrimi
Inima să-ți cercetez…

Dar tu fugi mereu de Mine
Să Mă cauți, niciun gând…
Tot aștept să stau cu tine
Si Mă-ntreb dar, până când?

În zadar crezi că ești bine,
În zadar crezi că trăiești,
În zadar îndemni pe alții,
În zadar te obosești,

Dacă nu vorbești cu Mine
În cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer,
Totul e deșertăciune.

Ce te temi să stăm de vorbă?
Crezi c-o să îți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri?
Stii tu bogăția Mea?

N-am nevoie de la tine
Nici măcar de-un vârf de ac…
Nu sunt toate ale Mele?
Oare nu chiar Eu le fac?

Vreau ca-ntreaga ta ființă
Să rămână credincioasă,
Căci pe-acei ce au credință,
Îi voi lua la Mine-Acasă.

Stai aproape lângă Mine
Căci iubirea ce se-arată,
Ce o pun acum în tine,
Este necondiționată.

Atunci binecuvântatul
Om, din vechiul răsărit
Va sta lângă Împăratul
Veșnic și desăvârșit.

Binecuvântați cuptorul,
Binecuvântați durerea,
Căci prin ea, Învățătorul,
Pregătește învierea.

Omul când e-n suferință
Ca să-și apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credință
Vinde binecuvântarea.

Tu ești unul din aceia?
Dac-ai fi un corp lovit
Tu ți-ai lepăda scânteia
Pentru-a fi tămăduit?

Nu îmi spune, știu răspunsul:
Dac-am fi mai credincioși,
Nu ne-am teme de durere
Și am fi mai bucuroși.

Puneți astăzi întrebarea:
Ai dori să mergi în Rai?
Dar ‘nainte de aceasta,
Spune, ce credință ai?

Doamne, dacă-n suferință
Treci pe frați și pe surori
Dă-ne Tu la toți credință,
Să ieșim biruitori!

O secundă, stinge teama
Spune-I Lui durerea ta
Spune-I: Doamne, puneți mâna
Astăzi peste viața mea!

Tu ai fost mereu cu mine
Iar atunci când am picat,
Mâna Ta vindecătoare
M-a atins și m-a salvat.

Doamne, dă-mi credință mare
Și putere să aleg,
Calea Ta unde e soare
Ca să pot să înțeleg

Că nu pot mereu alege
Doar ce-mi place mie-aici
Căci Isus, El te culege
Ca să poți să te ridici.

Am văzut că El lucrează
Prin ai Săi copii iubiți
Vreau doar să vă mai spun și vouă
Ca să vă mai pregătiți.

Nu alegeți voi, ci Domnul
Căci El știe mult mai bine,
El a știut și-a voastră roadă
Căci a știut și pentru mine.

Și-n final, să nu vă temeți,
Fiindcă Domnul vă iubește,
Folosiți-vă credința
Și Isus vă folosește.

Mioc Alina

Dă-mi înțelepciune

Dă-mi înțelepciune
Preaiubit Părinte
Ca să-Ți pot supune
Zilnic a mea minte.

Domnul vieții mele
Ființa-mi cercetează
Și-orice lucruri rele
Le îndepărtează.

Ia-mi în stăpânire
Gândul, și-l pătrunde
Căci de-a Ta privire
Nu se poate-ascunde.

Nimeni nu-i ca Tine
Să-mi cunoască ființa
Tu ai pus în mine
Viața și credința.

Din cereasca Slavă
Îmi trimite-o rază
Mintea mea firavă
Tu mi-o luminează.

Regăsesc în mine
Multă slăbiciune
Și chiar gânduri pline
De amărăciune.

Planuri risipite,
Năzuințe stinse,
De Cel rău lovite
Cu săgeți aprinse. . .

Deci, ascultă-mi dorul
Ce spre Tin’ se-ndreaptă
Pune-mi Tu piciorul
Pe cărarea dreaptă.

Zâmbete cu mască
De mă înconjoară,
Pacea Ta cerească
Fie-a mea comoară.

Nu-mi lăsa căderii
Gândurile pradă
Sub a nevegherii
Nemiloasă spadă.

Nu-mi lăsa pornirea
Să încuviințeze
Fără de gândirea
Minții mele treze.

Preaiubit Părinte,
Vin în rugăciune
Și Îți cer fierbinte:
Dă-mi înțelepciune!

Daniel Hozan 

În picătura mea de viață

În picătura mea de viață
Nu-i loc decât pentru Hristos
Ce sorți ne întinde maiestuos
Cu fiecare dimineață
Spre necuprinsul Lui frumos
Și înspre slava Lui măreață.

Un cer de aur port în sânge
Și un senin de vis în suflet,
O umbră sfântă peste umblet
Și-un ferm picior ce firea-mi frânge
Și-așa răspund oricărui urlet
Și uri de lei ce se răsfrânge…

Mă-ajung din urmă și-mi cuprind
Chiar urma viselor în brațe,
Cu-n fler ce știe să se-agațe
De orice puțuri ce se-aprind,
Dar sufletești-le antebrațe
Numai criptează tot ce prind.

Cuprind fântânile cu apă,
O apă cu de toate cele
Dar sufletul nu-mi bea din ele,
Ci minunându-mă cum crapă
Pe fundul lor mulțimi de stele
Mi-ador Izvorul ce mă-adapă.

În picătura mea de viață
Numai e loc nici pentru mine
Căci Cel ce-A fost, Este și vine,
Mi-a pus în duh o Dimineață
Cu orizonturi noi, divine
Și-un jug, la slava Lui măreață.

Ioan Hapca

Binecuvântați, popoare!

Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de
bucurie, toţi locuitorii pământului!
Ps. 66:1.

Ref. Ps. 66:1-2; 66:4-9,20; 65:8(b).

Strigăte de bucurie,
Înălțați lui Dumnezeu!
În cântări de veselie,
Preamăriți Numele Său!

El stăpânește pe vecie,
Prin puterea Lui divină!
O, Nume plin de vrednicie,
Lauda-ți cânte-n dor senină

Imn măreț de slavă, cinste –
Închinarea-i frumusețe!
Atotputernic Domn, Părinte
Ce înfricoșat, dar ce tandrețe

Credincioșie, grijă mare,
Porți pentru răscumpărați!
Pe Cel Sfânt, Etern și Tare –
Mereu, mereu glorificați!

Binecuvântați popoare!
Să răsune laudă Lui!
Ce bunătate, ce îndurare,
Slavă, slavă Domnului!

Ție, ce umpli-n veselie
Un apus și un răsărit,
Ne închinăm cu bucurie –
Fii venerat, mereu cinstit!

Locuiești în glorii sfinte,
În măreție și-n splendori,
Dar te apleci spre noi Părinte
Purtând, pân’ vom zbura spre nori!

Lidia Cojocaru 

Din slava cerului înalt

Din slava cerului înalt,
Cum mulți profeți ne-au învățat,
În valea nopții și-a cruzimii,
A coborât la noi Rabunii…
Isus Hristos! Lumina lumii!

Din slava cerului de sus,
Cum toți profeții sfinți au spus,
În valea morții, în durere,
A coborât plin de putere,
Isus a noastră înviere!

Din slava cerului curat,
Cum este scris cu-adevărat,
În valea cea cu neputință,
A coborât în umilință,
Isus, să aducă biruință!

Din slava cerului sfințit,
Cum Tatăl Sfânt a rânduit,
În valea cu necaz și jale,
A coborât cu îndurare,
Isus ca să ne fie Cale!

Din slava cerului sublim,
Cum din Scriptură deslușim,
În valea unde-i grea robie,
A coborât lumii să fie,
Isus salvare și bucurie!

Din slava cerului preaînalt,
Al lumii veșnic Împărat,
În valea celor răzvrătiți,
A coborât spre-a fi găsiți,
Prin, , cruce, , veșnic mântuiți!

Din slava cerului senin,
Cum toți creștinii azi vestim,
În zorii sfinți ai dimineții,
A coborât, , Apa vieții, ,
Să fericească, , toți drumeții! , ,

Teodor Groza