28 Ianuarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica.

Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”?

Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

4 Ianuarie

„Iosif și-a cunoscut fraţii, dar ei nu l-au cunoscut.” „Genesa 42:8

Dimineaţă ne-am rugat pentru creştere în har şi în cunoaşterea Domnului nostru Christos Isus; În seara aceasta este bine să ne gândim la o întâmplare similară, şi la faptul că Iosif cel ceresc ne cunoaşte pe noi. Cunoaşterea aceasta era perfectă cu mult timp înainte ca noi să-L cunoaştem. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, si în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte să fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16). Înainte să fi existat în lume, existam în inima Lui.

Când I-am fost duşmani, ne-a cunoscut cu nefericirea, nebunia şi slăbiciunea noastră. Când am plâns cu amar şi căinţă şi Lam văzut ca pe un judecător nemilos, El ne-a privit ca pe nişte fraţi prea iubiţi, şi inima Lui a plâns pentru noi. El nu i-a uitat niciodată pe cei aleşi, ci i-a privit întotdeauna drept obiectul iubirii Lui infinite. „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19) este la fel de adevărat pentru risipitorul care paşte porcii ca şi pentru fiul care stă la masă. Dar vai, noi nu ne cunoaştem Fratele Ceresc, şi din necunoaşterea aceasta iau naştere o mulţime de păcate. Ne împietrim inimile în faţa Lui, şi nu îi permitem să intre în dragostea noastră. Nu avem încredere în El şi ne îndoim de cuvintele Sale.,Ne răzvrătim împotriva Lui şi nu îi aducem nici un omagiu.

„Soarele Dreptăţii” (Maleahi 4:2) străluceşte cu tărie, dar noi nu II putem vedea. Cerul coboară pe pământ, şi pământul nu îl primeşte. Domnul fie lăudat, zilele acestea s-au sfârşit pentru noi; totuşi, chiar şi acum, ştim puţin despre Isus în comparaţie cu ceea ce ştie El despre noi. Am început să studiem despre El, dar El ne cunoaşte pe deplin. Este o întâmplare fericită că ignoranţa nu este din partea Lui, fiindcă atunci am fi fără speranţă. El nu ne va spune „Nu vă cunosc” (Matei 7:23). El ne va mărturisi numele în ziua revenirii Sale; până atunci, El ni se va arăta aşa cum lumea nu II poate vedea.

C.H. Spurgeon

Emanuel, in veci pe tron

Betania Worship Dublin

3 Decembrie

„Nu ai nici un cusur.” Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu , are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare.

Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre.

El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când greul te apasă

Când greul te apasă, și parcă nu- poți spune
Atunci ca niciodată, spune-i Lui în rugăciune.
Isus te înțelege, cum nimeni n-ar putea
Nici tată, mamă, prieten, oricât de mult ar vrea.

El vede suferința, El vede și durerea
La vremea potrivită, ți -aduce mângăierea
Așteaptă în tăcere, așteptă, ai răbdare,
Căci doar așa primi-vei biruință-n încercare.

Nu te uita la valuri și nici la zidul tare
Ce parcă-n minte-adesea ridică o ‘ntrebare:
„O până când Isuse, va trebui să- ‘ndur
Ocară și rușine, chiar de la cei din jur?”

„O, da, o nu te teme, încă puțin de așteptat.
Mai plângi, mai rabdă-o clipă, căci de tine n-am uitat.
Eu cântăresc durerea și lacrimi îți adun,
Dar tu mereu veghează, ca un străjer pe turn.”

Așa îți spune Domnul, acel ce te-a ‘ntocmit:
„Voi fi cu tine-n vale, în locul cel umbrit
De-aceea nu ai teamă și nu te- ‘ngrijora
Căci vine izbăvirea și -atunci vei spune așa:

„Slăvit să fii Isuse, că -n ceasul cel mai greu
Ai stat mereu cu mine, deși nimic sunt eu.
Dar prin jertfa din Calvar, și prin sângele -ți divin
Recunosc că tot ce am și tot ce sunt e doar prin Tin’.”

O clipă mai degrabă, aș vrea să te slăvesc
Căci îmi vei da putere deplin să biruiesc
Și voi cânta o laudă, Dumnezeului Prea’ nalt
Că în toate cu iubire, mâna Lui m-a ‘nconjurat.

Birjac Ovidiu 

30 Octombrie

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 Octombrie

„El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” 1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac; dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19).

Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său.

Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Septembrie

„Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Septembrie

„Despărţiţi-vă de ei.” 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate.

Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 August

„Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.” Psalmi 104:16

Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa.

La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de .ispite; el Stă în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit.

Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aduci laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava i se cuvine numai Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon