Când greul te apasă

Când greul te apasă, și parcă nu- poți spune
Atunci ca niciodată, spune-i Lui în rugăciune.
Isus te înțelege, cum nimeni n-ar putea
Nici tată, mamă, prieten, oricât de mult ar vrea.

El vede suferința, El vede și durerea
La vremea potrivită, ți -aduce mângăierea
Așteaptă în tăcere, așteptă, ai răbdare,
Căci doar așa primi-vei biruință-n încercare.

Nu te uita la valuri și nici la zidul tare
Ce parcă-n minte-adesea ridică o ‘ntrebare:
„O până când Isuse, va trebui să- ‘ndur
Ocară și rușine, chiar de la cei din jur?”

„O, da, o nu te teme, încă puțin de așteptat.
Mai plângi, mai rabdă-o clipă, căci de tine n-am uitat.
Eu cântăresc durerea și lacrimi îți adun,
Dar tu mereu veghează, ca un străjer pe turn.”

Așa îți spune Domnul, acel ce te-a ‘ntocmit:
„Voi fi cu tine-n vale, în locul cel umbrit
De-aceea nu ai teamă și nu te- ‘ngrijora
Căci vine izbăvirea și -atunci vei spune așa:

„Slăvit să fii Isuse, că -n ceasul cel mai greu
Ai stat mereu cu mine, deși nimic sunt eu.
Dar prin jertfa din Calvar, și prin sângele -ți divin
Recunosc că tot ce am și tot ce sunt e doar prin Tin’.”

O clipă mai degrabă, aș vrea să te slăvesc
Căci îmi vei da putere deplin să biruiesc
Și voi cânta o laudă, Dumnezeului Prea’ nalt
Că în toate cu iubire, mâna Lui m-a ‘nconjurat.

Birjac Ovidiu 

30 Octombrie

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 Octombrie

El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” 1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac; dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19).

Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său.

Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Septembrie

Despărţiţi-vă de ei.” 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate.

Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 August

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.” Psalmi 104:16

Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa.

La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de .ispite; el Stă în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit.

Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aduci laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava i se cuvine numai Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 138

Te laud iar, din inima mea toată
Și laudele Tale eu le cânt
În fața dumnezeilor de piatră
Și mă închin în Templul Tău cel Sfânt.

Pentru-a Ta bunătate dovedită
Eu laud Numele Tău necontenit
Ești credincios și faima ți-e mărită. .
Căci tot ce ai promis ai împlinit.

În ziua când, de-acolo jos din vale,
Pe Tine cu suspine Te-am chemat
M-ai ascultat, m-ai întărit pe cale
Și sufletul mi l-ai îmbărbătat.

Toți împărații lumii, fiecare
Te vor lăuda și Te vor preamări
Când gurii Tale da-vor ascultare
Cuvintele când Îți vor auzi.

Ei vor lăuda atunci cu bucurie
Pe Cel Preaînalt slăvind Căile Lui
Oriunde, pretutindeni să se știe
Căci mare este Slava Domnului.

Pe oamenii smeriți privește-aparte
Acel ce este pururea-Înălțat
De-asemenea cunoaște de departe
Pe orișicine este îngâmfat.

Când umblu-n strâmtorarea cea aprinsă
Mă-înviorezi căci ochiul Tău privește
Vrăjmașii-s mânioși când văd întinsă
Slăvita-Ți mână ce mă mântuiește.

Ce început-a Domnul pentru mine
Știu negreșit că El va și sfârși
Căci bunătatea Ta -n vecie ține. .
A Tale dragi lucrări nu părăsi!

Daniel Hozan

9 Iulie

 „Şi nu uita nici una din binefacerile Lui. Psalmi 103:2 „

Este plăcut şi profitabil să observi mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sfinţilor din vechime, şi să vezi bunătatea Lui eliberându-i, îndurarea Lui iertându-i şi credincioşia Sa păstrând legământul cu ei. Dar oare nu ar fi mai interesant şi mai profitabil să urmărim mâna lui Dumnezeu în propriile noastre vieţi? Nu ar trebui să ne privim istoria ca fiind la fel de plină de Dumnezeu, de bunătatea şi adevărul, Lui, de dovezile credincioşiei şi sincerităţii Lui, ca şi vieţile sfinţilor din vechime? Îl nedreptăţim pe Domnul nostru atunci când credem că a lucrat Cu putere şi că şi-a arătat tăria doar celor din vechime, dar că nu face minuni şi nu îşi „descoperă braţul Lui cel sfânt” (Isaia 52:10) pentru sfinţii care sunt acum pe pământ.

Să ne revedem vieţile. Cu siguranţă că vom descoperi unele incidente fericite, încurajatoare pentru noi şi onorante pentru Dumnezeul nostru. Nu ai avut nici o eliberare? Nu ai trecut prin nici un râu sprijinit de prezenţa divină? Nu ai trecut nevătămat prin foc? Nu ai avut nici o descoperire? Nu ai avut nici un privilegiu? Nu te-a ascultat niciodată Dumnezeul care i-a răspuns lui Solomon după inima lui, şi nu ai primit răspuns la cererile tale? Nu te-a săturat niciodată de bunătăţi Dumnezeul despre care David cânta „El îţi Satură de bunătăţi bătrâneţea” (Psalmi 103:105)? Nu ai fost niciodată păscut în păşuni verzi? Nu ai fost dus niciodată la ape de odihnă?

Cu siguranţă că bunătatea lui Dumnezeu a fost aceiaşi, pentru tine şi pentru sfinţii din vechime. Să-i cântăm deci îndurarea într-o cântare nouă. Să luăm aurul curat al mulţumirii şi diamantele laudei şi să facem din ele o coroană pentru capul lui Isus. Să ne înălţăm sufletele într-o cântare la fel de dulce ca cea picurată de harpa lui David, lăudându-L pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veci.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

3 Iulie

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.” Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele.

Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice.

Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Martie

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă.” Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul.

Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât?

Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea…

Meditaţii C. H. Spurgeon