3 Iulie

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.” Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele.

Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice.

Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Martie

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă.” Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul.

Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât?

Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea…

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Februarie

Ei vor lăuda căile Domnului.” Psalmi 138:5

Creştinii încep să „laude căile Domnului” când îşi lasă povara la cruce. Nici o cântare a îngerilor nu poate fi mai dulce decât primul cântec de bucurie care ţâşneşte din adâncul sufletului păcătosului iertat de Dumnezeu. Ştiţi cum îl descrie John Bunyan. El spune că, atunci când sărmanul Pelerin îşi lasă povara la cruce, face trei salturi mari şi îşi continuă drumul cântând:

„Slăvită cruce, binecuvântat mormânt
Slăvit să fie Omul care v-a sfinţit murind!”

Credinciosule, îţi aminteşti de ziua în care ai scăpat de lanţuri? Iţi aminteşti locul în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „te iubesc cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3)? „Eu îţi îndepărtez fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Păcatele tale au fost şterse pentru totdeauna. O, ce fericită a fost ziua în care Isus m-a eliberat de durerea păcatului! Când Domnul mi-a iertat pentru prima oară păcatele, am fost atât de fericit încât îmi venea să sar în sus. In drum spre casă, mă gândeam că ar trebui să le spun pietrelor povestea eliberării mele. Sufletul îmi era atât de plin de bucurie încât eram gata să spun fiecărui fulg de zăpadă despre minunata dragoste a lui Isus, care a şters păcatele celui mai mare răzvrătit. Dar simţămintele acestea nu trebuie să existe doar la începutul vieţii de creştin; există motive de a lauda căile Domnului în fiecare clipă, şi experienţa bunătăţii Sale ne face să spunem mereu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea” (Psalmi 34:1).

„Cât timp vom trece prin pustia de păcat
Vom lăuda pe Domnul care-n braţe ne-a purtat.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Ianuarie

Au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.” Iosua 5:12

Călătoriile obositoare se terminaseră pentru Israel, fiindcă ajunsese la odihna făgăduită. Nu mai erau corturi de aşezat, „nici şerpi înfocaţi, nici Amaleciţi războinici, nici pustiu arzător. Israelitii ajunseseră în ţara în care curgea lapte şi miere, şi acum mâncau din roadele ţării. Poate că în anul care începe acum, iubite cititor creştin, se va întâmpla la fel cu tine sau cu mine. Perspectiva aceasta este îmbucurătoare şi, dacă ne ţinem credinţa trează, se va împlini. Să fii cu Isus în odihna făgăduită poporului lui Dumnezeu este într-adevăr o speranţă măreaţă, şi să aştepţi gloria aceasta atât de curând este o dublă binecuvântare.

Necredincioşii şovăie în faţa Iordanului, care ne desparte şi acum de ţara promisă, dar să ne întemeiem nădejdea pe faptul că am înfruntat deja toate relele, şi că nici măcar moartea nu ne mai poate înfricoşa. Să alungăm orice gând de teamă şi să ne bucurăm la gândul că din anul acesta vom începe să fim „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Mulţi vor rămâne pe pământ ca să facă lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o. Dacă aceasta va fi şi partea noastră, nu există nici un motiv pentru care textul de Anul Nou să nu fie adevărat. „Noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă” (Evrei 4:3). Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre. El ne dă „mai mult decât cerem”. Cei care sunt în cer sunt în siguranţă; tot astfel noi, care suntem pe pământ, suntem siguri în Christos Isus. Cei de sus şi-au învins duşmanii; noi avem şi noi victoriile noastre.

Ostile cereşti se bucură împreună cu Domnul lor; privilegiul acesta ne este îngăduit şi nouă. Ei se odihnesc în dragostea Lui; noi avem pace prin EL. Ei cântă spre lauda Lui; noi avem privilegiul să-L binecuvântăm. In anul care începe vom aduna roadele acestui pământ pustiu, pe care credinţa şi speranţa îl pot transforma într-o gradină a Domnului. La început, omul mânca hrana îngerilor; de ce nu ar face-o şi acum? O, ce privilegiu să ne bucurăm în Isus şi să mâncăm din roadele ţării anul acesta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

„Cantaretii”

18 decembrie

Text: Psalmul 40:1-5

Mi-a pus in gura o cantare noua – o lauda pentru Dum-
nezeul nostru.” Psalmul 40:3

Maiestoasele imnuri de demult ale Bisericii si inaltatoarele
cantece mai noi sunt o parte vitala a vietii credinciosului. Se
stie ca oameni care altadata erau inchisi in ei si tacuti si care apoi
L-au primit pe Cristos, acum canta cantarile credintei lor in timp ce
conduc masina, in timp ce ii calca hainele sau in timp ce fac dus.
Ei canta din pricina inimii lor schimbate si din pricina ca noua viata
in Cristos trebuie sa-si gaseasca expresia in cantare.

In cartea lui „Psalms of the Heart”, George Sweeting ilus-
treaza acest adevar din experienta a doi absolventi ai Institutului
Biblic Moody, John si Elaine Beekman. Dumnezeu i-a chemat sa
lucreze ca misionari printre indienii tribului Chol, din partea de
sud a Mexicului. Ca sa ajunga la acest trib, arata Sweeting, acestia
au calatorit pe spinarea magarilor si cu niste luntre scobite din
trunchiuri de copaci. Impreuna cu alti misionari, ei au lucrat timp
de 25 de ani la traducerea Noului Testament in limba indienilor
Chol. Astazi Biserica indienilor Chol prospera. Mai bine de 12.000
de crestini alcatuiesc impreuna Comunitatea crestina Chol, care
este independenta financiar. Ceea ce este interesant este ca atunci
cand au venit misionarii, indienii Chol nu stiau sa cante. Odata cu
patrunderea Evangheliei insa, credinciosii din trib au ajuns sa fie
cunoscuti sub denumirea de „cantaretii”. „Acum ei iubesc cantarea,
comenteaza Sweeting, fiindca au pentru ce sa cante.”

In inimile noastre ale celor care ne-am increzut in Cristos ca
Mantuitorul nostru rasuna cantecul celor rascumparati. Fie ca si
noi, prin faptul ca exprimam bucuria relatiei pe care o avem cu
Cristos, sa fim cunoscuti sub numele de „cantaretii”.- D.C.E.


Pacea lui Cristos in inima mi-a pus
Un izvor ce curge cu har si farmec sfant.
Ale mele-s toate de cand sunt al lui Isus;
Cum as putea sa tac si sa nu cant?” – Lowry

Cea mai semnificativa expresie a crestinismului
este nu un suspin, ci un cantec
.”

Painea zilnica

Numai Dragostea-Ți supremă

Cât de mare e iubirea, arătată pe calvar,
Ea e plină de speranță și e fără de hotar.
Numai Dragostea-Ți supremă, m-a atras la pieptul Tău,
Inima mea-Ți mulțumește, Fiule de Dumnezeu.

Cerul, marea și pământul, laudă numele Tău,
Florile de pe câmpie, știu că au un Dumnezeu.
Tot ce are azi suflare, tot ce mișcă pe pământ,
Îți aduce osanale, cântă numele Tău Sfânt.

Galaxii și mii de stele, toate cântă într-un cor,
Și slăvesc a Ta putere Sfânt și mare Creator.
Universu-ntreg tresaltă la cuvântul Tău cel Sfânt,
Și iubirea Ta se simte și în cer și pe pământ.

Binecuvântat să-Ți fie, numele Tău, Adonai!
Că în marea Ta iubire, pace sfântă Tu, ne dai.
Și în mila Ta măreață, ne iubești și ne mângâi,
Și-n iubirea Ta de Tată, călăuză ne rămâi.

Nichifor Nicu

O inima ce canta

Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau,
si cantau cantari de lauda lui Dumnezeu…

Fapte 16:25

Pavel si Sila erau intr-o stare jalnica. Stateau in temnita dina-
untru, cu spatele sangerand dupa bataia cruda si cu picioarele
stranse in butuci. Cu toate acestea nu se plang, ci se roaga – nu
ofteaza ci canta! Asa se intampla atunci cand credinta triumfa
asupra circumstantelor – cand bucuria spirituala da biruinta in
suferinte fizice. Trupul poate fi intemnitat dar sufletul mantuit, nu.
El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul
lui Dumnezeu rupe legaturile necazului si poate sa-i conduca pe
altii spre lauda si slavirea Aceluia care daruieste bucurie eterna.

Un crestin, pe nume Robinson, trebuia sa coboare intr-o mina de
carbuni pentru a aduce niste informatii de la un miner. Cand a
ajuns jos, a intrebat pe unul din mineri cum ar putea sa-l gaseasca
pe acel om. O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu
siguranta ca il veti gasi cantand”. In timp ce Robinson inainta de-a
lungul galeriilor intunecoase ale minei, se gandea ca acest om
trebuie sa cante unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu:
Valea umbrei mortii m-ameninta iar”. N-a mers mult, cand a auzit
in schimb o voce vesela cantand cu bucurie:

In Tara unde curge
laptele si mierea / A mea e bogatia intregului tinut / Aici straluce
pururi ziua fericita / si noaptea mea de patimi pe veci a disparut”.
Harul lui Dumnezeu schimba noaptea in zi si durerea in cantare.
Doamne, daruieste-ne inimi ce canta! – H.G.B.

Prin tumultul luptei mari si grele
Aud mereu un cantec, dulce, sfant
si-n suflet imi rasuna-al lui ecou,
Cum as putea sa tac si sa nu cant? „- Lowry

Credinta in bunatatea lui Dumnezeu
da tarie sufletului
si o cantare inimii.

Painea zilnica

Remediu pentru „fata de pruna uscata”

Text: Psalmul 13

O inimă veselă înseninează faţa… Proverbele 15:13 …cant Domnului căci mi-a făcut bine.” Psalmul 13:6

Noi produse cosmetice continuă să invadeze piaţa, promiţand frumuseţe celor ce le vor utiliza. Unele pretind să îndepărteze ridurile, altele să îmbunătăţească aspectul tenului. Cateva produse promit chiar să restaureze îmbujorarea tinerească. Producătorii de cosmeticale au propus multe răspunsuri întrebării: „Cum aş putea să arăt mereu tanără?”
Un ziar din Detroit oferă însă o nouă soluţie. Intr-un articol întitulat: Remediu pentru „faţa de prună uscată”, autorul scrie: „Doamnelor, vreţi să arătaţi mereu tinere? Dacă da, atunci înscrieţi-vă în corul bisericii. Femeile care cantă arată mereu tinere. Muşchii obrajilor unei femei care cantă sunt atat de bine dezvoltaţi prin exerciţiu că nu vor avea de-a face cu ridurile atat de repede ca în cazul celor care nu cantă”. Acum, nu vreau să sugerez că trebuie de urgenţă să-ll sunaţi pe dirijor şi să vă înscrieţi în cor. Pentru-unele dintre noi, poate acest lucru ne va îmbunătăţi expresia facială, dar va produce mare pagubă armoniei corului. Ceea ce vreau să spun este că un creştin trebuie să cante Domnului, ori este ori nu este în corul bisericii.


Cantarea reflectă o inimă fericită, iar „o inimă veselă înseninează faţa”. Nu are importanţă dacă vom canta astfel ca cineva să ne audă, „cu psalmi, cu cantări de laudă, şi cu cantări duhovniceşti” (Efeseni 5:19), ori vom canta în tăcere, trebuie să continuăm a-I canta slavă lui Dumnezeu.
Cauţi metode de a-ţi îmbunătăţi tenul şi înfăţişarea exterioară? Nu te baza numai pe ultimele realizări ale industriei cosmetice, oricat de bune ar putea fi. Cantă laudă lui Dumnezeu din toată inima. Aceasta îţi va înfrumuseţa faţa.-P.R.V.

Feţe frumoase, curate, au aceia care
De dragostea lui Isus le sunt strălucitoare.
Suflete frumoase au cei ce-or arăta
Spiritul lui Isus oriunde vor umbla. ” – Anonim

O cantare în inimă pune zambetul pe faţă

Painea zilnica

Cum trăiesc, așa rămâne

De plâng un ceas sau două azi,
Sau merg desculț pe jaru-ncins
Eu n-am să dau nicicând-napoi,
Ci-L voi lăuda pe Cel ce-a-nvins.

Nu voi cârti când valul mare,
Lovește în catargul meu.
Îl voi chema în ajutor,
Pe Cel ce este Dumnezeu.

Nu am de gând să îmi îngrop
Talantul dat de Dumnezeu,
Din contra, îl voi folosi,
Spre lauda Domnului, mereu.

Căci doar așa mă voi numi,
La capăt, drept biruitor
De voi rămâne în picioare,
Și de voi fi împlinitor.

Căci credința fără fapte,
E ca ciorba fără sare,
Dacă nu mai are gust,
Nu mai are nici valoare.

Dar mai bine împletesc,
Traiul, fapta și credința
Căci prin toate cele trei,
Se denotă pocăința.

Cum trăiesc, așa rămâne,
Nu mai pot schimba nimic…
Dar mă străduiesc să fiu,
Demn și vrednic ucenic.

Străduiește-te și tu,
Luptă-te cu tot ce-i rău,
Dacă tu-ți vei face partea,
Restul, face Dumnezeu.

Roagă-te în orice vreme,
Crede cu toată ființa
Căci la capătu-alergării,
Te așteaptă biruința.

Nichifor Nicu  

În liniștita cămăruță

În liniștita cămăruță ne retragem
Din închinare odihnă să extragem
Ființa de trudă ostenită dorește
Să fie tratată dumnezeiește
E un timp atins de intimitate
Când gândul merge la eterna Cetate
Ne copleșește-atunci Slava divină
Inundându-ne cu cereasca Lumină
Dezlegat din lanțul îngrijorării
Sufletul ‘nalță cântul eliberării.
Conecția intensă cu dumnezeirea
Deschide o ușă să intre iubirea.
Ce dulce-i părtășia cu Trinitatea
Când în noi pătrunde eternitatea
Poverile toate sunt ușurate
Necazurile vieții sunt uitate
Totul e calm și e-n liniștea serii
Și e vindecată starea durerii
Se aștern în noi revelații divine
Și-nviorarea-n ființă revine.
Taina vieții aici își află răspuns
Căci lăuntrul e cu Sfântul Duh uns
Și-mbrăcați cu noi energii vom putea
Să-nvingem și mâine situația grea
Și vom călători voioși spre Liman
Cu cântări de laudă și-ntinerit elan.

George Cornici