Ziua cercetării

Când m-a cercetat Cuvântul,
Eram greu legat de patimi,
Eram rob muncit de duhul,
Celui rău și printre lacrimi.

A brăzdat din nou văzduhul,
Pentr-un suflet chinuit,
A venit din ceruri Duhul,
Celui care S-a Jertfit.

Fiul meu muncit de rele,
A sosit al vremi ceas,
Când cu marea Mea putere,
Te voi izbăvi, chiar azi!

Să cunoști și tu ce-i pacea,
Să cunoști a Mea putere,
Azi voi sta în mijlocire,
Pentru plata ce se cere.

Căci trecutul tău e greu,
Milioane de păcate,
Cer acum la Dumnezeu,
Să fii condamnat la moarte!

Și văzând trecutul meu,
Ca și la televizor,
Au trecut prin fața mea,
Toate relele în cor.

Și privind acestea toate,
Sufletul s-a răscolit,
Da, sunt vinovat de toate,
Dar Isus, Tu a-i plătit.

Și am plâns acestea toate,
Cu regret de nedescris,
Și atunci ce libertate,
Și ce pace m-a cuprins.

Sângele de pe Golgota,
A spălat trecutul meu,
Și în jertfa Sa măreață,
Am fost mântuit și eu.

Slavă Tie Tată sfânt!
Pentru marea Ta lucrare,
Căci nu este pe pământ,
Nume ca al Tău de mare.

Voi mărturisi mereu,
În orice împrejurare,
Cât de bun e Dumnezeu,
Ce mare-i a Sa lucrare.

Anonim

3 Martie

„A văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-se în chip de porumbel.” Matei 3. 16

Aşa cum a coborât peste Domnul Isus, Capul, Duhul lui Dumnezeu coboară peste fiecare membru al trupului lui Christos, biserica. Coborârea Lui urmează acelaşi tipar. Totuşi, adesea este excepţional de rapidă. Înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, suntem impulsionaţi înainte şi spre cer dincolo de orice aşteptare. Acest lucru nu se face în grabă omenească, fiindcă aripile porumbelului sunt uşoare şi zboară neauzit. Repeziciunea pare să fie esenţială pentru multe operaţiuni spirituale. Domnul este în susurul blând şi subţire şi, ca şi roua, harul Său picură în tăcere.

Porumbelul a fost întotdeauna simbolul purităţii, şi Duhul Sfânt este întruchiparea sfinţeniei. Când coboară El, tot ce este pur, iubitor şi bun se înalţă, iar păcatul şi necurăţenia ne părăsesc. El poartă ramura de măslin care arată că apele mâniei divine s-au retras. Blândeţea este semnul sigur al puterii transformatoare a Porumbelului; inima atinsă de influenţa Sa binecuvântată este supusă şi umilă. Nevinovăţia urmează ca o consecinţă firească. Vulturii şi corbii îşi urmăresc prada; porumbelul îndură răul, dar nu îl pricinuieşte. Trebuie să fim nevinovaţi ca porumbeii.

Porumbelul este imaginea iubirii; vocea lui este plină de afecţiune. De aceea, sufletul vizitat de binecuvântatul Duh Sfânt abundă în dragoste pentru Dumnezeu, în iubire pentru ceilalţi creştini, şi în iubire pentru păcătoşi, Mai presus de toate, abundă în dragoste pentru Isus. Umbra aripilor Sale „peste faţa adâncului de ape” (Genesa 1:2) produce mai întâi ordine şi viaţă. In inimile noastre, El dezvoltă viaţă nouă şi lumină. Duh binecuvântat, coboară peste noi pentru totdeauna, aşa cum ai coborât asupra scumpului nostru Mântuitor.

C.H. Spurgeon

20 Februarie

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.” Matei 4:1

Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări.

Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care II trimisese, şi totuşi a fost ispitit!

S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

C.H. Spurgeon

14 Februarie

 „Duhul Tău cel bun.” Neemia 9:20

Des întâlnit, prea des întâlnit, este păcatul uitării Duhului Sfânt Această faptă înseamnă nebunie şi nerecunoştinţa. El merită tot ce este mai bun, fiindcă este bun, extraordinar de bun. Ca Dumnezeu, este bun în mod esenţial. El împărtăşeşte întreitul atribut „sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), care se ridică spre Sfânta Treime. El este puritate, adevăr şi har. Este bun, ne iartă rătăcirile şi se luptă cu dorinţele noastre rebele. Nu ne lasă să pierim în păcat, şi ne îndrumă spre cer ca o mamă iubitoare. Cât de milostiv, iertător şi bun este răbdătorul Duh Sfânt! El are o bunătate activă. Toate lucrările Sale sunt desăvârşite în bunătate. El sugerează gândurile bune, grăbeşte acţiunile bune, descoperă adevărurile bune, împlineşte făgăduinţele bune, ne sprijină în realizările bune şi ne conduce la rezultate bune.

Nu este nici un bun spiritual în toată lumea al cărui autor şi susţinător să nu fie El; cerul însuşi îi va datora Lui caracterele bune ale locuitorilor săi. El este bun în mod oficial. Fie că este Mângâietor, învăţător, Călăuzitor, Desăvârşitor, îndrumător sau Mijlocitor, El îşi împlineşte în mod desăvârşit îndatoririle, şi fiecare faptă a Sa are ca scop binele bisericii lui Dumnezeu. Cei care îi ascultă sfaturile devin buni, cei care îi cer călăuzirea lucrează bine şi cei care trăiesc sub stăpânirea Lui primesc numai binecuvântări.

Să fim deci recunoscători unei persoane atât de bune. Să-L slăvim şi să-L venerăm pe Cel „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9:5). Să-i recunoaştem puterea şi să ne recunoaştem nevoia de El chemându-1 în toate acţiunile noastre. Să-I căutăm ajutorul şi să nu-L îndurerăm niciodată. Şi să-L slăvim oricând ni se oferă ocazia. Biserica nu va prospera niciodată dacă nu se va încrede mai mult în Duhul Sfânt. El este atât de bun şi blând încât se întristează şi se îndurerează când îl uităm şi îl neglijăm.

C.H. Spurgeon

18 Septembrie

„Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă!

Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii.

Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 August

„Undelemn pentru sfeşnic.” Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt.

Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare.

Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Iulie

„Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl.” Iuda 1 „Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2).„Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2).

Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului.

Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

Meditatii zilnice:

C.H. Spurgeon

15 Iunie

„Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”. Genesa 21:6

Era departe de puterea naturii, şi chiar contrar legilor ei, ca Sara să fie onorată cu un fiu la vârsta ei. In acelaşi fel, este împotriva tuturor regulilor ca eu, un păcătos nenorocit, neajutorat şi stricat, să aflu harul de a purta în suflet Duhul Domnului Isus. Eu, care odinioară am fost cât se poate de disperat din cauza firii mele blestemate, pustii şi neroditoare, chiar eu am fost făcut în stare să aduc roadele sfinţeniei. Gura mea este plină de laudă şi veselie, datorită harului uimitor pe scare l-am primit de la Domnul, fiindcă l-am găsit pe Isus, Sămânţa făgăduită, şi El va fi al meu pentru totdeauna!

Astăzi voi înălţa psalmi de laudă către Domnul care şi-a amintit de starea mea păcătoasă, fiindcă „mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi se deschide larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău” (1 Samuel 2:1). Ii voi face să se bucure pe toţi cei care aud de marea mea izbăvire, şi de binecuvântata mea înălţare. Îmi voi surprinde familia cu pace din belşug. Îmi voi încânta prietenii cu marea mea fericire. Voi întări biserica cu mărturia mea plină de recunoştinţă, şi voi impresiona lumea cu bucuria conversaţiei mele.

Bunyan ne spune că Mercy (îndurarea, n. trad.) râdea în somn, şi nu se mira când îl vedea pe Isus; bucuria mea nu va fi mai scurtă decât a ei, fiindcă Preaiubitul meu este tema gândurilor mele zilnice. Domnul Isus este o mare adâncă de bucurie; sufletul meu se va cufunda în ea, şi va fi învăluit în desfătările părtăşiei Sale. Sara îl privea pe Isaac şi râdea de bucurie, şi toţi prietenii ei râdeau cu ea; suflete, priveşte la Isus şi uneşte-te cu cerul în bucuria ta negrăită.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Iunie

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) și se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ.

Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea insistenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta!

Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rafa este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 142

Cu glasul meu spre Domnul strig întruna
Necazu-mi vărs. ‘naintea Lui îl pun
Cu glasul meu mă rog Lui totdeauna
‘Naintea Lui, eu strâmtorarea-mi spun.

Când duhul mi-e așa mâhnit în mine
Tu Doamne, îmi cunoști cărarea mea
Pe drumul care umblu, Tu știi bine
Ce cursă mi-au întins pentru-a cădea.

Aruncă-Ți ochii-n dreapta și cunoaște
Că orișice scăpare-mi este rasă
Și parcă nimeni nu mă recunoaște
Iar de-al meu suflet nimănui nu-i pasă.

Spre Tine Doamne strig fără oprire
Și zic: ” Tu-mi ești scăparea, orice-ar fi
La fel și partea mea de moștenire
Cât fi-voi pe pământul celor vii ”.

La strigătele mele ia aminte
Mă izbăvește că-s nenorocit
Când oameni mult mai tari îmi ies ‘nainte. .
Atunci când ei mă prigonesc cumplit.

Îmi scoate sufletul din strâmtorare
Din temniță… să laud al Tău nume
Când sfinții vor veni să mă-ncojoare
Cât bine mi-Ai făcut eu le voi spune.

Daniel Hozan