Duhul Tău e apă vie

Mă zidește pe-a Ta cale
Mă umple de biruință
Dă-mi putere să fiu tare
Și să fiu plin de credință

Umple-mă cu Duhul Sfânt
Să fiu drept, să fiu ca Tine
Să mă schimb pe acest Pământ
Să fiu iubitor de bine

Duhul Tău e apă vie
Care setea-mi potolește
Slava Ta în veci să fie
Al Tău Duh, mă întărește

Căci prin El eu mă simt tare
Și mă simt cutezător
Ține-mă pe a Ta cale
Domnul meu cel iubitor!

Dă-mi putere să fac bine
Și dreptatea s-o iubesc
Să Te pot urma pe Tine
Domn și Fiu împărătesc

De sunt bun Tu mă sfințești
Căci iubire-mi ceri mereu
În credință mă-ntărești
Să pășesc pe drumul Tău

Nimic nu îmi mai doresc
Doar să fiu biruitor
Veșnic să Te însoțesc
Scumpul meu Mântuitor

De toate să fiu iertat
Căci prea multe am greșit
Iar când nu Te-am ascultat
Tot mereu am pătimit

Am primit nuiaua Ta
De pedeapsă n-am scăpat
Dar a fost greșala mea
Și Tu Doamne, m-ai mustrat

Orice ar fi, Te voi urma
Chiar de lupt și nu-i ușor
Căci Isus bun, jertfa Ta
M-a făcut nemuritor!

Florenta Sarmasan

Reclame

Sfinţire imediată şi constantă

„Şi Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin.”

1 Tesaloniceni 5:23

Când Îl rugăm pe Dumnezeu să ne sfinţească, suntem noi pregătiţi să facem faţă la ceea ce înseamnă cu adevărat acest lucru? Noi tratăm mult prea uşor termenul sfinţire. Suntem gata să plătim preţul sfinţirii? Ne va costa o îngustare puternică a tuturor intereselor noastre de pe pământ şi o extindere tot mai mare a interesului pentru lucrurile lui Dumnezeu.

Sfinţirea înseamnă a acorda toată atenţia punctului de vedere al lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă ca toată puterea trupului, a sufletului şi a duhului să fie ţinută şi păstrată numai pentru scopurile lui Dumnezeu. Suntem într-adevăr gata ca Dumnezeu să facă în noi lucrurile pentru care El ne-a pus deoparte? Şi apoi, după ce Şi-a terminat lucrarea în noi, suntem gata să ne punem pe noi înşine deoparte pentru Dumnezeu, exact aşa cum a făcut Isus? „Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei.” Motivul pentru care unii dintre noi n-am intrat în procesul sfinţirii este că n-am înţeles ce înseamnă sfinţirea din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Sfinţirea înseamnă să fim făcuţi una cu Isus. Astfel ca atitudinea care L-a călăuzit pe El să ne călăuzească şi pe noi. Suntem pregătiţi pentru ce ne va costa aceasta? Ne va costa tot ce nu este din Dumnezeu în noi.

Suntem pregătiţi să fim prinşi în amploarea rugăciunii apostolului Pavel din acest verset? Suntem pregătiţi să spunem: „Doamne, fă-mă atât de sfânt cât îl poţi Tu face sfânt pe un păcătos salvat prin har“? Isus S-a rugat ca noi să fim una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl. Caracteristica prezenţei Duhului Sfânt într-un om este puternica asemănare a acelui om cu Isus Cristos şi eliberarea de tot ce nu este ca El. Suntem gata să ne punem deoparte pentru slujirea Duhului Sfânt în noi?

Oswald Chambers

Lipit de Tine vreau să fiu

Lipit de Tine vreau să fiu
Isuse, pe vecie;
Pe nimenea ca Tin’ nu ştiu,
Eşti totul, Doamne, mie.

Ascunde-mă la pieptul Tău
În orişice clipită,
Să fiu păzit de orice rău,
Să nu cad în ispită.

Unit în Tin’ să fiu mereu
Cu cei de lângă mine,
Smerit să fie duhul meu
‘Nălțându-te pe Tine.

Umplut de Duhul Tău cel Sfânt
Doresc să fiu, Stăpâne,
Prin gând, prin fapte şi cuvânt
Să fiu lumină-n lume.

Scăldat în haru-ți minunat
Păstrează-mă, Isuse,
Până la cer voi fi luat,
În frumuseți nespuse.

Te laud, Domnul meu iubit,
Şi te iubesc fierbinte,
Abia aştept să fiu primit
În brațele-ți, Părinte.

Paula D 

Ridică-mă Tu

Ridică-mă Tu, Stăpâne atunci
Când inima-i tristă şi plină de-amar,
Când sufletul bea din cupa-ncercării
Revarsă în el un strop sfânt de har.

E crudă viaţa şi aprigă-i lupta
Şi mulţi dintre noi, suntem răpuşi
Nu doar ispita îşi pune amprenta.
De valu-ntristării mereu suntem duşi.

Nu doar satana, cu-a lui mari oferte
Ne prinde în laţul de el ferecat,
Nu doar momeala ce-o vezi în vitrine
Sau tehnica ce astăzi a evoluat.

Ci chiar deznădejdea şi lipsa speranţei
În lumea aceasta cuprinsă de rău,
Te poate răpune în clipele grele
Şi duce departe de-al tău Dumnezeu.

Ridică-ne Doamne Stăpâne atunci
Când ploaia-ntristării la geamul nost bate.
O lasă-Ţi Tu harul ce-aduce cu el
Pacea divină, şi-a ei nestemate.

Să mângâie duhul, să lege el rana
Să-alunge-ntristarea şi roadele ei,
Amarul lăsat în noi de satana
Alungă-l Isuse! Şi-apoi dacă vrei,

Cereştile stări, cântarea eternă
Ce-o cântă în cor oastea cerească,
Din pulberi ridice pe cei ce-au căzut
Şi facă în ei nădejdea să crească.

Adu-ne momentul de mult aşteptat
Când toate lăsa-vom aicea în vale,
Şi-n sfânta cetate, la masă cu Tine
Prin harul Tău sfânt, avea-vom intrare.

Minodor Suteu 

Din Duhul Tău Iubit Isus

Din Duhul Tău iubit Isus,
am tot ce port în mine,
tot ce cuvînt frumos am spus
tot ce pe-al Tău altar am pus,
tot ce iubirii i-am adus
– e numai de la Tine,
e numai de la Tine.

Nimic nu s-ar fi-ales în veac
și nici s-ar ști de mine,
nimic n-aș fi știut să fac
nici să vorbesc și nici să tac
și-aș fi murit pe veci sărac
– Isuse, fără Tine
Isuse, fără Tine…

O, voi cîți sînteți ispitiți
să mă vorbiți de bine,
nu vă-nșelați, tot ce primiți
e numai de la El, să știți,
pe mine-un rob să mă priviți,
nimic n-am de la mine
nimic n-am de la mine.

Tot ce cuvînt frumos am spus,
tot ce-i curat și bine,
tot ce iubirii i-am adus,
tot ce pe-altarul sfînt am pus
slăvească-L numai pe Isus,
căci totu-i de la Sine
o, numai de la Sine!

Traian Dorz

Rugăciunea în Duhul

1 Corinteni 14/2

„În adevăr, cine vorbeşte  în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.”

Haina nopții e  presărată cu stele,
Licurici argintii, minunate mărgele,
În noaptea adâncă, suspină și un nai,
Un cântec tainic, duios, înalță spre rai.

Deschid fereastra sufletului în noapte,
Îmi ridic ochii spre înălțimi albastre,
Ce zice naiul, fără cuvinte, duios,
În ceruri, va înțelege Domnul Cristos!

Și  cântecul meu se înalță ca un fum,
Duhuri leșină pe al rugăciunii drum,
Nimeni nu înțelege acest cânt senin,
Decât Domnul ce șede pe tronul divin.

Legat sunt de ceruri  cu fire de aur,
Legat sunt pe veci  de al Cerului Faur,
Eu nu am cuvinte și nu știu să cânt,
Dar cântă, la nai, Porumbelul cel Sfânt.

Se crapă de ziuă, grădina -i  în floare,
De iubire, cântă o privighetoare,
Ploaie târzie și flacără de foc sfânt;
Domnul a răspuns la al duhului meu cânt!

Arancutean Eliza 

Ce mare esti!

Se lasă noapte adâncă,
Şi o linişte deplină peste toate…
Nu pot să dorm ştiind,
Că Tu eşti treaz
Şi mă veghezi de-aproape…
Emoții mă cuprind
Şi ştiu că-s în prezența Ta
Şi pot să-ți spun,
Nestingherit de nimeni,
Tot ce gândesc şi simt,
Să-ți povestesc de toate! …

Dar ce vorbesc? …
La celălalt capăt de pământ,
Soarele-i sus,
Şi lumea-n alergare
Şi poate mii ‘şi-ndreaptă glasul,
În rugă către Tine,
Prin Iisus,
Mijlocitorul tuturor acelor care,
Şi-au spălat haina vieții-n sânge sfânt! …

Însă mai ştiu un lucru…
Că eşti atât de mare,
Că mintea, timpul, spațiul,
Nu Te-ncape! …
Că fiecare stea,
Cunoşti ce nume are,
Chiar dacă într-o zi, ea va dispare…
Le chemi la Tine
Şi ele, Ți se-nchină la picioare! …
Cum dar atunci,
Să nu-mi ştii gândurile,
Miile…
Ce-mi trec hai-hui prin minte? …
Şi firele din părul meu,
Le ştii numărul până la ultimul,
Neînsemnat…
Ce mâine cade jos
Şi moare! …

Toate acestea,
Nu sunt la întâmplare! …
Ci vor să îmi comunice ceva:
Că-n măreția Ta,
Eu totuşi am valoare! …
Şi că nici o secundă măcar,
Din viața mea, scurta si trecatoare,
Nu sunt mai puțin în atenția Ta,
Chiar dacă milioane de rugăciuni odată,
Ți se aduce la picioare! …

Ce mare eşti, Doamne!
Căci mintea şi inima şi duhul meu,
Aşeaptă o transformare,
Să înteleg măcar puțin mai mult,
Să Te cunosc și să mă minunez,
Aşa cum nici un înger,
Har nu are! …

Ce mare eşti! …
Ce mare! …

Mihaela Tureatca 

Seamănul lui Toma

-Noi l-am văzut pe Domnul! E viu, a înviat!
-De voi vedea, voi crede, voi ști cu-adevărat!
Dacă semne de cuie în mâini nu-i voi vedea
Și dacă nu-mi voi pune mâna în coasta Sa,
Și-n urmele de cuie dacă nu-L voi atinge,
Atunci nici nu voi crede, oricine, orice-ar zice!
Trecură doar opt zile, după ce ei vorbiră
Și ucenicii, iarăși, pe Toma-l întâlniră.
Stăteau cu toții-n casă, cu ușile-ncuiate,
Prindea contur, prin jertfă, creștina unitate.
Și dintr-odată Domnul în mijloc apăru,
Și spuse: – Pace vouă! iar Toma îl văzu!
-Adu-ți degetul, Toma  și mâinile-Mi privește,
Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea și crede!
Iar Toma îi răspunse îndată: – Domnul meu! . .
Acum eu cred în Tine, că Tu-mi ești Dumnezeu!
-O, Tomo, spuse Domnul, tu crezi, căci m-ai văzut,
Ferice e de-aceia, ce deja au crezut
Dar fără să mă vadă! Astfel vorbi Hristos
Celui care odată era necredincios!
***
S-au scurs clipe de aur, către un alt liman,
Clepsidra e mai goală cu două mii de ani! . .
Ne amintim și astăzi de Toma zis și Geamăn,
Care, știm după nume, că mai are un seamăn!
Sau poate doi, sau patru, sau sute, zeci de mii,
Sute de mii, milioane, ca el azi pot a fi!
Ei vin la părtășie, însă nu-ntotdeauna,
Totuși iubesc pe Domnul și vor și ei cununa!
Când Domnul se prezintă prin Duhul Său cel Sfânt,
Ei pierd din părtășie și din susurul blând. .
Și-aud doar de la ceilalți: -o, El a fost aici
În adunarea sfântă, la noii ucenici!
Cum ar putea vreun seamăn să-L vadă pe Hristos
Când  din ceruri coboară, prin Duh, aicea jos?
Mereu în părtășie, cu frații de va fi
Pe Domnul slavei sigur îL va putea-ntâlni! . .
O, Domnul meu din ceruri, sfânt Miel, scump Salvator,
Vorbește-mi azi prin Duhul Tău sfânt, Mângâietor…
Vreau să Te văd, Isuse, căci mă întreb mereu:
Un seamăn de-al lui Toma nu sunt oare și eu? . .

Emanuel Hasan

Cu Domnul spre Emaus

Pe drumul spre Emaus mergeau doi ucenici
Cu pași ca și de piatră, îngrijorați și triști. .
Și cum să fie veseli? . Ah, cum ar fi putut?
Când Domnul lor pe cruce fusese omorât? …
El, cel mai fără vină, fusese osândit
Deodată cu tâlharii să moară răstignit. .
O stare de confuzie, o stare de tristețe
Și de durere-adâncă li se citea pe fețe. .
Și-ncet, mergând ‘nainte în timp ce se-ntrebau
Despre cele-ntâmplate, nici nu realizau
Căci chiar Mântuitorul, mergea cu ei pe drum,
Cel înviat de Tatăl, Păstorul lor cel bun!
-Ce vorbe sunt acestea, pe care le schimbați
Pe drum? Le spuse Domnul, însă ei, întristați
Se-opriră și-l priviră, precum pe un străin:
-Ești singurul aicea, de prin Ierusalim
Ce n-a aflat nu știe tot ce s-a întâmplat?
-Ce? (spuse Domnul iarăși)-C-a fost crucificat
Acel prooroc în care nădejdea noi ne-am pus,
Că va salva poporul Israel, cum a spus…
Iar după ce preoții cei mari l-au osândit
El a fost dat la moarte și ei l-au răstignit!
Iar de la trista moarte trei zile au trecut,
Dar trupul nu mai este unde era-n mormânt
Femeile văzut-au și altora le-au spus
Că nu mai e acolo iubitul nost’ Isus!
Că au văzut și îngeri ce zic c-a înviat,
Dar n-au văzut și ceilalți că-i viu cu-adevărat! … .
Atunci Mântuitorul le zise: -ce s-a spus
Voi nu credeți. . zăbavnici sunteți, nepricepuți! . .
Oare n-au spus proorocii că El va suferi
Apoi că  se va-ntoarce napoi în veșnicii? ? . .
Și de la toți proorocii Isus le tâlcui
Tot ce spunea de sine și cum totul va fi. .
*
Ziua deja căzuse, precum cade-o povară,
Erau lângă Emaus, cei trei, în fapt de seară. .
El se făcu că merge dincolo de Emaus
Dar cei doi stăruiră de El: -fă dar popas
Căci e târziu și ziua aproape a trecut!
Rămâi cu noi, străine, nu te porni la drum!
Pe când ședea la masă cu ei, Isus luă
Pâinea pusă în față, o binecuvântă
Și după ce o  frânse cu drag El le-o dădu,
Atunci îL cunoscură, însă El dispăru!
-Nu ne ardea la vorba Sa inima în noi?
Când ne-arăta-n Scriptura despre toți pașii Săi?
E El, Mântuitorul, Hristos a înviat!
Să spunem mai departe că-i viu cu-adevărat!
Și chiar în ceasu-acela, în ceasul cel sublim,
Ei s-au sculat să plece iar în Ierusalim!
Cu multă bucurie au spus neîndoios
Și celor unsprezece că a-nviat Hristos!
Cum li se întâmplase, că ei l-au cunoscut
Doar la frângerea pâinii, când El a dispărut!
***
De-atunci și până astăzi sunt două mii de ani,
Isus e viu, în slavă, departe de dușmani!
El nu mai stă pe cruce, pe lemnul de tortură,
Pe cap El nu mai poartă coroana cea de ură!
Nu se va mai întoarce vreodată în mormânt
Și nici sus pe o cruce să moară-agonizând!
Astăzi în cer domnește, Mântuitorul meu,
La dreapta Celui care e veșnic Dumnezeu!
Dar bine știu că și-astăzi El încă se-arată
Prin visuri și vedenii celor ce chiar îL caută!
Prin Duhul Său din ceruri, prin tot ce El lucrează
În fiii săi din lume, ce încă pot să-l vază!
Iar azi, ca ucenicii cei doi, pășesc și eu
Pe drumul spre Emaus, tânjind de dorul Tău. .
Vreau să mi Te descoperi, vreau să Te văd Isuse,
Să-Ți văd urma din coastă, din mâinile străpunse…
Să frângi și pentru mine din pâinea de-altădată
Ca ochii mei să-Ți vadă prezența minunată!
Îmi pune scump Isuse balsam pe rana mea,
Și din a mea odaie, Isus, nu mai pleca!
Cu cei iubiți de Tine pe care mi i-ai dat
Mă ia, iubite Doamne, la pieptu-Ți minunat!
Ca eu să pot a spune cu-ncredere și azi
C-am întâlnit pe Domnul pe drumul spre Emaus!

Emanuel Hasan

De ce nu știm să prețuim

1 De ce nu știm să prețuim
Momentele de har divin
Cu toți o inimă să fim
Așa ca primii noști creștini.

2 Vorbim dar nu stim ce vorbim
Trăim dar nu stim ce trăim
Valori cerești nu prețuim
Și tot cei rău înfăptuim.

3 O Doamne te rog fii cu noi
Nu ne lăsa să dăm napoi
Și toți ca Tine să trăim
Credința Ta să o păzim.

4 Să știm ce-i bine și ce-i rău
S-avem mai mult din Duhul Tău
Să n’genunchem la Golgota
Așa să ne trăim viața.

5 Să fim o inimă și-un gând
Cât vom trăi pe-acest pământ
Cu toți ca frații să trăim
Așa ca primii noști crestini.

Nicolae Zamfir