5 Februarie

„In vremea aceea Isus a luat cuvântul.” Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El.

Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt.

Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

24 Ianuarie

„Marta era împărţită cu multă slujire.” Luca 10:40

Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc” va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire”. Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale.

Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire”, astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătata de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amalecitii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim.

Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

C.H. Spurgeon

10 Ianuarie

„Chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” Iov 19:26

Notaţi subiectul aşteptării devotate a lui Iov: „îl voi vedea pe Dumnezeu”. El nu spune „Voi vedea sfinţii” — deşi, fără îndoială, ar fi o fericire negrăită — ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Nu „voi vedea porţile de aur, voi privi zidurile de iaspis, voi primi o coroană de mărire” ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Aceasta este esenţa şi substanţa cerului; aceasta este fericita nădejde a tuturor credincioşilor. Prin credinţă, desfătarea lor este să-L vadă acum în lucrările Sale. Le place să-L întâlnească în părtăşie şi rugăciune, dar în ceruri II vor vedea clar, şi văzându-L „așa cum este” (1 loan 3:2), vor deveni asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu — ce ne putem dori mai mult? O imagine a lui Dumnezeu — ce ar putea fi mai bine?

Unii citează pasajul „chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu” şi găsesc o aluzie la „Cuvântul s-a făcut trup” (loan 1:14) şi la glorioasa Lui arătare, care va fi evenimentul ultimelor zile. Nu vom discuta aici adevărul acestei presupuneri, ci siguranţa că Christos va fi obiectul viziunii noastre veşnice; II vom vedea şi nu ne vom dori niciodată o bucurie mai mare. Nu vă gândiţi că va fi un cerc prea restrâns pentru mintea noastră. Nu va exista decât o singură sursă de desfătare, dar această sursă este infinită. Toate atributele Sale vor fi subiecte de contemplare, şi cum El este infinit în orice aspect, nu trebuie să ne temem că le vom epuiza vreodată.

Lucrarea Sa, darurile Sale, dragostea Sa pentru noi şi gloria Sa în toate ţintele şi acţiunile sale — toate acestea vor fi teme veşnic noi. Patriarhul privea această vedere a lui Dumnezeu ca pe o bucurie personală, „Ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19:27). Gândeşte-te la realitatea fericirii cereşti; gândeşte-te că cerul va fi al tău. „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui” (Isaia 33:17). Orice strălucire pământească se întunecă şi scade până la urmă, dar aici este o strălucire care nu se va întuneca niciodată, o glorie care nu poate scădea: II voi vedea pe Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

23 Noiembrie

Părtăşie cu EL” 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Interesele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjeşte să vadă deșerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este .prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire.

Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 Octombrie

„ Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Ioan 21:12

Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi” implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi” ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus este Isus însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (loan Ip56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer.

La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. în cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniţi de prânziţi”.

Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să. ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânziţi” cu El prin credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Septembrie

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor.

Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4).

Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Carmel şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile convingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când ajungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 August

Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.” Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil.

Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci.

Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Iunie

Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod a ridicat glasul și a spus: „Ferice de pântecele care te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns; „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul luii Dumnezeu, şi-l păzesc!” Luca 11:27-28

Unii îşi imaginează că mama Domnului nostru a avut parte de mari privilegii, fiindcă îşi închipuie că ea a avut ocazia să privească în inima Lui într-un mod în care noi nu putem. S-ar putea să fie unele motive demne de încredere în această părere, dar nu prea multe. Noi nu ştim dacă Maria a cunoscut mai multe decât alţii. Ea a păstrat în suflet tot ce ştia dar nu am citit nicăieri în Biblie că ar fi fost mai instruită decât ceilalţi ucenici ai lui Christos.

Şi noi putem descoperi tot ce ştia ea. Te miri să auzi acest lucru? Iată textul care mă sprijină: „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură” (Psalmi 25:14). Aminteşte-ţi cuvintele învăţătorului: „nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (loan 15:15).

Descoperitorul divin nu ne ascunde nimic din ceea ce ar fi în folosul nostru. Propria Sa asigurarea este „daca nu ar fi aşa, v-aş fi spus” (loan 14:2). Nu ţi s-a arătat astăzi ţie aşa cum nu se arată lumii? Chiar aşa este; de aceea, nu vom striga în neştiinţă , ferice de pântecele care te-a purtat” ci II vom binecuvânta pe Dumnezeu fiindcă, în primul rând, auzind Cuvântul şi păstrându-l, avem o părtăşie la fel de adevărată cu Mântuitorul ca şi fecioara Maria, şi în al doilea rând, fiindcă avem parte de secretele pe care se presupune că le-a obţinut Maria. Ferice de sufletul atât de privilegiat!

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 Mai

Trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus. ” 1 loan 2:6

De ce trebuie creştinii să-L imite pe Isus? Trebuie să o facă pentru binele lor. Dacă vor ca sufletele lor să fie sănătoase, dacă vor să scape de boala păcatului şi să se bucure de puterea creşterii în har, Isus trebuie să fie modelul lor. De dragul fericirii lor, dacă vor să se bucure de o părtăşie sfântă şi fericită cu Isus, şi dacă vor să fie scăpaţi de grijile şi necazurile lumii, trebuie să trăiască aşa cum a trăit El. Nu este nimic care să te ajute mai mult în mersul spre cer decât imaginea lui Isus în inima ta, ajutându-te în orice mişcare.

Atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, eşti gata să păşeşti pe urmele lui Isus, eşti fericit şi recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu. Poziţia lui Petru care ÎI urma „de departe” (Luca 22:54) este nesigură şi grea. De dragul credinţei, luptă-te să fii ca Isus. Ah, sărmană credinţă, ai fost greu încercată de vrăjmaş, dar nu ai fost niciodată atât de rănită ca în momentul în care te-au lovit prietenii. Cine a făcut rănile acestea din mâinile bunătăţii? Cel care s-a dat drept credincios, dar a folosit pumnalul făţărniciei. Omul care intră în mijlocul turmei, ca un lup îmbrăcat în haine de oaie, oboseşte turma mai mult decât leul de afară.

Nu este nici o armă mai mortală decât sărutul lui Iuda. Creştinii falşi batjocoresc Evanghelia mai mult decât o pot face criticii sau necredincioşii. Dar, mai ales de dragul lui Isus, să căutăm să-I urmăm exemplul. Creştine, îţi Iubeşti Mântuitorul? Este Numele Său preţios pentru tine? Iţi este dragă cauza Lui? Vrei să-L vezi stăpânind toate împărăţiile lumii? Vrei să fie slăvit? Tânjeşti ca toate sufletele să-I fie supuse? Dacă este aşa, urmează-I exemplul; fii o „epistolă a lui Christos” (2 Corinteni 3:3), „cunoscută şi citită de toţi oamenii” (vers. 2).

Meditaţii C. H. Spurgeon