9 Mai

„Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp… să vedem dacă a înmugurit via.” Cântarea Cântărilor 7:11-12

Biserica vrea să se angajeze în lucrare şi doreşte tovărăşia Domnului. Ea nu spune „hai să ies” ci „haidem să ieşim”. Este o mare binecuvântare să lucrezi cu Isus! Este misiunea poporului lui Dumnezeu să îngrijească via Domnului. Asemeni primilor noştri părinţi, suntem aşezaţi în grădina Domnului ca s-o îngrijim; de aceea, trebuie să ieşim în câmp. Atunci când are o gândire corectă, biserica doreşte comuniunea cu Christos în toate lucrurile. Unii îşi imaginează că nu ÎI pot sluji pe Christos în mod activ dacă au părtăşie cu El. Ei se înşeală. Într-adevăr, este foarte uşor să ne vedem de viaţa şi activităţile noastre zilnice şi să ne plângem asemeni Sunamitei: „m-au pus păzitoare la vii, dar via frumuseţii mele n-am păzit-o „(Cânt. 1:6).

Nu avem nici un motiv însă să facem acest lucru, exceptând nebunia şi neglijenţa noastră. Cu siguranţă, un credincios poate să nu facă nimic, şi să fie la fel de mort spiritual ca şi cei care sunt extrem de ocupaţi. Maria nu a fost lăudată fiindcă a stat degeaba, ci fiindcă a stat la picioarele lui Isus. Chiar şi aşa, creştinii nu sunt lăudaţi pentru neglijarea datoriilor sub pretextul părtăşiei secrete cu Isus. Nu este recomandat să stai, ci să stai la picioarele lui Isus. Nu vă gândiţi că activitatea este ceva rău. Este o mare binecuvântare şi un mare har pentru noi.

Pavel spunea că predicarea era un mare har, şi fiecare formă a slujirii creştine poate deveni o binecuvântare personală pentru cei angajaţi în ea. Nu pustnicii şi călugării au cea mai mare părtăşie cu Christos, fiindcă ei au tot timpul la dispoziţie, ci lucrătorii neobosiţi care trudesc pentru Isus şi care, în lucrarea lor, muncesc alături de Isus, şi sunt „lucrători împreună” (2 Corinteni 6:1) cu Dumnezeu. Să ne aducem aminte că, orice am face pentru Isus, facem mai bine împreună cu El.

C.H. Spurgeon

25 Aprilie

„Dacă cineva aude glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El.” Apocalipsa 3:20

Care este dorinţa ta în seara aceasta? Vrei ceva ceresc? Vrei să te bucuri de iubirea veşnică? Vrei libertate în strânsă comuniune cu Dumnezeu? Vrei să cunoşti înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea lui Dumnezeu? Atunci trebuie să te apropii de Isus. Trebuie să-L priveşti în toată plinătatea desăvârşirii Sale. Trebuie să-L vezi în lucrare, în îndeplinirea atribuţiilor şi în persoană. Cel care II înţelege pe Christos primeşte ungerea din partea Duhului Sfânt, şi înţelege toate lucrurile. Christos este cheia care deschide toate camerele lui Dumnezeu.

Nu există nici un tezaur care să nu se deschidă şi să nu-şi ofere toată bogăţia sufletului care trăieşte lângă Isus. Te-am auzit oare spunând „o, dacă ar vrea să locuiască în sufletul meu… dacă ar vrea să facă din inima mea căminul Său…”? Deschide uşa, prea iubitule, şi El va veni fără întârziere. El bate demult la uşa Ta, şi aşteaptă să cineze cu tine şi tu cu El. El cinează cu tine fiindcă L-ai invitat în inima ta, şi tu cinezi cu El fiindcă ţi-a adus provizii. El nu poate avea părtăşie cu tine dacă nu-ţi deschizi inima, ca să aveţi o casă; şi tu nu ai avea ce să mănânci dacă nu ţi-ar fi adus provizii, fiindcă grânarul tău este gol.

Deschide larg, deci, uşa sufletului tău. El va veni cu dragostea după care tânjeşti. Va veni cu bucuria pe care singur nu
o poţi simţi. Va aduce pacea de care are nevoie sufletul tău chinuit. Va veni cu carafe de vin şi mere dulci şi te va îngriji până te vei însănătoşi pe deplin prin „dragostea Sa neasemuită”. Deschide-I uşa, alungă vrăjmaşii, oferă-I cheia inimii tale, şi El va locui în ea pentru veşnicie. O, dragoste minunată, care aduci un asemenea Oaspete într-o asemenea inimă!

C.H. Spurgeon

4 Aprilie

„Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.” Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei? În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor.

Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ. Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă.

Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-1 aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

C.H. Spurgeon

30 Martie

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.” Plângerile lui Ieremia 3:40

Soţia care îşi iubeşte soţul absent îi aşteaptă cu dor întoarcerea. O separare prelungită îi aduce moarte în suflet. La fel se întâmplă cu sufletele care II iubesc pe Domnul. Ei trebuie să-I vadă faţa. Nu pot îndura să fie departe de părtăşia cu El. O privire dezaprobatoare sau mustrătoare este dureroasă pentru copiii iubitori care nu vor să-şi supere tatăl; ei sunt fericiţi doar când II văd zâmbind. Prea iubitule, la fel ai fost şi tu cândva. Un cuvânt din Scriptură, o mustrare, o atingere cu nuiaua erau destul ca să alergi la Tatăl tău, strigând: „Spune-mi de ce eşti supărat pe mine!” La fel este şi acum? Eşti mulţumit să-L urmezi pe Isus de la distanţă? Poţi să contempli liniştit sfârşitul părtăşiei tale cu Christos? Poţi să înduri să-L vezi depărtându-se de tine fiindcă şi tu te-ai depărtat de El? Te-au despărţit păcatele de Dumnezeu, şi inima ta nu are nici o grijă?

Ingăduie-mi să te avertizez cu blândeţe: este dureros să te văd trăind mulţumit fără să vezi faţa Mântuitorului. Ar fi bine să realizăm ce rău este să avem dragoste puţină pentru Cel care a murit pe cruce, bucurie puţină în preţiosul nostru Isus, părtăşie puţină cu Cel iubit! Îmbracă-ți sufletul în văluri de doliu şi jeleşte-ţi nepăsarea. Nu te opri din plâns! Aminteşte-ţi unde ai primit mântuirea.

Du-te imediat la cruce. Acolo, şi numai acolo, poți să-ţi trezeşti sufletul. Nu contează cât de aspru, cât de nepăsător, cât de mort ai devenit, întoarce-te la condiţia ta naturală, sărac şi zdrenţuit şi mânjit cum eşti. Prinde-te de cruce şi priveşte în ochii Săi. Spală-te în izvorul sângelui. Atunci te vei întoarce la dragostea dintâi. Vei experimenta din nou simplitatea credinţei şi blândeţea inimii.

C.H. Spurgeon

26 Martie

„Când va veni in slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” Marcu 8:38

Dacă am fost părtaşi cu Isus la ruşinea Sa, vom împărţi şi slava care îl va înconjura la cea de-a doua venire. Iubite cititor, eşti alături de Isus? Eşti legat de el cu legăturile vieţii? Atunci vei suferi alături de El astăzi în ruşinea Sa. Vei lua crucea şi vei merge „afară din tabără la El” (Evrei 13:13), suferind ocara. Fără îndoială, vei fi alături de El şi în clipa în care crucea va fi schimbată în coroană. Judecă-te singur în seara aceasta. Fiindcă, dacă nu te-ai născut din nou în El, nu vei fi cu El când va reveni în slavă. Dacă te temi de partea întunecata şi dureroasă a părtăşiei cu El, nu vei înţelege strălucirea şi fericirea revenirii Regelui „cu toţi sfinţii îngeri” (Matei 25:31).

Cum? Şi îngerii sunt cu EI? Dar El nu înalţă îngerii; El înalţă sămânţa lui Avraam. Sunt şi sfinţii îngeri cu El? O, suflete, dacă eşti într-adevăr iubit de El, nu poţi sta deoparte. Dacă prietenii şi vecinii sunt chemaţi să-I vadă slava, ce vei face tu, mireasa Lui? Vei sta deoparte? Gândeşte-te că va veni Ziua Judecăţii, şi nu vei putea sta departe de inima Celui care, primind îngerii în părtăşie, te-a primit şi pe tine în unire.

Nu ţi-a spus El „te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19)? Nu ţi-a promis chiar El „Eu vă voi lua” (Ieremia 3:14)? El îşi găseşte plăcerea în tine. Dacă îngerii, care sunt prieteni şi vecini, vor fi alături de el, este mai mult ca sigur că prea iubiţii Săi, în care îşi găseşte plăcerea, vor sta la dreapta Sa. Făgăduinţa aceasta este luceafărul tău de dimineaţă; strălucirea ei este atât de mare, încât poate lumina cea mai întunecată şi tristă experienţă.

C.H. Spurgeon

Mi-e sufletul de pace plin

Mi-e sufletul de pace plin
Se bucură și-n încercare
Căci e cuprins de-un nou destin
Și de-o iubire jertfitoare.

Era legat în lanțuri grele
Când depărtat a fost de Cer
Dar azi privește către stele
Nu spre un pământesc ungher.

E plin de sfântă fericire
C-a fost din temniță salvat
Și nu mai vrea altă slujire
Ci doar un trai pentru-Mpărat.

Dorește s-aibă părtășie
Cu toți ce merg spre Rai cântând
Și să arate gingășie
Văzând pe călători plângând.

Mi-e sufletul cuprins de-avântul
Ce-mi dă aripi spre Paradis
Să pot să nu-mi calc Legământul
Ci să-mplinesc tot ce e scris.

Cu cea mai sfântă mulțumire
Oricând, Isuse, Te urmez
Mi-ai pus în suflet împlinire
Ca dragostea-Ți s-o promovez.

George Cornici

10 Februarie

 „Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu team răscumpărat.” Isaia 44:22

Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire.

Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-1 pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile.

La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine”. De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

C.H. Spurgeon

5 Februarie

„In vremea aceea Isus a luat cuvântul.” Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El.

Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt.

Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

24 Ianuarie

„Marta era împărţită cu multă slujire.” Luca 10:40

Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc” va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire”. Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale.

Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire”, astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătata de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amalecitii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim.

Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

C.H. Spurgeon

10 Ianuarie

„Chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” Iov 19:26

Notaţi subiectul aşteptării devotate a lui Iov: „îl voi vedea pe Dumnezeu”. El nu spune „Voi vedea sfinţii” — deşi, fără îndoială, ar fi o fericire negrăită — ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Nu „voi vedea porţile de aur, voi privi zidurile de iaspis, voi primi o coroană de mărire” ci „îl voi vedea pe Dumnezeu”. Aceasta este esenţa şi substanţa cerului; aceasta este fericita nădejde a tuturor credincioşilor. Prin credinţă, desfătarea lor este să-L vadă acum în lucrările Sale. Le place să-L întâlnească în părtăşie şi rugăciune, dar în ceruri II vor vedea clar, şi văzându-L „așa cum este” (1 loan 3:2), vor deveni asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu — ce ne putem dori mai mult? O imagine a lui Dumnezeu — ce ar putea fi mai bine?

Unii citează pasajul „chiar dacă nu voi mai avea carne, îl voi vedea totuşi pe Dumnezeu” şi găsesc o aluzie la „Cuvântul s-a făcut trup” (loan 1:14) şi la glorioasa Lui arătare, care va fi evenimentul ultimelor zile. Nu vom discuta aici adevărul acestei presupuneri, ci siguranţa că Christos va fi obiectul viziunii noastre veşnice; II vom vedea şi nu ne vom dori niciodată o bucurie mai mare. Nu vă gândiţi că va fi un cerc prea restrâns pentru mintea noastră. Nu va exista decât o singură sursă de desfătare, dar această sursă este infinită. Toate atributele Sale vor fi subiecte de contemplare, şi cum El este infinit în orice aspect, nu trebuie să ne temem că le vom epuiza vreodată.

Lucrarea Sa, darurile Sale, dragostea Sa pentru noi şi gloria Sa în toate ţintele şi acţiunile sale — toate acestea vor fi teme veşnic noi. Patriarhul privea această vedere a lui Dumnezeu ca pe o bucurie personală, „Ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19:27). Gândeşte-te la realitatea fericirii cereşti; gândeşte-te că cerul va fi al tău. „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui” (Isaia 33:17). Orice strălucire pământească se întunecă şi scade până la urmă, dar aici este o strălucire care nu se va întuneca niciodată, o glorie care nu poate scădea: II voi vedea pe Dumnezeu.

C.H. Spurgeon