Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Să nu ai un spirit critic

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1

În privinţa judecării altora, Isus spune: “Nu faceţi asta”. Creştinul obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară.

Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

Oswald CHAMBERS

Ce mare har !

Ce mare har să ai in cer un Tată,
Să-L chemi iar El la timp să-ți dea răspuns,
De n-aş avea nimic în lumea toată
Ci doar pe Domnul meu, mi-ar fi de-ajuns.

Ce mare har să-L ai mereu, creştine,
Alăturea de tine pe Hristos,
Să ştii că orice-ar fi, îți va fi bine,
Din orice greu te scoate glorios.

Ce mare har să-i spui orice dorință
Iar El s-o împlinească minunat;
Nu-i vreo ispită fără biruință,
Nu-i niciun greş să nu fie iertat.

Ce mare har să ai totul în Sine,
Să fii de-a Lui prezență copleşit,
Să uiți de tot, să nu-ți pese de tine,
Să fii cuprins de Cel ce te-a iubit.

Ce mare har să fi în părtăşie
Cu Cel ce te-a creat, te-a mântuit;
Ce mare har odată-n veşnicie
Să fii cu Domnul tău, ce fericit… !

Paula D 

Timpul sfânt de închinare

Timpul sfânt de închinare,
E un timp așa frumos,
Când întreaga Adunare,
Se închină prin cîntare,
Proslăvindu-L pe Hristos!

Timpul sfânt de părtășie,
E un timp de cercetare.
Întristari și bucurie,
Contraste în armonie,
În Scriptură desfătare!

Timpul sfânt de rugăciune,
E un timp de pocăință.
Mulțumiri și adorare,
Mijlociri stăruitoare,
Har, putere, biruință!

Timpul sfânt de mărturie,
E un timp, dar limitat.
Toți creștini sunt solie,
Spre un loc din veșnicie.
Iad, sau Raiul luminat.

Timpul sfânt de căutare,
E un timp cu mult folos,
Pentru cel ce vrea iertare,
Prin credină o umblare,
Pe urmele lui Hristos!

Teodor Groza

Eu sunt un simplu om dar plin de bucurie

Eu sunt un simplu om, dar plin de bucurie,
Vă chem prieteni dragi acum pe fiecare,
Veniți la rugăciune, la sfântă părtășie,
Dați piedicile toate în grabă din cărare, …
Sunt zilele din urmă! Grăbiți la închinare!

E multă rătăcire în lume, dar și har
Și câți mai vrem un loc în raiul glorios,
Să lepădăm păcatul cu jugul lui amar,
Să facem ce e bine și drept și de folos.
Din inimă, spre slava lui Hristos!

Trăim un timp de largă libertate,
Pășim cu hotărâre pe a vieții scară,
Urcăm spre slăvile cerești, înalte,
Ori patimile lumii ne leagă, ne coboară,
Spre chinul cel din iad și veșnica ocară.

Atâtea voci viclene spre rele ne îndeamnă,
Atâția oameni, idoli, pretind a fi urmați,
Se dau chiar legi ce binele-l condamnă,
Prin oameni ce-s acum de, , șarpe, , îndrumați.
Să nu le dăm crezare. Nu trebuie urmați.

Scriptura se-mplinește și lumea-i în impas,
Avem mii de dovezi de netăgăduit,
Bat clopote târzii e cel din urmă ceas,
Tu ești chemat să vii așa cum ești, trudit,
La Domnul ce te vrea salvat și fericit!

Se dă o luptă mare tot mai încrâncenată,
Și nici un om nu este în neutralitate.
Ori suntem cu Hristos și oastea lui cea sfântă,
Ori suntem cu Satana și oștile-i stricate.
Cu Isus avem viața! Cu cel rău numai moarte.

De ești cumva un suflet ce înțelegi chemarea,
De vrei schimbare-n bine, iubire și speranță,
Alege înțelept, Stăpânul și cărarea,
Să fii biruitor, să fii în siguranță,
În lumea trecătoare și-n veșnica viață.

de Teodor Groza

Mi-e miere ruga…

În glas de mierle, păsări ciripind,
Cu dor de dincolo de nori,
Doar Ție  Doamne mă închin
Și-n sfântă părtășie mă cobor.

C-am adunat în mine doruri,
Înmănuncheate de frumos,
Cu cei ce Te slăvesc în coruri,
Dorind să-ți fie credincioși.

Mi-e miere ruga la altar
Și gându-mi către Tine se înalță,
Când în smerenie cobor,
Să gust a Ta dulceață.

Ating  iubirea-Ți iertătoare,
Mă-ntorc cu sufletul curat,
Trecând pe lângă nori și soare,
‘N mireasma fericirii îmbrăcat.

Jos… e-nflorire sau zăpadă…
Furtuni sau cer senin
Dar orice vreme-ar fi  în vale,
Cu Tine vreau Isuse să rămân!

aprilie  2018 Wisconsin
Alexandrina Sanda Tulics

Seamănul lui Toma

-Noi l-am văzut pe Domnul! E viu, a înviat!
-De voi vedea, voi crede, voi ști cu-adevărat!
Dacă semne de cuie în mâini nu-i voi vedea
Și dacă nu-mi voi pune mâna în coasta Sa,
Și-n urmele de cuie dacă nu-L voi atinge,
Atunci nici nu voi crede, oricine, orice-ar zice!
Trecură doar opt zile, după ce ei vorbiră
Și ucenicii, iarăși, pe Toma-l întâlniră.
Stăteau cu toții-n casă, cu ușile-ncuiate,
Prindea contur, prin jertfă, creștina unitate.
Și dintr-odată Domnul în mijloc apăru,
Și spuse: – Pace vouă! iar Toma îl văzu!
-Adu-ți degetul, Toma  și mâinile-Mi privește,
Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea și crede!
Iar Toma îi răspunse îndată: – Domnul meu! . .
Acum eu cred în Tine, că Tu-mi ești Dumnezeu!
-O, Tomo, spuse Domnul, tu crezi, căci m-ai văzut,
Ferice e de-aceia, ce deja au crezut
Dar fără să mă vadă! Astfel vorbi Hristos
Celui care odată era necredincios!
***
S-au scurs clipe de aur, către un alt liman,
Clepsidra e mai goală cu două mii de ani! . .
Ne amintim și astăzi de Toma zis și Geamăn,
Care, știm după nume, că mai are un seamăn!
Sau poate doi, sau patru, sau sute, zeci de mii,
Sute de mii, milioane, ca el azi pot a fi!
Ei vin la părtășie, însă nu-ntotdeauna,
Totuși iubesc pe Domnul și vor și ei cununa!
Când Domnul se prezintă prin Duhul Său cel Sfânt,
Ei pierd din părtășie și din susurul blând. .
Și-aud doar de la ceilalți: -o, El a fost aici
În adunarea sfântă, la noii ucenici!
Cum ar putea vreun seamăn să-L vadă pe Hristos
Când  din ceruri coboară, prin Duh, aicea jos?
Mereu în părtășie, cu frații de va fi
Pe Domnul slavei sigur îL va putea-ntâlni! . .
O, Domnul meu din ceruri, sfânt Miel, scump Salvator,
Vorbește-mi azi prin Duhul Tău sfânt, Mângâietor…
Vreau să Te văd, Isuse, căci mă întreb mereu:
Un seamăn de-al lui Toma nu sunt oare și eu? . .

Emanuel Hasan

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină.

“Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune.

Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor.

Oswald CHAMBERS

Nu stingeţi Duhul!

„Nu stingeţi Duhul! ” 1 Tesaloniceni 5:19

Vocea Duhului este blândă ca zefirul, atât de blândă, încât. dacă nu trăieşti într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu, n-o auzi niciodată. Atenţionările Duhului vin pe căile cele mai extraordinar de blânde şi dacă nu eşti destul de sensibil ca să detectezi vocea Lui, o vei stinge, iar viaţa ta spirituală va slăbi. Atenţionarea Lui vine întotdeauna ca ..un glas blând şi liniştit”, atât de gingaş încât numai un sfânt îl poate auzi.

Fereşte-te ca în mărturia ta personală să te uiţi mereu înapoi şi să spui: ..Odată, cu ani în urmă, am fost mântuit”. Dacă umbli în lumină, nu există privire înapoi; trecutul este transpus în minunea prezentă a părtăşiei cu Dumnezeu. Dacă te îndepărtezi de lumină, devii un creştin sentimental şi trăieşti din amintiri, iar mărturia ta capătă o notă aspră, rece. Fereşte-te să încerci să acoperi refuzul de a umbla în lumină în prezent apelând la experienţele trecute, când ai umblat în lumină. Ori de câte ori Duhul te atenţionează, opreşte-te şi pune lucrurile în ordine, altfel vei continua să-L întristezi fără să-ţi dai seama.

Să spunem că Dumnezeu te-a adus într-o criză şi aproape că ai trecut prin ea, dar nu până la capăt; El va aduce din nou criza aceea, dar ea nu va mai fi aşa de ascuţită cum a fost prima dată. Nu ÎI vei mai discerne pe Dumnezeu bine şi vei fi mai umilit că nu L-ai ascultat. Dacă întristezi Duhul în continuare, va veni un timp când criza nu se va mai putea repeta, căci L-ai întristat într-atâta, încât El S-a îndepărtat. Dar dacă treci prin criză, viaţa ta va fi un imn de laudă la adresa lui Dumnezeu. Nu te ataşa niciodată de lucrurile care-L rănesc mereu pe Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să distrugă ceea ce trebuie să dispară.

Oswald CHAMBERS

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS