Cuvânt și caracter

Nu ești ce spui cu voce tare
Nici ce afirmi de la-naltimi,
Ci numai vorba ta tăcută
Arată cine poți sa fii.

Ce spui când nu aude nimeni,
Când nu ai ce sa demonstrezi,
Când lași “ impresia “ deoparte
Și te arați așa cum ești.

Cu vorba ta poți ca sa legi
Un pod, s-ajungi la alții
Sau poți sa-nalti un zid înalt
De tine sa-i desparti.

Nu ce ai vrut sa fii contează
Cât ce ai reușit sa fii.
Și nu ce-ai spus cât ce-ai făcut
De tine se va aminti.

Tu treci, dar vorba ta rămâne,
Cuvântul tău rămâne scris
Și nu in pagini de hârtie
Ci-n inimi va sta tot ce-ai zis.

Deci sa arați prin vorba ta
Cea spus cândva Isus sa fii:
Lumina, sare, un exemplu,
Un caracter demn de-al Său fiu!

Agheorghiesei Maria 

Cuvânt și caracter

Nu ești ce spui cu voce tare
Nici ce afirmi de la-naltimi,
Ci numai vorba ta tăcută
Arată cine poți sa fii.

Ce spui când nu aude nimeni,
Când nu ai ce sa demonstrezi,
Când lași “ impresia “ deoparte
Și te arați așa cum ești.

Cu vorba ta poți ca sa legi
Un pod, s-ajungi la alții
Sau poți sa-nalti un zid înalt
De tine sa-i desparti.

Nu ce ai vrut sa fii contează
Cât ce ai reușit sa fii.
Și nu ce-ai spus cât ce-ai făcut
De tine se va aminti.

Tu treci, dar vorba ta rămâne,
Cuvântul tău rămâne scris
Și nu in pagini de hârtie
Ci-n inimi va sta tot ce-ai zis.

Deci sa arați prin vorba ta
Cea spus cândva Isus sa fii:
Lumina, sare, un exemplu,
Un caracter demn de-al Său fiu!

Agheorghiesei Maria

TOMA

Pe o piatră, în grădina
Plină de măslini în floare,
Din vechimi de mult apuse,
Vine-o şoaptă de-ntrebare.

Toma, aşezat pe-o parte,
Ţine ochii în pământ.
„-Spune Tomo, nici acuma,
Nu-ţi dai seama cine sunt?!

Ai umblat trei ani cu mine
Şi-ncă nu stii Ce sunt Eu!
Marea-n mijlocul furtunii
A ştiut că-s Dumnezeu!

Orbii mă opreau pe cale.
Mă ştiau făr’ să mă vadă.
Chiar sutaşul, fiu al Romei,
De departe-a vrut să creadă.

Şi femeia cananită
A ştiut la rândul ei
Că din pâinea de pe masă
Cad bucăţi şi la căţei!

Iar cînd v-am trimes în lume
Să vestiţi Împărăţia,
Şi v-am dat la toţi puterea
Ce-ntăreşte mărturia,

N-ai ştiut ce sunt şi cine
M-a trimes la voi anume?
Ai umblat trei ani cu mine
Şi nu ştii să-mi spui pe nume?

N-ai crezut a mea putere,
N-ai crezut al meu cuvânt,
Şi-astăzi, cînd îţi stau ’nainte,
Nu mă recunoşti! EU sînt!

Eu, Cel rărtignit pe cruce.
M-ai văzut cînd am murit.
Uite-n palme, semn de cuie,
Coasta-n care-am fost rănit!

Vino! Pune mâna, Tomo,
Şi cu ochii tăi să vezi!
Binecuvântat eşti astăzi
Ca văzând şi tu să crezi!

Dar mai fericit e-acela
Care nici nu M-a văzut,
Ci privind spre poala crucii,
M-a ales şi M-a crezut!”

Rely Tarniceri 

Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Aprinde focul dragostei

Aprinde focul dragostei în mine
Să pot ierta pe cel ce mi-a greșit
Să fiu Isus Hristos așa ca Tine
Trăind o viață de copil smerit.

Aprinde focul dragostei în mine
Să ard tot eul care a mai rămas
Sa fiu copilul Tău născut din Tine
Născut din Dumnezeul cel adevărat.

Aprinde focul dragostei în mine
Ca să rămân statornic în credință
Și-atunci când valul încercări vine
Crezând în Tine să am biruință.

Aprinde focul dragostei în mine
Să te urmez în toate prin cuvânt
Si ce doresc e să te laud pe Tine
Cât voi trăi Isus pe-acest pământ.

Nicolae Zamfir 

Tu, dragoste…

Tu, dragoste, nu ai mormânt.
Nici teamă n-ai în tine,
Tu eşti un geniu pe pământ
Ce-aduce dorul în cuvânt
Şi veşnicia-n mine.

Tu nu ai colţuri nici bucăţi,
Tu porţi întregu-n sine…
Nu ştii de ură, de dispreţ,
Tu frumuseţea o arăţi
Şi veşnicia-n mine.

Tu soarele îl faci mai cald
Şi-atragi mereu spre tine.
Tu eşti un bob din ceru-nalt,
O pâine sfântă de smarald
Şi veşnicia-n mine.

Tu n-ai un loc în univers,
Tu treci pe la oricine
Şi-n mersul tău adesea ştergi
Păcate multe, făr’delegi
Şi-i strângi pe toţi în tine.

Tu, dragoste, nu ai nici preţ,
Nici mamă n-ai, ştiu bine,
Tu eşti o taină-ntre poeţi
Ce suferi, mustri şi înveţi…
Eşti veşnicia-n mine!

Mihai Ghidora 

Lipit de Tine vreau să fiu

Lipit de Tine vreau să fiu
Isuse, pe vecie;
Pe nimenea ca Tin’ nu ştiu,
Eşti totul, Doamne, mie.

Ascunde-mă la pieptul Tău
În orişice clipită,
Să fiu păzit de orice rău,
Să nu cad în ispită.

Unit în Tin’ să fiu mereu
Cu cei de lângă mine,
Smerit să fie duhul meu
‘Nălțându-te pe Tine.

Umplut de Duhul Tău cel Sfânt
Doresc să fiu, Stăpâne,
Prin gând, prin fapte şi cuvânt
Să fiu lumină-n lume.

Scăldat în haru-ți minunat
Păstrează-mă, Isuse,
Până la cer voi fi luat,
În frumuseți nespuse.

Te laud, Domnul meu iubit,
Şi te iubesc fierbinte,
Abia aştept să fiu primit
În brațele-ți, Părinte.

Paula D 

Cu ce-s mai bun?

Cu ce sunt eu mai bun ca tine,
Om ce te clatini în păcat?
Sunt doar un simplu mărăcine
Visând un crin imaculat.
Dar când m-a prins în mâini Olarul,
Mi-a pus rărunchii în cuptor,
În timp ce El punea hotarul
Cu Trupul Său mijlocitor.
Când m-a privit, a spus că-s bun –
De ce-i așa, nu pot să spun.

Cu ce sunt eu mai bun ca el,
Cuprins de patimi și-ntristare
Și chinuit în fel și fel
Într-o zadarnică sforțare? !
Când totu-i stins, iar cerul tace,
Mărturisește-ți necredința,
Căci n-au vremelnicii putința
Să-și fie-aducători de pace.
La poala Muntelui cel sfânt
Găsești salvarea prin Cuvânt.

Cu ce sunt eu mai bun ca voi? !
Cu mai nimic, dar am proptele;
Mai prind pe talpă și gunoi
Dar nu mă sprijin de surcele.
Mai calc pe-alături și-atunci strig
Din nou la tronul îndurării;
De-aș face altfel, tot prin frig
Mi-aș duce sarcina-ntristării.
Dar s-a-ndurat Stăpânul meu
Să-mi fie Domn și Dumnezeu!

Ridic privirea spre înalții
Și-nsingurații munți și-ntreb:
— Cu ce sunt eu mai bun ca alții?
Și sună Muntele Horeb:
— Sunt buni cei care vin la Mine,
Sfințiți, căci ei au vrut așa;
Fără cusur – și asta vine
Din mila și-ndurarea Mea!

Viorica Mariniuc

Tu să ştii

Legea divinului e lege sacră,
Domnul hotărăşte-n a Sa ogradă!
Nu se schimbă nici o iotă din Cuvânt,
Ce-i scris în Cartea sfântă rămâne sfânt!

Lucrarea satanei iscă furtună!
Nu vrea bărbat şi femeie-mpreună!
Joacă mintea-n plăceri calculate
Cu multe-mperecheri destrăbălate!

Satana vrea să ne ducă-n derivă,
Ca pe Adam şi Eva în grădină.
Cu o vorbă mieroasă i-a amăgit,
Neascultând pe Dumnezeu au greşit!

Tu să ştii, niciodată nu uita!
Dumnezeu a consfinţit familia
Doar între un bărbat şi-o femeie!
Restu-s legături demonice, rele!

O furtună într-un pahar cu apă
Nu te lăsa amăgit niciodată!
Dumnezeu e Stăpân pe-Mpărăţie
Şi pe lucrurile ce au să fie!

Maria Șopț 

Răbdarea

Răbdarea, este o virtute sfântă, având izbăvire-n toate
Este adevărul sfânt, că Domnul nostru, poate!
Răbdarea, naște dragoste, îți dă pace, și avânt,
Numai răbdarea, te oțelește în credință și-n Cuvânt!

Să rabzi în suferință atunci, simți gustul amărui!
Rodul ei, e, mai dulce ca mierea, căutând fața Lui!
Prin răbdare trec cei născuți din nou, care trec prin încercare
Ei, rabdă prin călire, cu credință și pace care o are!

Răbdarea, îți dă demnitatea de sfânt, rămâi pe Stâncă credincios
Privind la Cer, având nădejdea sfântă, în Hristos,
Răbdare, te înalță în credință, îți dă avânt și putere
Te apropii mai mult de Domnul, unde dragostea nu piere!

Răbdarea, niciodată nu se teme, de nimic în suferință!
Unde este răbdare, este nădejde în credință,
Rabdă chiar prigoana, să suferi și să pătimești
Răbdând, te înalți mai mult, spre locurile Cerești!

Răbdarea, aduce credință, pace și multă bucurie
Unde este răbdare, este înțelepciune și multă bogăție!
Cel ce rabdă prigoana, rabdă în Isus, Domnul Sfânt,
Stând bine ancorat pe Stâncă, prin slova din Cuvânt!

Prin toate încercările, stai, în răbdare așteptând izbăvirea,
Rabdă până la capăt, te va înălța mai sus sfințirea!
Dacă suferim, pentru Domnul, suferim,
Dacă murim, pentru Domnul, murim!

Stelian Ciobanu