Cresterea

11 octombrie

Text: Efeseni 4:7-16

…ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhov-
nicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire.

 1 Petru 2:2

O persoana poate fi crestina de multi ani, si cu toate acestea,
sa ramana nematurizata din punct de vedere spiritual. De
aceea, este posibil ca un nou credincios sa fie mult mai crescut in
Domnul decat cineva care este de 40 de ani la pocainta.

Un bun exemplu in acest sens il gasim in incidentul descris de
Ethel Barrett in cartea ei „Rasul imi aduce numai durere”. Ea spune
ca atunci cand D.L. Moody a devenit crestin, a capatat o asa foame
dupa Cuvantul lui Dumnezu, a petrecut atat de mult timp in citirea
Lui, si a fost atat de pregatit sa asculte acest Cuvant, incat a devenit
un fel de „primejdie” pentru unii credinciosi. Cresterea sa spi-
rituala rapida a devenit deranjatoare pentru anumiti oameni care,
desi erau mantuiti de multi ani, nu au crescut niciodata in Cristos.
Saptamana de saptamana, in biserica pe care o frecventa Moody, el
marturisea o noua experienta pe care a avut-o cu Domnul. In final,
unii dintre batranii sfinti care nu mai puteau suporta sa fie umiliti
de aceasta viata exemplara, s-au dus la unchiul lui Moody si l-au
rugat sa-si reduca nepotul la tacere.

Ethel Barrett a tras aceasta concluzie despre Moody: „Sanatatea
sa spirituala robusta si energia sa izbitoare le-a tulburat motaiala;
era prea de tot. Asa ca, in timp ce ei isi sugeau degetele, el crestea
lasandu-i in urma; el crescu in cativa ani mai mult decat crescusera
ei in treizeci”.

Care este situatia noastra? Cat de mult ne-am maturizat? Avem
noi o foame reala dupa Cuvantul lui Dumnezeu? Suntem gata sa-L
ascultam? Suntem noi in crestere? R.W.D.

„‘Isuse, ia-mi inima si mana

Si Te rog ocupa-Te de mine,

Ca in iubirea Ta sa cresc mereu

Si sa fiu din zi in zi ca Tine.” – Garrison

Cand inceteaza cresterea,
incepe decaderea.

Painea zilnica

Suntem chemați…

Suntem chemați să răspândim
Mireasma Sfintei pocăințe
Și din Cuvânt să ne hrănim
Și în Eden să investim
Conform cereștilor cerințe.

Suntem chemați să transformăm
Tristețile în sărbătoare
Și melodii să intonăm
Și crucea vieții s-o purtăm
Prin orice val de încercare.

Suntem chemați să biruim
Ispitele ce ne-nconjoară
Iar pe cei slabi să-i sprijinim
Uniri cu sfinții să dorim,
S-avem o viziune clară.

Suntem chemați să dăm onor
Stăpânului în orice vreme
Iar munca s-o ornăm cu spor
Alături de Blândul Păstor
C-a vrut la Dânsul să ne cheme.

Suntem chemați să Îl urmăm
Pe-al nostru Mire cu ardoare
Avântul să-l înflăcărăm,
În spațiul sec să nu intrăm
Și nici în starea de-ntristare.

Apelul este foarte clar
Să fim Lumină pe cărare
Să stăm în starea cea de har,
Să fie lupta nu-n zadar
Ci-ornată cu încredințare.

Suntem chemați de-ntregul Cer
S-asimilăm divinitatea
Să dovedim un caracter
Care rezistă și la ger
Și când apare greutatea.

Suntem chemați, suntem chemați
La tot ce scrie-n Testamente
C-atunci nu vom fi derutați,
Ne vom uni cu-ai noștri frați
Primind din Slavă tratamente.

George Cornici

Puterea unui compliment

Text: Luca 7:36-50

Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult.

Domnul Isus a ştiut că un cuvant sincer de laudă poate aduce mare încurajare inimii cuiva. În incidentul povestit de textul de azi, Isus a făcut un compliment foarte mare unei femei care nu auzise altceva decat numai insulte. El a lăudat părerea ei de rău pentru păcat şi dragostea pe care o avea pentru El. Cu siguranţă, cuvintele lui Isus i-au dat noi speranţe că viaţa ei era preţioasă.
O femeie din biserica noastră a experimentat într-o zi puterea complimentului. Ea este o gospodină şi mamă foarte ocupată, munceşte din greu pentru satisfacerea nevoilor familiei. Are cateva însărcinări importante în viaţa bisericii. Pe langâ toate acestea are şi un serviciu cu jumătate de normă. Într-o vreme cand programul îi era deosebit de încărcat, a simţit o depresiune deosebită. I se părea că fiecare profita de ea şi de munca ei, fără nici o recunoştinţă. Copiii aşteptau haine curate şi mancăruri gustoase. Soţul era mereu ocupat. La serviciu, nimeni nu-i dădea nici o atenţie. Fraţii din biserică păreau că nu apreciază nimic din ceea ce făcea ea. Atunci i-a sosit de la florărie un buchet mare de flori în faţa uşii. O simplă notă în buchetul de flori spunea: „Vrem să ştii ce mult te apreciem. Eşti o soţie şi o mamă minunată”. Bileţelul era semnat „Soţul tău şi copiii”. S-a aşezat jos pe covor şi a plans. Odată cu lacrimile, i s-a scurs întreaga depresiune.


Ai luat pe cineva ca pe un bun ce-ţi aparţine? Nu i-ai arătat nici o apreciere? Te-ai gandit numai la tine însuţi? Astăzi, spune-i persoanei aceleia că ea este o persoană specială pentru tine şi fă-i un compliment sincer. – D.C.E.

A fost doar un cuvant amabil,
O vorbă spusă-n lină şoaptă,
Dar nu-n zadar, c-a vindecat
O inimă aproape frantă.  – Anonim

Cuvantul tandru al complimentului se spune uşor, dar poartă în el o mare greutate

Painea zilnica

Strigat de trezire

„Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară.
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună.
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău,
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău?

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place?
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintașii ore-n șir la Adunare.
Azi în grabă predicuța și-apoi fuga drept la meci.
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână?
Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română?
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine, că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință.
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință.
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock&roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol?

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie?
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit.
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde e măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul „ferice de cei săraci!”

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă: „eu și eu și eu și eu.”

O Isuse, Preaslăvite, adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă: „mai demult, era odată”.
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții toți un singur gând,
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale „Maranata!”
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat,
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire.
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire!
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.”

Valentin Popovici 

Nu vă temeți

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Ei răcnesc ca niște lei,
Vor să înspăimânte lutul.

Dar nu au nici o putere
Peste suflet, peste trup,
Se învârt ca niște hiene,
Că-s conduși de belzebut.

Dacă asculți urletul lor
Ți se clatină piciorul,
Te-ngrozești de viitor,
Uiți că Isus ți-e Păstorul.

„Nu te teme, nu te teme!”
Așa scrie în Cuvânt!
Ești păzit în orice vreme
De puterea Acelui Sfânt.

Nu te-atinge niciun rău
Cât ești cu Hristos de mână,
Ei sunt praf, El, Dumnezeu,
Ceru-ntreg I se închină.

Scaldă-ți, frate drag, privirea,
Zi și noapte în Cuvânt.
Doar la Domnu-i izbăvirea
Să ai pace orișicând.

Omul astăzi amenință,
Mâine-i coborât sub glie.
Așa-s toți, un nor de ceață,
Sortiți la chin pentru vecie.

Domnul nostru sfânt rămâne,
Credincios pân’ la sfârșit.
Nu-i ca omul care spune
Da, apoi… s-a răzgândit.

Nu vă temeți niciodată
De acei cari’ pot ucide
Trupu-acesta, ce odată
Țărâna îl va înghite.

Teme-te numai de Domnul
Și de tot ce e păcat,
Singurul ce-are putere
Peste viață, rai și iad.

Dumnezeu în veci rămâne!
Domnitorii vin și pleacă
Pentru sufletul din tine
Se dă lupta-nverșunată.

Nu lăsa ca duhul fricii
Să te scoată din cadență,
Stai în părtășii cu sfinții
Să ai pace în permanență.

Căci afară sunt fricoșii
Ce-au dat dosul bătăliei,
Ei rămân cu păcătoșii
Ca să bea cupa mâniei.

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Sus drapelul frații mei,
Curând vom sfredeli văzduhul!

Iany Laurenciuc 

Bine faceți

Bine faceți că vestiți
Pretutindeni vestea bună,
Că pe mulți îi pregătiți
Să primească o cunună.

Bine faceți c- adunați
În suflet comori eterne,
Că-n Cuvânt vă desfătați
Nu-n terestrele guverne.

Bine faceți că-n nevoi
Apelați la Cel ce poate
Așeza credință-n voi
Și iubire și dreptate.

Bine faceți că-n dureri
Știți că vine-o vindecare,
Că urmează adieri
Dup-o zi dogoritoare.

Bine faceți că spre Țel
Ațintiți ades’ privirea
Că la cel mai ‘nalt nivel
Știți: v-așteaptă moștenirea.

Bine faceți că vegheați
Într-o lume cu ispite
Că spre Paradis urcați,
Spre incinte strălucite.

Astfel, împlinind ce-a spus,
Pentru voi, Mântuitorul
Veți vedea că v-a inclus
EL, și Domnul și Păstorul.

George Cornici

„Stii ce ma doare?”

Text: Luca 10:25-37                              

Dar un Samaritean… i-a legat rănile,…şi a îngrijit de el.” Luca 10:33, 34

Biblia spune să-l iubim pe aproapele nostru. Isus a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atat de familiară a samariteanului milostiv. El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Madeleine L’Engle relatează o povestire în cartea sa „Walking on water”(Umblarea pe ape), întamplare care subliniază acest adevăr. Un rabin,cunoscut pentru pietatea sa a fost confruntat pe neaşteptate într-o zi de către unul dintre tinerii lui învăţăcei. Într-o izbucnire sentimentală, tanărul ucenic i-a spus: „învătătorule, te iubesc!” Rabinul şi-a ridicat capul cu tristeţe dintre cărţile lui şi l-a întrebat: „Ştii tu ce mă doare, fiul meu?” întrebarea l-a descumpănit pe tanărul ucenic. Revenindu-şi, a spus balbaindu-se: „Rabi, nu înţeleg întrebarea dumnevoastră. Am încercat să vă spun cat de mult însemnaţi pentru mine, şi m-aţi încurcat cu o întrebare care nu are nici o legătură cu aceasta”. „Întrebarea mea nu este nici confuză nici lipsită de sens, a spus rabinul. Pentru că dacă tu nu ştii ce mă doare, cum poţi să mă iubeşti cu adevărat?”


Exemplul creştinului este însuşi Domnul Isus. El a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decat să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei. Ca un samaritean milostiv, Domnul Isus a avut milă de ei şi i-a ajutat. Putem învăţa de la Domnul Isus să arătăm dragostea pentru alţii mergand dincolo de sentimente şi cuvinte. Cand ne vom da seama că cineva suferă, să facem tot ce putem pentru a-l ajuta.– D.C.E.

De-aş fi ştiut că un cuvant era destul,
Aş fi rostit cuvantu-acela ne-ntrerupt,
Uşurand poveri, mangaindu-i sufletul
Căzut rănit pe-al vieţii povarniş abrupt.” – Ryberg

Compasiunea investeşte tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora

Painea zilnica

Un cuvant de indreptare

Text: Galateni 6:1-10

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blandeţii.” Galateni 6:1

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernămantul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blandă a altora. Un cuvant de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii.
În cartea sa „Improving Your Serve” (îmbunatăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blandeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în varstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este randuit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gand: „Dă-i drumul, Bruce.

Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar cand doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea, nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat.
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blandeţe a altora.– D.C.E.

Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gand curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire.” – Branon

Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului

Painea zilnica

Clevetire buna

Text: Efeseni 4:25-32

…orice clevetire, si orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.” Efeseni 4:31

Este de necrezut, dar în limba engleză, cuvantul barfă (gossip) vine de la „God-sib” care înseamnă „o rudenie în ochii lui Dumnezeu”. Termenul corespunde „naşilor” de la care se aşteaptă să formeze o relaţie mai apropiată în jurul tinerei familii care are un nou născut. La începutul folosirii lui, cuvantul „gossip” a însemnat „a încredinţa ceva bun”.
Într-o povestire imaginară, Smith şi Jones mergeau la aceeaşi biserică, dar niciodată nu erau de acord, nici în cele mai mici lucruri. De fapt, nici măcar nu vorbeau unul cu celălalt. Acest lucru l-a îngrijorat pe diaconul Brown, care s-a hotărît să intervină. L-a vizitat pe Smith şi l-a întrebat: „Ce crezi despre Jones?” „Este cel mai josnic maniac dimprejur!” a răspuns el. „Dar, a spus Brown, trebuie să recunoşti că se poartă foarte drăguţ cu familia sa.” „O, desigur, este amabil cu ai lui.” A doua zi, diaconul Brown s-a dus la Jones şi a spus: „Smith mi-a spus că te porţi foarte bine cu familia ta. Ce crezi despre Smith?” „Oh, este un terchea-berchea, un om de nimic!” „Dar cred că admiţi că este foarte cinstit în afaceri”, a răspuns Brown. „Da, este cinstit în afaceri.”


Diaconul Brown s-a dus a doua zi la Smith. „Ştii că Jones mi-a spus că eşti foarte cinstit în afaceri?” „Ei bine, nu mă aşteptam la aşa ceva!” a răspuns Smith. Duminica următoare, Smith şi Jones s-au salutat dand din cap. Brown a continuat să „medieze”. La adunarea generală anuală, Smith şi Jones au ambit şi au votat pentru acelaşi lucru!
Avem nevoie de mai multă „clevetire” ca aceea a diaconului Brown. – H.G.B.

Dacă un cuvant de-al meu
Poate face viaţa luminoasă,
Doamne, ajută-mă mereu
Să-i fac cuiva inima voioasă.”– Anonim

Vorbeşte despre alţii în acelaşi fel cum ai dori ca ei să vorbească despre tine

Painea zilnica

Ignoranta nu este fericire

Text: Osea 4:1-10

Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă.” Osea 4:6

Lipsa de cunoaştere poate fi ucigătoare. Necunoaşterea pericolului electricităţii poate fi fatală. Necunoaşterea faptului că un pod a fost luat de ape poate însemna moarte. Necunoaşterea consecinţelor dezastruoase ale respingerii standardelor morale cerute de Dumnezeu, poate distruge indivizi şi naţiuni întregi. Osea, purtătorul de cuvînt al Iui Dumnezeu, i-a avertizat pe israeliţi că ignoranţa lor morală şi spirituală îi va duce la pieire. Nu putem condamna pe un copilaş care pune mana pe sarma cu electricitate şi se electrocutează. Responsabilitatea este a altuia. Dar, în multe cazuri, lipsa de cunoaştere care duce la dezastre este de nescuzat. Mulţimile care se distrug pe ele însele şi naţiunile lor,
prin comportamente imorale, nu se pot scuza că nu au ştiut că acest fapt le va duce Ia dezastru. Ele nu ştiu pentru că au decis să-şi închidă ochii faţă de adevăr.


Cu cincizeci de ani în urmă, aproape fiecare om ştia că instituţia căsniciei este sacră. Homosexualitatea era privită ca o perversiune. Nimeni nu avea probleme identificand avortul cu crima. Dar azi mulţi oameni au mari lacune în cunoaşterea aspectului moral în aceste domenii. Rezultatul? Mii de copii dereglaţi emoţional. Cifre exagerat de mari de sinucigaşi. Inchisori suprapopulate. Epidemii de S.I.D.A.
Să rămanem deschişi înaintea Domnului, supuşi învăţăturii Cuvantului Său. Dacă vom face aşa, vom avea cunoştinţele morale şi spirituale pentru a ne feri de dezastru. Ignoranţa nu este o fericire. – H.V.L.

O, Sfant Cuvant al lui Cristos,
Cuvant al milei şi-al dreptăţii
A ce-i de sus şi-a ce-i de jos,
Al pedepsirii şi-al răsplăţii.” – Traian Dorz

Folosindu-ti Biblia drept hartă pentru drum, te vei păzi de drumul ocolitor al păcatului

Painea zilnica