14 Noiembrie

Voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal… pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam.” Ţefania 1:4-5

Asemenea persoane se credeau în siguranţă fiindcă se puneau bine cu amândouă părţile. Mergeau cu închinătorii lui Iehova şi se plecau în acelaşi timp înaintea lui Malcam. Dar duplicitatea este îngrozitoare înaintea lui Dumnezeu, şi sufletul Lui urăşte ipocrizia. Idolatrul care se închină numai Dumnezeului său fals este mai puţin păcătos decât cel care îşi aduce jertfa pângărită şi detestabilă la templul Domnului, în timp ce inima lui se află în lume şi în păcatele ei. Să ţii cu iepurele şi să alergi cu ogarii este politica laşului.

În problemele comune ale vieţii de zi cu zi, un om cu două feţe este dispreţuit, dar în religie este detestabil în ultimul grad. Pedeapsa pronunţată în versetul din faţa noastră este teribilă, dar bine meritată. Cum să cruţe justiţia divină pe păcătosul care cunoaşte adevărul, îl aprobă şi spune că îl urmează, dar iubeşte răul şi îl primeşte în inima lui? Suflete, cercetează-te singur în dimineaţa aceasta, şi vezi dacă eşti vinovat de ipocrizie. Mărturiseşti că îl urmezi pe Isus, dar îl iubeşti cu adevărat? Este inima ta în întregime a lui Dumnezeu? Eşti din familia Tatălui Cinstit, sau eşti rudă cu Domnul care Sare peste Adevăr?

Un nume bun nu are nici o valoare, dacă sunt cufundat în păcate. Statul cu un picior pe ţărmul adevărului şi cu celălalt în marea minciunii aduce o ruină totală şi rapidă. Christos vrea să fie totul sau nimic. Dumnezeu umple întregul univers; de aceea, nu este loc pentru alt zeu. Dacă El domneşte în inima mea, nu mai este loc pentru altă putere. Mă adăpostesc numai în Christosul răstignit, şi trăiesc numai pentru El? Este dorinţa mea să fac aşa? Atunci, binecuvântat să fie harul care m-a condus la mântuire. Dacă nu este aşa, Doamne, iartă ofensa mea teribilă şi adu-mi inima în temere de numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Noiembrie

Sub braţele Lui cele veşnice.” Deuteronom 33:27

Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva.

Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu.

Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).

Meditaţii C. H. Spurgeon

5 Noiembrie

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere.” Isaia 54:17

Ziua de astăzi este memorabilă în istoria Angliei pentru două mari izbăviri înfăptuite de Dumnezeu în folosul nostru. Pe 5 noiembrie 1605, Complotul prafului de puşcă, conspiraţia care trebuia să distrugă Palatul Parlamentului, a fost descoperit.

In timp ce pentru prinţi se pregătea
In peşteri, în adânc, trădarea
El a trimis din cer o rază ca o stea
Să nimicească răul şi-nşelarea.

In al doilea rând, astăzi este aniversarea debarcării regelui William al III-lea la Torbay în 1688, debarcare care a asigurat monarhia protestantă şi libertatea religioasă. Ziua aceasta trebuie sărbătorită, nu numai de veselia tinerilor, ci şi de imnurile sfinţilor. înaintaşii noştri puritani au dedicat un timp special recunoştinţei. Există încă o culegere de predici anuale, predicate de Matthew Henry în ziua aceasta. Sentimentele noastre protestante, şi dragostea pentru libertate, ar trebui să ne facă să privim această aniversare cu recunoştinţă sfântă.

Să ne unim inimile şi buzele spunând: „Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările, pe care le-a făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară” (Psalmi 44:1). Ai făcut din această naţiune adăpostul Evangheliei; şi, când duşmanii s-au ridicat asupra ei, ai ocrotit-o cu scutul Tău. Ajută-ne să înălţăm imnuri nenumărate pentru o eliberare infinită. Oferă-ne un duh de ură faţă de Antichrist, şi grăbeşte ziua distrugerii totale. Până atunci, credem această făgăduinţă: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere”. Nu ar trebui ca ziua de azi să facă din fiecare credincios un luptător pentru Evanghelia lui Isus, care să se împotrivească învăţăturilor false şi să propovăduiască adevărul divin? Nu ar fi bine să ne cercetăm inimile şi să eradicăm orice urmă de îndreptăţire de sine, care ar putea să se ascundă în ele?

Meditaţii C. H. Spurgeon

In cele sfinte,mai cu spor!

In zilele ce-ți stau in față
Nu ştiu ce lacrimi dau ocol
Nici câte lovituri în viață
Vor tulbura mersu-ţi domol.

N-am să pretind c-a ta durere
Mi-e cunoscută nicidecum
Insă mă rog să ai putere
Să birui tot ce-ți stă în drum!

Să treci cu bine peste toate
Să-ntâmpini greul liniştit
Ştiind că Cel ce-ți stă aproape
Chiar groaza mării-a potolit.

Iar bucurii de-ți vin în cale
Primeşte-le cu gând senin
Căci ele sunt aici mai rare
Pe-acest pamant ce e străin.

Să-ți fie drumul către Soare
Tot mai voios si roditor
Primeste dar a mea urare:
In cele sfinte, mai cu spor!

Calfa Diana 

8 Octombrie

Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Luca 5:4

Din această povestire învăţăm necesitatea implicării omeneşti. Tragerea năvodului a fost miraculoasă, totuşi nici pescarul, nici barca şi nici uneltele lui nu au fost ignorate. Toate au fost folosite pentru prinderea peştelui. In acelaşi fel, în mântuirea sufletelor, Dumnezeu foloseşte diferite mijloace. Cât timp stă în picioare economia harului, Dumnezeu este mulţumit să se folosească de absurditatea predicii ca să-i mântuiască pe cei care cred. Atunci când Dumnezeu lucrează fără instrumente, El este slăvit, fără îndoială, dar El însuşi a ales acest plan prin care să fie preamărit pe pământ.

Mijloacele, prin ele însele, sunt mai degrabă inutile. „Invăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic” (Luca 5:5). Care a fost motivul? Nu erau ei pescari îndeletnicindu-se cu chemarea lor specială? Într-adevăr, nu erau lipsiţi de îndemânare; îşi înţelegeau munca. îşi făcuseră meseria fără pricepere? Nu. Le lipsea hărnicia? Nu, fiindcă trudiseră. Le lipsise perseverenţa? Nu, fiindcă trudiseră toată noaptea. Nu era destul peşte în mare? Cu siguranţă că era, fiindcă de îndată ce a venit Mântuitorul, peştii au potopit năvodul. Atunci care este motivul? Este faptul că mijloacele în sine nu au putere, fără prezenţa lui Isus. Nu putem face nimic fără El.

Dar cu Christos putem face toate lucrurile. Prezenţa lui Christos ne conferă succes. Isus stătea în barca lui Petru, şi voia Sa, printr-o influenţă misterioasă, a tras peştii în mreajă. Când Isus este înălţat în biserica Sa, prezenţa Sa este puterea bisericii – strigătul unui rege este în mijlocul ei. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (loan 12:32). Să pornim în lucrarea noastră de pescuire a sufletelor în dimineaţa aceasta, privind înainte în credinţă şi în jurul nostru cu solemnă îngrijorare. Să trudim până vine noaptea, şi nu vom munci degeaba. Cel care ne îndeamnă să aruncăm mreaja o va umple cu peşte.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Septembrie

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL.” Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, II voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii.

Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă.

Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Septembrie

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor.

Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4).

Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Carmel şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile convingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când ajungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

Meditaţii C. H. Spurgeon

In clipe grele

Când vin in viață clipe de durere
Și ești uitat de toți din jurul Tău
Să te ridici nu ai nicio putere
Și toate merg din ce in ce mai rău…

Te simți o piatră mică in ruine
Ce n-are nici un sens pe-acest pământ
O floare veștejită pe coline,
O frunză ruginită dusă-n vânt…

Dar nu uita că ești un Fiu de Rege
Un diamant cioplit de Dumnezeu,
Numai Isus mereu te înțelege
In al iubirii sale apogeu.

Cu el vei reușit mereu in toate,
Vei trece peste orice încercări
El să te scoată din necazuri poate
Și să-ți ofere binecuvântări.

Să apelezi in orice încercare
La Dumnezeul tău ce te-a creat
El este plin de milă și-ndurare,
Și-ți va purta de grijă neîncetat.

Silvia Verhovețchi 

Există multe încercări in viață in care ne întrebăm de ce Dumnezeu nu își arată puterea, dar el niciodată nu rămâne dator, rămâne doar ca noi să strigăm la El, așteptând răspunsul.

Nu devia al Meu popor…

Nu devia poporul Meu
Păstrează pân’ la capăt crezul
Am stabilit acel traseu
Ca să ajungi la apogeu
Deci nu uita care e țelul.

Altaru-l frecventezi mai rar
Uitând că-n rugă e putere
Ai fost mai sfânt, mai temerar
Puteai învinge un coșmar
Dar azi te-nvinge o durere.

Te chem la trai neprihănit
Să ‘nalți onorul către stele
De ce n-alergi la cel rănit,
La cel cu sufletul zdrobit?
De ce sfidezi legile Mele?

Iar fala-n care te complaci
Ți-a devenit prioritate
De ce pe demoni nu-i ataci?
Ai pus comori în ai lor saci
Crezând că scapi de greutate.

Te-am însoțit în pribegie
S-ajungi în pace la Liman
Dar ți-ai format o strategie
Străină de Împărăție
Și nu lucrezi cu spor în lan.

În tine nu-i vitalitatea
Ce ai trăit-o nu de mult
Ți-ai transformat activitatea,
Ți-e afectată unitatea
Și nu poți trece de-un tumult.

Azi vreau să-mi înțelegi apelul:
Să nu mai cauți netezi căi
Repară-ți umbletul și zelul
Să fii mai tare ca oțelul
În luptele din munți și văi.

Nu devia al Meu popor
Spre poleială și spectacol
Lucrează-n Vie cu mult spor
Căci nu te saturi cu umor
Ci cu credință și miracol.

George Cornici