Izbucnesc în mine râuri

Izbucnesc în mine, Doamne,
Râuri mari de bucurie,
Şi-n adâncă închinare
Mă predau cu totul Ție.

M-ai umplut de mângâiere,
Sus mi-ai ridicat obrazul;
Mi-ai dat viață şi putere
Şi-ai îndepărtat necazul.

Copleşită mi-e făptura
De iubirea Ta deplină;
Cântă inima şi gura
Frumusețea Ta divină.

Te ador, Isuse dragă,
Eşti odihnă, fericire,
Eşti comoara mea întreagă,
Tu eşti sens şi împlinire.

Când privesc la Tine, Doamne,
La lucrarea Ta măreață,
Bucuria mă cuprinde,
Lacrimile curg pe față.

Să cunoască lumea toată:
Cel ce se încrede-n Tine,
Nicidecum şi niciodată
Nu va fi dat de ruşine!

Paula D 

Ploaia dragostei

Mai adă Doamne, ploaia dragostei pe pământ,
Îndură-Te de noi Doamne, toarnă prin Duhul Sfânt,
Umple-ne de putere Sfântă, credința ne-o crește,
Înaintarea Evangheliei Sfinte, în ogorul Tău, sporește.

Doamne, întărește pe cei ce aduc, vești de pace
Ocrotește-i Doamne, pe Cale, în tot, ce vor face,
Să lase lumină în beznă, la cei pierduți în vale,
Deschide-le porți tari, descuie grele, zăvoare.

Scriptura Sfântă, să fie vestită, la orice făptură,
Îmbracă-ne Doamne, cu Sfânta Ta, armură,
Dă-ne din pacea Ta Cerească, o liniște dulce,
Să ne amintim, de suferința Ta, la fioroasa, cruce.

Toarnă ploaia dragostei, peste cei, ce nu au iubire,
S-au răcit, nu mai iubesc Cuvântul, spre a lor peire,
Doamne, lasă o picătură de iubire, peste inimi goale,
Cel rău, se luptă, urâlând, să-i subjuge, să-i omoare!

Udă cu ploaia Ta de dragoste, peste poporul Tău,
Să crească, iubirea de frați, iubirea de Dumnezeu,
Lăsând, picătura de iubire, să spele ura și răzbunarea,
Pacea Ta, să dăinuiască mereu, în toată adunarea.

Picătura de iubire, să atingă inimi, ce se îndoaie,
Ploaia târzie, să ude ogorul însetat, de a Ta, ploaie
Rodul lui, să înflorească, să înmulțească, în Sfântul ogor,
Udat la vreme, să rodască dragoste, peste al Său, popor.

 Stelian Ciobanu

Rusalii

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună
În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.
Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună
Aşteptând promisiunea Domnului – Duhul Sfânt de putere şi foc –

Deodată din cer a venit un sunet fără de veste
Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt
Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,
Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.

Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă
Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă
Primi dezlegarea din frica firească fără temei.

Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă
Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;
Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,
Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.

Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii
Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească
Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii
De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.

Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte
Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire…
Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte
Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.

Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute
De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu
Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute
Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar
Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.
Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har
Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării…

O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie
Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi
O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie
La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.

Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul
Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!
Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul
Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.

Nicholas Dinu

Înălțarea Domnului

Motto: „”Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste
voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până
la marginile pământului.”
După ce a a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la
cer, și un nor L-a ascuns de ochii lor.”” F. A. 1:8-9.

Isuse Doamne, Domn al mângâierii!
Doar patruzeci de zile s-au sfârșit
De la strălucita dimineață a Învierii,
Și azi Te-ai înălțat la cerul infinit.

Și ai lăsat în urma Ta trimiși anume
Ca-n cele patru colțuri ale zării,
Să ducă Evanghelia peste tot în lume
Ca martori ai Învierii și Înălțării.

Cu ochii pironiți spre cer, priveau
Cum norul Te-a ascuns de ochii lor,
Dar toți erau încredințați – și știau –
Că Tatăl le va da un alt Mângâietor.

În inimile lor Tu ai lăsat Cuvântul,
În așteptarea Duhului ce va să vină;
Atuncea, cu putere-or colinda pământul
Mărturisindu-L pe Hristos că e Luminâ.

Desăvârșită va fi, Doamne, a Ta lucrare –
Chiar de Satan se va opune întruna,
Prin jertfa lor – și Jertfa Ta ispășitoare –
Schimba-vor lumea pentru totdeauna.

Tari în credință, ei nu vor da înapoi,
Și vor sfârși mărturisind neîncetat:
„Isus, Cel răstignit pe cruce pentru noi
E veșnic viu, căci Tatăl L-a înălțat.

I-a dat un Nume, mai presus de orice nume,
Și L-a făcut al nostru Domn și Mântuitor,
Să dea iertare de păcate greșiților din lume
Care se întorc și se căiesc de rătăcirea lor.

Dumnezeu din ceruri I-a dat îngăduința
Odată cu făgăduința Duhului cel Sfânt,
Să dea arvuna celor ce păzesc credința –
În inimile sfinților de pe pământ.”

Astăzi, și noi privim în sus – de-atâtea ori –
Cu nădejdea ce ne-o dă neprihănirea,
Că într-o zi Te vom vedea venind pe nori…
De-aceea Te rugăm să Iți grăbești venirea.

Va fi o zi măreață! O zi a revenirii
Cum alta nicicând n-o să mai fie!
Va fi mult așteptata clipă a răpirii
Și strămutării în a Ta Împărăție!

Ioan Vasiu 

Avem nevoie

Avem nevoie-azi de credință!
Poate mai mult ca orișicând
Dar nu doar când e suferință
Atunci venim cu pocăință
Uitând că El e Veșnic Sfânt.

Avem nevoie-azi de putere!
În luptele-n care ne-aflăm
Chiar de n-avem vre-o mângâiere
Și copleșiți tot de durere
Cu nici un chip să nu cedăm.

Avem nevoie-azi de iubire!
Iubirea care-i din Isus
Ea-i cea ce-aduce fericire
Și e-nsoțită de jertfire
Și doar prin ea ajungem sus.

Avem nevoie de mult har!
Din partea Celui veșnic Sfânt
Că să lărgim al lui hotar
Și-nsuflețiți de orice dar
Să pribegim pe-acest pământ.

Avem nevoie de sfințire!
Căci vrem să fim ca Cel de Sus
Ca mai apoi în veșnicie
Fiind în scumpă armonie
Să-l preamărim toți pe Isus.

Avem nevoie de părtășie!
Cu toți cei ce-s în Cristos
Să-mpărtășim ce-i bucurie
Să fi-mpreună-n agonie
Atâta timp cât suntem jos.

Avem nevoie de rugăciune!
Căci ea ne ține strânși legați,
De Cel ce-I plin de-nțelepciune
Și a făcut acea minune,
Prin care azi suntem salvați.

Avem nevoie de Cristos!
Căci doar prin El le-avem pe toate.
O viață plină de folos,
Duhul Cel Sfânt și glorios,
Și chiar de-acum scutiți de moarte.

Grecu Ruslan 

Măreţia dominatoare a puterii Sale

„Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.”

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa.

Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui.Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod.

Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

OSWALD CHAMBERS

Nu prin putere, nici prin tărie

„Nu prin putere, nici prin tărie”

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

Oswald CHAMBERS

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS

Ce bine-i langa Tine Doamne!

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când bucurii de sus ne dai.
Când fierbe-n Duh, toat’ adunarea,
Și pe pământ e ca în Rai.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când stăm cu toți în rugăciuni,
Când se coboară a Ta putere,
Făcând semne și minuni.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când pe toți, Tu ne-ntărești.
Când ne strângi Tu laolaltă,
Și cu dragoste ne-nveți.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În încercări când ești cu noi.
După foc, gemet și plânset,
Tu bucurii ne dai apoi.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Chiar de lacrimi curg pe-obraz,
În a Ta prezență Sfântă,
Noi suntem într-un extaz.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În ascultare când suntem.
Chiar dacă vine ceasul morții,
Noi nu ne speriem de el.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când acasă la Tin’ o-m fi.
Și vom uita de tot amarul,
Când în Rai vom locui.

Ce bine e să fim cu toții,
Azi sub crucea lui Isus
Și-apoi-n zorii dimineții,
Să fim veșnic colo sus.

Ce bine e să stăm grămadă,
Să nu ne mai privim altfel.
Să fim aici cu toti în pace
Căci doar prin El sfințire avem.

Ce bine e ca-ntaina nopții,
În rugăciuni ades să fim.
Să nu ne prindă ațipirea,
Ci ochi-n sus să-i ațintim.

Valentin Bejenar

Consacrarea puterii spirituale

„… prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume. „Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i fereşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care Îl interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?”

Oswald CHAMBERS