Lucrări mai mari

“Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12

Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea lui Dumnezeu. În învăţătura lui Isus Cristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om “înţelept” nu primeşte.

Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: “Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. îndreaptă-te spre El tot timpul. “Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului El să scoată lucrători la secerişul Său.”

Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel. Sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai “cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Cristos!

Oswald CHAMBERS

Reclame

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină.

“Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune.

Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor.

Oswald CHAMBERS

La ce e bună ispita?

“Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

Oswald CHAMBERS

În curgerea vieţii

În dreptate-am luptat cu putere,
Cu sufletul sincer, deschis larg,
Neobosit, neânfricat să fac
Un rod bogat, aşa cum se cere.

Ţinute-n adâncuri rănile plâng,
Prin ochii mei se scurge-un vis amar,
Neputinţa mă sfâşie-n zadar!
Fără Cel de Sus nicăieri n-ajung!

Precum apa frumos curgătoare,
Îşi limpezeşte a ei tainic curs,
Speranţa noastră e Fiul Isus
În curgerea vieţii, pe-a Lui Cale!

Să veghem a ne mări credinţa,
Al Tău Cuvânt ne fie aprins rug,
Īn inimi calde Te primim Isus!
Iubirea ne-aduce izbăvirea!

Cu Tine suntem īn siguranţă!
Mâna Ta va sta mereu întinsă
Să ne-aduni în Ţara promisă,
Sus în cer, în Templul sfånt, Acasă!

Maria Șopț 

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri

“Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale.

Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

Oswald CHAMBERS

Ucenicul care veghează împreună cu El

“Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

“Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit “Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. “L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

“Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul “toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: “Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor.

Oswald Chambers

Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS

Despre iubire …

Azi e despre iubire și despre a iubi
E despre puterea ce ai primit-o pentru a dărui
Speranță, ajutor, mângâiere
Cuvinte dulci cu gust de miere
O, ştiu că adesea n-ai putere
Dar caut-o în rugăciune, găseşte-o în Cuvânt!
Atunci tu liber vei fi călăuzit prin orice gând…
Vei sta pe ziduri în picioare
Nu vei cădea, toate sarcinile le vei simți ușoare
Ştiu, ești zdrobit şi slab adesea
Ți-a tremurat şi vocea când cel tare te-njosea
Ai plâns amarnic şi rana te durea…

Dar tu ești mesager ceresc
Tu fost-ai curățat de tot ce e firesc
Ai fost spălat în sânge sfânt
Acum ai altă menire pe acest pământ:
Un sol care iubește şi când e rănit
Un sfânt care iartă şi când e umilit
Ridică-ti îndrăzneț ochii la cer
Tu, ştiu prea bine că ai un caracter
Modelat de un Părinte veșnic viu
Nu te teme, nu te va uita pe veci în acest pustiu!
Te va privi cu drag, te va ocroti ca un viteaz
Va sta doar pentru tine pururi treaz
Nu va ațipi, necontenit te va păzi…
Dar tu iubește, ştiu că nu-i uşor
Dar El ne va da aripi, să fie ca un zbor
Şi spre neant e doar un drum îngust
Nu te lăsa copleșit de dezgust
Mai iartă o clipă, mai strânge în inimă iubirea
Şi dăruieşte-o celui care o așteaptă cu nerăbdare
Va fi grațiat şi el, şi tu de orice condamnare…
Şi atunci, în slăvi divine
Bucuros vei fi, așa cum se cuvine
Unui străjer ce a ales iubirea…

Szabo Mihaela Dorina.

De ce te zbați atât de mult?

De ce te zbați atât de mult
În lumea-aceasta, fire?
Doar ştii că în al ei tumult
Nu afli fericire.

De ce te lupți si te trudeşti
Din zori şi până seară?
Căci tot neîmplinită eşti,
Purtând o grea povară.

De ce alergi la oameni, dar,
Cerşind a lor iubire?
Când vezi că te trădează iar;
Din nou dezamăgire…

De ce tot vrei să demonstrezi
Ce poți, ce ai? Nu-i bine.
Oricât te străduieşti, nu vezi?
Nu le pasă de tine.

Opreşte-te din goana ta,
Ridică-ți sus privirea,
Isus ți-întinde mâna Sa
Şi îți dă fericirea.

La Domnul linişte găseşti
Şi-o pace minunată,
Nimic din tot ce îți doreşti
Nu-ți va lipsi vreodată.

Putere, sănătate, har,
Curaj şi mângâiere,
O dragoste fără hotar,
Sens şi apreciere.

Lipeşte-ți inima de cer
Şi viața ta pustie
Va căpăta un alt aer:
Parfum de veşnicie.

Paula D