Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS

Putere

Sa stii sa taci, cand inima te doare
Sa stii sa canti cand lacrimile dor
Sa poti iubi cand ura este mare
Sa poti trai cand visurile-ti mor.

Sa poti sa uiti amara inselare
Sa poti sa ierti atunci cand esti lovit
Sa poti sa taci rabdand aspra strigare
Sa poti chema cand toti te-au parasit.

Sa stii si sa renunti cand ai dreptate
Sa stii sa daruiesti cui ti-a furat
Sa stii sa asculti si inimi disperate
Sa stii tine-adevarul nepatat.

Sa duci povara altora in spate
Sa porti si crucea altora de-i greu
Sa nu descumpanesti la nedreptate
Si fruntea sus s-o tii ca Domnul tau.

S-alegi calvarul, sa n-alegi desfatarea
S-alegi sa plangi atunci cand cei din lume rad
Sa porti cu demnitate pe drumul tau chemarea
Sa nu cedezi pacatului vre-un pas, si nici un gand.

In suferinta sa nu dai in spate
Si in necaz sa nu te inspaimanti
Sa poti sa crezi cand nimeni nu mai poate
Si cand e jale-afara, sa poti sa stii sa canti.

E greu de dus la capat crucea frate
Si greu e de ajuns acolo sus
Dar nu uita caci pe acestea toate
Le-a dus intai la Golgota, Isus.
Cand greul il invingi si lupti cu firea ta
Paharul de ti-l bei chiar plin de fiere
De nu cartesti in lupta, sa fie cat de grea
Sa stii ca prin Isus primesti si ai putere.

Invingator vei fi, vei fi si fiu
De Dumnezeu cu drept de mostenire
Si vesnic vei ramane, pururi viu
Din Dumnezeu avea-vei mantuire.

Vlad Leonel 

Pe-o scară-a gândului celest

Pe-o scară-a gândului celest
Îmi urc speranțele răzlețe
Ce cad ades` la primul test
Dar nu-ncetează să se `nalțe…

Urcușul e-o necontenire
Care țintește infinitul
Călcând decis pe propria fire
Ce-acolo și-a centrat sfârșitul…

Zdrobirea ei e-o mare luptă
Dar biruința-i câștigată!
Chiar dacă lupta-i neîntreruptă,
Victoria ni-i asigurată,

Că-avem în Cer Mântuitor
Și-un Mare Preot din vecie
Și Duhul călăuzitor,
Izvor Preasfânt de energie.

Suntem adesea bulversați
Și înșelați de-a noastră fire,
Dar nici-o clipă abandonați
Din minunata Lui privire,

Ce scut ne Este și Putere,
„Cetate tare în nevoi”,
O nelipsită mângâiere
Și Răsplătirea de apoi.

Ioan Hapca 

Între mine şi Tine

Între mine şi Tine
e un zid de păcate
şi mă-ntreb cât e bine
să mai plâng pentru toate.

Între mine şi Tine
cresc mereu bariere,
să le-nfrunt nu mai ţine,
să mai lupt n-am putere.

Între mine şi Tine
e atâta distanţă,
rugăciuni sunt puţine
şi o mică speranţă.

Între noi, sfinte Tată,
e o flacără mică,
jertfa nu e bogată,
însă-atâtea o strică.

Drumu-i lung către Tine
şi căldura m-aprinde,
vin furtuni să mă-ncline
şi sunt fără merinde.

Între mine şi Tine
e-o aşa-nstrăinare,
mi-este tare ruşine
de aşa-ndepărtare.

Dar, deodată, în mine
o nădejde tresare,
fiindc-aud de la Tine
un cuvânt de-ndurare.

Cânt cu inima toată,
mulţumiri ea-ţi aduce,
între noi, sfinte Tată,
e o jertfă şi-o cruce.

Între mine şi Tine
tot mai mult creşte dorul,
când, din cer, intervine,
mijlocind, Salvatorul.

Singeorzan Dorin

Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt.

“Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: “Veniţi la Mine”. Nu: “Fă cutare lucru”, ci: “Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – “Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: “Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. “…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: “Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: “Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a “îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

Oswald CHAMBERS

Copilul tău

Ai copii – ai bucurie!
Dar şi tristeţi, şi neplăceri;
Dar, oricum ar fi să fie,
Copiii sunt prezenţă vie
Ce te-ntăreşte, ‘ţi dă puteri,

De-a înfrunta orice duşman!
A te lupta cu mori de vânt!
Copilul ‘ţi-este-n primul plan
Şi când te crezi tu mai sărman,
C-un degeţel îţi dă avânt!

Putere ca să te ridici!
Cu ‘ncredere în Dumnezeu
(ce nu te lasă ca să pici,
şi nici de milă să îţi plângi;)
Ci-ţi pune-n faţă-un curcubeu,

Copilul tău şi-al lui destin
Viaţa ce îi stă ‘nainte!
Şi tu te schimbi în tot, deplin
Ca să îi fii exemplu bun;
Moştenire de părinte!

Şi-I mulţumeşti lui Dumnezeu
Că te-a binecuvântat;
Ţi-a dat urmaşi – copilul tău!
Care şi el, la rândul său,
Va face ce-a fost învăţat!

Nănău Adinuţa

Dumnezeul care nu te părăseşte niciodată

“Căci El însuşi a zis: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? “El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi».

Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”. “Nicidecum n-am să te las” – în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am
auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. “Cu nici un chip nu te voi părăsi.” Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri?

Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

Oswald Chambers

De-ar fi să vii…

De-ar fi o, Doamne, Tu să vii,
De-ar fi ca azi să Te vedem în zare,
De-ar fi să se deschidă azi porțiile mii
Și să se strige : ”Iată! Mirele apare!”

De-ar fi ca să Te văd eu azi venind,
Pe nori de slavă-mbrăcat în Lumină,
Mă vei găsi o, Doamne, priveghind,
Mă vei vedea mergând după Lumină?

Mai sunt eu azi fecioară înțeleaptă?
Veșmântul meu mai e alb și curat?
Mai merg o, Tată, azi pe calea dreaptă
Sau de la drumul Tău mai des m-abat?

Mai stau la post și priveghere-n noapte,
Mai vreau să împlinesc al Tău Cuvânt
Sau iar ascult de-alte străine șoapte
Și iar îmi leg inima de pământ?

O, iartă-mă Isuse, o, mai iartă
Păcatul meu și starea-n care sunt.
Ajută-mă să fiu fecioară înțeleaptă
Și de al Tău Cuvânt mereu s-ascult.

O, dă-mi putere ca să merg pe cale,
O, dă-mi tărie să mă rog mai mult
Și-ajută-mă chiar dacă trec prin vale
Să mă încred în Tine, Tată Sfânt!

Mă umple Doamne cu Puterea Sfântă,
Pe drum spre Cer ca-n mulțumiri să merg,
Mă-mbracă cu Dragostea Ta cerească și sfântă
Ca în lucrarea Ta grăbită să alerg.

Și dă-mi putere ca să stau veghind
În orice ceas din zi sau noapte
Și să merg înainte la Tine gândind
Și plină de fericire că mi-ai iertat păcate.

Aș vrea ca-n orice zi ar fi să vii
Să pot fi pregătită de plecare,
Să pot să zbor în slăvi cu porumbeii mii
Și să Te laud pentru-a Ta lucrare.

Eu Te aștept, o Mire Sfânt, să vii
Ca și eu să mă pot-ndrepta spre Casă
Să văd acele sfinte bucurii
Pregătite-n Cer pentru-a Ta Mireasă.

Dar mă ajută pân’ atunci, Stăpâne,
Ca zi de zi să Te urmez cântând
Și mă ajută-n orice slăbiciune
Dându-mi puteri să urc, chiar și plângând.

Mă-nvață ca smerenia să-mi fie
Podoabă sfântă și de mare preț,
Ca-n veșnicia sfântă ce-o să vie
Să pot luci ca un mărgăritar de preț.

Mi-e dor de Tine și Te-aștept mereu,
Dar vreau să stau mereu în umilință,
Din zi în zi mergând cu Dumnezeu
Ca la sfârșit Tu să-mi dai biruință!

Curcanu Mihaela-Naomi

Viaţa veşnică

„Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? “Odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit“) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.

Domnul este glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.

Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers