Absolut și misterios

Sunt spuse multe prin tăcere,
Mai grele chiar ca prin cuvânt,
Dar nu tot timpul prin zabrele,
Cu-a hainei sale lungi mistere,
Conduce la deznodământ.

Pământul, viața, universul,
Sunt semne mari din absolut!
Cum fiecare-și știe mersul
În tainic, veșnic și imensul
Tipar ce-n toate e văzut!

Mister: e scurta definiție
A-ntregului din absolut!
Noi nu cunoaștem compoziție,
Vedem mai mult prin intuiție,
Suntem creeați din duh și lut!

Încerc cu mintea a pătrunde
Dincolo de ce văd și simt,
Dar nu găsesc nicicum, niciunde,
Pe valul de mister o punte,
O ușă-n zidul de granit!

Privesc în timp, în propria-mi viață
Și-n viața semenilor mei,
Și văd atâția nori și ceață,
Prăpăstii reci, veșmânt de gheață,
Ai morții soli și ura ei!

Văd des cum cerul se închide,
Cum soarele rămâne mut
Și-a sale raze reci, livide,
Par suliți lungi, priviri morbide…
Sfârșitul pare început.

Și-atunci, slăbiți de-al groazei vânt,
Cu pieptul ars pe-altar de chin,
Lipsiți de vlagă-n trup și gând,
Speranța pierdem și, plângând,
Gustăm mai mult, mai mult pelin!

Și tot ce-a fost vre-odată logic,
Acum complet e ne-nțeles!
Și glasul ce cânta eroic,
Acum vorbește doar ironic
Despre ilustrul univers!

Ce am crezut ieri cu tărie
Și nimeni nu ne-ar fi clintit,
Astăzi lăsăm în neagra glie!
Uităm că lumea este vie
Urmând traseul definit!

Adeseori astfel străbatem
Cărarea către absolut.
Și în mister cu greu ne zbatem,
Să așteptăm nu mai putem,
Ni-e teamă de necunoscut!

Când cerul pierde din culoare,
Pământul când tresare greu,
Cu frică pierdem din răbdare
Și, nevăzând nimic în zare,
Uităm, plângând, de Dumnezeu!

Uităm, Isus, lovit de bice,
Scuipat de toți și luat în râs,
Cum greu purtându-și trista cruce
Mergea pe drumul ce conduce
Spre dealul unde-a fost străpuns!

Uităm privirea-n lacrimi calde
Ce căuta lumina-n nori,
Printre rabini și-a Romei hoarde,
Printre-ai Săi frați cu inimi calde,
Printre ai morții reci fiori!

Și nu doar crucea I-a fost parte,
Să stea între tâlhari lovit:
El a plătit a noastre fapte,
Cum clar stă scris în sfânta Carte!
Prin El Lumina am zărit!

I-a fost sortit să bea veninul
De noi, de toți, pe rând turnat!
Deși amar precum pelinul,
Nu s-a oprit să-și dea căminul
Pentru Pământul întinat!

Deși cunoaștem azi istoria,
Deși vorbim de El mereu,
Când El din ceruri își dă voia
Ca să gustăm puțin nevoia,
Dușman ne pare Dumnezeu!

Sunt multe cărți, multe cuvinte,
Doctrine pro și contra Lui…
Dorim și cerem daruri sfinte,
Pământul vrem să ia aminte:
A fost salvat prin lemn și cui!

Vorbim mereu, cunoaștem multe,
Și mult le spunem tuturor!
Am vrea ca toți să ia aminte
La ce le spunem prin cuvinte:
Să-și cerceteze viața lor!

Dar, oh, de-am ști mai mult prin fapte
Să arătăm ce-a fost Isus:
Se cere viață-n calitate,
Nu vorbe bune-n cantitate,
Când soarele este apus!

Doresc ca Tatăl să ne poarte
Pe al Său braț curat și sfânt!
Când calea se afundă-n noapte,
Când ne-nspăimânt-a morții șoapte,
În mâna Lui să stăm cântând!

Căci în mister creat-a totul
Și El domnește-n absolut!
Noi nu știm când se stinge focul,
Dar știm: Hristos e antidotul!
El l-a înfrânt pe Belzebut!

El ne veghează pașii-n noapte
Când spunem: „clar că m-a uitat…”
Când Îl chemăm El este-n toate
Puterea noastră, în dreptate!
Slăvit să fie ne-ncetat!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Suntem străini

Suntem străini prin lume jos
Călătorind întruna
Cu-un dor de Țara lui Hristos
Şi să primim cununa,

Suntem pribegi, singuri pe drum
Prin vânt şi neagră noapte,
Tânjim după un Loc mai bun
În veşnica Cetate!

Doar Duhul Sfânt triumfător
Ne e călauzire
S-ajungem în sfântul Pridvor
In ziua de răpire.

Sunt tot mai mulți tâlhari acum
Ascunşi printre tufişuri
Pândind pe cei ce merg pe drum
Prin văi şi prin suişuri.

Primejdii sunt la orice pas,
Dar Dumnezeu cel Veşnic
A spus: Nicicând n-am să te las!
Şi El ne este Sfeşnic

Ne poartă înspre Veşnicii
Pe aripi de putere,
Şi ne revarsă bucurii
Chiar şi-n cruntă durere!

El cântăreşte-n mâna Sa
Povara ce-o vom duce
Şi ne-ntăreşte-n lupta grea
Să nu tăiem din cruce.

Când valul e de neoprit
Şi greu peste măsură,
El, ca un Tată Preaiubit
De-ai Săi copii se-ndură

Şi mustră marea, cât ar fi
Ea de învolburată,
De tine nu se va lipi
Nimic, căci El ți-e Tată!

El duce sarcina ta grea
Să nu-i simți tu povara
Să poți ajunge-n Țara Sa
Să uiți toată ocara.

Când toate împotrivă-ți sunt,
Şi nu mai vezi scăpare,
Trădat de toți, bătut, înfrânt,
Ajuns la disperare,

Să ştii că numai Unul, sus
Acela ți-este Frate
E preaiubitul nost Isus,
El luptă cu dreptate!

El surpă ce nu-i adevăr,
Şi nimiceşte răul
Ce pentru tine-i un mister;
El răscoleşte hăul,

Nimic nu poate fi ascuns
Sau tăinuit vreodată
De Cel ce este mai presus
De bolta înstelată!

El ştie tot, chiar viața ta
În mâna Lui o ține
Din toate doar El te-a scăpa
Dacă rămâi cu Sine!

Nu prin puterea ta mai stai
Şi azi încă-n picioare,
Ci Dumnezeu de sus, din Rai
Te-a întărit pe cale!

Să-i mulțumeşti cu dor nespus,
Să stai în umilință,
Să fii ascultător supus,
Slujeşte-I cu credință!

Aşteaptă-L până va veni,
Cu haina nepătată,
Să poți pleca spre veşnicii
Spre Țara minunata!

Valentin Ilisoi 

Nu este niciun Har mai mare

Nu este niciun Har mai mare
Și nicio viață mai frumoasă,
Decât ca jos, aici sub soare,
Chiar dacă viața-i trecătoare,
Tu să aspiri spre Sfânta Casă!

Nu este umblet mai frumos
Și nici trăire mai aleasă,
Decât ca frate cu Hristos,
C-un trai, cuvânt și gând frumos,
Să trăiești jos ca și Mireasă!

Nu e niciunde-n lume trai,
Nici suflet și pas mai voios,
Decât când tu dai tot ce ai
Și ții cărarea către rai,
Chiar și pe drum anevoios!

Nu este viitor frumos
Acel clădit pe bani și-avere,
Ci-atunci când Stânca e Hristos,
Când mergi pe drumul Său pe jos,
Cu râvnă și primind Putere!

Și nu e-n lume răsplătire,
Mai mare, sfântă și bogată,
Ca cea primită la venire
Și la măreața întâlnire
A Lui Hristos cu-a Lui Mireasă!

Curcanu Mihaela-Naomi

Ce te preocupă?

“Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: “Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu.

Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile?

A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. “Sufletul lui va locui în linişte…” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. “Dumnezeu este adăpostul nostru” – nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

Oswald Chambers

Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz

Iată, moartea a fost învinsă

Iată, moartea a fost învinsă
Și Hristos A înviat!
Calea Nouă ni-i deschisă
Prin „Mielul ce-a fost jungheat”!

Nu mai e nimic să fie
Un obstacol spre înviere
Și nădejdea aceasta vie
Nu mai are frontiere!

Cu sângele crucii Lui
A șters tot „Zapisul” Legii
De sub ochii Tatălui
Și învrăjbirea fărdelegii.

A scris cu sângele-I Sfânt
Un Zapis nou și minunat,
Pecetluind un Legământ
Care-a șters orice păcat.

Și ne umplem de speranță
Aplecându-ne sub cruce,
Căci Putere și viață
Crucea Lui în noi aduce!

Când ne lepădăm sub ea
Dispar orice bariere
Zdrobite de Dragostea
Ce nu are frontiere.

Da! Când ne-aplecăm sub cruce
Dispar orice bariere,
Că nu-i formă de răscruce
Nici obstacol spre înviere!

Adevărul ne sfințește
Locuind în noi de-acum,
Duhul ne călăuzește
Necurmat pe-al Vieții drum,

Și înfiați prin jertfa Lui,
Fii de drept, moștenitori,
Cântăm – „Slavă Mielului!”
În veci de veci biruitori!

Ioan Hapca

Drumul pribegiei

Ştim bine unde se sfârşeşte
Acest traseu îngust, spinos
Bine-nţeles că se-mplineşte
Scriptura care ne vorbeşte
De-un trai etern, nedureros
Pe care sufletu-l doreşte.

Din ceasu-n care-am fost chemaţi
Să ne-mbarcăm spre veşnicie
Am fost huliţi, ameninţaţi
De cei ce nu-s ai noştrii fraţi.
Dar arde-n noi acea făclie
Cu care fost-am înzestraţi.

Călătorim nu spre genune
Cum ar dori mulţi oponenţi
Ci-avem pe Terra misiune
Şi-o împlinim cu pasiune
Căci nu vrem să fim corigenţi
La trai ornat cu rugăciune.

Pe cale-s gropi şi mărăcini
Dar nu ne-mpiedică umblarea
Ştim că în Plaiul cu mulţi crini
Vor fi explozii de lumini
Să însoţească desfătarea,
Să fim de bucurie plini.

Ştim bine care e finalul
Acestui drum îngust, pietros
Ne îndreptăm către Limanul
Unde, nicicând, nu va fi clanul
Ce-L ponegreşte pe Hristos
Şi-ar vrea să-I nimicească Planul.

George Cornici

Judecata supremă

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.

2 Corinteni 5:10

Pavel spune că noi toţi, predicatori şi ascultători deopotrivă, ..trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”. Dacă înveţi să trăieşti în lumina pură şi strălucitoare a lui Cristos aici şi acum, judecata te va face în final să te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu în tine. Trăieşte având mereu în faţa ochilor scaunul de judecată al lui Cristos şi umblă acum în lumina sfinţeniei pc care ţi-a dat-o. Un gând rău in legătură cu un alt suflet va da prilej diavolului, indiferent cât eşti de sfânt. O singură judecată carnală, şi rezultatul va fi iadul în tine. Adu-o imediat la lumină şi mărturiseşte:

“Dumnezeul meu, sunt vinovat în această privinţă”. Dacă nu faci aceasta, inima ta se va împietri tot mai mult. Pedeapsa păcatului este adâncirea in păcat. Nu numai Dumnezeu a pedepsit pentru păcat: păcatul însuşi se consolidează in cel păcătos şi răsplăteşte cu vârf şi îndesat. Nici o luptă sau rugăciune nu te va ajuta să te poţi opri din a mai face anumite lucruri, iar pedeapsa păcatului constă în aceea că. treptat, ajungi să te obişnuieşti cu el şi nu mai ştii că este păcat. Nici o putere în afară de Duhul Sfânt nu poate schimba consecinţele inerente ale păcatului.

..Dar dacă umblaţi în lumină după cum El este In lumină.” A umbla in lumină înseamnă pentru mulţi dintre noi a umbla după standardele pe care le-am stabilit pentru alte persoane. Fariseismul cel mai cumplit de astăzi nu este ipocrizia, ci irealitatea inconştientă.

Oswald Chambers

Sunt dependent de har

Sunt dependent de har in existenta
Am viata deoarece Tu ai decis
Indiferent prin ce si cate`oi trece
Razbate`voi atat cat imi este scris

Sunt dependent de har in mantuire
Am fost salvat prin bunatatea Ta
Merg pas cu pas pe calea cea ingusta
Doar cata vreme ma vei indruma

Sunt dependent de har in marturie
Dau gust si luminez doar cat imi este dat
Nu pot fi cetatuie in varf de munte
Daca de sursa m`am deconectat

Sunt dependent de har in orice lucru
Gandesc, vorbesc, sau fac ceva frumos
Numai atunci cand ascultand de Tatal
Ma lupt sa fiu asemeni lui Hristos

Astazi cand foarte multi crestini alearga,
Fac mult si totusi toate`s in zadar,
Nu ma bazez pe propriile`mi forte
Aleg sa fiu un dependent de har!

Nu stiu exact, dar sigur vine ziua
Cand trece`voi al cerului hotar,
Atunci eu voi striga cat pot de tare

Si-apoi incununat cu harfa`n mana
Plimbandu`ma prin slavi cu pasul rar
Voi indemna pe sfinti, pe fiecare
Da`ti slava Domnului!!! ,voi mantuiti prin har!

Asa sunt eu, asa`ti doresc si tie,
Prieten drag si rob al lui Hristos
Fi dependent de har in orice lucru
Atunci slujirea`ti va fi cu folos!

Viorel Iuga