Ia seama,frate drag!

Să știi Cuvântul,să îl crezi
Și totuși într-o zi
Că ești pierdut să realizezi,
Pierdut pentru vecii…
Să știi c-ai fost și ai cântat
Și chiar ai predicat
Sau chiar pe bancă să fi stat
Și să fi lepădat…
Ce poate fi mai dureros
Decât o luptă-n vânt
Și veșnic fără de Hristos
În iazul crunt arzând?….
Se poate-ajunge prea ușor
Ca viața să ți-o pierzi
Acolo-n iadul arzător
Trăindu-l pentru veci…
Știind Cuvântul tu încerci
Singur să te convingi
Că poți să faci și poți să dregi
Și teama să ți-o-nvingi.
Nu teama ta, ci de Cel Sfânt
De tot ce-a poruncit
Să împlinești jos pe pământ
Cât tu vei fi trăit.
-Eh, lasă doar, că nu-i păcat
Cum vrei doar să trăiești?
Eu mă descurc, c-așa-i lăsat:
Să poți ca să răzbești!
*
Apoi urmează rând pe rând
Tot felul de acțiuni
Ce iau amploare cu avânt
Prin strâmbe și minciuni…
Dar, gata, tu le-ai convertit
La crezul tău pătat:
Te-ai descurcat doar, nu-i nimic
Tu ești imaculat!…
Ce nu-i al tău cu foame iei
Precum luă Acan
Oaia săracului o vrei
Precum zicea Natan…
Și, plin de tine, împlinit
Vii spre locașul sfânt,
Duminica iată-a sosit
Tu simți un „nou” avânt.
Și-un pic te simți chiar mai presus
Decât „frații de rând”
Ce chiar se-nchină lui Isus
Venirea-i așteptând.
Tu ce s-aștepți când gândul tău
E numai după bani?
Lacrimi și rugi spre Dumnezeu??
Asta-i pentru sărmani!…
Ia seama însă frate drag
Că numai te înșeli!
Plecarea ta poate-i în prag!
Vrei mâinile să-ți speli
Așa ușor de ce-ai făcut
Și-a fost numai păcat?
Azi de-ai pleca, ai fi pierdut!
Ia seama, frate drag!
Să te convingi că ce faci rău
E doar un strop curat
Înseamnă mers direct spre hău,
Și pași grăbiți spre iad!
Întoarce-te la Dumnezeu
Din propriul tău pustiu
Căci mâine poate fi mai greu
Sau, poate, prea târziu!

Emanuel Hasan

Anunțuri

Lupta-te dar niciodata…

Luptă-te, dar niciodată
nu-nceta zicând: „De-ajuns!”
– lângă tine totdeauna
poate fi-un duşman ascuns.

Seamănă, dar niciodată
să nu spui: „Am isprăvit!”
– uită-te ce necuprinderi
mai sunt încă de muncit.

Mângâie, dar niciodată
să nu spui: „Ajunge-acum!”
– vezi ce multe răni şi lacrimi
sunt pe-al vieţii aspru drum.

Suferă, dar niciodată
nu te plânge: „Nu mai pot!”
– cât ţi-ar fi de-amar paharul,
fundul lui e miere tot.

Dă, jertfeşte-te, împarte-ţi
inima cu tot din ea,
că nu dai, ci strângi cât veşnic
vei fi-uimit cât vei avea.

Astfel a făcut în clipa
cât a fost pe-aici Hristos
şi-avuţia Lui se-ntinde
cât de Sus şi cât de Jos!

TRAIAN DORZ

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Acela ce doreşte slava

Acela ce doreşte slava
să ştie c-are de luptat
cu eul lui, cu duhul lumii
şi cu păcatul ne-ncetat,

Să lupte să învingă lumea
’nălţându-se mereu mai sus
şi acolo îngenunchiat la Cruce
să-şi ia putere din Isus.

Orice cădere să-l ridice
mai hotărât, mai înţelept
mai veghetor făcându-i duhul
mai sfântă flacăra din piept.

Trecând biruitor prin toate
mereu cu adevăru-ncins
curând ajunge starea în care
nimica nu-i de neînvins.

Să poată o dată şi el spune
senin, înalt şi fericit
precum Isus a spus la urmă :
– curaj căci Eu am biruit.

Acel ce caută mântuirea
luptând statornic şi aprins
ţinându-şi la Hristos privirea
– ajunge odată de neînvins.

Traian Dorz 

Absolut și misterios

Sunt spuse multe prin tăcere,
Mai grele chiar ca prin cuvânt,
Dar nu tot timpul prin zabrele,
Cu-a hainei sale lungi mistere,
Conduce la deznodământ.

Pământul, viața, universul,
Sunt semne mari din absolut!
Cum fiecare-și știe mersul
În tainic, veșnic și imensul
Tipar ce-n toate e văzut!

Mister: e scurta definiție
A-ntregului din absolut!
Noi nu cunoaștem compoziție,
Vedem mai mult prin intuiție,
Suntem creeați din duh și lut!

Încerc cu mintea a pătrunde
Dincolo de ce văd și simt,
Dar nu găsesc nicicum, niciunde,
Pe valul de mister o punte,
O ușă-n zidul de granit!

Privesc în timp, în propria-mi viață
Și-n viața semenilor mei,
Și văd atâția nori și ceață,
Prăpăstii reci, veșmânt de gheață,
Ai morții soli și ura ei!

Văd des cum cerul se închide,
Cum soarele rămâne mut
Și-a sale raze reci, livide,
Par suliți lungi, priviri morbide…
Sfârșitul pare început.

Și-atunci, slăbiți de-al groazei vânt,
Cu pieptul ars pe-altar de chin,
Lipsiți de vlagă-n trup și gând,
Speranța pierdem și, plângând,
Gustăm mai mult, mai mult pelin!

Și tot ce-a fost vre-odată logic,
Acum complet e ne-nțeles!
Și glasul ce cânta eroic,
Acum vorbește doar ironic
Despre ilustrul univers!

Ce am crezut ieri cu tărie
Și nimeni nu ne-ar fi clintit,
Astăzi lăsăm în neagra glie!
Uităm că lumea este vie
Urmând traseul definit!

Adeseori astfel străbatem
Cărarea către absolut.
Și în mister cu greu ne zbatem,
Să așteptăm nu mai putem,
Ni-e teamă de necunoscut!

Când cerul pierde din culoare,
Pământul când tresare greu,
Cu frică pierdem din răbdare
Și, nevăzând nimic în zare,
Uităm, plângând, de Dumnezeu!

Uităm, Isus, lovit de bice,
Scuipat de toți și luat în râs,
Cum greu purtându-și trista cruce
Mergea pe drumul ce conduce
Spre dealul unde-a fost străpuns!

Uităm privirea-n lacrimi calde
Ce căuta lumina-n nori,
Printre rabini și-a Romei hoarde,
Printre-ai Săi frați cu inimi calde,
Printre ai morții reci fiori!

Și nu doar crucea I-a fost parte,
Să stea între tâlhari lovit:
El a plătit a noastre fapte,
Cum clar stă scris în sfânta Carte!
Prin El Lumina am zărit!

I-a fost sortit să bea veninul
De noi, de toți, pe rând turnat!
Deși amar precum pelinul,
Nu s-a oprit să-și dea căminul
Pentru Pământul întinat!

Deși cunoaștem azi istoria,
Deși vorbim de El mereu,
Când El din ceruri își dă voia
Ca să gustăm puțin nevoia,
Dușman ne pare Dumnezeu!

Sunt multe cărți, multe cuvinte,
Doctrine pro și contra Lui…
Dorim și cerem daruri sfinte,
Pământul vrem să ia aminte:
A fost salvat prin lemn și cui!

Vorbim mereu, cunoaștem multe,
Și mult le spunem tuturor!
Am vrea ca toți să ia aminte
La ce le spunem prin cuvinte:
Să-și cerceteze viața lor!

Dar, oh, de-am ști mai mult prin fapte
Să arătăm ce-a fost Isus:
Se cere viață-n calitate,
Nu vorbe bune-n cantitate,
Când soarele este apus!

Doresc ca Tatăl să ne poarte
Pe al Său braț curat și sfânt!
Când calea se afundă-n noapte,
Când ne-nspăimânt-a morții șoapte,
În mâna Lui să stăm cântând!

Căci în mister creat-a totul
Și El domnește-n absolut!
Noi nu știm când se stinge focul,
Dar știm: Hristos e antidotul!
El l-a înfrânt pe Belzebut!

El ne veghează pașii-n noapte
Când spunem: „clar că m-a uitat…”
Când Îl chemăm El este-n toate
Puterea noastră, în dreptate!
Slăvit să fie ne-ncetat!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Suntem străini

Suntem străini prin lume jos
Călătorind întruna
Cu-un dor de Țara lui Hristos
Şi să primim cununa,

Suntem pribegi, singuri pe drum
Prin vânt şi neagră noapte,
Tânjim după un Loc mai bun
În veşnica Cetate!

Doar Duhul Sfânt triumfător
Ne e călauzire
S-ajungem în sfântul Pridvor
In ziua de răpire.

Sunt tot mai mulți tâlhari acum
Ascunşi printre tufişuri
Pândind pe cei ce merg pe drum
Prin văi şi prin suişuri.

Primejdii sunt la orice pas,
Dar Dumnezeu cel Veşnic
A spus: Nicicând n-am să te las!
Şi El ne este Sfeşnic

Ne poartă înspre Veşnicii
Pe aripi de putere,
Şi ne revarsă bucurii
Chiar şi-n cruntă durere!

El cântăreşte-n mâna Sa
Povara ce-o vom duce
Şi ne-ntăreşte-n lupta grea
Să nu tăiem din cruce.

Când valul e de neoprit
Şi greu peste măsură,
El, ca un Tată Preaiubit
De-ai Săi copii se-ndură

Şi mustră marea, cât ar fi
Ea de învolburată,
De tine nu se va lipi
Nimic, căci El ți-e Tată!

El duce sarcina ta grea
Să nu-i simți tu povara
Să poți ajunge-n Țara Sa
Să uiți toată ocara.

Când toate împotrivă-ți sunt,
Şi nu mai vezi scăpare,
Trădat de toți, bătut, înfrânt,
Ajuns la disperare,

Să ştii că numai Unul, sus
Acela ți-este Frate
E preaiubitul nost Isus,
El luptă cu dreptate!

El surpă ce nu-i adevăr,
Şi nimiceşte răul
Ce pentru tine-i un mister;
El răscoleşte hăul,

Nimic nu poate fi ascuns
Sau tăinuit vreodată
De Cel ce este mai presus
De bolta înstelată!

El ştie tot, chiar viața ta
În mâna Lui o ține
Din toate doar El te-a scăpa
Dacă rămâi cu Sine!

Nu prin puterea ta mai stai
Şi azi încă-n picioare,
Ci Dumnezeu de sus, din Rai
Te-a întărit pe cale!

Să-i mulțumeşti cu dor nespus,
Să stai în umilință,
Să fii ascultător supus,
Slujeşte-I cu credință!

Aşteaptă-L până va veni,
Cu haina nepătată,
Să poți pleca spre veşnicii
Spre Țara minunata!

Valentin Ilisoi 

Nu este niciun Har mai mare

Nu este niciun Har mai mare
Și nicio viață mai frumoasă,
Decât ca jos, aici sub soare,
Chiar dacă viața-i trecătoare,
Tu să aspiri spre Sfânta Casă!

Nu este umblet mai frumos
Și nici trăire mai aleasă,
Decât ca frate cu Hristos,
C-un trai, cuvânt și gând frumos,
Să trăiești jos ca și Mireasă!

Nu e niciunde-n lume trai,
Nici suflet și pas mai voios,
Decât când tu dai tot ce ai
Și ții cărarea către rai,
Chiar și pe drum anevoios!

Nu este viitor frumos
Acel clădit pe bani și-avere,
Ci-atunci când Stânca e Hristos,
Când mergi pe drumul Său pe jos,
Cu râvnă și primind Putere!

Și nu e-n lume răsplătire,
Mai mare, sfântă și bogată,
Ca cea primită la venire
Și la măreața întâlnire
A Lui Hristos cu-a Lui Mireasă!

Curcanu Mihaela-Naomi

Ce te preocupă?

“Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: “Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu.

Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile?

A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. “Sufletul lui va locui în linişte…” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. “Dumnezeu este adăpostul nostru” – nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

Oswald Chambers

Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz