Priviți în sus!

Motto: „”Ridicați ochii spre cer și priviți în jos pe pământ! Căci cerurile vor
pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii
lui vor muri ca niște muște, dar mântuirea Mea va dăinui în veci și nepri-
hănirea Mea nu va avea sfârșit. „”  Isaia 51: 6.

Comoară neprețuită-i credința adevărată
Ce-ți dă putere s-alergi necontenit;
Credința neclintită în Fiu și în Tată
Deplină și vie, primi-va răsplată
Mântuire și viață fără de sfârșit.

Credința ne întărește și-aduce biruință
Asupra lumii stricată la minte;
Și Însuși Dumnezeu găsit-a de cuviință
Ca cei biruitori – bogații în credință –
Să fie moștenitori rânduiți dinainte.

Domnul a spus că-n vremea de pe urmă
Dragostea celor mulți se va răci;
Că vor pătrunde înșelătorii ce scurmă
Să rătăcească oile din turmă,
Și odată rătăcite ele vor pieri.

Vegheați! Fiți treji că printre noi
Lupii răpitori și cruzi se-arată!
Ei vin ascunși în blăni de oi
Să samene îndoială, și apoi,
Să vadă turma împrăștiată.

Au vorbe mieroase cu miez de obidă
Și gura li-i plină de blesteme și-amar;
Sub buze ei au venin de aspidă,
Limba vicleană – năpârcă perfidă –
Și-n cuget ascund porniri de tâlhar.

Dar vremea-i aproape și fără-ndoială
Noi știm că judecata stă să înceapă;
Atunci și acolo, vor da socoteală
Toți lupii aceștia care înșală,
Și de osândă, nimenea nu-i scapă.

Iar noi, s-avem o inimă înțeleaptă,
Să ne împotrivim acestora mereu;
Să ne stea picioarele pe calea dreaptă,
Căci Tatăl Sfânt în ceruri ne așteaptă
La nunta Mielului lui Dumnezeu.

Noi credem în a Domnului făgăduință
Că El va da răsplată celui credincios;
Scriptura ne arată a Domnului voință
Că cel neprihănit trăi-va prin credință
În veșnica Împărăție cu Hristos.

Noi credem în Isus! Și în acei profeți
Care ne-au spus că Domnul o să vină;
Dar până atunci va trebui s-aveți
Credința – scut pentru săgeți,
Și rugăciunea – platoșă divină.

Puțin mai este, și Domnul se arată
Pe nori de slavă. Priviți în sus!
Și mântuirea, astfel, va fi dată
Oricărei inimi ce a fost spălată
În Sângele cel Sfânt a lui Isus.

Priviți în sus, în așteptarea mântuirii,
Că noi suntem străini aicea jos!
Acolo-i locul robilor neprihănirii,
Locașul pregătit în cinstea Nemuririi –
Spre a fi o veșnicie cu Hristos!

Ioan Vasiu 

Anunțuri

Fericit sunt…

Fericit sunt ca și Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Mă simt fericit să dărui
Dacă nu un poem, un vers,
Chiar de trebuie să stărui,
Către mulți, cu interes. . .

Mă simt parte din departe,
Respirând prin armonii
Rânduite într-o Carte
Cu sorgintea-n veșnicii.

Dar poate-s ca fulgu ușor,
Mirosind înalt, văzduhuri,
Biet, sărman de omușor,
Din văzduh, lovit de duhuri.

Orișicum, sunt fericit
Și nu-mi pasă de nimic
Că-n Hristos sunt infinit
Orișicât ași fi de mic.

Fericirea mea-i ca rugul
Ce veac după veac petrece. . .
Zorii-or trece, și amurgul,
Dar ea tot nu mi se trece,

Rămân fericit ca Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Da, fericirea mea-i ca rugul,
Ca Rugul acela aprins. . .
El îmi mistuie amurgul
Din duh și nu va fi stins!

Ioan Hapca 

Ia seama,frate drag!

Să știi Cuvântul,să îl crezi
Și totuși într-o zi
Că ești pierdut să realizezi,
Pierdut pentru vecii…
Să știi c-ai fost și ai cântat
Și chiar ai predicat
Sau chiar pe bancă să fi stat
Și să fi lepădat…
Ce poate fi mai dureros
Decât o luptă-n vânt
Și veșnic fără de Hristos
În iazul crunt arzând?….
Se poate-ajunge prea ușor
Ca viața să ți-o pierzi
Acolo-n iadul arzător
Trăindu-l pentru veci…
Știind Cuvântul tu încerci
Singur să te convingi
Că poți să faci și poți să dregi
Și teama să ți-o-nvingi.
Nu teama ta, ci de Cel Sfânt
De tot ce-a poruncit
Să împlinești jos pe pământ
Cât tu vei fi trăit.
-Eh, lasă doar, că nu-i păcat
Cum vrei doar să trăiești?
Eu mă descurc, c-așa-i lăsat:
Să poți ca să răzbești!
*
Apoi urmează rând pe rând
Tot felul de acțiuni
Ce iau amploare cu avânt
Prin strâmbe și minciuni…
Dar, gata, tu le-ai convertit
La crezul tău pătat:
Te-ai descurcat doar, nu-i nimic
Tu ești imaculat!…
Ce nu-i al tău cu foame iei
Precum luă Acan
Oaia săracului o vrei
Precum zicea Natan…
Și, plin de tine, împlinit
Vii spre locașul sfânt,
Duminica iată-a sosit
Tu simți un „nou” avânt.
Și-un pic te simți chiar mai presus
Decât „frații de rând”
Ce chiar se-nchină lui Isus
Venirea-i așteptând.
Tu ce s-aștepți când gândul tău
E numai după bani?
Lacrimi și rugi spre Dumnezeu??
Asta-i pentru sărmani!…
Ia seama însă frate drag
Că numai te înșeli!
Plecarea ta poate-i în prag!
Vrei mâinile să-ți speli
Așa ușor de ce-ai făcut
Și-a fost numai păcat?
Azi de-ai pleca, ai fi pierdut!
Ia seama, frate drag!
Să te convingi că ce faci rău
E doar un strop curat
Înseamnă mers direct spre hău,
Și pași grăbiți spre iad!
Întoarce-te la Dumnezeu
Din propriul tău pustiu
Căci mâine poate fi mai greu
Sau, poate, prea târziu!

Emanuel Hasan

Lupta-te dar niciodata…

Luptă-te, dar niciodată
nu-nceta zicând: „De-ajuns!”
– lângă tine totdeauna
poate fi-un duşman ascuns.

Seamănă, dar niciodată
să nu spui: „Am isprăvit!”
– uită-te ce necuprinderi
mai sunt încă de muncit.

Mângâie, dar niciodată
să nu spui: „Ajunge-acum!”
– vezi ce multe răni şi lacrimi
sunt pe-al vieţii aspru drum.

Suferă, dar niciodată
nu te plânge: „Nu mai pot!”
– cât ţi-ar fi de-amar paharul,
fundul lui e miere tot.

Dă, jertfeşte-te, împarte-ţi
inima cu tot din ea,
că nu dai, ci strângi cât veşnic
vei fi-uimit cât vei avea.

Astfel a făcut în clipa
cât a fost pe-aici Hristos
şi-avuţia Lui se-ntinde
cât de Sus şi cât de Jos!

TRAIAN DORZ

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Acela ce doreşte slava

Acela ce doreşte slava
să ştie c-are de luptat
cu eul lui, cu duhul lumii
şi cu păcatul ne-ncetat,

Să lupte să învingă lumea
’nălţându-se mereu mai sus
şi acolo îngenunchiat la Cruce
să-şi ia putere din Isus.

Orice cădere să-l ridice
mai hotărât, mai înţelept
mai veghetor făcându-i duhul
mai sfântă flacăra din piept.

Trecând biruitor prin toate
mereu cu adevăru-ncins
curând ajunge starea în care
nimica nu-i de neînvins.

Să poată o dată şi el spune
senin, înalt şi fericit
precum Isus a spus la urmă :
– curaj căci Eu am biruit.

Acel ce caută mântuirea
luptând statornic şi aprins
ţinându-şi la Hristos privirea
– ajunge odată de neînvins.

Traian Dorz 

Absolut și misterios

Sunt spuse multe prin tăcere,
Mai grele chiar ca prin cuvânt,
Dar nu tot timpul prin zabrele,
Cu-a hainei sale lungi mistere,
Conduce la deznodământ.

Pământul, viața, universul,
Sunt semne mari din absolut!
Cum fiecare-și știe mersul
În tainic, veșnic și imensul
Tipar ce-n toate e văzut!

Mister: e scurta definiție
A-ntregului din absolut!
Noi nu cunoaștem compoziție,
Vedem mai mult prin intuiție,
Suntem creeați din duh și lut!

Încerc cu mintea a pătrunde
Dincolo de ce văd și simt,
Dar nu găsesc nicicum, niciunde,
Pe valul de mister o punte,
O ușă-n zidul de granit!

Privesc în timp, în propria-mi viață
Și-n viața semenilor mei,
Și văd atâția nori și ceață,
Prăpăstii reci, veșmânt de gheață,
Ai morții soli și ura ei!

Văd des cum cerul se închide,
Cum soarele rămâne mut
Și-a sale raze reci, livide,
Par suliți lungi, priviri morbide…
Sfârșitul pare început.

Și-atunci, slăbiți de-al groazei vânt,
Cu pieptul ars pe-altar de chin,
Lipsiți de vlagă-n trup și gând,
Speranța pierdem și, plângând,
Gustăm mai mult, mai mult pelin!

Și tot ce-a fost vre-odată logic,
Acum complet e ne-nțeles!
Și glasul ce cânta eroic,
Acum vorbește doar ironic
Despre ilustrul univers!

Ce am crezut ieri cu tărie
Și nimeni nu ne-ar fi clintit,
Astăzi lăsăm în neagra glie!
Uităm că lumea este vie
Urmând traseul definit!

Adeseori astfel străbatem
Cărarea către absolut.
Și în mister cu greu ne zbatem,
Să așteptăm nu mai putem,
Ni-e teamă de necunoscut!

Când cerul pierde din culoare,
Pământul când tresare greu,
Cu frică pierdem din răbdare
Și, nevăzând nimic în zare,
Uităm, plângând, de Dumnezeu!

Uităm, Isus, lovit de bice,
Scuipat de toți și luat în râs,
Cum greu purtându-și trista cruce
Mergea pe drumul ce conduce
Spre dealul unde-a fost străpuns!

Uităm privirea-n lacrimi calde
Ce căuta lumina-n nori,
Printre rabini și-a Romei hoarde,
Printre-ai Săi frați cu inimi calde,
Printre ai morții reci fiori!

Și nu doar crucea I-a fost parte,
Să stea între tâlhari lovit:
El a plătit a noastre fapte,
Cum clar stă scris în sfânta Carte!
Prin El Lumina am zărit!

I-a fost sortit să bea veninul
De noi, de toți, pe rând turnat!
Deși amar precum pelinul,
Nu s-a oprit să-și dea căminul
Pentru Pământul întinat!

Deși cunoaștem azi istoria,
Deși vorbim de El mereu,
Când El din ceruri își dă voia
Ca să gustăm puțin nevoia,
Dușman ne pare Dumnezeu!

Sunt multe cărți, multe cuvinte,
Doctrine pro și contra Lui…
Dorim și cerem daruri sfinte,
Pământul vrem să ia aminte:
A fost salvat prin lemn și cui!

Vorbim mereu, cunoaștem multe,
Și mult le spunem tuturor!
Am vrea ca toți să ia aminte
La ce le spunem prin cuvinte:
Să-și cerceteze viața lor!

Dar, oh, de-am ști mai mult prin fapte
Să arătăm ce-a fost Isus:
Se cere viață-n calitate,
Nu vorbe bune-n cantitate,
Când soarele este apus!

Doresc ca Tatăl să ne poarte
Pe al Său braț curat și sfânt!
Când calea se afundă-n noapte,
Când ne-nspăimânt-a morții șoapte,
În mâna Lui să stăm cântând!

Căci în mister creat-a totul
Și El domnește-n absolut!
Noi nu știm când se stinge focul,
Dar știm: Hristos e antidotul!
El l-a înfrânt pe Belzebut!

El ne veghează pașii-n noapte
Când spunem: „clar că m-a uitat…”
Când Îl chemăm El este-n toate
Puterea noastră, în dreptate!
Slăvit să fie ne-ncetat!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Suntem străini

Suntem străini prin lume jos
Călătorind întruna
Cu-un dor de Țara lui Hristos
Şi să primim cununa,

Suntem pribegi, singuri pe drum
Prin vânt şi neagră noapte,
Tânjim după un Loc mai bun
În veşnica Cetate!

Doar Duhul Sfânt triumfător
Ne e călauzire
S-ajungem în sfântul Pridvor
In ziua de răpire.

Sunt tot mai mulți tâlhari acum
Ascunşi printre tufişuri
Pândind pe cei ce merg pe drum
Prin văi şi prin suişuri.

Primejdii sunt la orice pas,
Dar Dumnezeu cel Veşnic
A spus: Nicicând n-am să te las!
Şi El ne este Sfeşnic

Ne poartă înspre Veşnicii
Pe aripi de putere,
Şi ne revarsă bucurii
Chiar şi-n cruntă durere!

El cântăreşte-n mâna Sa
Povara ce-o vom duce
Şi ne-ntăreşte-n lupta grea
Să nu tăiem din cruce.

Când valul e de neoprit
Şi greu peste măsură,
El, ca un Tată Preaiubit
De-ai Săi copii se-ndură

Şi mustră marea, cât ar fi
Ea de învolburată,
De tine nu se va lipi
Nimic, căci El ți-e Tată!

El duce sarcina ta grea
Să nu-i simți tu povara
Să poți ajunge-n Țara Sa
Să uiți toată ocara.

Când toate împotrivă-ți sunt,
Şi nu mai vezi scăpare,
Trădat de toți, bătut, înfrânt,
Ajuns la disperare,

Să ştii că numai Unul, sus
Acela ți-este Frate
E preaiubitul nost Isus,
El luptă cu dreptate!

El surpă ce nu-i adevăr,
Şi nimiceşte răul
Ce pentru tine-i un mister;
El răscoleşte hăul,

Nimic nu poate fi ascuns
Sau tăinuit vreodată
De Cel ce este mai presus
De bolta înstelată!

El ştie tot, chiar viața ta
În mâna Lui o ține
Din toate doar El te-a scăpa
Dacă rămâi cu Sine!

Nu prin puterea ta mai stai
Şi azi încă-n picioare,
Ci Dumnezeu de sus, din Rai
Te-a întărit pe cale!

Să-i mulțumeşti cu dor nespus,
Să stai în umilință,
Să fii ascultător supus,
Slujeşte-I cu credință!

Aşteaptă-L până va veni,
Cu haina nepătată,
Să poți pleca spre veşnicii
Spre Țara minunata!

Valentin Ilisoi 

Nu este niciun Har mai mare

Nu este niciun Har mai mare
Și nicio viață mai frumoasă,
Decât ca jos, aici sub soare,
Chiar dacă viața-i trecătoare,
Tu să aspiri spre Sfânta Casă!

Nu este umblet mai frumos
Și nici trăire mai aleasă,
Decât ca frate cu Hristos,
C-un trai, cuvânt și gând frumos,
Să trăiești jos ca și Mireasă!

Nu e niciunde-n lume trai,
Nici suflet și pas mai voios,
Decât când tu dai tot ce ai
Și ții cărarea către rai,
Chiar și pe drum anevoios!

Nu este viitor frumos
Acel clădit pe bani și-avere,
Ci-atunci când Stânca e Hristos,
Când mergi pe drumul Său pe jos,
Cu râvnă și primind Putere!

Și nu e-n lume răsplătire,
Mai mare, sfântă și bogată,
Ca cea primită la venire
Și la măreața întâlnire
A Lui Hristos cu-a Lui Mireasă!

Curcanu Mihaela-Naomi