Din slava cerului înalt

Din slava cerului înalt,
Cum mulți profeți ne-au învățat,
În valea nopții și-a cruzimii,
A coborât la noi Rabunii…
Isus Hristos! Lumina lumii!

Din slava cerului de sus,
Cum toți profeții sfinți au spus,
În valea morții, în durere,
A coborât plin de putere,
Isus a noastră înviere!

Din slava cerului curat,
Cum este scris cu-adevărat,
În valea cea cu neputință,
A coborât în umilință,
Isus, să aducă biruință!

Din slava cerului sfințit,
Cum Tatăl Sfânt a rânduit,
În valea cu necaz și jale,
A coborât cu îndurare,
Isus ca să ne fie Cale!

Din slava cerului sublim,
Cum din Scriptură deslușim,
În valea unde-i grea robie,
A coborât lumii să fie,
Isus salvare și bucurie!

Din slava cerului preaînalt,
Al lumii veșnic Împărat,
În valea celor răzvrătiți,
A coborât spre-a fi găsiți,
Prin, , cruce, , veșnic mântuiți!

Din slava cerului senin,
Cum toți creștinii azi vestim,
În zorii sfinți ai dimineții,
A coborât, , Apa vieții, ,
Să fericească, , toți drumeții! , ,

Teodor Groza

Ce vremi cumplite

Ce vremi cumplite vor veni, ce oameni se vor naşte,
că pe Hristos Îl vor urî, nevrând a-L mai cunoaşte.
Când li se va vorbi de El, vor spumega de ură
şi vor striga, şi vor huli cu-nverşunată gură.

Chiar frați pe frați îi vor preda la chinuri şi la moarte
şi toți ca nişte ucigași cu alții-or să se poarte.
Pentru iubirea lui Hristos şi pentru-al Lui Sfânt Nume,
ai Săi vor fi batjocoriți şi omorâți în lume.

Dar cel ce va rabda tăcut pan’la sfârşit durerea,
acesta fi-va mântuit şi va vedea-nvierea.
Căci mântuirea nu se dă la început credinței,
ci se dă numai la sfârşit, în clipa biruinței.

Voi, care veți fi-atunci trimişi să duceți Vestea Bună,
la multe chinuri şi dureri cei răi au să vă pună,
dar nu uitați că şi Iisus a fost întins pe cruce
privind la El, veți fi-ntăriți şi voi să v-o ştiți duce.

Isus cel scump ne-a spus că El cu noi e-n încercare
şi-o să ne scape ne-apărat pe toți şi pe oricare,
iar când necazul cel cumplit va fi să fie-aproape,
El mai nainte va veni, pe toți ai Lui să-i scape.

Voi, toți ai lui Isus, luptați şi-ncredeți-vă tare,
cu-al Lui Cuvânt vă-mbărbătați şi dați-I ascultare.
Să nu vă îndoiți deloc în nici o suferință,
a Marelui Biruitor e marea biruință.

Traian Dorz

Același Hristos neschimbat

Pune-ți speranța și nădejdea-n Hristos,
Pășește în viață mereu prin credință,
Slăvește-L pe Domnul Isus, bucuros
Și-n toate avea-vei prin El, biruință.

Privește spre cer în clipele grele,
Stai tare pe stâncă, nu te speria!
Căci este o forță, deasupra de stele,
Ce zilnic veghează în Dragostea Sa.

Tu, crede în El și cere-i putere,
Când simți că privirea-ți alunecă-n jos,
El știe o, frate să-ți dea mângâiere,
Căci El este și rămâne același Hristos.

El nu s-a schimbat și nici n-o va face,
Rămâne același în veci, neschimbat
E-același Hristos plin de putere și pace,
El, încă-l ridică pe cel ruinat.

El încă mai șterge azi lacrimi pe fețe,
Și mâna-Și întinde atunci când îl chemi,
El are puterea și vrea să te-nvețe,
O, frate iubit, să nu te mai temi.

Deci, urcă chiar astăzi în barcă cu Domnul,
Fii plin de credință și pace, mereu,
Atenție o, frate, să nu vină somnul!
Stai treaz și ascultă de-al tău Dumnezeu.

Nichifor Nicu 

Identitatea proprie in Eden

Cuvântul evreu înseamnă separare de păcat
Şi o sfântă dedicare Celui viu şi-adevărat.
Primul om evreu din lume a fost unchiul Avraam
Din care Stăpânul face cel mai sfânt şi mare neam.

Iacov vine pân la urmă cu familia-n Egipt
Ca pe Iosif să-l revadă cu-acel dor aproape fript.
Înţeleptul fiu doreşte cu-al său gând, ca un refren,
Ca Israel să se-aşeze în ţinutul zis Gosen.

E-o idee foarte bună ce-i făcea deosebiţi
Pe evrei de noua lume unde vor fi prigoniţi.
Dumnezeu din cer priveşte peste secole de har
Şi-a-nţeles că după-acestea va veni un chin amar.

Şi astfel poporul Cărţii va putea fi mai unit
Ca din marea suferinţă să poată fi izbăvit.
O identitate nouă de popor ales şi sfânt
Va fi lumii cunoscută, tuturor de pe pământ.

Israelul niciodată nu a fost un amalgam
Ca popor care descinde din părintele-Avraam.
Unitatea mai înseamnă renunţarea la păcat,
Să nu fim cum este lumea pe-al ei drum întortochiat.

Deci să acceptăm cu toţii Gosen-ul spiritual
Care pentru-un nou Israel e-o cerinţă şi-i real.
Nu vom fi lumină, sare, martori şi ambasadori
De ne vom uni cu lumea şi vom fi cu capu-n nori.

O Biserică lumească este ca şi un blestem
Care ne aruncă-n aer misiunea ce-o avem.
Ne vom osteni degeaba pentru cei nemântuiţi
Ce s-or lămuri în fine cu sfinţii închipuiţi.

Să ne apărăm chemarea, stilul nostru creştinesc,
Să nu-l vindem pe o linte, pentru un proiect lumesc.
Este vremea ca să plângem, dar mai sincer ca Esau,
Şi să spunem toţi în rugă: „Doamne, Ţie mă predau!”

Vremea vine, vremea trece dar şi Domnul va veni.
Spune-mi, scumpe frăţioare, oare cum te va găsi?
Strângi tu roadele alese pentru marele-Mpărat
Sau te strădui pentru fire şi vei fi abandonat?

Cum te va găsi Stăpânul aşa soartă vei primi:
Sus în cer în fericire, sau fără Isus vei fi.
Duhul însă îţi vorbeşte cu un glas prietenos:
„Lasă lumea şi păcatul! Vino astăzi la Hristos! … ”

Corneliu Livanu 

Adevarata unitate

Dumnezeu din înălțime a venit într-o grădină,
În Edenul de-altădată, plin de slavă și lumină,
Dornic să împărtășească harul Său și bucuria
În răcoarea dimineții cu Adam și cu soția.

În închipuirea noastră au fost clipe neuitate
De reală părtășie și de sfântă unitate.
Biblia nu povestește frumusețea revederii
Omului cu Creatorul, de dinaintea căderii.

Dar deodată o făptură, fără seamăn de vicleană,
A pătruns pe poarta minții. Nimeni n-a băgat de seamă.
Eva îngrijea grădina și se-oprise lângă-o floare.
Iar Adam lipsea, pe semne, ocupat cu-altă lucrare.

Dar când Eva amăgită a călcat porunca veche
Și spre șarpe-și aplecase neglijent a ei ureche,
A intrat răul în lume printr-o viață de păcate
Și a dispărut prin farmec orice gând de unitate.

Lumea-ncearcă simularea unității dintre oameni.
Chiar când ai intenţii bune vei culege doar ce sameni.
Dumnezeu a plâns atuncea când omul s-a pus pe fugă
Și-a venit din cer Stăpânul pe cel rău ca să-l distrugă.

Dar nu folosind nuiaua sau decretul de-arestare,
Sau punând îngeri să-l lege și să-l pună la-nchisoare.
Ci-a venit Isus cu trupul să-l zdrobească sus pe cruce
După cum, prin trup, Satana poate pe-orice om seduce.

Asta-i singura pedeapsă, cea când moartea a murit
Și când adversarul nostru e înfrânt și pedepsit.
Să-L slăvim pe Salvatorul pentru marea izbăvire
Ce, odată cu-nvierea, ne-a adus-o prin iubire.

El e cheia unității drepte și adevărate
C-a urcat sus pe Golgota și-a purtat crucea în spate.
Fără El noi am fi singuri, diavolul ne-ar persifla
Și-apoi zi de zi în pene tot mai mult el s-ar umfla.

Dar slăvit să fie Domnul, sus în cer și pe pământ,
Că prin harul Său cel mare El ne-a dat și Duhul Sfânt!
N-avem teamă de dușmanii care L-au lovit pe El.
El i-a spulberat prin cruce, prin blândețea lui de Miel.

Iar când va veni în slavă, diavolul va fi legat
Și-ntr-o groapă cât planeta iarăși va fi aruncat.
Doar atunci noi vom fi una cu Domnul Isus Hristos
Care, din mormânt și moarte, pentru veci de veci ne-a scos.

Corneliu Livanu 

Harul

Harul e un dar mare,
Care la fiecare pas apare,
Atunci când pe Hristos Îl urmăm,
Când în părtășie cu El stăm.

Har mare tu ai,
Că pe calea Domnului stai.
Dar mai prețios harul e,
Când învingi ispita ce vine.

Ai har mare,
Când fugi de tot ce rău ți se pare.
Dar harul tău s-a mărit,
Când gândurile ai osândit.

Ce mare har să poți vedea,
Să auzi, să poți cânta.
Dar harul e mai prețios,
Când le faci în folosul lui Hristos.

Mare har să vezi firea ta,
Cum se-nalță deasupra oricui altcuiva.
Dar harul tău s-a mărit,
Când firea deplin ai osândit.

Ce har să-naintezi pe cale,
Să fi mereu plin de răbdare.
Dar harul e mult mai prețios,
Atunci când în odihnă Îl aștepți pe Hristos.

Muntean Olivia 

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Adu-ţi aminte, Domnul meu…

Adu-ţi aminte, Domnul meu,
De starea roabei Tale,
Vezi mersul ei slăbit şi greu,
Privind cu dor spre cer mereu,
De-aici de jos din vale.

Adu-ţi aminte, Domn iubit,
De lacrimile mele,
Şi dă-mi al păcii răsărit
În duhu-mi strâns şi încolţit
De gândurile rele.

Adu-ţi aminte, o, Isus,
De ruga mea săracă,
Şi lasă-mi harul Tău de sus
Ca-n toate voia-Ţi mai presus
În mine să se facă.

Adu-ţi aminte, o, Hristos,
De inima-mi zdrobită
Şi dă-i Tu iar un chip frumos
S-arate doar ce-i cu folos,
De Tin’ călăuzită.

Adu-ţi aminte, Doamne iar,
Pe plaiurile sfinte,
Când vei veni cu slăvi şi har,
De-un rob netrebnic şi murdar..
Adu-ţi Te rog aminte…

Paula D 

Fericiți vor fi aceia

Fericiți vor fi aceia
Ce-s săraci in duhul lor
Căci doar El ne dă Tăria
Să lucrăm al Lui Ogor.

Bine-i să semeni cu lacrimi
Şi să ceri azi ajutor
Ca Isus sa schimbe inimi
Şi-apoi sa cânți biruitor!

Să fim blânzi întotdeauna
Caci mânioşi… multi sunt
Si nu s-au ales cu niciuna
Nici moştenire pe pământ

Cei ce flămânzesc într-una
Si înseteaza după Har
Aceia vor primi arvuna
Căci nimic nu-i in zadar.

Si ca să ai parte de milă
Se cere aici sa fii milos
Chiar si-atunci cand dai cu silă
Uită-n mila lui Hristos!

Doar cei cu inima curată
Ca si Caleb vor cerceta
Si c-o Speranță de Sus dată
La presiuni vor rezista

Şi vei fi gata să faci pace
Pe cârtitori sa-i potoleşti
Şi ca să o poți face
Fiu al Lui să te numeşti!

Şi apoi să te aştepți, măi frate,
La cei ce nu-s de-acord cu tine,
Păstrează-n pace a ta dreptate
Fii bucuros, răsplata vine!

A. Ion-Lucian