Nu-i ruga noastră în zadar

Nu-i ruga noastră în zadar,
deși ea greu spre ceruri suie,
primită-i de Domnul iubirii, prin Har,
în jertfă, cruce, spini și cuie.

așa cum salvarea e dată în dar,
la fel e răspunsul, deși la noi nu e
vreun merit infim, dar Domnul descuie
portița milos, cu dragoste, iar.

nu-i Dumnezeu ca o statuie,
nici un drumeț, ce trece rar,
El e-adăpost și cetățuie
și pentru rătăcit e-un far.

nu-i ruga noastră în zadar,
când Domnul rugăciuni adună
și rugi, și lacrimi, împreună,
ajung în ceruri, pe altar

și El aduce vreme bună
acelui om ce e fugar,
ce nu mai știe cui să spună
de plânsul lui mocnit, amar.

Singeorzan Dorin  

18 Martie

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit și Eu pe voi.” Ioan 15:9

Aşa cum îşi iubeşte Tatăl Fiul, aşa îşi iubeşte Isus poporul. Cum este dragostea divină? Dumnezeu L-a iubit pe Isus fără margini şi, în acelaşi fel, Isus îşi iubeşte poporul. „Te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Poţi să stabileşti cu uşurinţă începutul iubirii omeneşti; poţi să-ţi aminteşti clipa în care ai început să-1 iubeşti pe Christos, dar iubirea Sa faţă de tine este un râu al cărui izvor este ascuns în veşnicie. Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Isus fără nici o schimbare. Creştine, bucură-te să ştii că nu există nici o umbră de schimbare în dragostea lui Christos faţă de cei care se odihnesc în El.

Poate că ieri ai fost pe culme, şi ai spus „El mă iubeşte!” Astăzi se poate întâmpla să ajungi în valea umilinţei, dar El te iubeşte la fel de mult. Pe cele mai înalte culmi, I-ai auzit vocea vorbindu-ţi în cântec de iubire; acum, la nivelul mării sau chiar în mare, când toate valurile şi talazurile Sale trec peste tine, Inima Lui este credincioasă alegerii dintâi. Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemărginită, şi la fel îşi iubeşte Fiul poporul. Credinciosule, nu trebuie să te temi că se va rupe funia de argint, fiindcă dragostea Lui nu va înceta niciodată. Rămâi liniştit fiindcă Christos va merge cu tine până în mormânt, iar când te vei ridica din el îţi va fi Călăuză spre culmile cereşti.

Mai mult, Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemăsurată, iar Fiul îi învăluie pe cei aleşi în aceeaşi iubire, întreaga inimă a lui Isus este dăruită poporului Său. El „m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Dragostea Lui depăşeşte înţelegerea noastră. Avem un Mântuitor neclintit; un Mântuitor preţios, a cărui iubire este nemăsurată, neschimbată, fără început şi fără sfârşit, după cum Tatăl ÎI iubeşte pe El! Iată hrană din belşug pentru sufletele noastre. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă până la măduva şi grăsimea ei.

C.H. Spurgeon

Acel smarald strălucitor al ochilor frumoși

Acel smarald strălucitor al ochilor frumoși
Eu nu voi mai uita nicicând și niciodată…
Când pe genunchi tu te rugai să fim toți sănătoși
Și să-i slujim lui Dumnezeu viața toată.

Îmi amintesc adesea când în nopțile târzii…
Mă trezea un murmur blând de sfinte rugăciuni
Când te rugai cu lacrimi pentru ai tăi copii
Ca să fie credincioși și să crească oameni buni.

Și azi mai văd în visuri chipul tău gingaș, plăpând
Când rana îmi legai și mă mângâiai pe frunte…
Eu îți simțeam iubirea ta în zâmbetul tău blând
Iar sărutul tău de mamă… încă îl țin minte.

Prea devreme părul tău ți s-a poleit cu argint
Dar totuși mai frumoasă… tu ești ca altădată…
Chiar dacă mâinile ridate-ți sunt de ploi și vânt
Ne mai mângâie și astăzi cu o dragoste curată.

Acele lacrimi de smarald din caldele-ți priviri
Încă le mai văd și azi cum curg pe obrajii tăi…
Tu, mamă mi-ai lăsat în viață frumoase amintiri
Ca să fiu și eu exemplu bun pentru copiii mei.

…Dragostea de mamă nu moare niciodată
Ea mereu ne însoțește pe drumurile vieții…
Iubirea mamei sfinte va fi mereu cântată
Oriunde-n versuri și în cântări de toți poeții.

Mihail Cebotarev

Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva

Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva,
Stii bine că n-as cere o viată linistită,
Ci mai-de-grabă Doamne o inimă smerită
In care să domnească senină, PACEA TA !

Un trai fără de lupte, senin, nu mi-ar plăcea,
Căci îmi doresc, o Doamne, o inimă-ndrăzneată,
Si care la nevoie e tare si semeată,
Nădăjduind în Tine si în Puterea Ta !

Pe cei răi nu-ti cer Doamne, să-i iei din calea mea,
Găsindu-i pe cărare, dă-mi harul să-i îndrept,
Putere si RĂBDARE să le întorc privirea în Sus, spre Golgota.

Al Cerurilor Rege să cer ce-as mai putea ?
Comori sau bogătie ? Cât le dispretuiesc !
Dă-mi fericirea Doamne, pe SEMEN să-l IUBESC,
Cu-a dragostei comoară TU umple-mi inima !

Sabina Wurmbrand

24 Februarie

„Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.” Zaharia 1:12-13

Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fiii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”.

Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea.

Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar nu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El 1-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

C.H. Spurgeon

Nicicând Tu nu ne-ai părăsit…

Nicicând Tu nu ne-ai părăsit
Și niciodată n-o vei face
O! Fiu de Dumnezeu- slăvit
La greu Tu ai intervenit
Ca pârâșul să nu ne-atace.

Am apelat și ai răspuns
Cu dragostea-Ți nemuritoare
Și ce ne-ai dat ne-a fost de-ajuns,
Lăuntrul tot a fost străpuns
De cea mai sfântă sărbătoare.

Ai fost cu noi și ești și-acum
În dificile situații
Ne însoțești, cu drag, pe drum
Să nu ne-oprim în praf și-n scrum
Ci s-avansăm spre revelații.

Cu noi, oricând, e-al Tău Cuvânt
Ființa s-o învioreze,
Să-nsuflețeasc-al nostru gând
Iar noi din Psalmii Tăi cântând
Vrem părtășii să se creeze.

Tu nu ne părăsești când vin
Acele valuri furioase
Simțim al Tău sublim alin,
Îndemnurile-Ți ne susțin
Ne fac viețile frumoase.

Cu Tine stăm oriunde-ai fi
Prim munți, vâlcele sau câmpie
Cu noi vei sta orice-ar veni
Să pui în ființe bucurii
Să le păstrăm în visterie.

De Tine de-am fi despărțiți
Am fi-n oceanul devastării
Dar nu-i așa! Suntem uniți
De-a Ta iubire încălziți
În brațul binecuvântării.

George Cornici

18 Martie

„Tată, am păcătuit…” Luca 15:21

Este aproape sigur că cei care au fost spălaţi în sângele preţios al lui Christos nu au nevoie să-şi mărturisească păcatul ca nişte criminali acuzaţi înaintea Dumnezeului Judecător. Christos le-a îndepărtat păcatele în sens legal pentru totdeauna, aşa că nu mai sunt condamnaţi, ci sunt acceptaţi „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Dar fiindcă sunt copii, şi fiindcă L-au supărat ca nişte copii, nu trebuie oare să meargă înaintea Tatălui ceresc să-şi mărturisească păcatul şi să-şi recunoască neîmplinirile? Natura ne învaţă că este de datoria copiilor fireşti să spună totul părinţilor lor, iar harul lui Dumnezeu ne învaţă că noi, ca şi creştini, avem aceeaşi datorie faţă de Tatăl ceresc.

II supărăm în fiecare zi şi nu ar trebui să ne putem odihni fără iertarea zilnică. Să presupunem ca greşelile mele nu sunt preluate imediat de Tatăl şi nu sunt iertate prin sângele Domnului Isus; care ar fi consecinţa? Dacă nu obţin iertarea şi nu sunt curăţat, mă voi simţi departe de El. Mă voi îndoi de dragostea Sa faţă de mine. Voi tremura în prezenţa Sa, şi mă voi teme să mă rog Lui. Voi deveni un fiu rătăcitor care, deşi este copilul Tatălui, se află departe de El.

Dar dacă, cu durerea unui copil care îşi spune necazurile părintelui iubitor, mă înfăţişez înaintea Lui şi îi spun totul, şi nu mă odihnesc până când nu simt că sunt iertat, voi simţi o dragoste sfântă pentru Tatăl meu. Voi trăi ca un creştin mântuit, care se bucură de pace prin Christos Isus, Domnul. Este o mare deosebire între a-ţi mărturisi păcatul ca un vinovat şi a-ţi recunoaşte vina ca un copil. Inima Tatălui este locul potrivit pentru mărturisiri. Am fost curăţaţi odată pentru totdeauna dar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, picioarele noastre mai au nevoie să fie spălate de praful umblării zilnice.

C.H. Spurgeon

6 Februarie

 „Rugaţi-vă unul pentru altul.” Iacov 5:16

Ca o încurajare pentru rugăciunile de mijlocire din toată inima, amintiţi-vă că aceste rugăciuni sunt cele mai plăcute lui Dumnezeu, fiindcă rugăciunile lui Christos au acelaşi caracter. In toată tămâia pe care Marele Preot o aşează pe altarul tămâierii, nu este nici un grăunte pentru El însuşi. Mijlocirea Sa este cea mai primită — şi cu cât mai asemănătoare este rugăciunea noastră, cu atât este mai plăcută. In vreme ce cererile pentru noi sunt acceptate, mijlocirile în favoarea altora au mai mult din roadele Duhului Sfânt — mai multă dragoste, mai multă credinţă, mai multă bunătate frăţească — sunt grăsimea jertfei noastre, cel mai bun dar oferit lui Dumnezeu prin meritele lui Isus Christos.

Aminteşte-ţi, de asemenea, că rugăciunea de mijlocire este foarte răspândită. Câte minuni a produs! Cuvântul lui Dumnezeu o dovedeşte din plin. Credinciosule, ai o armă puternică în mâini; foloseşte-o bine, şi foloseşte-o constant. Foloseşte-o cu credinţă, şi vei fi un binefăcător pentru fraţii tăi. Când eşti ascultat de Rege, vorbeşte-I despre mădularele suferinde ale trupului Său. Când eşti în faţa tronului Său, şi Regele îţi spune „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23), nu cere numai pentru tine, ci pentru toţi cei care au nevoie de ajutor.

Dacă ai har şi nu mijloceşti, harul tău este ca un grăunte de muştar. Ai har doar cât să-ţi scoţi sufletul din puţ, dar nu poţi ajunge la adâncime. Altfel, ai purta în barca ta toate nevoile celorlalţi, şi te-ai întoarce de la Domnul încărcat de binecuvântări pe care ei nu le pot obţine. Să-mi uite braţele puterea Şi limba pentru veci să amuţească, Să se oprească inima şi vrerea De voi uita-ndurarea Ta cerească!

C.H. Spurgeon

5 Februarie

„In vremea aceea Isus a luat cuvântul.” Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El.

Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt.

Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

De vrea ca sa cunoasca…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce ‘nalt si minunat e-un singur gand
Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa
Cu fiecare om de pe pamant,
Ce frumuseti aduna-n taina fruntii
Un Tata bun si-a toate iubitor,
Sa stea o clipa, sa priveasca muntii,
Sa-l copleseasca maretia lor…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii,
Cat de intinsa e iubirea Sa
Ce n-o poti pe deplin asemui,
Si ce adanca-i poate fi ardoarea
Si harul Lui in inima ascuns,
Sa stea o clipa, sa priveasca marea,
Oceanul nesfarsit si nepatruns…

Si daca vrea, sa urce chiar in sine,
Pe muntii cugetarii omenesti,
Sa soarba frumusetile divine
Sadite-n mintea lui din slavi ceresti,
Sau sa coboare-adancul de iubiri
Ce naste cant si zamisleste vers,
Caci omul plin de ganduri si trairi
E-un mic, si totusi mare univers…

Si Cel ce a creat si munti si ape
Continua lucrarea-i maiestuoasa
Cand cheama doua lumi asa de-aproape,
Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa…
Rasar curate florile pe stanci
Cand gandurile lor se intalnesc
Si valurile de iubiri adanci
Intr-o aceeasi mare se unesc…

Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia
Cand cele pieritoare te uimesc,
Si cum va fi acolo bucuria
Cand mari minuni aici te coplesesc?…
Marire, Doamne, inchinare Tie
Pentru intelepciunea-Ti minunata
Care-a zidit in ei spre vesnicie
Un univers de dragoste curata!

Benoni Catana