O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.

Romani 8:34;27

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească“; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi“? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său?

Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?

Oswald CHAMBERS

Când ziua îți sărbătorești

Când ziua îți sărbătorești,
Privește atent în vale…
Întreabă-te de ce trăiești?
Ce scopuri ai și cui slujești?
Cu cine mergi pe cale?

Când nu aveai nici o dorință,
Că încă nu erai născut,
Înconjurat de neputință,
În lupta pentru biruință,
Domnul ți-a fost un scut!

Când nu erai decât un plod,
Un ghem plăpând ce-și strânge ața,
Al dragostei firești un rod,
Moartea îți pregătea prohod…
Domnul ți-a dat viața!

Când ai venit înlăcrimat,
Printre cei triști și necăjiți,
Îngerii buni te-au ajutat,
Să fii iubit și protejat…
Domnul ți-a dat părinți!

Când ai deschis ochii în lume,
În lumea rea și nemiloasă,
Tu te-ai născut cu-n scop anume,
Să fii o pildă, o minune…
Domnul ți-a dat o casă!

Să judeci drept și liniștit,
Să nu fii supărat…
Din inimă fii mulțumit,
Că ești ales, ești prețuit,
Om binecuvântat!

Astăzi în zi de sărbătoare,
Te rog să te gândești,
Că tot ce ai și vrei sub soare,
Comori cerești nepieritoare,
În Domnul le primești!

Fii înțelept și sănătos,
Copil drag și iubit…
Primește darul lui Hristos,
IERTAREA să fii bucuros,
De-a pururi fericit!

Teodor Groza

Prin sita cercetării deasă

Prin sita cercetării deasă
Ev. Luca 22:31-32, Ev. Matei 24:12-14
1 Timotei 4:1-9

Prin sita cercetării deasă,
Sunt azi cernuți pe rând creștinii,
Ca să rămână ca, , Mireasă, ,
Doar sfinții cărora le pasă,
De căile Luminii!

Că mulți din cei ce ieri aveau
Și dragoste și râvnă mare,
Azi mai la focul lumii stau,
Paharul de păcat îl beau,
Cuprinși de nepăsare.

Odată erau nelipsiți,
La rugăciuni cu bucurie,
În jugul bun neobosiți…
Acum de lume-s năpădiți,
N-au timp de părtășie.

Erau în Domnul fericiți,
Cu o credință neclintită…
Azi sunt de modă biruiți,
Apatici, reci și rătăciți,
Cu inima-npărțită.

O vreme-au fost înflăcărați,
Cu toți talanții în lucrare,
În fața morții neînfricați,
Azi mulți de oameni speriați,
În prag de lepădare.

Să ne rugăm, să ne sfințim,
Hristos ne-avertizează.
Pe El să îl mărturisim
Și de-am căzut să ne căim…
Biserică fii trează!

Acum în zilele din urmă,
Prin sită trecem fiecare,
Hristos se roagă pentru turmă…
Pe cine-alegem noi la cârmă?
Veghează Adunare!

Teodor Groza

Noaptea Naşterii

Dormea dus Betleemul, era în miez de noapte,
Doar trei păstori de strajă în jurul turmei stau,
În câmp, la foc, afară‎ se auzeau doar şoapte,
Cum se-ncălzeau, cu rândul, memorii depănau.

Vorbeau cum Domnu-n mila-I fu binevoitor
Şi le-a grăit prin Mica, Isaia şi-alţi profeţi
De împăratul David, cândva şi el păstor,
Şi de-un urmaș la tronu-i, un rege-al noii vieţi.

Nădăjduiau, Mesia o să-i elibereze,
Gemeau în subjugare, sub crudă tiranie,
Visau la vremi mai bune duhul să-nvioreze,
La un regat în care să-nceap-a Lui domnie.

Luceau în noaptea-aceea puzderie de stele,
Dar una părea soare pe bolta de cobalt,
‎Dormea întreaga fire acolo-ntre vâlcele,
Feerică lumină venea dinspre înalt.

În pacea-aceea-adâncă ‎s-a auzit un sunet,
Un sunet de trompetă văzduhul l-a străpuns
Şi altele urmară ca un năvalnic tunet,
Ecoul lor în vale le da strident răspuns.

Şi-un înger deodată grăi: “V-aduc o veste,
Vi s-a născut un rege ce mântuie poporul!”
Apoi se-alăturară în armonii celeste
Alai de mii de îngeri slăvind pe Creatorul.

“Lui Dumnezeu dați slavă că-n loc înalt domneşte
Şi pace dăruieşte celor ce-I sunt plăcuţi,
De-acum să nu vă temeţi! Scriptura se-mplineşte,
‎Iar mântuirea-i dată acelor ce-s pierduţi!”

S-au bucurat păstorii de cele ce-auziră
Şi de cereasca oaste lui Dumnezeu dând glorii….
Dar … să le dea solia … pe ei îi hărăziră …
Să se deschidă cerul … pentru ei, muritorii? ! ?

Şi-au ascultat cântarea cuprinşi de-un freamăt sfânt
Pe Dumnezeu mărindu-L că Fiul ne-a trimis
‎Şi-a cercetat poporul, cum stă scris în Cuvânt,
Cum veacuri multe-n urmă profeţii au prezis. ‎

Când îngerii plecară, păstorii se vorbiră:
“Să ne grăbim, să mergem şi noi la Betleem!”
‎Luând merinde-n traistă voioşi la drum porniră,
‎”În noaptea asta sfântă pe Prunc vrem să-l vedem!”

În staul, într-o iesle-L aflară pe Isus,
S-au închinat-naintea-I cu mare bucurie,
Totul a fost întocmai cum îngerul le-a spus…
Şi-au povestit Mariei minunea din câmpie.
…………………………………………

Noi îi serbăm venirea de două mii de ani
‎Şi ne înduioşează a Naşterii vestire,
‎Cum El, cu umilinţă, veni la cei sărmani,
Dar, dragi creştini, aceasta nu-i doar o povestire.

Copilul sfânt dat lumii e darul mântuirii,
E mâna Lui întinsă spre-o lume de păcat,
‎În groapa fărdelegii, pe veci sortiți pieirii,
‎Am fi rămas de-n mila-I nu ne-ar fi ridicat.

Eram vrăjmaşi prin Lege, ne-ar fi-nghițit pustiul
De n-ar fi fost El, Mielul, sacrificat pe lemn,
Că ne-a cruțat de-osândă şi ne-a trimis pe Fiul
E-a dragostei dovadă, e-al prețuirii semn!

E cânt şi veselie, e mare sărbătoare,
Cei mulți petrec la mese, noi să nu fim la fel,
Să nu uităm că toate în lume-s trecătoare,
În noaptea asta sfântă să nu-L uităm pe El!

Olivia Pocol 

Ce bine-i langa Tine Doamne!

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când bucurii de sus ne dai.
Când fierbe-n Duh, toat’ adunarea,
Și pe pământ e ca în Rai.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când stăm cu toți în rugăciuni,
Când se coboară a Ta putere,
Făcând semne și minuni.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când pe toți, Tu ne-ntărești.
Când ne strângi Tu laolaltă,
Și cu dragoste ne-nveți.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În încercări când ești cu noi.
După foc, gemet și plânset,
Tu bucurii ne dai apoi.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Chiar de lacrimi curg pe-obraz,
În a Ta prezență Sfântă,
Noi suntem într-un extaz.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În ascultare când suntem.
Chiar dacă vine ceasul morții,
Noi nu ne speriem de el.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când acasă la Tin’ o-m fi.
Și vom uita de tot amarul,
Când în Rai vom locui.

Ce bine e să fim cu toții,
Azi sub crucea lui Isus
Și-apoi-n zorii dimineții,
Să fim veșnic colo sus.

Ce bine e să stăm grămadă,
Să nu ne mai privim altfel.
Să fim aici cu toti în pace
Căci doar prin El sfințire avem.

Ce bine e ca-ntaina nopții,
În rugăciuni ades să fim.
Să nu ne prindă ațipirea,
Ci ochi-n sus să-i ațintim.

Valentin Bejenar

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS

Timpul

Scumpul meu prieten, timpul
Te am de cînd m-am născut
Și te am mereu alături
De cînd încă m-am știut.

Tu ai fost la a mea naștere
Cînd a fost ca să apar
Și să vin în lumea asta
De frumos și de amar.

Tu ai fost la grădiniță
Timpul cel mai timpuriu
Cînd doar învățam ce-i lumea
Ce-i elementar să știu.

Tu ai mers la a mea școală
Chiar din prima clasă-ai fost
Să invăț abecedarul
Să le dau la toate rost.

Cînd m-am dus la adunare
Tot cu mine tu ai fost
În timpul de cercetare
Mi-am dat viața lui Hristos.

Ai venit la cununie
Cînd dragostea m-a chemat
Să mă leg în căsătorie
Și cămin nou am creat.

Erai la conceperea vieții
La naștere de copii
Și în zorii dimineții
Și în nopțile tîrzii.

Tu ai fost la despărțire
Cînd plecau acei ce-s dragi
Fără pic de zăbovire
Nu doreai să ni-i mai lași.

Tu ai fost de-a lungul vieții
Și la orice eveniment
Chiar și-n zile monotone
Treceai fugind permanent.

Timpulei, te dai prieten
Dar mereu tu te grabești
Și eu parca alerg cu tine
Dar tu tot-nainte ești.

Mereu îmi aduci aminte
Că ești prețios și scurt
Și în orice zi și clipă
Mai am multe de făcut.

Cum o să le fac pe toate
Ca nicicînd să-mi pară rău?
Că te-am irosit in viață
Cînd m-a-ntreba Dumnezeu.

Timpulei de ești prieten
De ce ești mereu secret
Nu-mi spui cît mai ești cu mine
După tin’ cît o să-alerg?

Tu-mi pari o clipită scurtă
Timpul vieții, abur ești
Vreau înțelepciune multă
Să te cîștig, nu irosesc.

Să te apreciez mai bine
Clipele să le trăiesc
Facînd numai ce e bine
Și pe toți să îi iubesc.

Să mă uit mereu în sus
Totdeauna-n așteptare
Ca cînd v-a veni Isus
Să fiu gata de plecare.

Dina Roata 

Secretul devotamentului misionarului

„Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. “Mă iubeşti?” “Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS