Sfinţirea

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire.” 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este “Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Luiminunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit.

Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. “Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

Oswald CHAMBERS

Leneşul spiritual

“Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă.” Evrei 10:24-25

Noi toţi putem fi nişte leneşi spirituali; nu vrem să avem de-a face cu duritatea şi problemele vieţii aşa cum sunt ele; obiectivul nostru principal este să “ne pensionăm”. Provocarea din Evrei 10 este de a ne îndemna unii pe alţii şi de a rămâne împreună. Amândouă cer iniţiativă: iniţiativa de a deveni asemenea lui Cristos, nu iniţiativa împlinirii proprii. O viaţă solitară, retrasă, închisă este diametral opusă vieţii spirituale pe care a predicat-o Domnul Isus Cristos.

Adevăratul test al spiritualităţii noastre vine atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, răutatea, nerecunoştinţa şi tulburarea – lucruri care au tendinţa de a face din noi nişte leneşi spirituali. Noi vrem să folosim rugăciunea şi citirea Bibliei cu scopul de a ne izola. Venim la Dumnezeu de dragul păcii şi al bucuriei, adică nu vrem să devenim asemenea lui lsus Cristos, ci numai să ne bucurăm de El. Acesta este primul pas în direcţia greşită. Toate aceste lucruri pe care le căutăm sunt efecte, dar noi încercăm să facem din ele cauze

“Socotesc că este drept – a spus Petru – să vă ţin treji aducându-vă aminte” (2 Petru 1:13). Este un lucru foarte deranjant să fii lovit în coaste de cineva trimis de Dumnezeu, de cineva care este activ spiritual. Munca activă şi activitatea spirituală nu sunt acelaşi lucru. Munca activă poate fi o falsificare a activităţii spirituale. Pericolul leneviei spirituale este acela că nu vrem să fim însufleţiţi, singurul lucru despre care vrem să auzim este pensionarea spirituală. Isus Cristos nu încurajează niciodată această idee a pensionării. ..Du-te şi spune fraţilor Mei…”.

Oswald CHAMBERS

Condiţiile uceniciei

“Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus.

Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Pedeapsa inevitabilă

“Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” Matei 5:26

“Nu există cer cu un colţ de iad în el.” Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi.


In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum – “Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta”; “Mă voi împăca cu omul acela acum”. : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului.

Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. “Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!” Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un “trebuie” în spatele ei.

Oswald CHAMBERS

Când iubești lumina

Când iubeşti lumina şi te scalzi în soare,
Uiţi de întuneric şi de ce te doare.
Uiţi că mai sunt alţii ce gândesc la rău,
Vezi numai prieteni împrejurul tău.

Când de bunătate inima ţi-e plină,
Nu observi că viaţa nu-i mereu senină
Căci seninul curge din inima ta
Şi cu el pe alţii îi poţi alina.

Când păstrezi în suflet dragoste curată
E prea mult şi-o oră să stai supărată!
Inventezi motive de-a te împăca
Căci pacea-i regină în inima ta.

Când iubeşti dreptatea şi-o faci totdeauna,
Rămâi în picioare când vine furtuna
Căci dreptatea însăşi te va apăra
Cine-ţi sapa groapa, cade el în ea.

Din copilărie, din poveşti cu zâne
Ştim că dintre toate, binele rămâne
Adevăru-nvinge, e de neschimbat
Îţi dă libertate şi-un suflet curat.

Nu-i naivitate cea care te face
Cu o lume-ntreagă să trăieşti în pace,
Ci-i dovada certă, de necontestat
Că eşti om de Domnul binecuvântat.

Nimeni nu-i pe lume fericit ca tine
Dacă totdeauna te lupţi pentru bine
Inima-i uşoară ca fulgul de nea
Şi ţi-e dulce somnul pe perniţa ta.

Zică orişicine orice despre tine,
Tu rămâi temeinic lipită de bine!
Căci, la urma urmei, este viaţa ta
Tu dai socoteală ce-ai făcut cu ea!

Pavel Mariana Florica

Iţi vei da tu viaţa?

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: “îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: “Iţi vei da viaţa pentru Mine?”

Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, “şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă.

Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: “Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. “V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

Oswald CHAMBERS

Urmând desăvârșirea

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe;
cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească
și mai departe! Apoc. 22: 11

Ref. : 2 Tim. 3:1-7; 3:13-17;  Tit 1:9,16; 1 Tim. 4:1;
1 Tim. 6:20; 2 Tim. 1:13, 2: 16; 4: 3; 2 Tes. 2:11.

Urmând desăvârșirea

Să știi, ca-n zilele din urmă vor fi vor fi vremuri grele:
Mulți vor ieși din turmă, prisosind în rele…

Fi-vor iubitori de sine, de bani iubitori,
Trufași, lăudăroși în sine, nemulțumitori,

Fără dragoste firească, de părinți neascultători,
Făr’ evlavie cerească – fi-vor hulitori.

Clevetitori, neînduplecați, neiubitori de bine,
Neîmblânziți, neînfrânați, vânzători în fine,

Îngâmfați, obraznici, mai mult plăceri iubind,
În formă de evlavie vajnici, pe Dumnezeu tăgăduind,

Vor învăța întotdeauna, fiind departe de știința:
Adevăr în calea bună, la deplină cunoștință.

Răi și înșelători, din rău în rău vor merge,
În rătăcirea lor, minciuna vor culege.

Fiind amăgiți, credința lepăda-vor.
În vorbe goale iscusiți: seduce-vor, tenta-vor.

Căci când nu suferă poporul, învățătura sănătoasă
Vine-n grab’ rătăcitorul, cu ”știința” lui aleasă…

Și atunci se laudă cu Dumnezeu, cu faptele tăgăduiesc
Conduși de orice rău, în nelegiuiri sporesc.

Tu, auzind, luând aminte la ce ai învățat
Rămâi în lucruri sfinte, deplin încredințat.

Toată scriptura-i insuflată de Dumnezeu și de folos,
Să-nvețe, să mustre-i dată, să-ndrepte spre Hristos.

Adevărata-nțelepciune e-n neprihănire,
Destoinic în fapte bune, urmezi desăvârșirea.

Credința, dragostea-n Hristos, să-ți fie îndreptar.
Respinge ce nu-i de folos! Păzește ce-ai în dar…

Lidia Cojocaru

Am dorit să-Ți fiu…

Am dorit să-Ți fiu, Isuse, o lumină dulce,
însă, parcă Ți-am fost numai un sărut pe Cruce,
și-am dorit să-Ți fiu o mînă moale și ușoară,
însă, parcă Ți-am fost numai cantec și povară…

Am dorit să-Ți fiu un zîmbet într-un ceas de jale,
însă, parcă Ți-am fost numai plans și dor pe cale,
am dorit să-Ți fiu o umbră într-o grea dogoare,
însă, parcă Ți-am fost numai dragoste ce doare…

Am dorit să ai, Isuse, un alin în mine,
dar atît de prea departe dragostea mea vine
şi-a Ta sete-ndepărtată nu se mai alină
– orişicît Ți-ar fi de dulce, apa mea-i puțină…

Doamne, cand va fi, odată, să nu-Ți fiu departe,
tot ce n-am putut fi-n viată să-Ți pot fi în moarte,
și-apoi, după Înviere, pană-n Veşnicie,
ce n-a fost nici Ieri, nici Astăzi,
măcar Maine fie.

Traian Dorz

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi