Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS

Timpul

Scumpul meu prieten, timpul
Te am de cînd m-am născut
Și te am mereu alături
De cînd încă m-am știut.

Tu ai fost la a mea naștere
Cînd a fost ca să apar
Și să vin în lumea asta
De frumos și de amar.

Tu ai fost la grădiniță
Timpul cel mai timpuriu
Cînd doar învățam ce-i lumea
Ce-i elementar să știu.

Tu ai mers la a mea școală
Chiar din prima clasă-ai fost
Să invăț abecedarul
Să le dau la toate rost.

Cînd m-am dus la adunare
Tot cu mine tu ai fost
În timpul de cercetare
Mi-am dat viața lui Hristos.

Ai venit la cununie
Cînd dragostea m-a chemat
Să mă leg în căsătorie
Și cămin nou am creat.

Erai la conceperea vieții
La naștere de copii
Și în zorii dimineții
Și în nopțile tîrzii.

Tu ai fost la despărțire
Cînd plecau acei ce-s dragi
Fără pic de zăbovire
Nu doreai să ni-i mai lași.

Tu ai fost de-a lungul vieții
Și la orice eveniment
Chiar și-n zile monotone
Treceai fugind permanent.

Timpulei, te dai prieten
Dar mereu tu te grabești
Și eu parca alerg cu tine
Dar tu tot-nainte ești.

Mereu îmi aduci aminte
Că ești prețios și scurt
Și în orice zi și clipă
Mai am multe de făcut.

Cum o să le fac pe toate
Ca nicicînd să-mi pară rău?
Că te-am irosit in viață
Cînd m-a-ntreba Dumnezeu.

Timpulei de ești prieten
De ce ești mereu secret
Nu-mi spui cît mai ești cu mine
După tin’ cît o să-alerg?

Tu-mi pari o clipită scurtă
Timpul vieții, abur ești
Vreau înțelepciune multă
Să te cîștig, nu irosesc.

Să te apreciez mai bine
Clipele să le trăiesc
Facînd numai ce e bine
Și pe toți să îi iubesc.

Să mă uit mereu în sus
Totdeauna-n așteptare
Ca cînd v-a veni Isus
Să fiu gata de plecare.

Dina Roata 

Secretul devotamentului misionarului

„Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. “Mă iubeşti?” “Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Stânca Neclintită

E o Stâncă ce de veacuri ține sufletele vii
Neclintită și măreață Ea transcede veșnicii
Stânca vieții este una Nume sfânt biruitor
Ancorată-n sfințenie, dragoste și adevăr

Stânca vieții e Yehova Marele ” Eu Sunt” etern
Adonai preasfânt Mesia, prevestit Emanuel
Stâncă neclintită-n ceruri, Creatorul Dumnezeu
Toate le-a creat Acela la Cuvântul Său, perfect

Care-i stânca ce te ține, este neclintită ea?
Ce sustine viata-n tine, cine adaugă ziua ta?
Poti susține cu tărie” tot ce am e truda mea”?
E puterea de la tine? oare nu e mila Sa?

Nu e altă stâncă-n lumea, ce te ține-n viață azi
Este bunatatea Celui ce-a murit și-a înviat
Vino azi la Stânca Vietii sa primesti viață-n dar
Să ai parte de iertare, mântuire, mare har!

Anonim 

Toamnă, ce-ai să faci cu noi?

Lasă-ne Toamnă inima să fie caldă, neschimbată
Și chiar dacă afară plouă, în ea să plouă niciodată.
Lasă-ne Toamnă sufletul de rugină neatins
Nu ne schimba zâmbetul într-un rânjet flas și stins.

Lasă-ne Toamnă dragostea să fie mereu în floare
Și dacă păsările pleacă, lasă-ne visele să zboare.
Lasă-ne Toamnă bucuria să rodească-n continuare,
Nu vezi bine cum furia vrea să ne-o ardă în cuptoare! ?

Lasă-ne Toamnă prietenia, că tu nu ai nici-un câștig
Dacă distanța dintre noi o umpli cu atâta frig.
Lasă-ne Toamna în copac, măcar o frunză de iertare
Căci fără ea ca și creștini, suntem niște forme goale.

Toamna mă privi curioasă și apoi m-a întrebat:
Am eu vină că voi vara, dragoste n-ați semănat?
Am eu vină că duc frunza care se cheamă iertare
Dacă voi vă înfuriați și când vin brize ușoare?
Și apoi această frunză, o, și asta uită mulți,
Va rămâne în copac dacă ierți și apoi uiți.

Am eu vină că-ntre voi ați zâmbit să păreți bine?
Ați fost falși de-atâtea ori și-acum dați vina pe mine?
Am eu vină că-aduc norul și ascund soarele-n el?
Dacă voi nu aveți soare pe al sufletului cer?

Iar pentru visele stinse, iar cautați vinovați?
Voi nu ați avut curaj când zburau să le urmați!

Am lasat capul plecat, ce-aș putea să îi mai zic?
Nu e vinovata Toamna, întradevăr, cu nimic.
Am lăsat prin suflete judecăți aspre să crească
Și-o sută de primăveri n-o să ne mai înflorească.

Însă dragostea mai poate să ne schimbe povestirea
De aceea Doamne Tu, revasră-Ți în noi iubirea!
Iar dacă te-avem pe Tine, nădejdea cum să ne piară?
Nu-i așa că știi un loc, unde-i veșnic primăvară!

Mirela Olteanu

Doar Tu, Isus

Nimic nu e mai preţios
Ca timpul petrecut cu Tine.
Eşti cel mai sfânt şi mai frumos.
Cu Tine e atât de bine!

Când întristată sunt ades
Şi plânge inima în mine,
Când din necaz nu pot să ies,
Atunci privesc, Doamne, spre Tine.

Atât de bine mă-nţelegi
Şi rana mea cea grea Te doare.
Din ochi o lacrimă-mi culegi,
Apoi mă însoţeşti pe cale.

Numai cuvântul Tău, curat,
Şoptirea Ta blândă şi dulce
Îmi spune că m-ai căutat
Şi alinare îmi aduce.

Doar Tu, Isus, poţi ridica
Vălul cernit de întristare
Ce cade peste viaţa mea
Şi-ncearcă iar să mă doboare.

Mi-ai dovedit că m-ai iubit
Cu o iubire-aşa de mare,
Când sus pe cruce-ai suferit
Ca să primesc eliberare.

“Fiindcă ai prêţ în ochii Mei”,
Mi-ai spus în dragostea Ta mare,
“Iată dovada dragostei:
Eu pentru tine dau popoare!

Deci nu te mai înspăimânta!
Chiar dac-ar fi să treci prin ape,
Ele nu te vor îneca,
Eu, Domnul, sunt de tine-aproape!

Chiar şi prin foc de vei călca,
Nu vei fi ars, să nu ai teamă,
Căci nu-l va arde flacăra
Pe fiul meu, care Mă cheamă.”

De-aceea, Doamne, Te iubesc
Cu fiecare zi mai tare
Şi ne-ncetat aş vrea să cresc
În dragoste şi ascultare

Ca ochii Tăi înrouraţi
De frumuseţile divine
Să nu fie împiedicaţi
Ca să se oglindească-n mine.

Ajută-mi, Doamne, să trăiesc
Mereu în sfântă curăţie
Cu tot ce sunt să Te slăvesc
Acum, dar şi în veşnicie.

Pavel Mariana- Florica 

Chemarea dragostei divine

Isuse drag, Te rog să mă-nsoțești
La fiecare pas pe calea mea,
Iubire-n suflet Te rog să îmi sădești
Să-i pot pe toți îmbrățișa.

Să-mbrățișez cu-o vorbă bună
Și un gând cald pe cel rănit
Când cerul nopții nu-i cu lună,
Iar cel de zi nu e-nsorit.

Cu minunată-Ți dragoste mă umple
Tu, nesecat izvor al păcii și-al iubirii
Și-oricând mă vei chema și orișiunde
Să pot răspunde DA, chemării.

Un mesager al dragostei aș vrea a fi
Să semăn zilnic pe al Tău ogor
Stropi de iubire în suflete pustii,
Ce se topesc din suferință și de dor.

Iar Tu, cu aripa-Ți caldă să-i acoperi
Pe cei cu trupul ostenit de cale,
Pe cei ce-s în cuptor aș vrea să-I aperi,
Iar celor ce-s bolnavi, dă vindecare.

Isus, Te rog să locuiești deplin în mine
Și-al Tău Cuvânt să-mi fie drag,
Și-n ziua cea mareață, care vine,
Să pot să Te aștept cu bucurie-n prag.

Ramona Subțire 

Sfinţirea

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire.” 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este “Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit.

Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. “Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

Oswald CHAMBERS