Sărbătoare

Cu multe zile-nainte
Oamenii se pregătesc;
Fac curat în ale lor case
Și frumos le-mpodobesc.

Hainele, încălțămintea,
Cu drag și le îngrijesc:
Noi, curate sau călcate
Ori frumos le lustruiesc.

Cadouri, cum își permite
Fiecare, dar le au.
Știm că-ar vrea mai mult, mai scumpe,
Dar intenția că dau,

Că au ceva să ofere,
Că pot da cu bucurie.
Ține legătura păcii
Și-e prilej de veselie.

Și în sufletele noastre
Mai adânc ne cercetăm,
Vrem să fie cald, lumină
Și începem să cântăm.

Noi care suntem aici,
L-am ales și L-am primit
Pe Domnul Isus Hristos;
Atâtea i-am pregătit!

Coruri, grupuri și chiar solo,
Îl lăudăm, Îi recităm,
Cu-ale noastre inimi toate
`Naintea Lui ne-nchinăm!

Instrumentele, orchestra,
Îl slăvesc pe Dumnezeu
Că L-a lăsat să se nască
Printre noi pe Fiul Său.

Doamne, câtă bucurie
Ne oferi printr-un Copil!
Umple casa, -i sărbătoare!
Și-a venit așa umil. . .

O dragoste sinceră
Ne-nveți, nesofisticată,
Iubire cu modestie,
Nu scumpă, nu amânată. . .

Ai avut atâta slavă,
Bogăție. . . de nespus!
Tu ai vrut să-arăți că jertfa
Decât banu-i mai presus.

Poți să ai galbeni, avere
De nu știi s-o socotești.
Dar simți că inima-ți cere
Mai multe lacrimi să verși.

Nu vezi în jur mulțumire
Oricât ai agonisi.
Și oricâte daruri scumpe
La toți de le-ai oferi.

Satisfacția e mare
Atunci când ai depistat
Că-i slujești cu bucurie
Celui ce Fiul ți-a dat.

Nu-i mai mare bucurie
A celor din jurul tău
Să vadă că tu te dai
În totul lui Dumnezeu.

Atunci tu te faci un dar
Pentru cei ce-ți sunt mai dragi.
Mulțumire au și ei, ai și tu
Și spre cer tragi.

Acolo unde te-așteaptă:
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Unde fi-va sărbătoare
Cum nu este pe pământ.

Acolo bucate-alese!
Acolo daruri, răsplată!
O să-ți vezi roadele toate!
O, Țară Prea-Minunată!

Lidia Gheorghe

Anunțuri

Îngenunchez și-aștept

Când simt în piept speranța putrezită,
Când sufletul e singur și pustiu,
Când dragostea e-o punte risipită
Îngenunchez, Isuse, cu credință,
Ca trestia zdrobit de neputință
Și să revii aștept într-un târziu.

Că nu demult, din streșinile casei
Am pipăit în suflet stropi de har,
Și-au înverzit aleile în frunte
Cu aer îmbibat de flori de munte,
Acoperit de-al cerului nectar!

Iar peste umerii supțiri ai firii,
Din ale neputințelor izvor,
Se-nghesuie barbar, contrar iubirii
Atâția spini ce ustură și dor. . .

Și simt în piept speranța putrezită,
Iar sufletul e singur și pustiu. . .
Simt dragostea o punte risipită
Ce-o și zidesc clipită de clipită
Pe urma Ta s-ajung într-un târziu.

De-aceea-ngenunchez cu umilință,
Zdrobit mă rog preabunule Isus
Și vreau cu stropi de har și de credință
Să-mi picure-ndeajuns pe-a mea ființă
Oceanul Tău de dragoste, nespus!

Mihai Ghidora 

Domn al slavei…

Domn al slavei, Împărat – lăudat fii, lăudat
Onorat, glorificat, preamărit și înălțat!

Domn al slavei, Dumnezeu – te laude și sufletul meu,
Fără Tine-s ”nimeni” eu, venerat fii – Domnul meu!

Totul Ție-Ți aparține! Totul e și-a fost prin Tine!
Viitorul, Mâna-Ți ține! Ce-am fi Doamne fără Tine?

Am fi cei bătuți de vânt, îndreptați înspre mormânt,
Fără liniște și cânt, fără dragoste, și-avânt.

O, acum de-om înțelege, lepădând fărădelege
Și Viața de-om alege, fiind conduși de-al nostru Rege

Vom culege nemurirea, prin Isus ce-i Mântuirea!
Ni-e propusă Izbăvirea, dar. . . cinstită e Jertfirea?

Lidia Cojocaru 

Fara cuvinte

De poti zidi
Cand zidul tau se surpa,
De poti lupta
Cand ti-e armura rupta,
De poti sa duci poveri
Cand tie ti-este greu
Asculta-ma ce-ti spun
Esti fiu de Dumnezeu!

De poti ramane drept,
Cand toti in jur insala
De poti sa-ncurajezi
Cand altii te doboara,
De dragoste poti da
Cand ura ai capatat,
Asculta-ma ce-ti spun
Esti fiu de imparat!

De poti sa daruiesti
Cand tot ti-a fost luat,
Sa-mparti si firmitura
Cu cel ce n-a mancat,
De poti sa fii smerit
Cand tu esti inaltat,
Asculta-ma ce-ti spun;
Esti fiu(fiica) de-mparat!

De poti sa te jertfesti
Cand nimanui nu-i pasa…
De poti ca sa slujesti
Cand inima te-apasa
De poti sa-ti pleci genunchii
Cand rugaciunea-i muta…
Asculta-ma ce-ti spun
HRISTOS CEL VIU te-asculta!

Mariana Trinca

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

 

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS

Vremea fructelor din noi

E delicios compotul de fragi,
Dar fragii proaspeți au întâietate:
Ca atunci când săruți pe cei dragi,
Nu doar le vorbești de departe.

E o savoare spuma de căpșune,
Dar fructele zemoase-s mai gustoase;
Căci tinerețea are zile bune:
Face duioase iernile geroase.

O, câtă nostalgie după flori
Și după fructe timpurii de vară!
Căci pofta de cireșe-i vie-n noi,
Chiar între roade aurii de toamnă….

Doresc ca fructele cuminți de toamnă
Să Ți le-nchin doar Ție, Domnul meu!
Dă-mi dragostea dintâi a doua oară
Și mută-mă apoi în cortul Tău!

Marinau Daniela 

In valea umilinţei

“Daca poţi face ceva, fie-ți milă de noi şi ajută-ne.” Marcu 9:22

După fiecare perioadă de exaltare, suntem repede aduşi înapoi la lucrurile obişnuite, aşa cum sunt ele. adică nici frumoase, nici poetice, nici palpitante. Înălţimea muntelui se măsoară prin cenuşiul muncii de rând din vale; dar aici, în vale, este locul unde trebuie să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Noi vedem gloria Lui pe munte, dar nu acolo trăim pentru gloria Lui. In valea umilinţei descoperim valoarea noastră reală în faţa lui Dumnezeu, aici se arată credincioşia noastră. Cei mai mulţi dintre noi putem face anumite lucruri dacă suntem întotdeauna la înălţimi eroice, datorită egoismului din inimile noastre, dar Dumnezeu ne vrea la înălţimea cenuşiului obişnuit al vieţii cotidiene de aici, din vale, unde trăim conform relaţiei noastre personale cu El. Petru s-a gândit că ar fi frumos pentru ei să rămână pe munte, dar Isus Cristos i-a luat pe ucenici de pe munte şi i-a dus jos în vale – locul unde se explică înţelesul viziunii.

“Dacă poţi face ceva…” Este nevoie de valea umilinţei pentru a smulge scepticismul din noi. Priveşte înapoi la experienţele tale şi vei descoperi că, până în momentul când ai învăţat cine este Isus, ai fost foarte sceptic în privinţa puterii Sale. Când erai pe munte, puteai crede orice, dar ai mai putut crede oare atunci când ai fost faţă în faţă cu realităţile din vale? Poate eşti în stare să depui o mărturie despre sfinţire, dar ce poţi spune despre lucrul care este o umilinţă pentru tine în momentul de faţă? Ultima dată când ai fost pe munte cu Dumnezeu, ai văzut că toată puterea din cer şi de pe pământ este a lui Isus – vei fi sceptic acum doar pentru că te afli în valea umilinţei?

Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

 În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS