Mintea…

Mintea dragoste-și impune din `nălțimi adânci sorbind-o
Și nespus se îmbogățește a ei slavă adorând-o,
Noi sintagme înviorează epifiza, iscusind-o,
Trupul expandează-n slavă adorarea ascuțind-o
Și lumina-i radiază un belșug deplin privind-o.

Mintea nu stă să rezume existența la esență
Căci ea însăși e esența de-infinită existență.
(Datorită circumstanței suferi lipsa unui dinte
Dar în mai puțin de-o clipă ți l-ai pus la loc în minte,
La puțin timp după aceia, altu-i stă în loc cuminte.)

Cam așa funcționează existența în esență,
Tot ce influențează mintea ia din minte influență
Și-n subconștient produce în esență existență
(Conștient și înafară de a noastră conștiență),
Astfel că inconștientul e-o imensă evidență.

Mintea neîncetat lucrează… și de vrei s-o odihnești
(„Culcă-te într-o ureche”) că și-atunci când dormi gândești!
Din mulțimea acestor gânduri multe vise-ți făurești
Și o parte dintre ele te trezești că le trăiești
Fiind eroul fără voie al propriei, mistice, povești.

Mintea nu-i doar cum se spune, energie pentru viață,
Mintea-i viață-a Energiei din Creația Măreață.
Mintea nu-i ceva ce tinde spre ideal transcendental
Ci-i izvor de transcendență vertical și-orizontal
Și-o „suflare” infinită cu un scop fundamental…

Ioan Hapca

Condiţiile uceniciei

“Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus.

Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Ploaia dragostei

Mai adă Doamne, ploaia dragostei pe pământ,
Îndură-Te de noi Doamne, toarnă prin Duhul Sfânt,
Umple-ne de putere Sfântă, credința ne-o crește,
Înaintarea Evangheliei Sfinte, în ogorul Tău, sporește.

Doamne, întărește pe cei ce aduc, vești de pace
Ocrotește-i Doamne, pe Cale, în tot, ce vor face,
Să lase lumină în beznă, la cei pierduți în vale,
Deschide-le porți tari, descuie grele, zăvoare.

Scriptura Sfântă, să fie vestită, la orice făptură,
Îmbracă-ne Doamne, cu Sfânta Ta, armură,
Dă-ne din pacea Ta Cerească, o liniște dulce,
Să ne amintim, de suferința Ta, la fioroasa, cruce.

Toarnă ploaia dragostei, peste cei, ce nu au iubire,
S-au răcit, nu mai iubesc Cuvântul, spre a lor peire,
Doamne, lasă o picătură de iubire, peste inimi goale,
Cel rău, se luptă, urâlând, să-i subjuge, să-i omoare!

Udă cu ploaia Ta de dragoste, peste poporul Tău,
Să crească, iubirea de frați, iubirea de Dumnezeu,
Lăsând, picătura de iubire, să spele ura și răzbunarea,
Pacea Ta, să dăinuiască mereu, în toată adunarea.

Picătura de iubire, să atingă inimi, ce se îndoaie,
Ploaia târzie, să ude ogorul însetat, de a Ta, ploaie
Rodul lui, să înflorească, să înmulțească, în Sfântul ogor,
Udat la vreme, să rodască dragoste, peste al Său, popor.

 Stelian Ciobanu

Eu cred în Dumnezeu

Sunt fiu și nu sunt rob,
Mi-e inima de cer,
Declar că nu-s de aici,
Sunt doar un pasager.
Sunt om, dar preaiubit,
Am suflet valoros,
Menit să fiu altfel:
Să seamăn cu Cristos!

Vreau fără compromis
Și fără îndoieli,
Vreau drum de adevăr
Și tot mai mult din El,
Vreau voia să-mi supun
Doar voii Lui mereu
Și să trăiesc cântând:
„Eu cred în Dumnezeu!”

Decid să nu renunț
Să mai privesc în sus,
Căci vreau să fiu și azi
Chemării Lui dispus.
Refuz să mă mai tem,
Doresc mai curajos
Să merg, chiar să alerg,
Trăind mai cu folos.

Nu cred nici în sistem,
Nu cred în umanism,
Nu cred că-s accident,
Nu cred în ateism!
Eu cred azi Biblia
Și-n veșnic jubileu,
Eu cred în dragoste,
Eu cred în Dumnezeu!

Lucian Cazacu 

Eu nu mai vreau să mă mai joc cu viața mea

Eu nu mai vreau ca să mă mai joc cu viața mea
Nu mai vreau prin filozofie simplul să-l complic
Nu vreau să mă mai târguiesc cu firea mea cea rea
Ci vreau Doamne din zi în zi ca să mă fac mai mic.

Eu nu vreau să mai trăiesc doar numai de a trăi
Nu mai vreau să merg târâș, pe brânci spre Paradis
Nu vreau ca veșnicia să mi-o trăiesc oricum ar fi
Iar dreptul meu să-l vând pe o ciorbă sau pe-un vis.

Eu nu mai vreau doar pe jumătate să trăiesc
Nu mai vreau să mă mai încurc în plasa celui rău
Vreau de îngâmfare și mândrie să mă pocăiesc
Sub crucea Ta, Isuse să-mi plâng păcatul meu.

Eu nu mai vreau ca să iubesc pe jumătate
Nu mai vreau să-mi pierd prietenii cei dragi pe drum
Eu nu mai vreau să judec pe-acel ce-mi este frate
Ci mai iubitor de frați să fiu, mai credincios, mai bun.

Eu vreau să fiu așa cum sunt, să nu mă mai prefac
Eu nu mai vreau spiritual în ochii mei să par
Vreau să mă smeresc mai mult și cât mai mult să tac
Iar viața ce o trăiesc să nu mai treacă în zadar.

Eu nu mai vreau să trec acum pe lângă cel rănit
Vreau să-l ridic pe asin așa cum a făcut Hristos
Să-aprind candela dragostei la căpătâiul obosit
Să fiu pentru acei ce plâng un samaritean milos.

Eu vreau cu orice preț ca să ajung la Tine în cer
În seninul ochilor Tăi, Doamne vreau să mă afund
Și-n raiul strălucirii să te slăvesc, să cred, să sper
Să-ți respir iubirea Ta și chipul Tău cel blând.

Mihail Cebotarev 

Psalmul139 (reflectie)

Dumnezeul mântuirii mele
Glasul mi se-ndreaptă iar spre Tine
Spre Locașul dincolo de stele
Înspre Tronul Dragostei Divine.

Preamărit să fii în veci Părinte!
Pururi se sfințească al Tău nume!
Legea-Împărăției Tale Sfinte
Să-mi ghideze umbletul prin lume.

Într-o lume tot mai ticăloasă
Când Cel Rău cu-atâtea mă încearcă
Chiar de nu-nțeleg tot ce m-apasă
Voia Ta în toate să se facă!

Tu, ce mă cunoști îndeaproape
Și-mi pătrunzi neîncetat gândirea
Chiar de merg la marginea de ape
Dreapta Ta îmi dă călăuzirea.

Nu-mi ajung cuvintele pe limbă
Ca Le și cunoști atât de bine
Duhul Tău deasupra mea se plimbă
Când îți pui Tu mâna peste mine.

N-am nimic ascuns față de Tine
M-ai țesut cu-atâta pasiune
Doar un plod, dar Tu priveai la mine
Mi-ai dat chip și-am devenit minune.

Orice suflet viu ce-apare ‘n lume
E minunea Dragostei Divine
E știinta Sfântului Tău Nume
Ochii mei observă-aceasta bine.

Domnul meu te rog îmi cercetează
Gândurile. . .  pașii pribegiei. . .
Dă-mi lumină. . ține-mi mintea trează,
Du-mă Tu pe Calea Veșniciei.

Daniel Hozan 

Întrebări și îndemnuri de Paște

Creștini chemați cu nume-mpărătesc,
Toți ca născuți din Duh ne prezentăm!
Și ne-asumăm și rangul preoțesc,
Dar, zi de zi, ca prinți sfinți ne purtăm?

Pentru Cuvânt ne vrem apărători,
Trompete pentru Domnul devenim!
Știți că suntem chimval zăngănitor
Când limba dragostei nu o vorbim?

Cum spunea Pavel, toți să profețim!
În limbi, chiar netraduși, prea mulți vorbim!
Doar gândul lui Isus Îl năzuim?
Deosebirea duhurilor, oare, -o știm?

În Numele Lui, demonii-au fost scoși!
Bolnavii sunt și azi tămăduiți!
Dar, cum de-am devenit niște fricoși:
„Nu vă zidiți în Trup, să nu muriți”? !

Cât vrem Domnului să Îi semănăm?
Din tainele-I de Profet, povestim!
Ca Rege, Medic, Preot, L-aclamăm
Dar, miei de jertfă-câți dorim să fim?

Zilnic, eul iubit să-l lepădăm!
Să n-adunăm pentru „acum și-aici”!
Desprinși de lut, pe Cristos să-L urmăm,
Să-L ascultăm ca sfinții ucenici!

Marinau Daniela 

Gând de Paște

Doamne, ce dragoste sfântă, supremă,
Te-a-mpins să cobori înspre noi-mărăcinii,
Să ne ridici de pe inimi păcatul-emblemă,
Când noi împleteam în coroana-Ți toți spinii?

Ce Dumnezeu își jertfește-aureola
În ieslea smereniei, sub crucea căderii,
Ca să ne atragă spre ceruri busola,
Spre viața de sus, în mersu-nvierii?

Ca să Te-nțeleg, prea mica e poarta gândirii,
Privind înspre Tine mi-e sufletul plâns,
Genunchi de-nchinare în locul jertfirii,
Îi plec sub puterea iubirii constrâns.

Ca să Te cuprind mi-e coaja prea-ngustă,
Barierele firii le leapăd cu greu,
Dar vreau să mă dărui, din bobul zdrobirii
Să crească rodind necuprins Dumnezeu.

Gabriela L. 

O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.

Romani 8:34;27

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească“; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi“? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său?

Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?

Oswald CHAMBERS

Când ziua îți sărbătorești

Când ziua îți sărbătorești,
Privește atent în vale…
Întreabă-te de ce trăiești?
Ce scopuri ai și cui slujești?
Cu cine mergi pe cale?

Când nu aveai nici o dorință,
Că încă nu erai născut,
Înconjurat de neputință,
În lupta pentru biruință,
Domnul ți-a fost un scut!

Când nu erai decât un plod,
Un ghem plăpând ce-și strânge ața,
Al dragostei firești un rod,
Moartea îți pregătea prohod…
Domnul ți-a dat viața!

Când ai venit înlăcrimat,
Printre cei triști și necăjiți,
Îngerii buni te-au ajutat,
Să fii iubit și protejat…
Domnul ți-a dat părinți!

Când ai deschis ochii în lume,
În lumea rea și nemiloasă,
Tu te-ai născut cu-n scop anume,
Să fii o pildă, o minune…
Domnul ți-a dat o casă!

Să judeci drept și liniștit,
Să nu fii supărat…
Din inimă fii mulțumit,
Că ești ales, ești prețuit,
Om binecuvântat!

Astăzi în zi de sărbătoare,
Te rog să te gândești,
Că tot ce ai și vrei sub soare,
Comori cerești nepieritoare,
În Domnul le primești!

Fii înțelept și sănătos,
Copil drag și iubit…
Primește darul lui Hristos,
IERTAREA să fii bucuros,
De-a pururi fericit!

Teodor Groza