Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Rusalii

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună
În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.
Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună
Aşteptând promisiunea Domnului – Duhul Sfânt de putere şi foc –

Deodată din cer a venit un sunet fără de veste
Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt
Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,
Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.

Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă
Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă
Primi dezlegarea din frica firească fără temei.

Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă
Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;
Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,
Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.

Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii
Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească
Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii
De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.

Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte
Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire…
Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte
Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.

Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute
De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu
Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute
Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar
Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.
Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har
Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării…

O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie
Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi
O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie
La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.

Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul
Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!
Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul
Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.

Nicholas Dinu

Ai fost creat

Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.

Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.

Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.

Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.

Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.

Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.

Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!

Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.

Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.

Lucian Cazacu 

Mi-e dor

Motto: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!
Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului! … ”
Psalmul 84:1-2.
Mi-e dor de părtășia adunării sfinte
Să slăvesc pe Domnul lângă frații mei…
Și îmboldiți de-aceleași simțăminte
Să ne închinăm Cerescului Părinte –
Și eu să-mi plec genunchii lângă ei.

Mi-e dor de frați, mi-e dor de adunare,
Că acolo-i totdeauna și Hristos…
Lui Îi dăm slavă în rugă și-n cântare,
Iar în lucrarea Sa mântuitoare
Ne dorim să-i fim mereu folositori.

Mi-e dor s-aud cuvânt de învățătură
Vestit cu har de la amvonul adunării,
Citând versete cunoscute din Scriptură
Spre a chema la pocăință orice făptură,
Că vine peste lume ceasul încercării.

Mi-e dor de ziua în care ne vom strânge
În Numele cel Sfânt al lui Hristos!
Și când genunchii-n rugă se vor frânge,
Atunci e rugăciunea slobodă a plânge –
Și lacrimile-s socotite un prinos.

Mi-e dor s-aud cum Domnul ne vorbește
Prin prorocii Săi, și prin al Său Cuvânt!
Și cum biserica întreagă se zidește
Căci, Însuși Dumnezeu călăuzește
Poporul Său pe-acest pământ.

Mi-e dor de adunare, de locul luminos
C-aici e rugăciunea jertfă de închinare!
Aici e înălțată ruga celui credincios
Ce simte-n suflet Duhul lui Hristos
Rodind în el nădejdi mântuitoare.

Ioan Vasiu

Am să te chem…

Am să Te chem şi-atunci când nu mai este soare,
sub cer întunecat de nori potrivnici, răi,
am să Te chem şi-atunci când inima mă doare,
zdrobită, părăsită în ale morţii văi.

Am să Te chem şi-atunci când cerul e-n tăcere
şi nu mai e nici şoaptă infimă de răspuns,
am să Te chem din noapte, din moarte, din durere,
când sufletul de-o lance barbară mi-e străpuns.

Am să Te strig în rugă sfârşită, fără sunet,
spre Tine mâini de ceara, sleite-am să întind,
durerii îi voi da un nesperat răsunet,
cu cât va fi privirea spre Tine mai cu jind.

Am să Te chem continuu, am să Te-aştept o viaţă,
încununat, de-aş merge, cu spini imenşi şi mulţi,
eu am să-ţi cânt cu lacrimi, în orice dimineaţă,
încredinţat că dorul Tu tot ai să-mi asculţi.

Singeorzan Dorin 

Țara mea

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!
––––––––––––––
Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

Camelia Cristea

Doamne-ajuta-mi sa pot plange

Doamne-ajută-mi să pot plânge
ca pe-al meu orice păcat
pentru care nu se frânge
sufletul cel vinovat.

Să-mi pot cere eu iertarea
cu durerea cea mai grea
pentru vina celui care
a căzut în faţa mea.

Să mă pot ruga eu Ţie
cel mai frânt şi mai zdrobit
pentru cel ce nici nu ştie
ce grea vină-a săvârşit.

Buzele să mi le ardă
orice DA şoptit râzând
spre păcatul ce dezmiardă
chiar în faţa Ta căzând.

Să mă usture ca focul
orice legământ sfinţit
care cade chiar în locul
unde-a fost mai sfânt rostit.

Doamne-ascultă-mi şi-mi primeşte
pentru toţi suspinu-amar,
iar pe cel ce se căieşte
iartă-l şi-l sfinţeşte iar.

Traian Dorz

Rugă

O, Doamne, dă-mi puterea
Să pot înlătura
Toți stâlpii neputinței,
Ce-s munți în calea mea.

O, Doamne, dă-mi curajul
Să-nfrunt încrezător
A fricii-ntimidare
Cu iz vătămător.

O, Doamne, dă-mi iubirea
Să acopăr ne-ncetat
Greșeala ce lovește
Cu scop necugetat.

O, Doamne, dă-mi și vorba
Ce leagă decisiv
Atâtea răni deschise
Din suflet depresiv.

O, Doamne, îndurarea
Din mâna Ta mi-o dă,
Mai plin de bunătate,
Mai drept, mai blând mă fă.

O, Doamne, vreau și traiul
Să-mi fie mai intens,
Să nu alerg degeaba
Spre un veșnic, trist non-sens.

O, Doamne, ascultă-mi ruga,
Coboară-Te-n răspuns!
Ce-mi dai, înseamnă totul,
Ce-mi spui, îmi e de ajuns.

Lucian Cazacu 

Ai fost vreodată mut de întristare?

„Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot. Căci era foarte bogat.” Luca 18:23

Tânărul bogat a mers acasă mut de întristare; nu a putut scoate nici un cuvânt. Nu avea nici o îndoială cu privire la ceca ce spusese Isus, nici un comentariu despre semnificaţia spuselor Lui, care au produs în el o tristeţe de nedescris. Ai fost vreodată în starea aceasta? Ţi-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cerându-ţi să renunţi la vreun domeniu din viaţa ta în care eşti foarte bogat – temperament, preferinţe personale, dorinţe, legături ale inimii sau ale minţii? Dacă da, atunci ai fost mut de întristare.

Domnul nu va veni după tine, nu te va ruga, dar de fiecare dată când te va întâlni în acel loc, El îţi va repeta pur şi Simplu: ..Dacă eşti sincer în ceea ce spui, acestea sunt condiţiile”.”Vinde tot ce ai” – dezbracă-te înaintea lui Dumnezeu de tot ce poate fi bogăţie, până când nu mai eşti altceva decât o fiinţă umană conştientă, apoi dă-I lui Dumnezeu şi aceasta. Aici se dă lupta – în domeniul voinţei tale înaintea lui Dumnezeu. Eşti mai devotat ideii tale despre ceea ce doreşte Isus decât Lui însuşi? Dacă da, atunci s-ar putea să auzi unul dintre cuvintele Lui aspre, care te va întrista.

Ceea ce spune Isus este aspru: este uşor numai când e auzit de cei care au în ei atitudinea Lui. Ai grijă să nu îngădui vreunui lucru să atenueze asprimea vreunui cuvânt al lui Isus Cristos. Pot fi atât de bogat în sărăcie, atât de bogat în conştientizarea faptului că nu sunt nimic, încât nu voi fi niciodată un ucenic al lui Isus; şi pot fi atât de bogat în conştieniizarea faptului că sunt cineva, încât nu voi fi niciodată un ucenic. Sunt eu gata să fiu golit de sentimentul că sunt lipsit? Aici apare descurajarea. Descurajarea este dragostea de sine înşelată; dragostea de sine poate fi dragostea faţă de devotamentul meu pentru Isus.

Oswald CHAMBERS