Pelerini printre versuri

Ne deplasăm printre versuri spre infinit
Foarte fericiți că inspirația a venit
Lumina Scripturii ne ghidează la orice pas
Din când în când, normal, mai facem vre-un popas
Ne însoțesc cântâri compuse cu pasiune
Și-așa-ntâmpinăm vreun necaz, vreo minune
Apar încercări să ne oprească progresul
Dar știm Cine ne-ajută, Cine-i Alesul
Printre Psalmi și pasaje ce-ndeamnă la rugă
Pe cei mai aprigi dușmani îi facem să fugă
Cuvinte, expresii atinse de slavă divină
Pot consacrarea, în noi, s-o mențină
Încurajări lansate de vreun dedicat poet
Înlătură orice urmă de plâns și regret
Și-așa adunăm cu entuziasm comori
Și privim, încântați, spre cerești splendori.
Creații descriu felul de trai prin sfințire
Cum să eliminăm tot ce se naște din fire,
Cum să respingem săgeți trimise din gheenă,
Cum să-nălțăm spre tronul de har antenă.
Rânduri parcurse când, lin, seara coboară
S-ar putea să aline un chin, o povară
Versuri parcurse la umbră deasă-n livadă
Ne duc cu gândirea la celesta Fațadă
Unii pe alții ne stimulăm să-nvingem rutina
Să facem loc liber să ne inunde Lumina.

*****
Suntem pelerini printre versuri spre Țara promisă
Știm c-ajungând acolo ușa va fi deschisă
Vom compune și-acolo melodii și poeme?
Întrebați pe Cel ce rezolvă orice probleme.

George Cornici

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici

Ai fost creat

Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.

Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.

Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.

Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.

Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.

Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.

Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!

Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.

Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.

Lucian Cazacu 

Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Rusalii

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună
În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.
Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună
Aşteptând promisiunea Domnului – Duhul Sfânt de putere şi foc –

Deodată din cer a venit un sunet fără de veste
Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt
Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,
Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.

Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă
Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă
Primi dezlegarea din frica firească fără temei.

Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă
Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;
Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,
Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.

Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii
Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească
Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii
De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.

Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte
Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire…
Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte
Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.

Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute
De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu
Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute
Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar
Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.
Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har
Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării…

O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie
Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi
O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie
La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.

Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul
Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!
Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul
Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.

Nicholas Dinu

Ai fost creat

Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.

Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.

Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.

Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.

Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.

Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.

Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!

Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.

Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.

Lucian Cazacu 

Mi-e dor

Motto: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!
Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului! … ”
Psalmul 84:1-2.
Mi-e dor de părtășia adunării sfinte
Să slăvesc pe Domnul lângă frații mei…
Și îmboldiți de-aceleași simțăminte
Să ne închinăm Cerescului Părinte –
Și eu să-mi plec genunchii lângă ei.

Mi-e dor de frați, mi-e dor de adunare,
Că acolo-i totdeauna și Hristos…
Lui Îi dăm slavă în rugă și-n cântare,
Iar în lucrarea Sa mântuitoare
Ne dorim să-i fim mereu folositori.

Mi-e dor s-aud cuvânt de învățătură
Vestit cu har de la amvonul adunării,
Citând versete cunoscute din Scriptură
Spre a chema la pocăință orice făptură,
Că vine peste lume ceasul încercării.

Mi-e dor de ziua în care ne vom strânge
În Numele cel Sfânt al lui Hristos!
Și când genunchii-n rugă se vor frânge,
Atunci e rugăciunea slobodă a plânge –
Și lacrimile-s socotite un prinos.

Mi-e dor s-aud cum Domnul ne vorbește
Prin prorocii Săi, și prin al Său Cuvânt!
Și cum biserica întreagă se zidește
Căci, Însuși Dumnezeu călăuzește
Poporul Său pe-acest pământ.

Mi-e dor de adunare, de locul luminos
C-aici e rugăciunea jertfă de închinare!
Aici e înălțată ruga celui credincios
Ce simte-n suflet Duhul lui Hristos
Rodind în el nădejdi mântuitoare.

Ioan Vasiu

Am să te chem…

Am să Te chem şi-atunci când nu mai este soare,
sub cer întunecat de nori potrivnici, răi,
am să Te chem şi-atunci când inima mă doare,
zdrobită, părăsită în ale morţii văi.

Am să Te chem şi-atunci când cerul e-n tăcere
şi nu mai e nici şoaptă infimă de răspuns,
am să Te chem din noapte, din moarte, din durere,
când sufletul de-o lance barbară mi-e străpuns.

Am să Te strig în rugă sfârşită, fără sunet,
spre Tine mâini de ceara, sleite-am să întind,
durerii îi voi da un nesperat răsunet,
cu cât va fi privirea spre Tine mai cu jind.

Am să Te chem continuu, am să Te-aştept o viaţă,
încununat, de-aş merge, cu spini imenşi şi mulţi,
eu am să-ţi cânt cu lacrimi, în orice dimineaţă,
încredinţat că dorul Tu tot ai să-mi asculţi.

Singeorzan Dorin 

Țara mea

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!
––––––––––––––
Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

Camelia Cristea