O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

Reclame

Dacă Domnul azi mă-ntreabă

Dacă Domnul azi mă-ntreabă:, , Mintea îți mai este trează
Sufletu-ți mai e-n veghere
Mâinile-ți mai au putere
Ochiul mai vede departe
Unde este miere, lapte
Ruga-ți mai este fierbinte
Te hrănești din Har sau linte
Calea îți mai este Cale
Pentru sărac mai știi jale
Ești o santinelă-n noapte
Faci truditului dreptate
Te avânți spre veșnicii
Cu ai Mei iubiți copii
Ești mereu în mijlocire
Lupți cu pământeasca-ți fire
Te mai duci pe la bolnavi
Pe la cei, ce sânt azi sclavi
Să le spui de vindecare
Despre cum dau liberare
Le vorbești celor din stradă
Despre Sfântul Ceresc Tată
Cum a dat pe Fiul Său
Să-l răpună pe cel rău
Ca oricine-L va cunoaște
Să-L proclame al său Paște?
Știu eu oare să-I răspund? ? ? ? ?

Berbec Ion

Ce mare esti!

Se lasă noapte adâncă,
Şi o linişte deplină peste toate…
Nu pot să dorm ştiind,
Că Tu eşti treaz
Şi mă veghezi de-aproape…
Emoții mă cuprind
Şi ştiu că-s în prezența Ta
Şi pot să-ți spun,
Nestingherit de nimeni,
Tot ce gândesc şi simt,
Să-ți povestesc de toate! …

Dar ce vorbesc? …
La celălalt capăt de pământ,
Soarele-i sus,
Şi lumea-n alergare
Şi poate mii ‘şi-ndreaptă glasul,
În rugă către Tine,
Prin Iisus,
Mijlocitorul tuturor acelor care,
Şi-au spălat haina vieții-n sânge sfânt! …

Însă mai ştiu un lucru…
Că eşti atât de mare,
Că mintea, timpul, spațiul,
Nu Te-ncape! …
Că fiecare stea,
Cunoşti ce nume are,
Chiar dacă într-o zi, ea va dispare…
Le chemi la Tine
Şi ele, Ți se-nchină la picioare! …
Cum dar atunci,
Să nu-mi ştii gândurile,
Miile…
Ce-mi trec hai-hui prin minte? …
Şi firele din părul meu,
Le ştii numărul până la ultimul,
Neînsemnat…
Ce mâine cade jos
Şi moare! …

Toate acestea,
Nu sunt la întâmplare! …
Ci vor să îmi comunice ceva:
Că-n măreția Ta,
Eu totuşi am valoare! …
Şi că nici o secundă măcar,
Din viața mea, scurta si trecatoare,
Nu sunt mai puțin în atenția Ta,
Chiar dacă milioane de rugăciuni odată,
Ți se aduce la picioare! …

Ce mare eşti, Doamne!
Căci mintea şi inima şi duhul meu,
Aşeaptă o transformare,
Să înteleg măcar puțin mai mult,
Să Te cunosc și să mă minunez,
Aşa cum nici un înger,
Har nu are! …

Ce mare eşti! …
Ce mare! …

Mihaela Tureatca 

Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru 

Ascultă Doamne ruga mea

Doamne, te rog, să ei, aminte
Să fiu mereu sub mâna Ta,
Ascultă-mi săracele cuvinte,
Te rog, să-mi dai putere, în inima mea!

Dumnezeule bun, te rog, să-mi dai vedere,
Să pot să văd, ce este bine, şi ce este rău!
Azi, duhul meu îţi cere, să-i dai putere
În lupta grea cu ispita, să am izbândă, să trec fiorul greu!

Te rog ajută-mă, să fiu plin, de iubire,
Tu, Domn al Luminii, din veşnicii, în veşnicii,
Îţi aduc, azi, din suflet mulţumire
Eşti scutul meu, si pavăză să-mi fii!

Doamne, Tu poţi ierta pe deplin!
Dă-mi putere, să iert cu adevărat,
Să-mi dai naşterea din nou, numai Ţie, să mă închin,
Curăţeşte-mă Tu, ca să fiu curat!

Te rog Doamne, pe toţi ai mei să-i salvezi!
Să-i scapi de focul veşnic, să-i fereşti de la peire
Numai îndurarea Ta, cea mare poţi, să lucrezi
Îţi voi lăuda Numele, în a Ta, sfântă mărire!

Doamne, în îndurarea Ta, cea mare,
Ascultă ruga, celor ce se roagă în adunare,
Doamne, măreşte-ne credinţa în a Ta îndurare
Toţi ai mei din casă, să vină la o mântuire asa de mare!

Ciobanu Stelian.

Ploaia cerească

Pe aripa unui gând, zbor eu în pustiu,
Firul de nisip dansează cu vânt viu,
Dinspre Nord, un Stâlp de fum și Îndurare;
„-Să ne rugăm pentru Ploaie și Iertare!”

Pe aripi de rugă, zbor și eu spre Sinai,
După Mană cerească și sunet de rai,
Cort de Întâlnire, Chivot de legământ,
Să ne conducă și azi Duhul cel Sfânt!

O viță e sădită, prinde rădăcini,
Prin mare Îndurare și Cuvânt divin,
E nevoie de apă și ploaie mereu;
-Veniți să ne rugăm și azi lui Dumnezeu!

O viță de vie așteaptă în pustiu,
Un strop de ploaie să facă un rod mai viu,
O coroană aspră de spini strigă duios;
„-Ploaie timpurie va trimite Cristos!”

Macul cel roșu a crescut pe câmpie,
A înflorit deșertul, e o grădină vie,
Boboci de anemone răsar cu dor;
Le strigă pe nume un sfânt Mângâietor!

Spicele aurii dansează pe câmpie,
Se unduiesc în vânt, după melodie,
Inima înțelege un singur Cuvânt;
Că Iubirea este roada Duhului Sfânt!

În zare, Porumbelul cel Alb și divin,
Pace și Iubire aduce din plin,
Mă atinge și scrie ” Pace!”pe frunte,
Spre Țărmul Iubirii deschide o Punte!

În inima mea, e o roză și un crin,
Un strop de iubire și un Cuvânt divin,
Dinspre Nord, un nor Alb de Îndurare;
-Să mulțumim pentru Ploaie și Iertare!

Arancutean Eliza 

Mi-e miere ruga…

În glas de mierle, păsări ciripind,
Cu dor de dincolo de nori,
Doar Ție  Doamne mă închin
Și-n sfântă părtășie mă cobor.

C-am adunat în mine doruri,
Înmănuncheate de frumos,
Cu cei ce Te slăvesc în coruri,
Dorind să-ți fie credincioși.

Mi-e miere ruga la altar
Și gându-mi către Tine se înalță,
Când în smerenie cobor,
Să gust a Ta dulceață.

Ating  iubirea-Ți iertătoare,
Mă-ntorc cu sufletul curat,
Trecând pe lângă nori și soare,
‘N mireasma fericirii îmbrăcat.

Jos… e-nflorire sau zăpadă…
Furtuni sau cer senin
Dar orice vreme-ar fi  în vale,
Cu Tine vreau Isuse să rămân!

aprilie  2018 Wisconsin
Alexandrina Sanda Tulics

Isus în Grădina Ghetsimani

Luca 22/43
” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. ”

Cunosc o Grădină între pământ şi cer,
Unde  suspinele se înalţă şi pier,
Isus e singur, cu raze reci de lună,
Cu mantia nopţii, şi a ei cunună!

-”Tată Sfânt, Stăpân eşti în cer şi pe  pământ,
Pecete de Diamant e al Tău  Cuvânt,
Înlătură, te rog, Paharul cel amar!
Ruga Mea se înalţă spre Sfântul Altar! ”

Fumul alb de rugă ajunge pe altar,
În picioare rămâne Paharul amar,
Trupul firav, amarnicele suspine,
Se luptă cu albele Peceţi divine!

Plâng doar ramurile bătrâne de măslin,
Ele şterg sudoarea şi sângele divin,
Stelele s-au ascuns după haina de nori,
Măslinii şi-au scuturat florile în zori.

-”Tu, Isus, nu laşi singur pe cel întristat,
Tu nici nu adormi când eşti, în taină, chemat,
De atâtea ori mi-ai dat floarea îndurării;
Lângă Tine stau în clipa întristării! ”

Un înger coboară din Hotarul ceresc,
Cântând duios, aripile albe îi cresc;
-”Nu eşti singur, Isus, între cer şi pământ,
Lângă Tine e Tatăl, şi cerul cel sfânt!

Nu eşti singur în Grădina Ghetsimani,
Plâng cu Tine cei răscumpăraţi ani şi ani,
Stau lângă Tine şi Îti cântă ”Mărire!
Sângele lui Isus face ispăşire! ”

Fumul alb, de pe altar, coboară de sus,
Şi, în genunchi, în Grădină, stau cu Isus;
Reci sunt, azi, razele albastre de lună,
Dar cel răscumpărat Îi este Cunună!

Arancutean Eliza 

Înlăcrimată îmi este ruga de iertare

Motto: „”Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!””
Amin! Psalmul 118:9

Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin Tine în trupul Tău să mă zidesc;
Luminează-mă prin Duhul Tău cel sfânt
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.

În Tine uit de a Egiptului robie,
De cărămizile lui Faraon, din lut;
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare pe care le-am băut.

În Tine uit de-a mele harfe atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu,
Și cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.

Aveam în mine un duh al întristării
Și buzele îmi rămâneau mereu tăcute…
În inimă cântam cântarea înstrăinării
În mijlocul acelei lumi pierdute.

Înlăcrimată-mi  este ruga de iertare
Că veșnicia mi-am târât-o în noroi,
Și am fugit ca Iona, în lumea mare,
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.

Așteptam cu teamă că ai să mă cerți
Și să mă mustri, ca să mă îndrept…
Dar Tu ești, Doamne, gata să ne ierți,
Un Tată iubitor și credincios, și drept.

Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre acele pofte rele ale firii…
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și nu văd funia întins-a nimicirii.

Hristos – Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii,
Și în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.

Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Cu bucuria mântuirii inima Îți cântă
Minunații psalmi ai lui David.

Smerit mă închin că Te înduri de mine;
În tot, și-n toate, vreau să Te ascult;
Să umblu, Domnul meu, numai cu Tine
Precum Enoh în vremuri de demult.

Ioan Vasiu 

Ruga din Ghetsimani

Mi-e sufletul întristat de moarte. . .
Și ce să Îți spun Eu Ție, Tată, acum?
Să duci paharul acesta de Mine departe? !
Dar tocmai pentru asta am venit din cer atâta drum! . . .

Cum să Mă-ntorc ‘napoi fără de ei? !
Va fi prea pustiu și trist printre stele. . .
Cum să nu fie-acol’ cu Mine ucenicii Mei,
Cum să n-am lângă Mine iubitoare Magdalene? !
Cum să las aici copilașii ce I-am binecuvântat,
Sau sufletele care-au plâns de dor după Mine? !
Cum să-i uit pe cei cu care la masă am stat,
Cum să nu Îmi pese de-a bolnavilor mulțime? !
Cum să n-aud plânsul celor întristati,
Cum să nu le dau eterna mângâiere? !
Cum să n-am o țară pentru cei aici înstrăinați? !
Cum să nu doresc a orfanilor de viață înfiere? !

Și cum să las popoarele să meargă-n iad,
Cum să nu-i smulg din a Vrajmașului ghiare? !
Cum să nu-Mi întind mâna sper cei ce-n hăuri cad,
Cum să-i las duși în flăcări mistuitoare? !

O, DĂ-MI-L, TATĂ, CA SĂ-L BEAU!
Tot veninul lui îl las să curgă-n Mine!
Vreau ca în Slavă cu Mine să pot să iau,
Pe toți oamenii, ca Noi putem ierta pe oricine!

Maria Trifan