26 Mai

„Să stăruie în credinţă.” Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului.

De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă.

Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

C.H. Spurgeon

11 Mai

„Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te.” Iosua 1:7

Dragostea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi îl face interesat de starea lor emoţională. El îi vrea întotdeauna curajoşi. Unii cred că nu e mare lucru pentru un credincios să fie tulburat de temeri şi îndoieli, dar Dumnezeu nu crede aşa. Din textul acesta reiese clar că Stăpânul nostru nu vrea să fim chinuiţi de temeri. El ne vrea liberi de griji, îndoieli şi laşitate. Stăpânul nostru ne tratează necredinţa mult mai serios decât o facem noi. Când suntem disperaţi, suntem subiectul unei boli care ar trebui să ne facă să mergem imediat la Marele Medic. Domnul nu vrea să ne vadă feţele posomorâte.

La curtea lui Ahaşveroş era o lege care interzicea celor posomorâţi să se înfăţişeze regelui; la curtea Regelui Regilor nu există o asemenea lege, fiindcă putem veni la El jelind. Totuşi, El ne va da „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3), fiindcă avem multe motive de bucurie. Creştinul trebuie să fie curajos, ca să-L poată slăvi pe Domnul îndurând încercările cu bucurie. Dacă este fricos şi slab, îl va dezonora pe Dumnezeu. In afară de asta, va fi un exemplu foarte prost. Boala îndoielii şi descurajării este o epidemie care se răspândeşte cu repeziciune în turma Domnului.

Un credincios posomorât va întrista douăzeci de suflete. Mai mult, dacă îţi pierzi Curajul, Satan va fi prea puternic pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se bucure în Domnul. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10), şi nici o forţă a răului nu te va învinge. Laşitatea te face să cobori steagul. Mai mult, munca este mai uşoară pentru cel cu inima uşoară, şi succesul va fi de partea lui. Omul care lucrează, bucurându-se în Domnul şi crezând în El din toată inima, are parte de biruinţă. Cel care seamănă cu speranţă va secera cu bucurie; de aceea, dragă cititorule, „întăreşte-te numai, si îmbărbătează-te”.

C.H. Spurgeon

Perspectiva

Atunci cand nu pot sa-nteleg de ce durerea
Atat e de coplesitoare, de fierbinte,
Cand intristarea se-ntalneste cu tacerea,
Si inaintea Ta raman fara cuvinte,
Cand nu pot deslusi cararea inainte
Prin ceata care imi impiedica vederea,
Te rog sa intaresti credinta mea, Parinte,
Si-atunci cand obosesc sa-mi innoiesti puterea.

Adu-mi aminte ca umblarea prin credinta
Nu-nseamna sa-nteleg, ci sa ma-ncred in Tine,
Ca-nfrangerea Tu o transformi in biruinta,
Ca raul ce-l ingadui e, de fapt, spre bine,
Ca dupa negura sunt zarile senine;
Chiar daca astazi ochii mei vad suferinta,
Indreapta-mi inima spre slava care vine,
Cand se va implini a Ta fagaduinta.

„Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care straluceste in dosul norilor, dar va trece un vant, si-l va curati; de la miaza-noapte ne vine aurora.” Iov 37:21,22a.

Anca Winter  

Mireasma Lui

S-aducem mulțumiri, recunoștință
Lui Dumnezeu, ce-n tăinuita soartă
În carul Lui slăvit de biruință,
Din dragoste, mereu în el ne poartă.

Astfel Hristos pe noi ne folosește
Prin întunerec să-mpărțim lumină
Și-n orice loc prin noi El răspânește
Mireasma cunoștinței Lui deplină.

Mireasma-i Evanghelia curată
Scrisoarea presărată de fiori
Primită chiar de la Cerescul Tată
Ce locuiește dincolo de nori.

Căci noi, făptura Lui iubită și cea dragă
Ce-am fost creați de El în sfântu-i plan
În loc să-L ascultăm viața-ntreagă
Am dat crezare șoaptei lui Satan.

Păcatul prin Adam făcându-și cale
În firea noastră locul și-a făcut
Luând mereu decizii radicale
Făcându-ne de nerecunoscut.

Călcând prima poruncă în grădină
Adam ales-a cel mai trist traseu
O viață transformată în ruină
Îndepărtat din Rai de Dumnezeu.

El ne-a creat și-am împânzit o lume. .
Dar noi mereu de El ne-am depărtat
Deși mereu ne-a tot chemat pe nume
Noi rătăceam în bezna de păcat.

Și ne vedeam de drumuri fiecare
Mai păcătoși, mai slabi și tot mai goi
Neputincioși, murdari, fără scăpare
Dar Tatăl se gândea mereu la noi.

Deși mai fost-au oameni cu credință
Prin care Dumnezeu ne-a tot chemat
Noi ne-am zbătut mereu în neputință
Cu mintea îndreptată spre păcat.

Căci răutatea fără de pereche
Ca focul cel de paie sa-mpânzit
Și-acei care-au trăit în lumea veche
În Tatăl gelozia au stârnit.

Fiind marcați de semnele rupturii
Au fost puțini să-I facă sfânta voie
Și-i regăsim în filele scripturii
Pe Abel, pe Enoh și-apoi pe Noe.

Potopul, care-a șters o lume-ntreagă
Păcatul pe deplin tot nu l-a șters
Puterea lui așa ușor ne leagă
Fiind atât de negru și pervers.

Când lumea a fost iarăși populată
Popoarele s-au idolatrizat
Păcatul a ajuns în lumea toată
Și omul trebuia din nou salvat.

Un neam ales-a Tatăl să-i slujească
Să fie sfânt, poporul cel evreu
Le-a dat o Lege Sfântă s-o păzească
Să fie temători de Dumnezeu.

Pe ei i-a scos din crunta lor robie
Prin mare le-a făcut un drum uscat
Și i-a condus întruna prin pustie
Prin Moise, robul Lui cel însemnat.

Le-a dat apoi și țara cea promisă
A pus preoți și-apoi profeți le-a dat
Trăind minuni, având și Legea scrisă
Tot n-au putut să scape de păcat.

În ei se oglinește lumea-ntreagă
Căci nimeni nu se poate preschimba
Păcatul este-n noi și el ne leagă
El intră nepoftit, făr-a-ntreba

Deși primit-am Legi pe table scrise
Deși-am văzut minuni la orice pas
Deși-am gustat pedepsele promise
Tot neascultători noi am rămas. .

Dar la-mplinirea vremii Sfântul Tată
A hotărât, urmând preasfântu-i plan,
Să scoată omenirea vinovată
De sub domnia cruntă-a lui Satan.

Păcatul ca să nu mai stăpânească
În suflete pe veci descătușate,
A hotărât ca Însuși să plătească
Iertarea omenirii de păcate

Căci nimeni nu putea să fie-n stare
Ca să plătească prețul datorat
Păcatul nostru-a fost atât de mare
Că n-avea cum să fie achitat.

Ce jertfă să aducă ispășire?
Căci mortea-i plata pentru-orice păcat
Și-atât păcat era în omenire
În care foarte mult s-au afundat.

Dar Dumnezeu ce-n inimă ne poartă
Fiindcă-atât de mult El ne-a iubit
Ca să ne dea pe veci o nouă soartă
Pe singurul Lui Fiu ne-a dăruit.

Să poarte-a omenirii grea povară
Pe-o cruce ca să moară răstignit
Ca orișicine crede să nu piară
Să fie astfel veșnic mântuit.

Cerescul Fiu, ca preț pentru păcate
Ce plan măreț și sfânt și minunat
O, Sfinte Fiu ascultător în toate
Tu ai murit dar Tatăl te-a-nviat!

Tu ai plătit păcatu-ntreg pe cruce
Calvaru-ntreg Isuse-ai suferit
Pedeapsa Ta azi pace ne aduce
Fiincă prețu-ntreg Tu l-ai plătit.

Ai rupt pe veci a morții legătură
Cu moartea ta pe moarte ai călcat
Adus-AI viața fără de măsură
În clipa când din morți ai înviat.

Aceasta-i vestea cea mai minunată:
Esența la mireasma ce-o purtăm
Este jertfirea Sfântă, Preacurată
Din moartea Lui, viața ne-o luăm.

Iar Învierea Lui și Înălțarea
Precum ne-au scris acei ce le-au văzut
Ne cresc în noi credința și răbdarea
Ne dau curaj să-L facem cunoscut.

Căci nu ne-a părăsit Mântuitorul
Deși la Cer cu slavă s-a ‘nălțat
Ci ne-a trimis de sus Mângăietorul
Și-anume Duhul Sfânt și minunat.

Prin el, Hristos ne dă mereu putere
Să trecem prin necazuri mai ușor
Ne dă și sfat și-alin și mângăiere
Sădind în noi al veșniciei dor

Purtând în noi nădejdea minunată
Că într-o zi cu slavă va veni
În lumea noastră deteriorată
Ca să trăim cu El pentru vecii

Din cei salvați, orice făptură vie
Într-o clipită fi-vor transformați
Iar cei ce-au adormit și puși sub glie
Deodată fi-vor și ei înviați.

Mireasma de la viață înspre viață
Gusta-vom toți aceia sigilați
Când vom privi pe Domnul față-n față
În trupuri noi de slavă îmbrăcați.

Mireasma de la moarte înspre moarte
E pentru cei care-L resping mereu
Ce-aleg întruna căile deșarte
Și-n inimi nu-l primesc pe Dumnezeu.

Dar El e drept în sfânta-I judecată
Și fiindcă Fiul și-a trimis să moară
Spre jertfa Lui oricine se îndreaptă
Să fie absolvit de-orice ocară.

Să treacă de la moarte la viață
Să scape de domnia lui Satan
Primind cetățenia cea măreață
Unde Isus e Domnul suveran.

Salvarea noastră-i taina cea de veacuri
Ce prin Scripturi ni s-a descoperit
Nu-s alte căi nci forme și nici leacuri
Să poată face omul fericit.

Un singur drum, o singură credință
Un singur Miel jertfit ce-a înviat
Un sfânt botez și-o sfântă pocăință
Și-un sfânt Cuvânt ce trebuie urmat.

Aceasta nu-i un basm și nu-i fantasmă
Ci-i sfântul adevăr ce îl trăim
Hristos în noi, cea mai de preț mireasmă
Și pentru-aceasta, Tată-ți mulțumim.

Daniel Hozan

Pe urma pasilor Tai

Pe urma pasilor Tai, Doamne, vreau totdeauna sa pasesc,
Din toate caile din lume vreau sa aleg si sa iubesc
Doar calea Ta, si niciodata sa nu ma departez de ea,
Oferta cat de stralucita din partea lumii de-as avea.

Caci stralucirea lumii trece, cum trece totul pe pamant,
Si nu-i decat desertaciune, si alergare dupa vant;
Dar calea Ta, e calea crucii, acolo unde se gasesc
Comorile nepieritoare, nu bogatii ce ruginesc.

Cu cat pasesc pe-a Tale urme, cu-atata Te cunosc mai mult,
Cum Tu ai ascultat de Tatal, si eu de Tine vreau s-ascult,
Sa-nvat rabdarea de la Tine, si pretul ei, intelegand
C-adevarata biruinta se capata numai rabdand.

Tu esti exemplul meu, Isuse, alti mentori n-am, nici nu-mi doresc,
Doar dupa pasul Tau, intruna, vreau pasul meu sa-mi potrivesc,
Si-asemanandu-ma cu Tine mai pronuntat in caracter,
Tot mai strain sa fiu de lume, si mai preocupat de cer.

„Piciorul meu s-a tinut de pasii Lui; am tinut calea Lui, si nu m-am abatut de la ea.” Iov 23:11.

Anca Winter 

Vestea invierii

Ca vestea invierii nu-i veste mai mareata,
Caci nu-i mai glorioasa o alta dimineata
Ca dimineata-n care Hristos a inviat,
Si peste boldul mortii prin moarte a calcat.

A acceptat sa fie zdrobit prin suferinta,
Ca sa ne dobandeasca eterna biruinta;
Si-acum, prin inviere, pe cei rascumparati,
Pe mine si pe tine, El ne numeste frati,

Partasi cu El la slava, iubiti de-acelasi Tata.
O, vestea invierii e cea mai minunata!
E viu, si-n veci traieste al nostru Imparat!
Strigati de bucurie: „Hristos a inviat!”

„… Du-te la fratii Mei, si spune-le ca ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru.” Ioan 20:17.

Anca Winter

Dacă spui că ești în viață

Dacă spui că ești în viață
Și ai duh de la Isus
Nu te lăuda la oameni
Nu te crede mai presus.

Fii smerit și caută-ntr-una
Să îi placi lui Dumnezeu
Că vor fi și zile-n care
Îți va fi pe cale greu.

Dacă vrei să-ți fie bine
Când pe cale-naintezi
Ține mijlocul cărării
De-acolo poți să veghezi.

Stând pe marginea cărării
Vei fi lipsit de speranță
Și riscul e foarte mare
Să n-ai pic de siguranță.

Dacă vrei să ai credință
Nu privi la slăbiciuni
Domnul este biruință
Crede că face minuni.

Orice boală ai avea
Și durerea-oricât de mare
Dumnezeu are putere
Să te scape de-ncercare.

Dacă cauți doar confort
Și-ai vrea totul ca-n palate
Nu te înșela amice
Nu te înșela tu frate.

Pe cale nu e doar soare
Pe ea sunt și spini și nori
Nu-i doar zi de sărbătoare
Nu vor fi numai culori.

Dacă spui că ești în viață
Și trăiești pentru Isus
Nu-ți dori comoditatea
Nu-ți va da nimic în plus.

Caută să fii smerit
Și în vorbe și-n purtare
Și Dumnezeu îți va da
Har și binecuvântare.

 Samuel Ghiran 

Îmi spui să sper

Îmi spui să sper chiar de e greu
Mă-nveți să-Ți mulțumesc mereu,
Și-n bucurii dar și-n necaz
Căci ești cu mine-n orice ceas.

Îmi spui să lupt chiar de e greu
Mă-nveți să mă avânt mereu,
Oricât ar fi lupta de grea
Căci biruința e a Ta.

Îmi spui să cred chiar de e greu
Mă-nveți să sper Doamne mereu,
Căci vine ziua când de sus
Răsplata voi primi, Isus.

Îmi spui s-aștept chiar de e greu
Mă-nveți să Te ascult mereu,
Căci în tăcere ajutor
La timp îmi dai, scump Salvator.

 Ana Maria Mirăuți  

E-așa ușor să spui că ai credință

E-aşa uşor să spui că ai credinţă
Când vezi minuni cu ochii tăi de om,
Când Dumnezeu, după făgăduinţă,
Îşi proslăveşte sfânta Lui fiinţă
Prin vindecarea vreunui biet… atom.

Când martor eşti la semne minunate,
La tainice lucrări prin Duhul Sfânt,
Când simţi prezenţa Celui care poate
Să facă din ţărână nestemate,
E-aşa uşor să-nalţi din piept un cânt.

E-aşa uşor să stai şi tu la masă
Cu ucenicii Domnului Isus!
Când ei vorbesc cu dragoste aleasă
Cum Dumnezeu prin ei şi azi lucrează,
O, ce uşor e să priveşti în sus!

Dar, când bolnav tu zaci în suferinţă
Şi multe lacrimi udă patul tău,
Tu ceri ca Tatăl să-ţi dea biruinţă,
Dar cerul nu-şi pronunţ-a lui sentinţă,
Atunci, abia atunci să crezi e greu.

Când marea vieţii pune la-ncercare
Credinţa ta ca s-o desăvârşească,
Când valul este parcă tot mai mare
Şi Domnul ca să-l mustre nu apare,
E greu să cânţi de Patria Cerească.

Şi când hulit de toţi pentru dreptate
Eşti biciuit de-a lumii aroganţă,
Când porţile sunt toate încuiate,
De sus – tăcere, de jos – răutate,
E greu să priveşti cerul cu speranţă.

Dar când priveşti la Golgota pe cruce
Şi te-adânceşti în ochii lui Isus,
Nu te-ndoieşti când eşti la vreo răscruce
Şi-I cânţi mereu cântarea cea mai dulce,
Privind spre cer, spre Patria de sus.

Daniel Briciu  

Sfânta Rugăciune

Nu spre cinstirea-acelor ce caută înălțare
Nici pentru-a lumii lauri pe frunte a ne pune
Nu spre slăvirea humii mustind de îngâmfare
Nici pentru-a noastre-ambiții nu-i Sfânta Rugăciune.

Ci Sfânta Rugăciune care ne-a fost lăsată
Model ceresc și tainic, chiar de Mântuitorul
Ne-arată tuturora că Dumnezeu e Tată
Ce merită-nchinarea, cinstirea și onorul.

Doar Numele Lui mare, sfințit în veci să fie
Doar voia Lui cu cinste în toate să se facă
Și-a Lui Împărăție ce o dorim să vie
Doar ea în veci rămâne când toate au să treacă.

Nu, Sfânta Rugăciune, de loc nu e menită
Spre-a cere daruri multe și cele mai alese
Nici viață cât mai lungă sau cât mai fericită
Doar pâinea necesară în orice zi pe mese.

Isus Mântuitorul, Acel ce ne iubește
Cunoaște-orice nevoie, necontenit îi pasă
Acelui care-L caută cu drag îi dăruiește
Pecetea mântuirii și-a Lui belșug în casă.

Căci El e Pâinea Vieții, atotsuficientă
Ce-a coborât din Ceruri și ne-a adus salvare
Prin sfînta Lui jertfire, activă și prezentă
S-avem prin ea cu Tatăl de-a pururea-mpăcare.

Căci lumii scufundate în marea de păcate
I-a frânt pe veci zapisul la Golgota pe cruce
Iubirea Lui eternă iertându-le pe toate
Isus Hristos e Calea care la Tatăl duce.

Prin Sfânta Rugăciune-nțelegem fiecare
C –am fost iertați de vina păcatelor șuvoi
Cum vom putea de-acuma să mai primim iertare
Dacă pe-ai noștri semeni nu-i vom ierta și noi?

O, Sfântă Rugăciune, în scurtele-ți cuvinte
Ne faci ca să-nțelegem ce trebuie să știm
Atâtea adevăruri și-atîtea-nvățăminte. .
Ce fiecare-n parte putem să le trăim.

Nu urmărind succese și numai sănătate,
Să nu cunoaștem grijuri, doar zile fericite
Ci-n Sfânta Rugăciune cerând Celui ce poate
Să ne ferească pașii de cruntele ispite.

Căci firea pământească-n lăuntrul nostru zace
Iar sfânta pocăință nu are cum să-i placă
Și-atunci când dau năvală ispitele rapace
Nu voia firii noastre, ci-a Lui ca să se facă.

Tu vezi din înălțime, a noastră străduință
Că singuri n-avem șanse luptând cu cel viclean
Ne dă putere Doamne s-avem și biruință
În orice zi din viață și-n fiacare an.

Că-a Ta-i Împărăția ce-i plină de Lumină
Toată Puterea, Slava, aici și-n Cer de-a pururi
Mă-nchin cerându-Ți milă, iertare și lumină
O, Doamne, Tatăl Nostru, ce locuiești în Ceruri.

Daniel Hozan