Doamne mare!

Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!

Ioan Hapca

La Izvorul celui ce strigă

ReferințeJudecatorii 15:18-19 Ioan 15:5

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân
Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Era învins acum, în lanțuri de aramă,
trudea învârtind râșnița filisteană;
Samson, cel rânduit a fi judecător,
chemat să izbăvească-al Domnului popor.

Oftând amar plecă privirea în țărână,
din obicei, căci ochii lui nu mai aveau lumină.
A fost trădat, vândut, scuipat în față
și-acum nu-și mai dorea nimic în viață

decât să guste încă-o dată biruința.
Temnița rece nu i-a îngropat credința
pentru că-și amintea cum nu demult pe munte,
Dumnezeu îi făcuse harul rugăciunea să-i asculte.

Când deznădăjduit a strigat către cer:
„Îndură-Te, dă-mi apă să nu pier!
Căci Tu mi-ai dat această mare izbăvire,
eu sunt doar rob, Tu – Dumnezeu peste-omenire.”

Ruga credinței, în smerenie, va fi ascultată,
și câtă binecuvântare-aduce când e practicată.
Ce viață de biruitor ar fi avut Samson
de se ruga mai des, să-și amintească lui că e doar om!

În rugăciune noi rostim și ne-amintim mereu,
ce mici suntem și cât de mare este Dumnezeu!

Şerban Lavinia

De ziua ta

Azi, gândul m-a purtat spre tine
Și-oprindu-mă puțin din drum
Vreau inimii să-ți fac urare
Și gânduri bune să-ți adun.

Doresc l-acest hotar din viață
Să-L simți pe Domnul mai aproape
Să-i recunoști a Lui povață
Având călăuzire-n toate.

Să ai în suflet mulțumire
Și-n inimă mereu credință
Să te-ocoleasc-orice-ncercare
De-ar fi aceasta cu putință.

Să-ți fie timpul cu folos
În via Marelui Stăpân
Zidește fapte prin Hristos
Știind c-acestea doar rămân.

S-aștepți în toate cu răbdare
A cerului făgăduință
Crezând că-n lunga așteptare
Se-ascunde-o mare biruință.

Să fii o binecuvântare
Pentru toți cei ce te-ntâlnesc
Ca ei să recunoască-n tine
Un trai sublim, dumnezeiesc.

Să ai în trup doar sănătate
Tot binele să te-nsoțească
Și străbătând prin astă lume
Să ai ca țel cauza cerească.

Mulți ani să fie dar cu Domnul,
Să-L ai Sfătuitor în toate
Și-astfel îți vei parcuge drumul
Doar în Lumină chiar de-i noapte.

 Calfa Diana 

Stând la umbra Lui

Dar ce va fi de tine? . .
Oare ce te vei face? . .
Nu te-ai gândit prea bine. .
Dar cum poți să-ți dai pace? . .
Puțin, puțin lipsește
Și te vei prăbuși
Căci boala te-ncolțește:
De tine ce va fi? ?
***
Ați auzit vreodată
Asemenea sentințe
Prin șoapta-nveninată
De duhul necredinței?
Ați stat voi față-n față
Cu solul celui Rău
Care nesiguranță
Sufla din duhul său?
***
L-am auzit, odată
Și-atunci, decis, am spus:
-Eu am în cer un Tată,
În slava făr’ apus!
Și am în El credință
Că nu mă va lăsa
Ci-mi va da biruință
Că-i mare mila Sa!
*
Și-așa cum eu spusesem
Se și adeveri
Căci mâna-și întinsese
Tatăl din veșnicii!
Iar azi stau în picioare
Ca să mărturisesc
Despre puterea-i mare
Și brațul Său ceresc!
Rămas-a de rușine
Cel Rău cu oastea lui,
Azi cânt de bucurie
Că sunt al Domnului!
Și-acum spun cu tărie
Celor îngrijorați:
-Chiar de-ar cădea o mie
Să nu vă-nspăimântați!
Să nu uitați vreodată
Că stând la umbra Sa
Nimic rău, niciodată
Nu vă va vătăma!

Emanuel Hasan  

Biruința Mielului

Omenirea pervertită
De minciună îndrăgostită,
A răstignit Adevărul
Adoptând neadevărul.

Adevărul a murit,
Dar, fiind neprihănit,
Morții-aduce umilință
Cu-a învierii biruință.

Ura fără de măsură
Moartea Dragostei cerură;
Ea, a dat prin Iad ocol,
Și-a lăsat mormântul gol.

Moartea n-a putut ținea
La întuneric, Dragostea!
Biruința a fost deplină
Pentru Lumina divină!

Bucurați-vă, popoare!
Dați-I cinste cu ardoare!
Dragostea-I biruitoare
Și-Adevăru-n veci, nu moare!

Răutatea ta de lup,
Sfâșia Divinul trup;
Însă El, cu bunătatea,
A învins răul și moartea!

Tuturor a făcut bine,
N-a privit nicicând spre Sine
Ci, S-a jertfit pentru tine
Biruind răul prin bine!

Binele a triumfat –
Hristos Domnul a înviat!
„Cei blânzi”, cum spune Cuvântul,
„Ei vor moșteni pământul”.

Moartea e pe veci înfrântă
Prin viața Lui cea sfântă!
Chiar dacă-n trup gustăm moartea,
Viața în veșnicii ni-i partea,

Căci prin har, și prin credință,
Trăim plini de biruință,
Că-avem viața Mielului
Și neprihănirea Lui!

Nu rămânem de rușine:
Biruim răul prin bine;
Iubim și trăim smeriți
Fiindcă suntem mântuiți!

Biruința Mielului
Și gloria Domnului
Ne sunt steag! Și împodobire,
Veșnica-I neprihănire;

Și vom vesti tuturor,
Că avem un Mântuitor
Bun și Atotbiruitor,
Domn în vecii vecilor!

Ioan Hapca

În valea umbrei

Cutremure și foame, viruși, ciumi,
Vedem planând asupra ăstei lumi…
Răzbită, omenirea se-ncovoaie
Sub amenințătoarele războaie.

E timpul potrivit acum s-alegi,
Să crezi în Domnul, chiar de nu-nțelegi!
Nu-ți pierde vremea-n căutări de sine,
Căci Domnul te iubește și pe tine!

O mie de-ar cădea învinși de rău,
Pe tine te-ocrotește brațul Său,
Îți dă dumnezeiască ocrotire
Și pacea Lui, în loc de pustiire.

Ce azi trăim, demult s-a prevăzut,
Ce este, ce va fi și ce-a trecut;
Cuvântul biblic azi se împlinește,
Domnu-i la uși și încă mântuiește!

În valea umbrei ne aflăm aici,
Ne dau târcol mulțimile de frici,
Dar vom învinge orice tulburare
Căci Dumnezeul nostru e mai mare!

E lungă noaptea, mare-i teama ei,
S-o biruiești, doar trebuie să vrei;
Căci dincolo de ceea ce se vede
E răsplătirea celui care crede!

Laura Minciuna

Un freamăt blând

Un zbucium greu frământă lumea,
Da-n întunericul ei gros
Nu vede ce aproape-i vremea
Venirii lui Isus Hristos.

Un freamăt blând îngână șoapte
Ce-n „noapte”-s greu de deslușit
Și gânduri de „lumină” coapte
Lucesc în suflet, năbușit:

– „E vremea vremii îndepărtate
Ce-n Adevăr s-a proorocit!”
Dar vrem noi oare-a ne desparte
De tot ce ne-a îndobitocit? !

Ne vom ținti spre Miel privirea
Sub steagul Lui de biruință
Ca să-I întâmpinăm venirea
Cu un grăunte de credință? !

Vom căuta pe-al nostru Mire
Până-n „Palatul Lui ceresc”
Făcând dovada de iubire
La toți ce-n noapte ne rănesc? !

Un freamăt blând adie șoapte
Trădându-I dragostea, „Mireaso”!
Lumina-I dulce îmbie-n noapte:
-Trezește-te acum, „Aleaso!”

01/03/2020*Ioan Hapca

Când ziua îți sărbătorești

Când ziua îți sărbătorești,
Privește atent în vale…
Întreabă-te de ce trăiești?
Ce scopuri ai și cui slujești?
Cu cine mergi pe cale?

Când nu aveai nici o dorință,
Că încă nu erai născut,
Înconjurat de neputință,
În lupta pentru biruință,
Domnul ți-a fost un scut!

Când nu erai decât un plod,
Un ghem plăpând ce-și strânge ața,
Al dragostei firești un rod,
Moartea îți pregătea prohod…
Domnul ți-a dat viața!

Când ai venit înlăcrimat,
Printre cei triști și necăjiți,
Îngerii buni te-au ajutat,
Să fii iubit și protejat…
Domnul ți-a dat părinți!

Când ai deschis ochii în lume,
În lumea rea și nemiloasă,
Tu te-ai născut cu-n scop anume,
Să fii o pildă, o minune…
Domnul ți-a dat o casă!

Să judeci drept și liniștit,
Să nu fii supărat…
Din inimă fii mulțumit,
Că ești ales, ești prețuit,
Om binecuvântat!

Astăzi în zi de sărbătoare,
Te rog să te gândești,
Că tot ce ai și vrei sub soare,
Comori cerești nepieritoare,
În Domnul le primești!

Fii înțelept și sănătos,
Copil drag și iubit…
Primește darul lui Hristos,
IERTAREA să fii bucuros,
De-a pururi fericit!

Teodor Groza

Da, Eu voi merge înaintea ta…

”Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi
sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Isaia 45:2.

Ref. Is. 45:2; 43:19; 44:3.

Da, Eu voi merge înaintea ta,
Drumuri muntoase voi netezi,
Usi de arama voi sfărâma,
Zăvoare de fier voi rupe, vor pieri!

Râuri în locuri secetoase vor fi,
Drum prin pustie va fi croit,
Pământ însetat nu va mai fi –
Cine-n Cel Sfânt mereu a zidit,

Îi voi fi ocrotire, sfat și tărie,
Viață, putere, fericire în Har –
Mâna Mea-I Apă Vie, e bucurie
Pentru suflet plecat, inimi pe-altar!

Cântă-I, înalță-L, laudă-L mereu –
Biruința-I Isus, Sfântul Rege!
Victorios e destinul tău și al meu –
Cuvânt spus, nici odata nu trece!
––––––––––––
Slăvit fii, Iubire – veacuri inunzi
Tu mergi înainte pe cale,
În credincioșie păzești, orice pătrunzi
Mereu vom ‘nălța osanale!

Mereu vom cânta – credincioșia,
Mereu vom slăvi – izbăvirea,
Isuse, Domn și Stăpân, armonia
E-n Tine, Tu ești – fericirea! ! !

Îți mulțumim de Jertfa nespusă!
Îți mulțumim de orice, oricând!
Îți mulțumim de viața adusă!
Prin Tine cântă ”pământ”.

Lidia Cojocaru

Ce vremi cumplite

Ce vremi cumplite vor veni, ce oameni se vor naşte,
că pe Hristos Îl vor urî, nevrând a-L mai cunoaşte.
Când li se va vorbi de El, vor spumega de ură
şi vor striga, şi vor huli cu-nverşunată gură.

Chiar frați pe frați îi vor preda la chinuri şi la moarte
şi toți ca nişte ucigași cu alții-or să se poarte.
Pentru iubirea lui Hristos şi pentru-al Lui Sfânt Nume,
ai Săi vor fi batjocoriți şi omorâți în lume.

Dar cel ce va rabda tăcut pan’la sfârşit durerea,
acesta fi-va mântuit şi va vedea-nvierea.
Căci mântuirea nu se dă la început credinței,
ci se dă numai la sfârşit, în clipa biruinței.

Voi, care veți fi-atunci trimişi să duceți Vestea Bună,
la multe chinuri şi dureri cei răi au să vă pună,
dar nu uitați că şi Iisus a fost întins pe cruce
privind la El, veți fi-ntăriți şi voi să v-o ştiți duce.

Isus cel scump ne-a spus că El cu noi e-n încercare
şi-o să ne scape ne-apărat pe toți şi pe oricare,
iar când necazul cel cumplit va fi să fie-aproape,
El mai nainte va veni, pe toți ai Lui să-i scape.

Voi, toți ai lui Isus, luptați şi-ncredeți-vă tare,
cu-al Lui Cuvânt vă-mbărbătați şi dați-I ascultare.
Să nu vă îndoiți deloc în nici o suferință,
a Marelui Biruitor e marea biruință.

Traian Dorz