18 Mai

„Dar mai pe urmă.” Evrei 12:11

Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.
După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă”. Este pacea — pacea dulce, adâncă – care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele.

Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă” bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace” (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă”, în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul?

Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă”? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă”. Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4).

C.H. Spurgeon

Rugăciune

Vreau să mă rog,
Când inima-i plină de îndoieli
Când ceața se-ntinde pe zece cărări
Și picurii reci mă stropesc cu păreri
Când grijile-apasă a zilei poveri
Și simt că mă clatin, slăbit de puteri.

Vreau să mă rog,
Credința-mi slăbește, închisă-n durere
Nădejdea-i ofilită, pierdută-n uitare
C-o dragoste mică și fără culoare
Hrănit deseori cu lacrimi amare
Și Ceru-i absent, închis în tăcere.

Vreau să mă rog,
Când slova mă-nvinge, mă ține legat
Și solii dreptății îmi spun apăsat
De tot ce-am greșit, că sunt vinovat
Atâtea acuze în Carte-am aflat
Mă simt copleșit, trudit de păcat.

Nu pot să mă rog,
Când văd nedreptatea, și-aud ce vorbesc
Când patimi aprinse din spate-i zoresc
Când fapte tăcute, prea tare grăiesc
Luminile vieții în noapte pălesc
Copiii credinței pe drum rătăcesc.

Cât să mă rog?
E Cerul atât de departe?
Sunt doar favoriți, aleși, puși deoparte?
Ori harul se dă doar la cei scriși în Carte…
Doar sfinților mari, îndurarea se-împarte?
Întreb și pășesc prin umbre deșarte.

Aș vrea să mă rog,
Să strig, să se rupă tăcerea
Cuvinte durute să umple vederea
Să vină vreun înger să-mi crească puterea
Cuvântul soliei să-întoarcă iubirea
Și jertfa-ndurării s-oprească jelirea.

O Doamne, și Tu te-ai rugat
Cuprins de-o tăcere ciudată
O rugă-n grădină cu sânge udată
Osânda durerii ce trebuia purtată
O lume întreagă prea mult vinovată
Când Tatăl cerea o jertfire curată.

Cum să mă rog?
Așa cum făcut-a Petru pe mare
Strigând ca să scape de-a ei scufundare?
Precum ucenicii la ceas de furtună
Și Domnul la cârmă, la ceas de odihnă?
Sau Saul din Tars, cu ochii de ceară
Când glasuri celeste pe nume-l strigară?

Doamne fii bun…
Când vântu-încercării își cere tribut
Și grâul cu pleavă e luat la cernut
Iar darul credinței aproape-i pierdut.
Ooo, Duhule Sfinte, să mă rog nu știu
Trimite ajutor în sufletu-mi pustiu
Cuvânt de mijlocire, spre Cerul azuriu
Și întoarce bucuria pe chipul pământiu!

Beni Drădici

25 Aprilie

„Dacă cineva aude glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El.” Apocalipsa 3:20

Care este dorinţa ta în seara aceasta? Vrei ceva ceresc? Vrei să te bucuri de iubirea veşnică? Vrei libertate în strânsă comuniune cu Dumnezeu? Vrei să cunoşti înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea lui Dumnezeu? Atunci trebuie să te apropii de Isus. Trebuie să-L priveşti în toată plinătatea desăvârşirii Sale. Trebuie să-L vezi în lucrare, în îndeplinirea atribuţiilor şi în persoană. Cel care II înţelege pe Christos primeşte ungerea din partea Duhului Sfânt, şi înţelege toate lucrurile. Christos este cheia care deschide toate camerele lui Dumnezeu.

Nu există nici un tezaur care să nu se deschidă şi să nu-şi ofere toată bogăţia sufletului care trăieşte lângă Isus. Te-am auzit oare spunând „o, dacă ar vrea să locuiască în sufletul meu… dacă ar vrea să facă din inima mea căminul Său…”? Deschide uşa, prea iubitule, şi El va veni fără întârziere. El bate demult la uşa Ta, şi aşteaptă să cineze cu tine şi tu cu El. El cinează cu tine fiindcă L-ai invitat în inima ta, şi tu cinezi cu El fiindcă ţi-a adus provizii. El nu poate avea părtăşie cu tine dacă nu-ţi deschizi inima, ca să aveţi o casă; şi tu nu ai avea ce să mănânci dacă nu ţi-ar fi adus provizii, fiindcă grânarul tău este gol.

Deschide larg, deci, uşa sufletului tău. El va veni cu dragostea după care tânjeşti. Va veni cu bucuria pe care singur nu
o poţi simţi. Va aduce pacea de care are nevoie sufletul tău chinuit. Va veni cu carafe de vin şi mere dulci şi te va îngriji până te vei însănătoşi pe deplin prin „dragostea Sa neasemuită”. Deschide-I uşa, alungă vrăjmaşii, oferă-I cheia inimii tale, şi El va locui în ea pentru veşnicie. O, dragoste minunată, care aduci un asemenea Oaspete într-o asemenea inimă!

C.H. Spurgeon

21 Martie

„Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frânghiile Orionului?” Iov 38:31

Dacă suntem tentaţi să ne lăudăm cu abilităţile noastre, măreţia naturii ne poate arăta cât de firavi suntem. Nu putem mişca cea mai mică stea şi nu putem întârzia nici măcar una din razele dimineţii. Vorbim despre putere, dar cerurile râd de încumetarea noastră. Când Găinuşa, un mănuchi scânteietor de stele, străluceşte în nopţile primăvărarice, noi nu o putem opri, şi când se ridică Orionul, iar anul este legat în frânghiile iernii, noi nu putem să ne eliberăm de puterea lui îngheţată. Anotimpurile se succed după orânduirea divină. Întregul neam omenesc nu le poate schimba orarul. Doamne, ce este omul? In domeniul spiritual, ca şi în natură, puterea omului este limitată.

Când Duhul Sfânt trezeşte bucuria în suflet, nimeni nu ne poate întrista. Toată răutatea şi priceperea omului este neputincioasă în faţa puterii dătătoare de viaţă a Mângâietorului. Când El vizitează o biserică şi o reînviorează, nici cei mai înverşunaţi duşmani nu pot rezista; ei pot ridiculiza lucrarea, dar nu o pot opri aşa cum nu pot opri ascensiunea Găinuşei. Dumnezeu vrea, şi se împlineşte. Pe de altă parte, dacă Domnul, în înţelepciunea şi dreptatea Sa, orbeşte un om şi acesta cade pradă păcatului, cine îl poate elibera? Numai Dumnezeu poate să topească gheaţa morţii spirituale de pe un individ sau un popor. El dezleagă frânghiile Orionului, şi nimeni altcineva n-o poate face. Ce binecuvântare că o poate face!

O, fie ca El să facă o minune în seara aceasta! Doamne, alungă iarna din sufletul meu şi adu primăvara în loc. In ciuda tuturor eforturilor mele, eu singur nu pot să-ţi scutur sufletul de moarte şi amorţeală, dar Ţie toate lucrurile îţi sunt cu putinţă. Am nevoie de puterea ta cerească, de razele iubirii Tale, de lumina harului Tău — acestea sunt Găinuşele mele. Sufăr din cauza păcatului şi ispitirii — acestea sunt semnele prevestitoare ale iernii mele, teribilul meu Orion. Doamne, lucrează o minune în mine şi pentru mine. Amin.

C.H. Spurgeon

Dis de dimineață

Dacă dis de dimineață
M-am trezit la viață iar,
Raza lină de pe față
Îmi vestește și mă-nvață
Că-i o nouă zi de Har.

Iar lumina de la soare
Ce pătrunde peste tot
Nu-io pură întâmplare
Ci-i un Har așa de mare
Încât să-l descriu nu pot.

Iar că ochi-mi pot să vadă
Tot ce este-n jurul meu. .
E-o puternică dovadă
Ființa mea să se încreadă
Tot mai mult în Dumnezeu.

Să aud, să am vorbire
Să mă mișc și să gândesc. .
Nu-i noroc nici nimerire
Ci pătruns de-a Ta uimire
Știu că-i Harul Tău Ceresc.

Chiar din zorii dimineții
Să fiu Doamne, cercetat
Să deschid Cuvântul Vieții
Să-nțeleg ce-au scris profeții
Este-un Har nemeritat.

Să mă-ncred în Tine Tată
Care din iubire-ai dat
Pe-al Tău Fiu fără de pată
Pentru lumea vinovată
S-o salveze din păcat…

Căci la cea mai grea răscruce
La momentul stabilit
Fiul Tău muri pe-o cruce
Iar jertfirea Lui aduce
Viață nouă, gratuit.

Crucea-i locul care-mparte
Orișicui un nou destin
Dă mahrama la o parte
Și spre viața fără moarte
Îi croiește-un drum senin.

Ce izvor de fericire
Curge din al Tău Calvar
De salvare și iubire
Împăcare, mîntuire
Toate ni le-ai dat în dar…

Căci iubirea-l urmărește
Pe-orice suflet apăsat
Ce se-toarce, se căiește
Mântuirea Ta primește
Ca pe-un Har nemeritat.

Bucuria e deplină,
Viața nu e în zadar
Ne-ai scăpat de orice vină
Și spre Țara de lumină
Mergem mântuiți prin Har.

Astfel dis de dimineață
Sufletul mi-e împlinit
Căci Cuvântul Tău mă-nvață
Duhul Tău îmi dă povață
Să fiu bun necontenit.

Ziua mi-o încep cu Tine
Și mă-nchin Tată Ceresc. .
Știu că Harul Tău mă ține
Fiincă Te gândești la mine. .
Tată drag, îți mulțumesc!

Daniel Hozan

Impart cu Tine

Împart cu Tine bucuria
Dar și necazul îl împart
Îmi luminezi călătoria
De Tine n-o să mă despart.

Prezența Ta este dulceață
E pâine caldă, e parfum
Chiar dacă trecem printr-o ceață
Urcând pe-ntortocheatul drum.

Când, biruit de slăbiciune,
Cad în țărână, obosit
Mă-mbraci cu-o nouă pasiune
Și iar țintesc spre infinit.

Mi-accepți surâsul și suspinul
Nu mă respingi, nu mă alungi
Și-atunci când mă înțeapă spinul
Cu cel mai bun balsam mă ungi.

Chiar frământări de mă apasă
Mă înțelegi, mă liniștești
De soarta vieții mele-Ți pasă
Oricând, O, Rege, m-ocrotești.

Împart cu Tine sărbătoarea
Dar și povara ce o port
M-ajuți să-nving și încercarea
Să nu-mi pun visul la export.

Că îmi asculți destăinuirea
Și-mi pui alin pe leziuni
E că Ți-e veșnică iubirea
Și că ești vrednic de minuni.

George Cornici

Concert colinde 2022

Lucian și Adelina – Familia 5 |

Saltă-n miezul sufletesc

Saltă-n miezul sufletesc
Ai dezgustului fiori
Când vezi cum se pregătesc
Oamenii de sărbători
Și-n ce mod sărbătoresc!

Nu mă prea pot bucura
De ce văd în jurul meu
Dar nu-i mod de-a măsura
Bucuria ce-o am eu
Că-mi pot zilnic ancora

 Privirea la Dumnezeu,
Ce S-a lepădat de Slavă,
Luând chip de muritor
Și-a învins bezna grozavă
Ca un rob al tuturor,

S-a smerit să ne arate
Chipul Care ne-a întocmit,
S-a smerit până la moarte
Și pentru noi S-a jertfit,
Împlinind deplin, în toate,
Voia Celui Preaslăvit.

Cum aș putea oare eu,
Care-am fost scăpat de moarte,
Să nu mă bucur mereu
De-această realitate,
Proslăvind pe Dumnezeu? !

Cum să nu poți și tu oare
Să-ți deschizi inima ta
Pentru Cel plin de îndurare,
Să Se nască-acum în ea
Ca să nu mergi la pierzare? !

Astăzi, pentru totdeauna,
Poate orișicine vrea
Să-I primească-n duh „Arvuna”
Și El, viața Lui să-I dea,
Căci  viață e doar una
Și El e Stăpân pe ea!

Bucurați-vă căci iată,
Avem un Mântuitor
Și harul să-I spunem ‘Tată’,
Stăpânului Creator
Care oferă fără plată,
Mântuire tuturor!

Slava ne-a fost arătată
Și Dragostea jertfitoare,
Să ne strângem laolaltă;
Cinstindu-L cu mic, cu mare,
Urmând calea Lui cea dreaptă!

Ioan Hapca

Cum aș putea să-Ți mulțumesc

Doamne, cum aș putea să-Ți mulțumesc vreodată-ndeajuns,
De jertfa crucii ce-a purtat-o, Fiul Tău Isus?
De trupul Său însângerat, mâinile străpunge-n cuie,
Coroană de spini pe cap și sângele pe chip șiroaie.

Îți mulțumesc că m-ai ales și m-ai făcut copilul Tău,
Că durerea ce-a purtat a dat iertare sufletului meu.
Nu ai privit trecutul greu, nici trăirea n-ai judecat-o,
Ci m-ai primit la pieptul Tău și inima de lume mi-ai dezlegat-o.

Îți mulțumesc că de atunci nădejde-n Tine am găsit,
Speranța, pacea, bucuria și dragostea prin Duhul Sfânt.
Iar în nevoi și suferinți în Tine am aflat ce-i biruința
Tu niciodată nu m-ai părăsit, mai mare acum îmi e credința.

Tot ce mai rămâne e să păstrez ce Tu mi-ai dat
O viață sfântă să trăiesc ca fiul Tău răscumpărat,
Să fiu în toate credincios și să mă lupt într-una
Prin har s-ajung acolo sus și să primesc cununa.

Costin Ana Maria  

Adorare

Dumnezeule preasfinte şi Stăpânul tuturora,
De la care se revarsă-n miez de noapte aurora,
Bucuria şi cântarea şi nădejdea pe pământ,
Veşnică să-Ţi fie slava Cel ce eşti de trei ori Sfânt!

Braţul Tău e-atotputernic, şi tăria Ta e mare
Numele Tău se înalţă ca un steag peste popoare,
Cine e ca Tine, Doamne, între zecile de mii
Când porneşti în fruntea noastră în vârtej de vijelii!

Tu păstrezi pe totdeauna bunătatea şi-ndurarea
Pentru robii Tăi ce-aşteaptă neclintiţi eliberarea.
Îţi arăţi credincioşia când ne vii în ajutor,
Când prefaci în sărbătoare adunarea sfinţilor.

Cerurile-s ale Tale, Dumnezeule preasfinte,
Şi pământul e zidirea slovei Tale de Părinte.
Tu ai făcut miazănoaptea, miazăziua este-a Ta,
Lumea ai întemeiat-o şi tot ce cuprinde ea.

Tu ne cercetezi de-aproape, de departe pătrunzi gândul,
Cunoşti drumul vieţii noastre, ca un soare luminându-l!
Ne-mpresori pe dinainte, ne-nconjori pe dinapoi,
Şi-Ţi pui mâna părintească iubitoare peste noi.

O, ferice de poporul care astăzi Te alege
Dumnezeul mântuirii, Marele Păstor şi Rege!
Da, ferice de poporul peste care Tu pogori,
Peste care Duhul păcii vine-n revărsat de zori!

Valentin Popovici