Când lipsește omenia…

Când lipsește omenia,
Omul de orice-i în stare;
Îi lipsește bucuria,
E-ngâmfat, se crede mare.

Omul cel neomenos,
Este plin de răutate;
Nu se teme de Hristos,
Se crede perfect în toate.

Are voie să comită
Tot ce vrea și ce dorește,
Poate orișice să zică,
Și de rău, pe toți vorbește.

Numai el este perfect
Și bine le face toate,
Se vede bun și corect,
E convins că totul poate.

Despre el, doar bine crede,
Pe alții-i nesocotește…
Mai grozav și bun se vede
De sus, pe toți îi privește.

Se pretinde că-i deștept,
Vrea sa fie ascultat.
E convins că-i înțelept,
Că-i grozav și talentat.

Orice îl interesează
Și se crede-ndreptățit;
Toate el le dirijează
Și vrea să fie iubit.

De acei din jurul său
Se vede divinizat,
Nu-i pasă de Dumnezeu,
N-are de ce fi iertat.

Fiindcă el păcate n-are,
Căci se crede bun și drept,
În credință este tare
Și este cel mai corect.

Aceasta e părea lui,
Că ar fi apreciat,
Că-i pe calea Domnului,
Și de toate e iertat.

Domnul îl va răsplăti
Fiindcă a fost devotat;
La Ceruri îl va sui
Si-acol’ va fi onorat…

Dar, amar se păcălește
Căci de nu se v-a-ndrepta,
Domnul îl nesocotește
Jos, în foc va rămânea.

Florența Sărmășan 

Reclame

Adu-mi în suflet bucuria

Adu-mi în suflet bucuria
Și raiul din copilărie,
Țese-mi Tu iarăși armonia,
Ce mi-ai lăsat-o din pruncie!

Fă iar să pot vedea în zare
Lumina ochilor Tăi, Doamne,
Sădește-n mine prima floare
Și fă-mi o inimă de carne!

Aruncă-n mine cu iubire
Stropi de iertare și de har,
Și-aprinde-a dragostei sclipire
Pe-al rugii mele trist altar!

Nu pentru-a mea nemernicie,
Ci doar pentru Numele Tău!
Și pentru sfânta-Ți vrednicie,
Preasfânt și veșnic Dumnezeu!

Trezește-n mine o dorință
Să Te urmez necontenit,
Și un dor aprins de pocăință,
Să fiu pe cale neclintit!

Adu-mi puterea de iertare
Și-ngăduință ca a Ta,
Să fiu în vorbă, și-n purtare
Așa cum Tu să fiu ai vrea!

Revarsă valuri de-ndurare
Și pace peste acest lut,
Fă-Ți cum voiești a Ta lucrare
Și aruncă-n mare-al meu trecut!

Oprește-Te pentru o clipă
La mucul ars și-aproape stins,
La trestia ce abea palpită,
Tu, Cel în bunătate  necuprins!

Apucă-mi mâna obosită
Și ține-o strâns în mâna Ta!
Atinge-mi inima zdrobită
Și fă-o-n casa Ta să stea!

Adu-mi, te rog, Părinte-al slavei,
Tot ce-am avut și am pierdut…
Și-aprinde flacăra speranței,
Și-a unui nou, nou început.

Puiu Chibici

Eroii Mielului

. Cu bucuria mântuiri Tale
Prin harul Sfânt ce Tu ne-ai daruit
Venim naintea ta o bun Părinte
Să îți aducem prinosul dorit

Noi n-avem daruri scumpe ca şi magii
Şi nici comori din aur şi rubin
Dar iţi aducem inimile noastre
În fața Ta Părinte scump divin

Şi vrem ca în întreaga închinare
Şi tot ce facem azi în casa Ta
Să fie doar spre slava şi onoarea
A Celui ce a murit pe golgota

Comori şi bogății din lumea-ntreagă
N-ar fi putut plăti întregul preț
Dar a venit Mesia, Prințul Slavei
Şi ne-a scăpat de orişice dispreț

Ne-a pus pe stânca Mântuirii Sale
Ne-a pus pe buze laudele noi
Şi într-o zi ne va lua în Slavă
De vom lupta aici ca buni eroi

Ne cheamă azi Hristos la lupta Sfântă
Ce El purtase cândva la calvar
În curăţie sfântă şi răbdare
A pus un zid, şi răului hotar

Şi vrea ca toți ostaşii lui cei vrednici
Ce au fost chemați la marele război
Să lupte drept purtând pe frunte semnul
„Ai Mielului biruitori eroi”

Şi într-o zi în marea dimineață
Biruitorii Mielului ce-au câştigat
Se vor uni în sfântă adorare
Laudând pe Mielul cel Glorificat.

Ion Popescu 

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară,
Spunându-i iernii reci că-i vremea de plecare,
Așa în orice suflet iubirea să răsară,
Prin nașterea din nou o sfântă transformare!

Cum înfloresc grăbite zambile înmiresmate,
Narcise, toporași și mii de lăcrămioare,
Așa să înflorească în noi trăiri curate,
Cu rădăcini înfipte în sfintele izvoare!

Cum înfloresc pe deal brândușele albastre,
În cânt de păsărele și zumzet de albine,
Așa să se deschidă și sufletele noastre,
Să răspândim mireasma cântărilor divine!

Cum înfloresc la vreme gingașii năsturași,
Caisul și cireșii, toți pomii din grădină,
Așa să înflorească mulțimea de urmași,
Ai Domnului Hristos, pe calea de lumină!

Cum înflorește-n primăvară păpădia,
Parcă-i un strop de soare în marea de verdeață,
Așa să înflorească în oameni bucuria,
Trăirea prin credință și veșnica speranță!

Teodor Groza

Părtaş la Ispăşire

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. ” Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa.

Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos”. Dovada că „omul tău cel vechi” a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

Oswald Chambers

Răspândiți vestea cea bună

Răspândiți vestea cea bună
(Cea mai bună; e din Cer)
Pretutindeni să se spună:
Nu-i poveste, nici mister…

Nu-i invenție umană
Cum afirmă un ateu
Ci e act care ne-ndeamnă
S-alergăm spre Dumnezeu…

E-ntruparea, e o taină
E Stăpânul absolut
Îmbrăcat în simplă haină,
Coborât la colb și lut.

Spuneți tuturor să știe
Că Mesia a venit
Să formeze-o-mpărăție
Pentru-acei ce L-au primit.

Adevărul să-l cunoască
Dați de știre cu curaj
Doar în harul Lui să crească
Să respingă un miraj.

Ce le spuneți prin cuvinte
Inspirate prin Duh Sfânt
Să pătrundă, să prezinte
Stări ce nu-s de pe pământ…

Să-nțeleagă sărbătoarea
Numită, de noi, Crăciun
Să iasă din frământarea
Unde doar minciuni se spun.

Răspândiți vestea cea bună
Mulți sunt încă-n bezna grea
Să-mpletească o cunună
Pruncului născut s-o dea.

Bucuria să răsară
Spre-a învinge tristul gând
Să se facă Primăvară,
Să vină Păstorul Blând…

Fericirea să cuprindă
Viețile căzute-n vid
Focul sfânt să se aprindă
Dincolo de sumbrul zid.

Cei ce-acceptă vestea sfântă
Acceptă un dar divin
Și spre Slavă se avântă,
Spre eternul lor destin.

George Cornici

Te rog să nu uiți niciodată

(Îndemn părintesc. . . )

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ești creat de Dumnezeu,
În lumea rea și întinată,
Păstreaza-ți inima curată,
Urmează binele mereu.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un trup și suflet ai,
Că toți vom sta la judecată,
Ca să primim dreapta răsplată,
Un loc în iad sau loc în Rai.

Te rog să nu iuți niciodată,
Că ești iubit și prețios,
Că ai o mamă și un tată,
Care nu-ți cer altă răsplată,
Decât să fii om credincios.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai avut parte de har,
Harul de-a fi viața toată,
O mărturie minunată,
Vezi să nu fie în zadar.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un scop pe-acest pământ,
Să fii lumină înmiresmată,
Cu toată fința ta predată,
Lui Dumnezeu prin legământ.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că nu-i tot una cum trăiești,
Pe două căi nu poți deodată,
Să mergi și să primești răsplată,
Nu poți la doi domni să slujești.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cui ești dator cu închinarea,
Cine ți-e Salvator și Tată,
Cine te-ajută și te iartă,
Cui ești dator cu ascultarea.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cum chiar din cer veni Mesia,
Ca lumea asta, întunecată,
De rău să fie dezlegată,
Să aibă veșnic bucuria!

Teodor Groza

Stol de îngeri au pornit

Stol de îngeri au pornit
Ca să ducă Vestea buna:
‘Astăzi, un Fiu S-a născut! ‘
Cerul, pământul, răsună
Vestea buna s-o primească
Orice om de pe pământ,
Să-nţeleagă, să cunoască
Totul, despre Domnul Sfânt.
Betleemul L-a primit
Pe Fiul cel Sfânt, Isus
Unde ai Săi au venit
Să împlinească ce s-a spus.
În staul, în sărăcie,
Prinţul Păcii S-a născut.
A Sa glorie să fie!
Toţi de acolo au văzut.
Păstorii de pe câmpie,
Oile şi le-au lăsat
Si-au pornit cu-a lor solie
Să-L vadă pe Împărat.
Mieluşei cu ei au dus
Fiului, să-I dăruiască.
Urări de bine I-au spus
Nu-ncetau să-L preamărească.
Părinţii acol’ erau
Maria-L privea duios,
Îngerii din cer veneau
Să Îl vadă pe Hristos;
Chiar magii din răsărit
După steauă s-au luat,
Spre Betleem au pornit,
Cu daruri s-au încărcat.
Daruri scumpe, minunate,
Pentru Prunc ei au adus
Căci au venit de departe
Ca să-L vadă pe Isus;
Şi toţi trei s-au închinat
Cu respect şi cu iubire
Pruncului cel minunat
Cu toţi I-au adus mărire.
E o noapte minunată,
Pacea, peste tot domneşte.
Îngerii din cer se arată
Pământul se-nveseleşte.
‘S-a născut un Prinţ Ceresc! ‘
(Bucuria este mare. )
Îngerii zburând vestesc
Toţi Îi aduc închinare.

Florența Sărmășan 

Ai grijă cum sărbătoreşti

Deuteronom 12: 7:  “Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru”.

Ieremia 29:11:”  Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Când inima ţi-e fericită
Ai grijă cum sărbătoreşti!
Să n-ai o inimă-mpărţită
Când bei, mănânci, te veseleşti!

‘Naintea Domnului te pleacă
Să-I mulţumeşti de tot ce ai,
Cu tine şi El să petreacă
Şi ca o jertfă sa-I dai

Rodul sfinţit al gurii tale
Din curăţia inimii
Şi cântă-I glorii, osanale
Cu toţi ai cerului, copii.

Domnul se bucură de tine
Când El e desfătarea ta
Şi tot ce ţi se-ntâmplă bine,
Vine din bunătatea Sa.

Împărtăşeşte-ţi bucuria!
Când pruncii tăi sunt sănătoşi
Transformă-le copilăria
În rai, iar anii cei frumoşi

Care-i petreceţi împreună,
Să fie arii dintr-un cânt
Care spre ceruri se-ncunună
Cu mulţumiri, prin Duhul Sfânt.

Şi dacă-ţi e bogată masa,
Slăveşte-L tot pe Dumnezeu
Că-ţi binecuvintează casa
Şi te fereşte de ce-i rău.

Chiar de-ai avea vreo supărare,
Nu sta în carapacea ta!
Vino şi spune-I ce te doare
Şi Domnul te va ajuta!

El totdeauna stă s-asculte
Şi vrea să-i povesteşti ce faci
Iar dacă nu mai ai cuvinte,
Rămâi cu El şi-atunci când taci.

El are gânduri doar de pace,
Cum ţi-a promis. Şi alor tăi
Un viitor bun le va face,
Căci îi iubeşte pe ai Săi.

Dar şi când ai o bucurie
Şi când îţi râde inima,
Spune-i tot Lui, căci vrea să fie
Parte din bucuria ta.

Prea mulţi unesc azi sărbătoarea
Cu stricăciune şi păcat!
Tu fă din ea numai scrisoarea
Spre Tatăl binecuvântat.

În tot adâncul vieţii tale
De Tatăl cel ceresc s-asculţi
Să-L chemi atunci când eşti în vale
Dar şi atunci când urci pe munţi.

Pavel Mariana Florica  

Învățând bucuria

Am învățat în viața mea răbdarea
Și-o tot învăț plângând sub crucea Ta
În miez de noapte dulce e cântarea
Când treci cu mine trista clipă grea.

M-ai învățat o, Doamne bucuria
Când lacrimile fata mi-o brăzdau
Numai plângând am înțeles că fericirea
Doar cei zdrobiți sub cruce o primeau.

Cu Tine Doamne norii mi-au fost soare
Iar negura nu-i decât cer senin
De-atunci ma-ntreb ce va putea fi oare
Sa-mi stingă sufletul de Tine plin.

Și pacea Doamne Tu m-ai învățat
Dar nu m-ai învățato-n bucurie
Când am fost singur, Tu mi-ai arătat
Că liniște-n necaz poate sa fie.

În ochii Tăi găsit-am bunătate
Când firea ma făcea sa mă răzbun
Și-am învățat atunci că mai presus de toate
Este să iert, să rabd și să fiu bun.

Iar în durerea Ta am învățat iubirea
A Tale lacrimi Doamne m-au eliberat
Din ochii Tăi plecați am învățat smerirea
Iar sângele Tau Doamne, păcatul mi-a iertat.

De-atuncea viața mea e-ntruna școală
Iubirea Ta mi-e totdeauna țel
Și-nvaț să-mi las la cruce-a mea povară
Când încercările sunt teste fel de fel.

Dar știu că-n Tine este biruința
Și știu că viața mea e-n mâna Ta
Iar când în Tine-mi pun toată credința
Învăț că-n toate, voia mea, e-Ta!

Oana Ramona-Elida