Gata de plecare

Text: Psalmul 30

…seara vine plansul, iar dimineaţa veselia”. Psalmul 30:5

Viaţa din ceruri este cu mult mai bună decît orice poate oferi pămantul, şi cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita moartea. Dacă ne îmbolnăvim, ne rugăm pentru însănătoşire. Nici psalmistul n-a fost un om diferit de noi. Îşi începe psalmul 30 prin a-L lăuda pe Domnul, pentru că 1-a salvat de la moarte (versetele 1-4). Apoi, declară că suferinţa sa, care reflectă mania lui Dumnezeu, a fost numai temporară, pe cand îndurarea Domnului este veşnică (versetul 5). Ne spune, apoi, de ce s-a îmbolnăvit şi ce a învăţat din suferinţe. Devenise mandru şi Dumnezeu a lăsat boala ca să-1 umilească şi să-i dea o nouă perspectivă a vieţii. El vede mai clar ca oricand că binecuvantările veşnice sunt mult mai mari ca suferinţele prezentului. Încheindu-şi cantarea, se bucură de perspectiva pe care o are, de a-L lăuda pe Domnul veşnic. Dumnezeu 1-a pregătit, astfel că poate muri de-acum în pace.


Cand mama avea în jur de şaizeci de ani, doctorul i-a spus că va muri curand datorită unei boli de inimă. A fost deznădăjduită. Iubea viaţa şi nu voia să-şi lase familia. Ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, şi Dumnezeu i-a răspuns cu bunătate, dandu-i încă 12 ani de viaţă. Cu puţin înainte de-a muri, am întrebat-o: „Mămică, încă ţi-e frică de moarte?” Cu un zîmbet mi-a spus: „Nu, sunt gata.”
Creştine, să nu te simţi vinovat dacă nu doreşti să mori. Dumnezeu te-a făcut astfel. Şi nu te îngrijora de moarte. Dumnezeu te va pregăti pentru ziua aceea. Continuă să umbli cu El, să faci voia Sa, să te încrezi în El pentru toate lipsurile tale. Cînd vei fi chemat acasă, Dumnezeu îţi va da harul Său şi vei fi gata de drum. – H.V.L.

Cum sigur vine noaptea, necazu-i aici
Şi sigur ca ziua se duce-n uitare.
Dar mai sigur ca toate va fi bucuria
în ceruri, sublimă şi fără hotare. ”    – D.J.D.

Moartea este ultimul capitol al viepi şi primul capital al eternităţii

Painea zilnica

Cerandu-I ceva lui Dumnezeu, Il onoram

Text: Ioan 16:23-28

Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24

Printre cei ce slujeau la curtea lui Alexandru cel Mare, era un filozof faimos care avea o abilitate uimitoare dar puţini bani. I-a cerut Iui Alexandru ajutor financiar şi acesta i-a spus că poate scoate oricît doreşte din visteria imperială. Cînd a cerut o sumă echivalentă cu 5 milioane de lei, a fost imediat refuzat. Cel însărcinat cu visteria imperiului a verificat dacă suma aceea aşa de mare era autorizată de împărat. Cînd 1-a întrebat pe Alexandru cel Mare, acesta a replicat: „Plăteşte-i imediat. Filozoful mi-a făcut o onoare specială. Prin suma mare de bani ce mi-a cerut-o, el dovedeşte că mi-a înţeles atat bogăţia cat şi generozitatea.”


Oamenii care exercită o credinţă mare prin faptul că-I cer lui Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor, demonstrează în mod similar înţelegerea bogăţiei şi bunătăţii Lui. Un exemplu în acest sens, este George Miiller din Anglia (1805 – 1898). La începutul lucrării sale pentru orfani, Miiller a jurat să nu ceară bani nimănui cu excepţia Tatălui ceresc. Nu a spus niciodată vreunei persoane care nu era asociat cu el în această lucrare, despre nevoile lucrării. Cu toate acestea, milioane de dolari au trecut prin mainile sale pentru îngrijirea acelor copii, cat şi pentru sprijinul şcolilor creştine, al misionarilor, şi pentru distribuirea de Biblii. Toate acestea au rezultat din credinţa sa în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său.
Atunci cînd îi cerem ajutor lui Dumnezeu, cerand potrivit cu voia Sa, îi spunem că noi credem în El, şi credem că El ne poate împlini nevoile potrivit cu bunătatea Sa fără margini. O astfel de cerere îl onorează pe Dumnezeu. – P.R.V

Roagă-te, copil al Domnului, te roagă,
Aceasta ţi-e chemarea, sfanta datorie.
Răspunsul e a Domnului misiune;
A ta-i să-I ceri mereu, cu bucurie.”  – Chisholm.

Cereri mari duc la răspunsuri mari, pentru că rugăciunea mişcă mainile care mişcă lumea.

Painea zilnica

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

De ce oftez?

Text: Eclesiastul 2:1-11

Am ajuns pină acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.” Ecles. 2:20

Potrivit cărţii: Guinness Book of World Records (Cartea recordurilor mondiale), în anul 1888, o fetiţă de 15 ani a căscat continuu timp de 5 săptămîni. Nu ni se dau detalii pentru ce motiv a ajuns în această condiţie. Dar citind, m-a făcut să mă întreb de ce oare fiecare din noi căscăm. De ce, dintr-o dată, cu o faţă contorsionată, tragem aer adînc în piept cu gura căscată la maxim, apoi slobozim un oftat? Răspunsul este că respiraţia superficială, aerul cald din jur, sau chiar stări nervoase, pot epuiza oxigenul din corp. Creatorul şi proiectantul nostru ne-a dotat cu un reflex de respiraţie adîncă prin care se trimite degrabă o cantitate de oxigen pentru satisfacerea nevoii existente. Dar pe lîngă această explicaţie
tehnică, un căscat sau un oftat este semnul nervozităţii, al oboselii sau al plictiselii.


Apoi, există „suspine” ale sufletului. Poate că ele au pentru suflet rolul pe care-l are căscatul pentru trup. Citind cartea Eclesiastul, aproape că-l auzim pe Solomon oftînd, încercînd cînd un lucru cînd altul, în efortul său de-a găsi sensul vieţii. Mereu spiritul său reacţionează la condiţiile variate la care este supus, cu singurul strigăt: „Totul este deşărtăciune”. Mulţi ani din viaţă, pe tot ce punea mîna părea să-i producă un suspin, un gol interior (1:2; 2:11). In final, şi-a dat seama că nimic nu satisface sufletul omului aşa ca frica de Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui (Ecl. 12:13).
Doamne, ajută-ne să vedem că oftaturile noastre de dezamăgire faţă de plăcerile vremelnice ale lucrurilor din viaţă, sînt destinate să ne aducă la Tine. Numai Tu poţi să dai o semnificaţie eternă lucrurilor pe care le urmărim în această viaţă.       – M.R.D. I.

Creştine, eşti dezamăgit,
De lumea rea ce te-nconjoară?
Priveşte la cerul nemărginit
De unde bucuria divină coboară. ” – Anonim

Odată ce ne-am desfătat cu bunătăţile lui Dumnezeu, bucatele lumii nu mai au nici un gust.

Painea zilnica

Ce ne poate spune un om vinovat?

Text: Psalmul 25

Pentru numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! Psalmul 25:11

În anul 1986, soldaţii din Nicaragua au doborît un avion ce transporta arme pentru forţele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supravieţuit sărind cu paraşuta, a fost prins şi închis. Cînd a fost judecat de către tribunalul revoluţionar, învinuit că aproviziona forţele antiguvernamentale rebele, nu era nici o îndoială asupra vinovăţiei sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decît să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputaţiei guvernului şi în interesul stabilităţii naţionale, pledoaria sa a fost onorată şi a fost lăsat liber – nu ca un act al justiţiei ci ca un act al milei.

Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci cînd a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a avut nevoie de un avocat pentru a-şi disputa nevinovăţia. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată şi tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11). Şi noi stăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar sîntem totuşi
vinovaţi. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtăşiei cu El. Doamne, ajută-ne să fim înţelepţi ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta. M.R.D. II.

Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul şi inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.D.J.D.

Vinovăţia este o povară pe care Dumnezeu
n-a intenţionat niciodată s-o poarte copiii Săi.

Painea zilnica

Betleem, cetate sfântă

Betleem, cetate sfântă,
Mica-n cartea lui cuvântă,
C-ai obârşie străveche,
Eşti prea mic, dar n-ai pereche.

‎Betleem, cetate sfântă,
În strai nou te înveşmântă,
Din tine-i Stăpânitorul
Care mântuie poporul.

Betleem, cetate sfântă,
‎Auzi îngerii cum cântă,
Vers duios în armonie
Proclamând a Lui domnie.

Betleem, cetate sfântă,
Glas ceresc binecuvântă,
Îngerii ţi-aduc solie,
Pace pe pământ să fie!

Betleem, cetate sfântă,
Neamurile se frământă,
Mulţi ar vrea să te împartă,
De aleşi să te despartă.

Betleem, cetate sfântă,
Peste vremi stai neînfrântă,
Să nu-ti piară mărturia,
Mare-ţi fie bucuria!

Olivia Pocol

Trezește Doamne România

Trezește Doamne România,
Acum când în dureri se zbate,
Să lepede deplin robia,
Păcatelor ce duc la moarte.

Ridică Doamne România,
Din văile întunecate…
Redă-i speranța, bucuria,
Dor de-adevăr și de dreptate.

Salvează Doamne România,
De căile deșertăciunii,
Ca să primească vrednicia,
Pe calea sfântă a Luminii.

Unește Doamne România,
Întru Hristos cu-nflăcărare
Și risipește dușmănia,
Celor cu duh de dezbinare.

Păzește Doamne România,
De toți câți îi doresc pierzarea…
Să nu își piardă omenia,
Credința, dragostea, onoarea.

Învață Doamne România,
Și dă-i a Ta înțelepciune,
Ca să-Ți primească azi solia,
S-ajungă la limanuri bune.

Mângâie Doamne România,
Ce-și plânge morți-n disperare,
Doar Tu îi înțelegi urgia
Și ai un leac de vindecare.

Eliberează Doamne România,
De orice jug ce-i pus cu nedreptate,
În mâna Ta să-i ții vremelnicia,
Trăind pe veci în sfântă libertate!

Teodor Groza

La mulți ani România!
La mulți ani dragi români oriunde va-ți afla!
Dumnezeu să binecuvânteze România!

Spre altruism

A venit timpul să ne vedem doar ochii!
Mereu încântați de alte valori
Am umblat căutând între zâmbete,
Am umblat căutând între flori,
Cine timp mai avea
Să privească în ochi
Acea depărtare-ntre noi? !

A venit timpul să urcăm alte trepte.
Ce pot spune ochii acum? !
Oboseală, trădare și lipsă,
Neputință în noi, neputință în jur…
Singuratici pornim, singuratici ne-ntoarcem,
Ca o frunză bătută de vânt…
Dacă pomul vieții s-ar coace
Rămânem oxidați la pământ.

Se-ntâlnesc doi, în sat, pe o stradă
Nu mai sunt ca și ieri emotivi,
Peste tot: la serviciu, în casă, la școală,
Numai ochi singuratici, pustii, și atât…
Ne-am deprins a zâmbi fără suflet,
Ne-am deprins a trăi pentru noi,
Doar vorbim de valori, de origini
Dar în inimă, vai, suntem goi!

A venit timpul să ne vedem doar ochii,
Ce pasivi, ce absenți arătăm!
Golul acesta reiese din suflet,
Astăzi mascați, demascați ne vedem…

Poate-o fi să-nvățăm bunătatea,
Către cer tot mai mult să privim,
Să se vadă astfel unitatea
Și căldura cu care trăim,
Poate-o fi din lumină să stoarcem
Ce e bun, ce e sfânt, ce-i frumos,
Să lucească în ochi bucuria,
Să se vadă în viață Christos!

Mihai Ghidora 

As vrea sa fiu

Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,
Cu niciun gard în jur să mă-mpresor,
Iar rodul meu, greu atârnând pe ramuri,
Să potolească foamea oricărui trecător.

Aş vrea să fiu fîntînă, printre nisipuri arse,
Un ochi de apă limpede-n pustie,
Iar celor însetaţi, fără de plată,
Setea să le-o alin, cu apă vie.

Aş vrea să fiu , din vânt, o adiere,
În locuri de arşiţă şi deşert,
Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea,
Cînd totu-n jur e-ncins şi e inert.

Şi-n mijloc de furtună, cînd valuri furioase,
Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci,
O insulă aş vrea să fiu, născută
Din volburarea apelor adânci.

Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,
Cînd lanţuri grele-atârnă la picioare,
O rază de lumină-n întuneric,
Balsam pentru o rană care doare,

Un umăr pentru cel ce vrea să plîngă,
Un braţ puternic, pentru cel căzut,
Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,
Aş vrea să fiu, din nou, un început.

Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge,
Şi să-mi împart cu alţii, bucuria,
Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce,
Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!

Rely Tarniceri

Fiecare minte…

Fiecare minte-și duce înainte sărăcia
Sau își poartă peste veacuri cu tărie bogăția,
Fiecare minte tinde să-și extindă bucuria
Și de fiecare minte stă legată nebunia.
Fiecare minte-și toarce într-un fel nimicnicia,
Într-un fel își pregătește fiecare veșnicia.
Fiecare minte-și pune pe a vieții masă starea
Făcând sufletul ori duhul să își guste bunăstarea.
Fiecare minte absoarbe din Divin iluminarea
Sau Îi pune stăvilare, mărindu-și întunecarea.
Fiecare minte are o putere veșnic vie,
Fiecare minte are o chemare-n veșnicie
Dar și dreptul de-a alege ce vrea sau nu vrea să fie.

Dulcea ta obișnuință de nu-i coaptă pe altar
Îți crează o constanță de durere și amar
Dulcele tău tabiet dezvoltă-un amar fierbinte
Care duhul ți-l sufocă și-ți ea cerul dinainte.
Dacă nu păstrezi cu drag, Domn, pe Dumnezeu în minte
Nu-ți pierzi numai bunăstarea ci viața, ia aminte!

Ioan Hapca