Impart cu Tine

Împart cu Tine bucuria
Dar și necazul îl împart
Îmi luminezi călătoria
De Tine n-o să mă despart.

Prezența Ta este dulceață
E pâine caldă, e parfum
Chiar dacă trecem printr-o ceață
Urcând pe-ntortocheatul drum.

Când, biruit de slăbiciune,
Cad în țărână, obosit
Mă-mbraci cu-o nouă pasiune
Și iar țintesc spre infinit.

Mi-accepți surâsul și suspinul
Nu mă respingi, nu mă alungi
Și-atunci când mă înțeapă spinul
Cu cel mai bun balsam mă ungi.

Chiar frământări de mă apasă
Mă înțelegi, mă liniștești
De soarta vieții mele-Ți pasă
Oricând, O, Rege, m-ocrotești.

Împart cu Tine sărbătoarea
Dar și povara ce o port
M-ajuți să-nving și încercarea
Să nu-mi pun visul la export.

Că îmi asculți destăinuirea
Și-mi pui alin pe leziuni
E că Ți-e veșnică iubirea
Și că ești vrednic de minuni.

George Cornici

Saltă-n miezul sufletesc

Saltă-n miezul sufletesc
Ai dezgustului fiori
Când vezi cum se pregătesc
Oamenii de sărbători
Și-n ce mod sărbătoresc!

Nu mă prea pot bucura
De ce văd în jurul meu
Dar nu-i mod de-a măsura
Bucuria ce-o am eu
Că-mi pot zilnic ancora

 Privirea la Dumnezeu,
Ce S-a lepădat de Slavă,
Luând chip de muritor
Și-a învins bezna grozavă
Ca un rob al tuturor,

S-a smerit să ne arate
Chipul Care ne-a întocmit,
S-a smerit până la moarte
Și pentru noi S-a jertfit,
Împlinind deplin, în toate,
Voia Celui Preaslăvit.

Cum aș putea oare eu,
Care-am fost scăpat de moarte,
Să nu mă bucur mereu
De-această realitate,
Proslăvind pe Dumnezeu? !

Cum să nu poți și tu oare
Să-ți deschizi inima ta
Pentru Cel plin de îndurare,
Să Se nască-acum în ea
Ca să nu mergi la pierzare? !

Astăzi, pentru totdeauna,
Poate orișicine vrea
Să-I primească-n duh „Arvuna”
Și El, viața Lui să-I dea,
Căci  viață e doar una
Și El e Stăpân pe ea!

Bucurați-vă căci iată,
Avem un Mântuitor
Și harul să-I spunem ‘Tată’,
Stăpânului Creator
Care oferă fără plată,
Mântuire tuturor!

Slava ne-a fost arătată
Și Dragostea jertfitoare,
Să ne strângem laolaltă;
Cinstindu-L cu mic, cu mare,
Urmând calea Lui cea dreaptă!

Ioan Hapca

Cum aș putea să-Ți mulțumesc

Doamne, cum aș putea să-Ți mulțumesc vreodată-ndeajuns,
De jertfa crucii ce-a purtat-o, Fiul Tău Isus?
De trupul Său însângerat, mâinile străpunge-n cuie,
Coroană de spini pe cap și sângele pe chip șiroaie.

Îți mulțumesc că m-ai ales și m-ai făcut copilul Tău,
Că durerea ce-a purtat a dat iertare sufletului meu.
Nu ai privit trecutul greu, nici trăirea n-ai judecat-o,
Ci m-ai primit la pieptul Tău și inima de lume mi-ai dezlegat-o.

Îți mulțumesc că de atunci nădejde-n Tine am găsit,
Speranța, pacea, bucuria și dragostea prin Duhul Sfânt.
Iar în nevoi și suferinți în Tine am aflat ce-i biruința
Tu niciodată nu m-ai părăsit, mai mare acum îmi e credința.

Tot ce mai rămâne e să păstrez ce Tu mi-ai dat
O viață sfântă să trăiesc ca fiul Tău răscumpărat,
Să fiu în toate credincios și să mă lupt într-una
Prin har s-ajung acolo sus și să primesc cununa.

Costin Ana Maria  

Adorare

Dumnezeule preasfinte şi Stăpânul tuturora,
De la care se revarsă-n miez de noapte aurora,
Bucuria şi cântarea şi nădejdea pe pământ,
Veşnică să-Ţi fie slava Cel ce eşti de trei ori Sfânt!

Braţul Tău e-atotputernic, şi tăria Ta e mare
Numele Tău se înalţă ca un steag peste popoare,
Cine e ca Tine, Doamne, între zecile de mii
Când porneşti în fruntea noastră în vârtej de vijelii!

Tu păstrezi pe totdeauna bunătatea şi-ndurarea
Pentru robii Tăi ce-aşteaptă neclintiţi eliberarea.
Îţi arăţi credincioşia când ne vii în ajutor,
Când prefaci în sărbătoare adunarea sfinţilor.

Cerurile-s ale Tale, Dumnezeule preasfinte,
Şi pământul e zidirea slovei Tale de Părinte.
Tu ai făcut miazănoaptea, miazăziua este-a Ta,
Lumea ai întemeiat-o şi tot ce cuprinde ea.

Tu ne cercetezi de-aproape, de departe pătrunzi gândul,
Cunoşti drumul vieţii noastre, ca un soare luminându-l!
Ne-mpresori pe dinainte, ne-nconjori pe dinapoi,
Şi-Ţi pui mâna părintească iubitoare peste noi.

O, ferice de poporul care astăzi Te alege
Dumnezeul mântuirii, Marele Păstor şi Rege!
Da, ferice de poporul peste care Tu pogori,
Peste care Duhul păcii vine-n revărsat de zori!

Valentin Popovici

23 Octombrie

Voi nu vreţi să vă duceţi?” Ioan 6:67

Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: „Am fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului.

Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu II vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult. De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan?

Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că „nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Septembrie

Mă voi bucura să le fac bine.” Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17).

In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 August

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne.” Psalmi 92:4

Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. „ Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii.

Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Plecăm… și ce rămâne după noi?

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Grămezi de pietre goale și noroi,
O viață petrecută în păcat,
Al firii noastre pământești aluat.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Doar o mulțime de străini și goi,
De oameni fără niciun Dumnezeu
Stând rânduri-rânduri împrejurul tău.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Mulțimile de „grindini” și de „ploi”
Din viața ta de patimi pe pământ
Până-ai să pleci din viață spre mormânt…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Ispite și necazuri vin puhoi
Căci omul viețuiește în păcat
Și pleacă-n veșnicie neiertat…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Se-adună-n viață anii ca un roi,
Acum ești tânăr, mâine ești bătrân…
Tu pleci și toate-n urma ta rămân…

Plecăm… și ce putem lua cu noi
Când toate-n viața asta sunt gunoi?
Nimic din tot ce-ai strâns pe-acest pământ
Nu poți să iei cu tine-n cerul sfânt.

Plecăm… și ce putem lua cu noi?
Credința, bucuria vieții noi
Pe care Dumnezeu ne-o dă de sus
Îndată ce ne-ntoarcem la Isus.

Te-ndemn, de-aceea, suflet scump și bun,
Să-L iei cu tine pe Isus la drum,
Să nu dai drumul mâinii lui Isus
Oprindu-te în Patria de Sus.

 Dorel Puchea  

2 Iulie

„Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.” Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar și în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie.

El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10).

Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Meditatii zilnice: C.H. Spurgeon