Acum din amintiri trăim…

Suntem creștini. Iar de aici ne-am împărțit
Și fiecare și-a ales ce și-a dorit:
Să creadă într-un purgatoriu-imaginar
Sau se roage mamei lui Isus, doar în zadar.
Să se abțină de la tot ce-i preparat de porc
Sau în Lucrarea Duhului să nu creadă deloc.
Ar fi mai multe altele de-analizat
Însă ne vom opri acum la noi, neapărat:
Penticostali noi ne numim, vorbim în limbi
Căci am primit Mângâietor, Duhul divin.
Credința-n țara noastră la-nceput
Era o revărsare de Etern jos pe pământ.
Un colț de Paradis aici noi îl aveam
Și de atâtea ori în el ne cufundam.
Așa a fost la noi, însă la început.
Acum din amintiri trăim, timpu-i trecut:
-Ehei, ce rugăciuni cu foc atuncea se făceau…
Ce dragoste, ce har și pace-n inimi frații-aveau….
Cum se mai ajutau, trăiau ca niște sfinți!
Lumea zicea: da, ei se-ajută între ei, că-s pocăiți!
Așa eram într-adevăr! însă, cum suntem azi?
Ne-a luat secularismul bucuria de pe-obraji?
De ce dar să trăim numai din amintiri,
Și-n frică de trompeta minunatei întâlniri?
De ce în loc să zicem: -Maranata! noi tăcem?
Ba, chiar mai mult, ne-am alipit de ce avem…
Convinși suntem de ceea ce-i atât de-adevărat:
Că purgatoriul e doar schemă pentru bani de-acaparat
Că nimenea la Tatăl nu poate veni și n-a venit
Decât prin Cel ce pe Golgota prețul omenirii a plătit.
Că preparatele de porc nu te vor duce-n iad
Ci doar o inimă departe de al fericirii vad.
Că necredința în Mângâietorul, Duhul Sfânt
Poate costa biletul către cer printr-un zbor frânt.
Convinși de ele, celorlalți cu sârg le repetăm.
Adevărate sunt, însă la bârna noastră ne uităm?
Cu o tradiție practic fără sens mulți am rămas
În ea ne-am înglodat, și ne-am făcut din ea impas
Ca doar prin ea, neobosiți să judecăm
Și cât putem cu degetul pe alții s-arătăm:
-Ei sunt pierduți, sunt în cel rău, fumează, beau
Și o vorbire nesărată și necreștinească au…
Dar noi care-i vedem și doar îi judecăm
Cum suntem? Pocăiți? Sau doar tradiția o păstrăm?
Nu bem, nu înjurăm și nu fumăm, dar cum trăim?
Oare ca și creștini, ca mai demult ne mai iubim?
Nu, cu tristețe spun că doar puțini au mai rămas
Pe calea veșniciei, pregătiți de sfântul ceas.
Căci, bârfa și grandomania, setea de a fi și a avea
Îngerul cel căzut le-a împărțit rânjind, cu mâna sa
Și mulți s-au înfruptat din ele și se cred
Mici dumnezei, uitând că din cel rău ele purced.
Invidia, răutatea sunt regine printre slujitori
Ce plănuiesc, urzesc, din noapte până-n zori.
Acestea toate sus în cer nu pot intra
Nici ele și nici cei ce le iubesc nu vor putea.
Da, frații mei, e bine ca să spunem celor rătăciți
De Domnul dar și noi să fim toți pocăiți.
Căci altfel precum fariseii și al lor aluat
Vom fi în ziua răsplătirii Celui PreaÎnalt!

Emanuel Hasan

Anunțuri

Să-mi lași toamnă…

Să-mi lași toamnă inima
Să fie caldă, neschimbată
Și înăuntrul ei aș vrea
Să nu mai plouă niciodată.

Să-mi lași toamnă sufletul
De rugină neatins
Și să nu-mi schimbi zâmbetul
Într-un rânjet flas și stins.

Să-mi lași toamnă dragostea
Să fie mereu în floare
Și-aș vrea să te mai rog ceva:
Mai lasă-mi visele să zboare.

Să-mi lași toamnă bucuria
Să facă rod în continuare
Nu vezi bine cum furia
Ar vrea s-o ardă în cuptoare?

Toamnă…totuși ai venit
Și să pleci nu te grăbești
În zadar m-am tot gândit
Că poate mă ocolești.

La fel se va întâmpla
Și în viața de creștin:
Chiar daca-ai fugit câtva
Zile de toamnă tot vin.

Dar problema nu e asta
Problema-i altundeva
Când o să te-ajungă toamna
O să ai ce recolta?

Dacă n-ai plantat pe soare
Post și rugăciuni aprinse
De unde-ai să culegi oare
Răspunsuri și biruințe?

De n-ai semănat pe soare
Dragoste în frații tăi
Și normal că-n încercare
Îți par niște oameni răi.

Dacă vara n-ai udat
Pocăința și cu fapte,
Toamna să nu fi mirat
Că recoltele ți-s moarte.

Cultivați cu prisosință
Ca atunci când Domnul vine
Hambarele cu credință
Să vă fie toate pline.

Toamna nu o să-ți mai pară
Așa curdă, așa grea
Ci chiar va părea ușoară
De-o să ai ce recolta.

Mirela Olteanu 

“Bucuria Mea… bucuria voastră”

“Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. “Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Invincibilitatea lăuntrică

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.

Matei 11:29

Domnul îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evrei 12:6, Bucureşti 2001). Cât de jalnice sunt plângerile noastre! Domnul începe să ne aducă în locul unde putem avea părtăşie cu El, noi gemem şi spunem: “O, Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Isus ne cere să stăm alături de El şi să luăm jugul împreună cu El. „Jugul Meu este uşor, vino lângă Mine şi-l vom purta împreu­“. Te-ai identificat tu astfel cu Domnul Isus? Dacă da, Îi vei mul­ţumi Lui Dumnezeu pentru apăsarea mâinii Lui. “Celor care nu au tărie El le măreşte puterea” (Isaia 40:29, KJV).

Dumnezeu vine, ne scoate din sentimentalismul nostru şi atunci plângerile noastre se transformă într-un imn de slavă. Singura cale de a cunoaşte puterea Lui Dumnezeu este aceea de a lua jugul Lui Isus asupra noastră şi de a învăţa de la El.„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” De unde-şi iau sfinţii bucuria? Dacă nu i-am cunoaşte pe unii credincioşi, am spune: „O, el sau ea n-are nici o povară de purtat”.

Ridică vălul! Faptul că sunt acolo pacea, lumina şi bucuria lui Dumnezeu este o dovadă că şi povrara este acolo. Povara pe care o pune Dumnezeu striveşte stru­gurii din viaţa noastră şi din ei curge vinul. Însă cei mai mulţi dintre noi vedem numai vinul. Nici o putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul Lui Dumnezeu dintr-un duh omenesc; este o invincibilitate lăuntrică.Dacă în tine sunt vaiete, scoate-le afară fără menajamente. Este o mare vină a unui creştin să fie slab când puterea Lui Dumnezeu se află în el.

Oswald Chambers

Este El cu adevărat Domnul meu?

“…vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus.” Fapte 20:24

 

Bucuria vine în urma împlinirii depline a scopului pentru care am fost creat şi regenerat, nu în urma realizării cu succes a unui lucru. Bucuria Domnului nostru era să facă lucrurile pentru care a fost trimis de Tatăl, şi El ne spune: “…Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”. Ai primit o slujbă de la Domnul? Dacă da, trebuie să te dedici ei, să-ţi preţuieşti viaţa numai pentru îndeplinirea acelei slujbe. Gândeşte-te ce satisfacţie vei avea când îl vei auzi pe Isus spunând: “Bine, rob bun şi credincios”; când vei şti că ai făcut lucrul pe care El te-a trimis să-l faci. Fiecare trebuie să ne găsim locul în viaţă din punct de vedere spiritual. Îl găsim când ne primim slujba de la Domnul. Pentru a face aceasta, trebuie să umblăm cu Isus; trebuie să-L cunoaştem pe El mai mult decât ca Mântuitor personal. “Ii voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Mine.”

“Mă iubeşti?” Atunci: “Paşte oile Mele”. Nu există nici o alternativă a modului în care-I putem sluji, ci doar o loialitate absolută faţă de însărcinarea pe care ne-a dat-o Domnul nostru – loialitate faţă de ceea ce înţelegem atunci când ne aflăm cât mai aproape de Dumnezeu. Dacă ai primit o slujbă de la Domnul Isus, vei şti că nevoia nu este niciodată identică cu chemarea: nevoia este oportunitatea de a-ţi exersa chemarea. Chemarea implică loialitate faţă de slujba pe care ai primit-o când erai într-adevăr în strânsă legătură cu El. Aceasta nu implică faptul că s-a planificat deja o campanie de lucru pentru tine, dar înseamnă că trebuie să ignori solicitările de a lucra în alte domenii.

Oswald CHAMBERS

Bucuria…

Bucuria se răsfață
Într-o rază de speranță
Și într-o lacrimă pe față
Străluciri cerești învață.

Ea purcede din Viață
Să înflăcăreze viața
În prospețimi de dimineață
Care apropie Dimineața…

Bucuria se răsfață
Într-un zâmbet liniștit
Strălucind semeț pe față
Har sublim din infinit.

O flacără-i bucuria
Pe-un altar în duh ascuns,
Mireasmă din veșnicia
Cu Taine de nepătruns.

Bucuria-i roada care
Reflectă Dumnezeirea,
Lucrare nespus de mare
Ce exprimă mântuirea.

Ioan Hapca

Bucuria…

Bucuria se răsfață
Într-o rază de speranță
Și într-o lacrimă pe față
Străluciri cerești învață.

Ea purcede din Viață
Să înflăcăreze viața
În prospețimi de dimineață
Care apropie Dimineața…

Bucuria se răsfață
Într-un zâmbet liniștit
Strălucind semeț pe față
Har sublim din infinit.

O flacără-i bucuria
Pe-un altar în duh ascuns,
Mireasmă din veșnicia
Cu Taine de nepătruns.

Bucuria-i roada care
Reflectă Dumnezeirea,
Lucrare nespus de mare
Ce exprimă mântuirea.

Ioan Hapca

Rugă…

O mai asculta Doamne iar suspinul,
Durerea care sufletul mi-apasă,
Adu din nou izvorul lin si umple,
Cu untdelemnul Tău cel sfânt, iar, vasul.

Ne dă din nou din bucuria slavei,
Si-n stanca Ta ne întărește pașii,
Caci doar prin Tine, doar prin Tine avea-voi,
Tarie atunci cand mă pandesc vrăjmașii.

Mă poartă -n carul Tău de biruință, Tată,
Iar mâna Ta să-mi vie vesnic scut,
Sa nu mă clatin Doamne, niciodată,
Prin incercarile ce vin tumult.

Talazuri dac-ar trece peste mine,
Eu stiu! Cu Tine sunt oricând păzit,
Si chiar dacă cu groază valul vine,
Atunci, nu ma voi teme de nimic.

Te laud Doamne pentru îndurarea,
Și mila care zilnic Ți-o-nnoieşti,
Ajută-ne ca să păstrăm cărarea,
S-ajungem sus in slăvile ceresti.

Așa e. Dragostea nu e fierbinte,
Și far’delegea s-a-nmulțit nespus,
Eu vreu cu Tine Doamne, înainte,
Să îmi trăiesc viața pe pământ.

Nu pofte, nici plăceri, nici silnicie,
Nici ura care vine din Satan,
Nici multa, nici puțina avuție,
Sa nu mă lege de acest pământ tiran.

Da! Vreau cu Tine sa mă laud Tată.
Tu esti al vieții mele suveran!
Da-mi dar putere ca sa umblu fără pată,
Până ajungem sus, l-al Tău liman.

Cornel Gherasim

Slavit sa fie Domnul care ne inspiră. Atunci cand sunt singur obisnuiesc sa ma rog, sa cant si sa am timpul meu de părtăşie cu Dumnezeu. Acestea sunt momente care ma inspira. Aceasta poezie a fost scrisa acum, fara oprire. Fără să ma gândesc. Domnul sa fie lăudat in toate. Amin!