Convalescență

Se pare că-mi revin încet-încet
Din starea mea mereu îndurerată,
Sunt ca un pământ uscat și sterp
Ce-așteaptă ploaia binecuvântată.

Atâta vreme a trecut de când
Cântarea încetase să se nască,
Iarba pârjolită, pământul crăpat,
Ochii-ncearcă-n zare să privească.

Iată, se pare, ceva s-a mișcat,
Un nor minuscul, ca pe vremea lui Ilie,
Încet se-nalță, iată norii vin,
Norii grei cu ploaia cea târzie.

Încerc să mă ridic, dar oasele mă dor,
Privesc la cer, doar s-o-ndura de mine,
Aș vrea s-alerg prin ploaie, dar nu pot,
Genunchii mei incep să se încline.

Rămân așa în ploaie-ngenuncheat,
Și strig cât pot, s-audă universul:
Nu mai sunt bolnav, sunt vindecat…
Și-așa-ncepu să curgă liber versul,

Acuma, știu că nu mai am prea mult,
Cănd timpul meu se va uni cu veșnicia,
Acolo, din a lacrimei tumult,
Voi ști cu-adevărat ce-seamnă bucuria.

Culda Stefan 

Reclame

„Bucuria Mea… bucuria voastră”

“Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. “Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

Oswald CHAMBERS

Rodnicia prieteniei

“V-am numit prieteni.” Ioan 15:15

Nu vom cunoaşte niciodată bucuria sacrificiului de sine până când nu ne predam lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre. Lucrul cel mai dificil este să ne predăm pe noi înşine. “Mă voi preda dacă…!” sau: “O, da, cred c-ar trebui să-mi predau viaţa lui Dumnezeu”. Nu există nimic din bucuria sacrificiului de sine în nici unul dintre aceste cazuri.

De îndată ce ne predăm cu adevărat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne dă bucuria lui Isus. Scopul final al sacrificiului de sine este să ne dăm viaţa pentru Prietenul nostru. Când vine în noi Duhul Sfânt, cea mai mare dorinţă pe care o avem este să ne dăm viaţa pentru Isus. Însă gândul că ne sacrificăm nu ne trece niciodată prin minte, pentru că sacrificiul este expresia dragostei Duhului Sfânt.

Domnul nostru este exemplul unei vieţi de sacrificiu de sine. “Mă desfătez în a face voia Ta, Dumnezeule.” El a mers până la jertfă cu mare bucurie. M-am predat eu vreodată în ascultare deplină de Isus Cristos? Dacă Isus Cristos nu e steaua mea călăuzitoare, nu există nici un folos în sacrificiul meu. Dar când sacrificiul este făcut cu ochii ţintă la El, influenţa Sa modelatoare începe să lucreze în viaţa mea încet, dar sigur.

Fereşte-te să laşi ca afinităţile naturale să-ţi împiedice umblarea in dragoste. Unul dintre cele mai crude moduri de a ucide dragostea naturală este dispreţul clădit pe afinităţi naturale. Afinitatea sfântului este faţă de Domnul Isus Cristos. Dragostea pentru Dumnezeu nu este sentimentală; a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu este cel mai practic lucru pentru un sfânt.

“V-am numit prieteni.” Prietenia bazată pe viaţa nouă din noi este cea care nu are nici o afinitate cu viaţa noastră veche, ci numai cu viaţa lui Dumnezeu. Este o viaţă nespus de umilă, curată şi absolut devotată lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Un Dumnezeu venit de sus!

Un Dumnezeu venit de sus!
În lumea asta atât de rea…
Dar fără El nu se putea?
Să nu mai credem în nimic?

A fost demult în cer un sfat,
Și o-ntrebare clar s-a pus:
Cine îl va răscumpăra pe om?
Nu a răspuns decât: Isus!

Un Dumnezeu pe tronul Său,
În cerul sfânt și plin de slavă,
Pe Diavol l-aruncat în hău,
Că vru acesta să domnească!

Iar după Diavol și alți îngeri,
Ce s-a găsit păcat la ei…
Au fost în cer atâtea frângeri,
De perfecțiuni și de eteri…

În mintea Lui de Dumnezeu
Acesta a făcut un plan!
Ca cerul să se completeze,
Dar cum așa? Cu care neam?

Cu stele, lumi și orizonturi,
Cu alți îngeri imperfecți?
Cu străluciri sau cu afronturi,
Puterilor cerești atleți?

Lăsă aceste toate planuri…
Și Dumnezeu alese omul!
Un chip al Lui cu noi elanuri,
Un suflet viu la fel ca Domnul!

Al nostru Dumnezeu știa,
Că cerul nu putu cuprinse,
Că peste mii și mii de ani,
El pe pământ Se coborâse…

Dar până atunci, într-o grădină,
Adam cu Eva au clacat!
Ei au primit atunci lumină,
Mâncând din el… aveau păcat!

Și de atunci până acum,
Lucrăm din greu acest pământ,
Și toți, cu mare greumânt,
Murim pe al vieții drum…

Satan crezu că dovedise
Lui Dumnezeu că omu-i slab…
El va alege-n scurta viață,
Din ăst motiv, ce-i este drag!

Dar omul a ales credința,
Pentru că sufletu-i tânjea…
Avea din El din Duhul slavei,
Din Dumnezeu avea viața…

Și astfel lupta se dădu,
Până când steaua a lucit!
În Betelemul din Iudeea
Din Cer un Dumnezeu venit!

Și astfel omenirea toată,
De la Adam pân’ la Isus
A mai primit o șansă-n plus,
Să nu aleagă viața moartă…

De ani și ani, de mii de ani,
Prin om, se umple veșnicia…
Iar Dumnezeu o dă cu drag,
Prin har să simtă bucuria!

Și astfel omul pe pământ,
Trăiește scurt și plin de boli,
Puține șanse, sărbători,
Dar tot alege pe Isus!

E Diavolul înfrânt pe veci!
Că planul omenirii sus
L-a împlinit Domnul Isus
Când s-a creat pământul!

El a răspuns cu viața Lui,
Ca omul să primească
O viață scurtă pe pământ,
Cu șansa să aleagă!

S-a pus garantul lumii-ntregi
Cu dor de veșnicie,
Venind în iesle, stând pe lemn,
Trăind în sărăcie…

Și astfel noi avem prin har,
Un mare dar, să știm ce-i viața!
Și să-L alegem pe Isus!
E Dumnezeu venit de sus!

Bulzan Marian Gigel 

Am învățat

Am învățat de la o floare
Căci nu contează de ești mic,
Poți fi o mare încântare
Cu frumusețe și pitic.

Am învățat de la albină
Că nu contează cât trăiești,
Contează doar ce lași în urmă
Din cât alergi, din cât trudești.

Am învățat de la prieteni
Că nu-i atât de important
Cât ești de sus pe scara vieții,
Ci să fii om e onorant.

Am învățat de la bătrâni
Că nu-i deajuns să ai peri albi,
Poți și așa sa faci dor răni…
Să fii matur e important.

Și de la melc am învățat
Că nu viteza doar contează,
Ajunge unde a plecat
Cine încet înaintează.

Am învățat de la copii
Că nu contează bogăția,
Ci bunătatea inimii
Ea iți aduce bucuria.

Samy Lupu

Comunitatea spirituală

“Până vom ajunge toţi… la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.” Efeseni 4:13

Restaurarea înseamnă aducerea întregii rase umane înapoi la
relaţia pentru care a destinat-o Dumnezeu; asta este ceea ce a făcut Isus Cristos prin Răscumpărare. Biserica încetează să mai fie o comunitate spirituală atunci când caută să-ţi dezvolte propria ei organizare. Restaurarea întregii rase umane conform planului lui Isus Cristos înseamnă cunoaşterea Lui atât în viaţa colectivă, cât şi în cea individuală. Isus Cristos a trimis apostoli şi învăţători exact cu scopul de a se putea realiza personalitatea corporativă. Noi nu suntem aici pentru a ne dezvolta o viaţă spirituală proprie sau pentru a ne bucura de o retragere spirituală; suntem aici pentru a deveni asemenea lui Isus Cristos, ca astfel să fie zidit Trupul lui Cristos.

Zidesc cu Trupul lui Cristos sau caut doar propria mea dezvoltare? Lucrul esenţial este relaţia mea cu Isus Cristos: “Să Îl cunosc pe El”. A împlini planul lui Dumnezeu înseamnă a mă abandona total în braţul Lui. De fiecare dată când vreau doar lucruri pentru mine însumi, această relaţie se strică. Va fi o mare umilinţă să-mi dau seama că nu m-am preocupat să-L cunosc pc Isus Cristos, ci numai să cunosc ce-a făcut El pentru mine.

“Ţinta mea este Dumnezeu însuşi, nu bucuria sau pacea. Nici chiar binecuvântarea, ci El însuşi, Dumnezeul meu.”

Imi măsor eu viaţa după standardul acesta sau după un altul, mai mic?

Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Când lipsește omenia…

Când lipsește omenia,
Omul de orice-i în stare;
Îi lipsește bucuria,
E-ngâmfat, se crede mare.

Omul cel neomenos,
Este plin de răutate;
Nu se teme de Hristos,
Se crede perfect în toate.

Are voie să comită
Tot ce vrea și ce dorește,
Poate orișice să zică,
Și de rău, pe toți vorbește.

Numai el este perfect
Și bine le face toate,
Se vede bun și corect,
E convins că totul poate.

Despre el, doar bine crede,
Pe alții-i nesocotește…
Mai grozav și bun se vede
De sus, pe toți îi privește.

Se pretinde că-i deștept,
Vrea sa fie ascultat.
E convins că-i înțelept,
Că-i grozav și talentat.

Orice îl interesează
Și se crede-ndreptățit;
Toate el le dirijează
Și vrea să fie iubit.

De acei din jurul său
Se vede divinizat,
Nu-i pasă de Dumnezeu,
N-are de ce fi iertat.

Fiindcă el păcate n-are,
Căci se crede bun și drept,
În credință este tare
Și este cel mai corect.

Aceasta e părea lui,
Că ar fi apreciat,
Că-i pe calea Domnului,
Și de toate e iertat.

Domnul îl va răsplăti
Fiindcă a fost devotat;
La Ceruri îl va sui
Si-acol’ va fi onorat…

Dar, amar se păcălește
Căci de nu se v-a-ndrepta,
Domnul îl nesocotește
Jos, în foc va rămânea.

Florența Sărmășan 

Adu-mi în suflet bucuria

Adu-mi în suflet bucuria
Și raiul din copilărie,
Țese-mi Tu iarăși armonia,
Ce mi-ai lăsat-o din pruncie!

Fă iar să pot vedea în zare
Lumina ochilor Tăi, Doamne,
Sădește-n mine prima floare
Și fă-mi o inimă de carne!

Aruncă-n mine cu iubire
Stropi de iertare și de har,
Și-aprinde-a dragostei sclipire
Pe-al rugii mele trist altar!

Nu pentru-a mea nemernicie,
Ci doar pentru Numele Tău!
Și pentru sfânta-Ți vrednicie,
Preasfânt și veșnic Dumnezeu!

Trezește-n mine o dorință
Să Te urmez necontenit,
Și un dor aprins de pocăință,
Să fiu pe cale neclintit!

Adu-mi puterea de iertare
Și-ngăduință ca a Ta,
Să fiu în vorbă, și-n purtare
Așa cum Tu să fiu ai vrea!

Revarsă valuri de-ndurare
Și pace peste acest lut,
Fă-Ți cum voiești a Ta lucrare
Și aruncă-n mare-al meu trecut!

Oprește-Te pentru o clipă
La mucul ars și-aproape stins,
La trestia ce abea palpită,
Tu, Cel în bunătate  necuprins!

Apucă-mi mâna obosită
Și ține-o strâns în mâna Ta!
Atinge-mi inima zdrobită
Și fă-o-n casa Ta să stea!

Adu-mi, te rog, Părinte-al slavei,
Tot ce-am avut și am pierdut…
Și-aprinde flacăra speranței,
Și-a unui nou, nou început.

Puiu Chibici

Eroii Mielului

. Cu bucuria mântuiri Tale
Prin harul Sfânt ce Tu ne-ai daruit
Venim naintea ta o bun Părinte
Să îți aducem prinosul dorit

Noi n-avem daruri scumpe ca şi magii
Şi nici comori din aur şi rubin
Dar iţi aducem inimile noastre
În fața Ta Părinte scump divin

Şi vrem ca în întreaga închinare
Şi tot ce facem azi în casa Ta
Să fie doar spre slava şi onoarea
A Celui ce a murit pe golgota

Comori şi bogății din lumea-ntreagă
N-ar fi putut plăti întregul preț
Dar a venit Mesia, Prințul Slavei
Şi ne-a scăpat de orişice dispreț

Ne-a pus pe stânca Mântuirii Sale
Ne-a pus pe buze laudele noi
Şi într-o zi ne va lua în Slavă
De vom lupta aici ca buni eroi

Ne cheamă azi Hristos la lupta Sfântă
Ce El purtase cândva la calvar
În curăţie sfântă şi răbdare
A pus un zid, şi răului hotar

Şi vrea ca toți ostaşii lui cei vrednici
Ce au fost chemați la marele război
Să lupte drept purtând pe frunte semnul
„Ai Mielului biruitori eroi”

Şi într-o zi în marea dimineață
Biruitorii Mielului ce-au câştigat
Se vor uni în sfântă adorare
Laudând pe Mielul cel Glorificat.

Ion Popescu