„Te voi vedea acolo”

Text: 1 Tesaloniceni 4:13-18

,.Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce-au adormit în EL” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne gandim la aceasta! Fiecare tată, mamă, fiu, fiică, rude şi prieteni care au murit în Domnul, vor fi cu Isus atunci cand El va reveni să-i ia pe ai Săi la Sine. În versetul 17 din 1 Tesaloniceni 4, Pavel declară că „noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei”. Aceste două cuvinte scurte: „cu ei” ne vorbesc despre bucuria întalnirii cu toţi credincioşii. Speranţa aceasta a ars strălucitor în inima mameni mele în timp ce viata i se apropia de clipa plecării. Cu o zi înainte de-a muri, în 1976, ne-a chemat pe mine şi fratele meu langă patul ei. Deşi era epuizată, ne-a citat cateva versete din Biblie si ne-a vorbit de „plecarea acasă”. După ce am stat cu ea cateva ore, a insistat să nu stăm acolo toată noaptea, ci să mergem acasă şi să ne culcăm. Cand eram gata să plec, mi-a spus: „Dacă nu ne mai vedem maine, să ne vedem acolo sus!” A doua zi a plecat tăcută în prezenţa Mantuitorului, înainte ca să ajung la patul ei. Ultimele ei cuvinte îmi vor rămane nespus de preţioase atata vreme cat voi trăi.


Ce bucurie să ştii că creştinii nu spun cuvinte finale de adio! Cand moartea ne frange legăturile pămanteşti, avem speranţa sigură că cei care au murit credincioşi trăiesc în prezenţa lui Isus şi se vor întoarce cu El în glorie. Îţi sangereazâ inima din pricină că moartea a luat pe cineva iubit de tine? Gandeşte-te la glorioasa reantalnire care te aşteaptă. Nu-i vom mai vedea poate pe cei dragi ai noştri în viaţa aceasta, dar îi vom vedea acolo sus!– D.J.D.

O, ce întalnire măreaţă acolo pe nori!
Nu vor fi lacrimi nici plans nici fiori.
Cei dragi uniţi vor fi pe vecie,
O, ce zi măreaţăl O, ce bucurie! ” – Blackmore

Despărţirea este legea pământească – reantâlnirea este legea cea cerească

Painea zilnica

Cine sufera daca pacatuiesc?

Text: 2 Samuel 12:1-15

împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Psalmul 51:4

Păcatul este înainte de toate împotriva lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în mod obişnuit, îl vedem afectîndu-ne doar pe noi sau pe cei din jur. Intr-una din cărţile sale, John White a scris: „Avem tendinţa să vedem contextul social al păcatului şi nu contextul său divin”.
Cand David a comis adulterul cu Bat-Şeba şi a premeditat uciderea lui Urie în luptă, el a comis o mare crimă împotriva lor. Dar în mărturisirea păcatului în faţa lui Natan (2 Sam. 12:13) şi în Psalmul 51, el recunoaşte că a păcătuit numai împotriva Domnului. De ce nu-i menţionează şi pe cei pe care i-a rănit? White spune că Dumnezeu este Dumnezeul săracului şi al celui lipsit de apărare, apărătorul celui asuprit, făcătorul aproapelui nostru. El însuşi se prezintă ca fiind responsabil de bunăstarea copiilor Săi. Bat-Şeba şi Urie aparţineau lui Dumnezeu. De aceea David L-a sfidat pe Dumnezeul lor. El dispretuise caracterul Lui sfant. Să-l privim acum din acest punct de vedere. Să presupunem că un vecin îţi pălmuieşte fiul sau fetiţa. Este un lucru reprobabil. Dar cand afli despre ofensă, ea devine o problemă între tine şi vecinul tău.


Dumnezeu este apărătorul celor asupriţi. De pildă, El doreşte s-o protejeze pe fata sau băiatul cu care te întîlneşti. Să te angajezi în relaţii sexuale înainte de căsătorie nu numai că distruge puritatea altei persoane, dar ofensează pe Dumnezeul Cel sfant. El este preocupat de persoana pe care o faci de ocară, sau de care profiţi. Cat de important este să vedem că păcatul nostru îl răneşte pe Dumnezeu! Dar cand ne aude rugandu-ne: „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit,” ne dăruieşte din nou bucuria iertării. – D.J.D.

Păcatul meu sfidează-ntreg Cuvantul Tău
Batjocorindu-Ţi numele divin.
N-am să mai fabric scuze pentru râu,
Ci-n sange sfant mă spală Tu, deplin.” – D.J.D.

Persoana cea mai rănită de păcatul tău este Dumnezeu

Painea zilnica

Mi-ești bucuria vieții

Mi-ești bucuria vieții
Isuse, Domnul meu
Dai sens frum’seții
Mă-nveselești mereu.

Ești tot de ce-am nevoie
Oricând, oriunde-aș fi
Pe răni mi-aduci aloe
Și alte alifii.

Mi-aduci înviorare
Când sufletul mi-e trist
Răspunzi la o-ntrebare:
De ce, aici, EXIST?

Îndrumător pe cale
Ca nimeni altul ești
Faci așternutul moale
Cu Cerul mă unești.

O, câtă-ncurajare
Îmi dă privirea Ta!
În Slava viitoare
Cu Tine-veci voi sta.

Părtaș la jug cu mine
Sfârșim ce-am început
Onor Ți se cuvine
Că-n har Tu m-ai crescut.

Îmi netezești cărarea
Și pașii mi-i păzești
Mi-ai pregătit intrarea
În spațiu-n care ești.

A vieții împlinire
Ai fost și-așa vei fi
Vom fi în moștenire
Cu-ai Nemuririi fii.

George Cornici

Bucuria de a merge la biserica

Text: Psalmul 122

Mă bucur cand mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil” Psalmul 122:1

Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întalnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de cate ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adanc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adanc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci cand era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încantat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încat tanjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvantărilor divine pentru cetăţenii lui. Cand mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mangaiere şi suntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe langă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei.


Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptandu-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvantare. Curand te vei trezi spunînd: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică”. – H.V.L.

Săptămana nu-i completă pană încă nu păzim
Ziua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.
Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus,
Cand, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.”   
– D.J.D.

Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale

Painea zilnica

Ce te costa?

Text: Evrei 12:1-11

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul… sufletelor voastre.„1 Petru 2:25

Cand era tanăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventand barurile, pariind Ia cursele de cai, angajan-du-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mantuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mandria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după caţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amandoi pe Isus ca Mantuitorul lor.
Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cat m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!” La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vartej în timp ce înota şi s-a înecat.


Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!” Pană atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu – dar, vai, cu ce preţl Cat te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,
Dăruieşte-l totul fără amanare.
Vei cunoaşte bucuria cea mai mare
Spunand: „Cristos singurul meu drum!”  ”   – Branon

Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu

Painea zilnica

Gata de plecare

Text: Psalmul 30

…seara vine plansul, iar dimineaţa veselia”. Psalmul 30:5

Viaţa din ceruri este cu mult mai bună decît orice poate oferi pămantul, şi cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita moartea. Dacă ne îmbolnăvim, ne rugăm pentru însănătoşire. Nici psalmistul n-a fost un om diferit de noi. Îşi începe psalmul 30 prin a-L lăuda pe Domnul, pentru că 1-a salvat de la moarte (versetele 1-4). Apoi, declară că suferinţa sa, care reflectă mania lui Dumnezeu, a fost numai temporară, pe cand îndurarea Domnului este veşnică (versetul 5). Ne spune, apoi, de ce s-a îmbolnăvit şi ce a învăţat din suferinţe. Devenise mandru şi Dumnezeu a lăsat boala ca să-1 umilească şi să-i dea o nouă perspectivă a vieţii. El vede mai clar ca oricand că binecuvantările veşnice sunt mult mai mari ca suferinţele prezentului. Încheindu-şi cantarea, se bucură de perspectiva pe care o are, de a-L lăuda pe Domnul veşnic. Dumnezeu 1-a pregătit, astfel că poate muri de-acum în pace.


Cand mama avea în jur de şaizeci de ani, doctorul i-a spus că va muri curand datorită unei boli de inimă. A fost deznădăjduită. Iubea viaţa şi nu voia să-şi lase familia. Ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, şi Dumnezeu i-a răspuns cu bunătate, dandu-i încă 12 ani de viaţă. Cu puţin înainte de-a muri, am întrebat-o: „Mămică, încă ţi-e frică de moarte?” Cu un zîmbet mi-a spus: „Nu, sunt gata.”
Creştine, să nu te simţi vinovat dacă nu doreşti să mori. Dumnezeu te-a făcut astfel. Şi nu te îngrijora de moarte. Dumnezeu te va pregăti pentru ziua aceea. Continuă să umbli cu El, să faci voia Sa, să te încrezi în El pentru toate lipsurile tale. Cînd vei fi chemat acasă, Dumnezeu îţi va da harul Său şi vei fi gata de drum. – H.V.L.

Cum sigur vine noaptea, necazu-i aici
Şi sigur ca ziua se duce-n uitare.
Dar mai sigur ca toate va fi bucuria
în ceruri, sublimă şi fără hotare. ”    – D.J.D.

Moartea este ultimul capitol al viepi şi primul capital al eternităţii

Painea zilnica

Cerandu-I ceva lui Dumnezeu, Il onoram

Text: Ioan 16:23-28

Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24

Printre cei ce slujeau la curtea lui Alexandru cel Mare, era un filozof faimos care avea o abilitate uimitoare dar puţini bani. I-a cerut Iui Alexandru ajutor financiar şi acesta i-a spus că poate scoate oricît doreşte din visteria imperială. Cînd a cerut o sumă echivalentă cu 5 milioane de lei, a fost imediat refuzat. Cel însărcinat cu visteria imperiului a verificat dacă suma aceea aşa de mare era autorizată de împărat. Cînd 1-a întrebat pe Alexandru cel Mare, acesta a replicat: „Plăteşte-i imediat. Filozoful mi-a făcut o onoare specială. Prin suma mare de bani ce mi-a cerut-o, el dovedeşte că mi-a înţeles atat bogăţia cat şi generozitatea.”


Oamenii care exercită o credinţă mare prin faptul că-I cer lui Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor, demonstrează în mod similar înţelegerea bogăţiei şi bunătăţii Lui. Un exemplu în acest sens, este George Miiller din Anglia (1805 – 1898). La începutul lucrării sale pentru orfani, Miiller a jurat să nu ceară bani nimănui cu excepţia Tatălui ceresc. Nu a spus niciodată vreunei persoane care nu era asociat cu el în această lucrare, despre nevoile lucrării. Cu toate acestea, milioane de dolari au trecut prin mainile sale pentru îngrijirea acelor copii, cat şi pentru sprijinul şcolilor creştine, al misionarilor, şi pentru distribuirea de Biblii. Toate acestea au rezultat din credinţa sa în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său.
Atunci cînd îi cerem ajutor lui Dumnezeu, cerand potrivit cu voia Sa, îi spunem că noi credem în El, şi credem că El ne poate împlini nevoile potrivit cu bunătatea Sa fără margini. O astfel de cerere îl onorează pe Dumnezeu. – P.R.V

Roagă-te, copil al Domnului, te roagă,
Aceasta ţi-e chemarea, sfanta datorie.
Răspunsul e a Domnului misiune;
A ta-i să-I ceri mereu, cu bucurie.”  – Chisholm.

Cereri mari duc la răspunsuri mari, pentru că rugăciunea mişcă mainile care mişcă lumea.

Painea zilnica

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

De ce oftez?

Text: Eclesiastul 2:1-11

Am ajuns pină acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.” Ecles. 2:20

Potrivit cărţii: Guinness Book of World Records (Cartea recordurilor mondiale), în anul 1888, o fetiţă de 15 ani a căscat continuu timp de 5 săptămîni. Nu ni se dau detalii pentru ce motiv a ajuns în această condiţie. Dar citind, m-a făcut să mă întreb de ce oare fiecare din noi căscăm. De ce, dintr-o dată, cu o faţă contorsionată, tragem aer adînc în piept cu gura căscată la maxim, apoi slobozim un oftat? Răspunsul este că respiraţia superficială, aerul cald din jur, sau chiar stări nervoase, pot epuiza oxigenul din corp. Creatorul şi proiectantul nostru ne-a dotat cu un reflex de respiraţie adîncă prin care se trimite degrabă o cantitate de oxigen pentru satisfacerea nevoii existente. Dar pe lîngă această explicaţie
tehnică, un căscat sau un oftat este semnul nervozităţii, al oboselii sau al plictiselii.


Apoi, există „suspine” ale sufletului. Poate că ele au pentru suflet rolul pe care-l are căscatul pentru trup. Citind cartea Eclesiastul, aproape că-l auzim pe Solomon oftînd, încercînd cînd un lucru cînd altul, în efortul său de-a găsi sensul vieţii. Mereu spiritul său reacţionează la condiţiile variate la care este supus, cu singurul strigăt: „Totul este deşărtăciune”. Mulţi ani din viaţă, pe tot ce punea mîna părea să-i producă un suspin, un gol interior (1:2; 2:11). In final, şi-a dat seama că nimic nu satisface sufletul omului aşa ca frica de Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui (Ecl. 12:13).
Doamne, ajută-ne să vedem că oftaturile noastre de dezamăgire faţă de plăcerile vremelnice ale lucrurilor din viaţă, sînt destinate să ne aducă la Tine. Numai Tu poţi să dai o semnificaţie eternă lucrurilor pe care le urmărim în această viaţă.       – M.R.D. I.

Creştine, eşti dezamăgit,
De lumea rea ce te-nconjoară?
Priveşte la cerul nemărginit
De unde bucuria divină coboară. ” – Anonim

Odată ce ne-am desfătat cu bunătăţile lui Dumnezeu, bucatele lumii nu mai au nici un gust.

Painea zilnica

Ce ne poate spune un om vinovat?

Text: Psalmul 25

Pentru numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! Psalmul 25:11

În anul 1986, soldaţii din Nicaragua au doborît un avion ce transporta arme pentru forţele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supravieţuit sărind cu paraşuta, a fost prins şi închis. Cînd a fost judecat de către tribunalul revoluţionar, învinuit că aproviziona forţele antiguvernamentale rebele, nu era nici o îndoială asupra vinovăţiei sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decît să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputaţiei guvernului şi în interesul stabilităţii naţionale, pledoaria sa a fost onorată şi a fost lăsat liber – nu ca un act al justiţiei ci ca un act al milei.

Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci cînd a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a avut nevoie de un avocat pentru a-şi disputa nevinovăţia. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată şi tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11). Şi noi stăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar sîntem totuşi
vinovaţi. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtăşiei cu El. Doamne, ajută-ne să fim înţelepţi ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta. M.R.D. II.

Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul şi inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.D.J.D.

Vinovăţia este o povară pe care Dumnezeu
n-a intenţionat niciodată s-o poarte copiii Săi.

Painea zilnica