Murind pentru a trai

Text: Romani 6:1-14

„…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, in Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 6:11

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Rasul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Cand George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hartie predarea sa lui Cristos, începand să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”.


Recunoscand faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm „ morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).
Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc;
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie!
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie. „– Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi

Painea zilnica

Zdrobit in fata crucii

Text: Filipeni 3:1-11

In ce mă priveşte, departe de mine gandul să mă laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Cristos…” Galateni 6:14

Cu mare umilinţă contemplăm crucea pe care a murit Cristos. Toată autoandreptăţirea noastră, toată mandria, toate faptele noastre bune pălesc în comparaţie cu semnificaţia şi importanţa ei. Fără cruce am fi goi şi pierduţi fără speranţă.
În prefaţa cărţii sale, „Crucea lui Cristos”, John R. W. Stott scrie: „Cand cineva îndrăzneşte să scrie (sau să citească) o carte despre cruce, există, desigur, un mare pericol de a-şi aroga o cunoaştere mai mare decat este cu putinţă. În parte este aşa deoarece ceea ce s-a petrecut la cruce, cand „Dumnezeu era în Cristos împăcînd lumea cu Sine”, este un mister atat de mare, încat îi vom sonda adancimile o veşnicie întreagă; şi în parte este aşa pentru că ar fi cel mai necuviincios lucru să simulăm o detaşare rece în timpul contemplării crucii lui Cristos.

Vrand-nevrand, suntem implicaţi. Păcatele noastre L-au pus pe cruce. Aşadar, departe de a ne flata, crucea discreditează pretenţia noastră de-a fi justificaţi prin propriile fapte. Noi nu putem sta înaintea ei decat cu capul plecat şi cu duhul zdrobit. Vom rămane aşa pană cand Domnul Isus ne vorbeşte inimilor noastre rostind cuvantul iertării şi al acceptării, iar noi, cuprinşi de dragostea Lui şi plini de mulţumire, mergem în lume trăindu-ne vieţile în slujba Sa.” Nu e de mirare că apostolul Pavel a văzut toată neprihănirea sa caştigată prin religiozitate ca fiind fără nici o valoare. Crucea lui Cristos a scos la lumină golul ei.
Ori de cîte ori începem să ne gandim în termeni prea înalţi despre noi înşine, avem nevoie să ne vedem pe noi înşine în lumina crucii. Cand mîndria ne este zdrobită înaintea crucii, nu ne mai slăvim pe noi înşine.– D.C.E.

Nu poţi sta în faţa crucii
Unde Isus a murit
Făr să-ţi vezi hidoasa zgură
A mandriei, chip cumplit.” – D.J.D.

Adevărata umilinţă nu înseamnă să te uiţi în jos la tine însuti, ci să te uiţi în sus la Cristos

Painea zilnica

Ce mi-a arătat Biblia

Învață-mă ce nu văd.

Iov 34.32

Bogdan povestește:

„Copil fiind, am văzut căsnicia părinților mei destrămându-se. La școală am văzut cum colegii mei se certau pentru creioane colorate. Ca adolescent, i-am întâlnit pe ceilalți băieți bătându-se. La locul de muncă am găsit lupte pentru putere, minciuni și defăimări. Acasă am descoperit egoism, răutate și infidelitate. Chiar dacă nu m-am confruntat în mod direct cu crime sau cu conflicte armate, în parte le-am văzut în multele mele relații interumane. Am înțeles cum erau oamenii: mândri, mincinoși, infideli, leneși, vicleni, mânioși, avari. Indiferent din ce mediu social proveneau, influența plăcerilor lor rele se arăta pretutindeni în purtarea lor.

Apoi am primit o Biblie și am început să mă privesc pe mine însumi. Până atunci văzusem doar faptele detestabile ale altora. Acum în sfârșit îmi cunoșteam propria inimă. Biblia mi L-a prezentat pe Dumnezeu mai întâi în calitatea Sa de Creator. Apoi mi L-a arătat pe Domnul Isus ca Om desăvârșit, dar și ca Fiu al lui Dumnezeu. În oglinda Bibliei am recunoscut urmele atât de urâte ale păcatului în viața mea și incapacitatea de a mă îmbunătăți singur. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat însă și soluția: credința în Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pentru păcatele mele la cruce.“

Dumnezeu lucrează prin Duhul Său în viețile noastre. Dacă ascultăm de Dumnezeu și de Cuvântul Său, El ne dă credință și bucurie. Aceasta ne adeverește și Iacov: „Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, cea a libertății, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui“ (Iacov 1.25).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.1-13 · Filipeni 2.1-11

Samanta buna

Te văd, Dumnezeule, în toate

Te văd Dumnezeule în toate
Oriunde-i milă și-orunde-i bunătate
Îți simt prezența în viața-mi de pribeag,
Cum porți cu mine al bătăliei steag.

Te văd la lucru și-n arhitectură
Și cum implementezi fapte din Scriptură
Mă uimești cu adânca-Ți înțelepciune
La Tine nimic nu este o minune
Calmarea furtunii e ceva normal
De-aceea doresc controlul Tău total.


Te revelezi prin legile morale
Conduci planete și zonele astrale
Te descoperi celor cu inima-ntristată
Și toți aceștia știu că le ești Tată
Destinul Universului e-n mâna Ta
Ceea ce Tu clădești în veci va sta.


Te văd în îndeplinirea promisiunii
Îi însoțești pe cei din câmpul misiunii
(Cei sufocați de-a necredinței ipoteză
Vor cădea de pe semeața faleză
Căci i-a orbit de tot starea sfidării
Și-au răspuns cu vorbele îngâmfării
În marea despicată Egiptul nu Te-a văzut
De-aceea toată armata lui s-a pierdut).


Ai Tăi răscumpărați Te văd la cruce
Și-n mângăierea Ta duioasă, dulce
Mi-ai deschis ochii chemându-mă la Tine
Chemând ființa-mi să Ți se închine.


Cuprins de consternare admir ce creezi
Și știu că-n tot ce fac Tu mă vezi
Aș fi pierdut să-Ți neglijez existența
Îți recunosc, Dumnezeule, competența
M-aplec în fața magnitudinii Tale
Nâlțând melodii cu mii de osanale.

George Cornici

Din nesfarsite Taine

Din Crucea de la Golgota mi-e dat
Sa port si eu, tarana pieritoare,
A suferintei cruce – har bogat –
Dar sunt biruitoare
Prin Jertfa Ta, Ceresc Mantuitor!
Ingaduie-mi de aceea
Sa ma-nchin
Si Sa-Ti sarut
Preasfintele picioare!

Ma doare … tot ce doare pe pamant
Mandria fara rost si viclenia,
Batjocura,
Minciuna – fals vesmant –
Si ura ce ucide bucuria!
Meschinaria, barfa fara rost,
Cortegiul trist de boli apasatoare
Si vorbele murdare …
Si-orice gand,
Sau faptele
Ce se-ascund
De sfantul Soare!

Sub umbra suferintelor ma frang!
Dar, intr-o clipa-as fi deplin zdrobita
Daca nu ar purta chiar Domnul Sfant
Aceasta dura cruce de granit …
Ciudat e
Ca ma-nalta-n cuget iar
Ingusta Cale a Dragostei cu jar:
– Slavit sa fii, Acel ce m-ai iubit! !
Si nu oricum,
Ci pana la sfarsit! !
Da, nu oricum!
Ci c-o Iubire – adanca.

Anonim  

Răstignire şi înviere

Cu trupul biciuit şi răni pe fruntea-naltă
Purtând coroana lumii din spinii împletiţi,
Alături de batjocuri, de hule şi de ceartă
Hristos Îşi poartă crucea pe umerii răniţi.

Slăbit îngenunchează şi cade în ţărână,
Oamenii râd şi strigă cu guri zeflemitoare:
„Dacă eşti Tu Mesia, ridică doar o mână
Şi fă să-Ţi cadă Roma îndată la picioare”! .

E răstignit pe lemn, legat cu funii strâns,
Soldaţii-L ţin de mâini, Îi bat cuiele-n palme,
În ochii buni şi blânzi se vede-al lumii plâns,
Lacrimi şi sânge curg pe faţa tristei mame.

Unul dintre soldaţi, rânjind dizgraţios
Îi câştigă la zaruri cămaşa-nsângerată,
Neştiind c-a vărsat sângele preţios
Pus între Dumnezeu şi lumea vinovată.

Preoţi şi cărturari, trecători şi mulţime
Strigă hule râzând şi îşi bat joc de El:
„Coboară de pe cruce şi vom crede în Tine,
Dacă eşti Fiu divin şi rege-n Israel”! .

Un întuneric mare cuprinde-ntreaga ţară,
Între cei doi tâlhari, pe cruce răstignit
Mântuitorul lumii privind ultima oară
Şi-a plecat capu-ncet şi-a zis: ”S-a isprăvit”! .

Cel care-I Cel dintâi dar şi Cel de pe urmă,
Ce ţine cheia morţii, la a ei locuinţă,
Sub raze de lumină ce-n jurul Lui se-adună
Învie şi se-nalţă cu-a slavei biruinţă.

Bucuraţi-vă ceruri, şi tu pământ şi mare
Pentru Cel ce-a învins păcat şi întuneric,
Bucuraţi-vă oameni, urmaţi a Lui chemare
Şi daţi-I toată cinstea de care este vrednic.

Credeţi-L, ascultaţi-L, iubiţi-L şi urmaţi-L
Pentru că ţine-n mână destinul vostru veşnic,
Pentru-nvierea Lui, cântaţi şi lăudaţi-L,
Nu e altul ca El, al mântuirii sfetnic.

Astăzi, aici şi-acum, mai mult ca niciodată
Să-I spunem viaţa noastră, rugându-L să ne ierte,
Să fim feriţi apoi de aspra judecată
Având pe frunte scrisă divina Lui pecete.

Stănulescu Mircea 

Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise?
Că tot era de Tatăl plănuit?
Cine-a știut că tot ce El decise
Puternicul Sau braț a-ndeplinit?

Că Fiul Său a fost trimis din slavă
Ca Miel de jertfă pentru-al nost’ păcat. .
El a crescut ca o odraslă slabă
Ca un lăstar într-un pământ uscat.

N-avea vreo frumusețe oarecare
Nici străluciri privirea să ne-atragă
Nimic n-avea a Lui înfățișare
Ca să ne placă, să ne fie dragă.

Disprețuit și părăsit de oameni
(Deși El numai bine-a-făptuit. .
Lovit și chinuit de cei mai zdraveni)
Om al durerii și năpăstuit.

Obișnuit cu-atâta suferință
Și-atât dispreț. . ce tristă panoramă
Că fața-ți întorceai a neputință
Iar noi de loc nu L-am băgat în seamă.

Dar El purta a noastre suferințe
Și-a lumii-ntregi durere L-a strivit
Iar noi rosteam în inimă sentințe:
” E pedepsit de Domnul și smerit. .”

Dar El, pentru a noastre-ntregi păcate,
A fost străpuns și fost-a chinuit
Și pentru făr’delegea lumii toate
De însuși Dumnezeu a fost zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduce,
Căci Domnul ne dorise mântuiți,
Făcu să cadă-asupra Lui la cruce
Prin a Lui răni suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Ca niște oi departe de păstor
Domnu-a făcut, pe El să cadă tare
Nelegiuirea noastră-a tuturor.

Când a fost chinuit cu barbarie
El n-a vorbit, ci a tăcut profund
Ca și un miel dus la măcelărie
Ca oaia-n fața celora ce-o tund.

Prin apăsare luat și judecată
Oricui să creadă-aceasta i-a fost greu:
C-a fost, pentru păcate, șters deodată
Și omorât pentru poporul meu.

Iar groapa-I între răi se nimerise
Și-a Lui mormânt la loc cu cel bogat
Măcar că nici un rău nu săvârșise
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Domnu-a găsit cu cale să-L zrobească
Prin suferință pentru-al nost’ pacat
Dar după ce avea să se jertfească
El va trăi din nou nelimitat.

Vedea-va o sămânță minunată
De ucenici, urmași ai Harului
Și-a Domnului lucrare ca răsplată
Mereu va propăsi în mâna Lui.

Vedea-va-al muncii rod dimensiune
Și sufletul I se va-înviora
Prin cunoștința-I Robul Meu va pune
Pe mulți în starea unde Domnu-i vrea.

Și va lua asupra Lui povara
Nelegiuirilor celor nevrednici
De-aceea partea Lui va fi comoara
So-mpartă cu ce mari și cei puternici.

Fiindcă s-a dat pe Sine Însuși morții
Fiind pus la număr cu cei blestemați
Purtând păcatu-ntreg schimbat-a sorții
Căci Se rugase pentru vinovați.

Daniel Hozan

De n-ar fi fost

De n-ar fi fost un Iacov și-un Ioan
Dorind chiar și în Cer întâietate
Unde-am fi noi când Eul cel viclean
Își cere astăzi drepturile-n toate?

De n-ar fi fost un Iscariotean
Un Iuda cunoscut pentru trădare
N-am ști că idolul suprem zis ban
E implicat în orișice vânzare.

De n-ar fi fost o cină și-un ștergar
Și-o pâine care pentru noi se frânge
Am ști noi oare despre Sfântu-Ți Har
Și că-nfrățirea s-a făcut cu sânge?

De n-ar fi fost în noaptea de amar
Cocoșul să anunțe deșteptarea
Câți dintre noi am pierde-un ultim har
Trăindu-ne în tihnă lepădarea.

De n-ar fi fost Caiafa și Pilat
Să judece cum a voit poporul
Să osândească pe nevinovat. .
Și noi L-am acuza pe-Învățătorul.

De n-ar fi fost coroana cea de spini
Scuipatul, pălmi și zbiciuiri pe spate
Cu toții-am fi străini printre străini
Zbătându-ne între păcat și moarte.

De n-ar fi fost pe cruce țintuit
Isus între tâlharii cei de seamă
N-am ști ce mult chiar Tatăl ne-a iubit
Și că pe cel mai păcătos Îl cheamă.

De n-ar fi fost mormântul sigilat
Și-atâtea străji romane să-L păzeasccă. .
Cu toate-aceste Domnul A-nviat!
Ca planul cel Divin să-l împlinească.

De n-ar fi stat trei zile în mormânt
Descătușând din locuința morții. .
Prin a Lui moarte boldul morți-a frânt
Isus deține-n veci cheile porții

De n-ar fi fost Maria-n zori de zi
Să vadă prima piatra răsturnată. .
Dar cel care-L iubește poate ști
Căci El ți se prezintă ca răsplată.

De n-ar sta ucenicii încuiați
Cînd pe-a lor inimi gânduri negre plouă
Cînd sunt atât de triști și disperați
Isus li se arată: ”Pace vouă!”

De n-ar fi fost și Toma cel absent
Să-l întâlnești apoi și ca dovadă
Să Te atingă fizic, conștient
Și astfel lămurit și el să creadă.

De n-ar fi fost Emaus și cei doi
Și-o cină unde ochii le-Ai deschis. .
O, ce nevoie Doamne-avem și noi
De Tine-n drumul înspre Paradis.

Privind în urmă la atâta Har
Prin Sfântul Duh, credința se renaște
Și-Ți mulțumim Isuse iar și iar
Căci ne-ai salvat, că ești al nostru Paște.

Vom proclama de-acum în lung și-n lat
Contra destinului supus tăcerii
Căci jertfa Ta cu Tatăl ne-a-mpăcat
Iar noi am fost motivul Îvierii.

Daniel Hozan

De ce a murit Cristos?

Text: Matei 27:24-36

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5

Oamenii care stăteau pe dealul Golgotei, care au văzut efectele tratamentului violent care I s-a aplicat Iui Isus, ar fi fost foarte şocaţi să afle că El nu făcuse nimic rău. Atarna acolo, aşa cum a scris profetul, pentru păcatele tale şi ale mele. Aceste cuvinte: străpuns şi zdrobit, folosite în traducerea actuală, sunt la fel de ilustrative ca şi cele din ebraică. În mod literal, profetul a spus: „El a fost străpuns-sfaşiat pentru păcatele noastre, zdrobit-nimicit pentru fărădelegile noastre”. Iată o imagine izbitoare atat a suferinţelor fizice cat şi a chinurilor spirituale ale Mantuitorului pentru noi. Spatele Lui a fost brăzdat de nuielele soldaţilor romani (Matei 27:26), capul Său a fost rănit de ţepii coroanei de spini (Matei 27:29), iar mainile şi picioarele Sale au fost străpunse de piroane pe cruce. Cel mai cumplit însă, El a trebuit să îndure mania divină împotriva păcatului, fiind zdrobit sub greutatea fărădelegilor noastre. Deşi este îngrozitor să contempli această imagine a lui Cristos, totuşi reflectarea asupra semnificaţiei ei, aduce mare bucurie creştinului.


Caţiva tineri în timp ce se întorceau noaptea tarziu, sub influenţa alcoolului, de la o petrecere, au observat crucea unei biserici iluminată de reflectoare. Unul dintre ei a strigat: „Hei, priviţi la semnul plus al lui Dumnezeu!” Tarziu, în noaptea aceea, acel tanăr n-a mai putut dormi din pricina „semnului plus al lui Dumnezeu”, care-i amintea de moartea lui Cristos de pe Calvar. Căzand în genunchi înaintea Mantuitorului celui viu, a găsit mantuirea şi pacea.
Poţi să-ţi adaugi numele tău în textul din Isaia 53:5 şi să spui: „El a fost străpuns pentru păcatele mele?”    – H.G.B.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,
La cruce a fost Isus străpuns pentru mine.
Păcatu-i iertat, s-au dus dureri şi suspine,
Căci Isus murit-a străpuns pentru mine.   – Ovens

„Cristos a fost condamnat pentru păcatele noastre, ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre

Painea zilnica

Ce implică jertfa crucii

Mărețul plan de mântuire
A implicat grele torturi
Nălțăm respect și prețuire
Ne-a scos din colb și uscături.

Un plan cum nu a fost vreodată
De Trinitate conceput
Să fie ființa împăcată
Cu Cel ce n-are început.

Ce-au scris profeții s-a-mplinit
În răni și-n sânge-i vindecare
Cei ce-L slujesc pe Cel jertfit
Intră în eliberare.

Păcatul pironit pe cruce
(Prin palmele Celui mai sfânt)
Pe individ nu-l mai seduce
Să-ncalce duhul din Cuvânt.

Oceanul de dispreț, rușine
Asupra Fiului s-a dus
Dar jertfa Lui ne va menține
În traiul fără de apus

Cum alta n-a fost suferință
Răbdată demn, cu-n scop precis
Dar prin nevrednica sentință
S-a împlinit tot ce-a fost scris.

Păcatul omenirii-ntregi
A fost purtat cu agonie
Dar marii preoți, mari strategi(?)
N-au înțeles ce-i jertfa vie.

Dar cei cu sufletul deschis
Privesc spre jertfă cu-adorare
Și înțeleg că nu-i un vis
Ci-i chin și e crucificare.

La cruce suprema iubire
La toți le zice: ”Azi veniți!
Căci veți intra în moștenire
Cu Regele-nviat să fiți.”

George Cornici