Ai strigat… și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină…

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric…

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit…
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce…

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa…

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât „Zorii Dimineții”
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna…
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe – eu
Totdeauna mai presus!”

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude…
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde…

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac…

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos…

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna…

Ai strigat… căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit… .

Ai strigat… și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu? !

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu…
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
– Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire…
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

Ioan Hapca

Reclame

Mereu cu mine

Ai colindat cu mine anotimpuri,
Mă mângâiai cu orice fulg de nea;
Sub soarele aprins, ce scăpăra,
Zburăticeai răcoarea-n mii de nimburi
Și-o așezai duios pe fruntea mea.
Când cu parfum de roze mă-nveleam,
Erai acolo? Nu Te cunoșteam.

M-ai însoțit pe drumul de costișă,
Prin spinii mulți, pe care i-am crescut
Și-ai sângerat, Stăpâne, și-ai văzut
Cum moartea-nghite calea mea piezișă
Iar cel salvat de Tine e pierdut.
Când gropi nimicitoare ocoleam,
Erai cu mine? Eu nu Te vedeam.

M-a prins de-atâtea ori dezamăgirea,
Trădat cumplit și judecat amar,
Cu vini trecute și prezent murdar;
Îmi răsuna în minte osândirea
Ca pocnetul lopeții de gropar.
În umbra nopții-ades mă tânguiam –
Vorbeai cu mine? Nu Te auzeam.

În locuri decăzute mă-nsoțeai,
Cu pas târât, cu inima în bernă
Și-n jurul Tău, grămada din tavernă
Îl înjurau pe Sfântul din Sinai –
Ei, bieți pierduți în moartea cea eternă.
Sub cerul înroșit păcătuiam.
Erai acolo? Doamne… nu știam!

Cândva Te-am întrebat dacă mă știi,
De sunt și eu măcar un oarecine;
Și ai privit atât de blând la mine,
Că mi-au rămas cuvintele pustii!
Când Te-am văzut, umil, căzut, bătut,
Ucis pe cruce pentr-un boț de lut,
Atunci am plâns… și-atunci Te-am cunoscut!

Viorica Mariniuc 

Dumnezeu este fidel

De te simți înstrăinat
De al Domnului Sfânt Har
Și te știi prins în păcat
Vino astăzi la Altar

La Altarul mânturii
Unde sânt aprinși cărbuni
Ca să-ți arzi patima firii
Să nu fii ca cei nebuni

Vino astăzi, ca să vezi
Cât de bun e Dumnezeu
Te va face ca să pierzi
Totul, ce îți face rău

Și te va purta la cruce
Să-ți arăte Fiul Său
Și cum Sfântul Sânge curge
Pentru viitorul tău

Te iubește și te vrea
Ca să fii mereu cu El
Chiar de viața este grea
Dumnezeu este fidel

Ceea, ce îți va promite
El va face, negreșit
Și va fi al tău Părinte
Doar de El vei fi iubit

Doar a Lui Asemănare
El va pune-n mintea ta
De păcat vei ști iertare
Prin jertfa din Golgota

Vei fi fiul Său, iubit
Plin cu Duhul Său cel Sfânt
De nu vei fi împărțit
Între Cer și-ntre pământ

Căci doar de vei fi integru
Haru-ți va fi înmulțit
Gândul nu-ți va mai fi negru
Ci spe Ceruri ațintit.

Berbec Ion

Cu noi este Domnul

Fost-a trimis la Sfânta Fecioară
Arhanghel din ceruri târziu într-o seară,
Să-i spună Mariei și lumii întregi
Copil se va naște, Domn peste Regi.
Născut din femeie, din Dumnezeu
Din bunătate pentru oameni mereu,
Să judece lumea doar cu iubire
Să mustre, să-ndrepte pe toți la sfințire.
Cu noi este Domnul! , e numele Lui,
Emanuel – Isus așa să-i mai spui.
Se naște să moară o dată pe Cruce
De jertfa Lui dragă, aminte-a-ne-aduce.
Iar prin a Sa minunată-nviere
Noi toți avea-vom din cer mângâiere.
De sus Răsăritul atuncea se-arată
Și dreapta de-a pururi El stă lângă Tată.
Și noi toți aceia ce slavă Îi dăm,
Omul cel vechi în cel-nou de-ngropăm.
Ascultă în toate de Blândul Păstor
Și sta-vei în ceruri, lângă-al vieții izvor.
Sfânt, Sfânt, Sfânt! cânta-vom atunci
Curați, spălați asemeni ca prunci.
Și fără prihană doar să venim
De-a dreapta în ceruri de vrem să ne știm!

Popa Rafael 

Nu te gândi

Nu te gândi că n-o să plece
O stare care te-a-ntristat
Veni-va ceasul doisprezece
Și iar vei fi înseninat.

Nu te gândi că n-ai putere
Să-nfrunți înfuriatul val
Te-ncrede-n Fiul! Ți se cere
Și-atunci ajunge-vei la mal.

Nu te gândi că necredința
Te va pătrunde cu-n fior
Supune-ți simțul și dorința
Sublimului Mijlocitor.

Nu te gândi c-a Lui Lumină
De-acum te va-ncălzi mai rar
Ființa ta care suspină
Scăpa-va dintr-un lung coșmar.

Nu te gândi cum o să fie
Când vor veni mai mulți dușmani
Te va-ntări o melodie
Și un pasaj de la Romani.

Nu te gândi ce-ți va aduce
Destinu-n care crezi tăcut
Căci jertfa sfântă de la cruce
E-aceeași și-astăzi ca-n trecut.

Nu te gândi că altul are
Mai mult din rodul pământesc
Tu ești bogat, tu ai valoare
‘Naintea Tatălui ceresc.

Ci pe-a ta față să se vadă
Că nu ți-ai pus nădejdea-n lut
Ca mulți s-asculte și să creadă
Că pot avea ce n-au avut.

George Cornici

Credința-n pas cu fapta

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa
şi credinţa fără fapte este moartă. Iacov 2:26

Credința fără fapte e goală și pustie,
Credința fără fapte nu-i de vreun folos.
Credința fără fapte nu-i din Apă Vie,
Credința fără fapte nu-ndreaptă spre Hristos.

Credința fără fapte-i Cuvânt neîmplinit,
Credința fără fapte n-arată ascultare.
Credința fără fapte pe Stâncă n-a zidit,
Credința fără fapte neprihănire n-are.

Credința ce cu fapta lucrează împreună,
Credința ce cu fapta în Adevăr trăiește,
Credința-n pas cu fapta pe Calea ce e una
Va aduna și strânge în Cel ce mântuiește!

Va străluci frumoasă pe culmi nemuritoare
Prin Jertfa de pe cruce în rodul ei frumos,
Va îndrepta priviri și mulțumiri spre Soare
Și plecăciuni smerite în fața lui Hristos!

Vie e credința, când fapta ei arată
O viață luminată-n culori neprihănite!
Vie e credința când fapta ei arată
Pe Isus în duh viu, în haine alb-sfințite.

Lidia Cojocaru

Îmi spui, Isuse….

Îmi spui, Isuse, cum să fiu
Ca pelerin spre Slavă
Să știu că Dumnezeul viu
E-n veșnica Dumbravă.

Îmi spui să Te urmez cu zel
Oriunde Te vei duce
Să iau aminte la apel
Să port, voios, o cruce.

Îmi spui să-mbrac ceresc veșmânt
Și să privesc spre stele,
Să nu trădez un legământ
Format în lupte grele.

Îmi spui că viața fără țel
E doar o înșelare
Și să mă rog ca Daniel
Și-n zilele precare.

Îmi spui ce mi-ai mai spus odat’
Să nu uit niciodată
Că tot ce-am zis și tot ce-am dat
Avea-va o răsplată.

Mi-ai spus… mi-ai spus să înțeleg
Și încă-mi vei mai spune
Ca doar pe Tine să Te-aleg
Să văd a Ta minune.

Spunându-mi vorbe ce produc
Adâncă-ncredințare
Mereu, ofrande Îți aduc
Și sfântă adorare.

George Cornici

Un loc pe stanca

Referințe
, , Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.
Şi când va trece slava Mea, te voi pune în* crăpătura stâncii
şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece.” EX 33:21,2

Aș vrea un loc pe stâncă lângă Tine,
Să treacă slava Ta pe unde-s eu…
Și lepădând ce-i rău și strâmb în mine,
Să mă desfăt în slava Ta mereu.

Aș vrea un loc mai luminat sub cruce,
Să-Ți văd pe Chip însemnele de chin
Și sufletu-mi năvalnic să-mi apuce
Pe calea crucii Tale mai deplin.

Aș vrea un loc la masă lângă Tine,
Să stau și eu de pieptul Tău lipit,
Iar pâinea frântă să hrănească-n mine,
Flămându-mi suflet slab și obosit.

Aș vrea un loc mai tainic în grădina
În care Te-ai rugat în nopți târzii,
Să-mi plâng sub cerul serii toată vina,
Până ce-așterni în mine iarăși zi.

Aș vrea un loc cât mai adânc în Tine,
De mine gol, de mine mai străin…
Prin slava Ta desparte-mă de mine
Și-așază-mă pe stâncă lângă Tin’.

Tara de vis

Tara de vis eu te doresc
In mine inima suspina
Tara de vis eu te iubesc
Si-astept sa vad a ta lumina.
Tara de vis eu te privesc
Prin tainele ce-s nepatraunse
De ochii care sunt firesti
Si n-au privirea inspre cruce.

Tara de vis o Paradis
Tu esti cetatea mult dorita
De cei alesi, rascumparati
Ce-asteapta clipa mult iubita.

Tara de vis eu te astept
Sa-ti vad atunci a ta splendoare
De cel ce este imparat
De cel ce ne-a adus salvare
Acolo vom gasii pe cei
Ce au plecat mult prea devreme
Acolo vom fi mangaiati
Si vom scapa de-orice durere.

Tara de vis o, paradis
Tu esti nadejdea noastra vie
Al nost` Isus  ni te-a promis
Vom sta in tine-o vesnicie.
Ne vom vedea, ne-om saluta
In tine patrie aleasa
Frati si surori, mostenitori
Vom fi pe veci in sfanta casa.

Daniel Hartie 

Sub cruce

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce
Stiu ca El e Cel ce toate duce
N-am nici bunătate, nici frumusețe
Dar ma primeste cu blândețe.

Sunt obosit de-atata alergare
Nu mai voiesc sa pribegesc,
Vin la El, Cel cu-ndurare
Iar de pacate ma căiesc.

S-au saturat ochii de plans,
Si inima e-atat de-ndurerata
As vrea de El sa fiu cuprins,
Sa nu mai plece niciodata.

Frânt si apăsat m-aplec sub cruce,
Spre Acel ce rușinea a purtat.
N-am ce sa-I ofer, sau sa-I pot zice
Ci doar sa-I multumesc ca m-a iertat.

Vuculescu Diana