Cat de mult ma iubeste Dumnezeu

Stau, si privesc la ce El a creat. .
La natură, ape, mări, la cerul înstelat. .
Și un gând in minte imi răsună mereu. .
Oh. . Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau acum, si la mine eu privesc. .
Si-mi dau seama ca am chip dumnezeiesc. .
Și nu pot opri gândul ce răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau si privesc la cate calauziri. .
În rătăcire sumbra de la El primi
Si un gând răsună, răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Dar, mai presus de toate astea, de parcă n-ar fi fost deajuns
Dumnezeu L-a trimis să moară pe Fiul Său Isus,
Pe dealul Golgota, pe-o cruce-nsganerata,
Adevarata Lui iubire a fost arătată. .

Si ce-am facut eu sa merit asa ceva? …
Prin moartea Sa eu am primit viața. .
Dragostea Lui în inima mea a fost turnată,
Prin Duhul Sfânt, eu am viața schimbată. .

Dar oare ce facut-am eu sa primesc eu atât? . .
Prin sângele Lui sa fiu considerat un sfânt? . .
Eu n-am facut nimic, nu e deloc meritul meu,
Ci în toate, s-a văzut că mă iubește Dumnezeu.

Si, ca un răspuns la ale mele cugetări,
Apar in inimia mea gânduri cu mari însemnări,
Si, gândurile aceste sunt de la Dumnezeu
Si El spune: „Uite cat de mult te iubesc Eu!”

 Marius Tarcău

18 Iunie

Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului — toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă.

Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi Varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu.

Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aș vrea să fiu

Pe drumul meu de zi cu zi
Spre Țara dincolo de de nor,
Ce strălucește-n veșnicii
Unde-s chemat și eu a fi
Moștenitor,

Doresc să fiu un bun oștean
În slujba Ta iubit Stăpân
Prin luptele cu cel viclean
Pe-al vieții furtunos ocean
Brav să rămân.

Purtând mireasma Ta de Har
Prin văi, prin munți și prin pustiu
Lărgind Slăvitul Tău hotar. .
Un rob jertfit pe-al Tău altar
Aș vrea să fiu.

Mi-ai fost Samaritean milos
Te-ai ocupat și de hangiu
O, Domnul meu Isus Hristos
Ca eu la rându-mi de folos
Să pot să fiu.

Răzbind prin spini și mărăcini
Din zori și până-n ceas târziu
Celor de-tunecime plini
Indicator către lumini
Să pot să fiu.

O stea pe cerul minunat
Care pătrunde-n inimi reci
Ce cu-a ei rază necurmat
Arată drumu-adevărat. .
Să fiu pe veci.

Să poată mulți a se salva
Și sufletul a-și mântui
Lăsând pe veci povara grea
La Cruce, jos sub jertfa Ta. .
Mult mi-aș dori.

Și-apoi deplin eliberați
Să-nceapă a înainta
Iertați, albiți, justificați
Cu Duhul Slavei sigilați. .
Ce mult aș vrea.

Cu inima la Dumnezeu
Și-un glas ce strigă în pustiu
Argat tocmit, lucrând din greu
Avertizând cu drag mereu
Aș vrea să fiu.

Răscumpărând timpul rămas,
Și câte încă nu le știu. .
Să pot ca-n tainicul Tău ceas
Cu untdelmn destul în vas
Și eu să fiu.

Prin vers voi spune că iubești
Că ești Puternic și ești Viu
Că, Doamne, încă mântuiești
Și sus cu Tine-n slăvi Cerești
C-aș vrea să fiu.

Eu nu știu tot ce plănuiești
Nici cât o să trăiesc nu știu. .
Da-n toate câte-mi pregătești,
Un fiu pe care Tu-l iubești
Aș vrea să fiu.

Daniel Hozan

Iubirea Ta, Isus iubit

Iubirea Ta, Isus iubit
Se dovedește-ntotdeauna
Pe lemn de-ocară Te-ai jertfit
Din faliment ne-ai izbăvit
Ne-ai pregătit în Rai cununa,
Ne-ai apărat și-ai biruit.

Oricând, oriunde e prezentă
Ne însoțește, e cu noi
Ne ocrotește; e atentă
Și cum mai e? Suficientă
Și în necaz și în nevoi
(Ce-adâncă e a ei amprentă!)

Iubirea Ta, mereu, ne-aduce
Înviorare și alin
Și glasul Ei e-atât de dulce
Ne-ajută să purtăm o cruce
Și îndulcește un suspin
Și multe împliniri produce.

În noi iubirea-Ți e comoară
Ne-nviorează zi de zi
Aroma Ei e-o primăvară
Lumina Ei e-atât de clară
Nicicând nu ne va părăsi
Cu Ea nimic nu se compară.

Zâmbește când vin întristări
Cântă cu noi în încercare
Din Ea vin binecuvântări,
Mirabile manifestări
Din viață face sărbătoare
Cu-nseninări și cu cântări.

Atât de mult Te prețuim
Isuse cu iubirea-Ți sfântă
Cu-al Ei mesaj noi ne hrănim
Din Cina Ta ne-mpărtășim
Oricând prezența Ta ne-ncântă
C-așa, cu drag, spre Rai suim.

George Cornici

Gândind la înviere…

De înviere: câtă trebuință
Cu-atâta moarte-n noi și nerodire!
Și ce folos s-avem dreapta credință
Cât timp cu fapta nu e în unire?

De înviere și de-nflăcărare
Atâta lipsă-n jurul nostru este!
Cui folosește o credință mare
De nu urcăm ale iubirii creste?

De înviere și de înnoire
Nevoie-i cât cuprinde largul zării,
Ce tristă-i viața fără de iubire!
Cât întinează zgura neiertării!

De duhul învierii-i trebuință
Când drumul nostru trece pe la cruce,
Nu-i cale-ngustă fără sârguință;
Dacă-i ușoară nu la ceruri duce!

De înviere și de viața nouă
Au parte cei care-au trăit credința,
Ei lasă-n urmă a iubirii rouă
Și-a lor mireasmă sfântă-i pocăința!

 Olivia Pocol  

10 Aprilie

Locul numit „Căpăţâna”.” Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme
Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos
Atinge inima cu degete solemne
Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?
Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă
Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă.

Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Aprilie

Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” Luca 23:31

Printre alte interpretări acordate acestei întrebări sugestive, următoarea este plină de învăţăminte: „dacă Christos, înlocuitorul nevinovat al păcătoşilor, a suferit atât de mult, ce se va întâmpla când păcătosul însuşi — copacul uscat — va cădea în mâinile unui Dumnezeu mânios?” Când L-a văzut pe Isus în locul păcătoşilor, Dumnezeu nu L-a cruţat, iar când îi vede pe păcătoşi fără Christos, nu îi poate cruţa. Păcătosule, Isus a fost târât la cruce de vrăjmaşii Săi; în acelaşi fel, tu vei fi târât de diavol la locul pregătit Isus a fost părăsit de Dumnezeu; şi dacă EL care a fost considerat păcătos din cauză că purta păcatele noastre, a fost părăsit, la ce te poţi aştepta tu? „Eli, Eli, Lama sabactani” (Marcu 15:34) — ce strigăt îngrozitor! Dar cum va fi strigătul tău, când vei întreba „Doamne! Doamne! De ce m-ai lepădat?” şi ţi se va răspunde „fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, si nu vă plac mustrările mile, de aceea si eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza” (Proverbe 1:25-26)? Dacă Dumnezeu n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său” (Romani 8:32), crezi că te va cruţa pe tine?

Te vei zbate ca pe cărbuni aprinşi când va începe să te chinuiască conştiinţa! O, păcătoşilor bogaţi, veseli şi virtuoşi, cine va voi să fie în locul vostru când va spune Dumnezeu „trezeşte-te, sabie, împotriva omului care m-a respins; loveste-l, şi fă-l să simtă durerea pe care am simţit-o Eu”? Isus a fost scuipat; păcătosule, tu vei fi Cufundat în ocară!

Nu putem exprima în cuvinte toate durerile care s-au adunat asupra capului lui Isus, care a murit pentru noi; de aceea, ne este imposibil să ştim ce oceane de durere se vor aduna deasupra capului tău, dacă vei muri aşa cum eşti acum. Poţi să mori aşa; s-ar putea să mori chiar acum. In numele chinurilor lui Isus, în numele rănilor şi sângelui Său, nu atrage asupra ta mânia viitoare! Increde-te în Fiul lui Dumnezeu, şi nu vei muri niciodată.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Martie

Au luat deci pe Isus, si L-au dus.” Ioan 19:16

El fusese în agonie toată noaptea. După ce şi-a petrecut zorii în holul lui Caiafa, a fost dus de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, şi de la Irod înapoi la Pilat. Din cauza aceasta, nu mai avea putere, pentru că nu-I fusese îngăduit să se odihnească. Erau însetaţi de sângele Lui, aşa că L-au lăsat să moară, purtând povara crucii. Ce procesiune sfâşietoare! Nu degeaba plângeau fiicele Sionului. Plângi şi tu, suflete. Ce învăţăm văzând cum ÎI duc pe Domnul nostru? Nu pricepem adevărul oglindit în ţapul Ispăşitor? Nu lua marele preot ţapul punându-şi mâinile pe capul lui, şi nu mărturisea păcatele întregului popor, pentru ca ele să treacă asupra ţapului? Apoi se alegea un om care să ducă ţapul In pustie, şi el ducea păcatele poporului într-un loc în care să nu poată fi găsite.

ÎI vedem pe Isus adus în faţa preoţilor şi conducătorilor, care ÎI declară vinovat. Dumnezeu însuşi transferă vina noastră asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Luii nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6); „El l-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Ca purtător al vinei noastre, ducându-ne păcatul — reprezentat de cruce — pe umeri, marele Ţap Ispăşitor a fost dus de soldaţi. Prea iubitule, crezi că El a purtat şi păcatul tău? In timp ce priveşti crucea, vezi în ea vina ta?

Există o singură cale prin care poţi să ştii dacă îţi purta sau nu păcatul. Ai pus mâna pe capul Lui, mărturisindu-ţi păcatul, şi ai crezut în El? Atunci păcatul nu mai apasă asupra ta; a fost transferat asupra lui Isus, şi El II duce pe umeri, o povară mai grea decât Crucea. Nu lăsa imaginea să se şteargă fără să te bucuri de eliberarea ta şi să-L iubeşti pe Răscumpărătorul care ţi-a purtat vina.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 Martie

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea
nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Martie

În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” Faptele Apostolilor 14:22

Poporul lui Dumnezeu are încercările lui. Când şi-a ales poporul, Dumnezeu nu a spus că nu vor fi încercaţi. Ei au fost lămuriţi în „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10). Ei nu au fost aleşi pentru pace lumească şi bucurii pământeşti. Libertatea de boală şi de durerile morţii nu li s-a făgăduit niciodată; când Domnul a privit spre cei aleşi, a inclus pedepse printre lucrurile care urmau să vină peste ei în mod inevitabil. Încercările sunt o parte a sorţii noastre; ele au fost predestinate pentru noi în testamentul lui Christos. La fel de sigure ca mişcarea stelelor în orbita creată de mâna Lui, încercările ne lovesc la timpul potrivit.

Dumnezeu le-a rânduit vremea şi locul, intensitatea şi efectul pe care îl vor avea asupra noastră. Oamenii buni nu trebuie să se aştepte niciodată să scape de încercări. Dacă fac asta, vor fi dezamăgiţi, fiindcă nici unul din predecesorii lor nu le-a putut ocoli. Amintiţi-vă de răbdarea lui Iov. Gândiţi-vă la Avraam, care a avut încercări dar le-a biruit, şi a devenit prin aceasta „tatăl celor credincioşi”. Amintiţi-vă de biografiile tuturor patriarhilor, profeţilor, apostolilor şi martirilor, şi veţi vedea că nici unul din cei aleşi de Dumnezeu ca instrumente ale îndurării nu a fost scutit de focul încercărilor.

S-a stabilit din vechime ca plasele îndurării să poarte însemnul crucii încercărilor, ca simbol regal prin care se disting vasele Regelui. Dar deşi necazul este partea copiilor lui Dumnezeu, ei au mângâierea să ştie că învăţătorul le-a îndurat înaintea lor.
Ei au prezenţa şi simpatia Lui ca să-i bucure harul Lui ca să-i sprijine şi exemplul Său ca Să-i înveţe cum să îndure. Şi când vor ajunge în împărăţie, necazurile prin care au trecut ca să intre acolo se vor schimba în motive de bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon