3 Iunie

‘S-a smerit.” Filipeni 2:8

Isus este marele învăţător al adevăratei smeriri. Avem nevoie să învăţăm zilnic de la El. Priviţi-L pe învăţător luând un prosop şi spălând picioarele ucenicilor Săi! Urmaşi ai lui Christos, nu vreţi să vă umiliţi? Priviţi-L ca Slujitor al slujitorilor, şi n-o să mai puteţi fi mândri! Nu este propoziţia aceasta sumarul biografiei Sale: „s-a smerit”? In timpul vieţii Sale pe pământ, nu s-a dezbrăcat El de hainele măririi una după alta, până în momentul în care, gol, a fost răstignit pe cruce? Nu s-a lepădat El de Sine, vărsându-Şi sângele, renunţând la toate pentru noi, până în momentul în care, sărac şi lipsit, a fost îngropat într-un mormânt? Cât de jos a ajuns Mântuitorul nostru! Cum mai putem fi mândri?

Aşează-te la picioarele crucii, şi numără picăturile purpurii care te-au curăţat. Poartă coroana de spini. Priveşte-I umerii biciuiţi, scăldaţi încă în sânge. Priveşte-i mâinile şi picioarele străpunse de piroane, şi întreaga-I făptură supusă batjocurii şi invidiei. Observă amărăciunea, neliniştea şi durerea care se oglindesc pe faţa Lui. Ascultă strigătul cutremurător „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Şi dacă nu te arunci la pământ în faţa crucii, înseamnă că n-ai văzut-o. Dacă nu te umileşti în prezenţa lui Isus, nu îl cunoşti. Ai fost atât de pierdut, încât numai sacrificiul singurului Fiu al lui Dumnezeu te putea salva, Gândeşte-te la asta, şi aşa cum a făcut Isus, pleacă-te şi tu în umilinţă la picioarele Sale.

Simţământul iubirii uimitoare a lui Christos pentru noi ne umileşte mai mult decât propria noastră vină. Fie ca Domnul să ne aducă în meditaţie la Calvar. Atunci poziţia noastră nu va mai fi cea a celui mândru, ci a celui umil, care iubeşte mult pentru că i s-a iertat mult. Mândria nu poate trăi lângă cruce. Să ne aşezăm acolo şi să ne învăţăm lecţia, apoi să ne ridicăm şi să o punem în practică.

C.H. Spurgeon

Luptă-te cu firea veche

Luptă-te cu firea veche
Ce te-ndeamnă spre păcat.
Cu ea până-n ceasul morții,
După cum ne-au spus și alții,
O să ai tot de luptat
Pentru-a te păstra curat.

Luptă-te, că doar o clipă
Dacă nu veghezi viteaz,
Vrăjmașul greu te rănește,
Nici nu știi cum te trântește
În rușine și necaz,
Fără să îți dea răgaz.

Firea nouă este grâul,
Firea veche-i buruiana.
Cea dintâi este din Domnul
Și face să rodească pomul.
Cealaltă e din satana
Și ne crește buruiana.

Luptă, suflete, să crească
Numai roada celei bune.
Iar pe cealaltă, luptă,
Și în gând, dar și în faptă,
Domnului a te supune
Și să faci doar ce e bine.

Udați grâul firii sfinte
Cu a lacrimilor rouă
Să-ncolțească și rodească
Pentru slava cea cerească,
Tot mai mult sămânța nouă
Și cerească dată vouă.

Și-ncălzește-o cu-al iubirii
Soare minunat și dulce,
Ca să poată-mbelșugată,
Sfântă, binecuvântată,
Roada Duhului aduce
Prin jertfirea de pe cruce.

Augustin Tecar 

Plâns de miel

Abia-și târa, spre culme, osânda blestemată,
Cu ochii triști, și singur, cu greu șoptind: – Oh, Tată,
Îndepărtează greul, dar voia Ta sa fie!
Eu am venit din Ceruri, nu-i locul meu sub glie!

O cruce-nlăcrimată, cunună fără slavă,
O judecata cruntă și moartea cea grozavă,
Mi le-ai înscris pe fila cea fără de hotare,
În Cartea nemuririi cu cerul fără soare.

Între tâlharii care pe drept primesc osânda,
Dar văd în ochii limpezi că va veni izbanda,
Și Cel ce-i azi pe crucea durută și blamată,
E Fiul Nemuririi, cu haina fără pată.

Un plâns de Miel străbate mileniile triste
Un sânge curge iarăși și nu mai sunt batiste
Ca să panseze rana și să adune mirul
În cupa veșnicită, dar vom plăti tot birul
Aceluia ce astăzi se dă pe Sine mortii,
Ca noi, pumnul de humă, să fim deasupra sorții.

Mă uit spre culmea care purta-ta osânditul
Un Miel fără de pată, Cel Veșnic, Preamaritul,
Și lacrima amară, mă doare peste veacuri,
Că nu-i durerea care să aibă mir și leacuri.

Te rog, privește iarăși spre cei ce-Te-osândiră,
Deschide porti de Ceruri și ochi care se miră!
Să vadă și să simtă durerea Ta cumplită,
Povara fără margini și crucea chinuită.

Mă iartă, Domn al Slavei, c-am fost părtaș la ură,
Te-am condamna la moarte și chin fără măsură.
Am împărțit cămașa, cu-ai mei robiți tovarăși,
Te rog, plecat în humă, mă iartă, Doamne, iarăși!

Florina Emilia Pîncotan 

3 Aprilie

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Isaia 53:6

Aceasta mărturisire aparţine întregului popor al lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii; de aceea, în cor, de la primul intrat în ceruri până la ultimul, putem spune „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Mărturisirea, deşi unanimă, este unică şi individuală: ,fiecare îşi vedea de drumul lui”. Fiecare persoană are propria vină. Cu toţii suntem păcătoşi, dar fiecare are propriul caracter. Cu toţii ne unim în căinţă, dar fiecare are o poziţie individuală. „Fiecare îşi vedea de drumul lui” este o mărturisire a faptului că fiecare a păcătuit în felul său, cu o intensitate diferită de toţi ceilalţi. Această mărturisire este deschisă.

Nu există nici un cuvânt de apărare şi nici o silabă de scuză. Mărturisirea este o renunţare la orice formă de îndreptăţire. Este declaraţia vinovatului conştient — grav vinovat, vinovat fără scuze. Ei stau în picioare, cu armele răzvrătirii distruse, şi strigă „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Totuşi, nu auzim nici un vaiet care să urmeze mărturisirii, fiindcă următoarea propoziţie este aproape un cântec „Domnul a făcut să cadă asupra hui nelegiuirea noastră”.

Este cea mai dureroasă afirmaţie, dar ne aduce mângâiere. Este ciudat să vezi că mila domneşte în mijlocul nefericirii, că sufletul obosit găseşte odihnă pe culmile durerii. Mântuitorul rănit vindecă inimile rănite. Iată cum căinţa cea mai umilă dă loc încrederii, privindu-L pe Christos pe cruce!

C.H. Spurgeon

Iubire răstignită pentru mine

M-am îndrăgostit de Tine Doamne
Cel ce-ai venit de Sus din veșnicie,
Te-ai coborât la un păcătos ca mine
Să mă eliberezi din greul lanț al firii.

Ești dovada vie de Iubire
Ce mi-ai arătat-o sus pe cruce,
Ca să mă scapi de marea de păcate
De tot ce-i rău în sufletul din mine.

Doamne, în acea coroană cu spini
Ai dovedit iubirea trăită cu durere,
Prin cuiele ce-au pătruns a Tale mâini
M-ai cucerit cu-a Ta veșnică iubire.

Mi-ai arătat iubirea Ta cu Sânge,
Cu Trupul Tău ce a fost frânt pe cruce.
Să mă eliberezi de blestemul și râul de patimi
Ce mi-au înecat surâsul și înțelegerea iubirii.

Mă-ncred în veșnicia iubirii sfinte
În biruința Ta văzută-n Înviere,
Mi-ai dat în toate, nădejde prin credință
Și ți-ai făcut o casă din inima-mi umilă.

Abia aștept ziua minunată
Să fiu cu Tine-acolo Sus în slavă,
Să-mi umplu inima de fericire
Din veșnicu-Ți izvor de viață și iubire.

Simion Ioanăș

31 Martie

 „Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi 1-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.” 2 Samuel 21:10

Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au :fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat.

Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperăni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

C.H. Spurgeon

28 Martie

„Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut.” Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru.

Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui” (Efeseni 1:6).

Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.

C.H. Spurgeon

26 Martie

„Când va veni in slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” Marcu 8:38

Dacă am fost părtaşi cu Isus la ruşinea Sa, vom împărţi şi slava care îl va înconjura la cea de-a doua venire. Iubite cititor, eşti alături de Isus? Eşti legat de el cu legăturile vieţii? Atunci vei suferi alături de El astăzi în ruşinea Sa. Vei lua crucea şi vei merge „afară din tabără la El” (Evrei 13:13), suferind ocara. Fără îndoială, vei fi alături de El şi în clipa în care crucea va fi schimbată în coroană. Judecă-te singur în seara aceasta. Fiindcă, dacă nu te-ai născut din nou în El, nu vei fi cu El când va reveni în slavă. Dacă te temi de partea întunecata şi dureroasă a părtăşiei cu El, nu vei înţelege strălucirea şi fericirea revenirii Regelui „cu toţi sfinţii îngeri” (Matei 25:31).

Cum? Şi îngerii sunt cu EI? Dar El nu înalţă îngerii; El înalţă sămânţa lui Avraam. Sunt şi sfinţii îngeri cu El? O, suflete, dacă eşti într-adevăr iubit de El, nu poţi sta deoparte. Dacă prietenii şi vecinii sunt chemaţi să-I vadă slava, ce vei face tu, mireasa Lui? Vei sta deoparte? Gândeşte-te că va veni Ziua Judecăţii, şi nu vei putea sta departe de inima Celui care, primind îngerii în părtăşie, te-a primit şi pe tine în unire.

Nu ţi-a spus El „te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19)? Nu ţi-a promis chiar El „Eu vă voi lua” (Ieremia 3:14)? El îşi găseşte plăcerea în tine. Dacă îngerii, care sunt prieteni şi vecini, vor fi alături de el, este mai mult ca sigur că prea iubiţii Săi, în care îşi găseşte plăcerea, vor sta la dreapta Sa. Făgăduinţa aceasta este luceafărul tău de dimineaţă; strălucirea ei este atât de mare, încât poate lumina cea mai întunecată şi tristă experienţă.

C.H. Spurgeon

Nu-i ruga noastră în zadar

Nu-i ruga noastră în zadar,
deși ea greu spre ceruri suie,
primită-i de Domnul iubirii, prin Har,
în jertfă, cruce, spini și cuie.

așa cum salvarea e dată în dar,
la fel e răspunsul, deși la noi nu e
vreun merit infim, dar Domnul descuie
portița milos, cu dragoste, iar.

nu-i Dumnezeu ca o statuie,
nici un drumeț, ce trece rar,
El e-adăpost și cetățuie
și pentru rătăcit e-un far.

nu-i ruga noastră în zadar,
când Domnul rugăciuni adună
și rugi, și lacrimi, împreună,
ajung în ceruri, pe altar

și El aduce vreme bună
acelui om ce e fugar,
ce nu mai știe cui să spună
de plânsul lui mocnit, amar.

Singeorzan Dorin  

Noul Legământ

Preasfinte Legământ semnat cu sânge
Pe cruce, ispășind acel Calvar,
Puterea ta și astăzi se răfrânge
Păcatele le iartă și le-nfrânge
Și-oricărui păcătos aduce har.

Prin tine Tatăl Sfânt din veșnicie
A hotărât iertarea lumii-ntregi
Și-astfel din profeție-n profeție
El a vestit din timp c-avea să vie
Un legământ mai bun al noii legi.

O lege a iubirii jertfitoare. .
O punte între omul cel de jos
Și între Tatăl, Forța creatoare,
Un Miel de jertfă, drept răscumpărare,
Salvare pentru orice păcătos.

Un Fiu Ceresc numit ”omul durerii”
Un Sfetnic, Minunat, deosebit
Zdrobit de tot de sarcina poverii
Răbdând supus sub mantia tăcerii
Sorbind întreg paharul oferit.

Căci nu putea vre-un înger să plătească
Nici serafimi, arhangheli, n-au putut
Din slava lor, din gloria cerească,
Păcatul lumii-ntreg să-l ispășească
Oricât s-ar fi gândit și ar fi vrut.

Dar Sfântul Fiu al Tatălui cel Veșnic
El Prinț și Miel a fost aici trimis
Ca Prinț e Cel mai mare și puternic
Ca Miel, doar El dea-pururea e vrednic
”O, iată-mă!”,”Trimite-mă!” a zis.

Chezaș neprețuit pe veșnicie
Pecete peste noul legământ
El potoli a Tatălui mânie
Și ne-a deschis un drum spre veșnicie
Când birui și moarte și mormânt.

Jertfirea Lui dezvălui misterul
Căci Dumnezeu cu Sine ne-a împăcat
Și ne-a deschis un drum ce-atinge Cerul
Schimbându-ne destinul, caracterul
Iertându-ne de orișice păcat.

Iar noi cei răzvrătiți și răi din fire
Am fost salvați din valul păcătos
Și fost-am înfiați de-a Lui iubire
Ne-a dat un nume nou și-o moștenire
La împăcarea dată prin Hristos.

O, Doamne, câtă pace și speranță
Ce Legământ Divin, binevenit
Prin care-aduci schimbare, siguranță
Că Tu ne-ai șters la toți orice balanță
Albind pe veci zapisul înnegrit.

Ne-ai dovedit în ziua învierii
Că tot ce ne-ai promis vei împlini
Nimic nu-i voia sorții și-a părerii
Căci Tu vei răsplăti pe drept vierii
Când ziua socotelii va veni.

Căci Tu ai dat talanți cu rânduială
La fel și cu vierii Te-ai tocmit
Iar noi dacă-am căzut la învoială
Ai dreptul să ne ceri și socoteală
În ziua când veni-vei negreșit.

Ne-ai dat s-avem a Duhului arvună
Prin el răsplata-ntreagă să privim
Tu ne-ai promis și slavă și cunună
Dacă și-n vremea rea și-n vremea bună
Cu-aceiași dăruire noi muncim.

Acesta-i Legământul ce ne ține
Ca să lucrăm în via Ta cu spor
Știind că lumea nu ne aparține
Dorind să ne-ntâlnim curând cu Tine
Însuflețiți de-al Veșniciei dor.

O, Legămînt Ceresc, stropit cu sânge
Ce zilnic Sfântul Har ni-l înnoiești
Cu-a Tatălui iubire-n veci mă strânge. .
De dorul tău în piept inima-mi plânge
Că-n mine vreau deplin să locuiești. .

Daniel Hozan