5 August

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El ştie, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli.

Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine.

Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?
Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;
Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate
Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Iulie

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui.” Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că sinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu.

Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lui în mijlocul adâncului” (vers. 24). In mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace.

Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Iulie

 „Şi nu uita nici una din binefacerile Lui. Psalmi 103:2 „

Este plăcut şi profitabil să observi mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sfinţilor din vechime, şi să vezi bunătatea Lui eliberându-i, îndurarea Lui iertându-i şi credincioşia Sa păstrând legământul cu ei. Dar oare nu ar fi mai interesant şi mai profitabil să urmărim mâna lui Dumnezeu în propriile noastre vieţi? Nu ar trebui să ne privim istoria ca fiind la fel de plină de Dumnezeu, de bunătatea şi adevărul, Lui, de dovezile credincioşiei şi sincerităţii Lui, ca şi vieţile sfinţilor din vechime? Îl nedreptăţim pe Domnul nostru atunci când credem că a lucrat Cu putere şi că şi-a arătat tăria doar celor din vechime, dar că nu face minuni şi nu îşi „descoperă braţul Lui cel sfânt” (Isaia 52:10) pentru sfinţii care sunt acum pe pământ.

Să ne revedem vieţile. Cu siguranţă că vom descoperi unele incidente fericite, încurajatoare pentru noi şi onorante pentru Dumnezeul nostru. Nu ai avut nici o eliberare? Nu ai trecut prin nici un râu sprijinit de prezenţa divină? Nu ai trecut nevătămat prin foc? Nu ai avut nici o descoperire? Nu ai avut nici un privilegiu? Nu te-a ascultat niciodată Dumnezeul care i-a răspuns lui Solomon după inima lui, şi nu ai primit răspuns la cererile tale? Nu te-a săturat niciodată de bunătăţi Dumnezeul despre care David cânta „El îţi Satură de bunătăţi bătrâneţea” (Psalmi 103:105)? Nu ai fost niciodată păscut în păşuni verzi? Nu ai fost dus niciodată la ape de odihnă?

Cu siguranţă că bunătatea lui Dumnezeu a fost aceiaşi, pentru tine şi pentru sfinţii din vechime. Să-i cântăm deci îndurarea într-o cântare nouă. Să luăm aurul curat al mulţumirii şi diamantele laudei şi să facem din ele o coroană pentru capul lui Isus. Să ne înălţăm sufletele într-o cântare la fel de dulce ca cea picurată de harpa lui David, lăudându-L pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veci.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

8 Iulie

” Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare.” Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini”. Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?” Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită.

Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa – adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil.

Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo”. Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele ” (Psalmi 23:6).

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

Psalmul 38

O Doamne, eu te rog, nu mă mustra
Nu-mi cerceta ființa cu mânie
Și nu mă pedepsi-n urgia Ta
Să nu mă prăpădească-a Ta furie.

Săgețile pe care le-ai trimis
În mine s-au înfipt și nu mă lasă
M-au nimerit atâta de precis
Și mâna Ta asupra mea apasă.

În carnea mea, căci Tu te-ai mâniat
Nimica sănătos nu-mi mai rămase
Ca drept urmare la al meu păcat
Chiar nici o vlagă nu mai am în oase.

Căci fărdelegi pe care le-am făcut
Povară grea, deasupra mea ridică
Mirositoare răni, copturi ce put
Fiincă nebunia-mi n-a fost mică.

De-a lor povară, Doamne-s gârbovit
Și toată ziua-s plin de întristare
Peste măsură sunt de istovit
Și port umblând povara asta mare.

Durerea arzătoare, ca pe-un spic
Îmi mistuie a mele măruntaie
Și sănătos n-a mai rămas nimic
În carnea mea aflată sub văpaie.

Fără putere sunt, zdrobit de tot
Și-mi geme inima de tulburare
Tu-mi știi dorința, știi că nu mai pot
Și-al meu suspin, Tu Doamne știi că-i mare.

Îmi bate inima mai tare-n piept
Simt că puterea mea mă părăsește
Și-n timp ce îndurarea Ta aștept
Din ochii mei lumina se topește.

Prietenii pe rând mă părăsesc
Și cunoscuții mei se depărtează
De rana mea s-audă nu doresc
Și-a mele rude nu mă vizitează.

Acei ce însăși viața vor să-mi ia
Întruna curse își întind și-mi pun
Cu-nșelăciuni, nenorocit m-ar vrea
Și-ntruna răutăți urzesc și spun.

Iar eu sunt ca un surd, n-aud nimic
Sunt ca un mut ce nu deschide gura
Și surd și mut. . nici un cuvânt nu zic
Căci știu că Tu mi-ai cântărit măsura.

În Tine Doamne, eu nădăjduiesc
Căci simt privirea Ta ce mă pătrunde
O Doamne, Dumnezeule-ndrăznesc
Să cred că sigur Tu îmi vei raspunde.

Ca să se bucure, zic: ”nu le-îngădui
Vrăjmașilor Tu pune-le zăvorul
Când împotriva mea s-or fuduli
Atunci când mi se clatină piciorul!”

Căci sunt aproape să mă prăbușesc
Durerea totdeauna-mi stă ‘nainte
Fărădelegea mi-o mărturisesc
De-al meu păcat mă doare-acum fierbinte.

Însă vrăjmașii mei de viață-s plini
Și de putere mulți ce ură-mi poartă
Întorc rău pentru bine că-s haini
Pentru că vreau doar bine nu vreau ceartă.

Tu nu mă părăsi, o Dumnezeu,
De mine Doamne nu Te depărta!
Degrabă vino-n ajutorul meu
Te rog o Doamne, Mântuirea mea!

Daniel Hozan

18 Mai

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El.” Coloseni 2:9-10

Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în slujba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-L pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică.

Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră.

El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale”, spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului”. O, ce bine este să-L priveşti pe Isus și să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste și putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

Meditaţii C. H. Spurgeon

7 Mai

După El au mers multe nomade. El a tămăduit toţi bolnavii. ” Matei 12:15

Ce mulţime de boli hidoase trebuie să se fi înfăţişat privirii lui Isus! Dar nu citim nicăieri că a fost dezgustat; dimpotrivă, El s-a aplecat cu răbdare asupra fiecărui caz. Ce varietate de rele trebuie să se fi întâlnit la picioarele Lui! Ce răni în putrefacţie şi ce plăgi supurânde! Totuşi el a fost mereu pregătit pentru toate monstruozităţile, şi le-a învins indiferent de formă. Nu conta cât de puternică era săgeata; El era pregătit s-o rupă în două. Fierbinţeala febrei şi răceala frigurilor, neputinţa paraliziei si furia nebuniei, rănile leprei şi întunericul orbirii — toate cunoşteau puterea cuvântului Său şi fugeau din calea Lui.

El a învins răul în fiecare colţ al câmpului de luptă şi a primit închinarea captivilor eliberaţi. El a venit, a văzut şi a învins pretutindeni. La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceasta. Oricare ar fi boala mea, Marele Medic mă poate vindeca. Oricare ar fi starea celor pe care îi amintesc în rugăciune, pot să sper că Isus le va vindeca suferinţele. Pot să sper pentru copilul meu, pentru prieteni şi pentru cei dragi, atunci când îmi amintesc de puterea vindecătoare a Domnului. Cât despre mine, oricât de grea ar fi «lupta cu păcatul şi cu infirmităţile, pot să stau liniştit. Cel care a umblat pe pământ vindecând împrăştie încă lumină şi har asupra fiilor oamenilor. Lăsaţi-mă să merg la El chiar acum. Lăsaţi-mă să-L laud în dimineaţa aceasta, amintindu-mi cum m-a izbăvit, şi să-I slăvesc Numele. El s-a făcut cunoscut oamenilor luând asupra Lui suferinţele lor.

„Prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia ft53:5). Biserica de pe pământ este plină de suflete vindecate de Marele Medic. Chiar şi locuitorii cerurilor pot povesti cum au fost vindecaţi de El. Apropie-te, deci, suflete; spune tuturor despre puterea vindecătoare a harului Său, şi lasă cuvintele tale să fie „o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor” (Isaia 55:13)

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Aprilie

Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Vas de lut

As vrea sa stau mereu pe inaltime
Si-n vale niciodata sa cobor,
Sa gust doar din trairile sublime,
Am insa un statut de muritor.

As vrea sa ma-nsoteasca biruinta
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Sa nu ma intalneasca suferinta,
Insa, de lut nu pot sa ma dezbrac.

As vrea nu slabiciunea, ci puterea
Sa-mi umple cupa-n fiecare zi,
Sa nu fac cunostinta cu durerea,
Dar vlaga mea incepe-a vesteji.

As vrea… as vrea… Dar paradoxul este
Ca-mi port comoara intr-un vas de lut,
Si n-are voie firea sa conteste
Intelepciunea care m-a facut.

Durerea, slabiciunea, umilinta,
Le foloseste, ca puterea Sa
Sa-si manifeste-n mine biruinta
Si-abilitatea de a transforma.

As vrea sa vreau doar ce vrei Tu intr-una,
Tacut sa ma smeresc sub mana Ta,
Stiind ca Tu-mi impodobesti cununa
Ce-n cerul Tau odata-o voi purta.

Si-as vrea sa-Ti multumesc de neintelesul
Si minunatul plan cu viata mea,
In care-ai investit tot interesul,
A Ta sa fie toata gloria!

Anca Winter 

11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon