O robie care elibereaza

27 octombne

Text: Exodul 21:1-6

El ne-a izbavit de sub puterea intunericului, si ne-a
stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui.

Coloseni 1:13

Dumnezeu urate sclavia, dar aceasta era atat de adanc inra-
dacinata in societatea din timpul lui Moise, Incat El a mo-
dificat-o in loc s-o desfiinteze. El a asigurat o cale pentru ca sclavii
din poporul Israel sa-si dobandeasca eliberarea, dar unii dintre ei
nu doreau sa-si schimbe rolurile. Isi aratau aceasta dorinta su-
punandu-se voluntar la o ceremonie simpla in care sclavul se aseza
cu una din urechi langa usiorul usii si urechea ii era strapunsa, ca
semn al consacrarii din dragoste pentru o viata de slujire. Deve-
neau astfel sclavi din alegere, nu din necesitate. Si acest fel de
sclavie duce la libertate.

Cand devenim crestini, noi, ca si cei ce treceau prin ceremonia
strapungerii urechii, schimbam robia involuntara pe o sclavie din
alegere. Toti cei necredinciosi raman robii „puterii intunericului”
(Col. 1:13). Aceasta robie poate fi fata de un ritual religios, fata
de droguri sau bautura, ambitie sau mandrie, sau fata de poftele
carnii. Cei care cred ca adevarata libertate este sa poti face ceea
ce vrei, nu-si dau seama ca felul de viata fara restrictii si la
intamplare este cea mai grea robie. Cei care traiesc astfel se jefuiesc
singuri de orice sens si scop si in final pierd capacitatea de-a
dobandi satisfactii adevarate.

„Cei care aleg sa-I fie robi lui Isus Cristos gasesc adevarata liber-
tate. Alegerea aduce eliberare de frica, eliberare din neputinta,
eliberare de puterea pacatului, libertatea de a fi tot ceea ce vrea
Dumnezeu sa fii. Ai ales robia care duce la libertate?” – H.V.L.

Cristos sfarma catusele nelegiuirii

Ca sa-I stiu legaturile desavarsirii;

Aceasta libertate prin sangele-Ti divin

Ti-aduc ca rob pentru vecie si ma-nchin.” – F. Hess

Prin credinta in Cristos trecem
din sclavia pacatului in libertatea mantuiri
i.”

Painea zilnica

Măreața Lui zidire

Motto: „”În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui
veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii,
când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.””
Amin! Rom. 1/20.

Privind spre cer, spre norii ce plutesc
Și atâtea întrebări în minte se ivesc:
Cum poate soarele din beznă să răsară
Să lumineze lumea, apoi s-apună-n iară?
Nu-și lasă răsăritul și nu-și pierde apusul
Și fără să se-abată, el își urmează dusul…
La strălucirea lui, și stelele se-ascund
Iar razele lui calde ce printre nori pătrund
Îmbrățișând pământul cu căldură și lumină,
Natura o preschimbă în edenică grădină.

Cum pot oare norii înnegriți tăciune
Să ningă atât de alb? Și-i o minune
Că fulgii gingași ca floarea de cireș
La locul hărăzit să cadă fără greș
Și să aștearnă pe pământ un alb covor
Năvădit din aburi și țesut în nori –
Învelind pământul ce-atârnă pe nimic
Cu o mantie albă ca de borangic…

Cum pot oare norii să poarte atâta apă
Și de greutatea lor burduful nu le crapă?
Apoi, în stropi de rouă să o reverse-n zori
Și până la miezul zilei s-ajungă iar în nori…
Și cine este Acela care stârnește vântul
Ce, fără să ostenească, cutreieră pământul?
Și i-a dat puterea norii să îi poarte
Spre locuri fără apă atâta de departe,
Pe care le preface în izvoare reci de ape
Ca orice ființă vie din ele să se adape.

Răspunsul e doar unul: Avem un Creator,
Dumnezeu cel veșnic, a toate Ziditor!
El a făcut și cerul presărat cu stele,
Pământul și marea cu tot ce este-n ele…
Și toate-s rostuite cu atâta înțelepciune
Că nu-i grai omenesc ca să poată spune
Măreața Lui zidire cu înfăptuiri alese –
Lucrări desăvârșite, de noi neînțelese.

Ridicați-vă, dar, ochii înspre cer și priviți –
Spuneți ce credeți, spuneți ce gândiți:
Cine-a făcut mulțimea mare a stelelor
Să meargă după număr, în șir oștirea lor?
Dumnezeu e Cel ce poate să le îndrume,
El, care le cheamă pe toate după nume –
Iar puterea și tăria Lui este așa de mare
Că una nu lipsește la a Sa chemare.

Mare-i Dumnezeul nostru și puternic,
Că nimeni dintre muritori nu-i vrednic
Ca să Îl vadă la chip și înfățișare! …
Că El este Duh, nu-i ființă muritoare
Dar veșnica-i putere și a Sa dumnezeire –
Însușirile-i nevăzute pline de strălucire,
Încă de la facerea lumii se văd lămurit
Dacă te uiți cu atenție la tot ce-a zidit.

Iar lucrările Sale sunt atât de minunate,
Lucrări desăvârșite, mari și înfricoșate!
De aceea, înaintea Lui în rugă să te-apleci
Zicând: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci!

Ioan Vasiu 

Niciodata parasit

28 septembrie

Text: Psalmul 27:7-10

Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul
ma primeste.” Psalmul 27:10

Potrivit lui Henry Jacobsen, sase mineri scotieni au fost nevoiti
sa ia o decizie infioratoare. In timp ce lucrau la circa 500 de
metri adancime, stalpii unei galerii au cedat, si unui din colegii lor
a fost surprins sub daramaturi. Imediat, apa si noroiul a inceput sa
inunde galeria.

Minerii si-au dat seama ca, foarte curand, toate galeriile de
evacuare vor fi inundate si vor fi blocati inauntru, daca nu vor fugi
imediat. Cu o mare agonie si sfasiere de inima cei sase au hotarat
sa-si lase colegul sub daramaturi sa moara, pentru a nu fi cu totii
inmormantati de vii, in timp ce ar fi incercat sa-l salveze. Au fost
nevoiti sa-l abandoneze.

In contrast, Dumnezeu nu este niciodata fortat sa uite nici macar
pe unul din copiii Sai. Indiferent cat de disperata poate sa fie
situatia sau cat de grele vor fi problemele cu care ne confruntam,
Tatal nostru Cel ceresc sta langa noi gata sa intervina in cele mai
mari nevoi ale noastre, cu intelepciunea si puterea Sa infinita. In
nici o imprejurare si niciodata EI nu va renunta la cei pe care i-a
cumparat cu pretiosul sange al Fiului Sau. Poate ca uneori ne
simtim abandonati, dar nu vom fi niciodata parasiti.

David a scris in Psalmul 27 ca el se bucura de grija suverana a lui
Dumnezeu. El si-a imaginat ca daca se va intampla chiar si ceea ce
este de neimaginat – sa fie parasit de mama si tatal sau – Dumnezeu
nu-l va parasi niciodata.

Ai curaj, iubite crestine. Chiar daca legaturile pamantesti si prie-
tenia umana vor cadea, El care te iubeste cu o dragoste vesnica, va
continua sa poarte de grija fiecarui copil din familia Sa. – P.R.V.


Tu totdeauna, Doamne, esti cu mine
si nici o clipa singur nu ma lasi.
Puterea Ta e taina ce ma tine
Din cei dintai la cei din urma pasi.” – C. Ioanid

Dumnezeu ne iubeste pe fiecare din noi, in parte,

ca si cum ar fi numai unul din noi

pe care sa-l iubeasca.

Painea zilnica

Puterea Lui Dumnezeu, nu a noastra

Text: Psalmul 46

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…” Psalmul 46:1

Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mîngaiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decat suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In cateva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercand să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dandu-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.


În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfarşitul puterilor. Chiar şi atunci cand suntem slabi în credinţă, ori cand simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră.
Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci cand valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemandu-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvantului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă.      – H.G.B.

Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfîrşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.” 
– D.J.D.

Cand nu-ţi mai rămîne nimic decat Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient

Painea zilnica

Puterea unui compliment

Text: Luca 7:36-50

Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult.

Domnul Isus a ştiut că un cuvant sincer de laudă poate aduce mare încurajare inimii cuiva. În incidentul povestit de textul de azi, Isus a făcut un compliment foarte mare unei femei care nu auzise altceva decat numai insulte. El a lăudat părerea ei de rău pentru păcat şi dragostea pe care o avea pentru El. Cu siguranţă, cuvintele lui Isus i-au dat noi speranţe că viaţa ei era preţioasă.
O femeie din biserica noastră a experimentat într-o zi puterea complimentului. Ea este o gospodină şi mamă foarte ocupată, munceşte din greu pentru satisfacerea nevoilor familiei. Are cateva însărcinări importante în viaţa bisericii. Pe langâ toate acestea are şi un serviciu cu jumătate de normă. Într-o vreme cand programul îi era deosebit de încărcat, a simţit o depresiune deosebită. I se părea că fiecare profita de ea şi de munca ei, fără nici o recunoştinţă. Copiii aşteptau haine curate şi mancăruri gustoase. Soţul era mereu ocupat. La serviciu, nimeni nu-i dădea nici o atenţie. Fraţii din biserică păreau că nu apreciază nimic din ceea ce făcea ea. Atunci i-a sosit de la florărie un buchet mare de flori în faţa uşii. O simplă notă în buchetul de flori spunea: „Vrem să ştii ce mult te apreciem. Eşti o soţie şi o mamă minunată”. Bileţelul era semnat „Soţul tău şi copiii”. S-a aşezat jos pe covor şi a plans. Odată cu lacrimile, i s-a scurs întreaga depresiune.


Ai luat pe cineva ca pe un bun ce-ţi aparţine? Nu i-ai arătat nici o apreciere? Te-ai gandit numai la tine însuţi? Astăzi, spune-i persoanei aceleia că ea este o persoană specială pentru tine şi fă-i un compliment sincer. – D.C.E.

A fost doar un cuvant amabil,
O vorbă spusă-n lină şoaptă,
Dar nu-n zadar, c-a vindecat
O inimă aproape frantă.  – Anonim

Cuvantul tandru al complimentului se spune uşor, dar poartă în el o mare greutate

Painea zilnica

Putinul care valoreaza mult

Text: Zaharia 4:1-10

Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” Zaharia 4:10

Adesea auzim spunandu-se: „Ce-i mare este bun”. Dar este oare aceasta adevărat întotdeauna? Nu neapărat. Dumnezeu foloseşte uneori lucruri mici şi oameni relativ neimportanţi pentru a-Şi arăta puterea şi graţia. In Zaharia 4, vedem clar un asemenea exemplu. Dumnezeu l-a încurajat pe Zorobabel, conducătorul celor întorşi din robie, să termine Templul. Chiar dacă nu avea grandoarea Templului construit de Solomon, el era totuşi făcut prin călăuzirea şi puterea Duhului. Un grup mic de oameni cu resurse limitate, condus de doi oameni, Iosua şi Zorobabel, aveau să vadă mana atotputernică a lui Iehova lucrand de partea lor. Drept rezultat, micul grup a făcut lucruri mari pentru Dumnezeu.

Iată alte cateva ilustraţii biblice ale principiului că puţinul înseamnă mult atunci cînd Dumnezeu este de partea sa. In Judecători 4, ni se prezintă eficienţa unui ţăruş – un ţăruş de lemn – lovit de ciocanul din mana unei femei. A fost felul în care Dumnezeu s-a folosit de un lucru banal pentru a-i da o strălucită victorie lui Israel împotriva duşmanilor săi. În capitolele care urmează, ni se relatează despre 300 de oameni înarmaţi cu ulcioare de pămant şi trambiţe care au pus pe fugă o întreagă oştire duşmană. Arme ciudate! În capitolul 15, autorul ne spune despre o falcă de măgar cu care omul lui Dumnezeu a omorat o mie de invadatori filisteni.
Să încetăm a ne mai scuza în legătură cu partea care ne revine în planul lui Dumnezeu, crezand că este prea mică ori că talentele noastre sunt prea nesemnificative. Abilităţile noastre limitate, împreună cu puterea nelimitată a lui Dumnezeu, vor face o pereche invincibilă. – P.R.V.

Nu sunt decît un abur ce se-nalţă,
Un fir de praf îndrăgostit de-o stea.
Dar Tu mi-ai pus în suflet o speranţă
Ce nimeni altul nu mi-o poate da. „- C. Ioanid

Lucrurile mici devin lucruri măreţe cand sunt făcute în puterea lui Dumnezeu

Painea zilnica

„Nu am privit niciodata in sus de aici”

Text: Isaia 40:21-26                                     

Ridicaţi-vă ochii in sus, si priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?” Isaia 40:26

Prietenul meu Mark era pe terenul de golf unde mai jucase de multe ori. Deodată a exclamat către partenerii săi de joc: „Priviţi, ce privelişte minunată!” Dincolo de dunele aurii ale nisipului se desfăşura o imagime minunată a Lacului Michigan, cu oglinda apelor albastre sclipind în lumina acelei veri splendide. De fiecare dată, înainte de a ajunge în acel punct specific, Mark fusese concentrat la joc şi la problemele lui. Ochii îi fuseseră aplecaţi numai în jos. „Nu am privit niciodată în sus de aici!” a exclamat el. Cuvintele lui m-au făcut să mă gîndesc la oamenii cărora Isaia le-a vorbit cu previziune profetică. Vor fi în exilul babilonian, departe de ţară, într-o situaţie precară. Profetul îi sfătuieşte să privească în sus, să-şi ridice ochii în sus amintindu-şi de maiestatea, puterea şi credincioşia Domnului Suveran peste totul.


Acest sfat este bun şi pentru noi cei de azi. Uneori devenim atat de preocupaţi de dificultăţile vieţii, sau atat de copleşiţi de anumite situaţii, că pierdem perspectiva lui Dumnezeu. Suntem în locuri problemă care ne absorb interesul şi ne limitează viziunea. Poate fi biroul unde lucrăm, sau prezenţa unei persoane dificile. Poate fi un pat de spital sau camera unde zăcem bolnavi. Suntem descurajaţi şi slăbiţi. Dacă aşa este, atunci avem nevoie să privim în sus şi să vedem din nou grandoarea şi puterea Dumnezeului nostru atotputernic. Să nu ajungem să spunem vreodată: „Niciodată n-am privit în sus din locul acesta!” – D.C.E.

De vezi ce minuni poate Domnul să facă
Privind în jur la toate cele create,
încrede-te atunci în puterea-I divină;
Sigur te va trece cu bine prin toate.„- D.J.D.

Unii oameni văd mai multe lucruri ale lui Dumnezeu plimbandu-se în jurul casei, decît văd alţii făcand călătorii împrejurul lumii

Painea zilnica

Focul de la rusalii

O imagine alb negru, a ceea ce e-n veșnicii
O prezentare a ce-i Sus, un simplu decor,
Puterea de la rusalii, a-mbrăcat ucenicii
Cu-o forță Divină, de Sfânt Protector.

Limbi de foc, Putere mare din cer
S-a pogorât în odaie, a venit peste toți,
Cuvântul Sfânt, a venit din etern
Ca să îmbrace mulțimea, cu haine de preoți.

Cerul a fost pe pămînt în acea clipă
O sclipire puternică, de acasă de Sus,
Pământul cu Cerul, în tot se-nfiripă
Și dă acea Forță, ce se numește Isus.

Și-n clipa aceea, natura a înviat
Cei mulți dintre ei, au simțit Văpaia Divină,
Trezirea mult așteptată, s-a revărsat
Și s-au văzut limbi de foc și multă lumină.

Cu ochii spre cer, cu pace de sus
Cu fericire deplină, de Duhul spălați,
Se roagă la Tatăl, slăvesc Bunul Nume
Acuma sunt Sfinți, de Duh, transformați.

Acum, tot ce părea un vis, e realitate
Acea imagine pală, a veșniciei eterne,
Prinde culoarea cea vie, de eternitate
Iar puterea deplină din cer, se așterne.

Acesta e cerul, aceasta e singura viață
Să locuiești în Casă, să fii parte din rai,
Să simți dragostea si iubirea măreață
O veșnicie în Cer cu Domnul să stai.

Bandi Sebastian Alexandru 

Mi-a fost groaza sa ma intorc inapoi

Text: Ieremia 32:17-25

Ah! Doamne Dumnezeule!… nimic nu e de mirat din partea Ta!” Ieremia 32:17

La serviciul de duminică dimineaţa al bisericii, Lois Walsh, misionara, a ieşit în faţă pentru a-şi lua rămas bun de la biserică. Peste trei ore, împreună cu soţul şi cei trei copii, vor fi în avionul care va zbura cu ei înapoi spre Brazilia. Ultimele săptămani fuseseră febrile, multe de făcut, obstacole dificile. Acum, Lois stătea în faţa noastră, fără să-şi dea aere, arătand destul de odihnită. Mă întrebam ce o să ne spună. Prima dată a mulţumit bisericii pentru prietenia şi ajutorul acordate în timpul concediului. Apoi a adăugat onest: „Mi-a fost groază să mă întorc acolo”. Nu din pricina lucrării misionare, ci din pricina eforturilor cu mutatul copiilor. Mai mult, la o lună după ce vor sosi, vor trebui să se mute din nou. Se întreba cum o să se descurce.


Apoi ne-a atras atenţia asupra pasajului din Ieremia 32:17. „în una din zile eram de-a dreptul îngrozită de munca ce m-aşteaptă şi de stresul emoţional al reantoarcerii. Mă simţeam slabă şi nepotrivită pentru aceasta. În citirea Bibliei din ziua aceea am ajuns la Ieremia 32. M-am gandit la puterea Dumnezeului nostru, Creatorul. Apoi am ajuns la cuvintele care spun despre El: „Nimic nu e de mirat la Tine”. Mi-am dat seama imediat că nu va trebui să fac totul de una singură – că toată puterea Lui era la dispoziţia mea. El este ajutorul meu”.
Eşti şi tu confruntat cu probleme dificile? Eşti copleşit de munca ce o faci? Presiunile emoţionale te strivesc? Nu uita, nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu!                       – D.C.E.

Bizuieşte-te pe Domnul
La picioare-I de vei sta,
Prin puterea Lui cea mare,
Biruinţă vei avea.”   – Anonim

Când adversităţile sunt gata să lovească. Dumnezeu este gata să te întărească

Painea zilnica

Adevar: Manevrati cu atentie!

Text: Efesem 4:7-16

…credincioşi adevărului în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem, la Cel ce este Capul, Cristos.” Efeseni 4:15

Intr-un articol publicat de revista „Moody Monthly”, intitulat: „Să fim pe deplin cinstiţi”, Calvin Miller îşi aduce aminte de o femeie din biserica pe care o păstorise, care se supărase foarte rău pe el pentru că nu l-a pus pe fiul ei să cante mai multe cantări în biserică. Işi însemnase într-un caiet fiecare ocazie în care Miller a procedat faţă de ea într-un fel care „nu era în spiritul lui Cristos”. Cîteva luni mai tarziu, i-a arătat tot ce-i făcuse, lucruri care o ofensaseră. Miller a spus: „Ceea ce m-a uimit cel mai mult era că lista ei era aproape în întregime adevărată. Nu scrisese nimic ce nu era adevărat, dar ceea ce scrisese nu era deloc amabil”.


Vorbind adevărul fără dragoste poate sluji cauzei răului, fie că o facem cand predicăm sau cand învăţăm pe alţii Cuvantul lui Dumnezeu, cand mustram un credincios, sau cand ne disciplinăm copiii. Adevărul poate fi devastator. Cand este îmbrăcat cu dragoste, atunci el elimină eroarea, zideşte încrederea şi promovează binele altuia. Calvin Miller afirmă: „Adevărul răutăcios strigă ca un învingător. Adevărul iubitor plange că trebuie să-şi confrunte fratele în greşeala lui. Adevărul răutăcios calcă falnic de puterea sa. Adevărul iubitor plînge deoarece corectarea ce i-a fost inspirată va provoca dureri pentru o vreme. Adevărul răutăcios strigă: „Şahmat, eşti bătut!” Adevărul iubitor şopteşte: „Te corectez cu aceeaşi durere ce o simţi şi tu. Dar cand durerea se va termina ne vom bucura împreună că am servit atat cinstei cat şi dragostei”.
Duhul adevărului lui Dumnezeu ne cere să spunem adevărul, dar să nu-l spunem fără dragoste. Numai cand ne vom preda limba Lui vom putea manevra adevărul cu multă grijă. – D.J.D.

la-mi limba, Doamne, şi a Ta să fie
Şi dă-mi în viaţa-ceasta unic ţel,
Să spun doar adevărul din iubire,
La toţi cei mari şi mici, la fel. ”     – D.J.D.

O bucăţică de dragoste este singura momeală
în stare să pună frau limbii.

Painea zilnica