Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva

Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva,
Stii bine că n-as cere o viată linistită,
Ci mai-de-grabă Doamne o inimă smerită
In care să domnească senină, PACEA TA !

Un trai fără de lupte, senin, nu mi-ar plăcea,
Căci îmi doresc, o Doamne, o inimă-ndrăzneată,
Si care la nevoie e tare si semeată,
Nădăjduind în Tine si în Puterea Ta !

Pe cei răi nu-ti cer Doamne, să-i iei din calea mea,
Găsindu-i pe cărare, dă-mi harul să-i îndrept,
Putere si RĂBDARE să le întorc privirea în Sus, spre Golgota.

Al Cerurilor Rege să cer ce-as mai putea ?
Comori sau bogătie ? Cât le dispretuiesc !
Dă-mi fericirea Doamne, pe SEMEN să-l IUBESC,
Cu-a dragostei comoară TU umple-mi inima !

Sabina Wurmbrand

2 Ianuarie

 „Să-ţi învioreze popoarele puterea.” Isaia 41:1

Toate lucrurile de pe pământ au nevoie de înviorare. Nici un lucru creat nu trăieşte prin sine însuşi. „Tu înnoiesti astfel faţa pământului” (Psalmi 104:30) este declaraţia psalmistului. Chiar şi copacii, care nu-şi poartă singuri grija scurtei lor vieţi prin muncă, trebuie să bea din ploaia cerului şi să se hrănească din ascunsele comori ale pământului. Cedrii din Liban, pe care Dumnezeu i-a sădit, trăiesc doar fiindcă, zi după zi, se hrănesc cu seva din adâncul pământului.

Nici viaţa omului nu poate fi prelungită fără o reînnoire de la Dumnezeu. Aşa cum este necesar să menţinem sănătatea trupului prin mâncare, la fel trebuie să ne hrănim sufletele ascultând Cuvântul predicat, citind din Cartea lui Dumnezeu şi desfătându-ne cu ospăţul poruncilor. Cât de slabe ar fi trupurile noastre dacă nu am mânca! Dar cu cât mai slab este un sfânt care trăieşte fără conducerea Cuvântului lui Dumnezeu şi fără rugăciune! Dacă credinţa noastră poate trăi fără Dumnezeu, atunci nu este de origine divină; nu este decât un vis. Fiindcă ceea ce a sădit Dumnezeu II aşteaptă, aşa cum florile aşteaptă roua.

Fără o refacere permanentă nu vom fi pregătiţi pentru atacurile continue ale răului, pentru ispite şi pentru conflictele din suflet. Când se porneşte vijelia, vai de copacul care nu şi-a prins bine rădăcinile de stâncă şi nu şi-a făcut suficiente provizii de hrană. Când soseşte furtuna, vai de marinarii care nu şi-au întărit pânzele, nu şi-au aruncat ancora şi nu au căutat un liman. Dacă permitem binelui să slăbească, răul va prinde puteri şi va lupta cu disperare pentru a ne lua în stăpânire; şi astfel, poate, va urma durerea şi disperarea şi nefericirea. Să ne apropiem de tronul îndurării divine în umilinţă. Atunci vom primi împlinirea făgăduinţei „Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea! (Isaia 40:31).

C.H. Spurgeon

22 Decembrie

„Eu te întăresc.” Isaia 41:10

Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea lui Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea? Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă.

Oare va obosi Cel care a creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii Tăi sau jefuit de duşmani.

Toţi cei fără puteri să se-nţărească
Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Noiembrie

„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.” Eclesiastul 9:10

„Tot ce găseşte mâna ta să facă” se referă Ia lucruri posibile. Sunt multe lucruri pe care le-am putea face, şi nu le facem niciodată. Ar fi bine dacă aceste lucruri ar rămâne numai în mintea noastră, dar, dacă vrem să fim folositori, nu trebuie să ne mulţumim să facem planuri şi să vorbim despre ele. Trebuie să îndeplinim în mod practic tot ce pot să facă mâinile noastre. O faptă bună este mai valoroasă decât o mie de teorii geniale. Să nu aşteptăm ocazii mai bune, sau lucrări deosebite, ci să facem lucrurile pe care le avem de făcut în fiecare zi.

Nu avem alt timp de trăit Trecutul s-a dus; viitorul nu a venit încă. Nu vom avea niciodată alt timp în afară de prezent. Nu aştepta ca experienţa ta să ajungă la maturitate, şi apoi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Doreşte-ţi să rodeşti acum. Slujeşte-L pe Dumnezeu acum, dar ai grijă de felul în care îţi îndeplineşti munca: ,fă cu toată puterea ta”. Fă-o imediat Nu-ţi irosi viaţa gândindu-te la ceea ce plănuieşti să faci mâine, de parcă aşa ţi-ai putea ascunde lenea de azi. Nici un om nu-L slujeşte pe Dumnezeu făcând lucrurile mâine. Dacă II onorăm pe Christos şi suntem binecuvântaţi, acest lucru se întâmplă prin ceea ce facem azi.

Orice ai face pentru Christos, pune-ţi tot sufletul. Nu-I oferi o treabă de mântuială, făcute când şi când. Când II slujeşti, slujeşte-L cu tot sufletul tău, cu toată inima ta şi cu toată puterea ta. Unde se află puterea creştinului? Nu în el însuşi, fiindcă el este slab. Puterea Lui se află în Domnul oştirilor. Să căutăm deci ajutorul Domnului; să-1 căutăm cu rugăciune şi credinţă, şi, după ce am făcut „tot ce găseşte mâna”, să aşteptăm binecuvântarea Domnului. Astfel, ceea ce am făcut va fi bun şi îşi va îndeplini scopul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Noiembrie

„Să propovăduiesc robilor de război slobozirea.” Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii.

El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit.

Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Noiembrie

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” 2 Corinteni 12:9

O calificare primară pentru a-L sluji pe Dumnezeu cu mare succes şi pentru a îndeplini triumfător lucrarea lui Dumnezeu este simţământul propriei slăbiciuni. Atunci când războinicii lui Dumnezeu se îndreaptă spre bătălie încrezători în forţele lor şi lăudându-se: „Ştiu că voi birui. Braţul meu tare şi sabia mea cuceritoare îmi vor aduce victoria”, înfrângerea nu este departe.

Dumnezeu nu merge cu omul care se încrede în propria putere. Cel care îşi numără victoriile calculează greşit, fiindcă victoria nu vine „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6). Cei care merg la bătălie lăudându-se cu vitejia lor se vor întoarce târându-şi steagul în colb, cu armura zdrenţuită. Cei care îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să-L slujească în felul Său, şi în puterea Sa, altfel slujba nu le va fi acceptată. Dumnezeu nu primeşte ceea ce face omul fără ajutorul puterii divine. El aruncă fructele amare ale pământului.

El culege numai grâul semănat de cer, udat de har şi copt de soarele iubirii divine. Dumnezeu va goli tot ce ai pus tu în tine. El îţi va curaţi hambarul, înainte de a-1 umple cu cel mai ales grâu. Râul lui Dumnezeu este plin de apă, dar nici o picătură nu vine din izvoarele pământului. Dumnezeu nu va folosi în bătăliile Sale o altă putere în afară de cea împărţită de El. Îţi jeleşti propria slăbiciune? Încurajează-te, fiindcă trebuie să conştientizezi slăbiciunea înainte ca Domnul să-ţi dea victoria. Golirea ta este pregătirea pentru a fi umplut, şi aruncarea ta este pregătirea pentru a fi înălţat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fii Lumină! Fii om înțelept!

Referințe

Deuteronomul 18:9-14

A fost, cândva, o zi de sărbătoare
Subtil, însă, ajuns-a-n calendare,
Prin veacuri furișată pân’ la noi,
Popoare-ntregi cuprins-a în șuvoi…

Nici nu te miri, când știi că dirijorul
E Șarpele viclean, amăgitorul!
Chiar din Eden sădise îndoiala-
De Halloween mulți au mușcat momeala,
Zicând ca el: „Oare o fi păcat? !
Hotărât, nu! Scobește un dovleac!
E distractiv c-o lumânare-n dinți
Sperii copiii care nu-s cuminți… „

Și uite-așa, din tată-n fiu, odat’
Doar câte-un obicei am adoptat:
Costume, măști, filme de groază…
Copiii noștri azi vizionează…

Sunt vremuri grele, vremuri de final,
E lumea mai mult afundată-n val,
Iar ocultismul urcă tot mai sus
Copiii, costumați, se cred ce nu-s:
Unii pisici – scuzându-se la școală
Că nu răspund, își țin codița-n poală…
Alții păianjeni, demoni, vrăjitoare… –
Așa i-a învățat o sărbătoare!

Ora de vară-iarnă moștenim
Tot de la-ntunecatul Halloween,
Când om și Diavol în orgii ocultă,
Părându-li-se noaptea mult prea scurtă,
Schimbară-n dat dumnezeiescul plan:
Cu-o oră-n plus, e-o nouă lege-n an!

O, cât păcat! Vai, ce-ntuneric gros!
Prietene, lumina ta-i Hristos!
Să-ți ardă-n piept, vorbește-le la toți:
Puterea Lui ne va-nvia din morți!

Cu pace-n suflet El te-mpodobește,
Cel Rău te sperie, te îngrozește!
A ta identitate e-n Isus –
Ești fiu de Rege, nu de jos, de Sus!
Te costumează cum scrie-n Scriptură:
Cu fapte bune, adevăr în gură,
Să fii lumină-n jur, la muncă, -n sat…
Învață-ți pruncii a trăi curat,
Nu pe la porți: ne dai, ori nu ne dai!
Isus Hristos ne dă cerescul Rai.

Adună-n coșul vieții, pentru Cer,
Nu bombonele, suflete ce pier!
Privind ecranul Duhului cel Sfânt,
Fă click postării sfinte din Cuvânt!
Aruncă-ți masca idolatră jos,
Lumină fii! Arde pentru Hristos!…

Aveam și noi, mai ieri, o sărbătoare,
Când Cerul cobora în Adunare,
Nu lumânări, în duhul luminați,
Prin jertfa Domnului Hristos spălați,
Înțelepțiți de Duhul Său cel Sfânt,
Vorbeam frumos și predicam plângând;
Ieșeam pe străzi, dar nu la speriat,
Cu drag, vesteam pe Cel crucificat.
N-aveam dovleci arzând, pe la ferestre…
Isus Hristos Lumina noastră este!

Iar azi, când lumea are-o sărbătoare
Când morții își cinstesc printr-o mâncare,
Sau luminițe ce se sting încet,
* Fii tu lumina! Fii om înțelept! *

Cornelia Sărac 

31 Octombrie

„Pune în mine un duh nou şi statornic.” Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna.

Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc.

„Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

El a știut

Referințe

Ioan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman  

Calea crucii

Calea crucii nu înseamnă nu știu ce filozofie,
Ci e să te-aduci, tu singur, permanent, o jertfă vie.

Nici a te aduce jertfă nu e nu știu ce mister –
Totu-i să trăiești pe Terra ca Isus venit din cer.

El, pentru că a dat TOTUL – până și cămașa Lui,
Iar la urmă chiar și viața ascultând de Tatăl Lui,
A primit înapoi TOTUL. A primit tot ce Și-a dat:
Slava, viața și puterea la care a renunțat.

A crescut atât de mare, pe cât S-a făcut de mic;
A ajuns să fie TOTUL, căci S-a făcut un NIMIC.

I-a putut iubi pe alții pentru că El, mai întâi,
Se dădea pe El la moarte, și pe toată Sinea Lui.

Deși Dumnezeu puternic Care zice și se face,
Ca om, S-a făcut un vierme pe care-l calci cum îți place.

Ai, cât dai; câștigi ce pierzi; și trăiești numai cât mori.

Valdi Herman