Măreţia dominatoare a puterii Sale

„Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.”

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa.

Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui.Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod.

Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

OSWALD CHAMBERS

Anunțuri

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Puterea fără egal a rugăciunii

„Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8:26

Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt Însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.”El”- Duhul din tine – “mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”: Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.

Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. “Trupul vostru este templul Duhului Sfânt.” Când Isus Christos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte “vreun vas prin templu” Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”.Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-l păstrăm neântinat pentru El.

Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.

Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

Oswald CHAMBERS

Miracolul credinţei

“Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare” 1 Corinteni 2:4

Pavel a fost un învăţat şi un orator de prim rang; el nu vorbeşte dintr-o umilinţă nedemnă, ci spune că ar umbri puterea lui Dumnezeu dacă, atunci când predică Evanghelia, i-ar impresiona pe oameni prin “vorbirea lui strălucită”. Credinţa în Isus este un miracol produs numai prin puterea Răscumpărării, nu printr-o vorbire impresionantă, nu prin insistenţă şi succes, ci numai prin puterea lui Dumnezeu.

Puterea creatoare a Răscumpărării vine prin predicarea Evangheliei, dar niciodată nu se datorează personalităţii predicatorului. Adevăratul post al predicatorului ar trebui să fie nu abţinerea de la mâncare, ci abţinerea de la oratorie, de la a face impresie printr-un stil ales de exprimare, de la orice ar putea împiedica prezentarea Evangheliei lui Dumnezeu. Predicatorul este acolo un reprezentant al lui Dumnezeu – “ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi”.

El este acolo ca să prezinte Evanghelia lui Dumnezeu, nu idealuri umane. Dacă oamenii vor să fie mai buni doar datorită predicării mele, ei nu se vor apropia niciodată de Isus Cristos. Tot ceea ce mă măguleşte în predicarea Evangheliei va sfârşi prin a face din mine un trădător al lui Isus; împiedic puterea creatoare a Răscumpărării Lui să-şi facă lucrarea.

“Şi după ce voi fi înălţat…. voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Oswald CHAMBERS

Împacă-te cu ideea existenţei păcatului

“Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” Luca 22:53

Faptul că nu ne împăcăm cu ideea existenţei păcatului produce toate dezastrele din viaţă. Poţi vorbi despre virtuţile nobile ale naturii umane, dar există ceva în natura umană care va râde în faţa oricărui ideal pe care-l ai. Dacă refuzi să accepţi că în fiinţele umane există viciu şi egoism, că există ceva de-a dreptul duşmănos şi rău, atunci, când păcatul îţi va ataca viaţa, vei face compromis cu el şi vei spune că n-are rost să lupţi împotriva lui.

Ţii cont că acesta este ceasul şi puterea întunericului sau imaginea pe care o ai despre tine însuţi exclude păcatul? Te împaci cu ideea existenţei păcatului în relaţiile şi prieteniile tale pământeşti? Dacă nu, el te va prinde la primul colţ şi vei face compromis cu el. Dacă te împaci cu ideea că există păcat, vei sesiza imediat pericolul – “Da, văd ce-ar însemna aceasta”. Recunoaşterea păcatului nu distruge baza prieteniei, ci stabileşte o acceptare reciprocă a faptului că temelia vieţii este tragică.

Fereşte-te întotdeauna de o evaluare a vieţii care nu recunoaşte faptul că păcatul există! Isus Cristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, totuşi El n-a fost niciodată cinic, niciodată suspicios, deoarece S-a încrezut pe deplin în ceea ce putea face El pentru natura umană. Omul curat, nu cel inocent, este un om în siguranţă. Omul inocent nu este niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie inocenţi. Dumnezeu le cere ca ei să fie curaţi şi virtuoşi. Inocenţa este o caracteristică a copiilor. Este un lucru condamnabil ca omul să nu se împace cu ideca existenţei păcatului.

Oswald CHAMBERS

Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz

Obiceiul de a recunoaşte bogăţiile lui Dumnezeu

„… părtaşi naturii divine. 2 Petru 1:4. ” Bucureşti 2001

Noi suntem făcuţi părtaşi naturii divine prin promisiunile Lui; apoi trebuie să „cultivăm” natura divină în natura noastră umană formându-ne anumite obiceiuri; primul obicei pe care trebuie să ni-l formăm este acela de a recunoaşte tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Insă noi spunem: „O, nu-mi pot permite asta” – una dintre cele mai mari minciuni care a fost vreodată cuprinsă într-o frază.

Este o dovadă de prost gust să vorbeşti despre bani în domeniul material şi la fel este şi în domeniul spiritual; totuşi, vorbim de parcă Tatăl nostru din ceruri ne-a lăsat fără nici un ban! Noi credem că este un semn de reală modestie să spunem la sfârşitul unei zile: „O, m-am descurcat astăzi, dar cu mare greutate”. Şi totuşi. Dumnezeul Atotputernic este în întregime al nostru prin Domnul Isus! Şi El va face ca până şi firul de nisip şi cea mai îndepărtată stea să ne binecuvânteze, dacă vrem să ascultăm de El. Ce contează că împrejurările sunt dificile? De ce n-ar fi? Dacă lăsăm loc autocompătimirii şi ne complăcem în a ne simţi mizerabil, alungăm bogăţiile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi îi împiedicăm şi pe alţii să aibă parte de ele. Nici un păcat nu este mai mare decât păcatul autocompătimirii, deoarece el ÎI dă jos pe Dumnezeu de pe tronul vieţii noastre şi Îl înlocuieşte cu interesele proprii.

Ne deschidem gura doar pentru a ne vărsa nemulţumirile şi viaţa noastră devine un burete spir­itual lacom; nu există nimic plăcut sau generos în viaţa noastră.Când Dumnezeu începe să fie mulţumit de noi. El ne va sărăci luându-ne toate bogăţiile de natură iluzorie, până vom învăţa că toate izvoarele noastre sunt în El. Dacă măreţia, harul şi puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în noi (nu faţă de conştiinţa noastră). Dumnezeu ne consideră responsabili de aceasta. El poate să ne „umple cu orice har”; de aceea, învaţă să dăruieşti altora harul Lui. Poartă pecetea naturii lui Dumnezeu şi binecuvântările Lui vor veni prin tine tot timpul.

Oswald Chambers

Puterea de a răbda

„Dacă zăboveşte, aşteaptă-o. Habacuc 2:3”

Răbdarea nu este acelaşi lucru cu indiferenţa; răbdarea ne duce cu gândul la o stâncă foarte puternică ce rezistă în faţa tuturor intemperiilor. Vederea lui Dumnezeu este izvorul răbdării, deoarece ea ne dă inspiraţie morală. Moise a răbdat nu pentru că a fost devotat unui ideal al dreptăţii şi al datoriei, ci pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. “El a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27, Bucureşti 2001). Un om care L-a văzut pe Dumnezeu nu este devotat unei anumite cauze sau probleme; el Îi este devotat lui Dumnezeu Însuşi. Ştii întotdeauna când o viziune este de la Dumnezeu, datorită inspiraţiei care vine împreună cu ea; lucrurile care vin în viaţa ta aduc lărgire şi vitalitate, deoarece totul este activat de Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu te trece, pe plan spiritual – aşa cum L-a trecut pe Fiul Său în mod concret – printr-o perioadă de ispitire în pustie, timp în care nu ai nici un cuvânt de la El, tu să rămâi neclintit; puterea de a rămâne neclintit există, pentru că-L vezi pe Dumnezeu.”Dacă zăboveşte, aşteaptă-o.” Dovada că am avut parte de viziune este faptul că noi căutăm mai mult decât am ajuns să cunoaştem. Este un lucru rău să fim satisfăcuţi pe plan spiritual. “Ce Îi voi da Domnului?* (KJV) a spus psalmistul. ..Voi luapaharul mântuirii.” Noi suntem în stare să căutăm satisfacţie în noi înşine – “Am acum lucrul care îmi trebuia; acum sunt cu totul sfinţit: acum pot sta neclintit”.

Imediat ce spunem aceasta, suntem pe drumul spre dezastru. Căutarea noastră trebuie să depăşească cunoaşterea noastră. “Nu că am câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit.” Dacă avem numai ceea ce am experimentat, nu avem nimic, dar dacă avem inspiraţia viziunii lui Dumnezeu, avem mai mult decât putem experimenta. Fereşte-te de pericolul relaxării spirituale!

Oswald CHAMBERS