Rugă

O, Doamne, dă-mi puterea
Să pot înlătura
Toți stâlpii neputinței,
Ce-s munți în calea mea.

O, Doamne, dă-mi curajul
Să-nfrunt încrezător
A fricii-ntimidare
Cu iz vătămător.

O, Doamne, dă-mi iubirea
Să acopăr ne-ncetat
Greșeala ce lovește
Cu scop necugetat.

O, Doamne, dă-mi și vorba
Ce leagă decisiv
Atâtea răni deschise
Din suflet depresiv.

O, Doamne, îndurarea
Din mâna Ta mi-o dă,
Mai plin de bunătate,
Mai drept, mai blând mă fă.

O, Doamne, vreau și traiul
Să-mi fie mai intens,
Să nu alerg degeaba
Spre un veșnic, trist non-sens.

O, Doamne, ascultă-mi ruga,
Coboară-Te-n răspuns!
Ce-mi dai, înseamnă totul,
Ce-mi spui, îmi e de ajuns.

Lucian Cazacu 

Reclame

Cu Tatăl…

Cu Tatăl, astăzi vreau să stau
La locul meu de strajă
Să simt puterea Lui mereu,
Să pot rămâne trează.

E-atât de bine lângă El…
Nimic nu mă atinge
Doar, harul Lui, mereu, mereu,
Ființa-mi îmi învie.

O, Doamne Tatăl meu ceresc
În zori de dimineață,
Vin să m-adăp din apa Ta,
Ca să primesc viață!

Prezența Ta mă înfioară,
Dar e atât de bine… .
Sub adăpostul Tău sa fiu
Ca să primesc… lumină!

Aici, la locul meu de strajă
Putere Tu imi dai,
Ca să răzbesc în toate, azi,
Să pot ajunge-n rai.

Nimic, nimeni si niciodată,
Prezenta Ta n-o va-nlocui,
Căci sursa puterii mele,
Tu Esti! Și Tu Ești al meu rai!

Îți mulțumesc, o, Doamne,
Că milă ai avut
De firava-mi ființă,
Un chip ciudat, de lut.

Azi, imi esti al meu Tată,
Răscumpărată sunt,
Iertată si sfințită…
Prin jertfa Lui Isus!

Mariana Blaga

 

TOMA

Pe o piatră, în grădina
Plină de măslini în floare,
Din vechimi de mult apuse,
Vine-o şoaptă de-ntrebare.

Toma, aşezat pe-o parte,
Ţine ochii în pământ.
„-Spune Tomo, nici acuma,
Nu-ţi dai seama cine sunt?!

Ai umblat trei ani cu mine
Şi-ncă nu stii Ce sunt Eu!
Marea-n mijlocul furtunii
A ştiut că-s Dumnezeu!

Orbii mă opreau pe cale.
Mă ştiau făr’ să mă vadă.
Chiar sutaşul, fiu al Romei,
De departe-a vrut să creadă.

Şi femeia cananită
A ştiut la rândul ei
Că din pâinea de pe masă
Cad bucăţi şi la căţei!

Iar cînd v-am trimes în lume
Să vestiţi Împărăţia,
Şi v-am dat la toţi puterea
Ce-ntăreşte mărturia,

N-ai ştiut ce sunt şi cine
M-a trimes la voi anume?
Ai umblat trei ani cu mine
Şi nu ştii să-mi spui pe nume?

N-ai crezut a mea putere,
N-ai crezut al meu cuvânt,
Şi-astăzi, cînd îţi stau ’nainte,
Nu mă recunoşti! EU sînt!

Eu, Cel rărtignit pe cruce.
M-ai văzut cînd am murit.
Uite-n palme, semn de cuie,
Coasta-n care-am fost rănit!

Vino! Pune mâna, Tomo,
Şi cu ochii tăi să vezi!
Binecuvântat eşti astăzi
Ca văzând şi tu să crezi!

Dar mai fericit e-acela
Care nici nu M-a văzut,
Ci privind spre poala crucii,
M-a ales şi M-a crezut!”

Rely Tarniceri 

Judecată pe baza profunzimii dragostei

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.”

1 Petru 4:17

Lucrătorul creştin nu trebuie să uite niciodată că mântuirea este gândul lui Dumnezeu, nu al omului; de aceea ea are o adâncime de nepătruns. Mântuirea este marele gând al Iui Dumnezeu, ea nu e o experienţă. Experienţa este numai poarta prin care mântuirea intră în viaţa noastră conştientă. Nu predica niciodată experienţa; predică marele gând al lui Dumnezeu care se află în spatele ei. Atunci când predicăm, nu proclamăm doar cum poate fi omul salvat de iad şi făcut curat şi moral, ci aducem vestea bună despre Dumnezeu.

În învăţătura lui Isus Cristos este mereu scos în evidenţă elementul judecăţii; el este semnul dragostei lui Dumnezeu. Nu împărtăşi nicio­dată sentimentele celui care spune că îi este dificil să ajungă la Dumnezeu; Dumnezeu nu este vinovat de aceasta. Nu este treaba noastră să descoperim motivul pentru care este dificil, ci să prezen­tăm astfel adevărul, încât Duhul lui Dumnezeu să arate ce nu este în regulă. Marele, veritabilul test al predicârii este acela de a aduce pe fiecare om la judecată. Duhul lui Dumnezeu se ocupă de fiecare om în parte.

Dacă Isus ne-ar da vreo poruncă pentru care El n-ar putea să pe facă în stare s-o împlinim, ar fi un mincinos; iar dacă noi facem din incapacitatea noastră o barieră în calea ascultării, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că există un lucru pe care El nu 1-a luat în considerare. Fiecare clement al încrederii în noi înşine trebuie să fie distrus de puterea lui Dumnezeu. Recunoaşterea slăbiciunii şi a dependenţei noastre complete îi va oferi întotdeauna Duhului Sfânt ocazia de a-şi manifesta puterea.

Oswald Chambers

Stăpânirea morală

.. moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui… prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi fală de păcat şi vii pentru Dumnezeu.

Romani 6:9-11

Viaţă veşnică împreună cu El.
Viaţa veşnică este viaţa pe care Cristos a arătat-o pe plan uman; aceeaşi viaţă, nu o imitaţie a se manifestă în trupul nostru muritor atunci când suntem născuţi în Dumnezeu. Viaţa veşnică nu este un dar de la Dumnezeu, ci este dăruirea de Sine a lui Dumnezeu.
Energia şi puterea care s-au manifestat în Îsus se vor manifesta în noi prin harul suveran desăvârşit al lui Dumnezeu, o dată ce am luat decizia morală cu privire la păcat.

“Veţi primi puterea Duhului Sfânt” nu putere ca un dar de Ia Duhul Sfânt, căci puterea este Duhul Sfânt, nu ceva ce ne dă El. Viaţa care era în Isus devine a noastră prin intermediul crucii Lui. o dată ce am luat decizia să ne identificăm cu El. Dacă este greu să fim într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, aceasta e din cauză că refuzăm să luăm o hotărâre categorică în privinţa păcatului. Imediat ce am luat hotărârea, viaţa deplină a lui Dumnezeu vine în noi. Isus a venit ca să ne dea o sursă inepuizabilă de viaţă:…..ca să fiţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Viaţa veşnică n-are nimic de-a face cu timpul; ea este viaţa pe care a trăit-o Isus când era aici pe pământ. Singura sursă de Viaţă este Domnul Isus Cristos.

Chiar şi cel mai slab sfânt poate experimenta puterea divinităţii Fiului lui Dumnezeu, dacă este gata să se dea pe sine la o parte. Orice urmă dc energie din noi înşine va umbri viaţa lui Isus din noi. Trebuie să continuăm să ne dăm pe noi înşine la o parte şi atunci încet, dar sigur, plinătatea vieţii lui Dumnezeu ne va invada întreaga fiinţă, iar oamenii vor cunoaşte că am fost cu Isus.

Oswald CHAMBERS

Ascultarea

Sunteţi robul aceluia de care ascultaţi.

Romani 6:16

Primul lucru pe care trebuie să-l fac atunci când examinez puterea care mă domină este să recunosc adevărul neplăcut că sunt responsabil pentru faptul de a fi astfel dominat întrucât am cedat în faţa respectivei puteri. Dacă sunt robul eului meu, eu sunt vinovat pentru aceasta, deoarece, la un moment dat în trecut, am cedat eului. La fel, dacă ascult de Dumnezeu, fac aceasta pentru că m-am predat pe mine însumi Lui.Dacă un copil se lasă dominat de egoism, el va descoperi că aceasta este cea mai înrobitoare tiranie de pe pământ.

Nu există putere în sufletul uman care să rupă lanţurile unei atitudini formate prin cedarea în faţa eului. De exemplu, lasă-te dominat pentru o secundă de orice vine din natura poftei (aminteşte-ţi ce este pofta: „Trebuie să am imediat acest lucru”, fie că este vorba de o poftă a cărnii sau a minţii), cedează o dată şi deşi poate te urăşti pentru că ai cedat, eşti legat ca un sclav de acel lucru. Nu există absolut nici o eliberare prin puterea umană, ci numai prin Răscumpărare. Trebuie să te predai în umilinţă totală Singurului care poate zdrobi puterea dominatoare, adică Domnului Isus Cristos.

„El M-a uns… ca să vestesc robilor izbăvirea.”  ,Descoperim aceasta în moduri ridicol de simple –„O, pot renunţa la acest obicei oricând doresc”. Nu poţi; vei descoperi că obiceiul te domină cu totul pentru că i-ai cedat de bunăvoie. Este uşor să cânţi „El va zdrobi orice lanţuri”, trăind în acelaşi timp o viaţă de robie evidentă faţă de tine însuţi. Predarea în mâna lui Isus va zdrobi orice robie din viaţa oricărui om.

Oswald Chambers

Puterea Ta îmi e de-ajuns

Puterea Ta îmi e de-ajuns
Să-naintez spre Tine,
Să-nving tristeţile de ieri
Victorios spre mâine.

Când sunt dator, puterea Ta,
De tot ce am mă iartă
Şi-n plus, mă-nvaţă a urca
Iertând pe-o nouă treaptă.

Când am în mine-un singur dor
Şi-acela mi se stinge,
Puterea Ta mi-e ajutor
Şi de dorinţi m-aprinde,

M-aprinde ca să nu mă sting
Nici viu, nici mort de Tine,
Dar să rămân un far pe zid
Şi ieri, şi azi, şi mâine.

De am a suferi vre-un chin
Puterea Ta e dulce
Şi-n ramura de har sublim
Privesc spre ea la cruce.

Puterea Ta îmi e de-ajuns
Să birui lumea toată!
Şi-apoi, cu Tine-al meu Isus
Să am aceeaşi soartă.

Prin ea ajung în veşnicii
Să mă-ntâlnesc cu Tine,
De-aceea, Doamne, până vii
Puterea Ta mă ţine!

Mihai Ghidora 

Puterea rugăciunii

E mare încercarea! …
E mare cât un Goliat!
Tu? . . nici măcar cât David…
Cu ea nu poți lupta…
Te vezi doar o furnică
Ce poate fi strivită
De-acest uriaş de ură
Ce nu te va cruța! . .
Îl vezi cum te priveşte.
Se-apropie de tine!
Să scapi ai vrea! … zadarnic! …
Deodat’ te simți pierdut!
Nu-i cine să te scape
Nu-i ajutor pe-aproape
Şi nici chiar din departe
Chiar de l-ai tot cerut! …
Dar, dintr-odat’, minune!
Goliatul şovăieşte,
Îi tremură genunchii
Iar tu priveşti uimit:
Dar cum e cu putință?
Îl vezi cum se-ncovoaie
Şi-n clipa următoare
În praf e prăbuşit! ! !
*
O, nu ştiut-ai oare
Că Dumnezeul Slavei
Ascultă rugăciunea
Celor neprihăniți?
Că ea deschide cerul
Şi norii şi pământul
Că ea deschide temniți
Şi-nvie din morminți?
Că ruga cea fierbinte
Mare putere are
Când cei făr’ de prihană
Ca jertfă o aduc
Celui ce totul poate,
Celui ce totul vede,
În fața Cărui iadul
Şi demonii toți fug?
O, suflet drag, ştiut-ai
C-atunci când simți în oase
Cum intră groaza morții
Cu-al său rece fior,
Se ‘nalță pentru tine
Tone de rugaciune
Spre Cel Atotputernic
Ce stă mai sus de nori?
Căci pentru Cel ce-i veşnic
Nu-i prea adâncă groapa
Nu-i prea adâncă marea
Şi nu-i cu neputință
Nimic în fața Lui!
În clipe de durere,
De-amar şi disperare
Tu eşti purtat pe brațe
De rugi spre tronul Lui!
Dă-i slavă, mulțumeşte-i
Pentru a Sa scăpare
Şi pentru sfinții care
În rugă te-au purtat,
Căci pe-ale rugii brațe
Până peste hotare
Va fi mereu acela
Ce-i fiu de Împărat!

Emanuel Hasan

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…” (Luca 24:21)

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfâcut-o.

Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.

Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea Iui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

Oswald Chambers