2 Mai

Nu Te rog să-i iei din lume.” Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă” (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru.

Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul”. Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă.

Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Aprilie

Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.” Psalmi 22:14

Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15).

Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte.

O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-l până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Martie

Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată” „Psalmi 30:6

„Moabul… se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas într-altul” (Ieremia 48:11). Dă-i unui om bogăţie. Lasă-i corăbiile să aducă mereu pradă, lasă vânturile şi valurile să-i fie slujitori şi să-i aducă vasele din mijlocul mării. Lasă-i pământul să rodească, şi lasă vremea să-l ajute în strângerea recoltelor. Lasă-l să aibă parte numai de succese. Lasă-l să stea printre oameni ca un negustor de vază. Lasă-l să se bucure de o sănătate de fier, lasă-l să meargă prin lume cu ochi strălucitori şi să trăiască fericit Dă-i un suflet optimist. Lasă-l să cânte mereu. Lasă-l să fie mereu fericit — şi cornsecinţa naturală a unui asemenea trai asupra oricărui om, fie el cel mai bun creştin, e lesne de presupus.

Chiar şi David a spus „nu mă voi clătina niciodată”, şi noi nu suntem mai buni decât David, nu suntem nici pe jumătate la fel. Fraţilor, feriţi-vă de cărările uşoare. Dacă le ocoleşti, sau dacă drumul este pietros, mulţumeşte-i Domnului pentru el. Dacă Domnul nu ne-ar presăra câteva pietre pe cărarea bunăstării, dacă nu am cădea Uneori în genunchi, dacă nu ar exista câteva pete pe stâlpul de alabastru, dacă nu ar fi câţiva nori pe cer, dacă nu ar exista câteva picături amare în vinul vieţii, am deveni intoxicaţi de plăcere.

Am visa că stăm pe o temelie, şi am sta pe o stâncă ascuţită. Ca un om adormit într-un arbore, am fi în pericol în orice clipă. II binecuvântăm pe Dumnezeu, deci, pentru necazurile noastre. Îi mulţumim pentru suişurile şi coborâşurile noastre. II slăvim numele pentru pierderea bunurilor, fiindcă simţim că dacă El nu ne-ar fi pedepsit, am fi devenit prea siguri. Bunăstarea lumească continuă este o mare încercare.
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Refugiul nostru

Refugiul nostru-n aspră vreme
În lumea largă nu-l găsim
Când ființa toată plânge, geme
În rugi la Tatăl noi suim.

Când e năpastă și teroare,
Când vin soldații nemiloși
La-l nostru Tată e scăpare
Din stări cumplite suntem scoși.

Nu sunt motive de -a ne teme
De cei ce vin cu-atac nebun
Avem refugiu-n orice vreme
EL vine-n timpul oportun.

Vin încercări să ne provoace
Dureri ce nu s-au mai văzut
Dar noi avem în suflet pace
Cu Fiul chiar de la-nceput.

Urgii când vin să ne-mpresoare
La cine adăpost găsim?
În El e Turnul de scăpare
Numai în El ne odihnim.

La pândă stau dușmani o mie
Să ne doboare la pământ
Dar noi avem o datorie:
Să stăm în har și-n Legământ.

De cine să ne fie frică
În orice vreme și-orice loc?
Din orice stare ne ridică
Cel ce creează ger și foc.

Dușmanii vin cu-amenințare,
Cu armele care ucid
În noi e sfântă- credințare
Ne apără cerescul zid.

De ar veni să ne distrugă
Oștiri cu sediul în infern
Le-ar pune Adonai pe fugă
Și-am fi la adăpost etern.

Cănd ne apasă-ngrijorarea
Deschidem Psalmii să ne dea
Din orice temeri dezlegarea
Minuni să mai putem vedea.

Cu-adânca noastră mulțumire
Venim la Tine sfinte Domn
Căci numai Tu dai ocrotire
Și-n timpul zilei și în somn.

George Cornici

Am visat…

Am visat ca sunt un fulg si plutesc spre infinit;
M-am ridicat de-asupra lumii si jos in valea lumii am privit.
Am ramas trist de ce-am vazut, caci am vazut chin si dureri
Si multa goana dupa vant, dar dragoste, pe nicaieri.

Am visat o mana ce ma prinde in inaltimea cerului de sus;
Ma infasoara cu blandete si eu ma las de ea condus.
Sunt obosit si sunt trudit si singur sa plutesc eu nu mai pot,
Insa privind in visul meu, in jur, vad dragostea ca-i peste tot.

Am visat o dulce odihna care tinea la infinit;
Dar dupa aceea, mi-am dat seama-atunci din vis cand m-am trezit-
Ca mana, care-n vis ma prinde in inaltimea cerului de sus
Si dragostea de peste tot, acelasi nume-aveau: Isus!

Dumitru Gheorghiu

18 Ianuarie

Rămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Evrei 4:9

Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne.” Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă”. Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti.

Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne”. Aici, dorinţele cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă In noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor.

Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Ianuarie

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii.” 2 Timotei 4:8

Şovăielnicilor, aţi spus adesea „mă tem că nu voi mai vedea niciodată cerul”. Nu vă temeţi! Întreg poporul lui Dumnezeu va intra acolo. Îmi place să-mi amintesc vorbele neobişnuite ale unui muribund, care a spus: „nu mă tem să merg acasă. Am trimis totul înainte. Mâna lui Dumnezeu este pe clanţa uşii, şi eu sunt gata ca El să intre”. „Dar”, a spus cineva, „nu te temi că îţi vei pierde moştenirea?” „Nu”, a spus el, „în cer există o coroană, pe care nici arhanghelul Gavril nu o poate purta; este făcută pe măsura capului meu. In cer se află şi un tron, pe care nici apostolul Pavel nu se poate aşeza; a fost pregătit pentru mine, şi al meu va fi. „

O, ce gând minunat! Creştine, partea ta este asigurată; „rămâne… o odihnă” (Evrei 4:9). Dar nu s-ar putea să o pierd? Nu, este scrisă pe numele tău. Dacă sunt copil al lui Dumnezeu, nu o pot pierde. Este a mea, şi pot să consider de pe acum că o am. Vino cu mine, credinciosule, lasă-ţi păcatele pe muntele Nebo şi priveşte spre minunata ţară a Canaanului. Vezi pârâiaşul acela care sclipeşte în soare? Vezi turnurile cetăţii de lumină? Vezi frumuseţea ţării şi fericirea locuitorilor? Află, deci, că dacă ai putea zbura pe deasupra, ai vedea că pe unul din lăcaşurile ei scrie „acesta este pentru unul ca tine. Este păstrat doar pentru el. El va veni aici şi va locui cu Dumnezeu pe vecie”.

Sărman şovăielnic, iată-ţi moştenirea, este a ta. Dacă crezi în Domnul Isus, dacă te căieşti de păcatul tău, dacă ţi-ai reînnoit inima, faci parte din poporul lui Dumnezeu şi ai un lăcaş rezervat, o coroană şi o harpă care te aşteaptă doar pe tine. Nimeni altcineva nu poate avea partea ta. Iţi este rezervată ţie, şi o vei avea în curând, fiindcă, atunci când cei aleşi se vor aduna în glorie, nu vor exista tronuri vacante.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Secretul bucuriei

Cu mulţumirea vine bucuria,
Un simplu “mulțumesc” face minuni,
De Sus ni-s date viața și tăria
Și nicidecum pentru c-am fi mai buni!

Unde e împăcare-i bucurie
Căci pacea sufletului dă odihnă,
Iar unde-i pace este armonie
Și zilele vor curge lin, în tihnă.

Recunoștința-i taina bucuriei,
Să prețuiești ofrandele mărunte,
Să ții deschisă poarta omeniei
Și-nspre căzut mereu să-ntinzi o punte!

Neîndoios, îţi crește bucuria
Când pâinea ta cu cei lipsiți împarţi,
Când iei ștergarul și-ți faci datoria
În ochii Domnului tu te înalţi.

Dar bucuria-n suflet e deplină
Că-n Cartea Vieții numele ți-e scris,
Atunci ți-e chipul plin de-a Sa lumină,
Căminul tău e-un colț de paradis.

Olivia Pocol

Murind cu demnitate

Text: Faptele 7:54-60

Şi aruncau cu pietre in Ştefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meul” Fapte 7:59

Unii dintre cei ce sprijinesc ideea sinuciderii sau a „morţii din milă”, spun că în felul acesta „putem muri cu demnitate”. Doctorul John P. Brantner, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, a susţinut acest punct de vedere, şi cu caţiva ani în urmă şi-a luat singur viaţa. Unul dintre colegii lui a spus că Dr. Brantner a ales să moară cu demnitate. N-a vrut să moara pe patul unui spital „cu o mulţime de tuburi şi lucruri intrand şi ieşind din trupul său”. Cu alte cuvinte, a vrut să-şi aleagă singur felul cum să moară.
Am fost chemat la căpătîiul atator creştini sinceri care erau pe moarte, cu tot felul de sisteme de reanimare ataşate trupurilor lor. Ei nu ar fi ales să moară în felul acela, şi totuşi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu pentru că a permis acele situaţii. Şi-au acceptat partea lor şi aşteptau cu nerăbdare să fie cu Domnul. Un bărbat mi-a spus: „Trecerea raului este grea. Dar este aşa de frumos pe malul celălalt”. A murit cu demnitate. La fel a murit şi Ştefan, care a fost omorat cu pietre. Nu, nu era nimic demn în a muri sfartecat de pietrele aruncate de mainile celor plini de ură. Dar priviţi la seninătatea morţii sale. I-a cerut lui Isus să-i primească duhul, şi s-a rugat pentru iertarea ucigaşilor săi. Ce demnitate!


Avocaţii sinuciderii şi ai „morţii din milă” nu ţin seama de Dumnezeu. El este singurul care dă viaţa şi care are dreptul s-o ia. El poate împărţi har special copiilor Săi care se dăruiesc cu totul în mainile Sale. El îi face în stare să „moară cu demnitate”, chiar în cele mai grele circumstanţe.  – H.V.L.

Dumnezeu va fi cu mine-n asfinţit
Cand pămantului luminile-or păli
Şi imaginile lumii vor pieri
În pace, în El, atunci m-oi odihni. ” – Anonim

Cei ce trăiesc pentru eternitate pot muri cu demnitate

Painea zilnica