Naștere divină

A fost naștere divină
Nu-i poveste, nu e mit
Dumnezeu a vrut să vină
Să ne-mbrace în Lumină
Exact cum s-a profețit
Doar în El s-avem odihnă.

Părăsind slava cerească
S-a năcut nu în palat
Căci a vrut ca să vestească
Dragostea dumnezeiască
Sub aripa-i ne-a luat
Spre Rai să ne însoțescă.

Cu-n mesaj El a venit
Pentru-ntreaga omenire
Cum Isaia L-a numit
Prințul păcii preaiubit
Să ne-mbrace-n fericire
Și în trai neprihănit.

Planul de răscumpărare
De Treime conceput
Presupus-a Întrupare
Și apoi crucificare
Pentru sufletul pierdut,
Pentru cei ce vor iertare.

S-a unit divinitatea
Cu umanul pământesc
Spre-a cunoaște vastitatea
Și-a cuprinde-nsemnătatea
Actului dumnezeiesc
Care-nvinge răutatea.

A fost naștere minune
Petrecută-n Betleem
Nu, n-a fost o ficțiune
Ci a fost o misiune
Prin credință să vedem
Ce e viu, ce-i mortăciune.

Cosmicul eveniment
Și-azi produce rezultate
Poate fi un tratament
Excelent medicament
Pentru suflete predate
Căci și-azi Fiul e prezent.

Ce frum’sețe și ce har
Se găsesc în Întrupare
Din edenicul Hotar
A sosit cerescul Dar
Să ne scoată din pierzare
Cel ce-a fost, cândva, Tâmplar.

A fost naștere divină
Știm, atunci, ce s-a-ntâmplat
Ceata cu adevărat creștină
E-mbrăcată în Lumină
Cerul ne-a îmbrățișat
Deci, planeta i se-nchină.

George Cornici

14 Decembrie

Ei merg din putere în putere.” Psalmi 84:7

Ei merg din putere în putere”. Sunt numeroase traduceri pentru aceste cuvinte, dar toate implică ideea progresului. Versiunea din Bibliile noastre este suficientă pentru noi în dimineaţa aceasta. „Ei merg din putere în putere”. Adică sunt tot mai puternici. De obicei, dacă mergem, mergem de la putere la slăbiciune. Ne începem călătoria cu puteri proaspete, dar, pe măsură ce trece timpul, drumul pare tot mai greu şi soarele arde tot mai tare; ne aşezăm pe marginea drumului, ne odihnim, şi apoi pornim obosiţi mai departe. Dar pelerinul creştin, care a obţinut rezerve proaspete de har, este la fel de viguros după ani de trudă şi drumuri lungi.

Poate că nu este tot timpul vesel şi plin de zel ca la început, dar este mult mai tare în adevărata putere. El călătoreşte, chiar dacă mai încet, şi călătoreşte mult mai sigur. Unii veterani cu părul alb sunt la fel de zeloşi şi puternici în adevăr ca în tinereţe; totuşi, trebuie să mărturisim că adesea nu se întâmplă chiar aşa, fiindcă „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). Dar acesta este păcatul lor, şi nu este din vina făgăduinţei, care spune că , flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îţi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc”(Isaia 40:30-31).

Sufletele arţăgoase se aşează şi se plâng de viitor. „Vai!” spun ei, „mergem din rău în mai rău”. Foarte adevărat, puţin credincioşilor, dar mergeţi şi „din putere în putere” Nu veţi găsi niciodată un mănunchi de necazuri care să nu fie legat cu o panglică de har. Dumnezeu va da putere şi bărbăţie umerilor îngreunaţi de povară.

Meditaţii C. H. Spurgeon

7 Octombrie

Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău?” Numeri 11:11

Tatăl nostru ceresc trimite necazuri frecvente care să ne încerce credinţa. Dacă credinţa noastră valorează ceva, va rezista testului. Spoiala se teme de foc, dar aurul nu. Pietrele artificiale se tem să fie atinse de diamant, dar adevăratele bijuterii nu se tem de test. Este o credinţă slabă cea care se încrede în Dumnezeu doar atunci când prietenii sunt adevăraţi, trupul sănătos şi afacerile profitabile. Adevărata credinţă se tine de credincioşia Domnului atunci când prietenii se duc, trupul este bolnav, sufletul descurajat şi lumina feţei Tatălui se ascunde. Credinţa care poate spune în cel mai mare necaz: „N-am nimic de nădăjduit, dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui” (Iov 13:15) este o credinţă născută în cer.

Domnul îşi îndurerează slujitorii ca să se slăvească pe Sine, fiindcă El este slăvit prin darurile poporului Său, care sunt lucrarea mâinilor Lui. Atunci când „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:3), Domnul este onorat prin creşterea acestor virtuţi. Nu am auzi niciodată muzica harpelor dacă coardele nu ar fi atinse, nu ne-am bucura de must dacă strugurii nu ar fi zdrobiţi în teasc, nu am descoperi parfumul scorţişoarei dacă nu ar fi presată şi bătută, şi nu am simţi căldura focului dacă nu s-ar consuma cărbunii. Înţelepciunea şi puterea marelui Lucrător sunt descoperite în încercările prin care trec vasele îndurării Sale.

Nefericirile prezente ne îndreaptă către bucuriile viitoare. Trebuie să existe umbre în tablou ca să se vadă frumuseţea luminii. Am putea fi atât de suprem binecuvântaţi în cer dacă nu am cunoaşte blestemul păcatului şi durerea pământului? Nu este pacea mai dulce după conflict, şi odihna mai binevenită după trudă? Oare amintirea suferinţelor trecute nu măreşte binecuvântarea slavei? Sunt multe alte răspunsuri mângâietoare la întrebarea care a deschis scurta noastră meditaţie. Să păstrăm aceste gânduri pe tot parcursul zilei.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Octombrie

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

6 Septembrie

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii.

Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni îh lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false.

Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 August

Se vor încrede în braţul Meu.” Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme.

O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului.

Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 August

Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.” Rut 2:2

Creştin trist şi descurajat, vino şi adună spice de pe câmpul făgăduinţei. Aici este belşug de făgăduinţe preţioase, care îţi împlinesc toate nevoile. Ia-o pe aceasta: „trestia frântă n-o va zdrobi, si mucul care arde încă, nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Se potriveşte cu cazul tău? O trestie slabă şi neajutorată; o trestie frântă, din care nu se mai poate cânta; o trestie mai slabă decât slăbiciunea; o trestie neînsemnată şi totuşi, El nu te va zdrobi. Din contră, te va lega şi te va întări. Tu eşti ca un muc care arde. Nici lumină şi nici căldură nu vine de la tine, dar El nu te stinge. El va sufla cu îndurare asupra ta, până când te va transforma în flacără.

Mai vrei un spic? „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi si împovăraţi, si Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce cuvinte de invitare! Inima ta este delicată, şi învăţătorul ştie; de aceea, îţi Vorbeşte cu blândeţe. Nu vrei să îl asculţi, şi să vii chiar acum la El? Mai ia o mână de spice: „nu te teme de nimic… căci Eu îţi vin în ajutor — zice Domnul — şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41:14). Cum poţi să te mai temi, cu o asemenea asigurare? Poţi să aduni zece mii de spice aurite ca acesta! „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Sau aceasta: „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Sau aceasta: „şi Duhul şi Mireasa zic: vino. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vietii fără plată” (Apocalipsa 22:17).

Lanul învăţătorului nostru este foarte bogat; priveşte snopii de făgăduinţe. Aţinteşte-ţi privirile asupra lor, sărmane credincios slăbit! Adună-le, şi păstrează-le, fiindcă Isus te invită să le iei. Nu te teme; crede numai! Adună aceste făgăduinţe, îmblăteşte-le prin meditaţie, şi hrăneşte-te din ele cu bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Mai

Nu Te rog să-i iei din lume.” Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă” (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru.

Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul”. Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă.

Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Aprilie

Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.” Psalmi 22:14

Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15).

Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte.

O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-l până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

Meditaţii C. H. Spurgeon