Pe vârf de stâncă scriu cu privirea

Pe vârf de stâncă, scriu cu privirea…
Și gândul plin de dor, te caută.
Și eu sunt fiul Tău!” Divin Tată”!
Cred: în Tine-i nemurirea!
Poeme-ți scriu cu stele,
Pe-a cerului boltă-n tăcere.

Al Tău am fost, cu anotimpurile toate,
În primăveri cu ramurile înmugurite,
În veri… cu luncile-n flăcări de maci,
Și-n toamnele cu roadele aurii.
Al Tău am fost și-n zilele durerii,
Și-n multe alte de bucurii.

Al Tău am fost, în dimineți cu rouă,
Când lacrimile mi se frângeau în rugă,
În vremile cu vijelie, am fost o stâncă,
Lipeam de cer, dorința mea, cu Tine de a fi.
Doream alintul apusului, serilor târzii,
De atâtea ori te chemam, ca să vii.

Voiam o siguranță, că nu rătăcesc prin pustii,
De jos priveam înlăcrimat, al vârfului înălțimi,
Când mă frângeam, în adâncuri și durere,
Te rugam, ascunde-mă în curcubeie,
După ploile reci furtunoase,
Doream un cuib mic, în ale Tale brațe.

Vocea să-mi răsune sus la Tine…
Când din durere strigă, al meu glas,
Pune-mi zâmbetul pe buze,
O vindecare divină, trimite de sus…
Nu mă uita, m-am ținut de a Ta cale,
Știu că m-ai vegheat, din albastra zare.

Din vârf de stâncă… privești în Vale…
La osteniții ce urcă cu suspine…
Înflăcărează în noi Marele Har,
Ca lupta noastră să nu fie în zadar,
Mărește-ne crezul, că în curând ajungem,
În Noul Canaan, cu Tine să ne întâlnim.

Toma Coca

Reclame

Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Un dor adânc mă cheamă

Un dor adânc mă cheamă, să te slujesc mai mult,
Şi-n toate o, Isuse, de Tine să ascult.
Trecând prin colbul lumii mă simt sleit şi gol,
Că n-am în mine roade, ca cele din Eşcol.

În negura pierzării, pe mine m-ai aflat,
Răbdat-ai pentru mine în faţa lui Pilat.
Am fost ca şi Baraba, neîmblânzit tâlhar,
Dar Tu, cu bunătate, m-ai mântuit prin har.

Te-ai coborât, o Doamne, din slăvile cereşti,
Dar prea puţini ştiut-au atuncea cine eşti.
Ai vindecat bolnavii, pe morţi ai înviat
Şi pentru-ntreaga lume, ai fost crucificat!

O, Împărat al slavei, cununa cea de spini,
Cum a ajuns să nască atâţia mii de crini?
Povara zdrobitoare din lemnul blestemat,
Cum a ajuns să fie o pildă de urmat?

Ce adâncă este taina din sufletul durut!
Şi câtă strălucire pe chipul cel tăcut!
Mă înfioară adesea îndemnul tău divin,
Să fiu smerit ca Tine, şi-n lume un străin…

M-aplec în rugăciune, cu simţământ curat:
Mai dă-mi din apa vie, izvor îmbelşugat!
În candelă şi-n vase, mai toarnă undelemn
Şi-n mijlocul furtunii, mai fă şi azi un semn!

Tudor Maier 

Aşa mi-e dor de Primăvară

Aşa mi-e dor de Primăvară
Din zori de zi până în seară
Prin verdele ei de smarald,
În care ea zilnic se-mbracă
Naturii-n farmec să îi placă
Sub raze mii, de soare cald!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când floricele stau s-apară
În culori mândre pe câmpii
Care de care mai frumoase
Împodobind fereştri la case
În glas şi-n jocuri, de copii!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când ea îmi aminteşte iară,
De cea mai sfântă-ntinerire
Prin Jertfa-n răscumpărare
A Domnului pentru salvare,
Când va veni-n a Sa mărire!

Flavius Laurian Duverna

Un dor imens… de-o primăvară…

Atâta cânt de păsărele,
Câmpiile în verde s-au acoperit
Sosit-au din alte țări rândunele
Și mugurii copacilor s-au dezmorțit.

Ce culori, ce frumusețe,
Primăvară ne-ai adus,
Alungă din orice inimă tristețe,
Și-adu bucuriile din Isus.

Fă să-nflorească florile iubirii
În inimile noastre pe deplin
Și mugurii speranței să ne îmbie,
Să ne mângâie și să aducă mult alin.

Totul ce este în jur și ne înconjoară
Ne vorbește despre bunătatea Ta,
Despre iubirea ce nu se măsoară
Pe Care ai arătat-o Isuse, la Golgota.

Doresc ca din inimile noastre
Să dispară bulgării de gheață rece,
Să ne cuprinzi cu ale Tale brațe,
Să fie o primăvară ce nu trece.

Atâtea culori ce-mbracă pământul
Și-atâtea păsărele ciripesc în cor.
Printre copaci adie vântul
Purtând cu ele un veșnic dor.

Un dor de-o veșnică primăvară,
Un dor de slăvile cerești,
Un dor adânc de Tine Tată,
Un dor de haine-mpărătești.

Un dor imens …

Bobu Veronica 

Iubire

Iubire,
Tu ești pentru mine
Primul cuvânt înțeles.
Căci în țara durerii,
Cu migală obrajii de lacrimi
Mi-ai șters.

Iubire,
Pe meleagul acesta,
Unde eram neînsemnat, străin,
Ai certat zarea;
Dându-mi sub aripa Ta
Un cer senin.

Iubire,
Mi-a rămas gândul meu
Tot la dragostea Ta.
Și număr zile veștejite
Cu-același sacru dor,
De-a Te vedea.

Iubire,
Pe malul visului de ieri,
Aștept arca lui Noe salvatoare.
Aș vrea să fiu un porumbel,
S-aduc o ramură; însă de-această dată
Din pomul vieții Tale.

Iubire,
Din toate zilele vieții
Aș dori să mai trăiesc doar una:
Aceea când găsindu-mă plângând,
Tu Te-ai plecat cu drag,
Mi-ai șters lacrima.

Iubire,
Nu va putea de-acum să-mi despartă
Nimeni viața de dragostea Ta.
Și prins de făgăduința
Că vei veni curând:
Cu drag voi aștepta.

Iacob Coman 

Buticul de flori

Vai… !
Zâmbete roze
Cu aripi egale…
Ce leagăn ciudat v-a născut?
Ce mâini de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor v-a făcut?

Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranţă
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvenţa în văi!

Minune-a minunii…
Extaz şi candoare!
Pestriţe culori îndeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Şi-o parte-a luminii de sus,

Inspiră, transformă,
Renaşte… îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.

Ciudate extreme,
Explozii în vogă,
Te fac să gândeşti solidar-
Buchete de flori,
De parfum şi-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!

Îl văd cum mă-mbie…
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreţ
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez…

Mihai Ghidora

Dor de veșnicie!

In rugaciune, inima imi zboară înspre Tine
As vrea sa zbor si eu, in sus, spre Cer
Sa te-ntalnesc Isuse Sfânt, o Tata
Sa te-ntalnesc, sa îți vorbesc, sa-ți cant

Sa stau la masă cu-Mparatul,
Cu Sfântul Necruțatul Miel…
Sa merg pe străzile de aur
Sa îmi port haina, ce-a albit-o El

Sa nu mai știu ce e păcat, pierzare
Sa nu mai pot sa mai păcătuiesc
Sa nu mai știu ce-i ura, răutatea
Sa uit de tot ce a fost pământesc

Sa pot sa cânt in corul Sfânt din ceruri
Sa văd Mulțimea îmbrăcată-n alb
Sa văd pe frați, pe sfinți, pe toți aceia
Ce-n curăție lupta-au terminat

S-aud pe Domnul, cum ne cheamă-n gloate
Un nume, apoi alt nume, rând pe rând
Ne știe, chiar pe nume ne cunoaște!
Atât de Bun e Domnul, Milostiv si Sfânt

Vom sta la umbra sfântă a Salvării
Vom bea din Vinul pregătit de El
Vom auzi blânda-i vorbire, glasul
Vom fi pe veci in cerul pregătit de El.

Maria Rank 

Aș vrea să nu mai fie dor

Aș vrea să nu mai fie dor
Nici timp de așteptare.
Să cânt cu îngerii in cor
Doar Ție “Osanale!”.

Aș vrea să scap de-acest pământ
Plin de ocări și trudă,
Să trec dincolo de mormânt,
Din lumea asta cruda.

Aș vrea s-ajung, Isuse drag,
Pe străzile de aur,
Să mă primești chiar Tu în prag
Și să îmi fii tezaur.

Aș vrea sa-ti cânt, să te slăvesc
Cu cerul împreună,
C-aici, pe plaiul pământesc
Ai fost a mea arvună!

Dar pana atunci, oricât va sta
Necazul, suferința, …
Ca să ajung în slava Ta
Eu îmi voi da silința!

Carmen-Anastasia Ciurbe

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora