Un Dumnezeu venit de sus!

Un Dumnezeu venit de sus!
În lumea asta atât de rea…
Dar fără El nu se putea?
Să nu mai credem în nimic?

A fost demult în cer un sfat,
Și o-ntrebare clar s-a pus:
Cine îl va răscumpăra pe om?
Nu a răspuns decât: Isus!

Un Dumnezeu pe tronul Său,
În cerul sfânt și plin de slavă,
Pe Diavol l-aruncat în hău,
Că vru acesta să domnească!

Iar după Diavol și alți îngeri,
Ce s-a găsit păcat la ei…
Au fost în cer atâtea frângeri,
De perfecțiuni și de eteri…

În mintea Lui de Dumnezeu
Acesta a făcut un plan!
Ca cerul să se completeze,
Dar cum așa? Cu care neam?

Cu stele, lumi și orizonturi,
Cu alți îngeri imperfecți?
Cu străluciri sau cu afronturi,
Puterilor cerești atleți?

Lăsă aceste toate planuri…
Și Dumnezeu alese omul!
Un chip al Lui cu noi elanuri,
Un suflet viu la fel ca Domnul!

Al nostru Dumnezeu știa,
Că cerul nu putu cuprinse,
Că peste mii și mii de ani,
El pe pământ Se coborâse…

Dar până atunci, într-o grădină,
Adam cu Eva au clacat!
Ei au primit atunci lumină,
Mâncând din el… aveau păcat!

Și de atunci până acum,
Lucrăm din greu acest pământ,
Și toți, cu mare greumânt,
Murim pe al vieții drum…

Satan crezu că dovedise
Lui Dumnezeu că omu-i slab…
El va alege-n scurta viață,
Din ăst motiv, ce-i este drag!

Dar omul a ales credința,
Pentru că sufletu-i tânjea…
Avea din El din Duhul slavei,
Din Dumnezeu avea viața…

Și astfel lupta se dădu,
Până când steaua a lucit!
În Betelemul din Iudeea
Din Cer un Dumnezeu venit!

Și astfel omenirea toată,
De la Adam pân’ la Isus
A mai primit o șansă-n plus,
Să nu aleagă viața moartă…

De ani și ani, de mii de ani,
Prin om, se umple veșnicia…
Iar Dumnezeu o dă cu drag,
Prin har să simtă bucuria!

Și astfel omul pe pământ,
Trăiește scurt și plin de boli,
Puține șanse, sărbători,
Dar tot alege pe Isus!

E Diavolul înfrânt pe veci!
Că planul omenirii sus
L-a împlinit Domnul Isus
Când s-a creat pământul!

El a răspuns cu viața Lui,
Ca omul să primească
O viață scurtă pe pământ,
Cu șansa să aleagă!

S-a pus garantul lumii-ntregi
Cu dor de veșnicie,
Venind în iesle, stând pe lemn,
Trăind în sărăcie…

Și astfel noi avem prin har,
Un mare dar, să știm ce-i viața!
Și să-L alegem pe Isus!
E Dumnezeu venit de sus!

Bulzan Marian Gigel 

Reclame

Dincolo

Acolo norii nu vuiesc,

Nici soarele n-apune;

Acolo mame nu jelesc,

După copiii ce-i iubesc;

Acolo toate-s bune.

 

Acolo lacrimi nu mai sunt

Nici ură și tăciune;

Nu-s straie negre de mormânt,

Acolo-n slavă totu-i cânt,

Acolo toate-s bune.

 

Acolo timpul n-are dor,

Nici trupul slăbiciune;

Nici fulgii-n zgură nu mai mor,

Ci dragostea-i un viu izvor;

Acolo toate-s bune.

 

Acolo vreau să plec grăbit,

Să uit de nopți nebune;

Acolo vreau să fiu păzit,

De tot ce-n lume-am fost zdrobit;

Acolo toate-s bune.

 

Christian Dume

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei.

Mihai Ghidora 

Mi-e dor!

Mi-e dor de Tine, cât de dor!
Mi-e dor de-al vieții scump Izvor!
Mi-e dor de atingerea de sus,
Mi-e dor de vorba Ta, Isus!

Mi-e dor de țara din înalt,
Mi-e dor de malul celălalt,
Mi-e dor să stau cu Tin’ mai mult,
Tu să-mi vorbești, eu să Te-ascult.

Mi-e dor de tot ce faci, mi-e dor!
Mi-e dor de-al îngerilor cor!
Mi-e de modul cum ades
Mi-ai spus că și eu sunt ales.

Mi-e dor de umplerea cu har,
Mi-e dor de-al Duhului Tău jar,
Mi-e dor să cânt cum n-am cântat
Demult un cântec inspirat.

Mi-e dor, mi-e dor, știi bine acum!
Mi-e dor să fim pe același drum,
Mi-e dor și n-am alt dor decât
Pe Tine să te am și-atât.

Lucian Cazacu 

Pe munte

De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit „acasă”,

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
„Nu mergi bine pe acest munte”!
Aud de undeva un glas,

„Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini”.

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
„Curaj, mai fă un pas spre infinit”
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

„Vino după Mine”îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti „fiule”?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
” Da, şi pentru tine a fost răstignit! !”. . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă „dreaptă”
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.

Daniel Borgovan 

E dulcea Iubire

Inima valsează-fericire,
Sunt încredinţat, Tu eşti cu mine,
Tu eşti scutul, pacea, pavăza mea,
Oaza de linişte, apa ce-oi bea!

Prin scumpa Jertfă salvatoare,
Mi-ai făcut din viaţă sărbătoare.
Un val mi-a prins inima fierbinte,
E dulcea Ta Iubire Părinte!

Mă-nchin în faţa măreţiei Tale!
O, ce sfånt, sfânt eşti şi cåt de mare!
Cum aş putea eu să nu Te slăvesc
Când din mâna Ta, toate le primesc?

Şi-mi cântă inima de dor plină,
La Tine aş vrea s-ajung Lumină,
În straiul curat, alb ca de nea,
Să preamăresc Isuse slavaTa!

Maria Șopț 

La umbra aripilor Tale

La umbra aripilor Tale
Se nasc în mine laude
Se zămislesc cuvinte sfinte
Ce izvorăsc din inimă

Mi-s buzele de miere pline
Când laud sfânt Numele Tău
O pace-ntreagă mă cuprinde
Biruitor prin Domnul meu

Sărac e omul fără Tine
Buimac, căzut stă într-un hău
Bogat e cel ce-i viu prin Tine
Îmbelșugat de Harul Tău

Ce bucurie in suspine
Ce dor simte lăuntrul meu
Un infinit de ape line
Ce simt curgând prin Duhul Tău.

ieremia grafi craciun 

Dor de Cer, dor de El…

Mi-e plină inima de dor, de dorul revederii
Când mă vei izbăvi deplin din mrejele durerii,
Și voi ajunge-n veșnicii de bucurii depline,
Unde nici moarte nu va fi, nici plâns și nici suspine.

Mi-e plină inima de dor, de doru-mbrățișării,
Când îmi vei șterge de pe-obraz brăzdările ocării,
Și mă vei săruta cu drag, ca și o mamă fiul,
Și-n Frumusețea Sfintei Țări va fi uitat pustiul…

Mi-e plină inima de dor, de dor de-a fi cu Tine,
Și cu Mireasa Ta cântând pe-a Raiului coline.
O, cât doresc să pot trăi aici pe-acest pământ,
Purtând în fiecare zi în suflet Cerul Sfânt!

Lidia Maria Senași 

Mi-e dor de cer

Mi-e dor de cer, de Locul sfânt desăvârșit,
De Cetatea eternă, de Mirele iubit,
Mi-e dor de toți cei dragi, ce sunt acolo sus,
Mi-e dor de veșnicie, de-al meu Mire Isus.

Mi-e dor de cer, de locul binecuvântat,
De miile de îngeri, de al meu Împărat,
Mi-e dor de pomul vieții ce rodește mereu,
De Tronul plin de slavă, mi-e dor de Dumnezeu.

Mi-e dor de cer, de străzile ce strălucesc,
De porțile mărețe ce cu drag mă primesc,
Porți de mărgăritare și ziduri de iaspis,
De măreția sfântă, splendori de nedescris.

Mi-e dor de cerul nou, de Cetatea de vis,
De Locul mult dorit, eternul Paradis,
Mi-e dor de locul unde nu vor mai fi dureri,
Nici tânguiri, nici lacrimi, ci sfinte privegheri.

Mi-e dor de cer, mi-e dor de Locul glorios,
De-al meu Mântuitor, de Domnul meu Hristos,
Mi-e dor de Râul vieții, limpede, cristalin,
De Cel Atotputernic, de Domnul meu, Amin!

Ica Drăgoi

Lutul

Un ghemotoc de lut din locul lui desprins
Orbecăind grăbit, pe drum este împins.
Purtat în negru val, nu știe de destin
Nu știe de frumos, de pace sau de chin.

De-ar fi să fie cald sau rece de ar fi
De teamă sau de drag nimic nu ar simți.
De judecată dreaptă, de adevăr sau lege
Nimicul din nimic, e tot ce ar alege.

În drumul neîntrerupt nimic nu-i dă fiori
Până zărește câmpul ce plin este de flori
În care sunt copiii ce zburdă chiuind
Și-n razele de soare obrajii lor roșind.

Se naște-un gând în lut, în amorțeala grea
Culori din câte toate stăteau în fața mea.
Să-întreb pe cei mai mari, să caut în trecut
Să aflu ce a fost, să știu ce am văzut.

Și învățat așa de alte ghemotoace
Rotindu-se firesc privirea își întoarce.
Nu știe că e liber nu doar a se roti
Că este înc-un sens spre care poți privi.

De sus coboară lin suflarea cea de viață
Iar lutul prinde chip zdrobind tării de gheață
Acum e-n simțăminte de pace și de dor
De tot ce e frumos, de om și Creator.

Grigore Hurdubae