E timpul vietii

Orele bat
Şi clipele trec
Şi raza de soare
Se-nalţă pe cer;
E timpul vieţii,
E timpul de zbor.
Ridică-ţi privirea
Şi-aleargă spre nori,
Căci tot ce-i ’nainte:
Ogoare şi vii,
Ţi-a dat Domnul slavei
Să-mparţi bucurii;
Să-I pui la picioare
Cununa de dor,
Să-ţi dea măreţie
Prin oameni şi flori.
Prin floarea gingaşă
S-ajungi să cunoşti
Întreg universul
Şi lumea de jos.
Ca toate-mpreună
Să-ţi spună mereu:
„Rămâi şi slujeşte-I,
Şi-n veci n-ai să mori !”

Socaciu Elisabeta CatalinaSoca 

Ma prinde un dor

Ma prinde-un dor de Tara Sfanta
De Tara Sfant-a lui Isus
Desi nu am vazut-o inca
Nadajduiesc s-o vad curand.

Cu dor nespus eu astept ziua si strigatul de biruinta
Abia astept sa cant cantarea, cand vom scapa de suferinta
Sa-Ti cant o vesnicie Doamne, sa fiu mereu la dreapta Ta
Aceasta mi-e dorinta Doamne, sa fiu pe veci la nunta Ta.

Caci tare greu e-n asta lume
Iti aud glasul tot mai greu
Caci Diavolul a prins putere
Si inaitam tot mai greu.

Azi uraciunea pustiirii
Se vede tot mai clar si des
Se stinge flacara iubirii
Si dragostea de Dumnezeu.

O vino Isus caci fecioara
E azi cuprinsa de-oboseala
O vino caci asteapta clipa
Si izbavirea mai degraba.

Șchiop Dragoș

Dor de cer…

Atat de greu mi-e in cuvinte
Ca sa vorbesc de dorul meu
Caci ce am eu , e-un dor aparte
E-un dor de Sfantul Dumnezeu.

Cum sa exprimi in limba-aceasta
Si in cuvinte-atat de mici…
In vorbe pamantesti, prin oameni,
Ceva ce poti doar ca sa simti ?

Nici dictionarul cel mai mare
Nici omul cel mai intelept
Nu pot gasi in veci cuvinte
A dorului ce-mi arde-n piept.

Oh , dorul meu , sete de apa
E in desertul cel mai greu
Sete ce poate fi-adapata
Numai de Tatal meu din cer.

Oh, dorul meu ce-mi da vointa
Sa trec prin lava de vulcan ,
Chiar daca doare-acuma tare
Stiu c-am s-ajung in Canaan.

Cat strig, stie a mea fiinta
Ca sa traiesc pe placul Sau
Caci flacara dorului mare
A fost pusa de Dumnezeu.

Acuma Tata, eu iti cer
Ceea ce arde-n pieptul meu
La randul meu sa pot s-ofer
Nespusul dor , un dor de cer…

Danny Dorobantu

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi

Pe aripi de iubire!

Am făurit un cȃntec,
pe Drumul Iubirii;
un cȃntec de slavă,
o plămadă sfȃntă,
ca zorii sfinţirii!

Am făurit un Imn,
pe Drumul spre Ierusalim!
Un Imn ceresc,
în cuvintele Cerului
în minunea Harului,

pentru iubirea Ta,
pentru lumina Ta,
pentru mȃntuirea Ta,
pentru cerul Tău,
pentru sufletul meu;
pentru biruinţă,
pentru întreaga Ta Ființă!

L-am înrămat cu ramuri de finic,
l-am pus la picioarele Tale;
l-am spălat cu lacrimi,
l-am îmbrăcat cu dor,
cu jerbe de osanale,
și i-am dat Numele Tău, Doamne,
să-L poarte-ntre oameni
în har şi sfinţire,
pe aripi de iubire!

Gelu Ciobanu

Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă…atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă…în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17

Gherasim Lenuta

Cu ochii-nchiși, cu gândurile răstignite…

Cu ochii-nchiși, cu gândurile toate răstignite,
Îngenunchez și Te aștept să vii…
Că vreau să gust din nou din mierea clipelor sfințite
Si să-Ți mai spun atâtea, ce le știi…

Cu inima supusă și cu Gândul Tău în minte
Te chem cu dragoste de veșnicii.
Mai dă-mi, Te rog, putere din Puterea-Ți de Părinte,
Mai șterge-mi lacrimile pământii…

Cu sufletul flămând și însetat după Cuvinte
Te caut, Tată-n orele târzii,
Când mă cuprinde-nsingurarea și un dor fierbinte
După Izvorul Sfânt al apei vii…

Cu ochii-nchiși, cu gândurile răstignite,
Îngenuncheat, Te rog, Te-aștept să vii.
Mă arde dorul după clipele sfințite…
O, vino Doamne, să-Ți mai spun atâtea, ce le știi…

Manescu Mihaela

Ti-aduci aminte, fiul Meu?

Ti-aduci aminte, fiul meu,
De vremurile de demult
Cand te purtam pe bratul Meu
Chiar in furtuni, chiar in tumult
Erai mereu sub scutul Meu.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum alergai atunci la Mine
Cand tu-Mi cantai cu drag mereu
Si toti cei dragi loveau in tine
Ne-ntelegandu-ti dorul Tau.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum te purtam prin biruinte
Cel rau te ataca din greu
Cu-atat de grele suferinte
Vrand sa te ia din bratul Meu

Cand tu plangeai tarziu in noapte
Eu, fiul Meu, plangeam cu tine
Din ruga-ti-auzeam doar soapte
Iar uneori numai suspine
Dar Eu le-am numarat pe toate

N-a fost vreo rugaciune sa n-ascult
N-a fost vreo clipa sa nu fiu cu tine
N-a fost un greu s-apese prea mult
N-a fost durere sa n-o simt cu tine
Si n-a fost plans sa nu-l aud de sus

O, fiul Meu, anii au trecut
Si te-ai racit, te-ai departat
Uitand de ce iubeai mai mult
Uitand de Cel ce te.ajutat
Uitand de tot ce ti-am facut

Astazi…e zi de indurare
Eu te astept si-acum cu-acelasi dor
In dragostea-Mi nu-i umbra de schimbare
Eu sunt acelasi Dumnezeu indurator
Si inca pot, si vreau sa-ti dau iertare.

Muresan Ana

Cand ti-e greu

„Când ți-e greu adu-ți aminte
c-a fost și ușor odată
și că iarăși o să fie,
n-avea inima-ntristată.

Când ți-amar adu-ți aminte
că ți-a fost cândva și dulce
și că iarăși o să-ți fie,
nu te prăbuși sub cruce.

Când ți-e dor adu-ți aminte
c-ai fost și-mpreună
și că iar vei fi, nu-ți pierde
liniștita voie bună.

Când ești dus adu-ți aminte
că doar ieri ai fost acasă
și că iarăși vei fi mâine,
ține-ți inima voioasă.

Când ești sus adu-ți aminte
că ai fost și jos pe scară
și că iar poți fi, ia seama,
nu știi ce-i până diseară.

Cât trăiești adu-ți aminte
c-ai să mori pe neașteptate,
umple-ți zilele cu fapte
și cu umblete curate.”

Traian Dorz

Descoperirea tainei Tale…

Descoperirea tainei Tale
Isuse scump, m-a transformat
Mi-ai arătat o altă cale
Îți mulțumesc că m-ai chemat.

Mi-ai arătat ce-i veșnicia
Cu tot ce poate oferi
M-ai învățat ce-i vrednicia
Să poată-n suflet înflori.

Am înțeles că nu-n monede
Pot idealul să-l găsesc,
Că Legea Duhului prevede
Să Te urmez, să Te slujesc.

Din ceasul întâlnirii noastre
Noi revelații mi-ai adus
Privesc spre zările albastre,
Spre Plaiul fără de apus.

Sunt conștient că fără Tine
Pelerinajul n-are sens
Când nu sunt zilele senine
M-ajuți să trec prin fumul dens.

Descoperirea voii Tale
A fost momentul crucial
Când n-am mai stat în sumbra vale
Să dau merinde lui Baal.

Că văd dincolo de probleme
Un scop înalt, vizionar
E că găsesc în orice vreme
Izvorul de-unde vine har.

Trezindu-mă din nepăsare
Ai pus în mine dor divin
Să m-atașez de cei ce-s sare
Și-și înțeleg al lor destin.

Descoperind a Ta comoară
Spre Paradis mi-a dat avânt
A Ta iubire mă-nfășoară
Și mă desprinde de pământ.

George Cornici