Mulțumesc !

Uitându-mă cinstit, iubit Părinte,
La unde-am fost și unde mă găsesc,
Doar un cuvânt, atâta am în minte:
Mulțumesc!

Pentru părinții ce mi-ai dat pe lume,
Și frați, și locul unde-a fost să cresc
Să pot cunoaște astfel Sfântu-Ți Nume. .
Mulțumesc!

Lăsat-am pe cei dragi, cu dor acasă
Când m-am desprins de plaiul românesc
Dar Tu mi-ai pregătit o nouă casă
Mulțumesc!

Cînd am trecut prin valea umbrei morții
Și-am fost aproape să mă prăpădesc
Eu Te-am chemat, iar Tu schimbat-ai sorții
Mulțumesc!

Nu voi uita momentul împăcării
Când mi-Ai promis ”n-am să te părăsesc!”
Și m-Ai stropit cu Sângele salvării
Mulțumesc!

M-Ai așezat pe Stânca cea înaltă
Cu drag m-Ai srtâns la pieptul Tău Ceresc
Tu mi-Ai dat Har iar sufletul îmi saltă
Mulțumesc!

Mi-Ai daruit soție credincioasă
Și-apoi copii, ca dar Dumnezeiesc
S-avem un colț de Rai la noi în casă. .
Mulțumesc!

Și daruri Tu ne-Ai dat la fiecare
Talanți pentru ogorul Tău Ceresc
Ca mărturie-n lumea asta mare
Mulțumesc!

Și pentru prieteni, frați întru credință
Cu care-al Tău Cuvânt împărtășesc
Și-n bucurii dar și în suferință
Mulțumesc!

Pentru servici și pentru sănătate
Și pentru tot ce-mi dai iar eu primesc
Eu nu le merit însă pentru toate
Mulțumesc!

Purtând în piept nădejdea mântuirii
Încrezător pe calea Ta pășesc
Iar orice zi, e-o zi a muțumirii
Mulțumesc!

Și-n Ziua cea măreață și ferice
Îngenunchind la Tronul Tău Ceresc
Aș vrea cu bucurie să-Ți pot zice:
Mulțumesc!

Daniel Hozan

Dă-mi Dragostea !

Când toate rând pe rând au să se strice,
Căci vremuri tot mai rele-s pe pământ,
Pe noi, pe credincioși să nu ne-nfrice
Având speranța dată prin Cuvânt.

Când sfintele valori sunt demontate
Cuvântul va rămâne neschimbat
Lumina Lui, prin toate va străbate
Și-a Lui valori nu vor pieri vreodat’

Credința și Nădejdea vor rămâne
Și Dragostea la fel va rămânea
Pe-acest pământ nicicând nu vor apune
Dar cea mai mare este Dragostea.

O Dragoste, din Cer, Dumnezeiască,
Sublim fior venit din veșnicii
Ce inima o face ca să crească
Cu-atâta dor, mereu te-aștept să vii.

O, Doamne, dă-mi o dragoste mărită
Să pot și eu pe alții să-i iubesc
Și-atunci când nu mi-e calea însorită
Și-atunci când multe piedici întâlnesc,

O, Tată, dă-mi o dragoste-înțeleaptă
Discernământul sfânt să-l dobândesc
Să pot să-ndrept pe mulți pe calea dreaptă
Să pot mereu s-ajut… și să iubesc.

O dragoste atentă, iscusită
Să-mi dai în viața asta de pripas
Celor căzuți, loviți de vreo ispită
Chemarea împăcării să le-o las,

Te rog să-mi dai o dragoste agilă
Pentru acei ce sunt descurajați,
Căci sunt atâția ce-Ți imploră milă…
Să simt cu ei… să fie ascultați,

S-am dragostea ce chiar dacă-i ascunsă
De-acei orbiți, de-a lumii înțelepți,
Intrând pe-acea cărare nepătrunsă
Înspre Lumină, Doamne să-i îndrepți.

Aș vrea să am o dragoste vădită
Să-mi țină-aprins al sufletului dor
Ca-n ziua cea măreață, fericită
Cu-a ei aripi spre Tine ca să zbor,

Și-n palma Ta să stau o veșnicie
Să strălucesc mereu ca și o stea
Mulțumitor că Tu mi-ai dat și mie
Prin harul Tău Isuse, Dragostea.

Iar pentru Har, Nădejde și Credință
Și Dragostea primită de la Tine
Voi ridica un steag de biruință
Pentru minunea ce-ai făcut din mine.

Daniel Hozan

E toamnă iar…

E toamnă iar și frunze ofilite,
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre,
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină,
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara, copilași și mame
Și tați, vin înaintea lui Christos.

Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

„Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul”
Incheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă,
Luminile ce rând pe rând s-au stins.

E toamnă iar, și-n drumul meu aievea,
Trec de la geam la geam dar rareori,
Mai văd să fie vreun cămin în case,
Să fie rod, că toamna e în toi.

E toamnă iar, și poate-i cea din urmă
Când mai văd frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați, și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,
O toamnă mai măreață ca atunci,
Când va veni să își culeagă rodul,
Ce l-am trudit în viață, cu Isus.

„Oh, adă Tată toamna minunată,
Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrime fierbinți”.

Cristian Boariu 

Mai adă-mi Doamne încă-o zi …

Mai adă-mi Doamne încă-o zi
Spre-a-Ţi scrie-un vers de dor!
Să-Ţi spun vreun of ce s-ar ivi
Şi-un păs ce nu s-ar potrivi
Cu Crezu-mi arzător,

Dar şi vreun gând imaculat
Venit cu har şi-alean
Ca mulţumire-n vis curat
Pentru-ajutorul ce mi-ai dat
Să-alung pe cel viclean!

Mai adă-mi Doamne, de vei vrea,
Şi-o dragoste de vis!
Mă iartă-atât cât s-o putea
De-o vină scoasă-n calea mea
De răul din abis,

Şi dă-mi, PreaSfinte şi-un cuvânt
De pace-n bun destin,
O faptă bună pe Pământ
Şi-un preafrumos deznodământ
La viaţa ce Ţi-o-nchin!

Horia Costina

Dor după Domnul

Din mii și mii de doruri izvorâte,
În inimi, ce prin lume se petrec,
Purtăm în noi, destine hotărâte,
Dorințe spre-mpliniri, sau spre eșec.

Sunt doruri ce se nasc, nutrind în minte,
În sufletul din piept, sau în gândire,
Când unele se sting, rămân numai cuvinte,
Sunt altele, ce merg spre ‘nfăptuire.

La fel ca fiecare om ce-i muritor,
Purtându-și visele cu demnitate,
Conduși să fim cu toți, de-un singur dor,
De-a fi cu Domnul, în eternitate!

Și-odată ‘nfiripată-n piept dorința,
De a-L urma pe Domnul, pe pământ,
În rugaciuni, să-i cerem Lui, credința,
Pentru a-i sluji, cum scrie în Cuvânt!

Iar Domnu-n bunătatea și-ndurarea,
Ce-o are, pentru cei care-L doresc,
Va netezi, și calea și cărarea,
Ne va-ndrepta, spre Plaiul Său, ceresc.

Eu… mai aveam un dor… . și o dorință,
Purtată-n rugăciune, neștirbit,
Să fiu cu-ntreaga-mi casă, la credință,
Și dorul, iată astăzi, s-a ‘mplinit.

O Tată drag, din ceruri, Tu privește,
Spre aceștia toți, ce se predau azi Ție,
Cu braț puternic, Îi călăuzește,
Și Îi condu, spre-a Ta împărăție.

Când mii și mii de doruri, vor veni,
În viața lor, Tu, cerne-le pe toate,
Să le-mplinești pe cele spre-ai zidi,
Alungă-le, pe cele ce-s spre moarte.

Prin Duhul Sfânt, așează-i sus pe stâncă,
Când valuri ori furtuna va lovi,
Îmbracă-i cu credință mai adâncă,
Biruitori, prin Tine, zi de zi.

Le fii Izvorul, când vor înseta,
Să le fii Pâinea, când vor flămânzi,
Le fii Lumină-n noaptea, fără stea,
Și Dor și Drag, în bucurii, le fii.

Le fii Tu, Domnul păcii, în tulburare,
Și Sfetnic minunat, spre veșnicii,
Le fii Balsam, pe răni, spre vindecare,
Cuvânt pe buze, când Te-or proslăvi.

Isuse drag, rămâi al nostru Dor,
Desăvârșind în noi, neprihănire,
Sa-Ți fim cu toți o turmă, Tu Păstor,
Sa-Ți fim, mireasă, când veni-vei Mire!

Paula Szabo  

Da, vom trăi

Motto: „Doamne, nu eşti Tu din veşnicie Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri!” Habacuc 1:12

Da, vom trăi chiar cu dușmanu-n coaste,
Striviți de multe ori, dar nu distruși,
Căci ne-nconjoară-a îngerilor oaste
Și ne lăsăm de nemurire duși.

Puteți a strânge brâul violenței,
Să-l apăsați puternic pe grumaz
Și veți vedea tăria inocenței
Și cât de mult se cântă în necaz.

De ne veți ține-n arșiță și foame,
Avem un semn în inimă săpat,
Iar pomul vieții ne strecoară poame
Cu gust de cer și miez imaculat.

Ne veți urî, dar veți vedea iubire
Și alungați, vă vom răbda atacul,
Ne-om căuta cu dor și cu grăbire,
Cum frunza verde-și caută copacul.

Căci vom cânta ca Pavel și ca Sila
Și vom avea, ca Iacov și Laban,
Drept mărturie, stâlpul și movila
Ce-am ridicat în drum spre Canaan.

Nu suntem mulți, nici tari, nici învățați,
Dar împlinim un număr scris în Carte
Și-n veşnicie-avem atâția frați
Cât n-ar putea pământul ca să-i poarte.
Da, vom trăi, degeaba ne-apăsați,
Căci nu vom mai gusta a doua moarte.

Viorica Mariniuc 

Ai venit în casa mea!

Ai venit în casa mea
Și mă simt așa de bine
Tot ce-i bun să-ți dau, aș vrea
Ca să Te țin lângă mine

Ești atât de minunat
Ești milos și iubitor,
Doamne, cât Te-am așteptat
Căci de Tine mi-a fost dor

Dar nu am găsit portița
Pe care să pot intra
Dar azi am găsit credința
Asta va fi calea mea!

Tu dai norul la o parte
Ploaia când vrei, o pornești
Tu, măsură ai la toate
Și bine le chibzuiești.

Soarele-l faci să răsară,
Vântul, Tu îl poți porni,
Luna o faci să apară
Și stele mulțime, mii.

Totul e în mâna Ta,
Universu-Ți aparține,
Tu stăpânești inima
Omului și îi vrei bine.

Voia Ta o împlinesc
Căci de astăzi, sunt al Tău
Te aștept și mult doresc
Să-Ți slujesc la Cer, mereu

Și aici vreau să-Ți slujesc
Pe acest pământ, trecător
Sunt al Tău și Te iubesc
Cu Tine-mi va fi ușor

Și la bine și la greu
Eu Te rog să fii cu mine
Mare și scump Dumnezeu
Di-mă sus la Cer, cu bine.

Florenta Sarmassan

Dor de Nicolae Moldoveanu ( La centenarul nașterii)

Cânta privighetoarea pe Siret
În sălciile verzi și trestii frânte,
Și parcă lunca murmura încet
Când începea Culai și el să cânte.

Acest copil cu chipul luminos
A îndrăgit încă de mic cântarea,
Dar pentru că-L iubea mult pe Christos,
În cânt și-a pus si crezul și-nchinarea.

A dus în viață cântecul cu el
La cei spre care revărsa iubire,
Și lângă note-a pus în cânt și zel,
Știind că munca lui este zidire.

Dar a văzut, slujind neîncetat,
Că nu-i ușoară calea pocăinței,
Căci zbirii răi, cu chip întunecat,
I-au dat un… „Sfânt cuptor al suferinței”.

Cinci ani de închisoare, ani de chin,
Departe de cei dragi și de-nchinare,
Dar, întărit de Cer sub… „Cer senin”,
El a cântat și-a scris și-n închisoare.

Mii de cântări vibrează și acum
În inimi care pentru Domnul cântă,
Căci Niculiță ne-a lăsat un drum
Și prin cântare o lumină sfântă.

Prin tot ce-a scris el e prezență vie
Și ce-a cântat e Cerului prinos,
Câci viața lui a fost o simfonie
Și a fost dirijată de Christos!

Simion Felix Marțian

Durere, tacere

Durere… , tacere… , despartire… , si moarte.
Oare cum as putea sa merg mai departe,
Cand deznadejdea in inclestare ma tine
Si nu mai e nimeni sa stea langa mine?
Cand infranta in drum mi-este toata puterea
Si parca-n zadar mai astept mangaierea?

Imi este sufletul gol, zdruncinat, si-obosit,
Si timpul dintr-o data in loc s-a oprit.
Durerea ce o simt e asa de amara,
N-am stiut ‘nainte cat poate sa doara;
De-as putea sa o sap cu priboiul in stanca,
Ca parca-i prea mare, si prea e adanca…

Dar a mai ramas ceva ce ma face sa sper,
Ceva ce ma face sa privesc catre cer:
Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
Bunavointa Lui ma-nconjoara, o stiu,
Si cand pe nori cu splendoare Se va arata,
Desi inlacrimati, ochii mei L-or vedea.

Sufletul meu tanjeste si suspina de dor,
Cand acasa ajuns, n-oi mai fi calator;
Cand cararea tristetilor va fi la sfarsit,
Ma voi desfata privindu-I chipul iubit,
Si duiosia din ochii-I va inlatura
Amintirea durerii din inima mea.

Inspirata din Iov 19:23-27.

Anca Winter