18 Ianuarie

„Şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la EL.” Luca 24:27

Călătoria celor doi ucenici în drum spre Emaus a fost foarte profitabilă. Tovarăşul şi învăţătorul lor era cel mai bun dintre profesori, singurul comentator „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3). Domnul Isus s-a ostenit să devină predicator al Evangheliei, şi nu I-a fost ruşine să-şi exercite chemarea în faţa unei audienţe formate din doar două persoane, aşa cum nu refuză să înveţe acum chiar şi un singur om. Să căutăm tovărăşia unui instructor atât de bun, fiindcă până când El nu este „,facut înţelepciune pentru noi” (1 Corinteni 1:30), nu vom fi niciodată în stare să cunoaştem „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15).

Acest Profesor fără pereche foloseşte ca manual cea mai bună dintre Cărţi. Deşi poate să descopere adevăruri noi, preferă să le expună pe cele vechi. Prin omniscienţa Sa, ştie care este cel mai bun mod de învăţare, şi întorcându-se la Moise şi la prooroci ne arată că cea mai sigură cale- spre înţelepciune nu sunt speculaţiile şi cercetările omeneşti, ci meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Cea mai sigură cale de a te îmbogăţi în cunoaşterea cerească este să sapi în această mină de diamante, să aduni perle din această mare de înţelepciune.

Însuşi Isus a săpat în tainiţele Sfintelor Scripturi. Perechea favorită a fost condusă să mediteze asupra celui mai bun subiect, fiindcă Isus „le-a tâlcuit… ce era cu privire la El”. Aici diamantul taie diamant, şi ce ar putea fi mai admirabil? Stăpânul casei deschide uşile, conduce oaspeţii la masă şi le oferă tot ce are mai bun. Cel care a ascuns comoara în ţarină conduce chiar el căutătorii. Domnul nostru vorbeşte despre cel mai frumos subiect, şi ce ar putea fi mai frumos decât persoana şi lucrarea Sa? Privind aceste adevăruri, vom căuta întotdeauna Cuvântul. Ce har minunat, să studiezi Biblia cu Isus ca învăţător şi Lecţie!

C.H. Spurgeon

13 Decembrie

Sare câta va vrea.” Ezra 7:22

Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22).

Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har.

Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie. Credinciosule, înfaţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fii Lumină! Fii om înțelept!

Referințe

Deuteronomul 18:9-14

A fost, cândva, o zi de sărbătoare
Subtil, însă, ajuns-a-n calendare,
Prin veacuri furișată pân’ la noi,
Popoare-ntregi cuprins-a în șuvoi…

Nici nu te miri, când știi că dirijorul
E Șarpele viclean, amăgitorul!
Chiar din Eden sădise îndoiala-
De Halloween mulți au mușcat momeala,
Zicând ca el: „Oare o fi păcat? !
Hotărât, nu! Scobește un dovleac!
E distractiv c-o lumânare-n dinți
Sperii copiii care nu-s cuminți… „

Și uite-așa, din tată-n fiu, odat’
Doar câte-un obicei am adoptat:
Costume, măști, filme de groază…
Copiii noștri azi vizionează…

Sunt vremuri grele, vremuri de final,
E lumea mai mult afundată-n val,
Iar ocultismul urcă tot mai sus
Copiii, costumați, se cred ce nu-s:
Unii pisici – scuzându-se la școală
Că nu răspund, își țin codița-n poală…
Alții păianjeni, demoni, vrăjitoare… –
Așa i-a învățat o sărbătoare!

Ora de vară-iarnă moștenim
Tot de la-ntunecatul Halloween,
Când om și Diavol în orgii ocultă,
Părându-li-se noaptea mult prea scurtă,
Schimbară-n dat dumnezeiescul plan:
Cu-o oră-n plus, e-o nouă lege-n an!

O, cât păcat! Vai, ce-ntuneric gros!
Prietene, lumina ta-i Hristos!
Să-ți ardă-n piept, vorbește-le la toți:
Puterea Lui ne va-nvia din morți!

Cu pace-n suflet El te-mpodobește,
Cel Rău te sperie, te îngrozește!
A ta identitate e-n Isus –
Ești fiu de Rege, nu de jos, de Sus!
Te costumează cum scrie-n Scriptură:
Cu fapte bune, adevăr în gură,
Să fii lumină-n jur, la muncă, -n sat…
Învață-ți pruncii a trăi curat,
Nu pe la porți: ne dai, ori nu ne dai!
Isus Hristos ne dă cerescul Rai.

Adună-n coșul vieții, pentru Cer,
Nu bombonele, suflete ce pier!
Privind ecranul Duhului cel Sfânt,
Fă click postării sfinte din Cuvânt!
Aruncă-ți masca idolatră jos,
Lumină fii! Arde pentru Hristos!…

Aveam și noi, mai ieri, o sărbătoare,
Când Cerul cobora în Adunare,
Nu lumânări, în duhul luminați,
Prin jertfa Domnului Hristos spălați,
Înțelepțiți de Duhul Său cel Sfânt,
Vorbeam frumos și predicam plângând;
Ieșeam pe străzi, dar nu la speriat,
Cu drag, vesteam pe Cel crucificat.
N-aveam dovleci arzând, pe la ferestre…
Isus Hristos Lumina noastră este!

Iar azi, când lumea are-o sărbătoare
Când morții își cinstesc printr-o mâncare,
Sau luminițe ce se sting încet,
* Fii tu lumina! Fii om înțelept! *

Cornelia Sărac 

11 Octombrie

Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer.” Plângeri 3:41

Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari.

Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă.

Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută-ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Septembrie

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Psalmi 73:24

Psalmistul simte nevoia de călăuzire divină. Tocmai a descoperit nebunia propriei sale inimi şi, ca să nu fie târât de ea, hotărăşte să se lase călăuzit de sfatul lui Dumnezeu de acum înainte. Sentimentul nebuniei noastre este un mare pas către înţelepciune, atunci când acest sentiment ne face să ne încredem în înţelepciunea Domnului. Omul orb se lasă condus de braţul prietenului său şi ajunge acasă în siguranţă. Ca şi el, noi trebuie să ne predăm călăuzirii divine, fără nici o îndoială, siguri că, deşi nu putem vedea, este spre binele nostru să ne încredem în Dumnezeul atotvăzător. „Mă vei” este o expresie de binecuvântată încredere. El era sigur că Domnul nu va refuza această misiune.

Acesta este un cuvânt care ţi se adresează ţie, credinciosule; odihneşte-te în el. Fii sigur că Dumnezeu va fi sfătuitorul şi prietenul tău. El te va călăuzi şi îţi va arăta orice drum. In Cuvântul Său scris ai asigurarea aceasta în parte împlinită, fiindcă Sfânta Scriptură este sfatul Său pentru tine. Suntem fericiţi să avem călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu! Ce ar fi marinarul fără busolă? Şi ce ar fi creştinul fără Biblie? Aceasta este graficul de control, harta în care este descris fiecare banc de nisip, şi pe care toate canalele, de la nisipurile mişcătoare ale distrugerii spre limanul salvării, sunt marcate şi însemnate de Cel care cunoaşte tot drumul.

Binecuvântat să fii, o Doamne, fiindcă putem crede că ne călăuzeşti acum, şi că ne vei călăuzi până la capăt! După această călăuzire prin viaţă, psalmistul anticipează o primire divină la sfârşit — „apoi mă vei primi în slavă”. Ce gând pentru tine, credinciosule! Dumnezeu însuşi te va primi în glorie — pe tine! Deşi eşti rătăcitor, pribeag şi străin, El te va aduce acasă în siguranţă! Aceasta este partea ta. Trăieşte cu ea astăzi, şi dacă îndoielile te înconjoară, du-te, prin puterea acestui text, drept la tron.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu vă chinuiți copiii

Nu vă chinuiți copiii și nu vă bateți joc de ei,
Nu le puneți reguli sumbre, fiți părinți, nu farisei!
Nu le îngrădiți voi dreptul la o liberă trăire,
Nu așa-i înveți scriptura, asta nu e mântuire!

Nu le pângăriți voi viața cu tot felul de idei,
Dacă vreți ceva să faceți, rugați-vă pentru ei.
Fiți părinți, nu fiți sălbatici și purtați-vă frumos,
Dați exemplu-n societate că sunteți ai Lui Hristos.

Fiți lumini și pilde vii pentru toată omenirea,
Nu mai aberați tâmpenii, nu asta vă e menirea.
Sfatul vostru fie drept, sincer și după scriptură,
Nu bazat pe aberații și împodobit cu ură.

Prin amenințări și ceartă, nimic nu veți rezolva
Și prin violența crudă, doar îi veți îndepărta.
Unitatea în familie se păstrează prin iubire,
Nu prin reguli fără sens care duc spre rătăcire.

Petru când s-a lepădat, Domnul nu l-a pedepsit,
Ci, din contra, l-a iertat și-n iubirea-I l-a primit.
Tot așa, la fel și voi, fiți părinți, nu fiți barbari,
Dragostea să vă-nsoțească și-ncredință să fiți tari.

Dumnezeu vă dăruiască din înțelepciunea Lui,
Să îi creșteți pe copii, pentru Slava Domnului.
Nu cu ură, nu cu vrajbă, nici cu reguli spre-amăgire,
Ci în sfântă unitate să-i conduceți spre iubire.

Nichifor Nicu

Isuse, putere divină

Isuse, ce mare putere revarsă al Tău Sfânt cuvânt,
Ne umple de-o sfântă iubire, să știm să iubim orișicând.
Ne duce pe calea credinței când lumea ne-atrage în jos,
Ne-mbracă cu înțelepciune, ne-atrege mereu spre Hristos.

Isuse, puternic e harul ce nouă Tu, ni l-ai lăsat,
Ne-aprinde și suflet și viață când cel rău ne-a înconjurat.
Ne poartă spre țara iubirii și-n suflet ne umple cu dor,
Ne-aduce în dar bucuria și-n suflet simțim un fior.

Isuse, puternică-i mila, magnifică-i Dragostea Ta,
Ne sfarmă-n bucăți toată ura, ne-aduce în schimb liniștea.
Transformă a noastră viață și leagă răni care mai dor
Ne-aduce în suflet speranță, ne-adapă din Sfântul izvor.
Ne poartă-n din har în putere, spre țara slăvitului Miel,
Ne-ajută în clipele grele s-avem ochii doar înspre cer.

Nichifor Nicu 

27 Iunie

Numai să nu vă depărtaţi prea mult.” Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe — prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”.

Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti.

Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Ianuarie

Eu îţi vin in ajutor, zice Domnul.” Isaia 41:14

Ascultaţi-L pe Domnul Isus spunându-ne fiecăruia „Eu te voi ajuta. Nu este mare lucru pentru Mine, Dumnezeul tău, să te ajut Gândeşte-te la ce am făcut deja. Cum să nu te ajut? Te-am cumpărat cu sângele Meu. Cum să nu te ajut? Mi-am dat viaţa pentru tine; şi dacă am făcut cel mai mare sacrificiu, de ce nu aş face şi ceva mai uşor? Să te ajut! Este cel mai mic lucru pe care l-aş face pentru tine. Am făcut mai mult şi voi face mai mult. înainte de a crea lumea, te-am ales. Am încheiat un legământ pentru tine. Am părăsit slava şi am devenit om pentru tine. Mi-am dat viaţa pentru tine, şi dacă am făcut toate aceste lucruri, te voi ajuta şi acum! Ajutându-te, îţi dau ceea ce am cumpărat deja pentru tine. Dacă ai avea nevoie de ajutor de o mie de ori pe zi, te-aş ajuta. Cererile tale sunt neînsemnate în comparaţie cu ceea ce vreau să-ţi dau Eu. Pe tine te costă mult să ceri, dar pe Mine nu mă costă nimic să dau. Să te ajut? Nu te teme! Dacă o furnică ar sta la uşa grânarului tău, cerându-ţi ajutorul, nu te-ai ruina dacă i-ai da o mână de grâu; tu nu eşti decât o insectă la uşa grânarului ceresc. Te voi ajuta”.

Suflete, nu crezi că e destul? Ai nevoie de o putere mai mare ca puterea Celui Atotputernic? Ai nevoie de mai multă înţelepciune decât există în Tatăl, de mai multă dragoste decât îţi arată Fiul, sau de o putere mai mare ca puterea Duhului Sfânt? Adu-ţi aici ulciorul gol! Cu siguranţă că îl vei umple! Grăbeşte-te, adună-ţi nevoile şi adu-le aici – goliciunea, şi durerile, şi amărăciunile. Iată, râul bogăţiei lui Dumnezeu este gata să se reverse. Ce îţi poţi dori mai mult? Fii gata să primeşti totul, suflete, fiindcă aceasta este puterea ta. Dumnezeul cel Veşnic este Ajutorul tău!


„Nu te teme, sunt cu tine, Nu te-nspăimânta! Eu sunt Dumnezeul Veşnic, Gata a te ajuta.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Drumul spre intelepciune

14 decembrie

Text: Eclesiastul 11:5-8; 12:13, 14

„Temete de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui Aceasta este datoria oricarui om.(Eclesiastul 12:13)

Cineva a spus: „Un pesimist vede tunelul ; un optimist vede lumina de la capatului tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capatul tunelului si tunelul urmator”. Scriitorul cartii Eclesiastul a fos un realist care a vrut ca si noi sa vedem viata asa cum este ea in realitate si s-o traim conform intelepciunii divine .

J.I.Packer spune ca baza reala a intelepciunii e in primul rand recunoasterea faptului ca o mare parte din ceea ce se intampla in lume este lipsita de sens. Atunci cand ne scoatem ochelarii care ne fac sa vedem totul in roz, vedem lipsa de finalitate , moartea care secera totul, raul care infloreste- pe scurt, pare ca si cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

De indata ce ne oprim si punem intrebari cu privire la caile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata sa invatam intelepciunea Lui, care inseamna a sti ce trebuie sa facem atunci cand suntem completamente incurcati de tunelurile vietii, care par sa nu se mai termine Si ce inseamna lucru acesta?

Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui(Eclesiastul 12:13) Sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa nu-i spunem in rugaciune mai mult decat avem de gand sa infaptuim (Eclesiastul 5:1-7) Sa facem binele(3:12)
Sa traim raspunzatori pentru faptele noastre!2:14 Sa ne bucuram de viata cand Dumnezeu ne da prosperitate(7:14) Sa muncum din greu (9:10) si sa ne bucuram de agonisirea noastra(2:24)

Drumul spre intelepciune este o atitudine realista cu privire la viata si aceeptarea ca exista intrebari fara raspuns Drumul spre intelepciune nu inseamna sa primim o explicatie , sa-l intrebam pe Dumnezeu ce vrea sa facem-apoi sa facem prin credinta.~D.J.D.~

Multe lucruri vad in viata
Care nu-s la locul lor;
Ajuta-ma ca voia Ta s-o fac
.”

Cel mai nobil gand care se poate salaslui

in mintea omului este responsabilitatea

pe care o are fata de Dumnezeu. – Daniel Webster

Painea zilnica