Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.”                  Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti.

Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45). Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii.

Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta neprovoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

Oswald Chambers

Reclame

Nimic nu-i nou…

Referințe

Eclesiastul 1

Cât soarele răsare și lumină
Pământul în picioare va rămâne;
Mai trece-un neam, și altul va să vină
Și toată truda-i doar deșertăciune…

Sclipesc în albii fugitive ape,
Vârtejuri fac, vărsându-se în mare
Și-n zare, undeva, tot mai aproape
Sunt zorii altei zile trecătoare!

Și vântul suflă în rotirea-i rece,
Blând alizeu… sălbatică furtună…
Și ziua pleacă, apoi noaptea trece…
Se scurg și anii ce-n buchet se-adună.

Nimic nu-i nou și nici original,
Istorii se repetă necurmat,
Vedem, purtați de-al vremurilor val
Cum ce se-ntâmplă, s-a mai întâmplat!

Și stăruind, avizi, în cercetare, .
Privind cu-nțelepciune spre pământ,
Vedem că tot ce împlinim sub soare
Zadarnic e, și-i goană după vânt!

Concluzia? Trăiește bucuros!
Suntem doar o suflare din țărână!
Dar dacă vei rămâne credincios,
Prin toate treci cu Dumnezeu de mână!

Laura Minciună

Ce este un misionar?

“Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

Oswald CHAMBERS

Un vameș pocăit sau fariseu?

Motto: „”Să nu ne mai judecăm, dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic  care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.””

Rom.14:13.

Să nu privim ca fariseul, pe altu-n amănunt,
Crezându-ne și noi mai buni decât suntem,
Și să vedem în ochiul altuia un pai mărunt,
Dar bârna din al nostru, să n-o vedem.

Noi ușor vedem greșeala unui frate
Și suntem gata să îl judecăm mereu,
Dar suspinele căinței lui adevărate
Le aude și le cunoaște Dumnezeu.

Nu îi vedem în suflet zbuciumul, furtuna,
Nici remușcarea sinceră ce îl cuprinde;
Dar Dumnezeu e Cel ce vede întotdeauna
O inimă scăldată-n lacrimi șiroinde.

Ne amintim de ale lui greșeli, cu ușurință,
Și altceva nu-i mai vedem decât greșeala;
Atunci, uităm ușor de faptele-i de pocăință
Dar Dumnezeu din cer le ține socoteala.

Ne repezim să judecăm după înfățișare
Și nu vedem ce chinuri l-au străpuns
În inima-i ce strigă: ‘Doamne, îndurare!’
Dar Dumnezeu e Cel ce vede în ascuns.

Nu judecata omenească se impune
Chiar de o dorim să fie înțeleaptă,
Că anii mulți nu dau înțelepciune,
Nici bătrânețea judecata dreaptă.

Scriptura face oamenii să înțeleagă
Că Cel ce judecă e Însuși Dumnezeu,
Și fiecare dintre noi poate s-aleagă
Ce vrea să fie: un vameș pocăit sau fariseu?

Ioan Vasiu

Trebuie să treci prin această experienţă

„…si nu l-a mai văzut.” 1 Împăraţi 2:11-12

Nu este rău să depinzi de Ilie câtă vreme ţi-l dă Dumnezeu, dar aminteşte-ţi că va veni un timp când el va trebui să plece, atunci când el nu va mai fi călăuzitorul şi liderul tău, deoarece Dumnezeu nu vrea ca el să mai rămână. Tu spui: “Nu pot merge fără Ilie”. Dumnezeu îţi spune însă că trebuie.

Singur la Iordanul tău (2:14). Iordanul este simbolul despărţirii, unde nu mai ai partăşie cu nimeni altcineva şi unde nimeni nu poale lua responsabilitatea în locul tău. Trebuie să pui în practică ceea ce ai învăţat atunci când erai cu Ilie al tău. Ai fost în repetate rânduri la Iordan cu Ilie, dar acum eşti singur în faţa lui. Nu-ţi foloseşte la nimic să spui că nu poţi merge înainte; această experienţă a venit, iar tu trebuie să mergi înainte. Dacă vrei să afli dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeul care crezi că este, atunci treci singur prin Iordanul tău.

Singur la lerihonul tău (2:15). Ierihonul este locul unde l-ai văzut pe Ilie al tău făcând lucruri mari. Când ajungi la Ierihonul tău, ai o reţinere puternică de a lua iniţiativa şi de a te încrede în Dumnezeu, vrând în schimb ca altcineva să facă aceasta în locul tău. Dacă rămâi credincios lucrurilor pe care le-ai învăţat cu Ilie, vei primi semnul că Dumnezeu este cu tine.

Singur la Betelul tău (2:23). La Betelul tău se termină înţelepciunea ta şi începe înţelepciunea lui Dumnezeu. Când nu mai ştii ce să faci şi eşti gata să intri în panică, nu te teme; bazează-te pe Dumnezeu, iar El va aduce la lumină adevărul Său într-un mod care va sfinţi viaţa ta. Pune în practică ce ai învăţat când erai cu Ilie al tău, foloseşte mantaua lui şi roagă-te. Hotărăşte-te să te încrezi în Dumnezeu şi nu-l mai căuta pe Ilie!

Oswald Chambers

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele^–” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Siguranţa izbăvirii personale

“Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. “îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine.

De fapt, Isus ne spune: “Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – “De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: “Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa.

Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

Oswald CHAMBERS

Fii cumpătat!

Referințe

Proverbele 23:1-12

De ești chemat la masă la un bogat, ia seama
Să nu te-apuce cumva vreun gând de lăcomie,
Privind ce ai ‘nainte, să te apuce teama
De toată-nșelăciunea ascunsă-n bogăție!

Nu-ți chinui ființa ca să aduni avere,
Nu-ți pune-nțelepciunea în slujba bogăției,
Căci sub a ta privire într-o clipită piere
Și trece ca o umbră speranța lăcomiei!

Să nu mănânci din pâinea celui pizmaș vreodată
Și nu-i pofti mâncarea plăcută la vedere,
Căci el este fățarnic în gând și te îmbată
Cu vorbele-i șirete ce-aduc apoi durere.

Nu risipi degeaba cuvinte înțelepte,
Căutând să stai de vorbă cu omul fără minte,
Întreaga-ți străduință nu va putea să-ndrepte
Cărarea lui pornită din rele-nvățăminte.

Să nu muți niciodată ogorului hotarul
Ce văduva și-orfanul îl au în stăpânire,
Căci Dumnezeu din cer le știe tot amarul,
Și El îi ocrotește în marea Lui iubire.

Fii totdeauna gata, cu inima deschisă
S-asculți învățătura cea bună și curată,
Căci binecuvântarea din cer a fost promisă
Acelui ce trăiește o viață cumpătată!

O vorbă înțeleaptă la vremea potrivită
E ca un măr de aur în coșul de valoare;
De-i spusă cu blândețe și-i bine chibzuită,
Îi va zidi pe alții, chiar dacă-i spre mustrare.

Ilie Belciu

Următorul lucru de făcut

“Pentru că oricine cere primeşte.” Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti. Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. “Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45).

Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al Lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou “ochelarii de cal” ai raţiunii. Unii spun: “Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta neprovoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”.

A cere înseamnă a “cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

Oswald CHAMBERS

Limbile de foc din cer

Cu toți stăteau în rugăciune
Sus, în odaie se aflau
De Domnul lor vorbeau de bine
Căci și acum se minunau

Era în Ziua Cincizecimii
Și oameni mulți s-au adunat
S-au dedicat toți rugăciunii
Așa cum Isus I-anvățat

Fierbinte cu toți se rugau
La Tatăl lor din cer de sus
Păcatele-și mărturiseau
Așa cum Domnul lor Le-a spus

Erau cu toții concentrați
La rugăciunea ce-o făceau
Căci într-un cuget adunați
Pe Domnul vieții, Îl slăveau

Deodata casa s-a umplut
De un sunte și de un vâjâit
Iar  limbi de foc toți au văzut
Ce peste ei s-au pogorât

Ei s-au umplut de Duhul Sfânt
Și-au început ca să vorbească
În multe limbi de pe pâmant
Corect, fără ca să greșească

Căci Duhul cel Sfânt Îi făcea
Să fie plini de-nvățătură
El, cu putere-i înzestra
Ca să zidească cu-a lor gură

Cei ce ascultau s-au minunat
De toate căte le-au văzut
Nicicând nu s-a mai întâmplat
Un lucru așa  neprevăzut

Atâtea limbi să se vprbească
Deodată, cu înțelepciune
Ca fiecare să găsesca
Zidire și îndemnuri bune

Dar unii batjocoritori
Râdeau de cei care au vorbit
Spuneu că-s de must băutori
Și nu credeau ce au rostit

Petru de jos s-a ridicat
Căci cleveteala nu-i plăcea
Și-nspre mulțime s-a uitat
Și-a început a-i apăra

El tuturor le-a arătat
Că e a Duhului lucrare
Și era foarte adevărat
Cuprinși să fie de mirare

Dar Domnul lor așa Le-a spus
Căci Duhul Îi va însoți
S-ajunga-n cer la Tatăl sus
Și să trăiască-n veșnicii

Apoi Petru i-a ăndemnat
Pe toți ca să se pocăiască
Să se boteze i-anvățat
Etern, la ceruri să trăiască.

Florenta Sarmasan