Furtuna

Urcat-ai în corăbioară
Isus, să mergi spre-un alt ținut
Ca să vestești a câta oară
Celor ce-n beznă stau să moară
Și merg pe-un drum necunoscut,

Un an al îndurării Tale
De milă, dragoste și har
Să-i scapi de veșnica pierzare
Să dai o șansă de salvare
Să mai strângi grâu ‘n-al Tău Grânar!

Era târziu, era spre seară
Iar soarele la asfințit
Încet peste colini coboară,
Când ucenicii cu sfială
Te-au urmărit necontenit.

N-au vrut să stea singuri in noapte
Au mers pe unde ai mers Tu,
N-au ascultat de rele șoapte
Că-i mult prea mult, că nu se poate
Ci-n Brațul Tău se încrezu!

Cuprinși de dorul după Tine
Au vrut mereu a Te avea
Aproape la greu și la bine,
Prin neguri mari, sau zări senine,
Să fie sub privirea Ta!

Curând se lasă înserarea,
Vantul lovește mai turbat
Pe toți i-apasă-ngrijorarea
Și caută disperați salvarea
Însă de Domnul au uitat.

Vâsleau s-ajungă pân-la maluri
Să scape de furtuna grea,
Căutau cu ochii peste valuri,
Să vadă a salvării faruri,
Însă nimic nu se vedea!

Dar Domnul, liniștit la cârmă
Pe căpătâi, se odihnea
Când ucenicii ca o turmă
Fără păstor, căutau o urmă
De izbavire-n noaptea grea!

De ce-au uitat în încercare
Că după Domnul au urcat
În corăbioară pe-nserare
Să treacă dincolo de mare
Către ținutul celălalt?

De ce-au uitat de El, Mesia,
De Cel ce totul a creat,
Ce poate potoli urgia
ȘI să aducă bucuria
Acelui ce e disperat?

Zadarnice a lor strădanii
Și grijurile ce-au purtat…
Salvarea n-o cumperi cu banii
Ce ți i-ai strâns pe când vin anii
De boală, chin sau de-ndurat.

Zadarnic mână omenească
S-aștepti când ești prins de furtuni,
De nu Îl chemi să te-ocrotească
Pe Cel din Slava cea Cerească
În nesfârșite rugăciuni,

Să nu aștepti vreo biruință,
Vreo izbăvire, vreun cuvânt…
Dar cheamă-L astăzi cu credință
Căci El ascult-a ta dorință
Și-ți dă puteri prin Duhul Sfânt… !

De-odată către Domnul vine
Un ucenic foarte-ngrozit
Și strigă spre El cu suspine,
Isuse scăpă-mă pe mine
Și pe cei ce ne-au însoțit!

Nu-Ți pasă că pierim în ape,
Nu-Ți pasa că ne scufundăm?
Tu dormi, dar cine să ne scape?
Și țărmul, nu e chiar aproape,
Ca să putem să ne salvăm…

Am facut totul ce se poate,
Am dat oricât, doar să scăpăm,
Dar suntem slabi, răpuși, pe moarte
Tot ce-am avut, am pierdut toate
Și nu putem să ne salvăm…

De-odată peste valuri sună
Vocea Slăvitului Isus
Și își întinde a Sa mână
Mustrând puternica furtună
Și valurile de nespus!

De-odată liniștea revine
Natura tace fără glas
Căci Cel din slăvile divine
E Domn și Lui I se cuvine
Să-I închinăm al nostru vas.

Nu vrea să ne conducem viața
Fără să-L punem Căpitan,
Căci uneori când vine ceața
Și nu se vede dimineața
Căci e umbrită de Satan,

Ne pierdem în mijloc de ape,
Furtunile ne năpădesc,
Deci, să-L chemăm cât e aproape
Căci vine, vine neagra noapte
Când tot mai mulți se poticnesc.

Când toate și-au stricat purtarea,
Când adevărul e-ngropat,
De nu Îl chemi să-ți dea salvarea
Și să-ți lumineze cărarea
În veacu-acesta ‘ntunecat,

De nu ți-e El Păstor în viață,
Mântuitor și Salvator,
Cum crezi că vei străbate-n ceață
Drumul prin ger și plin de gheață
Când vine cumplitul vifor?

Cum vei putea sta în picioare
Când toți se clatină în vânt?
Când vine ceasul de-ncercare
De nu e El să-ți dea salvare,
Să mustre valul cu-un cuvânt,

Te-ar înghiți de viu vrăjmașii,
Te-ar nimici de pe pământ,
De nu îți numără El pașii,
Și te-ocrotește când trufașii
Îți dau târcoale rând pe rând.

Viața ta de El depinde
La fel și hrana ce-o primești
Atunci când mâna Își întinde
Și-n Brațul Său El te cuprinde
Deschide zăgazuri cerești,

Să copleșească a ta ființă
Cu bunătate și cu har.
Dar vrea să-L chemi cu stăruință
Să-ți dea în dar sfânta credință
Ca cel mai scump mărgăritar!

Apoi trăind prin astă lume
Să duci stindardul tot mai sus
Să calci pe sfintele Lui urme
Pe mulți spre cer să îi îndrume
Spre voia Blândului Isus!

Ai totul, de Îl ai pe Domnul
Și ești lipsit, când nu-l primești.
Deci vino azi, să-ți ude pomul
Căci El iubește nespus omul
Și-i dă viață-n slăvi cerești!

Deci vin’ degrab… cât incă poate
Mai poți să spui că mai ești viu…
Isus te scapă azi de toate,
Așteaptă să îți spună ‘frate’
ASTĂZI, cât nu e prea târziu…!

Valentin Ilisoi 

Reclame

Pericolul dispreţului

„Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.” Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. “… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de “grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: “O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu “Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

Oswald CHAMBERS

In valea umilinţei

“Daca poţi face ceva, fie-ți milă de noi şi ajută-ne.” Marcu 9:22

După fiecare perioadă de exaltare, suntem repede aduşi înapoi la lucrurile obişnuite, aşa cum sunt ele. adică nici frumoase, nici poetice, nici palpitante. Înălţimea muntelui se măsoară prin cenuşiul muncii de rând din vale; dar aici, în vale, este locul unde trebuie să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Noi vedem gloria Lui pe munte, dar nu acolo trăim pentru gloria Lui. In valea umilinţei descoperim valoarea noastră reală în faţa lui Dumnezeu, aici se arată credincioşia noastră. Cei mai mulţi dintre noi putem face anumite lucruri dacă suntem întotdeauna la înălţimi eroice, datorită egoismului din inimile noastre, dar Dumnezeu ne vrea la înălţimea cenuşiului obişnuit al vieţii cotidiene de aici, din vale, unde trăim conform relaţiei noastre personale cu El. Petru s-a gândit că ar fi frumos pentru ei să rămână pe munte, dar Isus Cristos i-a luat pe ucenici de pe munte şi i-a dus jos în vale – locul unde se explică înţelesul viziunii.

“Dacă poţi face ceva…” Este nevoie de valea umilinţei pentru a smulge scepticismul din noi. Priveşte înapoi la experienţele tale şi vei descoperi că, până în momentul când ai învăţat cine este Isus, ai fost foarte sceptic în privinţa puterii Sale. Când erai pe munte, puteai crede orice, dar ai mai putut crede oare atunci când ai fost faţă în faţă cu realităţile din vale? Poate eşti în stare să depui o mărturie despre sfinţire, dar ce poţi spune despre lucrul care este o umilinţă pentru tine în momentul de faţă? Ultima dată când ai fost pe munte cu Dumnezeu, ai văzut că toată puterea din cer şi de pe pământ este a lui Isus – vei fi sceptic acum doar pentru că te afli în valea umilinţei?

Oswald CHAMBERS

Pedeapsa inevitabilă

“Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” Matei 5:26

“Nu există cer cu un colţ de iad în el.” Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi.


In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum – “Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta”; “Mă voi împăca cu omul acela acum”. : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului.

Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. “Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!” Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un “trebuie” în spatele ei.

Oswald CHAMBERS

Poți să știi…

Dacă setea nu te-ajunge când Mă vezi că-s însetat,
Dacă foamea nu te prinde când sunt slab și-nfometat,
Atunci poți să știi că încă nu iubești cu-adevărat
De nu simți că te frământă
Setea vie, foamea sfântă,
Când în duh un frate rabdă iar tu ești îndestulat…

Dacă inima nu-ți arde astăzi, când Eu trec prin foc,
Dacă nu-ți pasă de Mine când sunt țintuit în loc,
Atunci poți să știi că încă vezi Iubirea ca un joc
De nu simți focul fierbinte,
Cuiul gândului în minte,
Când în duh un frate geme iar tu nu te-nduri deloc…

Dar dacă te-apleci cu milă înspre cel ce e căzut,
De-arunci funia Iubirii după cel ce s-a pierdut,
Atunci poți să știi c-acestea pentru Mine le-ai făcut
De lași mila și-ndurarea
Să-și dea binecuvântarea
Când în duh un frate plânge. Tu din Tatăl ești născut!

Mănescu Mihaela

Vreau să fiu ca Tine!

Departe sunt, mult prea departe
De-a fi aşa cum este El
Şi, deşi îmi doresc s-am parte
de viaţă veşnică, nu moarte
Încă nu pot să fiu ca El.

Iubirea Lui e-atât de mare
Nici versurile mele line
Să o descrie nu-s în stare
Cum voi putea, atuncea, oare
S-o dobândesc deplin în mine?

Răbdarea Lui neîntrecută
În mine un foc a aprins
Deşi viaţa-i fu durută
Răbdarea Lui mereu tăcută
Întotdeauna a învins.

Şi mila Lui nemăsurată
Chiar şi de cei ce Îl urau
L-a îndemnat să strige „Tată
Iartă-I!” Şi vina-a fost iertată
Atât de multă mila-avea!

Şi stăruinţa-I neobosită
În rugăciuni cu lacrimi mari
Aduse roada cea dorită
Şi viaţa-I i-a fost împlinită
Căci a adus salvare-n dar

Smerenie şi ascultare
A arătat mereu, mereu
Deşi era El cel mai mare
S-a facut mic plin de răbdare
până L-a ‘nălţat Dumnezeu

Mă simt cuprins de-nfiorare
Când mă gândesc la Domnul meu!
Putea-voi eu vreodată oare
– Un boţ de carne trecătoare-
Să fiu aşa cum este El?

O Doamne bun sădeşte-n mine
Al Tău chip vrednic şi curat
Nu vreau să mai găsesc în mine
Ură, mânie sau iuţime
Vreau să trăiesc neîntinat!

Ajută-mă să fiu smerită
Ca Tine, scumpul meu Isus!
Şi dragostea-mi prin Tin’ sfinţită
Şi mila de la Tin’ primită
Să mă înalţe tot mai sus.

O, vreau să fiu aşa ca Tine!

Larisa Hapca

De la mânie la dragoste

“El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7.19)

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! “El va călca în picioare nelegiuirile noastre.” El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.

Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. “El va arunca toate păcatele noastre”, da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. “El le va arunca în fundul mării”, aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.

S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.

Charles Spurgeon

Cat mai e…

Mai este inca indurare
Dragostea Luí e tot mai mare
Zi  de zi  Domnul mai bate
La inimile indurerate

La inimile impatimate
La inimile infricosate
La inimile impartite
El vrea  sa intre.

Mai este inca indurare
Rabdarea Luí e tot mai mare
Zi de zi Domnul iti sterge
Lacrima…

Mai este inca indurare
Mila Luí e tot mai mare
Zi de zi el ne asculta
Cand il chemam

Cand il strigam
Cand ne  rugam
Cand suspinam
El ne  raspunde

Mai este inca indurare
Rabdarea Luí e tot mai mare
Zi de zi ne  mai da sansa
De a ne   indrepta viata

Ne arata ce  e bine
Iar noi facem ce  e rau
Ne arata  care-i calea
Iar noi luam pe  un alt  drum

Ne arata adevarul
Iar noi departe suntem de el
Viata noastra e nimic
Daca viata nu  e el…

De aceea  cat mai este
Indurare si rabdare
Dragoste si mila
Sa ascultam Cuvantul.

Sa alegem drumul
Care este ingust
Este ingust dar drept …
Duce  la Isus…

Alev Caienar

Te cheamă Dumnezeu

Te cheamă Dumnezeu la pocăință,
Nu la o Religie dragul meu,
Te cheamă să te umple de credință,
Te cheamă să-l slujești mereu.

Te cheamă Dumnezeu astăzi la milă,
Să dai o pâine celui care n-are,
Să dai cu bucurie Sfântă,
Să împarți astăzi a ta mâncare.

Te cheamă Dumnezeu astăzi la jertfă,
Vrea să te învețe cum să ierți,
Să te umple azi de bucurie
Cu frații tăi să nu te mai cerți.

Te cheamă Dumnezeu la mijlocire,
Pentru acei săraci,străini și-orfani,
Te-ndeamnă Dumnezeu azi la iubire,
Ceva ce nu se cumpără cu bani.

Te cheamă Dumnezeu, grăbește,vino,
Ascultă-i glasul Sfânt și plin de Har,
Te-așteapă Domnul să lucrezi în vie,
Să-ti umpli-al Cerului Hambar.

Căci pentru tot ce faci pe lume,
Răsplată vei primi în Rai,
Fă-ntotdeauna lucruri bune,
Cu mână largă tu să dai.

Nu te-a trimis în lume Domnul,
Să fii un investigator,
Te-a trimis să fii o pildă,
Pentru prinț și cerșetor.

Tot ce ai tu de făcut,
E să stai treaz,vegheator,
Să lucrezi cu bucurie,
În al Domnului ogor.

Domnul Sfânt să ne ajute,
Și pe mine și pe tine,
Să lucrăm spre Slava Lui,
Până când pe nori revine!

Nichifor Nicu

Biruinţă fără luptă

“Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul, lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.” (Osea 1.7)

Ce cuvânt de preţ! Domnul însuşi va izbăvi poporul Său, după mărimea milei Sale; dar El nu va folosi nici unul din mijloacele obişnuite. Oamenii se grăbesc să-i dea lui Dumnezeu slava cuvenită Numelui Său. Când ei pornesc la luptă cu sabia sau cu alte arme şi ies biruitori, ar trebui să-L laude pe Dumnezeu pentru izbânda lor. Dar ei nu fac acest lucru şi se fălesc cu puterea braţului lor, cu caii şi cu călăreţii lor. De aceea Dumnezeu găseşte cu cale adeseori să izbăvească poporul Său fără arme, pentru ca slava să fie numai a Lui. Priveşte deci numai la Domnul şi nicidecum la om. Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu cât mai lămurit fiindcă n-ai altă persoană la care să priveşti. Dacă n-am nici prieteni, nici sfetnici, nici o persoană care să mă sprijinească, nu înseamnă că eu să n-am încredere, căci Domnul este lângă mine; şi mă voi bucura când El îmi va da biruinţa fără luptă, cum se arată în versetul de mai sus. De ce să cerem cai şi călăreţi, când însuşi Domnul are milă de mine şi ridică braţul Său ca să mă apere? Ce nevoie mai este de săbii şi de arcuri, când Domnul mă izbăveşte El singur? Mă voi încrede deci în El şi nu mă voi înspăimânta; voi face acest lucru începând de astăzi şi-l voi face întotdeauna.

Charles Spurgeon