Jertfa Ta

Stăteam acolo ghemuit
Şi nimeni nu-ndrăznea,
Să mă privească.
Eram murdar, şi dezgolit
Şi toţi acei, ce m-au lovit
Voiau mai mult, să mă rănească.

Atunci, Tu ai venit grăbit
M-ai văzut, şi ţi-a fost milă.
Langă un biet nenorocit
Doar tu, Isuse, te-ai oprit
Şi-ai zis: Lăsaţi-l să trăiască. !

Te-ai aplecat şi m-ai atins
Şi mâna Ta era, aşa de calda.
M-ai luat în braţe, m-ai cuprins.
Ca un tăciune reaprins
Am revenit din nou, la viaţă.

Mi-am ridicat privirea, şi-am văzut.
În ochii Tăi, atâta suferinţă.
De ce, Isuse ai venit,
Să aperi un nenorocit,
Şi să-i redai din nou viaţă?

Mânia celor ce mă asupreau,
S-a îndreptat acum, spre Tine.
Te-au luat şi Te-au batjocorit
Şi multe palme ai primit
Ce se îndreptau spre mine.

Te-au legat de braţe, şi Te-au dus
Şi-au făcut, ce-au vrut cu Tine.
Dar Tu, Miel venit de sus
Ai tăcut şi Te-ai supus
Şi-ai răbdat atâtea, pentru mine.

Printre noroadele ce te-mpingeau
Am căutat, ca să iţi văd privirea.
Sub spinii roşii ce te-ncununau
Şi streangul celor ce te biciuiau
N-aveai în ochi decat, iubire. .

Păşeai cu amar, spre „Locul Căpăţânii”
Căci jugul te apăsa aşa de greu.
Mai grea, decât povara crucii care-o duci
E păcatul omenirii, care-l urci
Să-l pironeşti, acolo sus, pe Golgota.

Pe cruce, cum stăteai răstignit
Ţi-ai îndreptat privirea, către mine.
Am înteles atunci, cât m-ai iubit
Că pentru mine, Te-ai jertfit
Şi pentru lumea toată.

Datorită Tie, azi trăiesc
Căci Tu, mi-ai dăruit viaţă.
Cum as putea Isuse, să îţi mulţumesc
Pentru acest strai împărătesc
Ce l-am primit prin jertfa Ta, însângerată.

Daniel Borgovan

Reclame

Parabola secolului

Când va veni Christosul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Că ne-am încreştinat prea bine,
Păzind atâtea legi
Şi-atâta dărnicie, şi jertfe şi poveţi…
Dar când veni-va Domnul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Avem doctrine drepte,
Învăţători avem,
Cărările-s înguste şi jugul bun purtăm,
Avem bunei şi mame,
Părinţi eroi avem…
Dar eu şi tu credinţa cea vie o păstrăm?
În ceasul cel din urmă
Creştini vor fi de-ajuns,
Dar prea puţini s-aştepte venirea lui Isus!
Ce credem astăzi, oare,
Despre iubirea Lui
Când valul de ispită ne bate câte-un cui?
Când crucea suferinţei apasă peste noi,
Putem învinge toate să nu dăm înapoi… ?
Când semne de-ntrebare
Apar şi-n gol dispar,
Când vine îndoiala să ruineze doar…
O, câtă necredinţă,
Ce mare formalism,
Ce vitregi ritualuri lovesc în creştinism… ?
Împarte, Doamne, milă
Şi har din harul Tău!
Ca la-mplinirea vremii şi eu, şi fraţii mei,
Să fim chemaţi pe nume
Cu credincioşii Tăi!

Mihai Ghidora 

E inca o zi

E inc-o zi, o noua fila
Un inceput din nou cu Tin’
Caci tot ce  am e doar prin mila,
Doar Tu de dragoste esti plin

Doar Tu mi-ai dat si azi speranta
Doar Tu m-ai ridicar din pat
Puteam sa nu mai fi in viata
Dar Tu spre mine ai vegheat

Si m-ai lasat ici jos, in lume
inca o zi din cate sunt
Spre-a te vedea doar Tu in mine
O Dumnezeule preasfant

Mi-ai spus sa-ti multumesc doar Tie
Ca pot sa vad, sa cant, sa umbu
Ca nu-s orfan in asta lume
In toate eu te am pe Tine

Si-n toate doar Tu esti cu mine
Ma aperi de Vrasmasul meu
Ma ti cu Tine sus pe stanca
Si ma feresti de valul greu

Chiar de durerea vine adesea
Si bate in catargul meu
Eu stiu ca esti cu mine-n barca
Si potoli-vei orice leu

E inc-o zi, o noua fila
In care lutu-i framantat
Spre’a deveni o mandra sfera
In mana Marelui Olar.

Arzenovici Efraim 

Vestea bună

Dar îngerul le-a zis: ”Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună,
care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. ” Luca 2:10.

Bucuria-n inimi cântă,
Măreț îngerul cuvântă:
”Astăzi s-a născut Mesia! ”
O ce dulce-i melodia,

O, ce veste, veste bună –
Munți se pleacă, văi răsună:
S-a coborât jos Îndurarea,
Iubirea, Mila și Salvarea!

S-a coborât, s-a întrupat,
Cel ce-i Rege și-Mpărat,
Al tău și al meu Mântuitor –
Slavă Ție, Salvator!

Slavă Ție, te-adorăm,
Ne-nchinăm, te onorăm!
N-a fost, nu va fi vreodata
Veste atât de minunată,

Ca vestea sfântă când Hristos
A venit în lume jos,
Turnând în inimi bucuria,
Reînnoirea, armonia!

Aleluia, fii lăudat –
Domn și Rege și-Mpărat!
Bucuria-n inimi cântă,
Te lăudă, binecuvântă

Pe Tine, Salvator Divin,
Te-ai smerit, salvând de chin!
Isuse, Scump Mântuitor,
De viață noua dătător,

Te ‘nălțăm în osanale –
Luminează a noastră cale
Până-n Ziua Întâlnirii
Cu Tine, Soarea-al Izbăvirii!

Nu-i mai dulce melodie,
Pace-n inimi, bucurie,
Ca vestea când Hristos Mesia
Turnata-n inimi armonia!

Vestea împăcării cu Hristos
Și astăzi lumii spre folos,
Se mai aude, mai răsună –
Ascult-o, ea e Vestea Bună!

Lidia Cojocaru 

Umple-mă

Umple-mă de Tine
Gol să fiu de mine,
Când ispita vine
Să nu-mi de-a rușine.

Umple-mă cu harul,
Umple-mi iar paharul,
Să-mi zidesc altarul.
Luminează-mi farul!

Umple-mă cu pace,
Ura s-o dezbrace,
Sufletul ce zace
Viață să îmbrace.

Umple-mă de milă,
Fă-mi slujirea utilă,
Nu iubind din silă
Lumea instabilă.

Umple-mă de roadă
Să nu fiu fațadă,
Ci ca toți să vadă
Vorbă și dovadă.

Umple-mă cu sfatul
Care i-a oftatul,
Face acuzatul
Să-și lase păcatul.

Umple-mă cu Tine
Să te vezi mai bine,
Faptele-Ți divine
Să le am cu mine.

Lucian Cazacu 

Multumire catre Tine

Doamne azi îți mulțumesc
Pentru Darul tău ceresc.
Pentru Mila Ta de Rege
Pentru Jerfa de pe Cruce.

Doamne înc-o mulțumire
Pentru scumpa mea familie,
Darul sfânt și minunat
În care Tu m-ai așezat.

Doamne mii de mulțumiri
Pentru cei ce sunt creștini,
Trupul Tău de pe pământ
Templul Duhului Cel Sfânt.

Doamne azi îți mulțumesc
Pentru locul pământesc,
Pentru purtarea ta de grijă
Pentru tot ce-mi dai în viață.

Mulțumesc pentru sănătate
Mulțumesc și pentru soare,
Mulțumesc pentru mâncare
Mulțumesc de-mbrăcăminte.

Mulțumesc pentru prigoană
Mulțumesc și pentru boală,
Mulțumesc pentru necazuri
Mulțumesc când Tu mă mustri.

Doamne din nou mulțumire
Pentru că ne vei fi Mire,
Pentru-ai Tăi de pe pământ
Ne-ai pregătit Cerul Tău Sfânt.

Simion Ioanăș

Ai mila de România

Doamne eu te rog ai grija
De poporul românesc,
Si priveste tu cu mila,
Tatal nostru cel Ceresc.

Iarta-ne când iti gresim,
Spala-ne de tot c e-i rau,
Fa -ne-o cercetare Sfânta,
Umple-ne cu Duhul Tau.

Ai mila de România,
Ai mila de-acest pamânt,
Lasa cercetare Sfânta,
Lasa Duhul Tau cel Sfânt.

Sa il simta fiecare,
om de pe acest pamânt,
Si sa spuna-n gura mare,
Tu esti Creatorul Sfânt!

Tu esti medicul suprem,
Minunatul Salvator,
Care-ai venit in lume,
Sa aduni al Tau popor.

Pentru-a -l duce-n vesnicie,
Unde moarte n-o mai fi,
Unde-i dragoste si pace,
Si eterne bucurii.

Nichifor Nicu

Cu ce-s mai bun?

Cu ce sunt eu mai bun ca tine,
Om ce te clatini în păcat?
Sunt doar un simplu mărăcine
Visând un crin imaculat.
Dar când m-a prins în mâini Olarul,
Mi-a pus rărunchii în cuptor,
În timp ce El punea hotarul
Cu Trupul Său mijlocitor.
Când m-a privit, a spus că-s bun –
De ce-i așa, nu pot să spun.

Cu ce sunt eu mai bun ca el,
Cuprins de patimi și-ntristare
Și chinuit în fel și fel
Într-o zadarnică sforțare? !
Când totu-i stins, iar cerul tace,
Mărturisește-ți necredința,
Căci n-au vremelnicii putința
Să-și fie-aducători de pace.
La poala Muntelui cel sfânt
Găsești salvarea prin Cuvânt.

Cu ce sunt eu mai bun ca voi? !
Cu mai nimic, dar am proptele;
Mai prind pe talpă și gunoi
Dar nu mă sprijin de surcele.
Mai calc pe-alături și-atunci strig
Din nou la tronul îndurării;
De-aș face altfel, tot prin frig
Mi-aș duce sarcina-ntristării.
Dar s-a-ndurat Stăpânul meu
Să-mi fie Domn și Dumnezeu!

Ridic privirea spre înalții
Și-nsingurații munți și-ntreb:
— Cu ce sunt eu mai bun ca alții?
Și sună Muntele Horeb:
— Sunt buni cei care vin la Mine,
Sfințiți, căci ei au vrut așa;
Fără cusur – și asta vine
Din mila și-ndurarea Mea!

Viorica Mariniuc

Furtuna

Urcat-ai în corăbioară
Isus, să mergi spre-un alt ținut
Ca să vestești a câta oară
Celor ce-n beznă stau să moară
Și merg pe-un drum necunoscut,

Un an al îndurării Tale
De milă, dragoste și har
Să-i scapi de veșnica pierzare
Să dai o șansă de salvare
Să mai strângi grâu ‘n-al Tău Grânar!

Era târziu, era spre seară
Iar soarele la asfințit
Încet peste colini coboară,
Când ucenicii cu sfială
Te-au urmărit necontenit.

N-au vrut să stea singuri in noapte
Au mers pe unde ai mers Tu,
N-au ascultat de rele șoapte
Că-i mult prea mult, că nu se poate
Ci-n Brațul Tău se încrezu!

Cuprinși de dorul după Tine
Au vrut mereu a Te avea
Aproape la greu și la bine,
Prin neguri mari, sau zări senine,
Să fie sub privirea Ta!

Curând se lasă înserarea,
Vantul lovește mai turbat
Pe toți i-apasă-ngrijorarea
Și caută disperați salvarea
Însă de Domnul au uitat.

Vâsleau s-ajungă pân-la maluri
Să scape de furtuna grea,
Căutau cu ochii peste valuri,
Să vadă a salvării faruri,
Însă nimic nu se vedea!

Dar Domnul, liniștit la cârmă
Pe căpătâi, se odihnea
Când ucenicii ca o turmă
Fără păstor, căutau o urmă
De izbavire-n noaptea grea!

De ce-au uitat în încercare
Că după Domnul au urcat
În corăbioară pe-nserare
Să treacă dincolo de mare
Către ținutul celălalt?

De ce-au uitat de El, Mesia,
De Cel ce totul a creat,
Ce poate potoli urgia
ȘI să aducă bucuria
Acelui ce e disperat?

Zadarnice a lor strădanii
Și grijurile ce-au purtat…
Salvarea n-o cumperi cu banii
Ce ți i-ai strâns pe când vin anii
De boală, chin sau de-ndurat.

Zadarnic mână omenească
S-aștepti când ești prins de furtuni,
De nu Îl chemi să te-ocrotească
Pe Cel din Slava cea Cerească
În nesfârșite rugăciuni,

Să nu aștepti vreo biruință,
Vreo izbăvire, vreun cuvânt…
Dar cheamă-L astăzi cu credință
Căci El ascult-a ta dorință
Și-ți dă puteri prin Duhul Sfânt… !

De-odată către Domnul vine
Un ucenic foarte-ngrozit
Și strigă spre El cu suspine,
Isuse scăpă-mă pe mine
Și pe cei ce ne-au însoțit!

Nu-Ți pasă că pierim în ape,
Nu-Ți pasa că ne scufundăm?
Tu dormi, dar cine să ne scape?
Și țărmul, nu e chiar aproape,
Ca să putem să ne salvăm…

Am facut totul ce se poate,
Am dat oricât, doar să scăpăm,
Dar suntem slabi, răpuși, pe moarte
Tot ce-am avut, am pierdut toate
Și nu putem să ne salvăm…

De-odată peste valuri sună
Vocea Slăvitului Isus
Și își întinde a Sa mână
Mustrând puternica furtună
Și valurile de nespus!

De-odată liniștea revine
Natura tace fără glas
Căci Cel din slăvile divine
E Domn și Lui I se cuvine
Să-I închinăm al nostru vas.

Nu vrea să ne conducem viața
Fără să-L punem Căpitan,
Căci uneori când vine ceața
Și nu se vede dimineața
Căci e umbrită de Satan,

Ne pierdem în mijloc de ape,
Furtunile ne năpădesc,
Deci, să-L chemăm cât e aproape
Căci vine, vine neagra noapte
Când tot mai mulți se poticnesc.

Când toate și-au stricat purtarea,
Când adevărul e-ngropat,
De nu Îl chemi să-ți dea salvarea
Și să-ți lumineze cărarea
În veacu-acesta ‘ntunecat,

De nu ți-e El Păstor în viață,
Mântuitor și Salvator,
Cum crezi că vei străbate-n ceață
Drumul prin ger și plin de gheață
Când vine cumplitul vifor?

Cum vei putea sta în picioare
Când toți se clatină în vânt?
Când vine ceasul de-ncercare
De nu e El să-ți dea salvare,
Să mustre valul cu-un cuvânt,

Te-ar înghiți de viu vrăjmașii,
Te-ar nimici de pe pământ,
De nu îți numără El pașii,
Și te-ocrotește când trufașii
Îți dau târcoale rând pe rând.

Viața ta de El depinde
La fel și hrana ce-o primești
Atunci când mâna Își întinde
Și-n Brațul Său El te cuprinde
Deschide zăgazuri cerești,

Să copleșească a ta ființă
Cu bunătate și cu har.
Dar vrea să-L chemi cu stăruință
Să-ți dea în dar sfânta credință
Ca cel mai scump mărgăritar!

Apoi trăind prin astă lume
Să duci stindardul tot mai sus
Să calci pe sfintele Lui urme
Pe mulți spre cer să îi îndrume
Spre voia Blândului Isus!

Ai totul, de Îl ai pe Domnul
Și ești lipsit, când nu-l primești.
Deci vino azi, să-ți ude pomul
Căci El iubește nespus omul
Și-i dă viață-n slăvi cerești!

Deci vin’ degrab… cât incă poate
Mai poți să spui că mai ești viu…
Isus te scapă azi de toate,
Așteaptă să îți spună ‘frate’
ASTĂZI, cât nu e prea târziu…!

Valentin Ilisoi 

Pericolul dispreţului

„Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.” Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. “… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de “grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: “O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu “Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

Oswald CHAMBERS