Cat de mult ma iubeste Dumnezeu

Stau, si privesc la ce El a creat. .
La natură, ape, mări, la cerul înstelat. .
Și un gând in minte imi răsună mereu. .
Oh. . Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau acum, si la mine eu privesc. .
Si-mi dau seama ca am chip dumnezeiesc. .
Și nu pot opri gândul ce răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau si privesc la cate calauziri. .
În rătăcire sumbra de la El primi
Si un gând răsună, răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Dar, mai presus de toate astea, de parcă n-ar fi fost deajuns
Dumnezeu L-a trimis să moară pe Fiul Său Isus,
Pe dealul Golgota, pe-o cruce-nsganerata,
Adevarata Lui iubire a fost arătată. .

Si ce-am facut eu sa merit asa ceva? …
Prin moartea Sa eu am primit viața. .
Dragostea Lui în inima mea a fost turnată,
Prin Duhul Sfânt, eu am viața schimbată. .

Dar oare ce facut-am eu sa primesc eu atât? . .
Prin sângele Lui sa fiu considerat un sfânt? . .
Eu n-am facut nimic, nu e deloc meritul meu,
Ci în toate, s-a văzut că mă iubește Dumnezeu.

Si, ca un răspuns la ale mele cugetări,
Apar in inimia mea gânduri cu mari însemnări,
Si, gândurile aceste sunt de la Dumnezeu
Si El spune: „Uite cat de mult te iubesc Eu!”

 Marius Tarcău

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Marius Tarcău  

Apele harului și a tămăduirii

Apele harului de sus și a tămăduirii
Se nasc și cresc din izvoarele iubirii
Ele curg lin și curate în orișice ființă
Prin dragostea Tatălui și prin credință.

Apele harului de sus și a tămăduirii
Le-a adus Isus Domnul Mântuirii
Pe Golgota a plătit prețul cel mare
Urmând prin credință a Sa chemare

Aceste ape curate aduc o viață sfântă
Și prospețime multă ce ne încântă
Vindecă pe oricine vine prin credință
Și aduc harul sfânt prin pocăință

Solul cel credincios plin de iubire
Aduce prin Cuvânt viață și tămăduire
Credința în Domnul Isus pe toți să ne țină
El ne-a dat mereu o tămăduire deplină.

Doamne Dumnezeule acum îți mulțumim
De apele ce curg de sus și noi le folosim
Le-ai dat drumul peste noi să nu obosim
Și prin credință ca să ne tămăduim.

Constantin Sferciuc  

Jertfa de pe Golgota

A coborât cândva la noi Iubirea,
A coborât un Miel preasfânt din cer,
Că să aducă lumii mântuirea,
El, Cel preasfânt, un fiu de Dumnezeu.

A luat un chip de prunc, umil in iesle,
N-a căutat un loc preainalt,
Ci S-a smerit ca să slujească,
Chiar și pe cei ce nu L-au așteptat.

A fost un om cum suntem noi,
Și a trăit pe acest pământ,
A indurat și frig și foamete și ploi,
Dar nu a dat ‘napoi nicicând.

A fost batjocorit și a fost scuipat,
A fost vândut și a fost lovit,
Prieteni pe rând, singur L-au lăsat,
Cu toate astea, neîncetat El i-a iubit.

El S-a atins de mulți bolnavi,
Și vindecare-n dar le-a dat,
Și a hrănit și a mângâiat pe cei firavi,
Și totuși nu L-au acceptat.

A fost primit cu Osanale,
Atunci în ziua de Florii!
Ei au crezut că-i Cel ce-aduce pace,
Scăpare din a lor robie pe vecii.

Dar El avea o altă pace,
Nu cea a lumii, ci una pentru veșnicii,
Și nu au priceput decât aceia,
Ce L-au primit și L-au urmat fără a cârti.

Ei nu L-au înțeles deplin,
Și nu știau că El e Mielul,
Ce-avea să moară mai târziu,
Că să plătească El, tot prețul.

S-a dezbrăcat de slava Sa,
S-a dezgolit de tot pe Sine,
Ca să se apropie de om,
Dar omul, L-a trădat din fire.

Și a plâns acest Isus iubit,
A plâns cu amar in ruga Sa,
Dar nu pentru ce-L aștepta,
Ci pentru nepăsarea mea, și-a ta.

Nu îl durea rana străpunsă,
Nici spinii grei ce-L apăsau,
Cât îl durea a noastră viață ascunsă
Trăită în păcat și-n vină grea.

A mers până la capăt pe Golgota,
Pe dealul Căpățânii-ntre tâlhari,
Deși nevinovat, a cărat crucea.
Și a murit că eu să am viață în dar.

Azi este viu și încă așteaptă,
Să ascultăm de al Său glas Sfânt,
Căci El a dat pentru noi totul
Și ne-a iubit, de la-nceput.

dianavarariu95

Apele harului și a tămăduirii

Apele harului de sus și a tămăduirii
Se nasc și cresc din izvoarele iubirii
Ele curg lin și curate în orișice ființă
Prin dragostea Tatălui și prin credință.

Apele harului de sus și a tămăduirii
Le-a adus Isus Domnul Mântuirii
Pe Golgota a plătit prețul cel mare
Urmând prin credință a Sa chemare

Aceste ape curate aduc o viață sfântă
Și prospețime multă ce ne încântă
Vindecă pe oricine vine prin credință
Și aduc harul sfânt prin pocăință

Solul cel credincios plin de iubire
Aduce prin Cuvânt viață și tămăduire
Credința în Domnul Isus pe toți să ne țină
El ne-a dat mereu o tămăduire deplină.

Doamne Dumnezeule acum îți mulțumim
De apele ce curg de sus și noi le folosim
Le-ai dat drumul peste noi să nu obosim
Și prin credință ca să ne tămăduim.

Constantin Sferciuc 

În urma Ta

Să Te urmez mi-ai spus, Isuse,
Şi am pornit în urma Ta,
Iar Duhu-n Gheţimani mă duse,
Pe Dolorosa, Golgota …

Ce greu mi-a fost să gust amarul,
Să fiu un rob, nu corifeu! …
Cât am jelit urcând Calvarul
Ca să-mi crucific “eul” meu!

Ce greu a fost să-mi văd şi golul,
Că sunt şi eu un biet tâlhar,
Pustiei i-am tot dat ocolul,
Iar ce sunt azi sunt doar prin har!

Ce greu mi-a fost să-nvăţ răbdarea,
Să tac, să iert, să nu blestem,
Să nu mă clatine trădarea
Şi doar de Tine să mă tem!

Ce greu mi-a fost, în vreme bună
Să Te urmez, să-Ţi fiu supus,
Dar Tu, prin beznă, prin furtună
Mi-ai fost şi far şi scut, Isus!

Ce greu mi-a fost s-ascult de Tine
Şi-n Tine să mă-ncred deplin,
Că pâinile, chiar de-s puţine,
Mi le-nmulţeşti de Ţi le-nchin!

În faţa măreţiei Tale
M-aplec smerit şi vrerea-mi frâng
Şi-n urma Ta, pe-ngusta Cale,
Din darurile sfinte strâng!

Olivia Pocol 

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi,
A fost atunci când la Golgota Iubirea ne-a stat căpătâi!
E seară, înspre dimineață, căci peste noapte am sărit,
Căci pentru noi, Lumina jertfei e-un veșnic far și-un răsărit!

Nu mai avem nici grija zilei celei de azi, celei de mâine,
Căci Dumnezeul cel puternic ne e și azi și mâine pâine!
Am început cu secerișul, căci am sărit de semănat,
Am început doar să culegem ce-n Golgota Isus ne-a dat!

Am început cu bucuria, căci am sărit peste necaz
Și chiar dacă mai e vreunul, întoarcem celălalt obraz!
Am început cu veșnicia de-aici de jos, de pe pământ
Că-n noi, comoara-mpărăției, ne-a scris-o-n sfântul legământ

E toamnă, înspre primăvară, nu vom cunoaște iarna noi
Căci rădăcina cea din Domnul nu va lăsa măslinii goi
Și chiar de-ar fi să ne-nconjoare, vreun vânt, vreun crivăț, sau zăpezi
Noi ne vom încălzi la focul din inimă, pe care-l vezi!

Căci ardem azi și ardem mâine de dorul celor ce vom fi
Căci tot ce facem azi, în ceruri la sânul Lui noi vom găsi
Căci tot ce-adun aici, se stinge, este deșert și trecător,
Dar dacă dau, slujind pe alții, pe Domnul, sunt câștigător!

Vom câștiga o primăvară, acolo sus în veșnicii
Căci prin credința noastră-n Isus, suntem numiți ai Lui copii
Îmbracă-ne copacii, Doamne, în toamna asta de acum
Cu rodul sfânt, roduri bogate, și fii cu noi și azi pe drum!

Camelia Stîngaciu 

Cum pot Doamne să-ți descriu iubirea Ta

Cum pot Doamne să-ți descriu iubirea Ta
Nu cred că voi găsi asemenea cuvinte
Căci mintea mea și limba nu pot explica
Frumusețea dragostei cerești, preasfinte.

Cum pot învăța și eu ca Tine să iubesc
Să înțeleg adâncul dragostei divine
Cum ai putut să lași Tu tronul Tău ceresc
Pe pământ să vii să înduri așa rușine.

Sunt copleșit Isuse, scump de a Ta iubire
Căci Doamne în fața Ta eu n-am cuvinte
Când văd chipul Tău sublim și a Ta privire
Și mâinile ce m-au cuprins așa de sfinte.

Cum să-ți mulțumesc pentru iubirea Ta
Nu găsesc așa cuvinte Doamne să-ți explic
Pe genunchi mă aplec și în rugăciunea mea
Te voi preamări căci fără Tine sunt nimic.

Cum ași putea Isus să fiu smerit ca Tine
Să ridic și eu de jos pe acel îndurerat
Să fiu blând și pentru cei din jur lumină
Și să iubesc la fel cum Tu m-ai învățat.

Iubirea… este jertfa crucii pe Calvar…
Și în cuvinte omenești e greu de explicat
Ea-i dragostea divină cea fără de hotar
E sângele preasfânt pe Golgota vărsat.

 Mihail Cebotarev 

Secretul dragostei cerești!

Prin crucea sfântă din Golgota
Tu om bun, viață ai căpătat
Du vestea asta și du vorba
Căci ești om liber, ai scăpat.

Pe margini de mormânt ai fost
Indiferent, nepăsător,
Și nu vedeai al vieții rost
Pe toate, le luai ușor.

Crezând că doar acum trăiești
Și această viață se sfârșește,
Nici vorbă, să nădăjduiești
Că o altă viață în Cer este.

Secretul dragostei cerești
Tu încă nu l-ai deslușit
Dar fii atent, drept să privești
La Fiul, care s-a jertfit.

Un pas de faci, să ai credință
La toate să dai importanță
De crezi, tu capeți biruință
Curaj și multă cutezanță.

Nu este piedică spre Cer
Doar necredința, te oprește
În lumile care nu pier
Isus Te așteaptă, Te dorește.

Acol să fie casa ta
Comoara ta, acol să fie
Pe această cale Domnul vrea
Să ajungi etern, în veșnicie.

Pe Domnul trebuie să-L iubești
Părtaș să fii cu El în viață
Să Îl urmezi, să Îl slujești
Să-L vezi pe Domnul tău, în față.

Îți cată candela golită
Și umple-o, ca să fie plină
Privește fața Lui iubită
Privește fața Lui, senină.

Privește rănile adânci
Care și azi le poți vedea
Smerit să fii, apoi să plângi
Să nu ascunzi durerea ta.

Pe Salvator să-L răsplătești
Să crezi în El orice ar fi
Cu patimă să Îl iubești
Să ajungi cu El, în veșnicii!

Florența Sărmășan 

Mormantul amintirii

Se mai păstrează încă-n stânca dură
Mormântul care Te-a ascuns o clipă,
Ca martor ideal pentru Scriptură
Și sprijin, în furtuni, pentru aripă…

E drept că stânca aspră, milenară,
E mută… N-are gură să vorbească
Și de-o privești, în treacăt, de afară
Îți pare doar o criptă evreiască…

Dar de pătrunzi sub stâncă simți fiorul
Și înțelegi Golgota mult mai bine,
Începi să plângi că chiar Mântuitorul
A coborât să moară pentru tine.

Cum ar putea ca ochiul să rețină
Pârâu de lacrimi, în șuvoi fierbinte,
Când mistuit de dragostea divină
Rămâi blocat și fără de cuvinte…

Acolo-a stat Hristos fără suflare
Din vina mea, din vina lumii-ntregi,
Ca să ofere tuturor iertare
Și la final, coroanele de regi…

O, Lord!… O, Adonai!… Ce biruință!
Ce dragoste de om, nemăsurată…
Păstrează-ne puternici în credință
Să onorăm jertfirea minunată!…

Alex D Jercan