Mi-aș fi dorit

Mi-aș fi dorit să știu din timp că viața e precum o roată
Și piatra care-am aruncat-o mă va lovi pe mine-odată.
Aș fi vrut să știu că vorba ce-am aruncat-o cu otravă
Se va întoarce mânioasă să-mi facă inima bolnavă.

Cât de mult mi-aș fi dorit să știu că nu pot secera
Doar ceea am semănat și am crescut în holda mea.
De-aș fi știut aș fi plantat numai răsaduri cu iubire
Dar am pus ură și acum secer hotare de zdrobire.

Mi-aș fi dorit să știu că bârfa nu ne va ține laolaltă
Și tot ce-am zis rău în șoaptă se va trâmbița odată.
Nu l-aș fi ascultat pe omul ce-și judeca frații mereu
De-aș fi știut că după toți, la judecată urmez eu.

Aș fi vrut să știu că-n viață valoarea unui sentiment
Nu-i despre cât e de puternic ci dacă este permanent.
Mi-aș fi dorit să știu din timp c-atunci când dragostea lipsește
Creștinul nu mai e creștin și pocăința nu mai crește…

Dar Slăvit să fie Domnul care cu multă răbdare
M-a trecut prin încercări să le-nvăț pe fiecare.
Când m-am încrezut în om Domnul meu mi-a arătat
Că numai în El găsesc un prieten adevărat!

Când nici cei de lângă mine parcă nu m-au înțeles
Dumnezeu m-a învățat să vorbesc cu El mai des.
Când am semănat cuvinte care stârneau vânt întruna ,
Domnul m-a lăsat să văd cum e să culegi furtuna.

Când nu i-am iubit pe altii Dumnezeu mi-a arătat
Că iubirea ce mi-o poartă e un dar nemeritat.
Când nu am putut să iert, mi-a vorbit de Golgota
Și mi-a zis: „Mi-am jertfit Fiul numai să te pot ierta!”.

Multe lucurui n-am știut, dar încet le-am învățat
Fiindcă Domnul nostru este un profesor minunat!
Aș fi vrut să le știu toate, dar sunt bucuros oricum
Le-am trăit pe propria piele și o să le știu de-acum!

Mirela Olteanu 

Anunțuri

Când n-ai speranță ești învins

Sunt flăcări mari ce par să nu mai treacă,
Oricât aștepți, privind spre răsărit,
Și pieptul tău se stinge, se înneacă,
Vezi cerul tot o masă de granit.

Credința ta se sfarmă ca nisipul,
Speranța ta se pierde fără sens…
Simți, ceas de ceas, dușman în tine timpul,
Iar visul tău din minte ți s-a șters.

Credeai cândva în cinste, în dreptate,
În roada lor găsită pe Pământ,
Dar azi le lași de hoți să fie luate,
De hoți ce sting luminile pe rând…

Credeai în cer și-a binelui răsplată
Și-n visul tău priveai spre Creator.
Dar astazi uiți de ce credeai odată,
Te-oprești învins pe drum de-nvingător.

Cât timp mai lupți spre visul tău în viață,
Cât ai un scop, nu poți să fii învins.
Dar vezi, atunci când nu mai ai speranță,
Victoria ta și șansa ta ai stins.

Când nu mai vrei să lupți, să faci ce-i bine,
Când cinstea ta valoarea și-a pierdut,
Atunci s-a stins respectul tău de sine,
Iar visul tău rămâne în trecut.

Nu poți să ai un drum de două feluri.
Nu poți fi rob și fiu de Împărat.
Căci fie-ți legi de cer a tale țeluri,
Sau lupți în vânt cu cugetul pătat!

Atâți vorbesc de drumul prin Golgota,
Dar pașii lor se văd trecând prin văi…
Deasupra lor e azi albastră bolta,
Dar fi-vor dați să moară cu cei răi!

Nu-ți pierde dar speranța, trist, în lume!
Destinul tău nu-i drumul de învins!
Când nu mai poți de nori să mergi spre culme,
Isus e viu! Cuvântul este scris!

Și nori și vânt și pacea și speranța,
De glasul Său ascultă ne-ncetat!
Să-L chemi pe El! Din mâna Lui ai viața!
Să nu te pierzi crezând că te-a uitat!

El fiii Săi nu-Și uită niciodată!
Să nu asculți de glasul celui rău
Ce vrea să-ți dea o inimă de piatră
Și-n veci uitat să fie visul tău!

Dreptatea-n veci e vie și domnește,
Iar cinstea-i rod ce nu se pierde-n veac!
Isus e drept, iar cinstea Lui te crește!
Rămâi curat căci nu vei fi sărac!

El n-a uitat poporul Lui vre-odată!
Dorința ta o are-n gând mereu.
Dar tu să crezi că voia Lui e dreaptă,
Căci El în veci e Domnul Dumnezeu!

Cum poți să crezi că ști-vei tu mai bine,
Când tu abea vezi pasul mic ce-l faci?
Dar ochiul Său privește din `nălțime!
Să nu vorbești când El ar vrea să taci!

Să nu-ndrăznești să pleci când El nu pleacă!
Vezi voia Lui în toate s-o-mplinești!
Și pot atunci în jurul tău să treacă
Furtuni și mări, căci tu prin El trăiești!

Sunt flăcări mari ce-ți spulberă credința,
Dureri se strâng, iar pasul ți-l oprești.
De ce n-aduci la cruce neputința?
Nu vrei și tu în pace să trăiești?

Doar nu vei vrea prin forța ta, în luptă,
Să-nvingi pe cel ce morții va fi dat?
Isus Hristos e gata! Te ajută
De-L rogi, de-L strigi, de-L chemi ca Împărat!

Se pierd în timp speranțe mari și vise
Și toate trec uitării, fără sens…
De ce înduri cu maini mereu învinse?
De ce rămâi sub cerul vieții șters?

De ce încerci să-nveți s-accepți amarul?
De ce-l privești ca stil de viață scris?
Prin sânge sfânt pășește azi hotarul!
Renunță azi la viața de învins!

Tu om! Tu fiu! A cerului creație!
De ce ești rob dușmanului învins?
Isus a scris pe lemnul crucii: „grație”!
Aprinde azi, iar, focul ce s-a stins!

Trăiește iar cu pace și iubire!
Trăiește viu! Ridică-te de jos!
Pe drumul tău alege înnoire!
Trăiește-ți spun! Trăiește în Hristos!

Privește drept valorile din tină:
Te lasă gol și, iată, te-au legat!
Îți scriu plăceri ce-s false și rutină.
Același pas de când l-ai repetat?

De când tot speri cândva să fie bine,
Dar drumul tău mereu e mai abrupt?
Aceiași pași îți scriu aceleași file,
Oricât începi din nou de la-nceput!

Deci nu-ți mai fii dușman în propria viață.
Fii liber azi. Dezleagă-te de rău!
Primește azi a cerului povață.
Trăiește, azi și-n veci, prin harul Său!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar,
Eu mă-nfruptam din plânsul Tău amar,
Și-ntâiul strigăt ce s-a auzit
Era al meu : „SĂ FIE RĂSTIGNIT!”

Când cuiele Te străpungeau adânc,
Eu căutam o piatra să-Ți arunc,
În locul cel de bice neatins
Cu ura ce făptura mi-a încins…

Când Tu plângeai cu lacrimi purpurii,
Eu Te batjocoream cu hule mii
Și Ți-aș fi pus încă un braț de spini,
Și Ți-aș fi pus și alte cuie-n mâini.

Când Tu cu milă-n gloată mă căutai
Să mă salvezi și raiul să mi-l dai,
Eu tremuram scrâșnind dement din dinți
Crezându-mă unul din cei mai sfinți.

Când dragostea-Ți spre mine o revărsai
Și fără plată viață ai vrut să-mi dai,
Eu cu o suliță Te străpungeam cumplit
Sperând că totul, totul s-a sfârșit.

Aud și acum Isus strigarea Ta,
Pe dealul cel sinistru, Golgota
Și vreau în gura mare să o spun
Am fost orbit și am lucrat ca un nebun.

Am fost acolo atunci și eu
Un arhereu, un fariseu,
Un preot crud și nemilos
Lovind în Tine, Mielule Hristos!

Târându-mă spre crucea Ta,
Să-Ți cer iertare, Doamne bun aș vrea,
Să-Ți mulțumesc că nu m-ai nimicit
Ci m-ai iubit nespus și că m-ai mântuit!

Puiu Chibici

Golgota

Născut pentru adevăr, Împăratul veșniciei
A venit în lume, adevărul să mărturisească.
Și răstignit pe cruce, în al jertfei divin temei,
Iisus își dă viața, omul mântuire să primească.

Isus pe cruce… în jurul Lui… iubire emană,
Tatăl plânge îl doare nelegiuirea umană.
La suferința Fiului, nu poate să privească,
Iisus poartă povara păcatului, să ne izbăvească.

Pe Golgota, pe cruce, pentru o clipă mort,
A revărsat viață veșnică cu-al învierii aport.
Domnul judecății veșnice, Isus Hristos,
A răpus moartea, să-i fie omului suprem folos.

Ne-a-învăluit cereasca Slavă, în harul iubirii,
Și picură îndurare peste noi în grația mântuirii.
Infinitul a cuprins întregul trup a Lui Iisus,
Pe Golgota, Iubirea divină, pe satan l-a răpus.

În cascade de ură, născute din neputință,
Când pricepu că-n moarte, Isus, are biruință,
Diavolul… a căutat să evite înfrângerea,
Să-l coboare de pe cruce, se căznea.

Pe Isus, Fiul iubirii, păcatul omenirii l-a străpuns.
Universul înfiorat, cu teamă așteaptă răspuns.
Și iată se revărsă peste om grația mântuirii,
Cereasca Slavă inundă omul cu harul iubirii.

Revărsat peste om sângele purificării,
Din jertfa Neprihănirii, pe-altarul iertării,
În plenitudinea supremă a divinității,
Hrănește omul prin rădăcinile bunătății.

Curge sfințenia și pacea din abundență,
Și credința soarbe din cereasca existență.
A coborât din măreție Slava în trăire umilă,
Să metamorfozeze omul în ființă nobilă.

Abolind păcatul în care omenirea căzuse,
Și orice speranță de viață își pierduse,
Iisus răspândește mireasma nemuririi.
Și deschide petalele vii ale neprihănirii.

Valul de dragoste peste setea după neprihănire,
Se revarsă cu razele iubirii divine, din nemurire.
Cu iubire paternă toarnă pe-deplin seva vieții,
Plătind păcatul cu sânge, în numele dreptății.

Ce bucurie, în credință curge valul de lumină.
Și spală păcatul, șterge orice urmă de vină.
Cheamă omenirea să trăiască în nevinovăție,
Croind calea ce duce spre cereasca Împărăție.

Dan Viorica

Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă…atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă…în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17

Gherasim Lenuta

Eu ştiu, eu sunt salvat !

Eu ştiu că, sunt salvat
Eu ştiu că, n-am meritat
Nici prin minte, fapte bune
Şi omeneasca înţelepciune

Nu cu jertfe, de viţei şi miei
Nici prin daruri, n-au temei
Nu cu aur, nici argint
Am întrat în legămînt.

Sunt, salvat eu prin iubire
Prin Isus, cu a Lui putere
Salvat prin sîinge preacurat
La Golgota, pe cruce revărsat.

Da, eu ştiu că, sunt salvat
Şi  chiar dacă, leul e agitat
Iar Legea, sentinţă a înaintat
Isus de mine s-a îndurat.

Iar cînd, negura de necredinţă
Mai aduce aminte de sentinţă
O spun eu iarăşi respicat
Eu nu mă tem, eu sunt salvat.

Buncrestin

 

Iertat pentru glorie

La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.

Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt…
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să merg mai încrezut.

Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.

Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.

Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!

Mihai Ghidora

Ochii Tăi mă văd oriunde

Nu mă pot feri de Tine
Ochii Tăi, mă văd oriunde
Tot ce fac, de-i rău sau bine
De Tine, nu pot ascunde

Și-n unghere tăinuite
Ochii Tăi, adânc privesc
Gândurile ce-s ținute
La lumină ies, țâșnesc.

O, mărite Domnul meu
Toate le cunoști, le știi,
Când mă aflu-n ceasul greu
Aliat, Te chem să-mi fii.

Nu Te dezlipi de mine
Nici o clipă, căci mi-e teamă,
Pe-al Tău braț mă ține bine
A mea inimă Te cheamă.

Mă cunoști Isus iubit
Căci sunt gol în fața Ta
Tatăl Tău m-a întocmit
Ca să-Ți cânt de-a pururea.

Ai salvat sufletul meu
Și-un preț mare ai plătit
Bun, mărite, Dumnezeu
Pentru mine Te-ai jertfit,

Ți-ai dat sângele curat
La Golgota ca să curgă,
În fața Ta stau plecat
Si-ai mei ochi încep să plângă…

Căci mă mustră Duhul Tău
Am greșit de atâtea ori,
Răutăți am săvârșit
Parcă mă cuprind fiori…

Parcă teama mă cuprinde
Că-s așa de vinovat
Tu mă știi, căci ești oriunde
M-ai văzut, m-ai cercetat,

Și Te-ai îndurat de mine
Raiul mi l-ai oferit,
Acolo, unde e bine,
Să trăiesc la nesfârșit.

Pe cei dragi îi vreau cu mine
Și mă lupt să-i cuceresc,
Să fie și ei cu Tine
Din inimă, îmi doresc.

Florenta Sarmasan

Cântec de Laudă

Ce mare eşti o, Doamne bun
Prin Universul ce-ai creat
În planul Tău cel minunat
De-Atotputernic şi Stăpân
Şi neschibate-n veci rămân.

Din veşnicii tronezi în ceruri
Şi-ai grijă şi de lumea mică
Ce prin păcat face risipă –
De adevăr, în multe feluri
Ce-L asvârle prin creneluri.

În bunătatea Ta cea mare
Ţi-ai arătat Scumpa Iubire
Prin planul cel de mântuire
La Golgota-n răscumpărare,
Aducând sfânta-Ţi salvare.

Ţi-ai dat cel mai iubit Odor,
Pe singurul Tău Fiu născut
Care de bună voie-a vrut –
În moarte-a trece-nvingător
Garant al vieţii, Izbăvitor.

Ce mare eşti o, Doamne bun
C-ai acceptat a Lui Jertfire,
Ca din păcat s-avem trăire
În zile veşnici… ce rămân
Prin harul Tău, Atotstăpân!

Flavius Laurian Duverna