Jertfa Ta

Stăteam acolo ghemuit
Şi nimeni nu-ndrăznea,
Să mă privească.
Eram murdar, şi dezgolit
Şi toţi acei, ce m-au lovit
Voiau mai mult, să mă rănească.

Atunci, Tu ai venit grăbit
M-ai văzut, şi ţi-a fost milă.
Langă un biet nenorocit
Doar tu, Isuse, te-ai oprit
Şi-ai zis: Lăsaţi-l să trăiască. !

Te-ai aplecat şi m-ai atins
Şi mâna Ta era, aşa de calda.
M-ai luat în braţe, m-ai cuprins.
Ca un tăciune reaprins
Am revenit din nou, la viaţă.

Mi-am ridicat privirea, şi-am văzut.
În ochii Tăi, atâta suferinţă.
De ce, Isuse ai venit,
Să aperi un nenorocit,
Şi să-i redai din nou viaţă?

Mânia celor ce mă asupreau,
S-a îndreptat acum, spre Tine.
Te-au luat şi Te-au batjocorit
Şi multe palme ai primit
Ce se îndreptau spre mine.

Te-au legat de braţe, şi Te-au dus
Şi-au făcut, ce-au vrut cu Tine.
Dar Tu, Miel venit de sus
Ai tăcut şi Te-ai supus
Şi-ai răbdat atâtea, pentru mine.

Printre noroadele ce te-mpingeau
Am căutat, ca să iţi văd privirea.
Sub spinii roşii ce te-ncununau
Şi streangul celor ce te biciuiau
N-aveai în ochi decat, iubire. .

Păşeai cu amar, spre „Locul Căpăţânii”
Căci jugul te apăsa aşa de greu.
Mai grea, decât povara crucii care-o duci
E păcatul omenirii, care-l urci
Să-l pironeşti, acolo sus, pe Golgota.

Pe cruce, cum stăteai răstignit
Ţi-ai îndreptat privirea, către mine.
Am înteles atunci, cât m-ai iubit
Că pentru mine, Te-ai jertfit
Şi pentru lumea toată.

Datorită Tie, azi trăiesc
Căci Tu, mi-ai dăruit viaţă.
Cum as putea Isuse, să îţi mulţumesc
Pentru acest strai împărătesc
Ce l-am primit prin jertfa Ta, însângerată.

Daniel Borgovan

Reclame

Ai fost la Golgota sus pe culme?

Ai fost la Golgota sus pe culme
Să vezi pe Domnul, Cel țintuit pe-o cruce?
Ai fost să vezi cum cuie nemiloase
I-au străpuns mâinile și-a Lui sfinte picioare?

Ai fost să vezi cum preoții acolo îl huleau
Pe Cel venit din Cer, pe Cel ce-I Dumnezeu?
Ai fost atunci când coroana cea de spini
Era înfiptă-n frunte-I de oamenii haini?

Ai fost atunci când ei I-au dat să bea oțet,
Fără cea mai mică urmă și umbră de regret?
Ai fost când lancea cea romană
A pătruns adânc pieptu-I, adânc și fără milă?

Sigur c-ai fost acolo, acolo-am fost și eu
Prin desaga de păcate, făcut-am chinul greu.
Am fost cu toți acolo, cu rânjetul macabru
Luând cu toții parte la circul cel sinistru.

Hristos a triumfat prin greaua-I cruce
A nimicit scursura, grămada de păcate.
A triumfat chiar moartea, prin Învierea Lui
Pe diavolul cel mândru și toată hoarda lui.

Și toate pentru tine și chiar pentru noi toți
S-avem cu toții parte, de-a Cerului splendori.
De-aceea vino astăzi la sfântă sărbătoare,
Să primești de la Domnul, pe veci eliberare.

Simion Ioanăș

Adunați cu Mine

Motto: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea
și cine nu adună cu Mine risipește.”
Luca 11:23

Adunați cu Mine roua de-ntristare
Când se-abate-asupra boală sau necaz!
Numai fără Mine rău-i foarte mare –
Rugăciunea pune margini și zăgaz.

Când se lasă seara și adie dorul
De-a străbate timpul spre desăvârșire,
Numai lângă Mine veți simți fiorul
Dătător de aripi și de înnoire.

Împliniți cu voia orice încercare,
Întregiți-mi Trupu-n care locuiți,
Adunați cu mine, ca s-aveți răbdare
Și cu mângâiere fi-veți miluiți.

Mergeți la Golgota și-adunați credința,
În chemări străine nu vă încurcați;
De nu stați cu Mine, slabă e voința
Coborâți în beznă dacă nu urcați.

Nu e altă cale, care să v-aducă
În aceste locuri ce le-am pregătit;
Inima se-ndoaie, mintea e uitucă
Și îndată-i seara, și s-a isprăvit.

Mergeți după Mine, cum a spus prorocul,
Cereți biruință, ca să nu muriți,
Să-l rugați pe Domnul să vă dea norocul,
Faceți bine-ntr-una, să nu vină focul,
Adunați cu Mine, să nu risipiți!

Viorica Mariniuc 

Pe urmele Tale

Pe urmele Tale, Isuse iubit,
Spre locul durerii, pe drumul de chin,
Cu dorința în suflet, timid am păşit,
Să simt un crâmpei, din al Tău greu suspin.

Am văzut Ghetsimani, a rugii grădină,
Unde-n suflet purtând întristare şi-amar,
Ai supus voia Ta, la sentința divină,
Când ales-ai să sorbi, cumplitul pahar.

Am ajuns la Golgota, dealul trist, părăsit,
Prin al timpului zbor transformat,
Şi-am simțit, Domnul meu, cât de mult m-ai iubit,
Când acolo pe cruce, viața Ti-ai dat.

Am intrat chiar în grota, ce-i spune mormânt,
Am văzut locul gol… . acea stâncă… . pustiu,
Am ştiut că-i aşa, căci stă scris în Cuvânt…
Mulțumesc, Domnul meu, că eşti viu.

Pe urmele Tale, Isuse iubit,
Am păşit, să-mi astâmpăr dorința,
De-a simți o fărâmă, din ce Tu ai trăit,
Să trăiesc, mai puternic, credința.

… Pe urmele Tale, însă nu pământeşti,
Să cutreier temeinic, cu-ardoare râvnesc,
Când priveşti din măriri, dintre cete cereşti,
Tu să simți, Domnul meu, cât de mult te iubesc!

Paula Szabo 

Aud despre Tine (sonet)

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Am pace pe umeri și versuri în poale
Și-mi spun despre Tine toți munții vuind;
Cu ochii spre munte, urechea-mi întind
La cântul ce vine din vale.

Aud despre Tine în focuri de arme,
În lerui de gloanțe, în aspru colind;
Cad capete mute la porți de cazarme,

Spre cerul de-Acasă zâmbind.
O trâmbiță sună! Iubirea nu doarme:
Golgota se-nalță primind.

Viorica Mariniuc

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

De ce oare…

Plină-i lumea… De ce oare?
De „stele rătăcitoare”,
Pentru care-i pregătită,
De Cel  făr` de-asemănare,
„Negura” cea mai cumplită
Și grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde „viermele nu moare”…
De ce oare? De ce oare? !

Când din Slava Minunată,
Cel ce veșnic E lumină
Și Viață adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A șters lumii orice vină
Și-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscați
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâția frați
Fără lucru-n „piață” stau,
De ce-s „dezrădăcinați”
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toți de „val” purtați
Și de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecați… ? !

De ce-s turme și nu-i „Turmă”
Iubind glasul Domnului… ?
O fi vremea cea din urmă
Și sfârșitul Harului… ? !

Ioan Hapca

Iubiri cu maci pe frunte

Iubiri cu maci pe frunte
… iubiri din alte timpuri,
Sub ramuri de măslin,
În agonie-rugă, cu jar și cu pelin…
Îmi cer iertare azi,
De tot ce-am risipit,
De focul de-altă dată
Ce-n dragoste-am primit…
Iubiri cu maci pe frunte,
Sudori atât de reci,
‘Mi-aduceți voi aminte
De drumul ce îl trec:
C-am fost în sfântă Cale,
În dragostea dintâi
Când Duhul îndurării,
‘mi șoptea  duios: ‘Rămâi! … ‘
Ce dulce era seara
Sau noaptea-n rugăciuni,
Cu toții împreună
‘N-ai Duhului cărbuni… !
Erau până-n spre ziuă,
Cântări și închinări
În dulce părtășie,
Din sfintele puteri.
Mi-e dor de masa-ntinsă,
De dragostea din Tatăl
Ce aprindea în Duhul
Din dorul de-altă dată,
Eram-n Împărăția,
Celui nevinovat
Ce-n Golgota cu lacrimi,
‘N iertări ne-a îmbrăcat.

Alexandrina Sanda Tulics

Cât aleargă…

Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe  pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care – s numai un gunoi…

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Si nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu… .

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic
La viață  în etern, nu gândește, nici un pic
Vrea sa strângă împlinire și plăceri și frumuseți
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec… .

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
In necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi…

Cară omul tulburare  și mânie, ciudă multă
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce – i trimisă și o mână ce se-ntinde. .

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viată și iertare și cununi
Până nu se închide ușa,   harului cel sfânt prezis
Vino omule la Domnul, vino la Cuvântul scris

Azi, speranța nu – i pierdută pân’ suflarea nu s-a dus
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân’ mai poți sa strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, in țărână să nu pieri

Azi, trezește- te la viață și deschide ușa larg
Să primesti Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat sa fii de rele și iertat de vina ta
Hai intoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.

Floarea Ferghete

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu