Secretul dragostei cerești!

Prin crucea sfântă din Golgota
Tu om bun, viață ai căpătat
Du vestea asta și du vorba
Căci ești om liber, ai scăpat.

Pe margini de mormânt ai fost
Indiferent, nepăsător,
Și nu vedeai al vieții rost
Pe toate, le luai ușor.

Crezând că doar acum trăiești
Și această viață se sfârșește,
Nici vorbă, să nădăjduiești
Că o altă viață în Cer este.

Secretul dragostei cerești
Tu încă nu l-ai deslușit
Dar fii atent, drept să privești
La Fiul, care s-a jertfit.

Un pas de faci, să ai credință
La toate să dai importanță
De crezi, tu capeți biruință
Curaj și multă cutezanță.

Nu este piedică spre Cer
Doar necredința, te oprește
În lumile care nu pier
Isus Te așteaptă, Te dorește.

Acol să fie casa ta
Comoara ta, acol să fie
Pe această cale Domnul vrea
Să ajungi etern, în veșnicie.

Pe Domnul trebuie să-L iubești
Părtaș să fii cu El în viață
Să Îl urmezi, să Îl slujești
Să-L vezi pe Domnul tău, în față.

Îți cată candela golită
Și umple-o, ca să fie plină
Privește fața Lui iubită
Privește fața Lui, senină.

Privește rănile adânci
Care și azi le poți vedea
Smerit să fii, apoi să plângi
Să nu ascunzi durerea ta.

Pe Salvator să-L răsplătești
Să crezi în El orice ar fi
Cu patimă să Îl iubești
Să ajungi cu El, în veșnicii!

Florența Sărmășan 

Mormantul amintirii

Se mai păstrează încă-n stânca dură
Mormântul care Te-a ascuns o clipă,
Ca martor ideal pentru Scriptură
Și sprijin, în furtuni, pentru aripă…

E drept că stânca aspră, milenară,
E mută… N-are gură să vorbească
Și de-o privești, în treacăt, de afară
Îți pare doar o criptă evreiască…

Dar de pătrunzi sub stâncă simți fiorul
Și înțelegi Golgota mult mai bine,
Începi să plângi că chiar Mântuitorul
A coborât să moară pentru tine.

Cum ar putea ca ochiul să rețină
Pârâu de lacrimi, în șuvoi fierbinte,
Când mistuit de dragostea divină
Rămâi blocat și fără de cuvinte…

Acolo-a stat Hristos fără suflare
Din vina mea, din vina lumii-ntregi,
Ca să ofere tuturor iertare
Și la final, coroanele de regi…

O, Lord!… O, Adonai!… Ce biruință!
Ce dragoste de om, nemăsurată…
Păstrează-ne puternici în credință
Să onorăm jertfirea minunată!…

Alex D Jercan 

Din nesfarsite Taine

Din Crucea de la Golgota mi-e dat
Sa port si eu, tarana pieritoare,
A suferintei cruce – har bogat –
Dar sunt biruitoare
Prin Jertfa Ta, Ceresc Mantuitor!
Ingaduie-mi de aceea
Sa ma-nchin
Si Sa-Ti sarut
Preasfintele picioare!

Ma doare … tot ce doare pe pamant
Mandria fara rost si viclenia,
Batjocura,
Minciuna – fals vesmant –
Si ura ce ucide bucuria!
Meschinaria, barfa fara rost,
Cortegiul trist de boli apasatoare
Si vorbele murdare …
Si-orice gand,
Sau faptele
Ce se-ascund
De sfantul Soare!

Sub umbra suferintelor ma frang!
Dar, intr-o clipa-as fi deplin zdrobita
Daca nu ar purta chiar Domnul Sfant
Aceasta dura cruce de granit …
Ciudat e
Ca ma-nalta-n cuget iar
Ingusta Cale a Dragostei cu jar:
– Slavit sa fii, Acel ce m-ai iubit! !
Si nu oricum,
Ci pana la sfarsit! !
Da, nu oricum!
Ci c-o Iubire – adanca.

Anonim  

Disprețuit şi părăsit de oameni

Disprețuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferința obişnuit,
Ducea Isus cu greu crucea şi spinii,
Din dragoste, El pentru noi a suferit.

El a crescut ca o odraslă slabă,
Ca un lăstar dintr-un pământ uscat,
Nu avea strălucire să ne-atragă,
În seamă noi pe El nu L-am băgat.

Dar totuşi El, a noastre suferințe,
Asupra Lui le-a luat şi le-a purtat,
Şi prin a Sale răni ce erau sfinte,
Am fost tămăduiți şi vindecați.

Dar El era străpuns pentru păcate,
Zdrobit pentru a noastre fărdelegi,
Pedeapsa care nouă ne-a dat pace,
A ridicat povoara lumi-ntregi.

Noi rătăceam ca nişte oi pierdute,
Şi fiecare îşi vedea de drumul lui,
Dar Domnul a făcut atunci să cadă,
Nelegiuirea noastră-asupra Lui.

Când Domnul fost-a chinuit şi asuprit,
Deloc n-a deschis gura… ca un Miel,
Cu multă dragoste atunci a suferit,
Şi a răbdat tot greul… numai El.

Prin apăsare şi prin judecată,
A fost luat de cei din vremea lui,
Dar cine a crezut atunci vreodată? ,
Că e lovit pentru păcatu-ntregii lumi.

Chiar groapa Lui între cei răi fusese,
Mormântul la un loc cu cel bogat,
Măcar că nici un rău nu săvârşise,
Şi-n gura Lui nu s-a găsit păcat.

Domnul găsi cu cale să-L zdrobească,
Prin suferință pe Isus Hristos,
„Iar după ce-şi va da viața ca jertfă,
Să vadă o sămânța de urmaşi”.

Noi suntem astăzi rodul suferinței,
Pe care Domnul şi l-a câştigat,
La Golgota, pe culmea biruinței,
Prin moarte, El cu Tatăl ne-a-mpăcat.

Felician

Cum să nu fiu ?

Cum să nu fiu mulțumitor
Iubitul meu Părinte?
Cum să nu fiu mulțumitor
Că mi-ai venit în ajutor
Când Te-am rugat fierbinte?

Cum să nu fiu adânc marcat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu fiu adânc marcat
Că m-ai trecut nevătămat
Prin marea încercare?

Cum să rămân nepăsător
Cuvântului Iubirii?
Cum să rămân nepăsător
Când el e viu și lucrător
Și-ntrece legea firii?

Cum să nu simt mereu în piept
Atingerea-Ți divină?
Cum să nu-ți simt iubirea-n piept
Când eu Te caut și aștept
Prezența Ta deplină?

Chiar dacă nu-mi trimiți răspuns
În clipa așteptată
Chiar dacă nu primesc răspuns
Crezând în planul Tău ascuns
Mă liniștesc îndată.

Cum Doamne, să Te părăsesc
Pornind-o cu răzleții?
Cum Doamne să Te părăsesc
Știind că doar la Tin’ găsesc
Cuvintele Vieții.

Și cum să uit că m-ai salvat
Din căile pieirii?
Nu pot să uit că m-ai salvat
Și sigilându-mă mi-ai dat
Arvuna mântuirii.

Cum să nu spun în lung și-n lat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu spun în lung și-n lat
Căci la Golgota am aflat
Balsam de vindecare?

Să știe orice muritor
Că sângele jertfirii
De fapt e singurul izvor
Ce-aduce viață tuturor
Prin harul mântuirii.

În fața crucii de-ți aduci
Povara de păcate
La cruce Sfântul Har apuci
Și transformat plecând te duci
Cu hainele spălate.

Căci Tatăl, Fiul ni l-a dat
Pentru păcat să moară
Singurul Fiu El ni l-a dat
Ca plată pentru-al nost’ păcat
Ca nimeni să nu piară.

Cum să nu vi la El plângând?
Ascultă-a Lui chemare. .
Și dacă vii la El plângând
Domnul Isus e bun și blând
Și îți va da iertare.

Cu El chiar ai un viitor
Și o nădejde vie
Cu El și-acum și-n viitor
Și-n Țara dincolo de nor
Trăiești în veșnicie.

Daniel Hozan

Să iubești nelimitat

Când te umilește omul, te ridică Dumnezeu,
Să nu-ți fie deloc teamă, te va-mbărbăta mereu.
Oamenii prin răutate, vor să-ți spulbere credința
Dar tu mergi tot înainte, înainte-i biruința.

Dragostea este răspunsul pe care poți să-l dai mereu
Chiar de ești batjocorit, chiar de ești în ceasul greu.
Căci porunca cea mai mare-i să iubești nelimitat,
Dacă poți să faci aceasta, ești un om eliberat.

Inima să-ți fie plină de iubirea Lui Hristos,
Și mereu să stai de veghe ca să poți fii de folos.
Celui ce te-a umilit, tu să-i fii de ajutor
Dacă poți să faci și asta, ești un om împlinitor.

Mângâie prin vorba ta, să zidești, să nu dărâmi,
Căci ce spui, te definește și aceea ai s-aduni.
Dacă spui o vorbă goală, nu are nici un efect,
De-aceea, fii o pildă, caută să fii corect.

Căci prin ceea ce vei face, te vei caracteriza
Vor cunoaște-acei din jur, cine e de partea ta.
De aceea, cel mai bine-i, să te lași mereu ghidat,
De Hristosul ce prin cruce la Golgota a triumfat.

Nichifor Nicu 

La Golgota

La Golgota, afară din cetate,
Între tâlhari e Domnul răstignit,
A luat asupra-i vină şi păcate,
Dreptatea Legii-n El s-a împlinit.

La Golgota pe-o cruce atârnat,
În chinuri grele Domnul a murit,
Nu era-n El nimic de condamnat,
Dar astfel mântuirea-a făurit.

La Golgota, când trupul I s-a frânt,
A ridicat blestemu-adus de Lege,
Ne-a aşezat în Noul Legământ
Spălând cu sânge-a noastră fărdelege.

La Golgota El a răbdat ocara,
Dar n-a răspuns batjocurii cu ură,
Mie şi ţie ne-a luat povara
‎Fără să pună dragostei măsură.

La Golgota-n deplină ascultare
El a-mplinit ce-a fost făgăduit:
Oricine crede-n El s-aibă iertare,
Prin rănile-I El ne-a tămăduit!

La Golgota privim cu mulţumire
C-am fost aleşi pe când I-am fost vrăjmaşi,
Iar dup-a Lui cumplită pătimire
La slava Lui şi noi vom fi părtaşi.

Olivia Pocol

A înviat Isus

Stă țintuit pe cruce, pe Golgota,
Isus Hristos și-n jurul Lui privesc
Ostași romani, aprozii și cohorta
De oameni răi, ce moartea I-o doresc.

Privind la Fiu Său, Cerescul Tată,
Și-a ‘ntors cu-amar privirea sus în Cer
Iar prin văzduh cu mintea-ntunecată
Venea râzând în hohot, Lucifer…

Fiind acum cuprins de frenezie
C-a reușit pe Domnu-a răstigni;
Dar planul Sfînt el n-avea cum să-l știe
Nici ce se va-ntîmpla a treia zi.

Acum cuprinși de-aceiași bucurie
Și-aprozi și preoți ținta și-au văzut
C-au vrut demult într-un mormânt să-L știe
C-au vrut și ei, ce Lucifer, a vrut.

Din toată trista scenă, doar tâlharul
L-a înțeles pe Domnul și-a primit
Iertarea de păcat numită: Harul
Fiind pe veci salvat și mântuit.

Isus în chinuri a strigat „- Mi-e sete!”
Și nici un srop de apă n-a primit
Ci-n schimb I-au dat oțet într-un burete
Ca-n urmă să declare: „- S-a sfârșit!”

Deși la ucenici Isus le spuse,
Deși atunci au fost încredințați,
Acum orice speranță dispăruse
Fiind dezamăgiți și-ndurerați.

Dar cînd spre-a treia zi dădură zorii
Un fulger tot văzduhul l-a brăzdat
Și leșinați căzură păzitorii
Când la mormânt, un Înger s-arătat.

Rupând pe veci a minții rațiune,
Dintr-un mormânt cu piatră ferecat,
A săvârșit cea mai de preț minune
Isus Hristos din morți a înviat!

A înviat Isus, Izvorul Vieții!
Cu moartea Lui, El moartea birui;
Luceafărul din zorii dimineții
Și Soarele ce nu va asfinți.

Cînd s-au trezit ostașii, plini de frică,
La marii preoți ei au alergat
Și tremurînd au început să zică:
-” Să știți cu toți… Hristosul… A-nviat!”

„Rabuni!” izbucni în plâns Maria –
Când pe Învățător L-a cunoscut
Cine-ar putea să spună bucuria
Ce sufletul, deodată, i-a umplut?

A înviat Isus și-i sărbătoare!
A sfărâmat și lanțuri, și peceți
Și cine crede-n El, în veci nu moare;
Isus e dătătorul noii Vieți.

A înviat Isus, și-n tot pământul
Creștinii dus-au vestea-n lung și-n lat
„De dragul nostru-a suferit mormîntul,
El S-a smerit dar Tatăl L-a’nălțat”!

El S-a ‘nălțat lăsând Mângăietorul
Prin El avem al Harului șuvoi
– Rabuni! Te dorim, ne arde dorul!
Ca într-o zi, să înviem și noi!

Daniel Hozan

Contrastele Golgotei

La Golgota sus, pe cruce, ura-a pironit iubirea,
Gândea lutul că-ntr-o grotă va-ngrădi nemărginirea,
Cei care tribut dau morţii i-au pecetluit mormântul
Celui veşnic ce crease lumea numai cu cuvântul.

Bieţi nătângi, stăpâni pe clipă şi cu zile numărate,
Stinși de orișice lumină, cu suflete-mpovărate,
Înglodaţi în fărdelege, cu cruzime şi trufie,
Au trimis la moarte-n chinuri pe Cel care morţii-nvie.

‎Răstigniră Adevărul la Golgota fără milă,
‎Cu nevinovatul sânge au scris cea mai neagra filă,
‎Apărând minciuna, ritul şi religiei taraba
Au legat pe Prinţul Păcii, slobozindu-l pe Baraba‎.

N-au stiut mai marii vremii, nici slujbaşii stăpânirii
C-a Lui moarte-aduce-n lume zorii noi ai nemuririi,
‎Pe Singurul fără vină L-au ucis ca pe-un tâlhar,
Domnul, însă, dădea lumii al iertării sfinte dar.

Olivia Pocol