Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar

Când Tu mureai în piept c-un sacru jar,
Eu mă-nfruptam din plânsul Tău amar,
Și-ntâiul strigăt ce s-a auzit
Era al meu : „SĂ FIE RĂSTIGNIT!”

Când cuiele Te străpungeau adânc,
Eu căutam o piatra să-Ți arunc,
În locul cel de bice neatins
Cu ura ce făptura mi-a încins…

Când Tu plângeai cu lacrimi purpurii,
Eu Te batjocoream cu hule mii
Și Ți-aș fi pus încă un braț de spini,
Și Ți-aș fi pus și alte cuie-n mâini.

Când Tu cu milă-n gloată mă căutai
Să mă salvezi și raiul să mi-l dai,
Eu tremuram scrâșnind dement din dinți
Crezându-mă unul din cei mai sfinți.

Când dragostea-Ți spre mine o revărsai
Și fără plată viață ai vrut să-mi dai,
Eu cu o suliță Te străpungeam cumplit
Sperând că totul, totul s-a sfârșit.

Aud și acum Isus strigarea Ta,
Pe dealul cel sinistru, Golgota
Și vreau în gura mare să o spun
Am fost orbit și am lucrat ca un nebun.

Am fost acolo atunci și eu
Un arhereu, un fariseu,
Un preot crud și nemilos
Lovind în Tine, Mielule Hristos!

Târându-mă spre crucea Ta,
Să-Ți cer iertare, Doamne bun aș vrea,
Să-Ți mulțumesc că nu m-ai nimicit
Ci m-ai iubit nespus și că m-ai mântuit!

Puiu Chibici

Golgota

Născut pentru adevăr, Împăratul veșniciei
A venit în lume, adevărul să mărturisească.
Și răstignit pe cruce, în al jertfei divin temei,
Iisus își dă viața, omul mântuire să primească.

Isus pe cruce… în jurul Lui… iubire emană,
Tatăl plânge îl doare nelegiuirea umană.
La suferința Fiului, nu poate să privească,
Iisus poartă povara păcatului, să ne izbăvească.

Pe Golgota, pe cruce, pentru o clipă mort,
A revărsat viață veșnică cu-al învierii aport.
Domnul judecății veșnice, Isus Hristos,
A răpus moartea, să-i fie omului suprem folos.

Ne-a-învăluit cereasca Slavă, în harul iubirii,
Și picură îndurare peste noi în grația mântuirii.
Infinitul a cuprins întregul trup a Lui Iisus,
Pe Golgota, Iubirea divină, pe satan l-a răpus.

În cascade de ură, născute din neputință,
Când pricepu că-n moarte, Isus, are biruință,
Diavolul… a căutat să evite înfrângerea,
Să-l coboare de pe cruce, se căznea.

Pe Isus, Fiul iubirii, păcatul omenirii l-a străpuns.
Universul înfiorat, cu teamă așteaptă răspuns.
Și iată se revărsă peste om grația mântuirii,
Cereasca Slavă inundă omul cu harul iubirii.

Revărsat peste om sângele purificării,
Din jertfa Neprihănirii, pe-altarul iertării,
În plenitudinea supremă a divinității,
Hrănește omul prin rădăcinile bunătății.

Curge sfințenia și pacea din abundență,
Și credința soarbe din cereasca existență.
A coborât din măreție Slava în trăire umilă,
Să metamorfozeze omul în ființă nobilă.

Abolind păcatul în care omenirea căzuse,
Și orice speranță de viață își pierduse,
Iisus răspândește mireasma nemuririi.
Și deschide petalele vii ale neprihănirii.

Valul de dragoste peste setea după neprihănire,
Se revarsă cu razele iubirii divine, din nemurire.
Cu iubire paternă toarnă pe-deplin seva vieții,
Plătind păcatul cu sânge, în numele dreptății.

Ce bucurie, în credință curge valul de lumină.
Și spală păcatul, șterge orice urmă de vină.
Cheamă omenirea să trăiască în nevinovăție,
Croind calea ce duce spre cereasca Împărăție.

Dan Viorica

Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă…atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă…în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17

Gherasim Lenuta

Eu ştiu, eu sunt salvat !

Eu ştiu că, sunt salvat
Eu ştiu că, n-am meritat
Nici prin minte, fapte bune
Şi omeneasca înţelepciune

Nu cu jertfe, de viţei şi miei
Nici prin daruri, n-au temei
Nu cu aur, nici argint
Am întrat în legămînt.

Sunt, salvat eu prin iubire
Prin Isus, cu a Lui putere
Salvat prin sîinge preacurat
La Golgota, pe cruce revărsat.

Da, eu ştiu că, sunt salvat
Şi  chiar dacă, leul e agitat
Iar Legea, sentinţă a înaintat
Isus de mine s-a îndurat.

Iar cînd, negura de necredinţă
Mai aduce aminte de sentinţă
O spun eu iarăşi respicat
Eu nu mă tem, eu sunt salvat.

Buncrestin

 

Iertat pentru glorie

La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.

Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt…
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să merg mai încrezut.

Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.

Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.

Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!

Mihai Ghidora

Ochii Tăi mă văd oriunde

Nu mă pot feri de Tine
Ochii Tăi, mă văd oriunde
Tot ce fac, de-i rău sau bine
De Tine, nu pot ascunde

Și-n unghere tăinuite
Ochii Tăi, adânc privesc
Gândurile ce-s ținute
La lumină ies, țâșnesc.

O, mărite Domnul meu
Toate le cunoști, le știi,
Când mă aflu-n ceasul greu
Aliat, Te chem să-mi fii.

Nu Te dezlipi de mine
Nici o clipă, căci mi-e teamă,
Pe-al Tău braț mă ține bine
A mea inimă Te cheamă.

Mă cunoști Isus iubit
Căci sunt gol în fața Ta
Tatăl Tău m-a întocmit
Ca să-Ți cânt de-a pururea.

Ai salvat sufletul meu
Și-un preț mare ai plătit
Bun, mărite, Dumnezeu
Pentru mine Te-ai jertfit,

Ți-ai dat sângele curat
La Golgota ca să curgă,
În fața Ta stau plecat
Si-ai mei ochi încep să plângă…

Căci mă mustră Duhul Tău
Am greșit de atâtea ori,
Răutăți am săvârșit
Parcă mă cuprind fiori…

Parcă teama mă cuprinde
Că-s așa de vinovat
Tu mă știi, căci ești oriunde
M-ai văzut, m-ai cercetat,

Și Te-ai îndurat de mine
Raiul mi l-ai oferit,
Acolo, unde e bine,
Să trăiesc la nesfârșit.

Pe cei dragi îi vreau cu mine
Și mă lupt să-i cuceresc,
Să fie și ei cu Tine
Din inimă, îmi doresc.

Florenta Sarmasan

Cântec de Laudă

Ce mare eşti o, Doamne bun
Prin Universul ce-ai creat
În planul Tău cel minunat
De-Atotputernic şi Stăpân
Şi neschibate-n veci rămân.

Din veşnicii tronezi în ceruri
Şi-ai grijă şi de lumea mică
Ce prin păcat face risipă –
De adevăr, în multe feluri
Ce-L asvârle prin creneluri.

În bunătatea Ta cea mare
Ţi-ai arătat Scumpa Iubire
Prin planul cel de mântuire
La Golgota-n răscumpărare,
Aducând sfânta-Ţi salvare.

Ţi-ai dat cel mai iubit Odor,
Pe singurul Tău Fiu născut
Care de bună voie-a vrut –
În moarte-a trece-nvingător
Garant al vieţii, Izbăvitor.

Ce mare eşti o, Doamne bun
C-ai acceptat a Lui Jertfire,
Ca din păcat s-avem trăire
În zile veşnici… ce rămân
Prin harul Tău, Atotstăpân!

Flavius Laurian Duverna

Să ierți și să iubești cu-adevărat!

Iertarea, o înveţi pe deal la Golgota
Purtând pe cap cununa de spini,
Privindu-L pe Isus, pe crucea Sa,
Sub privirea Lui, a ochilor senini,
Înveţi să ierţi chiar pe călăul tău,
Pe cel ce te-a lovit atât de rău,
Pe-acela, care în faţă te-a scuipat,
Să ierţi şi să iubeşti cu-adevărat!

Iertarea este un crâmpei de pace
Din nesfârșitul Dragostei hotar,
La glasul ei, marea se-alină, tace…
Şi soarele strălucitor se-arată iar.
Să-l ierţi pe-acel care-a stârnit furtuna
Şi ţi-a rupt frunze una câte una,
Pe-acela care chiar te-a dărâmat,
Să ierți și să iubești cu-adevărat!

Iertarea este o cântare nouă,
O cânţi cu lacrimi mari de bucurie,
Ea se ridică uşor ca o rouă…
Şi înfloresc iar crinii pe câmpie.
Pe cel care s-a lepădat de tine
Cu care ai rupt odată dintr-o pâine,
Dar el te-a minţit, te-a înşelat…
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea,… este datoria ta
Faţă de Cel ce toate ţi-a iertat,
Dacă nu ierţi, în cer nu poţi intra
La nunta Fiului de Împărat.
Să-i ierţi pe cei care îţi sunt datori,
Adună-n cer eternele comori;
Să ierţi pe cei care te-au supărat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea este o putere sfântă
Ea poate rupe lanţul de robie,
Acoperă greşeala şi o uită,
Ca cel robit, eliberat să fie.
Dar cine poate să arunce piatra,
Şi de iertare, nevoie n-ar avea?
Precum ierţi tu, aşa vei fi iertat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Ana Haz

Iartă-i că nu ştiu ce fac!

Doamne…câtă suferinţă
Pentru mine-ai îndurat
Când la Golgota pe cruce
Te-ai lăsat crucificat!

Ai purtat povara lumii
Şi-ai purtat păcatul meu
Răstignit între tâlhari
Tu, Fiul Lui Dumnezeu!

A plâns cerul…a plâns marea
Munţii s-au cutremurat…
Soarele şi-a ascuns faţa
Chiar şi timpu-n loc a stat…

În iubirea-Ţi nesfârşită
Ai strigat spre Tatăl Sfânt:
„Iartă-i că nu ştiu ce fac!
Iartă Doamne-acest pământ!”

Maria Luca