Pe urmele Tale

Pe urmele Tale, Isuse iubit,
Spre locul durerii, pe drumul de chin,
Cu dorința în suflet, timid am păşit,
Să simt un crâmpei, din al Tău greu suspin.

Am văzut Ghetsimani, a rugii grădină,
Unde-n suflet purtând întristare şi-amar,
Ai supus voia Ta, la sentința divină,
Când ales-ai să sorbi, cumplitul pahar.

Am ajuns la Golgota, dealul trist, părăsit,
Prin al timpului zbor transformat,
Şi-am simțit, Domnul meu, cât de mult m-ai iubit,
Când acolo pe cruce, viața Ti-ai dat.

Am intrat chiar în grota, ce-i spune mormânt,
Am văzut locul gol… . acea stâncă… . pustiu,
Am ştiut că-i aşa, căci stă scris în Cuvânt…
Mulțumesc, Domnul meu, că eşti viu.

Pe urmele Tale, Isuse iubit,
Am păşit, să-mi astâmpăr dorința,
De-a simți o fărâmă, din ce Tu ai trăit,
Să trăiesc, mai puternic, credința.

… Pe urmele Tale, însă nu pământeşti,
Să cutreier temeinic, cu-ardoare râvnesc,
Când priveşti din măriri, dintre cete cereşti,
Tu să simți, Domnul meu, cât de mult te iubesc!

Paula Szabo 

Reclame

Aud despre Tine (sonet)

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Am pace pe umeri și versuri în poale
Și-mi spun despre Tine toți munții vuind;
Cu ochii spre munte, urechea-mi întind
La cântul ce vine din vale.

Aud despre Tine în focuri de arme,
În lerui de gloanțe, în aspru colind;
Cad capete mute la porți de cazarme,

Spre cerul de-Acasă zâmbind.
O trâmbiță sună! Iubirea nu doarme:
Golgota se-nalță primind.

Viorica Mariniuc

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

De ce oare…

Plină-i lumea… De ce oare?
De „stele rătăcitoare”,
Pentru care-i pregătită,
De Cel  făr` de-asemănare,
„Negura” cea mai cumplită
Și grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde „viermele nu moare”…
De ce oare? De ce oare? !

Când din Slava Minunată,
Cel ce veșnic E lumină
Și Viață adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A șters lumii orice vină
Și-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscați
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâția frați
Fără lucru-n „piață” stau,
De ce-s „dezrădăcinați”
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toți de „val” purtați
Și de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecați… ? !

De ce-s turme și nu-i „Turmă”
Iubind glasul Domnului… ?
O fi vremea cea din urmă
Și sfârșitul Harului… ? !

Ioan Hapca

Iubiri cu maci pe frunte

Iubiri cu maci pe frunte
… iubiri din alte timpuri,
Sub ramuri de măslin,
În agonie-rugă, cu jar și cu pelin…
Îmi cer iertare azi,
De tot ce-am risipit,
De focul de-altă dată
Ce-n dragoste-am primit…
Iubiri cu maci pe frunte,
Sudori atât de reci,
‘Mi-aduceți voi aminte
De drumul ce îl trec:
C-am fost în sfântă Cale,
În dragostea dintâi
Când Duhul îndurării,
‘mi șoptea  duios: ‘Rămâi! … ‘
Ce dulce era seara
Sau noaptea-n rugăciuni,
Cu toții împreună
‘N-ai Duhului cărbuni… !
Erau până-n spre ziuă,
Cântări și închinări
În dulce părtășie,
Din sfintele puteri.
Mi-e dor de masa-ntinsă,
De dragostea din Tatăl
Ce aprindea în Duhul
Din dorul de-altă dată,
Eram-n Împărăția,
Celui nevinovat
Ce-n Golgota cu lacrimi,
‘N iertări ne-a îmbrăcat.

Alexandrina Sanda Tulics

Cât aleargă…

Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe  pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care – s numai un gunoi…

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Si nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu… .

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic
La viață  în etern, nu gândește, nici un pic
Vrea sa strângă împlinire și plăceri și frumuseți
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec… .

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
In necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi…

Cară omul tulburare  și mânie, ciudă multă
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce – i trimisă și o mână ce se-ntinde. .

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viată și iertare și cununi
Până nu se închide ușa,   harului cel sfânt prezis
Vino omule la Domnul, vino la Cuvântul scris

Azi, speranța nu – i pierdută pân’ suflarea nu s-a dus
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân’ mai poți sa strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, in țărână să nu pieri

Azi, trezește- te la viață și deschide ușa larg
Să primesti Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat sa fii de rele și iertat de vina ta
Hai intoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.

Floarea Ferghete

A fost in lume o’Nviere

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte să fi fost
A fost în ceruri o tăcere 
Și o dreptate care cere
O jertfă să se dea drept cost.

Și-a fost o iesle, și-o fecioară
A fost o noapte și-un Irod
Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară
În chip de humă se coboară
S-arunce peste hău un pod.

A fost în lume o’Nviere
Dar înainte-un Ghetsimani
Și-o cupă cu venin și fiere
Ce fu sorbită în tăcere
Și-un ucenic între dușmani.

Un Sanhedrin și-o judecată
Și un cocoș care-a cântat
O vinere întunecată
O Dolorosa-nsângerată
O Golgotă și un Pilat.

Și-un „Eloi, lama Sabactani!”
Ce-a zguduit pământ și cer
Și nu l-au înțeles romanii
Dar a-nsoțit prin secoli anii
Și-a fost o groapă și-un mister.

Cutremur, piatră răsturnată
S-a rupt sigiliul lui Cezar
C-a fost o-nviere-odată
Și-o bătălie câștigată
În Ghetsimani și pe calvar.

Sunați trompete cu putere,
Treziți-vă în zori de zi
Vestiți spre poli și emisfere
C-a fost în lume o’nviere
Și încă una va mai fi.
Când cei ce au primit Cuvântul
Ieșind ca crinii din noroi
Vor părăsi pe veci mormântul
Și-l vor întâmpina pe Sfântul
În pragul lumii celei noi!

Petru Dugulescu

Pe lemnul dragostei ne-am întâlnit

Pe lemnul dragostei Ne-am întâlnit
Tu Miel nevinovat, iar eu, călăul
Tu jertfa sfântă care m-a iubit
Eu zbirul ce întruchipam tot răul

Pe Dealul Căpățânii amândoi
Am stat Isuse față-n față
Tu cel mai iubitor Păstor de oi
Eu… cel ce atentam la a Ta viață

Pe via Dolorosa, Tu și eu
Urcam cu gloata cea barbară
Eu blestemând și ocarând mereu
Tu, poticnindu-Te sub grea povară

Pe Golgota Isus Ți-am auzit
Pentru întâia dată vocea
Ca scâncetul de miel adânc rănit
Ce raspâdea, cu toate acestea, pacea

Acolo-n cuie, Tu păreai răpus
Căci sângele-Ți curgea șiroaie
Dar chiar și răstignit tot mă priveai de sus
Și nu cu ură, ci cu-a dragostei văpaie

Să-i ierți o Tată vina lor
Căci vreau cu Tine să-i împac
Șopteai Isus, pătruns de dor
Căci ei nu știu, nu știu ce fac

Am stat atunci cu Tine-n soare
Eu răcorindu-mă căci mi-era sete
Tu copleșit de cea mai grea durere
Primind oțet cu fiere pe-un burete

Smerit stau aplecat Isus de atuncea
Căindu-mă fară ‘ncetare
Îmbrătișând picioarele-Ți și crucea
Și jertfa care mi-a adus salvare.

Puiu Chibici

Biruinţa mea

Biruinţa mea e Domnul
Ce odată-a biruit
Pe Golgota, pentru mine,
Cu-a Lui viaţă a plătit.

Pentru mine-a mers să moară
Fiul Sfânt de Împărat,
A dus a lumii povară
Şi al meu murdar păcat.

Ce iubire, ce speranţă,
Domnul meu mi-a dăruit
Când, odată, a Lui viaţă
Pentru mine Și-a jertfit.

Pe Golgota, mântuirea
Am primit-o de la El
Şi de-atunci Îi simt iubirea
Ce mă va urca la cer.

Ce durere, ce ocară
Dus-a Domnul meu iubit
Şi atât de grea povară
Să fiu şi eu mântuit.

Cum să-Ți mulţumesc, Părinte,
Pentru DARUL Sfânt adus?
Cu ce lacrimi sau cuvinte
Să Te-nalţ, iubit Isus?

Pentru jertfa cea mai mare
Ce a fost aici vreodat’
Am primit şi eu iertare!
Da, ISUS HRISTOS mi-a dat

Din a Lui viaţă sfântă,
Pace, Har şi mântuire!
Şi a mea inimă-i cântă
Zi de zi, de fericire.

Monica Schiersner 

Multumesc pentru iertare

N-am niciun merit înaintea Ta, Părinte,
Din fire-s chiar neascultător și rău
Și nu-nțeleg cum poți să nu-Ți aduci aminte?
De necredința mea și de păcatul meu.

Cum poți să-mi ierți un munte de păcate!
Prin simplul fapt că Ți-am răspuns chemării?
Să le aduni cu mâna Ta pe toate,
Și, pentru veci, să le arunci în apele uitării?

M-ai acceptat când m-ai găsit în zdrențe,
Cu tălpile rănite de umbletul prin lume;
Nu m-ai certat; mi-ai acordat noblețe,
Mi-ai dat din nou al casei Tale nume.

Și când umblam flămând și însetat pe-afară,
Căutând cu mâinile vre-o roșcovă-n noroi,
Prin simplul fapt că m-am întors în țară –
Mi-ai împlinit nespusele nevoi.

Când am rostit puținele-mi cuvinte
M-ai strâns în brațe; și mi-ai pus inelul;
Și-ai înțeles prea bine, drag Părinte,
Că-mi era foame. Și ai tăiat vițelul.

Când sufletu-mi tânjea în țara pribegiei,
Pășind rătăcitor pe-ogoarele străine,
Gustam din plin amarul sărăciei
Când casa Tatălui avea belșug de pâine.

Cum aș putea, Părinte, să nu Îți mulțumesc
Când, oricât m-aș trudi, și oriunde m-aș duce –
Nu poate fi iertat păcatul omenesc,
Decât la Golgota, la cruce.

Chiar cu silistră dacă m-aș spăla
Și apă multă, ca să mă clătesc,
Păcatul nu l-ar curăța;
Doar Jertfa, pentru care-Ți mulțumesc.

Așa am înțeles ce este Harul,
Și jertfa care-aduce mântuire,
Că nu am merit – cum nu avea tâlharul.
De-aceea mă închin cu MULȚUMIRE.

Sarb Titi